Munții Parâng

Așezare:
Munții Parâng sunt delimitați la vest de Valea Jiului, iar la est de râul Olteț și râul Lotru. La nord
sunt delimitați de Munții Șureanu, prin valea râului Jiul de Est Spre sud, delimitarea este făcută
de șirul depresiunilor Novaci, și Baia de Fier.

Sunt străbătuți de cea mai înaltă șosea din România, Transalpina, care ajunge până la altitudinea
de 2.146 m

Resurse atractive mediului natural:

Pe cuprinsul întinderii munților Parâng se găsesc un vârf muntos de peste 2.500 de metri, și
anume vârful Parângul Mare, cu 2.519 m și trei vârfuri de peste 2.400 de metri: Gemănarea, cu
2.426 m, Stoinița, cu 2.421 m și Cârja cu 2.405 m și aproximativ 15 vârfuri de peste 2.300 m.
Masivul Parâng este cel mai tipic nod orografic al Carpaților Românești – dominat de vârful
Parângul Mare (2519 m) din care se desprind, divergent lanțurile montane: spre est Munții
Căpățânii, spre NE Munții Lotrului (Ștefleștilor), Latoriței și Cindrel, iar spre NV Munții Șureanu.

Munții Parâng situați în partea sud-vestică, rămân partea cea mai înaltă a grupei. Din culmea
principală se desprind o serie de ramificații sudice prelungi și bine împădurite. Astfel, din Vf.
Parângu Mare se desprind Vf. Mândra (2360 m) și Moldivișul (1758 m) care se desface apoi în
trei culmi cuprinse între Jiu și Gilort. Din apropierea Vf. Mîndra se desface spre SV culmea
cuprinsă între Vf. Țapu (2110 m) și Vf. Recii (1468 m).

Din punct de vedere geomorfologic, culmea principală a Munților Parâng poate fi împărțită în
două sectoare: sectorul vestic mai înalt, marcat predominant de relief glaciar și sectorul estic cu
altitudini reduse.

Amenajări turistice:

Amenajările turistice converg la punerea în evidenția a spațiului geografic cu ale sale resurse
turistice antropice și naturale prin valorificarea estetică și economică a acestora. Aceastea
asigura crearea unui produs turistic complet și a unei oferte turistice tipice pentru zona turistică
dezvoltată cu ajutorul structurilor turistice pentru cazare – cabane turistice, pensiuni turistice,
vile, hoteluri, apartamente și camere de închiriat a infrastructurii destinate agrementului –
trasee montane, pârtii de ski și instalații de transport pe cablu. Prezența acestora în spațiul
geografic completează baza tehnico-materială propice pentru dezvoltarea unui turism modern
și la standarde europene. Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse și este, în
consecință, extrem de diversificată. În definirea tipurilor se ține seamă de diferiți parametri:
mărime, confort, funcționalitate, perioadă de utilizare, tipul de turism pe care-l deservesc,
funcție de vechimea inițierii activităților turistice, nivelul de dezvoltare socio-economică și a

1
tradițiilor arhitectonice locale etc.

Pensiunile turistice reprezintă o structură de primire turistică cu funcțiune de cazare, amplasată

în zone rurale, urbane, montane, care prezintă următoarele caracteristici: are capacitate de
cazare de până la 15 camere; funcționează în clădiri care respectă stilul arhitectural regional,
zonal sau local, după caz; este amplasată într-un mediu înconjurător caracterizat prin
conservarea resurselor turistice naturale; asigură servicii de cazare și condiții de pregătire și
servire a mesei în spații special amenajate. (Legra Turismului, 2003)

Adăposturile și refugiile turistice sunt unități de cazare caracteristice zonei montane înalte sau
fragmentate, nu sunt permanente sunt în completarea celor mai sus menționează fiind
destinate ascensiunilor montane sau refugierii în caz de vreme nefavorabilă. Exploatarea lor
economică este inexistentă în cadrul celor din Carpații românești. (Cocean P, 2009, p.164) .