Sunteți pe pagina 1din 3

UN COLT DE RAI DIN MUNTII BUZAULUI

Situata in partea nordica a Muntniei , pe teritoriul Judetului Buzau , Bisoca isi impresioneaza turistii prin
biodiversitatea sa exceptionala.

Situl reprezintă o zonă naturală (păduri de foioase, păduri în amestec, terenuri arabile cultivate și pășuni) încadrată
în bioregiunea alpină și continentală aflată în Subcarpații Vrancei, unitate de relief a Carpaților de Curbură,
aparținând de lanțul muntos al Carpaților Orientali; ce adăpostește, conservă și protejază o gamă faunistică și
floristică diversă.

Situl Bisoca prezintă o arie naturală cu două tipuri de habitate (Fânețe montane și Păduri de fag de tip Asperulo-
Fagetum) ce adăpostesc, protejează și conservă o gamă floristică și faunistică diversă, exprimată atât la nivel
de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre.

La baza desemnării sitului se află mai multe specii faunistice, unele enumerate în anexa I-a a Directivei
Consiliului European 92/43/CE din 21 mai 1992 (privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și
floră sălbatică), altele endemice sau aflate pe lista roșie a IUCN; astfel: două specii de mamifere: lup
cenușiu (Canis lupus) și dihor (Mustela putorius), o reptilă din specia Vipera berus, trei amfibieni: ivorașul-cu-
burta-galbenă (Bombina variegata), broasca mare de lac (Rana ridibunda) și salamandra de foc (Salamandra
salamandra); precum și două nevertebrate: melcul de livadă (Helix pomatia) și un fluture din specia Euphydryas
aurinia( Fluturele de mlastina).

La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe specii floristice rare (unele protejate la nivel european ); astfel:
capul-șarpelui (Echium russicum), clopoțelul de munte (Campanula serrata), clopoțelul cu frunze de crin
(Adenophora liliifolia), coșaci (Astragalus onobrychis), albăstriță (Centaurea jacea), dioc (Centaurea phrygia),
clopoței (din speciile: Campanula rotundifolia, Campanula patula ssp. abietina, Campanula persicifolia), ciucure
(Campanula glomerata), fierea-pământului (Centaurium erythraea ssp. erythraea), garoafe (din speciile: Dianthus
viscidus, Dianthus superbus, Dianthus carthusianorum), degețel galben (Digitalis grandiflora), frag (Fragaria
vesca), fratele-priboiului (Geranium sylvaticum), anghinarea oilor (Hypochoeris uniflora), gizdei (Lotus
corniculatus), nalbă moșată (Malva moschata), sparcetă (Onobrychis viciifolia), busuioc sălbatic (Prunella
grandiflora), scrântitoare (Potentilla argentea), cimbrișor (Thymus pulcherrimus), panseluță (Viola tricolor),
trestioară (Calamagrostis arundinacea), morcov sălbatic (Daucus carota), mălaiul cucului (Luzula campestris),
ovăscior argintiu (Trisetum flavescens), trifoi roșu (Trifolium pratense), timoftică (Phleum pratense), păiuș (din
speciile: Deschampsia flexuosa și Festuca amethystina) sau golomăț (Dactylis glomerata).
În vecinătatea sitului se află câteva obiective de interes istoric, cultural și turistic (lăcașuri de cult, arii
naturale protejate); astfel:

Mănăstirea Poiana Mărului (monument istoric) cu hramul „Duminica Tuturor Sfinților” din satul Băltăgari,
ctitorită în anul 1730 pe cheltuiala domnitorului Constantin Mavrocordat.

Biserica de lemn "Nașterea Maicii Domnului" din Băltăgari, construcție 1777, monument istoric.

Biserica de lemn din Găvanu cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", construcție 1828, monument istoric.

Mănăstirea de călugări Găvanu din Mânzălești, construcție 1707.

Rezervația naturală Pădurea Lacurile Bisoca, arie protejată de tip forestier, botanic și geologic ce adăpostește
specii arboricole cu pin de pădure și un amfiteatru natural (în care se află o scenă construită din piatră și
lemn) care găzduiește ocazional manifestări culturale de interes local.

Muntioru - Ursoaia, sit de importanță comunitară ce conservă o mare varietate floristică și faunistică.

Platoul Meledic, arie protejată de interes național situată pe teritoriul administrativ al comunelor Lopătari și
Mânzălești

S-ar putea să vă placă și