Marmota-Marmota marmota

Descriere:

Marmotele sunt mamifere rozătoare plantigrade galericole din familia

sciuride (Sciuridae) de talie relativ mare (30-60 cm lungime și o greutate de
5-6 kg), cu corp greoi, membre scurte, coada ușor comprimată și acoperită
de peri lungi. Au un cap masiv, urechile mici și rotunjite. Grosimea blănii lor
este influențată de condițiile climatice, iar culoarea variază după specie, de
la cafeniu-gălbui, la cafeniu-roșcat sau cafeniu închis pe spate și lateral.

Marmotele sunt animale diurne, bune săpătoare, dar se pot cățăra și în

arbori. Galeriile sunt săpate în soluri afânate sau printre pietre și au o
structură complicată cu mai multe ieșiri, iar pe traiectul lor se găsește
camera principală, mare, unde se odihnește întreaga familie. Galeria de
iarnă este mai mare si mai profunda decat cea de vara. Când sunt în pericol
marmotele emit șuierături puternice și se retrag in galerii .
Sunt animale puțin sprintene, greoaie, cu sărituri scurte. În timpul mersului
îndepărtează membrele, lăsând impresia că se clatină. Trăiesc în colonii sau
sunt solitare. Hibernează în sezonul rece. Hrana este de natură vegetală,
graminee, buruieni, rădăcini nu numai în stare verde, ci și uscată. Ocazional
consumă și insecte. Marmota este cecotrofă, adică ea își digeră de două ori
alimentele. Dușmanii cei mai mari sunt acvila de munte, vulpea și câinele
ciobanesc
 Reproducerea:

Maturitatea sexuală este atinsă la vârsta de 2-3 ani. Se împerechează în aprilie-mai.

Durata gestatiei este de 33-42 zile. Femelele nasc o singură dată pe an 2-4 pui golași și
cu pleoapele lipite. Nou-născuții au numai 3 cm lungime și cântăresc în jur de 26-30 de
grame. Puii încep să vadă după 26-27 zile. Alăptarea durează 6 săptămâni, dar puii
rămân în galeria părinților până în primăvara următoare. După aproximativ o lună
după nașterea (prin luna iulie) puii ies la suprafață din galerii și trec la hrana
vegetariană.

Răspândire și habitat (ecologie):

Marmota trăiește în munți la altitudini cuprinse între 1.300 și 3.000 de metri. Această
amplitudine altitudinală ar putea fi explicată prin răcoarea hibernală pe care o caută
cât și prin presiunea exercitată de om asupra speciei. Prezența exclusivă în zonele
muntoase a marmotei ar putea, prin urmare, să nu fie decât consecința acțiunii
omului, care, mai târziu, a început totuși să încerce să amelioreze soarta speciei
reintroducând-o în diferite masive muntoase (de exemplu în Franța și în România).
Totuși micul efectiv al unor populații noi și izolarea în raport cu celelalte pun problema
fragilității și consangvinității lor.
 Galeriile:

Ca adăpost servesc galeriile adânci, pentru o întreagă colonie, pe care

marmotele le sapă singur în soluri afânate sau printre pietre și care au o
structură complicată cu mai multe intrări. Marmotele își sapă două feluri de
galerii în funcție de sezon: galeriile de vară și galeriile de iarnă (hibernaculum).
Solul aruncat din galerii formează o movilă în jurul galerie (care uneori ajunge
la un diametru de până la 20-25 m și o înălțime mai mare de 0,5 m, ajungand
la 1-1,5 m.)
-Galeriile de vară cu numeroase ramuri laterale au o lungimea de până la 15-
20 m, diametrul de 0,2-0,3 m și o adâncime de 2,5-3 m, și chiar mai mult.
Galeriile de vară converg spre un cuib central (camera principală sau culcușul)
mare, unde se odihnește întreaga familie, inclusiv și noaptea. Această cameră
principală este căptușită cu ierburi uscate. Galeriile de vară au în general mai
multe ieșiri (până la 3, 4 sau chiar 7), în funcție de vârsta galeriei. La capătul
unei galerii laterale, marmota își amenajează o încăpere mai mică în diametru,
cu rol de latrină. În afară de camera principală există camere mai mici,
construite simplu, pentru hrană sau pentru apărare; în ele marmotele se
ascund în timpul hrănirii, când există un pericol în afară.
-Galeriile de iarnă (hibernaculum) sunt mai mari și au o adâncimea mai mare,
cu mai puține ieșiri, față de cea de vară, iar orificiile de acces sunt închise cu
pământ și pietre înainte ca marmota să intre în hibernare. Galeriile de iarnă
converg spre un cuib (camera de iernare) care atinge 1 m diametru, căptușit
cu ierburi uscate.
 Hibernarea:

Marmota hibernează 5 luni și jumătate. Toamna ea mănâncă enorm de mult

pentru a-și constitui rezervele de grăsime care îi vor permite să
supraviețuiască. Pentru a nu-și arde rezervele prea repede, ea trăiește „la
ralanti”. Temperatura corporală scade la 7°C, iar bătăile inimii încetinesc, la
circa 4-5 pulsații pe minut. Marmota se trezește la fiecare patru săptămâni
pentru a-și face nevoile. Dacă temperatura din vizuină scade sub 3°C,
marmota trebuie să se trezească și să se miște pentru a nu muri de frig.
 Formula dentara:

=22 dinti

Longevitate: aproxomativ 15 ani

Simturile (ordine): vaz,auz,miros.
Genul cuprinde 14 specii răspândite în regiunile palearctice și nearctice. Se întâlnesc
în Europa, Asia, Canada, Statele Unite (cu excepția părților sudice), regiunile
muntoase din Alaska. În Europa marmotele trăiesc în Alpi, Pirinei, Tatra, Carpații
românești. Pe verticală urcă până la altitudini de 1.600 - 3.000 m. În România
viețuiește marmota alpină, în Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat, iar în prezent își
extinde continuu arealul.

Recoltare si valorificare:

Deocamdată nu se vânează decât sporadic. Sezonul legal de vânătoare este cuprins

între 15 septembrie şi 15 octombrie. Se poate împuşca folosind o armă lisă şi alice
de 3, 5 - 4,0 mm, ori armă cu glonţ din categoria 5,6 mm.

Trofeul:

-dinti din maxilarul superior;

-craniul;
-blana.

Genul cuprinde 14 specii răspândite în regiunile palearctice și nearctice. Se întâlnesc

în Europa, Asia, Canada, Statele Unite (cu excepția părților sudice), regiunile
muntoase din Alaska. În Europa marmotele trăiesc în Alpi, Pirinei, Tatra, Carpații
românești. Pe verticală urcă până la altitudini de 1.600 - 3.000 m. În România
viețuiește marmota alpină, în Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat, iar în prezent își
extinde continuu arealul.
VOAIDEȘ