UNIVERSITATEA DE ȘTIINȚE AGRONOMICE

ȘI MEDICINĂ VETERINARĂ DIN BUCUREȘTI

Facultatea de Management şi Dezvoltare
Rurală

REFERAT LA COMUNICAREA EDUCAȚIONALĂ

TEMA: COMUNICAREA SCRISĂ

Prof. Coordonator:
Lector Trăistaru Constantin Student:
Eremia Nicoleta Gabriela

BUCUREȘTI, 2022
 CUPRINS

Introducere.............................................................................................................................................. 3
1. Noțiuni generale privind comunicarea............................................................................................... 4
a. Ce este comunicarea?.................................................................................................................. 4
b. Caracteristicile unui proces de comunicare ................................................................................ 4
c. Funcțiile comunicării................................................................................................................... 5
2. Comunicarea scrisă............................................................................................................................. 6
a. Comunicarea scrisă – o cerință vitală.......................................................................................... 7
b. Obiectivele comunicării..............................................................................................................7
c. Comunicarea scrisă la nivel de organizații................................................................................. 8
d. Cunoașterea individului prin scris.............................................................................................. 10
3. Concluzii............................................................................................................................................ 11
4. Bibliografie........................................................................................................................................ 11

11
 Introducere

Privit din perspectivă istorică, drept proces dezvoltat de-a lungul secolelor, scrisul, acel „sistem
de semne grafice convenţionale conceput pentru redarea cuvintelor şi a gândirii” a marcat atât evoluţia
societăţii umane cât şi descoperirea focului. Întocmai acestuia din urmă, scrisul şi-a dobândit o aură
legendară, ce face dificilă fixarea lui în timp şi spaţiu.
Una dintre problemele cele mai importante pe care omul a trebuit să o rezolve spre a putea să
comunice în scris, a fost cea a suportului material, pe care el avea să-l inventeze.
Comunicarea scrisă se poate realiza prin diferite documente oficiale cum ar fi: procesul verbal,
raportul, darea de seamă, proiectul, referatul, scrisoarea de afaceri, memorial. În cadrul comunicării
scrise folosim cuvintele, dar putem folosi şi unele semene sau desene. Acest tip de comunicare se
numeşte comunicare grafică. Grafica managerial urmăreşte ordonarea şi prezentarea unui ansamblu de
date referitoare la o anumită problemă într-o manieră sintetică, uşor de perceput. Nu întotdeauna este
indicat să apelăm la comunicarea grafică dar utilizarea ei îmbunătăţeşte comunicarea şi trezeşte
interesul şi atenţia receptorului. Imaginile folosite trebuie să fie relevante, clare şi în concordanţă cu
conţinutul mesajului.
Privind problema din punct de vedere istoric, materialele folosite pentru comunicarea scrisă au
fost clasificate:
 după cele trei regnuri;
 după criteriul cronologic;
 după starea lor, sens în care pot fi diferenţiate:
1. stare naturală (piatră, oase, frunze, coaja de copaci, lemn);
2. confecţionate anume (tăbliţa de lut, pergamentul, foile metalice, ţesăturile textile etc.).
Se ştie că primele urme de comunicare scrisă datează din epoca pietrei. Pe pereţii grotelor de la
Altamira, Spania, datând de aproximativ 20.000 de ani, zimbrul în plin atac este făcut cu cărbune, cu
ocru, roşu şi galben. Acest străvechi semn al unui mesaj formulat spre a fi transmis altor oameni, care
îşi exprimau astfel la modul ritualic încrederea în izbânzi viitoare, a fost descoperit în anul 1875.
Desenele cu valoare de amintire a unor evenimente vor apărea şi în Scandinavia sau Insula
Paştelui. Olof, bătrânul rege wiking, a cerut sclavilor să-i aducă din munţi bolovani uriaşi de piatră spre
a ridica o clădire cu coloane, pe care a scris tot ce vroia să transmită posterităţii. Aşa au apărut runele
scandinave.
Scrisul a fost aşezat apoi pe plăcile de metal confecţionate, spre exemplu, în Grecia şi Italia
(îndeosebi la Teba şi la Roma), cu texte zgâriate cu un cui special sau cu o dăltiţă. O asemenea placă
metalică avea să cuprindă Periegesis Tes Hellados, cunoscuta descriere a Greciei, făcută de geograful şi
istoricul grec Pausanias (sec. al 2- lea î. Hr. ), ea devenind o sursă de informaţii, folosită de arheologii
care caută vechile monumente.
Fiecare zonă a civilizaţiei antice şi-a ales pentru scriere materialul de care dispunea în teritoriul
respectiv. Sumerienii au valorificat lutul care se dovedise a fi minunat în ţinutul dintre cele două fluvii
ale Mesopotamiei. Egiptul avea din abundenţă pe malurile Nilului o specie de trestie din care au
preparat papirusul. În China se scria pe bambus, iar în sec. al 2-lea d. Hr. pe hârtie din pai de orez, ca
materii prime găsite din belşug acolo. La Roma ca şi în Asia Mică se scria pe pergament, pe tăbliţe
cerate şi pe papirus. Fiecare material menţionat avea şi mari dezavantaje. De aceea oamenii au încercat
să scrie şi pe ţesăturile textile. La mumiile egiptene, s-au găsit feşe lungi făcute din in şi acoperite cu
hieroglife ce reprezentau incantaţii care să asigure sufletului mort intrarea în Amenti, locaşul de veci,
ale cărui desfătări erau descrise acolo. Se scria, de asemenea, pe mătase cu penel din păr de cămilă.
Scrisul a îmbrăcat la început forma pictografica. Cu timpul s-a perfecţionat şi transformat
ulterior în scrieri cu litere de alfabet. Scrisul şi comunicarea formează unul şi acelaşi proces istoric-
dialectic, determinat de schimbarea şi dezvoltarea condiţiilor vieţii materiale şi sociale. Limbajul scris

11
constituie una dintre cele mai importante şi mai revoluţionare cuceriri dobândite de oameni,în procesul
muncii şi în condiţiile convieţuirii în societate. El joacă un rol deosebit în păstrarea şi răspândirea
ştiinţei şi a culturii în precizarea şi realizarea diferitelor raporturi sociale. Comunicarea nu a rămas la
stadiul unei simple comunicări de ştiri sau veşti între oameni. S-a dezvoltat continuu pe măsura
dezvoltării relaţiilor dintre oameni şi pe măsura dezvoltării societăţilor, lumii şi a vieţii de zi cu zi.

1. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND COMUNICAREA

1.1 Ce este comunicarea?

Comunicarea este o caracteristică fundamentală a existenţei. Toate funcţiile manageriale sunt realizate
cu ajutorul comunicării, ca un proces de înţelegere între oameni cu ajutorul transferului de informaţie.
De aici rezultă cele trei aspecte semnificative ale comunicării:
 IDEE: adică ideea care trebuie transmisă receptorului.
 EMIŢĂTOR- RECEPTOR: comunicarea implică prezenţa a cel puţin două persoane fără
de care nu are sens.
 CUVÂNT-ÎNŢELEGERE: utilizarea cuvintelor astfel încât să fie înţeles de către participanţii la
procesul comunicării.
Comunicarea este procedeul prin care se transmite un mesaj de la emiţător la receptor prin intermediul
unui canal. Toate activităţile organizate de oameni în prezent îşi au izvorul în comunicare. A comunica
nu înseamnă numai a vorbi , ci şi a scrie , a citi, a asculta sau a privi Comunicarea este procedeul prin
care se transmite un mesaj de la emiţător la receptor prin intermediul unui canal..
Comunicarea esta caracteristică tuturor vieţuitoarelor deoarece a relaţiona presupune a comunica cu cei
din jur. Comunicarea implică ascultare, de aceea pentru a comunica eficient trebuie să ne dezvoltăm
abilităţile de ascultare activă. Uneori comunicarea poate duce la conflict pentru că a comunica deschis
presupune a accepta puncte de vedere diferite şi a exprima deschis propriile puncte de vedere.
În cadrul relaţiilor interumane, comunicarea a fost şi rămâne de o importanţă covârşitoare,
frecvent abordată în mass-media, în mediul universitar şi preuniversitar, în mediul afacerilor, dar şi în
viaţa de zi cu zi. Importanţa acesteia rezultă şi din strădania specialiştilor din toate domeniile de o
dezvolta necontenit, acordându-i o amploare din ce în ce mai mare, cu scopul obţinerii succesului în
toate domeniile de activitate.

1.2 Caracteristicile unui proces de comunicare

Procesul de comunicare cuprinde următoarele elemente:

1. Emiţătorul
2. Mesajul
3. Mijlocul de comunicare
4. Linbajul comunicării
5. Receptorul
6. Contextul
1. EMIŢĂTORUL este iniţiatorul comunicării, cel care elaborează mesajul. El allege mijlocul de
comunicare şi limbajul astfel încât receptorul să–i înţeleagă masajul formulat. Emiţătorul are dreptul de
a alege receptorul cu care doreşte să comunice.

11
2. MESAJUL este forma fizica în care emiţătorul codifică informaţia, poate fi un ordin, o idee, un
gând. Mesajul are ca obiectiv informarea, convingerea, impresionarea, amuzarea, obţinerea unei
acţiuni.
Mesajul este supus unui proces de codificare şi decodificare dintre cele două persoane, emitţăorul
codifică mesajul trimis iar receptorul decodifică mesajul primit. Mesajul este elementul care conţine
simbolurile verbale şi non-verbale are un “text” – care este vizibil şi are “muzică” – care poate conţine
o ameninţare nedorită. Exemplu: ”Te rog să treci pe la mine când te întorci!”
3. MIJLOCUL DE COMUNICARE sau canalul de comunicare este drumul parcurs de mesaj dinspre
emiţător spre receptor.
Poate fi formal –comunicare ce urmează structura ierarhică a organizaţiei şi informal – când
comunicarea provine din interacţiunile sociale şi legăturile informate din cadrul organizatţei. Aceasta
din urmă poate îmbrăca forme : idei, opinii, zvonuri. Mijlocul de comunicare cuprinde discuţia de la
om la om corespondenţa oficială, sedinţe ,telefon , fax, internet.
4. LIMBAJUL DE COMUNICARE poate fi:
 verbal – cu cuvinte,
 non-verbal prin limbajul corpului, timpului, spaţiului, lucrurilor, îmbrăcămintelor
 paraverbal - prin folosire tonalităţii, accentuării ritmului de vorbire
5. RECEPTORUL este persoana care primeşte mesajul, dar ascultarea mesajului este la fel de
importantă ca şi transmiterea ei.
6. CONTEXTUL este foarte important pentru că aceleaşi cuvinte vor suna altfel într-un birou decât pe
stradă. Orice comunicare are contextul ei.

1.3 Funcțiile comunicării

Indiferent de sistemul social, într-o organizaţie comunicarea îndeplineşte optfuncţii: informarea,

socializarea, motivaţia, dialogul, educaţia, promovarea culturiidistracţia, integrarea.
Funcţiile comunicării manageriale sunt:

1. INFORMAREA
 asigurarea accesului la infomaţii;
 furnizarea informaţiilor necesare desfăşurării unei activităţi care să permită realizarea
obiectivelor;
 furnizarea informaţiilor nesesare implementării deciziilor .
2. TRANSMITEREA DECIZIILOR
 comunicarea operativă a deciziilor;
 crearea unui climat care să stimuleze asumarea responsabilităţii pentru îndeplinirea deciziei.
3. INFLUENŢAREA RECEPTORULUI
 organizarea de dialoguri cu angajaţii cu asigurarea de feedback;
 stimularea comunicării dintre angajaţi.
4. INSTRUIREA ANGAJAŢILOR
 transmiterea cunoştinţelor necesare perfecţionării pregătirii profesionale, dezvoltării spirituale;
 dobândirea aptitudinilor şi competenţelor necesare exercitării profesiei
 amplificarea capacităţii de a percepe şi interpreta fenomenele, de a aborda şi soluţiona.
eficint problemele.
5. CREAREA DE IMAGINE
 asigurerea informaţiilor necesare creării de imagene personală şi organizaţională;
 formarea unei cunoştinţe de apartenenţă la organizaţie ;

11
6. MOTIVAREA ANGAJAŢILOR
 furnizare informaţiilor menite să consolideze interesul şi participarea angajaţilor la
realizarea sarcinilor;
 recunoaşterea realizărilor performante;
 evaluarea corectă a angajaţilor;
 stimularea încrederii în sine.

2. COMUNICAREA SCRISĂ

Comunicarea scrisă, alături de cea verbală, reprezintă o componentă a comunicării umane.

Caracteristicile mesajului scris sunt:
 are anumite restricţii de utilizare;
 să fie conceput explicit;
 implică un control exigent privind informaţiile, faptele şi argumentele folosite ;
 poate fi exprimat sub diferite forme ;
 este judecat după fondul şi forma textului.
Un indicator care caracterizează comunicarea scrisă este lizibilitatea. Pentru măsurarea lui se
recomandă metoda Flesch, care constă ţn calculul lungimii medii a propoziţiei sau al numărului mediu
de silabe pentru fiecare 100 de cuvinte. Pentru textele normale care trebuie citite şi înţelese de 83%
dintre oameni, media lungimii propoziţiei trebuie să fie de 15-17 civinte, cu 147 silabe la 100 de
cuvinte.
Prin comunicare scrisă se înţelege: scrisoare, conţinutul unei scrisori, schimb de scrisori între
două sau mai multe persoane, raport sau legătură între fapte, lucrări, fenomene şi situaţii. Este
procedeul de comunicare între oameni prin scrisori, înştiinţări sau comunicări scrise. Prin comunicare
scrisă se mai înţelege totalitatea comunicărilor scrise care intervin în activitatea unei
persoane juridice cu privire la relaţiile şi interesele ei.
Comunicarea făcută în scris de către o persoană fizică sau juridică reprezintă un act de
corespondenţă. Actele de corespondenţă au caracterul şi poarta denumirea de scrisori. În cazurile
concrete, însă, actele de corespondenţă au denumiri diferite: ofertă, adresa, întâmpinare, cerere,
telegrama, reclamaţie, proces-verbal, afiş comercial.
Comunicarea scrisă este folosită atunci când nu este posibilă comunicarea orală, când nu există alt
mijloc de comunicare, când comunicarea scrisă este mai avantajoasă în comparaţie cu celelalte
mijloace de comunicare şi, îndeosebi, întotdeauna este necesară existenţa unei forme scrise.
Obiectul comunicării îl formează: păstrarea relaţiilor existente şi convenabile dintre oameni,
dintre organizaţiile lor, dintre ei şi acestea, iniţierea, stabilirea și desfăşurarea unor relaţii noi,
modificarea şi stingerea relaţiilor vechi, schimbul de ştiri, gânduri, informaţii, păreri şi idei care
prezintă interes pentru relaţiile lor, precizarea anumitor situaţii şi poziţii privind interesele reciproce,
clarificarea şi aplanarea eventualelor neînţelegeri care se pot ivi în cadrul relaţiilor şi intereselor
comune, rezolvarea diferitelor probleme pe care le ridică desfăşurarea practică a raporturilor sociale
care ai leagă.
Pentru persoanele fizice, comunicarea scrisă constituie o activitate ocazională.Pentru organele
de stat, instituţii, întreprinderi şi celelalte organizaţii, comunicarea constituie o activitate continuă, o
metodă de lucru, o modalitate de rezolvare a multor probleme.
Corespondenţa a făcut pozibile noi relaţii în viaţa politică activitatea comercială, în lumea
culturală şi în existenţa cotidiană. Ea respecta un anumit protocol şi presupune, atât pentru emiţător cât

11
şi pentru receptor,cunoaşterea şi respectarea unor reguli. Ea mai presupune confidenţialitate,fiind
protejată de altfel de prevederile legale. Violarea corespondentei esteun act abuziv şi ilegal.
Rolul comunicării scrise în activitatea societăţilor comerciale reuneşte atâtdefinirea
corespondentei cât şi importanţa ei. Corespondenţa estecomunicarea scrisă între două persoane,
instituţii, scrisori primite, trimise deo instituţie, organism, persoană. Importanţa ei decurge din rolul pe
care îljoacă în activitatea societăţilor comerciale.

2.1 Comunicarea scrisă – o cerință vitală

Modul în care te exprimi în scris poate influenţa în mod dramatic mesajul receptat deaudienţa.
Acest lucru se aplică în mod deosebit în cazul noilor vizitatori pe site-ul sau blog-ul tău, care
nusunt familiarizaţi cu personalitatea ta. Pasiunile, antipatiile, sau chiar simţul umorului pot fiînţelese
greşit, cu uşurinţă, dacă actul comunicării nu este bine gândit. Comunicarea este unfactor important în
orice relaţie, fie că este vorba de un cuplu sau o companie. Studiile realizateîn companiile americane
evidenţiază comunicarea scrisă ca fiind cea mai mare problemă legatăde competentele angajaţilor.
Însă, comunicarea verbală nu este mereu cea mai eficientă metodă de comunicare. De
multe orimesajul nu este înţeles cu claritate din cauza influenţei altor factori precum
limbajulparaverbal(ton, volum, viteza de rostire etc.) şi cel nonverbal (expresia facială, poziţia,
mişcarea,îmbrăcămintea etc.). Mesajul iniţial se pierde, alţi factori pot distrage atenţia. Chiar în
întâlnirilecu angajaţii sau sesiunile de training metodă de transmitere a mesajului poate cauza
neînţelegerisau poate duce la pierderea interesului pentru mesaj. Pentru e evita acest risc,
comunicareaverbală a început să fie susţinută de cea scrisă.
Adevărul este că: dacă mesajul scris este la fel de confuz ca şi cel verbal, se ajunge la
acelaşirezultat, neînţelegeri şi lipsa de interes. Problema este că îndemânarea în scris a devenit
oartăpierdută. Curios este că noi toţi am avut parte de mai mult antrenament în comunicarea scrisădecât
în cea verbală. Cei mai mulţi dintre noi au primit 12 ani de educaţie în comunicarea
scrisăşi totuşi o folosim numai 9% din timp. Despre iscusinţa în vorbire am învăţat numai 1-2 ani, şicu
toate acestea o folosim 35% din timp.
Îndemânarea în exprimarea verbală a fost influenţată şi ea de mediile în care ne-am format în
funcţie de cantitatea şi calitatea educaţiei formale primite şi de cea oferită de comunitatealocală.
Avem tendinţa de a comunica folosind limbajul local cu persoanele din mediul local. Când
lucrăm într-un mediu diferit, cum este în majoritatea cazurilor, în societatea de azi, riscăm săpierdem
interesul şi să creem neînţelegeri. Dacă nu ne putem exprima punctul de vedere
verbal, şansele de a reuşi în mod scris sunt minime. Sid vă poate oferi soluţia la această dilemă
printr-o abordare practică a procesului de comunicare în scris.

2.2 Obiectivele comunicării

Comunicarea îşi propune să conducă la îndeplinirea intenţiilor unui individ prininteracţiune cu alţii.
În general, se consideră că un manager este un communicator de succes dacă:
1. oamenii simt că au primit suficiente informaţii de la el. Acest lucruînseamnă de obicei că
subalternii înţeleg ce se întâmplă în organizaţie şi înechipa/unitatea în care lucrează, mai ales aspectele
legate de locurile lor demuncă;
2. oamenii simt că mesajele şi informaţiile pe care le primesc sunt clare şiprecise;
3. oamenii simt că managerul îi ascultă şi înţelege ce vor să spună.
În contrast, se poate spune despre un manager că nu comunică în mod adecvat,în situaţia în care
următoarele condiţii sunt îndeplinite:

11
 1. nu sunt transmise suficiente informaţii. Oamenii sunt confuzi, se simt .înceaţă., apar
schimbări sau trebuie adoptate decizii/îndeplinite activităţidespre care nu sunt informaţi sau nu le
înţeleg;
2. mesajele transmise sunt neclare, confuze sau contradictorii. Atunci cândsunt repartizate
sarcini, oamenii simt că nu înţeleg pe deplin ceea ce li sespune sau simt că nu au posibilitatea de a
înţelege conţinutul mesajului;
3. fluxul comunicaţional nu este repartizat în mod egal. Unii oameni aflădespre întâmplări,
evenimente sau schimbări, iar alţii nu;
4. acţiunile/activităţile efectuate nu reflectă conţinutul mesajului comunicat.
Neîncrederea apare atunci când oamenilor li se spune un lucru, dar observăcă acţiunile lor sunt în
contradicţie cu mesajul transmis;
5. comunicarea este blocată. Frustrările apar atunci când oamenii solicit informaţii şi nu primesc
nici un răspuns, datorită faptului că cererea lor afost blocată, pierdută sau deviată;
6. nimeni nu ascultă. Datorită faptului că procesul de comunicare implicădouă părţi (un emiţător
şi un receptor), fluxul comunicaţional este interrupt în situaţia în care receptorul nu este disponibil sau
nu este o persoanădispusă să petreacă timp ascultându-i pe ceilalţi.
Comunicarea poate urma o serie de direcţii .de sus în jos, de jos în sus şidin/pe lateral.
Comunicarea de sus în jos este folosită pentru transmitereamesajului superiorilor şi poate îmbrăca o
varietate de forme, precum ar fimemo-urile, manualele de politici ale organizaţiei, buletine, ordinele
directe şideclaraţiile cu privire la misiune. Acest tip de comunicare este esenţial pentrubuna funcţionare
a unei organizaţii, putând fi dăunător pentru supravieţuirea
acesteia în situaţia în care devin singurul mod acceptabil de transmitere ainformaţiilor. Acest tip de
comunicare unilaterală poate îngrădi inovaţia şi poatedetermina creşterea insatisfacţiei salariaţilor în
cadrul organizaţiei.
Trebuie stabilit un echilibru între comunicarea de sus în jos şi comunicarea dejos în sus.
Angajaţii sunt familiarizaţi cu diferitele aspecte ale mediuluiorganizaţiei şi au nevoie de un canal
comunicaţional prin care cunoştinţele lor săfie împărtăşite superiorilor. Practica recentă a demonstrat
faptul că manageriicare primesc feed-back de la subalternii lor sunt mai eficienţi în îndeplinirea
sarcinilor lor decât ceilalţi.

2.3 Comunicarea scrisă la nivel de organizații

La nivelul organizaţiilor, comunicarea este mai amplă, de obicei mai formală şi mai structurată.
Pe lângă canalele formale de obţinere a informaţiilor (în sus, în jos şi pe/din lateral), în organizaţii
există şi o reţea informală.
Prin intermediul cercetărilor au fost determinate o serie de elemente referitoare la comunicare.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că deschiderea în comunicare este direct legată de
eficacitatea organizaţională, iar comunicarea deschisă dintre şefi şi subaltern este esenţială pentru
climatul organizational. Specific subalternilor este faptul că ei distorsionează informaţiile atunci când
le transmit şefilor lor şi se tem de represalii în situaţia în care le transmit acestora informaţii
nefavorabile. Deşi subalternii preferă stilul consultativ atunci când au de a face cu superiorii lor, tot ei
sunt de părere că este puţin probabil ca acest stil să poată conduce la obţinerea rezultatemai bune decât
ameninţarea directă atunci când ei sunt şefi .
Ca şi în comunicarea interpersonală, managerul trebuie să se gândească laimpactul dorit şi la
strategie atunci când comunică prin canalele organizaţionale.Intenţiile unui manager pot să nu fie
comunicate în memo-ul sau în mesajele pecare le transmite, iar mesajul, la rândul său, poate fi
distorsionat sau greşitînţeles chiar dacă este clar prezentat. În elaborarea unei strategii
pentrucomunicarea eficientă la nivel organizaţional trebuie avute în vedere următoarele
aspecte:
11
a. Comunicarea într-un sens versus comunicarea în ambele sensuri
Nu de puţine ori, managerii omit, ca parte a strategiei lor comunicaţionale, sădea oamenilor
posibilitatea de a pune întrebări şi de a clarifica informaţiileformale. Este de la sine înţeles că un
manager ocupat, în dorinţa de a transmiteinstrucţiuni/informaţii unui mare număr de oameni, poate
trimite un memo fără ase gândi că acesta ar putea fi înţeles sau interpretat greşit şi că oamenii nu ar
şticum să-şi clarifice nelămuririle. De exemplu, iată un memo greşit înţeles,adresat de către un manager
tuturor membrilor unei organizaţii, şi care a fostprimit cu o reacţie imediată de furie- oamenii au
început să se îmbulzească înbirouri şi la cantină şi să dea frâu sentimentelor:

CĂTRE: Toţi angajaţii

DIN PARTEA: Directorului General
REF.: Îmbunătăţirea performanţelor personalului
DATA: Astăzi
Am observat recent că un mare număr de oameni s-au implicat într-o serie de practici care creează
probleme companiei. Acestea sunt:
1. Rapoartele nu au fost predate la timp. Prea des un raport important este predat cu o întârziere de
două sau trei zile. Acest lucru trebuie evitat cu orice preţ.
2. S-a observat că mulţi salariaţi pleacă de la serviciu mai devreme sau sosesc mai târziu. Nimeni nu
trebuie să plece până când nu îşi termină treaba.
3. Unii angajaţi iau acasă echipamentele de birou pentru a le utiliza în scopuri personale sau
utilizează aceste echipamente în scop personal în timpul programului de lucru. Acest fapt creşte uzura
echipamentelor şi le micşorează durata de funcţionare. Această practică nu trebuie să mai
continue.
Memo-ul expus anterior a declanşat următoarele reacţii din partea salariaţilor:
1. Dacă nu putem obţine informaţiile necesare finalizării raportului, ar trebuisă îl lăsăm
neîncheiat, să falsificăm datele sau să facem presupuneri pe bazacăruia să îl finalizăm în timp util? Ce
înseamnă să evităm întârziereafinalizării unui raport cu orice preţ? Ar trebui ca persoana care nu
reuşeşte săfinalizeze raportul la timp să se simtă ameninţată? De ce nu se schimbătermenul predării
rapoartelor, dacă întârzierile au la bază motive întemeiate?
2. Care poate fi un motiv întemeiat în baza căruia o persoană poate întârziasau poate pleca mai
devreme de la locul de muncă ? Este mai bine ca unangajat să telefoneze şi să îşi ia o zi de concediu
medical, decât să întârzie?
Ce vrea să spună directorul general atunci când spune că nimeni nu ar trebuisă plece până nu îşi
termină treaba se aşteapt㠖 ca o persoană să lucrezetoată noaptea? Are compania responsabilitatea de a
ne recompensa în vreunfel pentru orele suplimentare? Are dreptul conducerea companiei să ne cearăsă
muncim oricâte ore doreşte?
3. Ce reprezintă utilizarea în scopuri personale a echipamentului companiei?
Dacă o persoană petrece timp în faţa calculatorului pentru a-şi îmbunătăţiperformanţele, acest fapt
reprezintă utilizare în scop personal?Este evident faptul că acest memo ridică mai multe probleme,
întrebări şinedumeriri decât soluţionează. Cazul de mai sus reprezintă un exemplu decomunicare
unilaterală, într-un singur sens, în care informaţiile vin de sus în jos,şi în care nu există nici o
posibilitate ca subalternii să îşi clarifice nelămuririle.
Chiar şi o discuţie a acestora cu superiorul sau managerul poate fi nerelevantă,atât timp cât ei nu
cunosc intenţiile directorului.
Rezultatul final al acestui memo a fost apariţia unor sentimente de furie,resentimente, vină şi
suspiciune în rândul subalternilor, alături de minciună şidorinţa de a-şi căuta un nou loc de muncă, de
a-şi apăra pielea sau de a aruncavina unii pe ceilalţi. Nici un director general nu urmăreşte intenţionat
să îşiinfluenţeze angajaţii astfel. În acest exemplu, directorul general îşi manifestăunele griji legitime,

11
dar mesajul său transmis într-un singur sens fără a daposibilitatea apariţiei unui dialog cu subalternii nu
rezolvă problemele existente.
b. Falsitatea politicii .uşa deschisă.
O strategie aleasă uneori ca mijloc de deschidere de canale de comunicare oreprezintă aşa-
numita politică a .uşii deschise.. Un manager anunţă sau trimiteo notificare scrisă conform căreia a fost
stabilită o nouă politică . de acumînainte uşa managerului va fi deschisă pentru oricine are de discutat o
problemă.
Odată ce a anunţat implementarea unei asemenea politici, managerul poatepresupune în mod
greşit că au fost rezolvate toate problemele de comunicare.Acest lucru se înrudeşte cu vechea snoavă
despre iepurele care, o dată ajuns pemalul unui lac întins, nu ştia cum să îl traverseze. A mers la bătrâna
bufniţăînţeleaptă şi a întrebat-o cum poate să traverseze lacul. După ce s-a gândit,bufniţa i-a
răspuns: .Trebuie să îţi crească aripi şi să traversezi lacul înzbor.. Perplex, iepurele a întrebat-o: .Cum
să îmi crească aripi?. La carebufniţa i-a răspuns: .Ţi-am oferit principiul general; e treaba ta să te ocupi
dedetalii..
O politică a uşii deschise trebuie să se ocupe de detalii, deoarece simpla saimplementare nu va
rezolva problemele comunicaţionale, mai ales înurmătoarele condiţii:
ˇ - lipsa de încredere. Dacă subalternii nu au încredere în şeful lor, vor ezitasă treacă prin uşa
deschisă. Oamenii trebuie să simtă că managerul doreşte cuadevărat să îi asculte, să le acorde timp şi să
le dea răspunsuri la întrebări. Dacăangajaţii nu au încredere în intenţiile managerului de a elabora o
politică a uşiideschise sau nu au încredere în implicarea managerului în implementarea acesteipolitici,
atunci această politică nu va conduce la îmbunătăţirea comunicării;
ˇ- inaccesibilitatea. Dacă oamenii simt că managerul nu este niciodatăliber/disponibil să îi
asculte sau este tot timpul prea ocupat, atunci aceastăpolitică nu are nici un impact real asupra
activităţilor. Un manager trebuie să-şiprogrameze timpul astfel încât să îşi îndeplinească sarcinile şi să
poată discuta şicu subalternii săi;
ˇ - subminarea lanţului de comandă. Politica uşii deschise poate distrugelanţul de comandă.
Dacă oamenii de pe orice nivel dintr-o organizaţie simt căpolitica uşii deschise le dă dreptul de a trece
peste poziţia şefilor lor direcţi,managerii pot fi supraaglomeraţi cu solicitări, fiind subminată, în acelaşi
timp,autoritatea şefilor direcţi.
Lanţul de comandă reprezintă un aspect real atunci când este folosită o politică auşii deschise.
Dacă oamenii simt că nu sunt trataţi corect de către şeful lor direct,atunci trebuie să existe posibilitatea
de a fi primiţi în audienţă de către opersoană situată mai sus în ierarhia organizaţiei. O politică des
utilizată în cadrulmarilor corporaţii este aceea de a permite ca un angajat să poată discuta cucineva
situat mai sus în ierarhie în situaţia în care îşi exprimă din timp aceastădorinţă. Uneori este necesar ca
şeful direct să fie înştiinţat de această întâlnire.

Cunoașterea individului prin scris

Grafologia permite să citim cu ajutorul scrisului personalitatea celui care scrie.

Se poate interpreta caracterul unui om şi făcând analiza grafologică a semnăturii
sale. Aşa de exemplu:
– iscalitura simpla şi citeaţă indică un spirit sincer şi drept;
– iscalitura dreaptă este specifică celor echilibraţi fizic şi psihic;
– iscalitura oblică indică o persoană valoroasă, cu simţul realităţii, iar cea cu întorsături
un tip fără valoare;
– iscalitura neciteaţă exprimă un om ascuns, iar cea “deosebită” o persoană care-şi face
multe iluzii.
În practică, alături de identificarea grafologică, se ţine seama de particularităţile hârtiei,
ale cernelii, tocului.
11
 CONCLUZII

Comunicarea a fost percepută ca element fundamental al existenţei umane încă din antichitate.
Însăşi etimologia termenului sugerează acest lucru; cuvântul ,,comunicare" provine din limba latină;
communis însemna ,,a pune de acord", ,,a fi în legătură cu" sau ,,a fi în relaţie", deşi termenul circula în
vocabularul anticilor cu sensul de ,,a transmite şi celorlalţi”, „a împărtăşi ceva celorlalţi”.
O dată cu diversificarea şi masificarea comunicării, oamenii politici, şefii de întreprinderi,
artiştii cunoscuţi chiar şi, în general, orice persoană a cărei carieră depinde într-o măsură mai mică sau
mai mare de opinia pe care publicul şi-o face despre ea, apelează la serviciile specialiştilor numiţi
consilieri în domeniul comunicării. În acest caz, trebuie să înţelegem prin comunicare transmiterea unei
imagini, transmitere care se realizează mai ales prin mass-media. În mod firesc, trebuie ca această
imagine, altfel spus, reprezentarea pe care ne-o facem despre persoana în cauză, să fie puternică şi în
acelaşi timp favorabilă; în caz contrar, vom spune că persoana vizată nu are ,,trecere la public", că ,,nu
reuşeşte să comunice", imaginea sa nefiind cea pe care doreşte să o ofere.
În ştiinţa comunicării, informaţia este, în general, ceea ce se comunică într-unul sau altul din
limbajele disponibile. Cu alte cuvinte, informaţia trebuie considerată ca o combinaţie de semnale şi
simboluri. Semnalele ne pot duce cu gândul la undele sonore pe care le emitem în actul vorbirii, la
undele radio sau cele de televiziune. Purtătoare de informaţie, semnalele sunt în sine lipsite de
semnificaţie. Ele pot însă purta semnificaţii care - datorită unor convenţii sociale - pot fi decodate.
Altfel spus, semnificaţia unui simbol este dependentă de un consens în practica socială. Indiferent care
este natura semnalelor folosite de emiţător pentru ca influenţarea receptorului să se producă şi să se
obţină efectul scontat, ambele instanţe - atât emiţătorul cât şi receptorul - trebuie să atribuie aceeaşi
semnificaţie semnalelor utilizate.
Comunicarea porneşte de la emiţătorul care intenţionează să transmită informaţia şi care
foloseşte un cod care îi serveşte cel mai bine scopului său. Actul comunicării se încheie cu implicaţiile
pragmatice pentru receptor, etapă finală a transferului de informaţie

BIBLIOGRAFIE

1. Dinu, Mihai – Comunicarea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti,1997.

2. Plăcintar, Angela – Comunicare şi relaţionare interpersonală pozitivă,Editura Universităţii «
Aurel Vlaicu«, Arad, 2008.
3. http://colegiuleconomic.rdsbz.ro/comunicarea/scrisa.htm
4. https://www.scrigroup.com/management/cominicare/Tehnici-de-comunicare-scrisa83652.php
5. https://www.slideshare.net/rodyca/comunicarea-scrisa
6. https://ro.warbletoncouncil.org/comunicacion-escrita-6732
7. https://www.creeaza.com/didactica/comunicare-si-relatii-publice/COMUNICAREA-
VERBALA-SI-COMUNIC525.php

11