Funcțiile acizilor nucleici

 ADN are două funcții extrem de importante: funcția autocatalitică și funcția

heterocatalitică.
 Funcția autocatalitică a ADN
 Reprezintă procesele prin care moleculele de ADN își mențin structura prin auto-copiere
și sinteză pe seama nucleotidelor care există libere în citoplasmă.
 Auto-copierea ADN poartă numele de replicație. Replicația cea mai des întâlnită este
replicația semiconservativă. Aceasta constă în desfacerea celor două catene ale
moleculei ADN și sinteza unei noi catene complementare pe fiecare dintre ele.
 Procesul începe prin intervenția unei enzime numită topoizomerază care aliniază cele
două catene ale moleculei ADN începând dintr-un punct numit origine.
 Apoi enzima ADN helicază desface cele două catene ADN prin lizarea legăturilor de
hidrogen dintre bazele azotate. Rezultă astfel două catene desfăcute, una în sensul 3'-5'
(catena conducătoare), cealaltă în sensul 5'-3' (catena întârziată).

 pe catena conducătoare enzima numită ADN polimeraza atașează nucleotidele în sensul

5'-3' prin complementaritatea bazelor azotate;
 pe catena întârziată se atașează o moleculă de ARN numită ARN primer apoi, prin
intervenția ADN polimerazelor sunt atașate la catena fragmente scurte de ADN
preformat denumite fragmente Okazaki. Catena se va forma în sens invers, adică în sens
3'-5'. La procariote (bacterii) fragmentele Okazaki pot avea 1000-1500 de nucleotide, la
eucariote sunt mai scurte, de 100-200 de nucleotide.
  Funcția heterocatalitică a acizilor nucleici
 Pe baza informațiilor deținute de acizii nucleici sunt sintetizate alte substanțe. Cel mai
important aspect este sinteza proteinelor, substanțe macromoleculare înalt
specializate cu specificitate deosebită.
 Proteina este o macromoleculă alcătuită din aranjarea spațială în forme specifice a unor
lanțuri denumite polipeptide. La rândul lor, polipeptidele sunt molecule filiforme formate
prin policondensarea aminoacizilor.

Un aminoacid este o substanță organică ce conține două grupări funcționale, gruparea carboxil
(-COOH) și gruparea amino (-NH2): H2N-R-COOH. Datorită naturii lor, cele două grupări
funcționale au caractere deosebite: gruparea carboxil are caracter acid, iar gruparea amino are
caracter bazic. Din acest motiv aminoacizii au caracter amfoter și pot interacționa între ei
formând dipeptide, tripeptide, tetrapeptide....polipeptide:

H2N-R1-COOH + H2N-R2-COOH => H2N-R1-CO-NH-R2-COOH + H2O [formarea unui

dipeptid]

 Ordinea în care apar aminoacizii în polipeptid (succesiunea aminoacizilor) este una

dintre cheile specificității proteinelor.
 Există în natură mai multe sute de tipuri distincte de aminoacizi, dar în proteine apar doar
20 de aminoacizi, din acest motiv au fost denumiți aminoacizi esențiali: LIZINĂ,
ARGININĂ, HISTIDINĂ, ACID ASPARTIC, ACID GLUTAMIC, ALANINĂ,
VALINĂ, LEUCINĂ, IZOLEUCINĂ, METIONINĂ, FENILALANINĂ, TRIPTOFAN,
 PROLINĂ, GLICINĂ, SERINĂ, TREONINĂ, CISTEINĂ, TIROZINĂ,
ASPARAGINĂ, GLUTAMINĂ.
 Informația legată de succesiunea aminoacizilor în polipeptid este deținută în ADN,
codificată pe catene de succesiunea nucleotidelor.
 Polipeptidele sunt sintetizate în citoplasmă în formațiuni minuscule numite ribozomi pe
baza informației aduse de ARNm de la ADN-ul din nucleu.
 Procesul de formare a polipeptidei are două faze:

 Transcripția când informația unui fragment din catena ADN este copiată de o moleculă
ARNm;
 Translația când se formează polipeptidul pe baza informației aduse de ARNm din
aminoacizi aduși de ARNt.

TRANSCRIPȚIA

 Are loc în nucleu, unde un fragment dintr-o moleculă ADN este copiat de o moleculă
ARNm.
 Procesul începe prin intervenția enzimei ARN polimeraza care desparte cele două catene
ADN prin distrugerea legăturilor de hidrogen dintre bazele azotate. În același timp ARN
polimeraza leagă ribonucleotidele libere din mediu de catena transcrisă formând molecula
de ARN mesager precursor. Acesta se desprinde de catena ADN:

 Urmează apoi, la eucariote, o etapă importantă a transcripției numită maturarea ARNm

 Informația copiată de pe catena ADN cuprinde atât porțiuni cu valoare informațională
numite exoni cât și porțiuni fără niciun fel de valoare informațională numite introni.
 Prin intervenția unui tip de ARN polimerază porțiunile non-informaționale sunt
îndepărtate și exonii sunt sudați între ei formându-se astfel molecula de ARNm matur
care iese din nucleu și pătrunde în citoplasmă pentru a fi translatată:
TRANSLAȚIA

 Este procesul de formare a polipeptidului în ribozom pe baza informației aduse de

ARNm și cu aminoacizii aduși de ARNt.
 În citoplasmă are loc activarea aminoacizilor, proces prin care, prin intermediul
moleculelor ATP (acid adenozin trifosforic), moleculele de aminoacid se cuplează de
moleculele ARNt:

 aminoacid + ATP => aminoacid~AMP + ADP;

 aminoacid~AMP + ARNt => aminoacid-ARNt + AMP.

În citoplasmă molecula de ARNm se cuplează de subunitatea mare a ribozomului. Aceasta are

două locuri speciale: locusul aminoacil (A) și locusul peptidil (P). În locusul A moleculele de
ARNt se cuplează de molecula ARNm prin intermediul buclei anticodon care conține trei
nucleotide. Porțiunea de ARNm unde se cuplează molecula de ARNt se numește codon și
reprezintă tipul de aminoacid care va ocupa un loc specific în molecula polipeptidului.
Ribozomul glisează astfel încât molecula ARNt ajunge în locusul P și aminoacizii se cuplează
între ei.

 Orice sinteză începe cu un codon specific denumit codon START. Corespondența

dintre succesiunea de trei nucleotide din codon și aminoacizi poartă numele de COD
GENETIC.
 Există 64 de codoni, corespunzător celor patru tipuri de nucleotide (A, G, C, U) luate
câte trei.
 Translația se oprește când ribozomul întâlnește pe catena ARNm unul dintre codonii
STOP (codoni non-sens, care nu codifică niciun aminoacid).
CODUL GENETIC

 Codul genetic este corespondența dintre nucleotidele ARNm și aminoacizi.

 Există 64 de codoni dintre care doar 61 codifică aminoacizi, iar 3 sunt codoni non-sens,
care stopează sinteza proteinelor.
 Codul genetic are câteva caracteristici:

 este universal - întâlnit la toate organismele;

 este continuu - între doi codoni vecini nu există nucleotide fără sens;
 este nesuprapus - doi codoni nu au nucleotide comune;
 este degenerat - un aminoacid poate fi codificat de mai mulți codoni.

Codul genetic este prezentat în tabele unde se prezintă prima nucleotidă și ultima nucleotidă
vertical, iar nucleotida mijlocie orizontal: