Fundamentele psihopedagogiei

speciale
Şcoala pentru toţi.
Psihopedagogia specială

• disciplină care studiază

particularităţile psihologice, biologice
şi fizice ale persoanelor cu dizabilităţi
(intelectuale, motore, senzoriale, de
limbaj, etc.)
 Delimitări conceptuale în
psihopedagogia specială
• Perspectivă asupra obiectului şi dezvoltării
psihopedagogiei speciale
• Terminologie şi concepte
• Originea şi evoluţia noţiunii de dizabilitate
• Definirea tulburărilor de dezvoltare
• Clasificarea dizabilităţilor/handicapurilor
• Metodele psihopedagogiei speciale
Deficienţa de intelect

• Actualitate şi perspectivă în cunoaşterea

deficienţei de intelect
• Etilogie şi modificare în structura
biopsihică
• Clasificarea Deficienţei de intelect
• Trăsături de specificitate ale D. de intelect
Deficienţa de auz
• Etiologia şi clasificarea tulburărilor de auz
• Gradele deficitului auditiv
• Testarea auzului
• Caracteristici ale funcţiilor şi proceselor
psihice
• Protezarea
• Metodologia demutizării şi organizarea
unităţilor speciale
• Specificul integrării socio-profesionale
Nu aud! Este obligatorie examinarea auzului chiar de la nastere; In
cazul în care se constată că există pierderi de auz, reţineţi: proteza-
rea (implantul) compensează, (incepând de la 12 luni) această dis-
funcţie; Funcţional însă, învăţarea, a vocii, a vorbirii, nu o face
decât logopedul! Aparatul este doar o condiţie, nu o soluţie!
Deficienţa de vedere
• Problematica tiflopsihologiei
• Etiologie şi clasificare
• Dezvoltarea psihică a persoanelor cu d. de
vedere
• Învăţarea scris-cititului în Braille
• Integrarea socio-profesională a persoanelor
cu d. de vedere
• Orientarea în spaţiu şi în timp în d. de
vedere
• Problema compensării
Deficienţa fizică

• Psihopedagoga specială în deficienţe fizice,

neuromotorii, psihomotorii
• Etiologie şi simptomatologie
• Clasificarea
• Terapii corectiv-recuperative şi problemele
protezării
Traumatism cranian, … viaţa se schimbă … ne închide în
noi, cine n-e ajută? Logopedul, psihologul, şi
kinetoterapeutul, ş.a
Tulburări de limbaj
• Constituirea şi importanţa logopediei
• Etiologia şi clasificarea tulburărilor de
limbaj
• Simptomatologia T.de limbaj
• Terapia tulburărolor de limbaj
Deficienţa emoţională şi de
comportament / ADHD / Abuzaţi/

• Delimitări conceptuale
• Cauze şi forme
• Efecte în plan şcolar şi socio-profesional
• Prevenţia, Terapia, educarea şi integrarea
în viaţa socială
Deficienţa multiplă
• Deficienţa multiplă - De la handicap la
polihandicap
• Surdo-cecitatea
• Autismul
Există mutaţii genetice care afectrează întreaga dezvoltare a
copilului prin disfuncţiile care le generează; în diagnoza de
sindrom Down, Turner, macro/microcefalie, etc. Logopedul are
menirea să vă consillieze pe dumneavoastră si sa lucreze cu
copilul, asigurând gradul maxim de îmbunatatire a situaţiei lui!
Organizator conceptual
• Deficienţă/Dizabilitate
• Incapacitate
• Subnormalitate
• Handicap
• Cerinţe educaţionale speciale
• Tulburări / Dificultăţi de învăţare
Delimitări conceptuale:
• normal – adaptare echilibrată la mediu şi
raportare la grup de aceeaşi vârstă şi mediu
cultural

• anormal – abateri peste standard,

insuficienţe, retard în dezvoltare, abateri
comportamentale, afecţiuni fizice;
Delimitări conceptuale:
• anormalitatea are un conţinut larg şi se
referă la toţi indivizii cu insuficienţe sau
retard în dezvoltare, ca şi la cei cu abateri
comportamentale, cum sunt delicvenţii şi
caracterialii, la bolnavii psihici, la cei care
se află în stare critică din punct de vedere
senzorial, locomotor, de limbaj sau de
intelect.
• subnormalitatea este sinonimă cu
deficienţa şi se apreciază că defineşte cu
mai mare exactitate pierderea sau deficitul
unor funcţii ori chiar a unui organ ce
defavorizează desfăşurarea activităţii.
Delimitări conceptuale
• Deficienţa este anomalie a unei structuri
fiziologice, anatomice definitivă sau
temporară ca urmare a unui accident sau a
unei boli.
• Se regăseşte în forma a cinci categorii:
mintale, senzoriale, fizice, de limbaj, de
comportament.
Deficit - conotaţia cantitativă a deficienţei,
adică ceea ce lipseşte pentru a completa o
anumită cantitate sau întregul;
Defectuozitatea - se referă la ceea ce
determină un deficit;
Infirmitate – absenţa, diminuarea notabilă
a unor funcţii importante (de regulă ne
referim la cei cu deficienţe motorii
accentuate dar şi la cei cu deficienţe mintale
profunde care necesită o protecţie
permanentă)
Invaliditate – pierderea , diminuarea,
capacităţii de muncă
Perturbarea - se referă la abaterile de la
Delimitări conceptuale:
• Incapacitatea – este aspectul funcţional al
deficienţei şi reprezintă pierdea sau
diminuarea posibilităţii de a realiza o
activitate motrică sau cognitivă sau un
comportament.

Apare în urma unor deficienţe şi se referă la

acţiunile şi comportamentele considerate
importante în viaţa cotidiană (de
comunicare, de locomoţie, de orientare, de
îngrijire corporală).
Delimitări conceptuale:
Aspectul social rezumă consecinţele
deficienţei şi ale incapacităţii.
Aceste consecinţe în plan social sunt
incluse în noţiunile de handicap, respectiv
inadaptare şi se pot manifesta în diverse
forme: inadaptare propriu-zisă,
marginalizare, inegalitate, segregare,
excludere.
Handicapul este considerat un dezavantaj
social rezultat dintr-o deficienţă sau
incapacitate.
Delimitări conceptuale:

• Dizabilitate este termen de bază utilizat

în legislaţia românească alături de cel de
handicap. Este utilizat cu precădere pentru
a substitui termenul de handicap, pentru a
ne racorda la tendinţele internaţionale.
Sistematizarea / identificarea
dificultăţilor:

Dificultăţile întâlnite de persoanele cu

dizabilitate sunt multiple şi complexe.

a) dificultăţi de ordin general

b) dificultăţi de ordin profesional
c) dificultăţi de ordin psihologic şi social
a) dificultăţi de ordin general:
• dificultăţi de deplasare şi mişcare pentru
cei cu deficienţe fizice;
• dificultăţi de exprimare şi comunicare,
pentru cei cu deficienţe senzoriale;
• dificultăţi de adaptare la modul de viaţă
cotidian şi la exigenţele vieţii sociale,
pentru cei cu deficienţe mintale şi
intelectuale;
• dificultăţi de întreţinere pentru persoanele
lipsite de venituri şi resurse.
b) dificultăţi de ordin profesional:

• legate de instruirea şi pregătirea

profesională a persoanelor cu diferite
forme şi grade de deficienţă;
• de plasare în locuri de muncă adecvate
profesiei sau absenţa unor locuri de muncă
în condiţii protejate.
 c) dificultăţi de ordin psihologic şi
social:
• bariere psihologice care apar între
persoanele cu şi fără handicap ca urmare a
dificultăţilor întâmpinate în activităţile
cotidiene, profesionale sau sociale, precum
şi din cauza unor prejudecăţi sau a unor
reprezentări deformate cu privire la
posibilităţile şi activitatea persoanelor cu
deficienţe.
Concluzie vs dificultăţi:

• deficienţa poate determina o

incapacitate care la rândul ei antrenează o
stare de handicap ce face ca persoana
deficientă să suporte cu dificultate
exigenţele mediului în care trăieşte, mediu
ce poate asimila, tolera sau respinge
persoana cu o anumită dizabilitate.
Dificultăţi de învăţare
• Termenul "dificultăţi de învăţare-DÎ"
semnifică întârzierile (retardul) în achiziţia
unei / unor discipline şcolare sau a
ansamblului disciplinelor şcolare.
• Este utilizat atunci când un elev are
performanţe şcolare slabe, în pofida unui
potenţial intelectual normal.
• DÎ se manifestă cu predilecţie în zona
capacităţilor instrumentale: vorbire, scris,
citit, calcul.
• Ele îşi au originea în:(continuare)
• disfuncţii uşoare perceptive şi
psihomotorii;
• disfuncţii ale schemei corporale şi
lateralităţii corporale;
• orientare spaţială deficitară;
• orientare temporală deficitară;
• deficit de atenţie şi motivaţie;
• retard în dezvoltarea limbajului (recepţie,
înţelegere, producţie);
• inteligenţă lentă, situată prin măsurare în
intervalul 75-90
ALTE SINTAGME
• Normalizarea este un termen care se referă la
asigurarea condiţiilor de viaţă corespunzătoare
pentru persoanele cu cerinţe speciale. Ea poate
fi: fizică, funcţională, socială.

• Reabilitarea este un proces destinat să ofere

persoanelor cu dizabilităţi posibilitatea să
ajungă la niveluri funcţionale fizice, psihice şi
sociale corespunzătoare. Există tendinţa de a
utiliza în cuplu noţiunile de abilitare şi
reabilitare.
ALTE SINTAGME:
• Incluziunea socială - schimbarea
atitudinilor şi practicilor din partea
indivizilor, instituțiilor şi organizaţiilor,
astfel încât toate persoanele să poată
contribui şi participa în mod egal la viaţa şi
cultura comunităţii din care fac parte.
• Şanse egale - rezultatul acţiunii prin care
diferite sisteme ale societăţii şi mediului
sunt puse la dispoziţia tuturor, în mod
egal. Sintagma egalizare a şanselor este
procesul prin care diferite sisteme sociale şi
de mediu devin accesibile fiecăruia şi în
special persoanelor cu dizabilităţi.
ALTE SINTAGME:
• Serviciile de sprijin se referă la acele
servicii care asigură atât independenţa în
viaţa de zi cu zi a persoanei cu dizabilităţi,
cât şi exercitarea drepturilor ei.

• Protecţia socială cuprinde totalitatea

acţiunilor întreprinse de societate în
vederea diminuării sau chiar înlăturării
consecinţelor pe care o deficiență
cauzatoare de handicap o are asupra
nivelului de trai al persoanei cu dizabilităţi.
 INTEGRAREA/INCLUZIUNEA

COPIILOR CU

DIZABILITĂŢI ÎN ŞCOALA DE MASĂ

Cerinţele educative speciale
se referă la cerinţe în plan educativ a unor
persoane, cerinţe ce sunt consecutive unor
disfuncţii sau deficienţe de natură
intelectuală, fizică, psihomotorie,
fiziologice, sau ca urmare a unor condiţii
psiho-afective, socio -economice, care
plasează persona într-o situaţie de
dificultate în raport cu cei din jur, situaţie
ce nu îi permite valorificarea în condiţii
normale a potenţialului de care dispune.
Registrul C.E.S. (accepţia UNESCO 1995)
cuprinde:
• Dificultăţi /dizabilităţi de învăţare;
• Întârziere / deficienţă mintală / dificultăţi
severe de învăţare;
• Tulburări de limbaj;
• Deficienţe fizice şi motorii;
• Deficienţe vizuale;
• Deficienţe auditive;
• Tulburări emoţionale (afective şi de
comportament)
Alte grupuri vulnerabile
•instituţionalizaţi sau orfani
•proveniţi din medii defavorizate economic
•care nu locuiesc permanent cu
părinţi/familia
•aparţinând unor minorităţi etnice
•bolnavi cronic
•cu probleme emoţionale şi de comportament
•cu dificultăţi de comunicare
•aflaţi în situaţii de eşec şcolar ( corigenţi,
repetenţi, nereuşiti în şcolile dorite şi
Cadrul conceptual preliminar :
• Educaţia cerinţelor (nevoilor) speciale –
Conferinţa de la Salamanca (1994).
• Educaţia incluzivă (UNESCO) - este un mod
de educaţie adaptat şi individualizat în
funcţie de nevoile tuturor copiilor în cadrul
grupurilor şi claselor echivalente ca vârstă, în
care se regăsesc copii cu nevoi, capacităţi şi
nivele de competenţă foarte diferite.
• Educaţia integrată – este un proces de
adaptare a copilului la cerinţele şcolii pe care
o pe care o urmează, de stabilire a unor
raporturi afective pozitive cu membrii
grupului şcolar şi de desfăşurare cu succes a
prestaţiilor şcolare.
Modele de integrare a copiilor cu CES în
experienţa mondială
• Modelul cooperării şcolii speciale cu şcoala
obişnuită

• Modelul bazat pe organizarea unei clase

speciale în cadrul şcolii generale

• Modelul bazat pe amenajarea în şcoala

obişnuită a unei camere de instruire şi
resurse pentru copiii deficienţi, integraţi
individual în clase obişnuite din şcoala
respectivă
Integrare- Incluziune (adaptare Walker, 1995)
Integrare Incluziune

•Modalitate de •Orientarea şi concentrarea

realizare / acţiunilor şcolii ca instituţie
atingere a deschisă pentru toţi;
normalizării • Esenţa unui învăţământ
comprehensiv real prin
adaptarea şcolii la
diversitatea copiilor dintr-o
comunitate
Integrare- Incluziune (adaptare Walker, 1995)
Integrare Incluziune
Presupune: Presupune:
•Focalizare pe elev / •Focalizare pe clasă
tânăr • Examinarea elevului de către
•Examinarea elevului factori implicaţi în desfăşurarea
de către specialişti procesului instructiv educativ
•Diagnosticul
•Crearea unui mediu adaptativ şi
rezultatelor
a condiţiilor de sprijinire a
•Programe pentru elevilor în clasă
elevi
•Strategii pentru profesori
•Plasarea în
programe adecvate •Colaborare în rezolvarea
Integrare- Incluziune (adaptare Walker, 1995)
Integrare Incluziune

Pune accentul pe: Pune accentul pe:

•Nevoile “copiilor •Drepturile şi
speciali” beneficiciile tuturor
•Recuperarea şi copiilor
beneficiile subiecţilor •Predare – instruire
cu cerinţe educative pentru toţi
speciale •Suport informal şi
•Expertiză şi expertiza cadrelor
intervenţe specializate didactice specializate
“În general, semnificaţia tradiţională a conceptului
de integrare exprimă necesitatea ca persoanele cu
deficienţe să se adapteze la o structură şi
regulamente organizaţionale existente.
Prin includere se recunoaşte şi se preţuieşte
“diferenţa”, iar organizaţia trebuie să răspundă şi
să se adapteze la nevoile fiecărui membru al ei.
Instituţiile de învăţământ (şi nu elevii cu deficienţe)
trebuie să faciliteze includerea prin identificarea
unor modalităţi în care aceştia pot să-şi
desfăşoare activitatea astfel încât să răspundă
obiectivelor şi stilurile de învăţare ale elevilor.”
• Fink, Thompson şi Williams, 2000 Îmbunătăţirea ofertei de curs,
Institutul din Londra
Priorităţi:
• Şcolile trebuie să includă în procesul de
învăţământ toate categoriile de copii,
inclusiv copii cu diferite tipuri de deficienţe,
prin promovarea educaţiei incluzive;
• Intervenţia timpurie este o prioritate
principală a educaţiei speciale;
• Eliminarea etichetărilor şi stigmatizărilor
pentru diferite tipuri de deficienţe ca fiind
„noneducabile”;
• Alocarea resurselor materiale necesare
educaţiei copiilor cu CES, să se realizeze pe
principiul resursa urmează copilul!
Politici naţionale:
• Crearea bazei de date privind situaţia copiilor,
copiilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile, la
nivel local, naţional pentru dezvoltarea
serviciilor de asistenţă de calitate
• Adaptarea instituţiilor de educaţie şi condiţiilor
fizice ale clădirilor la necesităţile copilului în
dificultate
• Elaborarea programelor sociale complexe de
asistenţă a copiilor aflaţi în dificultate (medicală,
pedagogică, psihologică, socială etc. )
• Implicarea ONG–urlor în finanţarea şi
dezvoltarea serviciilor de asistenţă
Strategii pentru a optimiza procesul de
învăţare şi a-l face mai agreabil- UNESCO
Construirea lecţiilor noi pe baza cunoştinţelor
anterioare ale elevilor şi valorificarea
experienţelor zilnice ale elevului.
Implicarea elevilor în activităţi ce presupun
cooperare pentru rezolvarea unor probleme
unde pot învăţa să negocieze, să asculte, să
accepte opinii diferite, indiferent de statutul
sau rolul pe care îl deţin în grup cât şi
rezolvarea unor sarcini de lucru în perechi
sau grupuri mici;
Acordarea de funcţionalitate învăţării.
Trezirea interesului pentru conţinut prin
folosirea povestirilor; Utilizarea situaţiilor
de joc în învăţare. Folosirea călătoriilor şi
excursiilor.
Folosirea problematizării pe secvenţe
didactice şi aplicarea practică a
rezultatelor prin metode şi procedee de
expresie: desen, povestire, modelaj, lucru
manual etc.;
Raportarea învăţării la alte materii, domenii
de cunoaştere şi interes personal şi de
grup.
Proces educaţional eficient?
este acela în urma căruia persoana cu dizabi-
lităţi dobandeşte calităţi fizice şi psihice
care-l fac apt pentru o viaţă integrată:
• să ajungă la autonomie personală, în limi-
tele determinate de gradul de dizabilitate;
• să exercite o ocupaţie, profesie care să-i
permită un nivel de trai decent;
• să-şi formeze comportamente adecvate
situaţiilor sociale;
• să obţină capacitatea de a comunica oral-
scris;
• − să inţelegă şi să se facă înţeles în
relaţiile cu ceilalţi şi cu mediul
înconjurător;
• − să-şi formeze interese cât mai diverse;
• − să-şi formeze sentimente de
responsabilitate personală şi de
autoconducere;
• − să obţină capacitatea de a aprecia şi a
prevede situaţii viitoare;
• − să-şi însuşească abilităţi locomotorii şi
dexterităţi manuale.
Bibliografie
A. Gherguţ, Psihopedagogia persoanelor cu cerinţe
speciale. Strategii de educaţie integrată, Iaşi. 2001.
Hall şi Tinklin Elevii cu deficienţe din învăţământul
superior,Consiliul Scoţian de Cercetare a Educaţiei,
1998
T. Vrăşmaş, Învăţământul integrat şi / sau incluziv
pentru copiii cu cerinţe educative speciale, Buc., 2001.
T. Vrăşmaş, I. Muşu, Integrarea în comunitate a copiilor
cu cerinţe educative speciale, Reprezentanţa UNICEF
în România,1996.
D. Motet „Psihopedagogia recuperării handicapurilor
neuromotorii”, Buc., 2001
D.V. Popovici „Elemente de psihopedagogia integrării”,
Buc., 1999.
Valentina Olărescu,
conf., dr în psihologie, UPS “Ion Creangă “ din Chişinău
volarescu@yahoo.com