Tema proiectului:

Caracterizarea principalelor specii de vânat nerapitoare cu par și pene din cadrul fondului
de vânătoare al O.S. DOMENIUL HANGU

1
 Argument:

Alegerea acestui proiect nu a fost întâmplător,această tema este una extrem

de importantă în cadrul menținerii biodiversității unui habitat.
Îngrijirea și menținerea unui număr optim al tuturor speciilor de vânat nerapitoare
cu par și pene poate duce la o inbunatatire a faunei,și a sănătății ei. Un număr ridicat de specii
nerapitoare poate duce la o creștere rapidă a numărului de răpitoare din zona,care în cele
din urmă vor regla raportul de nerapitor:răpitor. În caz contrar,dacă numărul nerapitoarelor va fii
sub optim,speciile de răpitoare vor întâmpina micșorări drastice a efectivului
din lipsa hranei,ceea ce duce că într-un anumit interval de timp speciile
nerapitoare să își ridice numărul de indivizi din nou,ceea ce ar duce la o reconcentrare a
carnivorelor pentru a regla efectivul.

Acest echilibru ar fi imposibil dacă nu am cunoaște și nu am ajută speciile nerapitoare

cu par și pene pentru a rămâne și a se inmultii pe o anumită suprafață.

Văzând importantă deosebită a nerapitoarelor într-un habitat am ales această tema de

proiect pentru a găși totalitatea argumentelor necesare pentru a apară efectivul real al acestora.

2
 Cap 1. DESCRIEREA ZONEI STUDIATE

1.1.Situarea geografică
Fondul de vânătoare Nr 19 GRINTIEȘ este situat în partea de Nord a Jud.Harghita, pe
partea stânga a răului Bistricioara fiind gestionat de Ocolul Silivic Domeniul Hangu.

1.2 Încadrarea și organizarea administrativă

Fondul de vânătoare nr. 19 GRINTIEȘ cu o suprafată de 10694 Ha.
Din punct de vedere a fondului forestier, pădurile din Fondul de Vânătoare nr.
19 GRINTIEȘ se întind pe suprafată parțială a ocolului și sunt cuprinse în U.P. ÎI.Făgețel,
U.P.IV.Rachitis, U.P.V11.Muncelu, U.P.V111.Valea Seacă și U.P.1X.Barasau.
Suprafață fondului de vânătoare rezultă din însumarea suprafețelor productive din punct
de vedere cinegetic, a luciului de apă și suprafețe neproductiv cinegetic după cum urmează :

Arabil Păsuni Neprod. TOTAL

U.M. Păduri Ape TOTAL
fânete izlazuri Cinegetic GENERAL
0 1 2 3 4 5 6 7
Ha. 8492 346 1853 1 10692 4 10696
% 79,4 3,2 17,3 99,9 0,1 100

1.3.Limite și vecinătati
Limitele teritoriale ala Fondului de Vânătoare Nr. 19 GRINTIEȘ sunt redate în tabelul
de mai jos:

Pct. cardinal Vecinatăți Limite

Culmea Halrăgiei- Vf. Muncelu- .
O.S. Broșteni
Nord Vf.Țibleșu mare- Vf. Țibleșu mic-
O.S. Borca
Bâtca verde- Vf. Ghețăriei-Vf. Steja
Vf. Steja- Culmea Mare, Culmea
Est O.S. Poiana Teiului Arsuri, Vf. Bâtca Sitarului, Vf. Bîtca
Arsurilor, Piciorul Savului

Sud F.V. 6 Borsec Culmea Ferentarilor, Râul Bistricioara

Vest O.S. Toplița Culmea Lăptăriei și Pârâul Curmăturii

Toate limitele teritoriale sunt naturale și se pot recunoaște ușor în teren

3
 1.4. Căi de acces
Rețeaua instalațiilor de transport care deservește fondul de vânătoare este
format din drumuri publice,drumul județean și drumuri forestiere.La această rețea de drumuri,
în zona forestieră se adaugă drumurile de tractor din fostele și actualele parchete de expoloatare
a lemnului și potecile de vânătoare.
Situația acestor căi de acces se prezintă astfel:
1. Drumuri județene - 18,0 Km. Din care în fond forestier 10,0 Km.
2. Drumuri forestiere - 44,7 Km. Din care în fond forest 30,5Km.
3.Drumuri de tractor - 20,0 Km. Din care în fond forestier 20,0Km.
Total =82,7 Km.din care în fond forstier 60,5Km.
4.Poteci de vânătoare - 20,0 Km în fond forestiere
Căile de transport și acces din cadrul fondului de vânătoare sunt întretinute de către
detinătorii acestora,astfel :
- Drumurile publice și județene din fonduri de la bugetul național și local,
- Drumurile forestiere și potecile de vânătoare sunt întretinute de către Ocolul Silvic Domeniul
Hangu.
Datorită repartizării uniforme pe suprafață fondului de vânătoare,a rețelei de drumuri și
poteci de vânătoare,accesibilitatea în interiorul fondului de vânătoare este asigurată în procent
de 100%.

1.5. Condiții stationale

1.5.1.Condiții geologice și geomorfologice

Din punct de vedere geologic substratul litologic este constituit din gresie de KLIWA,
substrat acid care generează soluri brune eumezobazice și soluri acide, precum și substraturi
moi,argile,marne,dar greu permeabile cu soluri cu un regim aerohidric defectuos.
Din punct de vedere geomorfologic fondul de vânătoare este situat în Carpații Orientali
sub Culmea Făgețel,Muncelu,Țibleș,Culmea Mare și Arsuri.
Formă de relief predominantă este versant cu următoarele categorii de înclinare :

- 0-15 g ---------- =106,9 ha - 1%

- 16-30 g -------- =6157,0 ha - 58%
- 31-40 g -------- = 4110,9 ha - 38 %
- ≥41 g ---------- = 321,2 ha -3%
TOTAL ------- = 10696,0 HA -100%
Pantă medie este aproximativ 27 g.

4
 Distribuția suprafețelor după altituldine este următoarea:

Altitudine 600-800m 801-1000m 1001-1200m 1201-1400 1401-1600m

Ha 10,7 2128,5 6845,0 1390,0 321,8
TOTAL: 10697,0 --- 100%

Altitudinea minimă este de 730,0 m, iar cea mai mare din zona cu pădure este de 1660
m. Diferența de nivel find de 930 m.

Configurația terenului este următoarea :

-Ondulată - 10375,1 ha 97 %
-Frământată - 320,9 ha 3%
TOTAL 10696,0 ha 100%

Repartiția terenului în funcție de expoziție :

însorite (S și SV) = 2139,2 ha 20%
parțial însorite = 6097,7 ha 57%
umbrite (N,NE) =2459,1 ha 23%
TOTAL = 10696,0 ha 100%
În general, se observă că versanți sunt ondulati cu înclinări cuprinse frecvent între 25-35
g, cu expoziție în cea mai mare parte parțial însorită -57%, iar altitudinile cele mai frecvente
sunt între 900 -1100 m.

1.5.2.Condiții climatice.
Din punct de vedere climatic,fondul de vânătoare se încadrează în rază climatului
temperatcontinental,ținutul munților joși ce determina precipitații bogate și fenomene climatice
de iarnă intensă și de durata.
Regimul termic. Principalele date ce caracterizează regimul termic sunt :
-temperatura medie anuală +3.5
-temperatura medie a lunii celei mai reci (ianuarie) -7,0 g C
-temperatura medie a lunii celei mai calde(iulie) +14,0 g C
-dată medie a primului îngheț 01.09
-dată medie a ultimului îngheț 10.05
-perioada de vegetație(cu temperaturi de peste 10 g C) 140 zile

5
 Temperaturi medii — înregistrate în perioada - 2015 -2018

Luna I ÎI III IV V VI VII VII IX X XI XII

Temp. - 8,5 - 5,9 0.1 6.2 11,7 15.2 16.8 16.0 11.6 6.5 0.1 -5.2

Temperatura medie anuală 5,4g C

Temperatura minimă absolută a fost de —30,1 g C , iar maximă absolută de +32.0g C.
Dată medie a primului îngheț este 27 septembrie iar cea a ultimului este 14 mai.
Perioada bioactiva are o durata medie de 235 zile/an (14 martie-16 noiembrie).
Lungimea medie a perioadei de vegetație este de 166 zile/an (6 mai-27 sept.)
Regimul termic la nivel de subpracela, este influențat de orografia terenului.
În zonele depresionare, la sfârșitul toamnei și iarnă, se produc frecvente inversiuni termice.

Regimul pluviometric

Cantitatea medie anuală de precipitații este de 1100 mm. Distribuția lunară a acestora
este prezentată mai jos :

Precipitații medii (mm) în luna :

I ÎI III IV V VI VII VII IX X XI XII

26.1 22,1 40,8 55,3 87,9 113,6 101,9 89.8 58,2 49,7 31,7 27,9

Repartiția anuală a precipitațiilor din rază Fondului de Vânătoare prezintă un maxim

în luna iunie și un minim în luna ianuarie.Stratul de zăpadă se menține 150 zile.
Regimul eolian
Vânturile predominate sunt cele dinspre NV cu viteză mai ridicate pe culmile înalte (7-8
m/s). Intensificarea vitezei vântului la peste 20 m/s duce la dobaratul de vânt ce sunt
frecvente în zona ( doborâturi masive s-au înregistrat în ani: 1996, 1998, 1999 și 2000).

1.5.3. Condiții edafice ( principalele tipuri de sol)

Soluri

Relieful prin dezvoltarea să altitudinala de la 730 m la 1660 m, cu fragmentarea variată

a munților principali, formele de relief variate, de la terenuri aproape plane la versanți cu

6
înclinări până la 50 g, alături de substratul litologic și mai ales etajarea climatică a vegetației,
constituie în totalitatea lor condiții specifice de acidificare.
În general în acest Fond de Vanotoare predomină procesele de acidificare.În paralel
cu lucrări de descriere parcelara s-au executat cartări stationale la scară mijlocie. De asemenea s-
a întocmit un proiect de canevas al profilelor principale de sol, care cuprinde toate formele de
relief și toate tipurile de roca de solificare întâlnite. Această rețea îndesita prin profile de
control ce s-au executat în fiecare unitate amenajistica. Au fost executate 78 profile rezultând o
densitate de 1 profil la 50 ha.
Pentu analiză la laborator au fost rezultate probe de sol din 7 profile,
din următoarele subparcele:52A, 53A, 73A,74, 102, 153A și 154.

După analizele de laborator corelate cu datele pedologice din teren s-au

identificat următoarele tipuri și subtipluri de sol :

Solul brun eumezobazic Solul brun acid tipic Solul brun acid litic
30% 65% 5%

Corelații între unitătile de relief substrat climă și sol.

Potrivit concepției ecosistemice, mediul stational este alcătuit dintr- un complex unitar de
factori ecologici aflat în interacțiuni complexe. Aceștia sunt reprezentați de unitatea de relief,
substratul litologic, climă și solurile, între ei existând o strânsă corelație a cărui rezultat
este stațiunea forestieră caracterizată prin potențialul ei silvoproductiv (bonitatea) vegetația
forestieră care o valorifică.lnfluenta reliefului în formarea repartizarea solurilor se manifestă
direct prin procesele de eroziune de pe versanți, depinzând de gradul de înclinare a terenului, de
grosimea depozitelor. Scheletul din sol are o contribuție defavorabilă, cu cât este mai mult scade
productivitatea .
Formarea și descompunerea materiei organice, bioacumularea și circuitul biologic al
substanțelor nutritive sunt relativ rapide, fiind condiționate de climatul local favorabil
caracterizat prin precipitații suficiente și temperaturi mijlocii, în timpul sezonului
de vegetație. Influență substratului asupra formării solului, este în general redusă, pe substratele
identificate s-au format soluri diverse—eumezobazice și acide deteminată fiind în acest
caz natură vegetației instalate, precum și condițiile diferite de climă în care s-au format.

7
 1.5.4. Condiții hidrologice ( ape curgătoare și stătătoare)

Imaginea 1: râul Bistricioara

Valea principala din Fondul de Vânătoare este Valea Seacă, care colectează apele
pâraielor : Țibleș, Noroiul, Ghetaria, Roșu, Cocoș, Comarnic, Barlogu, Florilor, Barbanti
etc., și care în final se varsă în răul Bistricioara.
Apele sunt nepoluate, au debit constant și se pretează la activitatea piscicolă.
Regimul hidrologic este echilibrat, caracterul torențial manifestându-se cu totul izolat datorită
procentului ridicat de împădurire al teritoriului. Apă freatică se află la adâncimi la care nu
influențează dezvoltarea vegetației forestiere.
Din punct de vedere ecologic importantă rețelei hidrografice și a caracteristicilor
ei constă în modelarea și fragmentarea reliefului, în drenarea suprafatelor pe care le
parcurg, în procesele de eroziuni a solului (în cazul apelor cu caractere torențial).

Că urmare a fragmentării reliefului, rețeua hidrografica influențează modificarea climei

zonale și crearea topoclimatelor cu implicații în distribuția vegetației forestiere.

1.5.5. Influență condițiilor stationale climatice asupra existenței faunei.

Din analiză datelor prezentete anterior se constată că în cuprinsul Fondului de Vânătoare

19 GRINTIEȘ, condițiile de sol, hidrologice și climatice sunt caracteristice zonei fitoclimatice
montane. Dintre toți factorii ecologici care se află într-o strînsă interfunctionalitate
în viață vânatului, climă în interacțiune cu relieful dă nasere la componentă care
este cea mai resimtită, flind cauza care produce cele mai mari pagube în rândul vânatului.
Activitatea metabolică normală se desfăsoară în general între 0 și 40 oc.

Rezistență unui animal la temperaturi extreme este strâns legată de temperatura obișnuite
a biotopului pe care îl ocupă acesta. În acest context desigur cele mai periculoase sunt iernile.
8
 Spre exempu, populațiile de Cerb sunt mai sensibile în cazul unor ierni grele ce urmează
după ani fără fructificatie, suferind pierderi mari la tineret și exemplarele
slabe. La fel se prazintă și variația greutătii corporale, cât și greutatea și calitatea coarnelor.

Temperaturile de peste iarnă și grosimea stratului de zăpadă influentează starea de

sănătate a masculilor.

La mistreț în iernile excesiv de grele fără hrană, godacii în special cei rămasi fără mamă,
pot murii de frig. Chiar dacă dormitul în comun favorizează încălzirea și supraviețuirea în astfel
de condiții, nu este posibilă totuși salvarea întregului efectiv. De asemenea, purceii, la
temperaturi scăzute și din cauza precipitațiilor reci, pot suferii de afecțiuni pulmonare
grave și astfel se înregistrează pierderi greu de estimat.

Căderile masive de zăpadă și frigurile excesive, sunt deosebit de periculoase și pentru

populațiile de mistreț și căprior când, datorită stratului gos de zăpadă, animalele sunt private
de libertatea de mișcare rămân fără hrană și adăpost, total expuse prădătorilor și braconierilor.

Foarte periculoase sunt și asocierea unor fenomene meteorologice, cum ar fi, ploile
urmate de înghet, fenomen dăunător mai ales pentru pui nou născuți, precum și vânturile foarte
puternice însotite de ploie. Ploile în cantităti mari și de lungă durată sunt foarte dăunătoare mai
ales în perioada de fătare a animalelor.

1.6. Condiții de vegetație.

După cum s-a arătat mai sus Fondul de Vânătoare 19 GRINTIEȘ se încadrează în Etajul montan
de molidișuri pure și de amestec ( FM 3 și FM 2).În cadrul acestui etaj de vegetație vor
fi prezentate în cele ce urmează tipurile de vegetație de pe păsuni și fânete ( asociat) tipurile de
pădure prezente pe rază fondului studiat din cadru Ocolului Domeniul Hangu.

9
 1.6.1 Vegetația de pășuni / fânete .

Imaginea 2: Fânețe

În cadrul Fondului de vânătoare 19 GRINTIEȘ sunt cuprinse pe lângă suprafețele de

pădure suprafețe de păsuni, izlazuri, pășuni cu arbori de 1853 ha, că terenuri arabile , fânete în
suprafată de 346 ha.Flora pteridofilă și spermatofilă este bogată și foarte variată. Diversitatea
floristică se datorează complexitătii aspectelor stationale, condiționate de forme de
relif(munți înalti depresiuni) a substratului variat, precum și a climei specifice.
Flora regiunii însumează în jur de 1150 de specii și numeroși taxoni, că subspecii,
varietăti forme. În ceea ce privește repartiția numerică a plantelor, depresiunile, pădurile
pajiștile montane în general sunt mai sărace în specii, fată de substraturile calcaroase ce
adăpostesc o floră bogată.

Analiza areal-geografică a florei atestă predominarea numerică a elementelor europene-

euroasiatice, care împreună cu cele circumpolare, central europene însumează 63 %. Sunt
puține că număr elementele continentale 3,3 % reprezentate mai ales prin specii de pajiști
xeromezofite.Elementul mediteranean este reprezentat mai cu semă prin specii atlantico-
mediteraneene și mediteraniano - central europene 8,5 %. Elementele balcanice 1,5 %.
Familiile cele mai bine reprezentate sunt : Compositae 14,6 % , Graminae 6,6 0/0,
Leguminoase ( Fabaceae, Asteraceae) 5,8 % , Ramnuculaceae 5,2 %, Rosaceae 5 % ,
Umbelifere 3,8 %, Cruciferae 3,2 %, restul familiilor sunt prezente cu lista floristică de 1
până la 15 specii.

10
 Pajiști montane.

Aș. Agrostis tenuis + Festuca sulcata + diverse specii piemontane de pe coaste moderate,
pe sol brun de pădure, fânete cu producții mijlocii.

Aș. Festuca sulcata + Agrostis tenuis + diverse specii mezoxerofile de pe

terase și coaste domoale,pe sol brun de pădure, slab podzolite, - fânete cu producții slabe; - de pe
coaste moderate cu producții mijlocii, până la bune, calitativ mijlocii și bune; - din văi,
depresiuni și coaste domoale, cu producții slabe și calitativ foarte slabe.

Din etajul montan inferior, păsuni degradate cu producții slabe, de pe coaste și văi cu
productivitate bună, - pe sol umed cu producții mijlocii și pe sol pseudogleizat
cu producții slabe. Pajiși de păiuș roșu, specii mezofile din munți înalti (1200 - 1600 m.)
Aș. Festuca rubra + Agrostis tenuis + Trifolium paratense + diverse specii, de
pe pante domoale, pe soluri brune de pădure,

Schemă de clasificare a asociațiilor de pajiști naturale se prezintă astfel:

- fânete cu producții bune;

- de pe pante domoale, moderat podzolit, reavăn –umed;
-păsuni slab productive de calitate slabă;
- de pe coaste , pe soluri brune de pădure, slab podzolite, reavăn-umede neerodate -păsuni
mijlociu productive.

Din etajul montan superior pe soluri brun acide de pădure puternic podzolite păsuni cu
productivităti slabe și calitate foarte slabă.Păsuni de păruscă alpină cu diverse specii din zona
subalpănă ( 1600 - 1750 m ).
Variabilitatea vegetației pajiștilor, este mult mai mare decât cea a pădurilor și de aceea
adesea pe teritorii restrânse, de câteve zeci de hectare, se pot întâlni mai multă asociații
și subasociatii de pajiși, care se disting fiziologic, floristic, ecologic și productiv. Conturarea lor
pe teren se poate face ușor după speciile dominante și subdominante care de obicei se corelează
cu condițiile sationale determinante.

11
 1.6.2 Vegetația forestieră.

Imaginea 3: Pădure de conifere Imaginea 4: Pădure de foioase

În cadrul Fondului de vânătoare 19 GRINTIEȘ s-au identificat următoarele formațiuni

forestiere: Molidișuri pure — 65 % , - Molideto — brădete = 16 % amestecul de molid, brad,
fag 19%. și aninisuri de anin alb.

Molidul are o pondere de 84% pe suprafață și 86% pe volum, provine din regenerare
natural (44%), din plantație (56%), are vitalitate normală (100%) și vegetează în stara
pură în proporție de 65%, în amestec 50-80% în proporție de 22% și în amestec de sub
50% în proporție de 13%. Productivitatea molidului se corelează cu bonitatea staționala.

Fondul de vânătoare este situat în zonele montane a molidisurilor și a mesteculirol de

molid brad fag ,fapt ce determina că în viitor proporția lui să scadă cu cca. 11% și va spori
proporția bradului, laricelui și fagului, în vederea creării de arborete amestecate, mai rezistente
la doboratul de vânt.
Bradul are o pondere de 7% pe suprafață și 9% pe volum, provine din regenerare
naturală (97%) și plantații (3%) are vitalitate normală (100%), vegetează în amestec de 50-
80% în proporție de 7% în amestec de sub 50% în proporție de 93%.

Productivitea bradului se corelează cu bonitatea staționala. Apare numai în amestec cu

molidul și fagul, în special în jumătatea inferioară aversantilor umbriti. Se recomandă extinderea
lui în viitor, în conpozotia arboretelor pe cale naturală.
Fagul are o pondere 4% pe suprafață și 4% pe volum, provine din regenerale vegetează
în stare pură în proporție de 2%, în amestec de 50-80% în proporție de 3% și în amestec de sub
50% în proporție de 95%. Este o specie care contribuie la ameliorarea condițiilor stationale,
stimulează dezvoltarea rasinoaselor și da o mai mare stabilitate arboretelor amestecate.
12
 Laricele are o pondere 1% pe suprafață este o specie care a fost promovat în urmă cu 30
de ani și se promoveză și în prezent, dar în viitor nu va depăși proporția de 10% pe suprafață.
Este o specie exotică cea găsit condiți relativ bune de dezvoltare în acest fond de vânătoare.
Diverse moi au o pondere de 3% pe suprafață sunt reprezentate de salcie căprească și plop
tamurator.
Diverse țări au o pondere de 1% pe suprafață, Paltinul de munte
apare în unele plantați tinere că speci de amestec și în mai mică măsură în restul arboretelor.

Proporția speciilor forestiere de pe suprafață de pădure din cadrul fondului de vânătoare

este după cum urmează:

Specia Molid Brad Fă D.T. D.M. D.R. Total

Suprafața 7130,8 595,0 347,2 84,0 255,0 80,0 6131,1

% 84 7 4 1 3 1 100

Se apreciază că arboretele existente în cursul fondului de vânătoare, valorifică în mare

măsură potențialul stational realozând compoziții structuri apropiate de tipul natural optim, sub
raport ecologic productiv. Datorită variațiilor condițiilor de vegetație din rază Ocolului Silvic
Domeniul Hangu, în cadru fondului de vânătoare se înregistrază următoarele tipuri de
pădure.Evidență lor este prezentată în următorul tabel:

13
 TIPURI DE PĂDURE

Nr. Suprafață Productivitatea ha natură la

T.S. T.P. Denumirea tipului de pădure
Crt. ha % Sup. Mij, Inf.
1 2 3 4 5 6 - 8 9
Molidis cu Oxalis acetosella
1 2.3.3.1 111.5 416 7 - - 416
de roducticitate inferioară (m)
Molidis cu Oxalis acetosella pe
2 2.3.3.2 3151 53 - 3151 -
soluri schelete (m)
3 2.3.3.3 111.1 Molidis cu oxalis acetosella (s) 2378 40 2378 - -
Total FM3 5945 100 2378 3151 416
Molideto-bradet pe solul
4 3.3.3.2 124.1 1274 50 - 1274 -
schelete (m)
Arnestec normal
5 3.3.3.3 131.1 de rasinoasa și fă cu flora de 1273 50 - 1273 -
mull (m)
Taltal FM2 - 2547 100 - 2547 -

Pentru arboretele încadrate în tipul funcțional IV categoria funcțională 4J(SUP.A) se vor

aplică tăieri progresive și lucrări de îngrijire corespunzătoare stării fiecărui arboret.
Pentru arboretele încadrate în tipul funcțional ÎI, categoria funcțional 2A (SUP.M)se vor
aplică tăieri de igienă iar cele cu vârstă de peste 80 de ani vor fli parcurse cu tăieri de
conservare.

Structura pe Clase de vârstă a pădurilor din fondul de vânătoare nr. 19 GRINTIEȘ se

prezintă în tabelul următor:

Cl. / Ha I 11. 111. IV V VI TOTAL

F.V.5 595 1953 2463 764 1868 849 8492

Consistentă media arboretelor este de 0.85, mai mare cu 0,005 făță de consistența medie din
amenajamentul anterior.

14
 Structura arboretelor la nivelul fondului de vânătoare se prezintă astfel :

- arborete echiene 3481,7 ha 41%

- arborete relativ echiene 2887,3 ha 34%
- arborete relativ pluliene 2123,0 ha 25%
Total : 8492,0 ha 100% 100%

1.7. Influență industriei și zootehniei

Imaginea 5: Pășunat în pădure

Pe rază fondului de vânătoare, ponderea industrială o reprezintă întreprinderile de

exploatare și prelucrare a lemnului, în totalitate fiind întreprinderi mici și mijlocii,
precum și unităti agricole, Asociații agricole care au că obiect de activitate cultivarea
pământului și creșterea animalelor domestice.

Ocupația principală a locuitorilor din această zonă este agricultură, creșterea animalelor
și exploatarea pădurilor.
Lucrările de exploatare a lemnului, lucrările
agricole și creșterea animalelor sunt principalele cauze care tulbură activitatea vânatului.
Păsunatul pe timp de vară este intens și poate fi un factor important de destabilizare a biotopului
existent.
Oile sunt concurenți direcți pentru cervidele din zonă prin consumarea hranei acestora.
După cum spune și A.M. Comșa în " Biologia și principiile culturii vânătului"
-Conflictul de interese dintre vânat și animalele domestice duse la pășunat în pãdure
apare mai cu seamă în locul de iernat a vînatului, dacã oile i-au mâncat hrană în timpul verii. De
asemenea animalele domestice sunt purtătoare de multe boli care pot decima populațiile
de interes cinegetic, acestea fiind greu de protejat și de recuperat.

15
 Cu toate acestea păsunatul în pădure reprezintă o practică întâlnită mai ales în perioadele
de secetă îndelungată, când vegetația de pe păsuni nu mai poate face fată necesarului. La toate
acestea se adaugă și prazente câinilor care reprezintă de asemenea un pericol pentru vânat.

Distanță de la punctele de prelucrare a lemnului până la pădure este cuprinsă între 5 - 10

Km, acestea nu afectează practic liniștea vînatului.

16
 Cap.2 PREZENTAREA FAUNEI CINEGETICE DIN ZONĂ

2.1. Considerații generale.

Conform datelor prezentate în Amenajamentul Ocolului Silvic Domeniul Hangu și a fișei
Fondului de Vânătoare nr. 19 GRINTIEȘ, vânatul principal este constituit din:Cerb, urs, mistreț,
căprior ,iar dintre vânatul cu pene :Cocoșul de munte.
Vânatul secundar este reprezentat de vulpe, iepure, râs, lup, pisicâ sălbatică, virzure, jder,
nevăstuică, iar dintre păsări ierunca, potârniche, cioara coțofană.
Alte specii dăunătoare care se recoltează fără cote sunt câinii și pisicile hoinare, extragerea
lor flind necesară pentru sporirea efectivelor de vânat.
De asemenea pentru asigurarea liniștii în teritoriu este obligatorie interzicerea păsunatului
în pădure,acțiuni de combatere și prevenire a braconajului, fenomen care în ultima vreme ia
amploare.
Se ia în considerare și reglementarea liberei circulații a populației din zonă, în pădure,
precum și reglementarea câinilor hionari ciobănesti din zonă, pentru asigurarea liniștii în pădure.

2.2. Principalale specii de vânat, efectivele lor pe ultimul deceniu.

În cadru Fondului de vânătoare nr. 19 GRINTIEȘ speciile de interes cinegetic sunt
înregistrate în fisafondului. Ele pot fi grupate în răpitoare și nerăpitoare. O caracteristică
importantă de analizat în cadrul fondului de vânătoare o constituie dinamică efectivelor în
ultimii ani, din care vom analiză perioada 2015-2019.

Specii de vânat la care evaluarea se face pe sexe:

Ef. 2015 2016 2017 2018 2019

Specia
opt M. F. Tot. M. F. Tot. M. F. Tot. M. F. Tot. M. F. Tot.
Cerb 135 60 60 120 60 65 125 65 65 130 49 81 130 48 90 138
Căprior 15 20 35 15 20 35 15 20 35 16 18 34 16 18 34

Specii de vânat la care evaluarea nu se face pe sexe:

Specia Ef. Optom 2015 2016 2017 2018 2019

Mistreț 25 15 20 20 20 27

Iepure - 20 20 20 24 24

Cocoș M. 40 45 40 40 40 40

17
 Dinamica efectivelor

Cerb Mistreț Căprior

2015 20,4 15 35
2016 120 20 35
2017 125 20 35
2018 130 20 34
2019 138 27 34

2.3 Ecologia și etologia principalelor specii din fauna de interes cinegetic.

Principalele specii sunr cerbul comun, căpriorul, misfretul și cocoșul de munte.

Imaginea 6:Cerb(taur,ciuta și vițel) Imaginea 7:Mistreț(vier,scroafă șipurcei)

Imaginea 8:Căprior(Țap roșu,căprioară și ied) Imaginea 9:Iepure

Imaginea 10:Cocoș de munte(cocoș,găină si pui)

18
 Cerbul comun
(Celvus elaphus)

Imaginea 11:Cerb
Descriere. Taurul adult are lungimea capului plus a trunchiului până la 240 — 250 cm. -
coadă 12 -16 cm. Înăltimea la greabăn 152 - 155 cm.
Greutatea corporală variază în funcție de sex, vârstă, anotimp și diferite faze biologice din ciclul
anual al viețîi. Astfel greutatea medie a tăurilor de recoltă este de 210 Kg, eviscerați, ceea ce
înseamnă 240 - 250 Kg. viu ( excepțional 310 kg. viu).

Ciutele au greutatea de 80 — 130 kg. iar vițelul la fătare este de 7 — 12 kg. care au pete
albe pe corp în primele luni de viată care constituie un mijloc de apărare împotriva dușmanilor (
homocromie). Acestea dispar după trei luni.
La adulți năpârlirea are loc de două ori pe an — primăvara și toamna. Năpârlirea de
primăvară se desfăsoară repede ( 20 — 30 zile) uneori părul cade în petece mari.
În general culoarea părului cerbului vara este roșcată, în jumătatea superioară a
trunchiului mai deschisă până la galben-albiu pe abdomen. Picioarele sunt acoperite cu
păr cenușiu în exterior și mai deschis în interior, părul de pe coadă este mai roșcat,
iar în regiunea anală este mai deschis la culoare (galben-roscat) , iar această pată de culoare
deschisă se vede de la distantă.
Părul de iarnă a cerbului este mai deschis la culoare decăt cel de vară. Culoarea poate varia
chiar în cursul acelui fond de vânătoare.

Dentiția cerbului este formată din 34 de dinți.Cerbul are incisivi numai pe maxilarul
inferior, iar cel superior are o bordură elastică cu care poate prinde și rupe iarbă. Caninul de pe
maxilarul superior lipsește la femele, iar la masculi este considerat trofeu. De aceea femelele au
doar 32 de dinți. Caninul de pe maxilarul inferior are formă incisivilor și este lipit de aceștia.
Premolarii sunt înlocuiti la vârsta de 21 luni/2 ani.Molarii se dezvoltă treptat de la vârsta de 6
luni la 26 luni.
19
 Cornele reprezintă un caracter sexual secundar existând numai la masculi. Vițeii sunt
geu de deosebit după sexe. Taurii de la vârta de 21 luni/2 ani își leapădă anual coarnele,
începând din luna februarie, până la sfârsitul lunii aprilie (cei mai bătrâni mai devreme).
Procesul de creștere a coarnelor durează 120 - 130 zile. După numărol de ramuri, așezarea lor pe
prăjină existența sau lipsa coroanei-coarnele capătă diferite denumiri: - cerb sulițar, cerb furcar.
În mod normal cerbul are o ramură a ochiului, una de ghețuri și una mijlocie, iar restul
de patru ramuri constituie coroana. La coarnele de cerb se întâlnesc frecvent anomalii de
dezvoltare, cauzele sunt puțîn cunoscute.

Raportul dintre sexe este de 1 : 1 cel mult 1: 1,5.

DISTRIBUIREA EFECTIVELOR DE CERB COMUN PE SEXE

90
80
70
60
50
Masculi
40
Femele
30
20
10
0
2016 2017 2018 2019

Cam de la începutul lunii august cerbii se găsesc într- o perioadă de îngrăsare, greutatea
maximă flind atinsă la începutul boncănitului ( 10 septembrie — 10 octombrie).
În această perioadă cerbii pierd din greutate deoarece nu mănâncă dar fac
eforturi prin alergat și lupte între tauri. Pierderile de greutate pot atinge 25- 30 kg.
După boncănit greutatea cerbului sporește întră în iamă destul de bine refăcut. În timpul iernii
greutatea scade din nou.

Simțurile cerbului sunt foarte dezvoltate, în special mirosul, auzul și văzul.

Urnă taurului este mai rotundă și mai mare că la ciută, are o poziție înclinată, fată
de direcția de mers, este mai simetrică și are vârfurile unghiilor mai apropiate decât la ciută.
Urmele pârtie pot să facă deosebirea între sexe, prim măsurarea ecartamentului
urmei. La tauri 14 cm, la vilel 8 cm, iar la ciuta 6 cm. Urmale piciorului
dinainainte sunt mai mari decât a celui dinapoi.

20
 Ecologie.
Biotopul- favorabil cerbului îl constituie pădurile de mare întindere ( cel putim
5000 ha.), liniște, bogate în hrană, străbătute de ape curgătoare și cu mocirle bune pentru
scăldători.
Condițiile de hrană sunt mai bine îndeplinite de pădurile de foiase, s-au amestec de
foioase cu rășinoase, cu enclave cultivate agricol sau cu poieni în arborete.
O mare parte din hrană o constituie frunze și lujeri de arbori foioși.
Pentru adăpost servesc arboretele de vârstă mijlocie că și cele de vârstă înaintată, dar cu
subarboret.
Cerbul este un vânat de pădure. Mediul favorabil are că urmare creșterea greutătii
corporale și a coarnelor, iar lipsa răpitoarelor duc la sporirea efectivelor.

Răspândirea Cerbul populeză în țară noastră lanțul carpaților, începând din Maramureș
până în Oltenia, apoi în Carpațîi Apuseni unde s-au făcut populări foarte reușite și la ses și
coline. Cele mai mari efective în prezent se găsesc în județele Suceava, Harghita, Mureș,
Covasna, Brașov, în general în Carpațîi Răsăriteni, iar cel mai mic în Olteia și Carpații
Apuseni. Cerbul este fidel locului său de trăi.

Etologie
Reproducerea 50% dintre ciute ajung la maturitate sexuală la vârsta de 16-17 luni,
celelalte la 28 de luni. Taurii sunt apți de reproducere la 5 - 6 ani. La taurii de 3-4
ani spermatogeneza este slabă. Durata gestației este de 34 săptămâni.
Fată câte un vițel excepțional doi ( 2-3 % ) de la începutul lunii mai până
în luna iulie. Vițelul își urmează mama curând după fătare. Sporul anual poate ajunge la 40
% din numărul ciutelor adulte.

Hrană cerbului este vegetală constă în perioada de vegetație din plante

erbacee și frunze de arbori, inclusiv lujeri în creștere. Toamna se adaugă fructele arborilor
de pădure, cum ar fi ghindă și jirul, iar vara, ciupercile și alte fructe. Iana din plante care au
rămas verzi apoi din lujeri, muguri și coajă de arbori. Consumă și licheni. Găseste hrană în
poieni, parchete exploatate, terenuri agricole din apropiere.
Existența în păduri a salciei căpresti, a șocului, plopului tremurător, scorusului, murului,
zmeurului măreste valoarea pădurii că sursă de hrană.
Calitatea hranei poate fi înbunătătită de către om prin culturi speciale pentru vânat
(ogoare).În căutarea hranei cerbul iese seară și se întoarce dimineța, rareori se hrăneste ziua.
21
 Obiceiuri Cerbul mascul în timpul boncănitului devine mai neatent, toată ființă lui fiind
stăpânită de dorința de a se împerechia, pază cârdului fiin făcută de ciute. Cârdurile la boncănit
sunt formate dintr- un taur 2-7 ciute. Când taurii sunt puțini atunci ciurdele sunt mai mari.
După terminarea perioadei de boncănit, se formează, separat cârduri de
ciute, viței și tauri tineri și separat cârduri de tauri de vârstă mijlocie și înaintată, care vor trăi
iarăși în armonie timp de un an, până la viitorul boncănit. În caz de
lipsuri și primejdie, mai multe cârduri mici se contopesc într- unul mare, iar conducerea în
asemenea cazuri, o ia o ciută cea mai experimentată, de obicei cea mai bătrână, care nu are vițel.

Dușmani și boli În condițiile tării noastre dușmanul cel mai aprig al cerbului este lupul,
mai cu seamă iarnă când stratul de zăpadă este gros a prins pojghită la suprafată
Râsul și ursul cauzează pagube mai rar la adulți, dar pot produce pagube în rândul
exemplarelor tinere. Vițeii sunt atacați de câinii de la turmele de vite.

Imaginea 12:Schelet de cerb

Gerul aspru lipsa de hrană poroduc victime în primul rând viteilor fătati târziu.

Boli În general este rezistent la boli. Dintre boli se mentioneză antraxul, hipodermoza,
gălbeaza. Se mai pot întâlnii paraziți interni și externi.

În fondul de vânătoare nr. 19 GRINTIEȘ Cerbul comun găseșe condițîi de hrană,

adăpost, liniște, reproducere și creșterea puilor. În urmă studierii
factorilor care influentează condițiile de viată rezultă o bonitate de clasa a ÎI a. pentru cerb.

22
Datorită acestor condițîi de viată, precum și a preocupărilor benefice ale personalului silvic
efectivele reale sunt egele cu efectivele optime, pentru această clasă de bonitate.

Recoltare și valorificare Recoltarea cerbilor se face cu armă prin pândă sau dibuit
în locurile frecventate. Perioada de recoltare este între 1 septembrie și 15 decembrie.
Recoltarea ciutelor se face numei în cadrul acțiunii de selecție de către personal
calificat și conștiincios - se extrag piesele sterpe, bolnave, rănite și bătrâne de
asemenea și vițeii slabi că și masculii fără viitor. Recoltarea acestora se face între 1
septembrie și 28 februarie. În toate cazurile împuscarea se face pe bază
de autorizație eliberată de gestionarul fondului cu armă ghintuită, calibrul 8-9.

Trofeul îl constituie coarnele și craniul cu maxilarul superior.

Medaliabile sunt cele care depășesc

Imaginea 13:Trofeu de cerb Imaginea 14:Trofeu de cerb

170 puncte C.I.C. bronz = 170 - 189,9 puncte, argint = 190 -209,9 puncte și aur peste 210
puncte. Tot trofee se consideră caninii reduși din maxilarul superior, că și trofeul Hubertus.
Blană și carnea prezintă interes economic.

23
 Căpriorul
(Capreolus capreolus)

Imaginea 15:Căprior Imaginea 16:Căprioare

Descriere Masculul se numește țap, iar femela căprioară, puiul ied ( iadă). Țapii au
coarne și pot fi în funcție de ramificarea acestora, sulitari sau furcari.Lungimea corpului este de
95 - 135 cm. -coadă este de 2- 3 cm. Înăltimea la greabăn este de 65- 75 cm.Greutatea corpului
eviscerat este de 20 -25 kg. la masculi adulți și 18- 22 kg. la femelele adulte. Iedul la fătare
cântăreste 1,25 — 1,6 kg.Culoarea părului la fătare iedul este de culoare brună cu pete albe
(fenomen de homocromie).Haina de vară este de culoare roșie- brună, iar cea de iarnă cenușiu
închisă. Caracteristică părului de iarnă este lungimea și desimea mai mare și pată albă din jurul
anusului (oglindă) care vara este stearsă.

Simțurile Cel mai dezvoltat pare a fi mirosul, ager îi este și auzul.Mai puțin dezvoltat este
văzul.

Urmele Copită picioarelor din fată este mai mare decât a celor din spate (dinapoi). În fugă
vârful copitelor se despică, iar pintenii se imprimă clar. Ecartamentul urmei pârtie este de 16
cm. la țap și 10 cm. la căprioară. Poate face salturi de 2-3 m.

Glande căpriorul are trei feluri de glande cu secrecie externă care interesează din punct de
vedere vânătoresc. Glanda frunții- existentă numai la țapi, între cilindrii frontali pentru marcarea
sectorului său de trăi. Glanda de sub genunchi ( perniță ) există numai la picioarele de
dinainte și este ușor vizibilă. Rolul ei este de a înlesnii găsirea de către semenii săi. Glanda
copitei este situată între cele două părti ale copitei picioarelor dinapoi, lipsind la picioarele

24
dinainte. Are rol de a unge pielea și față interioară a copitelor, apărându-le de răniri și în găsirea
partenerilor în perioada de împerechere. Căpriorul nu are vezică biliară.

Etologie
Reproducerea Ajunge la maturitate sexuală la vârsta de un an și două luni, adică în
anul al doilea al viețîi.
Perioada de împerechere ține de la mijlocul luinii iulie până la mijlocul lui august.
Femelele sunt urmărite de către masculi până când cedează și are loc fecundarea. Alungarea
poate avea loc în diferite direcțîi sau în cerc, caz în care se formează inel de alergat. Femelele
rămâne în călduri numai câtevea zile. Atunci își părăseste temporar
iezii. Țapii în perioada împerecherii sunt nervoși, lovesc tufele cu coarnele, râcâie pământul cu
copitele, se ia la bătaie cu concurențîi lor. Unele femele rămân nefecundate în iulie-
august, acestea se împerechează din nou în noiembrie-decembrie.

Fătatul începe în aprilie și ajunge punctul culminant în mai și iunie și se termină în

primele zile ale lunii iulie. O Femelă fată în medie doi iezi, uneori unu, alteori trei, dar mai rar.

Hrană este vegetală se compune din frunze de arbori foiosi foarte rar răsinosi, restul din
plante erbacee. Preferă pădurile de amestec tinere dar și cele cu vârstă înaintată cu subarborete de
1-2 m. Este un animal de pădure, dar în vestul tării trăieste pe terenuri lipsite
de vegetație forestieră. Raportul dintre sexe este de 1: 1 cel mult l: 1,5.

An 2015 2016 2017 2018 2019

Masculi 15 15 15 16 16

Femele 20 20 20 18 18

25
 DISTRIBUIREA EFECTIVELOR DE CAPRIOR PE SEXE

20
18
16
14
12
10 Masculi
8
6 Femele
4
2
0
2015 2016 2017 2018

Ecologie
Biotopul cel mai favorabil îl constituie regiunile de ses și dealuri cu sol permeabil fertil
compus din trupuri mici de pădure ( 100- 500 ha.) printre care se găsesc culturi
agricole sau fânete. La altitudini de -1500 m. căpriorul se găseste sporadic.

Răspândirea în România ocupă aproape toate pădurile care îi sunt favorabile. Este un
animal foarte fidel locului de trăi. Rază de mișcare sporește cu vârsta.

Recoltare și valorificare Recoltarea se face numai pe bază de autorizație, iar că metode

de vânătoare la pândă, prin apropiat (dibuit), prin ademenire cu chemătoarea,
vânarea din cărută și vânarea cu goana.Pentru țapi perioada de vânătoare ( conf. Legii 103/1996)
este da la 1 iunie la 15 septembrie; iar pentru femele între 1 septembrie și 15 decembie. Conf.
O.M. 69/2000 epoca la mascul s-a modificat de la 15 mai la 15 octombrie. Legea permite
împu;carea numai cu glonț. La piesele recoltate se valorifică trofeul ( pentru țapi) și carnea.

26
 Mistrețul
(Sus scrofa)

Imaginea 17:Mistreți

Descriere Lungimea de la vârful botului, la rădăcina cozii merge până la 200 cm. la masculi
150 cm. la femerle; coadă 15 — 20 cm. Înăltimea la greabăn până la 100 cm.
Greutatea depinde nu numai de sex și vârstă ci și de abundență hranei și de luna în care
se cântăreste, în anii cu fructificatie s-au lipsiți de fructificatie.
De la doi ani în sus masculii sunt mai grei decât femelele. Pe vârste greutătile medii sunt:
purcei în septembrie 20 kg. iarnă 25-35 kg., în vara celui de al doilea an 40-45 kg, că în iana
următoare 50-70 kg. Adulțîi pot ajunge la 300-350 kg. cu viscere. Capul și botul sunt
ascuțite, urechile mici, părul lung par anume făcute pentru a se putea strecura prin deșișuri.

Culoarea părului După fătare purceii au păr lânos de culoare brun-gălbuie cu dungi
longitudinale mai deschise. Treptat culoarea devine brună deschisă. Firele de păr lungi
numite spic de obicei sunt despicate la vârf.
Dimorfismul sexual constă în colți, care la masculii de la doi ani în sus sunt vizibili cresc cu
vârsta. La femele ei sunt mici și nu se văd numai dacă are gură deschisă. Masculii se mai
pot recunoaște și după părul penisal care se observă ușor la vierul în poziție laterală ( că o
pensulă). Proporția sexelor este de 1: 1.

27
Dacă predomină masculii sporul anual va fi mai mic. Când predomină femelele lucrurile stau
invers. Longevitate 20 de ani.
Dentiția mistretului este formată din 44 de dinți, inițial purcelul are 8 dinți și dentiția
se completează în 3-4 luni. Până la 21luni/2 ani se desfsoară procesul de înlocuire a
dentiției de lapte cu dentiția definitivă. După vârsta de 11luni/2 ani se pot utiliza pentru
aprecierea vârstei vierilor formă și lungimea colților, care cresc într-un ritm mai rapid
în tinerețe. Pe colțîi maxilarului inferior se observă o zonă tocită, care este supusă unui
proces conținu de șlefuire de către colțîi maxilarului superior. Incisivii secționați transversal,
prezintă inele anuale după a căror număr se poate stabilii vârsta ambelor sexe.
Etologie
Hrană.-Mistrețul fiind un animal omnivor, hrană lui este constituită din rădăcini, fructe de
pădure ( ghindă, jir, mere și pere pădurete ) animale mici ( rozătoare, pui de iepuri și căprior)
larve, omizi, insecte, cadavre, precum și plante agricole. Prin modul de culegere a hranei nu
produce pagube, ba mai mult favorizează instalarea culturilor forestiere pe cale naturală, dar
din păcate în culturile agricole poate produce mari pagube. Hrănirea se face noaptea
parcurgând distanțe mari ( uneori peste 30 km.), iar dimineață se întoarce în pădure pentru
odihnă. Părăseste locurile fară hrană în favoarea celor în care găseste mai ales ghindă și jir.
Pentru menținerea în teren și limitarea pagubelor în culturile agricole, se impune crearea de
ogoare de hrană cultivate cu cartofi, napi, porunb, ovăz etc.

Imaginea 18:Administrare hrană

28
 Glasul mistretului liniștit, este un grohăit că la porcul domestic. Când i se pare ceva
suspect scoate un pufăit caracteristic.

Urme- Talpă piciorului de mistreț se caracterizează prin nesimetria vârfurilor

copitelor și prin distanță mai mare dintre vârfurile pintenilor. Urmele mistretului mare
pot fi confundate de cei neinițiați cu ale cerbului.Pintenii la mistreț se imprimă pe sol și la
mers liniștit, în schimb la cerb numai când fuge. Distanțele între pași la mistreț este de 40-50
cm, la cerb 65-70 cm. Pe zăpadă mistrețul lasă o urmă de parcă și-ar fi târât picioarele.
Urmă picioarelor din fată este mai mare decât a celor din spate și se accentuează cu vârsta.
Excremente Seamănă cu ale porcului domestic, sunt mai mari și conțîn resturi de hrană de
pădure ( jir, ghindă, rădăcini).
Reproducere- Mistrețul face parte dintre animalele destul de prolifice.
Ajunge la maturitate sexuală în al doilea an și se împerechează în octombrie- decembrie ( cca.
20 % din femelele tinere de un an se împerechează, în anii bogați în hrană). Între masculi au
loc lupte pentru stăpânirea ciurdelor de femele.
Gestația durează 17 săptămâni, după care în martie-aprilie într-un culcuș căptusit cu mușchi fată
4-9 ( 12) purcei. Unele scroafe în funcție de hrană pot să ducă și a două sarcină și Să fete un
număr mai mic de purcei în iulie-august. În primele 7 luni pierderile pot ajunge în rândul
purceilor până la 55 % ( după Cotta V. și Bodea M.)
Cu excepția vierilor bătrâni care trăiesc izolat, mistrețîi viețuiesc în cârduri( ciurde).
Scroafele gestante se izolează înainte de fătare și trăiesc separat cu purceii doar în primele
săptămâni de viată a purceilor, după care revin la ciurdă.
Raportul normal dintre sexe este de 1 : 1.

Imaginea 19:Scroafă cu purcei

29
 Ecologie
Este un animal de pădure și numai excepțional trăieste în stuf, pe plaur sau pe insule
în Delta Dunării. Pădurile de foioase îi asigurăjir, ghindă, hrană lui de bază precum și alte fructe
de pădure.Pădurile de răsinoase îi oferă adăpost dar nu-i pot asigura hrană decât din rădăcini
unele fructe de arbuști. În deșișuri stă peste zi și le părăseste seară în căutare de hrană pentru a
revenii dimineață.Având nevoie de liniște preferă pădurile de mari întinderi.
Temperaturile foarte scăzute și stratul gros de zăpadă îi sunt defavorabile deoarece în solul
înghetat nu poate râma că să-și procure hrană.
Climă mai aspră justifică sporul anual mai mic.
Are nevoie neapărat de scăldători formate din mocirle, precum și apă potabilă.

Recoltarea misretilor se face între 1 august-15 februarie cu autorizație eliberată de

gestionarul fondului de vânătoare. Misretii împuscati vor fi eviscerați imediat și atârnati
undeva pentru răcire și scurgerea sângelui, în scopul evitării alterării.
Trofeul mistretului îl constituie colțîi carea se extrag din ambele maxilare se montează pe o
placă de lemn. Blană, părul și carnea prezintă interes economic, fiind al doilea între speciile de
interes cinegetic ce se recoltează anual, în ceea ce privește cantitatea de carne. Pieile se
pretează foarte bine la tăbăcit cu multe utilizări.
Colțîi se evaluează după criterii C.I.C. Pentru medalia de bronz cel puțîn 110 puncte; pentru
medalia de argint 115 puncte, iar pentru medalia de aur peste 120 puncte.

Imaginea 20:Colți de mistreț

30
 Cocoșul de munte
(Tetrao urogallus)

Imaginea 21:Cocoș de munte

Descriere Dintre cele trei specii de tetranoide care trăiesc în țară noastră, cocoșul de munte
este mai mare la corp și cel mai important din punctul de vedere vânătoresc.
Dimensiunile corporale la mascul : Lungimea totală a corpului este de 92- 108 cm; coadă este
de 35-40 cm; Tarsul = 7 - 8 cm; ciocul 4,5- 5 cm.
Femelă are lungimea corpului de 64-70 cm. -aripa = 30- 35 cm. coadă = 19- 21 cm, tarsul 5,5-
6 cm. - Ciocul 3,5 - 4 cm.
Greutatea corpului cocoșului este de 3- 5 kg. iar femelă cu cca. 30- 40 % mai mică.
Culoarea Între mascul fernelă este o mare doosebire în ceea ce privește colorația.
Masculul are culoarea generală închisă, de la distantă părând neagră, deși nu este complet
neagră. Capul și barbă sunt de culoare neagră mată, gâtul , spatele, aripile sunt brune-
negre, gușă și pieptul sunt de culoare verde -negră, bătând spre albastru cu sclipiri metalice,
umărul aripii alb, pielea din jurul ochilor roșie. Coadă este neagră cu pene neregulate albe.
Ciocul putemic asemănător cu al răpitoarelor. Degetele sunt prevăzute cu excrescențe
cornoase în formă de pieptene, care îi măresc suprafață de sprijin la marșul pe zăpadă.
Femelă nu este așa de viu colorată, în general predomină culoarea ruginie, peste care sunt pete
negre, abdomenul este mai deschis. Are o pată ruginie intensă pe piept și coadă în formă
circulară convexă. Rezultă că dimorfismul sexual este foarte pronunțat la cocoșul de munte.
Nu este sociabil. Se apropie de găînă numai în perioada împerecherii. Este o pasăre
poligamă. Cocoșîi mai bătrâni sunt foarte atenți, întrerup cântatul fără motive și fac pauze
lungi. La cocoși împuscati vârsta se poate aprecia după barbă ( mai mare la cocoșii
bătrâni). Cocoșii bătrâni au ciocul mai gros și mai încovoiat, iar la îmbinarea cu fruntea are o
mică adâncitură. Pe cioc se formează o dungă după vârsta de 4 ani.

31
 Glasul Mijloc de identificare la vânătoarea cocoșului. Cântatul este armonios, mai
mult interesant, se compune din două părti- prima așa numită toacă,seamănă cu bătaia a două
lemne uscate. Este un sunet gutural.A două parte tocilat, seamănă cu frecarea unei lame de
tocilă pe care se ascute și constă din trei -patru strofe. Glasul femelei este un fel de got,got.
Simțuri -Văzul este bun, auzul de asemenea. De remarcat că în timpul tocilatului prin
deschiderea tare a ciocului nu aude deoarece i se astupă canalul auditiv, ceea ce permite
vânătorului să se apropie.
Excremente sunt bucăti cilindrice de 4-5 cm. lungime și 5-7 mm. diametru, în care pe timpul
rotitului se observă ace de molid provenite de la mugurii pe care îi consumă.
Ecologie
Biotopul cocoșului de munte îl constituie pădurile întinse de molid de la limita
vegetației forestiere (1200-1500 m altitudine), cât mai puțîn umblate de către om și mai
puțîn folosite pentru pășunat, deci liniștite și mai ferite de pericole.Precipitațiile fac solul
reavăn în care se dezvoltă o faună ce completează hrană vegetală a cocoșului de munte. În
România se găsește în tot lanțul carpatic, mai abundent în Carpații Orientali.
Etologie
Împerecherea are loc de regulă înfre 15 aprilie și 15 mai. Vremea caldă grăbeste perioada de
rotit, pe când cea rece o întârzie. În această perioadă ambele sexe se adună în anumite
puncte din pădure numite bătăi sau locuri de rotit.
Cocoșii dorm în arborii din apropierea locului de rotit. Găina depune 6- 10 ouă de culoare
galbenă-roscată cu pete brune. Incubația durează 27 de zile, iar pui sunt nidifugi. Cocoșul nu
contribuie la creșterea puilor.Pentru creșterea efectivelor se impune măsuri de combatere a
dăunătorilor, precum și aplicarea riguroasă a instrucțiunilor privind zonarea functională a
pădurilor care prevăd rezervarea a 5- 10 ha. pentru locurile de bătaie a cocoșilor.
Hrană adulților este animală în măsura în care o găsesc, apoi vegetală. În principal
constă din afine, zmeură, mure și alte fructe de pădure, precum și din fire de
iarbă și semințe de buruieni. Iama se hrăneste cu muguri de răsinoase, înghit și pietricele
necesare sfărâmării hranei. Hrană puilor constă din larve de furnici, diferite insecte și larvele
lor, râme.
Obiceiuri este o pasăre de zi, cu excepția perioadei de împerechere. Vara se întâlneste de
regulă pe sol, dar iarnă mai mult în arbori.Recoltarea se poate face în perioada 1 aprilie 15 mai,
femelele flind ocrotite. Împuscarea se face dimineață în locurile de rotit. Apropierea se face cu
maximă atenție în timpul tocilatului când nu aude. De obicei păsările împuscate se naturalizează.

32
 Iepure De câmp-Lepus europaeus

Imaginea 22:Iepure de câmp

Iepurele este un mamifer de talie medie, având o greutate medie de cca 3,5-4 kg, cu trup
prelungit (48-52 cm), turtit lateral, terminat cu o codiță scurtă, pufoasă și ridicată, capul mic,
cu buze groase și foarte mobile, urechi lungi, ovale, acoperite cu par scurt, ochi mari și
bulbucați, picioare anterioare scurte, iar cele posterioare mult mai lungi și acoperite cu par
scurt și des. Caracteristic iepurelui de câmp este faptul că nu se poate deplasa la pas ci doar
prin sărituri, tocmai datorită picioarelor posterioare mult mai lungi. Iepurele de câmp
prezintă dinți incisivi proeminenți, care în partea lor din spate mai au doi dinți mai mici și
ascuțiți. Că și răspândire geografică, iepurele de câmp se regăsește în întreagă Europa, de
la câmpie și până către golul alpin. Iepurele preferă totuși campiile întinse, fertile, cultivate
alternative, astfel încât să aibă la dispoziție și parcele de maracinisuri ori mici deșișuri.
Iepurele de câmp agreează regiunile cu sol cald, permeabil și le evita pe cele reci, argiloase,
care rețîn apă. Nu agreează zonele agricole de tip monocultura pe suprafețe întinse, deoarece
este lipsit de adăpost. Apă nu este un factor indispensabil iepurelui de câmp, acesta luându-
și apă necesară organismului din hrană verde, suculentă și din rouă.

Referitor la condițiile climatice se poate spune că temperaturile scăzute sunt cele care
afectează cel mai mult iepurele. În perioada de iarnă, când solul îngheață se poate observă
că iepurele își caută adăpost în arături cu brazdă adâncă. Totodată, când stratul de zăpadă
îngheață, iepurele nu mai poate ajunge la vegetația cu care se hrănește. Dacă nu există arături,
în zone de deal iepurele preferă versanțîi sudici, insoriti și deci mai călduroși. Vara, iepurele
nu tolerează temperaturile ridicate astfel că se refugiază în padurici sau zone mai joase și
33
umede. Primăvară iepurele este afectat de lapovitele ori zăpezile târzii care împuținează puii
din prima generație.

Coloritul blănii variază în funcție de anotimp, de la galben cafeniu vara, la suriu iarnă, pe
abdomen fiind alb. Iepurele de câmp are mustăți lungi și țepoase. Vârful firelor de par și
vârfurile urechilor sunt negre, la fel vârful coditei.
Iepurele trăiește cca 10-12 ani, predominante fiind exemplarele de 1-3 ani. Vârstă iepurelui
se poate determina în funcție de proeminentă caracteristică a piciorului anterior, fragilitatea
la rupere a acestora ori după apendicele orbitei. Cea mai exactă metodă este însă cea a
cantaririi cristalinului. Dimorfismul sexual este inexistent.Iepurele de câmp are auzul foarte
bun, văzul slab, distingand bine doar obiectele în mișcare, iar mirosul acceptabil, însă doar de
aproape, folosindu-l se pare doar la căutarea hranei. Iepurele prins ori rănit scoate un vaiet
asemănător plansetului de copil.

Hrană iepurelui diferă în funcție de sezon. Din toamna și până primăvară

consumă verdețuri dezgropate de sub zăpadă, lujeri și coajă unor pomi fructiferi,
fructe și frunze. Vara se instalează de preferință în lucernisti și trifoisti, precum și în culturile
de varză.

Un aspect interesant în ceea ce privește digestia iepurelui este cecotrofia. Termenul

cecotrofie înseamnă reingestia crotinelor. Crotinele reprezintă un conglomerat sferoid de
fecale cunoscute în vorbirea curentă drept “căcăreze”.Cecotrofia, adică faptul de a-și mânca
căcărezele, este un act fiziologic normal, absolut necesar și deosebit de important pentru
hrănirea iepurelui. La iepure microorganismele care descompun hrană se găsesc abia
în partea finală a aparatului digestiv și anume în cecum. Acest organ joacă un rol foarte
important în hrănirea iepurelui, deoarece hrană staționează în el circa 6 ore, timp în
care microflora bacteriană o descompune în elemente nutritive foarte importante.
Abia prin cecotrofie, adică mâncând căcărezele moi rezultate, iepurele beneficiază în
totalitate de elemntele nutritive ale hranei ingerate inițial.Iepurele este un
animal singuratic, atașat locurilor de trăi, neindepartandu-se foarte mult locului de naștere.
Are activitate preponderant nocturnă. Ziua se odihnește în adancituri săpate în pământ,
la rădăcina vreunui copac ori mărăcine, în arături, în locuri în general ferite de vânt.

Epoca de împerechere durează din ianuarie-februarie, în funcție de cum se

imblanzeste iarnă și poate să țînă până în septembrie-octombrie. În acest interval iepuroaicele
se împerechează și față de cca 4-5 ori. Masculul atinge maturitatea sexuală la 7-8 luni

34
iar femela ceva mai devreme. În cadrul împerecherii mai mulți masculi aleargă una sau
mai multe female. Pentru a ajunge să împerecheze femela masculii se bat între ei
cu picioare din față. Gestația durează cca 42 de zile, iepuroaică fătând în medie 3-4 pui. Pui
au la naștere corpul acoperit cu par, ochii deschiși și dentiția dezvoltată. Specific iepurelui
este și fenomenul de superfetatie. Această înseamnă că femela se poate împerechea din nou
cu 3-4 zile înainte de fatare. Având două utere, într-unul se află puii gata de fatare, iar în
celălalt uter se regăsesc embrionii ce se vor dezvoltă în următoarele 5 săptămâni. Femela
alăptează puii cca 2 săptămâni, iar după încă cca 2 săptămâni, când sunt complet înțărcați, îi
abandonează. După o săptămâna de la fatare puii se hrănesc și cu iarbă, la cca 2 luni atingând
deja 2 kg în greutate, iar la 9 luni ating greutatea unui adult, de cca 4 kg.

Iepurele de câmp este specia de vânat cu cei mai mulți dușmani, începând cu lupul,
șacalul, vulpea, pisica sălbatică, dihorii, jderii, viezurele, ulii, ciorile, cotofenele și terminând
cu pisicile și câinii sălbăticiți, dar mai ales braconierii.

Perioada legală de vânătoare este 1 noiembrie-31 ianuarie. Sunt de preferat vânătorile

la goana în câmp deschis și mai puțîn cele în potcoavă ori în cerc, când șansele iepurelui
sunt reduse drastic. Se folosește armă cu țevi lise și alice de 3-4 mm

35
 CAP 3. SITUAȚIA EXISTENȚA A AMENAJĂRII FONDULUI DE VÂNĂTOARE

3.1. Organizarea fondului, administrarea, pază și măsurile de prevenire a

bolilor

Fondul de vânätoare nr. 19 GRINTIEȘ a fost și este fond G.V.S. în administrarea Ocolului
silvic Domeniul Hangu, din cadru Direcției Silvice Miercurea Ciuc.Suprafață fondului de
vânätoare cuprinde fond forestier național, fond forestier privat, pășuni împadurite, izlazuri,
fânete, culturi agricole și ape în total 10696 ha.
Supafata fondului forestier este de 9492 ha. și este cuprinsă în
cinci unități de producție respectiv U.P. 111. Fagetel U.P. IV. Rachitis, U.P.VII Muncelu U.P.
VIII Valea Seacă U.P. IX Barasau. Această suprafață a fost arondată în 9 cantoane silvice
conduse de pădurari titulari, grupate în trei districte silvice.

Suprafețele din afară fondului forestier, cuprinse în fondul de vânatoare sunt arondate
pădurarilor titulari ai cantoanelor silvice din punct de vedere cinegetic, activitatea acestora fiind
coordonată de ocolul silvic printr-un tehnician silvic.
În acest fond de vânatoare este un fond de pescuit din apele de munete: - Bistricioara cu o
lungime de 38 km și o lățime de 5 m. Este populat cu păstrăv indigen pe toată lungimea.
Temperatura medie vara este de 11 0C și iarnă de 2 0C. Amenajări piscicole- cascade 18 toplite 2
cu 980 m.p.

Din punct de vedere a protecției vânatului, putem spune că măsurile privind pază fondului
de vânatoare nu sunt în totalitate respectate. Prin măsurile luate de personalul silvic, ar
trebui să fie oprit pasunatul în pădure ceea ce nu se întâmpla în totalitate
cunoscut fiind faptul că vânatul este sensibil la presiunea antropică și a
câinilor ciobănești care pot provoca pagube mari în efective. O altă măsură ce se impune este
dotarea câinilor ciobănești cu jujeu și combaterea câinilor hoinări din zona.

Dintre măsurile pentru combaterea și prevenirea bolilor, cele mai importante ar fi:
- administrarea hranei complementare sub formă de concentrate bogate în săruri și vitamine
precum și sare, pentru a întarii rezistență organismului față de boli.
-crearea unor scaldatori, acolo unde acestea lipsesc, precum protejarea celor existente.
menținerea densității de vânat în limite normale.
-vaccinarea animalelor domestice care vin în contact cu locurile de hrană și adăpost ale
vânatului.

36
 -îngroparea cadavrelor găsite în pădure și dezinfectarea locurilor unde au fost găsite.
-dezinfectarea periodică a locurilor de hrănire pentru evitarea apariției epizootiilor, precum și
tratarea apelor împotriva diferitelor boli specifice vânatului.
Pentru această este necesară prezența oportună a personalului silvic, depistarea cadavrelor și a
altor surse de boală și luarea unor măsuri imediate, semnalarea și declararea bolilor
în timp util și evitarea epidemiilor prin punerea în carantină a zonelor afectate.

3.2. Asigurarea hranei

Hrană atât sub aspect calitativ cât și cantitativ are un rol deosebit de important pentru
păstrarea vitalității a sănătății corpului. Vânatul are nevoie de o mulțime de substanțe că:
apă, săruri minerale, vitamine, substanțe albuminoide, substanțe grase, hidrocarbonati etc.,
pe care animalele le găsesc în hrană zilnică. În cazul lipsei acesteia, ele trebuie
asigurate prin hrană complementară.
Sărurile minerale cele mai importante pentru alimentație sunt: în primul
rând sarea gemă, sarea de potasiu, sarea de calciu și de fosfor. Unele elemente de baza cum
ar fi calciu se găsește în trifoi, lucerna, ierburi grase și frunze; - fosforul — în diferite semințe,
iar fosfatul de calciu în frunze, lăstari, muguri, coajă de arbori. După A. Negrutiu ( 1983) foarte
bogate în calciu sunt frunzele de plop tremurätor, coajă de salcie căprească, coajă de
plop tremurător, frunzele de zmeur, frunzele de șoc; bogate în K2O sunt frunzele de
plop tremurător, frunzele de salcie, frunzele de mur etc. Bogate în P2O5 sunt frunzele de
carpen, frunzele de șoc, frunzele de zmeur etc. Această arată că este necesar să se păstreze în
etajul subarboretului spreciile arbustive mai sus menționate.

Imaginea 23:Sărăriță

Și hrană asigurată pe timp de iarnă vânatului trebuie să conțînă toate substanțele necesare
acestuia, de aceea ea trebuie să fie cât mai bogată și variată. Dacă în perioada de vegetație
37
hrană nu este o problema, deoarece pe lânga sursele de hrană din pădure și pajiști , există
culturi agricole în apropiere, de unde vânatul și în special capriorul să-și compeleze
alimentația, în schimb pe timp de iarnă, deși în zona există căpițe de fân această nu asigura
calitatea necesarä hranei, flind necesară hrănirea complementară cu otavă și mai ales
cu hrană suculentă, pentru a evita pagubele produse în plantațiile tinere prin roadere. Un adaus
de hrană care nu trebuie să lipsească este sarea, atât de necesară mai ales la cervide.

Vegetația erbacee de pe pășunile montane care ocupă în zona fondului de

vânatoare, suprafețe destul de însemnate este principala sursă de hrană.
Este cunoscut că primăvară devreme ,cât și toamna târziu, pe locurile din preajma stânilor, pe
locurile de cosarit, apare o vegetație erbacee crudă și foarte bogată în resurse trofice ușor
asimilabile și care este consumatä cu multă plăcere de animalele sălbatice. În această categorie
de plante erbacee se găsesc în primul rând leguninoasele trifiliare (Trifoiul roșu și în mod
deosebit trifoiul alb) care sunt plante perene ce au o valoare furajeră foarte bună, conținutul lor
în proteine flind de 3,7-4,4% . Aceste plante sunt raspândite pe toate pajiștile din etajul
molidisurilor subalpine. Se întâlnesc de asemenea și unele specii de rogozuri care la maturitate
constituie furaje foarte slabe, nefiind practic preferate de animale, totuși când sunt fragede sunt
bogate în proteine și sunt consumate ( Carex SP. și pipirigutul). Aceste specii ocupă
solurile sărace de pe aceste terenuri, caracteristic și frecvent de pășuni alpine și subalpine.
Pe suprafață fondului de vânatoare se găsesc terenuri destinate pentru hrană vânatului astfel: În
U.P. IV. u.a 87V, 117V, 118V, 125V; U.P. VII. u.a. 35V; U.P. VIII. u.a. W, 28V, 30V, 80V,
81V, 82V. Se observă că aceste terenuri destinate pentru hrană vânatului sunt destul de
uniform raspândite pe suprafață fondului de vânatoare, asfel accesibilitatea la hrană pentru
cervide în special este ușoară.

Vegetația arbustiva care se întâlneste în această zona este reprezenteta în primul rând
de speciile care constituie o resursă de hrană, prin fructele pe care acestea le produc.
Este vorba de cunoscutele fructe de pădure, zmeur, afin, mur, dar și măceșul frecvent întâlnit
pe pășuni și fânete. Ca specii arbustive într-o proporție mai mică se găsește
scorușul, paducelul,porumbarul.

Vegetația arborescentă Pădurea are un rol deosebit în viață animalelor sălbatice,

datorită posibilităților de adăpost pe care această le asigura. Prezența în biotop al ursului,
cerbului, lupului, jderului, râsului și altor specii nu poate fi concepută în afară acestei
formațiuni vegetale.

38
 Hrană complementară incepând din anii 1975- 1980 în această zona nu numai, în urmă
unor studii de ameliorare a trofeelor de cerb s-a practicat administrarea de hrană granulată pe
baza de cereale, anumite proteine vegetale și biostimulatori. Ulterior s-a practicat această
metodă pentru urși, mai puțîn pentru mistreți, dar din observațiile făcute aceștia frecventează
destul de des locurile de hrănire pentru urs.
Pentru cervide pe timpul verii sunt pregătite frunzare și fân care sunt administrate pe
timpul de iarnă în hrănitori adecvate pentru cerb și căprior. În timpul iernilor grele pe lânga
fân și frunzare se administrează leguminoase că morcov, sfeclă, gulii și altele.

Pe suprafață împadurita din fondul de vânatoare se găsesc un număr de 14 enclave cu

o suprafață de 84,4 ha. reprezentând :

Pe rază fondului de vânatoare se găsesc următoarele construcții și instalații vânatoresti:

-Observatoare acoperite = 3;
-Hofstanduri = 3;
-Depozit pentru hrană vânatului = 1 ;
-Hrănitori pentru cervide=16
-Sărării în cioate și buturugi = 30;
-Casă de vânătoare = 1 .

Pentru anul 2018 s-a întocmit un program de asigurare a hranei vânatului astfel:
Poieni și fânete = 5,0 Ha;
Fân natural recoltal = 6 t.;
Fân pus în teren = 6 t.;
Porumb achiziționat 10,0 t.;

3.3 Asigurarea conditiilor de liniste adapost si masuri de ocrotire a puilor

Problema conditiilor de linise si adapost prezinta tot timpul o mare importanta. Padurile
din fondul de vânatoare 19 GRINTIES asigura un bun adapost si liniste pentru speciile de
vânat care traiesc pe aceste suprafete.Lucrarile de exploatari forestiere nu afecteaza în mod
deosebit linistea vânatului, aceste lucrari se executa pe 10- 20 % din suprafetele împadurite.
Operatiunile culturale se executa pe suprafete restrânse si bine determinate.Pasunatul în zona
se desfasoara organizat si fiecare turma de vaci si oi este pazita de ciobani, iar numarul câinilor

39
da la turme nu este mai mare de 5. Se întâmpla cazuri rare când animale domestice
nesupravegheate intra si psuneaza în padure, în special la liziera padurii.

Pasunatul si prazenta câinilor constituie un factor de stres pentru vânat, în special în

perioada de crestere a puilor.
Asigurarea linstii vânatului se poate înbunatatii prin:
- interzicerea pasunatului în padure, combaterea câinilor hoinari ca actiune permanenta.
- protajarea, unde este posibil, a subarboretului eventual extinderea lui, desisurile constituind un
loc perfect de adapost pentu numeroase specii.

3.4. Combaterea braconajului.

Braconajul constituie o problema delicata, fiind unanim acceptata ideea conform careia aceasta
exista si ca afecteaza toate fondurile de vânatoare.
Este considerat braconaj, orice act de încalcare a legilor de reglementare a vânatorii (Legea 103 /
1996) prin recoltarea clandestina a vanatului în perioade optime sau nu, fara autorizatie, cu orice
fel de mijloace. De asemenea se considera braconier persoana care, fara a avea dreptul de a vâna
pe un anumit teritoriu prinde sau omoara vânatul indiferent de scopul urmarit.
Braconajul se poate practica în grupuri sau izolat, de catre unii vânatori cât si de alte persoane.
Pentru combaterea acestuia este necesar sa se cunoasca mijloacele si metodele utilizate în
practicarea lui: braconaj cu arme, cu lat, cu curse, cu autovehicule, cu câini, cu otrava, precum
si culegerea oualor si prinderea puilor. Unii braconieri opereaza sub acoperirea autorizatiilor,
când li se autorizeaza vânarea unui exemplar, dar de fapt împusca mai multe.
Pentru a stopa aceasta practica este necesara o mai buna organizare, caci lupta împotriva acestui
fenomen nu poate fi în nici un caz o treaba usoara.

3.5. Recoltare si valorificare.

Recoltarea este actiunea constienta si voita de înpuscare a vânatului, care are doua
scopuri distincte:
-valorificarea trofeelor în principal si a carnii în secundar, de aceea sunt vizate exemplarele cele
mai viguroase ale populatiilor. Aceasta se face limitat în functie de cererea de pe piata.
-selectia artificiala, care este facuta tot de om si prin care se urmareste extragerea exemplarelor
bolnave, ranite sau rau conformete; sunt vizate exemplarele din segmentul inferior al populatiei.
Recoltarea se face pentru fiecere specie, în anumite perioade ale anului bine stabilite prin lege, în
functie de ritmul anual a unor activitäti cum ar fi: fatarea, perioada de crestere a puilor sau
posibilitatea de valorificare a vânatului.Prin valorificarea trofeelor, carnii si blanii vânatului se
obtine un anumit venit material, care ajuta la mentinerea fondului de vânatoare, adica la
40
asigurarea hranei si adapostului vânatului, precum si la crearea de diferite instalatii si constructii
vânatoresti.

Pentru obtinerea acestor produse ( trofee, carne, blana ), dupa împuscare vânatul este
supus unor ample procese de preparare si conservare.Pentru evitarea alterarii în cazul speciilor la
care se foloseste carnea : cerb, mistret, urs, etc. se face eviscerarea, dupa care exemplarele sunt
atârnate pentru scurgerea sângelui.
Pentru animalele la care se valorifica carnea, aceasta este verificata la laboratoarele
medicoveterinare, pentru depistarea diferitilor virusi si paraziti pentru prevenirea înbolnavirilor.
In fondul de vânatoare luat în studiu se valorifica în special trofeele si carnea de cerb, urs
si mistret toate acestea având o buna cautare la export.

Calculul teoretic a cotei de recoltare, pentru sezonul 2017- 2018 ( valori maxime) având
la baza efectivele reale si a celor optime se redă în tabelul următor:

Specificări Cote de recolta aprobate. Cote de recolta realizate.

Specia Masculi Femele Masculi Femele
Cerb comun 4 6 2 3
Caprior 1 2 - 2

Mistret 5 - 5 -

lepure 1 - - -

Cocos de munte 4 - 3 -

Conform reglementarilor din Legea nr. 103 / 2010, republicata, aprobarea cotelor de
recoltare se va face pe fiecare fond de vânatoare de catre autoritatea publicäa centrala.

In ceea ce priveste calculul ( stabilirea ) recoltelor se pot deosebii trei situatii distincte:
a). Efectivul real = efectivul optim ( situatii normale ) -Recolta = sporul anual.
b). Efectivul real < decât efectivul optim - Recoltarea = 25 % din sporul anual, când I ( indicele
de efectiv = efectivul real / efectivul optim) este cuprins între 0,75-1,0 ; si 0 % din sporul anual,
când I este mai mic de 0,75 % ( cota de extras = 0)
c) Efectivul real > fata de efectivul optim - Recolta = sporul anual + 0,25 x (efectivul real
efectivul optim), atunci când I este mai mare de 1,0 .

Calcularea recoltei se face anual, în functie de situatiile concrete din teren (efective reale,
efective optime, mortalitati etc.)

41
 Cap. 4. NORME DE PROTECȚIE A MUNCI

Mai ales în activitatea de recoltare a vânatului, unde se folosesc arme de foc și muniții,
există riscul să se întâmple accidente de muncă, dacă nu se respectă cu strictețe anumite reguli.
Redăm mai jos unele dintre ele:
- Arma de vânătoare descărcată, curătată și introdusă în toc, precum și muniția se păstrează
numai în locuri asigurate;
- Arma de vânătoare se folosește numai pe terenurile de vânătoare, pentru recoltarea vânatului
și combaterea dăunătorilor vânatului. Ea se transportă descărcată și introdusă în toc;
- La vânătoare se vor folosi numai armele care sunt în stare perfectă de funcționare, fără
defecțiuni sau improvizații, iar muniția trebuie să fie corespunzătoare tipului și calibrului armei
respective;
La vânătorile individuale, vânătorii vor respecta următoarele reguli în vederea evitării
accidentelor:
- Inainte de încărcarea armei se va controla dacă mecanismul de declanșare a focului și
dispozitivul de asigurare funcționează normal și dacă țevile nu sunt înfundate;
- Încărcarea armei se face Ia intrarea pe terenul pe care urmează a se vâna sau în ștand și se
poartă frântă pe mâna sau pe umăr până Ia apariția vânatului;
- Încărcarea armei basculante se va face ținându-se țevile îndreptate în jos, închiderea armei
făcându-se prin ridicarea patului armei;
- Carabinele se alimentează tinându-se țeava în sus, după care aceasta se îndreaptă spre pământ,
manevrând apoi închizătorul pentru introducerea cartușului pe țeavă;
- Tirul cu armă cu glonț sau cu proiectil tip Breneke este permis numai după ce vânătorul s-a
asigurat că gloanțele, după străpungerea sau trecerea pe lângă vânat, nu va prezenta pericol de
ricoșare și de accidentare;

La vânătorile colective, în plus se vor mai respecta următoarele norme:

- La intrarea și așezarea în ștand, vânătorul trebuie să cunoască locul de amplasare a vecinilor,
cât și a celor de pe flancuri;
- Încărcarea armei se vor face numai în ștand după ce toți vânătorii și-au ocupat locurile și s-a
dat semnalul de începere a goanei; arma se descarcă tot în ștand după semnalul de încetare a
goanei;
- Vânatul căzut se va ridica după încetarea goanei, se interzice părăsirea ștandului în timpul
desfășurării vânătorii, urmărirea vânatului, rănit se va face numai cu aprobarea organizatorului
vânătorii și numai după terminarea goanei;
42
- În timpul deplasării de Ia un ștand Ia altul, în intervalul dintre goane, arma se va transporta
frântă și descărcată;
- Vânătorii așezați pe flanc nu au voie să tragă spre linia ștandurilor și nici paralel cu acesta;
- Vânătorul nu va mai trage în față când gonașii au ajuns Ia 200 m de linia ștandului, când se
folosesc arme cu alice și Ia 500 m când se folosesc arme cu gloanțe;
- La vânătorile colective, în cerc, nu se mai trage în interiorul cercului când diametrul cercului a
ajuns Ia 500 m, ci numai în afară;
- Trecerea armei încărcate peste linia de vânătoare în timpul urmăririi vânatului, când tirul este
permis și în spatele liniei de ștand se va face cu țevile îndreptate în sus, respectându-se unghiul
de 45 grade;
- Începerea și încetarea goanei, precum și a tirului vor fi anunțate de către organizator prin
semnale acustice, cunoscute de toți vânătorii cu ocazia efectuării instructajului;
- Gonașii folosiți Ia vânătorile colective în timpul goanei se vor deplasa, sub supravegherea
șefilor de echipă, în linie dreaptă și vor menține distanța fixată Ia începutul goanei, iar Ia
apropierea de linia de tragere vor face mult zgomot, pentru ca vânătorii să-și dea seama de
prezența lor;
- La vânătorile de mistreț și urs, fiecare echipă de 4 gonași va fi condusă de către un vânător
înarmat pentru a răpune vânatul rănit; apropierea de vânatul găsit împușcat sau rănit pe teren, se
va face după verificarea acestuia de către șeful de echipă;

43
 BIBLIOGRAFIE

1. Chenzbraun, E.- Comportamentul animalelor, Bucuresti, Editura Didactica si Pedagogica

1987
2. Comsa A.M.-Biologia si principiile culturii vanatului, Ed. Academiei R.P.R., 1961.
3. Micu, I.- Etologia faunei cinegetic, Bucuresti, Editura CERES, 2005
4. Cotta V., Bodea M., Micu I,- Vanatul si vanatoarea in Romania : tehnica ocrotirii si
recoltarii vanatului, - Bucuresti: Editura CERES, 2001.
5. Florescu 1.1, Nicolescu VON.-Silvicultura I, II, Brasov 1998.
6. Micu I.- Etologie, Ed. Transilvania Brasov, 1998.
7. Nestrov V.-Bolile transmise de la animalele domestice la vanat, - Revista V.P.R., nr. 4/
1958.
8. Negrutiu A. si Colab.- Fauna cinegetica si salmonicola, ARED 2000.
9. Negrutiu A. - Vanatoare si salmonicultura, Editura Didacticň si pedagogicň, 1984.
10. Negrutiu A., Codreanu C.- Indrumar de lucrari practice de vanatoare si salmonicultura,
Reprografia Universitňtii -Transilvania- Brasov, 2000.
11. Negruęiu A. si coab. Amenajarea fondurilor de vanatoare, Universitatea Transilvania din
Brasov, 2002.
12. Legea fondului cinegetic si al protectiei vanatului nr. 103/1996, republicata,- Monitorul
Oficial al Romaniei Parte I. nr. 328/2002.
13. Ordinul ministrului agriculturii, alimentatiei si padurilor nr. 393/2002, privind aprobarea
cheilor de bonitate si a densitatilor optime pentru speciile de cerb comun, cerb lopatar,
caprior, capra neagra, mistret, urs, iepure, fazan, potarniche, cocos de munte, ras, lup si
pisica salbatica si pentru determinarea efectivelor optime, pe fondurile de vanatoare,
pentru aceste specii de fauna salbatica de interes cinegetic.
14. Geografia Romaniei.
15. Amenajamentul Ocolului Silvic Domeniul Hangu ( U.P. III;IV;VII;VIII;IX).
16. Fisa fondului de vanatoare nr. 19 GRINTIES Ocolului Silvic Domeniul Hangu.

44
Cuprins
Tema proiectului: ................................................................................................................................... 1
Argument: .............................................................................................................................................. 2
Cap 1. DESCRIEREA ZONEI STUDIATE ...................................................................................................... 3
1.1.Situarea geografică ........................................................................................................................ 3
1.2 Încadrarea și organizarea administrativă ....................................................................................... 3
1.3.Limite și vecinătati ....................................................................................................................... 3
1.4. Căi de acces ................................................................................................................................. 4
1.5. Condiții stationale ........................................................................................................................ 4
1.5.1.Condiții geologice și geomorfologice.......................................................................................... 4
1.5.2.Condiții climatice. ...................................................................................................................... 5
1.5.3. Condiții edafice ( principalele tipuri de sol) ............................................................................... 6
1.5.4. Condiții hidrologice ( ape curgătoare și stătătoare) ..................................................................... 8
1.5.5. Influență condițiilor stationale climatice asupra existenței faunei. ............................................. 8
1.6. Condiții de vegetație. ................................................................................................................... 9
1.6.1 Vegetația de pășuni / fânete . .....................................................................................................10
1.6.2 Vegetația forestieră....................................................................................................................12
1.7. Influență industriei și zootehniei .................................................................................................15
Cap.2 PREZENTAREA FAUNEI CINEGETICE DIN ZONĂ ............................................................................17
2.1. Considerații generale...................................................................................................................17
2.2. Principalale specii de vânat, efectivele lor pe ultimul deceniu. ..................................................17
2.3 Ecologia și etologia principalelor specii din fauna de interes cinegetic. ........................................18
CAP 3. SITUAȚIA EXISTENȚA A AMENAJĂRII FONDULUI DE VÂNĂTOARE .............................................36
3.1. Organizarea fondului, administrarea, pază și măsurile de prevenire a bolilor ...............................36
3.2. Asigurarea hranei ........................................................................................................................37
3.3 Asigurarea conditiilor de liniste adapost si masuri de ocrotire a puilor .........................................39
3.4. Combaterea braconajului. ............................................................................................................40
3.5. Recoltare si valorificare. .............................................................................................................40
Cap. 4. NORME DE PROTECȚIE A MUNCI ...............................................................................................42
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................................44

45