Colegiul Tehnologic „Constantin Bursan” Hunedoara

LUCRARE PENTRU ATESTAREA COMPETENŢELOR

PROFESIONALE
NIVEL 4
Tehnician mecatronist

Îndrumător: Elev:
prof.Cristea Ionela-Mihaela Pascu Ioan-Viorel
Clasa a XIII-a seral

2021-2022
 Cuprins
Argument.....................................................................................3
Capitol 1. Senzori.........................................................................4
1.1. Senzori inductivi..............................................................4
1.2. Senzori capacitivi............................................................6
1.3. Senzori de proximitate cu ultrasunete..............................7
Capitol 2. Traductoare.................................................................9
2.1. Generalități, performanțe, clasificare.................................9
2.2. Traductoare mecanice......................................................11
Bibliografie................................................................................13
Webografie................................................................................13

2
 Argument
Cuvintele “senzor” si “traductor” sunt pe larg utilizate în cadrul sistemelor de
măsurare.
Senzorul este foarte popular în zona Statelor Unite, în timp ce noțiunea de traductor
este des folosită în zona europeana.
Cuvântul “senzor” este derivat din cuvântul latin “sentire” care semnifică “a percepe”,
în timp ce “traductor” din “transducere” care înseamnă “a traversa”. O definiție de dicționar
atribuie cuvântului “senzor” semnificația de “dispozitiv care detecteazã o schimbare într-un
stimul fizic și o transformã într-un semnal care poate fi măsurat sau înregistrat”, în timp ce
pentru cuvântul “traductor” definiția este de “dispozitiv care transferã putere de la un sistem
la altul în aceeași formă sau în una diferită”.
Delimitare sensibilă între cele douã semnificații: se poate folosi cuvântul “senzor”
pentru elementul sensibil însuși, iar cuvântul “traductor” pentru elementul sensibil și
circuitele asociate; exemplificare: putem spune că un termistor este un “senzor”, în timp ce un
termistor plus o punte de măsurare rezistivã (care transformã variațiile de rezistență electrică
în variații de tensiune) este un “traductor”. În această accepțiune rezultã cã toate traductoarele
vor avea un senzor, iar majoritatea senzorilor (nu toate însã!) vor fi traductoare.
Într-un termen general, un traductor este un dispozitiv care convertește un semnal de o
anumită natură fizică într-un semnal corespunzător având o natură fizică diferită.
Un traductor, în sine, este un convertor de energie, semnalul de intrare fiind
întotdeauna energie sau putere. Totuși puterea (care prin integrare dă energia) asociată
semnalului de intrare trebuie sã fie suficient de mare pentru a nu fi perturbată de către
traductor mărimea de măsurat, sau traductorul trebuie să influențeze neglijabil mărimea de
măsurat (se spune că puterea preluatã de la mărimea de măsurat trebuie să fie sub o anumită
valoare denumită putere disponibilă). Exemplificare: mãsurarea unei forțe cu ajutorul unor
mărci tensometrice, efectul de retroacțiune produs de traductor către mărimea de măsurat este
prezent la orice măsurare, dar acțiunea sa este inferioarã unui prag impus.
Deoarece existã 6 clase diferite de semnale: mecanic, termic, magnetic, electric, optic
și chimic; putem spune că orice dispozitiv care convertește semnale dintr-o clasă în alta este
considerat a fi un traductor.
Traductoarele electrice pot fi concepute pentru orice mărime neelectricã prin alegerea
unui material corespunzãtor pentru elementul sensibil (datorită structurii electronice a
materiei, orice variație într-un parametru neelectric va avea ca efect o variație corespunzãtoare
a unui parametru electric);

3
 Datorită posibilităților electronice de amplificare ale semnalului electric de ieșire
rezultă că energia acestuia nu este alterată în procesul de mãsurare;

4
 Capitol 1. Senzori
Senzorul este elementul sensibil cu rolul de a detecta mărimea de măsurat, aplicată la
intrarea sa, şi de a o converti într-o altă mărime fizică, de aceeaşi natură sau de natură diferită.
Ansamblul format din elementul sensibil (senzorul) şi elementele de adaptare şi
prelucrare (condiţionare şi tratare ale semnalului) se numeşte traductor. Traductorul poate
avea în structura sa mai mulţi senzori, capabili să efectueze conversia mărimii de măsurat într-
o mărime electrică, indirect, prin mai multe etape intermediare.
Senzorii de proximitate sunt cei mai simpli senzori, care au o utilizare universală,
deoarece pot realiza o mulţime de funcţii:
 sesizează apropierea obiectelor în zona de lucru al utilajelor la o deplasare pe
conveiere, sau depistează apariţia oamenilor în zona de control sau de pază;
 asigură poziţionarea liniară sau unghiulară a obiectelor;
 asigură numărarea sticlelor sau a obiectelor la deplasarea lor pe conveiere;
 controlul umplerii şi al defecţiunilor sticlelor;
 controlul ruperii benzilor sau conductoarelor;
 controlul şi măsurarea nivelului unui lichid sau material solid;
 controlul şi măsurarea distanţei până la obiect;
 asigură controlul numărului de foi într-un strat sau numărarea banilor;

În plus la toate aceste funcţii, realizate fără contact fizic, senzorii de proximitate mai
au o construcţie compactă cu gabarite şi mase minime, deoarece sunt realizate cu elemente
microelectronice. Ei au, de regulă, 2-4 pini (picioruşe de conexiuni exterioare) şi o alimentare
de 24 V DC, iar în unele cazuri - 230 V AC.
După principiul fizic de funcţionare aceşti senzori se împart în 4 sau 5 grupe
principale:
- inductivi,
- capacitivi,
- optici (fotoelectrici) şi cu ultrasunete.
În continuare se propune o analiză a principiilor de funcţionare, variantelor
constructive şi particularităţilor principale ale acestor senzori.

1.1. Senzori inductivi

Aceşti senzori au cea mai largă răspândire în practică, deoarece sunt simpli, fiabili şi
au un preţ mic. Principiul lor de funcţionare, de asemenea, este simplu. În figura 1.a sunt

5
reprezentate elementele componente principale ale senzorilor inductivi: un circuit oscilatoriu
rezonant LC, un redresor (rectifier), un comparator pe baza unui bistabil basculant Schmidt şi
un amplificator.
Circuitul oscilant este realizat pe baza unui tranzistor în regim de repetor, a unui
rezonator de frecvenţă înaltă (2-5 kHz) şi a unei înfăşurări cu 2 secţii, una dintre care este
conectată în cercuitul de reacţie pozitivă al tranzistorului (fig. 2.b). Acest circuit produce un
câmp electromagnetic de frecvenţă înaltă în zona de control a senzorului, în apropierea căruia
este amplasată înfăşurarea generatoare. Această înfăşurare poate fi reprezentată ca primarul
unui transformator.

Fig. 1 Schema - bloc şi schema de principiu a oscilatorului senzorului inductiv

Când în zona de control nimereşte vreun obiect metalic, câmpul electromagnetic
alternativ induce în el, ca într-un circuit magnetic, nişte curenţi turbionari, care produc, la
rândul lor, câmpul de reacţie magnetică (fig. 2, a). Acesta din urmă acţionează asupra
câmpului înfăşurării primare, micşorându-l şi blocând astfel oscilatorul. Ca urmare, bistabilul
Schmidt basculează şi activează tranzistorul amplificatorului de ieşire (fig. 2, b)

Fig. 2 Principiul de găsire a obiectului metalic (a) şi diagrama simplificată de

funcţionare a senzorului inductiv (b)

6
 În ceea ce priveşte amplificatorul etajului de ieşire, senzorii inductivi se produc în
următoarele variante diferite:
cu alimentare în curent continuu şi cu tranzistor de ieşire p-n-p, care în stare neactivată
formează un semnal 0, echivalent cu un contact normal deschis (ND) (fig. 3, a),
cu alimentare în curent continuu şi cu tranzistor de ieşire n-p-n, care în stare neactivată
formează un semnal 1, echivalent cu un contact normal închis (NÎ) (fig. 3,b) ;
cu ambele tipuri de tranzistoare şi cu 2 semnale (2 contacte) opuse la ieşire;
cu alimentare în curent alternativ şi cu un redresor adăugător (fig. 3, c);
cu alimentare în curent alternativ şi cu 2 contacte opuse de ieşire (fig. 3,d).

Fig. 3. Scheme de conectare a etajelor de ieşire ale senzorilor inductivi

Parametrul principal al senzorilor inductivi de proximitate îl constituie distanţa de

control sau activă a obiectelor metalice, care pot fi depistate. Această distanţă depinde de mai
mulţi factori, de exemplu de proprietăţile magnetice ale obiectelor controlate şi de puterea
elementelor componente. Evident, că cu cât distanţa activă este mai mică, cu atât gabaritele
senzorilor sunt mai mici. Această distanţă însă nu este uniformă faţă de suprafaţa capului
senzorului, ci are o formă conică.
Senzorii inductivi, produşi de diferite companii, pot avea diferite valori ale distanţei
nominale de acţionare şi diferite variante constructive. Pentru distanţe mai mici cea mai
răspândită însă este varianta cilindrică cu diametru filetat M8, M12, M18, M30, produs din
oţel inoxidabil sau din mase plastice. Pentru distanţe mai mari se utilizează forma cubică cu
dimensiuni mai mari.

1.2. Senzori capacitivi

Aceşti senzori reprezintă o variantă alternativă şi adăugătoare a senzorilor inductivi,
deoarece pot să detecteze atât obiecte metalice, cât şi cele dielectrice în diferite stări şi forme -
lichide , solide, inclusiv în formă de praf, adică sunt în principiu universali. Ei pot să
înregistreze prezenţa şi nivelul multor materiale şi substanţe conducătoare de curent electric

7
sau izolatoare, de exemplu a apei, uleiului, spirtului, hârtiei, cartonului, sticlei, maselor
plastice, cimentului, nisipului, făinii, zahărului, grăunţoaselor şi multor altor substanţe.
Componenţa elementelor senzorilor capacitivi de proximitate (fig. 5) este practic
aceleaşi ca şi la senzorii inductivi (fig. 2), însă principiul de detectare a obiectelor sau
materialelor este diferit. Într-adevăr, se utilizează un oscilator rezonant LC de frecvenţă înaltă
identic, însă în acest caz variază nu inductivitatea, ci capacitatea condensatorului circuitului,
iar câmpul electromagnetic se reprezintă deja ca un câmp electrostatic dintre armăturile unui
condensator. În realitate evidentă este o singură armătură a acestui condensator, flouting base
electrode, cea dea doua fiind corpul sau masa Ground (fig. 5).

Fig. 5 Componenţa şi principiul de funcţionare al senzorilor capacitivi

Distanţa de acţionare ai acestor senzori pentru obiecte metalice constituie 5, 10 sau 20
mm.

1.3. Senzori de proximitate cu ultrasunete

La baza funcţionării acestor senzori se află transmiterea periodică a unor unde
ultrasonore de frecvenţă înaltă (60-400 kHz) şi receptarea timpului ecourilor (întoarcerii)
acestor unde, reflectate de un obiect, distanţa până la care trebuie controlată. Acest timp
depinde de frecvenţa undelor ultrasonore şi de distanţa până la obiect. Cunoscând viteza
ultrasunetelor şi măsurând timpul dus-întors al lor, se poate să se calculeze distanţa sau
înălţimea până la obiect. Un avantaj important al traductoarelor ultrasonore îl constituie
posibilitatea de măsura şi controla distanţe într-un diapazon mare, de la 6 cm şi până la 10 m.
Transmiterea undelor de către emiţător se efectuează, de obicei, în forma unui con de
un unghi relativ mic, 5-8º însă acest con are în apropierea nemijlocită de emiţător o zonă
moartă, care nu poate fi controlată şi care trebuie exclusă din zona de lucru (fig. 6). Această
zonă, care constituie 15-20% din toată zona controlată, este condiţionată de intervalul minim
necesar de timp de trecere din regimul de emisie în cel de recepţie. Ea se exclude, de obicei,
prin alegerea oportună a locului de montare a senzorului.

8
 În traductoarele analogice ultrasonore distanţa măsurată este convertită într-un semnal
electric standardizat în curent 4-20 mA sau în tensiune 0-10 V (fig. 7).
În traductoarele analogice ultrasonore distanţa măsurată este convertită într-un semnal
electric standardizat în curent 4-20 mA sau în tensiune 0-10 V (fig. 1.36).

Fig. 6. Zona moartă și de lucru a Fig. 7. Caracteristici de ieșire ale

senzorului ultrasonor senzorului ultrasonor analogic
Dezavantajul principal al acestor senzori, precizia de măsurare depinde de temperatura
aerului. Însă ele prevăd o compensare a variaţiilor de temperatură.
Notarea convenţională a senzorilor cu ultrasunete este specificată doar prin litera U
deasupra rombului, iar conectoarele lor pot avea 4-5 pini (fig. 7). Intrarea X1 este destinată
pentru sincronizarea a 2 senzori, care sunt amplasaţi aproape unul de altul, sau pentru
comandă cu ajutorul controlerului programabil.

Fig. 7. Notarea și conectarea senzorilor cu ultrasunete în schemele electrice

9
 Capitol 2. Traductoare
2.1. Generalități, performanțe, clasificare
Într-un cadru general, un traductor este un dispozitiv care convertește un semnal de o
anumită natură fizică într-un semnal corespunzător având o natură fizicî diferită.
Un traductor, în sine, este un convertor de energie, semnalul de intrare fiind
întotdeauna energie sau putere. Totuși puterea (care prin integrare dă energia) asociată
semnalului de intrare trebuie sã fie suficient de mare pentru a nu fi perturbată de către
traductor mărimea de măsurat, sau traductorul trebuie să influențeze neglijabil mărimea de
măsurat (se spune că puterea preluatã de la mărimea de măsurat trebuie să fie sub o anumită
valoare denumită putere disponibilă). Exemplificare: mãsurarea unei forțe cu ajutorul unor
mărci tensometrice, efectul de retroacțiune produs de traductor către mărimea de măsurat este
prezent la orice măsurare, dar acțiunea sa este inferioarã unui prag impus.
Deoarece existã 6 clase diferite de semnale: mecanic, termic, magnetic, electric, optic
și chimic; putem spune că orice dispozitiv care convertește semnale dintr-o clasă în alta este
considerat a fi un traductor.
Traductoarele electrice pot fi concepute pentru orice mărime neelectricã prin alegerea
unui material corespunzãtor pentru elementul sensibil (datorită structurii electronice a
materiei, orice variație într-un parametru neelectric va avea ca efect o variație corespunzãtoare
a unui parametru electric);
Datorită posibilităților electronice de amplificare ale semnalului electric de ieșire
rezultă că energia acestuia nu este alterată în procesul de mãsurare;
Traductoarele sunt elemente din structura sistemelor automate care au rolul de a
măsura valorile parametrului reglat și de a converti acest parametru (mărime) într-o mărime
fizică ce este compatibilă cu mărimea de intrare în elementul următor al sistemului.
Traductoarele se compun din elementul sensibil și elementul traductor, conform figurii de mai
jos.

Elementul sensibil efectuează operația de măsurare propriu-zisă, iar elementul

traductor asigură transformarea semnalului într-un alt semnal, în general electric sau
pneumatic, unificat, semnal ce se pretează pentru transmiterea la distanță.
Performanțele traductoarelor pot fi apreciate pe bază următoarelor caracteristici:

10
 Este necesar ca această sensibilitate să fie constantă pe tot domeniul de măsură, adică
elementul să fie liniar, în caz contrar sensibilitatea putându-se defini în jurul oricărui punct de
funcționare. În mod normal, elementele de măsurat prezintă un anumit prag de sensibilitate,
adică o valoare limită i sub care nu mai apare o mărime măsurabilă la ieșire.
Precizia se definește că valoarea relativă a erorii exprimată în procente:

Liniaritatea se referă la aspectul caracteristicii statice a elementelor și, această

caracteristică nu trebuie să prezinte curburi.
Comportarea dinamică. Această caracteristică se referă la capacitatea elementului de a
reproduce cât mai exact și fără întârziere variațiile mărimii măsurate. Se apreciază pe baza
funcției de transfer a elementului, adică pe baza constantelor de timp ce intervin sau, uneori
pe baza benzii de trecere.
Reproductibilitate, reprezintă proprietatea elementelor de a-și menține neschimbate
caracteristicile statice și dinamice pe o perioadă cât mai lungă de timp, în anumite condiții de
mediu admisibile.
Timpul de răspuns reprezintă intervalul de timp în care un semnal aplicat la intrare se
va resimți la ieșirea elementului. Acest timp poate fi oricât de mic, dar niciodată nul, putând fi
asimilat cu inerția.
Gradul de finețe se caracterizează prin cantitatea de energie absorbită de traductor din
mediul de măsură, recomandându-se să fie cât mai mică pentru a nu influența desfășurarea
procesului. Alegerea traductorului se va face în funcție de parametrul reglat, în funcție de
mediul de măsură, în funcție de tipul semnalului: continuu, electric sau neelectric,
discontinuu, ș.a.
Privite sub aspectul tipului de semnale, traductoarele pot fi analogice sau pot fi
numerice (cifrice). Clasificarea traductoarelor este o problemă destul de dificilă, deoarece
varietatea acestora este multiplă.
Una din variantele de clasificare, în funcție de mărimea de intrare și cea de ieșire, este
prezentată schematic mai jos.

11
 Un alt mod de clasificare, poate fi făcut în raport de mărimea de natură neelectrică pe
cale electrică. În acest caz vom avea:
a. Traductoare pentru mărimi geometrice: rezistive, inductive, capacitive și numerice de
deplasare; cu radiații; de proximitate.
b. Traductoare pentru mărimi cinematice: de viteză; de accelerație; de șocuri și vibrații;
giroscopice.
c. Traductoare pentru mărimi mecanice: elastice (tracțiune, compresie, îndoire, cuplu);
tensometrice rezistive; cu coarda vibrantă; magnetostrictive; de forță; de cuplu.
d. Traductoare pentru mărimi tehnologice: presiune, debite, nivel, temperatură.
e. Alte traductoare: integrate, etc.

2.2. Traductoare mecanice

Principalele mărimi mecanice măsurate în tehnica sunt cele specifice construcțiilor
mecanice din care derivă și alte mărimi specifice: masa, duritatea, tensiunea mecanică,
alungirea relativă, modulul de elasticitate, presiunea ș.a. La măsurarea mărimilor mecanice
pot fi utilizate traductoarele specifice, dar și traductoarele de deplasare care au în componență
un element elastic ce captează forța sau momentul și le transformă într-o deplasare.
Totodată este necesar să se acorde o atenție deosebită pentru reducerea la minim a
riscurilor unor deformări accidentale, cum ar fi flambajul, adică îndoirea structurii la o
compresie axială, precum și alegerea unor variante de măsurare diferențiale.
Traductoare elastice de cuplu funcționează în general pe principiul măsurării
deformației produse de cuplu asupra unor traductoare mecanice. Aceste traductoare pot avea
formă de cilindru plin, tub sau bară pătrataă reprezentate schematic:

12
3.29. a), b), c). Notând cu M – cuplul transmis axial, G – modulul de rigiditate, unghiul de
torsiune θ si tensiunea maximă, cu notațiile din figură sunt date de relațiile:
- cilindru plin:

- tub:

- Bară pătrată:
Precizăm că, tensiunea mecanică maximă nu trebuie să depaășească 2/3 din tensiunea
mecanică limita de forfecare, iar în cazul în care pe lânga forfecare mai apare și fenomenul
de îndoire a axului, ceea ce duce la erori suplimentare, lungimea axului trebuie redusa, ceea
ce în final duce la scăderea sensibilității.

13
 Bibliografie
Ionescu, G.,ş.a., Traductoare pentru automatizări industriale, vol I., Editura tehnică, Bucureşti,
1985.
Popescu, D., Senzori şi interacţiunea cu mediu tehnologic, Universitatea Politehnică
Bucureşti, 1998.

Webografie
https://www.academia.edu/30646109/SENZORI_
%C5%9EI_TRADUCTOARE_NOTE_DE_CURS
https://www.studocu.com/ro/document/universitatea-din-craiova/senzori-si-traductoare/002-
curs-2-st-senzori-si-traductoare/3866825
https://www.scritub.com/tehnica-mecanica/Senzori-si-Traductoare85897.php
https://dokumen.tips/documents/senzori-si-traductoare-suport-de-curs-55a0c91563bd3.html

14