Sunteți pe pagina 1din 19

SISTEME DE REFERINŢĂ

ŞI
GEOMETRIA SCULEI

6.1 Sisteme de referinţă la aşchiere

6.1.1 Tipuri de sisteme de referinţă


Sistemele de referinţă folosite la aşchiere sunt necesare pentru a înţelege
unitar geometria sculelor precum şi pentru a putea aprecia diferenţa între scula
statică şi cea în funcţionare. Intre proiectantul, realizatorul şi utilizatorul sculei
sistemele de referinţă sunt folosite pentru comunicarea elementelor sculei şi
înţelegerea lor aşa cum au fost gândite de proiectant şi realizate de sculerul
matriţer.
Principalele sisteme de referinţă folosite la aşchiere sunt: sistemul de
referinţă funcţional, numit şi efectiv, sistemul constructiv şi sistemul cinematic.

6.1.1.1 Sistemul de referinţă funcţional


Este sistemul de referinţă afectat sculei în funcţionare şi este format din
trei plane de referinţă reciproc ortogonale, deci un sistem triortogonal drept,
orientat după viteza efectivă de aşchiere, care joacă rolul axei OZ la sistemul
cartezian OXYZ. Planele sistemului de referinţă vor avea indicele “e” de la
efectiv, figura 6.1.
Cele trei plane de referinţă sunt:

1. Planul de bază funcţional, Pre care este perpendicular pe vectorul


viteză efectivă în punctul curent de pe tăiş, M.
2. Planul tăişului funcţional, PTe perpendicular pe planul de bază
funcţional şi conţinând tăişul sau tangenta la acesta în puntul M.
3. Planul de măsurare funcţional, Poe perpendicular pe celelalte două în
punctul curent considerat.

Fiind legat de viteza efectivă de aşchiere acest sistem se mai numeşte şi sistemul
efectiv de aşchiere. Tot din acest motiv acest sistem nu este solidar cu scula
aşchietoare fiind legat de traiectoria efectivă de aşchiere (viteza efectivă este tot
timpul tangentă la traiectorie). In acest fel în anumite situaţii planele acestui
sistem se pot apropia sau depărta de suprafeţele active ale sculei, care este
solidară cu maşina unealtă făcând ca unghiurile funcţionale ale sculei să se
mărească (caz favorabil) sau să se micşoreze (caz defavorabil) în timpul
funcţionării. Proiectantul trebuie să identifice puntele traiectoriei unde
unghiurile pot lua cele mai defavorabile valori şi să recomande pe desen valori
SISTEME DE REFERINŢĂ 75

constructive mai mari. Valorile funcţionale ale unghiurilor sunt valorile


măsurate faţă de sistemul de referinţă funcţional şi acestea trebuie să aibă
mărimi optime recomandate în procedeul şi pentru materialul dat. Sistemul de
referinţă funcţional este folosit numai de proiectantul sculei.

Fig.6.1 Sistemul de referinţă efectiv (funcţional)

6.1.2 Sistemul de referinţă constructiv


Acest sistem se mai numeşte şi sistemul de referinţă legat rigid de sculă (din
limba franceză – “l’outil en main”, respectiv engleză- “tool in the hand
system”). Este sistemul format din aceleaşi trei plane de referinţă, dar de data
asta legat de sculă printr-un element constructiv al acesteia cum ar fi planul de
sprijin pentru scule prismatice sau axa de rotaţie la sculele de rotaţie. Planele vor
avea indicele cel care derivă din denumirea planului respectiv, figura 6.2.
Planele care formează acest sistem sunt:

1. Planul de referinţă (de bază constructiv), Pr care este planul paralel


cu planul de sprijin al sculei (sau definiţia tolerată de standard,
perpendicular pe viteza principală de aşchiere).
76 SISTEME DE REFERINŢĂ

Fig.6.2 Sistemul de referinţă constructiv

2. Planul constructiv al tăişului, PT perpendicular pe planul de bază şi


conţinând tăişul sau tangenta la tăiş, dacă acesta este curbiliniu.
3. Planul ortogonal constructiv numit şi plan de măsurare Po, care este
perpendicular pe cele două şi trece prin punctul de pe tăiş considerat.

Considerând similitudinea cu sistemul cartezian OXYZ , de data aceasta axa OZ


este formată de vectorul viteză principală al punctului curent, M considerat. De
fapt, această definire este tolerată de către STAS 6599-90 având în vedere că
sistemul constructiv nu trebuie legat de un parametru cinematic cum estre viteza
principală de aşchiere.
Acest sistem este legat rigid de sculă şi se mişcă în spaţiu solidar cu aceasta.
Parametrii geometrici măsuraţi faţă de acest sistem se numesc parametrii
constructivi şi sunt cei care se vor construi de către cel care execută scula.
Aceştia sunt constanţi indiferent de poziţia în spaţiu a sculei astfel că între ei şi
cei funcţionali există anumite diferenţe pe care proiectantul sculei trebuie să le
evidenţieze.
Rezultă că sistemul de referinţă constructiv va fi folosit atât de proiectant cât şi
de către constructorul sculei.
SISTEME DE REFERINŢĂ 77

Fig.6.3 Planele suplimentare ale sistemului constructiv

Din sistemul de referinţă constructiv fac parte integrantă şi alte două plane
suplimentare, care definesc parametrii folosiţi la realizarea sculei pe maşinile-
unelte din sculărie sau pe cele de ascuţit. Aceste două plane sunt, (fig.6.3):

- planul posterior, Pp, care este un plan perpendicular pe planul de


referinţă şi perpendicular pe planul de lucru;
- planul de lucru, PF , care este perpendicular pe planul de referinţă şi
paralel cu direcţia probabilă a mişcării de avans (conţine şi viteza de
avans, vf şi pe cea principală, v deci v-a conţine şi viteza efectivă ve,
de aici venind şi denumirea de plan de lucru, cu indicele f de la
denumirea avansului în limba engleză „feed = avans”).

Parametrii definiţi de aceste două plane se folosesc la construcţia şi ascuţirea


sculei prinsă în dispozitive şi se mai numesc şi parametrii transversali, respectiv
longitudinali ai sculei. In unele standarde (de exemplu în cel american) sunt daţi
numai parametrii din secţiunile cu planul posterior şi cele din planul de lucru,
care se calculează în funcţie de parametrii geometrici principali.
Este recomandabil ca proiectantul sculei să indice valorile unghiurilor după
aceste plane pentru a uşura munca executantului sculei, acesta nemaifiind
obligat să le calculeze.
78 SISTEME DE REFERINŢĂ

6.1.3. Sistemul de referinţă cinematic


Acest sistem de referinţă face legătura între sculă şi maşina-unealtă şi de obicei
planul de bază al acestuia este paralel cu planul mişcărilor de avans ale maşinii,
deci cu ghidajele maşinii. Planele sistemului vor avea indicele “c” de la
cinematic.
Planele care formează sistemul de referinţă cinematic sunt aceleaşi cu celelalte
două sisteme, fiind poziţionate reciproc la fel.
Prc – planul de bază cinematic, paralel cu planul ghidajelor maşinii;
PTc – planul cinematic al tăişului;
Poc – planul de măsurare cinematic.

Acest sistem trebuie să coincidă, de regulă cu cel constructiv pentru ca


parametrii geometrici pe maşina-unealtă să fie aceiaşi ca cei constructivi. In caz
contrar trebuie calculate valorile constructive în aşa fel ca parametrii optimi să
fie cei măsuraţi faţă de acest sistem de referinţă. Sistemul de referinţă cinematic
este folosit de către proiectantul sculei, care trebuie să cunoască modul de
prindere al sculei pe maşina-unealtă şi de muncitorul care trebuie să respecte
prinderea pentru a nu modifica valorile unghiurilor sculei.

6.2. Geometria constructivă a cutitului de strung

6.2.1. Generalităţi
Geometria constructivă a unei scule se referă la toţi parametrii geometrici
(unghiuri) care contribuie la construcţia sculei aşchietoare. Denumirea de
geometrie constructivă vine de la faptul că parametri sunt măsuraţi faţă de
sistemul de referinţă constructiv, care este legat de sculă şi se mişcă în spaţiu
împreună cu aceasta (în limba engleză tool in the hand system).
În STAS6599/1-88 sunt definiţi parametri geometrici constructivi în
conformitate cu standardele internaţionale. Definirea corectă a acestor
parametrii cade în sarcina proiectantului, care trebuie să treacă de la sistemul de
referinţă efectiv la cel constructiv şi să treacă pe desenul de execuţie al sculei
aceşti parametri.
În figura 6.4 sunt redate planele de referinţă pentru cuţitul de strung, conform
STAS 6599/1-88. Pentru simplificare se renunţă la secţiunea N-N, executată
după planul Pn normal la tăiş.
Executantul sculei din atelierul de sculărie sau din întreprindere specializată în
care se produce scula nu ştie care este geometria efectivă şi de aceea el va
executa numai parametri trecuţi pe desen, care sunt parametrii constructivi.
SISTEME DE REFERINŢĂ 79

Fig.6.4 Sistemul de referinţă constructiv la cuţitul de strung

Dacă scula este montată în maşina-unealtă şi sistemul de referinţă


cinematic nu corespunde cu cel constructiv parametrii efectivi ai sculei vor fi
alteraţi.
Pe lângă cele trei plane ale sistemului de referinţă sunt redate şi planele
suplimentare, planul de lucru F-F şi planul posterior P-P, care ajută la
construcţia sculei prin definirea unghiurilor transversale şi longitudinale ale
sculei, unghiuri care sunt importante la prelucrarea şi ascuţirea sculei în
dispozitivele corespunzătoare de prindere.
Executând secţiunile cu planele corespunzătoare ale sistemului de
referinţă, fig.6.5 se pot defini următoarele unghiuri constructive:
γo, unghiul de degajare constructiv principal, măsurat în planul
ortogonal, între planul de referinţă Pr şi planul feţei de degajare sau
planul tangent la aceasta, fiind considerat principal deoarece este ce
mai apropiat de unghiul de degajare efectiv având în vedere că
aşchia se degajă normal la tăiş;
αo , unghiul de aşezare constructiv principal măsurat între planul
tăişului PT şi planul feţei de aşezare sau tangenta la acesta în planul
ortogonal; acesta se consideră convenţional ca fiind principal numai
la operaţia de strunjire;
80 SISTEME DE REFERINŢĂ

Fig.6.5 Geometria constructivă a cuţitului de strung


λT , unghiul de înclinare constructiv măsurat în planul tăişului între
planul de referinţă şi direcţia tăişului şi considerat pozitiv dacă
vârful sculei precede tăişul în raport cu planul de referinţă şi
negativ dacă tăişul precede vârful în aceleaşi condiţii;
κr , unghiul de atac principal măsurat în planul de referinţă între
proiecţia tăişului principal pe acest plan (tăişul aparent) şi planul de
lucru F-F (care conform definiţiei conţine direcţia mişcării de
avans);
κr’, unghiul de atac secundar măsurat în planul de referinţă între
proiecţia tăişului secundar pe acest plan şi direcţia planului de
lucru;
αP, unghiul de aşezare posterior sau longitudinal măsurat în planul
posterior între faţa de aşezare sau tangenta la aceasta şi planul
tăişului şi folosit la construcţia şi ascuţirea sculei în dispozitiv;
γP, unghiul de degajare posterior sau longitudinal măsurat în planul
posterior între faţa de degajare sau tangenta la aceasta şi planul de
SISTEME DE REFERINŢĂ 81

referinţă, care se foloseşte şi el la construcţia şi ascuţirea sculei în


dispozitiv;
αF, unghiul de aşezare de lucru sau transversal măsurat în planul de
lucru între faţa de aşezare sau tangenta la aceasta şi planul tăişului
şi folosit la construcţia şi ascuţirea sculei în dispozitiv;
γF, unghiul de degajare de lucru sau transversal măsurat în planul
de lucru între faţa de degajare sau tangenta la aceasta şi planul de
referinţă, care se foloseşte şi el la construcţia şi ascuţirea sculei în
dispozitiv;
Ψr=90o-κr , unghiul complementar al unghiului de atac principal sau
unghiul de poziţie al tăişului principal;
Ψr’=90o-κr’, unghiul complementar al unghiului de atac secundar
sau unghiul de poziţie al tăişului secundar;
εr =180o-(κr+κr’), unghiul la vârf al sculei măsurat în planul de
referinţă între proiecţiile pe acest plan ale celor două tăişuri;
βo, unghiul de ascuţire ortogonal (dacă se măsoară în planul
ortogonal sau corespunzător planului în care se măsoară) măsurat
între cele două feţe active ale sculei: faţa de degajare Aγ şi cea de
aşezare Aα ;
β o = 90 o − (α o + β o ) (6.1)

Mai există unghiurile din secţiunea normală la tăiş, care se folosesc mai puţin şi
care definesc aceleaşi unghiuri αn şi γn , dar într-un plan perpendicular pe tăiş
diferit de cel ortogonal dacă unghiul de înclinare al tăişului este diferit de zero.
Toate unghiurile amintite mai sus formează geometria constructivă a sculei.
Dacă se adaugă la acestea şi cotele nominale ale diferitelor dimensiuni
constructive împreună cu abaterile dimensionale şi de formă se obţine desenul
de execuţie al sculei care se foloseşte la construcţia sculei. In funcţie de
complexitatea sculei se mai precizează anumite condiţii tehnice de execuţie şi
control precizate pe desenul de execuţie sau în caietul de sarcini obţinându-se
documentaţia de execuţie a sculei.

6.2.2. Relaţiile între unghiurile constructive (după STAS 6588/1-88)


Intre unghiurile constructive din diferitele planuri ale sistemului de referinţă
constructiv există relaţii matematice, bazate pe relaţia diedrului. Aceste relaţii
sunt utile în special pentru calculul unghiurilor din secţiunile corespunzătoare
planelor de lucru şi planului posterior. Aceste unghiuri sunt necesare pentru
prelucrarea şi ascuţirea unghiurilor pe cele două feţe active, de aşezare şi de
degajare în dispozitivele care se folosesc la frezare sau la ascuţire.
Astfel avem:
82 SISTEME DE REFERINŢĂ

tgα 0
tgα n = (6.2)
cos λT
este unghiul de aşezare într-un plan normal la tăiş şi diferă de unghiul de aşezare
ortogonal numai dacă unghiul de înclinare este diferit de zero.

tgγ n = tgγ 0 ⋅ cos λT (6.3)

este unghiul de degajare în acelaşi plan normal la tăiş;

ctgα p = cos κ r ⋅ ctgα o + sin κ r ⋅ tgλT (6.4)

este unghiul de aşezare longitudinal şi trebuie indicat pe desen pentru că după


valoarea lui se înclină dispozitivul de ascuţire în plan longitudinal în momentul
realizării unghiului de aşezare principal;

ctgα f = sin κ r ⋅ ctgα o − cos κ r ⋅ tgλT (6.5)

este unghiul transversal de aşezare şi trebuie trecut pe desenul de execuţie pentru


că este valoarea cu care se roteşte dispozitivul de ascuţit în plan transversal
pentru realizarea unghiului de aşezare principal la ascuţire;

tgγ p = cos κ r ⋅ tgγ 0 + sin κ r tgλT (6.6)

este unghiul de degajare longitudinal şi valoarea lui este trecută pe desenul de


execuţie pentru realizarea unghiului de degajare principal în dispozitiv;

tgγ f = sin κ r ⋅ tgγ 0 − cos κ r tgλT (6.7)

este unghiul de degajare transversal şi este necesar pe desenul de execuţie la


realizarea în dispozitiv a unghiului de degajare principal;

tgλT = sin κ r ⋅ ctgα p − cos κ r ⋅ ctgα f = sin κ r ⋅ tgγ p − cos κ r ⋅ tgγ f (6.8)

este unghiul de înclinare al tăişului care se poate calcula cu relaţia (6.8).

Celelalte unghiuri, care nu se folosesc foarte des pot fi găsite în STAS-ul


amintit. Dacă pe desen nu sunt trecute valorile unghiurilor din planule posterior
şi de lucru există posibilitatea calculării lor sau a punerii la dispoziţie a
ascuţitorului a unei nomograme pentru calculul acestora. In caz contrar valorile
reale obţinute prin frezare, în cazul corpurilor de cuţite armate cu plăcuţe dure
SISTEME DE REFERINŢĂ 83

din carburi metalice sau prin ascuţire la cuţitele care se reascut, nu vor fi cele
corecte.

6.3 Geometria funcţională

6.3.1 Generalităţi
Pentru a înţelege corect geometria funcţională sau cum se numeşte în standarde,
geometria efectivă, este necesar a plasa scula în sistemul de referinţă funcţional
sau efectiv, adică acel sistem care este legat de mişcarea pe care scula o exercită
în timpul funcţionării, mai precis de traiectoria pe care un punct de pe tăişul
sculei o va parcurge în timpul aşchierii.
Pentru a nu se crea confuzie se va folosi termenul de geometri efectivă, respectiv
sistem de referinţă efectiv.
Rezultă că, pentru a identifica cu precizie geometria efectivă trebuie mai întâi să
identificăm sistemul de referinţă efectiv, al cărui plan principal (planul de
referinţă) este conform definiţiei perpendicular pe viteza efectivă de aşchiere.
Această viteză este rezultanta între viteza principală de aşchiere adunată cu
viteza de avans.
Deoarece scopul aflării valorilor parametrilor efectivi este de a şti dacă
scula va avea unghiurile corespunzătoare în timpul aşchierii, în special în
cazurile în care traiectoria sculei nu este foarte simplă, (cerc sau linie dreaptă).
Rezultă că numai proiectantul sculei va cunoaşte traiectoria punctului aşchietor
în fiecare moment, deci el va fi acela care va analiza geometria efectivă şi apoi
va trece pe desen valorile constructive care să satisfacă valorile optime
presupuse pentru geometria efectivă. Cu alte cuvinte, proiectantul va trebui să
treacă valorile parametrilor din sistemul de referinţă efectiv în cel constructiv
făcând corecţiile necesare deoarece sistemul de referinţă constructiv diferă de
cel efectiv.
Din considerentele de mai sus rezultă că pentru a analiza geometria
efectivă a unei scule aşchietoare vor trebui parcurse următoarele etape:

1. Identificarea planului de lucru al sculei (acesta conţine viteza


principală şi pe cea de avans, deci şi rezultanta acestora);
2. Determinarea direcţiei vitezei efective (unghiul η între viteza
principală şi cea efectivă);
3. Construirea planului de referinţă efectiv, perpendicular pe viteza
efectivă în punctul curent considerat, (implicit şi a celorlalte plane ale
sistemului efectiv);
4. Determinarea parametrilor efectivi în sistemul găsit;
5. Compararea acestora cu cei constructivi şi trecerea pe desenul de
execuţie al sculei a parametrilor constructivi determinaţi.
84 SISTEME DE REFERINŢĂ

Dacă cele cinci etape sunt parcurse corect rezultă cu exactitate valoarea
parametrilor efectivi, care vor fi stabiliţi ca parametrii optimi recomandaţi
pentru prelucrarea respectivă.
Deoarece valoarea parametrilor efectivi depinde de traiectoria sculei în
timpul aşchierii rezultă că pentru determinarea acestora va trebui să cunoaştem
mişcările pe care le execută scula sau semifabricatul, adică să cunoaştem
cinematica operaţiei respective. Aceasta este necesar şi pentru a aprecia dacă pe
traiectorie avem puncte critice în care parametrii efectivi ar putea avea variaţii
inadmisibil de mari şi a lua măsurile corespunzătoare pentru rezolvarea
problemelor.
O a doua cauză a modificării valorilor parametrilor efectivi faţă de cei
constructivi rezultă din poziţionare incorectă a sculei pe maşina-unealtă, în care
caz analiza se face cu ajutorul sistemului de referinţă cinematic fără a se mai lua
în considerare viteza de avans.

6.3.2. Geometria funcţională la strunjirea longitudinală


În cazul strunjirii longitudinale diferenţa între parametrii constructivi şi cei
efectivi este dată de variaţia direcţiei vitezei efective faţă de cea principală luând
în considerare mărimea vitezei de avans.
Parcurgând cele cinci etape în cazul strunjirii longitudinale se va identifica
planul de lucru PF, conform figurii 6.6. Din secţiunea F-F se determină viteza
efectivă de aşchiere, ve , care face unghiul η cu viteza principală de aşchiere, vc .
Valoarea acestui unghi se determină din triunghiul vitezelor cu relaţia:
v n ⋅f f
tgη = f = = , (6.9)
vc π ⋅ DM ⋅ n π ⋅ DM
unde f este valoarea avansului de lucru în mm/rot:
n, turaţia mişcării principale:
DM, diametrul punctului curent de pe tăiş în care se face analiza.

Fig.6.6 Geometria funcţională la strunjirea longitudinală


SISTEME DE REFERINŢĂ 85

Ducând în continuare o perpendiculară în punctul M pe direcţia vitezei


efective se determină direcţia planului de referinţă efectiv , respectiv urma
acestuia pe planul de secţionare F-F, adică UPre. Perpendicular pe aceasta se
determină şi direcţia planului efectiv al tăişului, PTe . Faţă de cele două direcţii
se determină unghiurile de degajare şi de aşezare efective γFe şi respectiv αFe,
care sunt unghiurile căutate, dar în secţiunea F-F , a planului de lucru. Se
observă că între unghiurile constructive γF şi αF şi cele funcţionale există
relaţiile:

γ Fe = γ F + η
(6.10)
α Fe = α F − η

Înlocuind valoarea unghiului η în cele două relaţii vom avea:

f
γ Fe = γ F + arctan
π ⋅ DM
(6.11)
f
α Fe = α F − arctan
π ⋅ DM

Din relaţiile de mai sus se pot trage primele concluzii privitoare la diferenţele
între geometria constructivă şi cea funcţională , dar numai pentru valorile din
secţiunea F-F , adică cea în care sunt unghiurile transversale. Valoarea unghiului
de degajare creşte, ceea ce este în principiu favorabil, dar valoarea unghiului de
aşezare scade şi ar putea exista pericolul de a fi prea mic sau chiar zero sau
negativ ceea ce ar face ca operaţia de aşchiere să nu se mai desfăşoare în condiţii
normale. Deoarece pentru geometria constructivă s-au definit ca unghiuri
principale unghiurile din secţiunea ortogonală, va trebui ca în continuare să
facem comparaţia între acestea şi cele efective în secţiunea O-O. Această
comparaţie se poate face prin două metode:
Grafic;
Analitic.
Pentru metoda grafică se foloseşte geometria descriptivă pentru regăsirea
direcţiei vitezei efective în secţiunea ortogonală. Astfel, se caută două puncte
cunoscute ale acestei direcţii, unul fiind chiar punctul M şi al doilea fiind găsit la
intersecţia bazei cuţitului din secţiunea F-F cu direcţia vitezei efective, T. Dacă
nu avem linia de bază a cuţitului se poate lua o linie la o distanţă arbitrară fixă
faţă de punctul M. Prin rabaterea celor două puncte în secţiunea O-O se vor găsi
cele două puncte corespondente M şi T din această secţiune şi care vor
determina direcţia vitezei efective din planul ortogonal. Având această direcţie
se duce o perpendiculară pe ea şi se obţine urma planului de referinţă efectiv din
secţiunea ortogonală UPoe. Cu aceasta s-a determinat sistemul de referinţă
efectiv în secţiunea ortogonală şi se pot determina şi unghiurile efective
86 SISTEME DE REFERINŢĂ

corespunzătoare, αoe şi γoe. Diferenţa între unghiurile efective şi cele


constructive nu mai este η ca în secţiunea F-F ci η’, care diferă pentru că este
proiecţia lui η în planul O-O. Diferenţa este proporţională cu valoarea unghiului
dintre cele două plane de secţionare Φ, care are în cazul de faţă valoarea 90o-κr.
Relaţia de dependenţă între cele două valori este dată de relaţia diedrului, care
dă valoarea unor unghiuri în plane diedre care fac între ele un anumit unghi:

tgη ' = tgη ⋅ cosΦ (6.12)

care, având în vedere valoarea lui Φ, devine:

tgη ' = tgη ⋅ sin κ r (6.13)

Folosind această relaţie am determinat valoarea unghiului η’ şi am rezolvat


problema prin metoda analitică. Valorile unghiurilor efective vor fi:

f
γ oe = γ o + arctan sin κ r
π ⋅ DM
(6.14)
f
α oe = α o − arctan sin κ r
π ⋅ DM

Cu aceasta am determinat relaţiile între geometria constructivă şi cea efectivă


pentru unghiurile principale constructive şi se pot determina valorile care trebuie
trecute pe desenul de execuţie al sculei adică valorile unghiurilor constructive
deduse din relaţiile (6.14):

f
γ o = γ oe − arctan sin κ r
π ⋅ DM
(6.15)
f
α o = α oe + arctan sin κ r
π ⋅ DM

Cu aceste relaţii şi cunoscând valorile recomandate pentru operaţia dată din


literatura de specialitate sau din bazele da date referitoare la aşchiere, care
trebuie să fie cele efective αoe şi γoe se determină valorile constructive care vor fi
trecute pe desenul de execuţie al sculei.
Se poate constata că în cazul strunjirii longitudinale valorile unghiurilor
η’ şi η nu sunt semnificative deoarece avansul este mult mai mic decât diametrul
de prelucrat. Din această cauză unghiurile constructive se pot aproxima cu cele
efective fără a greşi. Nu este acelaşi lucru în cazul filetării unor filete cu pas
mare, când valoarea avansului este egală cu pasul filetului, iar viteza principală
de aşchiere este redusă. In acest caz trebuie neapărat să se ţină cont de relaţiile
SISTEME DE REFERINŢĂ 87

(6.15), în special la determinarea unghiurilor de aşezare, care pot lua valori


efective foarte mici ceea ce va duce la obţinerea unei rugozităţi foarte slabe pe
flancurile filetului.
Aceleaşi probleme se pun şi la prelucrarea melcilor de diferite forme unde
unghiurile laterale de aşezare sunt puternic influenţate de geometria efectivă.

6.3.3 Geometria funcţională la strunjirea transversală


In cazul strunjirii transversale studiul geometriei funcţionale este şi mai
important deoarece la apropierea cuţitului de strung de axa piesei (în special în
cazul retezării pe strung), viteza principală de aşchiere scade, iar cea de avans
rămâne constantă.
Rezultă că în triunghiul vitezelor valoarea unghiului dintre viteza
principală şi cea de avans creşte cu apropierea de axa piesei.
Conform figurii 6.7 se poate determina la un moment dat valoarea diametrului
curent al punctului aşchietor ţinând seama că traiectoria descrisă pe piesă de
punctul aşchietor este o spirală arhimedică având pasul egal cu avansul de lucru.
Astfel, la un moment dat scula a parcurs de la intrarea în aşchie un drum egal cu
f ⋅ϕ ⁄360°, unde f este avansul transversal şi ϕ este unghiul la centru cu care s-a
rotit piesa până în momentul considerat.
Considerând triunghiul vitezelor se poate determina valoarea unghiului η în
acest caz ca fiind:

vf n ⋅f f f
tgη = = = = (6.16)
vc π ⋅ DM ⋅ n π ⋅ DM  D f ⋅ϕ 
2π  − o 
 2 360 

Cu această valoare a unghiului direcţiei efective de aşchiere se poate determina


geometria efectivă folosind relaţiile:
f
γ Fe = γ o = γ F + arctan
 D f ⋅ϕ 
2π  − o 
 2 360 
f (6.17)
α Fe = α o = α F − arctan
 D f ⋅ϕ 
2π  − o 
 2 360 
88 SISTEME DE REFERINŢĂ

Fig.6.7 Geometria funcţională la strunjirea transversală

Dacă unghiul de atac principal este 90o, ca în cazul cuţitului de retezat valorile
unghiurilor din relaţiile (6.17) corespund cu cele din secţiunea ortogonală,
deoarece planul de lucru se suprapune cu cel ortogonal. In cazul în care unghiul
de atac principal este diferit de 90o, cum se întâmplă la strunjirea frontală
relaţiile (6.17) devin, ţinând cont de relaţia diedrului:
Se poate observa că în acest caz apare funcţia sinus pentru că unghiul dintre cele
două plane diedre (planul de lucru F-F şi planul ortogonal O-O) este
complementar cu unghiul de atac principal: Φ=90o-κr .
f
γ oe = γ o + arctan sin κ r
 D f ⋅ϕ 
2π  − o 
 2 360 
(6.18)
f
α oe = α o − arctan sin κ r
 D f ⋅ϕ 
2π  − o 
 2 360 
In cazul strunjirii transversale unghiul de aşezare scade cu valori semnificative
în momentul în care punctul aşchietor se apropie de centrul piesei. Astfel dacă
diametrul DM ajunge la 1 mm, valoarea unghiului de aşezare scade cu 20o 30’, o
valoare foarte mare, care face ca datorită anulării unghiului de aşezare frecarea
pe faţa de aşezare să crească foarte mult şi restul neaşchiat din piesă să urce pe
SISTEME DE REFERINŢĂ 89

faţa de degajare a sculei şi să se rupă. Din acest motiv, la ascuţirea cuţitelor de


retezat, valoarea unghiului de aşezare trebuie luată mai mare decât de obicei
pentru ca prin scăderea produsă datorită funcţionării unghiul efectiv de aşezare
să rămână pozitiv.

6.3.4 Geometria efectivă la aşezarea cuţitului peste sau sub centrul


piesei
In cazurile considerate până în acest moment am considerat tot timpul că punctul
aşchietor se află la nivelul centrului de rotaţie al piesei, deci sistemul de referinţă
constructiv este identic cu cel cinematic. Din acest motiv, la aşezarea cuţitului
de strung în suportul port-cuţit trebuie totdeauna verificat dacă vârful cuţitului
este la centrul piesei, în caz contrar trebuie aduse corecţiile necesare.
Considerând influenţa pe care o are poziţionarea peste sau sub centrul piesei a
cuţitului de strung se poate observa din figura 6.8 că unghiurile de degajare şi de
aşezare suferă modificări.
Considerând aşezarea cuţitului peste centrul piesei cu valoarea hp şi luând
avansul de lucru egal cu 0 se observă că sistemul de referinţă efectiv se roteşte
faţă de cel constructiv cu o valoare ηp. Ca urmare, unghiul de aşezare va scădea,
iar cel de degajare se va mări cu această valoare.
Din figura 6.8 se poate determina unghiul ηp , folosind relaţia:
hp
tgη p = 2
(6.19)
D
  − hp
2

2
Dacă se construieşte sistemul efectiv de referinţă, se poate observa că unghiurile
din secţiunea P–P (planul posterior) sunt:

γ Pe = γ P + η p
(6.20)
α Pe = α P − ηp

Înlocuind valoarea unghiului ηp în relaţiile (6.20) se pot determina valorile


unghiurilor de degajare şi de aşezare efective datorate poziţionării cuţitului peste
centrul piesei:
hp
γ Pe = γ P + arctan 2
D
  − hP
2

2
(6.21)
hp
α Pe = α P − arctan 2
 D
  − hP
2

2
90 SISTEME DE REFERINŢĂ

a.

b.

Fig. 6.8 Geometria funcţională la aşezarea cuţitului peste (sub) centru

Valorile de mai sus sunt pentru secţiunea longitudinală, a planului posterior, iar
dacă se doreşte diferenţa între unghiurile efective şi cele constructive în
secţiunea ortogonală se procedează ca la geometria efectivă la strunjirea
transversală şi se obţine diferenţa grafic sau analitic.
Metoda grafică este redată în figura 6.8, iar folosind relaţia diedrului se
determină valorile unghiurilor efective conform relaţiilor:
hp
γ oe = γ o + arctan 2
cos κ r
D
  − hP
2

2
(6.22)
hp
α o = α o − arctan 2
cos κ r
 D
  − hP
2

2
Valoarea (cosκr) apare conform relaţiei diedrului, având în vedere că unghiul
dintre cele două plane de secţionare (P-P şi O-O ) este în acest caz Φ=κr.
Dacă poziţionăm cuţitul sub centrul piesei, ca în figura 6.8 b, se poate observa
că unghiul de aşezare creşte, iar cel de degajare scade. Aceasta înseamnă ca se
inversează semnul + cu – în relaţiile (6.22).
De asemenea semnele vor fi răsturnate şi la poziţionarea cuţitului peste sau sub
centrul piesei la strunjirea interioară.
SISTEME DE REFERINŢĂ 91

Analizând influenţa aşezării cuţitului de strung peste sau sub centrul piesei cu o
anumită valoare hp de obicei aceasta fiind:

 D D
hp =  ...  [mm] (6.23)
 100 50 
unde D este diametrul piesei în mm, se poate concluziona că :

Aşezarea cuţitului de strung peste centrul piesei este favorabilă la


strunjirea de degroşare deoarece creşte unghiul de degajare şi scade
cel de aşezare;
Aşezarea cuţitului sub centrul piesei este favorabilă la operaţii de
finisare unde creşterea unghiului de aşezare duce la obţinerea unei
rugozităţi mai bune, iar creşterea forţei prin scăderea unghiului de
degajare este nesemnificativă deoarece adaosul îndepărtat este mic;
La operaţii de strunjire interioară este recomandabilă aşezarea
cuţitului peste centru deoarece prin săgeata care o face el revine la
centru.
O altă problemă la aşezarea cuţitului peste sau sub centrul piesei este
tendinţa de înfigere a vârfului cuţitului în piesă, care este dăunătoare întrucât
duce la apariţia unor vibraţii puternice, la instabilitate dinamică sau chiar la
ruperea cuţitului. Din figura 6.9 se poate observa că la aşezarea cuţitului peste
centru apare tendinţa de înfigere prin săgeata făcută de cuţit, iar la aşezarea sub
centru tendinţa este de îndepărtare din piesă.

Fig.6.9 Tendinţa de înfigere a vârfului cuţitului

Rezultă că la cuţite cu rigiditate scăzută sau sisteme de prindere mai slabe


poziţionarea va fi la centru sau puţin sub centru, în nici un caz peste acesta.
Cuţitele cu rigiditate mare pot fi aşezate şi peste centrul piesei.
Luând în considerare şi influenţa avansului şi pe cea a poziţionării cuţitului peste
sau sub centru se obţin relaţiile pentru unghiurile efective:

γ o = γ o + η ± ηp
(6.24)
α o = α o − η ∓ ηp
92 SISTEME DE REFERINŢĂ

Se poate observa că folosind poziţionarea cuţitului se poate corecta sau chiar


anula influenţa avansului asupra geometriei efective.
Deşi exemplificarea s-a făcut pentru operaţia de strunjire, principiul de lucru
pentru analizarea geometriei efective este acelaşi pentru toate sculele. Etapele
parcurse la stabilirea geometriei efective sunt identice singurele deosebiri fiind
date de particularităţile constructive ale sculelor respective.

BIBLIOGRAFIE
1. Bhattacharyya,D. şi Sen, G.C. Principles of Metal Cutting. Calcutta, New Central Book
Agency 8/1 Chintamoni Das Lane, 1970.
2. Deacu,L., Kerekes, L., Julean, D., Cărean, M. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor.
Cluj-Napoca, Universitatea tehnică, 1992.
3. König, W. Fertigungsverfahren, Band1, Drehen Fräsen, Bohren, VDI-Verlag, Gmbh,
Dǖsseldorf, 1984.
4. König, W. Fertigungsverfahren, Band2, Schleifen, Honen, Läpen, VDI-Verlag, Gmbh,
Dǖsseldorf, 1984.
5. Kronenberg,M. Grundzuge der Zerspanungslehre, vol. I- II, Berlin-Gotingen- Heidelberg-
New York, Springer, 1969.
6. Merchant, M.E. Basic Mechanics of the Metals Cutting Process, In: J. of Applied Physics,
15, 1945, p.267.
7. Oprean, A. ş.a. Bazele aşchierii şi generării suprafeţelor. Bucureşti, Ed.didactică şi
pedagogică, 1981.
8. Oxley, P.L., Un indice de prelucrabilitate dedus pe cale analitică. In: Prelucrarea
metalelor, nr.9, 1965.
9. Shaw, M.C. Metal Cutting Principles, Oxford, Claredon Press, 1986.
10. Şteţiu, G. Lăzărescu, I, Oprean, C., Şteţiu, M. Teoria şi practica sculelor aşchietoare.
Sibiu, Editura universităţii , vol.I, II, III, 1994.
11. Taylor, F.W. Principes d'Organisation scientifique des usines. Paris, Dunod, 1911.
12. Zvorîkin, K.A. Rabota usiliene obhadimîe dlia otdeleniia metalliceskih strujek.
Moskva,1893.
13. * * * STAS 6599/1-88 Noţiuni generale, sisteme de referinţă şi unghiuri.