Sunteți pe pagina 1din 82

 

Sven Hassel

Camarazi de front

Camarades of War 

Cea mai neînsemnată


durere a degetului tău
cel mic e pentru mine
mai dureroasă decât 
moartea a milioane de
oameni.

 Am fost aduşi la Centrul de pansare, unde murdăria noastră respingătoare şi paraziţii ce ne
colcăiau pe rănile deschise l-au făcut pe chirurg să turbeze de furie.
— u mi-a fost dat în !iaţa mea să !ăd asemenea porci" e#clamă el.
$edicul acesta foarte tânăr, proaspăt ieşit din şcoala de la %raz nu !ăzuse, într-ade!ăr, mare lucru
în !iaţa lui. $icuţul îl blagoslo!i cu o ploaie de în&urături, ceea ce i-a sporit şi mai mult furia. 'e &ură
 pe onoarea lui de soldat că !a fi aspru pedepsit, dacă bineînţeles !a scăpa cu !iaţă. (ână atunci se
distră cu delicii auzindu-l cum zbiară în timp ce îi scotea schi&ele de obuz care împănau muntele
acesta de carne.
)ânărul medic nu ştia altce!a, nu era decât un copil care nu a!ea să mai crească. *u împuşcat trei
săptămâni mai târziu, legat de un plop. +perase un general ce fusese muşcat de o !iperă şi
generalul murise sub cuţitul copilului. Chirurgul statului-ma&or fiind beat, nu putuse face operaţia,
însă cine!a ceruse anchetă, iar chirurgul de la statul-ma&or se grăbi să dea !ina pe tânărul său
coleg. ncompetenţă şi neîndeplinire a datoriei, declarase consiliul de război. )ânărul zbieră
necu!iincios în timp ce era legat de plop, au trebuit patru oameni să-l care şi au obser!at că inima i
se zbătea să-i spargă pieptul. 'oldaţii l-au îmbărbătat spunându-i că trebuie să se poarte ca un
bărbat. ar e tare greu să fi bărbat când nu ai decât / de ani şi iluzia că eşti cine!a pentru că ai
două stele la mânecă.
Cei din pluton au po!estit că a fost o e#ecuţie urâtă. 0rau !echi infanterişti care !ăzuseră multe"
 Aşii regimentului 12.

TRENUL-SPITAL AUXILIAR 877 EST


Gerul !"a #n or"$e maer"e v"e or" moar!% &re$um o lam! #nro'"! #n fo$( )n de&!rare% se au*ea $um
ro*neau ar+or"" #n &!dure( Lo$omo"va% $are r!,ea lun,ul ren san"ar% flu"era va"eul e" sf'"eor '"
&n! '" va&or"" al+" &!reau re$" "n a$eas! *" de "arn! ruseas$!( .e$an"$"" &urau $!$"ul" ,rele de
+lan! '" s$ure #m+l!n"e( Sue de r!n"/" *!$eau #n,r!m!d"/" #n va,oanele de marf! #nsemnae $u
mar" $ru$" ro'""% "ar *!&ada s&ul+era! de &e- ram+leu de ,oana renulu" &!rundea #n vre0ur" &r"n
&ere/"" a$o&er"/" $u &romoroa$!(
1!$eam #n va,onul 28% #m&reun! $u ."$u/ul '" $u Le,"onarul( ."$u/ulu" #" &!runsese o s$3"0! #n
s&ae% "ar o m"n! #" smulsese 0um!ae d"n fese( Era $ul$a &e +ur!% #n &a"e(
4 Nu $re*" $!-" ros de-un $3"ul *drav!n5 6reau s! *"$ $u fesa asa $are "-a r!mas lu" Ivan5
Le,"onarul% $are #'" &r"vea oa! *"ua #n o,l"nd! nenum!raele% sr"$!$"un" &ersonale% se &orn" s!
rd! #n$e"'or(
4 E'" mare '" &ros( )n +aal"oanele d"s$"&l"nare nu &o/" $3"ul" de$ aun$" $nd /"-a" l!sa '" $a&ul(
Tu #ns! e ve" #noar$e &e fron s!-/" la'" 0um!aea $ealal! de fund(
."$u/ul re$!*u &e &a"e +lesemnd( Le,"onarul #l +!u &e umer"(
4 L"n"'e'e-e% &or$ mare $e e'"% alfel r"'" s! e arun$e 0os d"n va,on la urm!oarea de+ar$are a
ero"lor defun$/"
Ceva ma" #n$olo% ln,! &eree% Hu+er #n$ease $u r!$neele(
4 Cred $! a $r!&a% 'o&" ."$u/ul(
4 a% '" nu va f" s"n,urul% murmur! Le,"onarul% 'er,ndu-'" frunea de sudoare(
 Avea fe+r! mare '" d"n &ansamenul ve$3" de o& *"le% $e nu "*+uea s!-" a$o&ere um!rul r!n"% #"
$ur,ea &uro"( Era $ea de a 9:-a ran! a sa( Pr"mele 92 daau d"n vremea $nd era #n Le,"unea
Sr!"n!% unde serv"se "m& de 9; an"% asfel #n$ se $ons"dera ma" mul fran$e* de$ neam/% $u
o+ra*ul s!u !+!$"% $u saura s$und! '" ve'n"$ul s!u% $3"'o$ #nre +u*e(
4 A&!% &enru umne*eu% a&! "m&lor! su+of"/erul Hu3n% $are avea &ne$ul des$3"s(
C"neva de ln,! u'! #l #n0ur!(
4 Gura N-avem de +!u de$ &ro&r"a ur"n!% '" da$! fa$" una $a asa "$!lo'"" e &un la *"d &enru
 #m+oln!v"re "nen/"ona!(
 

<mul $u &ne$ul des$3"s #n$e&u s! &ln,!( Un alul% de la $el!lal $a&! al va,onulu"% rse
r!u!$"os=
4 N-a" de$ s! fa$" $a no"% l"n,e ,3ea/!(
Cel de ln,! m"ne% >eld?e+el-ul% se r"d"$! &e 0um!ae% #n $"uda durer"lor &e $are " le &r"$"nu"a +ura
,!ur"! de un ,lon/ de m"ral"er!(
4 Camara*" >@3rer-ul va avea ,r"0! de no"(
R"d"$! +ra/ul% salund /ea&!n% '" "non! #n$e&uul unu" mar' na*"s% #ns! $!*u #na&o" &e &a"e%
e&u"*a( Ho3oele $elorlal/" ur$ar! s&re &lafonul a$o&er" $u &romoroa$!(
4 Eroul a o+os"% mr" un ,las% "ar #nre "m& Adolf se #m+u"+! $u de oae(
4 6! r"m" #n f/a $ons"l"ulu" de r!*+o"% *+"er! >eld?e+el-ul(
."$u/ul #" *vrl" #n $a& o oal! $u var*! #m&u/"!(
4 Ta$!-/" $lan/a a$! fundul nu m"-ar f" #n 3alul !sa% /"-a' s$oae $eea $e-/" serve'e dre& $re"er
s!-l r"m" &ar"dulu" !u(
Trenul se o&r" $u o *,udu"ur! &uern"$! $are ne f!$u s! /"&!m de durere( Gerul &!rundea '" ma"
mul% amor/"ndu-ne de,eele de la m"n" '" &"$"oare(
Promoroa$a ne $r"s&a nem"los $3"&ur"le( Un"" se d"srau desennd $u vrful +a"onee" &e &ere/""
 #n,3e/a/" an"male m"$" '" nos"me% $are d"s&!reau #n$e% #ns! un $!/elu'% +oe*a &e lo$ <s$ar% a fos
redesena de nenum!rae or"% &enru $! #n$e&use s! ne f"e dra,( Aun$" $nd% $3"nu"/" de see%
l"n,eam &ereele #n,3e/a% aveam mare ,r"0! s! nu ne a"n,em de <s$ar(
4 Unde mer,em5 #nre+! m"$ul "nfaner"s de 97 an"% $are avea am+ele &"$"oare sr"v"e(
4 A$as!% &u'"ule% #" 'o&" un su+of"/er r!n" la $a&(
4 Au*" la el rse mar"narul de la .area Nea,r!% $u femurul *dro+"( Ce-" a"a% $as!5 Ra"ul lu" H"ler%
 #n $are #n,er"" lu" Adolf% $u *vas"$a &e $!&!/n!% $n! Hors WesselB5
Se srm+! s&re sala$"ele $e s$ne"au re$e(
Trenul &orn" d"n nou% a$es $"uda ren san"ar al$!u" d"n 8: de va,oane &enru v"e% murdare '"
 #n,3e/ae% &l"ne $u m"*er"a uman! num"! noro"( Ero" $are +lesemau% #n0urau% &ln,eau% e&ave
 #ns&!"mnae *vr$ol"ndu-se de durere% a$es so" de ero" de $are &"erele de mormn nu
&omenes$ n"$"oda!(
4 Ia s&une% ara+ule% sr",! ."$u/ul% '"" $are va f" &r"mul lu$ru &e $are-l vo" fa$e $nd vom a0un,e la
afur"s"ul !la de s&"al5 .! vo" ,3"fu" +"ne '" a&o" m! vo" n!&us" &ese &u"$u/e(((
<$3"" #" erau sr!lu$"or" de dor"n/!( Penru &r"ma da! #n v"a/! se du$ea la s&"al% "ar a$esa #n o$3""
lu" era un fel de +ordel% unde $l"en/"" se +u$urau de serv"$"" $om&lee( Le,"onarul rse #n +!a"e de
 0o$(
4 )/" va ven" /"e m"nea la $a&% +!"ee( )n &r"mul rnd ve" n!du'" s$o/nd f!rme de fler &r"n o/" &or""
'"-/" va &"er" &ofa de $ra"l$%$rede-m!
4 oare r!u $nd m!$elar"" !'"a #/" a"e #n $arne v"e5 #nre+! ur"a'ul s&er"a(
Le,"onarul #noarse $a&ul '" &r"v" $3"&ul mare '" +es"al% &al"d de fr"$! la au*ul $elor $e-l a'e&au(
4 Cum&l"( )/" a"e 3!l$" #nre," d"n sl!n"n! '" nu &o/" s&une n"$" of
4 .a"$! Pre$"s!% ,emu ."$u/ul(
Trenul se a&le$! s$r/"nd #nr-o $ur+! lun,!(
4 u&! $e m! vor $oase la s&"al% am ,nd" eu $u ,las are% #m" vo" ,!s" o aman!% #ns! una
s$um&!% $u &alon de v"*on '" meser"a'!(
4 Pr"$e& $am $e-a" vrea% f!$u Le,"onarul &les$!"nd( < +u$!/"$! fa"n!
4 Ce-" a"a o aman!5 #nreru&se ."$u/ul(
I-am da l!mur"r" am!nun/"e(
4 Ad"$! o rf! #n afara +ordelulu" Nu se &oae((( " &o/" s! sal/" de-asea5
 )n$3"se o$3"" '" #n$e&u s! v"se*e +aal"oane de fee frumoase $are dau d"n fund(
4 " $am $ $os! una5 #nre+! m"0"nd un o$3"(
4 Solda &e un an de *"le% "-am 'o&"% u"nd de durerea d"n s&ae% #n "m& $e m! ,ndeam la
amana $u v"*on(
4 Am avu oda! o "u+"! la Casa+lan$a% v"s! Le,"onarul( Asa a fos "med"a du&! $e am fos num"
ser,en #n $om&an"a a D-a( un! $om&an"e% un 'ef de rea+!% nu unul afur"s"(
4 !-l dra$ulu" de 'ef% am mr" eu( To/" 'ef"" sun afur"s"/"% ma" +"ne vor+e'e-ne des&re &u"$u/a a(
4 Era so/"a de&rava! a unu" armaor &ured de +o,a( Nu ma" avea dou!*e$" de an" '" avea
dam+la s!-'" &l!eas$! aman/"% $!rora le d!dea a&o" &a&u$""% unul du&! alul(
4 " /"-a da '" /"e &las!5 Ca $elorlal/"5
4 Nu% m"n/" Le,"onarul% eu am 'ers-o( Avea &"elea m!sl"n"e% &!rul ne,ru $a *moala '" dessous-ur"
$are e ame/eau &re$um un Roederer se$ 9F;:( a$! a" f" v!*u-o% m!" +!"ee
Su+of"/erul r!n" la $a& rse #n$e"'or=
4 E'" un $unos$!or% m"-ar &l!$ea s! e v!d la rea+!(
Le,"onarul% $u o$3"" #n$3"'"% $u o $u"e de mas$! de ,a*e su+ $eaf!% nu-l #nvredn"$" m!$ar $u o
&r"v"re(
4 >eme"le nu m! "neresea*!% sun doar am"n"r" d"n re$u(
4 Ce5 f!$u su+of"/erul ulu"% a" re$u $umva la "nam"$5
Rseele $e "*+u$n"r! #l "r"ar! &e Le,"onar(
4 Ce v! &r"ve'e asa &e vo"% &"fan" nenoro$"/"5
>ur"os% *vrl" o $"*m! $!re su+of"/er% $are se fer"( C"*ma a"nse &e av"aorul mur"+und% $are n"$" nu
o+serv!(
 

4 "ne /"n"% rn0" $el!lal(


Saura ur"a'! a ."$u/ulu" se r"d"$! #n$e( N"men" alul% $u asemenea ran!% nu ar f" fos "n sare de
a'a $eva( Cu s$l"&"r" de ne+un"e #n &r"v"r"% #n'f!$! &e su+of"/erul #n,ro*"% $are aer"*! #n $a&!ul
o&us al va,onulu"% $u *,omo #nfunda(
4 I-au !"a +"lu/ele nomadulu" r!$n" ur"a'ul( C"n"" d"n la,!rul de la >a,en( a$! ma" aud o vor+!
des&re nomad% v! frn, ,ul U"e a'a
Ru&se &aul une" $ara+"ne '" arun$! +u$!/"le &e &ere/"" va,onulu"% du&! $are $!*u la lo$ ,emnd #n
&a"e(
Le,"onarul fredona #n surd"n! 6"no% dul$e moare% v"no(((B(
4 E'" $am &ros $res$u% ."$u/ule(
Ur"a'ul "*+u$n" #n rs(
4 Asa-m" &la$e( .a" &ovese'e de rfa a d"n Casa+lan$a( Ce +ordel e '" Casa+lan$a asa5
Le,"onarul #'" drese ,lasul(
4 Casa nu-" un +ordel% e un ora' de &e $oasa Afr"$""% unde le,"onar"" de mna a doua #nva/! s!-'"
+ea sudoarea% s! 3aleas$! n"s"& '" unde% noa&ea% e &o/" $!&u'" $u un 'an$ru( La Casa &n! '"
"d"o/"" $are '"-au #n$3"&u" $! Le,"unea #nseamn! o v"a/! de avenur" afl! $! nu-s de$ n"'e &or$"% f""
de &or$" $a "ne '" $a m"ne% la fel $a #n oae armaele d"n lumea #nrea,!(
4 T"$!lo'"lor *+"er! >eld?e+el-ul na*"s( 6a" vou! aun$" $nd mare'alul von .anse"n va re$e de
Lod* '" se va #ndre&a s&re .os$ova
4 Ca &r"*on"er% #n drum $!re S"+er"a5 s&use $"neva #n +!a"e de 0o$(
4 Gura r!$n" ."$u/ul( .a" s&une $eva des&re Afr"$a(
4 umne*eule% $ &o/" f" de &ros $res$u Era o fa! &e $"nse% $on"nu! Le,"onarul( Alla3 m"-e
maror $! o "u+eam( Se a&le$! '" 'o&"=
4 C"uda $! dra,osea &oae s! doar! a de are(
4 )/" "nrase #n sufle5 #nre+! ."$u/ul% $are #'" s$!r&"na fundul $u +a"onea( Am &!du$3" #n fund%
*"se #n $3"& de s$u*!(
4 P!du$3"" au ,eneral" "se/"% af"rm! un $"un,% al $!ru" un"$ +ra/ era ros de ,an,ren!( G!ses$
 #nodeauna lo$ul $el ma" &or"v" &enru a aa$a(
 )'" m"ros" +ra/ul(
4 Gan,rena #ns! nu le &la$e% #" fa$e s! verse(
4 Cnd vo" "e'" d"n s&"al vo" $af" un "nenden% m!rur"s" ."$u/ul% $u o$3"" &"erdu/" &e &ere/""
va,onulu"(
4 Ce a" $u "nenden/""5
4 6"e #m&u/"e N-a" o+serva n"$"oda! $! sunem u*" su+ "m&ermea+"lele noasre5 Pr"$e&" $um
v"ne $3es"a5 Inendenul $'",! $e re" m!r$" la f"e$are "m&ermea+"l% "ar no" renun/!m la unul sau
dou! &enru a ,!s" $eva ma" +un% #/" da" seama $u $ se ale,e5
4 un! afa$ere% o+serv! Le,"onarul( Alla3 e-a' &uea deven" "nenden(
4 " &u"$ua a5 ,emu ."$u/ul% u"nd de "nenden(
Le,"onarul r!s&unse $a '" $um '"-ar f" vor+" s"e'"=
4 oar Alla3 '"e $ o "u+eam( e dou! or" am #n$er$a s! m! omor du&! $e m"-a da &a&u$""(
 A$o&er"nd *,omoul renulu" &n! la no"% r!*+" un alul( rus$ s-a f!$u !$ere( C"uleam ure$3"le
asemen" unor an"male 3!"u"e(
4 a+os9% murmur! $"neva(
 Am #n$e&u s! drd"m% nu de fr",% $" &enru $! moarea &!runsese #n va,on( Un av"on( Se ro" '"
reven"% *um*eul $res$u( Cu moorul urlnd *+ura #n lun,ul renulu"( Seaua ro'"e /"nea ne#ndur!or
$ru$"le ro'"" $e &un$au a$o&er"'ur"le $onvo"ulu"( A&araul lu! #n!l/"me% a&o" $o+or# #n &"$a0(
4 6"no% d"avol ro'u url! ."$u/ul( C"nele "adulu"% v"no% s! se erm"ne o da!
Ca '" $um &"loul l-ar f" au*"% ,loan/ele r!&!"r! #n &ere/" "e'"nd &e $ealal! &are( Se au*"r! /"&ee%
a&o" 3or$!"ur"( Le,"onarul fredona 6"no% dul$e moare% v"no(((B( C"neva 3o3oea% alul ,emea
/"nndu-se de +ur!( Lo$omo"va 'u"er!( Inram #nr-o &!dure(
>!r! #ndo"al! $! av"onul se m"su"se undeva% #n $erul a$ese" d"m"ne/" sen"ne '" ,eroase( Ro/"le
r!sunau &e '"ne% fr",ul $um&l" &!rundea &r"n ,!ur"le l!sae de &ro"e$"le(
4 Alfred
e mul nu ma" &ronun/asem &renumele m"$ulu" le,"onar( N"$" nu '"u +"ne da$! o f!$usem
vreoda!(
4 Alfred((( &oae s&un &ros""( Nu /"-a" dor" n"$"oda! o $as! a a5 Cu mo+"le '" a'a ma" de&are5
4 Nu% Sven% a re$u vremea a$eea% s&use rn0"nd(
C de mul #m" &l!$ea $3"&ul s!u smead(
4 Am &ese re"*e$" de an"(La 9: am "nra #n Le,"une% ad!u,ndu-m" do"( Sun de &rea mula
vreme un &or$( Guno"ul ese elemenul meu( Camera #m&u/"! de la S"d0-+el-A++es va r!mne
ul"ma(
4 " asa nu e ne$!0e'e5
4 N"m"$ nu re+u"e s! e ne$!0eas$!( 6"a/a e frumoas!% vremea e frumoas!(
4 E a de fr",% Alfred(
4 " fr",ul e +un( <r"$e vreme e +un!% aa "m& $ e'" #n v"a/!( Pn! '" o &u'$!r"e e +un!% aun$"

1 Prescurt
  aredel
a„Jagdbomber
"— avi
ondevânăt
oareşi
 bombardament
 

$nd #n$! ma" r!"e'" '" nu e ,nde'" la $e ar f" &uu f" da$!((( A$es da$!B #" su&!r! &e oamen"(
4 Nu /"-e fr"$! de o ran! la ,5 #nre+! $el $u ,an,rena( Poae va re+u" s! &or/" un $ol"er de f"er(
4 E" '" Cnd oae se vor sfr'"% #m" vo" ,!s" o slu0+! #nr-un de&o*" al Le,"un""( )n f"e$are sear! o
s"$l!% a&o" '" +ursa nea,r! $u maer"alele( " nu m! ,ndes$ la *"ua de m"ne la mos$3e"e de
dou! or" &e *"( e res% &u/"n #m" &as!(
4 Eu% s&use se,arul% du&! $e va f" da 0os H"ler% m! vo" du$e la 6ene/"a( Am lo$u" a$olo "m& de
do"s&re*e$e an"% #m&reun! $u +a+a$ul( >rumos ora'( C"ne $unoa'e 6ene/"a5
4 Eu% ros" un ,las s"ns #nr-un $ol/(
Era av"aorul &e moare( Am #n$remen"( Ule"ul #n$"ns #" arsese o+ra*ul% o$3"" nu ma" erau de$
dou! &ee ro'"" #nr-o mas! $enu'"e% $u reflee v"ne/""(
Infaner"sulu" #" $ur,eau +alele f!r! s! &r"veas$! s&re mur"+und% #nre+!=
4 A" fos de$" la 6ene/"a5
< !$ere lun,!% &e $are n"men" nu $ue*! s-o #nreru&!( Se #nm&la rar $a un om &e moare s!
vor+eas$! des&re un ora'(
4 Canalul $el mare; e ma" frumos #n lum"na ser""( Gondolele seam!n! $u d"amanele l!snd #n
urma lor 0er+e de &erle((( Ese $el ma" frumos ora' d"n lume% #n $are m"-ar f" &l!$u s! mor% s&use $el
a&roa&e mor% '""nd +"ne $! va mur" #nr-un va,on de v"e% undeva &e ln,! res-L"ovsJ(
4 Un solda +!rn ese #nodeauna mul/um"% v"s! ma" de&are Le,"onarul% &enru $! r!"e'e '"
'"e $e #nseamn! asa( Numa" $! nu sun &rea mul/" solda/" +!rn"( Cea $u $oasa n"$" nu-" '"e(
Trenul frn! s$r'n"nd( )na"n! #n s$uur!ur" s$ure% a&o" frn! d"n nou( Se o&r" $u un urle &relun,
'" lo$omo"va se #nde&!r! s! se al"mene*e $u oae $e re+u"au une" lo$omo"ve(
Ne aflam #nr-o ,ar!( 1,omo de $"*me% sr",!e% $omen*"( Se au*"r! rsee% ma" ales un rs
auor"ar% de ,rada% un am!r de ru&ee nu &uea rde #n felul !sa(
4 Unde sunem5 #nre+! &"on"erul(
4 )n Rus"a% "d"oule(
C"neva des$3"se u'a va,onulu" '" a&!ru fa/a n!n,! a unu" su+of"/er san"ar(
4 He"l% $amara*" ne$3e*! el(
4 A&! se au*" un ,eam! $e "e'ea d"nre &a"ele so"oase(
4 Pu/"n! r!+dare% ve/" &r"m" a&! '" su&!( Ave/" ,rav-r!n"/" a"$"5
4 Te /"" de +an$ur" Sunem &roas&e/" $a /"&ar""% 3o3o" se,arul( To$ma" ne #noar$em de la un me$"
de fo+al(
Su+of"/erul d"s&!ru #n ,ra+!( Tre$u o vreme% a&o" se "v"r! $/"va &r"*on"er" de r!*+o"% &!*"/" de un
osa' er"or"al% $are du$eau o ,!lea! $u su&! $!ldu/!( < urnar! #n ,amelele noasre
de*,us!oare( Am mn$a-o '" n" se f!$u '" ma" foame( <sa'ul ne f!,!du" s! ne ma" adu$!% dar nu
f!$u n"m"$% #n s$3"m+ sos"r! al/" &r"*on"er" s! dea 0os $adavrele( Pa"s&re*e$e $adavre% d"n $are nou!
 #n urma aa$ulu" aer"an( Au vru s!-l "a '" &e av"aor% dar a$esa "*+u" s!-" $onv"n,! $! #n$! ma"
r!"a(
Ceva ma" r*"u sos" un med"$ n!r% #nso/" de $/"va su+of"/er" san"ar"( Arun$! "$" '" $olo o &r"v"re '"
de f"e$are da! s&use a$ela'" lu$ru= Tre$e% nu-" n"m"$ ,rav(B Cnd a0unse ln,! ."$u/ul% "*+u$n"
furuna(
4 Le&!d!ur! de rf! ."-au smuls 0um!ae de $ur% #ns! nu-" n"m"$ ,rav% a"5 Cul$!-e a"$"%
fa$3"rule% s!-/" smul, &e al !u '" s!-m" s&u" da$!-" de rs
 )l a&u$! de ,le*n! &e med"$% $are se lun," #n &a"ele &uuroase(
4 ravo se +u$ur! ,an,renosul '" #n$e&u s!-l loveas$! &e med"$ &ese fa/! $u +ra/ul s!u &ured%
d"n &ansamenul $!ru"a se s$ur,ea sn,e '" &uro"(
.ed"$ul fu ras afar! de do" su+of"/er" #n ul"ma $l"&!% &l"n de &uro" '" $um&l" la vedere(
4 Nu-" n"m"$ ,rav *+"era ."$u/ul( N!!r!ule
4 Asa e va $osa s$um& amen"n/! med"$ul fur"os(
4 u-e dra$ulu"
Ce" re" au s!r" 0os '" au ras u'a ,l"san!( Trenul a &orn" ma" de&are a doua *" d"m"nea/a% dar au
u"a s! ne ma" adu$! m"$ul de0un(
 Av"aorul #n$! ma" r!"a% un alul mur"se #n "m&ul no&/"" '" do" d"nre no" se luar! la +!a"e &enru
$"*mele sale( C"*me frumoase '" mo"% $are mer"au s! e +a/" &enru ele% f""nd f!$ue $u s",uran/!
 #na"ne de r!*+o"% $!&u'"e $u &"ele de $uloare des$3"s!( Le do+nd" un >eld?e+el ar"ler"s(
Pumnul s!u &o$n" +!r+"a su+of"/erulu" de vn!or"% f!$ndu-l s! u"e $va"m& de $"*me(
4 Ce $"*me ,ro*ave e$lam! >eld?e+el-ul% sr!lu$"nd de +u$ur"e(
S$u"&! &e ele '" le lusru" $u mne$a(
4 .a" +"ne a" da morulu" &e ale ale% #l &reven" $"neva% alfel s-ar &uea s! le &"er*" &e $ele no"
foare $ur"nd(
4 S! #ndr!*neas$! $"neva sr",! >eld?e+el-ul% $a un $"ne $are #'" a&!r! osul(
4 efu"rea '" des&u"erea $adavrelor% asa #nseamn! Cons"l"ul de r!*+o"% s! '""
Su+of"/erul rase o #n0ur!ur!% dar #'" s$oase $"*mele% $u $are #n$!l/! morul( u&! o or!% n"$"
$adavrul nu '"-ar ma" f" re$unos$u &ro&r"ul e$3"&amen% &n! la $el ma" ne#nsemna ar"$ol(
Su+of"/erul Hu3n% $el $u +ura des$3"s!% $erea #nruna a&!( Le,"onarul #" arun$! o +u$a! de ,3ea/!
s-o su,!( ."e au #n$e&u s!-m" ard! &"$"oarele '" #nre, ru&ul #m" era sr!+!u de #m&uns!ur"%
oasele mele &!reau $u&r"nse de fl!$!r"( "am des&re $e e vor+a= la #n$e&u sun durer"% $are a&o"

2 CanalGrande
 
 

se l"n"'es$( Urmea*! fl!$!r"le% &n! $e &"$"oarele dev"n "nsens"+"le( A$easa e ,an,rena '"
&"$"oarele mor% aun$" durer"le ur$! '" ma" sus( La s&"al se a"e $a&!ul $u&r"ns de ,an,ren!( .!
 #nf"or((( Am&uarea((( Numa" asa nu I-am 'o&" ,roa*a mea( Le,"onarulu"% $are m! &r"v"=
4 Penru "ne asa ar #nsemna sfr'"ul r!*+o"ulu"( .a" +"ne #/" &"er*" un &"$"or de$ $a&ul(((
a% r!*+o"ul ar lua sfr'"( Am #n$er$a s! m! $onsole* #n "m& $e &an"$a m! ,u"a( P"$"oarele%
f"re'e((( Cu m"n"le ar f" ma" r!u( S&a"ma m! f!$ea s! m! $uremur( Nu% nu% f!r! $r0e Nu vreau s!
f"u "nval"d(((
4 Ce e-a a&u$a5 m! #nre+! Le,"onarul ulu"(
Sr",asem "nval"dB f!r! s!-m" dau seama( Am adorm" d"n nou( .-au re*" durer"le% #ns! eram
mul/um" &"$"oarele m! dureau% &r"n urmare #n$! ma" r!"au( .a" aveam &"$"oare +une( Au urma
 #n$! dou! o&r"r"( e f"e$are da! l-am au*" s&unnd=
4 Nu-" ,rav(
4 Pe +ar+a Profeulu"% $e e ,rav aun$"5 Le,"onarul #l ar!! &e av"aor% $are o$ma" mur"se( ar el%
n"$" el nu-" ,rav5
Nu a r!s&uns n"men"( C"udaul ren san"ar au"l"ar #'" urma drumul s&re ves( u&! dou!s&re*e$e
*"le de $!l!or"e% la Cra"ova% :;K d"nre r!n"/" au fos des$!r$a/" su+ form! de $adavre(

4 3leahtă de smiorcăiti, bombăni preotul. 4i cereţi lui umnezeu să !ă a&ute, ce are însă
umnezeu de a face cu nişte tâlhari ca !oi5
Chemă infirmierele să ia doi morţi.
4n după-amiaza aceea, preotul căzu pe scări şi îşi rupse braţul în trei locuri.
4 %eme cât !oi toţi la un loc" ne spuse infirmiera râzând.
nfirmiera aceasta a!ea ne!oie de două împerecheri pe zi pentru a-şi păstra buna dispoziţie.
— Ce oameni ciudaţi" murmură micuţul 6egionar.
'e întoarse cu faţa spre noi şi ne po!esti despre un sihastru care se retrăsese în deşertul 7iful-ui.

.AGA1IA .<RII
 )n fosul sem"nar d"n Cra$ov"a% $are &ura a$um numele de S&"alul au"l"ar nr(DB% med"$"" o&erau #n
!$ere( "roul sare/ulu" servea dre& sal! de o&era/"e( N"$"$nd +unul &!r"ne nu '"-ar f" &uu
 #n$3"&u" $! a"$" vor mur" a/"a oamen"(
Eram #n"ns &e o ar,!% are $a a+la ondula!% '" a'e&am s! f"e o&era un r!n" la $a&( <mul mur"(
6en" a&o" rndul unu" vn!or% r!n" la +ura( .ur" '" el( u&! el au ma" mur" #n$! re"% du&! a$eea
do" au fos s$o'" afar! #n$! #n v"a/!( )m" ven"se rndul(
4 P!sra/"-m" &"$"oarele au fos ul"mele $uv"ne &e $are le-am ros" #na"ne de anese*"e(
C3"rur,ul !$ea(
.-am re*" #nr-o $amer! '" ma" aveam &"$"oare( Pr"mele ore au fos desul de &l!$ue% a&o" au
 #n$e&u #ns! sufer"n/ele( urer" aro$e% sufer"n/e $um&l"e a &enru m"ne $ '" &enru $e"lal/"( )n
oda"a $e &u/ea a "od '" fenol se #n!l/au ne#nreru& ,emee% #n "m& $e #nuner"$ul &roe$or se l!sa
 #n$e asu&ra &aur"lor(
< "nf"rm"er! se &le$! deasu&a mea% #m" lu! &ulsul '" #'" v!*u de drum ma" de&are( >e+ra $re'ea%
$3"nur"le mor/"" se rau #n 0urul nosru% m! #n$ol!$eau $a 'er&""( )nr-un $ol/ al #n$!&er"" &ndea
>eme"a $u $oasa( >eme"a $enu'"e% #nv!lu"! #n ne,ru% avea mul de lu$ru(
4 >a"n! &rad!% mor!$"une% nu-" a'a5 Prad! fa"n!((( ar nu $red $! m"-e fr"$!(((
Tremuram de fr"$!(
4 Plea$! de a"$"% &uoare a fenolulu" A'ea&! u &u/"n% s! v"n! ru'""% #/" vor ar!a e" /"e%
m"$-+ur,3e*! nem/oa"$!
>eme"a $u $oasa rse r!,u'"% remurnd de ner!+dare( Era la $a&!ul r!+d!r""( Le,"onarul fredona
 #nr-una 6"no% dul$e moare% v"no(((B(
."-am a$o&er" ure$3"le $u &almele s! nu ma" aud $ne$ul !sa +lesema% dar m"" de ,lasur"
"nonau #n $or= 6"no% dul$e moare% v"no(((B( >eme"a $enu'"e r"d"$! #n$na! &r"v"r"le '" #n$er$! !"'ul
$oase"% o $oas! sr!lu$"oare( La fel de !"oas! $a ,3"lo"na de la Plo*ensee sau de la Len,r"es( Cu
oae $! Ursule" $a&ul "-a fos !"a $u o +ard!% la Mol"maD(((
4 Ce o #ndru,"% n!!r!ule5 oar '"" +"ne $! "u+"a a era la erl"n '" se $ul$a $u SS-"'""% s! ma"
rea$! "m&ul((( ."nuna! fa! Nu e ma" sm"or$!"% $re"nule((( Era o vreme $nd ma" era" un solda
adev!ra '" a$um remur" de s&a"m! #na"nea >eme"" $u $oasa ae $!l$"ele% sa" dre&/"% '" "a-/"
r!mas-+un( Cum ve" re$e &ra,ul% o/" e vor u"a( 6"no% vulurule% v"no '" "a-m! Cre*"((( $! m"-e
eam! de "ne5
>eme"a $enu'"e se r"d"$!( )nv!lu"! #n man"a e" nea,r!% se a&ro&"e de &aul meu((( )n$e((( Am s$os
un r!$ne( Inf"rm"era a ven" #n fu,! s!-m" 'ear,! frunea( oamne% $e mn,"ere r!$oroas!(((
Ploua( P"$!ur"le monoone #m" &ooleau nerv""( >eme"a $u $oasa d"s&!ruse% lund $u ea &e do"
d"nre no"(

3 Lagărpent
  rupri
zoni
eri
igermani
 

u&! o s!&!mn! am fos mua #n al salon% unde "-am #nln" &e ."$u/ul '" &e Le,"onar( ."$u/ul
se alesese $u 'a&e *"le de $ar$er!% la "e'"re% &enru $! sr",ase Ura Au ven" rfele Re&ede #n
s$ue$e% $amara*"B la a&ar"/"a "nf"rm"ere"-'efe% $are era #nso/"! de a0uoarele e"( A urma un s$andal
monsru '" +"ne#n/eles san$/"un" d"n &area med"$ulu"-'ef( Nefer"$"ul nosru &r"een nu ma" &r"$e&ea
n"m"$( )n$! nu #n/elesese d"feren/a #nre un s&"al '" un +ordel(
4 C"udae lu$rur" ma" ve*" &e a"$" f!$u Le,"onarul #n +!a"e de 0o$( Unele d"nre "nf"rm"ere sun rele
de mus$!( Am &r"ns oae &onur"le de la Hansen% $are-" a"$" de 97 lun"( U"e% de &"ld!% sora L"se% a
 #n$er$a un re,"men #nre, n!d!0du"nd s! fa$! un +!"a( e,ea+a( ar $on"nu!( 1"$e $!-" o daor"e
&ar"o"$!

4ntr-o zi cu !reme frumoasă am fost instalaţi, înfofoliţi în pături, pe o terasă de unde puteam !edea
0lba sclipind şi şlepurile trase împotri!a curentului. 4n faţa acestei pri!elişti, orele se scurgeau
molcom, în zgomotul ritmic al ciocanelor de nituit din uzina de la 'tulpen.
(icioarele mele înţepenite trebuiau reeducate. 8ltima schi&ă de obuz, pe care o luasem pe când mă
căţăram pe faleză, atinsese coloana !ertebrală. + infirmieră mă în!ăţa să merg. Am suferit cumplit,
însă, încetul cu încetul, răbdarea acestei femei urâte şi de!otate a făcut minuni. umele ei5 6-am
uitat. umele prietenilor îl uiţi, pe al duşmanilor niciodată.
$icuţul îşi pre!eni to!arăşii săi de salon9
4 0 mai bine să ştiţi  dinainte. acă dă dracu să mă lăsaţi fără bere, !ă puteţi număra morţii" 

ICTATURA .ICUULUI
Rus"a% sau ma" ea$ $eea $e $uno'eam no" d"n Rus"a% ad"$! fronul de es% &!rea de&are( Numele
a$esa r!m!sese &enru no" s"m+olul "adulu"% #ns! un "ad ale $!ru" ,ro*!v"" de&!'eau #n sad"sm o
$e n!s$o$"ser! rel",""le &enru a-" #ns&!"mna &e &!$!o'"( )nr-adev!r% eram de&are% #ns! eram
r!n"/"% +olnav"% desfrna/"% #m+!a/" de v"a/! '" de dor"n/a de a u"a( Ne +!eam 0o$ de oae% deoare$e
m"ne vom mur"(
Ham+ur,( Un s&"al +un% $/"va med"$" +un"% al/"" ma" &u/"n +un"% "nf"rm"ere de oae felur"le(
Preu"nden" &e unde fusesem ne-au m!$el!r"% dar a$um se erm"nase( Eram &e &"$"oare% aveam
dre&ul s! "e'"m% +ordelur"% #n$!"er!r" '" oae $e ne l"&s"ser!( Ne #m&ere$3eam $u or"$e feme"e
 #nlneam% e$e&/"e f!$nd des",ur Le,"onarul% $are nu ma" era #n sare% de $nd fusese mu"la de
SS-"sul d"n la,!rul de la >a,en( Alfred Mal+ se d"sra #ns! alfel= +ea( Cnd s&uneam nomadul se
/"ne +"neB #nsemna $! era #nr-a de +ea #n$ al/"" #n lo$ul lu" ar f" fos mor/"(
>oare $urnd% #n re" $r$"um" d"n ora'% n" s-a da #n mod &ol""$os a #n/ele,e $! &re*en/a noasr!
era nedor"!( Pol"e/e $are #" d"s&l!$u ."$u/ulu" '" $os! &e auor" dou! $omo/"" $ere+rale% un nas ru&
'" $eva fra$ur" de m"$! "m&oran/!( u&! $are nam"la se &r!+u'" #n &ro&r"a-" v!rs!ur!% #n s&aele
sau"" lu" "smarJ% de unde fu r"d"$a de &aru 3a"dama$" d"n Pol"/"a m"l"ar!( .ed"$ul-'ef 3o!r# $!
"-ar re+u" &u/"n re&aus( 1e$e *"le #n $amera de "*olare% *e$e *"le $are l-au do+or( )n f"e$are *"
s&!l!ur" soma$ale% #n f"e$are *" $l"sm!% la f"e$are dou! *"le es am"+"an% &lus dou! "n0e$/""
 #m&or"va +o/"" &orulu"B% $u urmarea $! s!rmanul ."$u/ul +lesema oae feme"le% d"n lume(
r( Ha3ler nu &unea n"$"oda! &e $"neva #n $ar$er!( Nu% $amera de "*olare era suf"$"en! f!$ea de
*e$e or" ma" mul de$ or"$e m!sur! d"s$"&l"nar!(
Ne aflam o/" la s&"al d"n $au*a fe+re"% fe+ra mla'"n""% malar"e% "fo"d!% s&an"ol! sau ma" '"u eu $are(
.uream de fe+r! $a mu'ele(
4 E o $3es"une de "n"m!% s&unea dr% Ha3ler% $are #'" #m&odo+ea #nodeauna fra*ele $u ?ellB sau
<MB% a'a $um Le,"onarul s&unea +onB( Unul r!"se mul! vreme &r"nre en,le*"% $el!lal &r"nre
fran$e*"( .an""le asea sr!"ne #" enervau &e un""% alora #ns! le "ns&"ra #n$redere( N"$" med"$ul '" n"$"
nomadul nu erau de-a" no'r"(
r( Ha3ler nu &ura n"$" una d"n numeroasele sale d"s"n$/""% '" ele oae sr!"ne% a$ordae de
du'man"" $elu" de-al III-lea Re"$3( e$ora/"" ,lor"oase '" umane% r!u-v!*ue #n domn"a +ruelor( u&!
; "ul"e% 9F22 au #n$er$a s!-l s&n*ure &e dr( Ha3ler% noro$ul #ns! l-a a0ua '" lu$rea*! '" a$um #n
a$es s&"al de fe+r"l"% #n $are aa lume #" daorea*! v"a/a(
 )n s&"al ,!se'" de oae% de la $ele ma" +une la $ele ma" rele= suden/" la med"$"n! na*"'"%
"n$a&a+"l"% forma/" #n ,ra+!% '" med"$" l"&s"/" de "n"m!% $are nu $unos$ de$ un s"n,ur lu$ru%
re,ulamenul(
4 S! re$em #n +"roul meu% s&unea dr( Ha3ler% de f"e$are da! $nd se &ere$ea vreo dandana(
u&! o 0um!ae de or! #l vedea" &e #m&r"$"na "e'"nd ro'u la fa/! '" ru'"na(
4 Se$!ur" re*um! Ha3ler(
Era un $ondu$!or &edan% #n/ele,!or% "nv"*"+"l '" omn"&re*en( Toa! lumea '"a a$easa% #n$e&nd
$u "$!losul do$or >ranJendorf% med"$ de sa-ma0or% &n! la soldaul Geor, >reOa, d"n salonul
nosru(
Geor, avea o +oal! $"uda! $are nu &uea f" "den"f"$a!( I se luau mereu &ro+e de sn,e% dar f!r!
n"$" un re*ula( Cnd &!rea $! oul mer,e s&re +"ne% fe+ra #n$e&ea d"n nou s! ur$e(
Conrolau% $!uau% +!nu"nd $! s"mulea*!% #ns! fe+ra era auen"$!( Se f!$eau ra*"" ful,er% la ord"nul
+and"ulu" de >ranJendorf% &enru a des$o&er" *a3!rul $u +en*"n!% or" al m"0lo$ de &rovo$a
em&eraura( >ranJendorf $ondu$ea &ersonal o&era/""le% m!,ulea% amen"n/a% dar era nevo" s! se
 

rera,! #nv"ns( Geor, avea fe+r!(


."$u/ul '"-a &"erdu o du&!-am"a*! #nrea,! f!,!du"ndu-" mun/" de m"nun!/"" $a &re/ al se$reulu"%
dar Geor, $l!"na d"n $a&=
4 >e+ra mea e adev!ra!% &o/" s! m! $re*"% $amarade(
Un "& $"uda% nu +ea% nu 0u$!% nu-l &reo$u&au feele( Se &l"m+a #nodeauna s"n,ur( Era +!"a
frumos% un +!"a +un &e $are oa! lumea #l adora% ma" &u/"n >ranJendorf% $are #n$e&use a-l ur" &e
osa'ul a$esa de ;2 de an"(
<$u&am $amera 7;% $u vedere s&re Ree&ers+a3n2 '" Palaul us"/"e"% de la $a&!ul +ulevardulu"(
Le,"onarul s$oase la "veal! de su+ salea o s"$l! de +ere( e fa& era o s"$l! mare de M@mmel%
$are re$u d"n mn! #n mn!( He"n* auer se '" #m+!ase(
4 A/" v!*u feele $are au fos r!$"e5 Afur"s" de nos"me s&use Se"n% adu$nd vor+a de o ser"e de
$r"me $om"se re$en( Poves" $! feele fuseser! v"olae% a&o" de f"e$are da! su,rumae $u un $"ora&
or" al! &"es! d"n len0er"a lor "n"m!% du&! $are !"ae $u $u/"ul &e +ur!( >!r! #ndo"al!% o&era unu"
sad"$( Pol"/"a era la $a&!ul r!+d!r""(
4 Poae $!-" >ranJendorf% em"se ."$u/ul( Ce +af! am avea da$! l-am &uea urna
4 Toae asea vor sfr'" r!u% sr",! sudeul .our"*% un volunar &e $are nu-l &ueam sufer"( 6o" $are
v! &"erde/" vremea $u rfele 6! +!l!$"/" #n noro" ."-e s$r+! de vo" o/"
T"&ul era $am &ur"an(
4 Tu vor+e'"5 f!$u ."$u/ul amen"n/!or( E'" un Iuda vndu lu" Adolf
.ese$a un +o/ de sl!n"n!% d"n $are *vrl" o +u$a! #n mura $e3ulu" $are &!l" '" se #ndre&! s&re el(
Cu un r!$ne de ,roa*!% .our"* se sre$ur! su+ &a% &e $are ."$u/ul se ol!n" a'a #n$!l/a $um era%
r!,nd de sl!n"na &e $are nu "*+uea s-o ru&! $u d"n/""( )n $l"&a a$eea% o "nf"rm"er! #nredes$3"se
u'a% nu v!*u al$eva de$ &e ur"a'ul #n$!l/a &e &a '" aler,! $u o$3"" "e'"ndu-" d"n $a& s-o $3eme
&e sora-'ef!( A$easa ven" #n ra&( Pr"vel"'ea nam"le" $are se l!f!"a $u sl!n"na #nr-o mn! '" $u
s"$la #n $ealal! #" !"e r!suflarea(
4 A" #ne+un"5
."$u/ul s$oase s"$la de la ,ur! '" s$u"&! &e deasu&ra &aulu" dre& #n s$u"&!oarea de ln,! u'!(
Inf"rm"era se fer" la "m&( Trase $u &uere aer #n &"e& adulme$nd(
4 Ce vre"% s&er"eoare +!rn!5
Ne /"neam res&"ra/"a( Era +ea '" #n sare de or"$e( e $urnd se #n$!"erase $u o fa!% #nr-o $amer!
de la ea0ul D( >aa avusese &reen/"a s! fa$! +a"e #na"ne de a se $ul$a $u ea( )n $3"& de &roes%
arun$ase $ada &e fereasr! '" *,omoul "-a f!$u &e o/" s! se re&ead! #n &"vn"/! $re*nd $! e
+om+ardamen(
<$3"" "nf"rm"ere"-'efe% &ore$l"! "l! de seuB d"s&!ruser! de &e fa/a e" $a o lun! &l"n!(
4 )ndr!*ne'"5 'u"er! ea% '" se a&le$! asu&ra ur"a'ulu"% $ul$a foare l"n"'" &e &a(
4 R"d"$!-e% &or$ule da$! nu vre" s! fa$" $uno'"n/! $u m"ne(
4 P!srea*!-/" mun"/"a% ,raso( Te '"u eu( Te $3eam! "l! de seuB% dar eu #/" *"$ Gr!mad! de
sl!n"n!B( Ha"de% #n"nde-o
C3"&ul feme"" se #nro'"(
4 Sus% v"!
 )l #n'f!$! &e ."$u/ul% #l r"d"$!% s&re ulu"rea noasr!% '"-l arun$! &e &odea% unde aer"*! *,omoos(
Toal vr!0"% se a'e*! '" o &r"v" f!r! o vor+!( "l!-de-seu #n"nse $ear$eaful% arun$! sl!n"na '" ra$3"ul
 #n $u"a $u ,uno" '" "e'" f!r! a ma" s&une $eva(
4 Sfn! N!s$!oare% ar"$ul! +rua% $e m-a' +ae $u ea Ce $afeal! ar "e'"% v! &ue/" #n$3"&u"%
+!"e/"5
4 Te-ar sr"v" $a &e un &u" de ,!"n!% fu de &!rere auer(
4 Ce-a' ma" v"ola-o &e s&er"eoarea asa% a3 Ce "-a' fa$e
U'a se des$3"se '" "l! de seu o+ur! des$3"*!ura(
4 A" *+"era desul% +es"e( .a" sun '" +olnav"( a$! nu e &oole'"% a" de a fa$e $u m"ne(
Trn" u'a f!r! s! se s"n$3"seas$! de +olnav"(
4 Ce feme"e s&use ."$u/ul vesel(
Se duse s! &es$u"as$! s"$la d"n $o'ul de ,uno" '" o ,ol" d"nr-o sor+"ur!(
4 )nr-o +un! *" #/" ve" frn,e ,ul% de &ros $res$u $e e'"% #" s&use $u +lnde/e Le,"onarul% de &e
&aul s!u de la &eree( Era $el ma" +un &a d"n sa0on '" #l o$u&ase d"n &r"ma $l"&! $nd sos"se( Paul
era al $e3ulu" .our"*% $are &roesase "m"d( Le,"onarul #l &r"v"se de sus% f!r! a-" r!s&unde( Cum
.our"* se #n$!&!/na% Mal+ d!du *"arul de o &are '" se r"d"$! #n$e(
4 Ra3a% $amarade
4 Ce-a" *"s5 f!$u .our"*(% &!r"nd $! nu e #n/eles(
S"m/eam $! urmea*! $aful( ."$u/ul ven" ma" a&roa&e% $a un urs $e s"me m"erea% .our"* nu v!*u

4 Cel
  ebrast
radăapl
ăceri
lordi
napr
opi
ereaport
uluiHamburg,î
nlungul
căreiapevremeacorăbi
il
orseîntindeauf unii
le(Reep=f unie)
.
 AdevărataruePig edel
al aguril
eEl bei,af
ectatăşieaî nprezentde
flagelulSIDA,bordel
uri
leşil
ocaluril
edeocheat efăcândlocmafiei
 jocuril
ormecanice.
5  Rachiudechimion
 

furuna a&ro&""ndu-se% dar se s"m/" a&u$a de ,3eare de o/el '" a*vrl" &e $el ma" r!u &a% $el de
ln,! u'!( Cel $are #l o$u&a era ve'n"$ re*" de $e"lal/"% $are a&r"ndeau or" s"n,eau lum"na(
4 E'" doar un &or$% s&use #n$e"'or ur"a'ul% '" a" $eru &aul !sa% nu-" a'a5
4 a% $a&"ul! .our"*(
."$u/ul r"d"$! o s&r"n$ean!(
4 omnule rean,a0a $lasa I% se ,r!+" s! adau,e $e3ul(
4 un% s&use $el!lal% mul/um"(
 )l s"l" &e .our"* s! $ne un &salm de F versee des&re mnu"rea lum""% du&! $are #" &orun$" s!
mear,! la $ul$are( )n s$3"m+ el se &orn" s! *+"ere un $ne$ $are l-ar f" &uu du$e la 'rean,%
&enru #nal! r!dare% a&o" arun$! s"$la &e fereasra des$3"s! de 0os se au*"r! &roese ve3emene(
Era d"n $e #n $e ma" +ea( )n $ele d"n urm!% un &umn +"ne /"n" #l ame/" '" #n salon se l!s! l"n"'ea(

)anti ora nu se gândea decât la bani. )răia în spatele te&ghelei, chiar sub peştele-spadă împăiat şi 
sorbea cât e ziua de lungă a:ua!it cu angustura, nelăsând nimic să-i scape din cele ce se
 petreceau în local.
$icul 6egionar şedea în faţa ei şi bea pernod.
4 + născocire a dia!olului, spunea el, dar nu-ţi dai seama decât la al optulea pahar.
7âse şi îl dădu fetei pe al nouălea. Aceasta se dezbrăcă într-una din nişele înguste. A!ea len&eria
neagră ca noaptea şi transparentă. oar chiloţii erau roşii, de un roşu corai. ar numai 'tein şi
0;ald i- au !ăzut.

TANTI <RA
Ne &ere$eam "m&ul la 6"ndsOrJe II:% o +om+! d"n s&aele ,!r""( Tan" ora% &aroana a$ese"
$r$"um" de lu% era o feme"e dur! '" ur! &enru $are nu $ona n"m"$ al$eva de$ +an""( No"% $ra""
mor/""% nu &ueam de$ s!-" d!m dre&ae= Cu +an" #/" &o/" $um&!ra v"a/a ve'n"$! ln,! Alla3% #n
v!"le al+asreB% s&unea Le,"onarul% a&le$ndu-'" frunea $!re sud-es(
4 Cu +an" &o/" ven" la Tan" ora% am s&us eu% r"m"/ndu-" +e*ele d"n vrful de,eelor(
Eram &l"n" de +an"% "ar +ursa nea,r! d"n Ham+ur, era $el ma" +un vad d"n lume( Puea" $um&!ra
a"$" o $e-/" dorea"% &n! '" un $adavru(
La Tan" ora lum"na era ro'"e% d"fu*! '" se dansa% $u oae $! era "ner*"s '" &ol"/"a #'" f!$ea a&ar"/"a
desul de des( ar ,a*da noasr! era un d"avol $u fus!% "ar ,"n"or"" nu o+servau n"$"oda! n"m"$( Pe
f"'a sa+"l"menulu" era s$r"s= Lo$al s&e$"al% ne"neresan &ol""$B% #ns! nu era lo$ unde s! se
&erea$! ma" mule lu$rur" "ner*"se $a la 6"ndsOrJe IIB(
6eneau a"$" dame #n $!uare de e&er"en/e &ro3"+"e% $are 'ov!"au% emo/"onae% s! rea$! &ra,ul%
or" oamen" $are se #m+!au #na"ne $a o mn! m"ser"oas! s! le a"e +ere,aa( Cadavrul era ,!s"
a&o" #n El+a% "ar vama #l de&unea #n anre&o*"ul de ln,! Lan,en+r@$Je(
< fa! $u ro$3"a &n! la ,enun$3" #l #nre+! &e Le,"onar da$! dansea*!( Nu-" a$ord! n"$" m!$ar o
&r"v"re(
4 ans!m% m"$ule5 "ns"s! faa% &r"v"nd $u "neres mura +rual!% sr!+!u! de o $"$ar"$e lun,!% de
un ro'u a&r"ns(
4 u-e dra$ulu"% sr"$ao mr" Le,"onarul(
>aa #n$e&u s! /"&e fur"oas!( Un +!r+a n!r #na"n! &e la s&ae s&re s$aunul Le,"onarulu" '" #'"
 #ndre&! m"n"le $!re ,ul lu"% dar #n a$eea'" $l"&! o lov"ur! #nre &"$"oare '" ala #n m!rul lu" Adam
 #l $ul$ar! la &!mn( Le,"onarul se a'e*! la lo$ '" ma" $eru o vo$!( Tan" ora f!$u semn &orarulu"%
un +el,"an sol"d% $are r"d"$! ru&ul ne#nsufle/" '"-l arun$! #n s&aele une" u'"% de unde al/"" #l
rans&orar! #nr-un lo$ de&!ra( >aa s-a ales $u o s$!rm!neala +un!% #nr-o $!m!ru/! de ln,!
+u$!!r"e( Nu sr",!% f""nd &e 0um!ae sufo$a! su+ o &ern! murdar! $e #n!+u'"se mule ale /"&ee(
Un fos &roene '"-a asuma sar$"na s-o &ede&seas$! $u un +"$" s$ur $!*!$es$% &r"m" $ndva de
la un SS-"s( A$esa avea dou!= unul $um&!ra de la E?ald% $!l!ul de la Tan" ora% $el!lal de la un
a,en de &ol"/"e 0ud"$"ar!% $are #l so$o"se numa" +un &enru a soar$e m!rur"s"r" $u el(
 )nr-adev!r% +"$"ul a$esa $onr"+u"se la avansarea sa% deoare$e #nr-o d"$aur! re+u"e s! da"
randamen( SS-"sul $!*u &r"*on"er ln,! S3"om"r '" a fos s&n*ura deasu&ra fo$ulu"( Nu a
m!rur"s" mare lu$ru% $!$" oamen"" de la GPU #n"nseser! &u/"n &rea are &lo&ul( Nu "-au re+u"
de$ dou! m"nue s! moar!(
E?ald o +"$"u" &e fa! de dou! or"% du&! $are se $ul$! $u ea% a'a $um o+"'nu"a( )n *"ua urm!oare%
faa fu v!*u! d"n nou la Tan" ora &r"m"nd $a de o+"$e" DK d"n #n$as!r"% nu-" ma" $eru n"$"oda!
Le,"onarulu" s! danse*e eu ea(
 )nr-o sear!% dou! dame +"ne au lua lo$ ln,! Le,"onar( Nu erau rfe% una d"nre ele #'" arun$!
&r"v"rea asu&ra $amaradulu" nosru '" se "nsal! &"$"or &ese &"$"or r"d"$ndu-'" fusa( Se vedea $ol/ul
unu" 0u&on al+% s$ro+"% '" len0er"a &arfuma!( Le,"onarul #'" a&r"nse o nou! /",ar! de la ve'n"$ul

6 *„
  Tări
avânt
ului
.II
",î
njar
gonhamburghez(
influenţ
atdecont
act
ulcu
opi
apr atapopul
aţi
edaneză)
 

$3"'o$ &e $are #l /"nea #nre +u*e '" se u"! $3"or"' la 'am&an"a lor(
4 C3eauneuf5 E $u adev!ra $ea ma" +un!5
amele se f!$ur! $! nu au au*"( Le,"onarul $3"$o" a&le$ndu-se s&re +rune!% &e $are &r"eena e"
o numea G"sele(
4 6re/" s! ne 0u$!m #m&reun! &e o su! de m!r$"5
ama nu r!s&unse% dar ro'" '" Le,"onarul "*+u$n" #n rs( Tan" ora% $are urm!rea mane0ul &r"nr-o
o,l"nd!% se &orn" '" ea s! rd!(
4 a$! am ur$a #m&reun!% /"-a' da dou! sue de m!r$" '" o &ere$3e de $3"lo/" no"% 'o&" &r"eenul
nosru(
Tan" ora se #ne$! $u +"erul e"% un amese$ de ra$3"u dane* $u an,usura( Asa $"$! ar $ur!/a
sufleul de &!$ae% s&unea ea% dar un &reo #" *"sese $! sufleul e" era $am ,reu de $ur!/a(
4 Ar re+u" s!-/" f"e ru'"ne
L"sa #l res&"n,ea &e Le,"onar( )'" ,ol"se &a3arul d"nr-o s"n,ur! sor+"ur!% #n "m& $e &r"eena e" a+"a
se a"nsese de al s!u(
Le,"onarul rse &e su+ musa/! '" f!$u semn $3elner"/e" $are o a0ua &e Tan" ora la +ar% ar!ndu-"
&a3arul ,ol( )n &a3arul L"se" au fos urnae "med"a $eva &"$!ur" d"nr-o s"$l! al $!re" $on/"nu era
se$reul &aroane"( Re*ulaul era #nodeauna mul/um"or( Tan" ora murmur! #n "m& $e um&lea
&a3arul Le,"onarulu"=
4 E'" un &or$% dar s! f"e #nr-un $eas +un &or$!r"oarele sun rena+"le% +!"ee(
Le,"onarul rse d"n nou(
4 oamn!% &aru sue de m!r$" '" len0er"e nou! de la Par"s5 #" &ro&use s$o/nd roo$oale de fum(
Trude sufl! &e un &a3ar foare $ura '" #n$e&u s!-l 'ear,! $u #ndr0"re( "a la fel de +"ne $a no" $!
Le,"onarul nu &uea avea le,!ur" $u o feme"e( Tan" ora s$oase o /",ar! lun,!(
4 !-m" un fo$% +asard afr"$an(
Le,"onarul se ee$u! '" se rase de nas(
4 u&! "ne% $am $ ar re+u" s! dau doamne" &enru o ra"! &r"n &a5
Se #noarse s&re L"sa=
4 A" &"$"oare frumoase% doamn!% a" &"$"oare foare frumoase( ."-ar &l!$ea s! e de*+ra$( ase
sue de m!r$" &enru a e de*+r!$a% #na"ne #ns! a" vrea s! danse*" $u m"ne% doamn!5
4 Nu Las!-m! #n &a$e% nu sun $eea $e $re*"(
R"d"$! d"nr-o s&rn$ean!(
4 Adev!ra5 .are &!$a( 1m+" &ol""$os( ar nu ne &ue/" &!r!s" #n felul a$esa% doamn!(
G"sele nu +ea% #n s$3"m+ fum! '" #" era $ald( Lu! lo$ ln,! m"ne '" o #nre+a" #nr-o doar! da$! vrea
s! se $ul$e $u m"ne( Eram '" eu +ea% #m" dam seama $! sun +!d!ran% dar &u/"n #m" &!sa( G"sele
$l!"n! d"n $a& #n "m& $e #'" +alansa &"$"orul #n$!l/a $u &anof de sear!% d"n m!ase ro*( Tre+u"e
$! e +o,a!B% m"-am *"s(
4 Cul$!-e $u m"ne(
Se &ref!$u $! nu aude '"% &rof"nd de o nou! #n$!"erare a ."$u/ulu"% d"s&!ru% u"ndu-'" #ns!
&o'ea( )n ea era o $are de "den"ae #m&reun! $u adresa e" '" +an"% d"n $are Le,"onarul lu! o su!
de m!r$"(
4 Qsa-" &re/ul e&er"en/e"% s&use el '" $omand! $el de-al o&s&re*e$elea &a3ar( 6a ven" s"n,ur!
du&! a$e% nu re+u"e s! " le du$"% urm! el% $a '" $um m"-ar f" ,3"$" ,ndur"le(
L"sa avea un nume $u !on '" lo$u"a nu de&are de El+a% era f!r! #ndo"al! o feme"e +o,a!(
4 Tre+u"e $!-" &l"n! de +"'ar"% f!$u E?ald% l"n,ndu-se &e +o(
4 a$! e a"n," de ea(((% #n$e&u #n 'oa&! Le,"onarul% #n "m& $e se 0u$a $u '"'ul(
E?ald se s$uur! $a de un f"or '" rse ,al+en% o$3"" s!" or"+"l" de &e'e " se roeau #n $a&( L-am
v!*u &e ."$u/ul $um se r"d"$! '" arun$! $u/"ul% $are se #nf"&se #nre de,eele lu" E?ald% f!r! s!-l
r!neas$!(
4 Ce e'" u5
4 Un $"ne &uuros% +l+" E?ald% &r"v"nd $a 3"&no"*a $u/"ul(
 A$esa a&ar/"nuse unu" om d"n #nde&!raa S"+er"e% un om &e $are #l omor"sem $u lov"ur" de $"*m!%
ln,! CerJasO% &enru $! s$osese un o$3" lo$oenenulu" de vn!or" d"n re,"menul 92( ."$u/ul
luase $u/"ul d"n $"*ma "&ulu" '" se folosea de el $u m!"esr"e( )nr-o *"% &e fronul de r!s!r"% am
&le$a #n re$unoa'ere &ese un &od $e &!rea ve$3"% nef""nd n"men" $are s!-l #nre/"n!% era un &od
d"n f"er '" d"n lemn( Am re$u &odul #n ,ra+!% $"*mele noasre r!sunau &e meal% &r"nre raverse%
rul rn0ea r!u!$"os% deoare$e% '"a $eea $e no" n"$" nu +!nu"am% +u$ur"a &e $are ne-o &re,!ea
Ivan(
.er,eam &!l!vr!,"nd $a de o+"$e"% "ar ."$u/ul venea d"n urm!( Era foare &ros d"s&us $!$" de re"
*"le nu ma" fusesem a&rov"*"ona/" '" ma" ales &enru $! !rnul #" "ner*"sese s! v"ole*e una d"nre
feme"le #n un"form!% $e $!*user! &r"*on"ere noa&ea re$u!(
4 Te omor $a &e un $"ne da$! e a"n," de ea% mr"se amen"n/!or !rnul(
Pr"n urmare% ."$u/ul r!m!sese #n urm!% #m+ufna '" fr!mna de ,ndur" u$",a'e( Parula se
m"su"se #n $ea/a d"n $are ma" r!*+!ea doar *vonul ,lasur"lor( rus$% se o&r"( Ie'"nd d"n &$la
,roas!% o um+r! !$u! #n$!le$ase &ara&eul '" alune$a du&! no" $u &a'" de &"s"$!( )nr-o $l"&!%
."$u/ul deven" un alul% $"*mele sale #n$ear! s! s$r/"e '" ,or"la% &res$3"m+a! #n &aner! nea,r!%
d"s&!ru #n s&aele omulu"% &r"n a+ur"" $enu'""(
Un /"&! r!,u'"( Parula amu/" deoda!% res!r"nd $a un s"n,ur om( Se au*"r! ,emee% a&o" &a'" ,re"
r!sunnd &e f"er( Luasem auomaele #n mn!( !rnul $l"&ea% des% Pora &re,!ea o ,renad!% "ar
 

Se,e remura% $a de f"e$are da! $nd se #nm&la $eva(


"n ne,ur" a&!ru ."$u/ul% r!,nd de &"$"or o form! l"&s"! de v"a/!( < arun$! #n fa/a noasr! rn0"nd(
4 L-a/" v!*u &e !sa5
Gul s"+er"anulu" era des$3"s% ro'u &re$um ure$3"le unu" &e'e mare% "ar sn,ele se s$ur,ea &e
&od(
."$u/ul #'" 'erse sn,ele #nune$a de &e o+ra*(
4 Por$ul m-a murd!r" o $nd l-am u$"s(
!rnul rase adn$ aer #n &"e&(
4 Unde a" da de el5
4 Ie'ea d"n ru% #n s&aele vosru% dar l-am $resa &u/"n &e sal"n"sul !sa(
4 Ne-a" salva% *"se !rnul% '" ne ar!! #n$!r$!ura de e&lo*"+"l de su+ 3a"na morulu"(
4 6n!or s"nu$",a'% +l+" Se,e $uremurndu-se(
Pora 'u"er! lun,(
4 ."$u/ule% ma" s&use !rnul% ne-a" salva v"a/a(Ind"v"dul !sa ne-ar f" ransforma #n ra$3ee(
Ur"a'ul se fo" 0ena% nef""nd o+"'nu" s! f"e l!uda(
4 E'" "ue de $u/"% *"se Le,"onarul $u mndr"e% f""nd$! #" fusese &rofesor ."$u/ulu"(
Nam"la se umfl! #n &ene de &l!$ere% &r"v" s&re !rnul "m&lorndu-l=
4 Aun$" &o s-o "au &e a"a $u fundul mare5
!rnul f!$u nu d"n $a&% #'" arun$! auomaul &e um!r '" &orn" d"n nou la drum( )l urmam #n !$ere(
."$u/ul /"&a '" ,lasul s!u &uern"$ re+u"e $! se au*ea &n! la ru'"% &e &area $ealal! a r"ulu"(
!rnul se o&r" '" &use arma su+ nasul ur"a'ulu"=
4 "ne-e de&are de sold!/oa"$!% or" e du$" dre& #n "ad '" m"-ar &!rea r!u( Nu ,lumes$% ."$u/ule
 A$esa /"nu seama de amen"n/are% dar se &erfe$/"on! '" ma" mul #n mnu"rea $u/"ulu"% s&re marea
mul/um"re a Le,"onarulu"(
E?ald '"a oae a$esea '" el #nsu'" mnu"a $u desul! #ndemnare '"'ul s!u $u ar$% lua $ndva
unu" mar"nar &oru,3e*( .ar"narul era +ea '" d"n $au*a lu" E?ald se alesese $u $ea de-a doua
$ondamnare( < &ovese ur!( E?ald s$!&ase de la,!rul de eerm"nare a $r"m"nal"lor &rofes"on"'"%
nu se '"a +"ne $um% ar!ndu-se foare d"s$re #n a$eas! &r"v"n/!( Se$rearul se$/"e" 0ud"$"are%
Nauer% d"n &osul de &ol"/"e d"n srada Sad3aus+r@$Je 8% #" smulsese o ure$3e lu" E?ald '" #"
*dro+"se de,eele de la &"$"oare unul $e unul( Nu &enru asas"narea mar"narulu"% nu% #n vremur"le
a$esea lu$rul era de m"$! "m&oran/!( Erau u$"'" a/"a mar"nar" C "m& $adavrele sau la $oad!%
de $e s! srne'" aa *arv! &enru ma" n"m"$5 ar Herr Nauer $redea $! E?ald '"a $eva des&re
a$"v"aea Ca&ele" ro'""B '" dorea $u #nfo$are s! rea$! la se$/"unea an"$omun"s! a &ol"/"e"
se$ree% la "ns&e$orul Mraus% $el ma" mare asas"n &e $are l-a r!+da vreoda! &!mnul% #ns! un
&ol""$"an a+"l% $onform normelor $elu" de al III-lea Re"$3(
Mraus a fos s&n*ura #n 9F2:% #nr-o *" &lo"oas!% #nr-o $elul! de la >u3ls+@el( Era #nr-adev!r o *"
mo3or!( Mraus /"&a $a un 'oare$e $are se #nea$! '" sem!na realmene $u a$e'" ro*!or"( A
re+u" s! f"e dus &e sus &n! su+ la/ul nou% $e m"rosea &l!$u a nou% &enru $e" $!rora le &la$e
m"rosul de fun"e( o" "ner" #l sus/"neau &e s$!unel #n "m& $e el /o&!"a sm"or$!"ndu-se% a&o" $"neva
lov" $u &"$"orul s$aunul r!surnndu-l( Gl,"" &u/"n% ,ul " se lun,"% o$3"" #" "e'"r! #n afar! #n mod
$"uda( Unul d"nre "ner" s&use=
4 amn" '" &le$!(
Cel!lal ma" r!mase &enru a fa$e o foo,raf"e% la re&e*eal!% deoare$e era "ner*"s(
4 A damne ,ood souven"r #" s&use el &r"eene" sale d"n Ham+ur,% o fa! frumoas! $are adora
,enul a$esa de foo,raf""( Ta!l e" fusese u$"s de $urnd undeva #n r!s!r"% #m&u'$a #n $eaf!% $u un
Na,an% &enru n"m"$% a$um #ns! $nd r!*+o"ul se #n$3e"ase Ivan re+u"a s! ma" u$"d! $/"va $u
Na,anul #n $eaf!( >aa #n$! nu aflase #n foo,raf"e se vedea l"m+a mare a lu" Mraus( Tn!rul rse(
4 S$oae l"m+a la no"
N"$" el nu '"a $! Mr"m"nalraB Mraus% d"n +"roul : al se$/"e" an"$omun"se a Gesa&o-ulu"% '"-ar f"
vndu mam!% a! '" $o&"" &enru a "nra #n serv"$""le se$ree ale /!r"" n!rul""( Se ofer"se volunar '"
dase "nforma/"" "m& de un an #nre,% a$um #ns! s$oea l"m+a% a'a $um fa$ o/" 'er&""(
E?ald% &e'ele% sad"$ul '" afeme"aul% "*+u" s! s$a&e d"n &osul de &ol"/"e f!r! a f" f!$u $uno'"n/!
$u Mraus( Se *vonea $! s&usese mule% amese$nd adev!rul $u m"n$"una(
Tan" ora rase d"n ra+u$ '" *"se=
4 Asea nu m! &r"ves$% da$! #ns! &or$ul s$a&! o vor+! $are m-ar fa$e s! a0un, la mna .arelu"
NauerB% e" +"ne% aun$"(((
1m+" '" f!$u $u o$3"ul( <are d"n &r"$"na fumulu" d"n ve'n"$ul e" ra+u$% sau era un semn $!re
$"neva $are era a'e*a ln,! n"'ele $ele m"$"5 N"men" nu o &uea s&une% dar E?ald "e'"
de-a-ndaraelea% $a un m!s$!r"$" 3u"du"(
 Aun$" $nd am a&!ru no" la Tan" ora oae a$esea erau de domen"ul re$uulu" '" #n $l"&a
a$easa E?ald era +lo$a #nre dou! s$aune #nale d"n fa/a +arulu"% remurnd $a un 'a$al $e era(
."$u/ul rdea '" se 0u$! vo"os $u '"'ul de la $are E?ald nu-'" &uea des&r"nde &r"v"rea( Tan" ora se
s$o+ea #n d"n/" $u o fur$ul"/! '" se u"a $nd la% unul $nd la $el!lal(
4 >!r! +!a"e% +!"e/"( a$! ave/" de ,nd s!-l #m&u'$a/" &e $"nele% !sa s$oae/"-l na"+"" afar!% dar
f!r! +!!" &e a"$"(
E?ald #n$er$! s! s$a&e% dar o &"ed"$! #l f!$u s! se lun,eas$! &e &ar$3e( Cnd se r"d"$!% un $u/" #"
'u"er! &e la ure$3e '" se #nf"&se #n u'a $amere" #n $are o+"'nu"a s! +"$"u"as$! feele( Se o&r" +rus$
'" 'o&" r!,u'"=
 

4 oar nu v-am f!$u n"m"$


Se"n se &ref!$u $! #l a0u!% dar E?ald% $are remura% fu arun$a #n sus &r"nr-o &r"*! de 0udo '" $!*u
,reo" la &!mn% unde r!mase nem"'$a( )n $l"&a de #n$3e"ere% ."$u/ul se a&le$! asu&ra ru&ulu"
$3"r$" '" #" arse una $u &"$"orul% du&! $are am &!r!s" 6"ndsOrJe IIB% foare mul/um"/" de no"(

4 <oi, e!reii din lagărele lui =immler, sunteţi marfă de preţ. +biecte, şi nu altce!a, asta sunteţi,
spuse >rand, camionagiul.
4 u-i ade!ărat" strigă bătrânul e!reu în uniformă !ărgată.
 Am izbucnit cu toţii într-un râs lipsit de !eselie. 0!reul cel bătrân a rămas cu gura deschisă, cu ochii 
înfundaţi, plini de durere.
— u-i ade!ărat" 6anţurile !or cădea, ca pe !remea lui $oise, care ne-a eliberat din robie în 0gipt.
>ătrânul râse cu amărăciune9
4 Astăzi n-ar mai putea s- o facă şi, chiar dacă aţi scăpa de haitele lui =immler, altunde!a !eţi da
 peste alţi =immleri. +riunde !eţi fi, tot prigoniţi !eţi fi.
(orta îi înmână moşului ?? de mărci.
4 'ă ai în noua ta !iaţă, când o !ei începe să-mi trimiţi o carte poştală" 
0!reul mângâie banii zâmbind şi întrebă9
4 8nde să-ţi scriu5
(orta ridică din umeri.
4 Cine ştie5
8rmă cu glas gra!9
4 Când !ei găsi o cască ruginită zăcând pe pământ, ciocăneşte în ea şi întreabă9 @Cine putrezeşte
aici5 acă e casca mea îţi !oi răspunde9 @8n tâmpit din armata germană. Atunci lasă-mi un bileţel 
sub cască şi !oi !eni să-l iau într-o noapte cu lună plină.

E6REUL
4 Te "u+es$% "-am s&us(
Era &enru $el &u/"n a dou!s&re*e$ea oar!( <are #n sfr'" #m" dau seama5 Ea #n$e&u s! rd!
 #n$re/"ndu-'" &l"ur"le f"ne de la o$3"% ne-am a'e*a &e $ana&ea s! &r"v"m El+a &e fereasr!( Pe fluv"u
re$ea le,!nndu-se un vas ve$3"% su&ran$!r$a $u oamen"% #'" re$u de,eul &ese nasul meu
sl$"(
4 Te-a duru $nd /"-au s&ar nasul5
4 Pe momen &u/"n% ma" mul du&! a$eea(
4 A" o$3"" re$"% Sven% $3"ar '" aun$" $nd r*" r!mn dur"( )n$ear$! s!-" ma" #m+ln*e'" &u/"n(
 Am r"d"$a d"n umer"(
4 <sa'"" lu" H"ler sun f!$u/" s! f"e f!r! m"l!(
4 a de unde% u nu a" n"m"$ d"nr-un solda de-al lu" H"ler( E'" un &u'" $are s-a &omen" #n
un"form!% $u a+le la &"e&( R!*+o"ul ese r!u% '# nu oamen""( S!ru!-m!% srn,e-m! la &"e&%
ara!-m" $! u nu e'" r!u
 Am s!rua-o #n$! o da!% am srns-o la &"e&( Afar! #n srad! un ramva" frna *,omoos(
4 Cum ar!/" #n $"v"l5
4 Ca un "m+e$"l(
4 6or+e'" ur(
4 "u% dar a'a vor+"m #n meser"a noasr!( Nu &o/" u$"de &ol""$os( Nu &o/" s&un= .! du$ la
oale!B% $a a&o" s! e la'" &e v"ne ln,! $alea fera!% de fa/! $u 8 de +!r+a/" '"  de /!r!n$"%
$are #/" aud +!'"n"le '" e v!d $um e 'er," $u o frun*!(
4 E'" #n,ro*"or(
Se r"d"$! #nr-un $o &r"v"ndu-m! dre& #n o$3"(
4 Nu "*+ue'" s! f" $a $e"lal/"% /"-e fr"$! de "ne #nsu/"(
.! s!ru! $u '" ma" mul! #nfo$are(
Eram #n"n'" d"n nou al!ur" '" &r"veam &lafonul(
4 ."-ar &l!$ea s! mer, la vn!oare% am v"sa eu $u ,las are( La vremea asa ra/ele sun o$ma"
+une '" v"n d"ns&re es(
4 a% vnam ra/e #m&reun! $u so/ul meu% s&use ea( )'" mu'$! +u*ele% dar era &rea r*"u(
4 Unde e a$um so/ul !u5 am #nre+a% $u oae $! #m" era "nd"feren(
4 )n Rus"a% $u d"v"*"a lu"( Ese $olonel% are frun*ele de se0ar la ,uler(
 Am *m+"(
4 No" le *"$em sala!( !r+aul !u e un erou5 Pro+a+"l $! da% de vreme $e are $ru$ea de f"er '"
salaa(
4 E'" r!u!$"os% Sven( Ese $a '" "ne of"/er #n re*erv!(
4 Eu nu sun of"/er #n re*erv!% m-a fer" umne*eu am r!+ufn" eu(
4 6reau s! s&un% ese la fel $a "ne% nu "u+e'e r!*+o"ul '" n"$" &e >@3rer(
4 E de ne$re*u $ de &u/"n" oamen" #l "u+es$ &e Adolf( Te #nre+" $um de ne s! #n $r$!(
 

4 Cu adev!ra% l-a" &uu sufer" vreoda!5 #nre+! &r"v"ndu-m! $u aen/"e(


4 a da% G"sele% $ndva% demul% am $re*u #n el( oamne Cum am fos #n sare s! $red #n
m!s$!r"$"ul !sa5
4 .!s$!r"$"5 rse ea ne#n$re*!oare( Ce ve*" de rs la el5
4 Nu% a" dre&ae% nu e fa$e s! r*"% a$um #ns! nu ma" $red #n el( " so/ul !u #l "u+ea5
4 La #n$e&u% da( Credea $! va salva German"a(
4 e la $e5
4 Nu '"u% a'a s&uneau o/"( )n or"$e $a*% a da de lu$ru '" &"ne &o&orulu"(
4 P"nea ese ra/"onal"*a!% "ar mun$a s-a s$3"m+a% dar a$" a$um% vr!0"oareo% nu am $3ef s!
vor+"m des&re asa(
4 E'" "m&os"+"l% Sven( Se s&une vr!0"oare $ele" &e $are o "u+e'"5
4 Toae feme"le sun vr!0"oare or" rfe( Nu a" ven" #nr-o sear! la 6"ndsOrJe IIB s! #n$er$" s! f""
rf!5 orea" s! e &ros"ue*"( L"sa a ,!s" $e $!ua% u #ns! /"-a" &"erdu $ura0ul% #n mod la'(
4 E'" #n,ro*"or(
4 "ne#n/eles( Te &o/" a'e&a la al$eva de la $e" ma" res&"n,!or" sold!/o" &e $are "-a *!m"sl"
&!mnul5 S!rman! so$"eae $are ne va mo'en" $ndva
 )'" arun$! +ra/ele #n 0urul ,ulu" meu '" m! s!ru! a de s!l+ae$ #n$ am s"m/" ,usul sn,elu"
&e +u*e(
Era *!&u'eal!( Pura un 0u&on mov% de rf!% #" s&usesem( Unul d"n a$elea $are e a//!( "n srad!
r!suna *,omoul ramva"elor( Tun"$a mea nea,r! '" ur! *!$ea arun$a! #n m"0lo$ul "n$!&er""( Unul
d"nre $a&eele de mor rn0ea $!re avan( )n de&!rare o s"ren! &orn" s! urle s"n"sru% re*"ndu-ne(
4 Alarm!% *"se dama #n 0u&on mov% &r"v"nd $erul f!r! nor"% #nro'" de #nserare(
4 !-o dra$ulu" de alarm!% 3a" s! fa$em dra,ose% "-am s&us r!surnnd-o &e s&ae(
 Am f!$u dra,ose &n! s-a ru& 0u&onul( Eram ne+un% ea sr",a% eu ,f"am(U"asem lumea( >oare
sus% deasu&ra noasr!% mar"le +om+ard"ere l!sau urme al+e #n urma lor% +om+ele $!deau% dar
undeva de&are% &oae &e ln,! Ma"ser-W"l3elmsrasse( <f!% a&ro&""ndu-se d"n nou de m"ne( )"
s"m/eam ru&ul frumos '" su+/"re l"&" de al meu% era su&lu '" need '" m"rosea a &roas&!( R"d"$ase
un &"$"or '" su+ $"ora&ul su+/"re se vedeau un,3""le ro'""( Avea &"$"oare frumoase '" lun,"% &e $are
mna mea le urm!rea de la ,le*n! '" &n! la roun0"mea 'oldulu"(
4 a$! ar ven" so/ul !u% ne-ar omor5
4 Nu va ven"( Ese $u d"v"*"a lu"% o d"v"*"e de lu&!% a ;8-a de vn!or"( re& "ns",n! are un 'o"m(
4 < '"u% #" s&uneam d"v"*"a 'o"mulu"( A fos la Gome" '" la N"$o&ol% o adev!ra! d"v"*"e a mor/""(
Nu-/" ve" revedea n"$"oda! +!r+aul(
4 Nu vor+" a'a(
 )n$e&u s! &ln,! !$u% la$r"m"le " se s$ur,eau ne#n$ea% #n "m& $e o +!eam u'urel &e s&ae '" #"
mn,"am &rul% a'a $um mn," un &"so"(
4 Toae asea sun d"n $au*a r!*+o"ulu"% 'o&" ea(
 )n $ele d"n urm! sun! #n$earea alarme" '" *,omoul sr!*"" ur$! "ar!'" &n! la no" #n *!&u'eala ser""(
<amen"" rdeau l"n"'"/"% nu fusese de$ o alarm! m!run!% doar $eva sue de mor/" '" r!n"/"(
4 Povese'e-m" &u/"n $um e &e a$olo(
S!ru" mul '" nu #n/ele,eam $e nevo"e avea s! '"e $e se &ere$e #n "ad(
4 Cre*" $!-" +"ne s! u$"*" oamen" &enru $! sun de al! ras!5 e &"ld! evre""(
4 >a$ ma" mul de$ s!-" u$"d! &ur '" s"m&lu( Po/" $um&!ra un sa$ $u evre"% sau /",an" mor/" $a
$enu'! de #n,r!'!mn(
4 Nu se &oae
4 Nu *!u5 Sun alele '" ma" '"( N-a" "dee $e &o/" vedea(
4 ar de $e sun oare evre"" a de ur/"5
4 Nu '"u( Eu nu am n"m"$ #m&or"va lor% am #nln" #ns! adesea oamen" $are nu-" #n,3"/eau '"
ou'" nu erau na*"'"% d"m&or"v!(
4 Sun ne+un"5
4 >!r! #ndo"al!% #ns! /"$n"/" sunem $u o/""( Ce" $are nu-s sau #n$3"'" #n s&aele srme" ,3"m&ae(
Lumea s-a #nors $u fundul #n sus '" doar ne+un"" ma" au dre&ur" $e!/ene'"( Nu &o u"a *"ua $nd
am da &ese un evreu% &e $nd vnam &ar"*an"(
4 Povese'e% m! ru,!% #n"n*ndu-se lene'(
4 Povesea e desul de lun,!% dar mer"! s! f"e s&us!( Eram &e aun$" #n mun/"" Ce3oslova$"e"% #n
$!uarea &ar"*an"lor( < rea+! &l!$u!% &enru $! eram de $a&ul nosru% #m&!r/"/" #n $ee m"$"% f!r!
n"$" o su&rave,3ere( "n $nd #n $nd ma" r!,eam #n aer% de form!( R"s"&a ur"a'! de mun"/"e
 0us"f"$a ra&oarele noasre% &e $ de r!*+o"n"$e% &e a de m"n$"noase( )n real"ae nu se
 #nm&lase s! ne #nln"m $u $"neva( " no"% '" &ar"*an"" ne ev"am re$"&ro$( Lu$rul de $!&een"e era
s! ,!s"m mereu $eva de mn$are '" aun$" $nd nu ma" r!mnea n"m"$% +!"e/"" &le$au s! vne*e
$a&re ne,re% o vn!oare $are $osa Re"$3-ul o $an"ae ulu"oare de mun"/"e( Se #nm&la desul de
rar s! reven"m $u o $a&r! or" un $er+% de $ele ma" mule or" #ns! adu$eam un &or$ sau un v"/el% ma"
lesne de #m&u'$a f""nd le,a/"(
 )nr-o sear!% #na"ne de a&usul soarelu"% am a0uns la o $ol"+! de mune &!r!s"!% unde ne-am 3o!r
s! #no&!m(
4 No"B5 Ad"$! $"ne5
4 Nu-" $uno'"( < 'lea3! de afur"s"/" d"nr-un re,"men de r!*n"/"% ve'n"$ $u un &"$"or #n ,roa&!(
Cnd am "nra #n $ol"+! am s"m/" un m"ros dul$ea,% &!run*!or( )n vreme $e mn$am% m"rosul
 

deven" '" ma" s!ru"or( Pora ur$! s! vad! des&re $e e vor+a '" &ese &u/"n "m& se #noarse rn0"nd
'" #'" 'erse 0o+enul $u mne$a(
4 Am ,!s" un n!!r!u mor #n &a% el &ue a'a(
4 Ce neru'"nare f!$u +a0o$or"or He"de( S! e #nal/" la $er #n &aul !u% &e vremur"le asea
4 Pora avea 0o+en5 se m"r! G"sele(
4 a% Pora f!$use ros de unul #n Romn"a '" nu se des&!r/ea de el n"$" #n &r"ma l"n"e( "% $um
s&uneam% am ur$a o/" do"s&re*e$e s!-l vedem &e "&ul mor #n &aul lu"( Era un +!rn $e se
od"3nea $uv""n$"os% #n $!ma'a lu" al+!(
4 S-a s$!&a #n s$ue$e% *"se Pora% $are sre$urase o &r"v"re su+ &la&uma ,rea /!r!neas$!( Ce
&or$ Un &a a de fa"n
4 Ce &ue srm+! Se,e d"n nas(
4 omnulu" suden nu-" &la$e &arfumul5 rn0" Pora '" #n/e&! $adavrul $u +a"onea(
4 A" ,r"0! s! nu ,!ure'" &!r/"le &e unde &o s$!&a ,a*ele% #l $er! !rnul% asa n-am ma" &uea
su&ora( Am fa$e +"ne s!-l #n,ro&!m( Ha"% a&u$a/"-v! de rea+! '" #n,ro&a/"-l(
."$u/ul '" Pora au a&u$a f"e$are de un $a&! al $ear$eafulu" '" au $!ra $adavrul( P!mnul era
 #ns! a de #n,3e/a #n$ a fos $u ne&u"n/! de s!&a ,roa&a( L-am #n,ro&a #n +!le,ar% $eea $e
era mul ma" u'or% du&! $are ne-am rea&u$a s! +em '" s! 0u$!m $!r/"(
4 E $eva #n $ol"+a asa +lesema! mr" deoda! He"de% &r"v"nd nervos #n 0ur(
Lam&a $u ,a* fume,a arun$nd o lum"n! s"n"sr!(
4 .a" a$!-/" $lan/a se o/!r# Pora( oa$! or" du-e ln,! mo'% #n +!le,ar(
."$u/ul s$oase un mr"% #" d!du un ,3"on lu" He"de '" 0o$ul $on"nu!( ar a$um ne era &ese
&u"n/! s! ne $on$enr!m( Cu oae s"m/ur"le re*e% $"uleam ure$3"le( He"de nu e&r"mase de$
nel"n"'ea $are ne a&!sa &e o/"( Era $eva $are alarma "ns"n$ul nosru m"lenar asu&ra $ol"+e"
&luea un m"ser(
u&! o 0um!ae de or!% !rnul nu ma" r!+d!% a*vrl" $!r/"le &e mas! '" sr",! $u ,las un!or=
4 a$! e $"neva &e a"$"% s! se arae
T!$ere( < !$ere a&!s!oare( N"$" $el ma" m"$ *,omo( Cu oae a$esea $eva era% o s"m/eam% $eva
v"u% $eva $are nu f!$ea &are d"n $as!(
4 E $"neva as$uns a"$"% morm!" Se,e '" se l"&" de &eree $u &"solul- m"ral"er! la 'old( u*ele #"
remurau de enervare(
4 Poae am &"$a &ese un $u"+ de &ar"*an"% 'o&" !rnul(
."$u/ul s$oase la "veal! o #n$!r$!ur! de d"nam"!% d"n $are avea ve'n"$ +u*unarele &l"ne(
4 Ce-ar f" s! arun$!m #n aer $o$"na asa5
4 S!&ne'e-e% #l &ool" !rnul( S! $er$e!m &ese o% alfel #nne+un"m(
Ne-am $!/!ra &e s$ar! $e &aru deoda!% $u armele &re,!"e s! $ul$e la &!mn or"$e ar f"
a&!ru #n fa/!( < u'! *+ur! #n /!nd!r" d"nr-o lov"ur! de &"$"or( )n "m& $e m"$ul Le,"onar sro&ea d"n
+el'u, #n$!&erea $u o salv! d"n &"solul-m"ral"er!( He"de *vrl" o ,renad! #n $amera al!ura!(
4 Pe e"% &e d"avol" url! Pora(
Pu'"le '" auomaele s$u"&au fl!$!r" mn"oase #n +e*n!(
4 Tr!"as$! Le,"unea *+"era sr"den Le,"onarul% f!$nd salur" de ",ru( eoda! se au*" un *,omo
$a de une% $a '" $um am f" des$o&er" un $u"+ de &ar"*an"% dar nu era de$ un dula& mare &l"n $u
3a"ne $are se &r!+u'"se &ese el% &r"n*ndu-l $a &e un 'oare$e(
u&! un sfer de $eas% ea0ul era devasa ma" $um&l" de$ ar f" f!$u-o un ura,an( "n &l!&um"le
/!r!ne'"% &e $are le s&"ne$asem #ns&!"mna/"% ful,"" n"n,eau asu&ra noasr!% #n "m& $e as$ulam
$u ure$3"le $"ul"e% mu/" $a &e'""(
e la ea0ul de sus ne &arven" ou'" un fo'ne u'or(
4 umne*eule murmur! Le,"onarul(
>r"$a n" se ur$a &e '"ra s&"n!r""( Pr"mul $are '"-a &"erdu s!&n"rea de s"ne a fos He"de(
4 C"ne-" a$olo5 Sune/" #n$er$u"/"% d"avol"lor r!$n" el% f!$nd s! r!sune #nrea,a $l!d"re(
 A&o" !$erea se l!s! a&!s!oare( Tremuram d"n $re'e &n! #n !l&"(
4 S! fu,"m 'o&" ."$u/ul% alune$nd s&re una d"n feresre(
"n nou un *,omo nedeslu'" deasu&ra noasr!( ."$u/ul s$oae un urle '" s!r" &r"n fereasr!%
f!$nd /!nd!r" ,eamul( Ne $u&r"nse &an"$a% ne #m+ul*eam s! fu,"m( He"de #'" arun$! auomaul
$are se +lo$ase #n "m&ul vn!or"" de sr",o"( Cnd am a0uns afar!% ne-am da seama $! l"&se'e
Se,e(
4 Tre+u"e s! ne #noar$em s!-l $!u!m% 3o!r# !rnul% $eea $e ne f!$u s! d!m d"n nou +u*na #n
$asa +lesema!(
4 Hu,o% unde e'"5
 Am s$!&!ra un $3"+r" s! a&r"nd lam&a $u ,a* '"% la lum"na remurnd!% am *!r" o ar!are #nal!% #n
3a"ne v!r,ae(
!rnul #'" reven" &r"mul(
4 He"% *e+raule
S"luea m"*era+"l! se #ndre&! $a la m"l"!r"e% $u &r"v"rea a/"n"! asu&ra !rnulu" '" &re*en!
ra&orul=
4 omnule >eld?e+el% &r"*on"erul nr( D:78FF se de$lar! fu," d"n $om&an"a de lu$ru de la $alea
fera! 2D: es(
4 Nu se &oae "*+u$n" Pora( .a" sun '" al/"" $a "ne &e a"$"5
4 Nu% domnule solda(
 

4 Is&r!ve'e $u "lur"le asea $ara,3"oase% f!$u !rnul enerva(


4 E"% e" "nerven" Pora( .! s"m m!,ul" s! f"u ,ra"f"$a $u domnuleB( Nu m" s-a ma" #n"m&la
n"$"oda! una $a asa
.o'nea,ul #n 3a"ne v!r,ae &r"vea em!or #n 0ur% r!m!sese #n &o*"/"e de dre&/"% #n m"0lo$ul #n$!&er""(
4 Ia lo$% #" s&use Pora% ar!ndu-" masa #m+el'u,a!( Ia-/" un $ol/ de &"ne '" o +u$a! de $arne%
$u o #n,3"/"ur! de $afea(
!rnul de/"nu #'" m"'$! +u*ele remur"nd(
4 omnule solda de sa-ma0or% de/"nuul nr% D:78FF $ere &erm"s"unea s! vor+eas$!(
4 !-" drumul% fr!/"oare% mr" ."$u/ul(
e/"nuul $el vrsn"$ r!mase mu( P!rea s!-'" $aue $uv"nele% '""nd &rea +"ne $ e de &r"me0d"os
s! s&un! $eva $e ar &uea d"s&la$e( < vor+! ne&or"v"! &uea #nsemna moarea( Penru el no"
eram du'man"% #n $"uda +anderolelor $u $a& de mor% #nsemnul un"!/"lor d"s$"&l"nare(
4 Ha"% v!r,aule Ce vre" s! ne 'o&e'"5 l!r! Pora '" #n"nse $a o &"s"$! de,eul s&re $3"&ul
$enu'"u al mo'nea,ulu"% &e $are murd!r"a se l"&"se #n sraur" #nune$ae(
<mul #'" &l"m+! &r"v"r"le o+os"e ale o$3"lor s!" "n0e$a/" &e f"e$are d"nre u$",a'"" le,al" $e eram(
4 Ce vre" s! ne s&u"5 #nre+! rand% $am"ona,"ul% $are &u/ea res&"n,!or $a #nodeauna( Nu
 #ndr!*nea s! se du$! la den"s &refernd s! #ndure sufer"n/e $3"nu"oare( e oae #" +!,asem #n
d"n/"" lu" sr"$a/"% de la &raf de &u'$! '" sal&eru &n! la ,!"na/ de &as!re(
4 ar !$e/" o da!% "d"o/"lor se r!s" !rnul( Nu vede/" $! e mor de fr"$!5 a$! v-a/" u"a #n
o,l"nd! a/" #n/ele,e de $e al!ur" de vo" '" dra$u-" ma" frumos
Se duse la mo'nea,% #l $u&r"nse $u mna &e du&! umer" '" #" s&use #n felul s!u% s$!r&"nndu-'" o
s&r"n$ean! $u &"&a=
4 Nu-/" f"e eam!% &r"eene% nu sunem $3"ar a de f"oro'" $um &!rem( Ce-a" vru s! s&u"5
e/"nuul r!sufl! adn$ &r"v"nd omul s$und% vo"n"$% $u $3"&ul $umse$ade de su+ $as$a nea,r!(
<$3"" lor se #nln"r!% $e" a de ne,r" a" de/"nuulu" $u $e" l"m&e*" '" al+a'r" a" !rnulu"( Ne-am
da seama $! $e" do" au f!$u% d"nr-o s"n,ur! &r"v"re% un le,!mn $e nu se ma" &uea desfa$e(
4 Herr >eld?e+el% a lua $el ma" m!run lu$ru de a"$" #nseamn! a 0efu"% am fos as$uns a"$" re" *"le%
dar nu am &us mna &e n"m"$(
!rnul se s$uur! de rs(
4 U"! a"urel"le asea( A'a*!-e '" m!nn$!(
Se #noarse $!re He"de(
4 Cau! $eva de mn$are% dar m"'$!-e ma" re&ede(
He"de r!m!sese $u ,ura $!s$a! #n fa/a de/"nuulu"% $a '" $um ar f" avu veden""( ."$u/ul se a&le$!
s&re el=
4 >! &a'"% +*o" de ra3a% s! n-o "e" &e $oa0!
He"de se re*" '" se re&e*" #n +u$!!r"e( !rnul urm!=
4 Unde a" dorm" #n a$ese re" *"le5
4 Pe 0os% #n +u$!!r"e% Herr >eld?e+el% &enru $! am &!du$3" '" nu doream s! murd!res$
$ear$eafur"le asea $urae(
4 .a"$! Pre$"s! 3o3o" Pora% &r!&!d"ndu-se de rs( a$! o/" ar f" la fel de s"m/"/"% r!*+o"ul ar
deven" o adev!ra! &l!$ere
He"de se #noarse $u +ra/ele #n$!r$ae $u ra$3"u '" sl!n"n! afuma!( Arun$! *,omoos oul &e
mas!( Se,e des$o&er"se o $are &e un raf '" o #n"nse !rnulu"(
4 Ga*dele noasre sun oamen" $""/"(
Carea% era "n"ula! Marl .arB(
4 Taman $e ne-ar re+u" la Gesa&o% mr" He"de(
4 Gura% &u&!-m!-n fund or" #/" a" ,ramofonul s! nu e ma" aud s$r/"nd( Nu $umva $re*" $! am
u"a $! a" fos $ndva urn!or5
He"de #l &r"v" $u ur! &e vl!0,anul de Pora% $u 0o+en &e $a& auomaul $u $are se 0u$! ne,l"0en #l
/"nea #ns! la res&e$(
4 E &!$a de masa asa frumoas!% s&use de/"nuul% v!*nd $um Le,"onarul a"e sl!n"na d"re$ &e
!+l"e(
4 Ia nu ne ma" +ae la $a&% #l re&e*" rand% $are f!$ea la fel $u &"nea(
4 Tre+u"e s! a" ,r"0! de lu$rur"% s!ru" #n$!&!/na mo'nea,ul(
4 Gura% 0"dane r!$n" He"de s$u"&nd(
Se a&le$! &ese mas!% l"&"ndu-'" a&roa&e o+ra*ul de $el al +!rnulu"( <$3"" lu" de al$ool"$%
sr!+!u/" de v"n"'oare ro'""% s$l"&eau de r!uae( R,"(
4 As$ul!% v!r,aule Eu% ul"us He"de% su+of"/er #n re,"menul ;7 de +l"ndae% s&un $! e'" un 0"dan
 #m&u/"(
Pr"v" r"umf!or #n 0ur(
4 Ce-a" de *"s de asa% s$rn!v"e5
e &e s$!unelul &e $are 'edea% mo'nea,ul #l &r"vea ulu"( P!rea $! nu #'" d! seama $! des&re el e
vor+a "nsulele lune$au &ese el% &rea de mule or" " se vor+"se asfel( Nu ma" &!rundeau #n el% era
"mun"*a( He"de se r!su$ea #n oae d"re$/""le% $a un aur ,aa s! #m&un,! oreadorul(
4 Cu "ne am vor+"% morule% 'u"er! el d"n $ol/ul +u*elor( E'" un 0"dan &uuros% un ra3a de 0"dan(
 )'" arun$! &e s&ae $a&ul r*nd de &ro&r""le-" $uv"ne s$rnave% re&endu-le de $eva or"% $a &e o
l"an"e &!,n! #n $are $uvnul 0"dan revenea o+sedan( Se #nf"er+nase% s$u"&a% *+"era% #" $ur,eau
+alele( No" !$eam( !rnul mn$a% ne&!s!or% $a '" $um nu ar f" au*" 'uvo"ul de $uv"ne
 

s$r+oase( Pora *m+ea r!,ndu-se foare aen de ure$3e% Le,"onarul flu"era 6"no% dul$e
moare% v"no(((B( !rnul #m&!r/" $!r/"le $u #n$e"neal! '" mare ,r"0!( rus$% #n mna lu" He"de a&!ru
un revolver mare( )nde&!r! $u un &o$ne se$ &"ed"$a% un *,omo $e nou! n" se &!ru de o+u*(
4 )/" *+or $re"er""% 0"dane
Rdea +es"al #n "m& $e r"d"$! #n$e revolverul /"n"nd $a&ul mo'nea,ulu"( Se l!sase o !$ere
amen"n/!oare( .o'ul se r"d"$! f"ndu-l &e He"de $u o &r"v"re $"uda!(
4 a$! vre/" s! ra,e/" #n m"ne% domnule su+of"/er% nu am $e fa$e( a$! m! omor/" &e m"ne or"
omor/" un $"ne% o un dra$( Nu-" de$ o deose+"re= $"nelu" #" e fr"$! de moare% m"e #ns! nu(
Tra,e/"% da$! asa v! e &ofa% s! "e'"m #ns! afar!( A"$" s-ar murd!r" oul% n"m"$ nu murd!re'e ma"
r!u $a $re"erul% domnule su+of"/er% $nd se #m&r!'"e '" se s$ur,e(
4 ra$u s! e "a *+"er! He"de% al $!ru" de,e #n$e&use s! se *,r$eas$! &e r!,a$"(
N"$" a$um !rnul nu s&use n"m"$( )noarse l"n"'" o $are s!-'" erm"ne &as"en/a era dama de
&"$!(
4 Pune arma 0os% ordon! +rus$(
He"de &!ru ulu"(
4 )" ur!s$ &e evre" )nodeauna am avu &of! s! u$"d unul
4 Pune "med"a arma 0os
."$u/ul se r"d"$ase% a$/"onnd ar$ul '"'ulu" de ran'ee( !rnul " se adres! d"re$=
4 ul"us He"de% las! revolverul(
Le,"onarul fredona 6"no% dul$e moare% v"no(((B a+"a 'o&"( He"de l!s! mna #n 0os% revolverul $!*u
*orn!"nd( Pe fa/! " se $"ea o s&a"m! ve$"n! $u ne+un"a( Le,"onarul #" &use o &"ed"$!% rn"ndu-l la
&odea( ."$u/ul r"d"$! '"'ul 3o!r s! "-l #nf",! #n s&ae% dar mo'nea,ul #l o&r" la "m&% a&u$ndu-l de
+ra/(
4 Nu% nu-l u$"de% $amarade(
 Am #n$remen"( ."$u/ul #l l!s! &e He"de '" se u"! fur"os la +!rnul evreu% &al"d '" remurnd% $e " se
a,!/ase de +ra/(
4 e $e e o&u" s! r!$es$ +es"a asa &uuroas!5 oar e-a "nsula
e/"nuul $l!"n! d"n $a&(
4 Nu% $amarade% nu m-a "nsula% eu sun evreu% "ar el e +olnav( Toae asea se vor u"a aun$" $nd
lumea va f" v"nde$a!(
4 olnav5 sr",! Pora( E &rea &u/"n s&us% e $el ma" mare "$!los &e $are l-a &ura vreoda!
&!mnul
rnul f!$u un ,es $u mna(
4 Nu ma" f"/" a de seo'" de sn,e% l!sa/"-l #n &a$e '" a'e*a/"-v! s! &uem 0u$a #n sfr'"( 6re" s!
 0o$"5 #l #nre+! &e fosul de/"nu(
4 Nu% domnule >eld?e+el(
4 Nefer"$"ule% nu-m" &o/" s&une $amarade% a'a $um "-a" s&us +and"ulu" !sa mare $are e ."$u/ul5
.o'nea,ul $l!"n! $a&ul '" des$3"se ,ura% dar dur! o ve'n"$"e &n! s! au*"m=
4 6o" #n$er$a% #ns! va f" ,reu(
 Am 0u$a #n !$ere &n! $nd rand #'" arun$! $!r/"le &e mas!(
4 Nu ma" am $3ef% m-am &l"$"s"(
4 E'" un m&" de $al"+ru mare% se #nfur"e Pora% am s!-/" sl$es$ mura &o$"!(
 Arun$ndu-se ful,er!or #nr-o &are% rand ev"! s"$la $are% a*vrl"! $u oa! &uerea% se s&arse #n
m"" de $"o+ur" #n &eree(
4 E &!$a s! murd!r"m oae asea% murmur! d"n nou +!rnul de/"nu( Ce" $are au a+andona $asa
au do" $o&""% $are #" vor mo'en"(
4 e unde '""5
4 )n dula& sun 3!"nu/e de $o&"l(
4 Ia s&une% de fa& a" '" u o $as!5
4 Am avu% #ns! m"-a fos lua! de mul(
4 C"ne /"-a lua-o5 Por!re""5 #nre+! $u na"v"ae Mraus% SS-"sul $e fusese ransfera la no" d"n
&r"$"na la'"!/"" doved"e &e fron(
Ne-a &ufn" rsul% #ns! evreul $el vrsn"$ $onven"=
4 Por!rel5 a% se &oae s&une '" a'a(
4 <" f" 'er&el" $asa $u"va% &e vremea Re&u+l"$"" de la We"mar rn0" Mraus(
4 Poae f!r! '"rea mea% r"&os! se$ de/"nuul(
4 Cum e-au #n3!/a% v!r,aule5 #l $3es"on! Pora(
!rnul evreu #nfule$! la$om #n$! o +u$a! de $arne% #'" s&r"0"n" $a&ul #n &alm! '" #n$e&u s!
vor+eas$!( 6or+ea $a '" $um ar f" fos s"n,ur% a'a $um vor+es$ doar $e" $are au fos #n$3"'" '" "*ola/"
un "m& #ndelun,a( Nu vor+es$% s$u"&!% u'es$ $uv"nele% v"sea*! $u ,las are(
4 )n D8 ne-au lua( Eu am s$!&a &enru $! aveam rela/""(
4 6o" !'"a d"n ara sfn!% ave/" #nodeauna &"le% *,nd!r" He"de(
Ura lu" era a de mare #n$ nu 'ov!"a s! '"-o arae r"s$ndu-'" v"a/a( )'" des$o&er"se $ol/"" &re$um
un $"ne(
4 A" re+u" s&n*ura% s&ur$!$"une
!rnul evreu urm! f!r! a se l!sa +!u(
4 Tr!"am la Ham+ur,% &e Ho$3 AlleeB% #n a&ro&"ere de Ro3er+aum% un lo$ #n$n!or(
<f!% ,nd"ndu-se la Ham+ur,% $nd ora'ul m"roase a aer s!ra de mare '" fum de la va&oare% $nd
 

m"$"le lunr"" de &e El+a r!sun! de rsee(


4 Eram% $3"rur,-somaolo,% aveam mul/" $l"en/" '" &r"een"( Am "*+u" s! o+/"n nu &a'a&or $u v"*a
Par"dulu" '" m-am ,nd" s! sr!+a Rus"a &enru a a0un,e #n C3"na( Cl!"n! $a&ul( Proas! "dee(
No"% evre""% sunem &r",on"/" '" a$olo(
!rnul rse a le3am"e(
4 )nr-adev!r% sune/" &r",on"/" la sov"e"$"% la &olone*"% a&roa&e #n oa! lumea sune/" &r",on"/"( e
$e5 S"n,ur umne*eu '"e(
Se #noarse $!re He"de(
4 ul"us% u ar re+u" s! '"" de $e% oda! $e-" ur!'" &e evre"(
4 Sun &or$" '" +and"/" $3el!l!" He"de( ovad! Talmudul(
ul"us He"de #" ura &e evre" &enru $! $el ma" "nel",en +!"a d"n $lasa lu" era un evreu &e numele de
.our"*( ."$ul .our"* #l a0ua &e vo"n"$ul ul"us #" sufla '" #" &asa f"/u"$"( )n de$ursul an"lor% ul"us
res"m/"se f"e$are $uvn 'o&"% f"e$are f"/u"$! &re$um o um"l"n/! ar*!oare% "ar ura lu" $res$use a"n"$(
 )n afar! de asa% n"$" He"de nu '"a ma" mul de$ no" des&re ura de ras!( oar $! #nv!/ase &e de
ros lun,"le "rade na*"se(
 Am re#n$e&u s! 0u$!m #n !$ere% f!r! mul! ra,ere de "n"m!( Pora s$oase flauul% #'" sufl! nasul%
s$u"&! &e de,ee '" #n$e&u s! $ne ."$a serenad!B( As$ulam vr!0"/"( Era s&lendoarea &r"m!ver""%
$ne$ul m""lor de &!s!rele $e &!runseser! #n $ol"+a #nune$a! &res$3"m+nd-o #nr-un &ala de
$r"sal% #n $are &r"n/" #n 3a"ne de m!ase &!reau $! dansea*! un menue( Au*eam o or$3esr!
 #nrea,! d"r"0a! de $a&elma"srul $ur/""(
Evreul #n$e&u '" el s! $ne( Avea un ,las ,rav '" r!,u'"( 6"sa% am"n"ndu-'"((( Casa d"na"ne de D8%
o feme"e #n ro$3"e de un al+asru des$3"s% $ea $are #" &l!$ea((( Ana lu" "u+"!((( Cum ma" rdea
Rdea ar!ndu-'" d"n/"" al+"% $ era de dr!,u/! Ana% dra,a lu" Ana% &e $are a ,!s"-o u$"s!% su+ o
&oar!% &enru $! era ru'"nea rase"( Erau +!r+a/" "ner" '" are vesel"% #n un"forme +rune% $e" $are au
omor-o% #'" adu$ea foare +"ne am"ne( )nr-o sear! se duseser! #m&reun! la earu s! vad!
W"l3elm TellB '"% &e $nd se #nor$eau% el r!m!sese #n urm! s!-'" $um&ere /",!r"( Ea o luase
 #na"ne% &e o$ur"le e" #nale% al $!ror /!$!n" fu d"nr-o da! a$o&er" de *,omo de $"*me /"nu"e( <
au*"se /"&nd((( de dou! or"( Pr"ma oar! un sr",! lun, '" as$u/"% "ar a doua oar! $a un 3or$!"(
R!m!sese #nlemn"% v!*nd $um o $ul$! la &!mn( .a" au*ea '" a$um lov"ur"le faale( Un &u'" de
la SA% +lon*"u '" $u un $3"& an,el"$% &e $are or"$e mam! l-ar f" adora% o lov"se $u o s$ndur! #n $a&(
  Era la ;D "un"e 9FD% $3"ar In,! armaor(
 )na"ne s! se #nm&le a$easa% &ere$user! adesea ser" mu*"$ale% el $na la fa,o or" v"oar!% ea la
&"an( Ana $na a&roa&e #nodeauna .o*ar% $u a$eea'" &rofun*"me de sen"men $a soldaul
a$esa ro'$ovan% 0e,os '" $u 0o+en ur"(
Le,"onarul #'" lu! mu*"$u/a '" a$om&an"e un mar' r!*+o"n"$ &e $are nu-l $uno'eam% dar ne l!s!
v"s!or"( eoda! r!sun! un dans $!*!$es$ #m&r!'""nd or"$e urm! de melan$ol"e( even"r!m '" no"
s!l+a"$"% +e/" '" urlnd s! d!rm!m $ol"+a( !rnul evreu rdea '" el% u"nd de so/"a lu" asas"na!%
de $asa fura!% de m""le de lov"ur" #n$asae de la "ner" #n un"forme frumoase #m&odo+"e $u "ns",ne
$u $a& de mor( 6ru s! danse*e '" dans! $u He"de% $are u"ase $u oul $! ura &e evre"( Se +!eau
&e s&"nare '" se $l!"nau #n r"m( o&!"am o/"( Le,"onarul% #n$na% sr",a Tr!"as$! Le,"uneaB%
&ar"$"&nd la dans #n a&lau*ele uurora( )n $ele d"n urm!% o+os"/"% ne-am &r!+u'" &e s$aune '" am
re#n$e&u s! +em &n! ne-am $3er$3el" de o( Pe su+ ,r"n*"le +!rne r!sunau +ol+orosel" de
+e/"v"(
Evreul $el vrsn"$% $are su,3"/a un &"$% re#n$e&u s! &oveseas$!(
4 C!l!or"a mea s&re C3"na m"-au $urma-o #nr-un or!'el murdar( )n s!n!aea voasr!(
Se r"d"$! '" rase o #n,3"/"ur!( um!ae d"n l"$3"d " se s$urse &e +!r+"e(
4 .! $3eam! Ger3ard S"ef '" $um sunem #nre osa'"% lo$oenen de "nfaner"e Ger3ard S"ef(
C3"$o" '" f!$u $u o$3"ul% $a '" $um ne-ar f" #n$red"n/a un mare se$re( No" am "*+u$n" #n rs
&le*n"ndu-ne &e &ul&e( ."$u/ul se r!surn! de &e s$aun de aa rs '" vom"!( rand #" urn! #n $a&
o ,!lea! $u a&!( Evreul $on"nu! neul+ura=
4 Eram #n re,"menul 7: de "nfaner"e% de In,! Alona( 6ro"au s! m! r"m"! la re,"menul de
,ard!% Ia Posdam% dar m"e &u/"n #m" &!sa de ,ard!% #n 9F9F m-au el"+era '" m"-am relua sud""le(
Era la G"n,en% o e&o$! de aur(
.a" rase o #n,3"/"ur!(
4 a% e +"ne la G"n,en% s&use !rnul( Am fos a$olo $a u$en"$ la m&larul Rada0saJ( L-a"
$unos$u% *e+raule5 omnule lo$oenen5
Toa! lumea rse( !rnul #'" #ndes! &"&a lu" ve$3e $u $a&a$(
4 "" $afeneaua a"a fa"n!% d"n $ol/% de-" *"$e Hol*au,eB5
4 < '"u% aveau o fa! &e $are o $3ema er3a e$lam! Ger3ard% fer"$" de a-'" am"n" faa &e $are
o $3ema er3a(
4 " $e s-a ma" #nm&la du&! a$eea5 #nre+! rand% s$u"&nd &e He"de% $are adorm"se(
4 .-au $3ema la +"roul NM6-ulu"( Unul m!run/el% foare ama+"l% m-a &of" #n!unru '"% *m+"nd
 #nruna% m"-a e&l"$a $! sun re/"nu f""nd +!nu" de s&"ona0( ar asea se vor l!mur"% +"ne#n/eles%
f!r! urm! de #ndo"al!( es",ur $! se vor l!mur" 6o" f" #m&u'$a or" #n,ro&a de v"u la Mol"ma% $e
aea f"/e 0ur"d"$e Se &une o 'am&"l! '" oul dev"ne s"m&lu( Am v!*u mule #n Rus"a sov"e"$!% de
du&! srma ,3"m&a!% '" am a0uns s! ur!s$ dou! $ulor"% verdele NM6-ulu" '" ne,rul ,!r*"lor SS(
!rnul s$oase &"&a d"n ,ur! '" $l!"n! $a&ul(
4 Tovar!'u Ger3ard% e #n/ele,em( < $!$"ul! $u $ru$e verde e &oae fa$e '" ea s! e $uremur"(
 

4 Pe $nd eram la or"*ov% re+u"a s! ne #n,r"0"m s"n,ur" de-ale ,ur""( .n$area o ,!seam #n fluv"ul
$e $ur,ea $3"ar #n mar,"nea la,!rulu"( or"sov e #n C3"na% #nr-o m"$! re&u+l"$! am!r! sov"e"$!(
4 Cnd a" $e mn$a% #n$! ma" mer,e% *"se rand% mu'$nd d"nr-un $rna(
S"ef #l &r"v" lun, '" rase o du'$! +un! d"n s"$la $u ra$3"u(
4 Cre*"5 A" au*" de &e'ele ro'u5
."$ul Le,"onar se a&le$! &ese mas! &r"v"ndu-l aen &e do$orul S"ef(
4 Cel $are #/" d! v"erm" la f"$a5 >lu"er! lun,( Sun da/" na"+"" "&"" de la or"*ov( Pr"n urmare% a"
&ara*"/" #n f"$a% lo$oenene5
S"ef #n$uv""n/! ,rav(
4 a% '" asa doare( Te roade &e d"n!unru% 3a&ur"le &e $are /" le dau nu fa$ de$ s! &relun,eas$!
durer"le( e la &e'"" ro'"" am re$u la o$nele de la aslanov( Le '"/"% marele &us"u s!ra d"n sudul
 As"e"( u&! a$eea ne-au r"m"s #n Ural"( La .arrosov( la fa+r"$a de lo$omo"ve( )n $ele d"n urm! "-au
srns &e nem/"% $e3"% ausr"e$"% &olone*" '" ne-au dus la #n$3"soarea de r"a0 de la GorJ"% a&o" la
Lem+er,( A$olo ne a'e&a $ea ma" mare sur&r"*! a v"e/"" noasre( SS-"'"" '" sov"e"$"" au #n$ro&" un
adev!ra r, de oamen"( )n sr",!e '" rsee d"s&re/u"oare am fos &reda/" d"n nou SS-ulu"% #n
s$3"m+ul $elor &e $are na*"'"" #" #na&o"au ru'"lor( Camara*"% a/" #n$er$a vreoda! s! r!mne/" &e
v"ne $easur" #nre,"5
Lu! /",area &e $are "-o arun$ase rand '" rase un fum% #n$3"*nd o$3"" de &l!$ere(
4 A/" fos vreoda! #n$3"'" #n va,oane de f"er% a de #n,3esu"/" #n$ 0um!ae s! se sufo$e5 A/"
$onsaa $ de moale se &!srea*! un $adavru aun$" $nd sa" &e el $u orele5 Qsa e felul
modern de a rans&ora $arnea v"e(
"am( Nu ea,era $u n"m"$( Cunos$usem '" no" Tor,au( La fel '" Len,r"es '" >or-Pl"ve( Gusasem
'" no" d"$aura(
4 La sov"e"$" nu-" ma" r!u5 #nre+! fosul SS-"s(
4 Sun ea$ a$e"a'" oamen"( )n la,!rul 287% d"n Ural"% n" se da &e'e ve$3" de o su! de an"% &e'e
&ured% s!ra '" #m&u/"ul &e'e "ulJa% $are '" v"u &ue% a'a se na'e( La .a0daneJ% aveam &are de
&"ne $u v"erm"% &"l"ur! de f"er '" ala'( e/"nu/"" se #ne$au $u ea '" mureau( S! e +a! $u &aul
arme" or" $u &"s"$a $u nou! $o*" e a$ela'" lu$ru% ru'"" foloseau '" e" lan/ur" s! ne sno&eas$! &ese
'ale% "ar ee$u/""le erau ma" ales $u Na,anul #n $eaf!( SS-"'"" &referau fun"a( 6e*" '" u% SS-"sule% e
$am a$ela'" lu$ru(
4 Nu sun SS-"s% &roes! Mraus(
Un *m+e f"n #n$re/" +u*ele lu" S"ef(
4 Asa o vor s&une mul/" $nd va sos" *"ua so$oel"lor(
Pora mr"=
4 To/" d"n NM6 '" SS au fos volunar"( )l ar!! &e Mraus% $are ne,a( 6e" r!mne #nodeauna un
+and" de SS-"s '" da$! nu /"-am f!$u felul &n! a$um% e &ur '" s"m&lu &enru $! e &!sr!m &enru
o o$a*"e fes"v!(
S"ef "nerven"(
4 Nu f"" a de sn,eros( Cu s",uran/! $! e +nu" de $o'marur"% $eea $e e mul ma" r!u de$ s!
f"" s&n*ura( ar s! $on"nu"( La >or-Pl"ve $nd vo"am s! ne u'ur!m re+u"a s! ne a'e*!m &e o
s$ndur! lun,!( Cel $are $!dea #n 'an/ se #ne$a #n ra3a( SS-"'"" &uneau r!m!'a, &e r!,a*ul $e-"
re+u"a s! d"s&ar!( La .a0daneJ% la ru'"% era la fel% mul/" au $r!&a a$olo #ne$a/"( "s&!reau #nr-o
+ol+oroseal! de +!'"$" de aer(
."$u/ul s$u"&! un os de ,s$! '" rase un , de +ere=
4 La ru$Jendorf D% de ln,! Tor,au% $nd ne s$!&am #n &analon"% &enru $! ,ul""le ne &rovo$au
d"aree% ne &uneau s! ur"n!m un"" &e al/""(
Ne-am u"a m"ra/" la ur"a'( Era &enru &r"ma oar! $! vor+ea de vremea $nd fusese la &u'$!r"e( Nu
'"am $e f!$use '" n"$" unde fusese #n$3"s( Urm!% $u ,ura &l"n!=
4 ."-au ru& +ra/ul #n re" lo$ur" '" m"-au smuls de,eul m"$ de la &"$"or $u $le'ele(
Se r"d"$!% a&u$! un fool"u ,reu '"-l f!$u /!nd!r" de &eree(
4 U"e a'a #" vo" fa$e d"avolulu" a$elu"a de la Tor,au $nd #l vo" ,!s"( "u $! lu$rea*! #nr-un la,!r
de ln,! Weser(
4 La >a,en au $asra &e $/"va doar $a s! rd!% s&use Le,"onarul $u o$3"" arun$nd s$ne"% $um
au maur"" $nd s"m $! se a&ro&"e $l"&a r!*+un!r""(
4 Eu am #n$er$a s! m! s&n*ur% $nd m-am #nors de la >or-1"nna% s&use !rnul(
Se f!$u !$ere( .a" au*"sem $! !rnul se s&n*urase% dar so/"a sa !"ase fun"a la "m& '" un
&r"een l-a readus la v"a/!( !rnul nu ma" #n$er$ase n"$"oda! s! se omoare(
 Am re#n$e&u s! 0u$!m( Ger3ard $'",! $eva sue de m!r$" '" l-am l!sa s! $'",e $u
+un!-'""n/!( Nu &!rea s!-'" dea seama( Ne +u$uram o/" $nd r!,ea o $are +un!(
4 La na"+a% Ger3ard% e #m+o,!/e'"
C"neva #m&"nse s"$la s&re el(
4 Tra,e o du'$!% lo$oenene
S"ef +!u '" &use s"$la 0os lov"nd-o de fund% a'a $um f!$eam '" no"( Gesul a$esa avea un #n/eles%
 #nsemna o+"'nu"n/a $u s"$la% un semn de +!r+!/"e(
Su+of"/erul He"de se adunase de &e 0os '"-l #m+rn$" &e Mraus de ln,! Ger3ard( Se "s$! n"/"$!
,l$eav!% $eva #n0ur!ur" '" He"de lu! lo$ul lu" Mraus &lesn"nd d"n l"m+!( Se u"! $u $oada o$3"ulu"
la Ger3ard(
4 Ha" s!-" $ur!/!m &e $!$!$"o'"" !'"a(
 

Ger3ard #n$uv""n/! '" am 0u$a $u ma" mul! aen/"e( Ger3ard $on"nu! s! $'",e( He"de &!rea
 0",n"( )n $ele d"n urm! se l!s! &!,u+a'(
4 Sun $ur!/a
Ger3ard rse(
4 Po/" s! #m&rumu/" de la m"ne% da$! vre"(
4 Cu $e do+nd!5
4 Cu :K% $um se "a aun$" $nd a" de a fa$e $u "&" du+"o'"% 3o!r# Le,"onarul(
 Afar! sr!lu$ea luna% &""n! '" round!% $a '" $um &r"vel"'ea $elor re"s&re*e$e $and"da/" la moare ar
f" amu*a-o( Le,"onarul m!ur! $!r/"le '" *vrl" s$aunul $ $olo $u &"$"orul(
4 o$ul !sa m! &l"$"se'e% ma" +"ne 3a" s! ne +aem
C a" +ae d"n &alme am fos ,aa s! #n$e&em +oul( ."$u/ul '" He"de s-au #nf!/"'a dre& &r"m""
$om+aan/"( R"n,ul fu #n$on0ura $u fun"" luae d"n $ana&ea '" fool""( Pa$3ee de &ansamen
deven"r! m!nu'" de +o( Cele dou! mar" +rue s-au #n$"ns #nr-o lu&! $e de,ener! "ue #nr-o +!a"e
de &om"n!( Pl"n" de vn!!" '" de sn,e% la fel de #ndr0"/" amndo"= He"de ne,l"0! #ns! o $l"&! ,arda
'" asa "-a fos faal( ."$u/ul% urlnd &re$um o ,or"l!% #l a&u$! de ,le*n! f!$ndu-l s! $ad! '" #l lov"
$u $a&ul de &odea% &n! $nd a$esa arn! $a o $r&!( Arun$! a&o" ru&ul ne#nsufle/" #nr-un $ol/
'" se &r!+u'"% la rndul s!u% do+or de un somn &rofund(
 Afar!% luna lum"na ma" de&are $o&a$"" #n,3e/a/"( Adorm"sem o/"% $la"e &ese ,r!mad!% &re$um
$!/e""( T!$erea s"n"sr! a munelu" #nv!lu" &e $e" re"s&re*e$e $and"da/" la moare% #n $a+ana #n $are
&e vremur" veneau s! se od"3neas$! s$3"or" vesel"(
."$u/ul a fos &r"mul $are "-a *!r" #n d"m"nea/a urm!oare( 6eneau #n '"r "nd"an% &!'"nd ,r!+" #n "m&
$e $o+orau munele% &e unde sn$a era &ar$! des&"$a!( .r"ul ."$u/ulu" ne adun! "n ,ra+!(
Eram #n,3e/a/"(
P!reau mul ma" numero'" de$ no" '" erau #narma/" $u arun$!oare de fl!$!r"% re" m"ral"ere ,rele%
&re$um '" $u o +a*ooJa d"n $ele no"( Soarele $are #n$e&use s! s$alde #n aur"u $ulm"le f!$ea s!
s$l"&eas$! ar,"nul $a&eelor de mor( Cu +"no$lul am &uu o+serva $! #n frune era un
<+ersurmf@3rer( Se,e sus/"nea &e +un!-dre&ae $! era o $om&an"e #nrea,!( !rnul lu!
+"no$lul de la o$3" '"% f!r! a #noar$e $a&ul% 'o&"=
4 S&une/" lu" Ger3ard s-o #n"nd!(
4 Unde s! m! du$5 #nre+! Ger3ard S"ef% $are era #n &ra, '" &r"vea &e deasu&ra um!rulu" lu"
Pora(
 )nr-adev!r% unde5 Ne-am &r"v" d"s&era/"( ."$u/ul '" He"de r"d"$ar! murele lor sl$"e $!re $er%
$l"&"nd(
1"ua #n$e&use r!u( A$olo sus% &e &oe$a #n,us!% unul se #m&"ed"$! '" am v!*u $um
<+ers$3arf@3rerul *+"era la el ,es"$ulnd $u un &"sol m"ral"er! #n mn!(
4 N"'e ,unoa"e% mr" He"de% &"&!"ndu-'" o$3"ul umfla% o adun!ur! de ,unoa"e
4 S! &unem m"ral"era #n &o*"/"e '" s! le fa$em de &ere$an"e la o/"% &ro&use Pora(
4 Gro*av% a&o" #" '" $res!m su,3"/! ."$u/ul 0on,lnd $u '"'ul s!u mare(
4 T!$e/"% n!!r!"lor% se sro&'" !rnul la e"( Sunem unu la dou!*e$"( Tre+u"e s!-" du$em $u
*!3!relul(
4 N"$" u nu $re*" $e s&u"% morm!" Se,e( Ne vor $!s!&" #nda! $e vor ,!s" urmele $3"ol3anulu" '" &e
Ger3ard(
4 "ne *"$"% Hu,o% "nerven" Le,"onarul( C3"ar !sa ne va u$"de(
 )" ar!! maa3ala $are re&e*ea a$um un al vn!or( "s&!rur! $e unul #n s&aele unor +ra*" f"rav"(
 )nr-un sfer de $eas vor f" d"n$oa$e '" a&o" foare re&ede la no"(
 Au a&!ru &re$um r!*neul( Se,e srnse d"n/"" '" &use mna &e auoma( !rnul r"d"$! d"nr-o
s&ran$ean! f!$ndu-ne semn s! r!mnem l"n"'"/"( ."$u/ul #'" alese al! &o*"/"e( Armele $om&an"e"
de SS-"'" $l!m&!neau( Mraus% $el $are fusese ransfera la no" &enru la'"ae% fu a&u$a de o use
$avernoas!(
4 S-o #n"ndem
4 "-e fr"$! de fra/"" !"5 #nre+! #n$e Pora(
Le,"onarul 'u"era $ne$ul s!u &refera( <+ersurmf""3rer-ul SS mer,ea re&ede% $u mne$"le
sufle$ae% " se vedeau +ra/ele a$o&er"e de &!r ne,ru( S"m/eam $! moarea e foare a&roa&e% n!r"le
noasre frem!au $a la vnaul #n$ol/" de ,ona$"( Ger3ard se f!$u nev!*u #n $a+an!% urma de
."$u/ul '" de auer( Soseau((( To/" +!"e/" "ner"% frumo'" '" +"ne 3r!n"/"(
4 Com&an"eee% sa" la &"$"oor arm Pe lo$ re&aus(((
<rd"nele r!sunau% se$" '" dure% a'a $um era '" d"m"nea/a(
!rnul $l"&" s&re $!&een"a $u &!r ne,ru '" o$3"" lor se #nln"r!( !rnul &!'" #n$e &e "ar+a
"n$red"+"l de verde% $are #" &l!$use a de mul evreulu" $el vrsn"$( ."$ul le,"onar #'" f!$ea de
lu$ru #n s&aele lu"% #n &o*"/"e de ra,ere% sre$urndu-se f!r! a ara,e aen/"a du&! o ,r!mad! de
lemne(
Pora se "nsalase #n $as! '" &uea" +!nu" o ,ur! nea,r!-al+!sru"e #n s&aele feresre" $u ,ra""%
as$uns! de s$ndur"( !rnul era a&!ra de do" d"nre $e" ma" +un" r!,!or" a" fronulu"(
<f"/erul SS #'" r!,ea o$ma" n!dra,"" #n,reuna/" de .auserul s!u% $nd d"n!unrul $ase" se au*"
$l"n$3eul de farfur"" '" &a3are( SS-"'"" #n!l/ar! $a&ul( Ce *,omo #m+"eor
Ra&orul !rnulu" fu s$ur '" se$( N"m"$ deose+" de semnalaB( >arfur""le '" &a3arele r!sunar! d"n
nou '" su&lul of"/er SS &r"v" r"d"$nd d"n s&rn$ene s&re u'a des$3"s!( Se #ndre&! u'or% $u o
 #n$e"neal! #n,r"0or!oare% $!re $as!( Curelele sale no" s$r/"au( A0unse ln,! +uu$ul de ln,!
 

"nrare% unde se o&r"% a&u$! o&orul '" ree*! o +u$a! de lemn d"nr-o s"n,ur! lov"ur!( To&orul
fusese as$u/" de un meser"a'( nd $u &"$"orul #n lemnul !"a% rse #n$e"'or( C3"&ul " se #n!s&r"
$nd se #noarse $!re !rnul(
4 umneaa% >eld?e+el% #/" srn," oamen"" '" &le$a/" re&ede de a"$"(
Cnd r"d"$! +ra/ul &enru saluul na*"s% la #n$3e"eura m"n"" s$l"&" un $eas mare de aur(
Glasul !rnulu" un!=
4 )na"ne% mar'% +and"/"lor
Ne-am aduna% &osa$"( Ne #m+rn$eam morm!"nd( ."$u/ul '" He"de au "e'" d"n $as! $l!"nndu-se(
."$u/ul /"nea #n mn! $u/"ul s!u lun, s"+er"an(
4 Lua/"-v! armele( )na"ne% mar' ordon! !rnul $u ,las de senor(
 Am re$u foare a&roa&e de SS-"'"% $are ne &r"veau de sus(
4 C!$!$"o'" *"se unul d"nre e"(
."$u/ul res!r"% dar Le,"onarul '" !rnul #l #n$adrar! "med"a( T!un"" ro"au #n/e&ndu-ne $um&l"%
 #nodeauna $3"ar ln,! mar,"nea ,ulerulu"( Am sr!+!u +r!deul f!r! s! #noar$em $a&ul '" a+"a
$nd am a0uns 0os% ln,! &odul $el ve$3"% ne-am o&r"( >!r! un $uvn% ne-am arun$a la &!mn% $u
$a&eele #ndre&ae s&re $a+an!% &e $are soarele o lum"na a$um d"n &l"n(
L-am v!*u &e <+ersurmf@3rer-ul $el #nal "nrnd #n $as!% urma de do" SS-"'"( Au r!mas mul "m&
 #n!unru% f!r! s! se #nm&le $eva( C/"va se ol!n"ser! &e "ar+a verde '" 0u$au *arur" sau $!r/"% f!r!
n"$" o ,ra+!(
4 Pr"eenul nosru% lo$oenenul S"ef% s-a as$uns +"ne% *"se Pora(
4 S! n!d!0du"m% 'o&" !rnul #n,r"0ora% mu'$ndu-'" &"&a(
."$u/ul d!du un rnd de 'na&s '" am +!u #ndelun,% $u l!$om"e( < da! $u arsura al$oolulu"% #n v"ne
n" se s$ur,ea fur"a% ,usul sn,elu"( ."$u/ul s$u"&! &e o frun*!(
4 C"n" +lesema/" S!-" $!s!&"m Ha"% !rnule f!$u el r!,u'" +!nd dara+ana &e m"nerul
$u/"ulu"(
!rnul su,ea #n $on"nuare de mu'"u$ul &"&e"( eoda!% l"n"'ea fu s&ar! de un /"&! &relun,(
Ins"n$"v ne-am l"&" '" ma" mul la &!mn(
4 .o'ul nu s-a as$uns desul de +"ne% ,emu Se,e(
Sr",!ul r!sun! d"n nou% sr",!ul a$ela &e $are no" #l $uno'eam &rea +"ne% &enru $! #l au*"sem de
aea or" #n #n$3"sor" '" #n la,!re(
4 Ce-" fa$5 #nre+! &rose'e rand(
4 .oare len!% l!r! Le,"onarul% a'e*ndu-'" arun$!orul de fl!$!r" #n &o*"/"e( Cnd eram #n R"f ne
r!*+unam de f"e$are da! $nd $!s!&eau &e unul d"nre a" no'r"(
Pr"vea $!re !rnul% $are sa #n"ns #n s&aele unu" uf"'% $u &r"v"rea a/"n"! asu&ra $a+ane"( To$ma"
se &re,!ea s! $on"nue% $nd "e'"r! afar! r!,ndu-l &e Ger3ard du&! e"( .o'ul se ra #n &aru
la+e '" /"&a #nruna( SS-"'"" #l loveau Cu $"*mele '" #" frnser! un +ra/( >"e$are ,es al lor ne
sfredelea $re"er""% a&roa&e #nne+un"sem(
L-au lov" &ese fa/! '" se &r!+u'"( <+ers$3arf@3rer-ul se &le$! asu&ra lu"% $u un $u/" #n mn!(
!nu"am $e avea de ,nd s! fa$!% ma" v!*usem de asea '" ou'" de f"e$are da! ne lua &r"n
sur&r"ndere( "&!ul a$ela% &relun, '" neomenes$% aun$" $nd ru&ul se des"nde $a un ar$(
.em+rul #n$! v"u% arun$a &e &oe$!% $o+ora la vale s!lnd(
I-au /"nu $a&ul &e +uu$ '" $!&een"a nu lov" de$ de dou! or" $u o&orul( Sn,ele /'n" &n!
de&are( Rdeau #n "m& $e au s!&a o ,roa&! #n +!le,ar% #n $are #ndesar! $or&ul #m&reun! $u
$!&!/na% a&o" &orn"r! la drum $nnd( Curnd d"s&!rur! &e du&! +ra*"(
Se,e &ln,ea $u su,3"/ur"% ."$u/ul +lesema% "ar !rnul ne "m&lora=
4 >"/" re*ona+"l"
Le,"onarul #ns! 'u"era &re$um un 'ar&e(
4 Tr!"as$! Le,"unea S! fa$em $a &e vremur" #n R"f
>ur"a lu" se #n"nse $a un "n$end"u de &!dure '" #n numa" $eva se$unde ne-am 3o!r( Lu&"" aveau
s! se lu&e $u lu&" '" ma" fero$"% o 3a"! $ondus! de f"ara maro$an!(

 A-ţi ucide semenul poate fi uneori o uşurare.


Cel care trebuia să moară se prăbuşi. Bgârie pământul cu unghiile şi picioarele, ochii i se închiseră.
6egionarul lo!i gura care horcăise încă o dată @=eil", iar membrele ticălosului fură smulse de plopul 
brusc destins.
'oarele se înălţă încet deasupra crestelor muntelui pentru a contempla răzbunarea, iar !ictimele de
la Ausch;itz trebuie că s-au bucurat de adierea dreptăţii.

RQ1UNAREA
 As$un'" #n $oloanele munelu"% #" a'e&am &e u$",a'"" lu" Ger3ard(
Gndul de a-" u$"de ne um&lea de fer"$"re% o fer"$"re $are #m" am"nea de a$eea &e $are o s"m/eam
&e vremea $o&"l!r"e"% de Cr!$"un% aun$" $nd a'e&am #n s&aele u'"" #n$! #n$3"se s! vedem &omul
ferme$a(
 

Se,e &ln,ea% avea sufleul $el ma" sens"+"l d"n oa! 'lea3a noasr!( Pora #n0ura% m"$ul le,"onar
morm!"a +leseme ar!+e'"(
Lo$ul ales de no" era o adev!ra! for!rea/! naural!% o $a&$an! de &r"ns SS-"'"% un &ol",on de ras
la /"n!(
4 Ce +!'$!l"e va f"% *"se rand $am"ona,"ul% su,ndu-'" #nruna d"n/"" ,!uno'"(
4 Pe <+eru !la mare #l s$al&e*% sr",! ul"us He"de% d"n #n!l/"mea $o&a$ulu" de unde &ndeau(
4 Nu% ul"us% rea+a asa eu o fa$% "-o ree*! Pora s!rundu-'" $u/"ul(
4 Sune/" ne+un" de-a +"nelea% "nerven" !rnul( 6-a/" ,nd" $e urm!r" vor f" la $ele $e ave/" de
,nd5
4 N-a" s&or% s&use Pora% s$u"&nd &e 0os( Po/" s! m! $re*"% n"$" unul d"nre e" nu se va #noar$e
a$as! la m!-sa s! &oveseas$! $e s-a #nm&la( Pn! la noa&e $or+"" le vor 3al" la o/" o$3""(
4 Sune/" n"'e m&"/" "*+u$n" fur"os !rnul( Nu v! da/" seama $!-" vor+a de o $r"m!5
 Am r!mas $u ,ura $!s$a!(
4 Cum a" s&us5 sr",! Pora% u"nd $! #n mune se aude &n! de&are( ar $eea $e fa$em no" de
&aru an" #n$oa$e $um nume'"% domnule >eld?e+el5
4 N!!r!ule Pn! as!*" a" u$"s doar du'man"% nu $om&ar"o/"(
4 u'man" 3o3o" Pora +a0o$or"or( u'man"" me" sun numa" SS-"'""(
Pl"n de "nd",nare% !rnul s!r" afar! d"n ,roa&a &e $are o #m&!r/ea $u Se,e '" $u m"ne '" #'"
 #ndre&! revolverul s&re Pora% $are se lun,"se du&! o sn$!(
4 E'" $am u"u$% +!"ee% dar #/" vo" #m&ros&!a memor"a )/" am"ne'" de NM6-"'"" &e $are "-am
 #m&u'$a ln,! o+rusJ5 A" u"a $um ."$u/ul '" Le,"onarul le-au !"a +ere,aa volunar"lor
s"nu$",a'" la M"ev5 I-a" u"a &e +osn"a$ul '" feme"le d"n $om&an"a de +rand"'"5 Erau $umva
&r"een"5 )n a$es $a* a" un fel $"uda de a-/" raa &r"een"" >!r! s! ma" &omenes$ de "nfaner"'"" de
la $oa 72% $"v"l"" d"n $analele HarJovulu"% de &ersonalul &en"en$"arulu" d"n Polava To &r"een" au
fos5 S! ma" $on"nu"5
!rnul se f!$use ro'u $a fo$ul la fa/!(
4 Ce l"m+ar"/! ma" a" 'u"er! Pora( .a" +"ne e f!$ea" &o&! #n ru&ele de 'o$ ale .nu"orulu"
4 )n$3"de ,ura a s&ur$a! de +erl"ne*% or" e $ul$ la &!mn $3"ar a$um url! !rnul% s$os d"n
f"re( Auomaul /"nu la 'old /"nea s&re Pora(
S-a f!$u !$ere( Era &enru &r"ma oar! $nd #l vedeam #n asemenea sare( Nu se ma" #nm&lase
n"$" m!$ar o da! #n $ursul $elor re" an" de $nd eram #m&reun!( )l &r"veam ulu"/" &e dra,ul nosru
W"l3elm aOer% $are r!sufla ,reu% $a '" $um s-ar f" sufo$a( Re#n$e&u s! vor+eas$! +l+"ndu-se(
4 Sun n"'e f"are% SS-"'"" !'"a% asas"n"% e adev!ra% ar mer"a o $e le-a/" fa$e( " da$! e $"neva
$are s! v! #n/elea,!% a$ela sun $3"ar eu(
use mna la , '" arun$a o &r"v"re s&re $ulmea de unde #" au*eam &e SS-"'" $nnd=
'o ;eit die braune =eide geht,
%ehrt das alles mir.
Cât se întinde castania câmpie,
)oate îmi aparţin numai mie.
4 ar u"a/" $! nu sr&e'" m!$elur"le &r"n $r"m!(
Glasul #" deven"se o 'oa&!( Pora #n$er$! s! s&un! $eva% dar !rnul #l o&r" $u un ,es(
4 6! am"n"/" *"ua #n $are l-a/" u$"s &e "$!losul a$ela de lo$oenen la Lem+er,5
Ne &r"vea &e o/" &e rnd '" &r"v"rea lu" ne sfredelea(
4 6! adu$e/" am"ne5
Nu a r!s&uns n"men"( Ne am"neam $a '" $um ar f" fos "er"( Un of"/er d"n &ol"/"a fronulu" fusese u$"s
$u un ,lone #n $a&% #n &l"n! srad! Pa3lev"% d"n Lem+er,( )n $ursul ra*"e" $are a urma au fos
aresae 'a"*e$" de &ersoane% $are au fos ee$uae $3"ar #n fa/a $ase" unde fusese ,!s" mor
lo$oenenul( Pr"nre v"$"me erau nou!s&re*e$e $o&"" su+ do"s&re*e$e an"( Toae lo$u"n/ele d"n 0ur
au fos f!$ue s$rum( < feme"e a fos omor! #m&reun! $u &run$ul e" $u &aul arme"(
4 <are u$",a'ul of"/erulu" nu '"-a re,rea fa&a5 #n$3e"e !rnul murmurnd(
 )'" smulse $as$a% "ar a$easa se roso,ol" &e &an!% a&o" #'" $on"nu! vo"os $ursa la vale anrennd
,ro3o"'ul #n urma e"(
4 I-a/" u"a &e $e" do" SS-"'" &e $are "-a/" #n0un,3"a la Sal"no5 urm! el $u #n$!&!/nare( R!s&laa
a fos masa$rarea lo$u"or"lor d"n r",aden3of( ar elefon"sa a$eea $are &re"ndea $! fusese
v"ola! de $"v"l" ru'"5 Tre"*e$" de feme" '" $o&"" au lua drumul ro+"e" #n la,!rele Re"$3-ulu"(((
a% ne am"neam( Telefon"sa a m!rur"s" ma" r*"u $! nu fusese v"ola!( ."n/"se( Au r"d"$a d"n
umer" '" au +!,a-o *e$e *"le la &rna"e &enru $! #'" +!use 0o$ de &ol"/"a se$re!% #ns! #n sa $o&"""
mureau de foame% #n "m& $e mamele lor $r!&au mun$"nd #n German"a(
Cu o$3"" #n$3"'"% !rnul $on"nu! s! am"neas$! mule alele( Pora $l"&ea des% Se,e ,emea%
He"de s$u"&a% Le,"onarul flu"era &r"nre d"n/" 6"no% dul$e moare(((B% doar ."$u/ul nu &!rea
"m&res"ona(B
4 a$! #" m!$el!r"/" &e SS-"'"% urm! !rnul% o fa$e/" $u +un!-'""n/!( 6a &l!" #nrea,a &o&ula/"e
d"m&re0ur% $ '" de/"nu/""% ad!u,! el du&! o $l"&!( 6o" ve/" &ura v"na &enru f"e$are $e va f"
 #m&u'$a( >"e$are ,lone #n $eaf! al vosru va f" '" $nd oul se va #n$3e"a% ve/" &uea s&une $u
mna &e "n"m! $! #nr-adev!r sune/" asas"n"(
 

u&! $e ne &r"v" d"n nou &e rnd% ne sr",!=


4 " a$um ra,e/"% da$! #ndr!*n"/" Nu u"a/" #ns! $! de f"e$are da$! $nd un SS-"s #'" d! ul"ma
suflare daor"! vou!% u$"de/" #n a$ela'" "m& '" dou!*e$" de $"v"l"% $u s",uran/! feme" '" $o&""% &run$"%
elev"% +"e/" $o&"" #nfomea/"% $are #n $l"&a asa #n$! se ma" 0oa$!% f!r! a +!nu" $e-" a'ea&! Tra,e/" '"
r!*+una/"-l &e evreul Ger3ard S"ef% $el $are refu*a s! se +a,e #n &a &enru a nu-l um&le de
&!du$3"( 6-ar s$u"&a da$! ar afla $e ave/" de ,nd s! fa$e/"( 6re/" s!-l r!*+una/"5 Aun$" sr",a/" #n
,ura mare $e a/" v!*u( S! nu u"a/" vreoda! Cnd oa! lumea se va #nfofol" #n +un!sare du&!
r!*+o"% vo" s! sr",a/" #n $on"nuare( A$easa s! f"e r!*+unarea &enru m""le de Ger3ard &e $are "-au
orura(
Le,"onarul se r"d"$! o+os"(
4 A" dre&ae% !rnule% $a #nodeauna(
 )'" arun$! mn"os /eava arun$!orulu" de fl!$!r"% o sr"v" su+ &"$"oare '" sr",! r!,u'"=
4 S! f"e +lesema/" N" s-a lua oul% +u$ur"a% l"+eraea '" $ura0ul nu folose'e la n"m"$( C &r"ve'e
armele% e s",ur $! nu &o f" de$ #n slu0+a a$esor "$!lo'"% mnu"e $3"ar de no"% &or$" #n un"form!(
Se l!s! la &!mn% s$oase $ovora'ul de ru,!$"une% #'" des$!l/! +o$an$""% #n,enun$3e $u fa/a $!re
r!s!r" '" se ru,! #ndelun,( Pr"veam #n !$ere a$es lu& d"n mun/"" +er+er"% $are nu &uea n"$" m!$ar
s! mu'e $u/"ul $are% #n$e% ne u$"dea(
Unul $e unul% ne-am r"d"$a( !rnul &orn" la vale% "ar no" l-am urma $u "n"ma ,rea( Pora s$u"&!
$u n!duf% #'" #ndes! 0o+enul &e $!&!/n!% #'" arun$! arma ,rea &e um!r% &!'"nd '" el #n urma omulu"
s$und '" vo"n"$ $e $o+ora f!r! a #noar$e $a&ul(
SS-"'"" $nau '" a$um( Srn,eam &umn"" de durere '" fur"e( He"de morm!"=
4 I-am f" avu &e o/" Nu ar f" dura n"$" $"n$" m"nue(
!rnul ,r!+" &asul #n vreme $e no" #l urmam ,reo"( Co+or'ul se ma" #ndul$"se $nd un m"ros
 #n!+u'"or ne #nv!lu" deoda!% ven"nd &e deasu&ra &!dur""( Ne-am o&r" foare m"ra/" s! vedem
v!l!u$" ,ro'" de fum r"d"$ndu-se d"nre $o&a$"(
4 Ce-ar &uea f"5 murmur! !rnul ,nd"or(
4 Cred $! e #n &!dure% $u oae $! &are a ven" de ma" de&are% s&use Pora( )'" #m&"nse &!l!r"a
s&re $eaf!( Par$! ar f" la Mao?"*e% dar de $e na"+a arde5
Se,e s$oase 3ara '" +usola(
4 Arde TeJolo?"$3% ne anun/! se$(
Ne-am re&e*" $a ne+un"" de-a dre&ul &e mune #n sus% &r"nre sn$"% &!'un" '" s$ur!ur"( Sudoarea
ne &!rundea #n o$3"( Le,"onarul s$oase un sr",!% ar!nd s&re sud-es% unde o al! $oloan! de
urn se #n!l/a $!re $erul al+asru(
Se,e s$oase d"n nou 3ara(
4 e daa asa arde la rano?"$3( Ce se #nm&l! oare5
4 Re&resal""% s&use !rnul( ar &enru $e5
rand #'" s!l! la lo$ &e um!r +urlanul de &l"! '" &ro&use=
4 Tre+u"e s! mer,em s! vedem des&re $e-" vor+a(
" d"ns&re sud se *!rea al "n$end"u(
4 Ce dra$u se #nm&l!5 "*+u$n" He"de(
4 Re&resal""% re&e! !rnul( 6reun sm"n" $are "-a f!$u felul unu"a d"nre +!"e/"" lu" H"mmler '"
a$um o/" d"n #m&re0ur"m" re+u"e s! &l!eas$!(
Pe &an! $o+ora un $"ne l!rnd #nruna% Pora #l &r"nse( Era o $or$"ur! mare de $"ne lu&% a'a
$um aveau &e a"$" $e" ma" mul/" d"nre /!ran"% $u *,arda ru&! '" +lana #nro'"! de sn,e( "eul
$"ne era #nne+un" de fr"$! '" durere(
!rnul rase ,nd"or d"n &"&!% $u &r"v"rea a/"n"! asu&ra $"nelu"(
4 An"malul a$esa v"ne de la o ferm! de mune% '" nu d"nr-un sa(
Le,"onarul% $are mn,"a $"nele &e $a&% se #nre+!=
4 Asa ar &uea #nsemna $! l"$3"dea*! '" ,os&od!r""le m"$"5 Ce na"+a s-o f" #nm&la5
 )'" ver"f"$! $u aen/"e arma '"% $um !rnul se &re,!ea s! $on"nue $o+or'ul% Le,"onarul #l o&r" $u
un ,es( A'e*nd $u &ruden/! arma% &r"v" $!re es '" $eru o /",ar!(
4 !"e/"% !rnul ne-a /"nu o &red"$! mare% "ar no" am fos #n/ele,!or" &enru $! erau desule
mo"ve( ar a$um% a$olo sus oul e $u&r"ns de fl!$!r"( Se &rea &oae $a &e &area $ealal! un"" s! f"
fos ma" &u/"n #n/ele,!or"( )n a$es $a* eu $ons"der $! nu ma" avem n"$" no" mo"ve s! f"m #n
$on"nuare #n/ele,!or"(
4 Gura% f!$u !rnul( Aduna/"-v! armele% &orn"m(
4 A'ea&! &u/"n% s! au*"m $e are de s&us nomadul(
Le,"onarul rn0" r!u!$"os( <$3"" #" sr!lu$eau de ur! fana"$!(
4 Pe Alla3 S!-" u$"dem &e SS-"'"
4 Nu% s&use !rnul(
4 C"n"" ur+a/" re+u"e omor/" r!$n" Le,"onarul( asar*"" lu" H"mmler nu sun al$eva C"ne m!
urmea*!5 R"d"$a/" mna(
Pora% ."$u/ul% He"de '" rand r"d"$ar! &umnul( I-am urma $u "n"ma #ndo"!( Ul"mul "nr! #n r"nd
Se,e% &r"v"nd #n $3"& de s$u*! s&re !rnul(
4 Pe Alla3 E o *" mare% s&use Le,"onarul r"d"$ndu-se(
 )" &use mna &e um!r !rnulu"(
4 No" e #n/ele,em% dar #n/ele,e-ne '" u( SS-"'"" nu se ma" &o r!*+una% '"-au erm"na rea+a% oul
arde( Ne $ondu$"% a'a $um a" f!$u-o #nodeauna &e fron5
 

!rnul s$uur! d"n $a&(


4 6! urme* &enru $! nu am #n$oro% un asas"na #ns! nu vo" $ondu$e(
Le,"onarul r"d"$! d"n umer"(
4 >oare +"ne( !"e/"% Urma/"-m!(
 Am a"ns l"*"era &!dur"" $!/!rndu-ne &ese o+sa$ole $are "-ar f" f!$u s! 'ov!"e &e vn!or"" de
mune% #ns! dorul r!*+un!r"" ne d!dea ar"&"( Am #na"na asfel ore #nre,"% des$3"*ndu-ne drum &r"n
m!r!$"n"' $u o&oarele '" $a*malele noasre( Aveam m"n"le #nsn,erae% dar Le,"onarul ne
 #m+oldea o$!rndu-ne% ma" fana"$ de$ o/"( Isov"/"% #l amen"n/am $u armele% el #ns! rdea
d"s&re/u"or r"m"/nd #n oae d"re$/""le sr",!ul s!u de lu&! maro$an(
 Am a0uns #n sfr'" la &r"ma ,os&od!r"e( R!m!seser! doar ru"nele fume,nde '" re" $adavre
$3"r$"e% dou! feme" '" un $o&"l(
!rnul #n$3"se o$3""% era l"v"d( Eram f"are o/el"e #n r!*+o"% $are v!*usem de oae% #ns! m"n"le n"
s-au $r"s&a srn,nd '" ma" are armele( Ne-am re&e*" ma" de&are% #n urma Le,"onarulu"( u&! o
or!% am des$o&er" #n$! dou! le'ur" do" +!rn" #m&u'$a/" #n $eafa( Le,"onarul le r!su$"% $3"&ur"le lor 
nu ma" erau deo o ,aur!(
4 P-D8% sa+"l" Pora &"&!"nd or"f"$"ul $u de,eul(
 Asu&ra $adavrelor n"$" o 3r"e( Toul fusese lua(
4 Poae f" la fel de +"ne o&era &ar"*an"lor% su,er! Mraus% la'ul(
4 "ne#n/eles f!$u auer% "*+u$n"nd #n rs #m&reun! $u no"(
!rnul #'" s$oase &"&a d"n ,ur! '" " se adres! SS-"sulu"=
4 )/" &o s&une $uvn $u $uvn $e va s$r"e m"ne #n *"arele d"n /ar!( Dăranii paşnici au fost
asasinaţi de bandiţi. 0i au incendiat şi trei sate şi mai multe gospodării. 7epresaliile !or urma cât de
curând. Semna% He"nr"$3 H"mmler( u&! $are% Sandarenf@3rer-ul SS lo+el% num" de >@3rer
'eful &ol"/"e" d"n ra$3% va &ro$eda la ee$u/""le u*uale( Penru ma" mul! s",uran/! se va men/"ona
$! +and"/"" &urau un"forme ,ermane( Ce" de la RSHA se ,ndes$ la oae(
Pora #'" &use de,eul &e rana une"a d"nre v"$"me% a&o" #l m"ros"(
4 Gan,ren! #n &r"ma fa*!(
4 Ia e u"! Ea$ la fel $a la $adavrele ,al+ene de la o+rov"na% s&use Le,"onarul(
Pora #n$l"n! $a&ul% m"ros"nd d"n nou(
4 Cel!lal s-a s$!&a #n &analon"(
4 A'a f!$eau #nodeauna aun$" $nd #" ,a*am la "rJenau% *"se deoda! SS-"sul Mraus(
Se l!s! o !$ere $um&l"!( Am u"a de $adavre &enru $! se &rodusese $eva $are era al dra$ulu" de
"neresan( Toae &r"v"r"le s-au #nors $!re vo"n"$ul SS-"s% $el $e fusese "*,on" d"nre a" s!"%
de,rada '" r"m"s #nr-un re,"men d"s$"&l"nar $a de*eror(
4 Ca s! ve*"((( " $e-a" ma" v!*u la "rJenau5
SS-"sul &!l"% f!$ndu-se a&roa&e verde( Ceea $e as$unsese $u aa ,r"0e "m& de re" an" #"
s$!&ase a$um f!r! vo"e( )n no&/"le de nesomn se emuse s! nu f"e r!da% de $"neva de la
se$rear"a% de &"ld! su+of"/erul ul"us He"de% &r"nre al/""% &e $are #l re#nln"se la no"( Ce s&a"m!
r!sese aun$" $nd #l v!*use &e He"de<are re+u"a s!-l "m&lore s! a$!% &l!"ndu-" or"$e5 ar
&oae $! He"de nu '"use oul((( Alfel era "ne&l"$a+"l $! !$use aa vreme((( Mraus #n$er$ase
des",ur s! f"e mua% $!&"anul von arr"n, #ns! 3o!rse= N"$" vor+!B( T"$!losul a$ela de von
arr"n,% la fel $a o/" $e"lal/" d"n &luonul !sa +lesema Tr!d!or" de &ar"e $are ar re+u" nea&!ra
l"$3"da/"(((B(
Se &rodusese un lu$ru de ne$re*u% n"men" nu-l r!dase% o f!$use el% $u ,ura lu"( Adres! o
ru,!$"une lu" umne*eu% de $are se le&!dase #n 9FD8% $nd "nrase #n SS( C de mndru fusese
s! se #m&!une*e a$as! la el #n un"forma na*"s!% verde% $u $a&ee de mor ar,"n"" Cu $! ,r"0!
$osese +anderola nea,r! &urnd l"erele de ar,"n ToenJo&fver+andB Un"unea Ca&ulu" de .orV
&e mne$a sn,!( I*+u$n"se #n rs v!*nd s&a"ma mame" sale aun$" $nd a&!ruse a$as!
 #m+r!$a #n un"forma a$easa mul-ur!( )l amen"n/ase &e a!l s!u $u #n$3"soarea $nd a$esa
"nvo$ase dre&aea lu" umne*eu( Ce fer"$"re s! ve*" oae le&!d!ur"le d"n $ar"er &r"v"ndu-e
eror"*a/"((( To/" $e" $are fuseser! o+ra*n"$" $u el se #nre$eau s!-l !m"e*e( Cnd $r$"umarul
refu*ase a-" da &e $red"% arun$ase &e e0,3ea $eva m!r$" so"oase '" #n !$erea ,rea $e se l!sase%
"-a sr",a= >oare $urnd va ven" vremea $nd e ve" r# la &"$"oarele meleB
Nu a dura mul% #nr-adev!r((( Un +"le/el sre$ura #n $u"a de s$r"sor" a un"!/""% $ea &e $are nu o
des$3"dea de$ E"$Je% 'eful SS% $u numele '" adresa $r$"umarulu"% &urnd men/"unea Tr!d!or
de &ar"eB( u&! re" s!&!mn" $r$"umarul a fos $3ema '"% #n a$eea'" *"% " s-au a&l"$a *e$e
+asoane% #n"ns &e o $a&r! de lemn( S! se #nve/e m"ne% mr'avul )nr-o *" de "anuar"e% #n 9FD8% a
fos &r"ns #n srmele ,3"m&ae '" a&o" #n,ro&a #m&reun! $u vreo $"n$"*e$" de evre"% s&n*ura/" #n
a0un #n s&aele ,ra0dur"lor(
 A&o" *"ua #n $are sos"se la Gross Rosen% una d"nre $ele ma" frumoase d"n v"a/a lu"( "-o am"nea
mereu $u emo/"e( I se #n$red"n/! ,r"0a $"n"lor( Adora $"n""% dar Hau&surmf@3rer-ul SS Sre"$3er
era un n!!r!u( Penru fa&ul $! un"" d"nre r!d!or"" de &ar"e fuseser! mu'$a/" &u/"n de $"n"" s!"%
Sre"$3er f!$use !r!+o"( E adev!ra% fusese '" un mor% $e "m&oran/! avea #ns! a$easa5 <r"$um
ar f" mur"( Un +o'oro,% fos m"n"sru al Re&u+l"$""% $are le'"na de f"e$are da! $nd lua un +ason &e
s&"nare(((
Hau&surmf@3rer-ul Sre"$3er $eru an$3e! '"% da$! nu ar f" fos '" &ovesea $u Ho&a-3o&B%
afa$erea ar f" fos $lasa!( Mraus re$uno'ea $! s!r"se n"/elu' &ese $al $u Ho&a-3o&B% $3"ar '" fa/!
de n"'e r!d!or" de &ar"e( >usese "nven/"a lu" Se"nm@ller% <+ers$3arf@3rer-ul d"n +lo$ul 7% "ar 0o$ul
 

avea ma" mule var"ane(


e &"ld!% $/"va de/"nu/" erau adu'" &e &laoul $el mare d"n s&aele sne" l" se a'e*a o $u"e &e $a&
'" re+u"au s-o /"n! su+ amen"n/area $u +!a"a( SS-"'"" r!,eau a&o" #n $u"" '"% des",ur% se ma"
 #nm&la $a un de/"nu s! se alea,! $u un ,lon/ #n s$!frl"e( ar $e m"nuna eer$"/"u de "r '" $ de
amu*an era
Se ma" or,an"*au de asemenea '" aler,!r" &e deasu&ra 'an/ur"lor lar"nelor% "ar $nd de/"nu/""
re$eau &ese s$ndur"% l" se r!,eau de su+ &"$"oare( Era 3a"os s!-" ve*" *+!ndu-se #n ra3a% un""
mureau #n$e% e adev!ra% dar $e "m&oran/! ma" avea5
oamne% $ rdeau #n +aal"onul a$ela .a" erau #n$! mule ale eun de a 0u$! Ho&a-3o&B #nr-o
*" #ns!% Se"nm@ller a de&!'" ou'" m!sura( Le,ase #m&reun! re" de/"nu/"% #n &"elea ,oal!% de
a,re,aul de $!ldur!% s! vad! da$! erau $ura0o'"(
rua a$eea de Sre"$3er #" des$o&er"se( Ce !r!+o" se "s$ase )n $ele d"n urm! #ns! "$!losul de
Sre"$3er a &!/"-o '" el( A a&!ru #n fa/a $ons"l"ulu" de r!*+o"% &enru a f" lua a&!rarea r!d!or"lor de
&ar"e% a fos alun,a d"n SS '" ransfera la av"a/"e( Se s&unea $! fusese do+or #n Polon"a(
u&! Gross Rosen% Mavens+r@$J( Numa" feme"( Era a$olo un Sa+sf@3rer $are &ura "ns",na de
sn,e a &ar"dulu" d"n 9F;D Un v"*"onar( Ce &uea n!s$o$" $u feele((( Puea" s! #nne+une'" du&!
asemenea 'ed"n/e < de/"nu!% fos avo$a% $ue*! s! a$u*e &e SS-"'" de a+u* de &uere( A fos
sno&"! #n +!a"e $u o $oad! de m!ur!% du&! $are au s!r" &e ea de la #n!l/"mea mese"%
sf!rmnd-& $a &e o $oa0! de ou( Comandanul de la Ravens+r@$J nu a $eru an$3e!% $el &u/"n el
'"a $um re+u"e raa! &leava a$easa( " $e d"sra$/"e s! +"$"u"e'" feme"le Te dureau $oasele de
aa rs s-a #nm&la ou'" #nr-un rnd $a lu$rur"le s! se #n$ur$e% &enru $! una d"nre s$or&""
&roesase $u !r"e% sus/"nnd $! fusese #ns!r$"na! de Mraus( Avusese ,r"0e $a "a&a s! $ra&e la
"m&% mul/um"! +unelor sale rela/"" $u med"$ul-'ef( e ne$re*u $ era de ,reu s! omor" o feme"e(((
>usese nevo"e s!-" fa$! o "n0e$/"e $u +en*"n!(
Un lu$ru +un fusese '" num"rea lu" la "rJenau% la $om&an"a de eerm"nare( La #n$e&u era" ou'"%
$ de $% "m&res"ona aun$" $nd soseau m"" de evre" &enru a-'" &r"m" &or/"a de CO$lon ( ar e
o+"'nu"e'" $u oae( )nr-adev!r n"$" nu ma" '"a num!rul evre"$elor &e $are le l"$3"dase(
 )nr-o +un! *" #ns! noro$ul l-a &!r!s"% a fos *"ua $ea ma" #nune$a! a v"e/"" sale% $ea #n $are a fos
da afar! d"n e$3"&a de eerm"nare( .ul/um"! Unersurmf@3rer-ulu" SS Ro$3ner '" doar &enru $!
v"olase o romn$!( S! ma" a" #n$redere #n $amara*" S-au #nver'una #m&or"va lu" '" a $elor &aru
$om&l"$" a" s!"% 3o!rnd s! f"e r"m"'" la se$/"a de "nsru"re de lu&! d"n Cra$ov"a( ar s$!&! daor"!
unu" &"$"or "nfe$a( < m"e de m!r$" l-a $osa "nfe$/"a de la &"$"or% $u oae a$esea% ,3"n"onul se
 #n$!&!/n! s!-l urm!reas$!( A fos v!rsa d"re$ la re,"menul SS er >@3rerB( Un re,"men de
"$!lo'"% $are nu v"sau de$ o moare ero"$!(((
 Au urma lun" de sudoare% de d"s&erare '" s&a"m!% &n! fu," de &e fron% la HarJov% $3"ar d"n &r"ma
*"( Cons"l"ul de r!*+o"% de,radarea% #n$3"soarea de la Tor,au( " a$um remura am"n"ndu-'" de
Tor,au% $ea ma" $um&l"! d"nre &u'$!r"" u&! $are $ulmea((( re,"menul a$esa #n,ro*"or
d"s$"&l"nar% $u u$",a'" de $ea ma" 0osn"$! s&e/!(
Iar a$um% o$ma" nele,"u"/"" !'"a #ndr!*neau s!-l 0ude$e% &e el% osa'ul >@3rer-ulu"% veeran na*"s
Se umfl!% dar% &r"v"ndu-" &e ."$u/ul '" &e Pora% $ura0ul #l &!r!s" &r"n o/" &or""( Nu &uea" '" n"$"oda!
de $e erau #n sare sm"n"/"" !'"a((( adev!rae +rue((( &ueau n!s$o$" $e e ma" r!u( Mraus #'" am"n"
de $!&"anul .eOer% de <+ersurmf@3rer-ul Gra?o3l% de Sonderf@3rer-ul Hansen (((Sudoarea
 #n,3e/a! #" &"$ura de &e frune( S! $ear! a0uor5 Poae $! #n ve$"n!ae s-ar afla $/"va $amara*"
d"n SS5 Ce &l!$ere s!-" denun/e #n sfr'" &e &or$"" !'"a S-ar l!sa $u $eva ,loan/e #n $eaf! '"
 #n$! ar f" &rea &u/"n
ar $e na"+a e asa5 Ia!-l &e Pora a&ro&""ndu-se((( foare #n$e( Nu m! a"n,e vru s! sr",e% de &e
+u*ele sale #ns! nu "e'" n"$" un sune( Avea l"m+a umfla!% us$a!% &e s&ae #" $ur,ea sudoarea(
Le,"onarul% monsrul a$esa maro$an% f"ara asa $u $"$ar"$e% se #ndre&a *m+"nd s&re el( " ,or"la
de ."$u/ul((( +a $3"ar '" ul"us He"de% fraele s!u de arme((( veneau &u/"n adu'" de s&ae% $a '" $um
s-ar &re,!" s!-l aa$e( rand% 3o/ul de rand% s$oase $u/"ul(
oar nu-l vor omor# Nu se &oae !rnul vor+"se de $r"m!( Cu oae a$esea #l u$"seser! &e
Hannsen% #n$e% fusese un omor( Iar &e Gra?o3l #l s&n*uraser!% o omor fusese( Pe $!&"anul
.eOer #l #m&u'$aser!% al omor((( A$e'" oamen" #n,ro*"or" A$e'" r!d!or" de &ar"e( Se va a&!ra(((
va ra,e(((
Un *,omo meal"$( umne*eule Pora #l f!$use s! s$a&e arma d"n mn!(
4 Nu sr",! $nd Le,"onarul #l lov" $u +o$an$ul #nre &"$"oare(
1m+eau% !$u/"% $u d"n/"" #n$le'a/" '" des$o&er"/"( Urma s! moar! as!*"5 ar era $um&l"((( v"a/a%
frumoasa v"a/!((( Nu #'" f!$use de$ daor"a '" n"m"$ al$eva( <are &ueau #n/ele,e asa u$",a'""5
!rnul #l &r"v"% f!r! o vor+!% $u &r"v"rea #nune$a!% $u o$3" $are nu ma" erau a" s!"( Era du'manul
s!u% nu s&use Ese un asas"naB(
Cer$ul se srn,ea( L-au #n$on0ura% foare de a&roa&e( Mraus era #n m"0lo$% &re$um &aa al+! d"n
$enrul /"ne"( Au #n$e&u s! loveas$!( < durere "nsu&ora+"l! #" s!+!u $or&ul d"n $a& &n! #n
&"$"oare( S$oase un /"&! #n "m& $e se &!+u'ea% a'a $um /"&ase '" Ger3ard(
4 Isuse C3r"soase% a0u!-m!( Sfn! >e$"oar!% a0u!-m!( A3 "m&lor! f!r! a f" au*"% m! vo" fa$e
&reo &enru resul v"e/""( oamne% e vo" slu0"% nu e vo" rene,a n"$"oda!( Salvea*!-m! de d"avol""
!'"a
.un/"" s-au r!surna% $erul s-a des$3"s((( L-au le,a srns $u fun"" '" l-au l!sa a$olo% sn,ernd%
f!r! a-" a$orda "m&oran/!% #n "m& $e fumau #n !$ere(
 

 A&o" &lo&ul a fos #ndo" $!re &!mn( "a $e avea s! urme*e( Urleul s!u era de f"ar!% &oae
&enru $! #nne+un"se( ar nu-l au*" de$ Saan% $are se +u$ur!(
 Asfel mur" SS-"sul% $u mem+rele '" ar"$ula/""le smulse( 1+"er! *e$e m"nue #na"ne de a mur"( Pora
fu de &!rere $! avusese &are de o moare &rea ra&"d!( Am arun$a 3o"ul #nr-o r&! #n,us! '"
+aal"onul #'" $on"nu! drumul( )n a&ro&"erea unor ale ru"ne fume,nde am da &ese o +and! de
SS-"'"% #ns! n"men" nu a ras% "ar sr",!ul Le,"onarulu" Alla3 el AJ+arB nu r!sun! #n mune( Seea
noasr! de r!*+unare era &ool"!(

G"sle dormea( Am #m+r!/"'a-o% se re*"% se #n"nse '" m! s!ru! $u fo$( orm"se foare mul "m&(
4 "% s&use% evreul &e $are l-a/" #nln" a mur" #n $ele d"n urm!5
 Am s!rua-o f!r! a-" r!s&unde( Rse '" am re$!*u #nl!n/u"/"% a&o" m! #nre+! d"n nou=
4 A mur"5
4 Nu% evre"" nu mor n"$"oda!(
4 Pn! #nr-o *" o re+u"e s! moar!% f!$u ea m"ra!(
4 Nu( Nu &o/" u$"de un evreu( Con"nu! s! r!"as$!% #n $"uda ur""% #n $"uda &erse$u/"lor(
4 Nu #n/ele,% dar n-are a fa$e( Lu$rur"le asea m! &l"$"ses$% &refer s! fa$em dra,ose(

4n bordelul cel mare se făcuse curăţenie cu prile&ul sosirii noilor pensionare.


(eştele uriaş, cel care fusese spânzurat deasupra biroului la care şedea )anti ora, dispăruse şi fu
înlocuit cu un cap de taur. Cine!a agăţase de un corn un ciorap foarte finE de celălalt atârna o
 pereche de chiloţi albastru- deschis.
+ femeie complet dezbrăcată dansa pe şirul de mese, în timp ce proiectoarele făceau să &oace
lumini colorate pe părţile cele mai intime ale anatomiei dansatoarei.
(ublicul răcnea, $icuţul depăşea orice închipuire. A fost ne!oie să-l doborâm cu o sticlă în cap
 pentru a- l potoli.

.ICUUL SE L<G<ETE
 )n *"ua a$eea am sos" la s&"al $3"ar #na"ne de v"*"!(
o$orul .a3ler se o&r" la &aul lu" .our"* '"% a'a $um f!$ea #nodeauna% arun$! o &r"v"re &e
3r""le &e $are " le &re*ena "l! de seu( u"er! &u/"n &r"nre d"n/"% a&o" #l &r"v" $u aen/"e &e .our"*%
volunarul sude(
4 Cum se s"me as!*" fl!$!ul nosru5
4 Nu &rea +"ne% domnule med"$-'ef% s&use .our"*% res&e$nd $ele ma" +une rad"/"" m"l"are(
4 Adev!ra5 Nu e'" $3"ar a de +olnav% dra,! &r"eene( Se r!su$" eam"nndu-l &e ."$u/ul% $are
era #n"ns $a o s$ndur! &e &a% $u m"n"le a'e*ae #n lun,ul ru&ulu" &e $ear$eaf '" ar+ora o mur!
$ se &oae ma" m&"!(
o$orul .a3ler *m+" '" re#n$e&u s! flu"ere su+/"re(
4 Pa$"enul se s"me ma" +"ne5
."$u/ul su,3"/! de fr"$!% med"$ul #ns! nu &!rea $! o+serv!(
4 Sarea &a$"enulu" ese #n ,eneral +un!( Cere s! f"e r"m"s la +aal"onul de $onvales$en/! al
d"v"*"e"(
."$u/ul se r"d"$! d"nr-o s"n,ur! m"'$are% $u o &r"v"re &or"v"! a sf'"a "n"ma(
4 Am &uea s!-" semn!m "e'"rea% s! vedem $nd(((
4 .ar/"% &e 'a&e% #" sufl! "l! de seu(
o$orul .a3ler *m+" &e su+ mus!/"(
4 e a$ord% sor!% &e 'a&e(
."$u/ul des$3"se ,ura% fr"$a " se vedea #n o$3" '" nu &r"$e&ea% la fel $a no"% $e #l a&u$ase &e do$orul
.a3ler( ar% s&re u'urarea ,eneral!% med"$ul se #noarse +rus$ s&re .our"* #n"n*ndu-" mna(
4 .ul noro$ N!d!0du"es$ $! e-a" od"3n" +"ne la no"(
."$u/ul se &r!+u'" la lo$ &e &ern!% avnd "m&res"a $! se afl! #n &arad"s(
4 Pa$"enul &are $am &al"d% af"rm! do$orul $nd a0unse #n dre&ul &aulu" ur"a'ulu"(
"l! de seu &ufn" &e nas '" #" #nmn! o foa"e #n $are era vor+a ma" mul de &ede&se d"s$"&l"nare
de$ de +oal!( .ed"$ul se ded"$! une" as$ul!r" aene a *dravene" $u"" ora$"$e(
4 Pa$"enul are d"f"$ul!/" ev"dene de res&"ra/"e% d"$!( Res&"ra/"a remar$a+"l de r!u m"ros"oare% "ar
l"m+a foare #n$!r$a!( L"m+a ."$u/ulu" arna afar! &re$um o 3al$! de $arne &ure*"! #n uun '"
al$ool(V " alfel% $um o ma" du$"% &r"eene5 urm! do$orul sar$as"$(
4 omnule do$or% $nd sau lun,"% desul de +"ne% #ns! #nda! $e m! r"d"$% m" se fa$e r!u%
r!s&unse $u ,las de mur"+und(
4 Hm% 3m((( #n/ele,( L"&s! de a&e"% doar see mare5
4 a% s&use ."$u/ul% $are 3a+ar nu avea $e &uea s! #nsemne $uvnul a&e"(
o$orul *m+" '" d"$!=
4 Pa$"enul va re$e la re,"m% "m& de o& *"le( Nu se va r"d"$a d"n &a% se vor alerna +!" '" s&!l!ur"
 

soma$ale(
"l! de seu #'" ar!! d"n/"" ,al+en" $u un r"n0e d"a+ol"$% $nd do$orul salu! '" #'" $on"nu! "ns&e$/"a(
 A+"a du&! $e #nre, salonul fu re$u #n rev"s!% ."$u/ul '"-a da seama de n!&asa $are se a+!use
asu&ra lu"( ar nu era n"m"$ de f!$u( 6en" ora s&!l!ur""% adm"n"sra! de "l! de seu &ersonal(
ed"n/a a r!mas de &om"n!(
4 6o" $3ema 0andarm"" '" ve" a0un,e #n fa/a $ons"l"ulu" de r!*+o"% urla "l! de seu% #m&un,"nd $u
oae &uer"le $anula #r fundul $el mare al ."$u/ulu"(
4 N"$" un $ons"l"u de r!*+o" nu m! &oae #m&"ed"$a s! fa$ &e "ne% r"&os! ."$u/ul r!,nd o +!'"n!(
 A&a #n$e&u s! $lo$oeas$! '" se rev!rs! d"n "r",aor( Inf"rm"era /"&a% ."$u/ul ne$3e*a% dar s&!l!ura
a fos $u oae a$esea #n,3"/"! &n! la ul"ma &"$!ur!(
4 " a" s- o /"" #n "ne un! "l! de seu(
 )n0urnd '" +lesemnd% ."$u/ul &!sr! l"$3"dul ma" mul de o or! #n el% '""nd $! "nf"rm"era se va
 #noar$e s!-" fa$! o "n0e$/"e(
 A$ul era #nodeauna $el ma" ve$3" '" ma" mare d"n $e &uea ,!s"% #l #nf",ea foare #n$e &enru a-l
au*" &e ur"a' *+"ernd( Era $l"&a e" de r!*+unare(
 )n *"ua a$eea% n"$" nu se a&le$ase +"ne deasu&ra fundulu" &!ros% $nd un ,3e"*er r!sun!or "*+u$n"
$u &uere( "l! de seu s!r" #na&o" s$o/nd un sr",! de s&a"m!% #n "m& $e rsul ."$u/ulu" f!$ea s!
se $uremure &aur"le( Inf"rm"era% #m&ro'$a! de sus &n! 0os% &u/ea s!-/" mue nasul(
4 Por$ neru'"na +l+"% vo" avea ,r"0! s! e #n$3"d! &n! la sfr'"ul *"lelor ale
4 Ta$" d"n ,ur!% +urduf de &"&" 3o3o" ."$u/ul vesel(
"l! de seu em"se $eva sunee s!l+a"$e '" a&u$nd &a$"enul de ure$3"% #l lov" $u $a&ul de
mar,"nea &aulu"(
4 ra$e s&use $u adm"ra/"e Le,"onarul% du&! $are se $ufund! d"n nou #n $""rea Coranulu"(
< sor! #'" sre$ur! $a&ul &r"n des$3"*!ura u'"" '" du&! $e v!*u s$ena% d"s&!ru $a &r"n m"nune( Cu
oae a$esea% ."$u/ul a avu ul"mul $uvn% $!$"% #n$e&nd d"n *"ua a$eea% s&!l!ur"le au fos
su&r"mae(
Pese o s!&!mn!% #n $al"ae de $onvales$en% du&! $e +!u &re$um o ,ur! de $anal% &!runse #n
$amera #n $are "l! de seu #'" &ere$ea ora de od"3n!% #n"ns! &e &a '" $""nd romanul e" favor"
>eme"a $u do" +!r+a/"B(
eoda!% se au*" un !r!+o" monsru% &e $are n"men" nu #ndr!*n" s!-l #nreru&!( .ed"$ul de serv"$"u%
unul nou% anun/a #n ,ra+!% se doved" desul de &re$au s!-'" l"&eas$! doar ure$3ea la u'!% f!r!
 #ns! a "nerven" #n a$eas! +!!l"e a "an"lor(
u&! lun," m"nue de a'e&are% deoda! se "nsaur! !$erea( Ne emeam s! nu se f" l!sa $u
moare de om( T!$erea a dura dou! ore '" 0um!ae '" oa! lumea #n$e&use s! se nel"n"'eas$!
de-a +"nelea% $nd am v!*u a&!r"nd &e "l! de seu +ra/ la +ra/ $u ."$u/ul% $o+ornd s$!r"le(
."$u/ul avea un o$3" #nv"ne/" '" un"forma u"m"or de +"ne &er"a!( C"*mele '" $enura% lusru"e%
sr!lu$eau $a n"$"oda! ma" #na"ne(
"l! de seu ar+ora un &alon ro'u '" o &!l!r"e +leu% #m&odo+"! $u &ene de fa*an mul"$olore( >!r! a
ne a$orda o &r"v"re% &ere$3ea se f!$u nev!*u! #n d"re$/"a Ree&er+a3n '" nu reven" de$ r*"u #n
$ursul no&/""( ."$u/ul mor de +ea% "ar "l! de seu "*+u$n"nd #n rsul de feme"e ame/"! '"
 0u$ndu-se $u un +alon d"nr-o +!'"$! de oa"e% &e $are #l avea le,a de #n$3e"eura m"n""(
Nam"la se l!s! s! $ad! &e un &a sr!"n% lo$aarul f""nd s"l" s! se mue #n $a&!ul $el!lal al
salonulu"( Rdea '" sfor!"a $a un &or$ ,3"fu"% #m&u/"nd aerul $u m"asme de $r$"um!(
 )n *"ua urm!oare% ne anun/! $! ese #ndr!,os" '" #n$e&u s! se fer$3e*u"as$! #nr-un fel de $are
n"men" nu $ue*! s!-'" +a! 0o$(
4 r"an"n! 'o&" Le,"onarul(
r"an"n!% #n"ns! $u &er"a de 3a"ne% nu &uea fa$e n"m"$ la o asemenea $3"$!(
4 Sun frumos% nomadule5
Le,"onarul se #nvr" #n 0urul lu" #n$re/"nd d"n nas(
4 E'" frumos% $u oae $! a" &rea mul $ur #n &analon"( Poae $! ou'" nu se va o+serva% ad!u,!
 #m&!$"u"or( >u," '" f"" fer"$"(
Nu re$u mul '" "a!-l #na&o"% $o+ornd re&ele ver","nos% $a un aur fur"os( Cu &r"v"rea $run!%
&!runse #n salon $a un +ol"d '" se a'e*! &e 0os morm!"nd(
4 Plo'n"/a S$r+oasa Ce s$roaf! .-a da &e u'! afar! *"$ndu-m" $! &u a &arfum $a un +ordel
 #n &ra,ul fal"menulu"
4 " a" #n,3"/" u a'a $eva5 #nre+! Le,"onarul f!$nd &e m"raul(
4 a% m-a lua &r"n sur&r"ndere dar o s! vad! ea oar sun un r!*+o"n"$
4 " un n!!r!u% s&use ama+"l Le,"onarul( Eu% Alfred Mal+% d"n Le,"unea Sr!"n!% #m" &erm" s-o
s&un(
Ur"a'ul d"n &al"d se f!$u ro'u( !du $u &"$"orul #nr-o ,!lea!% #" rase un &umn lu" .our"*% #l
amen"n/! &e Se"n $!-l "a la &alme '" se r!s" &e fereasr! la un $"$l"s nev"nova(
 A&o" &orun$" lu" .our"* s! ne $ne &salm"( Cum nefer"$"ul se $odea% #l fu,!r" &e su+ oae &aur"le
&n! a0unse #n sfr'" la al s!u% d"n $are se #n!l/ar! a&o" $ne$e le'"nae( A" f" *"s $! e ,lasul unu"
$re'"n d"n ,roa&a $u le"(
."$u/ul #'" &use $a&ul su+ ro+"ne% se 'erse $u $ear$eaful '" deoda! ordon!=
4 Se"n% auer La drum% mer,em la $urve
4 La ora asa5 #nre+! Se"n% #n vreme $e auer #n$e&ea s! se e$3"&e*e(
Le,"onarul se &r!&!dea de rs(
 

4 "ne#n/eles% se s"me nevo"a de eer$"/"u(


 Am &orn" $u ,!l!,"e mare( )n drum% &e $or"dorul &r"n$"&al% am da de o ,!lea!% &e $are ."$u/ul o
r!surn! d"nr-o lov"ur! de &"$"or( A&a se rev!rs! &e &odeaua "ma$ula!( >eme"a de serv"$"u%
"nd",na!% se re&e*" la ur"a'(
4 A" f!$u-o #nad"ns% "$!losule
4 Ce-a" *"s5 1,r"&/uroa"$! 3"ler"s!
G!leaa se alese $u un nou 'u% $are o &ro"e$! dre& &r"n u'a de s"$l!( Geamur"le se s&arser! $u
*,omo de une% #n "m& $e feme"a &orn" s! urle $a d"n ,ur! de 'ar&e( A&!ru #n fu,! su+of"/erul de
serv"$"u% $u $as$! &e $a& '" #narma &or"v" re,ulamenulu"( Era un "nerel l"&s" de e&er"en/!% $u
o$3" foare al+a'r"% $are arun$au s$ne"% $eea $e de asemen" f!$ea &are d"n re,ulamen(
4 re&/" ordon! el(
 Am &o$n" $al$"ele desul de moale lund o a"ud"ne $are sem!na $umva $u &o*"/"a de dre&/"(
C3"&ul feme"" se #nsen"n!( )'" 'erse m"n"le &e 'or/ul murdar% #m&odo+" #n dre&ul +ur/"" $u un vulur 
s&!l!$" '" se de*l!n/u" *+"ernd &e $uloar(
4 Pe "ne% &or$ule% e vo" #nv!/a $e-" ord"nea% s&use su+of"/erul(
."$u/ul #n$l"n! $a&ul &r"v"ndu-l &"e*"' &e *elosul a+la,"u% $u $as$a &rea mare &enru el% $a '" $um ar 
f" $!ua &e $3"&ul s!u &r"mele semne ale ne+un"e"(
4 Cu "ne vor+es$% ,olanule
4 Cu m"ne5 s&use ."$u/ul m"ra% ar!ndu-se $u de,eul( A/" ma" &omen" a'a $eva5 ne surse
$onf"den/"al( Conform re,ulamenulu" re+u"e s! m" se adrese*e $u ,radul &e $are #l am% $3"ar da$!
a' avea &ne$!ra"e(
 )" &use su+of"/erulu" mne$a su+ nas% a de a&roa&e #n$ a$esa f!$u un &as #na&o"% &enru a nu
f" r!surna(
4 A'a $um domnul su+of"/er &oae vedea% eu sun <+er,efre"er '" ara, aen/"a $! #n felul a$esa
re+u"e s! f"u num"(
Ne-am #nv"ne/" de rs( N"men" nu l-ar f" $re*u &e ."$u/ul #n sare de asemenea r!s&uns% demn de
Pora(
4 6re" s! m! #nve/" &e m"ne5 r!$n" su+of"/era'ul( re&/" '" nu vor+" de$ aun$" $nd e vo" #nre+a(
4 E'" un $ur $u ure$3"% s&use ."$u/ul(
Gradaul e&lod! $a o +om+!=
4 Sune/" maror" la $e m"-a s&us +l+" nes!&n"(
Le,"onarul rse #n$e"'or% $eea $e m!r" '" ma" mul fur"a $elu" d"n fa/a noasr!(
4- " u% de $e r*"% "d"oule% ne,ru s$o&" .! o$u& eu '" de "ne
1m+eul se 'erse de &e fa/a Le,"onarulu" '" o$3"" " se f!$ur! $a de 'ar&e( Nov"$ele su+of"/er avea
a$um un du'man de moare(
Se"n "nerven" foare re&ede=
4 6! ra&ore*% domnule su+of"/er% $! nu &uem f" maror"( Nu am v!*u n"m"$(
4 Re+el"une url! r!$anul( S! v"n! ,arda
S-au #nf""n/a a&ro&""ndu-se #n *,omo "nfernal *e$e solda/" "nf"rm"er"% "e'"/" d"n $amera de ,ard!(
4 Aresa/"-"
N"men" nu se m"'$!(
4 Nu avem dre&ul% f!$u un +!rn <+er,efre"er% !r!,!nnd $uv"nele( Nu &uem% ad!u,! el(
4 Asa-" re+el"une Re+el"une
!rnul <+er,efre"er% #n$na% ne f!$ea $u o$3"ul% #n "m& $e no" urm!ream desf!'urarea
even"menelor n!d!0du"nd $e-" ma" r!u(
Su+of"/erul% "*+u"nd s! se s!&neas$!% #" sr",!=
4 Gnde'e-e +"ne S-ar &uea s! e $ose $a&ul( Sun >@3rer #n H"ler0u,end
Smulse &"solul s!u ,reu P-D8 d"n o$% #l arm! '" +l+"% ma" mul s$u"&nd $uv"nele=
4 )n numele >@3rer-ulu"% sune/" aresa/" $u o/"" '" v" se va !"a $a&ul
 Aun$" se #nm&l! $e era f"res$ s! se #nm&le( Revolverul se slo+o*" s"n,ur( "n re$ul%
res&onsa+"lul $u 3rda"ele se s&er"e a de are #n$ ma" rase un fo$% re*"nd e$oul #n #nre,
s&"alul '" f!$nd-o &e feme"a de serv"$"u s-o "a la s!n!oasa% neu"nd ou'" s!-'" "a ,!leaa '"
$r&a de 'ers &odelele(
S-a des$3"s o u'! f!$nd lo$ Hau&feld?e+el-ulu" omas% &e +u*e #n$! avnd urmele m"$ulu"
de0un( Cn!r" s"ua/"a d"nr-o &r"v"re% '" se #noarse su&!ra s&re su+of"/erul $are #" d!dea #na"ne $u
re+el"uneB '" sa+oa0B(
4 E'" s",ur $! ra&orul dum"ale $ores&unde real"!/""5 #nre+! $"o$!n"nd $u de,eele &e nasurele
de sus al un"$"" "m&e$a+"le a su+of"/erulu"( C"ne a ras5
4 Eu l!r! m"$ul res&onsa+"l $u 3rda"ele(
4 Nu *!u5 " asu&ra $u"% m! ro,5 Nu v!d n"$" un mor(
Pr"v" #n 0ur $!und un $adavru% $are ar f" 0",n" s&"r"ul s!u &enru ord"ne(
4 A'a se #nm&l! #nodeauna $nd se a&u$! +o+o$"" s! ra,!( " de $e a/" ras% domnule
su+of"/er5
Pronun/a domnuleB '" su+of"/erB asfel #n$ s! e&r"me #nre,ul s!u d"s&re/( Nu &r"m" r!s&uns(
>eld?e+el-ul s&"alulu" se amu*a( Ar!! $u de,eul a$u*aor $ele dou! ,!ur" de nou! m"l"mer" d"n
u'a la+oraorulu"% d"n $are "e'eau a$um $eva fee +londe &re$um ,r"ul( >eld?e+el-ul &luea( Ce
s"ua/"e m"nuna! S! le arae $um sr"ve'e &!du$3ele !sa de su+of"/era' Se l"n,ea &e +o de
&l!$ere(
 

4 A" #nne+un"5 Re+el"une5 Asemenea lu$rur" nu se &o &ere$e #n s&"alul meuB( Cred $! e'" de
a$ord $u m"ne% r!s&unde
4 Herr >eld?e+el(((
4 >!r! $uvn!r" "d"oae "-o ree*! su&er"orul% #n$na de el(
eoda!% s&re nesfr'"a sa de*"lu*"e% l-am v!*u a&!rnd &e $or"dor &e do$orul .a3ler #n $arne '"
oase( lu*a lu" al+! fluura afar!% #nr-un fel &rea &u/"n m"l"ar( Se o&r" #n fa/a ,ru&ulu" aduna la
&"$"oarele s$!r"lor '" $u mna f!$u un ,es a le3am"e(
4 Ce m"*er"e Ad0uan% s$oae-m" asea de a"$"( Te-a" $rede #nr-o ,ar! +om+arda!(
N" se adres! nou!=
4 Sune/" #nvo"/"5 a/"-" drumul A&o"% ar!nd s&re u'a d"n s"$l!= " vede/" s! f"e &us ,eamul la lo$%
oul e $u dosul #n sus( A"$" e s&"al% nu $"r$(
o$orul .a3ler s&unea #nodeauna s&"alB% '" nu la*areB% $um se o+"'nu"a #n arma!( .a" arun$!
o &r"v"re s$ur! '" asu&ra numeroaselor dame $e se adunaser! &e $or"dor(
4 Inf"rm"erele mele n-au al$eva ma" +un de f!$u de$ s! se +a,e #n $3es"un" sold!/e'"5
Salu! '" #'" v!*u de drum( Inf"rm"erele s-au vola"l"*a% $e" d"n ,ard! s-au #nors *,omoos #n $amera
de ,ard!% "ar no" ne-am f!$u nev!*u/" &r"n u'"le roa"ve( Ad0uanul 'u"er! su+of"/erulu"=
4 6"n eu sus "med"a% s! m! o$u& de "ne( Penru #n$e&u ve" "nra #n $ar$er!(
4 )n $ar$er! sr",! nefer"$"ul% a de are #n$ do$orul .a3ler% d"n $el!lal $a&! al $uloarulu"% se
 #noarse +rus$(
4 A" s&us $eva% ad0uanule5
4 Nu% domnule med"$-'ef(

 )nre "m&% &enru no"% d"m"nea/a se anun/a &rom"/!oare( Am n!v!l" $u 3!rm!la"e #n +ordelul #n $are
o feme"e ur! #'" a'e&a $l"en/"" #n s&aele +"roulu"( Pe &eree era af"'a un av"* $are f!$ea
$unos$u $!% #n $a* de nevo"e% s! f"e $3ema! andarmer"a m"l"ar! nr( 9 '"% #n $a*ur" de erem!
ur,en/!% un"aea :(
.ura de &u'$!r"a' a ."$u/ulu" nu-" s&unea +"ne#n/eles n"m"$ +un% a'a #n$ feme"a $ea ,ras! se
,nd" d"n $a&ul lo$ulu" la nr( 9( ."$u/ul se a&le$! deasu&ra +"roulu"(
4 "" nem/e'e5 o #nre+!( a5 Aun$" as$ul!% ,raso% sun! alarma la rfele ale% dar ma" re&e0or
 As!*" sunem &u'" &e fa&e mar"
Rse mul/um"% se #ndre&! la adev!raa sa #n!l/"me '" a'e&!( Tan" se r"d"$!% $ un mune% &"e&ul
" se *+!ea s! s$a&e d"n su"en% o$3"" e" m"$" '" s&!l!$"/" arun$au ful,ere% "ar $ele $eva f"re d"n
+!r+"e " s-au *+url" +!!"oase(
4 Ie'" afar! *+"er!% sau $3em >eld,endarmer"a
Se sro&'ea la no" o/"( e su+ e0,3ea s$oase un +ason de 0andarm '" #" a&l"$! ."$u/ulu" una &ese
$!&!/n(
 A$esa s$oase un *+"era '" du&! a$eea oul se &ere$u $u v"e*a ful,erulu"( "n Tan" nu ma"
r!mase de$ un &a&u$( Resul &luea &r"n salonul #n $are o $"read! de fee% &e 0um!ae
de*+r!$ae% se #n,r!m!d"ser! &r"n $ol/ur"% $re*nd $! &ese +ordelul 3am+ur,3e* aer"*ase un 6;(
4 Ha"de/"% frumoaselor url! ur"a'ul% +"ne d"s&us% "a!-ne d"n nou a"$" e +!u '" a&o" re&ede #n
s$ue$e
4 Nu avem n"m"$ de +!u% s&use Elfr"ede( C3e"le sun la doamna(
 A&le$ndu-se asu&ra munelu" de $arne $e *!$ea &e 0os% ."$u/ul s$oo$" ,!s"nd $3e"le #nre sn"(
>eele% ferme$ae% se re&e*"r! #n &"vn"/! '" se de*l!n/u" un $3"ol3an monsru( Ne-am #m+!a $u o/""%
urnam al$ool &e ,le0ul rfelor( Se"n &"$a $u $erneal! &e fundul une"a d"nre ele% auer #'" f!$ea
de lu$ru $u vo"n"$a Trude &e &"an% #nrea,a #n$!&ere era &l"n! de &a3are s&are '0 de v!rs!ur"(
."$u/ul% &rea o+os" s! $!l!reas$!% se o&"nea $u Isa+ele $ul$a &e &odea% #n "m& $e no" d!deam
m!sura $nnd=
'chn ist die 6iebe im =afen,
'chn ist die 6iebe zur 'ee...
>ună-i dragostea în port când eşti,
*rumos e marea să iubeşti...
" soseau al/" $l"en/"% $!s$nd o$3"" mar" de u"m"re(
N"$" nu am &!r!s" +"ne a'e*!mnul% $nd $e" d"n >eld,endarmer"e au des$"ns #n "ure'( andarm""
erau #narma/" &n! #n d"n/" '" &!reau &u'" &e fa&e mar"( "n!unru r!sunau /"&eele "ser"$e ale
feme"lor(
4 Puor"le o "au &e $oa0!% *"se ."$u/ul% ma" +ea $a de o+"$e"(
>!r! n"$" un mo"v se o&r" #n m"0lo$ul sr!*"" '"% $u m"n"le &ln"e la ,ur!% r!$n" &e ruse'e=
4 So"
Tre" 0andarm" $e r!m!seser! ln,! ma'"n! se #noarser! $a fr"&/" s&re no"( )l v!*ur! &e ."$u/ul
fluurnd d"n m"n" '" sf"dnd ,loaa de 0andarm"(
Se au*" ro&o de $"*me% *!n,!n" de arme% un moor &uern"$ &orn"( andarm""% $are sno&"ser! #n
+!a"e nu numa" &ersonalul +ordelulu"% $" '" $l"en/"" ,!s"/" la f/a lo$ulu"% '"-au #ndre&a a$um aen/"a
asu&ra une" &r!*" ma" de so"(
 

4 A&ro&"a/"-v!% &!du$3"lor% s! v! masa$re* r!$nea ."$u/ul $!re 0andarm"" seo'" de m!$el '" foare
3o!r/" s! 3!$u"as$! o $e #nlneau #n $ale(
 )n n"$" una d"n &ol"/""le d"n lume nu &o/" ,!s" &e $"neva $are s! se &oa! $om&ara $u +ruele
,ermane $are &oar! &e &"e& sem"luna de meal( T"&"lor d"n >eld,endarmer"e le &l!$ea la ne+un"e
s! ru&! +ra/ele #n ma" mul/" "m&"( Se &r"$e&eau s! loveas$! un "nd"v"d f!r! a-l fa$e s! le'"ne%
adu$ndu-l% #ns! #n &ra,ul ne+un"e" '"% #nr-adev!r% nu &u/"n" solda/" au re$u d"n $elulele $u *!+rele
ale 0andarmer"e" #n $ele $a&"onae ale a*"lur"lor &e $are nu le ma" &!r!seau de$ $u &"$"oarele
 #na"ne(
4 Alla3 e mare *"se Le,"onarul% #n "m& $e #'" $!ua +oul s&an"ol $u /e&"(
."$u/ul se &ro/!&ea #n $on"nuare% $u &"$"oarele de&!rae% &e l"n"a de ramva"% $e ma" &rad! &enru
+rue Se"n #n0ura% auer rdea r!,u'"% #nf!'urnd #n 0urul #n$3e"eur"" $ureaua la $a&!ul $!re"a
arna ea$a +a"onee" 4 o arm! $um&l"! &enru $"ne '"a s-o foloseas$!% "ar auer re$ea dre& un
maesru(
>eld?e+el-ul de 0andarm" raun% un aur $!ru"a #" &l!$eau ma" ales anum"e lov"ur" 0oase 4 $are
f!$eau oul 3ar$ea-&ar$ea 4 $o+ora srada f!r! s! se ,r!+eas$!% urma de u$",a'"" lu"(
Cas$a &!rea m"$! &e /easa lu" enorm!( <+erfeld?e+el-ul raun% d"n +r",ada a D-a% era $el ma"
mare "$!los $e &urase vreoda! un"forma a$easa( ."lo, #n fa/a su&er"or"lor '" od"os fa/! de o/" $e"
$are de&"ndeau de el% avea '$oala $omandoulu" &ol"/"e" d"n Ham+ur,( .ul/" ,rev"'" r!m!seser!
olo," du&! $e-" lu$rase raun% mule rfe d"n SanJ-Paul" 0uraser! r!*+unare du&! $e +enef"$"aser!
de raamenul s&e$"al de la "s&ensarul nr(7 d"n av"dsrasse( Cum aerul d"n Ham+ur, #n$e&use a
deven" nes!n!os &enru el% $eruse muarea la erl"n% dar la de$lararea r!*+o"ulu" reven"se la
Ham+ur,% #n frunea unu" $omando s&e$"al(
 )nr-un r!s"m& foare s$ur% Par"sul s-a +u$ura '" el de +"nefa$er"le sale% #ns! de ,roa*a re*"sen/e"
fran$e*e reven"se #n ora'ul-&or( )" &l!$ea s! loveas$! solda/"" &n! $e mureau( Sr",!ul &e $are #l
s$oea v"$"ma aun$" $nd o lovea #nre &"$"oare era &enru el $ea m!" #n!l/!oare mu*"$! '" &e
$nd se a&ro&"a #n frunea +ruelor sale de ."$u/ul% sem!na $u un demon aras de m"rosul sn,elu"(
a " se lovea de $"*me% o +! $are% sus/"nea el% u$"sese do" solda/" d"nr-o s"n,ur! lov"ur!( I se
s&unea Gor"laB% o &ore$l! $are #l #nfur"a(
Sr",!ul ."$u/ulu" +u+u" &re$um uneul=
4 Gor"l! .!la" mare% v"no s! e $!s!&es$
4 Pe el 6reau s!-l &r"nde/" v"u
a&e 0andarm" s-au n!&us" asu&ra ur"a'ulu"% $are #" a'e&a% #nf"& $a o sn$!% $3"ar #n m"0lo$ul
drumulu"( Se au*"r! +u'"ur" #n!+u'"e% un 0andarm 3or$!"( ."$u/ul mu,ea &re$um un $er+% $e" d"n
$omandoul lu" raun ,alo&au &e srad!( Toul nu a dura n"$" $"n$" m"nue( Le,a $a un +urduf%
."$u/ul fu arun$a #n ma'"na >eld,endarmer"e"(
4 Alla3 AJ+ar r!$n" Le,"onarul '" se n!&us" lov"nd $u +oul #n $eafa unu" 0andarm( S$l"&" un $u/"%
"*+u$n" un fo$ de arm!( )n lun,ul sr!*""% um+re a+"a +!nu"e se sre$urau &e ln,! $ase fu,"nd #n
fa/a 0andarm"lor a de ur/"( Le,"onarul #" s!r" unu"a #n $r$! '" #l srnse de +ere,a! &n! se
&r!+u'"( Se"n rdea $a un ne+un% $u dosul m"n"" do+or" &e unul $are #n$er$a s! s$oa! revolverul
d"n o$(
eoda! se au*"r! flu"er!ur" sr"dene( < feme"e sr",! dnd alarma=
4 >u,"/"% +!"e/"% v! aa$! a$um o $omandoul
"ns&re Ree&er+a3r" se au*ea urleul une" s"rene% se a&r"ndeau lum"n"% srada r!suna de $"*me
/"nu"e( >!r! a ma" $ere resul '" $!rnd $u no" ru&ul "ner al ."$u/ulu"% am 'ers-o $!re +er!r"a
SanJ-Paul"% unde &orarul ne-a des$3"s o &oar! s$ufunda! #n +e*n!( Am au*" r!&!"ul une"
m"ral"ere(
."$u/ul era &e de&are $el ma" &onos"% o+ra*ul #" era *e+ra de dou! r!n" mar" $e sn,erau d"n
+el'u,( Ne-am dus du&! un "nf"rm"er al s&"alulu"% $are% f!r! &rea mule mena0amene% #l $usu &e
$amaradul nosru( Nenoro$"ul +lesema de durere% d"n fer"$"re #ns! ma" avea m"n"le le,ae% $eea
$e #l #m&"ed"$a s! se #m&or"veas$!( u&! $e a re$u desul "m&% &e drumur" o$ol"e% a$ela'"
"nf"rm""er ne-a $ondus #na&o" la s&"al(
u&! re" *"le% #n saloane au &!runs r"umf!or *e$e 0andarm" $u $!'"% su+ $omanda &ersonal! a lu"
raun% $are #l re$unos$u "med"a &e ."$u/ul( S-au arun$a asu&ra lu" '" l-au lua $u e"( Pe no" #ns!
nu ne-au ma" ,!s" n"$"oda!(
S-au ma" s$urs dou! *"le( S&re u"m"rea ,eneral!% am v!*u-o aun$" &e "l! de seu &!r!s"nd s&"alul%
o$ma" $nd era ma" mul! rea+! de f!$u( Era #n mare /"nu!= &!l!r"e ro'"e% +lu*! ,al+en! '"
um+rel! verde% $eea $e o f!$ea s! semene $u marele &avoa* al ra*"l"e"( )nre, s&"alul o urm!rea
de la feresre( Inf"rm"era-'ef! o lu! "ue &e 1"rJus?e, '" d"s&!ru &e s$ara sa/"e" SanJ-Paul" a
meroulu"( Se #noarse &e la ora 97 '" un sfer /"nndu-l &e ."$u/ul de mn!( Ce s-a #nm&la nu am
f" afla n"$"oda! da$! un 0andarm nu ar f" "sor"s" fanas"$a #nm&lare(
"l! de seu avea rela/"" #nale% &r"nre $are $3"ar '" un ,eneral( Au v!*u-o "nrnd $a o furun! #n
>eld,endarmer"e% urma! de un ,eneral de ar"ler"e% de re" of"/er" de sa-ma0or '" de un
Gru&&enf@3rer SA( A$esa d"n urm! nu '"a s! *"$! de$ A3% da5B la or"$e(
 )n$! d"n &ra, ,eneralul #n$e&u s! rm+"/e*e=
4 re&/" "s$"&l"na las! de dor" a"$" re&end a$ese $uv"ne de re" or"% #n r!s"m& de re"*e$" de
se$unde( Her+er >re"3err von Senne% ar"ler"s $a '" ,eneralul% $eru s!-l vad! &e <+erfeld?e+el-ul
raun Hans( Pronun/! HansB $a '" $um ar f" da $u +arda(
Ce"lal/" do" of"/er" #'" $"o$!neau vo"o'" o$ur"le revolverelor% &e $are le &urau #n dre&ul +ur/""% $onrar
 

re,ulamenulu"( Generalul #'" &use mono$lul '" d!du un 'u "+l"e" $are *!$ea &e 0os( < sen"nel!
m"orl!"=
4 andarmer"a 7% n"m"$ de semnala
4 Por$ule #" r!s&unse "l! de seu% #m&un,nd sen"nela $u um+rela(
4 a% doamn!% adm"se omul% $!ru"a vederea unu" ,eneral #" d!dea ame/el"(
<+erfeld?e+el-ul raun ven" #n fu,! d"n $u'$a lu" d"n s&aele $or"dorulu" $u $elule% lu! &o*"/"a de
dre&/" '" #n'"r! un ra&or l"&s" de sr!lu$"re &e $are n"$" nu "*+u" s!-l erm"ne(
4 Cul$a% <+erfeld?e+el
raun r!su$" $a&ul f!r! s! #n/elea,!( Tre$user! &e &u/"n *e$e an" de $nd se de*o+"'nu"se de
asemenea eer$"/""( Generalul #l a/"n" &r"n mono$lu( "l! de seu #m&"nse #na"ne ,u'a e" du+l!(
4 La &!mn% &or$ule
Pre$um se n!ru"e un mune m"na% raun se &r!v!l" la &!mn '" se v!*u s"l" s! ee$ue
re,ulamenar eer$"/"ul% &n! $nd ma"orul se de$lar! mul/um"(
4 lea3a asa are nevo"e de d"s$"&l"n! un! ,eneralul de ar"ler"e s$u"&nd &e foo,raf"a une"
$!&een"" r!*+o"n"$e% &e nume Ludendorff(
Se o$u&! ener,"$ de #nre, &ersonalul 0andarmer"e"% $eru &unerea #n l"+erae a ."$u/ulu"% am"n" de
fronul de es '" "n$3e"e $u a$ese $uv"ne #ns&!"mn!oare=
4 Toa! &or$!r"a asa va f" ra&ora! >@3rer-ulu"( 6o" r"m"e ur,en &ro&unerea de muare #nr-o
un"ae $om+aan!(
Se au*" sla+ un a% domnule ,eneralB( ."$u/ulu" #" s&use r!s&"$a=
4 e "ne m! vo" o$u&a ma" r*"u
 )n a$eea'" $l"&! #ns! o+serv! "ns",na re,"menelor d"s$"&l"nare '" ro'"( Res&"r! adn$=
4 >ronul de r!s!r" e a'ea&!
>!$u un semn '" "l! de seu #l #n'f!$!( ."$u/ul &!rea d"n $e #n $e ma" n!u$"(
4 La &r"ma #n$er$are de fu,!% doamna se va folos" de arm!
u&! $are s-au reras(
."$u/ul s$u"&! &e 0os '" s&use=
4 6"no% Emma% s!-" l!s!m(
Ea #l lu! de mn! '"-l duse $a &e un +!"e/el( L-am $ul$a% #ns! se #m+!! #m&reun! $u Le,"onarul '"
 #n l"n"'ea no&/"" "-am au*" 'o&"nd #ndelun,( "n $nd #n $nd la ure$3" ne &arveneau $uv"ne
&re$um B0andarm"B '" Gor"laB(((
 )nr-o sm+!! seara s-au 3o!r s! se du$! du&! Gor"laB( Erau #n &l"n! form!% form! $are se
 #m+un!!/" '" ma" mul #n$! mul/um"! s"$le" de vo$! &e $are Le,"onarul o luase $u el( raun
o$ma" se de*+r!$a '" &!ru sur&r"ns de v"*"a a$easa ne&rev!*u!( Nu-l re$unos$u d"n &r"ma $l"&!
&e ."$u/ul% $are era deose+" de &r"eenos% #l ,d"la $u vrful $u/"ulu"% #l $"u&ea de o+ra* '" #"
f!,!du"a s!-" a"e +ere,aa( <+erfeld?e+el-ul raun nu "*+u" de$ s! em"! un sr",! sla+% f""nd &e
 0um!ae sufo$a de de,eele de o/el ale Le,"onarulu" $are #l srn,eau de ,(
4 6reau s!-l omor eu% $u mna mea% &roes! ."$u/ul aun$" $nd raun se #nv"ne/"(
C3"ar aun$" d"n dorm"or a "e'" doamna raun% mem+ru a$"v #n or,an"*a/"a feme"lor
na/"onal-so$"al"se( )na"ne de a-'" da seama de $e se &ere$e% ordon!=
4 L"n"'e Imed"a l"n"'e
 )n &enum+r! " se &ueau *!r" moa/ele d"n &!r '" $!ma'a de noa&e% $are% $a oul d"n a&aramen%
a&ar/"nuse fosulu" &ro&r"ear% o evre"$! v!duv!% moar! la Neuen,amme( A&aramenul $ons"u"a
un ve$3" v"s al doamne" raun% &e $are #nr-o +un! *" '"-l real"*ase( 6!duva% #m&reun! $u $e" re"
$o&""% fusese r"d"$a! de SS% f!r! a &uea lua $u ea de$ $eea $e aveau &e e"% la ora re" d"m"nea/a(
oamna raun fusese de fa/!% #m+r!$a! #n &"ele de sus '" &n! 0os( Pe s$!r" &r"$3"ndelul de re"
an" &lnse s&unnd $!-" ese fr", #n &loa"e( Un SS-"s #l &!lmu"( oamna raun o s$u"&! &e v!duv!
 #n o+ra* '" o lov" $u &"$"orul #n flu"erul &"$"orulu"(
4 Tu '" /n$"" !" ve/" f" &u'" +"ne #n la,!r(
 A&o"% ur$! s! s$3"m+e a&aramenul du&! ,usul e"% #na"ne de a-" sos" +!r+aul( Evre"$a '" $e" do"
m"$u/" au fos r"m"'" la $amera de ,a*are% "ar faa de re"s&re*e$e an" sfr'" #nr-un +ordel de la,!r(
."$u/ul aflase des&re oae a$esea &e $!" a"n"$e% $unos$ue doar de $e" $are r!"es$ #n mar,"nea
so$"e!/""( )'" r"d"$! &r"v"rea asu&ra doamne" raun( Cnd a a&u$a-o de &!r s-a au*" un morm!"(
>eme"a /"&!% nu &rea are( < lov" $u $a&ul de o$ul u'""% lsnd-o a&o" s! $ad! f!r! v"a/!(
4 A fos un d"avol% #" s&use Le,"onarulu"% sr"v"nd $a&ul doamne" su+ $"*mele sale(
 )l su,rum! &e raun $u un $a+lu de o/el '"% du&! $e se as",ur! $! a mur"% murmur! $eva $uv"ne
la"ne'" r!mase #n sr!fundur"le memor"e" d"n vremea $nd fusese #n &ens"unea $aol"$! d"n
."nden(
La &le$are au ver"f"$a $u ,r"0! +roas$a de la u'!(
4 nu"e a/"a "&" du+"o'" &e a"$"% ar &uea s&ar,e a&aramenul s&use ."$u/ul(
 )'" rase &analon"" #n sus '"-l urm! &e Le,"onar la Tan" ora% $are le &use $e un &a3ar d"na"ne
*"$ndu-le=
4 )n$! un &!3!rel% +!"e/"5
Ca '" $um o$ma" erm"naser! un dans(
4 SJl f!$u Le,"onarul dndu-l &ese $a&(
4 S-a f!$u5 'o&" Tan" ora urnndu-'" un +"er(
Le,"onarul o &r"v" '" $l"&" r"d"$nd &a3arul(
4 SJl re&e! el(
 

4 )n s!n!aea uuror $elor &e $are #" ve" aran0a% s&use Tan" ora% $are era ,aa s! 0ure or"$u" $!
$e" do" $l"en/" nu se m"'$aser! oa! noa&ea d"n +om+a e"(
Nu #nre+! #ns! n"men"(
 )n *"ua urm!oare% av"oanele $anad"ene +om+ardau $ar"erul #n $are lo$u"se Gor"laB%
ransformndu-l #nr-o mare de fl!$!r"( ."$u/ul #" s&use Le,"onarulu"=
4 Ce +af! &e no" $! ne-am 3or" s! mer,em "er"% alfel am f" a0uns &rea r*"u " nu am ma" f"
&uu "nra #n &arad"sul lu" Alla3% nu-" a'a% nomadule5
4 Nu-/" +ae 0o$ de lu$rur"le ser"oase% r!s&unse Le,"onarul(

4 )rebuie să ai relaţii, spunea )anti ora. 0 la fel de necesar ca aerul pe care îl respiri.
 @*rumosul (aul era o relaţie e#celentă. )rimitea oameni la spânzurătoare sau le comuta pedeapsa
în muncă silnică după bunul său plac şi de altfel nu făcea nimic pentru nimeni, )anti ora însă nu
era nici ea o relaţie de neluat în seamă.
 @*rumosul (aul era unul dintre cei mai !eninoşi şerpi ai celui de- al -lea 7eich. )anti ora nu se
temea de muşcătura lui. 7âse, scărpinându-şi pulpele groase, în timp ce urmărea din ochi cum ies
zbirii 'er!iciului de 'ecuritate.
7achiul de ienupăr, pe care @*rumosul (aul doar îl mirosise, fu golit în chiu!etă, pentru mai multă
siguranţă9 $icuţul zicea că-i păcat de el" 

6INSTYRME IIB
>"'a noasr! de "e'"re a fos semna! #nr-o m"er$ur" oare$are( o$orul .a3ler ne-a srns mna
&r"v"ndu-ne #n o$3"% avnd &enru f"e$are $eva vor+e +une(
Ne-au re+u" re" *"le s! ne lu!m r!mas-+un de la oa! lumea% "ar ."$u/ul se #nre$u &e s"ne la
+ordel( Le,"onarul '" $u m"ne ne-am #m+!a *drav!n la 6"ndsOrJe IIB% #nso/"/" de Tan" ora% $are
morm!"a d"n vreme #n vreme $uv"ne ne"nel","+"le% &r"v"ndu-l &e Le,"onar #nr-un fel $"uda( Eram
a'e*a/" #nr-una d"n n"'ele $ele m"$"% su+ lum"na ro'"e voala!(
4 Ce ve/" fa$e vo" do" du&! r!*+o"5 am #nre+a eu% ma" mul s! *"$ '" eu $eva(
4 u&! r!*+o"5 v"s! Le,"onarul% &r"v"nd $u "neres $um #'" s$3"m+! a+s"nul $uloarea #n "m& $e
roea &a3arul #n mn!( Poae m! vo" o$u&a &u/"n $u $omer/ul(
4 Traf"$ de $arne v"e% su,er! Tan" ora(
4 e $e nu5 < marf! $a or"$are ala((( Sun lo$ur" unde feme"le sun rare '" $os! mul( a$! e-a'
f" #nln" a$um $/"va an"% dra,a mea ,ras!% /"-a' f" ,!s" o slu0+! +un!( Te-a" f" d"sra $u un #nre,
+aal"on la .C-ul d"n Al,er(
4 S$rn!v"e% r!s&unse Tan" ora(
4 a$! a' "*+u"% dar asa numa" du&! $e a' !"a +ere,aa la $/"va $are o mer"!% m-a' fof"la s!
r!"es$ $a un +o,!a' d"n$olo de <$ean( Undeva unde s! nu f"e &ol"/"a asa #ndr!$"!(
Rse s"n,ur la ,ndul a$esa(
4 N"$" u nu $re*" $e s&u"% "-o !"e Tan" ora% a&r"n*ndu-'" o nou! ma3or$!( 6re" s!-/" s&un eu $e
ve" fa$e #nda! $e se va #n$3e"a r!*+o"ul5 Te ve" &re*ena la &r"mul $enru de re$ruare fran$e* '"
ve" &o$n" d"n $!l$"e &enru a o+/"ne un $onra$ #n Le,"une(
Le,"onarul o &r"v" lun,( C"$ar"$ea lu" #n"ns! deven"se ro'"e $a fo$ul% $a '" $um sn,ele era &e $ale
s! /'neas$! &r"n &"elea su+/"re( Sr"v" /",ara &e 0um!ae fuma! #n s$rum"er!(
U'a roa"v! s$r/" '" &erdeaua d"n m!r,ele $e arna #n fa/a e" *orn!"( < &erdea d"n m!r,ele $um
se #nlnes$ #n sudul S&an"e" or" #n >"l"&"ne% darul f!$u de mul de un mar"nar( )nr-o noa&e%
mar"narul a$ela sr",ase #n nasul unu" "& de la Gesa&o= S! e "a dra$u% &e "ne '" &e AdolfB '" #"
arun$ase #n fa/! un &a3ar &e $nd "&ul #'" s$oea revolverul( Tan" ora era &u/"n ma" de&are% dar
"ue $a ful,erul r"d"$! mna arun$nd o &"ar!( Gesa&ov"sul fu ,!s" $eva ma" r*"u #nr-un 'an/
d"ns&re Ham+ur,(
 )n *"ua urm!oare mar"narul re+u"a s! se #m+ra$e% #ns! ven" s! adu$! &erdeaua de m!r,ele( Pese
&u/"n "m& "e'" #n lar,% la +ordul lu" "smar$J% '" mur" #n a&a #n,3e/a!% $u o$3"" mn$a/" de &es$!ru'"%
&enru dra&elul &e $are #l urse(
4 Alfred s&use Tan" ora $u o dul$ea/! neasemu"! #n ,las% de $are nu a" f" $re*u-o #n sare(
R!m" ln,! m"ne% ve" &uea fa$e o $e ve" dor"% #/" f!,!du"es$% o% d"n $l"&a #n $are #/" ve" le&!da
un"forma '" &n! #n *"ua mor/""(
<are era o "lu*"e sau erau #nr-adev!r la$r"m" $e s$l"&eau #n o$3"" a$ese" feme" dure 4 o$3"" a$e"a
s&!l!$"/" $a a" une" $o+re $e se re&ede asu&ra &r!*""( Sem!nau #nre e"% &aroana de +ordel '"
sold!/o"ul &rl" de $e" $"n$"s&re*e$e an" &ere$u/" #n de'erur"le Afr"$""( C"ud!/en""le v"e/""(((
4 ora% +!rna mea &r"een!% 'o&"( Le,"onarul a"n"$% s! #n$er$!m s! f"m ar"% s! nu deven"m
sen"menal"( >loarea al+asr! nu-" de no"( Tu e s"m/" +"ne &r"nre rfe '" +and"/"% "ar eu #n de'er% $u
o &u'$!-m"ral"er! &e um!r( Cu oae a$esea% #nr-o +un! *" $nd vom f" $u adev!ra +!rn"% ne
vom re#nln" '" vom $um&!ra un lo$al m""el% $u un +ar '" 'a&e s$aune(
Tan" ora of!(
4 Alfred% nu va ven" n"$"oda! vremea s! avem un +ar '" 'a&e s$aune% &enru $! la ora a$eea u
 

ve" f" mu'$a de mul /!rna% &"er*ndu-/" sn,ele #n n"s"&% "ar eu vo" f" moar! #n urma unu" del"r"um
remens(
Le,"onarul se r"d"$!% aduse $eva s"$le% f!$u un amese$ '" #n"nse un &a3ar mare lu" Tan" ora(
4 ea% feme"e( "m amndo" $e #nseamn! ,ndur"le ne,re(
< s"ren! #n$e&u s! sune alarma% de*l!n/u"nd un adev!ra $on$er(
4 Alarm! s&use $"neva% $a '" $um nu am f" '"u-o '" 0um!ae d"n lo$al se ,ol"(
< doamn! $u &!rul 'aen "nr! '" #nre+! unde ese ad!&osul( Era frumoas!% $u o$ur" #nale '" fus!
srm!% $u $"ora&" des$3"'"% foare f"n"( Nu era o rf!(
Pr"mele +om+e au #n$e&u s! $ad! $uremurnd $asa% du&! $are o +aer"e an"aer"an! #n$e&u '" ea
s! ra,!( Sus &e $er &lueau m"$" nor" al+"(
4 )" au*"/"5 *"se $"neva(
 )nr-adev!r% se au*eau +om+ard"erele ,rele des$r""ndu-'" $er$ur"le deasu&ra Ham+ur,ulu"% #n
*um*e de mooare(
4 Unde e ad!&osul5 #nre+! doamna(
4 A"$"% s&use $"neva ar!nd a+ureul ,ol d"n fa/a +arulu"(
Un nou '"r de +om+e se a+!u asu&ra sr!*"lor(
4 Sun un"" $are a$um fa$ &e e"% rse un mar"nar de la su+mar"ne% +!,ndu-'" mna &e su+ fusele
une" fee(
oamna $are $!ua ad!&osul "e'"% urma! de un domn ,ras% foare nervos( )n a$eea'" $l"&!% $asa fu
*,udu"! $a de r!*ne '" lum"na $l"&" amen"n/!or(
4 Asa a fos una fa"n! *"se mar"narul a&le$nd &e s&ae faa% $are #n$e&u s! ,eam!(
oamna '" domnul $el nervos au ven" #na&o" #n mare ,ra+!( Ea era dr!,!la'!% $u &!rul #n
de*ord"ne '" o+ra0"" #nro'"/" de fr"$!( es",ur $! nu era #n$! o+"'nu"! $u moarea( Se a'e*! la +ar%
&r"v"nd $u eam! #n 0ur( .ar"narul% $are #'" &"erduse &an,l"$a de la +ere!% a+andon! faa '" se
a&ro&"e de doamn!( >!r! o vor+!% #'" sre$ur! mna sa mare #n lun,ul &"$"orulu" su+/"re(
4 Las!-m" so/"a #n &a$e% s&use domnul $el ,ras% r"d"$ndu-se(
.ar"narul nu-l v!*u '"% a&le$ndu-se s&re $u$oan!% #" 'o&" $eva d"n $are se au*ea mereu $uvnul
&aB(
4 Las-o #n &a$e &e so/"a mea% mar"narule s&use d"n nou domnul "nd",na(
4 e $e5 #nre+! $ur"os mar"narul(
4 Penru $!-" nevas!-mea(
4 E +!r+aul !u5 f!$u mar"narul s$e&"$( a5 )m" &la$ feme"le m!r"ae(
omnul #l a&u$! de +ra/=
4 6e*" +"ne $!-" so/"a mea
4 E" '"5 *"se mar"narul% $are era desul de +ea( 6reau s! m! $ul$ $u nevas!-a% #n/ele,"% fr!/"oare5
 )'" l"&" &alma de &ul&ele doamne"% $are #l &!lmu"% fur"oas!( Rse $u 3o3oe% rase o du'$! '" r!$n"=
4 )m" &la$"% ador s! m" se o&un! re*"sen/!% dar m"ne &le$ #n lar, $u U-l8F( Ad!u,! $onf"den/"al=
Ese ul"ma mea $!l!or"e(
Un ro*ne $um&l" ne a$o&er" deoda! $u &raf m!run de ,"&s( .ar"narul #'" rase $a&ul #nre umer"
*m+"nd(
4 Asa a fos foare a&roa&e% dar la m"ne nu se &r"nde( ." s-a &re*"s $! m! vo" $ur!/a #n
urm!oarea $!l!or"e( La &r"ma or&"l!((( fsss U-l8F e o 3odoroa,!% "ar $omandanul von Gra?"* o
le&r!( Tu% 3r'"ul de'erulu"% l-a" $unos$u &e le&ra de von Gra?"*% $u $ru$ea lu" de la ,% &r"m"!
dre& re$uno'"n/! &enru o/" $e" &e $are "-a r"m"s la fund5
4 Gura% f!$u Le,"onarul% $are o$ma" #" e&l"$a lu" Tan" ora% $u lu de am!nune% re/ea une"
anum"e su&e $e se mn$a la amas$(
omnul $el ,ras% $are $!*use ,reo" &e un s$aun la ro*neul +om+e"% se r"d"$! #ndre&ndu-se
/o&!"nd s&re mar"nar( Se o&r" amen"n/!or #n fa/a $elu" de la su+mar"ne(
4 )/" ordon s!-m" la'" so/"a #n &a$e '" s!-" $er" s$u*e(
4 Ra3a *"se Le,"onarul( N!!r!ul vrea s! se +a! $u mar"narul5
4 Trea+a lor% ros" Tan" ora% s$o/nd un roo$ol de fum(
.aeloul se a&le$! '" o s!ru! &e doamn! dre& &e ,ur!( omnul se $l!"n!% #l lov" #n +!r+"e '"
sr",! lu$rur" de ne#n/eles( So/"a lu" sr",a '" ea( omnul r"d"$! mna '"-l n"mer" #n$! o da! &e
mar"nar% r!surnndu-" +erea% o 3al+! "n,efarB% ,reu de &ro$ura( To$ma" a$easa srn" mn"a
omulu"( )" arse un 'u domnulu"% $are se &r!+u'"% a&o" se n!&us" asu&ra feme""% r!surnnd-o &e
s&ae( So/ul se r"d"$!% &al"d( Puse mna &e un s$aun vrnd s!-l s&ar,! #n $a&ul adversarulu" s!u%
nu-l n"mer" #ns! '" o lov" &e feme"e% $are $!*u la &!mn $a o &!&u'! near"$ula!(
.ar"narul se re&e*" asu&ra lu"(
4 Por$ule S! da" #nr-o feme"e )/" ar! eu% /"e
omnul se n!ru" $u fa/a #na"ne% $u nasul #n &ul+ere '" &orarul +el,"an #l arun$! #n srad!(
4 Ia mu"erea *+"er! un feld?e+el "nfaner"s( !-" la +u$"
4 Ta$!-/" $lan/a se enerv! Tan" ora(
U'a s-a des$3"s '" un ,ard"an de srad! "nr! $l!"nndu-se(
4 Arde #nre, M"r$3en3alle anun/! el( Arde $a-n "ad(
 )'" s$oase $as$a '" se v!*u $! &e $3"&ul foare &al"d avea dun," de ne,real!( Un"forma #" era
 #m+"+a! de fum(
4 umne*eule% $um arde(((
Ceru un ra$3"u du+lu '"-l +!u d"nr-o sor+"ur!(
 

4 Afar! #n srad! e unul ,ras $are se sm"or$!"e( 6o" l-a/" arun$a afar!5
>!r! s! ma" a'e&e un r!s&uns% ar!! $!re doamna #n"ns! &e e0,3ea% $are m"'$a d"n $a&
,emnd(
4 Ce-" $u ea% e lov"! la $a&5
4 Tare $ur"os ma" e'" /"&! >eld?e+el-ul $l!"nndu-se( 6re" s! e +a/" $u m"ne% $om+aanule5
4 "ne#n/eles $! nu% r!s&unse ,ard"anul% '/er,ndu-'" ,ura $u dosul &alme"% $eea $e-l f!$u s! &ar!
'" ma" murdar(
4 E'" un la' sr",! >eld?e+el-ul(
4 As$ul!% &"fanule% s&use ,ard"anul $u r!+dare% l"n"'e'e-e( Ce ma" arde relu! a&o" #nor$ndu-se
$!re Trude( )n$! o +ere% fumul !sa #/" d! o see((( " u% &"fanule% #n"nde-o% nu m! +a $u r!n"/""(
>eld?e+el-ul $u $a&ul +anda0a #n$er$! s! a0un,! la &ol"/a"ul de srad!% dar #'" &"erdu e$3"l"+rul( Cu
foare mare oseneal! a&u$! o s"$l! '" o a*vrl" #n $a&ul ,ard"anulu"% $are s!r" #na&o" fer"ndu-se(
4 E'" ne+un5 #'" rase revolverul(
4 a% +l+" +e/"vanul% ne+un de le,a(
Se s$oo$" &r"n +u*unare '" s$oase un &ee$ de 3r"e% &e $are #l vr# su+ nasul ,ard"anulu" ulu"(
4 Ia e u"! e$lam! a$esa% 'er,ndu-'" sn,ele $e-" $ur,ea d"nr-o *drel"ur! &rovo$a! de s"$l!(
Ca un &erm"s de vn!oare Unul adev!ra A" noro$% f!r! 3r"a asa era" un om mor( Ce lov"ur!
m"-a da% +es"a
.ar"narul #'" #nfund! "ar!'" mna &e su+ fusele doamne"(
4 Am s-o ,d"l( 6e/" vedea $um #'" va reven"% *"se r*nd(
oamna ,emu( Cu o s"n,ur! m"'$are mar"narul #" smulse fusa de &e ea(
4 C3"lo/e" ro* 0u+"l! el% dndu-" o &alm! &ese fese( Ha"% re*e'e-e He"n* nu se va ma" #noar$e
n"$"oda! la Ham+ur,(
< nou! ser"e de +om+e( Pa3arele s-au r!surna sunnd% lum"na s-a s"ns% una d"n fee /"&a de fr"$!(
>eld?e+el-ul #n$e&u s! $ne( Pol"/a"ul u'ea( Cas$a " se roso,ol"se #nr-un $ol/ #n momenul
e&lo*"e"( .ar"narul s!rua feme"a $are ,emea #nruna(
4 )n s!n!aea m"r"lor se au*" un ,las(
Toa! lumea a rs '" am +!u #n s!n!aea mar"narulu" '" a doamne"(
4 ."'$!-e% &uoare% se au*" #n #nuner"$( ."ne e ul"mul meu drum $u U-l8F% a*" #ns! e rndul !u(
Trude aduse lumn!r" '" #n &enum+r! am deose+" dou! ru&ur" #n"nse &e 0os( oamna s$oase un
/"&! as$u/"( Pol"/a"ul mr"=
4 Por$ule% las-o #n &a$e
Tan" ora se r"d"$! #n !$ere '" #na"n! &e #nuner"$ s&re +!r+aul $ul$a deasu&ra doamne"(
 )m+r!$!m"nea feme"" era sf'"a!% se a&!ra v"olen% dar maeloul era &e $ale de a-'" a"n,e s$o&ul(
Gard"anul se &le$! s&re mar"nar '" #" smulse v"$"ma(
!r+aul se r"d"$! *+"ernd +e*me"$((( Se re&e*" la u'!(
4 La &r"ma m"'$are ra, amen"n/! &ol"/a"ul(
.ar"narul d"s&!ru morm!"nd &e s$!r"( Aun$" am au*" $um &o$nes$ +om+ele "n$end"are( Pe asfal
se r!s&nd" un l"$3"d ar*!or% "ar fl!$!r"le s-au #n!l/a% v""% "s$nd o $!ldur! $a de $u&or( C"neva
sr",a $ernd n"s"&( Um+rele oamen"lor se alun,eau #n lum"na a$easa de "ad( Srada #nrea,!
ardea(
Tan" ora a&r"nse $alm! un ra+u$% al dou!*e$elea de la #n$e&uul alarme"( Le,"onarul $na 6"no%
dul$e moare% v"no(((B( L-am v!*u &r"n fereasr! &e mar"nar a&r"n*ndu-se &re$um o or/!% se o&"
 #n$e &n! $nd d"n el nu r!mase de$ un fel de &!&u'! ro'"a"$!(
>eme"a v"ola! 'edea &e 0os '" &r"vea dre& #na"ne% f!r! a vedea $eva( Se $l!"na /"&nd mereu '"
 #n$e&u s! se loveas$! $u $a&ul de &ere/"% d"n $e #n $e ma" re&ede% $a un ren $are &r"nde v"e*!(
Glasul e" ur$! #nr-un va"e as$u/"(
4 A #nne+un"% s&use un su+of"/er de &"on"er"(
Tan" ora #'" arun$! &r"v"r"le asu&ra feme"" $are se +alansa(
4 u-o #n s&ae% &orun$"% f!$nd semn lu" E?ald(
"n nou +u+u" de une( )n a&ro&"ere $asele se &r!+u'eau% sr",!ele #ns! fur! #n,3"/"e de furuna
de fl!$!r" $are m!ura% &re$um un ura,an oul d"n Hansa&la*(
Tan" ora% $alm! #n $on"nuare% ne-a adus un &laou $u $asane $oa&e% &e $are le-am mn$a $u
sare &n! $nd o &arul! a Serv"$"ulu" de Se$ur"ae #'" f!$u o "nrare *,omooas!( )n" s-au u"a la
,ard"an% $are #'" &use la lo$ &e $a& $as$a% "ar <+ers$3arf@3rer-ul $are $omanda ru&a flu"er! lun,(
4 A3a Ia! un a,en $are s! la $!ldur"$!% $e sur&r"*! &l!$u!
Gard"anul lu! &o*"/"a de dre&/" &re*enndu-'" ra&orul(
4 Ins&e$or de &ol"/"e Mrull% de la "nf"rmer"a G!r"" Cenrale( N"m"$ de semnala(
SS-"'"" au "*+u$n" #n rs(
4 N-a" "ma,"na/"e% aa"e um!ae d"n $ar"er arde '" u n-a" n"m"$ de semnala5 Afar!% $3"ar ln,!
"nrare% sun dou! $adavre '" nu a" n"m"$ de semnala5
SS-"sul #n"nse mna r*nd( >!r! o vor+!% &ol"/a"ul "-a #nmna ord"nul de &arulare '" $arneul(
SS-"sul r!sfo" ne&!s!or $arne/elul $enu'"u% f!r! s! $"eas$! ord"nul de serv"$"u% +!,! oul #n
+u*unarul de la &"e& '" " se adres!=
4 )/" dore'" un ,lone-n $eaf!% aa"e5
Pol"/a"ul $l"&" des% #'" a,"! $a&ul '" ros" $eva ne"nel","+"l(
4 S! e &u" la ad!&os #n +ordelul !sa% #n "m& $e no" ne fa$em daor"a% e &rea de o
 )l &er$3e*"/"on! aen% #nvr"ndu-se #n 0urul &ol"/a"ulu"( .auserul d"s&!ru #n +u*unarul SS-"sulu"(
 

4 Ha"% $u fa/a la &eree% dar ma" re&ede


Cu auomaul #l #m&"nse $!re *"d(
4 Te ve" +!l!+!n" de-o fun"e% nene &ol"/a"ule% $u un anun/ &e +urd"3an= e*eror
Ce"lal/" SS-"'" se &r!&!deau de rs(
4 ."n"le la $eaf!% or" #/" smul, ure$3"le *+"er! 'eful(
 )nor$ndu-se $!re +ar $omand!=
4 C"n$" 3al+e% re&ede(
Tan" ora se r"d"$! f!$nd $u o$3"ul lu" Trude% $are d"s&!ru #n s&ae% a$olo unde era elefonul '" lu!
lo$ul e" de la +ar( Puf!"a nervoas!( SS-"sul o &r"vea "ns"sen( S",uran/a sa &!rea $! s$ade #n fa/a
a$ese" feme" ,rase $u o$3"" dur"% $are-l m!sura $u "nd"feren/!(
4 Am *"s $"n$" 3al+e(
Tan" ora #'" s$oase foare #n$e /",ara d"n ,ur! '" #" sufl! fumul #n o+ra*(
4 Nu(
To/" au r!mas #nm!rmur"/"( Cuvnul r!sunase ea &o$neul une" $ara+"ne( Le,"onarul #'" des$o&er"
d"n/""( Se r"d"$! '" el a'e*ndu-se &e a+ureul de ln,! <+ers$3arf@3rer(
4 Cre*" $!-" meser"a'% omul5 o #nre+! &e Tan" ora ar!ndu-l $u $a&ul(
4 Nu% $u s",uran/! #ns! un &ros(
4 C"ne-" &ros5 He"% maroano r!$n" SS-"sul(
Tan" ora #" sufl! d"n nou fumul #n o+ra*(
4 Tu( a$! a" f" fos ma" 'me$3er% de mul e-a" f" $!ra de a"$"(
"n s&aele &r!v!l"e" a&!ru Trude% $are f!$u un semn a+"a v!*u $!re Tan" ora '"-l &r"v" $u vo"o'"e
&e SS-"s( A$esa se r!s" fur"os=
4 .! amen"n/"% *drean/o5 E "m&ul s! ne fa$" o v"*"!( .! vo" o$u&a &ersonal de "ne% $o&"la mea
<amen"" s!" rser! are '" unul d"nre e" #'" &use auomaul &e +ar( Le,"onarul #" #m&"nse $a d"n
,re'eal! '" arma $!*u &e 0os $u *,omo(
4 N!!r!ule url! SS-"sul(
Tan" ora o &r"v" d"n nou &e Trude% $are #n$uv""n/! d"n $a&(
4 A&lea$!-e '" $ule,e-/" arma% ordon! 'eful omulu" s!u( A&o"% $!re Tan" ora= Ce se aude $u
3al+ele alea5 Tre+u"e s! n" le lu!m s"n,ur"5
4 Nu &r"m"/" n"m"$% s&use Tan" ora% a'e*nd o s"$l! &e &enul"mul raf d"n s&aele e"(
4 Ce-a" *"s5 Refu*" s! ne serve'"5
Un SS-"s se sre$ur! #n s&aele e0,3ele"(
4 >! $e /" se s&une% &lo'n"/o% sau e va" de $a&ul !u(
>eld?e+el-ul $el $u &erm"s de vn!oare se r"d"$! '" se a&ro&"e #m&le"$"ndu-se de +ar(
4 Le&re de SS% $"ne vrea s! se +a! $u m"ne5
SS-"sul #" arun$! o &r"v"re "nd"feren!(
4 )n"nde-o% se$!ur!
>el?e+el-ul% $l!"nndu-se d"n $e #n $e ma" are% #'" l"&" o+ra*ul de $el al 'efulu"(
4 6a s! *"$! o $au/"% le&!d!ur!
Cel!lal nu-l lov" de$ o s"n,ur! da! $u &aul revolverulu" '" >eld?e+el-ul se &r!+u'" $a un +olovan(
"n nas " se s$ur,ea un f"r"$el de sn,e(
4 A$um a0un,e mr"" Tan" ora% &unnd 0os /",area( a$! nu d"s&!re/" la re&e*eal! o/" $"n$"% o
&!/"/" s! /"ne/" m"ne( A*vrl" auomaul de &e +ar( A$esa e lo$al% nu arsenal(
Se a&u$! s! 'ear,! frene"$ e0,3eaua% u"ndu-se &e fur"' $!re u'!( Le,"onarul des$3"se ,ura s!
s&un! $eva% dar #" 'o&"=
4 Ta$"% ve*"-/" de rea+a a(
4 Pe o/" dra$"" un! <+ers$3arf@3rer-ul( Trf! +!rn!% e $!s!&"m% s! vedem $um #/" ara! 3o"ul
 )" d!du un &"$"or >eld?e+el-ulu" #n nes"m/"re% f!$nd s!-" $ad! &ansamenul( A&!ru o $"$ar"$e lun,!%
re$en!( Era des$3"s! #n ma" mule lo$ur"% se &uea vedea $arnea ro'"e sr!+!u! de un dren( Una
d"n fee se a&le$! asu&ra r!n"ulu"=
4 Hans <3% s!rmanul Hans
 )l r# $u mare ,reuae &n! la una d"nre n"'e( SS-"'"" rdeau% "ar 'eful r"d"$! d"n umer"(
4 La &le$are s!-l lua/" '" &e de$!*uul !sa% #l vom da &u/"n la dara$( " a$um s! v"n! +erea% or" a/"
da de dra$u
Ea$ #n $l"&a a$eea &orarul u'" u'or( Tan" ora r"d"$! re&ede $a&ul '" *m+"( A&!ruse un +!r+a
m!run/el% $u un fular al+ #n 0urul ,ulu"% #nr-un "m&ermea+"l $enu'"u '" $u mnu'" al+e( Avea o$3""
$"uda/"% o&ales$en/"% $a la mor/"(
Tan" ora #'" a&r"nse al ra+u$% &o$n" d"n de,ee '" s&use=
4 un! seara% Paul(
.!run/elul #n$l"n! $a&ul(
4 He"l H"ler
Panof"" lu" s$r/"au( >!r! s! se ,r!+eas$!% "nroduse o /",ar! #nr-un lun, /",are de ar,"n% $u
$a&!ul de f"lde'% #n "m& $e SS-"'"" #l &r"veau 3"&no"*a/"( )ndre&! /",areul $!re <+ers$3arf@3rer-ul
$!/!ra &e a+ure( C!&een"a *+"r"lor se ul+ur!( Nu &rea '"a $e s! fa$!( S! se r"d"$e '" s!-'"
&re*"ne ra&orul% or" &ur '" s"m&lu s! r!$neas$!= GuraB% $eea $e "-ar f" &l!$u ma" mul( Glasul #" era
 #ns! &rea fam"l"ar% #" am"nea de $a*arm! sau de $or"doarele #nune$ae de la &ol"/"e( Nu #ndr!*nea(
Pe de al! &are% e&er"en/a #l #nv!/ase $! su+ /oalele r"d"$ole ale $"v"l"lor se &ueau as$unde
sur&r"*e de ne$re*u(
 

 Alune$! de &e a+ure% #ns! #n$e% '" nu-'" a&ro&"e de$ &e 0um!ae $!l$"ele% f!r! a le &o$n"(
S&use $! f!$ea o ra*"e o+"'nu"! '" ,!s"se un ,ard"an de srad! sus&e$ de de*erare(
!r+aul $el s$und arun$! o &r"v"re ne&!s!oare s&re a,enul #n &"$"oare de ln,! &eree(
4 <rd"nul de ra*"e5
SS-"sul 'ov!"( < mnu'! de &"ele al+! se #n"nse &orun$"oare(
4 <rd"nul5
4 Nu am% domnule(
Un o$3" m"ra #l &r"v"% unul s"n,ur% $el sn, de &e $3"&ul &al"d( Cel!lal &r"vea #n ,ol% era d"n s"$l!% la
fel de nes"m/"or $a '" "n"ma omule/ulu"% foare &or"v" #ns! &enru a-" #n,ro*" &e "n$ul&a/"(
4 Ce #nseamn! asa5 Nu a" ord"nul5
4 Nu% domnule((( SS-"sul 'ov!"a s!-" a$orde un ,rad( C"ne na"+a era5 Am $re*u de $uv""n/! s!
$onrole* &u/"n $loa$a asa de a"$"(
<mule/ul r"d"$! un $ol/ al +u*elor #nr-un surs $e sem!na $u o ,r"mas! #nf"or!oare(
4 C"ne a $re*u de $uv""n/!5 " $e #n/ele," &r"n $loa$!5 A"$" nu-" de$ un s"n,ur &or$% "ar a$ela e'"
$3"ar dumneaa% <+ers$3arf@3rer(
Urm! o !$ere &relun,!( Undeva de&are se au*eau +om+ele $!*nd(
4 umneaa $ondu$" ru&a5
4 a% domnule(
4 Nu ma" s&une Pr"n urmare% dumneaa e'" v"nova de "le,al"aea asa5 Ra*"e &e $on &ro&r"u%
f!r! ord"n( Cons"l"ul de r!*+o"% nu-" a'a% <+ers$3arf@3rer5 )/" re$uno'" des",ur v"nov!/"a5
SS-"sul se +!l!+!nea nes",ur de &e un &"$"or &e $el!lal( Avea a$um $!l$"ele a&ro&"ae% "ar de,eul
m"$ era &e $us!ura &analon"lor( Ceva nu era #n re,ul! $u $"v"lul !sa( Tan" ora 'er,ea #n
$on"nuare e0,3eaua% $u o$3"" sr!lu$"or" de +u$ur"e r!u!$"oas!(
4 <+ers$3arf@3rer-ul SS renner ra&orea*! $! re$unoa'e(
!r+aul $el s$und r"d"$! o s&r"n$ean!( <$3"ul v"u se ma" #nune$! &u/"n% $el mor r!mase de
,3ea/!(
4 6om ma" sa de vor+! la Car"erul ,eneral( Po/" &le$a $u oamen"" dum"ale(
4 6! ro, s!-m" s&une/"% domnule% unde s!-m" #na"ne* ra&orul5
<mule/ul d!du roa! lo$alulu" f!r! s! r!s&und!( Pr"v" #n numeroasele n"'e% "lum"nae $u $e o
lumnare% '" ar!! $!re a,enul de srad!% $are sa dre&% l"&" de &eree% $u m"n"le la $eafa(
4 Pe !sa lua/"-l $u vo"(
<+ers$3arf@3rer-ul% #n $on"nuare #n &o*"/"e de dre&/"% se r!su$ea &enru a se ,!s" mereu $u fa/a la
m!run/el(
4 Unde re+u"e s! ne &re*en!m% domnule5
N"$" un r!s&uns( !r+aul #n ne,ru era a$um #n fa/a +arulu" '" &r"vea s"$lele( Tan" ora fre$a ma"
de&are% f!r! a &r"v" la n"men"( Trude #" urn! un &a3ar de ra$3"u de "enu&!r( ."ros" &a3arul(
4 "n <landa% s&use% $a '" $um '"-ar f" vor+" s"n,ur(
R!su$ea &a3arul &r"v"nd l"$3"dul( )n$e&u s! fredone*e=
Fudenblut soll spritzen...
S! $ur,! sn,e de evreu((( &use &a3arul &e +ar% #l ma" adulme$! o da! '" murmur!=
4 Amserdam( Me"*ers,ra$3(
 )l ma" duse o da! la nas% f!$u un semn d"n $a& '" se r"d"$! f!r! a f" ,usa( Se #ndre&! re&ede s&re
u'!% dar% #n re$ere% #" &use mna &e um!r lu" E?ald(
4 Tu e &re*"n/" m"ne la ora 9; '" 9 la m"ne( Adresa /"-o s&une 'eful !u(
Proeneul se f!$u al+ la fa/! $a un mor( )l a'e&au vremur" ,rele( e ln,! u'! "&ul $el s$und se
ma" #noarse $!re $!&een"a *+"r"lor(
4 Sun $ons"l"erul 0ud"$"ar Paul "eler% de la S",uran/a Na/"onal!% Se$/"a a 2-a% II A(
" d"s&!ru(
4 ra$e 'o&" <+ers$3arf@3rer-ul% n!u$"( >rumosul PaulB #n &ersoan!
 )'" &r"v" ru&a( Asa #nsemna &le$area a&ro&"a! s&re fronul de r!s!r"% #nr-o un"ae $om+aan!(
lea3a l-a lua &e ,ard"an #n 'uur" l-au amen"n/a &e &orar '" l-au s$u"&a &e E?ald% dar n-au
s&us n"m"$ la adresa lu" Tan" ora( Era a"$" $eva $e nu &ueau &r"$e&e(
Sun! #n$earea alarme"( Preu"nden" #n ora' r!suna urleul s"renelor &om&"er"lor% $are sr!+!eau
sr!*"le( Ardea &ese o( Pn! la no" a0unse m"ros de $arne ars!( Carne de om( >eld?e+el-ul $u
&erm"sul de vn!oare nu #'" ma" reven" '" mur" #n +ra/ele fee" $are se v"ndea &e un '" $afea% ma"
&re/"oase de$ l"n,our"le de aur(
4 >"r-ar s! f"e e$lam! Le,"onarul( Ce sear!
< &r"v" &e Tan" ora% $are #'" sor+ea ra$3"ul(
4 C"ne-" "eler '" de unde #l $uno'"5
4 E'" $ur"os% nu-" a'a5 *m+" ea( Paul "eler ese s$ul! mare la &ol"/"a 0ud"$"ar!% a"$" la Ham+ur,(
E $ons"l"er( Semn!ura lu" e &oae r"m"e f!r! 0ude$a! #n $a&!ul $el!lal al lum""( Surm+annf@3rer%
sau a'a $eva(
4 " u fre$vene*" asemenea monsru5
Tan" ora urm!% f!r! a-" &!sa de #nreru&ere(
 

4 Pe vremur"% Paul nu era mare lu$ru% un 'me$3er oare$are de la Mr"&o7B( L-am s$!&a o da!
d"nr-o +elea se s$o+" #n d"n/" $u un $3"+r"V( >!r! m"ne% >rumosul PaulB '"-ar f" f((( noro$ul% dar%
+"ne#n/eles% m"-am lua m!sur"le mele de s",uran/!(
Rse #n$e"'or(
4 Cnd a" de a fa$e $u 'er&" de so"ul asa% #/" re+u"e ser +un(
Le,"onarul se s$!r&"n! du&! ure$3e(
4 Hm((( f!$u el dus &e ,ndur"( S-ar &uea s! f"e $am nes!n!os( Ce s-ar #nm&la da$!
>rumosulu" PaulB "-ar r!*n" &r"n m"ne $! e ma" &ruden s! s$a&e de "ne((( )n lo$ul lu"% eu a'a a'
fa$e% "e&ura'ule(
Tan" ora se &use &e r"s(
4 Ia s&une% Alfred% $3"ar m! $re*" ul"ma $"*m!5
4 La dra$u% f"re'e $! nu a$! a" f" fos fa! mare% de mul n-a" ma" f" &e a"$"((( ar +!"aul !sa are
o mur! ."e nu m"-ar &l!$ea s! '"u $eva $are "-ar &uea #" d!un!or(
Tan" ora se d"sra(
4 a$! $"neva ar f" a de &ros #n$ s! m! r!$eas$!% o $eea $e '"u ar "e'" d"n mormn% "ar
r"+unalele ar re+u" s! fa$! 8 ore su&l"menare( < '"u o/"( Ese #n "neresul lor s! nu m" se
 #nm&le n"m"$ '" s! s$a& $u v"a/! d"n r!*+o"ul !sa% &o/" s! m! $re*"( E foare &os"+"l de alfel s!
sfr'es$ s"n,ur!% $u $eva d"nre rfe% #n $!uare de $l"en/"% undeva #n s&aele +"ser"$"" Sfnul
."$3ael( Aun$" #ns! Adolf va f" $r!&a de mul(
!du &ese $a& ra$3"ul '" #'" #nfo" $3"$a nea,r! $u amndou! m"n"le(
4 Ceea $e '"" des&re el e de naur! &ol""$!5
4 >"re'e( Cre*" oare $! "&"" de so"ul !sa se em de o s"m&l! $r"m!5
 Am +!u #n !$ere(
Pol"/a"ul $are "nrase doar s!-'" s&ele ,le0ul de fum a fos 0ude$a de un r"+unal e$e&/"onal% #n
numa" dou!*e$" de m"nue( ude$!orul% un 0ude$!or +!rn% avea de 0ude$a m"" de oamen"% $eea
$e era $u mul &ese &uer"le lu"( So/"a sa sud"a dosarele% #n "m& $e el mn$a '" semna nenum!rae
do$umene d"n $are nu $""se n"$" m!$ar un s"n,ur rnd( u&! r!*+o" s-a reras la &ens"e% $ul"vnd
lalele '" ,aroafe ln,! $!su/a sa d"n Aum@3le% la $"n$" m"nue d"san/! de sau"a lu" "smarJ(
 )n *"ua $nd a &ronun/a verd"$ul nefer"$"ulu" ,ard"an% avusese o d"m"nea/! deose+" de #n$!r$a!
'" se ,r!+ea s! v"n! a$as! la &rn*( )n numele >@3rer-ulu"% a$u*aul va &l!" $u v"a/a de*erarea%
avnd #ns! #n vedere numero'"" an" &ere$u/" #n $adrul &ol"/"e"% ese "era de de$a&"are '" va f"
ee$ua &r"n #m&u'$are( Pronun/! He"l H"lerB $nd a&roa&e $! &!r!s"se sala(
Pol"/a"ul de $"n$"*e$" de an"% $are avea re"*e$" de an" de serv"$"u% se &r!+u'" 3o3o"nd( C"neva
&ovesea $! amanul era &e 0um!ae mor de fr"$! #na"ne $3"ar de a f" sr!&uns de dou!s&re*e$e
,loan/e( Un osa' d"n &luon #l a"nse la $a&% mu"lndu-l( Asa era #m&or"va re,ulamenulu"% '" &uea
re$e dre& a$ de v"olen/! 4 $eva $e nu-'" are lo$ul #n $adrul une" ee$u/"" m"l"are(
Lo$oenenul de &ol"/"e $are $omanda &luonul se #nro'" de su&!rare '"-l &ede&s" &e v"nova% $are%
du&! dou! s!&!mn"% &le$! #n Polon"a s! urm!reas$! &ar"*an"( )nr-o noa&e #nune$os% $om&an"a
lor a fos r"m"s! undeva la nord de Lem+er,( ou! $am"oane s-au #m&omol"( )n "m& $e mun$eau
s! le el"+ere*e% au "*+u$n" deoda! fo$ur" de arm!( Un fo$ "nens% $u m"$" fl!$!r" al+asre( 6eneau
d"n drea&a% d"n sn,a '" d"n fa/a lor( Toul nu a dura de$ ea$ &arus&re*e$e m"nue% a&o" s -a
l!sa !$erea nu se ma" au*ea de$ rosneul fl!$!r"lor $are m"su"au $am"oanele '" $eva
,emee(
Um+re #m+r!$ae /!r!ne'e s-au "v" d"n #nuner"$( Au da $u &"$"orul #n mor/"% "ar r!n"/"lor lov"ura de
,ra/"e( Nu le luase mul "m& s! l"$3"de*e 97 de solda/" d"n &ol"/"e% lo$oenenul Was"l"0 Polonef
d"s&!ru a&o" !$u% a'a $um ven"se( Ce" 97 de solda/" omor/" erau o/" oamen" #n vrs!% $are
+!user! an" de-a r"ndul sr!*"le d"n Ham+ur,% remen sau L@+e$J% f!r! a f" +!nu" vreoda!
e"sen/a unor asemenea u$",a'" fana"$"% de ea&a lu" Was"l"0 Polonef(
u&! un anum" "m&% fam"l""le vor &r"m" $e o $are &o'al!= Ser,enul ma0or S$3ul* sau .@llerV a
$!*u la daor"e% &enru >@3rer '" &ar"e( >@3rer-ul v! mul/ume'eB(
.a" ales nu re+u"a s! &ln,"% $!$" a-/" ar!a durerea nu e demn de un ,erman% asa &uea f"
$ons"dera dre& sa+oa0 &n! '" anun/ur"le moruare nu re+u"au s! &omeneas$! de sufer"n/!(
Am &r"m" $u mndr"e vesea mor/"" f"ulu" nosru% lo$oenenul #n re*erv! He"n* .@ller% $!*u &enru
&ar"e(((B
Tre" s!&!mn" ma" r*"u% fam"l"a .@ller &r"m"se o s$r"soare lun,! $are anun/a e&ed"erea a 927
m!r$" '" ; de &fen"n,"% re$uno'"n/a armae" &enru sa$r"f"$"u( !rnul .@ller s-a #nfur"a '" s&use o
mul/"me de lu$rur" &e seama &re/ulu" sn,elu"% dar fu au*" de $"neva $are su&rave,3ea $asa(
 )n seara urm!oare% au a&!ru do" domn" +"ne #m+r!$a/"% $are #l s!lar! &e .@ller( A fos '" un
&ro$es( efe"sm% &urare ne$ores&un*!oare &enru un +un ,erman% ofense aduse >@3rer-ulu" '"
 #ndemn la r!s$oal!( )nr-o d"m"nea/! de no"em+r"e% &e $nd &loua m!run% $!l!ul #" !"e $a&ul lu"
.@ller-a!l(
oamna .@ller% $are r!"se aa vreme al!ur" de Hans .@ller% a fos r"m"s! la Ravens+r@$J%
&enru reedu$are(

7 Kri
  mmi
nal
pol
izei— Pol
iţi
aJudi
ciar
ă
 

8n cor de strigăte şi chemări se înălţa din mii de guri. >ombele cădeau ca grindina. (e străzi
alergau torţe umane, prefăcându-se apoi în mici mumii.
4l chemau în a&utor pe umnezeu, dar omnul nu-i auzea.
>iserica 'fântu icolaie era o mare de flăcări. (reotul încercă să sal!eze 'fintele +doare, dar un
Christ mare de piatră se prăbuşi peste el rupându-i şalele.
 Ardea =amburgul.
oi beam în pi!niţa spitalului, în timp ce ştabii (artidului benchetuiau într-un restaurant subteran
din >aum;all, unde (aul >ielert căuta un asasin.
(entru &efuitorii de cada!re, noaptea se do!edea fructuoasă.

<.ARA.ENT E N<APTE
 Asu&ra s&"alulu" $!deau or&"lele av"a/"e" "nam"$e( C!m"nul de $o&"" d"ns&re Landun,s+r@$Je fusese
d"srus #n$! ma" #na"ne( Un nor ur"a' de fum '" $!m"nul d"s&!ruse% #m&reun! $u 'o"m"" 3"ler"'" '" o/"
$e"lal/" $o&"" d"n &"vn"/!( To aun$" au d"s&!ru '" $e" nou! +!"e/" de do"s&re*e$e an"% servan/"" unul
an"aer"an(
< ar"&! a s&"alulu"% $ea $are avea fa/ada &e Na$3srasse% fusese &e 0um!ae ras!( Se ma" &ueau
vedea resur"le $onors"onae ale &aur"lor de f"er% un &"$"or ,ol smuls de la ,enun$3" su+ un ro"
+*"or de mu'e '" o mn!% o mn! mare% as&r!% $u un "nel need &e de,e( "-o d"s&uau do" $"n"
$osel"v"% $eea $e ne f!$u s! rdem(
4 .are &or$!r"e% $amara*"% sufl! Le,"onarul( Sfr'"ul e a&roa&e% Re"$3-ul dev"ne l"n"a #n"(
 )n fa/a +er!r"e" Sfnu Paul% o feme"e &e 0um!ae #nf!'ura! #nru-un $ovor ro*% ve$3"% a$o&er"!
oa! de &raf de $al$ar $enu'"u% &ln,ea de una s"n,ur!( )n *"ua a$eea erau mul/" $are &ln,eau
s"n,ur"( Pe &oara d"ns&re m"a*!noa&e a Ham+ur,ulu" fu v!*u! o lun,! &ro$es"une% erau
mun$"or"" sr!"n" $are lu$rau $u $onra$( N"men" nu #n$er$! s!-" arese*e% &ol"/"a se &r!+u'"se( Cu
&over" ,rele &e umer"% mun$"or"" sr!+!ur! Neum@nser% re$ur! &odul de la Rens+our, '" se
 #ndre&ar! $!re ,ran"/!( Erau s!u" de r!*+o"ul ,erman( Au re$u ,ran"/a f!r! a f" $onrola/"%
German"a oa! &!rea $u&r"ns! de fl!$!r"(
 )n $eea $e ne &r"vea% "e'"rea d"n s&"al a fos amna! f!r! e&l"$a/"" '" am fos re&ar"*a/" la
de,a0area ru"nelor% dar $ea $are ne $omanda era mul &rea l"&s"! de e&er"en/!% &enru $!ane
ve$3" $a no"( Era o "nf"rm"er!-'ef!% nou-ven"!% $are &ura un $o$ mare #n vrful $a&ulu"% o feme"e
"&"$ ,erman!% sla+! '" &l"n! de ea( Pe &"e&% deasu&ra +ro'e" de ar,"n% se l!f!"a em+lema
Par"dulu"% oa! d"n aur( 6or+ea ,uural '" r!,u'"(
4 6o" !"a &aru% ne&r"$o&s"/"lor% fa$e/" +"ne '" m"'$a/"-v! ma" re&ede >a$e/" ros de o lo&a! '"
de,a0a/" sa/"a D(
4 < s"n,ur! lo&a!5 se "neres! ."$u/ul(
4 <+ra*n"$ule l!r! mu"erea $ea sla+!(
Le,"onarul se r"d"$! foare ne&!s!or '" *"se #n fran/u*e'e=
4 Allons-O% les ,ars8
4 A"$" se vor+e'e #n ,erman! *+"er! ea(
4 .a" du-e dra$ulu"
>eme"a s$r'n" d"n d"n/" '" d"s&!ru &e s$!r"( < "nf"rm"er! m!run/"$!% $are v!*use s$ena% ne 'o&"=
4 >er"/"-v! de .a3"lda Are un frae la Gesa&o(((
Le,"onarul se adres! ."$u/ulu"=
4 Am"ne'e-m" s-o re$ &e .a3"lda &e l"sa lu" Pora(
4 e $e5 f!$u m"$a "nf"rm"er! m"ra!(
Le,"onarul o &r"nse de +!r+"e(
4 Penru *"ua r!fu"el"lor% dr!,u/o( >a$em l"sa d"n fu,a $alulu"(
4 umne*eule e$lam! &rosu/a% n-o/" f" $omun"'"5
Cam"ona,"ul $el vo"n"$ W"llO auer "*+u$n" #n rs '" faa $l!"n! $a&ul v!*ndu-ne &le$nd(
4 S! a" ,r"0! $e s&u"% Gre3e% 'o&" une" $ole,e( Comun"'"" #'" noea*! numele% e "m&ul s-o
'er,em(
Sora Gre3e se &orn" s! rd!(
4 Nu e $a*ul meu% fao( Ta!l meu e de $"n$" an" #nr-un la,!r de $on$enrare( Era na/"onal-so$"al"s%
dar nu '"a s!-'" /"n! l"m+a-n fru( )n/ele,"% am asfel o &ol"/! de as",urare &enru v""or(
Cealal! se s$!r&"na ,nd"oare(
4 .!$ar da$! a' &uea s&une la fel( "n &!$ae #ns! a!l meu ese ma"or #nr-o d"v"*"e SA das
Re"$3B(
Con"nuar! s! s&ele #n !$ere $anule '" ser"n,"% "ar du&! un "m& $ea m"$! *"se% &"erdu! #n ,ndur"=
4 Poae $! ar re+u" s! ra&ore* 'efulu"5 A'a s&une re,ulamenul $nd e vor+a de $uv"ne
su+vers"ve(
Gre3e se u"! lun, la ea(
4 .ar,are% s! nu fa$" asa Se &oae #noar$e #m&or"va a #n *"ua $nd Adolf nu va ma" f"(
Re,ulamenele asea sun f!$ue s! le $al$" #n &"$"oare% am"ne'e-/" sfaul meu= n-a" v!*u% n-a"

8 Sămer
  gem,băi
eţi
!
 

au*"% n-a" vor+"


Se r!su$" s! &le$e '" #" ma" *"se o da!=
4 a$! vre" s! e /"" la su&rafa/!% /"ne m"ne $e /"-am s&us( .!nn$!% dorm"% $ul$!-e $u $"ne vre"%
dar /"ne-/" ,ura% asa e &r"n$"&alul(
Sora Gre3e lu$rea*! '" as!*" #nr-un s&"al( T"m& de &aru an" a #n,r"0" solda/"% a #n$3"s o$3""
mor/"lor% "-a oro&" $u morf"n! aun$" $nd erau #n &ra,ul ne+un"e"% s-a $ul$a $u e" $nd era la
$a&!ul nerv"lor( T"m& de do" an" a #n,r"0" solda/" en,le*"% f!$ndu-le "n0e$/""% o$!r"ndu-" $um f!$use '"
$u solda/"" ,erman"( A&o"% $"v"l"" au lua lo$ul solda/"lor% $u +ol" $"udae '" ne$unos$ue &n! aun$"(
Inf"rm"era Gre3e de la Cru$ea Ro'"e refu*! s! ur$e s$!r"le "erar3"$e '" $on"nu! s! fa$! "n0e$/""( "n
$nd #n $nd #nlnea $e un fos &a$"en% ,erman% norve,"an% dane*% en,le* or" ne,ru $on,ole*%
ara+ d"n Al,er% vreun le,"onar remurnd de fe+r! $are se #nor$ea d"n Indo$3"na( Se +u$ura
rev!*ndu-"% +ea $u e"% uneor" se $ul$a $u unul or" $u alul(
4 )nodeauna nu-" de$ o f""n/! omeneas$!% s&unea ea% '" am v!*u a de mule(((
Gre3e a fos o mare "nf"rm"er!% &e $are un"" o d"s&re/u"au #n numele morale"% dar al/"" — mul ma"
omeno'" 4 o saluau $u res&e$( C""orule% da$! ve" re$e vreoda! &r"n Ham+ur,% du-e la
Landun,s+r@$Jen% nu de&are de Ree&ers+a3n( La sn,a fa/! de HafenJranJ3e"% #nr-o $as!
reras!% $are ese o $l"n"$! de s&e$"al"ae% o ve" ,!s" &e sora Gre3e '" mul/ume'e-" #n numele
uuror +!r+a/"lor ne$unos$u/" #n un"form! verde sau JaJ"(
."$a .ar,are a fos s&n*ura! #nr-o *" de ma" d"n anul 9F2% mur"nd o a de &rose'e &re$um
r!"se% #n numele morale" '" d"n $au*a num!rulu" &rea mare de ra&oare(
<d"3neas$!-se #n &a$e% nu e s"n,ura de felul e"(
 )n $eea $e ne &r"vea% ,!s"sem m"0lo$ul s! $3"ul"m de la de,a0area erenulu" '" 0u$am $!r/" #n &"vn"/!%
la "nf"rm"erul Peers(
4 C!$"% s&unea Le,"onarul% da$! a0u!m la de,a0!r"% a0u!m #n a$ela'" "m& '" &e $e" &e $are #"
urm(
Peers $'",a( Ne ,3"fu"a $u $rna/" sro&"/" $u al$ool de F de ,rade% #ndo" $u a&! '" eram fer"$"/"
$! sunem #n v"a/!( La Ham+ur,% #n 9F22% a$esa era lu$rul de $!&een"e( >r!/"orul ar!! $!re un
+or$an #n $are &luea $eva ,reu de def"n"(
4 Ce ma" e '" asa5 #nre+!% lun,"nd ,ul(
Peers &r"v" #na&o" '" r!s&unse=
4 Un a&end"$e "nfe$a(
Pl"n de "neres% ."$u/ul #l $ulese $u vrful de,eelor '" flu"er! $"nele al $!ru" +o se vedea se su+
a&araul $u ra*e X(
4 E'" un &or$ #" *"se Le,"onarul an"malulu"% o+servnd $um #n,3"e +u$aa de "nes"n(
4 A" s! ve*"% &rofe/" Peers% &un r!m!'a, $rn!$"or"" me" $onra 'na&sulu" !u $! #l d! afar!(
C"nele% ol!n" #nr-un $ol/% ne &r"vea $u o$3"" s!" #nfomea/"% deoda! se r"d"$!% su,3"/! v"olen '"
s$u"&! a&end"$ele(
4 Adu ra$3"ul sr",! Peers #n$na( Am '"u-o(
Cu un ,es de mare sen"or "-a #na&o"a ou'" ."$u/ulu" un $rn!$"or% anun/ndu-ne $a #n &luonul 7
ese un ar"ler"s #n sare s! #n,3"! or"$e(
4 A"urea% f!$u Le,"onarul% $are nu $redea( Am ma" v!*u eu un"" $are #n,3" 'er&"% s"$l! sau s$u"&!
fo$(
4 Ha" s! vedem% &ro&use ."$u/ul% da$! nu-" de a$ord% #l $oono,"m(
 )n drum $!re &luonul 7 am $ules #n ,r!d"n! o +roas$!( Ar"ler"sul era un munean *drav!n $u
&almele $ lo&e/"le( Pe frunea 0oas! '" e'"!% s&rn$enele " se #m&reunau '" o$3"" s!" m"$" '" ne,r"
ne f"au "m&( Rse% foare mndru% $nd Peers #l #nre+! da$! ar &uea mn$a +roas$a(
4 )n,3" or"$e da$! m" se d! $eva &enru a$easa(
4 < &alm! *"se ."$u/ul(
4 Penru asa% r!s&unse ar"ler"sul% v! &o sno&" &e o/"% $u "ne #n frune% se$!ur!
>r!/"orul res!r"( Un vn!or de mune se a&ro&"e '" #n,!"m! #nr-un d"ale$ a&roa&e de ne#n/eles=
4 Em"l &oae ru&e $u mna &"$"orul mese"% &oae ame/" o va$!% u"e a'a " va$a se &r!+u'e'e(
Poae r"d"$a un $al de ar"ler"e% $u 3arna'amen $u o(
."$u/ul rase aer #n &"e&% &l"n de d"s&re/( Se duse la fereasra r"&l!% a&u$! rama% o *,udu" de
$eva or"% a&o" #'" &use #nrea,a for/!( 1"dul #n$e&u s! $ra&e% ur"a'ul r!mase $u rama #n m"n"%
r"umf!or( A*vrl" oul &r"n ,olul feresre" #n ,r!d"n!% de unde se #n!l/! un *,omo de une #nso/" de
&roese( Ar"ler"sul r"d"$! +!r+"a( Se r"d"$! #n$e% a&u$! masa $ea mare d"n m"0lo$ul #n$!&er""%
smulse un &"$"or '"-l sf!rm! de $ol/ul &aulu"( ."$u/ul% r"d"$nd d"n umer"% lu! &aul $u $el $are #l
o$u&a $u o '"% #n urleele de s&a"m! ale +"eulu" om% #l arun$! #n $el!lal $a&! al $amere"(
4 L"n"'e r!$n" un >eld?e+el d"n &aul lu"(
ou! &alme #l $um"n/"r!( C #l &r"ve'e &e ar"ler"s% un &umn #l f!$u s! se #n"nd! &e 0os% $u ,ura
des$3"s! de m"rae(
Le,"onarul ne f!$u semn( L-am #n$adra &e ."$u/ul lundu-l $u no"(
4 Asa se las! $u &rna"e% dra,ul meu% &rofe/" Peers( Se vor da semnalmenele ale% $el ma" r!u e
+u$lu$ul $u fereasra(
4 6e*"-/" de rea+!% &e vremur"le asea d"s&ar aea(((
S$oase +roas$a d"n +u*unar '" o arun$! &e +"roul "nf"rm"ere"% $are s!r" fr"&! s$o/nd un /"&! de
,roa*!(
 Av"oanele au reven" noa&ea( Ru,ur"le% rean"mae de fosfor% s-au a&r"ns d"n nou f!$nd ale v"$"me(
 

Co&""" se re&e*eau des$ul/" #n ad!&osur" &enru a &"er"% &r"n'" #n $urs! $a 'oare$""( Undeva% #n *ona
&orulu"% o $oloan! de &r"*on"er" &!*"/" de ,ard"en" d"n SS se #ndre&a de asemenea $!re un
ad!&os( N"men" nu au*" urleul +om+e" $are #l lov" d"n &l"n( Nu r!mase de$ o ,r!mad! de $arne
sn,er"nd!% $are se $onors"ona% urma! de &uoarea o+"'nu"! de sn,e% sal&eru '" $arne ars!( Un
SS-"s f!r! &"$"oare se r# &ln,nd &n! la un &r"*on"er $are nu ma" avea &ne$( .ur"r! unul #n
+ra/ele $elu"lal( Arun$!oarele de fl!$!r" ale ,en"'"lor "-au &ref!$u a&o" #n $enu'!(
Pe ln,! .on$Je+er,srasse se &uea vedea $um lune$! o um+r!% $are d"n $nd #n $nd se a&le$a
asu&ra ru&ur"lor $e *!$eau a$olo( < lam! de $u/" s$l"&ea% se$/"onnd $e un de,e '" "nelul
d"s&!rea #nr-un +u*unar #n$!&!or( Um+ra mer,ea ma" de&are% $!re $adavrul urm!or% un ,eam!%
o lov"ur! de m!$"u$! '" de,ee a,"le $are &"&!"au ru&ul #n$! frem!nd((( Preu"nden"% ln,! El+a%
&e Hansa&la*% #n Mra"ser W"l3elmsrasse% se &uea vedea a$ela'" lu$ru( )n $ol/ul lu" Aler?all o
feme"e urla de ,roa*!( < s"lue! s$und! '" fel"n! se arun$! asu&ra e"% de,ee de o/el #" #n!+u'"r!
sr",!ul #n ,le0((( Cu ,enun$3"ul% +!r+aul #" &use &"ed"$! r!surnnd-o% o mn! s$oo$" &e su+
fusa srm!% sf'""nd len0er"a su+/"re( P"$"oarele feme"" se *+!ur! $u d"s&erare% #n "m& $e o &ul&!
su&l! '" mus$3"uloas! le de&!ra((( 6or+e f"er+"n/" '" dul$" " se 'o&eau la ure$3e% #n "m& $e o ,ur!
la$om! #" mn,"a $3"&ul $r"s&a(((
4 Las!-m!((( nu vreau s!-/" fa$ r!u((((
>eme"a #l l!s!% ma" +"ne asa de$ moarea(((( Pln,ea de s&a"m!((( easu&ra lor un &om de
Cr!$"un sr!lu$"or se le,!na #n aer% a&a $l"&o$ea #n $analul El+e"% &ro"e$oarele "lum"nau $erul% l"v"d
de &raf '" fl!$!r"( P!mnul remura% la fel $a feme"a su+ mna $elu" $are o v"ola( Cu &re$au/"e%
mna ur$! #n lun,ul &"$"oarelor desf!$ue% de*+r!$nd v"$"ma( Era o feme"e n!r! $are se ,r!+ea
s&re ad!&os '" d!duse &ese unul d"n mon'r"" &e $are #" *!m"sles$ asfel de no&/"( Se arun$!
asu&ra e"((( N"$" nu ma" sr",!( < +om+! e&lod! nu de&are((( Nu-" a$ordar! aen/"e% nu s"m/"r!
&!mnul $are se $uremura su+ e"( Cu del"$ae/e% +!r+aul s$oase unul d"n $"ora&"" su+/"r" de
m!ase% #'" &l"m+! +u*ele &e el% #'" #nfund! o+ra*ul((( Res&"ra/"a #" deven" 'u"er!oare% o$3"" #" lu$eau
 #n lum"na fl!$!r"lor( .u'$! o+ra*ul feme""% o a&u$! de &!r '"% foare re&ede% #" #nf!'ur! $"ora&ul #n
 0urul ,ulu"((( Srnse((( >eme"a 3or$!"a% *+!ndu-se $u #ndr0"re( !r+aul rse( u*ele " se
 #nv"ne/"r!% o$3"" "-au "e'" d"n $a&% ,ura " s-a des$3"s( Tru&ul se f!$u moale '" mur"( !r+aul s$oase
$u #nfr",urare $3"lo/"" m"$" a" v"$"me" '" #" &use #n +u*unar% du&! $are v"ol! $adavrul #n$! o da!%
s!rund ,ura l"&s"! de v"a/!( Se l"n"'"% *m+" $adavrulu" s"lu"% $!*u #n ,enun$3" '" #'" #m&reun!
m"n"le(
4 oamne% sun mna Ta( )n$! un d"avol de feme"e a fos &ede&s"% a'a $um m"-a" &orun$"(
Se a&le$! asu&ra ru&ulu" '"% $u vrful $u/"ulu"% $res! o $ru$e &e frune% a&o" d"s&!ru $a o &"s"$!
&r"nre ,r!me*"le de molo* '" ru"nele fume,nde(
Pu/"n ma" r*"u% dou! feme" "nere au ,!s" $adavrul% dar% $u&r"nse de ,roa*!% au fu," $ le /"neau
&"$"oarele( Era al $"n$"lea asas"na #n numa" $eva s!&!mn"% &ol"/"a era la &nd!( Afa$erea re$u
de la &ol"/"a 0ud"$"ar! la Gesa&o% "ar $ons"l"erul Paul "eler &relu! an$3ea% >rumosul PaulB #n
&ersoan!% &roe$orul lu" Tan" ora(
 )n &alon '" mnu'" al+e% $u /",areul de ar,"n #nre +u*e% '" $u nasul as$uns #nr-o +a"s!
&arfuma!% &r"v" #ndelun, $adavrul% #n !$ere( To$ma" se #n$3e"aser! m!sur!or"le '" foo,raf""le% un
med"$ se r"d"$! de ln,! ru&ul ne#nsufle/"% un med"$ vrsn"$% $are se u"a d"nr-o &are la
>rumosul PaulB(
4 A v"ola-o #na"ne de a o su,ruma( R!n"le '" !"eur"le au fos f!$ue du&! $e a mur"(
4 .a" +"ne m"-a" s&une $"ne le-a f!$u mr" "eler( Ar f" fos ma" folos"or
 )" #noarse s&aele med"$ulu" '" se #ndre&! #n$e s&re .er$edes-ul s!u( ."nea #" lu$ra d"n &l"n%
m"nea a$eea $are n!s$o$"se orur" d"avole'" &enru "nam"$"" Re"$3-ulu"B '" $are era #n sfr'"
&reo$u&a! de $eva re*ona+"l(
La ea0ul re" al Prefe$ur"" d"n Marl .u$J Pla* se #nre,"srau v"$"mele +om+ardamenulu"% des",ur
$u o a&ro"ma/"e de $eva sue% $!$" era "m&os"+"l a al$!u" sa"s"$" ea$e( < fun$/"onar! #n
vrs!% roas! &ar$! de mol""% aduna l"sele( u&! mule d"s$u/""% se a0unsese la D 298 mor/"% a/"a
r!n"/" '" a/"a d"s&!ru/"% $!$" foare mule $or&ur" fuseser! &res$3"m+ae #n $enu'!% du&! $e ,en"'""
$ur!/aser! lo$ul $u arun$!oarele de fl!$!r"( Au fos m*,!l"e f"'e% a$esea r"m"se la ar3"ve% a fos
"m+ra un vraf de $er"f"$ae de de$es% #n a'e&area aa$ulu" urm!or( Ese nevo"e de ord"ne #nr-o
so$"eae $"v"l"*a!(
La num!rul D:7% de la ea0ul do"% >rumosul PaulB% #n$on0ura de $/"va $ole,"% sud"a foo,raf""le
$elor $"n$" feme" asas"nae( Cea ma" n!r! de 9: an"% $ea ma" vrsn"$! de D;% oae sran,ulae $u
un $"ora&% oae avnd &e frune o $ru$e sn,er"e #n oae $a*ur"le $r"m"nalul luase $3"lo/"" $u el(
4 T"&ul e solda% s&use +rus$ Paul "eler '" se r"d"$!(
Ce" re" $ole," l-au &r"v" #nm!rmur"/"( Un SS-"s #l a0u! s!-'" #m+ra$e &alonul( )'" rase $u ,r"0!
mnu'"le al+e &e m"n" '"% &uf!"nd d"n /",areul s!u lun,% &!r!s" Prefe$ura(
T"m& de ore #n '"r a &uu f" v!*u &l"m+ndu-se &r"n sr!*"le r!u m"ros"oare% $u o +a"s! &arfuma!
la nas% &r"v" $u d"s&re/ de un"" '" salua um"l de al/""( A fos v!*u '" la Tan" ora% &!l!vr!," $u feele%
se r!s" la E?ald% a&o" r!!$" &e Neuer Wall "nrnd #n d"verse lo$ur"(
C!re sear! a0unse la un resauran de lu% de ln,! aum?all% la $eva ea0e su+ &!mn( La
su&rafa/! nu se vedea de$ o ve$3e &"vn"/! $u ve$3"ur"% dar du&! $e $o+ora" o s$ar! a+ru&!% $are
du$ea mul su+ n"velul sr!*""% o nou! lume /" se des$3"dea( Lo0ele $u aer $ond"/"ona $u&r"ndeau
mese a$o&er"e $u /es!ur" "ma$ulae% $u vesel! de &or/elan '" ar,"n!r"e( L!m&"le $olorae% fool""le
$omode '" $ovoarele adn$" $onr"+u"au la amosfera "n"m!( < arma! de $3elner" #n ves! al+!% $u
 

revere ro'""% se #n,r"0ea de $l"en/"" ele,an/" '" vesel"(


 )n a$ese resaurane su+erane de lu nu ,!sea" l"se de mn$!rur" '" n"$" de v"nur"( Comanda"
or"$e dorea"% "ar &re/ul era #n fun$/"e de $omand!( < $u$oan! foare sumar #m+r!$a! #" lu! &alonul
>rumosulu" PaulB% $are se arun$! ne&!s!or #nr-un fool"u% f!r! a-l #nvredn"$" &e o+erul frn de la
m"0lo$ n"$" m!$ar $u o &r"v"re( Porn"$3e $u $"u&er$"% $arof" &r!0"/"% s"$la de <&&en3e"mer((( du&!
$are Paul "eler se l!s! &e s&ae #n$e&nd s! sud"e*e numeroasa adunare( Ele,an/" of"/er" #n
un"form! $enu'"e sau verde% of"/er" de mar"n! #n al+asru #n$3"s% $u f"reur" aur"e '" $!m!'" de o
al+ea/! or+"oare% SS-"'" #n ne,ru $u ,ulerele $usue $u ar,"n% fun$/"onar" de &ar"d% a de
 #n$!r$a/" $u aur #n$ &n! '" un mare'al de &e vremea lu" >ran*-ose&3 "-ar f" &"*mu"% o/" rdeau%
ne&!s!or"% $u damele #m+r!$ae #n m!!sur" '" +l!nur"( Un am"ral se umfla #n &ene #nre dou!
doamne foare vesele% la , #" arna $ru$ea de $avaler $u s&ade '" frun*e de se0ar '" $ea B&enru
.er"B% d"n &r"mul r!*+o" mond"al( Paul "eler &ufn" d"s&re/u"or v!*nd $! am"ralul #" arun$! o &r"v"re
de sus% am"ralul #ns! ar f" #n,3e/a da$! "-ar f" $"" ,ndur"le Sandaenf@3rer-ulu" SS Paul "eler(
>rumosul PaulB #" ura la fel &e of"/er"" su&er"or" $ '" &e 0unJer"% $eea $e o demonsr! $u &r"sos"n/!
du&! aenaul d"n ; "ul"e $nd% #n $al"aea sa de Gru&&enf@3rer SS% "nr! su+ $omanda d"re$! a
'efulu" Gesa&o-ulu"% Malen+runner(
Pn! una-ala% #'" devora #n !$ere &orn"$3ea% mu'$nd de &e oase &re$um un an"mal de &rad!%
f!r! s!-" &ese de &r"v"r"le &l"ne de d"s&re/ ale $elor d"n 0ur( <asele rosneau #nre d"n/"" s!" &uern"$"%
d"n $nd #n $nd s$u"&a $e unul '" se s$o+ea $u fur$ul"/a( La sfr'" s$!&! un r," u'or(
>u salua &ol""$os% mul &rea &ol""$os% de un domn #n $"v"l% $are re$ea &e ln,! masa lu" urma de
o doamn!( "eler r!s&unse f!r! a s$oae d"n ,ur! $o&anul de &orn"$3e% &e $are #l /"nea $u
amndou! m"n"le(
4 A,en al Gesa&o-ulu"% foare sus &us( umne*eu '"e $e $au! a"$" 'o&" domnul #nso/"oare"
sale(
Un fun$/"onar de la Par"d% #n un"form! ou de ra/!% #'" f!$u a&ar"/"a flan$a de re" feme"( Ceru $on"a$
'"% #n re$ere% o &lesn" &ese fund &e &r"eena unu" $avaler"s $are vru s! se su&ere% #ns! $nd
re$unos$u &e v"nova deven" +rus$ numa" *m+ee( <mul Par"dulu" ma" rase o &alm! &ese fesele
dansaoare" unu" ma"or d"n Luf?affe( A$esa &roes! '" &rofer! sla+ $eva amen"n/!r"( Na*"sul
&ufn" #n rs% &r"v"nd $ru$ea de r!*+o" a ma"orulu"% $are sr!lu$ea s"n,ura"$! &e &an,l"$a #n dou!
$ulor"(
4 Tn0e'" du&! o moare de erou5
<f"/erulu" " se ur$! sn,ele #n o+ra*% #ns! &arenera lu" *m+" omulu" de la Par"d( Av"aorul% vn!%
se #ndre&! '" s&use #n$e=
4 6e" avea ve'" de la m"ne(
4 " u de la m"ne% r!s&unse $el!lal% lundu-'" $rdul de dame la +ar% unde se ur$! seme/ &e un
a+ure(
>rumosul PaulB #'" 'erse ,ura $u 'erve/elul '" $eru o mo$a( >oare de&are se au*ea /"&!ul de
alarm! al s"renelor(
Por/"le ,rele de o/el% &rev!*ue $u r!sufl!oare% au fos *!vore% ,on"nd afar! lumea fl!$!r"lor( Se
s"m/ea $!derea +om+elor &r"n u'oare *,udu"ur"( <+er"" serveau $a de o+"$e"% f!r! ,ra+!% f!r!
eam! n"$" $ea ma" m"$! $om&as"une &enru $e" $are% #n urlee de ,roa*!% /o&!"au a$olo sus &e
asfalul ar*nd sau &enru $o&""" $are se o&eau #n lum"na or+"oare a fosforulu"( <r$3esra $na
mu*"$! lan,uroas! &enru floarea Ham+ur,ulu" '" a Par"dulu"% '"ra,ur"le s$l"&eau &e de$oleur"le
adn$" ale feme"lor &"erele de o valoare "nes"ma+"l! sr!lu$eau la m"n"le rasae ale
dansaoarelor(
 Afar!% &e sr!*"le #nve$"nae% um+rele fanoma"$e ale no&/"lor de alarm! erau la &nd!((( < +om+!
asu&ra ele,anulu" lo$al de noa&e% $e man! $ereas$! ar f" #nsemna &enru 0efu"or"" de $adavre
Unele um+re aveau *vas"$! la +uon"er!(
Pr"nre mese re$u% sre$urndu-se% o feme"e frumoas!% #nr-o ro$3"e al+asru-des$3"s '" $u &anof"
de$u&a/" $u o$ur" #nale% se o&r" ln,! Paul "eler(
4 un! *"ua% Paul( Tu% a"$"5
Cu o$3"" &e 0um!ae #n$3"'" #" f!$u sen"n s! "a lo$ &e s$aunul d"n fa/a sa(
4 A'a*!-e% Else+e3% s! &!l!vr!,"m(
Else+e3 se a'e*! r"d"$nd n"/elu' fusa% $eea $e des$o&er" &"$"oarele e" lun,"% #n $"ora&" erem de
f"n"(
4 C3es"un" &ersonale sau de serv"$"u5
>rumosul PaulB /u,u"e +u*ele( <$3"ul v"u lu$ea amen"n/!or(
4 E r!*+o"% Else+e3% sunem #nodeauna de serv"$"u(
Ea rse sar$as"$(
4 ."-am da seama% Paul( C3"ar du&! $e am &"erdu &e so/ul meu '" re" fra/"(
 )'" a&r"nse o /",ar!( u&! o $l"&! de ,nd"re% ad!u,!=
4 " un f"u( Un"$ul meu f"u( )n/ele," $e #nseamn! asa% Paul5
4 Nu #nseamn! n"m"$% Else+e3% a+solu n"m"$( S"n,urul lu$ru $are $onea*! ese v"$or"a
German"e"( S! mor" &enru >@3rer re+u"e s! f"e dor"n/a f"e$!ru" ,erman% +!r+a or" feme"e% '" ese o
moare frumoas!% Else+e3% o moare de &"*mu"( Nu or"$"ne se &oae f!l" $u $"n$" ero" $!*u/" la
daor"e(
>eme"a &r"v" lun, o$3"ul mor(
4 A" s&us ero"5
 

4 a% ero" $!*u/" &e $m&ul onoare"% &enru >@3rer% r!s&unse Paul% #ndre&ndu-se $nd &ronun/!
>@3rerB(
Else+e3 rse for/a(
4 !"e/elul meu avea 'a&e an"% o ,r"nd! "-a frn s&aele( ."$u/ul meu >r"*((( S!-l f" au*" $um
&ln,ea(((
4 Nu-" v"$or"e f!r! la$r"m"% dra,a mea% e le,ea v"e/""( Penru a +"ru" re+u"e s! sufer"( Pn! '"
>@3rer-ul re$e &r"n $l"&e ,rele(
4 A" fos vreoda! &e fron5 #nre+! ea dul$e(
4 Nu% nu &e fronul la $are e ,nde'"% #ns! &e un alul% s&use "eler !"os( Adolf H"ler 4 se r"d"$!
4 are nevo"e de oamen" $are s! fa$! s! mear,! ma'"na% oamen" f!r! m"l! &enru r!d!or"%
defe"'"% $are s! a&ere ero"$ul &o&or ,erman de $"uma asa( S! nu $re*" $! mun$a noasr! e
u'oar!% faa mea( Tre+u"e s! f"m dur"% ar" $a o/elul lu" Mru&&% s! nu avem n"m"$ d"n sens"+"l"!/"le
$o&"l!re'"( Crede-m!% nu '"u $e #nseamn! s! a" "n"m!(
4 Te $red% s&use% &r"v"ndu-l lun,(

C!u!orul de ero"B avea un o$3" &reu"nden"% r!s$olea s&"alele% +aal"oanele de su&rave,3eor"%


un"!/"le de &ol"/"e% fa+r"$"le% +"rour"le( Inval"*"% +!rn"% &u'"% $u o/"" #" $!deau #n &las!(
4 )na"ne% $amara*"B Ple$au $nnd s&re un"!/"le de "nsru"re( Ese a de frumos s! f"" soldaB
Tr!"as$! German"a% r!"as$! Adolf H"ler '" r!"as$! moarea ero"lor
>rumosul PaulB r!!$ea &e sr!*" #n $on"nuare% era v!*u &reu"nden"( Cnd se &l"$"sea% ordona s!
" se adu$! dou! feme" &enru v"*"!B( Asa #" lua $va "m&% du&! $are% &u/"n $am ro'u #n o+ra0" '"
&u/"n $am o+os"% Paul "eler &le$a de la ud"$"ar!B( >eele v"*"aeB erau el"+erae( Toul are &re/ul
s!u(
u&! ale re" *"le avu lo$ o nou! $r"m!% o o feme"e% la $/"va &a'" de Ree&ers+a3n% #n He"n
HoOersrasse% d"n a&ro&"erea s&"alulu"( Cons"l"erul 0ur"d"$ Paul "eler $re*u $! #nne+une'e de
fur"e( C!rnd du&! el o du*"n! de e&er/"% #" asmu/" &re$um o 3a"! amen"n/ndu-" de oae relele(
4 S! nu v! #noar$e/"% ,r!mad! de ne&u"n$"o'"% #na"ne de a adu$e un re*ula Ave/" $"n$" *"le% n"$"
o se$und! ma" mul( )n $a* $onrar% v! a'ea&! d"v"*"a SS d"n se$orul $enral al fronulu" de es( S!
$r!&a/" a$olo re,lemenar% #n m"0lo$ul mla'"n"lor
Co&o"" &!r!s"ser! $l!d"rea $enu'"e d"n Marl .u$J Pla*% do" $e do"( Al 'aselea asas"na a fos $el
al une" "nf"rm"ere de la no" d"n s&"al% o fa! de ;9 de an"( Ca '" $elelale% a fos v"ola!% "ar $3"lo/""
d"s&!ruser! '" e"(

(rincipiile mărginite ale unei mame absurde au fost în mare măsură cauza crimelor sale. +mora
 pentru a face bine, fiind încredinţat de meritele lui.
)ot ceea ce îi spusese mama rămăsese însemnat cu litere de foc în mintea bolna!ă, înceţoşându-i
înţelegerea. imeni însă nu încercă să-l înţeleagă.
oi înşine eram ucigaşi, însă ucigaşi în ser!iciu comandat, ceea ce era cu totul altce!a... fireşte nu
însă şi pentru cei ucişi" 

UCIGAUL E >E.EI
Hans auer a fos $el $are a des$o&er" $3"lo/""( A$eas! des$o&er"re a srn"% $um era '" de
a'e&a% ,lumele $ele ma" 0osn"$e% &n! $nd Se"n ne-a &us *"arul su+ nas(
Era vor+a de o nou! $r"m!( )n$! o feme"e( Cadavrul% $a '" $ele ale v"$"melor aner"oare% fusese
de*+r!$a de $3"lo/" de $!re u$",a'% un adev!ra sad"$(
4 La na"+a sr",! auer(
Pr"vea a"ur" sa$ul d"n $are s$osese $3"lo/"" '" #" num!ra nervos= 'ase Am ver"f"$a '" no"% $u a$ela'"
re*ula( Le,"onarul flu"er! a &a,u+!(
4 Trura ase $3"lo/" '" 'ase $adavre% so$oeala se &or"ve'e
."$u/ul se #n"nse '" arun$! o &r"v"re s$ur! #n sa$ul r!surna ln,! &a( Con/"nea $eva &a$3ee $u
+"s$u"/" de se$ar! '" $eva len0er"e% #m&!ur"! re,ulamenar% $u vulurul av"a/"e" la vedere(
4 Cum "-a" ,!s"5 #nre+! ."$u/ul% lov"nd sa$ul $u &"$"orul(
4 )n $e ra3a m-am +!,a% $oro+!"ndu-l C!uam $eva de s$r"s '" am s"m/" $! alune$! $eva% asa-"
s&use auer #nor$nd $a&ul(
4 ."n/" 3o!r# ."$u/ul( Adev!rul ese $! adulme$a" $eva de man,l" '" e-a" arun$a &e sa$ul lu"
Geor,(
 )n $amer! nu eram de$ no" $"n$"% o/" $e"lal/" erau la $orvoad! sau la v"*"a med"$al!(
4 Ce ne fa$em5 #nre+! su&ef"a auer(
4 6re" s! s&u" $e o s! fa$"5 #l $ore$! Se"n( Tu "-a" ,!s"% nu no"( No" nu ne +!,!m nasul #n lu$rur"le
alora(
auer rse r!u!$"os '" r"d"$! un de,e% &e $ de a$u*aor &e a de 0e,os(
4 Tu vor+e'"5 Poae $! nu e'" u $el $are "-a 'u" 'na&sul ."$u/ulu" #n "m& $e era la +ordel5 A" 5
 

Nu ma" s&u" n"m"$% ,!u*arule5


."$u/ul s!r" $a ars( )l &r"nse &e Se"n de $eaf! '" r!$n" la el% s$uurndu-l= Por$ule Ese adev!ra $!
u m-a" fura5B
Se"n s!ea #ns&!"mna #n m"n"le ur"a'ulu"(
4 >ur" de la un &r"een Ce &or$!r"e
 )l smu$" &e Se"n ma" s!-" ru&! +ere,aa% a&o" #l l!s! #n0urnd=
4 A" s!-m" adu$" #n $ea ma" mare v"e*! re" s"$le% e &r"ve'e de unde le fur"( ar $ ma" re&ede%
a" #n/eles5 Lu! un $3"lo '"-l adulme$!= )n$! ma" &ue a mu"ere(
4 Gura s&use Le,"onarul% #nor$ndu-se $!re auer% $are s!ea ol!n" #n &a( Ce s&u"5 Arun$!m
o vor+! la &ol"/"e5
4 E'" ne+un5 s!r" auer( re& $"ne m! "e"5 Cre*" $! am le,!ur" $u s"$le/""5
Le,"onarul $l!"n! d"n $a&=
4 C3"ar la asa m! ,ndeam% or"$um re+u"e s! fa$em $eva( A" o al! "dee5 Aun$" am eu una '"%
f!r! s! ma" a'e&e r!s&uns% #" arun$! lu" auer '"'ul( >olose'e-l $um re+u"e% s! &uem u"a
&ovesea a$easa $ ma" re&ede(
auer /"nea '"'ul #n mn! '" &r"v"rea lu" #ns&!"mna! re$u de la arm! la Le,"onarul% $e-'" fum!
&"&a l"n"'"(
4 6re" s!-l u$"d &e m"$u/ul Geor,5 Nu se &oae
Le,"onarul #l &r"v" u"m"=
4 Cre"nule 6re" s-o fa$ eu% sau Sven% sau Se"n5 Tu l-a" des$o&er"% e rea+a a% dar &enru $!
ne-a" &oves"% a$um e '" a noasr!( e asa vrem s! fa$em $eva( Nu-" $a*ul s! mer,em la Mr"&o% a"
dre&ae( e mul nu ne ma" #n/ele,em $u &ol""a( e$" re+u"e s! o fa$em no"( Geor, a omor 'ase
feme"% #m" ve" s&une $! no" am u$"s ma" mule% ese adev!ra% dar nu-" a$ela'" lu$ru( " m"$u/a
"nf"rm"er!5 Era o $ole,!( U$",nd-o% Geor, a f!$u un lu$ru 0osn"$% $!$" era '" $ole,a lu"( 6e*" +"ne
$! nu ma" are dre&ul la v"a/! '" $! asa ne &r"ve'e &e no"(
auer #n$3"se o$3""( Al+"se(
4 Nu &o s!-l u$"d( Nu m"-a f!$u n"m"$ '" #m" $er" s! fa$ o $r"m!( < s! f"u &r"ns '" dus #n fa/a
&luonulu" de ee$u/"e(
 A$ese $uv"ne #l $uremurar!(
Le,"onarul se r"d"$!% merse la auer% #" smulse $u/"ul d"n m"n" '" '"-l &use la $"*m!( S$r"'n"=
4 Tu re+u"e s!-l su&r"m"% la'ule
auer se $l!"na #na"ne '" #na&o"% #n$ovo"a de ura Le,"onarulu"( ."$u/ul se ofer" s! a"e el ,ul lu"
Geor,(
Le,"onarul se #noarse '"-l &r"v" #ndelun,(
4 e $e vre" s! o fa$" u5
Ur"a'ul se &use &e rs=
4 Penru $! re+u"e s!-" su$eas$! ,ul $"neva '" da$! o fa$ eu sau alul o una e
4 " nu-/" &as!5 $on"nu! Le,"onarul(
4 e $e5 Geor, ese un ,uno"% a" s&us-o $3"ar u% nomadule(
Le,"onarul "*+u$n" #n rs '" se rn" &e &a=
4 Pe Allan E'" ,ro*av( Geor, ese un ,uno" '" &enru asa #" a" +ere,aa $u sn,e re$e Se r"d"$!
 #nr-un $o= Camarade )n numele so$"e!/"" $e va ven" #/" dores$ o moare ero"$! #na"ne $a r!*+o"ul
s! se fs"e
S$oase de su+ salea o s"$l! de $on"a$ '" rase d"n ea un , #na"ne de a fa$e urul $amere"(
4 un% de$" o s!-l $ure/" &e a$es Geor,5
4 )/" ma" s&un o da! sr",! ."$u/ul% $are o$ma" se o$u&a de Se"n( Pe $nd 'na&sul meu% 3o/ de
la &r"een" !du $u &"$"orul unu" $3"lo al+asru $are *!$ea% &e 0os( " $ "m& vor ma" *!$ea a"$"
am+ala0ele asea de +u$"% $a s! e$"e lumea5
auer se ,r!+" s! adune len0er"a fem"n"n! '" s-o #ndese #n sa$ul lu" Geor,% #m&"n,ndu-l a&o" la lo$%
su+ &a( Se #noarse s&re Le,"onar% $are 0on,la $u re" *arur"(
4 oamne Isuse C3r"soase murmur! auer $u o vo$e su,ruma!( )n"nse mna( !-m" $u/"ul '" o
s!-l fa$ +u$!/ele% de n"$" ma"$!-sa n-o s!-l ma" re$unoas$!(
Le,"onarul #'" r"d"$! &r"v"rea un *m+e v"$lean " se #n"&!r" &e $3"&ul dur( >!r! un $uvn% s$oase
$u/"ul s"+er"an d"n $"*m! '"-l #n"nse lu" auer% $are% remurnd% '"-l as$unse su+ &ern!(
U'a se des$3"se( Geor,% #nso/" de al/""% #'" f!$u o "nrare vesel! '" *,omooas!( Adu$ea un or
&r"m" de la o "nf"rm"er!% $!$" oae #l adorau &e m"$u/ul av"aor de dou!*e$" de an"% $are &!rea de
'a"s&re*e$e( Un *m+e r!u!$"os a&!ru &e mura lu" auer( )'" rase arma de su+ &ern!(
4 Ia asa% $amarade Po/" s! a" $u el la fel de +"ne '" &r!0"ur" '" rfe(
auer #n$remen"% a&o" #n$e&u s! rd! #n felul s!u $o&"l!res$ '" #m&!r/" &r!0"ura(
4 C"ne mer,e la +ordel5 sr",! Er"$3% ,en"sul(
 )'" um&lu ,ura $u or '" #n$e&u s! +oe*e $u un adversar "ma,"nar(
4 Prea mul! r"s"&! de ener,"e sr",! ."$u/ul $u o vo$e ,rav!( Ia-/" +an"" '" $ar!-e du&! +ere% alfel
 #/" ar! eu +o
< lov"ur! +"ne /"n"! #l arun$! &e ,en"s #n &aul lu" T3omas ensen( A$esa se r"d"$! '" se a'e*! &e
un al &a( T3omas nu se amese$a n"$"oda!( Se 'o&ea $! fusese volunar #n 9FDF '" el #nsu'" nu
s&unea da sau nu( ar $!-" era dor de $as!% asa aflaser! $u o/""( 6olunar or" +a% nu ma" su&ora
r!*+o"ul '" se s&unea $!-'" !"ase venele% s$!&nd la un f"r de &!r de $urea mar/"al!( T3omas se
rer!,ea #n $ara&a$e $um devenea $"neva ma" $ur"os( Le,"onarul #" ordonase ."$u/ulu" s-o ra,! de
 

l"m+! &e "nf"rm"era-'ef!% $are '"a oul des&re T3omas% dar s!rmanul "d"o raase oul m!rur"s"ndu-"
a$ese"a d"n $a&ul lo$ulu" "nen/""le sale( Inf"rm"era Emma #l &r"v"se ,nd"oare &e ."$u/ul% $l!"nase
d"n $a&% a&o" se $ul$ase $u el( Ceva ma" r*"u l-a $!ua #ns! &e Le,"onar% $are dormea #m&!$a '"
l-a arun$a &e 0os d"nr-o s"n,ur! lov"ur!(
4 ar&e maro$an L-a" &us &e ."$u/ul s! m! s&"one*e E'" un nemern"$(
 A&o" #l s!ruase &e ."$u/ul '" "e'"se #n "m& $e a$esa #" r"m"ea +e*ele(
4 E'" $el ma" mare "m+e$"l &e $are l-a su&ora vreoda! &!mnul sr",ase Le,"onarul enerva(
4 Sun un &ros% nomadule% o '"u( ar% ve*" u% eu nu &o s! m"n(
4 Asa e% renun/! Le,"onarul(
4 Nu v"" $u no"% Geor,% s-o fa$em la!5 #l #nre+! auer &r"v"ndu-l f"( ou!*e$" de an"% asa-" vrsa
"deal!(
4 .ul/umes$% dar nu-" de m"ne( Eu urme* sfaur"le lu" Goe++els &enru "ner"" solda/"( S! se /"n!
de&are de +!uur!% uun '" feme"(
auer #n$e&u s! se s$o+eas$! #nre d"n/" $u '"'ul(
4 A" dre&ae( Toae feme"le sun n"'e d"avol"% ele r!s&ndes$ s"f"l"sul '" oae $elelale( Ar f" ma"
+"ne s! le $ur!/!m &e oae% nu-" a'a5 I*+u$n" #n rs '" m"'$! su,es"v '"'ul( S! +a," #n oae o s$ul!
$a asa '" se &orn" &e rs(
Geor, se o&r" d"n mn$a '" r!mase $u ,ura $!s$a! #n fa/a lu" auer% $are #'" roea amen"n/!or
$u/"ul deasu&ra $a&ulu" s!u(
4 e $e s&u" asa5 #nre+! el l"n"'"(
4 >eme"le sun n"'e ,unoa"e% nu-" asa &!rerea a5 su&ral"$"! auer(
4 Nu #n/ele,% s&use Geor,( Nu e-am ma" v!*u a'a( )'" &use fel"a 0os '" #n$e&u s! se &l"m+e
nervos &r"n $amer!( N-am n"m"$ #m&or"va feme"lor% "ar $ele &e $are le $unos$ sun foare dr!,u/e
$u m"ne( " mama era +un! $u m"ne= era a de +"ne $nd m! s!rua% #na"ne de $ul$are% $nd
eram m"$( ar a$um e moar!(((( ars! $u fosfor( Cred $! se afl! #n $er(
4 oar omnul '"e unde s-o afla% s&use auer +rual( Nu ma" rdea '" #l &r"vea &e Le,"onar $are
se 0u$a "nd"feren $u *arur"le( Nu e-a" $ul$a n"$"oda! $u o feme"e5 relu! auer a&le$ndu-se $a
s!-l o+serve ma" +"ne &e n!rul solda(
Se"n% &rea nervos% #n$e&u s! flu"ere( S"m/ea $a '" no" $! auer mer,e &rea re&ede(
4 Nu sr",! Geor,( Ur!s$ asa A" #n/eles #n sfr'" Ur!s$((( sune/" n"'e an"male% n"'e f"are
murdare aun$" $nd v! ,nd"/" la feme" " $nd feme"le au a$elea'" ,ndur" $a vo"% ele sun
unelele "avolulu"
auer se rerase% #n,ro*"% #n fa/a &r"v"r"" lu" Geor,% #n o$3"" lu" se $"ea ne+un"a( Tn!rul solda #'"
&r"nse &!rul #n &umn"% $a '" $um ar f" vru s! '"-l smul,!% a&o" $!*u &e &a $u fa/a #n,ro&a! #n m"n"
'" #n$e&u s! &ln,!(
Se l!s! o !$ere a&!s!oare( To/" #l &r"veau #nm!rmur"/" &e n!rul solda% dar% d"n $e" $"n$"s&re*e$e%
doar no" $"n$" #n/ele,eam des&re $e-" vor+a( ."$u/ul se r"d"$!% #'" rase &analon"" '" &orn" s&re
Geor,% dar% $a o &aner!% Le,"onarul s!r"% #" &use mna &e um!r '" ros" ferm=
4 6"no% ."$u/ule% s! +em $eva(
4 >a$" $"nse5 s&use ur"a'ul mul/um"(
Le,"onarul $onf"rm! '" #l lu! de a$olo(
4 Tre+u"e s!-l omor5 #nre+! "no$en ."$u/ul% ar!ndu-l &e Geor, $are *!$ea #n &a 3o3o"nd de
&lns% f!r! s!-" ma" &ese de $eva(
Se"n '" $u m"ne l-am #n$adra "med"a '" se #ndu&le$! s! "as!( La #noar$ere% $eva ore ma" r*"u%
era l"n"'e( Geor, se afla la "nf"rmer"e '" a0ua un elev s! &re,!eas$! +anda0ele( Rdeau amndo"
fer"$"/"% #" au*eam de &e $uloar( auer se #n"nse #n &a murmurnd=
4 < fa$ #n seara asa% re+u"e(
Le,"onarul $l!"n! d"n $a&=
4 Cu $ ma" re&ede% $u a ma" +"ne(
Ne-am &us &e +!u f!r! eam!% a'a $um o f!$eam #n f"e$are *"% f!r! s! ne &ese de "nerd"$/""% #n
"m& $e ."$u/ul a ur$a la Emma( Seara se s$ur,ea% "ar no" eram o ma" +e/"( eoda!% a&!ru
"nf"rm"era-'ef!% f!r! un"form!% avnd &e ea o ro$3"e de $as! verde( Un s&e$a$ol "ned"
Cu &a'" de &"s"$!% ea se a&ro&"e de auer% #n"nse mna '" 'o&"=
4 !-m"-l
4 Ce vre/" s! s&une/"5
Se a&le$! deasu&ra lu" '"% $a s! nu re*eas$! oa! #n$!&erea% 'o&"=
4 < '"" foare +"ne% d!-m"-l
auer se r"d"$! '" o &r"v" ne#n/ele,!or(
4 A3 Nu &r"$e&"( E" +"ne% &o/" s! f"" mul/um" $! sun eu '" nu &ol"/"a
Coro+!" su+ &erna $amaradulu" nosru% lu! $u/"ul '"-l as$unse su+ ro$3"e( Ie'" f!r! s! &r"veas$! &e
n"men"(
4 .!,arul de ."$u/ul a r!n$!n" s!r" Le,"onarul(
4 Ce-" de f!$u5 #nre+! auer d"s&era(
4 Ce se #nm&l! a"$"5 se au*" o vo$e #n #nuner"$(
N"men" nu-" r!s&unse( Tr*"u% s&re d"m"nea/!% a&!ru '" ."$u/ul% vesel nevo"e mare '" sr",nd $ #l
/"nea ,ura( Le,"onarul #l #nm&"n!% 'u'o"r! $eva% "e'"r! '" #'" $on"nuar! d"s$u/"a la oale!( La
 #noar$ere% ."$u/ul era so+ru% !$u '" $3"ar &u/"n r"s(
Le,"onarul se rn" #n &a '" #'" a&r"nse o /",ar!% f!r! s! s$oa! un $uvn '" f!r! s! r!s&und! la
 

semnele noasre(
"m"nea/a $on"nu! $a de o+"$e" $u v"*"a med"$al!% $u do$orul .a3ler #n frune( Sora-'ef! era de o
r","d"ae re,ulamenar!% $3"&ul e" nu r!da n"m"$ #n le,!ur! $u $ele &ere$ue( Un ar"ler"s $u
&"$"orul am&ua% un nou-ven"% #n$e&u s! rd! &rose'e $nd .a3ler #l #nre+! $um se s"me(
4 "ne% domnule m!$elar-'ef% m"nuna Am fos s! +eau $u fe"/ele un $on"a$( S$r"e/" $! m! s"m al
na"+"" de +"ne% domnule m!$elar Ha"% s&al! &u"na
To/" res!r"r!% a'e&nd o e&lo*"e% dar do$orul #l &r"v" o $l"&!% a&o" #l +!u l"n"'"or &e um!r(
4 Cu a ma" +"ne% >"s$3er% a' vrea s! &uem s&une $u o/"" asa(
Le,"onarul m! &r"v"% $"o$n"ndu-'" frunea( Sora-'ef! #l urm! &e do$or '"% $3"ar #na"ne de a "e'" &e
u'!% $!u! &r"v"rea Le,"onarulu"( Se #n/ele,eau foare +"ne= +!r+aul dur '" feme"a nu ma" &u/"n dur!%
unul sla+ '" us$a% $ealal! o+e*! +u3!"!( U'a se #n$3"se $u un *,omo se$( ."$ul Geor, se r"d"$!
'" #'" r!s$ol" #n sa$( L-am v!*u $um #'" #nal/! frunea u"m"% $!und $eva((( a&o" $um &r"v" d"n nou #n
sa$ '"% lund o 3o!rre +rus$!% l-a le,a '" l-a arun$a su+ &a% s$o/nd un /"&! '" "e'"nd &e u'! $a
un ne+un(
4 Ce are5 #l #nre+! Le,"onarul &e auer(
4 Nu #n/ele,( S-a sona '" !sa
4 Se roes$% se roes$ deasu&ra a '" e *dro+es$ Sr",! ar"ler"sul "*+u$n"nd #nr-un rs demen(
Te *dro+es$ #n$e"'or((( <s $u os((( Uraaa% $amara*"% #na"ne La lu&! No"% +l"ndaele% &or$""% $ea
ma" +un! $arne de un d"n lume '" se &use d"n nou &e rs(
4 Gura url! unul d"n Prus"a <r"enal!% $u soma$ul &erfora(
>"s$3er #l &r"v" &ol""$os% salu! '"-" vor+" #n false=
4 a% ,enerale )" erm"n!m( Cred doar #n Sfna Tre"me '" #n v"$or"e( )n numele lu" Adolf% am"n
4 Ese $om&le ne+un
Le,"onarul #" f!$u semn ."$u/ulu" '" amndo" se &osar! #n fa/a lu" >"s$3er% $are% &ln,nd% #n$er$a
s! "a &o*"/"a de lu&!(
4 Re&aus% ar"ler"sule $omand! Le,"onarul $a la "nsru$/"e(
>"s$3er se rela!( )l &r"vea &e Le,"onar% dar nu &!rea s!-l vad!(
4 Cul$!-e '" dorm" $on"nu! vo$ea as&r!(
 Ar"ler"sul l!r!= aer"e la &osur"le de lu&!( >o$ Ad!&os"/"-v!B "nr-un sal se rn" #n &a% se
roso,ol" &e s&ae '" /"nu" avanul(
4 Ra3a e$lam! &rusa$ul( E ne+un de-a +"nelea
.asa o$ma" se #n$3e"ase% $nd% deoda!% u'a se des$3"se% l!snd s! rea$! un veeran $u &!l!r"a
"role*! l!sa! &e $eaf!% urma de un "nd"v"d ne,r"$"os% mas"v% $u &!l!r"a #nfunda! &e $a& $a '" $um
"-ar f" fos &rea mare(
4 He"l sr",! veeranul(
C"n$"s&re*e$e oamen" #'" r"d"$ar! nasur"le d"n su&a de ur*"$"% &r"v"ndu-l $u "neres(
4 Ra3a s&use &rusa$ul(
Noul-ven" se &use &e rs=
4 S! re$" &e la m"ne% erou de re" &arale% '" o s!-/" #n$!l*es$ +oa'ele de-o s! *"$" $!-s ou!
r!s$oa&e(
4 Sn/e/" de la ,arn"*oan!5 #nre+! ."$u/ul% &r"v"ndu-" $ur"os &e $e" do" $"v"l"(
4 )nr-un fel% +!"aule% '"-" f!$u semn amu*a $elu"lal(
Le,"onarul #" &r"v" &r"nre ,ene(
4 Pol"/"a5 #" #nre+!(
4 A" ,3"$"% Mr"&o( N-a/" ma" v!*u a'a $eva% a"5 Care d"nre vo"% ero" de do" +an"% se nume'e Geor,
>reOa,% d"n re,"menul 7 an"aer"an!5
Toae &r"v"r"le se #ndre&ar! s&re Geor,% $are% al+ $a $ear$eaful% se s&r"0"nea de mas! $el vrsn"$
se o&r" #n fa/a lu"(
4 Pr"n urmare% #n,era'ule% u e'" Geor, >reOa,5
Geor, des$3"se ,ura f!r! s! s$oa! un $uvn( Pol"/"sul se a&le$! s&re el(
4 "-a &"er" ,lasul% "e&ura'ule5 Penru $! nenea Mr"&o a ven" s! e vad!5 Poae $! adu$em o
vese +un!((( &oae a" &r"m" o mo'en"re nea'e&a!((( a$! a" $on'""n/a $ura!% nu-/" e fr"$! de
Mr"&o
 )n sal! se l!sase o l"n"'e de mormn(
4 Nu vre" n"m"$ de la nenea5 P!$a% e deran0ea*! da$! ne u"!m &r"n +a,a0ele ale% s! vedem
da$! nu a" mo'en" $umva $e $!u!m5
>!r! s! a'e&e un r!s&uns% se a&le$! '" rase sa$ul n!rulu" solda s&re el(
4 Nu url! Geor,( Nu-l a"n,e% e al meu
Pol"/"sul r!mase surd la $uv"nele lu"% "ar ne,r"$"osul " se &os! #n s&ae $a o sn$!( Pol"/"sul #n$e&u
s! $oro+!"e( Ha"na de &"ele nea,r! se #nredes$3"se '"-am *!r" $urelele $are sus/"neau o$ul unu"
&"sol D8( Geor, #l &r"vea 3"&no"*a( Cu +rual"ae% omul #" r!v!'" efe$ele m"l"are a de
$on'""n$"os #m&!ur"e o $u"e de +om+oane $!*u urma! de foo,raf"a une" doamne $u &!rul ,r"(
4 .am! sr",! Geor, d"s&era% v!*nd foo,raf"a(
Ceva manuale au fos '" ele arun$ae% a&o" o "+l"e '" la sfr'" un $u/" #n ea$! 4 un $u/"
f"nlande*( Pol"/"sul #l rase d"n ea$a d"n &"ele de ren '" eam"n! o/elul sr!lu$"or% mar$a de o
*,r"eur! adn$!(
4 Ese al !u% m"$u/ule5 '" arma d"s&!ru #n +u*unarul 3a"ne"( Cu dou! de,ee% &ol"/"sul /"nea a$um
un $3"lo de dam! al+% a&o" unul al+asru% #n$! unul al+((( )n oal 'ase(
 

Se r"d"$!( Aerul mal"/"os #" d"s&!ruse% r!m!sese H"ena(


4 esul $u ,lumaTu a" asas"na feele( a$! ne,"% nu fa$" de$ s!-/" #n,reune*" s"ua/"a( Ha" '"
$e" do" #l a&u$ar!(
4 L!sa/"-m!% sun +olnav sr",! Geor, d"s&era( Ara fe+r!% s&use% #n$er$nd s!-" loveas$! &e $e"
do" $olo'"(
4 >"" $alm% s&use ne,r"$"osul $are vor+ea &enru &r"ma da!(
e de&are% de &e s$!r"% #n$! se ma" au*ea vo$ea lu" Geor, $are sr",a= L!sa/"-m! l!sa/"-m!% am
fe+r!B
Cnd% &ese $eva $l"&e% ma'"na se o&r" la $ol/ul $u Ree&ers+a3n% Geor, reu'" s! le s$a&e '"%
aler,nd &e 'oseaua Gla$"s% s!r" &ese +ar"era de la S&or&la*( Ce" do" aler,au &e urmele lu"(
4 Sa" sr",ar! de re" or"% re,ulamenar( Sa"
 A&o" se au*"r! #m&u'$!ur"le( Pro"e$"lele auomaulu" #l arun$ar! #n aer% o $l"&! &!ru $! &lue'e%
a&o" $!*u *dro+"( R$" &!mnul '" s&use $eva de ne#n/eles(
Pol"/"sul se #noarse &e $!l$"e(
4 .or( ."s"une #nde&l"n"!( S! du$em $or&ul la mor,!(
Cu ne,r"$"osul la volan% &orn"r! s&re Mr"&o(
4 To no" sunem $e" ma" +un"( N"$" de daa asa nu ne &a'e fronul de es(

4 4ncă nu s-a născut omul care îmi !a cuceri inima, spunea mereu )anti ora.
4 'ă iubeşti o singură femeie este împotri!a naturii, pretindea 6egionarul.
ar cu!intele astea datau dinaintea întâlnirii lor.
 Acum, rede!eniseră copii şi !isau un paradis, adică un bar cu şapte locuri.
)anti ora îl ruga să dezerteze, dar el era prea bătrân şi prea !iclean ca să facă asemenea
nebunie.
)renul porni separându-i ca pe atâţia alţii.
7ăzboiul continua mai sălbatic ca niciodată.

 )NT<ARCEREA PE >R<NT
<f"/erul de serv"$"u d"n ,ar! ne ver"f"$! a$ele '" s&use s$ur=
4 Trenul erl"n-6ar'ov"a-Lem+er,% &eronul 2(
4 Aun$"% !sa e sus&"n! Le,"onarul(
C!&"anul #l &r"v" '" #" r!s&unse mu$al"=
4 Cam a'a $eva a *"s '" Ce*ar $nd a re$u Ru+"$onul(
4 a% alea &acta est.
U"m"% of"/erul #l sud"e &e soldaul $u $"$ar"$e(
4 E'" suden% <+er,efre"er5
4 Nu% +aal"onul ; d"n Le,"unea Sr!"n!% r!s&unse Le,"onarul% amu*a de sur&r"*a of"/erulu"(
4 " '"" $e #nseamn!5 "ns"s! $el!lal(
4 a% #n$3"&u"/"-v!
<f"/erul ro'" '" ne l!s! s! re$em( ."$u/ul r!$n" '" &orn" $a la $urse( < des$o&er"se &e "l! de seu
$are% s&re sur&r"*a ,eneral!% ven"se s!-'" "a r!mas-+un( Se re&e*"r! unul la $el!lal $a do" elefan/"
de lu&!(
Trenul% $a un 'ar&e fl!mnd% a'e&a solda/"" $are se #n,3esu"au &e &eron( Pr"veam marea &endul!
d"n ,ar! ale $!re" l"m+" se roeau ne,re '" amen"n/!oare( L"m+"le se #nvreau% se #nvreau% se
 #n,3"/eau una &e ala((( )n $urnd se va erm"na oul(
Prusa$ul '" T3omas ensen sos"r! #n$e% $o$o'a/" su+ +a,a0ul "nfaner"sulu"( Se"n '" auer se
a&le$ar! &e fereasra $om&ar"menulu" '" sr",ar! $! au $"n$" lo$ur"( Cum o$ma" le #n"ndeam
+a,a0ele% o m!"$u/! de la Cru$ea Ro'"e ne #nre+! da$! vrem $afea% ad"$! o f"erur! de sa$ de "u!(
4 )m+ar$area sr",! of"/erul de &eron &enru a &ara oar!% $!$" n"men" nu-l +!,a #n seam!(
 )m&"nse +rual $/"va oamen"% &r"nre $are '" &e ."$u/ul% $are #" r!s&unse &rom& $u un 'uvo" de
 #n0ur!ur"% dar '""nd $! nu-" +"ne s! e &u" $u $e" de &e fron% 0andarmul se f!$u nev!*u( Trenur"le
a$esea &!reau f!$ue s! e #nne+uneas$!( Se au*" o vo$e de feme"e $are% sr",a= AlfredB
Le,"onarul se #noarse '" aler,! s&re $3"o'$ul ln,! $are Tan" ora% $u ,ulerul r"d"$a% se
as$unsese $u ,reu(
Puse mna &e um!rul m"$ulu" le,"onar '" #" 'o&"=
4 "-am adus 3a"ne $"v"le( Gr!+e'e-e s! e s$3"m+" la oale! '" fu,"
Le,"onarul #'" &lea$! o$3""(
4 ora% m"$u/a mea% f!r! &ros"" )" '"" &e $"n"" d"n 0andarmer"e( N"$" unu"a d"nr-o m"e nu-"
"*+ue'e lov"ura '"% da$! m! &r"nd la "ne% o &!/e'" '" u(
4 Nu-m" e fr"$! de #n$3"sor"le lor
4 Nu% dar m"e #m" ese de ,loan/ele lor
S$oase un ar"$ol de$u&a d"nr-un 0urnal '" "-l &use su+ nas( Ea #'" mu'$! +u*ele $""nd= )n aen/"a
de*eror"lor '" la'"lor 4 Cer &o&orulu" ,erman '" ma" ales feme"lor s! f"e $u o$3"" #n &aru $a s!-"
 

des$o&ere &e la'"" $are se as$und #n $oloanele de refu,"a/" $a s! rea$! de la es la ves( N"$" o m"l!
&enru a$e'" m"*era+"l" de*eror" 6o"% demne feme" ,ermane% na/"onal-so$"al"se% denun/a/"-" f!r!
m"l!% f"e $! ese vor+a de sr!"n"% f"e $! sun so/"% f"" sau fra/"( Lo$ul lor nu ese #n marea noasr!
German"e na/"onal-so$"al"s! Semna He"nr"$3 H"mmlerB(
Tan" ora #'" #n!l/! &r"v"rea=
4 Ce monsru ar a" &u/"n! r!+dare% se va ,!s" a$ &enru $o0o$ul lu"
4 Sau &enru al nosru% da$! ne &ur!m $a &ro'""( S"n,ura 'ans! de su&rav"e/u"re ese s! urm!m
m"'$area ,eneral!((% #n !$ere( S! e as$un*" &e $ ese &os"+"l( < &r"nse de +!r+"e( " s! a" #n
+u*unar 3r"" $are s! e fa$! s! re$" de $el ma" afur"s" $onrol(
 )l ar!! &e >eld?e+el-ul $e sem!na ou un 3"&o&oam=
4 Pr"ve'e-l &e !la $u $eafa ,roas!% s-ar #nf"ora de &l!$ere s! arese*e un de*eror '" s!-l s&n*ure
$u o &an$ar! &e &"e&( Pln,"% +!rna mea ora5 Ce #nseamn! asa5 ora% &oole'e-e '"
 #n$er$! sn,a$" s!-" 'ear,! la$r"m"le(
4 E'" un n!!r!u% un n!!r!u% 3o3oea feme"a $u $a&ul &e um!rul lu"( < s!-/" s$r"u% Alfred% #n
f"e$are s!&!mn!(((
.n,"a $"$ar"$ea lu" &r"v"nd lo$omo"va $are sa ,aa s! &lesneas$! su+ &res"unea va&or"lor $e
/'neau #n 0eur" al+e '" se ,ndea= Par$! ar f" o f"ar! $are se 3r!ne'e $u sn,ele vosru Unde
$re*" $! v! du$e5B
 )na"ne de a-" r!s&unde% Le,"onarul &r"v" &odul &e $are *dr!n,!neau ramva"ele=
4 !rnul ne-a s$r"s $! re,"menul se afl! a&roa&e de <r'a% #n se$orul $enral( <r'a ese la
"nerse$/"a drumur"lor #nre ."nsJ% Tula '" .os$ova( rumul mer,e &n! #n S"+er"a '" se erm"n! la
Mol"ma% a$olo unde $amara*"" no'r" lu$rea*! #n m"ne(
<r'aB ,nd" ea( Un nume( Un nume ne$unos$u% un &un$ &e 3ara nem!r,"n"!( Un lo$ r"s '"
murdar #n "mens"aea Rus"e"% &r"n $are re$ m"" de solda/"% d"nre $are $e" ma" mul/" nu se ma" #nor$(
Ea #" mn,"e m"n"le% &e $are soara nedrea&! le o+l",! s! adu$! moarea alor solda/" '" &e $are
ar f" &refera s! le vad! amese$nd +!uur"le(((
4 Alfred murmur! ea% #n,3"/"ndu-l d"n &r"v"r"( Nu #n/ele,"% "m+e$"lule% $! e "u+es$5 e $e5 Ha+ar
n-am( Am fos v"ola! la do"s&re*e$e an"% la $"ns&re*e$e am #n$e&u s! "u+es$ $3es"a asa% dar
a$um nu ma" #m" &as!( Co&""% no" do" nu ma" &uem s! avem% dar sunem dou! f""n/e $are se #n/ele,
'" se &o "u+"( Amndo" '"m $! v"a/a ese un $arnaval m"*era+"l #n $are re+u"e s! &or/" mas$a $ea
+un!( Alfred% e a'e& '" re"*e$" de an" da$! ese nevo"e( )nr-o +un! *" ne vom re*" d"n a$es v"s
ur '" aun$" o s! v"ndem 'andramaua '" o s! &le$!m undeva unde &uem mun$"(
Le,"onarul "*+u$n" #n rs=
4 Unde% ora5 )n T"+e5
4 Nu% #n ra*"l"a( Sora mea are un +ordel% unul adev!ra% ese lo$ a$olo '" &enru no" do"( >!r!
 0andarm"% f!r! Gesa&o% s! &o/" res&"ra #n l"n"'e(
< m"$u/! "nf"rm"er!% &roas&! "e'"! d"n '$ol"le >@3rer-ulu"% /o&!"a #n lun,ul &eronulu" a,!/nd "$" '"
$olo $e o ramur! de +rad% a'a $um v!*use #nr-un f"lm de r!*+o"( )'" 'er,ea o$3"" $u +a"sa '"%
arun$ndu-'" $a&ul &e s&ae $a o ?alJ"r"e% sr",a= 6! mul/umes$% ero" 6! mul/umes$ $! lu&a/"
&enru a ne a&!ra &e no"% feme"le ,ermane% de $"uma sov"e"$!B
Un "nfaner"s $u mur! de vul&e rase un vn '" #" s&use #n fa/!= "e #/" l"&se'e $eva% fe"/oB '" o
&o$n" &ese fund #n rsul ,eneral(
4 Gr!+e'e-e s&re $as!% v"n #nv"n,!or""
."$u/a "nf"rm"er!% ulra,"a!% smulse ramura de +rad '" fu," s! se &ln,! unu" >eld?e+el d"n
 0andarmer"e% $are r"d"$! "nd"feren d"n umer" '" o #nde&!r!(.a" #n$olo% o #nrea,! fam"l"e #nso/ea un
&u'" de 'a&es&re*e$e an"% $are &le$a #n Polon"a la o un"ae de "nsru"re(
4 S! f"" $ura0os '" demn sr",a a!l% $ons"l"er m"n"ser"al( " s! fa$" $"nse fam"l"e" ale(
4 " a'e&!m o s$r"soare $ ma" $urnd% ne&oae $3el!l!"e un mo' $u &!rul al+% #nr-o un"form!
fane*"s! de $olonel d"n &r"mul r!*+o" mond"al( S! ne s$r"" $um >@3rer-ul /"-a #nmna Cru$ea de
f"er
4 S! r"m"/" o foo,raf"e $ de re&ede o s! &o/"% murmur! mama% 'er,ndu-'" o l!$r"m!(
4 >eme"le ,ermane nu &ln,% Lu"se #" s&use a!l $u re&ro'(
Un &asor $u &!l!r"e round! #'" re$u +ra/ul &ese umer"" feme"" '" #" s&use% $onsolaor=
4 Ese o onoare s!-/" r"m"/" f""" la lu&! #m&or"va +ar+ar"lor $are ne amen"n/! &ar"a
Un al mem+ru al fam"l"e"% #n /"nu! na*"s!% #l &r"v" $u as&r"me=
4 Cum5 Inam"$ul ne amen"n/! &ar"a5 N-a e&l"$a a de $lar >@3rer-ul $! e vor+a doar de
a0us!r" ale l"n"e" fronulu"5
4 A0us!r" &n! la erl"n rn0" un su+of"/er de la o al! fereasr! a renulu"(
Preoul $l"&" #ns&!"mna( )'" +!,! de,eul #nre ,ulerul are '" ,% "ar m!rul lu" Adam #n$e&u s! " se
a,"e #n "m& $e-l &r"vea $u um"l"n/! &e omul Par"dulu"(
4 6o"am s! s&un $! "nam"$ul a n!v!l" #n U$ra"na% $are% du&! s&usele >@3rer-ulu"% ese o &ar"a
noasr!(
4 Cnd a s&us >""3rer-ul a'a $eva5
4 e ma" mule or"% vor+"nd des&re marele Re"$3 $e se va #n"nde &n! #n Cau$a*% unde sun
"nam"$"" no'r" a$um(
Na*"sul #" f!$u semn s! a$!(
4 N-ar f" ma" +"ne &enru dumneaa% &asore% s! ra," o ra"! &e fronul de es% s!-" a0u/" &e ero""
no'r" s!-l #nfrn,! &e du'man5 '" rad"a de fer"$"re v!*ndu-l &e &asor $um remur!(
 

< s"lue! ,r" se sre$ura #n lun,ul renulu" '" auer url! de +u$ur"e re$unos$ndu-l &e E?ald de la
Tan" ora% #n un"form! de $am&an"e(
Cu dou! *"le #n urm! "nrase &e &oara $enu'"e a $ar"erulu" ,eneral al Gesa&o-ulu" d"n Marl .u$J
Pla* '"% du&! o lun,! a'e&are% se re*"se #n +"roul lu" "eler(
"eler% a'e*a &e $ol/ul mese"% luase d"n m"n"le lu" E?ald ra&orul o+"'nu"% s$r"s $u l"ere m"$"( Lov"
ra&orul $u dosul &alme"(
4 Ce m"n$"un" '" "nven/"" sun a"$"5
4 N"$" una% domnule r",adenf@3rer( Toul ese adev!ra
4 Renun/! la domnuleB( La no" se s&une d"re$ r",adenf@3rer% rn0" "eler( )n$ear$! s! /"" m"ne
Un &oo& de #n0ur!ur" $!*u &ese E?ald% mu de u"m"re( La sfr'"% "eler s$oase o 3r"e al+! $u
dun,! ro'"e '" "-o &use su+ nas(
4 U"e% #n$or&orarea a #nr-un re,"men d"s$"&l"nar( A" fos solda doar 'ase s!&!mn"% a'a-"5
4 a% r",adenf@3rer% *+"er! E?ald% &o$n"nd d"n $!l$"e $a '" $um ar f" #nv!/a asa &e erenul de
"nsru$/"e de la Grafen?e3r(
< am"n"re $are-l #n,3e/a( .a" +"ne la #n$3"soare de$ #nr-o $a*arm! de "nfaner"e% s&usese &e
aun$"( " fusese lua de a$olo% des$o&er"ndu-se $! oul era o eroare '" $! ar f" re+u" dus la
 #n$3"soare &enru fur '" ale $o/$!r""( S$!&a de arma!% du&! $e #'" "s&r!v"se $ondamnarea% r!"se
 #n med"ul "nerlo& al Ham+ur,ulu"% dar #" era o ma" ,reu( >ronul #" aduna &e o/"% $3"ar '" &e $e" $a
E?ald% "ar re,"menele d"s$"&l"nare erau $reae o$ma" &enru +and"/" $a el(
"eler se a&le$ase deasu&ra lu" s&unndu-"=
4 .a" ese '" o al! solu/"e% &r"eene(
.ura lu" E?ald se lum"n!% se vedea s$!&a( "n &rna"e s$!&ase deven"nd urn!or( Pu/"n" erau $e"
$are ma" "e'eau de la Gesa&o #n urma denun/ur"lor sale% "ar Paul "eler #" daora $3"ar num"rea $a
r",andenf@3rer% $!$" urn!orul% d"n #nm&lare% $!*use &ese o afa$ere "m&oran!(
4 >a$ o $eea $e dor"/"% r",andenf@3rer% se +l+" E?ald $u o &r"v"re de $"ne +!u(
4 Po/" s! ale," #nre dou! var"ane= +aal"onul d"s$"&l"nar sau r"+unalul $u &ro$edura de ur,en/!
&enru du'man"" &o&orulu"(
E?ald se sufo$a=
4 ar n-am f!$u n"m"$ ,emu el( Nu m-am amese$a n"$"oda! #n &ol""$!
4 Nu ma" s&une #" r!s&unse "eler ar!ndu-" ra&orul( " asea5 Sun oare '"r" mondene5 E'"
+!,a &n! la , #n &ol""$!% s$um&ule(
Se #noarse $!re u'! '" sr",!= Ge",e% Po*B A&!rur! "med"a do" ,",an/" #n un"form! SS(
4 Pro$edura de ur,en/! &enru !sa rn0" "eler% ar!ndu-l &e E?ald $!ru"a #" $l!n/!neau d"n/"" '"
era ,aa s! le'"ne(
Ce" do" SS-"'" #l a&u$ar! de m"n"% s&unndu-" re$e=
4 6"no% m"$u/ule(
4 Nu% nu url! nefer"$"ul( Nu &ue/" s!-m" fa$e/" una $a asa% r",andenf@3rer 6-am serv" $ore$%
v-am ee$ua oae" dor"n/ele
4 Nu am de$ o s"n,ur! dor"n/!% #m&u/"ule% s! nu-/" ma" v!d mura #" rse "eler #n nas(
E?ald sr",a #nne+un"( ."*era+"lul urn!or fusese desul de &ros "ns&"ra s! o &omeneas$! &e
Tan" ora #n ul"mul s!u ra&or( Toul se erm"nase &enru el% n"men" nu se a"n,ea de Tan" ora(
4 "ne% ,!s"/"-" o un"form! '" s! &le$e $u &r"mul $onvo"(
 Asa era &r"$"na &enru $are E?ald se sre$ura a$um #n lun,ul renulu"% #nr-o un"form! f!r! e&ole/" '"
f!r! #nsemne de arm!( "eler nu se mul/um"se s!-l r"m"! #nr-un re,"men oare$are d"s$"&l"nar% $"
$3"ar #n +aal"onul F9F de reedu$are d"s$"&l"nar!% afla la res-L"o?sJ( a$! E?ald ar f" +!nu" $e-l
a'ea&!% ar f" #n"ns-o #n ma3alalele Ham+ur,ulu"( Ar f" avu ma" mule 'anse s! s$a&e a'a de$
d"n $ea ma" $ele+r! un"ae a armae" ,ermane% a$olo unde Sa+sfelZ?e+el-ul Neur"n, e &r"mea
"nvar"a+"l $u a$elea'" $uv"ne=
4 a$! v! re$e $umva &r"n $a& $! v! &ue/" s$!&a &"elea fu,"nd de a"$"% v! #n'ela/"( La am"a*! ve/"
$!&!a un ,lone re,ulamenar #n $eaf!(
 )n lun,ul renulu" aler,au $/"va 0andarm"% $u &l!$"le sr!lu$"oare &e &"e&( ."$ul le,"onar o srnse
&e an" ora la &"e&(
4 Asa ese% ora% re+u"e s! &le$( A$es r!*+o" nu se &oae erm"na f!r! $a&oralul Alfred Mal+ d"n
al ;-lea% re,"men al Le,"un""( Gnde'e-e% da$! H"ler #nv"n,e% n-o s! ne f"e +"ne
Tan" ora #l #n,ro&! la &"e&ul e" ur"a'( Gur"le lor se $!uar!% &uea" s! $re*" $! n-o s!-" ma" dea
n"$"oda! drumul(
4 Alfred% 'o&" ea% o s! e #nor$" s",ur
Era a&roa&e un ord"n da lu" umne*eu( Le,"onarul nu re+u"a s! moar! &enru o $au*! "d"oa!(
 )n!l/! &r"v"rea '" se for/! s! surd!(
4 < s! m! #nor$% s$um&a mea ora% &e Alla3 $! o s! m! #nor$( Ru'"" n-or s! &oa! u$"de un
$a&oral d"n Le,"une oar un $a+"l ar &uea-o fa$e(
4 Alfred% s$r"e-m"% s$r"e-m" )nne+unes$ da$! m! u"/" )" s&use% #m+r!/"'ndu-l s!l+ae$% $u "n"ma
sf'"a!( Pln,ea% "ar la$r"m"le l!sau dre &e o+ra*ul &udra(
4 )n va,oane sr",! un 0andarm( Se #n$3"d u'"le
Le,"onarul ur$! #n$e '" r!mase #n $adrul u'""( ora #ns! #" mn,"a fa/a sl!+"!(
4 Ad"o s&use el $u o vo$e su,ruma!(
4 Nu% maro$ane% nu ad"o% $" la revedere% s&use ea mu'$ndu-'" +u*ele(
4 A" dre&ae% la revedere rse '" el(
 

."$u/ul #'" arun$! &e ,eam sa$ul% a&o" farfur"a $u re" $rna/"% o &"ne de se$ar! '" $eva s"$le de
ra$3"u( Se re&e*" a&o" #n$! o da! #n +ra/ele lu" "l! de seu '" o r"d"$! #n sus #nr-o ul"m!
 #m+r!/"'are(
4 A" ,r"0! de "ne% ursule% s! nu e adun d"n +u$!/ele% rse ea( u&! $e ne $!s!or"m o s! avem
dou!*e$" '" re" de $o&"" la fel de ur"a'" $a "ne(
4 La na"+a rse ."$u/ul( < s! f"e lu$rul $el ma" +un d"n v"a/a mea( Tr!"as$! #nfrn,erea ou!*e$"
'" re" de mu$o'"% oamne
4 < s! s$o om d"n "ne% 3o/ de +u*unare '" #" d!du o &alm! &e o+ra*(
."$u/ul rse fer"$"=
4 .-am #ndr!,os" de "ne E'" $ea ma" are d"nre feele d"n 'andramaua de &e W"ener Neusad
'" ou'" e'" a de s"m&a"$! Emma% s&use el lum"na% $nd se erm"n! r!*+o"ul o s! ne a$"u"m
amndo" #nr-un +ordel '" ve" vedea $! e'" $ea ma" +un! rf!
4 Por$ule sr",! "l! de seu ulra,"a!( Sun o doamn!% nu o rur!% #n$ear$! s! /"" m"ne asa(
e alfel o s! am eu ,r"0!(((
."$u/ul #'" &le$! /easa ur"a'!(
4 Iar!-m!% da$! e-am su&!ra% dar adu-/" am"ne $! nu sun un ,enleman " a" ,r"0! $nd
en,le*"" o s!-'" arun$e +om+ele% s!-/" as$un*" r"/a
Ea #" surse% '" o$3"" #" d"s&!rur! #n &ernu/ele de ,r!s"me(
4 Ursule% murmur! ea% e'" &ros $a un +ou ar #m" &la$" &rea mul( A' vrea s! e #nor$"% $3"ar '"
$u un &"$"or l"&s!% asa n-are n"$" o "m&oran/!( a $3"ar ar f" ma" +"ne% a" f" ma" as$ul!or(
Un 0andarm se &lan! #n f/a lor% $u &"$"oarele $r!$!nae% '" #l #m&"nse &e ."$u/ul s&re ren=
4 S&une-m"% <+er,efre"er% a'e&/" o "nv"a/"e s&e$"al!5
4 )n $"n$"s&re*e$e *"le m! #nor$% Emma Perm"s"e &enru #nsur!oare% ,!ses$ eu $eva% sr",!
ur"a'ul(
Trenul se urn" $u o smu$"ur! '" $a&ul lu" se lov" de un f"er% rn"ndu-l(
4 Isuse% m"-am s&ar $a&ul .! vo" #noar$e
4 )noar$e-e% #noar$e-e sr",! Emma( Aler,a al!ur" de ren% /"nndu-'" &oalele fuse" $u mna '"
a,"nd $u $ealal! +onea ro'"e de "nf"rm"er!( >a/a #" era s$!lda! #n la$r"m"( )noar$e-e% ursule%
 #noar$e-e
Tan" ora% &e 0um!ae as$uns! de $3"o'$% #" f!$ea semne Le,"onarulu" $are #n$! se /"nea #n u'a
des$3"s!( < feme"e de $"n$"*e$" de an" $!*u% avnd #n +ra/e un $o&"l de re" lun" $are se roso,ol" &e
asfal( Se au*" /"&!ul #n,ro*" al unu" &u'$a' mar"n(
.a" re&ede% ma" re&ede((( Nesfr'"ul ren se ra du$nd $u el re" m"" '" o& sue de $a&ee de v"e
 #n un"form!% &r"nre ru"nele Ham+ur,ulu"% s&re erl"n(
Un 0andarm #'" !"a drum &e $uloar=
4 )n$3"de/" feresrele% se ra,e asu&ra $elor $are se ara! la fereasr!(
4 .us$! de ra3a e&lod! un su+of"/er de la #n!l/"mea &lase" &enru +a,a0e(
 )nr-un al $om&ar"men $"neva #n$e&u s! $ne=
4 )noar$e-e% #noar$e-e% e a'e&% $!$" &enru m"ne u e'" fer"$"rea(((
Pe &eron% sue de "u+"e% de mame% de feme" '" de $o&"" #n$! ma" f"au l"n"a or"*onulu"% a$olo unde
renul d"s&!ruse% l!snd #n urma lu" o $olon! de fum $are se #n!l/a s&re nor"( Ce" ma" mul/" urmau s!
nu se ma" vad!( Tan" ora% s"n,ur! ln,! $3"o'$% &r"vea a+sen! '" +u*ele #" remurau(
4 )noar$e-e% Alfred((( Penru numele omnulu"% #noar$e-e la m"ne% nu $onea*! $um% $3"ar '" #n
$r0e% dar #noar$e-e(((
"l! de seu a0uns! la $a&!ul &eronulu"% $on"nua s!-'" a,"e +onea ro'"e( Gf"a% o+os"!% du&!
a$es eer$"/"u neo+"'nu"(
4 Urs &ros% 'o&" ea% s! nu r!m" &e a$olo(((
" f!$u un lu$ru de $are s"n,ur! nu se $redea $a&a+"l!= #n m"0lo$ul &eronulu"% su+ ,eamur"le s&are%
 #'" #m&reun! m"n"le '" se ru,!(
 )n$e&u s! &lou!% o &loa"e f"n! '" a&!s!oare( Peronul se ,ol" #n$e% "ar s"renele #n$e&ur! s! urle(
<amen"" aler,au $are #n$oro( )n de&!rare $!*u &r"ma +om+!(
La "nrarea &e &eron r!m!sese doar o n!r! $u fa/a #m&"er"!% $are #'" sf'"a +a"sa $u d"n/""(
4 <o% +",u"a ea $u vo$ea su,ruma!( <f% nu% <o(((
eoda!% s$oase un /"&! as$u/" '" #n$e&u s!-'" smul,! &!rul de d"s&erare= <o% nu-" l!sa s! e
u$"d! H"ler e un asas"n ,emu ea( H"ler e un asas"nB
o" "ner" $"v"l" #n 3a"ne ne,re au a&!ru +rus$ ln,! ea( < "ns",n! de ar,"n sr!lu$" #nr-o mn! '"
se au*"= Gesa&oB( S-a *+!u $u #ndr0"re% dar "*+u"r! s-o ras$! #n &enum+ra m"ser"oas! a
$l!d"r"" Pol"/"e"(
 )n ren% "nfaner"sul <o murmura=
Loe% dra,a mea% o s! ne revedem #n $urndB( )m&!r!'" unu" $amarad fa&ul $! Loe era
 #ns!r$"na!(
ar $o&"lul lu" Loe nu a v!*u n"$"oda! lum"n! *"le"( .ama sa s&usese adev!rul #nr-o /ar! #n $are
adev!rul e$3"vala $u o $ondamnare la moare(

Trenul sr!+!ea German"a( Se o&rea $eva $l"&e #n ,!r" su&raa,lomerae &enru a #n,3"/" no" valur"
de solda/" eenua/"( Se $!/!rau &ese mun/" de sa$"% marm"e% m!'" de ,a*e% &u'"% m"ral"ere%
&!ur" f!$ue sul '" &ese ru&ur" #m+r!$ae #n verde% #n al+asru% #n ne,ru% #n $enu'"u(
 

Toae armele( Solda/" d"n mar"n! #n vrs! de 'a"s&re*e$e an"% $u "ns",na $elor de la su+mar"ne &e
mne$! SS-"'" fana"$" $u o$3"" f"$'"% $res$u/" #n $asa saulu" d"$aor"al $u nume de "ns"u/"e
edu$a"v! &ol"/"'" #nre dou! vrse% #nr-un verde ven"nos% #n drum $!re un &os de &ol"/"e de /ar!%
men"/" s! f"e /"na &ar"*an"lor "nam"$"% $are #" vnau $a &e f"are( Erau solda/" d"n d"v"*""le de +l"ndae%
 #n 0e,oasele lor un"forme ne,re% &u/"nd a +en*"n! '" ule" $avaler"'" sol"*"% $a or"$e /!ran% $u e&ole/""
,al+en-/"&!or s$un*" vn!or" de mune $u floarea de &lum+ &e mne$! ar"ler"'" f!r! de$ora/""
,en"'" $u fe/ele #m&"er"e de o+oseal! du&! mun$" "numane% r"'" $a e&ole/"" lor ne,r"( Erau
ar"ler"'" d"n mar"n!% #nal/" '" ,ra'"% mul/um"/" $! a&ar/"n une" arme #nde&!rae de fron% #n lun,ul
$oaselor a,en/" de le,!ur! $u o$3"" "nel",en/"% $are #'" #m&o&o/onau s&usele $u $uv"ne sr!"ne%
&enru a ar!a $e l"m+" '"u( ar $e" ma" mul/" erau "nfaner"'" #n un"forme a de r!&$"u,oase
 #n$ de*m"n/eau denum"rea ,lor"oas! de re,"n! a armelorB(
Pr"n oae $ol/ur"le se +ea% se 0u$a( Un ,ru& 'u'oea #n 0urul unu" "nf"rm"er% un <+er,efre"er(
4 Cu 3e&a"a% nu-" n"m"$ de f!$u% s&unea "nf"rm"erul% $u v!rsaul '" ,r"&a% n"$" a((( &enru a de
&u/"n v! r"m" la &l"m+are( Arun$! #n 0urul lu" o &r"v"re &ruden!% dar nu " se &!ru $! are vreun
as$ul!or &r"me0d"os #n a&ro&"ere( Con"nu! 'o&"nd= T"fo"da% +!"e/"% un adev!ra "fos% asa e $eva(
 Asa-" do+oar! >e+r!% s! le $ra&e ermomerele( a$! unul s"n,ur ese a&roa&e mor% n"$" e" nu ma"
re*"s!( N"$" nu $re*" $ de +un" dev"n $re*nd $! e'" ,aa s! ur$" la $erur"( " a&o" +oala durea*!
foare mul(
4 " $um &o/" s! fa$" "fo"d!5 #nre+! un "nfaner"s de'"ra(
Ceva &l"$ule/e #'" s$3"m+ar! &ro&r"earul '" "nf"rm"erul #'" ma" #nfund! n"'e +an" #n +u*unar( 1m+"
$onf"den/"al% du&! o al! &r"v"re #m&re0ur(
4 Praful d"n &a$3ee #l &une/" #n $afea '" &e urm! ra,e/" o du'$! de vod$!( )n $el mul
$"n$"s&re*e$e *"le sune/" #nr-un &a +un '" a/" erm"na-o $u r!*+o"ul &enru 'ase lun"(
4Po/" s! $r!&"5 #nre+! un $avaler"s ma" s$e&"$(
4 A" avu &are vreoda! de $eva f!r! r"s$ur"% $re"nule5 s&use un av"aor #nr-o ele,an! un"form!
,r"-+leu% $u &"e&ul &l"n de de$ora/""( Avea a&roa&e dou!*e$" de an"% dar r!*+o"ul #l #m+!rn"se $u
$el &u/"n *e$e an"( Se s!uraser! &n! '" e"% ero"" *+ur!or" a" lu" Herman Goer"n,(
Traversarea erl"nulu" a avu lo$ noa&ea% #n "m&ul une" alarme( Pese o% #n lun,ul renulu" #n/esa%
ne *+!eam s! a0un,em la oalee% #n amosfera &es"len/"al! se s$3"m+au re&l"$" su&"de(
Le,"onarul% #n,3esu" #nre ."$u/ul '" m"ne% #l avea #n fa/! &e E?ald% vn! de $"ud!% #n$adra de
Se"n '" auer( e la #n!l/"mea &lase" &enru +a,a0e% &rusa$ul ,lumea '" "m"a d"verse &ersona0e(
4 Ia s&une-ne $e &!rere are H"ler des&re s"ua/"e sr",! Se"n(
Prusa$ul #'" r"d"$! f"lrul m!'"" de ,a*e $a &e un m"$rofon% #'" &or"v" o 'uv"/! &e frune '" #'" #m&"nse
 #na"ne +u*a de 0os( Sem!na $u o $ar"$aur! #n,ro*"oare a lu" H"ler% vo$ea #ns! era u"m"oare(
4 >eme" ,ermane% +!r+a/" ,erman" N"$"oda! nu am fos a de a&roa&e de v"$or"e L"n"a fronulu"
ese s"nuoas! '" fa$e o&era/""le d"f"$"le( Ne vom re&l"a &e &o*"/"" d"na"ne sa+"l"e% &enru $a a$/"un"le
noasre s! se desf!'oare $onform &lanulu"( u'man"" &o&orulu" s&un $! ese vor+a de o rera,ere%
dar '"/" $! a$olo unde se afl! +rav"" me" solda/" nu &oae f" vor+a de rera,ere )n$! un m"$ efor '" a
noasr! ese v"$or"a f"nal!( ar% a'e&nd-o% f"/" s",ur" $! ve/" mur" $a n"'e ero"
R"d"$ndu-'" +ra/ul &enru salu% #'" &"erdu e$3"l"+rul '" se &r!+u'"(
4 >@3rer-ul a $!*u% s&use auer(
."$u/ul #'" r!su$ea me"$ulos o /",ar!( )n "m&ul $elor &aru lun" &ere$ue la s&"al adunase
$on'""n$"os oae mu$ur"le '" avea a$um un s!$ule/ de uun( Tre$ua lu" s!r!$"e #l #nv!/ase s! nu
r"s"&eas$! n"m"$% or"$e &uea deven" folos"or(
4 Crede/" $! o s! &r"mes$ o &erm"s"e da$! m! #nsor $u Emma5 #nre+! re$nd $u l"m+a &e fo"/!(
4 "ne#n/eles $! nu( Hau&feld?e+el-ul Edel va s&une $! e'" "d"oul re,"menulu" '" $! "d"o/"" nu
re+u"e s! se #nsoare( " &e urm! de $e s! la'" v!duv! o fa! a de dr!,u/!5 "*+u$n" Le,"onarul #n
rs(
4 .a" a$" )n" '" #n" $! Emma n-are n"m"$ d"nr-o fa! dr!,u/!( Ese un an$ $are l-ar do+or#
$3"ar '" &e Edel d"nr-o lov"ur!(
4 Edel va s&une de asemenea% $on"nu! Le,"onarul% $! moarea ero"$! ese s"n,ura a 'ans!%
alfel% du&! r!*+o"% o s! a0un," #nr-un la,!r de eerm"nare% $a &er"$ol &u+l"$
 A$eas! evo$are ne f!$u &e o/" s! ne srm+!m(
4 Nu #n/ele, s&use ."$u/ul(
4 N"$" nu m! m"r!% rse auer(
4 Nu sun de$ un &or$ s$os d"n '$oala de $ore$/"e( .ame" nu-" &!sa de no"% "ar &e +!rnul #l '"u
mereu +ea( La "nerna ne +!eau '" #n resul "m&ulu" ne +!eam #nre no"( "e vreunul d"nre vo"
$e-" a"a o '$oal! de $ore$/"e5 Nu5 .! a'e&am la asa( Iadul N"$" vor+! de '$oal!( N"$" n-o s!
ave/" nevo"e% s&unea su&rave,3eorul% un r!s&o&" d"n T@r"nen% Se s&unea $! feme"a or,an"sulu" #"
fusese aman! '" de asa fusese "*,on" d"n +"ser"$!( " ese adev!ra $! n-avea" nevo"e s! '"" s!
s$r"" '" s! $"e'" $a s! $ar" ,r"n*" de f"er sau s! sa&" 'an/ur"( Pe urm!% am deven" solda% nu u"a/" $!
fa$ &are d"nre $e" a$"v"% nu sun re*erv"s( ." s-a s&us= Ple$" la r!*+o" $a s!-/" a&er" &ar"aB( )n
s"nea mea m-am #nre+a de $e re+u"e s! o a&!r% da$! ea nu a f!$u n"m"$ &enru m"ne '" n"$"
m!$ar nu eram eu $au*a a$elu" r!*+o"( )m&or"va +ar+ar"lor% a du'man"lor f!r! m"l!B% au s&us( un(
e$" e lu&/" $u +ar+ar" '" oamen" f!r! m"l!( Pro+a+"l $! e" '"u a$olo sus $! du'man"" sun '" ma" r!"
$a "ne% ."$u/ule( Tu e'" doar $arne de un( Am dus-o a'a% r!,nd asu&ra a o $eea $e m" se
d!dea ord"n% &n! $nd m" s-a s&us= Car!-eB% '" am #n"ns-o( " "m& de 'ase an" m-am &l"m+a
$u B,!"naB na*"s! &e &"e&(
 

."$u/ul se o&r" '" ne &r"v" r!u!$"os(


4 ar a$um s-a "v" $eva nou '" asa m! ul+ur!( Sun lo,od" '" o s! am dou!*e$" '" re" de $o&"" $u
$ea ma" +un! feme"e d"n lume% s&use% 'er,ndu-'" fa/a( " ese $eva $e nu mer,e( Celu" de
d"n$olo% de la HarJov% M"ev% Sevaso&ol '" d"n $elelale lo$ur" #n $are ne-am a&!ra &ar"a% da$! #"
s&u"= As$ul!% Ivan Ivanov"$"% de $e ra," #n m"ne5B < s!-/" s&un!= Tovar"'$" >r"/% n-am n"$" o
 #ndo"al! T!u$a Sal"n a s&us $! re+u"e s! o fa$(B "% &o$% e &omene'" $u o ,aur! #n frune( 1"-m"
da$! nu sunem sona/" amndo"5
Le,"onarul &r"v" #n,r"0ora #n 0urul lu"% #n$3"se +rus$ u'a $om&ar"menulu" '" s&use $u as&r"me=
4 Ta$"% $re"nule a$! nu% o s! e s&n*ure $3"ar da$! e #n/ele," $u Ivan(
4 To$ma" asa '" s&un sr",! ."$u/ul( .ereu /" se s&une $e s! fa$"% mereu a$eea'" &la$!= Gura% f!
$e /" se s&une% sau o s! arn" la $a&!ul fun"e"B( U"e $! eu nu #n/ele,(
4 N-are n"$" o "m&oran/!% s&use $u $ru*"me Le,"onarul( Su&une-e( Ese ma" s!n!os '" &enru
"ne% '" &enru no"( < s! e #m+oln!ve'"% ,nd"ndu-e $a&ul !u nu-" f!$u &enru a'a $eva% el re+u"e
s! &oare $as$a '" aa o(
."$u/ul r"d"$! d"n umer"=
4 Pro+a+"l $! a" dre&ae% nomadule(

43tiu ce-i asta, spuse 6egionarul.


e uitam la soldaţii spânzuraţi care se bălăbăneau în !ânt. =ienele poliţiei a!eau mult de lucru în
acel moment. 'e respecta cu stricteţe noul ordin al *Ghrer-ului9 Curtea marţială sau procedura de
urgenţă pentru următoarele cazuri9
efetism, dezertare, sabota&.
 Ameninţare la adresa siguranţei statului.
>anditismul, &efuirea cada!relor, trădarea.
4 3tiu ce-i asta, repetă 6egionarul. 0ste începutul sfârşitului. 7ăzboaiele se pierd întotdeauna în
acelaşi chip.

R<CAA
C!l!or"a noasr! a dura dou!s&re*e$e *"le '" s-a #n$3e"a la ro$ada P"nsJ-Gomel% &u/"n s&re
sud-ves de av"d GorodoJ(
u&! Serv"$"ul de "nforma/""% re,"menul ar f" re+u" s! se afle f"e la Per"Jovo% f"e la SJr",alov(
Cel $are a v!*u m!$ar o s"n,ur! da! ro$ada a$easa nu o va u"a n"$"oda!( Ese un drum de
&ese &aru*e$" de mer" l!/"me% +!!or" de re$erea a m"l"oane de ro/" '" 'en"le( Nu ese de$ un
drum '" ou'" ese la fel de "m&oran &enru arma! $um ese aora &enru "n"m!( 1" '" no&e se
s$ur, m"" de ve3"$ule #nr-un 'uvo" ne$onen"% $are da$! s-ar o&r" ar &rovo$a '" moarea fronulu"(
 )nr-un sens re$ $oloane lun," $u mun"/""% mer"nde% unur"% an$ur" '" ve3"$ule ale &o'e"( )n $elalal
sens% &"ese de ar"ler"e d"sruse% ve3"$ule /!nd!r"% e&ave de +l"ndae% f"are r!su$"e $are s-au num"
$ndva av"oane '" un '"r nesfr'" de am+ulane &l"ne $u ru&ur" de oamen"(
La urma-urme"% o $eea $e #nseamn! $uvnul r!*+o"( A$eas! ro$ad! era un su&l"$"u &enru
solda/"( Iarna% un &a"noar% vara% un fluv"u de &raf% #n "m&ul &lo"lor o mla'"n!% #n $are ma'"n"%
an"male '" oamen" r!mn #nn!mol"e(
Ne ram u'"nd% #n0urnd '" s$u"&nd #n lun,ul unu" val de &!mn% s&ernd% $a o/" $e"lal/"% s!
,!s"m un m"0lo$ de rans&or( )n "m&ul une" o&r"r"% ."$u/ul &le$! du&! $"ordeal!% a'a $um #" era
o+"$e"ul% '" nu se #noarse de$ du&! re" ore( Tra du&! el un sa$ &l"n $u 3aleal!(
4 E'" ne+un s&use &rusa$ul( af% +!"ee( a$! e &r"nd e a'ea&! fun"a(
4 La'ule% rn0" ."$u/ul( Tu nu ve*" $! se re$"f"$! l"n"a fronulu"% alfel s&us% $! ne rera,em5 Aveam
ord"n s! arun$!m oul #n aer '" nu v! adu$e/" am"ne de Mu+an% aun$" $nd au fos arun$ae #n aer
dou! sue de one de 3aleal!5 )'" mn,"e sa$ul sur*nd r!u!$"os( 6"am"ne &enru v"$or"e A&o"%
"*+u$n"nd #n rs% #'" #ndes! d"nr-oda! dou! +anane #n ,ur!(
4 e $e or" rev!d drumul !sa% s&use auer arun$nd mu$ul /",!r""% m! a&u$! o/" dra$""
."$u/ul% $are #n$e&use s! se &l"$"seas$! '" $are avea $3ef de o $afeala% #l srnse de , &e auer 
'" nu '"m $e s-ar ma" f" #nm&la da$! nu s-ar f" o&r" ln,! no" o $"sern!( A&!ru un >eld?e+el=
4 )n$oro% lene'"lor5
4 S&re re,"menul ;7 +l"ndae(
4 Nu o s! a0un,e/" n"$"oda! #n r"mul !sa l!r! el% r!u!$"os(
Toae $a&eele se r"d"$ar!( Un"form! $ro"! &e m!sur!% $as$3e! ele,an!% $enur!
nere,ulamenar!% $u revolver of"/eres$( e'" /"nea de "nenden/!% #'" &erm"sese rese ,al+ene de
$avaler"s% #n lo$ul $elor al+asre% a de ure% ale ru&elor de &e fron% &e $are re+u"a s! le &oare
'" "nenden/a( Cum eram s"n,urul $are se s$ulase #n &"$"oare% #n "m& $e o/" $e"lal/" r!m!seser!
 #n"n'" #n "ar+!% $om&le "nd"feren/"% >eld?e+el-ul s!r" d"n $am"on% r!,nd $a un m!,ar(
4 )n &"$"oare% ,olan"lor " la drum Cu fa/a s&re r!s!r"% a$olo unde v! a'ea&! o moare ero"$!
S-au r"d"$a $u o #n$e"neal! eas&eran!( ."$u/ul #'" arun$! sa$ul &e s&ae $a un 3amal '" &orn" la
drum f!r! s!-" ma" arun$e vreo &r"v"re(
4 He"% <+er,efre"er% $e-" $u sa$ul !la5
 

4 Un sa$ de "u!(
Su+of"/erul se sufo$! de fur"e=
4 )/" +a/" 0o$ de m"ne Ce-" #n!unru5
4 Po'a '" 3aleala $omandanulu" nosru% lo$oenen-$olonelul H"nJa% r!s&unse ."$u/ul f!r! s!
$l"&eas$!(
4 Ara!-m"
4 Nu &o% s&use ."$u/ul% le,nd ,ura sa$ulu"(
4 Ce s&u"5
4 GeJadosF murmur! ur"a'ul% f!$nd semn $u o$3"ul(
4 "ne 0u$a 'o&" Le,"onarul $u adm"ra/"e(
4 Ce-" +alamu$ul !sa5 url! >eld?e+el-ul(
."$u/ul #'" &le$! &r"v"rea=
4 Lo$oenenul m"-a s&us= Solda% n"men" s! nu-'" +a,e nasul a"$"( Ese se$reB( Asa ese
adev!rul adev!ra% domnule >eld?e+el '" f!$u un ,es ener,"$ $u mna(
>eld?e+el-ul ne &r"v" de*arma% o+servnd $! ne adun!m #n 0urul ."$u/ulu"( S!r" #n $am"on sr",nd(
4 )n"nde/"-o < s! anun/ 0andarmer"a des&re vo"(
Cam"onul d"s&!ru #nr-un nor de &raf% #n "m& $e ."$u/ul #m&!r/ea $u m!r"n"m"e $"o$ola!( Am &orn"
la drum f!r! n"$" o ,ra+!% la fel $a /",an"" $are au oa! v"a/a #na"nea lor% "ar la $a&!ul a *e$e
J"lomer" am $!*u de a$ord $! re+u"e s! fa$em un nou &o&as(
Se a'ernuse de0a noa&ea $nd ne-a re*" *,omoul unu" moor( rumul era #n/esa $u ve3"$ule=
$am"oane% ma'"n"% unur"% +randur"% rans&oroare de ru&e% +l"ndae% o #nrea,! arma!(
4 Pe onoarea mea sr",! auer( A" s&une $!-" &arad! m"l"ar!
4 a% '" #n$! s&re ves $om&le! Se"n(
4 S-a erm"na r!*+o"ul% $amarade5 sr",! ."$u/ul unu" re*erv"s +!rn% afla la volanul unu" $am"on
$u mun"/"e(
4 Re&l"em l"n"a fronulu" rn0" $el!lal(
Un ma"or sos" #n frunea ale" $oloane '" s!r" #n m"0lo$ul drumulu"% a,"ndu-'" revolverul(
4 >a$e/" lo$ &enru re,"menul meu% sr",! el% sau v! s&ar, $a&eele(
Nu l-a +!,a n"men" #n seam! '" $elelale ve3"$ule au $on"nua s! #na"ne*e $u v"e*a unu" mele( <
l"mu*"n! Hors$3 $u se,ule/ meal"$ #'" !"a $u ,reu drumul( )n!unru se *!reau of"/er" de sa-ma0or(
 A&!ru "med"a un lo$oenen-$olonel de 0andarmer"e #n$on0ura de un #nre, &luon(
4 >a$e/" lo$ ,eneralulu"-$omandan de arma!
Toa! lumea se $!l$a &e &"$"oare '" ,eneralul nu reu'ea s! avanse*e( Aun$"% 0andarm"" au da ord"n
s! f"e #m&"nse &ese $reasa ala*ulu" ve3"$ulele $are +lo$au re$erea( Am #n$e&u s! #m&"n,em ma"
mule d"nre ele(
4 Asa-" $ulmea% s&use $"neva( "n &r"$"na "nd"v"dulu" !su"a% sr"$!m ma'"n"le( Ese o ru'"ne
4 Pese $/"va an" de r!*+o" o s! sfr'e'" &r"n a #n/ele,e% +!"aule rse Le,"onarul(
Un $olonel% $omandnd re,"menul de ar"ler"e ra$a! de $a"% &roes! v"olen% v!*ndu-" &e
 0andarm" $um #" #m&"n,eau ve3"$ulele% "ar #n momenul #n $are lo$oenen-$olonelul de 0andarmer"e a
&us mna &e fr"ele $alulu" s!u% l-a lov" de ma" mule or" $u $rava'a &ese fa/!% sr",ndu-"=
4 os la+ele
 )ndemnndu-'" $alul $are ne$3e*a% &le$! #n ,alo& s&re ,eneral% des$!le$!% lu! &o*"/"e de dre&/" '"
 #n$er$! s! vor+eas$!% dar nu " se l!s! "m&(
4 Ce vre"% $olonele5 s$3el!l!" ,eneralul( Am da un ord"n sau nu5 Cre*" $! am de ,nd s!
mu$e,!"es$ #n v!,!una asa5
4 Generale% r!s&unse $olonelul &e un on re$e% +aer""le mele nu &o &!r!s" drumul( Ca"" sun
o+os"/" '" nu &o ur$a &e alu* n"$" m!$ar un s"n,ur un(
4 Asa nu m! &r"ve'e( Tre+u"e s! &le$ "med"a(
4 Refu* s! ee$u ord"nul dumneavoasr!( <amen"" me" vor r!mne &e 'osea(
Generalul #l m!sur! $u &r"v"re amen"n/!oare(
4 a$! refu*a/" s! v! su&une/"% aun$"(((
Colonelul se #ndre&!( )l #nre$ea $u un $a& &e ,eneral% "ar la , #" arna o de$ora/"e(
4 Aun$"% ,enerale5
<$3"" ,eneralulu" se m"$'orar!(
4 Am s! u*e* de &uerea mea '" o s! v! r"m" #n fa/a Cur/"" .ar/"ale( Nu avem nevo"e de of"/er" $a
dumneavoasr! #n armaa ,erman!(
Colonelul &!l"(
4 Ese ul"mul dumneavoasr! $uvn% ,enerale5
Generalul nu-" r!s&unse '" se #noarse $!re of"/erul de 0andarm" $are se /"nea du&! el(
4 <+ersleunan S$3oll(
Colonelul #'" duse mna la o$ul arme"% #'" soase &"solul '" #l arm!(
Generalul f!$u un &as #na&o"% &al"d $a un mor% #n "m& $e of"/erul de 0andarm" #n$remen"% u"m"(
Toa! a,"a/"a d"n ro$ad! se o&r" +rus$(
Pe +u*ele $olonelulu" m"0" un *m+e(
4 Nu e eme% ,enerale% e'" &rea res&"n,!or $a s! e #m&u'$% dar refu* s! ma" serves$ #n a$uala
arma! ,erman!(

9 Document
  esecr
ete(
N.A.
)
 

4 Aresa/"-l% l!r! ,eneralul(


 )na"ne $a 0andarm"" s! a&u$e s! fa$! vreun ,es% $olonelul duse /eava arme" #n $erul ,ur"" '" rase(
R!mase #n$! o se$und! #n &o*"/"a de dre&/"% se $l!"n! #na"ne '" #na&o"% &e urm! se &r!+u'" la
&"$"oarele ,eneralulu"% $a un run$3" de se0ar do+or(
Generalul se #noarse &e $!l$"e '" se ur$! #n ma'"n!% o ordonan/! #" a$o&er" &"$"oarele $u o &!ur!(
 )l au*"r!m s&unndu-" 'efulu" s!u de sa-ma0or= Prea mul/" "m+e$"l" #n $l"&ele aseaB(
andarm"" reu'"ser! s! #m&"n,! e$3"&a0ele de &area $ealal! a ala*ulu"% $a"" ne$3e*au d"s&era/"
alune$nd &e &an!% $or&ul $olonelulu" fu arun$a #nr-un $am"on% '"% #n s$ur "m&% Hors$3-ul d"s&!ru
 #n lun,ul drumulu"(
4 Pe $"nsea mea e$lam! &rusa$ul( Colonelul !sa s-a &r"$e&u $um s! &!r!seas$! s$ena(
Urleele ."$u/ulu" #l #nreru&ser!(
4 Un $am"on de-al nosru
 )nr-adev!r% un $am"on $u &rela!% mar$a $u semnul nosru d"s"n$"v% dou! $ru$" al+e &e fond
al+asru% #na"na &e drum(
4 He"% $amarade% sr",! auer( Unde e du$"5 Puem s! ur$!m5
oferul% un <+er,efre"er% mr" f!r! s! ne &r"veas$!(
4 .! du$ la Mln% "d"oule
4 Unde5 s&use Le,"onarul u"m"(
4 A" do&ur" #n ure$3"5 Am s&us Mln% '" $uv"nele lu" #" f!$ur! &e $e" d"n 0ur s! "*+u$neas$! #n rs(
4 A" au*"% ne+unul vrea s! mear,! la Mln
4 Nu u"a s! s$3"m+" renul la reslau
Rseele $on"nuar!(
Un ar"ler"s s!r" &e s$ara $a+"ne"=
4 "ne U"e un &erm"s $a s! o "e" &e s$ur!ur!% '" #" arun$! una d"nre a$ele% 3r"" &e $are or"$e
solda de &e fronul de es o avea #n +u*unar% #n $"uda &ede&selor severe( Erau man"fese su+
form! de &erm"s de re$ere &e $are av"oanele ruse'" le arun$au $u m""le(
4 6re" s! ne du$" &n! la erl"n5 se ru,! Le,"onarul( .!$ar &n! la &r"ma sa/"e de merou(
4 Ur$!-e% da$! a" $3ef% s&use neul+ura soldaul(
Nu a re+u" s! o s&un! de dou! or"( Prusa$ul #l #nre+! &e 'ofer &r"n% ,eamul s&ar=
4 Ese adev!ra% mer," la Mln5
4 "ne#n/eles% m"s"une "m&oran!(
Ne ar!! foa"a de drum '" am $"" m"ra/" $! mer,ea #n m"s"une s&e$"al! la Mln% re$nd &r"n
Lem+er,% 6ar'ov"a% reslau% erl"n '" ormund(
4 A'a sr",a auer( )n v"a/a mea nu am v!*u o r!sna"e ma" mare S! fa$" m"" de J"lomer" $u o
ra+l!% $3"ar '" &enru $eva "m&oran(
4 Ce &oae f" a de "m&oran5 #nre+ar! ma" mule vo$"(
4 .anale en,le*e'"% &enru ru&ele de &e fron% $amara*" Se $!/!raser! '" al/" solda/" #n $am"on(
4 R!*+o"ul se erm"n! #n $urnd% s&use un su+of"/er 0e,os% s$u"&nd &e drum(
4 A'e&nd asa% $on"nu!m rse un "nfaner"s s$und '" foare &al"d(
4 "/" de $e nu ma" a&are Adolf &e fron5 )" ese eam! $!-" vom sr",a= >@3rer% e urm!mB '" o s!
&orn"m du&! el% &n! la erl"n(
Un solda de o&s&re*e$e an"% &e a $!ru" un"form! /"&!or de nou! a&!reau "n"/"alele H -
H"ler0u,end% se r"d"$! &al"d $a un mor(
4 6! "ner*"$ s! vor+"/" asfel Qsa-" defe"sm( < s! v! noe*( C!$" ese de daor"a mea s! denun/
or"$e ena"v! de r!*vr!"re(
Se"n #l &r"nse de umer" '"-l arun$! #n fundul $am"onulu"(
4 Gura% ne"s&r!v"ule "m no" $e fa$em $u r!d!or"" $a "ne(
!"aul #n$e&u s! sr",e '"% &enru a-" a$o&er" /"&eele(
 )n$e&usem de0a un $ne$% $nd ."$u/ul s-a &us &e urla=
4 Av"oanele
 A s!r" "med"a &ese o+lonul $am"onulu" '" s-a #n"ns &e $m&= Le,"onarul '" &rusa$ul #l urmar! '" e"(
e+andada a &us s!&n"re &e drum( Un *,omo de une Tre" av"oane de vn!oare ruse'" ne
/"neau $u m"ral"erele lor( Ne-am l"&" de &!mn $u $a&ul #nre umer"% s"m/"nd $urenul de aer re$e
&rovo$a de a&araele $are *+urau la rasul "er+""( Pe ar"&"le lor seaua ro'"e sr!lu$ea s"n"sr!(
4 Pe o/" dra$"" #n0ura un <+er,efre"er( Am #n $am"on *e$e m"" de l"r" de +en*"n!( Isuse% da$! asa
&o$ne'e va f" un adev!ra fo$ de ar"f"$"" +en,ale*(
Cele re" av"oane survolar! d"n nou 'oseaua( 6edeam ru&ur" de oamen" arun$ae #n aer( C/"va
"nfaner"'" "ner" au #n$e&u s! ra,! #n sus urlnd(
4 Se #m&ue rea+a% murmur! &rusa$ul% l"&"ndu-se de &!mn(
.a" mule ve3"$ule ardeau &e 'osea( Se au*eau sr",!e= Inf"rm"er" Inf"rm"er"
ar $u" #" &!sa Prusa$ul #l rase v"olen &e Le,"onar #n ,roa&a #n $are ne as$unsesem #n $l"&a #n
$are 'ase av"oane $o+orau #n &"$a0% unul du&! alul(
  Pn! a"$" ne-a fosBIdeea #m" re$u &r"n $a& #n "m& $e ma roso,oleam #n fundul unu" $raer(
Undeva% sus% fl!$!r" al+asre "e'eau d"n armele av"oanelor de vn!oare% "ar &!mnul /'n" #n sus
&re$um un ,3e"*er ur"a' '" au*"r!m sr",!e #ns&!"mn!oare( Un $!&"an $u &r"v"rea ul+ure
amen"n/a $u &umn"" av"oanele $are v"rau '" veneau d"n nou asu&ra noasr!( C!&"anul s-a &r!+u'"
 #nr-un ru de sn,e '" $a&ul s!u $u o$3"" lar, des$3"'" s-a roso,ol" $a un &e&ene &e 'osea(
Cas$3ea "-a s!r" $eva ma" de&are( Un "nfaner"s de o&s&re*e$e an"% urlnd% aler,a &e n"'e
 

$"our"% $u am+ele &"$"oare !"ae deasu&ra ,le*nelor( L!sa #n urma lu" o dr! &ur&ur"e( Pan"$a #"
$u&r"nsese &e solda/"( S-au r"d"$a o/" '" au f!$u $el ma" r!u lu$ru $are &uea f" f!$u% ad"$! s! fu,!
 #n lun,ul 'osele"(
 Av"aor"" se dedar! aun$" unu" ver"a+"l masa$ru '" salvele r!&!"r! &e $or&ur"le remurnde( Un
lo$oenen #n un"forma nea,r! a an$3"'"lor s!r" #n ,roa&a noasr! '" +o$an$ul s!u #l lov" &e ."$u/ul
$are #n0ur!( Lo$oenenul #n$e&u s! rd!% &re*enndu-se= <3lsenB(
Era $u adev!ra "&ul of"/erulu" de fron% $u m"ral"era arna! de um!r '" &"e&ul &l"n de de$ora/""(
Le,"onarul #'" r"d"$! &r"v"rea% #l $n!r" '" se &re*en! la rndul s!u(
 )n 0urul nosru oul &lesnea% fr",ea% &loua $u fo$( Av"oanele aa$ar! d"n nou( < e&lo*"e asur*"oare
ne smulse d"n ad!&osul &roe$or( Pese no" re$u un val de fo$% oa! ro$ada era #n fl!$!r"(
4 Ce" *e$e m"" de l"r" a" me" ,emu <+er,efre"er-ul(
C!*u o &loa"e de +om+e oul s!r" #n aer( Era sfr'"ul(
 Av"oanele d"s&!rur! s&re r!s!r"% fusela0ul lor ar,"n"u sr!lu$ea #n lum"na soarelu"(
Ne-am s$ula #n$e% des$o&er"nd $! drumul era #n/esa $u mor/"( Un of"/er de av"a/"e a lua $omanda
'" am #n$e&u s! adun!m $adavrele '" ve3"$ulele $ar+on"*ae( <+er,erfre"er-ul $are re+u"a s!
mear,! la Mln &r"vea d"srus $am"onul #n fl!$!r"(
4 oamne% 3r""le mele Hr""le mele Toul a ars(
Solda/"" $are nu f!$eau &are d"nr-o anume un"ae au fos aduna/" #nr-o $om&an"e eero$l"!%
ver"a+"l mo*a"$ $u oae armele '" oae /!r"le Ae"( Un,ur"% +ul,ar"% romn"% un $a&oral f"nlande*%
$/"va "u,oslav"% +a $3"ar '" un bersaglier "al"an% $u &ene de $o$o' &e $a&(
."$u/ul% &e $are a$eas! adun!ur! #l enerv!% &o$n" un solda d"n &ol"/"a &olone*!= )n"nde-o%
r!d!oruleB
Se au*"r! murmure #n $om&an"a #n $are ma" mul de un sfer erau volunar"( Lo$oenenul <3lsen
 #n$er$! s!-" $alme*e &e s$andala,"" enerva/" de $uvnul r!d!orB( Un $a*a$ d"n T"fl"s #'" s$oase
$3"ar $u/"ul '" #n0ur! #n ,erman!( ."$u/ul "*+u$n" #n rs '"-l sr",! &e Le,"onar% $are mer,ea #n
frunea $om&an"e"% al!ur" de lo$oenenul <3lsen(
4 .a" las!-ne #n &a$e ven" r!s&unsul(
Lo$oenenul #n$e&u s! rd! '"-l amen"n/! &e ur"a'ul al $!ru" $a& r!s!rea deasu&ra adun!ur""( Se
au*"r! o$!r" '" #n$e&u s! r!*+a! un murmur de fur"e% #n "m& $e o &"ar! #l lov" &e ."$u/ul #n um!r(
>usese arun$a! de un $e3% $are &ura un"forma &ol"/"e" de &e fron( Ur"a'ul #'" mu'$! +u*ele '"
&orn" s&re omul $are +!ea #n rera,ere% o mn! de f"er #l a&u$! de , '"-l arun$! #n,ro*" la
mar,"nea drumulu"( Pe urm!% $amaradul nosru n" se al!ur! '" #n$e&u s! $ne(
Tre" *"le ma" r*"u am a0uns la ProsJuro?% unde $"udaa $om&an"e a fos d"*olva!% urmnd $a
f"e$are s! se des$ur$e $um &oae( )n a$ela'" ora' am v!*u &enru &r"ma oar! #n,ro*"orul &relud"u
al une" s!r" de lu$rur" '" ma" #n,ro*"oare(
o" "nfaner"'" +!rn" erau s&n*ura/"% f"e$are de $e un sl& de ele,raf% avnd &e &"e& $e o
&an$ard! &e $are &ar$! ardeau l"ere ro'""=
Prea la' $a s!-'" a&ere &ar"aB
Ne-am o&r" $a s! &r"v"m ru&ur"le $are se le,!nau #n vn(
4 Penru e" r!*+o"ul s-a 'fr'"% f"lo*of! &rusa$ul(
4 "u $e-" asa% s&use Le,"onarul% s$!r&"nndu-'" nasul( E semn +un( La fel &uea" vedea '" #n
mun/"" R"f% #na"ne de r!s$oala "nsur,en/"lor(
 Am $on"nua s! sr!+aem ora'ul #n $!uarea unu" lo$ de dorm"( )n fa/a noasr! a a&!ru o $l!d"re
$are sem!na $u un 3am+ar% d"n $are e r!snea un m"ros &uern"$ de $arof" sr"$a/" '" de fn
mu$e,!"(
4 .are s$ofal!% s&use &rusa$ul( Tre+u"e ou'" s! #no&!m a"$"(
4 "ne% s&use ."$u/ul% dar u o s! f"" &r"mul $are o va #n"nde(
Se re&e*" #n!unru &re$um o lo$omo"v!% #n +e*na d"n $are se au*eau numa" #n0ur!ur" '" +leseme(
ou! ru&ur" au *+ura afar! '" #n $eva m"nue eram la ad!&os(
Lo$oenenul <3lsen rse $nd au*" o vo$e #n noa&e(
4 ."$u/ule% u e'"5
Le,"onarul #'" a&r"nse lanerna '" #l re$unos$u su&ef"a &e E?ald% de la Tan" ora(
4 Sfn! N!s$!oare " u e'" a"$"% e$lam! ."$u/ul( A" r!+dare &n! m"ne% s!-'" $a&e/"
$3elf!neal! &e $are o mer"/"
"nr-o da!% un urle de +u$ur"e "*+u$n" deasu&ra oamen"lor adorm"/"( Un /"&! de feme"e #" /"nu
"sonul(
4 Am ,!s" o feme"e se au*"% #n $"uda &roeselor fur"oase ale unor ,lasur" fem"n"ne( 6en"/"% +!"e/"% e
a"$" un #nre, +ordel de $am&an"e(
Se a&r"nse #n$! o lanern! $e f!$u s! sr!lu$eas$! #n noa&e #nsemnele unu" $!&"an( Ceea $e
."$u/ul luase dre& +ordel era un dea'amen de Cru$e Ro'"e '" de elefon"se d"n av"a/"e( Ur"a'ul
se v!"a% a re+u" s!-l a'e*!m $u for/a% "ar lo$oenenul <3lsen '"-a folos" #nrea,a d"&loma/"e
&enru a-l $alma &e $!&"an% $are amen"n/a $u Curea .ar/"al! &enru ena"v! de v"ol(
S-a &o,or l"n"'ea( La m"e*ul no&/""% am fos re*"/" de &a'"" unor +o$an$" /"nu"/"( Lum"n" aler,au de
$olo-$olo% ,lasur" +ruale $ereau l"vreele '" fo"le de drum( Erau 3"enele &ol"/"e"( )narma/" &n!-n d"n/"
'" sol"*" $a sn$"le% ver"f"$au #nre, 3am+arul% &l!$"le #n form! de sem"lun! de la ,ul lor lu$eau
amen"n/!oare #n &enum+r!% de o m"e de or" ma" #n,ro*"oare de$ m"ral"erele "nam"$ulu"(
>r"$a% o fr"$! $um&l"! n" se sre$ur! su+ &"ele( Cu Ivan e ma" &uea" #n/ele,e $eoda!% $u a$ese
+rue n"$"oda!( Erau #nru&area +es"al"!/""( Puseser! de0a mna &e unul% un su+of"/er de ar"ler"e
 

$are se *+!ea '" /"&a= L!sa/"-m!% l!sa/"-m! oar n-o s! m! u$"de/" Am re" $o&"" '" feme"a m"-a
fos u$"s! #nr-un +om+ardamen( Tre+u"e s! m! #nor$ la $o&""" me"B
4 Gura% &or$ule mr" >eld?e+el-ul a $!ru" &la$! arun$a lu$"r" u$",a'e(
Su+of"/erul #nne+un"= L!sa/"-m!% mr'av"lor U$",a'" de $amara*" Nu vreau s! mor% nu vreau s!
morB dar se *+!ea "nu"l(
L-au !+!$" +"ne( Un <+erfeld?e+el "-a ras un 'u #nre &"$"oare% $eea $e l-a f!$u s! se
&r!+u'eas$!% urlnd( Ce" $are #l /"neau "-au da drumul( "nr-o da! s-a n!&us" asu&ra $elu" ma"
a&ro&"a &ol"/"s% do+or"ndu-l la &!mn &r"n a$es aa$ nea'e&a( >r"$a de moare d!duse
nefer"$"ulu" for/e no"( )'" mu'$! v"$"ma de fa/!% s$o/nd urlee de f"ar!% dar $e"lal/" ven"r! #n a0uorul
$amaradulu" lor% lov"ndu-l $u &aur"le armelor% ransformndu-" fa/a #nr-o mas! sn,ernd!(
Su+of"/erul a fos arun$a #nr-un $am"on '"% f!r! s! $l"&eas$!% +ruele '"-au $on"nua ra*"a( Un
<+erfeld?e+el ne-a $eru a$ele(
4 Un re,"men de +l"ndae #n m"s"une s&e$"al! murmur! el(
 )l $n!r" &e Le,"onar '" #" arun$! ."$u/ulu" o s$ur! &r"v"re(
Tre$u a&o" de la m"ne la Se"n '" la &rusa$(
4 Un m"$ o$ol% e"% lene'"lor Asa #m" m"roase a de*erare% nu-" a'a5
Ul"mele lu" $uv"ne ne-au #n,3e/a( Tr"+unalul $u &ro$edura de ur,en/! nu as$ula e&l"$a/""le% ,ra+a
era mul &rea mare dou! m"nue de del"+erare '" &e urm! &luonul de ee$u/"e sau 'rean,ul(
4 Ul"ma un"ae5 mr" el% /"nu"ndu-ne(
4 S&"alul 9F% Ham+ur,% "-a r!s&uns Le,"onarul(
4 "-a$um "a!-v! a"$"% 0efu"or" de $adavre( Crede/" $! &ue/" s! a'e&a/" l"n"'"/" erm"narea
r!*+o"ulu"% a"5 '" sr",! unu" su+of"/er $u arma la &"e&( <$u&!-e de urma asa de &or$"% sun
sus&e$/" de de*erare( Ha"% la drum
Ne-am ars% m! ,ndeam( " #" &r"veam &e Le,"onar '" &e ."$u/ul% $are "e'eau d"n $l!d"re #m&"n'" de
la s&ae% al+" $a varul% dar $u un aer "nd"feren(
Ne-am su" #nr-un $am"on $u $aroser"a &roas&! vo&s"!( u&! no" au fos arun$ae '" elefon"sele(
4 >a$e/" lo$ doamnelor% rse un &ol"/"s% s$u"&nd-o &e una d"nre ele dre& #n fa/!(
>eme"a s-a #nors "ns"n$"v(
4 Ca&ul sus% fe"/o < s! a" o$a*"a s!-l &le$"% /"-o &rom"
Paru "nf"rm"ere au "e'" aler,nd '" una a $!*u &unndu-"-se &"ed"$!( Urm! o lov"ur! #n s&ae( "&a
'" un murmur se au*" &r"nre no"(
4 Gura Golan" de*eror"% sr",! un &ol"/"s(
E?ald fu '" el r% urlnd% s&re $am"on% de $!re dou! +rue( Le,"onarul 'o&" a$! s$!&!m% m!
an,a0e* la Ivan% s! le eerm"n &e +ruele aseaB(
Unul d"nre e" arun$! o &r"v"re #n $am"on% dar nu des$o&er" $"ne vor+"se L"n"'e% &or$"lorB
Tre" $am"oane &l"ne o$3" se #ndre&ar! s&re fosa #n$3"soare GPU afla! #n $enrul ora'ulu"% unde
am fos &r"m"/" $u 'uur" '" #n0ur!ur"( "n $elule $enu'"" '" umede% #n/esae $u feme" '" +!r+a/"% ur$au
,emee% +leseme '" ru,!$"un"( Un m"ral"or #" +lesema% urlnd% &e H"ler% H"mmler% r!*+o"ul '" &e
Sal"n( < elefon"s! se de*+r!$! '" se ofer" unu" &ol"/"s= ((( da$! m! la'" &e urm! s! fu,B% 'o&" ea(((
< /!ran$! rusoa"$!% s",ur! $! va f" #m&u'$a! &enru $! as$unsese de*eror"% #'" sr",a $u fana"sm
ura #m&or"va lu" H"ler(
La $el!lal $a&! al $uloarulu"% un $!&"an #n,enun$3ea se ru,a #n !$ere( )n $e lo$ur" fusese
"nvo$a umne*eu #n "m&ul r!*+o"ulu"5 Preu"nden"% f!r! n"$" o #ndo"al!% &r"*on"er"" $ereau #ndurare
$u a$eea'" #nfo$are( Am v!*u un ,eneral de d"v"*"e ru,ndu-l s!-l a0ue #m&or"va +l"ndaelor
sov"e"$e% #n "m& $e ru&ele #" erau #n de+andad!% H"ler #l am"nea #n "m&ul d"s$ursur"lor des&re
German"a mare% #n "m& $e SS-"'"" #" s&n*urau &e &reo/" #n la,!rele de eerm"nare( Se au*ea
numele omnulu" #n +ar!$" s"n"sre% $ol$!"nd de v"erm"% #na"ne $a fun"a s! su,rume ul"mul /"&!(
SS-"'""% $u +u*unarele &l"ne de lu$rur" furae% $ondamna/" la moare du&! &ro$edura "de ur,en/!%
"m&lorau '" e" m"la $ereas$!( Ad"$! $ereau a0uorul omnulu" $a s! re#m+ra$e 3a"nele na*"se((( ar
umne*eu &!rea $! nu-" aude n"$" &e $ondamna/"" la moare d"n #n$3"sor"le GPU% n"$" &e &reo/"" d"n
la,!re n"$" &e ,eneralul #n$on0ura de an$ur"le sov"e"$e% n"$" &e am&ua/"" $are ,em &r"n s&"ale(
Unul du&! alul au fos du'" #n fa/a r"+unalulu" o/" &r"*on"er"" f!$u/" de 0andarm" '" #" s-a &us a$eea'"
 #nre+are( Numele% vrsa% re,"menul( Ceva 'oa&e #nre $e" re" 0ude$!or"% un fo'ne al 3r""lor%
oul #n : de se$unde((( Pe urm! o #nre+are &us! de un 0ude$!or m!run/el $u o$3elar" f!r! ram!(
4 Ave/" $eva de s&us #n a&!rarea dumneavoasr!5
ar $um des$3"dea ,ura "n$ul&aul(((
4 a% da% am ma" au*" asa(
"n nou 'oa&e( < semn!ur! &us! &e $eva 3r""% su,a"ve(
4 )n numele >@3rer-ulu" '" al &o&orulu" ,erman% $ondamna la moare &r"n #m&u'$are( Urm!orul
 )n felul a$esa $el de-al III-a Re"$3 $redea $! ma" &oae s! $'",e r!*+o"ul(
La $el!lal $a&! al $uloarulu"% a$olo unde #n$e&eau s$!r"le% se au*ea un murmur de ,lasur"
r!,u'"e= o$ma" sos"se &luonul de ee$u/"e( Cu v"e*a ful,erulu" erau des$3"se u'"le $elulelor% dar
 #nodeauna f!r! o ord"ne &re$"s!% #n a'a fel $a &r"*on"er"" s! nu '"e $u" #" venea rndul( < "nf"rm"er!
de $"n$"*e$" de an"% $are fusese dus! #n $ure% se arun$! la &!mn(
 Au le,a-o de sl& $u m"n"le deasu&ra $a&ulu"( Tre" ord"ne '" dou!s&re*e$e fo$ur" de arm!( L-au
adus &e urm!orul '"% $u m"$" &au*e% a'a s-a s$urs oa! *"ua( La f"e$are dou! ore se s$3"m+a
&luonul( C!&"anul a fos r de &"$"oare(
Se a,!/a de $ea ma" m"$! $r!&!ur! '" a &r"m" aea lov"ur" de &"$"or &ese m"n"% &n! " le-au
 

*dro+"( Sr",a $a un an"mal r!n" '" a fos ee$ua $ul$a( E?ald urla $a un ne+un( Le-a s$!&a
emn"$er"lor% a fu," '" s-a arun$a de le ea0ul re"% fra$urndu-'" am+ele &"$"oare( A re+u" le,a de
sl& $a s! f"e #m&u'$a(
4 " asa e o onoare &rea mare &enru el% s&use Le,"onarul(
oferul $am"onulu" r"m"s la Mln% ale $!ru" a$e r!m!seser! #n ma'"na ars!% a mers *dro+" '" s-a
a'e*a s"n,ur ln,! sl&( ou! *"le ma" r*"u% re,"menul #" $onf"rm! de&o*"/"a% dar era ard"v(
Noro$ul #n$! ma" era $u no"( )na"ne s! ne v"n! rndul% 3"enele &ol"/"e"% s&re marele lor re,re% au fos
o+l",ae s! ne el"+ere*e( Lo$oenenul <3lsen sos"se $u a$e de la re,"men $are dovedeau $!
eram #n "m&ul serv"$"ulu"% '" nu n"'e de*eror"(
Salva/" #n ul"ma $l"&!% am &orn" s&re ru+n"a% unde se aflau &o*"/""le noasre(

*eld;ebel-ul necunoscut trimise o sal!ă la întâmplare spre inamicii in!izibili din pădure.
4n chip de răspuns, asupra noastră s-a abătut o ploaie de gloanţe ridicând praful în &ur.
4 diotule" sări 6egionarul, smulgând mitraliera din mâinile *eld;ebel-ului. u aşa se trage" 
8rcă pe marginea tranşeei şi, lipindu-se de pământ, trase ochind fiecare tufiş.
(atru siluete au încercat să fugă, dar au fost doborâte de gloanţe bine ţintite.
6egionarul îşi schimbă încărcătorul şi izbucni în râs.

IN N<U PE >R<NT


Hau&feld?e+el-ul ar3 a fos $el $are ne-a lua #n &r"m"re la $om&an"a a -a( )l &ore$l"sem
arosanulB( e su+ ur"a'a $as$3e! de $avaler"e% nere,ulamenar!% &e $are o &ura% o$3"" lu" m"$" '"
r!" ne-au "ns&e$a d"n $a& &n! #n &"$"oare '" $eea $e a v!*u l-a #nfur"a #nr-un 3al f!r! de 3al(
Cu aerul unu" $o&"l r!sf!/a% $are fa$e mofur" #n fa/a mn$!r""% se +osumfl! '" #n$e&u s! se 0oa$e $u
$ol/ul unu" $arne/el $are a&!rea #nre al do"lea '" al re"lea nasure al vesonulu" s!u(
 )n!l/ndu-'" $a&ul% $a '" $um $ele ma" rele v"se ale sale se #m&l"n"ser!% se &os! #n fa/a &rusa$ulu" '"
mr"=
4 Numele
6o$ea lu" r!suna #n +urn"/a $eau'"e '" de&r"man!% roso,ol"ndu-se &ese r"sele $ase /!r!ne'"(
4 <+er,efre"er <o @lo?% =err =auptfeld;ebel, m-am &re*ena% $onform ord"nulu" &r"m"% la
re,"menul ;7% $om&an"a a -a% du&! $e am fos el"+era d"n s&"alul 9F% Ham+ur,(
4 Cul$a 'u"er! Umflaul% '" omul se arun$! #n noro" $u v"e*a ful,erulu" '" lu! a&o" &o*"/"a
re,ulamenar!(
Umflaul #l &r"v" aen% a&o" se &lan! #n fa/a Le,"onarulu"% dar% #na"ne s! a&u$e s! s$oa! un $uvn%
a$esa &o$n" d"n $!l$"e '" sr",! a'a $um '"u s! o fa$! doar $!anele +!rne=
4 <+er,efre"er Alfred Mal+% =err =auptfeld;ebel, la ord"nele dumneavoasr!% du&! $e am fos
el"+era d"n s&"alul 9F% Ham+ur,(
Nu se #nm&l! n"m"$( Le,"onarul se /"nea dre&% a'a $um doar un solda afla su+ arme an" #n '"r
'"a s-o fa$!
ar3 #" lu! +onea '" $onsa! s$ur=
4 P!rul de lun,"me nere,ulamenar!( Cul$a% +asard afr"$an% '" !sa5 $on"nu! el% &unndu-m"
mna &e um!r(
4 Se,ar Sven Hassel% =err =auptfeld;ebel, la ord"nele dumneavoasr!% du&! $e am fos el"+era
d"n s&"alul 9F% Ham+ur,(
Trase de $enura mea=
4 Prea lar,!% e$3"&amen nere,ulamenar( Cul$a
La fel s-au &ere$u lu$rur"le '" $u Se"n( 6en" rndul ."$u/ulu"% $are era la fel de #nal '" sol"d $a
Hau&feld?e+el-ul ar3% dar alfel $onsru"( P"e&ul s!u se +om+a deasu&ra +ur/"" su&e% mura lu"
$u frune #n,us! era lum"na! de o$3"" v""% sr!lu$"or" $a $e" a" une" vul&" nasul ur" de &umn" '"
,ura #nredes$3"s! #" d!deau aerul une" ma"mu/e( Umflaul #l &r"v" su&ef"a(
4 " !sa de unde a ma" r!s!r"5 N-am v!*u n"$" oda! $eva ma" 3"dos
4 N"$" eu r!s&unse ."$u/ul% mul/um" '" sur*nd $u $a&ul a&le$a( ." se s&une% de alfel% ."$u/ul%
dar nu !sa e numele meu( .ama m-a +oe*a Wolf,an,% $a &e un oare$are .o*ar% &enru $a*ul #n
$are a' f" deven" mu*"$"an( " m! ma" $3eam! '" Helmu3% d"n $au*a mare'alulu" von H"nden+ur,(
e la +!rnul meu% un +e/"van% am mo'en" numele de Mreu*feld( )n &lus am 3emoro"*" '" #m" &u
&"$"oarele( Iar dumneavoasr!% dumneavoasr! sune/" Hau&feld?e+el-ul ar3( " a$um m! arun$
s"n,ur la &!mn% $a s! nu v! ma" o+os"/" s!-m" s&une/"( >a$e r!u la , s! /"&a/"(
" ."$u/ul se #n"nse ln,! no"(
umne*eu '"e $e se &ere$ea #n $re"erul arosanulu"% &e $are d"s$ursul #l &aral"*ase o $l"&!(
N"men" nu #ndr!*n"se vreoda! s!-" r!s&und! &e a$es on( )n$e&u s! sr",e '" s! #n0ure $a or"$e
su+of"/er $are e &e $ale s! e&lode*e de fur"e( Asa #/" l!sa #nodeauna "m& de ,nd"re( " a urla
 #ndelun,( ."$u/ul #l &r"vea $u "neres(
4 )n noro"% &or$ule sr",! el( re&/" Sal #na"ne .a" re&ede% lene'"lor
Cm&ul r!suna( ."$u/ul rdea% aler,a% s!rea% se ra r*nd mereu( arosanul #'" &"erdu suflul(
 

4 Cnd v!d ,radele ale% 'u"er! el s$u"&nd% m" se fa$e &!rul m!$"u$!( u&! m"ne% or"$e "nd"v"d
$are a a0uns <+er,efre"er% a r!" desul '" s$u"&! d"n nou% &r"v"ndu-l &e ."$u/ul% /ea&!n #n fa/a lu" '"
a$o&er" de noro" d"n $a& &n! #n &"$"oare(
<$3"" lor se #nln"r! '" ar f" r!mas a'a mul "m& da$! ."$u/ul n-ar f" ru& !$erea(
4 <+er,efre"er ."$(((% dar se ,r!+" s! re$"f"$e( Wolf,an, Mreu*feld v! roa,! s!-" a$orda/"-o
&erm"s"e% re" s!&!mn" de &erm"s"e% &enru #nsur!oare( Pe lo,odn"$a mea o $3eam! Emma%=err
=auptfeld;ebel.
arosanul se sufo$!( u*a de 0os #" $!*u $a o u'! "e'"! d"n //n"(
4 Ce-m" $er"5
4 < &erm"s"e% s&use ."$u/ul% sur*nd( Tre+u"" s! m! #nsor% =err =auptfeld;ebel.
<r"$e $uloare d"s&!ru de &e fa/a arosanulu"( )n$e&u s! se le,ene% o$3"" +ul+u$a/" deven"r! f"$'"(
 Asa &uea s! f"e sfr'"ul((( &!mnul urma s! se des$3"d! su+ !l&"le sale((( nu &uea s! f"e
adev!ra $! un "nd"v"d $u $are f!$use "nsru$/"e d"s$"&l"nar! o 0um!ae de or! $ue*a s!-" $ear!
&erm"s"e% $u un asemenea *m+e m& &e fa/! " #n$! unul $are lenev"se &aru lun" &r"n s&"ale(((
Unul $are de-a+"a s$!&ase de Curea .ar/"al! arosanul v"sa( Era un $o'mar((( ar nu Era $ se
&oae de adev!ra((( Ursul s!ea #n fa/a lu" sur*nd% un surs 0osn"$% "m+e$"l% +un s! e
 #nne+uneas$! " asa #n fa/a lu"((( Hau&feld?e+el-ul Her+er ar3% su&ranum" Her+er $el !"osB
 #n$! de la '$oala de su+of"/er" d"n erl"n% $el ma" as&ru su+of"/er al ru&elor de +l"ndae(((
 )n$e&u s! remure% s! &!leas$!% s! se #nro'eas$!( "n , #" s$!&! un 3or$!" s!l+a"$((( ar se o&r"
"med"a( <+servase $! ."$u/ul surdea #n $on"nuare '"% $a or"$e +!rn Hau&feld?e+el% '"a $! &o/"
s!-/" +a/" 0o$ or"$ de un <+er,efre"er% &n! $nd #n$e&e s! surd!( Pe urm! dev"ne &er"$ulos(((
 )n$e&e ne+un"a( < ne+un"e &e $are o &oae o&r" doar un ,lone +"ne /"n"% #na"ne de asa #ns!% el%
arosanul% ar f" fos f!$u f!rme(
 )l &r"v" &e ."$u/ul '" s&use $u o vo$e s"ns!=
4 >u,"% fu,"/" $u o/"" " s! $"es$ numele vosru &e l"sa $elor $!*u/" #n lu&!( Iar u% u s! nu ma"
a&ar" #n fa/a mea% '" d"s&!ru a&roa&e aler,nd(
Ne-am #nors &e &o*"/""le noasre #m&reun! $u $e" de la "nenden/! '" am des$o&er" $! d"n
re,"menul de +l"ndae% $a de o+"$e" r!mas f!r! an$ur"% +aal"oanele 9 '" D deven"ser! +aal"oane de
"nfaner"e( Pora se &r!&!d" de rs v!*ndu-l &e ."$u/ul(
4 Ia!-e d"n nou a$as!% v"! #n$!l/a! )m" fa$e o deose+"! &l!$ere s! e rev!d Curul !u a
su&rav"e/u" o&era/"e"5 Ese adev!ra% $! nu ma" a" de$ 0um!ae d"n el5
4 Cnd o s! &un mna &e "ne% u n-o s! ma" r!m" $u n"m"$
Pora ev"! la "m& o ,renad! ,oal!% #n "m& $e !rnul% $are se +!l!+!nea $a de o+"$e"% ne &r"v" #n
felul lu"% so+ru% dar $!lduros(
4 .@ller nu ma" ese( Ivan l-a r!&" #n $ursul unu" aa$ '" l-am ,!s" re" *"le ma" r*"u((( v! #n$3"&u"/"
$um(
Prusa$ul r"d"$! o s&rn$ean!= R!s",n"5B
4 a( Hu,o Se,e ese #n &erm"s"e la erl"n% de'" ar f" re+u" s! a0un,! la ormund( < &ovese $u
o fa!% a'a ne-a s$r"s #n ul"ma s$r"soare(
4 C"ne '"e &ese $e rf! a da mr" ."$u/ul(
Nu "-a r!s&uns n"men"( Ne sre$uram% #ndo"/" de 'ale% #n lun,ul ran'ee" $are du$ea #n l"n"a #n"%
$nd s-a au*" un ,lone 'u"ernd( Un su+of"/er s$oase un sr",! '" se &r!+u'"( Ea$ #nre o$3"% su+
mar,"nea $!'"" de o/el(
4 Un r!,!or s"+er"an% s&use Pora(
 Am r"d"$a ru&ul arun$ndu-l &e deasu&ra &ara&eulu" de &e $are se roso,ol" #nr-un nor de &raf(
4 Am"n% s&use Pora% $on"nundu-'" drumul(
S&re sear!% lo$oenenul <3lsen ne-a des$o&er" #nr-un ad!&os #n $are ne as$unsesem $a s!
 0u$!m $!r/"( Preluase $omanda $om&an"e"% du&! moarea lo$oenenulu" Haler% $!*u $u &u/"n "m&
 #n urm!( <3lsen s-a a'e*a &e un $ona"ner $u m!'" de ,a*e '" ne-a &r"v" &e rnd( Pora "-a #n"ns
+urduful $u $on"a$( )'" &use de,eul la ,ura +urdufulu"% #l r!surn! '" rase o du'$!% a'a $um f!$eam
'" no"% a&o" u'" s!-'" drea,! ,lasul '" se 'erse la ,ur! $u dosul mne$""(
4 e"er% s&use el #nor$ndu-se s&re !rnul% vo" '" ,ru&a #n" va re+u" s! &le$a/" la noa&e #n
&arulare( ar &o/" num" &e al$"neva s! "a $ondu$erea( Re,"menul a da ord"n s! f"e $a&ura/"
&r"*on"er"(
4 Sfn! >e$"oar! sr",! ."$u/ul fur"os( Cum ne ,!s"m '" no" un lo$'or l"n"'"% $um se re*es$ $e"
de sus s! ne +a,e &"elea-n saramur!(
Lo$oenenul *m+"(
4 C"ne /"-a s&us $! "e" &are la a$/"une5
4 Lo$oenene% re+u"e% ero"" !'"a "m+e$"l" au nevo"e de o d!da$!( C!ua/"-l &e ul"us He"de(
!rnul #n$e&use s! se e$3"&e*e $nd Le,"onarul s-a r"d"$a #n &"$"oare(
4 R!m" a"$"% vo" $omanda eu ,ru&a( A" $o&"" '" va f" nevo"e de oamen" $a "ne du&! r!*+o"( No"% o/"
!'"a% sunem n"'e ,unoa"e f!r! "m&oran/!(
4 Nu% nomadule% s&use !rnul( Eu &le$% nu ,ru&a #n"% $" ,ru&a a doua% &e $are o $ondu$ eu a
fos desemna! &enru m"s"une( Se,arul Paus va $ondu$e &luonul #n a+sen/a mea(
4 Cerule ,emu &rusa$ul% #m+r!$ndu-'" 3a"na de &"ele( Ce adun!ur! de ero"% n"$" nu '"u $um ma"
&oae f" vor+a de rera,ere
La uns&re*e$e noa&ea eram ,aa de drum( Comandanul re,"menulu"% lo$oenen-$olonelul H"nJa%
ven" $3"ar el #n &ersoan!( ."$u/ul morm!"a(
 

4 o$orul .a3ler m"-a &res$r"s s! ev" eforur"le% dar $u" #" &as!5 Sfn! >e$"oar!% $e m"*er"e '"
r!*+o"ul !sa
4 Gura% ."$u/ule% s&use H"nJa +la0"n( e-a+"a a" s$!&a de 'rean,(
Ne-am &or"v" $easur"le era ora ;D '" F m"nue du&! s&usele lu" H"nJa(
 )n flan$ul dre& +u+u"a ar"ler"a% un *,omo nu o$ma" l"n"'"or(
4 E *ona re,"menulu" 92% s&use Le,"onarul% urm!r"nd $u &r"v"rea $oada $a de $ome! a unu"
o+u*(
 )n s&aele lu"% arosanul% sos" $u mer"ndele% l-a des$o&er" &e ."$u/ul snd &e alu* '"
 #ndo&ndu-se $u +"s$u"/"( S-a f!$u sa$o0"u(
4 Ia!-e% +and"ule A3% da$! aflu $! s-a fura un s"n,ur +"s$u"% nu ma" dau do" +an" &e &"elea a "
va f" $ea ma" frumoas! *" d"n v"a/a mea(
4 a% Hau&feld?e+el% s&use ."$u/ul $u $!l$"ele l"&"e% dar f!r! s! se r"d"$e #n &"$"oare(
4 e unde a" +"s$u"/""5 "ns"s! $el!lal(
."$u/ul #'" &o$n" d"n nou $!l$"ele f!r! s! se r"d"$e(
4 e la o rf! d"n u+rasna( ." "-a r"m"s &r"n $ur"er s&e$"al(
Su+of"/erul mr" s"n,3er" de &r"v"r"le lo$oenen-$olonelulu" H"nJa( a$! "-ar re$e $umva a$esu"a
&r"n $a& s!-" dea $omanda &arule"((( arosanul remura numa" la ,ndul !sa( H"ler% $el &u/"n% $are
era '" el un s"m&lu su+of"/er% '" n"m"$ ma" mul% se 'er,ea undeva $u o/" #m&o&o/ona/"" !'"a de
of"/er"(((
arosanul "*+u$n" #n rs la ,ndul ,eneral"lor snd dre& #n fa/a unu" su+of"/er(
Lo$oenen-$olonelul H"nJa #l &r"v" u"m" '"-l #nre+! $e ,!se'e a de amu*an( arosanul 'ov!"(
4 .! ,ndeam la $eva% domnule $olonel(
4 )nr-adev!r5s&use H"nJa( Poae la o ru&! de 'o$ &e $are a" vrea s-o $oman*"5
4 A '" f!$u &e el% r"se ."$u/ul(
H"nJa #l &r"v" sever &e ur"a'(
4 .a" a$"% $u ,ura a s&ur$a!( Hau&feld?e+el-ul ese su&er"orul !u% nu u"a asa(
."$u/ul s!r" #n &o*"/"e de dre&/"(
4 a% domnule $olonel% n-o u" n"$"oda!% dar m"-ar &l!$ea s-o fa$(
H"nJa #'" &!sr! $u ,reu ser"o*"aea% reu'"nd s! murmure=
4 >"/" aen/"
4 Gaa% e"er5 'o&" <3lsen +!ndu-l &e um!r &e !rn(
."$u/ul &orn" /"nndu-'" &"solul-m"ral"er! $a &e o $a*ma% $eea $e-l f!$u s! resar! &e $olonelul
H"nJa% dar a$esa renun/! s! ma" &omeneas$! des&re re,ulamen unu" asemenea $a& &!ra(
4 "ne/"-v! armele #n a'a fel $a s! nu se loveas$! #nre ele% s&use !rnul( " /"ne/"-v! a&roa&e%
s! nu v! r!!$"/"(
Ne-am roso,ol" de $ealal! &are a alu*ulu"% #n no manHs land, s&re &o*"/""le ru'"lor( Sre$urndu-ne
f!r! *,omo &e &oe$a l!sa! #nre $m&ur"le% de m"ne% ne-am r &e su+ srma ,3"m&a!% $a
n"'e &anere% #n noa&ea $e se #n"ndea #n fa/a noasr! $a un *"d de $a"fea( Le,"onarul '" $u m"ne
eram $3"ar #n s&aele !rnulu"% urmau ."$u/ul '" $u Pora% "ar He"de ra sa$ul $u ,renade de
mn!% le,ae sno&% &enru arun$area #n aer a ad!&osur"lor( Res&"ra *,omoos $a #nodeauna $nd
 #" era fr"$!(
< !$ere r!u-&reves"oare ne #n$on0ura% &!mnul res&"ra% d"n mla'"n! se r"d"$au va&or"% se s"m/ea
m"ros de lemn ars( Aveam sen*a/"a $! sunem s"n,ur" &e lume((( $u moarea &e urmele noasre(
!rnul ver"f"$! m"ral"era ,rea% "ar ."$u/ul vru s!-'" a&r"nd! o /",ar!(
4 Im+e$"lule 'o&" Le,"onarul( 6re" s! ne omor"5
4 .a" !$e/" oda! sufl! !rnul nervos(
auer #'" s&r"0"n" $a&ul &e sa$ul $u ,renade% *"$nd $! lu$rur"le se #n$ur$!(
Cul$a/" unul ln,! alul% &r"veam &e deasu&ra unu" dm+ &o*"/""le ru'"lor% aflae ne&l!$u de a&roa&e(
a$! #n"ndeam mna% &ueam a"n,e $m&ul de m"ne al du'manulu"(
."$u/ul #'" &lan! m"ral"era &e re&"ed '" #l &r"v" #nre+!or &e !rnul(
4 Cum vom sr!+ae asa5
.u'$ndu-'" +u*ele% Le,"onarul ne aver"*! $! o s! s!r"m #n aer( Un *,omo ne &arven"((( un
$l"n$3e sla+( >"e$are mu'$3" ne-a res!r"( Pora ne f!$u semn s! f"m aen/" #n sn,a( Al $l"n$3e(
4 o t!oi mati" 
— Ivan "n &ersoan!% s&use ."$u/ul l"n"'"(
!rnul #" rase un 'u enerva( Ne /"neam res&"ra/"a((( Pora% a" $!ror o$3" lu$eau #n noa&e% #'"
&re,!" +a"onea( Am au*" un rs #n #nuner"$% &e urm! au r!s!r" $3"ar ln,! no" &aru s"luee(
Tre+u"a doar s! #n"n*" mna $a s!-" fa$" &r"*on"er"((( n"m"$ ma" s"m&lu(
4 Ha"dem 'o&" !rnul(
Ca &"s"$"le am ur$a !$u/" $!re e"% #n "m& $e #'" vedeau ne&!s!or" de d"s$u/"a lor( eoda! s-a
au*" un *,omo '" un /"&! s$ur= He"de $!*use #nr-o ,roa&!(
C a" $l"&"% oul s-a s$3"m+a( Ce" &aru ru'" au /'n" s&re &o*"/""le lor /"&nd=
4 GermansJ" GermansJ"
."$u/ul% urlnd% '"-a arun$a lo&aa s$ur! de "nfaner"s $!re rusul $el ma" a&ro&"a% dar% d"ns&re
l"n""le "nam"$e% au '" #n$e&u s! 'u"ere rasoare $are s$!ldau *ona #nr-o lum"n! or+"oare( He"de%
"e'"nd d"n ,roa&!% m!ur! lo$ul d"n fa/a sa $u m"ral"era( < s"lue! se re&e*" la m"ne( Am reu'" s!
d"s"n, f",ura $r"s&a! a unu" as"a"$( Avea o vo$e a&roa&e de $o&"l(
Tre" ,loan/e dre& #n fa/a $u o$3"" o+l"$" '" s-a roso,ol" la &!mn% unde a r!mas nem"'$a( e la
 

ru'" se r!,ea rafal! du&! rafal!( rand% #n$!r$!orul nosru% fu lov" '" $!*u $u sn,ele '"ro"ndu-"
d"nr-o ran! ur! #nre $eaf! '" um!r( 6!*ndu-l% ne-am &"erdu $a&ul '" ne-am +!u $a ne+un""%
u"nd de m"s"unea noasr! de a $a&ura &r"*on"er"(
4 Pomo0"% &omo0" m"l!% m"l!V% ,emea un r!n" $are *!$ea la m"$! d"san/!(
4 N-a/" f!$u n"$" un &r"*on"er5 s&use !rnul $u re&ro' $nd ne-am re,!s" ,f"nd #nr-un $raer(
Nu &uem s! ne #noar$em% ord"nul e ord"n(
Ne #nre+! $e-" $u rusul $are sr",a(
4 E 3ar$ea-&ar$ea r"d"$! d"n umer" ."$u/ul( Am #ndo" lo&aa &e el(
4 N!!r!ule% mereu #m" fa$" de-asea Nu '" de$ s! love'" .are ,3"n"on $! e avem $u no"(
4 S",ur $! da url! ."$u/ul% f!r! s!-" &ese de ru'"( .ereu e v"na mea !du $u &umnul #n &!mn '"
se r"d"$! $ era de mare '" r!$n" de r!sun! $m&ul= "ne% +"ne .! du$ la Ivan '"-l vo" adu$e $3"ar
&e $omandanul lor% s&er $! a'a o s! f"/" #n sfr'" mul/um"/"
4 ."$u/ule sr",! !rnul #n,ro*"( La &!mn
ar ur"a'ul #'" $on"nu! $ursa s&re l"n""le "nam"$% "nd"feren la 'u"erul ,loan/elor% '" d"s&!ru #n noa&e
urlnd(
4 E ne+un de le,a ,emu !r"nu"( Tre+u"e s!-l &r"ndem #na"ne s! a0un,! la e"(
Ne-am ,r!+" '" l-am a0uns #nr-o ,roa&! &re,!"ndu-'" ,renadele( Ceara noasr! se au*ea &n!
de&are( eoda!% "rul a #n$ea de am+ele &!r/"% o/" se $redeau #n fa/a une" $r"*e de ne+un"e
$ole$"v!( < or! ma" r*"u ne aflam #n l"n""le noasre% f!r! &r"*on"er" '" eram &r"m"/" de
lo$oenen-$olonelul H"nJa% #n $ulmea% fur"e"(
4 Com&an"a asa ese $ea ma" nenoro$"! 'lea3! de "d"o/" d"n o re,"menul .a" s!m no" de
vor+! '" d"s&!ru f!r! s! ne ma" salue(
."$u/ul as$ula s&r"0"n" de &ereele ran'ee"( )n noa&ea urm!oare% $om&an"a a &r"m" ord"nul s!
r"m"! dou! ,ru&e #n s&aele l"n""lor "nam"$ulu"% &enru a $er$ea $e se #nm&l! a$olo( <3lsen
remar$! "med"a $! m"s"unea ne va $osa s$um&% dar H"nJa "-o ree*!=
4 esul% lo$oenene( aor"a soldaulu" nu ese s!-'" s$a&e &"elea% $" s! lu&e( "v"*"a m"-a da
ord"nul% eu nu fa$ de$ s!-l ee$u( Gnde'" &rea mul% lo$oenene( Tre+u"e s! e su&u"% da$! nu
vre" s! a0un," la Tor,au( U"! $e a" #n $a& $ "m& &or/" $as$a de o/el( A"$"% #n ;7% sunem ul"m""
d"nre am!r/"% #n/ele,e oda!( A'e& ra&orul &ese 'ase ore(
Lo$oenenul a r!mas #n$remen"% $u re$e&orul #n mn!(
e $va "m& se au*eau *,omoe de mooare de &area rus!% dar av"a/"a nu des$o&er"se n"m"$( Ca
de o+"$e"% oul era $amufla $u mul! a+"l"ae( <r"$e urm! de 'en"l! era 'ears! de ,en"'" '" re+u"a
folos"! ve$3ea meod! de re$unoa'ere% $u "nfaner"a( S"m/eam $u o/"" $! se #nm&l! $eva(
4 L"n"'ea asa nu-m" s&une n"m"$ +un% an"$"&! !rnul( Ivan a aduna mul maer"al a$olo% #n
s&ae(
4 ar de $e no" sunem mereu $e" $are re+u"e s! &le$e5 mr" He"de( Cum e ros de
s$!rm!neala% #na"ne% $om&an"a a -a
4 Penru $! e'" un ra3a% rn0" Pora '" &enru $! e afl" #nr-un re,"men s&e$"al% $are re+u"e s! f"e
m!$el!r" a'a $um ,ndes$ ero"" German"e" mar"( < s!-/" ve*" &orreul !u s$r"s $u l"ere de aur(
"ne#n/eles #n $a*ul #n $are nu e vor $ur!/a ma" #na"ne
4 ."e nu-m" e eam! +om+!n" ."$u/ul( "% or"$um% sun $el ma" $ura0os d"nre vo"% ,olan"lor(
 )n a$eea'" $l"&! a&!ru lo$oenenul $u &o'a(
4 A" '" u o s$r"soare% ."$u/ule(
Ur"a'ul r!mase su&ef"a= < s$r"soare &enru m"ne5B
Pr"vea $u eam! &l"$ul $enu'"u '" so"os &e $are o mn! sn,a$e s$r"sese= Tan$3"sulu"
<+er,efre"er Wolf,an, Mreu*feld% &luonul II Pader+ornB( E&ed"orul nu '"a n"m"$ des&re
$amaradul nosru de foare mul "m&% $!$" el nu se ma" afla de mul la Pader+orn( Garn"*oana era
a$eea $are noase se$orul &o'al= ;D 72(
4 Sfn! N!s$!oare Ese &r"ma s$r"soare d"n v"a/a mea% 'o&" ur"a'ul( Cum se des$3"de $3es"a
asa5
Sn,a$"% ru&se &l"$ul '" s$oase o 3r"e de am+ala0 a$o&er"! $u un s$r"s m!run( Am r!mas u"m"/"
v!*ndu-l $um &!le'e #n "m& $e des$"fra $u ,reu(
ul"us He"de r"d"$! o s&rn$ean!=
4 6e'" &roase% $amarade5
Ur"a'ul nu-" r!s&unse% $on"nund s! &r"veas$! 3"&no"*a 3r"a(
He"de #" rase un ,3"on=
4 Ce-"% s&une-ne
."$u/ul s!r"% #l &r"nse de $eaf!% #l "*+" de &ara&e '" #'" s$oase +a"onea% dar un 'u al Le,"onarulu" #l
arun$! la &"$"oarele lu" He"de% #nne+un" de s&a"m!(
."$u/ul se r"d"$! '"-l &r"v" &e Le,"onar=
4 Asa o s! e $ose $a&ul% s$ursur! ar!+eas$!
Le,"onarul #'" a&r"nse o papiroşIa f!r! s! arae $ea ma" m"$! emo/"e(
4 N-o s! f"e n"$"oda! un domn murmur! He"de% &al"d(
4 Gura s&use ur"a'ul(
Se rase de o &are% r"d"$! s$r"soarea '" o nee*" &e ,enun$3"( < re$"ea &e #ndelee( !rnul se
a'e*! ln,! el '" #" #n"nse o /",ar!% fumar! a&o" #n !$ere( !rnul #" &use mna &e um!r(
4 Po s! e a0u% $amarade5
4 a% murmur! $el!lal% l!sndu-m! #n &a$e &n! $nd Ivan sau un SS-"s o s!-m" ,!ureas$!
 

&"elea
Se r"d"$!% #l #m&"nse &e !rnul% arun$! s$r"soarea de&are '" &le$! lov"nd $u &"$"orul sa$ul $u
,renade=
4 < s"n,ur! vor+!% ,a'$! de ero"% '" v! su$es$ ,ul(
Ne arun$! auomaul #n $a&% a&o" d"s&!ru(
!rnul% $l!"nnd d"n $a&% r"d"$! s$r"soarea '" o des&!ur"(
4 Tre+u"e s! f"e #n,ro*"oare% da$! l-a adus #n 3alul !sa
4 Un $re"n s&use He"de% fre$ndu-'" $eafa(
4 Am &uea $ere s! f"e mua% &ro&use un nou-ven"% Gefre"erul Tre&Ja% al $!ru" a! era $olonel de
"nfaner"e(
4 a$! vre" s! e o$u&" u de rea+a asa% s&use He"de% fre$ndu-'" #n $on"nuare $eafa(
4 e $e nu5 '" Tre&Ja &orn" s&re mas!( Ese doar un $r"m"nal '" lo$ul lu" ese la *"d(
Le,"onarul #n0ur! #n fran$e*! '" #l &r"v" &e !rnul(
4 6re" s!-l denun/" &e ."$u/ul5 #nre+! He"de(
4 Nu-" ,reu% s&use Tre&Ja% s$o/nd o foa"e de 3r"e '" #n$e&nd s! m*,!leas$! un ra&or(
4 ."nuna rn0" He"de( a$! H"nJa $"e'e asa% e-a" a0uns(
4 N-o s! a0un,! la $olonel% r!s&unse Tre&Ja% $" la NSP<9(
Puse mna &e ra&orul $are ar f" #nsemna ee$uarea ."$u/ulu"(
!rnul ne $3em!% &e Le,"onar '" &e m"ne '" ne ar!! fa"moasa s$r"soare(
Era de la mama ."$u/ulu"=
 @ragul meu Jolfgang, mă dor picioarele, dar trebuie să- ţi scriu ca să te anunţ că nu mai eşti
copilul meu, deşi eu te-am adus pe lume. >lestemată fie ziua aceea. )atăl tău, acel nenorocit, era
un golan ade!ărat, tu eşti însă şi mai rău. )u eşti criminal şi mama ta suportă consecinţele. Am
 primit ieri o pereche de ciorapi de lână de la doamna 'chultz, ştii, cea care m- a a&utat să te bag la
şcoala de băieţi. 4ţi !oia binele, la fel ca toată lumea, dar ai fost nerecunoscător şi ai întins-o de
acolo pentru că uneori te mai şi băteau. $ereu mi-ai adus numai necazuri. Au fost atâţia domni şi
doamne care au !rut să te a&ute, pentru că le făceam mena&ul şi am fost atât de umilită când ai furat 
o marcă de la zarza!agiul $olerhans. (oliţiştii erau să te omoare în bătaie când ai băut laptele
gardianului %rGner. Am făcut atâtea pentru tine, eu, sărmana ta, mamă. Ai primit încălţări noi când
ai intrat la şcoală şi te-am bătut de câte ori trebuia, în ciuda reumatismelor mele. )oate petele de
 pe scrisoare sunt urmele lacrimilor mele. 6a biroul de plasare mi s- a spus că eşti un criminal
notoriu, iar directorul Apel, care este un domn atât de bine, mi-a spus că dacă ai fi mort aş putea
găsi de lucru, dar tu eşti un duşman al societăţii şi nefericirea mamei tale. Abia după ce o să mori
 pentru patrie or să aibă gri&ă de mine. eci fii băiat bun, Jolfgang, şi oferă mamei tale această
mică bucurie, toată lumea îmi spune că este uşor, dar ştiu că n-o s-o faci. u mai a!em deloc
cărbuni şi este !ina ta, aşa spun cei care dau cota. @emernicul dumnea!oastră de fiu mai trăieşte,
sărmana doamnă Kreutzfeldt5 a spus domnul 'chneider. $o&icul" $amei tale îi este frig, JolfgangE
a!ioanele !in în fiecare noapte şi este îngrozitorE ieri am schimbat un tichet de unt pe unul de cafea.
)rebuie să fii bun şi să cazi pentru *Ghrer, dacă asta îmi rezol!ă problemele. 4mi !ine să plâng când 
mă gândesc ce fericiţi am fi fost dacă te-ai fi înscris în (artid, aşa cum a făcut Karl al doamnei
'chultz. Karl este acum un domn elegant şi cu multe decoraţii, iar doamna 'chultz spune că-i în
antura&ul lui =immler. + face fericită pe mama sa şi i-a adus un inel, un colier de aur ade!ărat cu
 pietre roşii şi tichete de unt. A luat totul de la un inamic al poporului, care spera astfel să- şi sal!eze
!iaţa, el, un L// monstru care ne trădează, dar îţi dai seama cum îi tratează Karl pe aceşti oameni
îngrozitori. Jolfgang, doamna 'chultz mă cheamă să beau o cafea. *ii băiat bun, hoţ de buzunare,
şi mori ca un erou pentru ca mama ta să capete cărbune. u-ţi trimit salutări, bastardule, căci n-ai
ştiut niciodată să faci ce!a bun pentru mama ta.
P(S( 4 upă ce o să cazi pentru *Ghrer, spune camarazilor tăi să-mi trimită o fotografie a
mormântului, să o pot arăta domnului director Apel.
4 Pe Alla3% $e mam! $um&l"! e$lam! Le,"onarul(
4 Pr"nde-l &e ."$u/ul #na"ne s! se #nm&le o nenoro$"re% s&use !rnul $r"s&a(
L-am ,!s" as$uns #nr-un $u"+ de m"ral"er!% "ar la vederea noasr! a morm!" $eva ne"nel","+"l(
4 Am $"" s$r"soarea% s&use !rnul( .ama a ese #n,ro*"oare(
S!rmanul #'" fuma papiroşIa, '" $nd ne-a r!s&uns am $re*u $! o s! sar! la no"(
— .-a r"m"s oda! la Mr"&o &enru $! s&!rsesem un d"sr"+u"or auoma( 6o"a 0um!ae d"n +an"%
dar nu m-am &r"ns% a'a $! m-a denun/a( )nr-o *"% $nd Sa&o a des$o&er" la no" man"fese &e $are
le u"ase amanul e"% ea a s&us $! sun ale mele% de'" o/" $e" $are m! $unos$ '"u $! nu m! +a, #n
asfel de $3es""( A'a era de f"e$are da! '" v! 0ur $! d!dea mereu fu,a la Gesa&o s! m! oarne(
"-a +!,a #n $a& $! da$! mor s! se a0un,! 4 o$3"" s!" sr!lu$eau amen"n/!or" 4% ve*"% !rnule%
m-am n!s$u $a un 'o+olan% am fos vna $a un 'o+olan '" ea vrea s! f"u u$"s $a un 'o+olan(
!rnul #l lov" &e um!r=
4 L"n"'e'e-e% ."$u/ule% a"$" o/" e "u+"m% $3"ar '" $olonelul H"nJa '" $omandanul von arr"n, /"n la
"ne '" e vor fer" de SS(
Le,"onarul #" d!du o &alm! am"$al!=

10 Supraveghet
  orulPart
idul
uiNaţ
ional
-Soci
ali
st
 

4 Cnd r!*+o"ul !sa nenoro$" se va erm"na% &o/" s! v"" $u m"ne(


4 " Emma5 Cre*" $! nu era s"n$er!5
4 a da% dar '"" $um sun feme"le(
4 Eram a'a fer"$" $! am &r"m" o s$r"soare% &r"ma d"n v"a/a mea(
4 Nu e ma" ,nd"% s&use He"de% amese$ndu-se #n d"s$u/"a noasr!% se s$r"u aea lu$rur" $are le
re,re/" ma" r*"u
4 Cre*"5 s&use ."$u/ul( Ar f" &rea frumos(
" se &ere$u un lu$ru nea'e&a= "*+u$n"r! la$r"m" d"n o$3"" nefer"$"ulu"% a$e" o$3" $are nu *m+eau
n"$"oda!% $3"ar aun$" $nd ur"a'ul se s$uura de rs( La$r"m"le l!sau dre &e o+ra0"" lu" murdar"(
He"de #'" &ere$u mna &ese umer"" lu"=
4 Pe na"+a% o&re'e-e $amarade%sau #n$e& '" eu% s! &ln, !-o-n$olo &e ma"$!-a% nu mer"! s!
&ln," &enru ea '" da$! $"neva vrea &"elea a% r"m"e-l la ul"us He"de(
ar ur"a'ul 3o3oea de &lns( L-am #ndo&a $u ra$3"u% $u /",!r"% $u foo,raf"" de fee% #" #ndesam
oae #n ran"/!( Prusa$ul #" #n"nse &umnalul s!u '"-" s&use $u la$r"m" #n o$3"=
4 Ia-l% /"-l d!ru"es$(
S!rmanul r!mnea de ne$onsola( < #nrea,! v"a/! nefer"$"! fusese s$oas! la lum"n! n"men" nu-"
s&usese noa&e +un! $nd era m"$% n"men" nu-l mn,"ase((( Lo$oenenul <3lsen% aras de
*,omo% ven" s! ne #nre+e $e s-a #nm&la( A r!mas u"m" #n fa/a s&e$a$olulu"( !rnul "-a #n"ns
s$r"soarea% f!r! un $uvn(
4 oamne Cnd e ,nde'" $e r!" &o f" oamen""(((
 )l +!u &e um!r &e ."$u/ul=
4 Ca&ul sus% +!"ee% ne a" &e no" '" no" #/" sunem &r"een"( S$r"soarea asa o s! a0un,! la
$omandan(

+fiţerii superiori ai di!iziei benchetuiau şi !inul le dezlegase limbile. imeni nu-şi ascundea opoziţia
faţă de gu!ernământ.
4 (artidul5 spuse colonelul regimentului de artilerie, lăsându-şi pri!irea să rătăcească pe cercul de
oameni care-i încon&ura 4 un cerc bine garnisit cu decoraţii. Ce s-ar face fără noi5
 A fi în opoziţie era blânda manie a ofiţerilor superiori, dar era făcută @ântre patru ochi. 0ra la modă
să gândeşti astfel. )otuşi declaraţiile lor, întotdeauna reţinute, nu do!edeau o opoziţie de principiu.
u erau decât nişte egoişti. 4n fond, nu a!eau prea multe moti!e să se plângă împotri!a (artidului,
dar acceptau cu greu refuzul acestuia de a recunoaşte independenţa deplină a Armatei. u-i
reproşau lui =itler războiul, ci reproşau doar soldatului simplu că pozează în strateg.
omnii aceştia, ofiţerii de stat-ma&or, se în!oiseră pe deplin să câştige războiul pentru (artid, dar
doreau să-l câştige numai prin propriile forţe.

 )N SPATELE P<1IIIL<R INA.ICE


Era $u &u/"n #na"ne de m"e*ul no&/""( A'e&am ora aa$ulu"(
4 Ra/"e du+l! de +!uur! '" od"3n! oa! d"m"nea/a% $onsa! Pora( "m no" $e #nseamn! asa
Pe la &rn*% ord"nele au fos s$3"m+ae a$um nu ma" &le$au #n re$unoa'ere dou! &luoane% $"
oa! $om&an"a a -a% "m&!r/"! #n dou!s&re*e$e ,ru&e% $e aveau s! a$/"one*e "nde&enden(
4 N"$" unul n-o s! s$a&e $u v"a/!% s&use% lo$oenenul <3lsen $l!"nnd d"n $a&(
Le,"onarul #'" $ur!/a $u #nsufle/"re auomaul% un .G 2;% arma $ea nou! $u ra,ere ra&"d!(
4 Te s"m/" ou'" $"neva $u un &u'$o$" $a !sa% s&use el suflnd un f"r de &raf( Am mule de s&us
 #m&or"va &l"m+!r"lor &r"n &!dure% dar n"m"$ #m&or"va s$ule" !se"a% $u ea e s"m/" #n s",uran/! aun$"
$nd m"'un! ru'""(
Eram $u o/"" #m+r!$a/" d"n $a& &n!-n &"$"oare #n /"nu! de $amufla0( Adev!rae n!lu$" Un '"r de
n!lu$"% oae la fel% #narmae &n!-n d"n/"(
4 Tre"*e$" de se$unde% murmur! lo$oenenul <3lsen% $are s!ea $u $easul #n mn! #nre ."$u/ul
'" Le,"onarul( )na"ne ordon! el(
<amen"" #n$e&ur! s! rea$! &ese &ara&eul ran'e""( Un lo$oenen de ,renad"er" anun/! sum+ru=
4 Am #n$ur$a-o
4 C!$!narule sr",! Pora% $are se ,r!+ea s!-" urme*e &e Le,"onar '" &e He"de(
Gru&! du&! ,ru&!% oa! lumea se m"su" #n noa&e( Un s$ur aa$ de ar"ler"e +u+u" #n se$orul
ve$"n% $a s! le a+a! ru'"lor aen/"a(
4 P!*ea ne &reven" ."$u/ul( Pe-a"$" sun m"ne% le m"ros de la *e$e mer"( )na"ne r' #n frunea
,ru&e"% $!l!u*"nd sr!+aerea $m&ulu"( )na"ne% ero"lor% /"ne/"-v! de ."$u/ul
>!r! s! #nm&"n!m re*"sen/!% am reu'" s! ne sre$ur!m &r"n l"n""le ru'"lor '" am a0uns #nr-un sa%
la 'ase sau 'a&e J"lomer" #n s&aele fronulu"( Pora a fos $el $are a des$o&er"% &r"mul% an$ur"le
e$elen $amuflae(
4 Sfn! >e$"oar! d"n Ma*an e$lam! ."$u/ul( < arma! de T-D2
4 a$! o "au d"n lo$% o s! re+u"as$! s! srn,em +u$"le
4 T!$e/" oda!% *"se !rnul% $are &r"vea nervos #n 0ur(
4 6! dau un sfa +un% mr" ."$u/ul( S-o ro"m #n v"e*! s&re &o*"/""le noasre( A"$" m"roase de la o
&o'! a ,lon/ #n $eaf!(
 

4 A" dre&ae% s&use Le,"onarul( Ha" s-o 'er,em ur,en% am v!*u $e aveam de v!*u(
4 a% s-o 'er,em% a&ro+! !rnul(
4 Ga'$! de la'"% rn0" Tre&Ja( >u,"/" de +es""le asea
."$u/ul &r"v" $ur"os fa/a as$u/"! a lu" Tre&Ja% &e $are lu$eau o$3"" &l"n" de ur!( .r"=
4 R!m" a"$" '" a'ea&!-"( N"men" nu e-m&"ed"$!(
Cu ."$u/ul '" $u Pora #n frune% ne-am n!&us" $a ne+un"" #n &!dure% unde un "ns"n$ s",ur ne-a
$!l!u*" &e &oe$"le #n,use $are +r!*dau mla'"na% $ele ma" a$o&er"e de a&!( To$ma" a0unsesem
&e eren des$o&er" $nd /'n"r! &aru ra$3ee ver*"% lum"nnd s$ena $u o l"$!r"re &al"d!( Ne-am
arun$a $u nasul #n &!mn% dar% $a '" $um $"neva ar f" a&!sa &e un +uon% oul #n$e&u s! remure
 #n 0urul nosru( 6o$" as&re d!deau ord"ne% aerul r!sun! de 3uru" de mooare% 'en"lele an$ur"lor
,rele *!n,!neau% &!mnul se $uremura su+ &"$"oarele noasre la re$erea ar"ler"e" '" a an$ur"lor
T-D2% $are #na"nau s&re &o*"/""le de aa$(
4 La dra$u% sr",! ."$u/ul% r"d"$ndu-se &e 0um!ae% am &"$a $3"ar% #n o"ul ofens"ve"(
4 Ce-o s! ne fa$em5 ,emu ,renad"erul S$3m"d(
4 R!m" $ul$a '" num!r! selele% a&o" "a-e du&! no" $nd o vom 'er,e% *"se Le,"onarul(
4 Eu 3o!r!s$ $nd o ro"m% "-o ree*! ."$u/ul( "-am 3o!r $! o ro"m "med"a% $!$" #nr-o $l"&! o
s-avem "nfaner"a &e $a& '" ne vom ale,e $u $e-un ,lon/ #n $eaf!( Eu nu &o r!mne a"$"% "-am
&rom"s lu" Emma s! m!-nor$(
4 e unde '"" $! v"ne "nfaner"a5 #nre+! Tre&Ja ne#n$re*!or(
4 Prosule 'u"er! He"de( .a" a" de #nv!/a u&! an$ur" v"ne "nfaner"a% '" da$! ne ,!se'e a"$" ve"
u"a $! re+u"e s-o fa$" &e eroul(
4 Pr"v"/"% *"se Pora% ar!nd s&re mar,"nea &!dur""(
Un '"r lun, de s"luee% #na"nnd #n '"r "nd"an% "e'ea d"n uf"'ur"% era "nfaner"a sov"e"$!( Imed"a%
an$ur"le #n$e&ur! s! #na"ne*e #n d"re$/"a l"n""lor ,ermane(
4 La revedere% s&use ."$u/ul '" d"s&!ru(
!rnul #l urm! #ndea&roa&e% a&o" Le,"onarul '" eu( Tre&Ja #n$er$! s!-l /"n! &e He"de% dar se alese
$u un &a de arm!( Ra$3eele se #n!l/au #n s&aele nosru% "ar "nfaner"a urla=
4 Ura% Sal"n
Se au*eau deun!ur" #n oae &!r/"le( 6al du&! val% "nfaner"'"" $enu'"" s!reau #n ran'eele
du'mane% "adul s-a de*l!n/u"% ,renadele r!s$oleau &!mnul( Ar"ler"a rus! '" $ea ,erman! se
 #nre$eau #n umul(
Le,"onarul '" $u m"ne am s!r" #nr-o ,roa&! de +rand% $ald! #n$! de &e urma e&lo*"e"( Pe fundul e"
*!$ea un ru& f!$u +u$!/"( C"neva #m" $!*u #n s&ae '" urla" de ,roa*!(
4 Ta$" d"n ,ur!% v"! f!$u ,lasul ."$u/ulu"(
To$ma" do+orse un rus '" era mn0" de sn,e d"n $a& &n!-n &"$"oare( eoda!% un *,omo de
'en"le ne #n,3e/! sn,ele #n v"ne(
4 Un T-D2 Ne-au v!*u((( Cul$a% $nd va f" foare a&roa&e% o 'er,em
1,omoul #ns&!"mnor se a&ro&"a( S"m/eam f"or" de s&a"m! &e '"ra s&"n!r""% dar '"am $! a fu," o
$l"&! &rea devreme #nseamn! moarea( Le,"onarulu" #" remurau +u*ele $a unu" "e&ure '" #'"
 #nf"&sese de,eele #n &!mn% dar ."$u/ul &!rea &e de&l"n ne&!s!or( rus$% url!= Ro"ulB
 Am v!*u an$ul a&le$ndu-se &ese mar,"nea ,ro&""((( Cum am "e'" d"n ea5 N"$" &n! as!*" n-am
afla( P"$"oarele n" se m"'$au me$an"$( Tan$ul se le,!n! deasu&ra ,ro&"" sr"v"nd o $e se afla
 #n!unru% a&o" #'" urm! drumul( Ne re&e*"ser!m #n al! ,roa&!% $u ,ur"le $!s$ae% ,f"nd%
un"formele noasre de $amufla0 ne srn,eau s! ne #n!+u'e((( ."$u/ul le,! #m&reun! 'ase ,renade
'" 'o&"=
4 )" aran0e* eu &e "$!lo'"" !'"a $are nu vor s! m! lase s! m!-nor$ la Emma
1,omoul de 'en"le se au*" d"n nou((( Ne f!$ea s! ne &"erdem m"n/"le
4 Nu ma" &o% nu ma" &o urla" d"s&era(
4 Tr"m"e-le o ele,ram! $a s!-" anun/"% s&use +a0o$or"or Le,"onarul% r"d"$ndu-'" foare &u/"n
$a&ul(
6!*u an$ul #n$e"n"nd% urela #nvr"ndu-se '" unul $el lun, $!und o /"n!((( A&o" an$ul &le$! ma"
de&are% $u 'en"lele *!n,!n"nd((( < +u+u"ur! &uern"$!% '" un o+u* *+ur! s&re un $u"+ de m"ral"er!
,erman% $are d"s&!ru #nr-un ,3e"*er de fo$( ra/ul ."$u/ulu" se ar$u" #na&o"% $u un sno& de ,renade
 #n mn!(
4 Arun$!-le% arun$!-le sr",!( Le,"onarul% &r"v"ndu-" 3"&no"*a mna(
 A'e&! o $l"&! $are n" se &!ru un se$ol% a&o" se roso,ol" #n ,roa&!( Ne-am sr"v" fe/ele de &!mn(
E&lo*"a ne smulse "m&anele((( o mare de fl!$!r"(((
4 Am 'ers-o% +!"e/" url! ."$u/ul r"umf!or(
"n an$ul "n$end"a arna un ru& $e se $onors"ona% &e $are Le,"onarul #l a$3"! $u o rafal!( )n
a$eea'" $l"&!% d"n &!dure% "e'" aler,nd lo$oenenul <3lsen% urma de o du*"n! de re$ru/" &roas&e/"(
Un T-D2 #" des$o&er"( < ra$3e! se #n!l/! '" #" &r"nse #n $onul e" de lum"n!(
4 >u,"/" url! lo$oenenul% dar n"men" nu-l au*"(
"n adn$"ura unde se as$unsese% v!*u ,loan/ele se$erndu-" &e $e" do"s&re*e$e re$ru/"(
>eld?e+el-ul S$3ne"der fu,ea s&re ran'eele noasre sur&ae( Un o+u* de +rand $al"+rul 9 $!*u #n
fa/a lu" '" fla$!ra #l #n,3"/"((( Su+of"/erul Gr@ner '" soldaul Hau+er au fos v!*u/" d"nr-un an$ $are
s-a #nors '" a ras asu&ra lor( Un ,lon/ sr!+!u &"e&ul lu" Hau+er( C!*u #na"ne urlnd( Tan$ul re$u
&ese ru&ul lu"% #" sr"v" oasele% $arnea '" sn,ele fur! #m&ro'$ae de-o &are '" de $ealal! a
'en"lelor( La vederea mon'r"lor de o/el% Gr@ner #m&"er" $u m"n"le #n"nse #n fa/!% $a '" $nd ar f"
 

vru s! le o&reas$!( Tan$ul se le,!na &e 'en"le% $a #nr-un dans s"n"sru( e 'en"la d"n sn,a arna
una d"n m"n"le lu" Hau+er% $are &!rea $! ne fa$e semne( e &e +oul an$ulu" se &rel"n,ea sn,ele(
Lu" Gr@ner #" "e'"r! o$3"" d"n $a&% /"&!% #n$e&u s! aler,e% $!*u% '"% #nr-o $l"&"!% an$ul de ; de one
re$u &ese &"$"oarele lu"( Nenoro$"ul se ra &e &!mnul r!s$ol"% r!,ndu-'" du&! el &"$"oarele(
Un "nfaner"s rus #l v!*u% #n0ur! '"-" rase #n s&ae o rafal! de &"sol-m"ral"er!( Se &r!+u'" '" r!mase
nem"'$a% dar "nfaner"sul doar #" $"uru"se um!rul '" Gr@ner nu mur" de$ dou! ore ma" r*"u(
Lo$/""orul $omandanulu"% lo$oenenul ur,sad% $!l$! &e o m"n! $are-" sf'"e &ne$ul( o" ru'" #l
,!s"r! a&!sndu-'" a+domenul $u m"n"le '" #n$er$nd s! o&reas$! "nes"nele $e se rev!rsau%
sn,ele #" $ur,ea &r"nre de,ee% avea ,ura lar, des$3"s!% dar d"n ea nu "e'ea n"$" un sune(
4 Ciort germansIi" s&use unul d"nre ru'"% #nf",ndu-" #n &"e& +a"onea $u re" mu$3""( < #nf"&se
 #n$e% foare #n$e((( Sora lu" fusese s&n*ura! de SS-"'" la HarJov(
Pluonul D% $omanda de <+erfeld?e+el-ul orn% ,alo&a #nne+un" #n no manHs land. Tre" T-D2
des$3"ser! fo$ul( <amen"" #n$er$ar! s! se as$und! #nr-o ,roa&!% unde se #n,r!m!d"r! un"" &ese
al/""% "ar "nfaner"a sov"e"$! se n!&us" asu&ra lor d"n &!dure( orn d!du $eva ord"ne '" #n$e&ur!
s! ra,! #n ru'" $u $ele re" m"ral"ere .G-2;% dar an$ur"le r"&osar! $u ,renade( )n $"uda
amen"n/!r"lor +erfeld?e+el-ulu" #nfur"a% solda/"" r"d"$ar! m"n"le( Infaner"'"" ru'" as$un'" "e'"r! '" e"
la vedere% r"d"$ar! &"soalele-m"ral"er! '" f!$ur! un eer$"/"u de ra,ere la /"n! asu&ra &luonulu" D%
&n! $nd $!*u '" ul"mul om(
4 .!$ar '"m $e ne-a'ea&!% s&use !rnul( Nu avem de$ un s"n,ur lu$ru de f!$u% s! ne
 #noar$em $ ma" re&ede &os"+"l(

(orta şedea pe marginea parapetului, cu o cutie mare de carne conser!ată în mână. <orbea !rute,
şi ne!rute, când a fost întrerupt de bubuitul a o sută de tunuri.
<iolenţa e#ploziei a fost atât de mare încât (orta şi cutia lui zburară în capul $icuţului, care era
aşezat turceşte pe fundul tranşeei.
4n câie!a minute, întreaga reţea de tranşee a&unse de nerecunoscut. A!ioanele de !ânătoare
ieşeau din nori şi coborau toate odată în pica&E ploua cu bombe incendiare.
u mai e#ista pământ, nici cer, nici soare. 6umea nu mai era decât e#plozii, urlete, uruit, gemete
sfâşietoare şi strigăte. Cei morţi erau aruncaţi în aer a doua oarăE cei !ii se îmbăiau într-o mare de
foc.
i!izia încetase să e#iste.

PARTI1ANII
R!m!'"/ele $oman"e" a -a se ,!seau #nr-un $ol/ de &!dure% la ;7 de J"lomer" de $eea $e fuseser!
&o*"/""le ,ermane% do"s&re*e$e oamen" $u oul= lo$oenenul <3lsen% arosanul% Pora% ."$u/ul%
Le,"onarul% auer% Prusa$ul% Se"n% He"de% Tre&Ja '" $u m"ne(
."$u/ul molf!"a o +u$!/"$! de lemn umed% $u s&eran/a $!-'" va &ool" seea nes"ns!% lo$oenenul
 #m+!rn"se &ese noa&e $u *e$e an"( <$3"" lu" f"$'"% #nfunda/" #n or+"e% erau "n0e$a/" de sn,e(
4 o"s&re*e$e oamen" ,emu el( o"s&re*e$e d"n ;; Ce s! fa$% umne*eule% $e s! fa$5 Pr"v"rea
lu" se mua de la unul la $el!lal% d"s&era!(
4 omnule lo$oenen% s&use arosanul% da/"-m" vo"e s! v! &ro&un $eva( Lo$oenenul f!$u un
semn de de*,us $u mna( Pro&un s! ne &red!m ru'"lor(
."$u/ul "*+u$n" #n rs '"-l sr",! &e Le,"onar% $are se od"3nea &e un run$3" $!*u=
4 !losu s-a s!ura Ne ofer! o va$an/! la Ivan
arosanul s!r"=
4 Ta$" d"n ,ur!% <+er,efre"er
4 u&! &ro&unerea &e $are a" s$u"&a-o% nu ma" a" dre&ul s! da" ord"ne% &ufn" ."$u/ul(
arosanul era ,aa s! e&lode*e(
4 omnule lo$oenen% $er un r"+unal e$e&/"onal s!-l 0ude$e &e "nd"v"dul !sa &enru
ne#nde&l"n"rea ord"nulu"
4 U'urel% u'urel% s&use ul"us He"de( ."$u/ul '" $u m"ne &uem al$!u" &e lo$ un r"+unal
e$e&/"onal '" s! e s&n*ur!m $3"ar de $o&a$ul !sa(
4 omnule lo$oenen% asa-" r!*vr!"re
4 Nu% Hau&feld?e+el( Pro&unerea dum"ale de a ne &reda du'manulu" e fa$e v"nova de re"
lu$rur" &enru $are a" mer"a 'rean,ul(
."$u/ul rse '" #l ,d"l! &e arosanul du&! ure$3e=
4 Te-a" &r"ns% a"5
4 Las!-l% s&use !rnul% a fos odeauna un "$!los '"-a$um% #n &lus% ma" e '" la'( Ne r!fu"m $u el
$nd ne #noar$em((( da$! ne #noar$em(
 Arun$! o &r"v"re s&re drumul &e $are ru'"" se s$ur,eau #nr-un 'uvo" n!valn"$ s&re r!s!r"= Lem+er,%
res-L"ovsJ% Tolo'"ne( 1,omoul $oloanelor e f!$ea s! e ,nde'" la $el al furun""( Tan$ur"le
3r"au% mooarele or$eau% 'en"lele *!n,!neau% $a"" ne$3e*au% ar"ler"a #na"na &re$um un 'ar&e
nesfr'"(
 

Pora '" ."$u/ul ,!s"ser! &rov"*"" 4 nu mare lu$ru% $eva $onserve% n"'e &a$3ee de +"s$u"/" ume*"
'"((( o &"s"$!( To/" se u"ar! $u s$r+! la &"s"$!% dar ."$u/ul rse% dndu-'" &e s&ae melonul(
4 < s! v! r!*,nd"/"% solda/" de lu Ar!! &!durea= 6alea asa are o su! de J"lomer" l!/"me '" e
 #n/esa! de &ar"*an"( Pese $eva *"le o s! $l!m&!n"/" or"$e '"-o s! *+"era/" du&! un $o&an de m"/!
4 Por$ s$r+os Sr",! raf"naul Tre&Ja( )m" v"ne ,rea/! $nd v!d $! un "nd"v"d $a "ne are dre&ul
s! &oare un"form!
."$u/ul se #noarse d"nr-o m"'$are=
4 )n$! o vor+! '"-/" ru& 'alele
Tre&Ja &!l"( Cu o &r"v"re #nven"na!% morm!" $eva ne"nel","+"l '" #n"nse mna s&re revolver% dar se
o&r" +rus$ $nd o+serv! e&res"a d"n o$3"" lu" He"de(
4 omnule lo$oenen% s&use ."$u/ul% vre/" s! #m&!r/"/" &rov"*""le5
Lo$oenenul <3lsen f!$u semn $! da '" #m&!r/" dou!s&re*e$e &or/"" r",uros e,ale( La sfr'"%
 #nmu"a f"e$!ru"a un sfer de &esme( ."$u/ul r"d"$! &"s"$a deasu&ra $a&ulu"(
4 C"ne vrea o &or/"e de &"s"$!5 N"$" un r!s&uns( >ra"er"lor ar s! nu ma" ven"/" du&! a$eea s!-m"
$ere/" )'" s$oase d"n +u*unar &un,a $u uun( U"e uun( )n f"e$e d"m"nea/! vo" fa$e dou!s&re*e$e
/",!r" '" f"e$are o s! &r"meas$! $e una% dar s! nu v! #n$3"&u"/" $! le fa$ $adou )m&rumu $u
do+nd! ;K( )'" r"d"$! unul d"n &umn"" s!" mar"( " s! dea dra$u s! m! ra,e/" &e sfoar!
(animaeşi5
4 Ce mun"/"" ma" avem5 #nre+! lo$oenenul(
4 >oare &u/"ne% domnule lo$oenen% r!s&unse Pora% $are *vrlea $u &"ere &e su&rafa/a a&e" unu"
m"$ "a*( C s! ne ra,em f"e$are un ,lon/ #n $a&(
4 .! o+ose'"% Pora( Lo$oenenul #m&"nse l!*"le de mun"/"e s&re !rnul( Asea sun &l"ne(
."ral"era fun$/"onea*!5 " $e arme ma" avem5
!rnul r!s$ol" #nr-un mu'uro" de furn"$" $u o $rean,! us$a! '" r!s&unse &e un on foare o+os"=
4 Tre" &"soale-m"ral"er!% unul d"nre ele ruses$( a&es&re*e$e ,renade de mn!% un arun$!or de
fl!$!r" '" un +rand f!r! mun"/"e(
4 Sf"n! >e$"oar! rn0" Pora( Cu $e s-o du$em &n! la sfr'"ul r!*+o"ulu"( Numa" s! nu afle Ivan%
alfel s-ar &une &e fu,!(
4 Ta$" oda! sr",! fur"os lo$oenenul% m&en""le ale nu foloses$ la n"m"$% ma" +"ne /"-ar ven" vreo
"dee( Tre+u"e s! sr!+aem se$orul !sa $u &ar"*an" $a s! a0un,em la l"n""le noasre( Tre+u"e s! se
f" o&r" &e undeva
4 )n ve$"n!aea erl"nulu"% mr"" ."$u/ul(
4 e$lara/"" defe"se sr",! Tre&Ja( Cer &ro$edura de ur,en/! $onform 3o!rr"" nr( 8 a >@3rer-ulu"
Lo$oenenul se #noarse #n$e s&re &u'"ul $el sn,eros(
4 E'" mul &rea m&"( Cre*" $! avem "m& s! ne o$u&!m de asemenea $!$!n!r"" #n s&aele l"n""lor 
ruse'"5
Tre&Ja #" arun$! o &r"v"re fana"$!( Po$n" d"n $!l$"e '" de$lam! $a un $o$o'el &""$=
4 omnule lo$oenen% or"$e solda neam/% or"$are ar f" ,radul s!u% &oae $ere a&l"$area &ro$edur""
de ur,en/! #m&or"va r!d!or"lor '" defe"'"lor S$oase d"n +u*unar denun/ul $u &r"v"re la ."$u/ul '" #l
 #n"nse lu" <3lsen(
 A$esa #l $"" #n !$ere% #l ru&se '" #l &r"v" #nr-un fel $"uda &e Tre&Ja% dre& $a un "B #n fa/a lu" '"
mndru nevo"e-mare(
4 )n lo$ul !u nu m-a' umfla aa #n &ene Ho!r lu$ru% a" +oala &ro$edur"" de ur,en/!
4 Cnd o s! &un! Ivan la+a &e no"% sr",! ."$u/ul% o s! vedem da$! ra3aul !sa ma" vrea
&ro$edur! de ur,en/!
4 Term"n! $u urlaul sau ne re*"m la Mol"ma $ a" *"$e &e'e
4 La na"+a mr"" Le,"onarul( Prefer Sa3ara de$ S"+er"a
4 Le dau dra$ulu" &e amndou!% s&use Pora( 6reau a$as!% la erl"n-.oa+"99(
4 Po/" s! ne s&u" $um a" de ,nd s! fa$"5
4 er&el"m o ma'"n! de la Ivan% e ma" +"ne de$ s! mer,em &e 0os% s&use non'alan Pora(
Lo$oenenul se u"! la !rnul '" d!du d"n $a&= Ne+un de le,aB
Pora se r"d"$!% #'" arun$! &e um!r &"solul-m"ral"er! '" o lu! la &as #ns&re &!dure( ."$u/ul% $a un
$"ne $red"n$"os% du$ea lada $u mun"/""( Lo$oenenul% $u o #nf!/"'are resemna!% ordon!=
4 )n $oloan! $e unul% du&! m"ne(
"% "m& de dou! ore% ne-am $ro" drum &r"n &!durea de &"n"% sle"/"% e&u"*a/"% &ln,nd uneor"%
 #n0urnd #n$on"nuu% dar "ns"n$ul de $onservare '" ,roa*a de $eea $e le f!$eau ru'"" &r"*on"er"lor ne
for/au s! mer,em ma" de&are( Cu s"m/ul s",ur al lu&"lor de se&!% Pora '" ."$u/ul ne $!l!u*eau
&r"n des"'ur" '" mla'"n" '"% du&! &aru *"le de sfor/!r" su&raomene'"% am *!r" deoda! lum"na
$orva fo$ur"( Ne-am as$uns $u "u/eala ful,erulu" '" o/"% $u e$e&/"a $!l!u*elor% am fos de a$ord
s-o 'er,em d"s$re( ar% #n $ele d"n urm!% &!rerea lu" Pora avu $'", de $au*!% $u oae $!% #n
s"nea lu"% lo$oenenul o $ons"dera ne+uneas$!(
4 A$olo unde-" fo$ e Ivan% '" a$olo unde-" Ivan sun ma'"n"( " nou! ne re+u"e una( 6"no% ."$u/ule%
3a" s! $er$e!m erenul( Au d"s&!ru #n +e*n!% #nso/"/" de #n0ur!ur"le #n!+u'"e ale $omandanulu"(
ou! ore ma" r*"u% "-am v!*u #nor$ndu-se '" amndo" s-au a'e*a ur$e'e al!ur" de no"(
."$u/ul #'" d!du melonul &e s&ae '" #n$e&u s! rd!(
4 e mul ar f" re+u" s! ne $unoa'em% ose&3 Pora( Ce-am f" &uu fa$e #m&reun! &e

11 Î
 nchi
soaredi
nBerl
in
 

Re&ers+a3n
4 .a'"n! avem% n"m"$ de *"s l"nda!% de eren% $u &l"nul f!$u% $ s-a0un," $u ea &e
orn3olmersrasse
4 " ru'""5 #nre+! lo$oenenul f"nd $u &r"v"rea vrfur"le ne,re ale &"n"lor(
4 N"$" o ,r"0!( <& ma"mu/o" "ner" $are le su,eau #n 0urul fo$ulu"( (animaieşi5 Au $el &u/"n *e$e l"r"
de vod$! 'er&el"! de la "nenden/!( Pun &ar"u $! s!r+!ores$ #noar$erea a$as! $u ma'"na( Pora
"*+u$n" #n rs( " no" o$ma" de-a"a sunem a"$"% &enru ma'"n!
Se l!s! !$erea( Pora #'" r!su$" o /",ar!( )n sfr'"% lo$oenenul se r"d"$!=
4 "ne% 3a" s! lu!m ma'"na(
 )n s&aele &o*"/""lor "nam"$e se &ere$u a&o" una d"nre nenum!raele ra,ed"" de $are n"$" un
$omun"$a nu &omene'e( N-au r!mas de$ dou!s&re*e$e nume 'erse d"n efe$"vele armae"(
Ca&oralul 6as"l" Rosov '" soldaul Ivan SJol"ensJ"% d"n +r",ada D27 +l"ndae% se #ndre&au s&re
m"nunaul lor an$ nou-nou/ $a s! ma" "a &asram! de oa"e% $nd n"'e de,ee de o/el s-au #nf"& #n
,le0ur"le lor( Toul l" se 'erse #n$e d"n fa/a o$3"lor% ve3"$ulul nou &!rea $! &lue'e #n aer( 6as"l"
reu'" s!-'" du$! mna la ,% a&o" mur"( Ivan rev!*u #nr-o sr!ful,erare "ma,"nea $elor do" $o&""%
 #n$er$! s! sr",e% dar n"$" un sune nu "e'" de &e +u*ele sale( Se *+!u% Le,"onarul srnse ma" are
'" asfel mur"( Pora '" ."$u/ul #m+r!$ar! la re&e*eal! vesoanele ruse'" &ese un"$"le lor '" #'"
&user! &e $a& $!'"le mor/"lor( < 'oa&!((( ne-am sre$ura s&re fo$ul la $are se #n$!l*ea resul
e$3"&a0ulu"(
4 o t!oi mati, #n0ur! Pora $u vo$e are(
Ln,! fo$% ru'"" #n$e&ur! s! rd! '" unul d"nre e" sr",!= Ha"% m!" re&ede A'e&!m 3alealaB(
4 Imed"a% +!"ee% "med"a% murmur! Le,"onarul( < s! $a&e/" #n ,r!d"na lu" Alla3(
 )na"nam &r"n fum% !$u/"% $a &anerele( ul"us He"de avea #n mn! lan/ul de o/el% Le,"onarul
&umnalul s!u ara+% alul lo&aa s$ur!% de "nfaner"s f"e$are $u arma lu" &refera!((( Toae
s$ne"ar! deoda! #n lum"na fo$ulu"( Un ,eam! de ,roa*!((( ru&ur" *+!ndu-se(((
He"de se arun$! asu&ra ser,enulu"% #" sr"v" fa/a #n !$"un"" $are se s"nser! sfr"nd '" nu-'" l!s!
&rada de$ aun$" $nd nu ma" m"'$!( Lo$oenenul <3lsen #n$e&u s! verse( Toul se &ere$use
ful,er!or% #n !$ere% f!r! ero"sm( Pr"veam u"m"/" $adavrele $alde #n$!% unul d"nre e" ma" avea #n
mn! o +u$a! de &"ne% alul o ,amel! d"n $are mn$area " se v!rsase &e &"e&(
!rnul% $are #'" $u&r"nsese $a&ul #n m"n"% era l"v"d% #'" arun$ase de&are lo&aa #nsn,era!
lo$oenenul $on"nua s! vom"e( A$e'"a do" nu se vor o+"'nu" n"$"oda!( ar ."$u/ul '" Pora
s!r"ser! de0a #n an$ul nou-nou/% Pora la volan% ."$u/ul la m"ral"er!( He"de '" Se"n ur$ar! &r"n
s&ae '" /"&ar! de +u$ur"e des$o&er"nd armele= dou! m"ral"ere '" un e$elen arun$!or de ,renade
ruses$( Pora% rad"os% &orn" moorul $are re*" e$oul #n &!dure(
4 Ce s$ul! No" n-avem a'a $eva
Lo$oenenul '" !rnul res!r"r!=
4 E'" ne+un5 Se-aude o #n v!,!una asa >! moorul s! mear,! ma" #n$e
4 Im&os"+"l% domlo$oenen% Ivan nu '"e s! fa+r"$e mooare s"len/"oase% a'a $! &r/"e
.a" f!$u o roa! $u ve3"$ulul ,reu% frn! +rus$% #m&ro'$nd $u &!mn% '" a&r"nse farur"le% $eea $e-l
f!$u &e <3lsen s sar! "ar!'" #n sus(
4 >arur"le% umne*eule mare S"n,e-le
4 om lo$oenen% da$! fa$ a'a $um *"$e/"% n-a0un,em de&are( Nu ma" sunem nem/" $are fu, #n
de+andad!% $" Ivan" #nv"n,!or"% aun$" de $e s! mer,em &e-nuner"$ '" #n !$ere5 .ul! lum"n!%
m!r" de lum"n!% v"$or"a-" a noasr! Tr!"as$! !u$a Sal"n o t!oi mati" 
Lo$oenenul% *!&!$"% se lov" &ese frune% u"ndu-se la !rnul( Pora #" re*ea $ele ma" v""
nel"n"'"( Condu$ea $a un ne+un an$ul &r"n noa&e ."$u/ul '" el% raves"/" #n un"formele ruse'"%
s!eau #n fa/! aun$" $nd a0un,eam la o ara+! $u ne&u"n/! de o$ol"% amndo" a$$elerau '"
f!$eau $u &umnul semnul fronulu" ro'uB $!re +!r+a/"" +!r+o'"% $u #nf!/"'area s!l+a"$! #n
ve'm"nele lor $"udae% $are ne r!s&undeau r"d"$ndu-'" armele deasu&ra $a&ulu"(
4 Ura &enru Sal"n Tr!"as$! Armaa Ro'"e sr",au &ar"*an"" 4 $!$" e" erau 4 #m+!a/" de +u$ur"a
v"$or"e" la vederea +l"ndaulu"(
4 os nem/"" sr",a Pora( < s! ne s&!l!m fundur"le la erl"n
4 Lua/"-ne $u vo" r!s&undeau #n$na/" &ar"*an""(
Ceas du&! $eas% $arul +l"nda #na"n! d"n ,reu &r"n &!dure( Cnd ne o&ream #n "m&ul *"le"%
$amuflam $u aa ,r"0! ve3"$ulul #n$ nu &uea f" v!*u de la $/"va mer"( um!ae d"nre no" f!$ea
de &a*! la m"ral"ere% #n vreme $e 0um!aea $ealal! dormea adn$(
 )n *"ua a$eea% a$olo unde &!durea era ma" deas!% o ,ru&! de &ar"*an" $omanda/" de un lo$oenen
al armae" sov"e"$e se o$u&a $u un fel de &ro$edur! de ur,en/!( Pr"nseser! o n!r! rusoa"$!% de
fel de ln,! 6ol,a% $e slu0"se% &enru $as! '" mas!% $a feme"e de serv"$"u la $ar"erul ,eneral al unu"
re,"men ,erman( A #n$e&u ofens"va( .a" mul sau ma" &u/"n vo"% rusoa"$a a fos da! u"!r""% erau
aea fee% &ese o Un"formele $u f"reur" ro'"" au fos d"nodeauna &e ,usul feelor( Pr"n urmare%
faa s-a &omen" &r"v"nd #n urma nor"lor de &raf r"d"$a/" de re,"menul #n rera,ere '"% adunndu-'" #n
,ra+! lu$rur"le% s-a arun$a #n 'uvo"ul armae" ,ermane $e se s$ur,ea &e 'osea( <$!r! de +ruele
de 0andarm"% $!dea% se r"d"$a "ar '" se $l!"na% &ln,nd( C/"va J"lomer" s-a a,!/a de 'aua unu"a
d"nre $om&ar"o/"" s!" $a*a$"% dar $a*a$ul &le$! #n ,alo& '" faa $!*u( <mul o lov" $u na,a"$a lu" $ea
lun,! s&unand @nice!o, s$u"&! &e ea '" d!du &"nen" $alulu"% #n vreme $e soarele se r!sfrn,ea &e
"ns",na de &e $!$"ula lu" ro'"e(
< +u$a! de drum a &uu mer,e #n remor$a une" +u$!!r"" de $am&an"e% &n! $nd un lo$oenen a
 

alun,a-o( e &e aun$" #n$!% f!r! $a ea s-o '"e% solda/"" Armae" Ro'"" erau &e urmele e"(
 )nne+un"!% a "nra #n &!dure% $u oae $! a"$" se aflau du'man"" e" de moare% $are nu erau solda/""
de fron% ore #nre," a r!!$"% &aral"*a! de eroare% a&o"% #nr-o d"m"nea/!% d!du &ese do" &ar"*an"
+!r+o'" '" fu r! #n fa/a lo$oenenulu" Tur"e/a% $omandanul &luonulu"( Era un +!r+a #nal '" sla+%
$el ma" +un d"n $las! la '$oala m"l"ar! de la <msJ( La &a"s&re*e$e an" #'" denun/ase mama &enru
"de"le e" $onrarevolu/"onare% '" feme"a a mur" #nr-o alune$are de eren #n la,!rul de de&orare
S"+C"Jo,o( Cnd a afla vesea% P"or Tur"e/a a r"d"$a d"n umer" '" a s&us= A mer"a-oB( Era
"nel",en% fana"$ '" r!,ea re&ede $on$lu*""le( Cnd .ar"a a&!ru es$ora! de $e" do" &ar"*an"%
o+serv! numa"de$ $"ora&"" nem/e'"( Sur"se ,la$"al(
4 Tr!d!oareo 'u"er! el( < s$u"&! #n fa/! '" o lov" $u $!$"ula de +lan!( Cum e nume'"5 Ce fa$"
a"$"5 e unde v""5
>aa #'" #n!l/! $a&ul su+ lov"ur"le lu"( )n$!&!/narea sr!mo'"lor e" "e'" la "veal!( )n$3"se &e 0um!ae
o$3"" e" frumo'"% de un al+asru $a marea% #'" l"nse sn,ele $are-" $ur,ea &e +u*e '" sr",!=
4 6"n d"n &ne$ele mame" '" fu, de nem/"( Tu &oae nu '"" $e se &ere$e &r"n sae% u% $are
e-as$un*" #n &!dure '" u$"*" &e la s&ae
4 A% de$" a'a% rfo )'" $3em! lo$/""orul% un $almu$ s$und% ser,enul-ma0or I,or PoloneJ( <$u&!-e
de faa asa(
Calmu$ul *m+" #n/ele,!or% #n$e&u &r"n a o +ae &e .ar"a% #" ru&se dou! de,ee% a&o" o mn,"e(
4 .ar"'a% s&use du&! a$eea lo$oenenul% f!$ea" s&"ona0 &enru nem/"5
4 iet, ,emu nenoro$"a(
4 A" vru s! ne v"n*"5 s&use lo$oenenul *m+"nd '"-" su$" ,ul% ru&ndu-"-l &e 0um!ae(
>aa #n$e&u s! /"&e(
4 E'" o r!d!oare $are s-a $ul$a $u nem/""(
 Au lov"-o $u &"$"oarele% a&o" "-au smuls 3a"nele '" au arun$a-o #nr-un $o&a$ unde a r!mas
a,!/a! de o $rean,!% #n vreme $e-" 0u&u"au f'"" su+/"r" de &e ru& '"-" &res!rau sare &e r!n"( Au
da-o 0os '" ea a m!rur"s"( A s&us o $e vo"au% $! r!dase Rus"a% $! lu&ase #m&or"va Armae"
Ro'""% $!-'" +!use 0o$ de Sal"n% $! era o r!d!oare d"n $l"$a lu" 6lasov( Au o+l",a-o s! +ea vod$!%
urnndu-"-o d"re$ &e ,% a&o" lo$oenenul r"d"$! d"n umer"= >a$e/" $e vre/" $u eaB(
Calmu$ul se n!&us" la ea '" o v"ol!% a&o" #" s$r"0el" &e frune o svas"$! $u vrful unu" $u" #nro'" #n
fo$( Au ras-o &e $a& '" "-au ars &!rul% au s$u"&a-o '"% #n sfr'"% au l!sa-o #n &a$e% le'"na!( )n *or"
au &le$a( Tur"e/a #l #nre+! &e I,or da$! mur"se(
4 a% *"se $almu$ul% "*+u$n"nd #n rs(
N!d!0du"a $! va mur" $u #n$eul #n &!dure% dar ea n-a mur"( Era o fa! de &r"n &!r/"le 6ol,!"% '"
oamen"" de &e 6ol,a sun re*"sen/"(
Cnd '"-a reven"% un s"n,ur ,nd ma" r!m!sese #n m"nea e" ar*nd de durere= s!-l u$"d! &e
$almu$ #na"ne de a mur"( Cl!"nndu-se '" &ln,nd% &orn" la drum "ns"n$"v% se #ndre&a s&re es(
Tre" *"le ma" r*"u se a'e*! &e un run$3" de $o&a$% n!d!0du"nd $! va mur"( Sufer"n/ele $ele ma"
$3"nu"oare se #m+ln*"ser!% arsura de la frune nu o ma" orura% dar se s"m/ea $u&r"ns! de o
o+oseal! de moare( .ese$a ml!d"/e &l"ne de sev! $a s!-'" #n'ele seea% dar #'" sr"$ase d"n/"" '" #'"
r!n"se ,ura(
eoda!% o mn! se #n$le'! &e ,ul e" '" o rase #na&o"( Cre*u $! moare v!*nd mura de l3ar a
."$u/ulu" su+ $as$a ruseas$!(
4 < fa! sr",! el( < fa! $u semnul &e frune
4 Id"oule *"se !rnul% d!-" drumul +"ee" fee% o su,rum"(
."$u/ul o a0u! &e .ar"a s! se r"d"$e #n &"$"oare% nu f!r! a-'" &l"m+a m"n"le mar" &e ru&ul +"ne
f!$u% a+"a a$o&er" de $eva *dren/e(
4 Sfn! >e$"oar! d"n Ma*an Ce +u$!/"$!
4 Tre+u"e s-o du$em la lo$oenen% mr" !rnul( a$! e a"n," de ea% ra,( )" ar!! revolverul(
."$u/ul o &"&!"a &e fa! a'a $um se #n$ear$! o ,!"n! de ou!(
— oamne .! "a $u $ald #n fa/! ,emu el(
4 A0un,e )na"ne% mar'
 Au f!$u $/"va &a'" &r"nre +ra*"% $nd deoda! ."$u/ul e$lam!= o t!oi mati" 
.ar"a /"&!% #n vreme $e !rnul se #nor$ea #ns&!"mna(
4 Pu"$u/a n-are $3"lo/"% a$um m"-am da seama
4 A0un,e $u &or$!r""le mr" fur"os !rnul( )l lov" &e ."$u/ul $u &aul arme" &ese mn!( Par"*an""
sun &oae foare a&roa&e '" u nu e ,nde'" de$ la &or$!r""le ale
Pus la &un$ de !rnul% ."$u/ul "-a da drumul fee" '" o/" re" au a0uns la no"( Pora flu"er! $a un
$unos$!or v!*nd-o &e .ar"a $u ve'm"nele #n *dren/e '" fa/a vesel! a ."$u/ulu" $are *+"era= <
,a,"$! N-are $3"lo/" &e ea% +!"e/" E o +u$!/"$! &e $"nseB
Lo$oenenul s!r" #n sus '" se o&r" #n fa/a !r"nulu"(
4 Ce "-a/" f!$u5
!rnul #l &r"v" $u o$3"" s!" l"n"'"/" '" r!mase !$u( <3lsen se ul+ur!(
4 Iar!-m!% e"er( a$! dumneaa a" fos a$olo% nu se &uea &ere$e n"m"$ r!u(
 )" #n"nse mna !rnulu" $are "-o srnse% a&o" o "nero,! &e fa!( La #n$e&u o as$ul! $u
ne#n$redere% dar svas"$a #nsn,era de &e frunea e" era un ar,umen mul &rea $lar $a s! se ma"
&oa! #ndo" de &ovesea e"( .ar"a vor+" $u #nreru&er" vreme de un $eas '" 0um!ae(
4 Unde sun &ar"*an"" a$um5 #nre+! lo$oenenul(
.ar"a ar!! s&re r!s!r"= #n &!dure(
 

4 Sun mul/"5 s&use !rnul(


4 a( Ple$a/" re&ede( a!ai, da!ai. i# nema.
— a% s&use lo$oenenul% s-o 'er,em(
>aa se a'e*! #nre Pora '" ."$u/ul% &e $a&oa +l"ndaulu"( Cu +onea de "nfaner"s rus &e $a& '" $u
o$3"" e" m",dala/" &!rea un solda du'man(
He"de #" #n"nse un &"sol-m"ral"er! '" ea rn0" s"m/"nd r!$eala o/elulu"(
4 Eu r!*+un( Calmu$ul I,or((( ra,% moare( Po ra,e5 s&use ea #nr -o ,erman! sl$"!(
Pora r"d"$! d"n umer"=
4 E ma" +"ne s! nu-l #nlne'"% faa mea% '" ma" ales nu a$um% $ e'" $u no"( "-ar re+u" &e &u/"n
$"n$"s&re*e$e *"le s! $r!&"(
 Am &orn" d"n nou de-a lun,ul drumulu" #n,us( La f"e$are o&r"re% .ar"a ne &ovesea avenur"le e" '"
am au*" lu$rur" $are ne-au um&lu de mn"e% dar de $ele ma" mule or" lo$oenenul #nreru&ea
"sor"s"rea *or"ndu-ne s! &le$!m( Se s$3"m+ase $u oul de $nd ne aflam #n s&aele l"n""lor ruse'"(((
nervos% a,"a% n-avea n"$" un $3ef s! a0un,! un erou(
4 Gra+a asa m! #nne+une'e% mr"a ul"us He"de(
4 A" *"$e $! vrea s! $a&ee o de$ora/"e% ad!u,! alul(
 )nr-o *"% &e $nd +om+!neam% lo$oenenul% $a '" $um ne ,3"$"se ,ndur"le% ven" la no"(
4 "u $e s&une/" des&re m"ne% dar v! #n'ela/"( Nu-m" &la$e /"nuul% asa-" o% '" n-am de$ un
s"n,ur ,nd= s! "es d"n &!durea asa "nfernal! '" s! s$a&( S$oase un &orofel '" rase d"n el o
foo,raf"e( So/"a '" +!"e/elul meu( Are 'a&e an"% nu l-am ma" v!*u de re" an"( A'a $! v! mn de la
s&ae d"n e,o"sm( S"n,ur nu &o s$!&a d"n /"nuul !sa +lesema(
P!rea $! a'ea&! un r!s&uns% dar no" !$eam( He"de fredon!=
0 foarte lung drumul care duce în patrie,
 Atât de lung, atât de lung...
4 Am nevo"e de vo"% a'a $um '" vo" ave" nevo"e de m"ne% $on"nu! lo$oenenul( N-avem de ales=
or" $r!&!m $a ro+"" #n /ara asa $u a",aua e" nesfr'"!% or" #n$er$!m s! ne #noar$em la a" no'r"(
N-are sens s! mur"m #n &!durea asa &ured!(
Pora r"d"$! $a&ul=
4 Toa! lumea vrea s! r!"as$!% $e" de d"n$olo la fel $a '" no" '" ou'" re+u"e s! f"m de a$ord $!
foare &u/"n" vor s$!&a(
4 6"e n!s$ue &enru a+aor% *"se Le,"onarul( Avem doar n"/el ma" mul "ns"n$ de $onservare
de$ $amara*"" $u r(
4 A" dre&ae% a&ro+! He"de( o+"oa$e &roase% &rea la'e $a s! renun/e(
4 Nu sr",! lo$oenenul( E fals( 1elul nosru nu re+u"e &us #n slu0+a lu" H"ler sau lu" Sal"n% $" #n
slu0+a v"e/"" S! su&rav"e/u"m% s! r!"m Tre+u"e s! ne $ro"m drum &r"n mun/" '" &r"n &!dur" &enru a
ne #noar$e )'" 'erse frunea '" lov" $u &"$"orul o $as$! de o/el% f!$nd-o s! se roso,oleas$!
de&are(
!rnul "ns&"r! adn$=
4 Nu vreau s! v! des$ura0e*% dar nu $red $! ne vom ma" #noar$e( Am nevas!% re" $o&"" '" un
ael"er $are m! a'ea&! '" '"u $! n-am s!-" ma" v!d n"$"oda!(
Lo$oenenul #l a&u$! de ,uler &e !rnul '"-l rase s&re el( o&ea% a&roa&e #l "m&lora=
4 !rne% n-a" dre&ul s! vor+e'" a'a Tre+u"e s! $re*" d"n o sufleul $! ne vom #noar$e(((
R!*+o"ul e &e sfr'"e% re+u"e s! se erm"ne( Ru'"" ne vnea*! $a &e "e&ur"% re$ru/"" nu sun +un" de
n"m"$% nu ma" avem arme% n"$" +en*"n!% n"$" 3ran!( Pol"/"a ne eror"*ea*! '" a$as! ora'ele se
&r!+u'es$( E o &ro+lem! de s!&!mn" sau de lun" $a s! vedem sfr'"ul a$esu" "ad
4 a% dar #nv"n,!or""5 s&use +a0o$or"or Le,"onarul( Ce-o s! ma" #n$as!m no"% solda/"" S! nu v!
 #n$3"&u"/" $! am s$!&a &enru $! r!*+o"ul s-a sfr'"( u&! a$eea o s! f"e ale ,ardur" de srm!
,3"m&a!% foamee '" o s! sfr'"m sf'""ndu-ne un"" &e al/""(
4 Nu% sr",! d"s&era lo$oenenul% asa nu
4 a da% urm! Le,"onarul( e no"% l!n$"er" o+os"/" '" !+!$"/"% $"ne va avea nevo"e5 Inr!m #n
$ae,or"a maer"ale( Cu $ $r!&!m ma" re&ede% $u a ma" +"ne( <r"$um% am u"a $e-" a"a o
meser"e( R"d"$! d"n umer" '" sufl! un f"r de &raf de &e /eav! &"solulu"-m"ral"er!( R!mne/" #n
arma!% $a m"ne( Cas!% mas! '" #m+r!$!m"ne( Ceva +an" '" o moare ra&"d!(
4 Ce ,ro*!v"e Asa nu-" de m"ne% #l $onra*"se Pora( G!ses$ eu un m"0lo$ s! "es deasu&ra
adun!ur"" !se"a de $!$!$"o'"( Plesn" d"n l"m+! '" r"d"$! un de,e% $a &enru a ne #n$red"n/a un
se$re( "/" $um5 6o" aduna feme" &enru un +ordel a-n"a% unde vo" f" d"re$or( Se $'",! o
,r!mad! de +an" $u feele Se 'erse la ,ur! $u dosul m"n""= Ce m"-ar &l!$ea% +!"e/"
4 Un &or$ s&use lo$oenenul $u de*,us(
4 e $e% domlo$oenen5 #nre+! m"ra Pora( >eele se dau #n vn du&! a'a $eva% e $lar% dar n-au
&rea des o$a*"a(
" #n$e&u s! #m&ar! slu0+e #n sn,a '"-n drea&a uuror $elor &e $are "-ar f" "neresa% du&! r!*+o"%
v""orul lu" sa+"l"men de la erl"n(
ou! *"le ma" r*"u ne-am #nln" $u $e" d"n >eld,endarmer"e(
He"de "-a v!*u &r"mul( Inrase #n &!dure $u ."$u/ul '" $u .ar"a s! $aue $eva% nu '"am &rea +"ne
$e% dar eram $!l!u*"/" de "ns"n$( ."$u/ul% rn0"nd% #'" '" &re,!"se la/ul de o/el% dar He"de #" f!$u
semn s! se &ooleas$!( Am ven" d"n urm!% #m&reun! $u lo$oenenul <3lsen( ruele 4 re"
 

 0andarm" 4 au fos u"m"/" $nd ne-au v!*u% dar au deven" re&ede o+ra*n"$"( Un"formele
neo+"'nu"e #" f!$eau s! semene va, $u "nfaner"'""( Unul d"nre e"% un lo$oenen-$olonel de vreo
$"n$"*e$" de an"% #nal '" ,ras% #" $eru $u +rual"ae ord"nul de mar' lo$oenenulu"% $are-'" &"erdu
r!suflarea(
Urm! un momen de !$ere% a&o" of"/erul vor+" d"n nou=
4 "-a &"er" ,ra"ul% lo$oenene5 Sau &r"$e&" ,reu5 6reau s!-/" v!d 3r""le $a s!-m" dau seama
da$! a" dre&ul s! e &l"m+" &r"n &!dure(
4 Ce *!&!$" s&use He"de(
4 L"n"'e mr" of"/erul amen"n/!or( eava &"solulu" s!u m"ral"er! a"n,ea &"e&ul lo$oenenulu"
<3lsen(
 )n a$eea'" $l"&!% o vo$e dur!% s&!r,nd l"n"'ea &!dur""% r!sun! #n des"'ul d"n s&aele 0andarm"lor(
4 ."n"le sus
Cu "u/eala ful,erulu"% re" &ere$3" de m"n" se r"d"$ar! '" armele $!*ur! $u *,omo( Pora '"
Le,"onarul "e'"r! d"n &!dure( Pora du$ea &e um!r m"ral"era ,rea '" Le,"onarul #" rase un &umn
lo$oenen-$olonelulu"(
4 )n ,enun$3"% +asardule )n $urnd o s! a" un fund '" ma" ,reu $a a$um
Ce" do" su+of"/er" &r"m"r! o &alm! de la ."$u/ul= )n ,enun$3"B% *"se el(
4 L!sa/"-" #n &a$e(((% #n$e&u lo$oenenul <3lsen(
4 < s! &l!"/" s$um& *+"er! lo$oenen-$olonelul( "/" $! &ara,raful F87 &ede&se'e $u moarea &e
or"$"ne malraea*! un 0andarm #n eer$"/"ul fun$/"un""5
4 Iar de*erarea e &ede&s"! $u s&n*ur!oarea% "-o ree*! lo$oenenul(
Cele re" +es"" nu '"au $! no" o #nln"sem &e .ar"a% $are #" $uno'ea( Slu0"se la e" $!va vreme '" #"
au*"se s&unnd $! se vor &reda ru'"lor% de,3"*a/" #n "nfaner"'"% du&! $e vor l!sa s! rea$! ofens"va(
<da! $e s&aele fronulu" avea s! se l"n"'eas$!% &ueau s! rea$! dre& $omun"'"% $u a$e
e$elen fals"f"$ae( u&! a$eea% urmau s! a0un,! #n al$an"% mer,nd &e drumur" de mune( .ar"a
'"a $! aveau +u*unarele &l"ne $u fo" de drum #n al+% $u semn!ura unu" ,eneral% fals"f"$a!% $u
'am&"l!% lo$oenen-$olonelul avea un ord"n de m"s"une men" s!-" des$3"d! oae u'"le(
4 A/" $!*u d"n $!ru/a $u +!le,ar5 s&use +a0o$or"or Pora% #n/e&ndu-l &e Io$oenen-$olonel $u
+a"onea(
<f"/erul +ol+oros"=
4 < s! &l!e'" s$um&% "$!losule
4 Asa o vom afla% $u s",uran/!% #na"ne de r!s!r"ul soarelu"% dar #n $l"&a a$eea u o s! a" $urul
re$e% +!"ee( ."$u/ul moare de &of! s! e su,rume(
4 A0un,e *"se lo$oenenul( Per$3e*"/"ona/"-" ad!u,! el &e un on se$(
4 Proese* url! of"/erul de 0andarm"( E o 0",n"re adus! onoare" mele(
4 Nu% s&use ."$u/ul% e &re,!"rea &enru s&n*ur!oare(
!rnul ne ar!! a$ele lor% &r"nre $are am ,!s" re" ord"ne s&e$"ale #n al+% $u semn!ura unu"
,eneral(
4 Toul e &erfe$ l"m&ede% s&use lo$oenenul fluurnd ean$ul de a$e(
."$u/ul #'" lun," ,ul% s$o/nd d"n +u*unar o +u$a! de srm! de o/el $u dou! m"nere de lemn% $are
al$!u"au la/ul=
4 Tre+u"e s!-" ee$u% domlo$oenen5
4 Nu sr",!% fur"os lo$oenenul( )" du$em la &o*"/""le noasre( Aa vreme $ $omand eu% nu &oae
f" vor+a de a'a-*"sele &ro$edur" de ur,en/!% s! v! f"e $lar(
He"de '" arosanul &r"m"r! ord"nul s!-" du$! &e $e" re" #n ve3"$ul% unde au fos le,a/" $u m"n"le la
s&ae( Ea$ #n $l"&a a$eea au v!*u-o &e .ar"a( Au &!l"( >aa s-a #ndre&a #n$e s&re e"% s-a o&r"
 #n fa/a 0andarmulu" ,ras '" l-a s$u"&a #n fa/!% 'u"ernd= C"orB
.ar"a #" su&orase mn,"er"le #nr-o $ol"+! &!r!s"! de ln,! $ar"er!( Penru $! se *+!ea% a&roa&e
o su,rumase% #" smulsese ro$3"a de &e ea '"% l"+"d"nos% o um&luse de +ale% mu'$nd-o de &"e&( Era
o +es"e ,ras!% #m+r!$a! #n un"form! de of"/er% #n $are $lo$oeau &ofe an"mal"$e( u&! $e s-a
s!ura% a da faa &e mna $amara*"lor s!"( "n ,ura 0andarmulu" ,ras "e'"r! $uv"ne de dra,ose &e
$are le so$oea ne$esare $3"ar '" #n "m&ul
unu" v"ol( >aa a sa nem"'$a! #n vreme $e +!r+aul o &oseda( La sfr'"% 0andarmul #" des$le'ase
d"n/"" '"% foare l"n"'"% s$u"&ase #n ,ura e"( .ar"a vom"ase( >usese ma" r!u de$ orur"le
&ar"*an"lor(
< &"ar! #l lov" &e >eld?e+el #n $eaf! '" faa rse $a o 3"en!( ."$u/ul #" d!du #n$! una=
4 Arun$!-"-o #n mur!
ar ea "*+u$n" #n &lns '" s$!&! &"ara( ."$u/ul r"d"$! d"n umer" '"% &unndu-" &"ed"$!% #l f!$u &e
>eld?e+el s! se #n"nd! &e 0os( Pr"v" o $l"&! maa3ala $e se &r!+u'"se% a&o"% /"n"nd $u ,r"0!% #" rase
un 'u &uern"$ #nre &"$"oare( Un urle an"mal"$ r!sun! #n &!dure '" ru&ul se #n$ord! $a un ar$ ,aa
s! se ru&!(
Lo$oenenul <3lsen sos" aler,nd '"-l o$!r# &e ."$u/ul $are s!ea ne&!s!or #n &o*"/"e de dre&/"(
Lo$oenen-$olonelul% $u m"n"le le,ae la s&ae% l!r! "nd",na=
4 Asa-" orura Sad"sm A lov" un su+of"/er a$"v )l va $osa $a&ul
N"men" nu $aad"$s" s!-" r!s&und!( Cnd aveam s! ne #noar$em #n l"n""le noasre% 0ude$aa lor va f"
s$ur!= de*erare% fals"f"$are de a$e% '"am &rea +"ne $e urma s! se #nm&le(
 )n *or" #ns!% &u/"n #na"ne de r!s!r"ul soarelu"% !rnul des$o&er" $! evadaser!( Am fos u"m"/"(((
arosanul fusese san"nel!% l-am ,!s" le'"na% ln,! $o&a$ul de $are fuseser! le,a/" &r"*on"er""% '"
 

n-a fos #n sare s!-" s&un! n"m"$ lo$oenenulu" <3lsen( Nu '"a n"m"$( )'" am"nea doar $! le'"nase
+rus$( Lo$oenenul #n0ur!% s&ume,nd de fur"e% '" #" am"n" $! san"nela $are adoarme #n &os e
&as"+"l! de 0ude$aa Cur/"" .ar/"ale% dar arosanul se 0ur!% &ln,nd% $! nu adorm"se remurau
'un$"le &e el v!*nd $ de fur"os e lo$oenenul(
4 Au a0uns de&are% s&use ."$u/ul% u"ndu-se la Le,"onar '" la Pora% $are% a'e*a/" ln,! .ar"a%
molf!"au o sfe$l!(
!rnul #" &r"v" l"n"'" &e f"e$are d"nre $e" re" '" &e feme"e( !du d"n $a&% !$u% #'" arun$!
&"solul-m"ral"er! &e um!r '" "nr! #n &!dure(
4 Sunem &r"een"% nu-" a'a5 sr",! Pora(
!rnul se #noarse f!r! s! s&un! n"m"$% a&o" #'" urm! drumul(
Term"nasem de #n$!r$a lu$rur"le #n ve3"$ul $nd se #noarse(
4 A" ,!s" $eva5 s&use lo$oenenul(
4 a% r!s&unse s$ur !rnul% arun$nd o &r"v"re s&re Pora '" ."$u/ul% $are 0u$au l"n"'"/" *arur" '"
rdeau% +!ndu-se &ese $oa&se(
4 Ce s-a #nm&la5 "ns"s! lo$oenenul(
4 To$ma" asa nu '"u(((
Le,"onarul se a&ro&"e% mer,nd ne&!s!or% $ur!/"ndu-'" un,3""le $u &umnalul(
4 Ce ese5 6e'n"$a lu" /",ar! remura &u/"n #n $ol/ul ,ur""(
4 Te-a" &l"m+a a*"-noa&e5
4 "ne#n/eles% #n f"e$are noa&e m! re*es$ s! ur"ne*(
4 N-a" o+serva n"m"$5
4 Nu m"-era &rea somn% s&use el #nvesel"(
4 .ar"a era $u "ne5
4 a( )n ,lasul lu" se ,3"$ea o u'oar! amen"n/are( ar% "a s&une% nu $umva e'" de la Gesa&o5
4 Am ,!s" &r"*on"er""% ar"$ul! $3"nu" !rnul(
4 Ce5 s!r" lo$oenenul(
4 Ce noro$ sr",! Le,"onarul% arun$nd &umnalul #n sus '" &r"n*ndu-l( e daa asa #" s&n*ur!m
4 e,ea+a% *"se !rnul( S-a f!$u(
Lo$oenenul <3lsen se f!$u sa$o0"u(
4 Ha" s! vedem% s&use el s$ur% '" s!-l &!*eas$! umne*eu &e $el $are a f!$u-o
Ne-am re&e*" #n &!dure '"% du&! o +u$a! +un! de drum% am *!r" $ele re" ru&ur" ,oale( >urn"$"le '"
 #n$e&user! s! m"'une &e fe/ele v"nee mu'e mar"% al+asre% +*"au &e o$3"" "e'"/" d"n or+"e a"
lo$oenen-$olonelulu"( Era o &r"vel"'e #n,ro*"oare(
Pora se a&le$! deasu&ra $adavrulu" of"/erulu"=
4 Par"*an""% s&use el(
!rnul #l &r"v" #n o$3"=
4 " eu am $re*u o a'a% dar $nd am v!*u $e aveau #n ,ur! $ele dou! $adavre mu"lae% m-am
,nd" la &ovesea .ar"e" '" am o +!nu"al! ur!( Arun$! o &r"v"re Le,"onarulu" '" $on"nu!% a&!snd
&e f"e$are $uvn= Nu fa$ a'a feme"le #n mun/"" R"ff-ulu"5
4 e mul au &r"ns ru'"" m"'$area *m+" sar$as"$ Le,"onarul(
Lo$oenenul #'" &use +ra/ul &e du&! umer"" !rnulu"=
4 .a" +"ne s! $redem $! au fos &ar"*an""( T"$!lo'"" au reu'" s! s$a&e '" au $!*u #n m"n"le lor(
!rnul d!du d"n $a&=
4 Cum &o s! f"e oamen"" murmur! el( " $um ."$u/ul /"&a $ #l /"nea ,ura% s!r" '"-l a&u$! de ,uler=
a$! ma" des$3"*" o da! ,ura% e-am erm"na
Le,"onarul se 0u$! #n $on"nuare $u &umnalul% &r"v"nd s$ena $u $oada o$3"ulu"( 6or+" &r"nre d"n/"=
4 Gunoa"ele asea nu mer"au al$eva( Qsa-" r!*+o"ul(
4 C3"ar a'a5 s&use !rnul% #nor$ndu-se d"nr-o m"'$are(
4 a% '" ma" $red $! ar re+u" s!-/" rae*" nerv"" la #noar$ere(
!rnul rse o+os" '" se u"! la lo$oenen=
4 Nu-" rea "deea a= s!-" #n$3"*" &e oamen"" normal" '" s!-" la'" #n l"+erae &e u$",a'"
 Am v!*u &umnalul Le,"onarulu" *+urnd $u "u/eala ful,erulu" '" #nf",ndu-se #n $o&a$% $3"ar
deasu&ra $a&eelor !rnulu" '" lo$oenenulu"(
4 ." s-a &!ru $! v!d o vever"/!% s&use *m+"or m"$ul le,"onar(
4 Noro$ $! nu-/" remur! m"n"le% "-o !"e s$ur !rnul% alfel /"-ar remura $on'""n/a(
Ne-am #nors #n$e la an$ s! ne erm"n!m &re,!"r"le de &le$are '" $!re sear! am f!$u un nou
&o&as &e malul unu" ru adn$( ."$u/ul se a&ro&"e d"s$re de a&! '" !rnul #l v!*u $um #'" arun$!
la/ul de o/el% dar se fer" s! s&un! $eva( Le,"onarul #n$e&u s! rd!% #n vreme $e arosanul% a'e*a
&e un run$3" de $o&a$% se &orn" d"n nou s! se 0ure( )l durea $a&ul '" nu &uea s! #n/elea,! $um
reu'"ser! re" &r"*on"er" le,a/" s! se el"+ere*e '" s!-l do+oare &e el% un Hau&feld?e+el d"n serv"$"ul
a$"v
4 Nu &r"$e& n"m"$ .! u"am la $e" re" $!$!$"o'"% $nd m"-a +u+u" $a&ul
4 .a" mul $a s",ur $! a fos un &ar"*an% su,er! ."$u/ul #m&!$"u"or% &"&!"nd $u$u"ul nefer"$"ulu"
su+of"/er% $are era $ un ou de ,!"n!(
4 " '"a meser"e% ad!u,! Pora% mn,"ndu-l &e $a&(
Se l!s! noa&ea( Tre+u"a a$um s!-" re$em rul &e do" d"nre a" no'r"% arosanul '" re&Ja% $are nu
'"au s! #noae(
4 Sa" a&roa&e de m"ne% e re$ eu% #" &ro&use ."$u/ul lu" Tre&Ja(
 

4 " &e m"ne $"ne m-a0u!5 ,emu arosanul(


 A fos un rs er"+"l $nd Pora "-a s&us $! nu are de$ s! r!mn! &e malul a$esa al rulu"(
 )nuner"$ul ne-a $u&r"ns re&ede( eoda!% &lesn" un fo$ de arm!% era o $ara+"n! F8( Ne-am re&e*"=
nu de&are de no"% la l"*"era &!dur""% *!$ea .ar"a% $u $a&ul sf!rma( )'" &usese /eava &u'"" #n ,ur!
'" a&!sase &e r!,a$" $u de,eul mare de la &"$"or( ."$u/ul morm!" $eva d"n $are r!*+!ea re,reul
mas$ul"n '" lov" fur"os $u &"$"orul o +u$a! de "eder! #nf!'ura! #n 0urul ,le*ne"( Trea+a asa #l #nfur"e
de-a +"nelea '" asa /"nu .ar"e" dre& slu0+! de #nmormnare(
La m"e*ul no&/""% am re$u rul #no( Tre&Ja a fos ,aa-,aa s! se #ne$e '" a s$!&a doar daor"!
."$u/ulu"% $eea $e l-a f!$u s! &un! $ru$e fa"mosulu" denun/( arosanul% $are ,f"a de s&a"m!% se
a,!/ase de He"de '" de Pora(
 )na"ne de asa r!surnaser!m +l"ndaul ruses$ #nr-o mla'"n!% nu de&are de ru( Era mormnul
.ar"e"(

)oată gaşca l-a condus la gară. $icul <olIs;agen de patru locuri era gata să se prăbuşească sub
greutatea celor zece pasageri.
(e capotă se cocoţaseră =eide şi $icuţul, pe care i-am pierdut de două ori pe drum. 4ntr-o ocazie
atât de importantă, toţi îl tutuiam pe locotenent.
)renul a plecat şi am stat pe loc făcând semne de rămas-bun, până când ultima şu!iţă de fum a
dispărut. 6ocotenentul +hlsen, spri&init în coate la fereastră, !isa. u !edea copacii arşi, ruinele,
rămăşiţele maşinilor, locomoti!ele distruse aruncate lângă rambleu. u-i !edea decât pe nge şi pe
%unni. nima îi bătea nebuneşte de fericirea re!ederii. nge şi %unni, cântau roţile de tren. <edea
zâmbetut cald al lui nge, ochii ei surâzători. e pe acum auzea glasul de copil al lui %unni9
— )ată, încotro se duc norii5

 )NT<ARCEREA
Lo$oenenul <3lsen &le$a #n &erm"s"e 4 &r"ma &erm"s"e #n re" an" .a" ese nevo"e sa s&un $! se
des&!r/ea de no" ne+un de fer"$"re5 Iar% $nd renul se o&r" #n ,ara d"n reslau% #n $om&ar"men
&!runse nea'e&a $3"ar un &r"een(
."nunaa #nln"re du&! a/"a an"% aveau aea s!-'" s&un!
Pr"eenul #n $au*! era a$or(
4 6"no $u m"ne la Par"em% $nd a0un,em la erl"n( >a$ &are d"nr-un so" de ru&! de earu-earu
de r!*+o"% ad!u,! el r*nd *,omoos( Ne d"sr!m de m"nune >ee% 'uvoa"e de 'am&an"e% "$re
ne,re $u &olon"$ul To $e-/" dore'"( "re$or ese un <+er,ru&&enf@3rer SS( Rse d"n nou(
Lo$oenenul < 3lsen $l!"n! d"n $a& #n semn de refu*(
4 Nu vreau de$ un s"n,ur lu$ru% He"nr"$3% s! m! #nor$ ma" re&ede a$as! ."n"le " se $r"s&aser!
de ner!+dare( )m" v"ne s! $o+or d"n ren '" s-o "au la fu,! )na"ne% &e l"n"e
4 Te #n/ele,% +!rne% rse "ar!'" He"nr"$3% dar v"no s! ne ve*" #nr-o *"( )/" &un de-o &are o fa!
$lasa-n" < vr!0"oare oa$3e'!((( >o$% dra,ul meu% s! e lase la S!-" ve*" '" &e SS-"'"" no'r"% sun
 #n sare de or"$e% $rede-m!( " da$! m"'$! unul(((Ho& L-au '" erm"na( Cu s",uran/! $! n-a" v!*u
$eva asem!n!or(
4 Nu '"am $! e-a" #ns$r"s #n Par"d(
4 N"$" nu m-am #ns$r"s% ern% dar $e vre"5 Prefer s! lu$re* $u e" de$ s! &ure*es$ #n ran'ee( "
$3"ar da$! a' f" #m&or"v!% s-ar s$3"m+a oare $eva5
4 >raele !u n-a fos s&n*ura la u$3en?ald5 #nre+! m"ra lo$oenenul(
4 a da% '" aa la fel% r!s&unse foare f"res$ He"nr"$3( ar $e &o fa$e5 Au vru s! fa$! &e de'e&/""%
$u a ma" r!u &enru e" Tre+u"e s! '"" s! s$3"m+" ma$a*ul la "m&( L"seloe '" $u m"ne am fos
ma" 'me$3er"= am s"m/" $! re+u"e s! 0u$!m &e $area lu" H"ler '" ne-am des$ur$a(
4 ar f"" aen s! s$3"m+" l"n"a la vreme% #l &reven" lo$oenenul(
4 Nu-/" fa$e ,r"0" A*" SS% m"ne NM6 sau >I% da$! eu sun deasu&ra% &u/"n #m" &as! de resul(
a$! vre" s!-m" urme*" eem&lul% ern% n-o s! ma" ve*" n"$"oda! fronul(
4 ."-e eam! $! nu sun desul de 'me$3er s! s$3"m+ l"n"a aun$" $nd re+u"e% *m+" <3lsen(
 Au a0uns la erl"n seara '" s-au des&!r/" #n ,ara S"le*"a( He"nr"$3 #" d!du lo$oenenulu" adresa%
a&o" $o+or# #n fu,! S$!r"le% r*nd '" d"s&!ru(
Lo$oenenul lu! un ren de nave"'" $are se o&rea la >r"edr"$3srasse '"% &u/"n de&r"ma% $o+or# #n
+"ne$unos$ua ,ar!% #n m"0lo$ul unu" 'uvo" de oamen" ,r!+"/"( eoda! " se f!$u fr"$!( )l $u&r"nse o
s&a"m! $are-l sufo$a( "n mul/"me #l salu! /ea&!n un +!rn d"n ru&ele de a&!rare er"or"al!% dar
<3lsen nu-" r!s&unse la salu% #" f!$u un semn d"n $a&% $a de la e,al la e,al% a'a $um avea o+"$e"ul(
Imed"a% un $!&"an de $avaler"e ven" la el *m+"nd &r"eene'e% dar &r"v"rea #" era la fel de re$e $a
e$usonul de o/el de &e $as$3e!(
4 Camarade% s&use el% &o s!-/" ara, aen/"a $! re,ulamenul $ere $a un of"/er s! r!s&und!
m"l"!re'e la saluul "nfer"or"lor #n ,rad '"% #n n"$" un $a*% $a de la e,al la e,al5 A$esa-" a&roa&e un
a$ de sa+oa0( C!&"anul de $avaler"e #l salu!= Perm"s"e &l!$u! '" ur!r"le mele de +"ne ero"lor d"n
ran'ee
 

Se #nde&!r!% &"nen"" s!" *!n,!neau vesel &e &eron( A'a f!$ea el r!*+o"ul( Lo$oenenul <3lsen #'"
'erse sudoarea de &e frune '"-l urm!r" $u &r"v"rea &e $!&"anul $are% &u/"n ma" de&are% se r!/o"a la
un >eld?e+el( R"d"$! d"n umer" '"% lundu-'" $ele dou! ,en/"% $o+or# s$!r"le s&re >r"edr"$3srasse(
Se s"m/ea o+os"% #n,ro*"or de o+os" '" avea sen"menul #ns&"mn!or $! se ,!se'e #nr-o lume
sr!"n!( )l $u&r"nse eama( <are Le,"onarul avusese dre&ae5 )'" &r"v" un"forma '"fona!% &r!fu"!%
$"*mele $u !l&"le o$"e% $ureaua murdar! de $are arna o$ul &"solulu" %D8% $are nu sem!na
delo$ $u o$ul ne,ru% ele,an al .auser-ulu" &e $are #l &urau of"/er"" la s&ae( Era un amese$
$ara,3"os de solda &ros '" of"/er% $!ru"a doar e&ole/"" de ar,"n #" de*v!lu"au ,radul( <3lsen res&"r!
adn$ '" #'" re$u mna &ese fa/!(
4 erl"n erl"nul meu(((
<+ra*ul a&r"ns al ."$u/ulu" #" a&!ru deoda! #n fa/a o$3"lor% #l rev!*u lov"ndu-l $u &"$"orul &e 0andarm%
rev!*u $u/"ul amen"n/!or al Le,"onarulu" #nf,ndu-se #n $o&a$ deasu&ra $a&ulu" s!u% $adavrele
mu"lae% .ar"a moar! #nr-o +al! de sn,e '" #noarse $a&ul *!r"nd% #n sfr'"% $u oul al$eva #n
 0urul lu"((( <ra'ul &!rea &us"u #n noa&e( Ru"ne &ese o% su+ &"$"oare s"m/ea $"o+ur" de ,eamur" &e
&ere/" mesa0e s$r"se $u $rea= .ama e la m!u'a Anna% la er,en?aldeB% .@ller de la D s! mear,!
la un$3"ul T3eoB((( '" ,r!+" &asul s! nu ma" &"ard! n"$" m!$ar o $l"&! d"n &u/"nele *"le #n $are " se
 #n,!du"se% #n sfr'"% s! f"e "ar!'" o f""n/! omeneas$!( Tre" s!&!mn" #n re" an"(((
Ca #nr-un v"s% " se &!ru $! vede s$r"sul lu" In,e= Gunn" a mur"% #nrea+! la aaB( )n$e&u s! sus&"ne
de s&a"m! '" #'" d!du seama $! alear,!( N"men" nu-" d!dea aen/"e% $!$" nu era lu$ru rar s! ve*"
oamen" aler,nd '" &ln,nd &e sr!*"le erl"nulu"( 1"dur"le '" &"erele #nse'" &ln,eau((( Gaa%
a0unsese #n fa/a $ase"( Nu-l a'e&! n"$" un mesa0( )m&"er"( Casa nu ma" e"sa( Ras!( P!mnul ,ol(
Lo$oenenul se a'e*! ,reo" &e una d"n ,en/"% #'" l!s! $a&ul #n m"n" '" #n$e&u s! &ln,! $a un
$o&"l( Camara*"" a% ar f" da or"$ s! f"e ln,! el( Camara*"" s!"( ."$u/ul% o +es"e mare% !rnul%
$a un a!% Pora% un 'me$3er% He"de mereu ele,an%
Le,"onarul% la$on"$ '" dur((( Cu o/""% da% $u o/"" $amara*" &n! la moare(
< mn! " se las! &e um!r( Era mna murdar! '" as&r! a unu" mun$"or( <3lsen r"d"$! $a&ul '" &r"v"
m"ra fa/a ars! de soare% +r!*da!% a$o&er"! de o +ar+! de $eva *"le(
4 omnule Grau& sr",! el srn,nd mna +!rnulu"(
4 Te-a" #nors% ern5 morm!" +!r+aul( " a" a0uns lo$oenen Nevas!-a '" +!"e/elul au s$!&a%
ne-au re+u" re" *"le $a s!-" de*,ro&!m( Am salva nou!s&re*e$e( Sm+!! s-au #m&l"n" dou!
s!&!mn" de $nd au ras srad!( So/"a nu /"-a s$r"s5
Lo$oenenul d!du d"n $a&=
4 In,e nu s$r"e &rea des% are aea de f!$u(
4 es",ur% s&use +!rnul% s$u"&nd o +u$a! de uun( P!rea 0ena(
4 Unde sun5
4 La a"$!-s!u% sau ma" +"ne-*"s #n $asa lu"( So$ru-!u a re+u" s! &le$e( Telefonea*! #na"ne s! e
du$" sr",! omul% dar lo$oenenul nu au*"( Aler,a de0a(
In,e% Gunn"% 'o&ea el ,f"nd( Sune/" #n v"a/! umne*eu f"e +"ne$uvna% sune/" #n v"a/!
 )n urma lu"% +!rnul s$u"&!% al! +u$a! de uun(
4 Nenoro$"ul 'o&" el( ar fusese '" ma" r!u "er" &enru a$el <+erfeld?e+el( So/"a '" $e" $"n$" $o&""
omor/"% "ar el la Plo*ensee a$um% &enru de$lara/"" 0",n"oare la adresa >@3rer-ulu"( .n,"e o
&"s"$! $e se fre$a de &"$"oarele sale= Tu a" noro$% numa" de $"n" re+u"e s! e fere'"
Lo$oenenul <3lsen se #noarse #n fu,! s&re >r"edr"$3srasse '" lu! ramva"ul de Hlensee( Era
,aa s! " se #nm&le o nenoro$"re% $!$" &e M@rf@rsendamm re$u &e ln,! un ,eneral f!r! s!-l
vad!( Lu! &o*"/"a de dre&/" 'o&"nd foare #n$e=
4 Sun #n v"a/! In,e '" Gunn" ((( nu &r"$e&"% m&"ule5 Tr!"es$((( a% domnule ,eneral% &e fron nu
e d"s$"&l"n!((( Sun #n v"a/!((( a% domnule ,eneral% saluul re,ulamenar s! la emel"a v"$or"e"(((
oamne% #/" mul/umes$ $! "-a" salva((( a% domnule ,eneral% nu se va ma" #nm&la((( T"$!losule
e"e omnul o +om+! $are s! e arun$e &e &oara randen+ur,(( ((( )" mul/umes$ domnulu" ,eneral
&enru $! a f!$u o e$e&/"e de la re,ulamen(((
Generalul duse re" de,ee la 'a&$! '" &le$!% #n$na de el #nsu'"( Lo$oenenul &orn" d"n $!l$"ele
o$"e '" #'" relu! ,oana( Reu'" ou'" s! salue un ma"or de sa-ma0or% $u &analon"" ,r"-des$3"s $u
v"&u'$! ro'"e(
4 erl"n m"nuna '" &ured S! v"n! de &e fron s! $ure/e oa! murd!r"a Ce frumos ar f" Pora '"
."$u/ul $u o m"ral"er! &e randen+ur,er Tor( To/" $3"ulan,"" !'"a l"$3"da/"((( oamne Tr!"es$(((
Co" &e oa$3"m->r"edr"$3srasse% s$!&! una d"n ,en/"% o r"d"$! '" #'" $on"nu! ,oana( < fa! #l sr",!%
dar el nu au*" n"m"$( Ea rse '"-" arun$!= Por$ule )" re$user! &e su+ nas o 0um!ae de l"vr! de un
'" o s"$l! de vod$!(
 )n sfr'"% $asa < $l!d"re &reen/"oas!% $u eras! de ,ran" lusru" '" &oar! de f"er for0a s$ar! de
marmur! '"% &e f"e$are &al"er% o,l"n*" #n rame aur"e &e $are #n,era'" suflau #n rom&ee( A de mul
rsese v!*nd a$e'" #n,er" la &r"ma lu" v"*"! Toul era ur"a'% &l"n de osena/"e(
La ea0ul #n"% o u'! mare de se0ar% $u o &la$! de aram! &e $are s$r"a $u $ara$ere ,o"$e= <on
6ander '"% $u l"ere ma" m"$"% "lul de e$elen/!= 7egierungsrat L . Lo$oenenul &r"v" &la$a% #'" am"n"
de so$r"" s!" $u nasul &e sus '" de $umnaa lu" +rf"oare((( R!sufl! adn$ #na"ne s! a&ese &e
+uonul soner"e" al $!re" /r" r!sun! #n a&aramen(
T!$ere( Sun! d"n nou( N"$" un *,omo( !u% la #n$e&u #n$e% a&o" ma" are( Nu r!s&unse n"men"(

12 Consi
  li
ermi
nist
eri
al
 

4 Nu-" n"men" a$as!5 #'" *"se el( C"uda


!u dara+ana &e u'a s$ul&a! de se0ar( N"m"$( Aun$" se a'e*! &e o rea&!% des$um&!n"( )n
de&!rare% un orolo,"u +!u de dou!s&re*e$e or"( Era m"e*ul no&/""(
In,e re+u"a s! se f" #nors a$as!% lu" Gunn" #" era mereu fr"$! aun$" $nd r!mnea s"n,ur( As$ul!(
a da% $eva se m"'$ase( Avea "m&res"a $! era un fo'ne de m!ase( Era s",ur% $"neva era #n s&aele
u'""( U'a s$ul&a!% de se0ar% &!rea s!-'" +a! 0o$ de soldaul #nors de &e fron( C"neva se
as$undea% $"neva $are nu vo"a s! des$3"d!( S!r" #n &"$"oare '" +!u "ar!'" dara+ana( N"$" un
r!s&uns( )n$er$! s! se u"e &r"n #n$3e"eur"le u'""% dar erau a$o&er"e de $eva% o /es!ur! ro'"e(
 )n$e&u s! loveas$! $u amndo" &umn""( Toul r!mase !$u(
I se &!ru $! aude o vo$e de +!r+a 'o&"nd( Un +!r+a5 La ora asa5 La In,e a lu"5 Nu se &oae Ea
 #l "u+ea( )n *"ua #n $are se des&!r/"r!% &e &eronul ,!r""% a$esea fuseser! ul"mele vor+e &e $are le
'o&"se( )l "u+ea% avea s!-l a'e&e(((
Co+or# s$ara $u &a'" a&!sa/"% l!snd s! se rneas$! u'a% al $!re" +u+u"% r!sun! #n oa! $asa%
a&o"% f!r! *,omo% ur$! d"n nou '" se as$unse #nr-un un,3er de unde &uea su&rave,3ea &al"erul(
Gf"a% $u m"n"le #n$le'ae &e ,en/"( )n,era'"" $u rm+"/! &!reau $!-'" +a 0o$ de el '" s$u"&! #n
d"re$/"a lor( Profe/"a Le,"onarulu" #" r!suna #n ure$3"= 6"e nefolos"oare% n!s$ue &enru a+aor(((B
Un domn ele,an '" o doamn! "nrar! #n 3ol '" se o&r"r! s! se s!rue( Rdeau( >eme"a #'" &lesn"
$avalerul &rea #ndr!*ne/ &ese mn!(
4 <o A'ea&! un &"$((( .! o&es$ du&! "ne S$oase un m"$ sr",!( Nu% nu a"$"% da$! v"ne
$"neva5
Con"nuar! s! ur$e '" fur! foare 0ena/" v!*ndu-l &e lo$oenen% '" desul de nel"n"'"/"( C3"ar '"
nem/"" se &ueau #n'ela '" $onfundau un"forma nea,r! a ru&elor de +l"ndae $u $ea a SS-ulu"(
S"n"srele $a&ee de mor le am"neau de &l"m+!r"le f!$ue noa&ea #n ma'"n" de asemenea ne,re(
omnul '" doamna se ,r!+"r! '" ma" are '" se u"ar! &e deasu&ra +alusrade" de la ea0ul al re"lea(
<3lsen au*" $uv"nele 'o&"e= Ra*"e( Gesa&o(((B A&o" o u'! se #n$3"se +rus$(
4 S-a dus noa&ea lor% se ,nd" a&r"n*ndu-'" $ea de-a &aru*e$" '" re"a /",ar!( Se u"! la $eas(
Pese &u/"n% ora re"(
eoda!% u'a a&aramenulu" se des$3"se f!r! *,omo( Se a&le$! s&re +alusrad! '" &uu s! vad!
&r"nre *!+rele $um un +!r+a se sre$ura afar!( Un +!r+a #nal '" vo"n"$% #n 3a"ne $"v"le +"ne $ro"e(
Se au*"r! s!ru!r"% o vo$e de feme"e ,emu(((
4 La revedere% dra,a mea% s&use +!r+aul #n 'oa&!( Pe% 0o"( < s!-" r"m" +!"aulu" un &a$3e(
Co+or# s$!r"le f!r! s! vad! um+ra as$uns! #n s&aele ram&e"(
Un v!l ro'u re$u &r"n fa/a o$3"lor lo$oenenulu"( Ure$3"le #n$e&ur! s!-" 'u"ere% #'" #nf"&se un,3""le #n
$arne( Pln,ea $u asemenea d"s&erare% #n$ avea $r$e"= e $e% In,e% de $e5 eoda! #" re$u &r"n
m"ne un ,nd #n,ro*"or= es&re Gunn" or+"se +!r+aul $nd s&usese +!"aulB5 Gunn"% $are era al
lu"((( Gunn"% f"ul s!u Se va du$e la Gesa&o% la SS% #n "ad((( N"m"$ &e lumea a$easa nu-l va
 #m&"ed"$a s!-'" re$a&ee +!"aul Camara*"" s!" #l vor rene,a da$! se va du$e la Gesa&o((( Pr"een""%
&r"een"" lu" #" vor #noar$e s&aele( Le,"onarul #l va u$"de &oae% dar nu-" ma" &!sa de n"m"$((( .a"
de,ra+! d"s&re/ul $amara*"lor de$ s!-'" &"ard! f"ul( )n$e% $o+or# $ele $eva re&e( Se o&r" #n fa/a
u'""% a&o" sun! '" +!u(
 )n s&aele u'"" #n$3"se% o vo$e 0oas! de feme"e #nre+!= C"ne-"5 Nu r!s&unse "med"a( S! a'e&e(((
s! a'e&e o $l"&! $a s!-'" l"n"'eas$! "n"ma #n fl!$!r"( Cnd vor+" #n sfr'"% o f!$u $u un ,las &e
$are nu '"-l re$unos$u=
4 In,e% sun eu% ern(
>eme"a re+u"e $!-'" #n$3"sese o$3"" "m& de $eva $l"&e '"-'" m"'$ase +u*ele% a&o" a&!ru% su+/"re%
 #nal! '" +run! o$3"" e" ne,r" rdeau% ,ura surdea% de*v!lu"nd un '"r de d"n/" sr!lu$"or"(
4 ern murmur! ea( Tu Se arun$! #n +ra/ele lu"(
< #m+r!/"'!( < $l"&! $re*u $! v"sase((( a% oul se &ere$use #n v"s( Se s!ruar! ne+une'e(
Inrar! amndo" #n salon( Era o #n$!&ere mare% &l"n! de $ovoare or"enale &e $are% al!da!% #"
fusese eam! s! $al$e( C rasese In,e Ea vor+ea% vor+ea((( Cuv"nele a0un,eau $u ,reu #n m"nea
lo$oenenulu"((( om+e% oul d"srus((( salva/"( Taa $3ema((( Inenden de sa-ma0or la Le"&*",(((
.ama fa$e o $ur! la Marls+ad( Ann" la m!u'a In,e+or,B(
6or+ea f!r! #nreru&ere #n fa/a &a3arelor &l"ne( <$3"" #" sr!lu$eau% un J"mono srm% verde $u
ne,ru% se mula &e ru&ul e"( Cnd se a'e*! &"$"or- &ese-&"$"or% v!*u $! era ,oal! su+ /es!ura
,roas! de m!ase(
Trf!B ,nd" lo$oenenul( Trf! de*,us!oareB( )'" le,!na ne&!s!or &"$"orul( C"*mele #" erau
&l"ne de &raf% &raf d"n Rus"a((( >a/a +a0o$or"oare a Le,"onarulu" se "v" "ar!'"(
eoda!% In,e #'" d!du seama $! el nu des$3"sese ,ura n"$" m!$ar o da!( Um&lu d"n nou &a3arele
'" el #l ,ol" &e al s!u d"nr-o da!( Gura frumoas! a feme"" s$3"/! un *m+e(
4 6re" s! fa$" o +a"e5
Cl!"n! d"n $a&(
4 "-e foame5 Am fr"&ur! re$e de $ur$an% r"m"s! de aa(
>oame5 a% #" era foame% dar $l!"n! "ar!'" d"n $a&(
4 E'" o+os"% vre" s! e $ul$"5
Era mor de o+oseal!% dar nu r!s&unse( Ea #l &r"v" '" #nre+! se$=
4 Aun$" $e s-a #nm&la5
El *m+" for/a=
4 S-a #nm&la $! e r!*+o"% dra,a mea% $! nu ma" avem $as!% $! am &"erdu oul( A&!s! &e
 

$uvnul oulB '" #l re&e!(


4 oar a5 rse In,e u'ura!( S! nu-/" fa$" ,r"0" Taa ne va da o $e ne re+u"e% '" $3"ar ma" mul
de$ a( E #n $ele ma" +une ra&orur" $u Par"dul(
4 Unde-" Gunn"5
Ea #'" r"d"$! o$3"" s&re $andela+ru '" a&r"nse o /",ar! #na"ne de a r!s&unde(
4 La '$oala Par"dulu" de la er,en% ln,! L@ne+ur,(
<3lsen &use 0os &a3arul $u un ,es +rus$% #'" m"0" o$3"" '" s&use $u un ,las amen"n/!or=
4 e $e5 A' &uea s! '"u5
Ea d!du drumul la $eva roo$oale de fum(
4 >""nd$! m-am ,nd" $! a'a e ma" +"ne% "ar &!r"n/"" me" au fos de a$eea'" &!rere(
4 1!u5 Tu '" fam"l"a a d"n lumea +un! nu '"/"% &oae% $! eu sun a!l lu" Gunn" '" $! &!rerea mea
$onea*! '" ea5 "" $e #nseamn! Cas! de edu$are a Par"dulu"B5 "-a" vndu $u sn,e re$e f"ul
na*"'"lor
Ea #'" &le$! $a&ul=
4 "am(((
4 Ce '"a"5 s&use el $u d"s&re/( )l $u&r"nsese fur"a% m&lele #" *v$neau( )'" des$3"dea '"-'"
srn,ea &umn""% s&unndu-'" &r"nre d"n/"= >"" $alm% &enru numele lu" umne*eu% l"n"'e'e-e(((B
4 "am $! nu ve" #n/ele,e n"m"$ *"se ea a&roa&e $u du'm!n"e( <$3"" e" arun$au ful,ere( E'" o
a de #n$!&!/na '" de s",ur de "ne Se vede de unde v""
Lo$oenenul rse de*,usa(
4 a% se vede de unde v"n% In,e( Sun un &re' de $are #'" 'er, &"$"oarele $e" d"n fam"l"a Lander(((
6on Lander
Pronun/! ul"mul $uvn s$r'n"nd d"n d"n/"% a&o" #n$e&u s! se &l"m+e nervos &r"n $amer! '" lov" $u
&"$"orul $ana&eaua(
4 To nu m"-a" s&us de $e e-a" des&!r/" de Gunn"
4 Penru $! +!"aul era "nsu&ora+"l sr",! In,e s$oas! d"n f"re( Seam!n! $u "ne% e #n,ro*"or%
moro$!nos% #n$!&!/na( Cnd " se s&unea $eva% m! amen"n/a $!-/" &ovese'e o( E m"n$"nos(((
4 S!-m" &oveseas$! o5 Nu #n/ele,( Ce na"+a ar avea de &oves" $e n-ar re+u" eu s! aflu5 C!
fam"l"a a m! vor+e'e de r!u% asa '"u C! sor!-"" $ea ferme$!oare #" &la$e s! se-amese$e #n
$eea $e n-o &r"ve'e5 S$roafa a"a ,ras!(((
4 >"" a de +un '" s$ue'e-m! de asemenea e&res""% #" arun$! ea r"d"$ndu-se(
El se l!s! &e s&ae '" #n$e&u s! rd!( S! rd! $a un ne+un( Ea des$3"se ,ura=
4 "-a" "e'" d"n m"n/"5
rus$% rsul lu" demen #n$e!( Se u"! la ea $u o$3" ar*!or"(
4 a$! e 'o$3ea*! $uvnul s$roaf!B% $e &!rere a" de sr"$a!B% rf!B% fa! de rouarB5
Ea se r"d"$!( 6o$ea #" era foare l"n"'"!(
4 A0un,e% ern% &lea$!
 Ar!! u'a $u de,eul &e $are sr!lu$ea un d"aman(
4 Asa ese $asa a!lu" meu '" nu a a% nu a" $e $!ua a"$"( Pe m"ne m-a &r"m"% nu &e "ne(
Lo$oenenul arun$! de &odea &a3arul% $are se f!$u /!nd!r"(
4 e $e n-a" des$3"s $nd am suna '" am +!u a*"-noa&e5
 )n fur"a lu"% #'" a&ro&"e fa/a r!v!'"! de $ea a so/"e"( Ea #l &r"v" l"n"'"! '" el #n/elese deoda! $! #l
d"s&re/u"a% &e el% $are s!ea #n fa/a e" #m+r!$a #n un"forma *dren/u"!(
4 Penru $! nu aveam &of! s!-/" des$3"d u'a( Pro+a+"l $! a" #n/eles de mul asa(
Se #n!+u'ea((( )" era r!u( Rolur"le se "nversaser!= nu ma" era In,e $ea &r"ns! #n $urs!% el era a$ela(
>a/a #" r!d! sufer"n/a de nedes$r"s( In,e In,e a lu"% &e $are o "u+ea a de mul% #" s&usese l"n"'"!
$! nu avusese $3ef s!-" des$3"d!((( Nu-'" af"rmase v"nov!/"a% nu e&l"$ase n"m"$( Toul &oae f"
"era% $3"ar '" "nf"del"aea% dar ea nu $eruse "erarea( A$esa era oare sfr'"ul5 <% oamne% nu
 #n,!du" a'a $eva Puea s! su&ore or"$e% "adul ruses$% or"$ avea s! dure*e% &uea su&ora or"$e%
numa" v"a/a f!r! In,e nu Nu% nu a'a $eva((( " f"ul s!u((( Gf"a% $ufundndu-se #n adn$ul &r"v"r""
$a"felae( Ea #" #noarse &r"v"rea f!r! s! dea #na&o" '" #'" re$u mna m"$! '" #n,r"0"! &r"n &!rul
s$ne"eor(
4 e $e n-a" vru s!-m" des$3"*"% In,e5
Toa! fur"a lu" d"s&!ruse% nu ma" r!m!sese de$ sufer"n/a% o sufer"n/! s!l+a"$!(
4 Am re" s!&!mn" de &erm"s"e(
Ea r"d"$! d"n s&r"n$ene% se srm+!% a&o" se duse la &aefon '" &use o &la$!(
4 Penru $! aveam &e $"neva #n v"*"!% am"$e(
4 < v"*"!5
4 "" des",ur foare +"ne( Cred $! e-a" as$uns '" l-a" v!*u &e W"llO "e'"nd( 1m+"(
4 a% $ons"m/" el( Sle"% se &r!+u'" &e un fool"u '" #noarse $a&ul( 6re" s! ne des&!r/"m5 Era aen
la r"mul mu*"$""= ((( Lumea nu moare &enru a de &u/"n(((B(
4 S! ne des&!r/"m5 s&use ea urnndu-'" un &a3ar de $on"a$( Nu m! ,nd"sem( Ar f" &oae o
solu/"e( !u $u #n,3"/"ur" m"$" '" &use o /",ar! #nr-un &or-/",are lun,% #n$rusa $u $"n$" d"amane
m"$"( )n or"$e $a*% m-am s!ura s! a'e&( eo$amda! sun #ndr!,os"! de W"llO% dar se &oae $a
u% $u m"nea a de solda% s! nu &r"$e&" $! o feme"e nu &oae r!" ve'n"$ s"n,ur!( )n fond% $!s!or"a
noasr! a fos o ,re'eal!(
4 S&unea" $! m! "u+e'"% In,e% '" l-am avu &e Gunn"(
Ea fum! $u nervo*"ae '" ma" +!u un &a3ar( < ven! " se *+!u &e frune(
 

4 Am s&us aea lu$rur" C/" d"nre $e" $!s!or"/" se "u+es$5 C!s!or"a dev"ne o o+"'nu"n/!( a$!
a" f" avu veder" &u/"n ma" lar," '" n-a" f" da aa "m&oran/!% am f" &uu ev"a s$ena asa m&"! '"
am f" &uu r!" l"n"'"/"( Pr"v"rea " se f!$use as&r!% ,ura #" era +a0o$or"oare( .-a' f" &uu $ul$a $u $e"
$e-m" &la$% '" u la fel( Am f" r!mas &r"een"% do" &r"een" $u ver",3e!(((
4 In,e% dar e monsruos Nu se &oae
4 Nu se &oae5 Glasul #" era r!,u'"( Ha+ar n-a" $e se &oae( S"m/" un nod #n ,( Ce se &ere$use%
umne*eule5 Nu In,e a lu" vor+"se a'a( )'" a'e*! $ureaua% s"m/" o$ul &"solulu" '" &use mna &e el
f!r! s! #n$ee*e s! refle$e*e(
Ea v!*u ,esul '" *m+" $r"s&a!=
4 >!r! drame $las"$e% &enru numele lu" umne*eu Am f" amndo" a de r"d"$ol"
El l!s! mna s!-" $ad! '" r"d"$! d"n umer"=
4 Tre+u"e s! &le$% In,e5
4 Ar f" ma" +"ne% d!du ea d"n $a&( <r"$um% e'" &rea demoda $a s! adm"/" felul meu de a vedea
lu$rur"le( a$! vre" s! d"vor/e*"% ern% n-a" de$ s!-m" s$r""(
M"monoul " se desf!$use( )" v!*u &"$"oarele lun," '" su&le &e $are le mn,"ase de aea or"( <are
s$ena a$easa se &ere$ea $u adev!ra5 Toul &!rea mul &rea su&"d% &rea "real% $ara,3"os( S!ea
a$olo% sur*!oare '" frumoas!% r!"a( " ou'" era moar!% #n or"$e $a*% &enru el( "n nou a"nse
&"solul( )n o$ul #nredes$3"s% de,eele sale alune$ar! &e o/elul re$e% a&o" se ,nd" la +!"a((( "
v!*u "ar!'" &r"v"rea +a0o$or"oare a Le,"onarulu"( .na #" $!*u #n$! o da!(
4 Nu vre" un &a3ar #na"ne de a &le$a5
S&use da((( ."e% so/ul e"((( Un &a3ar #na"ne de a &le$a(((B( Au +!u #m&reun! '" ea ad!u,! $eva #n
le,!ur! $u $"*mele lu" &r!fu"e '" $u un"forma &!a!( A&o" al! remar$!% #n le,!ur! $u 3oelul unde
avea s! doarm!( eoda! #" s$!&ar! f!r! s! vrea $uv"nele=
4 E'" #ndr!,os"! de W"llO5
Ea #'" +!u $on"a$ul '" *m+"( Pr"v"rea " se #nune$!(
4 "-am s&us% #l "u+es$(
4 6-a/" $ul$a #m&reun!5
Ea #'" l!s! $a&ul &e S&ae '" #n$e&u s! rd!( Un rs &rovo$aor( S"m/" dor"n/a s! o +a! '" mna #"
alune$! d"n nou s&re &"sol% dar "ma,"nea f"ulu" s!u #l $alm! '" de a$eas! da!( ."ne se va du$e la
a+!ra unde se afla Gunn"(
Ple$nd% #" f!$u un semn de ad"o '" v!*u la #n$3e"eura e" o +r!/ar! &e $are "-o d!ru"se $ndva% o
+"0uer"e #n$rusa! $u &"ere al+asre% $um&!ra! d"n Romn"a( >er"$"!% In,e " se arun$ase de ,%
a&o" " se d!ru"se $a n"$"oda! #na"ne((( Erau $"n$" an" de aun$"(
Cnd u'a se #n$3"se% lo$oenenul &uu #n sfr'" s! &ln,!% a&o" e'u! #nr-o $a*arm! a ,!r*"" de la
Posdam(
 A doua *" &le$! la er,en s!-'" vad! +!"aul( Ta+!ra 4 +ar!$" s"m&le de lemn 4 se afla de&are% &e
$m&% fer"! de &r"v"r"le $ur"oase( )n $"uda a&aren/elor% se &are $! le era ou'" ru'"ne% #n$ nu
doreau $a $"neva s! vad! $um% $u sn,e re$e% meod"$% erau u$"se sufleele $o&""lor(
Un <+ersurmf@3rer SS $are-'" &"erduse un +ra/ #n 9F29 #l duse $u ma'"na #n a+!r!%
adresndu-"-se $u dra,! $ole,aB% $eea $e #l s$oase d"n s!r"e &e <3lsen( SS-"sul #" s&use $a era
r!s&un*!or de edu$a/"a m"l"ar! a $o&""lor(
4 Sun n"'e $r&e $nd soses$ a"$"% s&use SS-"sul% r"d"$nd onul $a s! a$o&ere *,omoul
moorulu"% dar nu ne re+u"e &rea mul! vreme $a s! fa$em d"n e" n"'e d"avol" )'" fluur!% #n$na%
 0um!aea de mne$! ,oal!( Sun #n sare s! le a"e +ere,aa '" &!r"n/"lor
.a'"na se o&r" &e un $oln"$% la $/"va J"lomer" de a+!r! '" SS-"sul ar!! s&re un &luon de +!"e/"
 #m+r!$a/" #n ne,ru% $are se rau(
4 Ia! $omandoul nosru &enru sa+oa0e( A'a se #n$3e"e $ursur"le noasre( Rse are s&unnd
$ursur"B( "n $nd #n $nd% le d!m '" $e un evreu% $u "lu de e&er"en/!( E ma" d"sra$"v &enru e"
s! omoare un evreu de$ s! as"se la o lu&! de $o$o'"( .a" r*"u% or"$um vor re+u" s! u$"d!
oamen"(
Lo$oenenul se #noarse d"nr-o m"'$are '" #l &r"v" #n,ro*"( Era un SS-"s $u #nf!/"'are &l!$u! '"
foare ele,an(
 A0unser! la $omandanul a+ere"% Surm+annf@3rer-ul SS Gran( Sur*nd% #" s&use lu" <3lsen $! nu
ma" avea f"u% a$um a&ar/"nea >@3rer-ulu"( N"$" nu &uea f" vor+a s!-l $3eme &e Gunn" '" s!-"
vor+eas$!% dar &uea s!-" r"m"! &a$3ee $are aveau s!-" f"e #nmnae d"n &area Par"dulu"(
4 No" o/" sunem Par"dul% s&use Gran *m+"nd f!r! #n$eare(
Lo$oenenul &roes!% $u ul"mele &uer"% #m&or"va ado&!r"" f"ulu" s!u de $!re Sa nu semnase
n"$" un a$(
4 N-are "m&oran/!% s&use #nvesel" annf@3rer-ul( Semn!ur"le so/"e" '" so$rulu" dumneavoasr!
sun suf"$"ene '" nu ma" &ue/" $onesa su+ n"$" o form! fa&ul $! f"ul dumneavoasr! va f" edu$a
$a un adev!ra d"s$"&ol al ."'$!r""( 6"a/a de fam"l"e nu e re$omanda+"l! &enru "nereul nosru( A"$"
sun $!l"/" $a o/elul Mru&&
 Au avu aa +un!vo"n/! #n$ l-au $ondus &e lo$oenenul <3lsen #na&o" la er,en% nu &enru a f"
&ol""$o'" $u el% $" $a s!-l #m&"ed"$e s! #n$er$e% #n $"uda or"$!re" ra/"un"% s!-'" revad! f"ul(
 

4n faţa !ilei şedea un bărbat cu braţele şi picioarele amputate, ce fusese aşezat pe o maşină de
 &ucărie. 0ra în ci!il, dar pe haină strălucea Crucea de fier clasa intâi.
+bergruppenfG hrer-ul '' >erger coborî din $ercedes-ul său, încruntă din sprâncene şi se uită cu
răutate la &umătatea de om.
4 6uaţi-l de-aici, îi şopti ordonanţei.
 Au pus mâna pe indi!idul care ţipa şi l-au aruncat într- un cuptor, împreună cu câţi!a e!rei şi ţigani.
$aşinuţa cu pedale se rostogoli în &osul străzii şi a&unse &ucăria unui puşti. ici un alt obiect nu mai
deran&a acum pri!irile in!itaţilor.

SERATQ LA SS- ITI

 )nr-o sear!% He"nr"$3 l-a dus &e lo$oenenul <3lsen #nr-o v"l! mare% d"n a&ro&"ere de Wannsee(
Toa! $rema Par"dulu" #'" d!duse #nln"re a$olo(
e f"e$are &are a u'""% &e $are era s$ul&a vulurul SS% &!*eau dou! san"nele #n un"form! de ,al!(
.ul/"mea se #n,3esu"a #n 3olul #n$!&!or% unde al/" SS-"'" #n 0a$3ee al+e luau 3a"nele "nv"a/"lor(
Imed"a du&! a$eea se "nra #nr-o sal! mare% lum"na! sr!lu$"or de numeroase $andela+re de
$r"sal% $are se r!sfr"n,eau #n o,l"n*" ur"a'e% #nale $ &ere/""( )n m"0lo$ul #n$!&er"" se afla o mas! #n
form! de &o$oav!% a$o&er"! $u o /es!ur! d"n damas$% $u &or/elanur" de Svres% sfe'n"$e $u
dou!s&re*e$e +ra/e d"n aur mas"v% $u vesel! d"n $r"sal ,rava '" ar,"n!r"e ve$3e '" mas"v!(
 )nr-unul d"n $a&eele s!l""% vreo dou!*e$" de of"/er" su&er"or" arun$au &r"n mono$lur" &r"v"r" a&r"nse la
de$oleur"le ur"a'e ale doamnelor( He"nr"$3 #l rase &e <3lsen s&re a$es ,ru& '" #l &re*en! unu"
+!r+a desul de vo"n"$% #n un"form! nea,r!% a $!ru" &r"v"re #l #n,3e/! &e lo$oenen( !r+aul a$esa
era una d"nre ro/"le $ele ma" &erfe$e ale me$an"smulu" adm"n"sra/"e" SS( )" #n"nse lo$oenenulu" o
mn! moale '" l"&"$"oas! '" morm!" $eva #n ,enul Sun onora s! srn, mna unu" of"/er de &e
fronB% a&o" #l #ndemn! &e lo$oenen s! se serveas$! '"% f!r! ale mofur"% se re&e*" la o doamn!
 #m+r!$a! #n mov(
Toa! lumea se a'e*! la mas!( Un lun, '"r de SS-"'" #n 0a$3ee al+e% mer,nd $a la "nsru$/"e% "nr!
adu$nd felur"le de mn$are a $!ror a+unden/! era de-a dre&ul neveros"m"l!( Era a$olo o $e-/"
&u/ea &of" "n"ma(
4 Asa da% men"u s&use r*nd Unersurmf@3rer-ul S(S( Rudol&3 us$3 $are% de &e a$um
$enu'"u la fa/!% s!ea #n fa/a lo$oenenulu"( S! ne f"e de +"ne +ol+oros" el% mu'$nd d"nr-un &"$"or
de fa*an &e $are-l /"nea $u amndou! m"n"le% #n$er$nd asfel s! semene $u ve$3"" ero" ,erman"$"(
u&! s&usele lu" He"nr"$3% us$3 #'" s&n*urase &ro&r"a sor! la Gross-Rosen% #n urm! $u do" an"(
 Avea #nr-adev!r o fa/! de u$",a'(
4 .en"u "nerna/"onal mr" el $u un ,es lar,% arun$nd a&o" &ese um!r osul ros% &e $are un
SS-"s se ,r!+" s!-l r"d"$e( N"men" nu &!rea sur&r"ns( German"" +en$3eu"au a'a $um f!$eau oas&e/""
lu" Woan(
4 U"e an,3"nare d"n Iu,oslav"a% $on"nu! el% $u o #nf!/"'are r"umf!oare% rufe d"n el,"a% $"u&er$"
d"n >ran/a% $av"ar ruses$% un '" 'un$! d"n anemar$a% somon norve,"an% $arne de oa"e d"n
Un,ar"a% fa*an" d"n ul,ar"a% ,!"n" d"n >"nlanda '" $arof" de &e o,oarele n"s"&oase ale Polon"e"( Nu
ne l"&se'e de$ un del"$"os rump-steaI en,le*es$ Arun$! al do"lea os &ese um!r( ar $eea $e nu
ese #n$! &e l"s! &oae f" 4 #'" l"nse +u*ele unsuroase 4% a'ea&! &u/"n% lo$oenene% s! s!r"m
Canalul .ne$"" .! um&le de +u$ur"e ,ndul $! vom r"d"$a la,!re de $on$enrare #n S$o/"a '" vom
arna lor*"" #n 'rean,
Bumne*eule mare ,nd" lo$oenenul% oare nu '"e $! am &"erdu r!*+o"ul5B
4 Ce $re*"% dra,! $ole,a% des&re v""orul German"e"5 morm!" us$3 #nf",ndu-'" d"n/"" #nr-o +u$a!
de fr"&ur! de $!&r"oar!( P!rea un $an"+al #n un"form! de &arad!(
Lo$oenenul r"d"$! d"n umer" '" #'" $eru s$u*e &enru $! nu '"e( < m"n$"un! sfruna!% #nr-o
asemenea ov!r!'"e)'" am"n" fa/a +a0o$or"oare a Le,"onarulu" '" se #nf"or!(
4 German"a va f" $ea ma" mare /ar! d"n lume '" d"n #nrea,a "sor"e% #l as",ur! &u/"n ma" r*"u
of"/erul SS% d"n $e #n $e ma" +ea( ar s! f"m &re,!"/" s! ne $ur,! +alele '" s! #nfrun!m foamea%
ad!u,! el du&! o $l"&! de ,nd"re( < foame de lu& Pr"v"/"-" &u/"n &e "nv"a/"" no'r"( Rn0"( As!*"
&enru a$e'" domn" e ma" "m&oran! um&lerea ma/ulu" de$ $ulura sau lu&a( 6ede/" $um +a,! #n
e"( .! refer la +!r+a/"(
4 )nr-adev!r% s&use lo$oenenul% $are nu se &uu #m&"ed"$a s! nu #nre+e= " feme"le5
Rudol&3 r"d"$! d"n s&rn$ene( Al os% arun$a $u ne&!sare% aer"*! #nr-o fra&"er! &enru 'am&an"e%
a'e*a! &e o mas! de serv"$"u(
4 A'e&a/" &u/"n '" ve/" vedea( Rse% $u un aer resemna '" +!u $u *,omo( A"$" oul se &ere$e
du&! re,ulamenul SS( Nu-" a de ar"f"$"al $a reun"un"le voasre% lo$oenene( Cu +ura &l"n!%
re$em la a$ul do"( )n a$ela'" "m& mu'$! d"nr-o &"ers"$! '" *eama $urse &e un"forma lu"
,r"-des$3"s( A&o"% furioso grandiose, se srm+! '" &les$!" d"n l"m+!( "% #n sfr'"% lo$oenene%
 pastorale amoroso. Toul #n l"m"ele +une"-$uv""n/e( Tre+u"e s!-/" s&un% lo$oenene% $! no"% SS-"'""%
sunem% $um s&un en,le*""% ,enleman"( T!$u '" #'" l"nse un de,e mn0" de sos( Arun$ndu-"
lo$oenenulu" o &r"v"re &"e*"'!% $on"nu! s!-'" su,! de,eul( Sosul $u 3rean m! fa$e #nodeauna s!
m! ,ndes$ la fee% dar numa" la rfele a-n"a
 )l &r"v" &e lo$oenen '" se 3o!r# #n sfr'" s! de+"e*e $eea $e dorea de mul! vreme s!-" s&un!
 

unu" "& d"n arma!=


4 6o" !'"a% of"/er"" de fron% n-ave/" n"$" $ea ma" m"$! "dee des&re +unele man"ere Sune/" n"'e
adev!ra/" &r"m""v"( I*+u$n" #n rs% a'e&nd &roesele lo$oenenulu"(
ar <3lsen nu-l as$ula( Se ,ndea $e-ar &uea fa$e #m&or"va so/"e" '" a so$rulu" s!u(
4 So$rul meu ese ul"mul &or$ ros" el are(
4 S&une-m" numele lu" '"-l $omun"$ unu" &r"een d"n Pr"n* Al+re$3srasse% +",u" us$3( To/" &or$""
re+u"e l"$3"da/"( Tre+u"e s! fa$em $ur!/en"e% m!rur"s" '" el $o+ornd vo$ea(
Pu/"n ma" de&are% un <+ersurm+annf@3rer SS sr",!=
4 "ne-/" ,ura% us$3% +e/"vule% alfel o s! e usure
4 a% <+ersurm% su,3"/! us$3% sor+"nd $on"a$ul( Arun$! o &r"v"re ul+ure( Tre+u"e s!-" l"$3"d!m%
s!-" arun$!m la f"are( Sun +un" numa" de a f" da/" f"arelor
Lo$oenenul se u"! la el f!r! s!-l vad!( < vedea &e In,e #n J"monoul 0a&one* desf!$u%
de*vel"ndu-'" &"$"oarele frumoase( )noarse $a&ul% +!u o #n,3"/"ur! '" nu au*" de$ &e 0um!ae d"n
&ros""le &e $are le de+"a us$3(
4 A"$" damele sun d"s"nse '" +o,ae( Le m!nn$! a$olo unde '"u eu Rse '" #n$e&u s!
refle$e*e= Cole,a% v"a/a e $"uda!( E'" of"/er de 3usar"% lo$oenen #nr-un re,"men de &e fron% "ar
eu $e sun5 Un amr de &a*n"$ de dra&el #nr-un la,!r( )'" #n$run! r"s s&rn$enele% m!ur! d"n
farfur"e" ,r!m!0oara de oase roase '" arun$! farfur"a ,oal! #n s&ae( Sun foare nefer"$"% $u
des!vr'"re nefer"$" )'" roso,ol" o$3"" d"s&era% $a '" $um s-ar f" #ne$a% '" se a&le$! s&re <3lsen $a
s!-" 'o&eas$! un se$re= 6"a/a mea e o nereu'"!% $ole,a( Ar &uea $"neva s! $read! $! dor"n/a
mea $ea ma" f"er+"ne e s! "nru la m!n!s"re5
4 Cu s",uran/!% nu% s&use lo$oenenul $u $onv"n,ere(
4 " ou'" a$esa-" adev!rul "% de fa&% $e s-a #nm&la5 S$u"&! s$r+" &e 0os% ,aa s-o
n"mereas$! &e ve$"na lu"= Am a0uns of"/er de Gard!( Ce onoare ar am o "dee( Cnd se va sfr'"
r!*+o"ul% o s!-m" "au d"&loma #n eolo,"e '" s&er s! sfr'es$ $a ar3"e&"s$o& de Mln( Ar f"
nema"&omen" Se $l!"n! '" $on"nu!= Cnd damele frumoase de a"$" se vor s!ura de +!u
'am&an"e% vom mer,e #n l"n"a #n"% a$olo sus( Rse '" f!$u $u o$3"ul= 6om s!r" $a&ra
T!$u '" se $3"nu" s! se $on$enre*e( Pr"v"rea lu" $!ua &e $"neva( Ar!! #n sfr'" o +rune! su&l!% #n
ro$3"e ar,"n"e de lame% $u un de$oleu neru'"na(
4 Te &rev"n% asa-" $ea ma" are #n domen"u
Lo$oenenul #" urm!r" &r"v"rea '" re$unos$u o a$r"/! de $"nema foare renum"!(
4 <are oae feme"le sun $u adev!ra rfe5 s&use el &e un on de #ndo"al!% u"ndu-se la a$r"/a
$e fl"ra foare "n"m $u un ,eneral de &ol"/"e(
4 Nu oae% re$unos$u us$3% dar &e $ele $are fa$ mofur" le d!m afar!( A"a de-a$olo% $are
s$l"&e'e% e una adev!ra! )n f"lme 0oa$! rolur" de "n,enu!% dar a"$"% o3o Pe $"nsea mea% se
ransform! #nr-o +a$((( )nr-o +a$((( )n f"ne% $eva #n ,enul !sa(
4 6re/" s! s&une/" +a$an!5
4 Nu fa$e &e de'e&ul% 'oare$e de fron "*+u$n" fur"os +e/"vul(
Lo$oenenul #n$e&u s! rd! '" r"d"$! d"n umer"( us$3 morm!" $uv"ne de ne#n/eles((( L"$3"d!m
oa! armaa% adun!ur! de r!d!or"(((B eoda!% fa/a lu" lu$"oare se lum"n!(
4 "" $e #nseamn! "n"/"alele de &e "ns",na a5
4 Jehrmacht =eer, r!s&unse lo$oenenul(
4 N-a" ,3"$" /"&! ,rasul% #n$na( )nseamn! Jeg nacht hinten" L/ )nvesel"% se lov" &ese $oa&se '"-"
f!$u semn $u $oul ve$"ne" sale(
4 ar '"/" $um sun &ore$l"/" SS-"'"" #n arma!5 #nre+! lo$oenenul l!sndu-se &e s&ae(
4 Nu% s&use $ur"os us$3(
 —   Ars$3% Ars$3 s&use lo$oenenul(
Se l!s! o !$ere sn0en"oare( <3lsen se &use &e rs% #'" r"d"$! &a3arul '" *"se=
4 )n s!n!aea armae" ar $um &a3arele se r"d"$au #n$e% ad!u,! mal"/"os= )n s!n!aea armae"
>@3rer-ulu"
Re,ula $erea s! se /"n! oasul '" a&o" s! f"e s&are &a3arele% $!$" a$esea nu re+u"au s! ma" f"e
folos"e la n"m"$ al$eva( Lo$oenenul &r"v" $u sa"sfa$/"e ,r!mada de &a3are f!$ue /!nd!r" '" #'"
&rom"se s! fa$! #n$! o da! la fel #na"ne de &le$are(
<da! $"na sfr'"!% lumea s-a r!s&nd" &r"n v"l!(
4 Care-" sarea de s&"r" &e fron #n $l"&a a$easa5 'o&" un of"/er de &ol"/"e la ure$3ea lu" <3lsen(
Lo$oenenul f!$u un ,es va,=
4 Sun #n &erm"s"e '" nu ma" am n"$" o "nforma/"e re$en!(
4 Perm"s"e5 sr",! us$3( Ce-nseamn! asa5 )n SS n-avem &erm"s""( Cel mul m"s"unea de a-"
aresa &e r!d!or" '" ,unoa"ele de so"ul !sa( ar "a s&une-m" de vo" !'"a% de &e fron N"'e
sala3or" )m" $re'e "n"ma $nd se vor+e'e des&re arma!(<$3"" lu" ul+ur" #n$e&user! s!
l!$r"me*e=U"!-e la fundur"le-asea de ,eneral" $are se lea,!n!-n $"*me( Eu le *"$ &!du$3" Se
 #nfl!$!rase= a$! a' f" >@3rer-ul% se$urea% de ur,en/! Se #noarse s&re ,rada/"" SS $are f!$user!
$er$ #n 0urul lu"= N-am dre&ae% +!"e/"5 Armaa e o urm! de o"% o ,a'$! de la'"(
 A&ro+ar!( C"neva murmur!= a% ,a'$! de la'"B(
4 omn"" a$e'"a frumo'" $u e&ole/"" ro'"" se #m&!unea*! #n fa/a noasr!% Garda >@3rer-ulu" Ne
d"s&re/u"es$ $a &e n"'e ra3a/" 4 us$3 s$u"&! &e $ovorul &ersan 4% $!$!$"o'"" !'"a u"! $om&le

13 Drumulî
  napoi
 

$! daor"! nou! sun $eea $e sun% $!$" f!r! no"% v! #nre+% $e-ar f"5
Lo$oenenul r"d"$! d"n umer" Pr"v" o doamn! a $!re" fus! era ras! mul deasu&ra ,enun$3"lor( Un
SS-s #" m!sura $oa&sa $u o sfoar!(
4 Ce erau $"n"" !'"a5 $on"nu! $u #n$!&!/nare us$3 '"-" f!$u semn lo$oenenulu" $u $oul(
N"'e ra3a/" Se &re*enau la ra&or doar &enru a o+/"ne semn!ur"% $a &e vremea ve$3"ulu" s"sem(
S$u"&! "ar!'" &e $ovor '" sr"v" &aa vs$oas! $u &"$"orul( 6o"% !'"a% mndr"a We3rma$3-ulu"%
$!&!a/" de$ora/"" $u sa$ul &enru flea$ul !sa de r!*+o"
 Au #n$er$a s!-l l"n"'eas$!% dar #n *adar(
4 " no"5 Nu *"$" n"m"$% lo$oenen $u mur! de erou5 " no"5
4 A0un,e% Rud"
4 Nu-" v"na a$esu" lo$oenen de +l"ndae da$! u #n$! n-a" de$ora/""(
4 Las!-m! s! sfr'es$% $re"nule% &roes! us$3% $are #l a&u$ase de ,uler &e lo$oenen( R!*+o"ul
nosru e mul ma" ,reu de$ al vosru% u"e $um #m" remur! m"n"le( Le fluur! $u fur"e su+ nasul
lu" <3lsen( Ee$u/"" $u suele% $ole,a% ee$u/"" #n mas!( Ar re+u" s! #n$er$" 4 $eas de $eas% *" de *"
4 s! $oman*" &luoanele de ee$u/"e% $3"ar da$! $e" &e $are-" u$"dem nu sun de$ "nfer"or"( "&!
ou'"% &enru $! le e eam! de moare( )'" l"nse +u*ele( Uneor" #" #n,ro&!m #na"ne s! moar! de-a
+"nelea% dar nu d"n $au*! $! sunem n"'e mon'r"( Adu-/" am"ne $! vreau s! "nru la m!n!s"re
R!sufl!% #'" ,ol" &a3arul $are fu "med"a um&lu '"-l ,ol" "ar% d"nr-o #n,3"/"ur!( ar avem rea+!%
$ole,a% sunem ,r!+"/"% $e na"+a( To/" evre"" re+u"e l"$3"da/" #na"ne de sfr'"ul r!*+o"ulu"% '"
"nele$ual"aea &olone*!% '" $ea rus!% a'a $!% #n/ele,"% lo$oenene% re+u"e s!-" d!m +!a"e da$!
vrem s! u$"dem a/"a "nd"v"*"
Lo$oenenul% $!ru"a " se f!$use r!u% #" #noarse s&aele lu" us$3( Amosfera #n$! nu se #n$!l*"se
+"ne( Pe s$ar! a+"a #n$e&user! s! +ea $on"a$ d"n &anof"" doamnelor( )n al! &are se 0u$au $u
s"$lele '" #'" d!deau 0os 3a"nele( )nr-un $ol/% do" of"/er" su&er"or" +eau '" se $3"nu"au s! dea 0os
$3"lo/"" une" doamne $are $o$od!$ea( < fa! #m+r!$a! #n al+asru dansa &e o mas! #'" arun$!
&anof"" #n avan '" a$e'"a lov"r! o lusr! de $r"sal $are $!*u '" se f!$u /!nd!r"( Imed"a% un
Hau&surmf@3rer #'" s$oase revolverul '" do+or# ale dou!(
4 e$ul m"-a $!*u #n $a&% s&use el( As$ul ord"nele >@3rer-ulu"% do" la unu(
 )'" #n$!r$! arma '" o &use la lo$ #n o$% nond $u sa"sfa$/"e $! doamnele de fa/! #l remar$aser!(
Era un semn de v"r"l"ae s! ra," a de +"ne(
Lo$oenenul era a+sor+" #n $onem&larea unu" a+lou m"nuna( Un Sandarenf@3rer SS se a&ro&"e(
4 >rumos% nu-" a'a5
Lo$oenenul a&ro+! d"n $a&(
4 Ce $as! $"uda!% $on"nu! SS-"sul( Era a unor evre"( A"$" #'" f!$eau "$!lo'"" or,""le( >!$u un ,es
de de*,us= Era '" "m&ul s! $ur!/!m a$ese ,ra0dur" ale lu" Au,"as( )l +!u &e <3lsen &e um!r $u o
mn! #nm!nu'a! #n al+( 6eneam '" eu a"$"( Era ma,n"f"$% som&uos% dra,ul meu
4 Ce s-a #nm&la $u &ro&r"earul5
SS-"sulu" " se !"e r!suflarea d"n $au*a na"v"!/"" #nre+!r""(
4 A a0uns #nr-un la,!r% ev"den Ce era s! fa$em $u el5 ar ma" #n" l-am +oe*a(
4 oe*a5 #l &r"v" lo$oenenul f!r! s! #n/elea,!(
4 a% +"ne-n/eles% +oe*a( E $am $eea $e le fa$e/" vo" &ar"*an"lor% $red( Se duse r*nd la o
doamn!% #" sf'"e ro$3"a '" #nnod! $ele dou! +u$!/"% $eea $e de*vel" fundul feme""( Era $ara,3"oas!%
avea &"$"oarele srm+e(
4 Ha"% mer,em la $ul$are5 sr",! un Surm+annf@3rer SS d"n d"v"*"a T% su&rave,3erea la,!relorB(
4 E lo$/""orul $omandanulu" de la <ran"en+ur,% e&l"$! un &ol"/"s% ofer"ndu-" lo$oenenulu" o $u&!
de 'am&an"e( 6euve Cl"$[uo ver"a+"l!% nu se ,!se'e &e la no"( Avea o s"$l! #n +u*unar '" um&lu
"ar!'" &a3arele( "-a" ,!s" o 0un"n$!% lo$oenene5
4 < $e5
4 < 0un"n$! e una d"nre $ele no"% r"se &ol"/"sul( < va$! e o doamn! $are a de&!'" vrsa maur! '"
o "a&! e o a$ro+a! $are o fa$e #n fa/a uurora(
4 " $e &ore$le le da/" +!r+a/"lor5
<f"/erul de &ol"/"e "*+u$n" #n rs '" se re&e*" s&re dou! feme"( <3lsen se #noarse #n $ol/ul unde era
us$3% $are le e&l"$a #n $on"nuare unor domn" #n $osume $"v"le de $uloare #n$3"s! $e f!$eau
valoro'"" SS-"'" #n vreme $e al/"" se d"srau &e fron( Unul d"nre domn" #'" a&r"nse #n$e un ra+u$
lun, '" ne,ru( Se vedea $! e $unos$!or( Era unul d"nre a$e" nem/" m"ser"o'" de $are era &l"n!
 Amer"$a de Sud #nre $ele dou! r!*+oa"e( < vreme fusese $ons"l"er al &ol"/"e" se$ree d"n ol"v"a(
.a" r*"u a fos v!*u vn*nd unur" Mru&& #n Para,uaO% "nam"$ul ol"v"e" #n lun,ul r!*+o" d"nre
$ele dou! sae( A$um avea o &o*"/"e #nal! la erl"n% #nr-un +"rou de la ul"mul ea0 &e Pr"n*
 Al+re$3srasse(
4 )" l"$3"d!m &e o/"% +ol+orosea us$3% $l!"nndu-se &r"me0d"os '" urnndu-'" $on"a$ul &er
un"form!( .a" #n" #" omorm &e evre" &n! la ul"mul om omnul d!du d"n $a& #n !$ere( A&o"
/",an""( omnul a&ro+! d"n nou( us$3 duse ,ul s"$le" la ,ur!% f!r! s! '"e $! un &r"een o
um&luse 0um!ae $u vo$!% 0um!ae $u ra$3"u( Se $l!"n!( A&o" v"ne rndul &olone*"lor '"% #n sfr'"%
aun$" vom avea '" no"% ,erman""% lo$ )na"ne% $amara*" Tr!"as$! SS-"'"" Po$n" d"n $!l$"e% r"d"$!
mna '" url!= He"l 6"$or"e
Toa! lumea url! #n $or% a&o" "non!=
...Fudenblut soll spritzen...
 

Cne$ul a fos #nreru& de o fa! &e 0um!ae ,oal!% $are fu,ea /"&nd &r"n saloane% urm!r"! de un
of"/er #n $!ma'!% $u +reelele fluurnd #n urma lu"( Un of"/er &urnd #nsemne de ,eneral SS
$omand! $u vo$e de senor=
4 Aen/"e((( oa! lumea #n s$ue$e
Un une de vesel"e a&roa&e $! f!$u s! sar! a$o&er"'ul v"le"( Era semnalul ,oane" ne+une'" du&!
doamne( Una d"nre ele% $are &roesa% a fos v"ola! #n n"'a une" feresre( Ala mer,ea #n m"n"%
ar!ndu-'" $3"lo/"" d"n danel! nea,r!% ma" mul de$ "nde$en/" un of"/er #" urn! v"n% foare #n$e% $u
sen"men( <+ersurmf@3rer-ul Sen3al a&ro+! modul de folos"re a v"nulu" no+"l fusese $ndva
$3elar la on% a$um $ondu$ea "nero,aor""le la u$3en?ald(
!du 0os $3"lo/"" fee" '" f!$u $eva e&er"mene &orno,raf"$e $u ea( To/" se #nre$eau #n
"nven"v"ae ero"$! o/" mu,eau $a $er+"" #n $!ldur"(
Lo$oenenul <3lsen% a'e*a $!lare &e un s$aun% era +ea( )n fa/a lu"% #n"ns! &e 0os% o feme"e ,oal!%
$are nu &!srase de$ $"ora&"" lun,"% &r"n'" de 0ar"ere $u randaf"r" ro'""% se masur+a #n +ra/ele unu"
SS-"s #n $3"lo/" lun,"% $r&"/" ,rosolan(
Lo$oenenul rdea de $r&eala ne#ndemna"$!(
4 Su&er,ermanul #n "*mene% &ros $r&"e S$u"&! '" a"nse fundul SS-0sulu" $3"ar &e lo$ul $r&"(
E'" un $ur% s&use el $u $onv"n,ere( ."ne m! vo" du$e la Pr"n* Al+re$3srasse '" vo" &oves"
$"nelu" de la ea0ul &aru% $are-l $unoa'e &e He"nr"$3% da% #" vo" &oves" o ,r!mad! de lu$rur"
des&re $ealal! rf!% nevas!-mea( )n$e&u d"n nou s! rd!(
< +lond! &la"na! se a'e*! &e ,enun$3"" lu" '"-" mn,"e &!rul(
4 Po/" s!-m" s&u" Ilse% *"se ea(
4 Ilse% s&use lo$oenenul% s$u"&nd "ar!'" &e &e"$ul $3"lo/"lor(
R!maser! o vreme !$u/"% urm!r"nd *vr$ol"r"le $elor dou! ru&ur" &e &ar$3e(
4 E" #" &la$e foare mul% $onsa! +londa Ilse(
< al! feme"e l" se al!ur!( Pura o ro$3"e aur"e% desf!$u! &n! sus% &e $oa&se(
4 Par" a de r"s #" s&use ea lo$oenenulu"( e $e nu e d"sre*"5 Nu-/" &la$ feme"le5
4 E'" o rf!5 #nre+! lo$oenenul(
4 ."o$anule
4 A'a-/" re+u"e% s&use +rual <3lsen( < lov" &e fa! $u &"$"orul% dar fu ,aa-,aa s! $ad! $u
s$aunul% reu'" ou'" s! a&u$e &a3arul a'e*a 0os( Era o sa$an! de un l"ru '" 0um!ae% &l"n! $u
vod$! '" $on"a$( Un lo$oenen de &ol"/"e #" s&usese $! a$es amese$ alun,! r"se/ea(
 A&!ru un Hau&surmf@3rer SS% r!,nd un s$aun #n urma lu"( N-avea de$ un o$3"% $el!lal era
a$o&er" de un mono$lu ne,ru $are-" $!dea o "m&ul '" aun$" nu se vedea de$ o ,aur! ro'"e '"
umed!( )" &l!$ea la ne+un"e s!-'" arae ,aura lumea-'" &"erdea &ofa de mn$are( !r+aul se
a'e*! ,reo" al!ur" de lo$oenen '" &r"v" #n 0ur $u s"n,urul s!u o$3"% ne,ru $a !$"unele(
4 6re" s! v"" #n la,!r s! +a," $u/"ul #n r!d!or"" &ar"e"5 )'" rase r!suflarea '" o ar!! &e +londa
&la"na!= " u% f"" ama+"l!% n-a" vrea s! fa$" dra,ose5
4 Nu $u "ne% *"se Ilse% e'" un adev!ra &or$(
SS-"sul se &use &e rs '" s$!&! mono$lul $are se roso,ol" su+ $ele dou! ru&ur" #nl!n/u"e &e 0os(
<r+"a ro'"e lu$ea feele se #nf"orar!( Lo$oenenul r!,ea d"n /",ar! '" &r"vea ne&!s!or ,aura
sn,er"e $are nu vo"a s! se v"nde$e(
4 E'" #nr-adev!r o m"$! ",roa"$!% #" s&use SS-"sul Ilse"( < &aner! $e re+u"e #m+ln*"! $u +"$"ul(
Rsul lu" deven" amen"n/!or(
4 e $e fa$" a'a d"n o$3"5 *"se lo$oenenul +nd $eva #n,3"/"ur" d"n 3al+!(
4 E ne+un% murmur! +londa &la"na!% $om&le ne+un( Se s&une $! #n la,!r r!s",ne'e oamen""(
Lo$oenenul se u"! aen la SS-"sul $e rdea% #n vreme $e or+"a ro'"e #" d!dea o #nf!/"'are de
demen(
4 A'a ese% d!du SS-"sul d"n $a&( Paru $u"e% o suan! nea,r! sau un &or$ de evreu( P!rea $!
refle$ea*!= T"&"" $u Talmudul sun ma" re*"sen/"% dar &o&"" sr",! ma" are% sun ma" $ara,3"o'"( Nu
vre" s! v""% lo$oenene5 I-a" &uea vedea% o$ma" au adus o #n$!r$!ur! nou! &enru $u&or(
Se u"! la $ele dou! ru&ur" de &e 0os% se a&le$!% r"d"$! mono$lul '" a&u$! unul d"n sn"" fee" ,oale%
srn,ndu-l &uern"$( >aa /"&!( C3"orul $on"nu!% ne&!s!or(
4 )n $amera mea am dou! $a&ee de m!r"mea une" &oro$ale( Unul d"nre ele ese al une" evre"$e%
$el!lal al une" &olone*e( )n la,!r e o fran/u*oa"$! '" vreau $a&ul e"( Cred $! &e +"rou $a&eele sun
de$ora"ve '"% $nd r!*+o"ul se va sfr'"% $u s",uran/! $! vor avea valoare( E ma" u'or s! le "e" de la
erl"n de$ d"n "n"ma Amer"$"" de Sud% e m!" &u/"n &r"me0d"os
Lo$oenenul +!u "ar!'"(
4 Ce +e" a$olo5 #nre+! $3"orul(
Lo$oenenul #noarse $a&ul s&re el% dar= nu r!s&unse era f"*"$ "n$a&a+"l s!-" adrese*e $uvnul
$ole$/"onarulu" de $a&ee(
4 Lo$oenene% a" +!u vreoda! $on"a$ $u sn,e de feme"e5 Tre+u"e f" un de,ear la un &a3ar%
dar e m"nuna(
< a&u$! &e Ilse de #n$3e"eura m"n""% o mu'$! +rual '" r$" rana $u mar,"nea &a3arulu"( Ilse /"&!
eror"*a!% $eea $e-l f!$u s! rd! s!l+a"$( Ce"lal/" se srnser! #n 0urul lor( omnul #nal% #m+r!$a #n
$osum #n$3"s% se a&ro&"e urma de $/"va SS-"'" #n 0a$3ee al+e( >!r! un $uvn% as$ul! "sor"s"rea
$elor #nm&lae '" se #noarse $u s&aele% murmurnd=
4 Asa-" o5 < ,lum!( Le 'o&" serv"oarelor= Aresa/"-o &e fa! &enru 0",n"re adus! unu" SS-"s( ar 
 

nu a$um% ma" r*"u( )'" a&r"nse al ra+u$ ne,ru% se u"! amu*a la &ere$3ea afla! #nr-o &o*"/"e
ero"$! '" &!r!s" sala fredonnd(
6n!orul de $a&ee $are +ea sn,e de feme"e se r"d"$! '" o #m&"nse $u &"$"orul &e faa ,oal! de &e
 0os(
4 T"&ul !u nu se &r"$e&e% ,!se'e unul ma" +un
" &le$! ma" de&are( Pu/"n du&! a$eea a&!ru% d"n nou% $u o mana $enu'"e &ese un"forma de
&arad! &l"n! de &ee( .ono$lul ne,ru d"s&!ruse "ar!'" '" $arnea or+"e" "nflamae arun$a s$l"&"r"
ro'"a"$e( Sal"va #" $ur,ea &r"n $ol/ul ,ur"" #nredes$3"se( )l lov" &e lo$oenenul <3lsen $u mnerul de
aur al $rava'e"(
4 6"" #n la,!r% lo$oenene% s! /"nu"m $/"va 0"dan" &e $ru$e5
Lo$oenenul r"d"$! &r"v"rea( )" ur$ar! &e +u*e $uv"ne &l"ne de ur!% dar nu era $el ma" &or"v"
momen( Nu r!s&unse '" sor+" $u #n,3"/"ur" mar" d"n 3al+a &l"n!( S! u"e((( Cum ar &uea vreoda!
s! u"e5
SS-"sul r"d"$! d"n umer" '" &le$! le,!nndu-se( Cre*ur! $! va $!dea% dar se #ndre&! +rus$ '"-'"
'erse $u mnu'a al+! rana $are nu vo"a s! se v"nde$e(
4 Ple$% sr",! el( a$! e r!*,nde'"% #nrea+! de <+ers$3arf@3rer-ul S$3enJ( Te vor $ondu$e #n
la,!r '" ne vom d"sra s! vedem $are sr",! ma" are% !"a/""-#m&re0ur sau &o&""(
Ie'" *dr!n,!n"nd d"n &"nen"" aur"/" &r"n'" la $"*me( runea #l ru,! &e <3lsen s!-" #n$3e"e su"enul(
4 E'" #n &erm"s"e5 #nre+! Ilse(
4 a(
4 Nu a" fam"l"e5 ad!u,! +runea $u o$3"" &e 0um!ae #n$3"'"% $a o &"s"$!(
Lo$oenenul nu r!s&unse(
4 Po/" s! v"" s! e $ul$" la m"ne% &ro&use +londa Ilse(
4 Am s! m! ,ndes$% *"se el +nd #n $on"nuare( Era +ea-$r"/!% dar n"men" nu-'" &uea da seama(
Punnd 3al+a 0os% se u"! la +lond!( a$! a' f" #n lo$ul !u% a' 'er,e-o(
4 e $e% e$lam! ea arun$ndu-'" &e s&ae% d"nr-o m"'$are a $a&ulu"% &!rul r!v!'"% sr!lu$"or $a
m!asea(
4 E un sfa +un% $rede-m!% *m+" <3lsen( er,e-o f!r! s! e vad! n"men"(
4 Ce m&en"e
Se duse s&re un Uners$3arf@3rer $are avea &e ,uler #nsemnele S( )" mn,"e &"$"oarele '" ur$ar!
 #m&reun!(
Lo$oenenul n-a ma" v!*u-o vreoda!( u&! $e s-a $ul$a $u S-"sul a fos aresa!( A fos s$oas!
&e u'a d"n s&ae $are da #n srada #nve$"na! '"% a doua *"% ru&ul e" a fos ,!s" #n Gr@ne?ald( Un
ra&or de serv"$"u semnala $! fusese $!l$a! de o ma'"n! ne"den"f"$a! '"% #n &lus% era una d"nre
feme"le aso$"aleB ale erl"nulu"( <amen"" au r"d"$a d"n umer"= < rf!B
C"neva #l +!u &e lo$oenen &e um!r( Era un foare n!r Surm+annf@3rer SS $e &ura la ,
Cru$ea de f"er( Pe una d"n mne$" avea $usu! +anderola nea,r! &e $are% #n $ara$ere ,o"$e% se
&uea $""= Le"+sandaren SSB( Avea un '"r "m&res"onan de de$ora/"" de-a $urme*"'ul &"e&ulu"(
4 < +ere In,efar% $amarade5 #nre+! n!rul ma"or( Era &enru &r"ma da! #n seara a$eea $nd
$"neva " se adresa $u CamaradeB( ."ra% r"d"$! &r"v"rea(
4 ere In,efar5 s&use el( )m" fa$e r!u(
R"d"$! 3al+a '" +!u #n$e% dar u'"( .a"orul SS #n$e&u s! rd! '" m"ros" 3al+a(
4 umne*eule% $e are e
4 a% e are( Ca s! r!"e'"% de a'a $eva a" nevo"e% ad!u,! lo$oenenul(
.a"orul SS d"n ,arda &ersonal! a lu" H"ler d!du d"n $a& '" arun$! o &r"v"re de 0ur-#m&re0ur(
4 Ce &or$!r"e
<3lsen nu r!s&unse ermenul " se &!rea &rea +lnd(
4 Cnd se va sfr'" r!*+o"ul% va re+u" s! d!m so$oeal! &enru o $e-au f!$u "nd"v"*"" !'"a% s&use
ma"orul(
4 R!s",nes$ oamen"(
4 a% *"se SS-"sul( Se a&le$! s&re lo$oenen '" 'o&"= "" $e vo" fa$e% $amarade5 .! vo" s"nu$"de(
Pr"v" d"n nou #n 0ur '" &e +u*e #" a&!ru un *m+e "ron"$=
4 " am s-o fa$ a"$"% $3"ar #n m"0lo$ul 3oarde"
4 Asa-" o &ros"e% s&use lo$oenenul(
4 Poae% $amarade% dar n-o s! le $ad! +"ne(
4 E'" +ea5
4 elo$% af"rm! ma"orul SS% $are avea $el mul dou!*e$" '" $"n$" de an"(
Era foare su+/"re% foare #nal( P!rul lu" am"nea de $uloarea ,rulu" $o&% o$3"" de a*ur"ul $erulu"
 #nr-o *" $ald! de au,us( Era foare frumos( Se r"d"$! $ era de #nal=
4 .a" +"ne &r"ve'e% $amarade
Se #ndre&! s&re un ,eneral SS &u &"e&ul &l"n de de$ora/"" d"n &r"mul r!*+o" mond"al% $are #n$adrau
"ns",na de aur a Par"dulu"( < res! #" #m&odo+ea mne$a drea&!( Tn!rul of"/er #l a&u$! de ,ulerul
&e $are sr!lu$eau frun*ele de se0ar d"n ar,"n( Surse '" s&use foare are=
4 Gru&&enf@3rer SS% ve/" vedea $eva $ara,3"os% o ,lum! deose+"!
Generalul% re$u +"ne de 'a"*e$" de an"% #l &r"v"% "r"a% &e #nalul '" frumosul of"/er( To$ma" d"s$ua $u
domnul #n $osum #n$3"s '" $u re" doamne% a$r"/e de la U>A(
4 " $are ese ,luma a$easa5
Tn!rul of"/er "*+u$n" #nr-un rs ferme$!or '" $ona,"os( <3lsen ma" +!u &u/"n% a&o" se l!s! &e
 

s&ae( Se s"m/ea "nv"a &ersonal la $eea $e urma s! se &erea$!(


.a"orul #'" #ndre&! de,eul $!re ,eneral(
4 Gru&&enf@3rer SS% sune/" un "$!los% un na*"s "$!los '" "nfe$
Generalul s!r" #na&o"( >a/a lu" &u3av! &!l"se( R!mase $u ,ura $!s$a!((( .a"orul *m+"(
4 6o" o/"% "nd"v"*"" d"n la,!re '" d"n &ol"/"e% sune/" o adun!ura de asas"n" '" de mon'r"% dar $a s! v!
fa$ o sur&r"*! &l!$u!% v! anun/ $! am &"erdu r!*+o"ul( Am"$"" d"n &area $ealal! sun #n drum s&re
erl"n '" mer, re&ede
< mn! #l a&u$! de +ra/ '" #l s$uur! +rual(
4 os la+ele% "$!losule
!r+aul $e-l a&u$ase de +ra/ #" d!du drumul '" f!$u un &as #na&o"( Colanul G!r*"" '" Cru$ea de
$avaler "m&uneau ou'" res&e$ul( Tn!rul ma"or s$oase &"solul '" #l arm!(
Se l!s! o !$ere de moare(
Generalul '" domnul #n 3a"ne $"v"le &r"veau 3"&no"*a/" &"solul ,reu de arma! #n mna n!rulu"
of"/er(
4 ."-e ru'"ne de un"forma &e $are o &or% s&use ma"orul foare #n$e% a&!snd &e f"e$are $uvn(
."-e ru'"ne &enru mama mea ,erman! m"-e ru'"ne &enru /ara a$easa des&re $are se s&une $!
ar f" a mea( )n real"ae s&er $! #nv"n,!or"" no'r" vor avea #n/ele&$"unea s! v! #m&u'e &e o/"% $a &e
o 3a"! de 3"ene $e sune/"% '" s! v! s&n*ure $u &ro&r""le voasre% $en"roane de &ere/"" $a*!rm"lor
'" #n$3"sor"lor voasre(
 )'" a&!s! /eava &"solulu" &e &ne$% &o$n" d"n $!l$"e '" rase(
P"solul $!*u( .a"orul se $l!"n! &u/"n% dar nu $!*u( A&u$! &umnalul de &arad!% o arm! as$u/"!
&r"ns! de un lan/% '"% f!r! s! #n$ee*e s! *m+eas$!% '"-l #nf"&se #n$e #n a+domen% des$3"*ndu-'"%
de la sn,a la drea&a% o ran! adn$!( Sn,ele #" $ur,ea &e m"n"( Se $l!"n! d"n nou $a un $o&a$
+!u de vn% a&o" $!*u #n ,enun$3"( Nu v! a'e&a/" la asa% asas"n"lorB% &!rea $! s&une% dar
+u*ele lu" nu se des$3"ser!( Cu o sfor/are ur"a'! se #ndre&!% a&o" se &r!+u'"( )l &r"vea &e
lo$oenenul $e r!m!sese a'e*a $!lare &e s$aun '" r"d"$! mna #n sem& de ad"o( < mn! &l"n! de
sn,e(
4 "-a &l!$u% $amarade5 'o&" el(
Pr"v"rea " se #nune$!% dar #n$! ma" *m+"( Cru$ea de $avaler s$oea un $l"n$3e lov"ndu-se de
nasur"( A fos #n"ns &e o mas! $"neva #" desf!$u un"forma '" &analon""( .ur"+undul &r"v" fa/a
+!r+oas! a of"/erulu" $e se a&le$ase deasu&ra lu"(
4 )na&o" $u o/"" Am "e'" d"n ,a'$!( P!$a $! nu v-am v!*u s&n*ura/"
C de are #l durea((( umne*eule% $ #l durea(((
4 Poae $! ese #nr-adev!r o &ros"e% $amarade(
A'a*!-e #n ,enun$3" '" roa,!-e omnulu"B% s&unea mama lu"( un"$ul fusese &asor% #'" am"nea(((
Un ,uler /ea&!n% al+( un"$ul /"nea #nodeauna &red"$a sm"or$!"ndu-se% dar r"'a la $!r/" $nd 0u$a
la $afenea((( Lum"na $andela+rulu" de $r"sal lu$ra la Pra,a #" su&!ra o$3""( Puea au*" &e $"neva
&l"m+ndu-se nervos #n s&aele lu"(
4 Nu re+u"e s! moar!% s&use un ,las(
1m+"% ad"$! +u*ele " se $r"s&ar! '"-" de*vel"r! d"n/""(
4 N-a/" n"mer"-o% am s$!&a((( A$um &uea s! moar!% dar era amu*an s!-" /"n! #n ens"une( Tou'"
$ de are &uea s!-l doar!((( e $e se #n0un,3"ase5 A fos su&"d% $amarade% e d"n v"na 0a&one*"lor(
.a"mu/ele a$elea ,al+ene sun mndre $nd #'" fa$ 3araJ"r"% dar n-ar f" $re*u ou'" $! doare a
de are((( " ,ul% '" s&aele((( .!$ar da$! n-ar e"sa umne*eu Ar f" un ,3"n"on( Nu se num!ra
&r"nre $e" +un"% o '"a( Poae $! sufer"n/ele sale vor f" re$ue la so$oeal! da$! umne*eu a'ea&!
a$olo% sus((( Poae $! +un"$ul $u ,ulerul s!u s$ro+" va &une o vor+! +un! &enru el(
Generalul% &al"d $a un mor% se a&le$! deasu&ra mese" &e $are fusese #n"ns ma"orul '" fa/a lu" ar!!
deoda! $a a$eea a unu" om foare +!rn( Cu un efor de $are n"men" nu l-ar f" $re*u $a&a+"l%
mur"+undul se r"d"$! fur"os( Sn,ele #" $ur,ea &e ,ur!( Tu'"% se #n!+u'"% +",u" o #n0ur!ur!(
Generalul fu sro&" $u sn,e% $eea $e #l f!$u s!-'" "as! d"n f"re( Se au*" $uvnul &or$!r"eB( < fa!
&ln,ea(
.a"orul $!*u ,reo" &e mas!( A$um nu-l ma" durea((( Se s"m/ea +"ne((( >oare +"ne((( .ur"(

*ără să-şi fi dat seama cum, se găsi deodată în faţa unei clădiri mar şi cenuşii, la numărul M, de pe
(rinz Albrechtstrasse. oi !ulturi şi menţiunea @(oliţia secretă erau gra!ate pe placa o!ală de
bronz.
8rcă scările ca un robot, deschise uşa grea a cărei clanţă se afla atât de sus încât se simţi la fel de
mic ca un copil. 'antinela '' nu-i aruncă nici o pri!ire, în ciuda uniformei lui de ofiţer.
6a eta&ul al patrulea se opri în faţa unei uşi cenuşii, pe care se putea citi, pe o mică placă de aramă9
')A(+ >.
'e înfioră, ca şi când i-ar fi fost frig. $ai departe se deschise altă uşă. Apărură căşti negre şi
strălucitoareE o femeie târâtă în lift, care coborî iute spre beciuri.
8n bărbat înalt şi blond, cu nasul ac!ilin 4 o înfăţişare ideală pentru =immler 4 se interesă ce
căuta locotenentul +hlsen.
4 $-am înşelat, şopti locotenentul ca în !is.
Coborî scara alergând, ieşi în stradă şi răsuflă uşurat. <a putea să-i pri!ească în ochi pe >ătrânul şi 
 

 pe 6egionar fără să roşească.

RAG<STE E <CA1IE
Ploua aun$" $nd lo$oenenul <3lsen &!r!s" v"la( Lo$oenenul n-avea mana '"-'" /"nea $as$3ea
 #n mn! $a &loa"a s! " se s$ur,! &r"n &!r( Se o&r"% #'" r"d"$! fa/a s&re $er% se +u$ur! de &loa"a $are-"
r!$orea o+ra0"" ar*!or"(((
Ce +"ne f!$use n!rul ma"or umne*eule "ne f!$use Toa! &ere$erea sr"$a!( Lo$oenenul
s"m/" un fel de +u$ur"e '" &le$! ma" de&are( <are el ar f" avu $ura0ul a$ela a+surd5 )" re$u &r"n
m"ne un ,nd% un ,nd m"nuna((( S! se #noar$! a$as!% s! sune% s! sune #ndelun,% s! se #ndre&e
l"n"'" s&re aro,an/"" s!" so$r"% s!-l &r"veas$! &e so$rul s!u 'e*nd% "m&un!or '" o+e*% #n fool"u% s!-"
s&un! o $e ,ndea des&re e"((( N"'e &or$"% n"m"$ al$eva Por$" a$o&er"/" $u d"amane( S! vad!
o$3"" lor de &e'e aun$" $nd #'" va #nf",e +a"onea #n &ne$((( Ce $ara,3"os ar f"
Un .er$edes ne,ru% $u num!r of"$"al de &ol"/"e% #l o$ol"( )n!unru se #nre*!reau of"/er" '" doamne $e
rdeau( Lo$oenenul #'" s&use $! se &l"$"sea( Camara*"" s!" Erau an" de $nd se des&!r/"se de
e"((( Poae mur"ser! $u o/""( )l $u&r"nse eama '"-l rev!*u #n m"ne &e m"$ul le,"onar al $!ru" $3"&
+rual &!ru $! se "ve'e #n s&aele uf"'ur"lor d"n a&ro&"ere( Un $3"& f!r! ru&( Lo$oenenul s&use $u
vo$e are= Salu% AlfredB(
."$ul le,"onar *m+" $u *m+eul s!u de $a& de mor( oar ,ura *m+ea% o$3"" n"$"oda!( e mul!
vreme o$3"" '" "n"ma lu" #n$easer! s! ma" *m+eas$!(
4 A" avu dre&ae% Alfred umne*eule C! dre&ae a" avu Sunem n"'e v"e '" vom mur" #n
+!le,ar( Tr!"as$! Le,"unea Sr!"n!
Sr",! a$ese $uv"ne foare are% "n$on'"en% #'" reven" '" &r"v" em!or #n 0ur( Un schupo venea
a,ale( !nu"or% #l m!sur! &e lo$oenenul ud leoar$! d"n $a& &n!-n &"$"oare( Pe $as$a lu" de
&ol"/"s% vulurul lu$ea '" &loa"a " se s$ur,ea de &e $eaf! &e manaua de &loa"e% $u reflee
sr!lu$"oare( Lo$oenenul ,r!+" &asul% #n vreme $e &ol"/"sul se o&r" '"-l urm!rea $u &r"v"rea%
,nd"ndu-se $! #n seara a$easa avea ou'" noro$((( nu fusese n"$" o alarm!( )'" $on"nu! drumul(
Lo$oenenul $o" &e o srad! laeral!( Am"n"r"le se #n,3esu"au #n m"nea lu"((( 1"ua $nd erau &e
&o*"/"" #n a&ro&"erea v!"" El+rus-ulu"((( < $!ldur! or"d!( N"$" $o&a$"% n"$" um+r!( C "m& re$use de
aun$"( A/"a $amara*" mor/"% $u un ,lon/ #n frune% &e &o*"/""le a$elea e ne$re*u )" re$u &r"n fa/a
o$3"lor un '"r de $3"&ur"% o/" $e" $e fuseser! #m&u'$a/" #n $a&= Uneroff"*"er S$3ler% Gefre"er us$3%
Pan*ers$3@*e S$3ul*e% <+ers$3@*e .all% >eld?e+el lom((( $el $are% du&! r!*+o"% vo"a s!
mear,! #n S&an"a s! $ul"ve &oro$al"( 6or+ea mereu des&re &lana/"a de &oro$al"% nu fusese
n"$"oda! #n S&an"a '" #nv!/a s&an"ola d"nr-un d"$/"onar ve$3" '" *dren/u"( )n *"ua $nd a mur" 4
&u'$a'ul s"+er"an nu /"n"se +"ne% asfel $! a,on"a lu" a dura re" m"nue 4 le-a s&us $elor $e
s!eau #n 0urul s!u= No no me figuraba.
."$ul le,"onar% $are '"a s&an"ola% a&ro+! d"n $a& '"-" r!s&unse #n a$eea'" l"m+!( lom a mur"
 #m&!$a% ,nd"ndu-se la &lana/"a lu" de &oro$al"( L-au #n,ro&a ln,! un $a$us r!su$"% $u o
+u$!/"$! de &oro$al! &e $are Le,"onarul "-a &us-o #n mn!% a&o" au +!!or" +"ne &!mnul% $a lu&""
de se&! s! nu-l sf'"e( N-aveau n"$"oda! "m& s-o fa$! a'a $um re+u"e% mureau a/"a ar $u
lom era al$eva% oa! lumea $uno'ea &ovesea &lana/"e" de &oro$al"(
 A doua *" a fos rndul lo$oenen-$olonelulu" 6on Herl"n,% &e $are &u'$a'ul s"+er"an l-a lov" su+
mar,"nea $!'""( A mur" &e lo$ '" &!mnul n-a fos +!!or" &e mormnul lu" &enru $! era un
nou-ven"% dar #n *"ua urm!oare ma" r!m!sese foare &u/"n d"n el% $!$" $"n"" de se&! #l
de*,ro&aser!( Comandanul% ne+un de fur"e% &omen" de Curea .ar/"al!% dar era a de $ald #n
valea El+rus-ulu" #n$ "n$"denul a fos u"a #na"ne de $!derea ser""(
 A$es $omandan era $olonelul von L"ndenau $are% ma" r*"u% a $!*u la M"ev% ars de v"u #n an$ul
s!u( Tru&ul lu" $ar+on"*a arna #n afara urele" '" Pora a s&us $! seam!n! $u o fr"&ur! u"a! #n
$u&or( Rseser!( Cum n"men" nu-" s"m/ea l"&sa lu" von L"ndenau% au l!sa $ur!/en"a #n ,r"0a lu" Ivan%
$are a '" f!$u-o( E$3"&a ru'"lor a des&r"ns $u a0uorul a dou! fur$" $or&ul $olonelulu"% $are a fos
a'e*a #nr-o ,roa&!% $u &u/"n &!mn &ese el '" n"men" n-a afla vreoda! unde-'" doarme
L"ndenau somnul de ve$" <3lsen d!du d"n $a&( Ce r!*+o"
 A0unsese &e malul Havel-ulu" '" se a'e*! &e o +an$!% #n &loa"e% '"ro"nd de a&!% dar &u/"n #" &!sa '"
v!*u $! se afla al!ur" de Pr"n* Al+re$3srasse unde He"nr"$3 #'" avea +"roul% la ea0ul al &arulea al
STAP<( < fa! venea a,ale% #m+r!$a! #nr-o 3a"n! d"n &"ele ro'"e% $u o &!l!r"e ud! &e $a&( )"
*m+"( El #" #noarse *m+eul '"-'" 'erse fa/a(
>aa se a'e*! ln,! el &e +an$a '"ro"nd de a&! '"-" ofer" o /",ar!( >umar! #n !$ere( ",!r"le erau
umede(
4 Sunem u*" de-a +"nelea% s&use faa% $are avea &"$"oare frumoase(
Lo$oenenul f!$u semn $! da(
4 )/" &la$e s! e &l"m+" &r"n &loa"e5
4 Nu% *"se el% a+solu de lo$(
>aa fum! $u ,reuae(
4 N"$" m"e(
 )n$e&ur! s! rd! '" r!maser! un "m& $ufunda/" #n ,ndur"( >aa ru&se !$erea=
4 6"" de &e fron5
4 a% d"n Es% '" m! #nor$ $urnd(
 

4 S! fa$em o +u$a! de drum #m&reun!% &ro&use ea r"d"$ndu-se(


Porn"r! &e drumul $e mer,ea de-a lun,ul Havel-ulu"(
4 " "u+"ul meu a avu o &erm"s"e% s&use faa #n$e"n"nd &asul( ar n-a ma" vru s! &le$e(
Lo$oenenul o &r"v" $u $oada o$3"ulu"( Era dr!,u/!% $u nasul $rn% $a o &"s"$u/!(
4 A de*era5
>aa f!$u daB d"n $a& '"-'" 'erse fa/a(
4 Nu vo"a s! se #noar$! a$olo( )" !"aser! oul(
4 )" !"aser! oul5 #nre+! lo$oenenul f!r! s! #n/elea,!(
>aa $eru al! /",ar!(
4 a% un ,lon/% o ran! #nr-un lo$ ne&or"v"% a fos nevo"e s!-l $asre*e( Ca s! ur"ne*e avea un u+%
&u/ea(
Lo$oenenul nu ,!s" n"m"$ de s&us( " $omandanul >romm fusese $asra% #ns! de ru'"( Com&an"a
lu" #l ,!s"se le,a &e o mas! #n $asa unu" /!ran% $u or,anele &use #nr-o farfur"e ln,! el% $a la
m!$el!r"e( Era mor( To a+domenul #" era vn!( a&e &r"*on"er" au fos ee$ua/" $u un ,lon/ #n
$eaf!% nu f""nd$! ar f" fos $u $eva "m&l"$a/"% $" &enru $! re+u"a da un eem&lu( Erau 'a&e
,eor,"en" d"n re,"menul :8 ,r!n"$er"% o/" d"n T"fl"s% '" au $!*u $u fa/a #na"ne% $a ma3omedan""
aun$" $nd #'" fa$ ru,!$"unea(
4 "-a&o" $e s-a #nm&la $u lo,odn"$ul !u5
< uu"a% "ns"n$"v( Povesea des&re soldaul $asra #" le,ase% deven"se '" ea $"neva de &e fron( Un
"u+" $asra((( Tr"s! &ovese% $e f!$ea o fa! #n asemenea s"ua/"e5 ."$ul le,"onar fusese $asra '"
el% #ns! de $!l!"% #nr-un la,!r(
4 L-au &r"ns% s&use faa% s$o/ndu-'" &!l!r"a $a s-o s$uure(
4 N-a avu noro$(
4 L-au #m&u'$a la .orellens$3lu$3% #n a$ela'" "m& $u un ,eneral de av"a/"e( Am fos s!-" "au
$enu'a de la Curea .ar/"al!(
La na"+aB ,nd" lo$oenenul( e fa&% $e m! &r"ve'e &e m"ne &ovesea asa5B
4 ."-au da-o #nr-o $u"e de &anof"% $u re$"&"s!% $a &e un $ole &o'al(
4 " $e-a" f!$u $u $enu'a5
>aa *m+" '" &r"v" rul(
4 Am arun$a-o #n Havel( Ar!! a&a $enu'"e '" fur"oas! $are $ur,ea #n fa/a lor% ma" sr!lu$"oare $a
de o+"$e" d"n $au*a &lo""= e-asa v"n #n f"e$are *" a"$"% s!-" s&un= un! *"ua% Ro+erB( Uneor" #"
arun$ flor" '" $nd &le$ #" s&un= La revedere% Ro+er% r!*+o"ul #n$! nu s-a sfr'"B(
4 Te #n/ele,% s&use lo$oenenul '" se m"r! $! o #n/ele,e #nr-adev!r(
 Amndo" au mers a$as! la fa!( Ea '"-a arun$a 3a"na ro'"e &e un s$aun '" a &ro&us s! fa$! $afea%
dar a des$o&er" $! nu ma" avea nu ma" avea n"m"$ al$eva de$ $eva s"$le de +ere '" do" l"r" de
vod$! aduse de Ro+er de &e fronul de es( Au +!u vod$! d"nr-o 3al+! de +ere% a&o" faa s-a
 #n"ns &e sofa( Lo$oenenul o s!ru! '"-" &oves" des&re In,e '" Gunn"% #" s&use '" $! vo"a s! se
r!*+une(
4 Nu folose'e la n"m"$% 'o&" faa% srn,ndu-se ln,! el(
 )" srnse #n m"n" ,enun$3"" roun*"% #n vreme $e ea #l mn,"a &e &!r(
4 A" &!r frumos% $el al lu" Ro+er era $a al !u% la fel de ne,ru(
.na lo$oenenulu" alune$! ma" sus% dar fusa era a de srm! #n$ nu &uea mer,e ma"
de&are faa #'" desf!$u &"$"oarele a&roa&e f!r! s!-'" dea seama% sus&"n!% #l lu! de ,( e,eele
lo$oenenulu" $on"nuau s! ur$e s"m/" mar,"nea $"ora&ulu" '"% $3"ar deasu&ra% o $"$ar"$e adn$!(
4 Ce-" asa5
4 < s$3"0! de +om+!% a$um do" an"(
Rana sn,erase foare mul #n noa&ea a$eea( Un mar"nar de &e dra,oarele de m"ne se ,r!+"se
s!-" le,e un ,arou d"n &an,l"$a +eree" sale% $u &area &e $are s$r"a .ar"na de r!*+o"B la 6edere(
a$! rana n-ar f" fos a de ,rav! ar f" rs% dar suferea ,roa*n"$% s$3"0a a"nsese osul( Un
m"l"meru ma" mul '" ad"o &"$"orB s&usese $3"rur,ul( )'" r"d"$! &"$"orul $a s!-l &r"veas$!=
4 Am &"$"oare frumoase% nu-" a'a5
4 a% s&use lo$oenenul(
< lu! #n +ra/e% o s!ru!( Ea des$3"se ,ura '" se $ono&"r! #nr-un lun, s!ru( e,eele #n$! nes",ure
 #" raser! fusa #n sus% #n vreme $e faa se r"d"$! &u/"n(
4 Nu re+u"e% 'o&" ea $u o$3"" #n$3"'"( A+"a ne-am $unos$u
ar se l"&" de el% #'" a&!s! ,ura &e ,ura lu" #nr-un s!ru la$om% murmur! n"'e +"ee $uv"ne( El o
mu'$! de ,% #" s!ru! sfr$ur"le sn"lor de*vel"/" '" #'" &l"m+! de,eele &e umer"" e"(
U"ar! oul% $ufundndu-se #n dra,ose( T"m& de o $l"&!% o $ulme a u"!r"" '" a v"e/""% d"n momen $e
m"ne avea s! moar!( Ea &ln,ea% dar de $e5 >!r! #ndo"al! $! n-ar f" '"u s! s&un!( )l &ln,ea &e
Ro+er% $enu'! r"s"&"! &e fundul rulu"% se &ln,ea &e ea #nse'"5 < s"ren! #n$e&u s! urle(
Se r"d"$ar! &e 0um!ae '"( as$ular! $u aen/"e #n$orda! $on$erul "nfernal $are +nu"a deasu&ra
ora'ulu"% a&o" $!*ur! "ar!'" unul #n +ra/ele $elu"lal(
4 Sun en,le*""% s&use ea( Todeauna v"n *"ua(
Pueau f" au*"e av"oanele% foare sus( Cum reu'es$ oare s! ,!seas$! erl"nul &e vremea asa5
 )n$e&ur! e&lo*""le% f!$nd s! se $uremure ,eamur"le(
4 Co+orm #n &"vn"/!5 #nre+! lo$oenenul(
4 Nu% e ,roa*n"$!% umed! '" murdar!( S! r!mnem a"$"(
Se "u+"r! d"n nou '" adorm"r! #nl!n/u"/"% e&u"*a/"( Seara% $nd s-au re*"% $on"nua s! &lou!( !ur!%
 

mn$ar!% f!$ur! "ar!'" dra,ose se s"m/"r! deoda! foare "ner"( A doua *" ven" sora e"% $are era
fun$/"onar! la S( E&res"a e" favor"! era $uvnul ra3a% &e $are-l folosea la f"e$are dou! m"nue(
Lo$oenenul era eas&era% o fa! a de frumoas! n-ar f" re+u" s! foloseas$! $uv"ne(((
4 La na"+a% vo" do" nu v-a/" &l"$"s" &e #nuner"$5 s&use ea r*nd( " da$! v! ale,e/" $u un $o&"l
La dra$u5
Se duse la +u$!!r"e '" #n$e&u s! s$oo$eas$! &r"nre $r!"/"(
4 Sun &e &un$ul s! #nf""n/e*e o nou! or,an"*a/"e% sr",! ea s$o/nd $a&ul &e u'!( E se$re!( La
na"+a% $e &ovese 6or s! &un! mna &e ul"m"" !"a/"-#m&re0ur $u un re,"men S adus d"n Polon"a
'" d"n Sude/"( Unul d"nre e"% un SS-"s% m-a #n,3esu" la oale!( Crede $! serv"$"ul e un +ordel% $eea
$e% la urma-urme"% e desul de adev!ra(
S$!&! d"n mn! un ou(
4 Ra3a% sr",! ea% lov"nd $oa0a $u &"$"orul(
4 Al"$e e o adev!ra! s$roaf!% #" s&use faa lo$oenenulu"% dar e de rea+!( )" &o/" &oves" or"$e% nu
e denun/! n"$"oda!( A as$uns un evreu a"$"% al!ur"% dar n-a vru s!-l a0ue &e Ro+er &enru $! nu-"
&la$ de*eror""( 1"$e $! sun la'"(
Lo$oenenul f!$u un ,es va,( Ce era la'"ae sau nu #n a$es r!*+o"5
4 A" &uea s! de*ere*"5
4 C"ne a de*era5 sr",! Al"$e d"n +u$!!r"e( Nu a'e&! r!s&unsul N-a" un 'or/5 Nu-l ,!ses$
delo$ Ra3a% u"e-l
4 Nu $red $! a' #ndr!*n"% r!s&unse lo$oenenul(
4 Tre+u"e s! f"e a de #ns&!"mn!or &e fronul de es( Nu /"-e n"$"oda! fr"$!5 #nrea+! ea
mn,"ndu-l &e o+ra*(
4 ."-e fr"$! odeauna% dar da$! r!mn a$olo am o 'ans! s! s$a&( "m&or"v!% da$! de*ere* '"
&un mna &e m"ne% nu ma" am s$!&are= &luonul de ee$u/"e la Senne sau la .orellens$3lu$3(
4 Sun mul/" ee$ua/"5
4 Un num!r de ne$re*u(
4 " $nd &le$"5
4 ."ne(
Ea of! '"-l s!ru! "ar!'" $u +u*ele &l"ne '" frem!!oare% $a un ru &r"m!vara( Al"$e ven" $u de0unul(
4 S&er s!-m" fa$e/" onoarea( He"n* v"ne d"sear!% vom f" o/" &aru(
C"ne &oae f" He"n*5B #'" s&use lo$oenenul(
Con"a$ul '" +erea re$eau d"n mn! #n mn!( eau o $e le $!dea su+ mn! '" Al"$e o+/"nea mule
lu$rur"% sau ma" +"ne-*"s le fura% dar '"a $! $e"lal/" furau '" e" '" a$e'"a '"au $! ea '"a
 A'a $! sfr'ea &r"n a fura la lum"na *"le"(
4 Al"$e% n-a" n"$" o urm! de moral"ae% s&unea sora e"( Nu &o/" ou'" s! sa" #n $om+"ne*on #n fa/a
lo$oenenulu"(
4 Ra3a% *"se Al"$e% '" la na"+a $u morala(
Num"ul He"n*% &e $are-l au*"r! ur$nd s$!r"le #n fu,!% "nr! a'a $um "nr! $"neva $are are dre&ul s!
fa$! *,omo era Uners$3arf@3rer SS(
4 un!% feelor U"e% r!s$!u '" $afea(
S$oase un 3o3o de +e/"v '" nu o+serv! ,radul lu" <3lsen% &e $are-l num" f!r! fasoane $ole,aB% dar
lo$oenenulu" nu-" &!sa de n"m"$(
!ur! "ar!'"% ,lum"r!% a&o" se duser! la $ul$are( Al"$e ,emea de &l!$ere% He"n* rdea $a un
mer$enar '" r!sufla $a un aur(
 A doua *"% #n *or"% lo$oenenul &le$! f!r! s! re*eas$! &e n"men"% f!r! m!$ar s! '"e numele fee"(
Se duse #n ,ara >r"edr"$3srasse( Peronul era #n/esa de solda/" #n &erm"s"e $e se #nor$eau &e
fron% un"" #nso/"/" de $e" a&ro&"a/"% dar ma0or"aea s"n,ur"% $!$" erau ev"ae des&!r/"r"le #n ,ar!% $are
am"neau &rea mul de #nmormn!r"( <3lsen se &l"m+a nervos &e &eron( Nu-" $eva o+"'nu" s!
&le$" #na"ne de sfr'"ul &erm"s"e"B% ,nd" el(
4 e $e na"+a nu lua/" renul de la C3arloen+ur,5 #nre+! un fun$/"onar al ,!r"" un ,ru& de solda/"(
G!s"/" ma" u'or lo$ur"% renul se formea*! a$olo(
Un su+of"/er +!rn% $e s!ea a'e*a &e ran"/!% s&use d"s&re/u"or=
4 )n $el!lal sens ar re+u" s! lu!m renul% ar re+u" s! mer,em la S$3le"s"n,er Hof(
4 e $e5 E ul"ma sa/"e d"n erl"n% &l"n! o$3"(
4 To$ma"% rn0" un <+er,efre"er #n"ns &e &eronul ud% $u o $u"e de mas$! de ,a*e su+ $a&( Nu e
n"$" un ren de fron #n ,ara S"le*"a% dar% da$!-/" v"*e*" fo"le la $omandanul ,!r""% $'"," o *" '" &le$"
 #n *"ua urm!oare(
Sos" un ra&"d% #n/esa de solda/" &e $are +!rnul su+of"/er #" ar!! r*nd(
4 Q'"a au #n/eles Pun r!m!'a, &e $e vre/" $! renul se va ,ol" #n ,ara S"le*"a% dar re+u"e s! ne
,r!+"m( a$! #nr*"e% $"n"" de 0andarm" vor f" a$olo '" avem oae 'ansele s! f"m &u'" la *"d(
C/"va solda/" s!r"r! s&re ren% #n$er$nd s! se a,a/e(
4 Nu le e +"ne s&use su+of"/erul #nvesel"( " e" s-au &r"ns
4 N"$" o o&r"re la ,ara S"le*"a sr",a $ondu$orul $e fu,ea #n lun,ul &eronulu"(
Se au*" un 3o3o de rs asur*"or( Ce vor+e'" < s! f"m ma" re&ede a$as!B(
>un$/"onarul $e re$omandase ,ara C3arloen+ur, &r"vea $u ,ura $!s$a! renul ar3"&l"n(
4 >@3rer-ul nu va $'",a r!*+o"ul $u urma asa% s&use el% &le$nd su&!ra( Un lo$oenen de
+l"ndae ven" la lo$oenenul <3lsen '"-l salu! $u fam"l"ar"ae(
4 )n$er$" 'me$3er"a $u ,ara S"le*"a5
 

4 Nu% r!s&unse <3lsen% $u ne&!sare(


4 ra,! &r"eene% dar e o *" de &erm"s"e #n &lus
4 N-am $3ef% re&l"$! lo$oenenul *m+"nd(
<f"/erul se #noarse &e $!l$"e '" se #nde&!r! re&ede( Na*"s sau m&"% #'" s&use el% &ro+a+"l
amndou!B( Se duse s&re do" lo$oenen/" de "nfaner"e% d"nre $are unul d"s&!ru "med"a #n ren(
 A,!/ae &e oae ,arn"ur"le% &an$are s$r"se $u l"ere mar" &urau lo*"n$" #n$ura0aoare% de eem&lu=
.er,e/" s&re v"$or"eB Un su+of"/er s$u"&! &e una d"nre ele= N-au de$ s! mear,!B
eoda! se au*" un flu"era( Era semnalul de aver"*are da de un >eld?e+el de la ar"ler"e( Tre" $!'"
de o/el% re" 0andarm" se "v"r! &e &eron( <$3"" amen"n/!or" s$l"&eau su+ $!'"le sr!lu$"oare( Trenul
&e $are-l a'e&a lo$oenenul "nr! #n ,ar! '" se o&r" #n s$r'ne de frne( Solda/"" se re&e*"r!(
Sr",!e% $3em!r"% #n0ur!ur"% $erur"(
4 Ur$a/" #n va,oane% renul &lea$!
 )n$e% renul sr!+!u erl"nul% re$u &ese S&ree% #n de&!rare se ,3"$eau Aleander&la* '"
Prefe$ura de &ol"/"e% unde sue de oamen" #n$3"'" #'" a'e&au f!r! #ndo"al! moarea( )n ,ara S"le*"a
era o mul/"me ur"a'!% dar &u/"n" au ur$a #n ren( Coada #n fa/a +"roulu" $omandanulu" ,!r"" $re'ea
mereu% o $oad! de oamen" mul/um"/" $! reu'"ser! s!-'" v"*e*e 3r""le '" un"" #m&"nseser!
 #ndr!*neala &n! a$olo #n$ s! s&un! fam"l"e" s!-" a'e&e d"n$olo de +ar"ere( Un 'u"era lun,%
me,afoanele em"eau ord"ne( Trenul lo$oenenulu" #'" urm! drumul s&re es(
>"e$are $om&ar"men era &l"n $u o ,r!mad! de +!r+a/" #n drum s&re a+aor% $are aveau #n$! #n
sn,e am"n"rea $elor $"n$"s&re*e$e *"le m"nunae( ar a$um #" a'e&a al$eva= fo$ul% +l"ndaele%
lu&ele $or&-la-$or&% sn,ele% mu"l!r"le% moarea((( $uv"ne $u o asemenea #n$!r$!ur! de ,roa*! '"
sufer"n/e #n$ de&!'ea or"$e #n$3"&u"re(
G3emu" #nr-un $ol/% su+ mana% lo$oenenul #n$3"se o$3""% #n vreme $e $e"lal/" 0u$au $!r/"% +eau sau
s&uneau &ove'" o+s$ene( Lo$oenenul <3lsen &ln,ea((( #n !$ere( )'" &ln,ea f"ul &"erdu% $!m"nul
d"srus% #'" 'ln,ea s"n,ur!aea((( a nu Nu era s"n,ur( A$olo unde #l du$ea renul erau fra/"" s!" de
arme% $amara*"" s!"(
" #" revedea &e o/"= !rnul% $a o sn$!% m"$ul le,"onar% ose&3 Pora% ."$u/ul% a de #nal% a
de &ros% '" o/" $e"lal/"(((
Trenul sr!+!ea German"a(
 )n $l"&a a$eea% #n s&aele fronulu" se #n$3e"a $on$enrarea de ru&e sov"e"$e( Toul fusese &re,!"
&enru $ea ma" mare ofens"v! d"n "sor"a r!*+o"ulu"(
 )nr-o ,roa&! adn$! de o+u* "-ar f" &uu vedea &e Pora% ."$u/ul '" un "nfaner"s rus $are 0u$au
*arur"( P"soalele lor m"ral"er! *!$eau arun$ae al!ur"( To/" re" a0unseser! a$olo #n "m&ul lu&e"(
."$u/ul $'",ase de0a o s"$l! de vod$! $nd ur,"a $ea mare a fronulu" r!+ufn" de la o *are fa
$ealal! '" &use $a&! 0o$ulu"(
ou! sue 'a"*e$" '" re" de d"v"*"" de "nfaner"e '" o&*e$" '" $"n$" de d"v"*"" +l"ndae &orneau la aa$(


S-ar putea să vă placă și