“ Femeie intre stele si stea intre femei”

Toate comorile ascunse si nevazute ale acestui univers nu le gasesti decat intr-un suflet de femeie. Din el
iti extragi seva vietii, din el aduni tot ce-I mai pretios, si in el te vei si intoarce. .Pentru îndrăgostit, femeia
are dimensiunea integrală a lumii, ea este axa în jurul căreia se rotesc fanteziile şi dorinţele bărbatului.
Aceeasi idee o intilnim si la Eminescu, in poezia “Femie intre stele si stea intre femei” unde dulcea
frumusete a femeii este de fapt proiectia visului sau. Iubita, muza si, adeseori artista, femeia e una
dintre vocile prin care se vesteste armonia divina a universului.Factorul feminin este ridicat la gradul
unui simbol, o adoratie care, depasind obisnuitul vietii, trece in absolut. Erotica lui Eminescu se bazeaza
pe inocenta, nevinovatie, sufletul fiind pornit din visare, idila petrecindu-se in cadrul unei naturi
primare, tipic romantica.Iubirea de tip onoric, intilnita des in operele eminesciene, are tendinta de a
ridica sentimentele la nivelui trairilor pure, de o intensitate coplesitoare, tocmai pentru a manifesta
pretuirea fata de ceea ce reprezinta un ideal feminin. Astfel in creatia sa, femeia angelica, intruchipeaza
anatomia femeii ideale, astfel la Eminescu este iubita atit femeia cit si muza, ceea ce implica o asociere
intre stea, apartinind planului astral, si muza, componenta terestra, ambele unite in sensul sursei de
creatie.
Studiind mai multe creatii ale acestuia, pot afirma ca Eminescu este un poet care şi-a pus nădejdea în
forţa mântuitoare a iubirii. Deznădejdea care l-a luat în stăpânire, când i s-au ruinat speranţele de
împlinire a visului de iubire pe acest pământ şi de întânire a femeii ideale, s-a transformat într-un fluviu
de sentimente dureroase, un adevărat tăvălug de suferinţă, de o mare putere spirituală însă, care l-a
rupt treptat de fantezie, l-a spălat şi l-a curăţit atât de iluzia iubirii împlinite la modul absolut pe pământ,
cât şi de in
Daca am incerca sa patrundem mai adinc in intrebarea:”Ce este femeia?” cum am raspunde…? –Femeia
este cea mai pura fiinta, cea mai slaba si in acelasi timp puternica. Daca am face o comparatie
cosmogonica, atunci intr-adevar ea ar putea fi comparata cu stelele, pentru ca la fel cum astea
stralucesc mindre in jurul lumii si ii dau valoare acesteia, la fel si femeia o face cu barbatul. Pentru Mihai
Eminescu idealuleste cel care se apropie cât mai mult, prin bunătate şi frumuseţe interioară, de
arhetipul fminin, pe care Dumnezeu l-a arătat în Preacurata Sa Maică. Chemarea iubitei din neguri şi din
valuri seamănă foarte mult cu o implorare a scoaterii ei din Iad. Căci atunci când mori în inima cuiva care
te iubeşte cu adevărat, nu mai ai loc decât în Iad. Într-o variantă a poemului Din valurile vremii, poetul îşi
arată dorinţa de a o mântui: O, nu fugi, iubito, plutind astfel înnot / Răpită de nimicul vieţii şi de tot / Ca
frunzele când toamna, pe lume-şi mână vântu-i… / Din valurile vremii mă lasă să te mântui. Eminescu
ajunge în cele din urmă la constatarea experiată a faptului că persoana umană este o realitate veşnică,
care devine veşnică prin naşterea sa în această lume, şi că iubirea se perpetuează dincolo de prezenţa ei
şi de contactul fizic, iar îndepărtarea şi înstrăinarea de fiinţa iubită provoacă o suferinţă cruntă, o durere
insuportabilă: Eminescu nu crede, prin urmare, în puterea gestului orfic sau dantesc de a te coborî tu,
om simplu, în Iad, ci crede ortodox în puterea rugăciunii şi a iubirii, crede in ceresc, in stele , in luna, in
cer, pentru el femeia reprezinta totul, pentru el, ea e unica, nu in zadar intilnim in toate poeziile sale
aceleasi caracteristici si calitati fizice: pielea nespus de alba, par blond si lung, ochi albastri. Astfel acesta
isi demonstreaza fidelitatea fata de persoana iubita, avind-o clar pictata in minte si in suflet. Dintre toate
fmeille, el o evidentiaza pe ea drept o stea ce straluceste intre femei si domina lumea cereasca, drept
regina ce isi conduce pionii pe pamint, drept margaritarul ce uneste cele doua lumi.
“ Femeie intre stele si stea intre femei”

Toate comorile ascunse si nevazute ale acestui univers nu le gasesti decat intr-un suflet de femeie. Din el
iti extragi seva vietii, din el aduni tot ce-I mai pretios, si in el te vei si intoarce. .Pentru îndrăgostit, femeia
are dimensiunea integrală a lumii, ea este axa în jurul căreia se rotesc fanteziile şi dorinţele bărbatului.
Aceeasi idee o intilnim si la Eminescu, in poezia “Femie intre stele si stea intre femei” unde dulcea
frumusete a femeii este de fapt proiectia visului sau. Iubita, muza si, adeseori artista, femeia e una
dintre vocile prin care se vesteste armonia divina a universului.Factorul feminin este ridicat la gradul
unui simbol, o adoratie care, depasind obisnuitul vietii, trece in absolut. Erotica lui Eminescu se bazeaza
pe inocenta, nevinovatie, sufletul fiind pornit din visare, idila petrecindu-se in cadrul unei naturi
primare, tipic romantica.Iubirea de tip onoric, intilnita des in operele eminesciene, are tendinta de a
ridica sentimentele la nivelui trairilor pure, de o intensitate coplesitoare, tocmai pentru a manifesta
pretuirea fata de ceea ce reprezinta un ideal feminin. Astfel in creatia sa, femeia angelica, intruchipeaza
anatomia femeii ideale, astfel la Eminescu este iubita atit femeia cit si muza, ceea ce implica o asociere
intre stea, apartinind planului astral, si muza, componenta terestra, ambele unite in sensul sursei de
creatie.
Studiind mai multe creatii ale acestuia, pot afirma ca Eminescu este un poet care şi-a pus nădejdea în
forţa mântuitoare a iubirii. Deznădejdea care l-a luat în stăpânire, când i s-au ruinat speranţele de
împlinire a visului de iubire pe acest pământ şi de întânire a femeii ideale, s-a transformat într-un fluviu
de sentimente dureroase, un adevărat tăvălug de suferinţă, de o mare putere spirituală însă, care l-a
rupt treptat de fantezie, l-a spălat şi l-a curăţit atât de iluzia iubirii împlinite la modul absolut pe pământ,
cât şi de in
Daca am incerca sa patrundem mai adinc in intrebarea:”Ce este femeia?” cum am raspunde…? –Femeia
este cea mai pura fiinta, cea mai slaba si in acelasi timp puternica. Daca am face o comparatie
cosmogonica, atunci intr-adevar ea ar putea fi comparata cu stelele, pentru ca la fel cum astea
stralucesc mindre in jurul lumii si ii dau valoare acesteia, la fel si femeia o face cu barbatul. Pentru Mihai
Eminescu idealuleste cel care se apropie cât mai mult, prin bunătate şi frumuseţe interioară, de
arhetipul fminin, pe care Dumnezeu l-a arătat în Preacurata Sa Maică. Chemarea iubitei din neguri şi din
valuri seamănă foarte mult cu o implorare a scoaterii ei din Iad. Căci atunci când mori în inima cuiva care
te iubeşte cu adevărat, nu mai ai loc decât în Iad. Într-o variantă a poemului Din valurile vremii, poetul îşi
arată dorinţa de a o mântui: O, nu fugi, iubito, plutind astfel înnot / Răpită de nimicul vieţii şi de tot / Ca
frunzele când toamna, pe lume-şi mână vântu-i… / Din valurile vremii mă lasă să te mântui. Eminescu
ajunge în cele din urmă la constatarea experiată a faptului că persoana umană este o realitate veşnică,
care devine veşnică prin naşterea sa în această lume, şi că iubirea se perpetuează dincolo de prezenţa ei
şi de contactul fizic, iar îndepărtarea şi înstrăinarea de fiinţa iubită provoacă o suferinţă cruntă, o durere
insuportabilă: Eminescu nu crede, prin urmare, în puterea gestului orfic sau dantesc de a te coborî tu,
om simplu, în Iad, ci crede ortodox în puterea rugăciunii şi a iubirii, crede in ceresc, in stele , in luna, in
cer, pentru el femeia reprezinta totul, pentru el, ea e unica, nu in zadar intilnim in toate poeziile sale
aceleasi caracteristici si calitati fizice: pielea nespus de alba, par blond si lung, ochi albastri. Astfel acesta
isi demonstreaza fidelitatea fata de persoana iubita, avind-o clar pictata in minte si in suflet. Dintre toate
fmeille, el o evidentiaza pe ea drept o stea ce straluceste intre femei si domina lumea cereasca, drept
regina ce isi conduce pionii pe pamint, drept margaritarul ce uneste cele doua lumi.

“ Femeie intre stele si stea intre femei”

Toate comorile ascunse si nevazute ale acestui univers nu le gasesti decat intr-un suflet de femeie. Din el
iti extragi seva vietii, din el aduni tot ce-I mai pretios, si in el te vei si intoarce. .Pentru îndrăgostit, femeia
are dimensiunea integrală a lumii, ea este axa în jurul căreia se rotesc fanteziile şi dorinţele bărbatului.
Aceeasi idee o intilnim si la Eminescu, in poezia “Femie intre stele si stea intre femei” unde dulcea
frumusete a femeii este de fapt proiectia visului sau. Iubita, muza si, adeseori artista, femeia e una
dintre vocile prin care se vesteste armonia divina a universului.Factorul feminin este ridicat la gradul
unui simbol, o adoratie care, depasind obisnuitul vietii, trece in absolut. Erotica lui Eminescu se bazeaza
pe inocenta, nevinovatie, sufletul fiind pornit din visare, idila petrecindu-se in cadrul unei naturi
primare, tipic romantica.Iubirea de tip onoric, intilnita des in operele eminesciene, are tendinta de a
ridica sentimentele la nivelui trairilor pure, de o intensitate coplesitoare, tocmai pentru a manifesta
pretuirea fata de ceea ce reprezinta un ideal feminin. Astfel in creatia sa, femeia angelica, intruchipeaza
anatomia femeii ideale, astfel la Eminescu este iubita atit femeia cit si muza, ceea ce implica o asociere
intre stea, apartinind planului astral, si muza, componenta terestra, ambele unite in sensul sursei de
creatie.
Studiind mai multe creatii ale acestuia, pot afirma ca Eminescu este un poet care şi-a pus nădejdea în
forţa mântuitoare a iubirii. Deznădejdea care l-a luat în stăpânire, când i s-au ruinat speranţele de
împlinire a visului de iubire pe acest pământ şi de întânire a femeii ideale, s-a transformat într-un fluviu
de sentimente dureroase, un adevărat tăvălug de suferinţă, de o mare putere spirituală însă, care l-a
rupt treptat de fantezie, l-a spălat şi l-a curăţit atât de iluzia iubirii împlinite la modul absolut pe pământ,
cât şi de in
Daca am incerca sa patrundem mai adinc in intrebarea:”Ce este femeia?” cum am raspunde…? –Femeia
este cea mai pura fiinta, cea mai slaba si in acelasi timp puternica. Daca am face o comparatie
cosmogonica, atunci intr-adevar ea ar putea fi comparata cu stelele, pentru ca la fel cum astea
stralucesc mindre in jurul lumii si ii dau valoare acesteia, la fel si femeia o face cu barbatul. Pentru Mihai
Eminescu idealuleste cel care se apropie cât mai mult, prin bunătate şi frumuseţe interioară, de
arhetipul fminin, pe care Dumnezeu l-a arătat în Preacurata Sa Maică. Chemarea iubitei din neguri şi din
valuri seamănă foarte mult cu o implorare a scoaterii ei din Iad. Căci atunci când mori în inima cuiva care
te iubeşte cu adevărat, nu mai ai loc decât în Iad. Într-o variantă a poemului Din valurile vremii, poetul îşi
arată dorinţa de a o mântui: O, nu fugi, iubito, plutind astfel înnot / Răpită de nimicul vieţii şi de tot / Ca
frunzele când toamna, pe lume-şi mână vântu-i… / Din valurile vremii mă lasă să te mântui. Eminescu
ajunge în cele din urmă la constatarea experiată a faptului că persoana umană este o realitate veşnică,
care devine veşnică prin naşterea sa în această lume, şi că iubirea se perpetuează dincolo de prezenţa ei
şi de contactul fizic, iar îndepărtarea şi înstrăinarea de fiinţa iubită provoacă o suferinţă cruntă, o durere
insuportabilă: Eminescu nu crede, prin urmare, în puterea gestului orfic sau dantesc de a te coborî tu,
om simplu, în Iad, ci crede ortodox în puterea rugăciunii şi a iubirii, crede in ceresc, in stele , in luna, in
cer, pentru el femeia reprezinta totul, pentru el, ea e unica, nu in zadar intilnim in toate poeziile sale
aceleasi caracteristici si calitati fizice: pielea nespus de alba, par blond si lung, ochi albastri. Astfel acesta
isi demonstreaza fidelitatea fata de persoana iubita, avind-o clar pictata in minte si in suflet. Dintre toate
fmeille, el o evidentiaza pe ea drept o stea ce straluceste intre femei si domina lumea cereasca, drept
regina ce isi conduce pionii pe pamint, drept margaritarul ce uneste cele doua lumi.