Parametrii geometrici ai sculelor aşchietoare

Parametrii geometrici ai sculelor aşchietoare sunt: unghiurile părţii active, forma fetei de aşezare,
forma fetei de degajare, forma tăişurilor, raza de racordare la vârful sculei, raza de bontire a tăişului, canalele
şi pragurile pentru fragmentarea aşchiilor.
Unghiurile părţii de aşchiere a sculelor sunt definite dependent de sistemele de referinţa prezentate anterior.
Astfel sunt doua categorii principale: unghiuri constructive, care definesc scula independent de procesul de
aşchiere şi unghiuri efective care definesc scula in procesul de aşchiere. Exista şi o a treia categorie de
unghiuri numite unghiuri pasive, care se definesc in raport cu sistemul de referinţa cinematic.
Unghiurile constructive pentru un cuţit de strung sunt prezentate in figura 1.8. Pentru a definii unghiurile
constructive se va considera un punct pe tăişul sculei in care se construiesc planurile sistemului de referinţa
constructiv, respectiv planul de baza constructiv Pr, planul de lucru Pf şi planul posterior Pp. Suplimentar se
mai construieşte planul tăişului PT care este normal pe planul de baza P r şi conţine tăişul considerat şi planul
ortogonal Po care este normal pe planul de baza P r şi normal pe planul tăişului P T. De asemenea se mai
construieşte planul normal pe tăişul considerat Pn. Prin efectuarea de secţiuni sau vederi perpendiculare prin
aceste planuri se evidenţiază următoarele unghiuri:
In vederea normala pe planul de baza constructiv
o unghiul de atac principal χr, respectiv secundar χr/ , unghiul complementar de atac ψr (χr + ψr = 900),
unghiul la vârf al tăişului εr.
 In secţiunea F-F, respectiv a planului de lucru constructiv Pf
o Unghiul de aşezare lateral αf, unghiul de ascuţire lateral βf şi unghiul de degajare lateral γf.
 In secţiunea P-P, respectiv a planului posterior constructiv Pp
o Unghiul de aşezare posterior αp, unghiul de ascuţire posterior βp şi unghiul de degajare posterior γp.
 In secţiunea O-O, respectiv a planului ortogonal constructiv Po
o Unghiul de aşezare ortogonal αo, unghiul de ascuţire ortogonal βo şi unghiul de degajare ortogonal γo.
 In secţiunea N-N, respectiv a planului normal constructiv Pn
o Unghiul de aşezare normal αn, unghiul de ascuţire normal βn şi unghiul de degajare normal γn.
 In vederea S, normala pe planul tăişului PT
o Unghiul de inclinare al tăişului principal λT
Aceleaşi unghiuri pot fi definite şi in sistemul de referinţa efectiv, caz in care unghiurile se vor numi
efective, in simbolizarea lor având indicele e (de exemplu αne, γoe, χre etc.) Unghiurile efective apar in timpul
procesului de prelucrare şi ele trebuie sa prezinte valori adecvate pentru buna desfăşurare a procesului de
aşchiere. Exista in literatura de specialitate relaţii de calcul a unghiurilor efective pe baza celor constructive.

Alegerea geometriei tăişului sculelor

Deoarece forma constructiva a părţii active a cuţitului se regăseşte la celelalte scule aşchietoare, se va
prezenta alegerea geometrie pentru cuţite.
Unghiul de ascuţire β (βn, βf, βp, βo)
Acest unghi se mai numeşte unghiul penei de aşchiere. De el depinde uzura şi durabilitatea tăişului. Daca
unghiul este mărit atunci creste stabilitatea tăişului, dar se înrăutăţesc condiţiile de formare a aşchiilor,
crescând forţele de aşchiere şi uzura sculei. La alegere acestui unghi se tine cont de: tipul sculei, tenacitatea
materialului sculei, materialul piesei etc.

Unghiul la vârful sculei εr

Vârful sculei este puternic solicitat mecanic şi termic, el fiind şi
porţiunea cea mai slaba a sculei. Vârful este rotunjit având o
raza la vârf rε, care are un efect favorabil privind uzura vârfului.
O rază mică face ca vârful să se rupă uşor, la valori mai mari ale
razei se înrăutăţeşte suprafaţa prelucrata. Valorile uzuale ale
razei sunt rε = 0,2 0,6.
Din punct de vedere al uzurii sculei unghiul la vârf ε r este bine
sa fie cat mai mare. Valoare lui maximă este limitată de
unghiurile de atac principal χr (se citeşte kapa r)şi cel secundar
χr′. Valoarea unghiului εr se alege astfel ca să se respecte unghiul
de atac principal χr şi să se asigure o valoare minima de
2 0 pentru unghiul de atac secundar χr′. Uneori pentru protecţia
vârfului sculei in loc de raza de rotunjire se construieşte un tăiş
de trecere ca in figura 1.9.b.

Unghiul de atac principal χr şi cel de atac secundar χr′

Cu micşorarea unghiului de atac principal χr va scădea şi grosimea

aşchiei detaşata şi solicitarea specifica a tăişului. Scăderea grosimii aşchiei va
provoca o creştere a forţei de aşchiere, dar aceasta fiind distribuita pe o
lungime de tăiş mai mare, va scade solicitarea tăişului. Din punct de vedere al
uzurii este indicat ca unghiul χr să fie mic.
Un unghi χr mic va provoca vibraţii ale sculei, care va înrăutăţii calitatea
suprafeţei prelucrate.
Alegerea unghiului χr se face dependent de forma piesei de prelucrat. Dacă piesa este rigidă se poate lucra şi
cu unghiuri χr mai mari. Valori frecvente ale acestuia sunt: 450 600 pentru degroşare şi 600 750 pentru finisare.
Unghiul de atac secundar χr′ se va alege cat mai mic, pentru a rezulta o calitate a suprafeţei prelucrate cat mai
buna.

Unghiul de aşezare α (αn, αf, αp, αo)

Unghiul de aşezare are o mare influenţă asupra uzurii pe faţa de aşezare. In figura 1.10 se observă că pentru
aceiaşi uzură la vârf Δ mărimea faţetei de uzură pe faţa de aşezare este mai mare pentru cazul unghiurilor de
aşezare mai mici, h1 > h2 pentru α1 < α2. Valori mari ale unghiului de aşezare a micşora unghiul penei de
aşchiere β, ceea ce scade rezistenta sculei. Cele mai frecvente valori ale unghiului de aşezare sunt cuprinse in
intervalul 60-120. La sculele înguste (cuţite de retezat, freze fierăstrău etc.) şi la cele foarte ascuţite (cuţite
profilate etc.) se impune micşorarea unghiului de aşezare secundar la valori de 0,5-30.

Unghiul de degajare γ (γ n, γ f, γ p, γ o)

Acesta este unghiul cel mai important al sculei. El are un rol hotărâtor asupra lucrului mecanic de
deformare şi eliminare a aşchiei. Cu creşterea acestui unghi se micşorează presiunea pe muchia aşchietoare,
pentru că se micşorează lucrul mecanic de deformare şi de detaşare a aşchii. De asemenea scad frecările
aşchiei pe faţa de degajare, rezultând o încălzire mai mică a sculei. Toate acestea au ca efect creşterea
durabilităţii sculei.
Acest unghi de degajare poate sa prezinte valori pozitive şi negative (v fig. 1.11).
Pentru a asigura o rezistenta mecanica şi termica cat mai buna, se construiesc scule cu unghiul de degajare
negative. Acest lucru face sa crească solicitarea piesei de prelucrat, creste puterea şi scade calitatea suprafeţei
de prelucrat. Pentru a limita aceste efecte negative se vor construi fete de degajare de lăţime bγ cu faţete care
prezintă unghiuri de degajare negative (v. fig. 1.11.b), restul feţei de degajare se construiesc cu unghiuri de
degajare pozitive.
Valorile avantajoase ale lăţimii faţetei sunt , unde a este grosimea aşchiei degajate.
Faţetele cu unghi de degajare negativ sunt utilizate frecvent la sculele armate cu plăcuţe din carburi metalice,
mai ales sculele pentru frezare şi rabotare.
Forma feţei de degajare poate fi :
Faţa de degajare plana cu unghi de degajare pozitiv - fig. 1. 12 c;
 Faţa de degajare plana cu faţeta negativa - fig. 1. 12 b;
 Faţa de degajare plana, îngustă, negativa şi cu sfărâmător de aşchii lipit;
 Faţa de degajare concava cu faţeta - fig. 1. 12 a;
 Faţa de degajare plana, cu unghi de degajare negativ.
Aceste forme ale feţei de degajare se aleg dependent de materialul sculei, materialul de prelucrat, tipul
operaţiei de efectuat (degroşare sau finisare) şi tipul sculei.

Unghiul de inclinare al tăişului λT

Acest unghi asigura o angajare treptata a tăişului sculei in aşchiere, astfel încât aşchia sa fie îndepărtată doar
după ce ea s-a format şi a început sa alunece pe faţa de degajare. Acest unghi este foarte important mai ales in
cazul unor aşchieri cu întreruperi (frezare, rabotare etc.).
Unghiul de inclinare al tăişului poate avea valori pozitive sau negative aşa cum se prezintă in figura 1.13.
In cazul unor prelucrări cu întreruperi, atacul tăişului devine foarte periculos, mai ales pentru vârful sculei.
Pentru a muta solicitările de la vârful mai slab spre alte părţi mai solide ale tăişului se vor construi scule cu
λT negative (fig. 1.13c). Sunt însă şi dezavantaje cum sunt: creşteri ale forţelor radiale, care tinde să
deformeze piesa de prelucrat, dirijarea aşchiilor înspre suprafaţa prelucrată, existând pericolul degradării
acesteia. Aceste valori negative se vor utiliza pentru operaţii de degroşare a unor piese robuste. Dacă procesul
de aşchiere nu generează solicitări mari sau cu şocuri, se recomandă alegerea unor valori pozitive pentru λ T
(fig. 1.13.a). aceste valori se recomandă pentru operaţii de finisare.