Educaţia

pentru
drepturile
omului
Elaborat de: Fîntîna Mirela
Grupa: 404
 Delimitări conceptuale: drepturile omului, drepturile copilului, declarația,
convenția, educația pentru drepturile omului/copilului

„Omul s-a născut liber, dar Ideea generalizatoare este că oamenii se nasc
pretutindeni este în lanțuri." și trebuie să rămână liberi și egali.

Moștenirea gândirii creștine a fost laicizată prin Declarația

Ideea egalității umane este de
sorginte creștină: toate sufletele au
demnitate, deoarece, create de Unul
și Același Dumnezeu, au fost
răscumpărate prin jertfa lui Hristos.
de la 1789, nu numai pentru istoria Franței, ci pentru
istoria lumii întregi. Nu există astăzi nici o organizație
politică care să nu prevaleze de grija pentru respectarea
drepturilor omului. Consacrarea preocupării pentru
recunoașterea drepturilor omului ca problemă ce depășește
granițele unei națiuni, de maximă.
 În 1953, state member ale Consiliului Europei, cu excepția Finlandei, au adoptat o Convenție Europeană
a Drepturilor Omului, care permite o evaluare a manierelor în care drepturile sunt garantate în țările
semnatare; un pas în plus s-a făcut în 1991, când Națiunile Unite și-au acordat dreptul de ingerință pentru
a proteja un popor în pericol. După 10 ani de discuții oficiale, lansate cu ocazia Anului Internațional al
Copilului, la 20 noiembrie 1989 Națiunile Unite au adoptat Convenția Internațională a Drepturilor
Copilului (o primă Declarație a Drepturilor Copilului a fost adoptată de ONU în 1959).

Una dintre interpretările posibile este aceea că drepturile omului alcătuiesc a minimum axiologic și
pragmatic, un ansamblu de valori, norm, principii care orientează viața comună a indivizilor și a
societăților. În acest sens, drepturile omului deschid un spațiu al deliberării care permite confruntarea
divergențelor și a opozițiilor noastre.
Conflictul, de la cel ideologic la război, a jucat un
rol important în definirea drepturilor omului; în
consecinţă, în pedagogia drepturilor omului, adică
în reelaborarea la nivel individual, conflictul şi
confruntarea sunt, de asemenea, esenţiale.

W. Doise se pronunţă pentru o pedagogie

socioconstructivistă a drepturilor omului care
presupune respectarea următoarelor condiții:

• confruntarea și coordonarea punctelor de vedere,

evitarea complezenței:

• inovare în căutarea soluţiilor;

• raportarea acestor soluții la principiile generale ale

Declarației Universale, care servesc drept referință.
 Necesitatea educației pentru drepturile omului

Premisa educației pentru drepturile

omului o constituie ideea că există
anumite valori importante pentru
umanitate în ansamblul ei (egalitate,
nediscriminare, respectul vieții, libertate,
respectul opiniilor, al credințelor
În ceea ce priveşte originea drepturilor
religioase etc.), fără de care ideea de
omului, există două curente opuse:
demnitate umană rămâne cu fărămâne.
1. unul care se află la originea drepturilor
omuluitexte şi culturile cele mai vechi ale
umanităţii, privilegiind continuitatea istorică
Potrivit Federației Internaționale a
și extensia pluriculturală
Comunităților Educative (1998), deși nu
2. altul care privește drepturile omului s-au
cunosc sensul conceptului drepturi ale
născut în Europa Occidentală, după marile
copilului, aproape toți copiii sunt
bulversări ale Renaștei.
convinși că au unele drepturi (din 804
copii chestionați, doar unul a răspuns
negativ).
 Despre drepturile pe care le cunosc, copiii au
dovedit o foarte slabă informare; cele mai
cunoscute drepturi s-au dovedit a fi dreptul la
joc, recreere și odihnă și dreptul la educație și
informare.) Potrivit sondajelor, copiii nu
cunosc centru în care să poată fi ajutați de un
specialist; concluzia Federației Internaționale a
Comunităților Educative a fost aceea că
reforma sistemului de învățământ trebuie
orientată către copil, iar educația în spiritul
democrației și al respectării drepturilor
copilului trebuie să implice și familia, cel puțin
în programele de popularizare (72% dintre
copiii care recunosc că sunt bătuți în familie,
iar mulți dintre ei nu mai bătaia un abuz).
 Educația pentru drepturile omului pune în
joc valori și atitudini care pot fi formate cel
mai bine în perioada copilăriei. Curiozitatea
și receptivitatea specifice primelor etape din
educația copilului (educația preșcolară și
educația școlară elementară) constituie
factori favorizanți în asumarea acestor valori
și atitudini, în timp ce conformismul care
tinde să caracterizeze adolescența poate avea
un efect de baraj’’.
O asemenea educație începe cu recunoașterea
și respectarea drepturilor omului/copilului
chiar în context școlar; aceasta presupune o
forma adecvata a tuturor profesorilor.
Educația pentru drepturile profesorului poate
începe cu formarea în sensul conștientizării și
punerii în practică a unor valori și atitudini
specifice în context școlar.