Macedonianismul

Erezia reprezintă o doctrină sau credință care ia naștere în sânul unei biserici,
abătându-se de la dogmele consacrate și respectate de cultul principal .

În creștinătate s-au formulat de-a lungul timpului diverse „concepții particulare

fie despre Sfânta Treime, fie despre dumnezeirea lui Iisus Hristos, sau despre
firea Sa omenească, sau despre raportul dintre cele două firi în ipostasul Său
dumnezeiesc,sau despre dumnezeirea în egală măsură a celor trei ipostasuri.

Macedonianismul ,denumită şi erezia pneumatomahiană, este o erezie

creştină împotriva Sfintei Treimi,din secolul al patrulea care nega deplina
personalitate şi divinitate a Sfântului Duh. Potrivit acestei erezii, Sfântul Duh a
fost creat de Fiu şi ca atare era subordonat Tatălui şi Fiului.

Macedonie,fost patriarh de Constantinopol în secolul al IV-lea, este

cunoscut în istorie pentru persecuţiile sale asupra novaţianilor şi catolicilor;
deoarece ambele grupări susţineau consubstanţialitatea Fiului cu Tatăl. El nu
numai că i-a respins pe cei ce refuzau să intre în comuniune cu dânsul, ci i-a
şi întemniţat pe unii şi i-a deferit pe alţii tribunalelor .

Macedonianismul este arianismul extins la Persoana Duhului Sfânt. Dacă

Fiul este creat, nici Duhul Sfânt nu putea să fie necreat. Această concluzie a
tras-o Macedonie.Ei învăţau că, deşi Fiul  era veşnic, El nu era deofiinţă
cu Dumnezeu Tatăl ,adică nu împărtăşea aceeaşi natură, esenţă sau fire cu
Acesta, ci era doar de o natură asemănătoare cu a Tatălui. Ei mai învăţau şi
că Duhul Sfânt nu era veşnic şi deofiinţă cu Tatăl, ci o creaţie a Tatălui şi o
acţiune a Fiului. Astfel, macedonienii negau faptul că Duhul Sfânt este
un Ipostas sau Persoană a Sfintei Treimi.
Combaterea acestei erezii,
Mulți Sfinți Părinți au scris contra mecedonianismului, între
care teologi importanți precum Atanasie cel Mare, Vasile cel
Mare, Grigorie de Nyssa și Grigorie Teologul. Macedonianismul a
fost condamnat la Sinodul II Ecumenic (Constantinopol, 381), care a
și adăugat ultimele versete ale Crezului:
"Şiîntru unul Duhul Sfânt, Domnul de viaţă făcătorul,
Carele din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit,
Care a grăit prin prooroci.

Și Intru Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserica;

Mărturisesc Un Botez, spre iertarea pacatelor;

Astept invierea mortilor;

Si viata veacului ce va sa vie. Amin!

Grigore din Nyssa – DESPRE DUHUL SFÂNT ÎMPOTRIVA

URMAŞILOR LUI MACEDONIUS
Ar fi chiar nedemn să dau vreun răspuns la toate declaraţiile care
sunt nebune; cel puţin aşa ne spune sfatul înţelept al lui Solomon,
„să nu răspunzi unui nebun după nebunia lui”. Dar este un pericol ca
nu cumva prin liniştea noastră eroarea se predomine peste adevăr,
şi astfel buba putrezită a acestei erezii să invadeze, şi să facă
dezastru din cuvântul sănătos al credinţei. Mi se pare mie, prin
urmare, de a fi imperativ în a răspunde, nu chiar după nebunia
acelor oameni care oferă obiecţii de o asemenea descriere faţă de
Religia noastră, ci pentru corectarea ideilor lor depravate. Căci acel
sfat citat mai sus din Proverbe oferă, cred eu, lozinca nu pentru
tăcere, ci pentru corectarea acelora care arată un anumit act de
nebunie; răspunsurile noastre, mai precis, nu trebuie să decurgă la
un nivel al concepţiilor nebune, ci mai degrabă de a răsturna acele
păreri negândite şi induse în eroare în ceea ce priveşte doctrina.