RAIUL COPIILOR „Lăsaţi copiii să vină la Mine!

”
SERIE NOUĂ. ANUL VI. NR. 14 EXEMPLAR GRATUIT. PENTRU SUSŢINEREA ACESTEI REVISTE
DECEMBRIE 2022 DONAŢIILE SUNT BINEVENITE. DONAŢIA RECOMANDATĂ: 1 LEU.

Cristos se naște, Domnul coboară, îngerii cântă, magii îl adoră...

Redacția noastră vă dorește Sărbători cu bucurie în suflet, pline de pace și liniște

sufletească. Să se nască Domnul în sufletele noastre și să rămână mereu cu nou!

Scrisoarea Cine au fost

Pastorală Timotei Cipariu și
a PS Claudiu Andrei Mureșanu
pag. 4‑5 pag. 12-13

75 de ani de
la arestarea Paginile
episcopilor copiilor
greco-catolici pag. 14‑15
pag. 8‑9
 CĂRȚILE LUNII

„Un alt fel de fericire”,

o carte despre puterea sacrificiului
„Un alt fel de fericire” este o carte scrisă de
Marc Levy, despre puterea sacrificiului. Agatha
Greenberg a ales să-şi petreacă 20 de ani din
viaţă în închisoare pentru a-i oferi nepoatei sale
şansa de a se naşte în libertate. Ispăşeşte astfel
o condamnare pentru care nu este vinovată,
dându-se drept sora ei care, alături de mulţi alţi
tineri, luptase împotriva puterii militariste a statului.

Sacrificiul nu-şi mai are sensul după moartea

surorii, prin urmare evadarea din închisoare
rămâne singura variantă pentru a fi din nou
liberă. Nu visează decât să simtă din nou razele
soarelui, adierea vântului, gustul libertăţii. Porneşte
aşadar în căutarea carnetului care îi dovedeşte
nevinovăţia. Începe o călătorie aventuroasă prin
amintiri, dragoste şi destin, un periplu de câteva
zile prin America, alături de Milly, nepoata ei,
pe care pe care o ia ostatică. Aceasta deoarece
Agatha evită să-i dezvăluie adevărata identitate,
pentru a nu o încărca pe Milly cu povara adevărului.
Doreşte să o cunoască, să ştie cum îi merge, dar
nu vrea să-i tulbure viaţa. De-a lungul călătoriei,
Agatha constată cu stupefacţie transformările prin
care societatea trecuse în toată această perioadă
în care ea fusese închisă, cauzate în special de
dezvoltarea noilor tehnologii.
Care este deznodământul acestei călătorii
neobişnuite, cum se vede fericirea prin ochii
Agathei, vă invităm să aflaţi lecturând cartea,
pe care o găsiţi la Secţia pentru adolescenţi a
Bibliotecii Județene Cluj, etajul 4.

Biblioteca Județeană Cluj

Revista Raiul Copiilor – serie nouă este o publicaţie a Parohiei Române Unite cu Roma,
Greco‑Catolică, Andrei Mureşanu din Cluj‑Napoca

Îndrumător spiritual: pr. Mircea Marţian

Editor coordonator: Bianca Pădurean
Redactor: Claudiu Pădurean
Redactori juniori:
Petra Crișan
Beatrice Fărcaș
Ilinca Ardelean
Revistă realizată cu sprijinul ClujToday.ro
Tehnoredactor: Ioachim Gherman

ISSN (print) 2559 ‑ 0669;

ISSN (on‑line) 2559 ‑ 1517;
ISSN‑L (print și on‑line) 2559 ‑ 0669
www.parohiaandreimuresanu.ro

2 RAIUL COPIILOR
 EDITORIAL

Adevăratul spirit al Crăciunului: bucuria

și frumusețea de a fi iubiți de Dumnezeu!
Venirea lui Isus ca Prunc este imaginea paradoxală deoarece în ciuda întunericului din viețile noastre, lumina
a măreției care a însoțit profețiile despre venirea lui lui Dumnezeu nu doar strălucește, ci mai degrabă
Mesia, afirmând că acest fapt trebuie să ne provoace să încălzește, iluminează, dă viață. Lumina Lui blândă nu ne
mergem dincolo de efemer și să ne concentrăm pe ceea inspiră teamă, ci mai degrabă ne fascinează și ne atrage
ce contează cu adevărat. (să ne întrebăm dacă mai experimentăm acest lucru în
Dacă dorim să celebrăm autentic Crăciunul, trebuie Scaunul de spovadă reușind să trecem de la nașterea lui
să contemplăm acest semn: simplitatea fragilă a acestui la renașterea noastră ca fi).
micuț nou născut, umilința locului în care stă așezat, Să ne lăsăm provocați de Isus și să mergem spre
afecțiunea delicată a familiei sfinte. Aici este Dumnezeu El, să ne hrănim sufletele cu neasemuita Sa iubire,
și acestea sunt semnele durabile pentru a-l găsi pe Isus. reamintindu-ne și imaginându-ne „lumina, pacea, sărăcia
Nu doar atunci, ci și astăzi și mereu. și respingerea” care au însoțit nașterea Sa.
Isus nu apare în sala măreață a unui palat regal, ci Crăciunul nu este doar o celebrare, ci e o ocazie de
în sărăcia unui grajd; nu cu mare pompă și spectacol, ci vindecare, de aceea să îi ducem lui Isus tot ceea ce
în simplitatea vieții; nu cu putere, ci într-o micime care suntem, înstrăinarea noastră, rănile noastre, suferințele
surprinde. noastre.
Așa că dacă dorim să îl găsim trebuie să mergem În Isus, ne vom bucura de adevăratul spirit al
acolo unde este: trebuie să ne aplecăm, să ne smerim, Crăciunului: frumusețea de a fi iubiți de Dumnezeu:
să ne facem mici. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât
Pruncul Isus ne provoacă invitându-ne să lăsăm L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El
în urmă iluziile trecătoare și să mergem la esență, să nu piară, ci să aibă viață veșnică.” Ioan 3, 16
renunțând la pretențiile noastre uneori prea lacome, să
abandonăm nemulțumirile și tristețile noastre nesfârșite
și să redescoperim „pacea, bucuria și sensul
vieții”.
Pruncul din iesle este cel care ne
provoacă, dar cred că e momentul să primim
și provocarea copiilor de astăzi, care nu pot
să stea într-un pătuț, însoțiți de dragostea
mamei și tatălui, ci suferă în frig și în iesle
murdare. Mulți copii se ascund și astăzi în
subteran pentru a scăpa de bombe sau sunt
forțați să doarmă departe de orașele lor.
Și această realitate trebuie să ne
provoace și este o provocare ce atrage
atenția cu privire la eșecul umanismului atât
de promovat într-o formă secularizată.
Să ne lăsăm provocați de copiii cărora nu
li se permite să se nască, de cei care plâng
pentru că nimeni nu le astâmpără foamea,
de cei care nu au cu ce să se joace.
La fel ca în cazul Primului Crăciun, fiecare
sărbătorire este atât un mister de speranță,
cât și unul de tristețe. Modul cum sosesc
Maria și Iosif la Betleem ne arată indiferența
noastră în fața celor îndepărtați. Aceeași
indiferență este prezentă în societatea
modernă atunci când Crăciunul devine o
sărbătoare în care protagoniștii suntem noi
înșine și nu Isus, când luminile lumii pun în
umbră lumina lui Dumnezeu, când suntem
preocupați de daruri, dar reci față de cei de
lângă noi și mai ales față de cei care nu mai
au pe nimeni lângă ei.
Cu toate acestea Crăciunul rămâne
sărbătoarea bucuriei și a speranței reînnoite,

RAIUL COPIILOR 3
 SCRISOARE PASTORALĂ
Scrisoare Pastorală la
Sărbătoarea Naşterii Domnului 2022
Onoratului cler împreună slujitor, cuvioșilor călugări
și călugărițe, iubiților credincioși greco-catolici și tuturor
creștinilor iubitori de Dumnezeu
Iubiți credincioși,
Sărbătoarea Nașterii Domnului este în fiecare an o
întâlnire a noastră cu bucuria. E o întâlnire de care avem
nevoie mai mult decât de aer, fiindcă e momentul în care
sufletul nostru se umple de prezența lui Dumnezeu, de
iubirea și pacea Lui. În felul acesta, reușim să ne ridicăm
deasupra norilor acestei vieți pentru a ne aduce aminte că
Soarele dreptății continuă să strălucească, chiar dacă nu
întotdeauna percepem prezența Lui.
Acest Crăciun are o semnificație cu totul particulară
pentru noi, deoarece trăim de câțiva ani într-un context
marcat de pandemie, de crize și mai recent de un război
ce bântuie la doar câțiva kilometri de granița țării noastre.
Toate aceste evenimente au capacitatea de a fura
bucuria din sufletele noastre, dacă
nu le privim și nu le trăim la lumina
Spiritului Sfânt, stând aproape de
Mântuitorul Cristos și ținând strâns
mâna protectoare a Maicii Sfinte.
Deși sunt situații ieșite din comun,
ele nu fac decât să ne aducă aminte
că întreaga noastră viață și tot ceea
ce se întâmplă de-a lungul existenței
umane trebuie să fie înțelese în
aceeași logică spirituală. Sfânta
Liturghie ne amintește acest adevăr
atunci când toți împreună cântăm
Heruvicul și spunem: „toată grija cea
lumească de la noi să o lepădăm!”.
Ori de câte ori intrăm într-o biserică
pentru a fi mai aproape de Domnul,
suntem invitați să scoatem afară
din templul sufletului nostru și să
exorcizăm toate acele lucruri care
aparțin lumii în care trăim, care ne
preocupă sau ne sperie, făcând
astfel spațiu Celui care are puterea să ne mântuiască de
toate fricile, dăruindu-ne pacea și bucuria Lui.
Însăși identitatea noastră creștină este caracterizată
de bucurie deoarece suntem invitați să trăim în harul lui
Dumnezeu. Harul, potrivit etimologiei grecești, însemnă
tocmai bucurie, indicând o stare de bine, de întărire și
de speranță, care vine din întâlnirea noastră cu Fiul lui
Dumnezeu. Dacă societatea în care trăim ne oferă atât
de multe motive de întristare, spiritualitatea creștină ne
învață că singura întristare ziditoare pentru suflet vine din
căința pentru păcate, care, deschizându-ne inima spre
Dumnezeu, se transformă într-un izvor de bucurie lăuntrică.
De aceea, Sfântul Pavel ne îndeamnă să trăim neîncetat
în bucurie (1Tes 5,16), dar imediat ne indică „cifrul” care
ne deschide intrarea în bucuria Domnului: „Rugați-vă
4 RAIUL COPIILOR
neîncetat!” (1Tes 5,17). Într-adevăr, numai în rugăciune,
în dialogul intim de iubire cu Dumnezeu, dobândim darul
de a trăi cerul în tumultul vieții pământești: „Bucurați-vă
în nădejde; în suferință fiți răbdători; la rugăciune stăruiți”
(Rm 12,12).
Să nu uităm că și noi, cei de astăzi, suntem moștenitori
ai făgăduinței pe care Isus a adresat-o apostolilor: „voi
acum sunteți triști, dar iarăși vă voi vedea și se va bucura
inima voastră și bucuria voastră nimeni nu o va lua de la
voi” (In 16, 22).
Iubiți frați și surori în Cristos,
Izvorul bucuriei noastre se dezvăluie în scena biblică a
Nașterii Fiului lui Dumnezeu din Preacurata Fecioară Maria.
Textele liturgice ale Sărbătorii Crăciunului prezintă atât de
sugestiv acest adevăr, evocând măreția evenimentului cu
simplitate și smerenie: „Taină străină văd și minunată: cer
fiind peștera, scaun de Heruvimi Fecioara, ieslea locaș, în
care s-a culcat Cel necuprins, Cristos
Dumnezeu, pe care lăudându-L, Îl
mărim” (Catavasie, Cântarea IX).
Dumnezeul atotputernic vine între
noi sub chipul blând și fragil al
Pruncului, în condițiile potrivnice ale
timpului și în sărăcia peșterii. Acolo
este primit cu dragoste și duioșie
de Preasfânta Fecioară Maria și de
Sfântul Iosif, fiind adorat de îngeri și
de păstori.
Prezența Pruncului Dumnezeiesc
este însoțită de semne simple și
umile: „veți găsi un prunc culcat în
iesle” (Lc 2,16), le spune îngerul
păstorilor. Pentru magi, steaua se
oprește „deasupra, unde era Pruncul”
(Mt 2,9), iar ei văd același semn ca și
păstorii: „și intrând în casă au văzut
pe Prunc împreună cu Maria, mama
Lui” (Mt 2,11). Întotdeauna, însă,
semnele exterioare sunt însoțite
de unul interior: prezența bucuriei. Același înger spune
păstorilor: „iată vă vestesc vouă bucurie mare” (Lc 2,10),
iar despre magi Sfântul evanghelist Matei ne spune că „s-
au bucurat cu bucurie mare foarte” (Mt 2,10).
Este interesant de remarcat că atât păstorii, cât și magii,
erau într-o situație în care, omenește vorbind, nu ar fi putut
să trăiască în mod deplin bucuria. Primii erau o categorie
desconsiderată în Israel, pentru că nu puteau participa
așa cum se cuvenea la ritmul spiritual al poporului. Nu
puteau merge la Templu în zilele de sărbătoare, așa cum
făceau ceilalți, fiindcă își păzeau oile pe câmp. Magii, pe
de altă parte, înștiințați de înger, în vis, despre intențiile
răuvoitoare ale lui Irod, nu prea aveau motive de liniște
și de bucurie. De aceea, ei se și întorc pe altă cale în
țara lor, de frica celui care căuta să omoare Pruncul. Cu
 SCRISOARE PASTORALĂ
toate acestea, și unii și alții au sufletele pline de bucurie,
deoarece ceea ce ei trăiesc este un cadou al Cerului și nu
un sentiment izvorât din realizări umane, personale. Așa
cum pacea pe care Mântuitorul Înviat o va lăsa ucenicilor
nu depinde de lumea în care trăim, la fel și bucuria Nașterii
Domnului este darul lui Dumnezeu.
Această realitate poate părea ieșită din comun,
însă, dacă privim cu atenție, descoperim aceleași daruri
reînnoite de-a lungul istoriei Bisericii, în viețile sfinților din
toate timpurile. Noi, creștinii greco-catolici, nu trebuie să
privim prea departe. În perioada persecuției comuniste,
mărturia episcopilor martiri ne revelează darul păcii și al
bucuriei în condiții în care acestea ar fi trebuit să lipsească
cu desăvârșire. În întunericul temniței și în răceala „negrei”,
acea cruntă celulă de izolare, episcopii noștri dau mărturie
despre prezența Mântuitorului ce aduce în mijlocul lor
bucuria și pacea divină:
„Te-am simțit în mijlocul nostru; ai făcut din ocară
mărire, din întristare bucurie şi mângâiere fără nume,
ai făcut arzândă inima noastră pe calea Emausului și
ne-ai tâlcuit zi de zi Scripturile cele despre Tine și întru
Tine; Te-am avut de față la
frângerea zilnică a pâinii de
robi și nu ne-ai părăsit o clipă,
Doamne Isuse, Mântuitorul
nostru” (Fericitul Cardinal
Iuliu Hossu).
Irodul vremii încerca
să omoare Pruncul
Dumnezeiesc în sufletele lor,
însă ei, scumpii noștri ierarhi,
împreună cu Maica Sfântă și
Sfântul Iosif, îl ocrotesc și îl
ascund în adâncul inimii pe
micul Isus, acolo unde Cel
rău și slugile lui nu au acces.
Oamenii timpului nostru, asemenea magilor, au nevoie
de semne care să-i îndrume în viața lor, pentru a nu rătăci
în drumul către Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur,
reflectând asupra stelei care i-a călăuzit pe cei trei magi
spre Betleem, observă că în timp ce aștrii se mișcă pe
bolta cerească de la răsărit spre apus, steaua magilor se
deplasează dinspre sud spre nord. De asemenea, apare
apoi dispare, strălucește atât ziua cât și noaptea, se
mișcă atunci când magii pornesc și au nevoie de lumina
ei. Înțelegem, astfel, că Dumnezeu ne oferă mereu semne
care să ne întărească credința, iar acestea pot fi cunoscute
cu ajutorul harului și prin discernământ spiritual. Ele, de
multe ori, se deplasează în sens contrar mersului lumii
contemporane, care este dictat de egoism și interese,
de materialism și de violență. Strălucesc în viața noastră
ziua și noaptea, în seninătatea și în tulburarea sufletului,
atunci când lucrurile merg bine și atunci când trecem prin
încercări. Dumnezeu ne poartă pașii întotdeauna pe calea
cea bună! El este mereu prezent în viața noastră pentru
a ne susține și pentru a ne călăuzi la mântuire, dar noi
trebuie să ne deschidem inimile pentru a vedea semnele
prezenței Sale. Le vom percepe dacă trăim cu adevărat
credința și îl urmăm pe Isus Cristos, dacă pornim la drum.
La rândul nostru, suntem meniți să fim „lumina lumii” (Mt
5,14), lumină din Lumină, dând mărturie despre Isus prin
RAIUL COPIILOR
gânduri, cuvinte și fapte. Purtându-L în inimi pe Pruncul
Dumnezeiesc, devenim și noi semne vii ale prezenței Sale
în lumea de astăzi. În felul acesta, îi vom face și pe alții
părtași bucuriei noastre, însoțindu-i spre inima plină de
iubire a lui Isus.
Iubiți credincioși,
Celebrăm solemn în fiecare an Nașterea Domnului,
însă noi trebuie să trăim taina acestui eveniment în fiecare
zi. La fiecare Sfântă Liturghie, Pruncul Isus vine pe altar
așa cum a venit în Betleem. Noi auzim glasul Îngerului la
fel ca păstorii, atunci când glasul clopotelor ne cheamă și
ajungem la biserică cântând doxologia: „Mărire întru cei
de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni
bunăvoire!”. Venim cu problemele și suferințele noastre
pe care le lăsăm la picioarele Pruncului Dumnezeiesc,
primind în schimb și noi, precum magii și păstorii, darul
bucuriei. Mai mult decât ei, noi nu doar Îl contemplăm pe
Cel Născut, ci Îl primim în sufletele noastre, atunci când
ne cuminecăm cu Trupul și Sângele Domnului, primind
așadar nu doar bucuria
și pacea, ci pe Cel ce le
dăruiește. Sfânta Liturghie
ni se dezvăluie astfel ca
un adevărat Banchet al
Bucuriei, un Banchet al
Familiei lui Dumnezeu. De
aceea, ne întoarcem la
casele noastre pe o altă cale
decât cea pe care am venit,
mult mai luminoasă și mai
plină de haruri, ascultând
cu atenție glasul îngerului
pentru a ști să ne ferim de
Irozii de azi. Și ascultăm cu
adevărat ori de câte ori ne rugăm, ori de câte ori citim
Sfânta Scriptură, ori de câte ori și doar pentru câteva clipe
ne desprindem din vârtejul preocupărilor zilnice, ridicând
gândul nostru înspre Dumnezeu. Maica Sfântă și Sfântul
Iosif ne însoțesc mereu și ne învață să transformăm viețile
noastre în profeție. Dacă ne trăim cu adevărat credința,
viața ne va fi un continuu pelerinaj înspre biserică,
adevărat Betleem al nașterii Domnului, pregătire pentru
pelerinajul cu adevărat important, ce va marca încheierea
vieții pe acest pământ și intrarea în Împărăția Cerurilor,
acolo unde bucuria noastră se va împlini.
Vă doresc tuturor Sărbători pline de har și un An
Nou binecuvântat, asigurându-vă de rugăciunea și de
binecuvântarea mea! Uniți în credință și în bucurie, să
cântăm și în acest an din toate puterile noastre, împreună
cu Fericitul Cardinal Iuliu Hossu:
„Isuse Doamne, Prunc ceresc,
toți îngerii Te preamăresc,
primește și al nostru cânt,
trimite pace pe pământ!”.
† Claudiu
Episcop de Cluj-Gherla
5
 EXPOZIȚIE ISTORICĂ
Expoziția istorică a
Parohiei Andrei Mureșanu a fost refăcută
Expoziția cu caracter istoric a Parohiei Greco-Catolice
„Andrei Mureșanu” a fost refăcută și transformată într-o
expoziție multimedia. Noua expoziție a fost binecuvântată
de PS Claudiu Lucian Pop, episcopul greco-catolic de
Cluj-Gherla.
Expoziția cu caracter istoric include acum 350 de
fișiere video, audio și texte, care pot fi accesate cu
ajutorul unor coduri QR inserate în panouri expuse,
care trebuie scanate cu ajutorul telefoanelor mobile
sau tabletelor. Unele dintre aceste fișiere includ vocea
sau imaginea video a regretatului episcop unit de Cluj-
6 RAIUL COPIILOR
Gherla, PS Florentin Crihălmeanu.
Expoziția relatează istoria formării Bisericii Române
Unite cu Roma, Greco-Catolică, la finalul secolului al
XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea, atunci când
Biserica românilor din Transilvania, care era obiectul
unui îndelung proces de calvinizare, s-a unit cu Sfânta
Biserică a Romei și, astfel, a refăcut vechile legături între
moștenitorii daco-romanilor din Transilvania și urmașul
Sfântului Petru, Papa.
Aceste legături au fost întrerupte de Marea Schismă
din 1054 și, în ciuda unor încercări repetate de refacere,
au fost reînnodate temeinic doar în timpul marilor
mitropoliți Teofil Seremi și Atanasie Anghel.
Expoziția urmărește dezvoltarea Bisericii Române
Unite cu Roma în anii care au urmat, inclusiv contribuția
unor fii de seamă ai Bisericii Greco-Catolice la Revoluția
din 1848. Ea omagiază personalități precum revoluționarii
Timotei Cipariu sau Andrei Mureșanu.
Un moment important a fost reînființarea Mitropoliei
Greco-Catolice în anul 1853, în timpul mitropolitului
Alexandru Șterca-Șuluțiu, una dintre personalitățile
marcante ale elitei românilor transilvăneni.
Un alt moment binecuvântat a fost reprezentat de
Marea Unire de la 1918, atunci când tânărul de atunci
episcop greco-catolic de Gherla, Iuliu Hossu, a devenit
Vestitorul Unirii în fața mulțimii adunate la Alba Iulia.
 EXPOZIȚIE ISTORICĂ
De asemenea, expoziția ilustrează dezvoltare
Bisericii Române Unite cu Roma în perioada
Regatului României, inclusiv întâlnirile Regilor
Ferdinand I și Carol al II-lea și Reginei Maria cu
episcopul de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu.
O parte consistentă a expoziției este dedicată
rezistenței spirituale a Bisericii Române Unite cu
Roma în fața represiunii comuniste. Sunt incluse
și icoanele celor șapte episcopi martiri pentru
credință în temnițele comuniste, ori momentul în
care Iuliu Hossu a devenit primul cardinal român
din istorie.
Ultima parte a expoziției este dedicată regăsirii
libertății Bisericii Greco-Catolice, după căderea
comunismului. Sunt prezentați mărturisitorii
credinței precum cardinalul Alexandru Todea ori
arhiepiscopul George Guțiu, care a fost ctitorul
Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor Credinței
din secolul XX, apoi este menționată dezvoltarea
Eparhiei din timpul arhipăstoririi episcopului
Florentin Crihălmeanu sau vizita Sfântului Papă
Ioan-Paul al II-lea în România.
Un moment culminant a fost beatificarea pe
Câmpul Libertății din Blaj a celor șapte episcopi
martiri pentru credință în temnițele comuniste,
atunci când Papa Francisc, prezent în Mica
Romă, i-a ridicat la cinstea altarelor. Ultima
parte a expoziției este dedicată noului nostru
părinte spiritual, PS Claudiu, un episcop care
a cucerit inimile tuturor credincioșilor clujeni
prin bunătatea și căldura dovedite față fiii săi
spirituali.

RAIUL COPIILOR 7
 PAGINI DE ISTORIE
În 2023, vom comemora 75 de ani de la
arestarea episcopilor greco-catolici
Arestarea episcopilor greco-catolici a fost una
dintre cele mai dure lovituri aplicate de autoritățile
comuniste Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-
Catolică. În ședința conducerii Ministerului de Interne
din 27 octombrie 1948, ministrul Teohari Georgescu a
dat ordinul arestării tuturor celor șase episcopi aflați în
funcție în acel moment.
Acțiunea fusese pregătită din vreme. Astfel, în
noaptea de 28 spre 29 octombrie, episcopul Ioan Suciu,
care era administratorul apostolic al Arhieparhiei de
Alba Iulia și Făgăraș a fost arestat în Blaj. Pentru că
autoritățile se temeau de o revoltă a locuitorilor Blajului,
episcopul Ioan Suciu a fost dus inițial în arestul din Sibiu.
Episcopul Valeriu Traian Frențiu a fost arestat în Oradea,
episcopul Ioan Bălan în Lugoj, episcopul Alexandru
Rusu în Baia Mare, iar episcopii Vasile Aftenie și Iuliu
Hossu în București. Ultimul a fost arestat din locuința
fratelui său, pentru că episcopul greco-catolic de Cluj-
Gherla se afla în București pentru a prezenta autorităților
documente legate de noua lege a cultelor, care
discrimina puternic Biserica Catolică de ambele rituri.
Ulterior, episcopii au fost reuniți în beciurile Ministerului
8 RAIUL COPIILOR
de Interne din București, apoi închiși în vila patriarhală de
la Dragoslavele, transformată în loc de detenție.
Acolo, ei au fost vizitați de patriarhul ortodox Justinian
Marina și de vicarul său, Teoctist Arăpașu. Aceștia au
încercat să convingă episcopii greco-catolici să treacă
la Biserica Ortodoxă Română, cu promisiunea că va
înceta imediat represiunea împotriva lor. Toți episcopii
greco-catolici au refuzat cu fermitate. De aceea, ei au
fost transportați într-un loc de detenție mai dur, amenajat
în mănăstirea ortodoxă de la Căldărușani. În paralel, 25
dintre fruntașii clerului greco-catolic au fost arestați și
închiși în mănăstirea ortodoxă Neamț.
Comuniștii credeau că au decapitat Biserica Română
Unită cu Roma, Greco-Catolică. Însă Vaticanul prevăzuse
această eventualitate, astfel că șase preoți de frunte au
fost hirotoniți în mod clandestin episcopi greco-catolici.
Toți cei 12 episcopi au trecut prin temnițele comuniste și
nici unul nu și-a trădat credința. Șapte dintre ei au murit
în temnițele comuniste, iar în 2 iunie 2019, pe Câmpul
Libertății din Blaj, au fost proclamați Fericiți ai Bisericii, în
cadrul unei liturghii pontificate de Papa Francisc.
 PAGINI DE ISTORIE
Să nu îi uităm pe cei care
nu și-au abandonat crezul
de Petra Crișan, 13 ani
Episcopii greco-catolici nu au fost singurele victime
ale comunismului. Sunt bărbați și femei care au renunțat
la viața lor pentru binele nostru de azi. Doamna profesor
Ana Buzău lucrează la Asociația Foștilor Deținuți Politici
din România (A.F.D.P.R.) Cluj. La dânsa în birou sunt
fotomontaje cu câteva persoane care pentru libertatea
noastră și-au sacrificat viețile. În aceste fotografii, acești
oameni arătau îmbătrâniți, din cauza relelor tratamente
la care au fost supuși, ca să renunțe la principiile lor
legate de o viață onestă, liberă. Cei în cauză aveau, de
fapt, vârste cuprinse între 17-49 de ani. Cei mai mulți au
fost elevi sau studenți.
Câteva exemple:
• Năbădan Adrian Dan, elev și a stat în închisoare
10 ani și 9 luni;
• Marin Radu, student, 11 ani și 3 luni;
• Tertulian Langa, absolvent de Filologie și
Psihologie, 16 ani și 2 luni;
• Petru Rebreanu, student (preot) 14 ani;
• George Guțiu, preot, 13 ani și 6 luni;
• Marius Pop, student, 16 ani;
• Ioan Gherosim, student, 12 ani.
RAIUL COPIILOR
Exemple sunt zeci și sute. Au fost închiși în București,
Jilava, Aiud, Pitești, Gherla, Balta Brăilei, Târgușor,
Canal.
Un alt fotomontaj m-a îngrozit. Sunt 13 persoane,
între care o fată, Pop Alexandra, în vârsta de 23 de ani,
care au fost condamnați la moarte și împușcați pe str.
Republicii nr. 23 din Cluj-Napoca, la subsolul acelei
clădiri. Trupurile lor nu au fost găsite nici astăzi.
M-a impresionat povestea doamnei Minerva Veturia,
care a fost înfiată la 12 ani, pentru că tatăl ei a fost
condamnat la moarte. Am vorbit cu dânsa și mi-a spus
că motivul înfierii a fost să i se piardă urma.
Câteva din motivele pentru care au fost condamnați:
o „Dușmanul poporului s-a strecurat în rândurile
noastre ca să ne saboteze”
o „A făcut fraudă în averea statului” (fiindcă a luat
bursă de merit)
o „Omisiunea denunțării unor prieteni”
o „Delictul de uneltire contra ordinei sociale”.
9
 EVENIMENT

21 decembrie 1989 - o zi pe care

nu trebuie să o uităm niciodată!!!
Amintirea unei zile în care speranțele
noastre despre o Românie liberă au atins
un moment maxim, încât au dat pe afară.
Speranța era întreținută mulți ani având
urechea îndreptată către Europa Liberă,
iar momentul în care ea a izbucnit, cum
nu mai speram să o vedem, s-a ivit la
Timișoara, cu câteva zile mai devreme. Din
22 decembrie, visul a început să fie pas
cu pas, dacă nu spulberat, măcar deturnat
sau diluat (acest lucru a fost înțeles atunci
de puțini, iar de marea masă - niciodată).
Pentru cei care au apucat această cale,
oamenii morți nu erau eroi martiri, ci au
devenit doar niște victime colaterale.

De atunci au trecut 33 de ani. Oamenii

Foto: Răzvan Rotta adunați în Piața Libertății (acum Piața
Unirii) din Cluj, în comuniune și sprijin
cu ceilalți oameni curajoși din alte orașe
martir ale țării, strigau din toți rărunchii
"Jos comunismul", "Libertate pentru
toți"… Asemenea cereri au fost tratate cu
gloanțe, culmea, trase de alți oameni, mai
grav - de oameni care purtau uniforma
Armatei Române (cea care trebuie să
apere poporul – și cât mă bucur că azi
armata este într-adevăr cu noi! – și cât
de mult se dorea și atunci acest lucru fapt
demonstrat de un alt strigăt: “Armata e cu
noi!”).

Mulțumesc lui Dumnezeu fiindcă aici

suntem pentru a implora Mila Sa și a ne
pleca în fața tuturor celor care și-au dat
viața pentru ca noi să fim liberi (aceasta
este cea mai mare bogăție a omului)! Să
mulțumim celor ce au avut de suferit (căci
suferința aproapelui ne doare și nu poate
fi niciodată colaterală), a celor rămași
îndurerați ca urmare a pierderii celor dragi,
a celor răniți în acea zi, tratați cu dispreț
sau a celor ascunși în tufișuri, umiliți de
acel și de acest ”pentru că putem” (dar
oare s-au terminat acele vremuri!?).

Ne așezăm cu durere dar și cu

speranță (care nu trebuie să moară ultima,
ci nu trebuie să moară niciodată) în fața lui
Dumnezeu și ne rugăm Să aibă grijă de
sufletele tuturor celor care și-au pierdut
viața pentru acest crez!

Dintr-o anumită perspectivă temporală,

privim în urmă, dar, de fapt, privim în față
spre aceeași Românie liberă, europeană,

10 RAIUL COPIILOR
 EVENIMENT
frumoasă și demnă pe care ne-o dorim – un
deziderat pe care nu trebuie să-l uităm și de
la care nu trebuie să ne abatem.

Să strigăm și noi atunci când este cazul, la

fel ca odinioară, când vedem că dezideratele
sunt uitate, spiritul anticomunist transformat
doar în anticeaușism. Să protestăm mereu
atunci când spiritul revoluției dacă nu este
stins, măcar e minimalizat, sub presiunea
intereselor apărute sub noul deziderat
care părea și pare pentru unii singurul: ”la
vremuri noi – tot noi!”.

Din pricina blocării revoluției, dacă nu

se mai strigă, măcar se mai afirmă pe ici
și colo: ”păcat de sângele vărsat”. De fapt,
nu e niciun păcat, pentru că de când lumea
jertfa e singura cale spre desăvârșire, e
singura cale spre înălțare, spre construirea Foto: Răzvan Rotta
unei lumi mai frumoase și mai drepte.
Aceasta este calea cristică, asumată de
martirii și mărturisitorii oricăror veacuri:
jertfa, suferința, lupta nu pentru propriile
interese, ci pentru un Bine comun din care
nu trebuie să lipsească valorile sufletului.

Oamenii spun că timpul trece. Timpul

replică și afirmă sus și tare că oamenii
sunt trecători. E adevărat trece și timpul,
trec și oamenii (mi-aduc aminte cu drag și
de d-nul Aurel Coltor, primul președinte al
Asociația Adevărului Revoluției Cluj, mutat
între timp la ceruri).

Cu toate acestea, precum vedem sunt

și timpuri și oameni care rămân în veci,
pentru că: ”Eroii nu mor niciodată!”.

Poate că a sosit timpul să trecem de la

eroii morți martiri, la eroii vii (acum e rândul
nostru)!

Închei parafrazându-l pe Fericitul Iuliu

Hossu: ”lupta lor s-a sfârșit, a noastră
continuă!”.

Dumnezeu să-i odihnească în pace și

să le facă parte cu cei răscumpărați, iar
nouă să ne dea puterea de a continua
luminoasa lor luptă și să nu ne lăsăm până
când ADEVĂRUL NE VA FACE LIBERI și
va triumfa, veghind la drumului ales atunci
în stradă de eroi!

Doamne îndură-te de noi!

Pr. Mircea Marțian

RAIUL COPIILOR 11
 EVOCĂRI
Cine este poetul care a scris versurile
imnului „Deșteaptă-te, române”
Andrei Mureșanu este unul dintre cei mai cunoscuți
poeți români. El este autorul versurilor poemului care a
devenit, în 1848, imnul revoluționarilor, iar după căderea
comunismului a devenit imnul de stat al României.
Andrei Mureșanu s-a născut în 16 noiembrie 1816,
în Bistrița. Poetul a venit pe lume în familia unui mic
12
întreprinzător greco-catolic, ce
deținea o moară de argăsit. Tatăl
lui Andrei Mureșanu a murit pe
când viitorul poet avea doar câțiva
ani. Întreținerea familiei a rămas
în sarcina mamei sale, care s-a
descurcat cu greu. De aceea, cei doi
frați mai mari ai lui Andrei Mureșanu
nu au avut posibilitatea de a urma
școli înalte. Unul a devenit cântăreț
bisericesc, iar celălalt a devenit
morar, ca tatăl lor. Andrei Mureșanu,
în schimb, a studiat la școala
săsească din Bistrița, apoi la liceul
piarist din oraș. A fost admis, apoi, la
Academia Teologică Greco-Catolică
din Blaj, unde a legat o prietenie
trainică cu George Barițiu.
În anul 1838, Andrei Mureșanu a
obținut o dispensă specială pentru
a lucra în învățământ înainte de
finalizarea studiilor și s-a mutat
la Brașov, la îndemnul lui George
Barițiu. A început să lucreze ca
institutor, apoi ca profesor. De
asemenea, a început să publice în
ziarele editate de George Barițiu. A
debutat cu poezie în Foaie pentru
minte, inimă și literatură, suplimentul
literar al Gazetei de Transilvania.
În anul 1848, Andrei Mureșanu
s-a numărat printre liderii
revoluționari. El a luat parte la
Marea Adunare Națională de la
Blaj, din mai 1848, în calitate de
reprezentant al Brașovului. În
același an, el a publicat poezia
„Un răsunet”. Pusă pe muzică,
ea a devenit imnul revoluționar
„Deșteaptă-te, române!”, azi imnul
de stat al României.
În anul 1849, împreună cu
George Barițiu, Andrei Mureșanu a
mers dincolo de munți, în Valahia.
A fost arestat de armata rusă și dus
până în nordul Moldovei, unde a fost eliberat. Poetul
român s-a întors în Transilvania și s-a stabilit la Sibiu,
unde a lucrat o perioadă ca traducător și funcționar. În
anul 1861, s-a pensionat, însă pensia primită era prea
mică pentru a-și întreține familia. El a murit în Brașov, în
1863, bolnav și sărac.
RAIUL COPIILOR
 EVOCĂRI

Părintele filologiei românești

a fost preot greco-catolic
Timotei Cipariu a fost unul dintre cei mai străluciți
intelectuali greco-catolici.
El s-a născut în localitatea Pănade, în anul 1805.
Întreaga sa viață a fost legat de Mica Romă. Timotei
Cipariu și-a făcut studiile teologice la Blaj. În 1825, el a
fost numit profesor la Gimnaziul Greco-Catolic din Blaj,
în 1827 a fost hirotonit preot greco-catolic, iar în 1828 a
devenit profesor la Seminarul Teologic din același oraș.
Mai târziu, pentru că a dovedit o inteligență puțin
obișnuită, Timotei Cipariu a fost numit, pe rând, în funcțiile
de director al gimnaziului, inspector al
școlilor Blajului și director al tipografiei
eparhiale.
Român, care activa în Sibiu. După Revoluție, Timotei
Cipariu a devenit vicepreședinte, apoi președinte al
ASTRA, cea mai importantă societate culturală a românilor
ardeleni. De asemenea, în anul 1866, a devenit membru
al Societății Literare Române, care s-a transformat apoi în
Academia Română. Preotul greco-catolic din Blaj a fost
ales vicepreședinte al Academiei. De asemenea, Timotei
Cipariu a fost ales deputat în Dieta Transilvaniei de la
Sibiu, parlamentul Marelui Principat care a votat legile
care consfințeau egalitatea în drepturi a națiunii române
din Transilvania cu celelalte comunități etnice. S-a stins
din viață în anul 1887.

În anul 1842, el a fost numit canonic,

iar apoi a fost numit prepozit capitular al
Eparhiei Greco-Catolice de Alba Iulia și
Făgăraș.

Timotei Cipariu cunoștea, pe lângă

limba română, și latina, greaca, ebraica,
araba, siriaca, turca, persana, spaniola,
italiana, germana, engleza și maghiara.
Această abilitate de a citi și vorbi în
atâtea limbi i-a oferit acces la marea
cultură. Iar Timotei Cipariu a investit în
cărți și manuscrise valoroase. El avea
una dintre cele mai bogate biblioteci
private din Transilvania, iar colecția sa
includea rarități pe care și le procura
cu ajutorul unui prieten, care avea
conexiuni în Constantinopole și Cairo.
Această bibliotecă fabuloasă a fost
lăsată moștenire Mitropoliei Române
Unite cu Roma, Greco-Catolică, din Blaj.

Timotei Cipariu a fondat mai multe

publicații, între care și prima revistă
românească de filologie. De altfel, el este
considerat drept părintei științei filologice
românești. El a căutat să dovedească
originea latină a românilor și a fost adept
al curentului latinist.

De asemenea, Timotei Cipariu și-a

asumat un rol activ în plan național. În
anul 1848, el a fost unul dintre secretarii
Marii Adunări Naționale de la Blaj, apoi
a fost ales membru al delegației trimise
de românii ardeleni la împăratul austriac
Franz Jozef. Întors în Transilvania, el a
fost ales membru al Consiliului Național

RAIUL COPIILOR 13
 PAGINILE COPIILOR
Armistiţiul de Crăciun
de Ilinca Ardelean, 13 ani
În urmă cu 108 ani, în această perioadă a
Crăciunului nu a fost tocmai Crăciunul pe care toți îl
știm, acela în familie, acasă, colindând și bucurându-
ne de magia acestuia. Pentru mulți care erau în război,
pe linia frontului, aceasta atmosferă nu putea exista. Și
totuși, la a începutul Primului Război Mondial atmosfera
Crăciunul a fost adusă pe front, iar această întâmplare
a rămas în istorie.
Totul s-a întâmplat în anul 1914, pe frontul de vest.
Conflictul în care erau implicați soldații germani, pe
de o parte, și cei scoțieni aliați cu francezii, pe de altă
parte, a fost oprit la un moment dat de o situație mai rar
întâlnită. Astfel, în Ajunul Crăciunului, soldații germani
au început să decoreze cu brazi luminați tranșeele.
Totodată, ei au început să cânte colinde, iar scoțienii
și francezii le-au răspuns prin cântece acompaniate
de cimpoaie. După terminarea colindelor, soldații s-au
întâlnit fața în față pe ,,pământul nimănui”, unde s-au
înțeles ca pentru ziua de Crăciun să depună armele și
să fraternizeze.
Aceștia s-au comportat asemenea unor oameni
normali, conform educației primite, oferindu-și mici
cadouri cum ar fi: ciocolată, ceai, tărie și poze cu cei
dragi. A doua zi, în dimineața de Crăciun, aceștia au
14
disputat chiar și o partidă de fotbal, după care și-au
îngropat morții, ale căror trupuri rămăseseră în tranșee.
Din scrisorile trimise de pe front superiorii au aflat despre
această situație și au catalogat-o ca fiind nefirească.
Drept urmare, protagoniștii acestor evenimente au fost
relocați în alte zone de luptă.
Acest eveniment a inspirat filmul Joyeux Noël
(2005), regizat de Christian Carion, pe care vă invit să-l
vizionați, pentru că are o foarte bună morală.
Am fost inspirată să scriu aceste rânduri, referindu-mă
la acest film, la semnificațiile lui, de situația gravă în
care, în curând, se va împlini un an de când Rusia a
agresat Ucraina, pornind un război fără noimă, de
anexare de teritorii, de distrugere a unui stat vecin, a
vieții poporului ucrainean.
Cred cu tărie că, și în acest caz, asemeni situației
din film, sunt nenumărați ruși care fraternizează cu
poporul ucrainean și înțeleg drama prin care aceștia
sunt obligați să treacă.
Și dacă lumea aceasta ar fi mai bună, mai umilă, mai
solidară, oare cum ar fi?
RAIUL COPIILOR
 PAGINILE COPIILOR

Povestea bradului de Crăciun

de Beatrice Fărcaș,
9 ani
Se spune că povestea bradului de Crăciun ar
fi luat naștere în vremea Sfântului Bonifaciu, cel
care i-a convertit pe germani la creștinism.

O altă legendă, cu privire la bradul de Crăciun,

îl are în centrul pe Martin Luther, care, mergând
spre casă în noaptea de Crăciun, a văzut un
brad nins care sclipea frumos în lumina lunii și
l-a tăiat, l-a adus în casă și l-a ornat cu lumânări
aprinse.

Din Germania, acest obicei s-a răspândit în

restul lumii.

Acum bradul de Crăciun este un motiv de

bucurie în fiecare casă și vestește venirea
Sărbătorilor de iarnă. Bradul este un simbol
pentru Crăciun de foarte mult timp. Se spune că
atunci când s-a născut Domnul nostru, îngeri și
păstori au venit în jurul său, cu ramuri de brad.

Tradiția bradului de Crăciun a fost adusă în

România de Familia Regală, prin Regele Carol I
și Regina Elisabeta.

ȘTIAȚI CĂ... ȘTIAȚI CĂ... ȘTIAȚI CĂ...

de Petra Crișan, 13 ani
• Mașina obișnuită produce într- protejată de legi anti-poluare?
un an 3 tone de dioxid de carbon • În Europa, decesele cauzate
care se evaporă în atmosferă? de poluarea aerului au costat
• În trafic aglomerat, nivelul de Uniunea Europeana 161 de
poluare este de 2-3 ori mai mare miliarde de euro?
înăuntrul mașinii decât în afara ei? • Poluarea rapidă a mediului
• Aeroporturile și companiile planetar a început cu revoluția
aeriene din SUA aruncă în fiecare industrială?
an o cantitate de cutii de aluminiu • În anul 1952 Londra a fost
suficientă pentru construirea a 58 acoperită de un nor de poluare
de avioane Boeing 747? care a dus la moartea a peste
• Doar americanii produc 5% din 10.000 de persoane?
poluarea din întreaga lume? • În noaptea de Revelion sunt
• Un copil moare la fiecare 8 secunde produse 5.000 de tone de praf fin
din cauza apei contaminate? din cauza artificiilor, echivalentul
• Dacă respiri aerul din Mumbai, a 16% din praful fin produs anual
India timp de o zi, efectul negativ de traficul rutier?
este echivalent cu fumatul a 100 • Pe 1 ianuarie 2021 sute de păsări
de țigări? erau moarte pe străzile din Roma
• Cel mai curat loc de pe Pământ ca urmare a focurilor de artificii?
este Antarctica, regiunea fiind

RAIUL COPIILOR 15
 SĂRBĂTORI
Program special de Sărbători la Capela „Sf. Iosif”
decembrie 2022‑ianuarie 2023
SÂMBĂTĂ, 24 DECEMBRIE 2022,
AJUNUL NAŞTERII DOMNULUI
06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
09.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Florin Isac
DUMINICĂ, 25 DECEMBRIE 2022,
NAŞTEREA DOMNULUI
08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
11.30 Sf. Liturghie animată de copii și tineri, celebrant
pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius
Cîmpean
LUNI, 26 DECEMBRIE 2022, A II-A ZI DE
CRĂCIUN, SERBAREA MAICII DOMNULUI
08.30 Sf. Liturghie celebrant pr. Florin Isac
10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vasile Goje
11.30 Sf. Liturghie animată de copii și tineri, celebrant
pr. Vlad Pupăză
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius
Cîmpean
MARȚI, 27 DECEMBRIE 2022, A III-A ZI DUPĂ
CRĂCIUN, SF. ARH. MUCENIC ȘTEFAN
06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
09.00 Sf. Sf. Liturghie, celebrant pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Vlad Pupăză
…
SÂMBĂTĂ, 31 DECEMBRIE 2022, ÎNCHEIEREA
SĂRBĂTORII NAȘTERII DOMNULUI
06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
09.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
19.00 Sf. Liturghie și priveghere – sfârșit și început de
an, împreună cu Isus, celebrant pr. Mircea Marțian
DUMINICĂ, 1 IANUARIE 2023, TĂIEREA
ÎMPREJUR, SF. VASILE CEL MARE
08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vasile Goje
11.30 Sf. Liturghie animată de copii și tineri, celebrant
pr. Florin Isac
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius
Cîmpean
16
…
VINERI, 6 IANUARIE 2023 –
BOTEZUL DOMNULUI
(BOBOTEAZA)
06.45 Sf. Liturghie – Sfinţirea cea mare a Apei,
celebrant pr. Florin Isac
09.00 Sf. Liturghie – Sfinţirea cea mare a Apei,
celebrant pr. Mircea Marțian
18.30 Sf. Liturghie de seară – celebrant pr. Vlad
Pupăză/ Marius Cîmpean
SÂMBĂTĂ, 7 IANUARIE 2023 –
SF. IOAN BOTEZĂTORUL
06.45 Sf. Liturghie, celebrant pr. Pupăză Vlad
09.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius
Câmpean
DUMINICĂ, 8 IANUARIE 2023,
DUMINICA DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI
08.30 Sf. Liturghie, celebrant pr. Florin Isac
10.00 Sf. Liturghie, celebrant pr. Vlad Pupăză
11.30 Sf. Liturghie animată de copii și tineri, celebrant
pr. Mircea Marțian
Vernisarea expoziției de pictură pe sticlă
realizată de copiii din Cercul de artă parohial
„Virgil Fulicea”
18.30 Sf. Liturghie de seară, celebrant pr. Marius
Cîmpean
În toate zilele de peste săptămână, cuprinse
în această perioadă, avem PROGRAM LITURGIC
OBIŞNUIT, CU CELEBRAREA A DOUĂ SFINTE
LITURGHII, CU ÎNCEPERE DE LA ORA 6.45 ȘI ORA
9.00.
ÎNCEPÂND DE LUNI, 9 IANUARIE 2023, SE
REINTRĂ TOTAL ÎN PROGRAMUL OBIŞNUIT AL
SFINTELOR LITURGHII DIN PAROHIA NOASTRĂ.
Vă dorim Sărbători sfinte
cu cereşti daruri, bucurie
şi spor în toate!
RAIUL COPIILOR