Delta Dunarii

Delta Dunării (3446 km²), aflată în mare parte în Dobrogea, România și

parțial în Ucraina, este a doua ca mărime și cea mai bine conservată
dintre deltele europene.
Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991, fiind
clasificată ca rezervație a biosferei la nivel național în România și ca parc
național în taxonomia internațională a IUCN. Aceasta se suprapune
atât siturilor de importanță comunitară Delta Dunării (sit SCI) și Delta Dunării
(zona maritimă); cât și ariilor de protecție specială avifaunistică Beștepe -
Mahmudia și Delta Dunării și Complexul Razim - Sinoie.

Fauna Deltei este reprezentată în mare parte de o vegetație specifică zonelor

umede (stuful, papura, rogozul, în amestec cu salcia pitică) și ocupă 78% din
totalul suprafeței. Zăvoaiele ocupă 6% din suprafața deltei, fiind păduri
de salcie, frasin, arin, plop, care cresc pe grindurile fluviatile, fiind periodic
inundate, iar ochiurile de apă sunt acoperite de o vegetație acvatică și
plutitoare, ocupând 2% din suprafața deltei. De asemenea, există păduri
(Pădurea Letea și Pădurea Caraorman) alcătuite din arbori (stejar
brumăriu, stejar pedunculat, frasin, plop tremurător, ulm), arbusti (zălog, cătină
roșie) și plante agățătoare (hamei, curpen, viță sălbatică).
 Nufăr alb (Nymphaea alba) în arealul Deltei

La nivelul ierburilor sunt întâlnite elemente floristice (meridional-continentale și

xero-mezofile) din specii rare printre care unele protejate la nivel european
prin Directiva 92/43/CE (anexa I-a) din 21 mai 1992 (privind conservarea
habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică);
astfel: centaurea (Centaurea jankae aflată pe lista roșie a IUCN, Centaurea
pontica și Centaurea tenuiflora), capul-șarpelui (Echium russicum), otrățelul
bălților (Aldrovanda vesiculosa), trifoiașul-de-baltă (Marsilea
quadrifolia), ciucușoară de nisip (Alyssum borzaeanum), orhideea piramidă
(Anacamptis pyramidalis), volbură de nisip (Convolvulus persicus), sânziană
(Galium humifusum), garofiță (Dianthus pseudarmeria), coșaci (Astragalus
vesicarius), valentiță (Tanacetum millefolium), nebunariță (Hyoscyamus
niger), nufăr galben (Nuphar lutea), nufăr alb (Nymphaea
alba), obligeană (Acorus calamus), ferigă de baltă (Thelypteris
palustris), piciorul cocoșului (Ranunculus repens), vitrigon (Eryngium
maritimum), alior (Euphorbia peplis), alior de baltă (Euphorbia
palustris, Euphorbia seguieriana), cârcel (Ephedra distachia), pelin (Artemisia
tschernieviana), bărbișoară (Allysum hirsutum), volbură (Convolvulus
lineatus), varză de mare (Crambe maritima), pătlagină (Plantago cornuti), ață
de mare (Ruppia maritima), brândușă de nisip (Merendera sobolifera), garofiță
(Dianthus pseudarmeria și Dianthus bessarabicus), siminoc (din
specia Helichrysum arenarium), grășătoare (Sagina maritima), chimionul
porcului (Peucedanum arenarium), valentiță (Tanacetum milefolium), vanilie
sălbatică (Heliotropium curassavicum), vioreaua de baltă (Hottonia palustris),
otrățel (Onosma arenaria), ploșnițoasă (Orchis coriophora ssp. fragrans),
bujori (Orchis laxiflora ssp. elegans), untul-vacii (Orchis morio), petunie
(Petunia parviflora), ferigă plutitoare (Salvinia natans), otrățel de
baltă (Utricularia vulgaris), plutică (Nymphoides peltata), troscot de apă
(Polygonum amphibium), săgeata apei (Sagitaria sagitifolia), pipirig (Juncus
gerardii), rogoz (Carex ligerica) sau pir de mare (Elymus sabulosus).
 Parcul Natural Vânători-Neamț
Parcul Natural Vânători-Neamț este o arie protejată de interes național ce
corespunde categoriei a V-a IUCN (parc natural), situată în nord-
estul României în nordul județului Neamț spre limita cu județul Suceava.
Este localizat atât pe versantul estic al Munților Stânișoarei în zona
subdiviziunii acestora intitulată „Munții Neamțului” cât și în zona Subcarpaților
Neamțului (parte a Subcarpaților Moldovei), în raza
comunelor Crăcăoani, Agapia, Vânători Neamț, a orașului Tg. Neamț, și a
stațiunilor Bălțătești și Oglinzi.

Flora ariei protejate este una diversificată, alcătuită din specii

de plante distribuite etajat, în concordanță cu
structura geologică și geomorfologică,
caracteristicile solului, climei sau altitudinii unde aceasta vegetează.
Arbori și arbusti cu specii de: tisă (Taxus baccata), fag (Fagus
silvatica), gorun (Quercus petraea), stejar (Quercus robur), mesteacăn (Betula
pendula), carpen (Carpinus betulus), paltin de munte (Acer
pseudoplatanus), arțar (Acer platanoides), tei (Tilia cordata), frasin (Fraxinus
excelsior), jugastru (Acer campestre), mesteacăn (Betula pendula), arțar (Acer
platanoides), răchită (Salix bicolor), salcie albă (Salix eleagnos), arin de munte
(Alnus viridis), arin negru (Alnus glutinosa), alun (Corylus
avellana), păducel (Crataegus monogyna), afin (Vaccinum myrtillus
L.), soc negru (Sambucus nigra), mur (Robus fruticosus), zmeur (Robus
idaeus), măceș (Rosa canina) sau merișor (Vaccinium vitis-idaea).
Brândușă de toamnă (Colchicum autumnale)
La nivelul ierburilor sunt întâlnite mai multe elemente floristice rare (unele
protejate prin aceeași Directivă a CE 92/43/CE din 21 mai 1992 (anexa I-a));
printre care: clopoțelul de munte (Campanula serrata), papucul
doamnei (Cypripedium calceolus), moșișoare (Liparis loeselii), clopțelul cu
frunze de crin (Adenophora lilifolia), orhideea piramidă (Anacamptis
pyramidalis), orhideea fantomă (Epipogium aphyllum), angelică (Angelica
archangelica), arnică (Arnica montana), breabăn (Cardamine glanduligera),
dioc (Centaurea phrygia), căpșuniță (Cephalanthera damasonium), căpșuniță
roșie (Cephalanthera rubra), buruiana de junghiuri (Cephalanthera longifolia),
pălămidă (Cirsium decussatum), crăpușnic (Cirsium furiens), orhidee (cu
specii de: Coeloglossum viride, Dactylorhiza cordigera, Dactylorhiza
incarnata, Epipactis purpurata, Gymnadenia conopsea, Gymnadenia
odoratissima, Traunsteinera globosa, Herminium monorchis), buzișor
(Corallorhiza trifida), brândușă (Crocus reticulatus), brândușă de
toamnă (Colchicum autumnale), poroinic (Dactylorhiza maculata), buhai
(Listera ovata), buhăieș (Listera cordata), bozior (Dactylorhiza sambucina),
garoafă (Dianthus collinus ssp. glabriusculus), mlăștiniță (cu specii
de Epipactis atrorubens și Epipactis helleborine), dumbrăviță de baltă
(Epipactis palustris), ghiocel (Galanthus nivalis), crucea voinicului (Hepatica
transsilvanica), bulbuc de munte (Trollius europaeus), ochiul-boului
(Leucanthemum waldsteinii), cornișor (Lycopodium annotinum), pedicuță
(Lycopodium clavatum), ploșnițoasă (Orchis coriophora), untul vacii (Orchis
morio), cărbuni (Phyteuma vagneri), scara Domnului (Polemonium
caeruleum), piciorul-cocoșului (Ranunculus carpaticus), joldeală (Serratula
wolffii), oușor (Streptopus amplexifolius), brustur-negru (Symphytum
cordatum), iarba-viperei (Scorzonera humilis).
 Parcul Natural Balta Mică a Brăilei
Parcul Natural Balta Mică a Brăilei este o arie protejată (zonă umedă) de
interes internațional ce corespunde categoriei a V-a (parc natural), situată
în Muntenia, pe teritoriul județului Brăila

Parcul natural dispune de habitate naturale de tip: Ape stătătoare oligotrofe

până la mezotrofe cu vegetație din Littorelletea uniflorae și/sau Isoëto-
Nanojuncetea, Comunități de lizieră cu ierburi înalte higrofile de la nivelul
câmpiilor, până la cel montan și alpin, Pajiști de altitudine joasă (Alopecurus
pratensis, Sanguisorba officinalis), Pajiști cu Molinia pe soluri calcaroase,
turboase sau argiloase (Molinion caeruleae), Pajiști aluviale din Cnidion dubii,
Galerii ripariene și tufărișuri (Nerio-Tamaricetea și Securinegion tinctoriae),
Păduri ripariene mixte cu Quercus robur, Ulmus laevis, Fraxinus
excelsior sau Fraxinus angustifolia, din lungul marilor râuri (Ulmenion minoris),
Râuri cu maluri nămoloase cu vegetație de Chenopodion rubr și Bidention și
Zăvoaie de Salix alba și Populus alba; ce adăpostesc o mare varietate de floră
și faună specifice Bărăganului.

La nivelul ierburilor este întâlnită o gamă diversă de plante (dintre care unele
foarte rare) protejate prin aceeași Directivă CE 92/43/CE din 21 mai 1992
(privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră
sălbatică), sau endemice pentru această zonă.
Nemţişor de câmp (Consolida regalis)

Specii floristice: albăstrică (Aster tripolium), năfturică (Artemisia annua), coada

șoricelului (Achillea setacea), lobodă sălbatică (Atriplex tatarica), nalbă
mare (Althaea officinalis), dentiță (Bidens tripartita), ciulin (Carduus nutans),
urda-vacii (Cardaria draba), volbură (Convolvulus arvensis), nemțișor de câmp
(Consolida regalis), căprișor (Cyperus flavescens), pir-gros (Cynodon
dactylon), crin de baltă (Butomus umbellatus), pufuliță (Epilobium tetragonum),
pipiriguț (Eleocharis palustris), sânziană (Galium humifusum), ciumăreauă
(Galega officinalis), stânjenel-de-baltă (Iris pseudacorus), sică (Limonium
gmelinii), nufăr alb (Nymphaea alba), nufăr alb ca neaua (Nymphaea
candida), piper de baltă (Polygonum hydropiper), cinci-degete (Potentilla
reptans), știr târâtor (Amaranthus blitoides), pătlagină (Plantago lanceolata),
pelin (Artemisia santonicum), firuță (Poa angustifolia), mei (Panicum
miliaceum), buzdugan-de-apă (Sparganium erectum), broscăriță
(Potamogeton natans), boghiță (Rorippa sylvestris), papură-cu-frunză-îngustă
(Typha angustifolia), papură-cu-frunză-lată (Typha latifolia), iarbă
grasă (Portulaca oleracea), iarbă-bărboasă (Echinochloa crus-galli) sau păiuș
(Festuca pseudovina).