Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Femeia visurilor
România 2005
Regia – Dan Piţa
Cu-personaje:
Dan Condurache – Tom, Thomas Alexandru, regizor
Irina Movilă – Vanda, actriţă, ex-amantă
Cătălina Mustaţă – Noa, actriţă, amanta actuală a eroului
Răzvan Vasilescu – Nene, producător
Claudiu Bleonţ – Fabian, Alex, actor, iubitul...
Marius Bodochi – Caius, actor, ucenic-esc, fidel dorit rolului...
Liliana Iorgulescu – Tania, soţia regizorului
Ilinca Goia – Mania, secretară platou, admiratoare...
Florin zamfirescu – Cratofil, critic de film
Olga Tudorache – mama regizorului
Sergiu Tudose – Ghilia, operator, pasionat de imagine, concept şi oarece
rival artistic
Vladimir Găitan – oculist
Eugen Cristea – asis. dr. Melnic
Adrian Pintea – dr. Antim, povestitorul, rezoneurul
Şi cu:
Andreea Duţă - balerina
Alexandru Mihai - asistent
Cornel Popescu - Mănăilă
Genul – dramă existenţialistă
Tema – condiţia artistului creator, aici un regizor de talent-geniu cu
sincope, sau un şarlatan mixist porno-estetizant?
Mesaj – viaţa tot e un colaj, de ce atâta tapaj, bricolaj, picaj – sau de ce
nu şi?
Stilul – introspectiv-perspectival, dezbatere-parabolizantă
Satiră roz-neagră?
Ce fel de pseudo-, parabolă să fie aici?
Cine poartă vina unui mediu artistic infectat de orgolii, interese,
eroticeală?
Cine e mai în bubă?
Regizorul mereu grobian şi mahmur? Care se dă de ceasul morţii să mai
creeze o capodoperă...de rahat? Şi chiar se duce pe copcă + răsplătit de
soartă?
Actriţele ce tind a-l adula doar pentru a profita?
Producătorul pe dinafară chiar şi cu investiţia financiară?
Criticul de film, plătit cu femei să pareze-comenteze cu alte inepţii?
Barem soţia, Tania, nu doar pentru copii, două fetiţe, nu îi pune cuvenitele
corniţe?
Barem Caius, actorul onest, ce-l figurează pe regizor, se mai salvează?
Barem mama eroului îl dorea la un loc normal, farmacist eventual?
Ce să fie? Circarul de artist pe năsălie?
Drept care acum toţi îl vor aplauda, obolul că-şi da?
Actorii
Condurache – şi mai malefic-perfid-pervers?
Vezi şi rolul diavolului în urmă cu decenii în piesa lui Bulgakov,
Margareta?
Vezi şi cel din În fiecare zi d-zeu-?
Cătălina Mustaţă – diavoliţa din cotidianul şi imaginaţia ratatului au ba
cre-ator..
Să fie ultima încercare creatoare un mare bluf, o mare ratare oricum?
Ne e existenţa doar perdea de...scrum, nici măcar de fum-speranţă-iluzie?
Mesajul e pesimist? Doar moartea e operă, şi unică şi perfectă?
Finis coronat opera?
Oricum e nicidecum-nicicând-nicidefel?
Dilema nu se poate rezolva dihotomico-dialectic, real-virtual?
Poate, dar nu aici?
Când nici balanţa real-imaginar nu mai e suficientă, iar acul de ideal tot
aşa, despre ce mai vorbim?
Aferim!?
Grandios-grotescul inspiraţiei sau al existenţei?
Fumul, ceaţa, piramida, curvăsăria, eviscerarea...
Simboluri sau blocări în relaţia imanent-transcendent?
Drama artistului celebru dar hăituit de interese şi mediocrităţi?
Unitatea compoziţională. Lasă mult de dorit. Expresie banală. Pastişă şi
ea, de neocolit?
Polimorfie regizorală sau haocitate creaţional-motivaţională?
Se vede rea cusătura sau, vezi bancul, căcătura!!? La chiloţii Rachelei.
Cerc vicios?
Producătorul din film cam aduce cu cel din realitate. Criticul din film e o
sfidare de autor faţă de receptare? Metaforică doar?
Film în film. Dar şi condiţie în condiţie-, ţional?
Poate tocmai bandă Moebius?
Ar fi salvarea.
Inspirare sau expirare?
Evenimenţializare sau personalizare? Combinat ori separat să fie ce
deziderat?
În libertate metafora îşi pierde din calitate şi creativă...masivitate?
Împins de două rele, imperativele comercial-parteneriale - producători,
echipă - pe de o parte, şi de propriile fantasme existenţiale, artistul
devine victima acestei tornade?
Doar moartea îl va salva-recupera?
Sau drumul către virtual-itate cam se îneacă în desuet-grotesc, între
calitate şi noncalitate?
Nu cumva slaba calitate e tocmai manifestul acestui film?
O implicare grosso modo?!!
O adaptare nici perversă?
Asta vreţi acum asta vă ofer, praf şi scum?
Decadenţa artei zis post-moderniste, în prag de virtualism generic, nu
doar în artă, duce la o relaţionare cu dus-întors din care anomia nu mai e
de...scos?!
Nu mai putem evita neînţelesul frust? Joncţiunea se va face la rece?
Combinaţia real-imaginar prin ideal se cere acum supusă unui carnagiu
implodal?
De-ar fi totul de înţeles, mereu am pierde tot ce am cules!!!