See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/357031788

A. Berzovan, Un istoric al cercetării cetăților de la începutul celei de-a doua

epoci a fierului din spațiul est-carpatic românesc

Article · December 2021

CITATIONS READS

0 74

1 author:

Alexandru Berzovan
Romanian Academy
36 PUBLICATIONS   8 CITATIONS   

SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Late Iron Age in the Lower Mureș Valley View project

Approaches regarding Late Iron Age Dacian Pottery View project

All content following this page was uploaded by Alexandru Berzovan on 14 December 2021.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 ASOCIAŢIA ARHEO VEST
TIMIŞOARA

ARHEOVEST

IX2

-IN HONOREM VALERIU SÎRBU-

Interdisciplinaritate în Arheologie și Istorie

Timişoara, noiembrie 2021

Editura MEGA
Cluj-Napoca
2021
Editor: Sorin FORȚIU
Coordonator: Dorel MICLE
DVD-ROM: Adrian CÎNTAR
WEB: Sorin FORȚIU și Claudiu TOMA
Coperta: Aurelian SCOROBETE

Această lucrarea a apărut sub egida:

© ArheoVest, Timișoara, 2021

Președinte Lorena SMADU

ISBN 978-606-020-407-7 (General)

ISBN 978-606-020-409-1 (Vol. II)

Responsabilitatea pentru conţinutul materialelor revine în totalitate autorilor.

DVD-ROMul conține contribuțiile în varianta color precum și imaginile
la rezoluția maximă trimisă de autor.
 UN ISTORIC AL CERCETĂRII CETĂȚILOR DE LA
ÎNCEPUTUL CELEI DE-A DOUA EPOCI A FIERULUI DIN
SPAȚIUL EST-CARPATIC ROMÂNESC

Alexandru Berzovan*

* Academia Română, Filiala Iași, Institutul de Arheologie; berzovanalexandru@gmail.com

Abstract. Through this study we attempt a general view of the history of research of the Late
Iron Age hillforts from the East-Carpathian Area. From the very beginning we say that given
the extent of the topic and the fairly consistent bibliography, we did not propose an exhaustive
treatment, in which to discuss each particular written study, but we only intended to point out
the main contributions. In this sense, we also insisted on some data that was less known and dis-
cussed. We did not neglect the issue of the institutional framework and its evolution. We have
divided the historiography of the problem into several stages, depending on political, social
and cultural developments in Romania. Our discussion begins with the popular legends and
myths sorrouding these objectives. Then we discuss the history of research and opinions from
the Middle Ages since 1918. Of great interest for this period are the first plan of the Cotnari
Hillfort, made by Gheorghe ASACHI, and the Questionaire of Alexandru ODOBESCU, that
gathered an important amount of data pertaining to archaeological sites from the Romanian
Kingdom. The interwar period is marked by institutional developments. The period between
1945‒'89 was the most fertile in terms of quantity and quality of archaeological research, due
to the Romanian state investing heavily in research. This period was marked by personalities
such as Adrian C. FLORESCU, Silvia TEODOR and others, and the discovery of famous hoards
such as those of Stâncești and Bunești-Averești hillforts. It was also the period when several
county archeological repertoires are written. Unfortunately, the fact that most of A. Florescu's
manuscripts remained unpublished was a great loss for research. The period after 1990 is marked
in a first phase by the appearance of several monographs and books pertaining to the subject,
written by both researchers from Romania and the Republic of Moldova. Archaeological re-
search continued during the 2000s, but after 2010s, it entered into a steep decline. The decline
of systematical research is unfortunately a grave phenomenon affecting the entire Romanian
archaeology.

Keywords: Late Iron Age; Hillforts; Historiography; Moldavian Plateau; Romanian archaeology.

1. Introducere
Prin prezentul studiu ne-am propus să încercăm o radiografie a istoricului cer-
cetării cetăților de la începutul celei de-a doua epoci a fierului din spațiul est-carpatic
românesc.
De la bun început spunem că dată fiind întinderea temei și bibliografia destul
de consistentă, nu ne-am propus o tratare exhaustivă, în care să discutăm efectiv fie-

671
care studiu scris în parte, ci dorim doar să punctăm principalele repere. În acest sens
am insistat mai cu seamă asupra contribuțiilor relevante, dar și asupra unor date mai
puțin cunoscute și discutate anterior. Nu am neglijat nici problema cadrului institu-
țional și a evoluției acestuia.
Noi am împărțit istoriografia problemei în mai multe etape, în funcție de evolu-
țiile politice, sociale și culturale. Neîndoielnic, acestea au avut ecouri de intensitate
variabilă, atât în cantitatea cât și în calitatea cercetărilor arheologice, lucru pe care l-am
subliniat în mai multe instanțe.
Am considerat că nu este necesar să mai discutăm și contribuțiile proprii la
problemă, ele fiind deja cunoscute printr-un număr de articole pe care le-am publicat
de-a lungul ultimilor cinci ani în diverse periodice și volume colective.
2. Mituri, legende și istorii populare despre cetăți
Rămășițele vechilor cetăți de pământ risipite în ținuturilor colinare de la răsă-
rit de Carpați au atras atenția oamenilor din cele mai vechi timpuri. Privite cu interes
sau, alteori, cu teamă superstițioasă, șanțurile și valurile cocoșate de povara trecutelor
veacuri nu i-au lăsat indiferenți pe localnicii iscoditori, care de-a lungul timpului au
croit pe seama lor o sumedenie de legende, istorisiri și superstiții. Unele dintre ele s-
au pierdut, lăsând în urmă doar câteva toponime cu iz de basm, altele, în schimb, mai
trăiesc și astăzi, nu doar în memoria bătrânilor, ci și în cea a generațiilor tinere.
Astfel, călătorul, care se va duce spre cetatea de la Moșna (jud. Iași) și va avea
curiozitate să întrebe pe unii localnici mai vârstnici, va afla nu puține istorii despre ritu-
aluri obscure desfășurate în incintă de către vrăjitoarele locului. Și cetatea de la Poiana
Mănăstirii (com. Țibana, jud. Iași) e văzută de unii săteni ca un loc fermecat. În satul
Dobrovăț (jud. Iași) circulă legenda unei comori îngropate pe Cetățuie, nu puțini jurân-
du-se că în nopțile târzii de toamnă ar fi văzut flăcări albe ridicate din pământ, ce ar
indica, chipurile, locul unde aceasta ar fi fost ascunsă. Astfel de legende vizând comori
fabuloase au circulat și despre cetatea de la Puiești (jud. Vaslui)1, dar și despre alte
obiective.
Cu toate acestea, cele mai multe povești populare se leagă de luptele de apă-
rare duse împotriva invaziilor tătare sau de acțiunile voievodului Ștefan cel Mare (1457-
1504). De pildă, cetatea de la Cotnari-Dealul Cătălina (jud. Iași) este asociată cu o
anumită Cătălina, considerată a fi una dintre multele ibovnice ale domnului moldav;
cetățuia de la Dumești / Rafaila-Zarea Rafailei (jud. Vaslui) este denumită popular “la
șanțurile lui Ștefan cel Mare”2, în timp ce cea de la Stănișești / Răchitoasa-Cetățuia
(jud. Bacău) este considerată a fi locul în care tătarii și-ar fi ascuns comorile într-un
puț foarte adânc3.

* Lucrare realizată în cadrul unui grant din partea Ministerului Educației și Cercetării, CNCS
- UEFISCDI, în cadrul proiectului La hotarele Marii Stepe. Topografia și arheologia cetăți-
lor epocii fierului din spațiul est-carpatic (sec. 5-3 î.Hr.), cod PN-III-P1-1.1-PD-2019-0703,
din cadrul PNCDI III.
1
Pamfil, Nicolau, 1914, p. 3.
2
Berzovan et alii, 2020, p. 158, nota 7.
3
Vezi discuția și bibliografia la Berzovan et alii, 2020, p. 160.

672
 În schimb toponime precum Victoria-Șanțul Caterinei (com. Stăuceni, jud. Bo-
toșani) indică în unele cazuri asocierea obiectivelor în mentalul colectiv cu evenimente
istorice târzii, din timpul războaielor ruso-turce din secolul XVIII și începutul secolu-
lui XIX.
3. Cercetări până în anul 1918
În lucrările cronicarilor din veacurile XVI‒XVII, care au viețuit în Principatul
Moldovei, deși se găsesc pomenite ocazional ruinelor unor mari construcții de pământ,
ele sunt de regulă atribuite generic dacilor, romanilor sau genovezilor, în conformi-
tate cu spiritul vremurilor.
Ilustrative pentru stadiul cunoștințelor de la timpul respectiv sunt câteva pasa-
je din lucrarea de căpătâi a lui Nicolae COSTIN4, Letopisețul Țării Moldovei. De la
zidirea lumii până în anul 1601, care dedică un spațiu ceva mai consistent perioadei
preromane. În opinia acestui autor “înmulțindu-se neamurile în câmpii aceia dinspre
Marea Neagră, atâta cât nu se mai putea într-acele locuri încăpea, ci s-au împrăș-
tiat cu povățuitorii săi pen toate părțile de lume. Atuncea Gheții, Dații (...) fiind cur-
sul anilor de la 5400, au nemerit pe aceste locuri”. Mai departe, același autori ne spu-
ne că “Acești Dați sau Dachi, cum am arătat mai sus, cu 400 de ani de mai nainte de
nașterea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-au așezat pre aceste locuri
și având megiiași pe Gheți, împreunându-se la un loc trecea Dunărea și multe prăzi
și stricăciuni făcea ...”.
Într-un număr mare de documente medievale aflăm pomenite ca repere diver-
se "movile" (tumuli) folsoite ca delimitări ale diferitelor proprietăți. În unele cazuri însă
apar pomenite chiar și cetăți. De pildă, într-un
document aflăm despre un loc numit “Mun-
cel”, acolo unde a fost “cetatea lui Duma Ne-
gru”. Această locație a putut fi identificată
pe teren cu relativă ușurință în apropierea
satului Poiana cu Cetate (com. Grajduri, jud.
Iași). Cu toate acestea, documentele ulteri-
oare ne arată că nu avem de-a face cu o ce-
tate medievală suprapusă peste cea din a doua
epocă a fierului, ci doar cu un simplu topo-
nim5.
Informații mai interesante ne vin din
celebra Descriptio Moldaviae a principelui
Dimitrie CANTEMIR (Fig. 1), scrisă între
anii 1714‒'16. Descriind Ținutul Fălciu, Can-
temir pomenește de existența unei mari for-
tificații, pe care o atribuie istoric taifalilor:
“că aici a fost cândva scaunul taifalilor m-au Fig. 1. Dimitrie CANTEMIR (1716).
încredințat urmele unei cetăți foarte vechi,
4
A trăit între anii 1660‒1712, cronicar și mare vornic al Moldovei, fiu al lui Miron Costin.
5
Apetrei, 2009, p. 250-251; Berzovan, 2019, p. 80-81.

673

Fig. 2. Dionisie FOTINO.
Fig. 3. Gheorghe ASACHI.
care se află nu departe de acolo și pe care
le-am descoperit eu însumi. Am citit odată
într-un manuscris al istoriei lui Herodot
(sic!) că pe Prut, cale de trei zile de la Du-
năre, locuia neamul războinic al taifalilor,
care își zidise o cetate foarte mare. Fiindcă
n-am găsit nicăieri în acele locuri vreo rui-
nă, am trimis câțiva oameni care cunoșteau
bine locurile, în codrii de pe Prut, să caute
de nu găsesc cumva semne din care s-ar pu-
tea cunoaște ceva sigur despre așezarea a-
cestei cetăți. Când s-au întors îndărăt, mi-
au povestit că au văzut în codrii de nepătruns
care se află spre apus, pe o întindere de cinci
mile italienești, de-a lungul râului, temeliile
unor ziduri și turnuri clădite din piatră ar-
să, care, deși pe câmpul din jur nu se află
nicio ruină, au înfățișarea unui cerc alun-
git”6. Identificarea acestui punct nu este les-
ne de făcut, dar după descriere ar putea fi
vorba de cetatea de la Moșna (jud. Iași) sau
mai degrabă de cea de la Arsura (jud. Vas-
lui), unde valul ars este dispus într-adevăr
într-o formă semicirculară.
Informații despre existența unei ce-
tăți la Mogoșești (jud. Iași) aflăm de la Dio-
nisie FOTINO (Fig. 2) – erudit istoric, muzi-
cian și pictor7. Animat de lecturile sale boga-
te, el vedea la Mogoșești ruinele anticului
poleis dacic Marcodava8.
Începuturile arheologiei în Moldova
se leagă de situl emblematic de la Galați-Bar-
boși, căruia Gheorghe SĂULESCU i-a dedi-
cat un prim studiu în anul 1837. Intelectualii
vremii, animați de spiritul latinist specific
perioadei de renaștere națională, au căutat să
pună în lumină în special moștenirea roma-
nă9.

6
Cantemir, 2001, p. 31.
7
Vezi Papacostea, 1944, p. 311-331.
8
Fotino, 1859, p. 67.
9
Pentru discuții mai detaliate asupra acestei lucrări, vezi Petrescu-Dîmbovița, 1997, passim;
Croitoru, 2006, p. 53-70; Sîrbu, Croitoru, 2007, p. 13-26; Ioniță, 2007, p. 71-80 cu bibliografia.

674
Desigur că situația politico-economică dificilă a Principatului Moldovei, pe parcursul
secolului XVIII și în prima parte a secolului XIX, a întârziat dezvoltarea unor insti-
tuții și mecanisme de gestionare a patrimoniului arheologic. În anul 1830, cu ocazia
unei vizite în Rusia la Muzeul Ermitaj, Gheorghe ASACHI (Fig. 3) se întreba: “Oare
puţine asemenea lucruri zac ascunse în măruntaiele Moldovei? De dorit este că acii
ci le au sau le-ar afla de acum să le păstreze ca nişte odoară nepreţuite clironomite
sau să le hărăzească academiei din Ieşi spre a fi depuse în Muzeul Naţional”10. Astfel,
în anul 1830, se va înființa un Cabinet de Istorie Naturală și Medicină la Iași, care va
avea în cadrul său și un Cabinet Numismatic și Arheologic. În același an se va înființa
o Comisiune Arheologică pentru întreaga Moldovă, menită să se ocupe de materialele
descoperite11.
Tot de numele lui Gheorghe ASACHI se leagă realizarea primului plan (Fig. 4)
al cetății de la Cotnari-Cătălina (jud. Iași), cel mai vechi al unei fortificații din a doua
epocă a fierului din Moldova. Acesta a fost publicat într-un articol intitulat “Catelina
în Moldova”, apărut în cadrul periodicului ieșean “Almanah de Învățătură și Petre-
cere” în anul 185412. Dacă în prima parte a textului său Asachi se concentrează mai
mult asupra numelui, pe care în spiritul epocii îl leagă de Lucius Sergius Catilina13 și
de latinitatea românilor, în partea a doua încearcă o descriere a fortificațiilor. Planul
realizat, redă în linii mari destul de corect cele două incinte ale cetății, cea mai mare
parte a reperelor marcate fiind vizibile și astăzi pe teren. De la această schiță a lui Gh.
Asachi vor mai trece 136 de ani până când Alexandre Simon ȘTEFAN14 va publica
din nou un plan complet al cetății de la Cătălina cu ambele ei incinte ...
A doua jumătate a secolul al XIX-lea a fost marcată de activitatea unuia dintre
pionerii arheologiei românești, Alexandru ODOBESCU [* 23.06.1834; † 10.11.1895]15.
Între anii 1871‒'73, Odobescu (Fig. 5), pe atunci Ministru al Cultelor și Instructiunii
Publice, a trimis învățătorilor din satele vechiului regat al României un Chestionariu
privind antichitățile vizibile (cetăți, ruine, movile etc.), cu întrebări privind locația, des-
crierea și starea lor de conservare. În plus Odobescu a solicitat învățătorilor să redea
toate legendele și informații despre respectivele monumente16, scopul final al demer-
sului său fiind “de a pregăti întocmirea unei istorii lămurite a Romăniei, avěndu tre-

10
După Mârza, 2010, p. 75; Văcaru et alii, 2019, p. 219.
11
RAJ Iași, 1984, p. 13.
12
Asachi, 1854.
13
Patrician roman și senator (108‒62 îHr), cunoscut pentru cele două conspirații prin care a vrut
să răstoarne Senatul Roman, în încercarea de a instaura un regim de putere personală. În mod
evident numele dealului nu este o moștenire din vemea Daciei Romane cum bănuia Asachi, și
nici nu se leagă de vreo ipotetică concubină a lui Ștefan cel Mare, așa cum afirmă tradiția loca-
lă, ci reprezintă, în opinia noastră, cel mai probabil un antroponim adus de coloniștii maghiari
cu ajutorul cărora s-au pus bazele centrului viticol de la Cotnari. Forma mai veche, Catelina,
ar sugera o origine în maghiarul Katalin. Acești coloniști și-au păstrat individualitatea etnică,
limba și religia catolică mult timp, fiind asimilați târziu în masa românilor moldoveni.
14
Ștefan, 1990.
15
Iosipescu, 1992, p. 66-67.
16
Brătuleanu, 2011.

675
Fig. 4. Planul cetății de la Cotnari-Cătălina realizat de către
Gheorghe ASACHI (1854).

676
buință a aduna de prin coprinsul țěrei, sciință
despre tóte locurile cari vor fi însemnate încă
din vechime, prin clădiri saũ alte semne vechi
atingătóre de faptele strămoșilor némului ro-
mânesc”17.
Răspunsurile primite din teritoriu au
fost inegale, atât din punct de vedere calitativ
cât și din punct de vedere cantitativ. Cu toate
acestea, așa cum sunt ele reprezintă un mate-
rial foarte prețios nu doar pentru arheologi cât
și pentru istorici sau etnografi. În Chestionar
găsim menționate pentru întâia dată multe din
cetățile de secol V‒III îHr din spațiul est-car-
patic al României, descrierile fiind uneori su-
prinzător de precise. În mod regretabil, din mo-
tive necunoscute nouă, Al. Odobescu a publicat
doar răspunsurile primite din două județe, Do-
rohoi18 (actualmente în jud. Botoșani) și Roma- Fig. 5. Alexandru ODOBESCU.
nați19 (actualmente între județele Olt, Dolj și
Teleorman). Mai târziu, după decesul său, vor mai fi publicate și editate de către alți
autori contribuțiile pentru fostul județ Covurlui20 (actualmente jud. Galați și Vaslui) și
Fălciu21 (actualmente jud. Iași și Vaslui).
La cumpăna dintre veacul al XIX-lea și veacul XX, va apare Marele Dicționar
Geografic al României, în cinci volume, editat de un colectiv vast coordonat de către
George Ioan LAHOVARY, Constantin I. BRĂTIANU și Grigore TOCILESCU22.
Aceste volume de mari dimensiuni au sintetizat în principal datele din dicționarele geo-
grafice județene mai mici, utilizând totodată și unele dintre fișele inedite realizate de
către Al. Odobescu. Pentru problema noastră de interes, aceste volume sunt foarte im-
portante, întrucât un număr semnificativ de fortificații din a doua epocă a fierului din
spațiul est-carpatic sunt menționate și descrise aici, uneori cu detalii semnificative.
Din punct de vedere instituțional, evoluții mai semnificative se vor petrece abia
în a doua jumătate a secolului XIX. În anul 1894 va fi creată la Iași Conferința Arhe-
ologică, transformată în 1895 în Departamentul de Arheologie și Antichități din cadrul
Universității din Iași, titularul de catedră fiind Teohari Antonescu23. În anul 1913, Orest
TAFRALI a fost numit la acest departament ca succesor al lui T. Antonescu; sub aus-

17
Biblioteca Academiei Române, Manuscris nr. 225, f. 1 (după Clit, 2019, p. 125).
18
Odobescu, 1871.
19
Odobescu, 1877.
20
Petrescu-Dîmbovița, 1939.
21
Clit, 2019.
22
Vezi Lahovary, 1899.
23
Chirica, Aparaschivei, 2004, p. 6.

677
piciile sale s-a înființat la Iași Muzeul de Antichități în anul 191624. În ciuda acestor
evoluții instituționale, nu se poate vorbi de vreun interes pentru problema cetăților din
a doua epocă a fierului. Învățații ieșeni ai vremii erau la momentul respectiv captivați
de mirajul descoperirii culturii Cucuteni, situație ce a umbrit în mare măsură preocu-
pările pentru orice alte epoci și perioade istorice25.
În Galați, la sfârșitul secolului al XIX-lea, s-a deschis o expoziție permanentă
la colegiul "Vasile Alexandri", având la bază donația academicianului Vasile ALEX-
ANDRESCU URECHIA. Colecția conținea obiecte de artă decorativă, monede, și mai
ales multe documente din perioada modernă. Abia în 1913, ca urmare a strădaniilor
profesorilor Paul și Ecaterina PAȘA, într-o clasă a Școlii de Băieți nr. 6 va fi organi-
zată o expoziție cu bunuri de la diverși donatori gălățeni.
În 1914 se va fonda Muzeul din Bârlad. Tot aici a fost editată, încă din anul
1913, revista Miron Costin, cu multe studii valoroase, inclusiv pe teme legate de ar-
heologie. În anul 1914, în acest periodic Tudor PAMFIL și Vasile NICOLAU au pub-
licat primul plan al fortificațiilor (Fig. 6) din satul Cetățuia (com. Puiești, jud. Vaslui)26.

Fig. 6. Prima pagină a studiului scris de T. Pamfil și V. Nicolau despre fortificațiile

de la Cetățuia (com. Puiești, jud. Vaslui, pe atunci numită Strâmba -stânga);
Schița fortificațiilor de la Cetățuia (dreapta).

24
Chirica, Aparaschivei, 2004, p. 6.
25
Petrescu-Dâmbovița, 1997.
26
Pamfil, Nicolau, 1914.

678
 În Bucovina, până în anul 1918 provincie a monarhiei Austro-Ungare, au exis-
tat un număr însemnat de intelectuali și istorici cu interese în sfera arheologiei, unii
dintre ei având rezultate remarcabile la nivelul acelor vremuri27. Sub auspiciile lui
Alfred von Peyersfeld pe data de 4 ianuarie 1900 a fost înființată societatea "Muzeul",
pentru protejarea și valorizarea relicvele istorice. Muzeul a fost găzduit inițial în două
camere dintr-unul din hotelurile sucevene, în anul 1906 fiind mutat în garnizoana ora-
șului.
În ce privește problema noastră de in-
teres, menționăm că fortificația din a doua epo-
că a fierului de la Merești-Cetățuie a fost mar-
cată pe Charta Archaeologică a Bucovinei,
realizată de către arheologul amator Dionisie
OLINESCU28. Mai mult, vestigiile de aici au
fost discutate de către celebrul arhitect, ingi-
ner și pioner în arheologie, Karl Adolf ROM-
STORFER29 (Fig. 7).
În marile lucrări de sinteză dedicate
istoriei antice a teritoriului românesc, apărute
Fig. 7. Karl Adolf ROMSTORFER30.
la finalul veacului al XIX-lea și începutul ce-
lui următor, se găsesc foarte puține informații pentru tema noastră de interes. Arheo-
logia celei de-a doua epoci a fierului era văzută exclusiv prin prisma istoriei politice
a geto-dacilor, reflectată în izvoarelor scrise din Antichitate, lucru firesc dat fiind sta-
diul cercetărilor. Grigore TOCILESCU, de pildă, se mărginește la a prelua necritic
câteva din informațiile publicate de Odobescu31, preluând și de la principele Dimitrie
CANTEMIR informațiile despre “cetatea taifalilor”.
Caracterizată în general de un spirit romantic, specific începuturile arheolo-
giei, această etapă de la jumătatea secolului XIX și până la începuturile secolului XX
marchează primii pași spre cercetarea științifică propriu-zisă. Din păcate, rămânerea
în manuscris a chestionarului lui Odobescu a reprezentat o reală pierdere, privând cer-
cetarea arheologică românească de o importantă bază informațională, care ar fi permis
în viitor realizarea unor programe de cercetare de teren mai aplicate și eficiente.
4. Cercetările dintre anii 1918‒'45
Perioada ce a urmat Marii Uniri de la 1918 a dus la o serie de dezvoltări pozi-
tive în plan instituțional. Astfel, activitatea de cercetare de la Muzeul de Antichități
din Iași, ca de altfel și activitatea didactică din cadrul Universității, a făcut necesară
înființarea unui institut dedicat. În acest sens, profesorul Ilie MINEA a căutat să trans-
forme Seminarul de Istorie a Românilor în Institutul de Istorie al Românilor. Cererile

27
Subiectul a fost tratat într-o serie de studii recente, remarcabile ca acribie (vezi Niculică, 2014;
Niculică, 2015 cu bibliografia).
28
Niculică, 2014, p. 495-508.
29
Romstorfer, 1896, p. 111-112.
30
după Niculică, 2015.
31
Tocilescu, 1880, p. 539.

679
sale repetate către guvern se vor materializa abia în februarie 1941, când ca urmare a
Decretului-Lege semnat de către mareșalul Ion Antonescu, Seminarul de Istorie al Uni-
versității „Alexandru Ioan Cuza” a fost transformat în Institutul de Istorie a Românilor
„A. D. Xenopol”, sub coordonarea Facultății de Litere și Filozofie a universității ieșe-
ne. În anul 1943, ca urmare a eforturilor profesorului Alexandru BOLDUR, Institutul
Xenopol a devenit o unitate de cercetare distinctă, în subordinea Ministerului Națio-
nal al Culturii și Cultelor32.
Și în alte zone ale Moldovei s-au petrecut preschimbări instituționale notabile.
La Suceava, societatea "Muzeul" a fost transferată în anul 1923 în administrația Pri-
măriei Suceava. La Piatra Neamț, în anul 1934, preotul Constantin MĂTASĂ a fon-
dat un muzeu regional de arheologie. La Tecuci, profesorul Constantin SOLOMON
împreună cu Mihail DUMITRIU au fondat Muzeul Regional de Arheologie, având la
bază colecțiile de antichități și obiecte etnografice strânse ca urmare a cercetărilor de
teren efectuate între anii 1925‒'2633.
În perioada interbelică, atenția marilor arheologi ai vremii, precum Vasile PÂR-
VAN și Radu VULPE, s-a concentrat pe cercetarea sitului de la Poiana (jud. Galați),
după unele opinii antica Piroboridava, și pe scoaterea în evidență a urmelor civilizației
dacice clasice (sec. II îHr–I dHr). Cercetări de teren au fost efectuate în zona județelor
(foste) Covurlui și Tutova de către Mircea PETRESCU-DÎMBOVIȚA34 și Corneliu
MATEESCU. Acesta din urmă a prezentat, în anul 1944, un raport către Muzeul Na-
țional de Antichități din București unde pomenea, între altele, fortificațiile de la Fedești-
Cetățuia (com. Șuletea, jud. Vaslui)35 și de la Obârșeni-Cetățuia (com. Vinderei, jud.
Vaslui)36.
Singurele săpături arheologice desfășurate într-un obiectiv din secolele V‒III
îHr despre care avem cunoștință au fost cele realizate de către profesorul Constantin
SOLOMON în cetățuia de la Brăhășești (jud. Galați)37. Solomon a realizat două secți-
uni paralele prin sistemul defensiv, una în partea de est și una în partea de vest a obiec-
tivului (vezi Fig. 8). Totodată, a mai efectuat și alte sondaje de anvergură mai redusă
în interiorul incintei. Deși a descoperit puține fragmente ceramice “getice și grecești”,
resturi de vetre și oase de animale el a crezut că acestea aparțin unei așezări anterioare
fortificațiilor, acestea fiind atribuite de el perioadei lui Ștefan cel Mare.
Nu putem să discutăm perioada interbelică fără a pomeni munca lui Pamfil
POLONIC, topograf militar și colaborator vremelnic al lui Grigore TOCILESCU, care
a lăsat o serie de lucrări în manuscris dedicate problemei fortificațiilor de pe teritoriul
actual al României. Datele strânse de el pentru zona Dobrogei și a Munteniei sunt din-
tre cele mai prețioase. În ce privește spațiul est-carpatic, se pare că Polonic nu ar fi
efectuat cercetări de teren, mărginindu-se la preluarea unor informații din surse mai

32
Chirica, Aparaschivei, 2004, p. 7.
33
Croitoru, Bodlev, 2019, p. 299.
34
Petrescu-Dîmbovița, 1941, p. 426-446
35
Mateescu, 1944, p. 53.
36
Mateescu, 1944, p. 54.
37
Pentru o discuție amănunțită, vezi Solomon, 1929; Croitoru, Bodlev, 2019.

680
 Fig. 8. Planul cetății de la Brăhășești realizat de către Constantin SOLOMON38.

38
după Solomon, 1929.

681
vechi (îndeosebi Chestionarul lui Odobescu). În orice caz, faptul că majoritatea ope-
rei sale a rămas în manuscris a reprezentat o altă mare pierdere pentru arheologia româ-
nească, care a rămas văduvită de informații prețioase39.
În condițiile acestor pierderi, este poate explicabil de ce în marile sinteze ale
perioadei, redactate de Vasile PÂRVAN, discuțiile despre spațiul est-carpatic se rezumă
în mare parte doar la analiza unor izvoare antice și toponime40. Cu siguranță dacă ma-
nuscrisele lui Odobescu și a lui Polonic ar fi fost publicate la vremea lor, datele oferite
ar fi stârnit un interes mai mare printre arheologii vremii și cercetarea ar fi urmat, poa-
te, un alt curs.
5. Cercetările dintre anii 1945–'90
Sfârșitul celui de-al doilea război mondial și venirea la putere a regimului co-
munist în România a condus la multiple reorganizări instituționale. Astfel, în 1964,
Institutul de Istorie Națională „A. D. Xenopol” este reînființat și redenumit drept Insti-
tutul de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, subordonat Academiei Române41. În
ce privește cercetarea arheologică, trebuie spus că încă din 1953 fusese înființat, în cad-
rul Institutului, un departament specific, care până în 1968 va coordona și activitatea
vechiului Muzeu de Antichități (devenit din 1957 Muzeul de Istorie a Moldovei). Din
anul 1961 institutul ieșean a început să publice periodicul Arheologia Moldovei41.
În toate județele Moldovei, numărul instituțiilor de cultură a crescut semnifi-
cativ. Astfel, pe data de 23 decembrie 1955, a fost înființat Muzeul Raional Botoșani,
condus într-o primă etapă de profesorul Mircea POPESCU. În 1955, conducerea a fost
preluată de către Simion RAȚĂ. În anul 1968, secția de Științele Naturii va fi mutată la
Dorohoi, pe 3 decembrie 1977 titulatura fiind schimbată în Muzeul Județean Botoșani.
În Suceava, în anul 1947, s-a constituit Muzeul Regional al Bucovinei, devenit din 1968
Muzeul Județean Suceava.
Muzeul din Bârlad și-a continuat existența, devenind din 1957 Muzeul "Vasile
Pârvan"42. În 1956 s-a înființat și Muzeul Municipal din Huși, în anul 1958 fiind con-
stituită o echipă științifică pentru a îngriji colecțiile43. În 1974 s-a fondat Muzeul Jude-
țean din Vaslui, având la bază colecția arheologică a lui Ghenuță COMAN, găzduită
anterior la Muzeul Școlar din Murgeni. În ce privește Muzeul din Piatra Neamț, acesta
și-a continuat activitatea, cunoscând diverse reorganizări. În Bacău, muzeul va fi înfi-
ințat în anul 1957, cu trei secții: istorie, științe naturale și artă. Un rol important în orga-
nizarea muzeului din Bacău l-a jucat Iulian ANTONESCU, profesor universitar, muzeo-
graf, istoric și publicist, director între anii 1957‒'7144. Aceste evoluții n-au ocolit nici
Vrancea, un Muzeu de Istorie și Etnografie fiind înființat la Focșani în anul 1951.
Acestea fiind spuse despre cadrul instituțional, în cele ce urmează vom pre-

39
Pentru personalitatea și opera lui Pamfil Polonic, vezi Măgureanu, 2013, p. 77-90; Măgureanu,
2014, p. 115-114.
40
Vezi Pârvan, 1923.
41
Chirica, Aparaschivei, 2004, p. 7.
42
Pentru un istoric detaliat al acestei instituții, vezi Arnăutu, 1998, p. 245-271.
43
https://www.husi.ro/ro/muzee.htm (1.03.2021).
44
Căpitanu, 1991, p. 163-166; Mitrea, 2002, p. 7-12.

682
zenta succint activitatea științifică a unor cercetători din această perioadă. Vom începe,
firesc, cu cel ce a fost Adrian Constantin FLORESCU.

La începutul anilor 1950, la Institutul din Iași au fost angajați mai mulți tineri
cercetători. Acest proces, derulat în paralel cu demararea unor ample proiecte arheo-
logice precum șantierul "Valea Jijiei", aducea un suflu nou în arheologia ieșeană, mar-
când deplina ei maturizare. Din această nouă generație, una ce avea să lase o amprentă
profundă asupra cercetării arheologice a spațiului de la răsărit de Carpați și asupra temei
noastre de interes, a făcut parte și A. C. Florescu.
A văzut lumina zilei la Glăvăneștii Vechi (comuna Andrieșeni, jud. Iași), pe
data de 15 august 1928. Părinții săi, Constantin și Veronica, au fost învățători. Studiile
primare le-a urmat în localitatea natală, iar studiile secundare (1939–'47) la Iași, la sec-
ția real a Liceului Național45. Studiile universitare (1947‒'51) le-a efectuat tot în capi-
tala Moldovei, urmând în paralel atât Facultatea de Istorie, cât și Conservatorul (secția
dirijare corală și canto)46.
Datorită calităților sale științifice, în anul 1950, deși încă era student în anul
III, a fost încadrat ca preparator la Catedra de Istorie a României de la Facultatea de
Istorie și Filosofie unde a activat până în anul 195447.
Trebuie spus că în tot acest răstimp, tânărul A. Florescu a participat, fie ca stu-
dent, fie ca membru în colectiv, pe mai multe șantiere arheologice: "Valea Jijiei", unde
a lucrat sub conducerea lui Ion NESTOR, Hăbășești (jud. Iași) condus de către Vladi-
mir DUMITRESCU, Stoicani (jud. Galați) și Trușești (jud. Botoșani) cu Mircea PE-
TRESCU- DÎMBOVIȚA48. Astfel, A. Florescu a avut șansa de a deprinde metodologiile
de cercetare de la unii dintre cei mai buni specialiști ai vremii, lucru reflectat atât în
cantitatea cât și în calitatea documentației arheologice întocmite.
În anul 1953, după încheierea stagiului militar, A. C. Florescu a fost angajat
în Institut ca cercetător științific. Aici a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Marilena49,
un arheolog care a avut la rândul său rezultate de excepție (Fig. 9).
A. C. Florescu a fost un cercetător cu o personalitate complexă, cu preocupări
care nu s-au redus strict la sfera arheologiei și istoriei vechi. A avut interese și în zona
științelor exacte ‒ matematică, inginerie, topografie, geografie, geologie, pedologie,
având, după cum arată și parcursul său scurt la Conservatorul din Iași, și puternice aple-
cări artistice. Acest fapt ar putea explica în parte caracterul profund interdisciplinar
dar și originalitatea unora dintre abordările pe care le-a propus. Mai mult, preocupă-
rile sale în domeniul arheologiei nu s-au rezumat doar la prima și cea de-a doua epocă
a fierului. S-a preocupat și de cultura Cucuteni dar și de probleme ale epocii bronzu-

45
Astăzi Colegiul Național din Iași.
46
Până în anul 1950, când Conservatorul va fi desființat, ca urmare a unor reorganizări insti-
tuționale.
47
Teodor, 1987, p. 757-759; Petrescu-Dîmbovița, 1988, p. 257; Chirica, Aparaschivei, 2004,
p. 233.
48
Petrescu-Dîmbovița, 1988, p. 257.
49
născută DINCĂ [* 27.10.1932, Nicorești; † 23.11.2017, Iași].

683
 Fig. 9. Adrian C. FLORESCU și Marilena FLORESCU în
zona sistemului defensiv al cetății II de la Stâncești50.
lui51, unele din studiile sale rămânând până astăzi de referință.
Așa cum am arătat în expunerea noastră, la nivelul anilor 1950 se cunoșteau
foarte puține date concrete despre marile cetăți de pământ ale Epocii Fierului din spa-
țiul est-carpatic românesc. Elementul catalizator pare să fi venit odată cu cercetările
de teren realizate de către Anton NIȚU și Nicolae ZAHARIA, care au adus la lumină
o serie de date noi date despre cetățile de la Stâncești-Bobeica (com. Mihai Eminescu,
jud. Botoșani)52, conducând la o reorientare a intereselor lui A. C. Florescu spre acest
orizont cronologic.
Între anii 1960‒'70, A. C. Florescu
a efectuat săpături arheologice la Stâncești,
cercetările desfășurându-se în fiecare an, cu
excepția anului 1969. În 1968, avea să fie
descoperit celebrul tezaur (Fig. 10), amplu
discutat atât în literatura de specialitate din
România cât și din alte state53.
În anul 1966, împreună cu Gheor-
ghe MELINTE, A. C. Florescu a efectuat
un sondaj arheologic în cetatea de la Moșna
Fig. 10. Descoperirea tezaurului de la
(jud. Iași)54, participând totodată împreună
Stâncești50.
50
arhiva Muzeului Județean Botoșani.
51
Pentru mai multe date, vezi Chirica, Aparaschivei, 2004, p. 233.
52
Nițu, Zaharia, 1955.
53
Florescu, Florescu, 2005, p. 70-78; Berzovan, 2018, p. 39-56; Berzovan, 2020, p. 51-63 cu
întreaga bibliografie.
54
Florescu, Melinte, 1968, p. 129-134.

684
 Fig. 11. Cotnari-Cătălina. Aspect din timpul lucrărilor de conservare55.

Fig. 12. Structura de protecție a zonei cercetate realizate de către A. C. Florescu

în incinta A a cetății de la Cotnari-Dealul Cătălina56.
cu soția sa la cercetarea sitului arheologic complex de la Cândești (com. Dumbrăveni,
jud. Vrancea).
Cu toate acestea, cea mai mare parte a carierei sale o va dedica cercetării cetă-
ții de la Cotnari-Dealul Cătălina (jud. Iași). Aici, între 1967 și 1985, va realiza săpături
arheologice de mare anvergură în ceea ce noi numim astăzi incinta A, cu rezultate deo-

55
după Florescu, 1980.
56
arhiva Institutului de Arheologie din Iași.

685
sebit de interesante, prezentate succint în câteva studii57. Mai mult decât atât, împreună
cu fratele său, Constantin C. FLORESCU - inginer topometrist - va proiecta o insta-
lație – un adevărat muzeu în aer liber (Fig. 11, 12) – menită să pună în valoare și să
protejeze ruinele sistemului defensiv ale acestei impozante cetăți58. A beneficiat, desi-
gur, și de șansa de a lucra într-o perioadă în care statul român asigura o finanțare sub-
stanțială cercetării științifice și șantierelor arheologice din întreaga țară59.
Ultimii ani de viață a lui Florescu au fost marcați de o decădere treptată a stă-
rii de sănătate. Uzura anilor petrecuți pe șantiere, care au implicat adeseori eforturi
deosebite60, ca de altfel și anumite neîmpliniri, probabil că și-au avut rolul lor. Pe data
de 11 septembrie 1986, la vârsta de numai 58 de ani, la un an de la ultima sa cam-
panie de săpătură de la Cotnari61, a trecut la cele veșnice în urma unui atac cardiovas-
cular survenit neașteptat, pe când lua cina alături de soția sa.
Studiile dedicate de A. C. Florescu descoperirilor din marile cetăți de pământ
ale celei de-a doua epoci a fierului apar puține ca număr și destul de limitate ca anver-
gură, rezumându-se la doar câteva titluri. Ar părea la prima vedere că ne aflăm în fața
unui cercetător din categoria destul de numeroasă a celor ce și-au petrecut viața pe teren
dar au lăsat puține rânduri scrise posterității. Această impresie este însă cât se poate
de înșelătoare. În realitate, A. C. Florescu a pregătit spre publicare pe această temă mai
multe lucrări monografice de mare anvergură: o lucrare dedicată cercetărilor arheolo-
gice de la Stâncești și Cotnari62, o monografie în trei volume dedicate cercetărilor de

57
Florescu, 1971, p. 103-118; Florescu, 1980, p. 11-18.
58
Din nefericire, după anul 1990, această instalație unicat a sfârșit distrusă și devalizată de către
localnici. Departe de a fi pusă în valoare, astăzi cetatea de la Cotnari prezintă un peisaj dezo-
lant, cu ruinele instalațiilor muzeale acoperite de buruieni și de gunoaie. Desfășurarea anuală
a unei serbări câmpenești pe platou în incinta A nu face decât să contribuie la degradarea conti-
nuă a obiectivului.
59
Astfel, în planul instituțional de săpături pe anul 1977, redactat la data de 8.01.1977, statul
român asigura suma de 130000 de lei Institutului de Istorie și Arheologie "A. D. Xenopol" pen-
tru realizarea de săpături, dar și pentru lucrări de pază sau restaurare. Inclusiv muzeul de sit de
la Cotnari a fost realizat din aceste fonduri. Convertind această sumă în dolari, la cursul de la
vremea aceea, ajungem la suma de cca. 28280 US$, echivalentul astăzi, ca putere de cumpărare, a
118776 US$ (cf. https://www.in2013dollars.com/us/inflation/1978 -16.01.2021). Din această
sumă institutul ieșean își permitea să întrețină – singur sau în colaborare – mai multe șantiere
arheologice, să asigure pază și în unele cazuri chiar lucrări de restaurare. Șantierul de la Cotnari
primea suma de 15000 de lei, 3267 US$ la vremea respectivă, echivalentul astăzi azi al sumei de
13270 US$. Spre comparație, în anul 2020, Ministerul Culturii, prin Programul Național de
Finanțare a Cercetării Arheologice Sistematice, oferea întregii arheologii românești suma de
700000 de lei, deci echivalentul 170000 US$ la cursul momentului.
60
De pe unele state de plată aflăm că în cel puțin câțiva ani campaniile arheologice de la Cotnari
s-au prelungit târziu în toamnă, încheindu-se la începutul lunii decembrie.
61
Conform documentelor recuperate (state de plată), această ultimă campanie s-a desfășurat în
luna august a anului 1985.
62
Dintr-un Chestionar adresat Institutului de Arheologie și Istorie "A.D. Xenopol" din Iași pri-
vind șantierul de la Cotnari-Cătălina, aflăm că s-a redactat deja un capitol de 240 de pagini
dedicat descoperirilor hallstattiene, monografia urmând a fi dată la tipar în anul 1984 (ceea ce

686
la Cândești63 și o lucrare intitulată Cetăți traco-getice din Moldova anterioare perioa-
dei Burebista – Decebal.
Aceasta din urmă lucrare, dedicată cetăților de la cumpăna dintre prima și a
doua epocă a fierului, fusese pregătită spre tipar de autor în anul 1981, dar din motive
necunoscute nu a mai fost publicată. Unele date ne fac să credem că ea a fost tipărită
totuși într-un tiraj foarte limitat. Motivele nepublicării nu ne sunt cunoscute. În ciuda
insistențelor repetate nu am putut recupera bunul de tipar, dar am reușit în schimb să
identificăm în arhivele Institutului o formă intermediară, din anul 1978, pe care am
decis să o publicăm în ediție critică64. Din acest motiv nu vom insista aici foarte mult
asupra conținutului, rezumându-ne doar la câteva observații generale.
Lucrarea ilustrează foarte bine stadiul cercetărilor din anii 1970, ca de altfel
și climatul istoriografic. Autorul descrie obiectivele, insistând totodată asupra tehni-
cilor de săpătură utilizate în abordarea acestui tip de sit. Un rol important în econo-
mia lucrării îl joacă tentativa autorului de a reconstitui (Fig. 13) ‒ pornind de la o sche-
mă idealizată și utilizând o serie de elaborate calcule matematice ‒ sistemul defensiv
dar și să analizeze relațiile dintre diferite elemente componente ale acestuia, încercând,
în cele din urmă, să descopere chiar unitățile de măsură utilizate la vremea respectivă.
Sunt discuții fără precedent în literatura de specialitate de la noi.
Sigur că multe aceste ipoteze prezintă un grad ridicat de incertitudine, iar anu-
mite aprecieri ale autorului pot părea destul de îndrăznețe, dacă nu chiar speculative.
Cu toate acestea, A. C. Florescu aduce în discuție și destule alte probleme la care arhe-
ologii, care studiază astăzi acest tip de monumente, ar trebui să reflecteze cu cea mai
mare seriozitate. Avem în vedere aici analizele geotehnice efectuate asupra solurilor
din structura sistemului defensiv al cetății de la Cotnari-Cătălina, care permit o serie
de discuții aprofundate asupra unghiului de taluz natural, cu implicații importante în

nu s-a mai petrecut). Manuscrisul, pe care nu l-am mai putut localiza în arhivele Institutului
de Arheologie din Iași, avea să reprezinte scheletul monografiei cetăților de la Stâncești, publi-
cată postum de către Marilena FLORESCU (vezi Florescu, Florescu, 2005).
63
Conform datelor din arhiva Institutului consultate de noi, această lucrasre fusese trimisă spre
publicare la Editura Junimea din Iași de către Marilena FLORESCU în anul 1984, din motive
rămase necunoscute nemaifiind publicată. Volumele prezentau o mare importanță pentru arheo-
logia românească, întrucât conțineau, între altele, descrierea celei mai mari necropole de tip
Monteoru cunoscute la acel moment. Motivele nepublicării rămân cât se poate de obscure. Nu
dorim să insistăm deocamdată asupra acestui subiect; cert este că prejudiciile aduse cercetării
epocii bronzului și fierului în spațiul est-carpatic al României au fost dintre cele mai profunde.
64
Decizia de a publica această lucrare are la bază mai multe argumente: a) valoarea istoriogra-
fică; b) interesul prezentat de anumite abordări științifice, unele fără precedent în literatura de
specialitate de la noi; c) datele inedite aduse despre anumite obiective puțin cunoscute; d) res-
pectul față contribuția autorului, în contextul în care într-un fel sau altul am ajuns să îi conti-
nuăm munca de cercetare a cetăților de la începutul celei de-a doua epoci a fierului. Nu ne-am
dorit ca această arhivă, munca de câteva decenii a unui cercetător, să aibă soarta altora, ținute
la sertar decenii de-a rândul de către diverși epigoni. La momentul redactării acestor rânduri,
lucrarea se află în curs de tipărire. Sperăm că va apare la finalul anului 2021 sau cel târziu la
începutul anului 2022.

687
 Fig. 13. Schiță – reconstituire a sistemului de fortificație al
cetății de la Brăhășești65.
înțelegerea structurii dar și evoluției în timp a valului de pământ. O reluare a acestor
direcții de cercetare ar fi cu atât mai necesară cu cât posibilitățile tehnice de astăzi sunt
mult mai mari.
Chiar dacă această lucrare a rămas în manuscris, cunoscută teoretic doar auto-
rului și soției sale, ea a avut, totuși, un anumit impact istoriografic ... Efectuând munca
de editare, am putut constata că anumite idei sau fraze din ea au fost preluate, în câteva
cazuri chiar mot à mot, în câteva lucrări publicate ulterior de către un terț autor, fără
a se mai face trimiterile bibliografice de rigoare așa cum ar fi fost firesc66.

Problema celei de-a doua epoci a fierului a fost abordată și de alți cercetători
ai Institutului ieșean, cum ar fi Silvia TEODOR67. În anul 1964, S. Teodor a efectuat
cercetări în cetatea de la Arsura (jud. Iași)68, aducând la lumină date importante privind
structura valurilor de apărare a acestei mari incinte.
Cercetări arheologice au fost făcute și de muzeele locale. Astfel, în anul 1967,
Mihalache BRUDIU și Paul PĂLTÂNEA, mergând pe urmele lui C-tin Solomon, au
efectuat noi săpături în cetatea de la Brăhășești, dovedind că ea nu aparține Evului Me-

65
arhiva Institutului de Arheologie din Iași, manuscrise Florescu.
66
Nu dorim să insistăm mai mult decât e cazul asupra acestei neplăcute chestiuni; asigurăm însă
cititorul că în ediția critică aflată în curs de publicare am făcut peste tot unde a fost cazul tri-
miterile bibliografice de rigoare.
67
Pentru detalii biografice, vezi Lazarovici, 2020, p. 19-23.
68
Teodor, 1973, p. 53-60; Teodor, 1994, p. 121.

688
Fig. 14. Fotografie din anul 1963, cu cercetători și arheologi ieșeni. Rândul de jos
(de la stânga la dreapta): Irina SITARU, Marilena FLORESCU, Șeiva SANIE;
Rândul de sus (de la dreapta la stânga): Adrian C. FLORESCU, Ecaterina PET-
ROVICI, Dan Gh. TEODOR, Silvia TEODOR, Eugenia NEAMȚU, Alexandru
ANDRONIC și Eleonora VINKIEVICI69.
diu ci secolelor V‒III îHr70. În 1975, la Merești (jud. Suceava), Dragomir POPOVICI
și Mircea IGNAT au efectuat investigații, care au adus la lumină date prețioase des-
pre acest obiectiv71. În 1983, Ruxandra ALAIBA a sondat cetatea de la Albești (jud.
Vaslui)72, între 1986‒'87 fiind efectuate cercetări arheologice la Ibănești (jud. Boto-
șani) de către Paul ȘADURSCHI și Emil MOSCALU73.
Ultima decadă a perioadei este marcată de activitatea Violetei Veturia BAZAR-
CIUC74. Între anii 1969‒'81 a lucrat ca muzeograf la Muzeul Municipal din Huși, din
anul 1982 devenind directoare a acestei instituții. Începând cu anul 1978, a efectuat
săpături arheologice de mare anvergură în cetatea de la Bunești-Averești-Dealul Bobu-
lui (jud. Vaslui). Aceste săpături aveau să scoată la lumină unul dintre cele mai spec-
taculoase obiective din perioada care ne interesează.

69
după Lazarovici, 2020.
70
Brudiu, Păltănea, 1972, p. 225-239.
71
Popovici, Ignat, 1981, p. 545-551.
72
Alaiba, 1997, p. 365-372.
73
Șadurschi, Moscalu, 1989, p. 183-199.
74
[* 17.03.1954, Costești, jud. Vaslui; † 13.10.2000, Huși].

689
 Astfel, campania din anul 1979
a scos la lumină un tezaur de podoabe
de argint75, iar în 1984 a fost scoasă la
lumină celebra diademă din aur (Fig.
15). Descoperirile foarte numeroase și
semnificative făcute aici în anii 1980
(tezaure, unelte, arme, ceramică, impor-
turi etc.) au reprezentat subiectul mai
multor articole științifice, din păcate de
valoare științifică inegală76.

În afară de săpăturile arheologi- Fig. 15. Descoperirea diademei de aur

ce, un rol important în această perioadă de la Bunești-Averești
l-au jucat apariția repertoriilor arheolo- (foto Doina HARNAGEA77).
gice. Încă din anul 1949, Institutul de
Arheologie din București al Academiei Române începuse să lucreze la un Repertoriu
Arheologic Național (RAN), creând o serie de fișe bibliografice, o inițiativă din păcate
limitată după 1953 și complet abandonată în 195678. În fișele acestuia, care pot fi con-
sultate actualmente on-line, găsim referințe la unele dintre obiectivele de interes79.
În anul 1970 avea să apară o lucrare de mare impact istoriografic. Nicolae
ZAHARIA, Mircea PETRESCU-DÎMBOVIȚA și Emilia ZAHARIA au publicat o car-
te ‒ un prim repertoriu arheologic pentru întreg spațiul est-carpatic al României80 ‒,
rod al unor cercetări de teren desfășurate încă din anii 1950. Adunând un mare număr
de descoperiri din diverse epoci istorice sau preistorice, volumul a rămas și astăzi indis-
pensabil. În paginile sale găsim repertoriate și descrise o bună parte a obiectivelor
noastre de interes. În ciuda meritelor incontestabile, lucrarea prezintă și o serie de nea-
junsuri, cel mai pregnant fiind lipsa unui suport cartografic adecvat.
În anul 1976 a apărut Repertoriul Arheologic al Județului Botoșani, redactat
de către Alexandru PĂUNESCU, Paul ȘADURSCHI și Vasile CHIRICA81. Bazat pe
o analiză cvasi-exhaustivă a surselor, incluzând aici manuscrisele lui Al. Odobescu și
P. Polonic, utilizând o metodologie destul de modernă pentru acele vremuri și afișând
un suport cartografic corespunzător, lucrarea a primit premiul "Vasile Pârvan" al Aca-
demiei Române.

75
Bazarciuc, 1979.
76
Bazarciuc, 1980, p. 61-80; Bazarciuc, 1980a, p. 164-176; Bazarciuc, 1981, p. 563-570; Bazar-
ciuc, 1983, p. 249-273; Bazarciuc, 1983a, p. 211-217; Bazarciuc, 1984, p. 169-182; Bazar-
ciuc, 1984a, p. 6-8; Bazarciuc, 1986, p. 89-99; Bazarciuc, 1987, p. 33-39.
77
https://www.vremeanoua.ro/ (1.11.2021).
78
Oberländer-Târnoveanu, 2013, p. 15.
79
http://www.cimec.ro/scripts/ARH/RAR-Index/sel.asp?nr=1&NrSel=0&Lang=RO&IDRap=4
531 (24.03.2021).
80
Zaharia et alii, 1970.
81
RAJ Botoșani, 1976.

690
 Tot de numele regretatului profesor Vasile CHIRICA se leagă și apariția Reper-
toriului Arheologic al Județului Iași, publicat în două volume în anii 1984‒'8582. Cer-
cetările de teren au durat circa trei ani, fiind amplu sprijinite de către autoritățile jude-
țene dar și de cele locale. Lucrarea, rodul colaborării între un arheolog profesionist
(V. Chirica) și un amator, Marcel TANASACHI83, aduce în discuție descoperiri valo-
roase, incluzând, pentru tema noastră de interes, multe cetăți necunoscute anterior.
Destul de bine realizat, dar într-o mai mare măsură tributar "spiritului vremu-
rilor", este repertoriul arheologic pentru județul Vaslui publicat de către Ghenuță
COMAN în anul 198084.

Cercetările arheologice efectuate în această perioadă, au "mobilat" spațiul est-

carpatic cu noi obiective, aducând la lumină date dintre cele mai interesante, care au
stârnit interes și între specialiștii din alte centre universitare și muzeale din țară.
Astfel, Ion Horațiu CRIȘAN a discutat în lucrările sale descoperirile din zona
Moldovei85, subliniind meritul colectivului de cercetare de la Iași, care a adus la lumi-
nă obiective precum cele de la Stâncești, Cotnari și Moșna și care ar atesta, la nivelul
secolelor V‒III îHr, existența unei populații bine organizate, capabilă să construiască
sisteme defensive de mare anvergură86. Hadrian DAICOVICIU, un alt important arheolog
al perioadei, a discuta și el succint descoperirile de la Cotnari-Cătălina, mai ales chesti-
unea zidului de piatră87.
Un rol important în perioadă l-au jucat și pasionații de istorie și colecționarii,
mulți dintre aceștia organizând mici muzee școlare în diferite sate și comune, strân-
gând un material arheologic valoros. Pentru județul Botoșani, ne gândim la colecția
I. D. Marin, cu multe piese din cetatea de la Stâncești, sau micul muzeu de la Țibana
(jud. Iași), realizat de către învățătorul C. Alexa.
Per ansamblu, perioada a fost foarte fertilă pentru cercetările arheologice, sta-
tul român – așa cum am arătat – investind masiv în aceste întreprinderi. Cu toate aces-
tea, așa cum bine se știe, nu au lipsit și anumite aspecte negative de ordin politic și ideo-
logic88. Totuși, ele nu s-au reflectat atât de puternic pe cât ne-am fi așteptat, fiind mai

82
RAJ Iași, 1984; RAJ Iași, 1985.
83
Profesor de limba română, a lucrat la "Casa Pionierilor" din Iași, unde a fondat și condus cer-
cul de Arheologie-Muzeologie, organizând cu elevii numeroase călătorii și cercetări de teren
prin județul Iași.
84
RAJ Vaslui, 1980.
85
Crișan, 1969, p. 30.
86
Crișan, 1977, p. 113.
87
Daicoviciu, 1972, p. 12, p. 148.
88
Vezi discuția la Mihăilescu-Bîrliba, 1997, p. 157-160; Vulpe, 2010, p. 293-295. Anii 1980
îndeosebi au fost marcați de un naționalism exacerbat, amintind pe alocuri de unele curente
interbelice de tristă amintire. Aceste tendințe nu au fost un fenomen specific românesc, ci s-au
manifestat și în istoriografia altor state, la intensități similare. Dacă mediu științific de la noi
a reușit să se elibereze după 1990 de aceste chingi, o mare parte a publicului larg a rămas în
continuare sub mirajul lor, dovadă succesul actual al unor curente din zona "dacomaniei". Cu

691
pregnante doar în câteva lucrări și ocazional în viața științifica a anilor 198089. Nu do-
rim să ne judecăm înaintașii pentru anumite alegeri făcute, orice astfel de discuție ieșind
în afara cadrului științific. Fiecare perioadă istoriografică – inclusiv cea de acum ‒ își
are propriile balasturi și miasme ideologice, gradul în care acestea permează discursul
științific al unui autor variind în funcție de diverși factori subiectivi, precum înclina-
rea naturală spre un anumit spectru politic, dispoziția spre compromis, dorința de afir-
mare etc.
Nepublicarea unor lucrări importante – precum cele ale soților Florescu –, din
motive rămase necunoscute, a reprezentat o mare pierdere, văduvind arheologia româ-
nească de date dintre cele mai prețioase.
6. Cercetările dintre anii 1990 – prezent
Schimbările politice care au urmat după 1989 au condus și la anumite evoluții
instituționale. La Iași, pe 3 martie 1990, Departamentul de Arheologie se separă de
Institutul de Istorie și Arheologie "A.D. Xenopol", devenind Institutul de Arheologie
din Iași, parte a Filialei Iași a Academiei Române.
Muzeele își vor continua evoluția, dar din anii 2000 încoace și zona Moldovei
va fi lovită într-o anumită măsură de ceea ce în termeni colocviali s-ar numi "sindro-
mul închiderii pentru lucrări de restaurare", lucrări care, ca aproape peste tot în țară,
s-au prelungit cu mult peste termenele inițiale din contract, cu efecte discutabile asu-
pra patrimoniului arheologic și cercetării științifice. Mai greu lovit de această situație a
fost Muzeul Municipal din Huși, care găzduia cea mai mare parte a materialului des-
coperit la Bunești-Averești. La data scrierii acestor rânduri, această instituție de cul-
tură este închisă și lipsită de personal de specialitate.
În ce privește muzeele școlare, din care multe dețineau artefacte recuperate ca
urmare a unor cercetări de teren din zona diferitelor cetăți, soarta lor a variat în funcție
de interesul și calitatea personalului care le-a avut în gestiune. Unele muzee școlare,
precum Muzeul "Mihai Constantin" din cadrul Liceului Teoretic "Ion Neculce" din
Târgu-Frumos, își continua și astăzi evoluția pozitivă, altele în schimb au fost distruse
și devalizate, obiectele fiind aruncate sau vândute.
În ce privește săpăturile arheologice, până la nivelul anilor 2000 au continuat
într-un ritm relativ satisfăcător, chiar dacă amploarea s-a redus cu mult. Astfel, Violeta
Veturia BAZARCIUC a continuat cercetările în cetățuia de la Bunești-Averești (jud.
Vaslui) până la decesul tragic survenit în anul 2000. În 1990, Emil MOSCALU și Ște-
fan SCORȚANU au efectuat un sondaj în cetatea de la Oțeleni/Bâra90 (jud. Iași/Neamț).
Cetățuia "Sărățica" de la Dochia (jud. Neamț) a beneficiat de mai multe campanii de

siguranță, și criza identitară pe care o traversăm în acest moment joacă un rol important în exa-
cerbarea acestor derapaje ...
89
De pildă, la Ședința de Comunicări de pe data de 29 mai 1981, desfășurată în sala Bibliotecii
Institutului de Istorie și Arheologie "A. D. Xenopol" din Iași, a avut loc o sesiune unde, în cadrul
unui program care conținea prezentări ale unor nume consacrate (Mircea PETRESCU-DÎMBO-
VIȚA, Olga NECRASOV, Gheorghe IVĂNESCU), se regăsea și Iosif Constantin DRĂGAN
cu o comunicare intitulată “Dacia Mare la intrarea în Imperiu și statele anterioare”.
90
Dumitroaia, 1992, p. 287.

692
săpături conduse de către conf. univ. dr. Neculai BOLOHAN de la Universitatea "Al.
I. Cuza" din Iași91. Între 1997‒'98 s-au efectuat cercetări arheologice în cetățuia de la
Fedești (com. Șuletea, jud. Vaslui), sub conducerea Tamiliei MARIN92. În 2003‒'04,
s-au efectuat săpături la Cotu-Copălău (jud. Botoșani)93. Alte cercetări arheologice de
mică anvergură au vizat cetățile de la Bazga - Răducăneni (jud. Iași)94 și Moșna (jud.
Iași)95.
Referitor la publicații, în anul 1999, Silvia TEODOR a publicat o carte consis-
tentă, dedicată arheologiei regiunilor est-carpatice ale României în secolele V‒II îHr.
În ciuda unor erori de conținut semnalate de unii recenzori96, meritul lucrării este că
a reușit să sintetizeze cercetările anterioare, aducând în discuție o cantitate însemnată
de material arheologic inedit.
Tot în 1999 va apare și lucrarea arheologului vrâncean Victor BOBI, dedicată
descoperirilor din zona de curbură a Carpaților97. În ciuda unor inexactități și confuzii,
lucrarea rămâne un util instrument de lucru, strângând un număr semnificativ de date.
Anul 2005 a reprezentat un an bun pentru cercetarea obiectivelor noastre de
interes, fiind tipărite monografiile cetăților de la Cotu-Copălău98 și Stâncești99. Prima
conținea investigațiile realizate atât înainte cât și după 1989. În ciuda meritelor incon-
testabile, lucrarea prezenta și anumite probleme: astfel, din cele 19 locuințe pomenite,
15 din cea de-a doua epocă a fierului și patru din eneolitic (Cultura Cucuteni), doar
una a avut un plan desenat; de asemenea, valul și șanțul nu beneficiază de prezenta-
rea stratigrafiei orizontale, aceste aspecte îngreunând înțelegerea situației arheologice.
Monografia cetăților de la Stâncești a fost redactată de către Marilena FLORES-
CU, pe baza manuscriselor rămase de la A. C. Florescu. Pierderea unei părți importante
a documentației ca și anumite lacune în procesarea materialelor descoperite lasă, per
ansamblu, impresia unei lucrări de valoare inegală, lucru semnalat de mai mulți spe-
cialiști100. În ciuda acestor scăderi, ținând cont și de condițiile în care s-a publicat, mono-
grafia poate fi privită ca un succes.
Poate cea mai importantă lucrare aparține lui Dragoș MĂNDESCU, fiind dedi-
cată cronologiei perioadei timpurii a celei de-a doua epoci a fierului în spațiul extra-
carpatic101. Vastă și redactată în general cu multă acribie, lucrarea reușește să aducă
în discuție date noi cu privire la cronologia unor obiective din perioada și arealul de

91
Bolohan, 1994, p. 22; Bolohan, 1999, p. 37-39; Bolohan, 2000, p. 37-39.
92
Marin, 1999.
93
Șovan, Ignat, 2005, p. 14.
94
Merlan, 2007, p. 124-137; Merlan, 2009, p. 3; Merlan, 2010, p. 37-39; Merlan, 2010a, p. 5-6.
Fără a intra în prea multe comentarii, noi păstrăm anumite rezerve cu privire la calitatea acestor
cercetări arheologice și la soarta materialului descoperit.
95
Merlan, 2013.
96
Vezi Măndescu, 2001-2002, p. 124-137.
97
Bobi, 1999.
98
Șovan, Ignat, 2005.
99
Florescu, Florescu, 2005.
100
Măndescu, 2010, p. 73-74; Бруяко, 2014, p. 41.
101
Măndescu, 2010.

693
interes, motiv pentru care apreciem că va rămâne un util instrument de lucru pentru
multă timp de-acum înainte.

Un rol important în perioada de după 1990 l-a jucat grupul de cercetători basa-
rabeni formați în jurul personalității profesorului Ion NICULIȚĂ de la Universitatea
de Stat din Chișinău, ce au avut și continuă să aibă rezultate de excepție în ce privește
cercetarea cetăților din secolele V‒III îHr de pe teritoriul Republicii Moldova.
În anul 1998 Aurel ZANOCI a publicat o lucrare dedicată fortificațiilor de secol
V‒III îHr din spațiul extracarpatic102. Bine realizat și structurat, volumul aducea în dis-
cuție un număr mare de informații și un repertoriu adus la zi. În ciuda aspectelor discu-
tabile, lucrarea rămâne un reper istoriografic.
O altă contribuție valoroasă o reprezintă lucrarea publicat în anul 2003 de către
regretatul Tudor ARNĂUT, dedicată vestigiilor secolelor VII‒III îHr în spațiul de la
răsărit de Carpați103. Fără a se concentra exclusiv pe problema cetăților, autorul ana-
lizează fenomenele cultural istorice din această perioadă dintr-o perspectivă largă, cer-
cetând o gamă largă de aspecte de la cultura materială până la riturile și ritualurile fune-
rare. În anul 2008, Vasile HAHEU va publica la rândul său o carte dedicată fortifica-
țiilor traco-getice situate la est de Carpați104.
Un loc mai aparte în istoriografie îl ocupă volumul publicat de către tânărul
și merituosul cercetător Andrei COROBCEAN în anul 2018105, dedicat analizei vesti-
giilor secolelor V‒III îHr din spațiul carpato-nistrean ca sursă a unor interpretări etnice.
Fără a se concentra exclusiv pe problema cetăților, dar ocupându-se de o problemă
foarte importantă, anume chestiunea identității constructorilor acestor fortificații, luc-
rarea, în ciuda unor scăderi, reprezintă la ora actuală una dintre puținele sinteze de
arheologie teoretică dedicată celei de-a doua epoci a fierului106.

Nu au lipsit și alte categorii de contribuții. Semnificativă a fost publicarea, în

1990, de către Alexandru Simon ȘTEFAN a planului cetății de la Cotnari, realizat pe
baza ortofotogramelor107. Între anii 2015‒'16, cetatea a intrat din nou în atenția specia-
liștilor, cu ocazia proiectului PROSPECT al Platformei Arheoinvest din cadrul Univer-
sității "Alexandru Ioan Cuza" din Iași. Cu această ocazie a fost făcută o prospecție
magnetometrică în cadrul Incintei A, mai multe fotografii aeriene și o reconstituire
parțială pe baza scanărilor LIDAR108.
Menționăm totodată și eforturile unor colegi de la Catedra de Geografie a ace-
leiași prestigioase universități ieșene, care în contextul unor studii dedicate alunecărilor
de teren din Podișul Moldovei s-au ocupat și de felul în care aceste fenomene geomor-

102
Zanoci, 1998.
103
Arnăut, 2003.
104
Haheu, 2008.
105
Corobcean, 2018.
106
A se vedea și recenzia noastră, Berzovan, 2018a.
107
Ștefan, 1990.
108
Vezi http://arheoinvest.uaic.ro/research/prospect/ (1.09.2021).

694
fologice afectează diverse situri arheologice, o bună parte dintre acestea fiind cetăți
din perioada noastră de interes109.
Atragem atenția și asupra contribuțiilor aduse de anumiți amatori și pasionați,
precum Sergiu ȘTEFĂNESCU110, care menționează pentru prima dată cetatea de la
Dumești / Rafaila-Zarea Rafailei (jud. Vaslui), sau Marin ROTARU111, chiar dacă mul-
te din scrierile lor trebuiesc a fi privite cu rezervele de rigoare.
7. În loc de încheiere
După anul 2000, mai ales după 2010, cercetările arheologice vor cunoaște un
recul din ce în ce mai vizibil. Nu este vorba de un fenomen limitat doar la spațiul mol-
dav, nici măcar la nivelul cercetării celei de-a doua epoci a fierului, ci este unul speci-
fic întregii arheologii românești. Motivele care au dus la această stare de fapt sunt foarte
numeroase și o discuție detaliată asupra lor – necesară a fi purtată cândva ‒ iese din
cadrul acestui studiu. Ne vom mărgini aici la sublinierea câtorva aspecte, fără pretenția
exhaustivității.
În general, la nivel universitar, se observă în România un declin al interesului
pentru cercetarea celei de-a doua epoci a fierului. În opinia noastră, acest lucru se dato-
rează în mare parte reacției la exagerările din perioada anterioară, dar și la anumite
curente pseudo-științifice prezente în mass-media de azi, care au aruncat umbre lungi
și nedorite asupra temei, cu reverberații dintre cele mai profunde. Desigur, ar fi de dorit
ca, la mai bine de trei decenii de la căderea comunismului, arheologia româneacă să
încerce să depășească acest punct mort și să înceapă să acorde din nou mai multă aten-
ție studierii acestor teme112, cu un discurs nou și inovativ, bazat pe o solidă structură
științifică, și nu pe repetarea unor locuri comune sau copierea unor modele gândite pen-
tru alte spații geografice și alte culturi.
Un alt motiv al declinului cercetării arheologice ține de lipsa de fonduri. Cel
puțin în cazul Institutelor, Academia Română nu a mai sprijinit financiar cercetarea
arheologică, limitând semnificativ orice posibilitate a acestora de a mai întreține șan-
tiere sistematice proprii. Pe cale de consecință, cercetătorii au fost obligați să se reorien-
teze spre colaborări cu muzeele regionale și universități, sau să realizeze săpături din
proiecte de cercetare cu durată și amploare mai mult sau mai puțin limitată.
În aceste evoluții și factorul politic a jucat un rol important. Guvernele succe-
date după '89 au redus tot mai mult finanțarea acordată cercetării științifice, și drept
urmare sumele alocate pentru arheologie au devenit de la an la an tot mai puține. Dacă
în perioada de dinainte de 1990 arheologia era văzută ca un mijloc de a demonstra "con-

109
Niculiță, 2020, passim.
110
Ștefănescu, 1998, p. 187-188; Ștefănescu, 2003, p. 540.
111
Rotaru et alii, 2004, p. 8. M. Rotaru a fost totodată fondatorul "Academiei Rurale Elanul", care
a reunit în rândurile sale profesori de istorie și pasionați din județul Vaslui, mulți cu interese în
sfera arheologiei, și care au realizat numeroase cercetări de teren. Multe dintre acestea au fost
publicate în periodicul Elanul.
112
La ora actuală, cu excepția notabilă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj-Napoca, nicio
altă universitate românească nu oferă o pregătire adecvată studenților în arheologie care vor să
se dedice cercetării celei de-a doua epoci a fierului.

695
tinuitatea multimilenară" de locuire ‒ și pe cale de consecință era finanțată consistent ‒
în epoca capitalismului sălbatic, siturile și arheologii au ajuns să reprezinte, în ochii
anumitor reprezentanți ai noii clase politice, obstacolul din calea marilor proiecte de
infrastructură și a dezvoltării imobiliare nețărmurite. Fără a intra în alte categorii de
comentarii, ne mărginim doar să spunem că lipsa de interes și disprețul guvernărilor
pentru sectorul de educație și cercetare științifică va avea efecte dintre cele mai nega-
tive pe termen lung113.
Un alt motiv ar părea să fie creșterea în importanță a cercetării arheologice pre-
ventive, în dauna celei sistematice. Cea dintâi oferă, pe lângă șansa excavării în ritm
rapid a unor situri arheologice de mari dimensiuni, și posibilitatea unei remunerații
consistente, devenind o activitate din ce în ce mai atractivă. Dacă arheologul din tre-
cut era dominat de o mentalitate adeseori idealistă, astăzi romantismul perioadelor
precedente tinde să fie înlocuit tot mai mult de pragmatismul rezultat din adaptarea la
mecanismele economiei de piață.
Doar viitorul ne va putea spune în ce măsură, în noul context economic, social
și cultural, se vor mai putea identifica resursele pentru continuarea cercetării arheolo-
gice sistematice și în ce măsură marile cetăți de la răsărit de Carpați vor mai beneficia
de campanii de cercetare și restaurare de mare amploare, așa cum ar merita.

113
O parte dintre ele le resimțim din plin la data scrierii acestor rânduri, când ca urmare a unui
val de obscurantism și dezinformare pseudoștiințifică, pe fondul incompetenței și indiferenței
autorităților, România a devenit una dintre țările de pe mapamond cel mai puternic lovită de
valul patru al pandemiei Covid-19, cu peste 47000 de decedați.

696
 BIBLIOGRAFIE

Alaiba, 1997 Ruxandra ALAIBA, Cetatea traco-getică de la Vladnic, județul Vaslui,

În: Cercetări Arheologice în Aria Nord-Tracă, 2, 1997, pp. 365‒372.
Apetrei, 2009 Cristian Nicolae APETREI, Reședințele boierești din Țara Româneas-
că și Moldova în secolele XIV-XVI, Ed. Istros, Brăila, 2009, 412 pg.,
ISBN 9731871322.
Asachi, 1854 Gheorghe ASACHI, Catelina în Moldova, în Almanah de Învățătură și
Petrecere, 1854, pp. 67‒71.
Arnăut, 2003 Tudor ARNĂUT, Vestigii ale sec. VII-III a.Chr. în spațiul de la răsă-
rit de Carpați, Centrul Editorial al USM, Chișinău, 2003, 408 pg., ISBN
997570214.
Arnăutu, 1998 Nicoleta ARNĂUTU, Muzeul „Vasile Pârvan” (istoric), În: Acta Molda-
viae Meridionalis, 15-20, 1998, pp. 245‒271.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Date noi privind cultura geto-dacică în
1979 lumina recentelor cercetări arheologice în zona Hușilor, În: Hierassus,
2, 1979, pp. 33‒36.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Cetatea geto-dacică de la Bunești (jud.
1980 Vaslui), În: Acta Moldaviae Meridionalis, 2, 1980, pp. 61‒80.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Cetatea geto-dacică de la Bunești-Dealul
1980a Bobului: jud. Vaslui, În: Materiale şi cercetări arheologice, A XIV-a
sesiune anuală de rapoarte, 1980, pp. 164‒177.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Tezaurul geto-dacic de la Bunești, jud.
1981 Vaslui, În: Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, 32, 4, 1981,
pp. 563‒570.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Cetatea geto-dacică de la Bunești, jud.
1983 Vaslui, În: Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie, 34, 3, 1983,
pp. 249‒273.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Cetatea geto-dacică de la Bunești, jud.
1983a Vaslui, În: Materiale și Cercetări Arheologice, A XV-a sesiune anuală
de rapoarte, Muzeul judeţean Braşov - 1981, 1983, pp. 211‒217.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, O nouă descoperire geto-dacică în Podi-
1984 șul Central Moldovenesc, În: Acta Moldaviae Meridionalis, 5-6, 1984,
pp. 169‒182.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Diadema princiară de aur din cetatea
1984a dacică de la Bunești, În: Magazin Istoric, 18, 12 (213), 1984, pp. 6‒8.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Cetatea geto-dacică de la Bunești-Ave-
1986 rești, jud. Vaslui, În: Materiale și Cercetări Arheologice, A XVI-a sesi-
une anuală de rapoarte, Vaslui - 1982, 1986, pp. 89‒99.
Bazarciuc, Violeta Veturia BAZARCIUC, Noi descoperiri în cetatea geto-dacică
1987 de la Bunești (jud. Vaslui), În: Studii și Cercetări de Istorie Veche, 38,
1, 1987, pp. 33‒39.
Berzovan, Alexandru BERZOVAN, O comoară scitică în ținuturile geților. Consi-
2018 derații privind tezaurul de la Stâncești, În: Acta Musei Tutovensis, XIV,
2018, pp. 39‒56.
Berzovan, Alexandru BERZOVAN, A. Corobcean, Vestigiile secolelor V-III a. Chr.
2018a din spațiul Carpato-Nistrean ca sursă a interpretărilor etnice. Chișinău:

697
 Cartdidact, 2018. 322 pp. (Recenzie), În: Studia Universitatis Moldaviae,
Seria Științe Umanistice, 120, 10, 2018, pp. 105‒107.
Berzovan, Alexandru BERZOVAN, Cetăți din epoca fierului în zona nordică a
2019 Podișului Central Moldovenesc (sec. V- III î.Hr.), În: Acta Musei Tuto-
vensis, XV, 2019, pp. 77‒101.
Berzovan, Alexandru BERZOVAN, A Scythian Hoard in the Lands of the Getae.
2020 Considerations regarding the Hoard of Stâncești, În: Svetlana V. PAN-
KOVA, St. John SIMPSON (eds), Masters of the Steppe: the Impact
of the Scythians and Later Nomad Societies of Eurasia, Proceedings
of a conference held at the British Museum, 27-29 October 2017,
European Research Council, Archaeopress Archaeology, Archaeopress
Publishing Ltd, Oxford, 2020, 802 pg., ISBN ISBN 978-1-78969-647-
9, 978-1-78969-648-6; pp. 51‒63.
Berzovan et Alexandru BERZOVAN, Mircea OANCĂ, Mircea MAMALAUCĂ,
alii, 2020 Contribuții privind topografia unor cetăți din perioada de început a
celei de-a doua epoci a fierului situate în sudul Podișului Moldovei, În:
ArheoVest, VIII: In Honorem Alexandru Rădulescu, Vol. 1: Arheologie,
Vol. 2: Metode Interdisciplinare și Istorie, Editor: Sorin FORȚIU, Coor-
donator: Dorel MICLE; DVD-ROM: Adrian CÎNTAR; WEB: Sorin
FORȚIU și Claudiu TOMA, Asociația "ArheoVest" din Timișoara,
JATEPress Kiadó, Szeged, 2020, Vol. 1: pp. 1‒416 + DVD-ROM, Vol.
2: pp. 417‒870, ISBN 978-963-315-464-9 (Összes/General), 978-963-
315-465-6 (I. kötet/volumul 1), 978-963-315-466-3 (II. kötet/ volumul
2); Vol. 1, pp. 155‒207.
Bobi, 1999 Victor M. BOBI, Civilizația geto-dacilor de la curbura Carpaților: (sec.
VI î. Chr. - II d. Chr.), Ministerul Educației Naționale, Institutul Român
de Tracologie, Bibliotheca Thracologica, XXIX, Ed. Vavila Edinf SRL,
București, 1999, 450 pg., ISBN 973-98829-0-0.
Bolohan, 1994 Neculai BOLOHAN, Șantierul arheologic Dochia. Campania 1993, În:
Cronica Cercetărilor Arheologice. Campania 1993, Muzeul Județean
Satu Mare, Satu Mare, 1994, 72 pg., ISBN 917388126; p. 22.
Bolohan, 1999 Neculai BOLOHAN, Cercetările arheologice de la Dochia. Campania
anului 1998, În: Cornelia STOICA (red), Cronica cercetărilor arheo-
logice - campania 1998, [prezentată la] A XXXIII-a sesiune naţională
de rapoarte arheologice, Vaslui, 30 iunie - 4 iulie, 1999, Ministerul Cul-
turii, Comisia Naţională de Arheologie, Direcţia Monumentelor Istorice,
Bucureşti, 1999, 134 pg., ISBN 895672196; pp. 37‒39.
Bolohan, 2000 Neculai BOLOHAN, Cercetări arheologice la Dochia. Campania anu-
lui 1999, În: Corina BORŞ, Irina OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU,
Florela VASILESCU, Tiberiu VASILESCU (eds), Cronica cercetări-
lor arheologice - campania 1999, [prezentată la] A XXXIV-a sesiune
naţionala de rapoarte arheologice, Deva, 24-28 mai, 2000, Ministerul
Culturii, Comisia Naţională de Arheologie, Direcţia Monumentelor Isto-
rice, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, CIMEC - Institutul de
Memorie Culturală, Bucureşti, 2000, 214 pg., ISBN 895049550; pp.
37‒39.
Brătuleanu, Anca BRĂTULEANU, Chestionarele lui Odobescu, În: Dilema Veche,
2011 nr. 391, 11‒17 August 2011.

698
Brudiu, Mihalache BRUDIU, Paul PĂLTÂNEA, Cetatea daco-getică de la Bră-
Păltănea, 1972 hășești (jud. Galați). Contribuții la istoria dacilor din sudul Moldovei,
În: Arheologia Moldovei, 7, pp. 225‒239.
Бруяко, 2014 Игор БРУЯКО, Пинтадеры раннего железного века между Карпа-
тами и Понтом, În: Stratum Plus, 3, 2014, pp. 39‒49.
Cantemir, 2001 Dimitrie CANTEMIR, Descrierea Moldovei, Ed. Litera Internațional,
Chișinău, 254 pg., ISBN 9975-74-367-6.
Căpitanu, 1991 Viorel CĂPITANU, Iulian Antonescu, Ctitor al muzeelor din judeţul
Bacău, În: Carpica, 22, 1991, pp. 163‒166.
Chirica, Apa- V[asile]. CHIRICA, D[umitru Dan]. APARASCHIVEI (au mai colaborat
raschivei, 2004 Cecilia STOIAN, Alma-Catrinel ȘTEFAN), Institutul de Arheologie din
Iași, Bibliotheca Archaeologica Iassiensis, XIII, Ed. Helios, Iași, 2004,
264 pg., ISBN 9737755022.
Clit, 2019 Costin CLIT, Răspunsurile învățătorilor din județul Fălciu la chestio-
narul Odobescu din 1871 și 1873, În: Horeb, 1, 2019, pp. 125‒147.
Corobcean, Andrei COROBCEAN, Vestigiile secolelor V-III a.Chr. din spațiul car-
2018 pato-nistrean ca sursă a interpretărilor etnice, Ed. Cartdidact, Chișinău,
2018, 320 pg., ISBN 9789975325431.
Crișan, 1969 Ion Horațiu CRIȘAN, Ceramica daco-getică. Cu specială privire la
Transilvania, Ed. Științifică, București, 363 pg.
Crișan, 1977 Ion Horațiu CRIȘAN, Burebista și epoca sa, Ed. Științifică și Enciclo-
pedică, București, 1977 (editio princeps 1975), 478 pg.
Croitoru, 2006 Costin CROITORU, Varia Memoria Antiquitatis (I). Semnalări privind
unele descoperiri arheologice la Bărboşi (Galaţi) în secolul al XIX-lea,
În: Perspective asupra istoriei locale în viziunea tinerilor cercetători,
Ed. Istros, Brăila, 2006, pp. 53‒70.
Croitoru, Costin CROITORU, Cristina BODLEV, Un arheolog și o descoperire
Bodlev, 2019 uitată. Constantin Solomon și „Cetățuia” din Valea Berheciului, În:
Vasile DIACONU, Ludmila PÎRNĂU (eds), Un secol de arheologie în
spațiul est-carpatic: Concepte, metode, tendințe, Bibliotheca Memo-
riae Antiquitatis, XLI, Ed. Istros - Ed. Constantin Mătasă, Brăila - Piatra
Neamț, 2019, 466 pg., ISBN 978-606-654-345-3, 978-973-7777-53-9;
pp. 197‒216.
Daicoviciu, Hadrian DAICOVICIU, Dacia de la Bvrebista la cvcerirea romană, Ed.
1972 Dacia, Cluj-Napoca, 1972, 414 pg.
Dumitroaia, Gheorghe DUMITROAIA, Săpături și cercetări arheologice de supra-
1992 față în județul Neamț (1987-1991), În: Memoria Antiquitatis, 18, 1992,
pp. 287‒297.
Florescu, 1971 Adrian C. FLORESCU, Unele considerațiuni asupra cetăților traco-
getice (Hallstattiene) din mileniul I î.e.n de pe teritoriul Moldovei, În:
Cercetări Istorice, S.N., 2, 1971, pp. 103‒118.
Florescu, 1980 Adrian C. FLORESCU, Aspecte noi privind fortificațiile traco-geto-da-
cice din a doua jumătate a mileniului I î.e.n descoperite în Moldova, În:
Revista Muzeelor și Monumentelor, XLIX/1, 1980, pp. 11‒18.
Florescu, Adrian Constantin FLORESCU, Gheorghe MELINTE, Cetatea traco-
Melinte, 1968 getică din a doua jumătate a mileniului I î.e.n de la Moșna, În: Studii
și Cercetări de Istorie Veche, 19, 1, 1968, pp. 128‒136.

699
Florescu, †Adrian Constantin FLORESCU, Marilena FLORESCU, Cetățile traco-
Florescu, 2005 getice din secolele VII-III a.Chr. de la Stâncești (jud. Botoșani), Ed.
Cetatea de Scaun, Târgoviște, 2005, 182 pg., ISBN 9737925521.
Fotino, 1859 Dionisie FOTINO, Istoria generală a Daciei, București, 1859, 134 pg.
Ioniță, 2007 Ion IONIȚĂ, Barboși - Tirighina (Piroboridava?) seventeen decades af-
ter the publication of Gh. Săulescu´s monograph, În: Istros, XIV: Inter-
national Colloquium: Important sites from the Pre-Roman and Roman
Times on the Lower Danube Valley (4th century BC - 4th centry AD),
2007, pp. 11‒26.
Iosipescu, 1992 Sergiu IOSIPESCU, Un întemeietor - Alexandru I. Odobescu, În: Revista
Monumentelor Istorice, LXI, 2, 1992, pp. 66‒67.
Haheu, 2008 Vasile HAHEU, Sisteme de fortificații traco-getice de la est de Carpați,
Academia de Științe a Moldovei, Institutul Patriomiului Cultural, Chiși-
nău, 2008, 170 pg., ISBN 9789975951944.
Lahovary, George Ioan LAHOVARY, Marele Dicționar Geografic al Romîniei.
1898 Alcătuit și prelucrat după dicționarele parțiale pe județe, II, Societa-
tea Geografică Romînă, Stab. Grafic J. V. Socecu, București, 650 pg.
Lazarovici, Cornelia - Magda LAZAROVICI, A distinguished Lady of Romanian
2020 Archaeology, În: Alexandru BERZOVAN (ed), Studia Praehistorica
et Antiqua: Miscellanea in Honorem Silvia Teodor, Honoraria, 15, Ed.
Universității Al. I. Cuza, Iași, 2020, 228 pg., ISBN 9786067145878;
pp. 19‒23.
Marin, 1999 Tamilia MARIN, Fedești „Cetățuie”, com. Șuletea, jud. Vaslui, În: Cor-
nelia STOICA (red), Cronica cercetărilor arheologice - campania 1998,
[prezentată la] A XXXIII-a sesiune naţională de rapoarte arheologice,
Vaslui, 30 iunie - 4 iulie, 1999, Ministerul Culturii, Comisia Naţională
de Arheologie, Direcţia Monumentelor Istorice, Bucureşti, 1999, 134
pg., ISBN 895672196; pp. 40‒41.
Mateescu, Corneliu MATEESCU, Raport asupra cercetărilor arheologice între-
1944 prinse în toamna anului 1943 în Jud. Tutova, În: Corneliu MATEESCU
(ed), Raport asupra activității științifice a Muzeului Național de Anti-
chități în anii 1942-1943, Bucovina I. E. Torouțiu, București, 1944;
pp. 52‒54.
Măndescu, Dragoș MĂNDESCU, Cronologia perioadei timpurii a celei de-a doua
2010 epoci a fierului (sec. V - III a. Chr.) între Carpați, Nistru și Balcani,
Ed. Istros, Brăila, 2010, 510 pg., ISBN 978-973-1871-65-3.
Mârza, 2010 Radu MÂRZA, Gheorghe Asachi și călătoria sa în Rusia (1830), În:
Romanoslavica, XLVI, 3, 2010, pp. 71‒79.
Măgureanu, Despina MĂGUREANU, Pamfil Polonic and the dawn of Romanian
2013 Archaeological Cartography, În: Caietele ARA, 4, 2013, pp. 77‒90.
Măgureanu, Despina MĂGUREANU, The Times and Works of Pamfil Polonic, În:
2014 Caietele ARA, 5, 2014, pp. 115‒126.
Merlan, 2007 Vicu MERLAN, Noi descoperiri arheologice în zona Hușilor (2007) În:
Acta Moldaviae Meridionalis, 28-29, 2007, pp. 124‒137.
Merlan, 2009 Vicu MERLAN, Noi descoperiri arheologice în situl de la Bazga „Cetă-
țuie”, comuna Răducăneni, județul Iași, În: Lohanul, III, 3 (9), 2009,
p. 3.

700
Merlan, 2010 Vicu MERLAN, Noi descoperiri arheologice în situl de la Bazga „Ce-
tățuie”, comuna Răducăneni, județul Iași, În: Lohanul, IV, 2 (12), 2010,
pp. 37‒39.
Merlan, 2010a Vicu MERLAN, Șantierul arheologic Bazga-Cetățuie, județul Iași. Cam-
pania iunie 2010, În: Lohanul, IV, 5 (15), 2010, pp. 5‒6.
Merlan, 2013 Vicu MERLAN, Săpături arheologice în cetatea getică de la Moșna, jud.
Iași, În: Prutul, S.N., III (XII), 1-2 (51-52), 2013, pp. 6‒11.
Mihăilescu- Virgil MIHĂILESCU-BÎRLIBA, Impact of Political Ideas in Romanian
Bîrliba, 1997 Archaeology before 1989, În: Studia Antiqua et Archaeologica, 3-4, 1997,
pp. 157‒160.
Mitrea, 2002 Ioan MITREA, Iulian Antonescu - reprezentant de frunte al istoriografiei
şi muzeologiei româneşti, În: Carpica, 31, 2001, pp. 7‒12.
Niculică, 2014 Bogdan-Petru NICULICĂ, Despre activitatea arheologică a lui Josef
Szombathy în Bucovina. Cercetările din anii 1893 și 1894, În: Analele
Bucovinei, XXI, 2 (43), 2014, pp. 495‒508.
Niculică, 2015 Bogdan-Petru NICULICĂ, Primele descoperiri de vestigii cucuteniene
în Bucovina, În: Peuce, S.N., XIII, 2015, pp. 7‒44.
Niculiță, 2020 Mihai NICULIȚĂ, Evaluarea activității alunecărilor de teren din Podi-
șul Moldovei în holocen și antropocen: element fundamental pentru
evaluarea hazardului la alunecări de teren în contextul schimbărilor
climatice (LAHAMP): Raport de cercetare, Ed. Tehnopress, Iași, 2020,
282 pg., ISBN 978-606-687-433-5.
Nițu, Zaharia, Anton NIȚU, Nicolae ZAHARIA, Informaţii sumare cu privire la Ceta-
1955 tea de la Stănceşti (Botoşani), În: Studii și Cercetări de Istorie Veche și
Arheologie, 6, 1-2, 1955, pp. 333‒334.
Oberländer- Ernest OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU, Patrimoniul arheologic națio-
Târnoveanu, nal: Politici, documentare, acces, În: Plural, I, 1-2, 2013, pp. 7‒36.
2013
Odobescu, Alexandru ODOBESCU, Rămășițe antice din județul Dorohoi, În: Moni-
1871 torul Oficial al României, 152, 13/25 Iulie 1871, Bucharest.
Odobescu, Alexandru ODOBESCU, Antichitățile județului Romanați, În: Analele
1877 Societății Academice Române, Sesiunea 1877, X, II, Memorii și notițe,
București.
Pamfil, Tudor PAMFIL, Vasile NICOLAU, Însemnări cu privire la așezarea
Nicolau, 1914 preistorică de lângă Strâmba, În: Miron Costin, III, 1914, Bârlad, pp.
3‒8.
Papacostea, Victor PAPACOSTEA, Date nouă despre viața și opera lui Dionisie
1944 Fotino, În: Balcania, VII, 2, 1944, pp. 311‒331.
Pârvan, 1923 Vasile PÂRVAN, Considerațiuni asupra unor nume de râuri daco-sci-
tice, În: Academia Română. Memoriile Secțiunii Istorice, III, 1, 1, 1923,
Cultura Națională, București.
Petrescu-Dîm- Mircea PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Răspunsurile învățătorilor din ju-
bovița, 1939 dețul Covurlui la Cestionarul lui Alexandru Odobescu, În: Acțiunea, Ga-
lați, Aprilie 1939.
Petrescu-Dîm- Mircea PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Archaologische forschungsreise im
bovița, 1941 Bezirk Covurlui, În: Dacia, VII-VIII, 1937-1940, 1941, pp. 426‒446.

701
Petrescu-Dîm- Mircea PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Adrian C. Florescu (1928-1986), În:
bovița, 1988 Arheologia Moldovei, 12, 1988, pp. 357‒359.
Petrescu-Dîm- Mircea PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Unele considerații cu privire la cer-
bovița, 1997 cetarea arheologică ieșeană până la Primul Război Mondial, În: Arhe-
ologia Moldovei, XX, 1997, pp. 171‒180.
Popovici, Dragomir POPOVICI, Mircea IGNAT, Cercetările arheologice din
Ignat, 1981 „Cetățuia” de la Merești (com. Vulturești, jud. Suceava), În: Suceava,
8, 1981, pp. 545‒551.
RAJ Botoșani, Alexandru PĂUNESCU, Paul ȘADURSCHI, Vasile CHIRICA, Reper-
1976 toriul Arheologic al Județului Botoșani, Vol. I-II, Institutul de Arheo-
logie București, Institutul de Istorie și Arheologie "A.D. Xenopol" Iași,
Muzeul județean Botoșani, Academia de Științe Sociale și Politice a
Republicii Socialiste România, Comisia arheologică, Repertoriul Arhe-
ologic al României, I, București, 1976, 1‒304 + 307‒396 pg.
RAJ Iași, 1984 Vasile CHIRICA, Marcel TANASACHI, Repertoriul arheologic al ju-
dețului Iași, I, Academia de Științe Sociale și Politice a R.S. România,
Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Institutul de Istorie și Arheologie „A.
D. Xenopol” Iași, Iași, 1984, 260 pg.
RAJ Iași, 1985 Vasile CHIRICA, Marcel TANASACHI, Repertoriul arheologic al ju-
dețului Iași, II, Academia de Științe Sociale și Politice a R.S. România,
Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Institutul de Istorie și Arheologie „A.
D. Xenopol” Iași, Iași, 1985, 240 pg.
RAJ Vaslui, Ghenuță COMAN, Statornicie, continuitate. Repertoriul arheologic al
1980 Județului Vaslui, Ed. Litera, București, 1980, 394 pg.
Romstorfer, Karl Adolf ROMSTORFER, Tumuli, alte Ansiedlung und Verschanzun-
1896 gen im Bezirke Suczawa, În: Mittheillungen, XXII, N. F., Notize 68, 1896,
pp. 111‒112.
Rotaru et alii, Marin ROTARU, Gheorghe GHERGHE, Ion DIACONU, Cetatea hall-
2004 stattiană târzie de la Vutcani-Vladnic (Vaslui), În: Elanul, 22, 2004, p. 8.
Sîrbu, Valeriu SÎRBU, Costin CROITORU, Bărboși - 170 years of archaeol-
Croitoru, 2007 ogical researches, În: Istros, 14: International Colloquium: Important
sites from the Pre-Roman and Roman Times on the Lower Danube Valley
(4th century BC - 4th century AD), 2007, pp. 11‒26.
Solomon, 1929 Constantin SOLOMON, Cetățuia din Valea Berheciului, În: Buletinul
Comisiunii Monumentelor Istorice, XXII, 1929, pp. 34‒39.
Șadurschi, Paul ȘADURSCHI, Emil MOSCALU, O nouă cetate getică aparținând
Moscalu, 1989 aspectului cultural Canlia la Ibănești (jud. Botoșani), În: Hierasus, 7-
8, 1989, pp. 183‒199.
Ștefan, 1990 Alexandre Simon STEFAN, Les fortifications du premier Age du Fer de
Cotnari (departement de Iassy, Moldavie, Roumanie), În: Photo Interpre-
tation. Images Aeriennes et Spatiales, Vol. 29, Num. 6, 1990, Paris, pp.
45‒49.
Ștefănescu, Sergiu ȘTEFĂNESCU, Cercetări arheologice și istorice în zona mediană
1998 a bazinului superior a râului Bârlad, În: Acta Moldaviae Meridionalis,
15-20, 1998, pp. 155‒248.
Ștefănescu, Sergiu ȘTEFĂNESCU, Vestigii arheologice din Hallstattul târziu la
2003 Dumești - Vaslui, În: Acta Moldaviae Meridionalis, 22-24, 2003, pp.

702
View publication stats

539‒545.
Teodor, 1973 Silvia TEODOR, Cetatea traco-getică de la Arsura, jud. Vaslui (1964),
În: Materiale și Cercetări Arheologice, 10, 1973, pp. 53‒60.
Teodor, 1987 Dan Gheorghe TEODOR, Adrian C. Florescu, În: Anuarul Institutului
de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”, XXIV/2, 1987, pp. 757‒760.
Teodor, 1999 Silvia TEODOR, Regiunile est-carpatice ale României în secolele V-
II î.d.Hr. Considerații generale și repertoriu arheologic, Institutul Ro-
mân de Tracologie, Bibliotheca Tracologica, XXVI, Ed. Vavila Edinf
SRL, București, 1999, 258 pg.
Tocilescu, 1880 Grigore TOCILESCU, Dacia înainte de romani, Tipografia Academiei
Române, București, 1880, 588 pg.
Văcaru et alii, Silviu VĂCARU, Mihai-Cristian AMĂRIUȚEI, Ludmila BACUMEN-
2019 CO-PÎRNĂU, Descoperiri de „comori” din Moldova (prima jumătate
a secolului al XIX-lea). Surse arhivistice și perspective de cercetare, În:
Constantin MANOLACHE, Liliana ROTARU, Ion Valer XENOFON-
TOV (eds) [et alii], Historia est Magistra Vitae: Valori, paradigme, per-
sonalități: In Honorem Profesor Ion Eremia, Biblioteca Științifică
Centrală „Andrei Lupan”, Tipografia Centrală, Chișinău, 2019, 648 pg.,
ISBN 978-9975-3331-2-2; pp. 214‒233.
Vulpe, 2010 Alexandru VULPE, Impactul cercetării civilizației geto-dacice asupra
societății contemporane, În: Angustia, 14, 2010, pp. 293‒298.
Zaharia et alii, N[icolae]. ZAHARIA, M[ircea]. PETRESCU-DÎMBOVIȚA, Em[ilia].
1970 ZAHARIA, Aşezări din Moldova: de la paleolitic pînă în secolul al
XVIII-lea, Academie de Științe Sociale și Politice a Republicii Socia-
liste România, Institutul de Istorie și Arhitectură „A. D. Xenopol“ -Iași,
Ed. Academiei, București, 1970, 664 pg.
Zanoci, 1998 Aurel ZANOCI, Fortificațiile geto-dacice din spațiul extracarpatic în
secolele VI - III a. Chr., Ministerul Educației Naționale, Institutul Român
de Tracologie, Biblotheca Thracologica, XXV, Ed. Vavila Edinf SRL,
București, 1998, 328 pg., ISBN 973-98334-8-9.

703