.

Psihopedagogia specială – aspecte

teoretice, cadrul conceptual 2
Delimitări conceptuale
Reflecție și acțiune
Cu cine ați putea colabora la nivel de instituție/comunitate
în scopul promovării EI ? Care sunt rolurile fiecărui actor?
Finalitatile si cadrul conceptual al asistentei
psihopedagogice si sociale ca domeniu de
cercetare-actiune
Obiectiv general
Interventia in scop terapeutic, recuperator si instructiv
educativ asupra persoanelor cu diferite tipuri de deficiente sau
aflate in incapacitate de actiune, pentru a favoriza la maximum
(re)insertia lor socio-profesionala. Menținerea, refacerea si
dezvoltarea capacitatilor individuale necesare pentru rezolvarea
unor probleme sau situatii dificile pe care persoana nu le poate
solutiona singura si asigurarea unui suport pentru persoanele
care nu au posibilitatea sa isi dezvolte propriile capacitati si
competente necesare desfasurarii unor activitati socialmente
utile si care sa favorizeze integrarea lor sociala.
Obiective specifice:
prezentarea analitica, descriptiva, comparativa si etiologica a
diferitelor categorii de persoane cu cerinte speciale;
elaborarea unor criterii de clasificare pe niveluri/grade/trepte a
tulburarilor sau deficientelor intalnite a persoanele respective;
prezentarea particularitatilor specifice activitatii persoanelor cu
cerinte speciale, consecinta a modificarilor biopsihice si/sau
socioeducationale;
prezentarea si analiza sistemului de
depistare-diagnoza-terapie-recuperare-educatie/
profesionalizare-adaptare-integrare pentru categoriile de persoane
aflate in dificultate;
stabilirea scopurilor, metodelor si mijloacelor de activitate
psihopedagogica si sociala cu persoanele care prezinta deficiente sau
care se afla in situatii dificile de existent
elaborarea unui program de profesionalizare in concordanta cu
cerintele pietei muncii si incadrarea in unitati productive sau ateliere
protejate a persoanelor cu nevoi speciale/dizabilitati;
elaborarea strategiilor de integrare sociala a persoanelor cu
dizabilitati sau aflate in dificultate, prin valorificarea tuturor
resurselor existente la nivelul comunitatii;
monitorizarea evolutiei si a gradului de adaptare-integrare a
persoanelor cu nevoi speciale in campul relatiilor sociale;
elaborarea unor strategii de interventie pentru prevenirea si /sau
ameliorarea consecintelor diferitelor tipuri de deficiente sau a unor
disfunctii la nivel familial, comunitar si social referitoare la
persoanele aflate in dificultate;
imbogatirea corpusului de cunostinte cu noi informatii rezultate in
urma unui permanent proces de cercetare-actiune si modernizare a
programelor de interventie existent in domeniul psihopedagogiei
speciale si asistentei sociale.
Domeniul (ramurile) Psihopedagogiei speciale:

psihopedagogia deficienţilor d e intelect

psihopedagogia deficienţ ilor de auz
psihopdagogia deficienţ ilor de văz
psihopedagogia deficienţ ilor fizic şi psihoneuromo tori
logopedia
psihopedagogia persoan elor cu tulburări psihice
psihopedagogiepersoanecutulburărisocio-afectivsidecomportament
psihopedagogia elevilor cu tulburări de învăţare (datorate sau nu
deficienței)
psihopedagogia diver sități etnice, culturale și lingvistice
psihopedagogiecelorcuabilități,talent și a creativilor (supradotati)
Pentru dezvoltarea personalitatii si valorizarea maxima a
potentialului uman si la copii fara deficiente se cere o
asigurare diferentiata a educatiei, cu atat mai mult la
persoanele cu deficiente se impune o abordare specifica
pentru fiecare categorie. Apar domeniile psihopedagogiei
speciale:
Oligofrenie psihopedagogica (psihopedagogia
deficientilor mintali) – aspecte psihologice,
psihodiagnoza, educatie, recuperare, integrarea copiilor cu
deficiente mintale.
Tiflopsihopedagogia (psihopedagogia persoanelor cu
deficiente vizuale) – probleme psihologice si pedagogice
ale persoanelor cu deficiente de vedere
Surdopsihopedagogia – particularitatile psihofiziologice
ale persoanelor cu deficiente de auz
Logopedia – prevenire si corectare a problemelor de
limbaj
Delimitari conceptuale
În literatura de specialitate exista termeni specifici pentru
persoanele care se abat de la normalitate,(ca semnificatie
generala) privind intreaga dezvoltarea psihofizica a
persoanei, unele aspecte ramanand in urma (fizic,
senzorial, mintal);
normal – adaptare echilibrata la mediu si raportare la grup
de aceeasi varsta si mediu cultural
anormal – abateri peste standard, insuficiente retard in
dezvoltare, abateri comportamentale , afectiuni fizice;
OMS (Organizatia Mondiala a Sanatatii), Philip Wood
prezinta trei aspecte in abordarea problemelor:

Aspect organic medical deficienta

Aspect functional - incapacitate
Aspect social – handicapul propriu-zis
Deficienta este anomalie a unei structuri fiziologice, anatomice
definitiva sau temporara ca urmare a unui accident sau a unei boli.
Se regaseste in forma a cinci categorii: mintale, senzoriale, fizice, de
limbaj, de comportament. Elementul generic de deficienta include
termeni ca :
Deficit - conotatia cantitativa a deficientei, adica ceea ce lipseste
pentru a completa o anumita cantitate sau intregul;
Defectuozitatea - se refera la ceea ce determina un deficit;
Infirmitate – absenta, diminuarea notabila a unor functii importante
(de regula ne referim la cei cu deficiente motorii accentuate dar si la
cei cu deficiente mintale profunde care necesita o protectie
permanenta)
Invaliditate – pierderea , diminuarea, capacitatii de munca
Perturbarea - se refera la abaterile de la norma.
Incapacitatea
este aspectul functional al deficientei si reprezinta pierdea
sau diminuarea posibilitatii de a realiza o activitate
motrica sau cognitiva sau un comportament. Apare in
urma unor deficiente si se refera la actiunile si
comportamentele considerate importante in viata cotidiana
( de comunicare, de locomotie, de orientare, de ingrijire
corporala).
Handicapul
– reprezinta aspectul social, fiind rezultatul unei deficiente care
impiedica indeplinirea unui rol normal pentru o anumita persoana in
functie de : varsta, sex, factori sociali si culturali. In O.N.U: se
specifica ca handicap functionarea relatiei persoanei deficiente cu
mediul ei, care survine cand persoana intalneste obstacole materiale,
culturale, sociale care nu-i permite sa acceada la diferite sisteme
sociale disponibile pentru altii, participarea pe picior de egalitate
fiind ingradita.
Categorii de handicap sunt cele de : independenta fizica,
independenta economica (cheltuielile de compensare depasesc
posibilitatile subiectului), de integrare sociala si de mobilitate.
Aspectul social rezuma consecintele deficientei si ale incapacitatii.
Aceste consecinte in plan social sunt incluse in notiunile de
handicap, respectiv inadaptare si se pot manifesta in diverse
forme: inadaptare propriu-zisa, marginalizare, inegalitate,
segregare, excludere.
Handicapul
este considerat un dezavantaj social rezultat dintr-o deficienta sau
incapacitate. Dificultatile intalnite de persoanele cu handicap sunt multiple
si complexe. O sistematizare aproximativa identifica urmatoarele grupe de
dificultati:
a) dificultati de ordin general:
dificultati de deplasare si miscare pentru cei cu deficiente fizice;
dificultati de exprimare si comunicare, pentru cei cu deficiente senzoriale;
dificultati de adaptare la modul de viata cotidian si la exigentele vietii
sociale, pentru cei cu deficiente mintale si intelectuale;
dificultati de intretinere pentru persoanele lipsite de venituri si resurse.
b) dificultati de ordin profesional:
dificultati legate de instruirea si pregatirea profesionala a persoanelor cu
diferite forme si grade de deficienta;
dificultati de plasare in locuri de munca adecavte profesiei sau abasenta
unor locuri de munca in conditii protejate.
c) dificultati de ordin psihologic si social:
In concluzie, deficienta poate determina o incapacitate
care la randul ei antreneaza o stare de handicap ce face
ca persoana deficienta sa suporte cu dificultate
exigentele mediului in care traieste, mediu ce poate
asimila, tolera sau respinge persoana cu o anumita
deficienta.
Dizabilitate
este termen de baza utilizat in legislatia națională alaturi
de cel de handicap. Este utilizat cu precadere pentru a
substitui termenul de handicap, pentru a ne racorda la
tendintele internationale.
Sintagma 'elev cu nevoi / cerinte educative speciale
(CES)' a fost inventata atunci cand criteriul educational
a reusit sa coordoneze criteriile medicale, psihologice si
sociologice de evaluare si orientare școlara si
profesionala a elevilor cu insuficiente, incapacitati,
tulburari sau dificultati fizice, senzoriale, intelectuale.
Tema pentru acasă
Definiți termenii
Curriculum adaptat
Curriculum incluziv
Echipa interdisciplinară
Program de intervenţie personalizat
Profesor de sprijin
Profesor itinerant