In primul rind se pune problema daca exista cele doua notiuni in realitate sau sint numai niste chestiuni

abstracte. Un sistem ordonat este un sistem la care putem defini starea lui viitoare functie de starea in care se afla la un moment dat. Opusul acestei notiuni este haosul conform careia nu putem cunoaste starea unui sistem in functie de conditiile initiale. Isaac Newton observind miscarea corpurilor ceresti si ale mecanismelor simple, a vazut ca poate sa prezica starea lor viitoare functie de o pozitie de referinta. De aici el a tras concluzia ca aceasta predictibilitate se poate aplica oricarui sistem. Oamenii de stiinta, prin profesia lor fiind ordonati in gindire, au fost sedusi de idee, desi la tot pasul sintem inconjurati de sisteme impredictibile, cum ar fi fenomenele meteorologice de exemplu.Problema este aceea ca un sistem poate parea haotic, privit dintr-o anumita perspectiva si ordonat atunci cind il vedem din alta. Astfel, daca ne uitam la un mozaic de aproape ni se pare ca vedem o colectie de puncte colorate haotic. De la o anumita distanta realizam insa ca de fapt este o reprezentare precisa a unui desen. O alta posibilitate este aceea ca nu cunoastem legile dupa care se misca sistemul pe care-l analizam si din cauza aceea nu putem prezice ce se intimpla in viitor, chiar daca stim starea sistemului la un moment dat. Cred ca universul reprezinta o ordine creata din mici caramizi de dezordine. Cu alte cuvinte este un amestec subtil de ordine si dezordine. Ca o consecinta Dumnezeu nu poate sti in detaliu ce se intimpla, si nu va putea prezice viitorul decit de la un anumit nivel in sus. Prezentarea biblica a Dumnezeului ca ceva a-toate-stiutor, este dupa parerea mea in contradictie directa chiar cu cele prezentate in Biblie. Daca Dumnezeu stie viitorul inseamna ca viitorul nu depinde de noi, ca urmare a fi pedepsiti pentru pacatele noastre ar fi ceva nedrept, din moment ce noi nu avem optiuni de luat. In ultima instanta ordinea poate fi asemuita cu sclavia, iar haosul cu libertatea absoluta. Sintem deci sclavii unei ordini nevazute, fata de care nu exista scapare, sau sintem parte din haos si liberi sa facem orice? Cred ca sintem parte din haos, dar nu liberi de a face orice. Un exemplu care sa ilustreze ce vreau eu sa spun, este dat de comportamentul particolelor subatomice. Luate in parte ele sint total haotice, la o alta scara insa ele respecta o anumita ordine. O piatra nu se va muta ditr-un loc in altul numai pentru ca aceste particole se misca haotic. Tocmai haosul lor va face piatra sa ramina pe loc, deoarece nu toate particolele vor decide sa se mute dintr-un loc in altul. Acest exemplu ne arata de fapt ce bine poate ordinea si dezordinea sa coexiste. Un sistem asemanator este se pare este chiar gindirea noastra. Ideile noastre se nasc din haos. Din miliardele de celule nervoase sint transmise semnale care masurate sint haotice, dar care conduc la un rezultat atunci cind ne referim la creier ca intreg. De aici decurge subtilitatea lui Dumnezeu si reflexia acesteia in universul inconjurator. A creat un substrat ordonat pe care a sadit o "saminta" haotica din care va rodi creativitatea si evolutia. Ce univers plictisitor ar fi acela in care nu se intimpla nimic!Nu exista haos, totul este in perfecta ordine si

armonie cu legile Universului. Sa-ti dau un exemplu: o furnica care se deplaseaza pe o podea din gresie(intre placi) are impresia ca parcurge un drum haotic si ca nu exista ordine la nivelul respectiv dar daca privesti imaginea din perspectiva unui om realizezi repede ca haosul e doar o iluzie generata de perspectiva limitata a furnicii... acum poti analog sa consideri oamenii furnici in infinitatea universului ca sa-ti faci o impresie mai buna.
Diferenele ntre ordine i haos sunt subiective. Universul este antropic (are atribute cognoscibile oamenilor) ntruct oamenii sunt cei ce caut rspunsul la ce i cum este universul. Capacitatea oamenilor de a rai ona genereaz forma logic a universului, singura n msur a fi perceput, contientizat i neleas de oameni. Iahim, costindragomir i asexe greesc pentru c universul are un sens n msura n care oamenii i dau sens. Iar oamenii i dau sens universului pentru c ei nii consider c existena lor are sens i din acest motiv chiar caut un sens n univers. Consider c universul este haosul cu potenial de a fi neles n dinamica sa. Dinamica creeaz premisele unei structuri ce ar putea fi descoperite i nelese la un moment dat, dar imaginea respectiv va fi valabil doar atunci. Suntem mereu cu un pas n urma universului nsui. ntotdeauna va mai fi o bucic de "haos". Ct despre imaginea unui univers de tip fractal - este o idee asemntoare celor de tipul perpetuum mobile, piatra filosofal sau absolut. Frumoas n intenie, dar inoperabil n realitate. Prea multa ordine face imposibila schimbarea, iar prea mult haos face imposibila continuitatea. Complexitatea la un nivel conduce catre simplitate la altul. Dezordinea este adesea o preconditie pentru aparitia unei noi forme de ordine. Ian G. Barbour Cand stiinta intalneste religia

Ordinea In filosofia si literature europeana opozitia dintre haos si ordine a jucat intotdeauna on rol foarte important. Originea acetsor 2 idei opuse una alteia trebuie cautata in primele opera literare culte, bunaoara la Hesiod, si chiar mai departe, in miturile Greciei antice. Ordinea Vechii greci credeau ca lumea asa cum cunoastem noi, deci caracterizata de anumite regularitati, de o anumite ordine, nu a existat dintotdeauna: ea a luat nastere dintr-un haos initial. Conform acestor credinte, care au dainuit, cel putin ca motiv literar ( ex. la Eminescu ), pana aproape de secolul nostrum, inceputul lumii este legat de o faza preistorica in care nu existau nici un fel de distinctii si diferentieri ( nici macar de ordin temporal ), in care lucrurile si insusirile lor, fenomenele si fiintele nu existau ca atare. Ordinea Aceasta imagine a haosului ca amestec nediferentiat apare la unul dintre primii ganditori greci, Anaxagoras din Uazomenai. Se relateaza ca el ar fi afirmat: Toate lucrurile erau amestecate la un loc: pe urma a venit ratiunea ( nous ) si le-a pus in randuiala. Intr-unul din putinele texte filosofice ramase de la Anaxagoras este prezentat la inceput tot restul participa la fiecare si in fiecare era cuprinsa o parte din fiecare. Ordinea Anaxagoras credea ca ratiunea a transformat haosul intr-o lume ordonata. Alte mituri antice ofera alte explicatii cosmogonice ( =privind nasterea universului ). Esential este insa faptul ca inca grecii antici au sustinut ca lumea in care traim nu mai este cea a haosului primordial, ci o lume ordonata, un cosmos ( ideea de cosmos era pentru ei opusul ideii de haos ). La originea ideii de cosmos au stat observatii simple asupra fenomenelor naturii: ragularitatea succesului anotimpurilor, miscarea ordonata a soarelui si a celorlalte corpuri ceresti, regularitatea si simetria alternantei zi noapte etc. Ceva mai tarziu, ganditorii greci din scoala sofista au subliniat ca si societatea omeneasca isi bazeaza existent ape ordine, o ordine calauzita de conventie dau de lege. Ordinea morala, ca sic ea juridical, sunt create prin reguli sau legi. Opozitia haos cosmos inaugureaza o tema filosofica ce ii va preocupa pe ganditori si artisti pana in zilele noastre: tema raportului ordine dezordine si ordine haos. Principalele intrebari pe care ei le-au pus au fost: cat este haos si cat este ordine in lume in care traim? Care dintre ele domina? Si mai ales, de unde provine ordinea in univers? Majoritatea ganditorilor clasici europeni, de la antici pana la cei din sec.XIX, dinainte de Nietzsche, au continuat traditia greaca a credintei ca lumea e cosmos sin u haos. Unii dintre ei au negat total existenta dezordinii haotice, au atribuit acestora doar un loc subordonat. Cu alte cuvinte, convingerea dominanta a fost ca lumea in care traim e o mare de ordine in care exista si nici insule de haos. A) Ordine si unitate 1. pentru vechii greci, ideea de cosmos, de ordine universala, conducea in mod inevitabil la ideea unitatii lumii. Ganditorul romn P.P.Negulescu spune in lucrarea Problema cosmologica ca aceasta problema este, asa cum o arata si numel, problema existentei in general , a existentei in totalitatea ei. Pitagora , caruia Nietzsche ii spune batranul filosof grec, a dat existentei in general numele de Kosmos, denumire care s-a pastrat pana astazi. O precizare: latinii numesc totalitatea lucrurilor cunoscute si necunoscute univers, dar acest termen e mai mult cantitativ, lipsit de acea nuanta estetica pe care o aflam in termenul . Universul intereseaza mai mult pe astronomi, Kosmosul pe filosofi. Kosmos inseamna ca intregul, totul, nu este doar o multiplicitate, ci un sistem ordonat, o unitate armonioasa.