Igiena apei

Unul dintre cei mai importanți factori de mediu esențiali vieții este apa.
Fără apă nu există viață, ea fiind o parte constituentă a organismului. Cu
cât celulele sunt mai tinere, cu atât sunt mai bogate în apă. Astfel, embri-
onul conține 85-97% apă, sugarul 72-75%, adultul 60-70%, iar bătrânul 58-
60%.
Omul pierde zilnic aproximativ 2500 ml. apă, cantitate care trebuie în-
locuită, deoarece lipsa de apă poate fi suportată doar câteva zile (3-4);
omul poate însă să reziste fără să mănânce 30-40 de zile. Apa este mediul
indispensabil de desfășurare a vieții celulare.
Cantitatea de apă necesară pentru satisfacerea nevoilor zilnice este variată,
zeci de litri pe zi și pe cap de locuitor. Datorită multiplelor folosiri,
consumul de apă a crescut din ce în ce mai mult, în marile centre indus-
triale nevoile zilnice de apă ridicându-se la sute sau mii de litri pe cap de
locuitor.

Pentru nevoile zilnice se folosesc atât apa de suprafață (râuri, fluvii, la-
curi), cât și apa de profunzime (apa subterană).

Apa de profunzime (apa subterană) fiind lipsită de microbi, este o apă de

bună calitate, cu condiția să aibă un debit suficient și să nu fie prea încărca-
tă cu substanțe minerale sau organice, care o fac nepotabilă. Fântânile sunt
mijloacele cele mai obișnuite de procurare a apei subterane, mai ales în
mediul rural. Fântânile pot fi săpate sau forate și ele deservesc una sau mai
multe gospodării. Apa din fântâni este utilizabilă fără nici o prelucrare.
Fântâna trebuie construită în punctul cel mai ridicat al terenului din jurul
locuinței și la o depărtare de cel puțin 30 m. de orice sursă posibilă de
poluare (grajd, latrină, platformă de bălegar etc). Stratul de apă din fântână
trebuie să fie la o adâncime de peste 4 m, pentru ca straturile de sol aflate
deasupra să poată realiza o autopurificare completă a apei. Pentru fântânile
săpate se folosesc inele de beton sau ciment bine încheiate, iar pentru cele
forate, tuburi de fontă.

Terenul din jurul fântânii trebuie să fie ușor înclinat în afară și pavat cu
piatră cubică sau betonat. Pe această zonă de protecție din jurul fântânii nu
trebuie să se găsească nici o sursă de impurificare a apei.
Pentru a împiedica impurificarea apei, fântâna este prevăzută cu capac și
deasupra cu un acoperiș de protecție. Pentru a împiedica adăparea vitelor
direct din găleată, aceasta trebuie prevăzută la gură cu o cruce metalică.

Apa din fântână trebuie dezinfectată periodic cu var cloros, var nestins etc.

Aprovizionarea centrală cu apă se face în colectivitățile mari printr-o rețea

de conducte prin care circulă apa cu presiune de la rezervoarele de în-
magazinare și până la consumatori. Acest sistem, prevăzut cu instalații de
purificare și dezinfecție a apei, asigură o apă calitativ superioară.
Apa potabilă (apa bună de băut) trebuie să aibă următoarele calități: să fie
limpede, incoloră, să nu aibă nici un fel de miros, să aibă un gust plăcut și
să satisfacă senzația de sete, să aibă o temperatură constantă între 7 și 15°;
să nu conțină agenți patogeni (microbi și paraziți) și nici substanțe chimice
ca nitriți, nitrați, amoniac, săruri metalice de cupru, plumb, arsen etc.
Apa de suprafață (râuri, fluvii, lacuri) reprezintă o importantă sursă de
aprovizionare cu apă a populației, dar ea nu poate fi consumată decât după
o prealabilă purificare și dezinfecție, deoarece fiind la suprafața pământu-
lui, se impurifică ușor.
Prin infectarea (cu microbi) sau infestarea (cu ouă de paraziți) apa poate
deveni o sursă de răspândire a multor boli. Cauza infectării sau infestării
apei, dacă nu se iau măsuri de protecție, o constituie omul sau animalul
bolnav și purtătorii de germeni. De aceea trebuie ca apa potabilă să fie ire-
proșabilă calitativ, pentru că altfel, ea poate deveni o sursă de răspândire a
unor boli microbiene (febră tifoidă și paratifoidă, dizenteria
bacilară etc.), boli virale (enteroviroze, hepatita virală etc.) sau boli
parazitare (giardioză, echinococoză etc.).
Absența unor elemente minerale din apă poate fi cauza apariției unor boli.
De exemplu, lipsa iodului din apă favorizează apariția gușei, iar lipsa
fluorului favorizează apariția cariei dentare.

În gospodăriile rurale, apa destinată nevoilor zilnice, se păstrează în mod

igienic în găleți smălțuite, din care se scoate cu ajutorul unui polonic
smălțuit. Este neigienică scoaterea apei din găleată cu ajutorul unei căni,
deoarece de multe ori prilejuiește contaminarea apei prin degetele cu care
se ține cana.