8 CONSTRUCŢIA PERSPECTIVEI
DE ARHITECTURĂ perspectiva frontală etc.);
8.1. Metode uzuale de construcţie
Cea mai simplă modalitate de a construi
perspectiva unui volum arhitectural sau, în
cazul mai general a unui ansamblu de volume,
este de a-l îngloba într-o prismă dreaptă
dreptunghiulară. Apoi aceasta se va desena în
perspectivă prin una din metodele arătate
anterior, după care se conturează obiectele pe
care le conţine utilizând metodele perspectivei
libere, adică punctele de măsură şi diviziunile
perspective.
După ce a fost realizată construcţia
geometrică, se desenează umbrele, oglindirile
şi elementele de anturaj ce apropie desenul
perspectiv de realitate. În acest capitol se
evidenţiază numai construcţia geometrică a
perspectivei urmând ca în capitolul 11 să se
evidenţieze redarea aspectelor naturale în
perspectivă.
În practica de proiectare, construcţia
perspectivei de arhitectură se realizează prin:
a. perspectiva mixtă, în care prisma
dreaptă se construieşte printr-una din metodele
perspectivei dependente descrise în capitolul 5,
după care mobilarea ei se face cu ajutorul
perspectivei libere. Se conturează astfel în
detaliu elementele componente sau de faţadă
ale unui volum arhitectural sau în cadrul unui
ansamblu se poziţionează toate volumele
conţinute.
b. perspectiva liberă utilizând punctele de
măsură, care este metoda cea mai rapidă, după
ce în prealabil se face un studiu de alegere a
punctului de vedere urmat de fixarea punctului
principal de privire şi a cel puţin unuia dintre
punctele de fugă;
Este cea mai simplă metodă de construcţie
perspectivă şi cuprinde următoarele etape, care
de altfel se regăsesc şi în celelalte:
• studiu pentru alegerea punctului de
vedere;
• fixarea pe tablou a elementelor
sistemului perspectiv ( punctul principal de
privire P, unul din punctele de fugă sau
amândouă, punctele de măsură, de distanţă la
• construcţia prismei dreptunghiulare;
• mobilarea acesteia cu obiectele de
arhitectură utilizând în general punctele de
măsură şi diviziunile perspective;
• trasarea umbrelor proprii şi purtate;
• ambientarea perspectivei cu elemente de
anturaj (oameni, vegetaţie, mijloace de
transport, mobilier urban, etc.);
c. perspectiva liberă pornind de la
elemente fixate direct pe tablou, care pot fi o
faţadă, o muchie sau un anumit unghi. În
subcapitolul 8.9. se descrie construcţia
perspectivei pornind de la o:
• faţadă, sub forma unui dreptunghi
perspectiv ales direct în tablou, care poate să
reprezinte perspectiva oricărei faţade din
spaţiu. Utilizând o construcţie grafică
ortogonală în punctul de fugă se determină
succesiv toate elementele perspective pe
tablou, după care se conturează perspectiva
întregii construcţii.
• muchie verticală, într-un anumit raport
cu linia orizontului, se determină elementele
perspective pe tablou, după care se
construieşte volumul prin una din metodele
cunoscute.
. Această variantă se recomandă numai
după o anumită practică în construcţia
perspectivă, pentru a relaţiona corect elemente
izolate cu perspectiva în ansamblul ei.
În continuare vor fi prezentate principalele
tipuri de perspective, la două puncte de fugă
sau frontale, privite de la nivelul ochiului sau
aerian.
În cazul perspectivei la două puncte de
fugă pentru a înţelege mecanismul construcţiei
perspective din considerente didactice se
lucrează cu ambele puncte de fugă, însă în
practica de proiectare se utilizează numai unul,
cel mai aproape de punctul principal de privire
P.
În cazul perspectivei frontale, pentru
construcţia prismei cadru se lucrează cu
punctele de distanţă completate cu anumite
reguli ce vor fi prezentate în continuare, ce
urmăresc satisfacerea unghiului optim
Fig. vizual
8.31