Baltagul

Mihail Sadoveanu

Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din realitate abordat în
creaţia literară respectivă. Tema aleasă de scriitor este tratată într-o anumită viziune
despre lume, înţelegând prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi
le interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele realităţii înfăţişate.
Viziunea despre lume sau perspectiva narativă într-o creaţie literară epică este, în esenţă,
obiectivă sau subiectivă, în funcţie de tipul naraţiunii şi al naratorului sau de curentul
literar căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi anumite nuanţări. Viziunea obiectivă
este specifică romanului realist-obiectiv și ea pornește de la orientarea tematică, mai ales
de natură socială, și continuă cu structurarea tradițională a conținutului, la acțiune
participând personaje aparținând unor clase și structuri sociale diverse. Totodată, tehnica
narativă constă în relatarea cronologică a faptelor prin înlănțuire, printr-o desfășurare
logică a evenimentelor.
Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea textului în categoria
romanului obiectiv
Opera ,,Baltagul’’ de Mihail Sadoveanu a apărut în anul 1930, este un roman
interbelic, obiectiv, realist, mitic şi tradiţional. Are ca surse de inspiraţie trei
balade: ,,Dolca’’, ,,Salga’’ şi ,,Miorita’’.
Romanul este specia genului epic, în proză, de mari dimensiuni, cu o acţiune
complexă, desfăşurată pe mai multe planuri, în timp şi în spaţiu precizate, antrenând un
număr mare de personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfăţişate,
romanul oferă o imagine amplă asupra vieţii.
Fiind un roman al perioadei de maturitate, marile teme sunt: viaţa pastorală,
natura, călătoria, miturile, iubirea, familia, arta povestirii, înţelepciunea.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
Tema rurală a romanului tradiţional este dublată de tema călătoriei iniţiatice şi justiţiare.
O primă secvenţă sugestivă o constituie dorinţa Vitoriei de a pleca în căutarea
soţului, de a-i urma traseul, deoarece întârziase 73 de zile, iar acest gând o neliniştea. Îi
urmează întocmai traseul împreună cu fiul ei, Gheorghită, călătorie educativă pentru el,
iniţiatică conferindu-i operei caracter de bildungsroman. Vitoria parcurge simultan două
lumi: spaţial real, concret şi comercial şi o lume ,,de semne şi minuni’’, al căror sens ea
ştie să-l descifreze.
Totodată, romanul prezintă şi monografia satului moldovenesc de la munte, lumea
arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea şi pedepsirea celor care l-au ucis pe
Nechifor Lipan.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj ale textului narativ
studiat, semnificative pentru tema şi viziunea despre lume
Un prim element de structură îl constituie titlul, care are valoarea simbolică: în
sensul său propriu, baltagul este un topor cu două tăişuri, iar în sensul său figurat este
arma crimei şi instrumentul actului justiţiar, reparator. Baltagul tânărului Gheorghită se
păstrează neatins de sângele ucigaşilor.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naraţiunea se realizează la persoana a III-a,
de către un narator omniscient, obiectiv. Deşi naratorul este omniscient, el este unic la
parastasul soţului, Vitoria preia rolul naratorului, deoarece inteligentă şi calculată, ea
reconstituie crima şi îi determină pe Calistrat Bogza şi pe Ilie Cutui să-şi recunoască vina.
Reperele spatio-temporale sunt vagi precizate: ,,aproape de Sf. Andrei’’,
în ,,Postul Mare’’, ,,10 Martie’’, în secolul al XX-lea, lucru reieşit din menţionarea
trenului şi a telefonului în zona Moldovei, dar Vitoria trăieşte într-un timp mitic. Spaţiul
este vast, Măgura Tarcăului, zona Dornelor şi a Bistriţei, Balta Jijiei, Suha, Sabasa, Cruci,
Crucea Talienilor (unde sunt găsite osemintele lui Nechifor).
Romanul este structurat în şaisprezece capitole, cu o acţiune desfăşurată cronologic,
urmărind momentele subiectului. În raport cu tema călătoriei, capitolele pot fi grupate în
trei părţi: I. constatarea absenţei şi pregătirile de drum; II. căutarea soţului dispărut; III.
găsirea celui căutat, înmormântarea şi pedepsirea făptaşilor.
Prima parte ( capitolele I-VI) cuprinde frământările Vitoriei în aşteptarea soţului
şi pregătirile de drum. Vitoria ţine post negru douăspreze vineri, se închină la icoana Sf.
Ana de la mănăstirea Bistriţa, anunţă autorităţile dispariția soţului, vinde unele lucruri
pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la mănăstirea Văratec, iar lui
Gheorghiță îi încredinţează un baltag sfinţit.
 Partea a doua (capitolele al VII-lea, al XIII-lea) conţine desfăşurarea acţiunii şi
prezintă drumul Vitoriei şi al fiului ei, Gheorghită. Pune întrebări din han în han, din
localitate în localitate şi află că între Suha şi Sabasa s-a petrecut omorul, la Borca dă
peste un botez, iar la Cruci peste o nuntă, a căror ordine sugerează Vitoriei
înmormântarea din final. Cu ajutorul câinelui Lupu, munteanca descoperă rămăşiţele lui
Lipan.
Partea a III-a (capitolele al XIV-lea, al XVI-lea) prezintă sfârşitul drumului :
ancheta poliţiei, înmormântarea , parastasul lui Nechifor Lipan şi pedepsirea ucigaşilor.
Coborârea în râpă şi veghea nocturnă a mortului sunt probe de maturizare pentru
Gheorghită, încheiată cu înfăptuirea actului de dreptate la parastas. Punctul culminant
este scena de la parastas, în care Vitoria povesteşte cu fidelitate scena crimei,
surprinzându-i şi pe ucigaşii Ilie Cuțui şi Calistrat Bogza. Primul îşi recunoaşte vina, însă
al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghită cu baltagul tatălui său şi este sfâşiat de
câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate. În deznodământ, ucigaşul Bogza îi cere iertare
Vitoriei şi-şi recunoaşte fapta.
Relaţia incipit- final. Incipitul romanului este o legendă despre ocupaţiile şi modul de
viaţă al păstorilor şi al altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la ,,cumătrii şi nunți’’.
Legenda este rememorată de Vitoria în absenţa soţului ei şi anticipează destinul acestuia,
având rol de prolog. Finalul (epilogul) cuprinde planurile de viitor ale Vitoriei în legătură
cu familia ei, rostite după încheierea deznodământului.
Personajele romanului înfăţişează tipologii umane, reprezentative pentru lumea
satului de la munte, la începutul secolului al XX-lea. Vitoria Lipan este personajul
principal, femeia voluntară, hotărâtă să facă dreptate şi aparţine lumii arhaice, patriarhale.
Gheorghiță este fiul Vitoriei şi al lui Nechifor, reprezintă generaţia tânără, care trebuie să
ia locul tatălui dispărut. Nechifor este personajul absent, el simbolizează destinul muritor
al oamenilor. Personaje episodice: moş Pricop, părintele Dănilă, Minodora şi baba
Maranda, dar şi personajul colectiv, muntenii, care este portretizat încă de la început în
legenda pe care obişnuia să o spună Lipan la cumetrii, dar şi pe la nunţi.
Concluzia
Romanul ,,Baltagul’’, rămâne inedit prin tema ancestrală a păstrării tradiţiilor şi a setei de
a face dreptate, dar şi prin viziunea realistă asupra lumii, reuşeşte să păstreze anumite
simboluri, tradiţii şi să reliefeze faptul că ţinerii pot fi receptivi la noutăţile civilizaţiei; iar
,,baltagul’’ poate fi asociat cu arma crimei, obiectul justiţiar, menit să păstreze dreptatea
şi cinstea. Manolescu afirmă că ,,Baltagul este un roman realist în sensul cel mai
propriu’’ şi alege ca pretext situaţia din balada ,,Miorița’’.