Sunteți pe pagina 1din 2

Cercetarea locului faptei şi reconstituirea

Cercetarea locului fapteiModificări (1)

Art. 192. - Jurisprudenţă, Reviste (4), Doctrină (4), Modele (1)
(1) Cercetarea locului faptei se dispune de către organul de urmărire penală, iar în
cursul judecăţii de către instanţa de judecată, atunci când este necesară constatarea
directă în scopul determinării sau clarificării unor împrejurări de fapt ce prezintă
importanţă pentru stabilirea adevărului, precum şi ori de câte ori există suspiciuni cu
privire la decesul unei persoane.Modificări (1)
(2) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate interzice persoanelor
care se află ori care vin la locul unde se efectuează cercetarea să comunice între ele
sau cu alte persoane.Referinţe (1), Jurisprudenţă, Reviste (1)
Reconstituirea

Art. 193. - Jurisprudenţă, Reviste (2), Doctrină (4)
(1) Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, dacă găseşte necesar pentru
verificarea şi precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili
împrejurări de fapt ce prezintă importanţă pentru soluţionarea cauzei, poate să
procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului şi a condiţiilor în
care s-a comis fapta.Jurisprudenţă
(2) Organele judiciare procedează la reconstituirea activităţilor sau a situaţiilor, având
în vedere împrejurările în care fapta a avut loc, pe baza probelor administrate. În
cazul în care declaraţiile martorilor sau ale părţilor cu privire la activităţile sau
situaţiile ce trebuie reconstituite sunt diferite, reconstituirea trebuie efectuată
separat pentru fiecare variantă a desfăşurării faptei descrise de
aceştia.Modificări (1), Jurisprudenţă, Reviste (1)
(3) Atunci când suspectul sau inculpatul nu poate sau refuză să participe la
reconstituire, aceasta se efectuează cu participarea altei persoane. Modificări (1)
(4) Reconstituirea trebuie să fie efectuată astfel încât să nu fie încălcată legea sau
ordinea publică, să nu fie adusă atingere moralei publice şi să nu fie pusă în pericol
viaţa sau sănătatea persoanelor.Jurisprudenţă
Cercetarea locului faptei sau reconstituireaModificări (1)

Art. 194. - Reviste (1), Doctrină (4)
Organul de urmărire penală sau instanţa de judecată poate dispune prezenţa
medicului legist sau a oricăror persoane a căror prezenţă o consideră necesară.
Procesul-verbal de cercetare a locului faptei sau de reconstituire Modificări (1)

Art. 195. - Jurisprudenţă, Reviste (1), Doctrină (5), Modele (1)

1
(1) Despre efectuarea cercetării locului faptei sau a reconstituirii se încheie un
proces-verbal, care trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute la art. 199,
următoarele:Modificări (1)
a) indicarea ordonanţei sau a încheierii prin care s-a dispus măsura; Jurisprudenţă
b) numele, prenumele persoanelor prezente şi calitatea în care acestea participă;
c) numele şi prenumele suspectului sau inculpatului, dacă este cazul;
d) descrierea amănunţită a situaţiei locului, a urmelor găsite, a obiectelor examinate
şi a celor ridicate, a poziţiei şi stării celorlalte mijloace materiale de probă, astfel încât
acestea să fie redate cu precizie şi pe cât posibil cu dimensiunile respective. În cazul
reconstituirii se consemnează amănunţit şi desfăşurarea reconstituirii.
(2) În toate cazurile se pot face schiţe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări,
care se anexează la procesul-verbal.
(3) Activitatea desfăşurată şi constatările expertului se consemnează în procesul-
verbal.Reviste (1)
(4) Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină şi la sfârşit de către cel care îl
încheie şi de către persoanele care au participat la cercetare sau reconstituire. Dacă
vreuna dintre aceste persoane nu poate sau refuză să semneze procesul-verbal, se
face menţiune despre aceasta, precum şi despre motivele imposibilităţii sau refuzului
de a semna.

S-ar putea să vă placă și