Despre administrarea Sfintei Împărtăşanii cu

aceeaşi linguriţă, mai multe linguriţe sau altă

metodă?

Linguriţa împărtăşaniei, un adevărat pericol. Ce boli extrem

de periculoase se pot transmite?

Medicii susţin că linguriţa de împărtăşanie folosită în comun

reprezintă un mare risc de îmbolnăvire. Se pot lua astfel boli infecţioase
transmisibile pe cale orală, de la hepatita A şi B - frecvent şi doar prin
salivă - până la hepatita C şi HIV, dacă saliva e contaminată cu sânge.
Dacă există o sursă activă de sângerare la nivelul gingiei sau al danturii,
pentru că foarte multe persoane poartă proteză, saliva se contaminează.
Cei care au HIV pozitiv suferă de sângerări frecvente la nivelul gingiilor
şi pentru a evita pericolul transmiterii, ar trebui să folosească doar
recipiente din sticlă de uz personal. Preoţii mizează pe proprietatea
obiectelor din argint şi pe alcoolul din vin, dar HIV nu reacţionează la
alcool. Vinul e slab alcoolizat, iar la împărtăşanie linguriţa nu are timp
să stea în vin, pentru că oamenii vin unul după altul. Există un risc de
contaminare pe care ţi-l asumi. Ideal ar fi să se utilizeze linguriţele de
unică folosinţă, dacă nu există altă metodă plauzibilă, a explicat medicul
ginecolog Cristina Dobre.

Alte păreri medicale despre linguriţa de împărtăşanie

De obicei în bisericile din România, se practică foarte des ritualul

împărtăşaniei cu aceeași linguriță. Din acest motiv, medicii atrag atenția
că normele de igienă sunt încălcate, iar oamenii pot contacta diferite
boli, unele dintre ele foarte grave. Este o problemă de igienă majoră.
Boli precum hepatită A sau mononucleoză infecțioasă(boală provocată
de virusul Epstein-Barr, care se manifestă prin febră și angină) se pot
transmite prin salivă și sunt boli redutabile, contagioase, care pot duce la
epidemii pe această cale. Este un lucru complet contra normelor
igienice, spune medicul de familie Călin Ciubotaru. Alte boli care se pot
transmite sunt aftele și toate bolile infecțioase de la nivelul cavităţii
bucale.
Medicul Vasile Benea, specialist în boli dermato-venerice de la
Spitalul "Prof. Doctor Scarlat Longhin", spune că prin împărtășania cu
aceeași linguriță se pot transmite microbi, streptococi sau ciuperci
precum candida (boală ce se manifestă prin senzația de arsură la nivelul
gurii, pete albe, scăderea apetitului la sugari, etc).
Din punctul său de vedere, o soluție ar fi împărtășirea cu mai multe
lingurițe sau înmuind bucata de anafură în vin. Nu există altă soluție
decât folosirea unei singure lingurițe de unică folosință, pentru fiecare
persoană, avertizează şi medicul Ciubotaru. De asemenea, printre
oameni este destul de răspândită credința potrivit căreia argintul ar
împiedica transmiterea de microbi sau boli, iar cum lingurița folosită la
împărtășanie este din argint, oamenii sunt astfel protejați.
Referitor la proprietățile miraculoase ale argintului, Ciubotaru spune
că e vorba de un mit: Nu este adevărat. E pur și simplu o explicație
religioasă, la fel ca și cea potrivit căreia vinul este dezinfectant. Din
punct de vedere medical e complet fals. Soluția de vin e prea diluată și
timpul e prea scurt pentru a dezinfecta lingurița. 

Sfânta Împărtăşanie e aparte, nu se poate întâmpla nimic rău!

Preoţii spun însă că linguriţa de împărtăşanie nu constituie un

pericol pentru credincioşi. În 45 de ani de preoţie, nu mi s-a întâmplat să
se îmbolnăvească cineva din parohia mea. Trebuie să înţelegeţi că Sfânta
Împărtăşanie e aparte, prin ea nu se transmit boli, nu se transmite nimic
negativ. Eu am slujit la un sanatoriu TBC şi nu mi s-a întâmplat nimic.
Dumnezeu dă o imunitate prin credinţă, puterea şi tărie odată ce primim
acest dar(foc dumnezeiesc). Exact aşa cum se spune în Evanghelie:
«V-am dat putere să călcaţi peste şerpi şi peste scorpii, şi peste toată
puterea vrăjmaşului, şi nimic nu vă va vătăma». Aparent, poate că nu
este igienic să folosim aceeaşi linguriţă, dar vă asigur că nu se poate
întâmpla nimic rău. Toate sfintele vase sunt păstrate cu mare grijă. Dacă
ne temem, nu credem în Împărtăşanie şi ne îndoim de puterea lui
Dumnezeu, atunci ni se pot întâmpla şi lucruri negative din pricina
credinţei slabe. Trebuie să crezi cu toată puterea că la biserică primeşti
credinţă, putere, nădejde şi nicidecum boală. Dacă ne punem problema
îmbolnăvirii din cauza linguriţei de la împărtăşanie, de ce nu ne temem
că ne-am putea îmbolnăvi şi la restaurant, că tacâmurile pot să nu fie
spălate bine?!, a declarat un preot, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.
 În schimb, unii preoţi au decis să renunţe la folosirea aceleiaşi
linguriţe pentru împărtăşirea credincioşilor. "Împărtăşim credincioşii cu
linguriţe dedicate fiecăruia din dorinţa de a-i împărtăşi numai cu Sfintele
Taine şi nu cu materie salivară ori bacteriană de pe limba şi din cavitatea
bucală a altora", a spus preotul Lucian Grigore, paroh la Biserica
Domnească "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", din Piteşti.

Adevăruri şi constatări ale preotului Lucian Grigore din

Piteşti cu privire la Împărtăşanie!

A fost o vreme când nici mie, nu mi-a păsat cum şi dacă arată
Sfintele în vreun fel, pentru că ştiam că nimeni şi nimic nu ne poate
despărţi de dragostea lui Hristos. Aceasta până în prima zi de Sfintele
Paşti, îndată după hirotonie, când,  după ce am împărtăşit peste o mie de
oameni cu aceeaşi linguriţă, Sfintele care au rămas în Potir au trebuit să
le consum eu însumi (aceasta se numeşte în limbajul nostru liturgic –
potrivirea sfintelor). Ei bine, atunci am simţit că în Sfântul Potir, nimic
din ceea ce se adunase acolo, nu mai avea firea Sfintelor Taine şi
observaţi cum spun că „se adunase” şi nu că „rămăsese”. Gustul
lunecos şi bălos îmi dădea semnul, că în Sfântul Potir se adunase o
peliculă groasă de ruj cu un soi de secreţii care făceau consumarea
Sfintelor, absolut de nesuportat. Mi-am învins această mâhnire şi
dezgust, gândindu-mă la îndrumările părinteşti de la începutul preoţiei şi
învăţătura Bisericii cu privire la Euharistie. Iar din acel moment, mi-am
şi pus serios următoarele probleme:
Se cuvine, sau nu se cuvine, a ne îngriji de Sfântul Potir?! Este, sau
nu este indiferent ce anume ajunge în Sfânta Împărtăşanie şi mai apoi, ce
ajunge împreună cu Sfânta Împărtăşanie pe buzele credinciosului?!
Eu consider că este o necinstire şi o batjocură la adresa Sfintelor
Taine să băgăm în Sfântul Potir orişice murdărie! Nu se cuvine sub nici
o formă a necinsti şi a lua în derâdere Sfintele Taine. De aceea cei care
pun problema împărtăşirii cu o singură linguriţă, care trece prin secreţiile
salivare şi mucozităţile tuturor, ca apoi să fie introdusă din nou în
Sfântul Potir peste Sfintele, socotesc că greşesc de moarte.

Cel mai adesea creştinul căruia i se administrează Împărtăşania în

acest chip silnic cu aceeaşi linguriţă i se pune dinaintea dilema: „ori
crezi că Dumnezeu este în măsură să te ferească de bolile
(contagioase) ale celui de dinaintea ta şi te mântuieşti, ori nu crezi în
puterea Sfintei Împărtăşanii şi nu te mântuieşti!”  Eu zic că e mare
păcat să aruncăm bunăcuviinţa şi aşteptările credincioşilor în derizoriu,
spunând acestea şi ispitindu-i astfel.

Să ne trezim! Preotul care pune credinciosul să meargă pe tăişul

acestei dileme nu dovedeşte nici credinţă şi nici statornicie dreaptă faţă
de credincioşi. El necinsteşte Sfânta Împărtăşanie prin chipul unei false
evlavii şi al unei false credinţe. Este asemenea satanei care L-a ispitit pe
Domnul Hristos atunci când l-a îndemnat să se arunce de pe aripa
templului zicându-I:“Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos,
că scris este: Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe
mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău”. Iisus însă i-a
răspuns: stă scris, să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău”(Matei 4,
6-7).
Aşadar, noi nu trebuie nici să ispitim pe Dumnezeu ca să vedem ce
se întâmplă cu Sfintele batjocorite şi nici să aruncăm inima
credinciosului în tulburare, pentru că de multe ori credincioşii Bisericii
noastre se apropie de Cele Sfinte, cu un fior mult mai mare şi mai adânc
decât noi preoţii.

Împărtăşania nu are destinaţia de a se transforma în dezinfectant.

Pentru aceasta sunt mijloace potrivite, cu rolul şi lucrarea dezinfectării.
Sfânta Împărtăşanie este marea bucurie, darul de mult preţ şi dragostea
nesfârşită, care mistuie, înalţă, îndumnezeieşte…Să nu-i stricăm bucuria,
lumina şi nici revărsarea plinirii harului cu întunecări, întrebări şi
practici nebuneşti.

Am împărtăşit odată un bătrân căruia îi atârnau mucozităţile

dinaintea nasului. Era răcit, tuşea şi îi curgea abundent nasul. L-am
invitat să se şteargă mai întâi şi apoi să se apropie de Sfintele Taine.
Omul era atât de bolnav şi necăjit încât nu-i stătea mintea la ce îi zicem
eu, era pur şi simplu în lumea lui. Sumar a făcut gestul de a se şterge.
Bărbia de jos îi era foarte mult deplasată spre nas. Linguriţa a trecut cu
mare greutate printre cele două obstacole ca să ajungă la gură. După ce
am tras linguriţa am constatat că mucozităţile, care arătau ca o secreţie
purulentă, ajunseseră în linguriţă în locul Sfintelor Taine. Credeţi-mă,
aşa ceva nu am cum să bag în Sfântul Potir! Mi s-a adus argumentul că
există procovăţul(o bucată de pânză de culoare roşie) de care se şterge
linguriţa pentru a o refolosi! Mă întreb însă dacă ştergând eu aceste
necurăţii de procovăţ, nu le voi lua din nou pe linguriţă la următorul
credincios, când linguriţa trebuia iar ştearsă?. Nu aceasta este soluţia…
  Iar pe cei mai catolici decât Papa, care ne pun pe noi în astfel de
dileme, i-aş întreba: sfinţia ta ţi-ai putea împărtăşi vreodată copilul cu o
linguriţă ca cea despre care zic eu când povestesc despre bătrân?! Să nu
fim ipocriţi, ci să fim cinstiţi cu noi înşine!

Am sute de exemple ca cel despre care vă spun. Ultimul este legat

de un pacient împărtăşit la spital. Avea gura plină de un fel de spumă,
buzele crăpate, uşor sângerânde, era conştient, dar trăgea să moară. L-
am spovedit şi l-am împărtăşit! După ce l-am împărtăşit a rămas de pe
limba lui pe linguriţă un soi de griş lăptos.
Întrebare pentru cei care se bat cu cărămida în piepturile umflate
de-o evlavie prefăcută: V-aţi putea împărtăşi copii voştri cu o astfel de
linguriţă?!
Cineva mi-a spus că da! Şi atunci m-am simţit dator să-l întreb dacă
el ar putea folosi o astfel de linguriţă pentru el însuşi; mi-a răspuns că da
(eu însă, nu ştiu de ce am simţit că trebuie să mă îndoiesc de sinceritatea
lui) şi atunci i-am zis: Bine, dar tu nu ştii înseamnă cu ce anume vrei să
te împărtăşeşti...Vrei să te împărtăşeşti cu linguriţa, sau vrei să te
împărtăşeşti cu Sfânta Împărtăşanie?!

Ca să mă întorc din nou la subiect. Am luat decizia de a împărtăşi

credincioşii cu linguriţe diferite, din dorinţa de a-i împărtăşi pe aceştia
numai cu ceea ce se cuvine a-i împărtăşi, adică cu Sfintele Taine şi nu cu
altceva – cu mucozităţi, sau cu materie salivară ori bacteriană de pe
limba şi din cavitatea bucală a altora. Pe de altă parte decizia aceasta
vizează un aspect cu mult mai important, anume grija de a nu introduce
în Sfântul Potir alte materii decât cele îngăduite ca Trup şi Sânge ale
Domnului. Consider că lucrurile acestea nu mai trebuie discutate într-
atât de aprofundat întrucât sunt precizate în Liturghier. Nu ai voie să
introduci în Sfintele Taine din Sfântul Potir, nimic străin de ele. Punct!!!
Că Dumnezeu face minuni, este lucru ştiut! Ceea ce nu ştim noi
îndeajuns e că minunea nu se cere şi nu se forţează. Minunile se
săvârşesc cu noi după planul lui Dumnezeu şi nu după planul nostru. Noi
nu trebuie să ne aruncăm în pericol, doar ca să testăm capacităţile şi
virtuţile minunilor dumnezeieşti, aşa dupa capul nostru de parcă
Dumnezeu ar fi un simplu muncitor necalificat şi ar avea obligaţia să
stea la cheremul nostru sau să joace cu noi alba-neagra. Nicidecum!!!
Parafrazând oarecum cele ce spuneam mai devreme – e păcat să-i zici lui
Dumnezeu: „Doamne, eu mă arunc acum de pe aripa templului să
vedem dacă Tu trimiţi îngerii să mă prindă!” O astfel de ispitire a lui
Dumnezeu numai satana a putut să o facă!

Să lămurim lucrurile! Unii argumentează că împărtăşirea cu o

singură linguriţă trimite la împărtăşirea în comuniune, adică trimite la
unitatea credinţei, a lucrării, a Împărtăşirii. Însă nu linguriţa are
semnificaţii în această privinţă, ci Sfântul Potir. Împărtăşirea comunităţii
din acelaşi Sfânt Potir poartă cu sine sensul comuniunii: Un Domn, o
credinţă, un botez (Efeseni 4, 5). Sfântul Potir ne uneşte în jurul
aceleiaşi motivaţii care este Hristos Domnul. Deci ce este mai important,
metoda prin care se dau Sfintele Taine sau unirea însăşi cu Hristos?!  

Linguriţa nu este nici chip şi nici unire, este doar un vehicul care
face posibilă trecerea Sfintelor Taine spre buzele credincioşilor în
siguranţă, fără riscul de a fi risipite de către mâinile credincioşilor (care
pot fi nebăgători de seamă şi pot scăpa pe jos Sfintele), aceasta
socotindu-se a fi un păcat de moarte!

Eu nu găsesc un impediment în a sfinţi în loc de o singură

linguriţă, mai multe şi a le folosi în cultul liturgic la momentul potrivit.
Rugăciunea necesară sfinţirii linguriţei poate fi citită mai multora la fel
de bine cum se citeşte uneia singure. Atâta timp cât acestea sunt dedicate
cultului şi nu sunt folosite la borcanul cu miere sau la cel cu magiun, mi
se pare că se respectă regula. Şi totuşi mai există o cale potrivită a folosi
linguriţa la împărtăşire, dar aici se cere educaţie mai multă din partea
credincioşilor.

Cea mai potrivită soluţie pentru a împărtăşi credincioşii mi se pare

cea folosită în Biserica Ortodoxă Rusă. Credinciosul vine fără lumânare
la împărtăşit, pentru a-şi concentra atenţia asupra Împărtăşaniei şi nu
asupra modului cum să ţină lumânarea – astfel încât să nu dea foc mâinii
preotului sau acoperămintelor. Pentru împărtăşire este aşezat undeva
într-un loc potrivit, pe solee(treapta lărgită dinaintea Sfântului Altar),
unde este un sfeşnic cu o lumânare aprinsă pentru toţi credincioşii.

După ce credinciosul vine înaintea uşilor Sfântului Altar, i se

aşează sub bărbie procovăţul (acea bucată de pânză de culoare roşie). De
această operaţie se ocupă paracliserul (la nevoie), dar de cele mai multe
ori diaconul sau un alt slujitor. Având dinainte un credincios cu fruntea
orientată spre vârful catapetesmei şi gura deschisă, preotului vine uşor
pe deasupra procovăţului cu linguriţa purtând cele sfinte şi le lasă uşor
să se prelingă în cavitatea bucală a primitorului, fără să o atingă. Astfel,
linguriţa cea unică a preotului rămâne la fel de curată la sfârşitul
împărtăşirii a o mie de credincioşi precum a fost la început. Totul însă
ţine de educaţia pe care s-ar cuveni să o facem credincioşilor în acest
sens. Dacă forurile noastre superioare, s-ar îngriji să poruncească şi la
noi, în Biserica Ortodoxă Română, o astfel de practică am scăpa de
dilema linguriţei.

Linguriţa de Împărtăşanie – Denumire, Simbolistică, Utilizare

Lingurița (Gr. λαβίδα, clește) este un obiect liturgic folosit pentru

distribuirea Sfintei Împărtășanii, credincioşilor. De obicei este
confecționată din aur, argint sau alte materiale prețioase și are la capăt o
cruce.

Simbolistică

Apelativul de clește dat linguriței trimite la viziunea proorocului Isaia

(Isaia 6, 6-7):
Atunci unul dintre serafimi a zburat spre mine, având în mâna sa un
cărbune, pe care îl luase cu cleștele de pe jertfelnic. Și l-a apropiat de
gura mea și a zis: „Iată s-a atins de buzele tale și va șterge toate
păcatele tale, și fărădelegile tale le va curăți”.
După cum serafimul ia cu cleștele cărbunele și se atinge de buzele
proorocului ca semn al curățirii de păcate și al misiunii sale profetice,
aşa şi lingurița este cleștele care se atinge de buzele credincioșilor.
Această interpretare este reflectată și în rugăciunile pe care credincioșii
le rostesc înaintea Împărtășaniei, care spun despre cărbunele
Preasfântului Tău Trup și despre Sfânta Împărtășanie ca foc curățitor
pentru cei vrednici.
 Utilizare

Lingurița se folosește pentru distribuirea Sfântului Trup și Sânge al

lui Iisus Hristos, credincioșilor. În practica liturgică din primele veacuri,
lingurița se folosea doar atunci când se administra Sfânta Împărtăşanie
pruncilor și bolnavilor. Restul credincioșilor primeau de la preot, Sfântul
Trup, personal în mână, iar diaconul le oferea Potirul cu Sfântul Sânge,
practică folosită și în prezent de clerici.
Odată cu dezvoltarea cultului liturgic în Biserica Ortodoxă și după ce
preoții au început să slujească Sfintele Liturghiile şi fără diaconi, s-a
generalizat folosirea linguriței pentru administrarea Sfintei Împărtășanii.
Deabia în secolul al IX-lea, lingurița este pentru prima dată enumerată
printre Sfintele Vase din Altar în Canonul 10 al Sinodului de la
Constantinopol din 861.
În cultul liturgic al Bisericii Ortodoxe Ruse şi cea Greacă, lingurița
nu se atinge de buzele celui care se împărtășește.

Discuții recente

În timp ce majoritatea credincioșilor acceptă practica veche a

împărtășirii cu aceeași linguriță, unii credincioși consideră că
împărtășirea cu aceeași linguriță este o practică nepotrivită, neigienică
cu caracter particular și o evită tocmai din aceste motive.
Pentru liniștirea conștiinţei multora, şi evitarea acestor conflicte şi
neînţelegeri, rezolvarea o reprezintă preluarea practicii Bisericilor
Ortodoxe, de a nu atinge lingurița de buzele credincioșilor. De
asemenea, dat fiind că practica împărtășirii cu aceeași linguriță nu este
obligatorie (semnul comuniunii a credincioșilor cu Hristos, fiind acela a
împărtășirii din același Potir), unii preoți sfințesc mai multe lingurițe
pentru împărtășirea credincioșilor, sau găsesc alte soluții potrivite.