FRUMOASĂ E VIAŢA

de Teofil Câmpean

Ce poate fi viaţa?
Mă'ntreb tot mereu
Da! viaţa eşti tu, este el şi sunt eu
Iare cel ce-a creat-o
Precis e un Zeu

Iubesc tare viaţa, aşa cum e ea

O zi bună şi una mai grea
Şi ea mă iubeşte.
Sunt parte din ea

Frumoasă e viaţa
Cu drag o cinstim,
Iar când e urâtă
Noi tot o iubim

Nebună e viaţa
Perfid ne amăgeşte
Cu vise frumoase
Ş'apoi ne plezneşte

Gândire e viaţa,
Raţiune, corect,
Cu toate acestea, ea are'un defect
Noroc el se cheamă şi nu e deştept
Dar viaţa îl iubeşte şi'l poartă la piept

Iubire e viaţa
Probabil respect
Ş'atunci când mă'nşală
Mă face mai drept

Lumină e viaţa
Când ziua e'n toi
Iar când e'ntuneric
Lumina e'n noi
Un vis este viaţa
Un vis ce'l trăim
Trezirea din vis
E'atunci când murim

FRUMOASĂ E VIAŢA
SĂ N'O RISIPIM.

DACĂ TIMPUL (UNIVERSUL) ARE UN ÎNCEPUT, ACESTA A FOST VIITORUL

SĂGEATA TIMPULUI ŞI AXA TIMPULUI

Timpul reprezintă o dualitate, concept, mărime fizică neomogenă, respectiv un
continuu nonspaţial format din trei entităţi distincte (guvernate de legi
diferite): viitor, prezent şi trecut, timpul în esenţă fiind rezultatul (creaţia)
dinamicii evenimentelor (fenomene, idei, gânduri etc.) dinspre viitor spre
prezent şi trecut în mod ireversibil. Timpul este cel mai uzitat exemplu de
multivers, fiind compus din trei universuri distincte, şi anume, viitor, prezent şi
trecut; noi (universul material), chiar dacă suntem prizonierii unui singur
univers, şi anume cel al prezentului, cooperăm permanent cu celelalte două
universuri - viitor şi trecut -, fără a avea posibilitatea fizică de a le explora.

Săgeata timpului
Credem că săgeata timpului este dinspre viitor spre prezent şi nu invers, aşa
cum ne învaţă fizica actuală, deoarece, în momentul în care te situezi în
prezent, în mod normal te îndepărtezi de orice eveniment trecut şi, totodată,
orice eveniment viitor se va apropia de prezentul în care te afli.
Dacă timpul a avut început, nu putea începe cu trecutul, pentru că acesta nu
există, prezentul nu era format, iar logic este ca timpul sa fi început cu viitorul
chiar dacă acesta ar fi accesat o singură informaţie spre prezent, declanşând
formarea prezentului şi a universului, totodată. Acest sens al timpului îl
considerăm ireversibil din punctul de vedere al universului material, şi anume,
datorită dinamicii ireversibile a evenimentelor. Evenimentele viitoare, prezente
şi trecute din punctul de vedere al universului material, se află în universuri
diferite, guvernate de legi fizice care dau evenimentelor caracterul ireversibil.
Săgeata timpului este dinspre viitor, prezent şi trecut, pentru că evenimentele
trecute nu se mai pot întoarce în prezent, aşa cum cele prezente nu pot trece în
viitor, deci evenimentele viitoare concretizate în prezent ajung în trecut, şi nu
invers. Prezentul, faţă de viitor, se comportă ca o gaură neagră, absorbind
toate evenimentele viitoare capabile de a se concretiza în prezent şi le trimite
în trecut.
Universul prezent îl putem considera singura entitate a timpului fixă sau
imobilă în raport cu viitorul care se apropie şi trecutul care se îndepărtează,
este membrana (cortina) ce separă cele doua universuri, trecut şi viitor.
Ţinând cont de cele afirmate mai sus, putem concluziona că viitorul este cel
care a pornit maşina timpului, respectiv motorul acesteia. în CONCLUZIE, dacă
TIMPUL A AVUT UN ÎNCEPUT, ACESTA A FOST VIITORUL!!!

Axa timpului
Aşa cum nu poţi aşeza pe aceeşsi axă cele trei dimensiuni ale spaţiului,
înălţime, lungime şi lăţime (chiar dacă, din punctul de vedere al spaţialităţii, ele
pot fi interschimbabile), tot aşa nu e normal a aşeza pe o axă trei entităţi
diferite, numite viitor, prezent şi trecut (pe care, generic, le numim timp). Deci,
chiar dacă există o săgeata a timpului (un sens), aceasta străbate trei
universuri, cu legătură între ele, şi anume, un univers viitor, care, trecând prin
membrana prezent, se scurge în universul trecut.
Rezultă una dintre anomaliile timpului, şi anume, existenţa săgeţii, a sensului,
iar altă anomalie este faptul că membrana infinit de subţire a prezentului
transformă un univers infinit viitor într-un univers infinit trecut.
Timpul, spre deosebire de toate celelalte mărimi fizice, are abilitatea de a
măsura şi îngloba nu doar evenimentele de fenomenele lumii materiale, ci şi pe
cele fără suport material, cum ar fi: idei, gânduri, sentimente etc., toate acestea
trecând prin acelaşi proces temporal - viitor, prezent şi trecut.
Spre deosebire de spaţiul considerat imobil, timpul este o mărime fizică
dinamică, nu poate fi oprit pentru că, în momentul opririi, ar înceta să existe.
Cele trei dimensiuni ale timpului, viitor, trecut şi prezent, fiind universuri
diferite, trebuie înţelese separat, definite separat, ca, mai apoi, să le putem
cuprinde în acest concept - mărime fizica -, numit generic timp.

VIITORUL
Definiţie:
Viitorul este locul unde Dumnezeu joaca zaruri cu universul, prezentul fiind
momentul în care zarurile s-au oprit, iar trecutul este rezultatul înscris pe
zaruri. Viitorul este una dintre cele trei dimensiuni ale timpului, cea care dă
dinamică acestuia şi conţine totalitatea probabilităţilor de concretizare a unui
eveniment (fenomen, idei, sentimete etc.). Concretizarea are loc în prezent,
într-o singura variantă din infinitatea probabilistică a universului viitor.
Orice fenomen viitor concretizat în prezent este unic, chiar dacă un alt
eveniment urmează aceeaşi cale probabilistică viitoare, el se va concretiza
diferit în prezent pentru că, între timp, spectrul sau matriţa viitorului se va fi
schimbat, iar această schimbare îşi lasă amprenta asupra noului eveniment.
Aceasta dă unicitate oricărui eveniment sau informaţie, deci orice eveniment
(fenomen, idee, sentimet) este diferit de viitoarele, deoarece cadrul general în
care urmează a se forma este altul, un prim motiv pentru care calatoria în timp
este imposibilă.
O calitate a viitorului este predictibilitatea; deci, pe baza experienţei trecute,
putem modela viitorul, sau putem previziona legătura între viitor şi trecut
având ca model legătura „cauză-efect”.
Trecutul, prin acumulările sale evoluţioniste, influenţează viitorul trecând prin
prezent, viitor care, mai apoi, îmbogăţeşte trecutul, urmând aceeaşi cale, şi
anume, cernerea prezentului, realizând un dans evoluţionist infinit, creator al
universului şi al vieţii.
Viitorul este universul temporal pe care, modelându-l, o civilizaţie poate deveni
stapâna timpului.
Cu cât o civilizaţie este mai avansată, poate să prevadă viitorul pe intervale din
ce în ce mai mari, poate schimba evenimente viitoare, poate modela şi, în final,
poate făuri viitorul, respectiv stăpânii îşi pot crea timpul.

Prezentul - FISURA (FANTA) între VIITOR şi TRECUT

Definiţie: Acea parte a conceptului (mărime fizica) numit timp, în care universul
viitor se materializează alunecând în universul trecut. Prezentul, în condiţii
normale, ca dimensiune (sau interval) tinde spre „O”, este atât de mic încât,
practic, nu ar exista - de ex.: un eveniment viitor care se materializează în
prezent este, în acelaşi moment, trecut.
Prezentul, oricât de mic (ca interval) ar fi în condiţii normale, el totuşi există şi
este o fantă (fisură), ruptură între cele două universuri - viitor şi trecut -, altfel
spus, prezentul fragmentează (cuantifică) timpul. Această fragmentare dă
continuitate şi cadenţă evenimentelor, astfel încât să le putem ordona şi
înţelege.
Prezentul şi masa dau consistenţă universului în care trăim, adică creează
universul material. Masa şi prezentul ne ţin prizonieri în lumea universului
material, reprezentând unul dintre motivele pentru care nu suntem capabili de
a ne întoarce în trecut sau a păşi în viitor. Un alt motiv pentru care călătoriile în
timp sunt imposibile este masa, respectiv materialitatea (consistenţa).

Acestă ruptură (fantă) între viitor şi trecut, numită prezent, chiar dacă, în
condiţii normale, tinde spre zero, în condiţii extreme (viteze foarte mari,
presiuni foarte mari, temperaturi foarte mari) poate să aibă dimensiuni diferite,
ori să creeze efecte care nu se încadrează în fizica cunoscută.
De ex.: dacă ne-am deplasa cu o viteză apropiată de cea a luminii, fanta
prezentului s-ar dilata, tinzând înspre infinit, deci am avea un prezent aproape
perpetuum.

La viteze de deplasare apropiate de viteza luminii:

ΔP = interval prezent -> ∞
fanta sau fisura între viitor şi trecut = ΔP = interval prezent
La particulele subatomice se poate observa un fenomen curios, şi anume,
dilatarea prezentului, care poate cuprinde în acelaşi timp viitorul şi trecutul,
deci o subparticulă în mişcare o putem găsi în viitor, prezent sau trecut -
respectiv în toate cele trei universuri. Subparticulele vor avea masa doar în
prezent.
Experimentele cu particule subatomice par a nu respecta principiul cauză-efect,
subparticulele comportându-se diferit în cadrul aceluiaşi experiment.
În fizica cuantică, prezentul poate înghiţi o parte din viitor şi trecut, respectiv
subparticulele au posibilitatea de a migra în cele trei universuri.
PREZENTUL este singura dimensiune a timpului unde informaţia este 100%
nedistorsionată, totodată are capacitatea de a-şi schimba forma, de a se dilata.
Dacă dăm crezare teoriei „Big Bang”, atunci explozia s-a iniţiat din viitor, iar
intervalul de timp necesar naşterii universului s-a creat prin „dilatarea
prezentului”.

TRECUTUL
TRECUTUL este acea entitate temporală care are menirea de a stoca informaţii,
evenimente, într-o ordine evolutivă.
Trecutul, pe baza experienţei sau schimbărilor acumulate, stă la baza evoluţiei.
Trecutul este cel care pune la dispoziţia viitorului (creaţiei) întreaga istorie
evoluţionistă de până atunci şi, totodată, cerne şi separă eşecurile de câştiguri.
Pe baza informaţiilor stocate, trecutul este cel care poate crea un plan de
schimbare a viitorului sau, chiar mai mult, îl poate genera.

TIMPUL şi ENTROPIA
Respectiv, TIMPUL şi PRINCIPIUL AL 2-LEA AL TERMODINAMICII
Aşa cum afirma Einstein, „Dezordinea este ordinea firească a lucrurilor” - adică
universul material alunecă în sensul creşterii entropiei, deci a dezordinii ΔS > 0,
unde ΔS = variaţia entropiei.
Definirea termodinamică a entropiei unui sistem arbitrar formulată de Clausius
ΔS = dQ rev/T nu se poate aplica timpului (dQrev = căldură absorbită de proces,
iar T = temperatura la care se petrece procesul).
Dar formularea statistică a lui Boltzmann, S = K * în W este aplicabilă
conceptului numit generic timp.
Unde K = 1,36 *10"23 j/K este constanta lui Boltzman, iar W reprezintă
ponderea statistică a stării, adica W este numărul de aranjamente posibile ale
particulelor sistemului.
Un astfel de aranjament se numeşte stare microscopică, sau microstare. Cu cât
este mai mare numărul de aranjamente posibile asociate cu o macrostare, cu
atât posibilitatea de a găsi sistemul în această stare este mai mare.
Starea de entropie minimă este acea stare macroscopică căreia îi este asociată
o singură stare microscopică - deci un singur aranjament => W = 1 şi S = 0.
Aceasta este starea de ordine totală (cristal ideal) în 1=0 => S=0
Totodată, pentru
a) Procese reversibile ds = 0
b) Procese ireversibile ds > 0
Conform teoriei noastre, săgeata timpului curge dinspre viitor spre trecut prin
prezent.
Deci, la un timp viitor dincolo de orizontul previzibil avem o entropie maximă
(∞), dar, pe masură ce evenimentul se apropie de prezent, ea scade, ajungând
să se materializeze într-o singură stare prezentă, respectiv într-o stare de
entropie minimă W=1 şi S=0, adică într-o ordine totală în care strarea
macroscopică are asociată o singură stare microscopică, deci cele două stări
sunt identice.
În cazul timpului, am putem concluziona că acesta nu respectă principiul al 2-
lea al termodinamicii.
Din nou, trebuie să ne amintim că timpul este format din trei entităţi, şi anume,
prezent material, trecut şi viitor, care sunt nemateriale şi nu trebuie să
respecte legile fizicii materiale.
PREZENTUL şi MASA sunt caracteristicile esenţiale ale universului material,
menţinându-l captiv.
Fizica actuală ia în considerare patru forţe fundamentale:
- nucleare slabe
- nucleare tari
- electromagnetism
- gravitatie
Considerăm că gravitaţia şi prezentul dau consistenţă universului material, iar
toate celelate caracteristici sau forţe fundamentale sunt rezultatul acestei
dualităţi.
Nu este pentru prima data când principiul al 2-lea al termodinamicii nu se
respectă. În cazul evoluţiei materiei vii, entropia scade cu cât urcăm mai mult
treptele evoluţiei.
Credeam că stiinţa va reuşi în scurt timp, în anumite domenii, să treaca pragul
numit creier uman, iar mai apoi inteligenţa artificială sa fie net superioară celei
naturale, poate chiar creativă.
Deocamdată, inteligenţa umană are trei atuuri care o fac diferită de cea
artificială: cei trei „C”:

1. CONŞTIINŢA
2. CREATIVITATEA
3. CULTURA

DACĂ UNIVERSUL SE VA SFÂRŞI, ATUNCI SFÂRŞITUL VA FI VIITORUL.

DACĂ UNIVERSUL SE VA SFÂRŞI, ATUNCI SFÂRŞITUL VA FI VIITORUL.

BIG BIRTH VS. BIG BANG
Marea Naştere versus Marea Explozie

Teoria Big Bang ne explică faptul că un punct infinit de dens (punct care apare
de nicicând şi de niciunde pentru că timpul şi spaţiul nu existau) explodează
inflaţionist şi omogen creând într-o fracţiune de fracţiune de secundă un
univers infinit şi, totodată, duce la naşterea mărimilor fizice fundamentale cum
ar fl timp, spaţiu, energie, gravitaţie etc., împreună cu legile fizicii.
Considerăm că această teorie, care se bucură de unicitate, are mult prea multe
„excepţii” de la principiile şi legile fizicii cunoscute pentru a fi viabilă.
Menţionăm:
- NU respectă principiul al 2-lea al termodinamicii, deoarece plecăm de la
o entropie infinită în momentul exploziei, ca, mai apoi, fără intervenţia niciunei
forţe exterioare, entropia să scadă spectaculos până la nivelul actual de ordine
şi omogenitate;
- este încălcat principiul cauzalităţii (principiul cauză-efect), explozia
(efectul) are loc din senin, respectiv fără cauză;
- explozia ar trebui sa producă o cantitate de materie egală cu cea de
antimaterie, antimaterie pe care nu o mai găsim;
- deşi, ca putere, este o explozie unică în univers, nu putem identifica
epicentrul acestei explozii;
- nu putem explica de ce temperatura şi densitatea universului cunoscut
sunte aproximativ aceleaşi, pentru că, în mod normal, ar trebui sa fie diferită la
epicentru faţă de orizont (periferie);
- se afirmă că explozia a avut loc omogen şi inflaţionist cu viteză mai mare
decât viteza luminii, cu toate că fizica actuală consideră viteza luminii viteză
limita în univers.

Singura dovada materială în favoare teoriei „Big Bang” este „radiaţia de fond”;
în continuare considerăm că această radiaţie de fond putea fi produsă şi de alte
transformări de proporţii ale universului, cum ar fi: coliziuni, interacţiunea cu
alte universuri etc..
Propunem o alta variantă de apariţie a universului material, numită „Big Birth”,
prin transformarea unei părţi a materiei şi energiei dark (care ocupă peste 95%
din univers) în universul material actual.
Facem această afirmaţie luând în seamă următoarele considerente:
- această teorie poate respecta în totalitate legile şi principiile fizicii
cunoscute;
- credem că aşa-numita materie şi energie dark, care a dat naştere
universului material, este cea care-i asigură consistenţa şi omogenitatea;
- intuim că ar exista un permanent schimb de informaţii, subtil, între
universul mamă şi universul material (care ar putea fi o insulă născută din
oceanul universului dark);
- s-ar putea ca una dintre supapele care fac legătura între universul dark şi
universul material să fie găurile negre;
- ne putem imagina că aşa-numita „cărămidă a lui Dumnezeu” (credem că
trebuie sa existe minim 2 cărămizi diferite pentru a putea construi un univers)
se află în universul mamă, adică în universul dark;
- punem pe seama materiei şi a energiei dark organizarea, tiparul, sau
matricea universului material.

Suntem siguri că, pe masură ce vom studia şi vom înţelege interacţiunea dintre
cele doua universuri, vom găsi răspunsuri elegante la multe din întrebările
actuale.