Universitatea de Stiinte Agricole si

Medicina Veterinara a Banatului

Timisoara 

Parcului Natural Porțile de Fier 

Profesor coordonator: Moatar Mihaela

Stundent: Guran Romeo Ionut

 Declarat În 1998, Parcului Natural Porțile de Fier este cel mai mare din
România, cuprinde 14 rezervaţii ştiinţifice cu protecţie integrală, aflate de-a lungul
Defileului Dunării şi Porţilor de Fier până la Schela Cladovei. Această zonă
deosebit de complexă este în bună parte pregătită pentru a intra în circuitul de
valori cultural-turistice al Europei. La Drobeta Tr. Severin, Orşova, Berzeasca şi
Moldova Nouă s-au format Centre de Informare ale Parcului, dotate cu expoziţii,
material documentar, urmând ca în cadrul acestor structuri să se deruleze programe
de ocrotire şi studiere a habitatelor din acest spaţiu carpato-dunărean.
 Geografie

În Munții Almăjului se înregistrează altitudinea maximă din Parcul

Natural Porțile de Fier - vârful Teiul Moșului (alt. 968 m). Munții Locvei se
întind de la Nera (în vest) până la Valea Cameniței (în est). Altitudinea
maximă o ating în vârful Poiana Lisa (547,7 m) apoi coboară treptat până în
Valea Dunării și Valea Nerei. Între Valea Râlii și Coronini (Pescarii), în partea
de sud a Munților Locvei se desfășoară Depresiunea Moldova Nouă, care a
permis formarea ostrovului Calinovăț. Procesele actuale de modelare
(șiroire, torențialitate) au generat un microrelief carstic cu văi torențiale cu
aspect de mic canion. Munții Mehedinți și Podișul Mehedinți se află parțial
în Parcul Natural Porțile de Fier, pe direcția vest-est, de la Valea Cernei, în
vest, până la extremitatea estică a parcului și coboară în altitudine de la
nord la la sud și est.
 Geologie
Parcul Natural Porțile de Fier se suprapune structurii tectonice în pânză a Munților Carpați. Se remarcă
patru unități majore: Unitățile Danubiene, Pânza de Severin, Pânza Getică și Pânza Supragetică.
Defileul Dunării
Unitățile Danubiene sunt prezente în partea centrală și estica a Parcului Natural Porțile de Fier în arealul
Munților Almăj și includ un fundament metamorfic reprezentat prin gabrouri, serpentinite, gnaise, șisturi
metamorfice sericito-cloritoase, micașisturi, filite, cuarțite etc.
Pânza de Severin este alcătuită din formațiuni sedimentare flișoide de vârstă Jurasic superior - Cretacic
inferior (Strate de Sinaia). Pânza aflorează pe sectorul Orșova – Drobeta Turnu Severin într-un
afloriment spectaculos la Vârciorova, în amonte de Cazanele Mari (viaductul Grăniceri) precum și la
confluența dintre pârâul Sirina și Dunăre.
Pânza Getică aflorează în partea vestică a Parcului Natural Poțile de Fier în arealul Munților Locvei și
la est de Valea Cernei. Fundamentul metamorfic este reprezentat prin șisturi metamorfice cu diferit grad
de metamorfism. Alături de acestea sunt prezente intruziunile magmatice – masivul granitic de Sichevița
și banatite și învelișul sedimentar al Bazinului Reșița, cu depozite de vârstă Paleozoic mediu și superior
precum și Mezozoic (calcare, marnocalcare, marne).
Pânza Supragetică prezintă fundament metamorfic, este o pânză de forfecare de soclu, alcătuită din
formațiuni cristaline prealpine și depozite sedimentare paleozoice superioare și mezozoice, subțiri și
lacunare cu petice de eroziune. Intruziunile magmatice sunt reprezentate de masivul de granitoide de la
Sichevița, de vârstă hercinică.
 Biologie și ecologie
Parcul Natural Porțile de Fier reprezintă o zonă de convergență a
lumii vegetale și animale dintre Câmpia Panonică și Câmpia Română,
Defileul Dunării făcând legatura între aceste regiuni. Climatul cu
influențe mediteraneene (veri calde și uscate și ierni blânde cu ploi
bogate) din această regiune, a favorizat prezența multor plante și
animale iubitoare de căldură, care s-au adaptat la condițiile din acest
spațiu geografic. Parcul Natural Porțile de Fier se încadrează din punct
de vedere biogeografic în Subprovincia banto-getică, ce este inclusă la
rândul său în provincia dacică (Călinescu, 1968).
La rândul ei, provincia dacică aparține Subregiunii mediteraneene,
prezența a numeroase specii submediteraneene și mediteraneene fiind
un argument în acest sens. Influențele dacice și submetideraneene
interacționează, ducând la formarea unor grupări vegetale complexe,
unice în România, ce constituie vegetație de tip submediteranean.
(Matacă, C.C.M.E.SI.).
 Floră

Flora Parcului Natural Porțile de Fier este reprezentată printr-un amestec de flore boreale, montane cu cele
de origine mediteraneană. Totodată se constată coborârea în altitudine a unor elemente montane și urcarea
unor elemente sudice. Au fost descrise și identificate 171 de asociații vegetale de cormofite cuprinse în 20 de
clase de vegetație, din care 26 sunt endemice.
Breabăn (Dentaria glandulosa)
Speciile endemice importante care se găsesc în Parcul Natural Porțile de Fier sunt: pinul negru (Pinus nigra
ssp banatica), mierluță de cataracte (Minuartia cataractarum), mărarul Porților de Fier (Pragnos carinata),
colilia Porților de Fier (Stipa danubialis), laleaua cazanelor (Tulipa hungarica), garofița bănățeană (Dianthus
banaticus), barba ungurului (Dianthus spiculifolius), clopoțeii cazanelor (Campanula crassipes), breabănul
(Dentaria glandulosa), sorbul dacic (Sorbus dacica), cimbrișor (Thymus comosus). Elemente mediteraneene
ajung în Defileul Dunării la altitudini mari: cerul (Querqus cerris), gârnița (Querqus frainetto), scumpia (Cotinus
coggyria), mojdreanul (Fraxinus ornus), liliacul sălbatic (Syringa vulgaris), alunul turcesc (Corylus colurna).
Vegetația din spațiul Parcului Natural Porțile de Fier este alcătuită din păduri, tufărișuri, pajiști și grupări
ruderale. Pădurea domină peisajul general și aparține în majoritate etajului nemoral.
Subetajul făgetelor se desfășoară între 500 – 1000 m, în structura pădurilor de fag european (Fagus sylvatica)
se mai întâlnesc fagul tauric (Fagus taurica), Fagus moesica și fagul oriental (Fagus orientalis).
Subetajul pădurilor de amestec cu elemente termofile este situat la altitudini cu valori mai mici de 300 m și
este alcătuit mai ales din asociații în care domină specii termofile: cerul (Quercus cerris), gârnița (Quercus
frainetto), stejar pufos (Quercus pubescens) și cărpiniță (Carpinus orientalis). Ca element endemic pentru
acest subetaj semnalăm pinul negru de Banat (Pinus nigra subsp.banatica), întâlnit mai ales pe stâncării cu sol
subțire, arealul cel mai bine conturat în Parcul Natural Porțile de Fier se găsește la Cioaca Borii, lângă Tricule -
Șvinița.
 Arealele cu vegetație higrofilă sunt destul de restrânse, fiind situate în
sectoarele de luncă a râurilor afluente Dunării, în defileul propriu – zis, dar și în
unele bazinete de confluență cum sunt cele ale Cernei, Eșelniței, Mala,
Mraconiei, Camenița, Liubcova, Plavișevița, Liubotina. În componența acestora
intră mai multe specii de salcie :salcie alba (Salix alba), răchită (Salix fragilis),
salcie (Salix triandra), răchită roșie (Salix purpurea), plopul alb (Populus alba) și
plopul negru (Populus nigra), iar pe culoarele văilor unor afluenți ai Dunării, anin
negru (Alnus glutinosa).

În subarbustiv vegetează cătină roșie (Tamarix tetrandra) sau murul de miriște

(Rubus caesius). Pajiștile sunt destul de restrânse ca suprafață, fiind intercalate
între păduri și terenuri agricole. Zona Cazanelor se diferențiază de restul Parcului
Natural Porțile de Fier prin bogăția floristică deosebită și prin numărul ridicat de
endemisme. Se întâlnesc astfel elemente floristice precum laleaua galbenă de
Cazane (Tulipa hungarica); specie aflată pe lista roșie a IUCN, cornul bănățean
(Cerastium banaticum), cosaci (Astragalus rochelianus), clopoțeii Cazanelor
(Campanula crassipes). Elementele mediteraneene situate la altitudini relativ
mari sunt: scumpia (Cotinus coggygria), laleaua de Banat (Tulipa hungarica subsp.
undulatifolia), vișinul turcesc (Padus mahaleb), ghimpele (Ruscus aculeatus),
cornișorul (Ruscus hypoglossum), vița sălbatică (Vitis sylvestris).
 Faună
În arealul Parcului Natural Porțile de Fier au fost identificate 34 de specii aparținând clasei Mammalia, care populează
habitate diverse din parc. Liliecii, elemente de origine mediteraneană, populează peșterile din arealul parcului: Peștera
Veterani, Peștera Ponicova, Peștera Gaura cu Muscă, Peștera fără Nume.
Carnivorele populează suprafețele montane împădurite din parc. Sunt prezente atât prin speciile de mari dimensiuni
cum ar fi ursul (Ursus arctos), lupul (Canis lupus), vulpea (Vulpes vulpes), râsul (Lynx lynx) cât și prin speciile de
dimensiuni reduse, cum sunt mustelidele: dihorul de casă (Putorius putorius), viezurele (Meles meles), jderul de copac
(Martes martes). Din fauna parcului nu lipsesc ierbivorele, fiind reprezentate prin cerb (Cervus elaphus), căprior
(Capreolus capreolus), porcul mistreț (Sus scrofa).
În Parcul Natural Porțile de Fier au fost semnalate 14 specii de amfibieni și 17 specii de reptile dintre care emblematică
pentru parc este Țestoasa lui Hermann (Testudo hermanni boettgeri). Dintre speciile de reptile amintim șopârla de
pădure (Darevskia pontica), șopârla de ziduri (Podarcis muralis), șopârla de camp (Podarcis taurica), gușterul (Lacerta
viridis), balaurul (Dolychophis jugularis) și vipera cu corn (Vipera ammodytes).
Rața cu cap castaniu (Aythya ferina)
De asemenea au fost identificate 205 specii de păsări, din care 133 au statutul de specii strict protejate (Anexa nr. II a
Convenției de la Berna privind conservarea vieții sălbatice și a habitatelor naturale din Europa), 37 au statutul de specii
protejate (Anexa nr. III a Convenției de la Berna), iar 3 specii - rața roșie (Aythya nyroca), acvila țipătoare (Aquila clanga) și
vânturelul mic (Falco naumanni) sunt incluse în Anexa nr. I a Convenției de la Bonn asupra Conservării Speciilor
Migratoare de Animale Sălbatice. Crearea barajului de la Porțile de Fier I a determinat apariția de noi zone umede care
reprezintă importante habitate pentru păsările acvatice și limnicole. În perioada de iarnă-primăvară pot fi observate pe
suprafața lacului și în zonele umede limitrofe acestuia un număr mare de păsări acvatice cum ar fi: cormoranul mic
(Phalacrocorax pygmaeus), cormoranul mare (Phalacrocorax carbo), stârcul cenușiu (Ardea cinerea), egreta mare (Egretta
alba), rața mică (Anas crecca), rața roșie (Aythya nyroca) rața cu cap castaniu (Aythya ferina), rața moțată (Aythya
fuligula), ferestrașul mic (Mergus albellus), lișița (Fulica atra).
 Defileul şi Clisura Dunării – Cazanele

Întinzându-se pe o suprafaţă de 120 km, de la Baziaş până la Porţile de Fier, este cel mai lung
defileu de pe cursul Dunării şi unic în Europa prin grandoarea configuraţiei sale. Prezintă o
succesiune de bazinete depresionare ce alternează cu clisuri, în Cazanele Mari şi Mici lăţimea
fluviului încorsetându-se pe alocuri până la 150 m.În urma construirii hidrocentralei la Porţile de
Fier, prin dimensiunea noului lac de retenţie, Defileul Dunării şi îndeosebi zona Cazanelor au
scăpat de grozăvia învolburării apelor prin strâmtorile marcate de versanţii abrupţi. S-au numit
Cazane pentru că aici, prin coridoare cu fiorduri, apa părea că fierbe clocotitor şi întunecat. Firul
apei zigzaga după cum îşi făcuse loc pentru albie printre stânci. Acest aspect se vede şi azi de pe
puntea vasului, care o dată ajuns în Cazanele Mari trece dintr-un golf într-altul ocolind pereţi
stâncoşi ce apar brusc în faţa vasului, însă acest decor nu mai este înfricoşător. Liniştea lacului
urcă până la intrarea Dunării în ţară, la Baziaş, şi se simte până la Belgrad.
Pornind de la Orşova, mai sus în dreptul localităţii Eşelniţa începe intrarea în Cazanele Mici.
Drumul prin Defileu se parcurge pe apă sau pe uscat. Şoseaua este săpată în stâncă pe mai multe
porţiuni. În dreptul fostei localităţi Ogradena, vasul se apropie de malul sârbesc pentru a se citi
inscripţia de pe Tabula Traiana, amintind drumul legiunilor romane din anii 101-104, când
meşterii au tăiat muntele pentru a construi şoseaua pe malul sârbesc. La km D 967,3 peretele
Ciucarului Mic este despicat de Valea Mraconiei. Vasele şi maşinile staţionează aici pentru a
vizita complexul turistic cu acelaşi nume. La prima vedere: chipul dacic al lui Decebal dăltuit în
stâncă şi mănăstirea Mraconia parcă răsărind din fluviu. Mai sus, pe valea dintre munţi se poate
vizita micul golf al Mraconiei înconjurat de cabane, tabăra de elevi, tabăra de pictură.
 La km D 970 lacul se lăţeşte brusc formând Golful Dubovei, de aici în sus intrându-se în spectacolul Cazanelor Mari,
unde Dunărea străbate abrupturile albe ale Ciucarului Mare (cota maximă 318 m) şi vizavi ale Ştirbătului Mare (cota
maximă 768 m), albia fluviului având aici lăţimea minimă de 150 m şi adâncimea maximă de 80 m. Grandoarea
Cazanelor Mari se vede aici numai navigând pe Dunăre, şoseaua ocolind masivul muntos.
Mai sus, la km D 985 se află înecate ruinele cetăţii medievale Tri Kule (sec. XIV), din care se mai văd două turnuri
răsărind din apă. La km D 1000 apar stâncile calcaroase ale Grebenului, şoseaua străbate, deasupra lacului, peste roci
mărnoase şi calcare roşcate.
Mai sus, unde începe intrarea (din amonte) în Cazanele Mari, ţâşneşte din ape un pinten al stâncii Babacai, loc unde
altădată marinarii staţionau şi făceau rugăciuni, căci urma coborârea în fioroasele Cazane.
Cele două Cazane formează o rezervaţie complexă pe o suprafaţă de 150 ha. Spectacolul este oferit de înaltul decor,
munţii se văd în toată verticalitatea lor coborând abrupt pe maluri, adâncindu-se în fluviu, tăiaţi de fluviu de-a lungul
pereţilor stâncoşi.
Vegetaţia cuprinde specii rare, submediteraneene: Clopoţeii Cazanelor, mojdreanul, cărpiniţa, lemnul râios, alunul şi
vişinul turcesc, stejarul pufos, arţarul trilobat, liliacul sălbatic, stânjeneii de stâncă, Laleaua de Cazane, specie unică pe
glob. Specifice zonei sunt şi reptilele: broasca ţestoasă de uscat, vipera cu corn, şopârlele rare (Laceratele taurică,
muralis, particola), insecte: fluturii de peşteră, scorpionul carpatic etc. La Şviniţa se află rezervaţie paleontologică,
formată din depozite fosilifere jurasice şi danubiene. Punctul fosilifer Şviniţa, pe pârâul Saraoschi, cu calcare bogate în
amoniţi (peste 60 de forme, unele ca nişte melci uriaşi, contemporani cu dinozaurii), se poate vizita numai cu vaporul în
locul numit Pescărie.
Senzaţionale sunt descoperirile arheologice din peşterile Defileului: peşterile Clemente şi Cuina Turcului de la
Dubova, cu obiecte antropomorfe din epipaleolitic: ceramică, obiecte de podoabă (cele mai vechi din România), unelte
de piatră cioplită, unelte folosite de pescari şi vânători în urmă cu peste 15.000 de ani. Alte obiecte sugerează că grecii
întreţineau legături comerciale cu locuitorii din Clisură. Localnicii au descoperit Peştera cu picturi (Chindia) care
datează din epoca metalelor. Peştera Ponicova este cea mai mare şi cea mai spectaculoasă din Defileu. Se află în
Ciucarul Mare, pe o lungime de 1166 m, străpunsă de pârâul Ponicova. Are mai multe galerii, din care Galeria Liliecilor
de peste 100 m lungime, 60 m lăţime şi 30 m înălţime - o mirabilă catedrală subterană. Peştera Veterani este imensă şi
umanizată, a fost folosită ca punct strategic de daci şi romani, de austrieci şi turci, putând adăposti peste 700 de soldaţi.
A fost fortificată de generalul austriac Veterani, de unde şi numele peşterii.
 Alte atracţii pitoreşti din Podişul Mehedinţi
 

Peştera Izvernei, Peştera Nutului din satul Balta, numeroase alte peşteri (peste o sută), multe
neexplorate încă; Cheile Coşuştei; bisericile de lemn; pădurile de castani cu fructe dulci din
Bâlvăneşti, Balta, Izverna, Ponoarele, Baia de Aramă; gospodării tradiţionale cu arhitectură
specifică zonei de munte şi podiş, cum sunt cele din localitatea Balta (casele familiilor: Aniţescu,
Sitaru, Stănchescu, Nicolescu); localităţi balneoclimaterice: Bala, Balta, Negoieşti; localităţi de
interes vânătoresc şi pescăresc: Obârşia Cloşani, Izverna, Bahna; localităţi etno-folclorice: Balta,
Iloviţa, Cireşu, Ponoarele, Izverna.
 Bibliografie

https://ro.wikipedia.org
https://cazaneledunarii.com.ro/parcul-natural-p
ortile-de-fier
/