MATERIIPRIMEcarte

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.
net/publication/365978287
MATERII PRIME PENTRU ÎNCĂLŢĂMINTE Metode şi mijloace de testare a

calităţii
Book · December 2022
CITATIONS READS
0 47
1 author:
Dragomir Alina
Gheorghe Asachi Technical University of Iasi
24 PUBLICATIONS 26 CITATIONS
SEE PROFILE
All content following this page was uploaded by Dragomir Alina on 03 December 2022.
The user has requested enhancement of the downloaded file.

Alina Dragomir
MATERII PRIME PENTRU

ÎNCĂLŢĂMINTE
Metode şi mijloace de testare a calităţii
ISBN 978-973-730-476-6
MATERII PRIME PENTRU ÎNCĂLŢĂMINTE.
PREFAŢĂ
Industria de încălţăminte a cunoscut o dezvoltare puternică în ultimile
decenii în principal datorită schimbării criteriilor de cumpărare. Noţiuni precum
rezistenţă, soliditate, durabilitate sunt astăzi considerate depăşite şi chiar
neeconomice, dacă ne referim la încălţămintea adresată masei largi de
cumpărători. Creşterea permanentă a preţurilor materiilor prime naturale
datorită, în principal, creşterii preţului forţei de muncă şi înăspririi legislaţiei cu
privire la protecţia mediului au condus, în condiţiile măririi cererii de
încălţăminte din piele, la o mai raţională utilizare a acesteia prin prelucrarea
superioară a şpalturilor.
Încălţămintea, ca şi îmbrăcămintea, trebuie să fie în primul rând „la
modă”- ceea ce se poartă sezonul acesta, cu certitudine nu se va mai purta
sezonul viitor şi deci trebuie înlocuit. În aceste condiţii la ce e bună rezistenta?
Pornind de la această necesitate economică, materialele utilizate pentru
confecţionarea feţelor de încălţăminte sunt din punctul de vedere al
proprietăţilor fizico – mecanice necorespunzătoare, având rezistenţa la
solicitările impuse de procesul tehnologic sub valorile minime acceptate de
standarde.
Această stare de fapt a condus la o utilizare intensivă a căptuşelilor
intermediare, a căror scop este acela de a îmbunătăţi caracteristicile
materialelor de faţă şi de a le conferi ţinută. Toate acestea au fost posibile şi
datorită apariţieie adezivilor pe bază de polimeri sintetici.
Foarte eficienţi din punct de vedere economic se dovedesc a fi adezivii
termofuzibili care au permis înlocuirea unui mare număr de operaţii manuale cu
operaţii mecanice, devenind posibilă automatizarea unor operaţii laborioase şi
simplificarea procesului tehnologic determinând o creştere a randamentului de
producţie.
Producătorii de materii prime, producătorii de încălţăminte, precum şi
consumatorii au nevoie de definirea clară a noţiunii de calitate, a
componentelor calităţii, a modului de realizare a controlului de calitate pentru
materii prime şi produse în raport cu specificul fiecărei categorii în parte.
Există o strânsă legătură între confortul pe care purtarea unui produs de
încălţăminte îl conferă utilizatorului şi calitatea acestui produs.
Când ne referim la calitatea unui produs de încălţăminte trebuie să
pornim de la analiza materialelor destinate confecţionării ansamblului superior
şi inferior al încălţămintei, analiza modului în care se comportă imbinările dintre
diferitele elemente ale ansamblului şi în final trebuie să avem în vedere
comportarea produsului de încălţăminte în ansamblu.
Lucrarea de faţă a apărut din necesitatea pinderii într-un singur material
a informaţiilor referitoare la principalele categorii de materii prime, materiale şi
componente utilizate pentru confecţionarea încălţămintei, a cerinţelor ce se
2
impun acestora precum şi metodelor şi mijloacelor de testare a diferitelor

caracteristici, în scopul creării unui instrument de lucru clar, concis şi
cuprinzător pentru toţi cei interesaţi: studenţi ai specializării Tehnologia
produselor din piele şi înlcuitori, ingineri tehnologi, designeri sau directori în
fabrici producătoare de încălţăminte, cadre didactice din învăţământul
preuniversitar de speialitate.
Materialul care a stat la baza realizării acestei cărţi este capitol din teza
de doctorat a autorului, teză cu titlul „Cercetări teoretice şi experimentale
privind factorii de influenţă ai confortului aferenţi produselor şi sistemelor din
piele şi înlocuitori”, conducător ştiinţific prof.dr.ing. Stan MITU.
Editarea cărţii a fost finanţată prin Programul Planul Naţional II,
Proiectul Tineri Doctoranzi, contract nr. 556/2007.
3
CUPRINS
AVREVIERI 8
Capitolul 1 9
STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE ÎNCĂLŢĂMINTEI
1.1. Structura încălţămintei 9
1.2. Atributele, funcţiile şi cerinţele încălţămintei 12
Capitolul 2 16
ANSAMBLUL SUPERIOR
2.1. Solicitările reperelor ansamblului superior în 16
corelaţie cu biomecania şi fiziologia piciorului
2.2. Materialele destinate confecţionării ansamblului 20
superior
2.2.1. Materiale pentru feţe 20
Piei pentru feţe
Înlocuitori de piele pentru feţe
2.2.2. Materiale pentru căptuşeli 30
Piei pentru căptuşeli
Înlocuitori de piele pentru căptuşeli
Textile inteligente
Căptuşeli termo şi auto adezive
2.3. Metode şi mijloace de apreciere a caracteristicilor
ansamblului superior 43
2.3.1. Testarea fizică 43
Eşantionul reprezntativ
Pregătirea epruvetelor
Măsurarea grosimii
Rezistenţa la solicitări radiale
4
Rezistenţa la sfâşiere
Rezistenţa la flexare
Rezistenţa la întindere
Comportarea la apă
Proprietăţi igienice şi de confort
Moliciune
Rezistenţă termică
Rezistenţă la temperaturi înalte şi foc
Rezistenţă la frecare
2.3.2. Testarea rezistenţei finisajelor 88
Rezistenţa finisajului
Aderenţa finisajului
Rezistenţa vopsirii la lumină
Rezistenţa finisajului la apă
Rezistenţa la transpiraţie a vopsirii
Rezistenţa la curăţare uscată
Îmbătrânirea artificială
Migrarea culorii
2.3.3. Testarea chimică 96
Substanţe volatile în piele
Grăsimi şi substanţe solubile în diclormetan
Substanţe din piele solubile în apă
Aciditatea sau alcalinitatea extractului de apă din piele
Determinarea cenuşii totale
Capitolul 3 99
COMPONENTE DE ÎNCĂLŢĂMINTE ŞI ADEZIVI
3.1. Componente de încălţăminte 99
Ştaiful şi bombeul
Glencul
3.2. Adezivi 103
3.2.1. Tipuri de adezivi utilizaţi în încălţăminte 103
Adezivi în stare lichidă
Termoadezii
5
Adezivi sensibili la presiune

3.2.2. Metode şi mijloace de testare a adezivilor 107
Rezistenţa la desprindere
Rezistenţa la forfecare
Capitolul 4 110
ANSAMBLUL INFERIOR
4.1. Solicitările reperelor ansamblului inferior 110
4.2. Branţul 111
4.2.1. Materiale destinate confecţionării 111
branţurilor
Talpă pentu branţuri
Materiale obţinute din fibre de piele
Materiale obţinute din fibre celulozice
Materiale sintetice impregnate
4.2.2. Metode şi mijloace de testare a branţurilor 112
Absorbţia şi desorbţia de umiditate
Deformabilitatea
4.3. Talpa 118
4.3.1. Materiale destinate confecţionării tălpilor 118
Piei pentru tălpi
Tălpi din cauciuc
Tălpi din etil vinil acetat (EVA)
Tălpi din poliuretan (PU)
Tălpi din policlorură de vinil (PVC)
Tălpi din Nylon
4.3.2. Metode şi mijloace de testare a tălpilor 123
Elasticitatea, alungirea şi ompresibilitatea
Rezistenţa la flexare a tălpii şi a ansamblulu talpă –
branţ
Abraziunea
Duritatea
Compatibilitatea adezivilor cu materiale de talpă şi
aprecierea adezivităţii
6
Rezistenţa la căldură
Cauciucuri şi materile de umplere
4.4. Tocul 130
4.4.1. Materiale destinate obţinerii tocurilor 130
Tocuri din plastic
Tocuri din lemn
Tocuri din flecuri de piele
Tocuri din flecuri de cauciuc
4.4.2. Metode şi mijloace de testare a tocurilor 131
Rezistenţa fixării tocului
Rezistenţa la impact
Capitolul 5 132
CALITATEA ÎNCĂLȚĂMINTEI
5.1. Calculul indicelui de calitate 135
5.2. Încălțămintea ecologică – un concept de calitate 138
integrator
5.3. Metode și mijloace de apreciere a caracteristicilor 151
încălțămintei în ansamblu
CONCLUZII 157
BIBLIOGRAFIE 158
7
ABREVIERI
AFNOR – Asociația franceză de standardizare
ALCA – Asociația americană a chimiștilor pielari
ASTM – Societatea americană pentru testare și materiale
BLC – Confederația britanică a pielarilor
BS(I) – (Institutul) britanic de standardizare
CEC – Comisia Comunității Europene
CEN – Comitetul european de standardizare
CTC – Centrul tehnic piele, încălțăminte, marochinărie
DIN – Standardele industriei germane
DIS – Proiect de standard internațional
EC – Comunitatea Europeană
EEC – Comunitatea Economică Europeană
EFTA – Asociația Europeană a comerțului liber
EU – Uniunea Europeană
EURIS – Uniunea Europeană a Institutelor de cercetare pentru
încălțăminte
FEICA – Asociația europeană a producătorilor de adeziv
GERIC – Grupul european de cercetători din industria de piele
ICT – Consiliul internațional al tăbăcarilor
ICHSALTA – Consiliul internațional al Asociației comercianților de piele
ISO – Organizația internațională pentru standardizare
ITC – Centrul internațional al comerțului
IULTCS – Uniunea internațională a tehnologilor pielară și a societăților
chimiști
IUC – Comisia internațională pentru analize chimice
IUP - Comisia internațională pentru testări fizico-mecanice
IUF - Comisia internațională pentru testarea rezistenței (îmbătrânirii)
SATRA – Asociația de cercetare a comercianților de încălțăminte și
(bunuri - na) înrudite
TC – Comisia tehnică
TG – Grup de acțiune
TNO – Centrul pentru cercetare în pielărie și încălțăminte
VESLIC – Asociația elvețiană a chimiștilor din industria de pielărie
(AH)WG – Grupul de lucru (ad-hoc)
8
Capitolul 1
STRUCTURA ŞI FUNCŢIILE
ÎNCĂLŢĂMINTEI
1.1 Structura încălţămintei
Încălţămintei a apărut din necesitatea protejării omului de efectele

nocive ale mediului. Structura încălţămintei reprezintă totalitatea reperelor
componente, care, funcţie de poziţia în raport cu piciorul, se împart în două
mari categorii:
- Ansamblu superior;
- Ansamblul inferior.
I. Ansamblul superior îl formează reperele care îmbracă partea dorsală a
piciorului şi care la rândul lor se împart în trei grupe, funcţie de poziţia pe care
o ocupă în structura încălţămintei:
- Subansamblul exterior;
- Subansamblul intermediar;
- Subansamblul interior.
I.1.Subansamblul exterior
Când vorbim despre subansamblul exterior ne referim la totalitatea
reperelor care alcătuiesc faţa încălţămintei:
căputa, reper ce se montează în partea antero – dorsală a
încălţămintei, poate fi obţinută dintr-un singur reper sau secţionată, alcătuită
din căpută şi vârf sau din liră şi fâşie;
carâmbul, acoperă părţile laterale ale piciorului poate fi
confecţionat din unul sau mai multe repere, prezintă de regulă la partea
superioară gulerul, iar în partea posterioară ştaiful;
limba, are rolul de a acoperi şi proteja zona ristului;
vipuşca, montată la spate cu scop de întărire;
burduful.
Aceste repere se pot confecţiona din piei naturale, piei sintetice,
înlocuitori de piele şi materiale textile (ţesături, tricoturi, neţesute).
I.2. Subansamblul intermediar
Subansamblul intermediar cuprinde o serie de repere plasate între
subansamblul exterior şi interior şi poate fi alcătuit din: căptuşeli interioare,
ştaif şi bombeu.
Căptuşelile interioare au rolul de a întări anumite repere sau se pot
aplica pe toată suprafaţa căputei şi carâmbilor, scopul aplicării lor este acela de
a creşte grosimea şi rezistenţa materialelor de faţă. Materialele utilizate în
9
acest scop sunt ţesăturile şi neţesutele cu stabilitate dimensională bună,

termoadezive.
Ştaiful se montează în zona de călcâi şi se utilizează în scopul menţinerii
formei spaţiale a încălţămintei şi pentru a fixa piciorul asigurând echilibrul în
statică şi dinamică. Din acest motiv, materialele folosite trebuie să prezinte o
rigiditate crescută: talpă din fibre de piele, materiale textile impregnate şi
acoperite cu polimeri termoplastici, staifuri injectate din polimeri.
Bombeul se montează pe partea anterioară a căputei, cu rolul de a
menţine forma spaţială a vârfului după scoaterea încălţămintei de pe calapod şi
în timpul purtării. Şi pentru acest reper, materialele utilizate trebuie să prezinte
o rigiditate mărită şi de aceea se utilizează materiale textile (ţesături sau
neţesute) impregnate cu diverşi polimeri termo – plastici sau solvento –
plastici, cu latex şi acoperite cu o peliculă de polimer termo – plastic.
I.3. Subansamblul interior
Subansamblul interior mai poartă denumirea generică de căptuşeală şi
este alcătuit din repere de formă diferită, confecţionate din materiale diferite
funcţie de felul şi destinaţia produsului. Reperele sunt: căptuseala exterioară a
căputei, care în sezonul cald se recomandă să se realizeze din materiale textile
(ţesătură, tricot, neţesut) din fire de bumbac sau celofibră cu proprietăţi
igienice foarte bune, iar pentru sezonul rece din materiale cu rezistenţă termică
ridicată cum ar fi tricotul flauşat, blana naturală sau sintetică, spuma
poliuretanică. Căptuşeala exterioară a carâmbilor, datorită faptului că este
supusă unei puternice uzuri prin frecare, se recomandă să fie din piele (meşină
sau şpalt) sau din înlocuitori de piele.
II. Ansamblul inferior este format din reperele situate pe suprafaţa
plantară a piciorului şi este la rândul său alcătuit tot din trei subansabluri:
Subansamblul interior
Subansamblul intermediar
Subansamblul exterior.
II.1. Subansamblul interior
Reperele subansamblului interior sunt: branţul, acoperişul de branţ,
întăritura de branţ, glencul şi talonetul.
Branţul este reperul care constituie suprafaţa de reazem a piciorului, are
forma suprafeţei tălpii şi se confecţionează fie din piele (sortimente de gât şi
poale), fie din înlocuitori de piele, cum ar fi talpa din fibre de piele sau talpa din
fibre celulozice.
Întăritura de branţ, după cum spune şi numele, se utilizează pentru
întărirea branţului în zona de călcâi sau călcâi şi glenc şi se obţine din carton
dur.
Pentru asigurarea unui contact mai plăcut între picior şi suprafaţa de
sprijin şi pentru a înfrumuseţa produsul, reperele anterior prezentate sunt
acoperite de acoperişul de branţ confecţionat, de regulă, din acelaşi material cu
căptuşeala exterioară a carâmbilor.
Glencul este o bandă metalică profilată cu o nervură care-i creşte
rigiditatea şi care se fixează pe branţ, prin intermediul unor orificii.
II.2. Subansamblul intermediar
Elementele componente ale subansamblului intermediar sunt:
umplutura, glencul, rama şi platforma.
10
Umplutura are rolul de a astupa golurile create de rabaterea rezervelor,

precum şi cele rezultate în urma montării ramei. Pentru umplutură se
recomandă materiale cu capacitate de absorbţie şi desorbţie bune: deşeuri de
piele sau fibrotex, spumă poliuretanică, deşeuri de cauciuc.
Glencul îl găsim în componenţa subansamblului intermediar atunci când
este fixat deasupra întăriturii de branţ şi este metalic pentru o înălţime de toc
mai mare de 30 mm, iar dacă înălţimea tocului este mai mică de 30 mm atunci
se utilizează glencuri de lemn, amplasate peste întăritură (în acest caz glencul
aparţine subansamblului interior).
Rama este un reper cu rol preponderent estetic şi se fixează prin
coasere de celelalte repere. Pentru ramă se recomandă să se utilizeze piei,
poale sau gât, tăbăcite pentru rame.
Platforma sau talpa interioară se obţine din materiale foarte flexibile,
cum ar fi plăcile de cauciuc microporos, spumă poliuretanică de o anumită
rigiditate.
II.3. Subansamblul exterior
Acest subansamblu este alcătuit din repere ce vin direct în contact cu
suprafaţa de reazem: talpa, pingeaua, tocul şi rama.
Talpa este reperul solicitat cel mai intens la frecare şi de aceea se
impune ca materialele utilizate să fie rezistente la uzură, dar în acelaşi timp să
permită o bună izolaţie termică, să prezinte proprietăţi igienice bune, să aibă o
bună aderenţă dar să fie şi uşoare şi flexibile pentru a nu solicita purtătorul. Din
punctul de vedere al proprietăţilor igienice şi de confort se recomandă tălpile
din piele, talpă crupon obţinută prin tăbăcirea vegetală a pieilor bovine. Tălpile
din piele prezintă însă inconvenientul unei rezistenţe reduse la uzură de 130 –
160 de zile, din acest motiv ele se folosesc într-un procent mic, locul rămas
liber fiind ocupat de tălpile din înlocuitori: cauciuc termoplastic, poliuretani,
policlorură de vinil, cauciucuri compacte sau microporoase.
Pingeaua are rolul de a creşte rezistenţa termică în zona anterioară a
încălţămintei.
Tocul este un reper şi el puternic solicitat la uzură, comprimare şi şocuri
şi poate fi realizat dintr-un singur reper sau mai multe (toc de flecuri).
Materialele utilizate în mod curent sunt: lemn, lemn cu metal, diverse mase
plastice.
Rama apare ca element al subansamblului exterior atunci când este
fixată prin lipire.
11
1.2. Atributele, funcţiile şi cerinţele încălţămintei
„Bine” pentru un produs de încălţăminte înseamnă comod, uşor, uscat,

cald, flexibil, frumos, conform modei, conform posibilităţilor financiare. În
spatele fiecărei semnificaţii pe care utilizatorul – purtător o dă noţiunii de „bine”
se află fie proiectarea, fie execuţia, fie materialele. În proporţii egale toate
concură la „succesul” produsului.
Daca noţiunile cu privire la calitate se referă la produs, noţiunea de confort se
refera la picior ; calitatea este a încălţămintei în vreme ce confortul sau mai
exact disconfortul este o stare resimţită la nivelul membrelor inferioare şi care
are repercusiuni asupra stării generale a organismului. O abordare separată a
celor doua aspecte nu este incorectă, dar cu siguranţă este incompletă.
Tab.1 – Atributele, funcţiile şi cerinţele încălţămintei 1

Atribute Funcţiile Cerinţe
încălţămintei
Confort Funcţia fiziologico- • Izolaţie/protecţie termică
igienică • Comportarea la umiditate
(sanogenetică) (Absorbţia, desorbţia)
• Permeabilitate la aer, vapori
• Flexibilitatea
• Acţiune non-alergenică
Funcţia dimensională • Masa produsului
• Încadrarea în gama dimensională
• Încadrarea în limitele efectului
dinamic specific
• Stabilitatea dimensională
Funcţia biomecanică • Susţinerea bolţii piciorului
• Distribuirea presiunilor pe suprafaţa
de sprijin
• Echilibru ortostatic şi în dinamică
• Menţinerea funcţionării articulaţiilor
• Incadrarea în limitele efectului
dinamic specific
Funcţia ergonomică • Absorbţia şocului
• Formarea patului piciorului
• Gradul de alunecare pe diferite
suprafeţe (gheaţă, mediu umed,
gresie, parchet etc.)
• Uşurinţă la încălţare-descălţare
• Corespondenţa dimensională picior-
încălţăminte
• Strângerea/fixarea pe picior
Performanţă Funcţia de fiabilitate • Rezistenţa îmbinărilor şi a
în purtare (caracteristici privind materialelor la solicitări mecanice
rezistenţa la purtare) • Rezistenţa la uzură
• Rezistenţa finisajelor
1
Dragomir A., Mihai A. (2007), Analisis of the footwear attributes, characteristics and
requirements in the context of the new product strategy, CORTEP’07, Buletinul Institutului
Politehnic Iasi, Topul LIII, Fas.5: 227-233
12
Funcţia de • Comportarea la spălare

mentenanţă • Comportarea la acţiunea produşilor
(caracteristici de chimici de întreţinere
întreţinere)
Funcţia de protecţie • Gradul de acoperire a piciorului
• Protecţie contra acţiunilor
traumatice provocate mecanic
• Protecţia contra agenţilor de mediu
Aspect şi Funcţie gnoseologică • Informaţii despre produs (preţ,
conţinut mărime, lărgime, natura materiilor
stilistic prime, condiţii de întreţinere)
• Informaţii despre firma-brand
• Informaţii despre consumator
(personalitate, stil)
Funcţia stilistic- • Concepţia stilistică
compoziţională • Concepţia constructivă (sortiment,
variantă de proiectare)
Aceste atribute se analizează în raport cu preţul produsului. Putem

spune că preţul este şi el un atribut al produsului. Totodată importanţa
atributelor se modifică în funcţie de utilizator, de destinaţia produsului, dar şi
de preţ. Spre exemplu, pentru un cumpărător femeie caracteristicile referitoare
la aspect şi conţinut estetic vor fi mai importante decât cele referitoare la
performanţa în purtare sau confort. În concluzie ea va fi dispusă să plătească
un preţ mai mare pentru a fi „în pas cu moda” chiar dacă produsul pe care îl
achiziţionează prezintă caracteristici de confort reduse. Acest tip de client
preferă să „sacrifice” confortul pentru aspect iar durabilitatea produsului nu o
preocupă pentru că odată ieşit din modă (6 luni), produsul de încălţăminte
respectiv nu mai are nici o valoare fiind depăşit moral. Acelaşi client are un
comportament diferit atunci când va lua decizia achiziţionării unui produs
pentru drumeţii montane. Va fi mult mai atentă la caracteristicile de confort şi
va pretinde de la produs să reziste cât mai mult. Va fi dispusă să renunţe la o
parte din „exigenţele estetice”, plătind un preţ superior pentru a-şi satisface
nevoile de ordin funcţional.
Caracteristicile unui produs de încălţăminte pot fi clasificate în:
caracteristici de bază sau fundamentale, caracteristici suplimentare şi
caracteristici excepţionale.
Prin caracteristici de bază sau fundamentale se înţeleg acele
caracteristici ale unui produs de încălţăminte fără de care ar fi de neconceput
produsul. Aceste caracteristici alcătuiesc încălţămintea etalon.
Caracteristicile suplimentare sunt acele caracteristici care cresc calitatea
produsului şi satisfacţia cumpărătorului – client. Aceste caracteristici sunt cele
asupra cărăra se poate interveni prin diversificare, inclusiv într-un sistem de
design şi marketing în care cumpărătorul joacă un rol activ, prin
autoproiectarea produsului dorit.
Caracteristicile excepţionale conferă produsului de încălţăminte anumite
proprietăţi care-l introduc în clasa de încălţăminte specială. Ea nu se adresează
purtătorului obişnuit, ci unui client cu nevoi speciale de ordin medical,
funcţional sau estetic.
13
Caracteristici
excepţionale
Caracteristici suplimentare
Caracteristici de bază / fundamentale
Fig.1 – Piramida caracteristicilor2
Toate cele trei atribute au elemente care se pot regăsi la baza, la

mijlocul sau la vârful piramidei.
Asigurarea funcţiei fiziologico – igienică se referă la menţinerea unui
microclimat în interiorul încălţămintei (umiditate relativă 65%, temperatură 21
– 23°C, 0,8% CO2) dependent de natura şi proprietăţile materialelor (capacitate
de absorbţie, permeabilitate la aer şi vapori) precum şi de structura produselor.
Încălţămintea trebuie să permită un masaj la nivelul piciorului, să nu
îngreuneze circulaţia şi să echilibreze sistemul nervos.
Dintre caracteristicile ce definesc confortul, cele referitoare la încadrarea
în gama dimensională precum şi cele biomecanice intră în categoria însuşirilor
de bază. Nimeni nu îşi propune să achiziţioneze un produs de încălţăminte care
să nu i se potrivească din punct de vedere dimensional, aşa cum orice produs
de încălţăminte trebuie să asigure susţinerea bolţii longitudinale, să protejeze
articulaţiei gambă – picior şi să faciliteze echilibrul în sprijin ortostatic bilateral.
Conform normelor de calitate impuse în plan internaţional, orice produs de
încălţăminte trebuie să asigure echilibrarea încărcărilor pe suprafaţa de reazem.
De asemenea, funcţie de destinaţie, orice produs de încălţăminte este proiectat
să asigure un anumit grad de protecţie a piciorului. Apărarea contra acţiunilor
traumatice şi contra agenţilor admosferici obişnuiţi sunt cerinţe la care trebuie
să răspundă orice articol de încălţăminte.
Încălţămintea, ca şi îmbrăcămintea, este purtătoarea unor anumite
informaţii cu privire la statutul social al purtătorului, la poziţionarea sa în timp
şi în spaţiu şi din acest motiv elemete aparţinând de aspect şi conţiut stilistic
vom întâlni în fiecare din cele trei niveluri ale piramidei caracteristicilor.
Produsul etalon obţinut are următoarele însuşiri:

- confort
1. caracteristici dimensionale
• încadrarea în gama dimensională
• încadrarea în limitele efectului dinamic specific
• stabilitatea dimensională
2
Idem 1
14
2. caracteristici biomecanice
• susţinerea bolţii longitudinale a piciorului
• echilibrului în statică şi dinamică
• menţinerea funcţionării articulaţiei gambă – picior
• echilibrarea încărcărilor pe suprafaţa de reazem
- performanţă în purtare
1. caracteristici de apărare
• apărarea contra acţiunilor traumatice
• apărarea contra agenţilor admosferici obişnuiţi
Caracteristicile suplimentare sunt cele care fac obiectul diversificării şi
asupra cărora se poate interveni prin materialele alese, varianta constructivă
utilizată, sistemul de confecţii ales şi prin concepţia stilistică care cuprinde:
elementele de design (linie, formă, culoare, suprafeţe), principiile în design
(armonie, unitate, echilibru), încadrarea în tendinţele modei, preferinţa
vestimentar – stilistică).
15
Capitolul 2
ANSAMBLUL SUPERIOR
2.1. Solicitările reperelor ansamblului superior în
corelaţie cu biomecanica şi fiziologia piciorului
Reperele ansamblului superior sunt supuse la solicitări diferite funcţie de

poziţia în sistem şi de locul ocupat de reper în raport cu piciorul.
Numeroşi cercetători, încă din anii 70, s-au ocupat cu studierea
variaţiilor dimensionale ale piciorului, (lungimi, lăţimi, perimetre) în cursul unei
zile, în timpul mersului precum şi a cauzelor ce determină aceste variaţii. Acesti
parametri au fost studiaţi în special de Diebschiag, Atzler şi Herbst care au
demonstrat că variaţiile în volum ale piciorului sunt în jur de 4% în cursul zilei
când piciorul este în repaus, explicând că acest lucru se datorează în principal
presiunii ortostatice a sângelui şi hemodinamicii venelor. În literatura de
specialitate sunt voci care apreciază creşteri volumice mai ridicate de 2 – 10%
şi chiar 15%.
Studii serioase realizate de Diebschiag au dus la concluzia că materialele
faţă pot fi supuse la 2 tipuri de alungiri provenite din două surse diferite de
variaţii dimensionale ale piciorului:
- cele care provin din umflarea piciorului şi care sunt de 4% în volum şi
2% în lungime;
- cele care provin din strivirea piciorului pe durata mersului.
Tab.2 – Varierea dimensională a parametrilor piciorului 3

Simbolizare Parametru Variere
dimensională %
L - Lungimea amprentei 1,1
Pd - Perimetrul degetelor 1,4
Pc - Perimetrul cambrurii 1,5
Pr - Perimetrul la rist 1,2
Ld - Lăţimea articulaţiei degetelor 2,1
Lt - Lăţimea talonetului 1,9
Lc - Lăţimea cambrurii 2,3
Studiile efectuate de Bernard au permis evaluarea variaţiilor liniare ale
piciorului între poziţia aşezat şi poziţia în picioare şi într-un caz şi în celălalt,
3
Boulanger J.-P., Bony M., Querio M. (1995), Le confort de la chaussure: Une notion mesurable?
A Matériaux à dessus et doublures. 3 Les propriétés physico-mécaniques et le confort, La chaussure
et le confort: 44 - 63, C.T.C. - Lyon, Franţa
16
membrele inferioare aflându-se în contact cu solul, greutatea ce acţionează

asupra lor fiind egală. Măsurătorile efectuate pe un eşantion reprezentativ de
500 persoane arată că alungirile liniare sunt cuprinse între 1,5 – 2%, ceea ce
duce la concluzia că atunci când asupra unui singur picior acţionează întreaga
greutate corporală, alungirile ar fi de 3 – 4% (Fig.2).
În cazul purtării de sarcini suplimentare creşterile dimensionale ale
piciorului atât în sens longitudinal cât şi în sens transversal sunt de 1 – 3 mm
pentru lungimea amprentei, de 1 – 7 mm pentru lăţimea la degete, iar
perimetrul la degete se modifică cu 4 – 12 mm. Aceste creşteri dimensionale se
explică prin capacitatea bolţii piciorului de a se aplatiza şi a ţesutului moale de
a se comprima şi dilata transversal, precum şi prin distanţarea capetelor
anterioare ale metatarsienelor. Mersul îndelungat determină şi el în timp
modificări ale dimensiunii piciorului, dar în sens negativ, determinând scăderea
în lungime a acestuia cu 1,5 – 5 mm şi a lăţimii la degete cu 3 – 3,5 mm.
Modificări dimensionale apar la fiecare pas.
Prin pas se înţelege distanţa dintre două poziţii succesive identice ale
aceluiaşi membru. În timpul mersului are loc o trecere a membrelor inferioare
prin poziţii succesive de picior în reazem şi picior oscilant (fig.2a, 2g). În etapa
de picior în reazem putem identifica trei faze distincte:
- impactul (fig.2b);
- reazemul pe întreaga plantă (fig. 2c, 2d, 2e);
- propulsia (fig. 2f).
Fig.2 – Fazele mersului4
Cele mai mici modificări se întâlnesc la piciorul oscilant iar cele mai mari
la piciorul în reazem în faza de propulsie. În această fază zona de călcâi şi zona
intermediară a piciorului înregistrază o scădere a lungimii cu până la 5 mm, iar
zona degetelor o creştere a lungimii cu 15 – 17 mm.
În concluzie, se poate considera că dimensiunile piciorului pot varia în
volum în medie cu 5 – 6% pe durata zilei, cu 2% datorită poziţiei ortostatice şi
2 – 4% datorită mersului. Din cauza faptului că modificările dimensionale ale
încălţămintei nu pot fi puse decât pe seama feţelor care reprezintă circa 60 –
4
Mălureanu G., Mihai A. (2003), Bazele proiectării încălţămintei, Editura PERFORMANTICA,
Iaşi
17
70% din perimetrul încălţămintei se apreciază că domeniul de extensie cotidian

este de 8%.
Astfel, reperele subansamblului exterior al ansamblului superior sunt
supuse la solicitări de alungire longitudinală şi transversală, precum şi la
încovoiere. Căputa este reperul cel mai puternic solicitat datorită deformărilor
transversale şi longitudinale ale piciorului la trecerea din statică în dinamică. În
acelaşi timp zona anterioară a încălţămintei este supusă şi la încovoiere,
producând pe feţe cute perpendiculare pe axa longitudinală a piciorului sau sub
un unghi de 85 - 120˚ şi de mărime diferită funcţie de grosimea materialului,
între 0,5 – 1 mm pentru materiale moi şi 5 – 10 mm pentru cele rigide.
Carâbii sunt mai puţin solicitaţi în comparaţie cu căputa, principala
solicitare a carâmbilor este la alungire pe direcţie diagonală. Această solicitare
apare datorită creşterii dimensiunii transversale a piciorului, dar şi datorită
curbării încălţămintei în timpul mersului, cu precădere în faza de propulsie. Cu
cât ansamblul inferior este mai rigid, cu atât forţa cu care acţionează piciorul
asupra carâmbilor este mai mare.
În timpul mersului, reperele încălţămintei care acoperă articulaţia tibio –
astragaliană, sunt supuse la încovoiere determinând apariţia de cute inestetice
în zona respectivă. Încălţămintea trebuie să permită o mişcare naturală şi
nesolicitantă asupra piciorului iar articulaţiile nu trebuiesc împiedicate sa
efetuieze mişcările fireşti, normale, naturale, impuse de efectuarea paşilor.
Reperele exterioare ale ansamblului superior sunt supuse nu doar la
solicitări provocate din interior de către picior ci şi la acţiuni exterioare,
datorate condiţiilor de mediu. Asupra reperelor exterioare acţionează
umiditatea, temperatura, precum şi obiectele de care se loveste încălţămintea
în timpul mersului şi care determină obosirea materialului. În primul rând,
reperele exterioare ale încălţămintei sunt supuse la abraziune, la zgâriere şi
înţepare în zona de vârf dar şi la frecare în zona carâmbul interior.
Reperele subansamblului intermediar au rolul de a menţine forma
spaţială a încălţămintei.
Căptuşelile intermediare au menirea de a rigidiza reperele de feţe de
grosime mică şi de a da astfel stabilitate formei spaţiale.
Ştaiful este un detaliu a cărui deteriorare face ca încălţămintea să devină
inutilizabilă. Din acest motiv el trebuie confecţionat din materiale de foarte
bună calitate care să-şi menţină forma pe toată durata utilizării produsului
respectiv cu atât mai mult cu cât el este supus şi unei solicitări de alungire pe
direcţie verticală, datorată deplasării călcâiului sus – jos în timpul încovoierii în
articulaţiile metatarso - falangiene. Totodată ştaiful este supus şi la frecare
datorită aceleeaşi mişcări şi la încovoiere pe marginea branţului atunci cînd ia
contact cu solul în primul moment al reazemului când tocul este înclinat sub un
unghi de 10˚.
Bombeul are rolul de a păstra forma zonei de vârf şi de a proteja zona
degetelor de acţiunile mecanice din exterior. Este deci supus la acţiuni atât din
interior cât şi din exterior. Presiunea exercitată de către degete, în mod special
de degetul mare, determină uzura feţelor, iar dacă bombeul lipseşte această
presiune se exercită direct asupra reperelor exterioare.
Ca şi celelalte repere, căptuşelile ce formează subansamblul interior şi
care acoperă zona anterioară a piciorului sunt supuse la alungire şi la
încovoiere, dar şi la frecare în regiunea degetului mic. Uzura prin frecare se
18
manifestă la valoare maximă în zona de călcâi, dar într-o măsură mai mică şi la
marginea superioară a deschiderii încălţămintei.
Pe lânga acţiunile de natură fizico – mecanică asupra căptuşelilor dar şi asupra
celorlalte ansambluri ale încălţămintei, acţionează temperatura şi umiditatea
degajate de picior.
Astfel, organismul uman produce zilnic în urma proceselor metabolice o
cantitate de căldură echivalentă cu minim 1500 Kcal care trebuie eliminată
deoarece altfel se înregistrează o creştere a temperaturii corpului cu 1 C pe
oră. Fenomenul de mai sus este datorat procesului de transpiraţie.
Pe suprafaţa pielii piciorului sunt plasate canalele glandelor sudoripare,
densitatea de repartiţie a acestor glande nu este uniformă. Pe suprafaţa
plantară a piciorului sub capetele oaselor metatarsiene şi sub degete întâlnim
densitatea maximă, 300 – 350 glande/cm2, iar sub maleola externă, în jur de
150 glande/cm2.
După studiile conduse de Herfeld 5 piciorul în repaos elimină în medie
cca 30g/h umiditate la 20 C şi 50 g/h la 30 C, iar după Mitton6, umiditatea
eliminată de picior poate ajunge la aproximativ 60 – 70 g/h în timpul mersului.
Există şi opinii care susţin valori mai mici ale transpiraţiei. O serie de studii
efectuate de specialişti ruşi au relevat nivele ale transpiraţiei produse în condiţii
de efort redus de 1 – 2 g/h, pentru efort moderat de 3 – 4 g/h, iar pentru efort
intens de 10 – 12 g/h. S-a determinat experimental de atre Gran7 că 40% din
această transpiraţie va fi eliminată prin mişcarea de pompare a piciorului, 10 –
15% prin difuzie, iar restul de 45 – 50 % va fi absorbit de branţ. Este foarte
important, pentru a menţine starea de confort a piciorului, ca cea mai mare
parte a umidităţii să fie eliminată în cursul mersului, iar aceasta depinde în
bună măsură de capacitatea de absorbţie şi desorbţie a materialelor primului
strat, aceasta conducând la uscarea pantofului după descălţare în 6 – 8 ore la
temperatura ambientală de 20 C şi umiditatea relativă de 55 – 60%.
De pe suprafaţa pielii piciorului se elimină şi CO2, care, deşi într-o
cantitate redusă, confirmă acel proces de respiraţie de la nivelul pielii.
Cantitatea de CO2 eliminată de picior este dependentă de temperatura
mediului: la o temperatură de 33°C degajările sunt de 0,5 mg/h, iar la 38,5°C
de 1,2 – 1,5 mg/h.
La nivelul piciorului mai apar şi degajări de căldură care pentru piciorul
neîncălţat sunt de 20 cal/h, în vreme ce pentru piciorul acoperit cu un ciorap se
înjumătăţesc. Sub efectul umidităţii aceste pierderi de căldură se măresc şi de
aici importanţa eliminării transpiraţiei.
Pe suprafaţa gambei temperatura este cu 2 – 3 grade mai mare decât
pe suprafaţa dorsală a piciorului, unde temperatura este cu 3 – 4 grade mai
mare decât pe suprafaţa plantară.
În consecinţă, în alegerea materialelor trebuie avut în vedere ca
structurile realizate să permită eliminarea umidităţii şi a căldurii excedentare în
anotimpurile călduroase şi izolarea termică a piciorului în anotimpurile reci.
5
Herfeld H., Königfeld G (1964), Leder-u. Häutemarkt 15: 306, 16: 250
6
Mitton R.G. (1947), J.Soc.Leather Trades Chem. 31: 44
7
Gran G. (1959), J.Soc.Leather Trades Chem. 43: 182
19
2.2. Materiale destinate confecţionării ansamblului

superior
2.2.1. Materiale pentru feţe

Piei pentru feţe
Înlocuitori de piele pentru feţe
PIEI PENTRU FEŢE
Pieile pot proveni de la orice animal, pasăre, peşte sau reptilă, dar
numai câteva sortimente sunt frecvent utilizate în producerea încălţămintei.
Pielea naturală este o unitate anatomică formată din ţesuturi de natură
diferită, asociate în vederea îndeplinirii funcţiilor care o caracterizează. Este
alcătuită din trei straturi: epidermă, dermă, hipodermă, străbătute de canale,
ce conţin firul de păr care străbate stratul papilar, glande sebacee, glande
sudoripare şi muşchii electori.
Pentru industria pielii şi confecţiilor din piele, stratul care prezintă
importanţă este derma, reprezentând aproximativ 85% din grosimea pielii, şi
care, prin îndepărtarea epidermei şi a hipodermei, este transformată în piele
gelatină, ca apoi din ea să fie obţinută pielea tăbăcită, prin supunerea pielii
gelatină la operaţii de tăbăcire şi finisare.
Derma este formată din împletiri de fibre tridimensionale alcătuite din
molecule de colagen, cu o organizare structurală de tip cuaternar, dar şi din
spaţii libere, umplute cu substanţă interfibrilară.
Derma la rândul său este alcătuită din două straturi: papilar şi reticular.
Stratul papilar este constituit din ţesut conjunctiv mai tânăr ce conţine
fibre colagenice fine (C), dispuse paralel cu suprafaţa, cu un grad avansat de
împachetare şi fibre elastice care formează o reţea proprie asemănătoare unei
armături. Stratul papilar este puternic vascularizat şi prezintă numeroase
ondulaţiuni înfipte în epiderm numite papile, care dau aspectul feţei pielii.
Datorită structurii sale, are o rezistenţă mecanică şi chimică mai mare decât
restul ţesutului colagenic al dermei.
Stratul reticular, stratul de susţinere al papilarului, este alcătuit din
fascicole groase de fibre colagenice (D) care sunt orientate paralel şi
perpendicular pe suprafaţa epidermei, formând o structură tridimensională
neregulată şi densă, conţinând spaţii libere mult mai mici decât stratul papilar,
uniform distribuite în grosime.
Această structură specifică pielii îi conferă o serie de proprietăţi
remarcabile, greu de reprodus. Prin tăbăcire, pielea naturală este transformată
în pielea tăbăcită. Pielea tăbăcită este un sistem bifazic, solid – gaz, în care faza
solidă conţine macromolecule de colagen organizate în fascicole de fibre, iar
faza gazoasă este formată din spaţii goale, formate în împletitura fibroasă
colagenică, formând un sistem capilaro – poros, cu pori deschişi sau parţial
deschişi, intercomunicabili, traversând derma de la o suprafaţă la alta cu un
diametru mediu de 2 – 5 - 104 Å.
Structura chimico – morfologică a pielii tăbăcite stă la baza utilizării sale
în diverse domenii prin aceea că este insolubilă în apă şi solvenţi organici, are o
hidrofilie crescută, putând absorbi o cantitate de vapori de apă egală cu 30%
din greutatea ei fără a creea senzaţia de umed la pipăire, prezintă
20
permeabilitate la aer şi vapori de apă, iar desorbţia umidităţii are loc rapid, în
cca 2 – 6 ore. Pielea tăbăcită este un bun izolator termic, cu o rezistenţă
chimică mărită la agenţi uzuali.
Stratul de faţă, conferă pielii rezistenţă la uzură şi impermeabilitate la
apă un timp suficient de îndelungat, corespunzător duratei medii de utilizare a
articolelor de piele în mediu lichid, dar în acelaşi timp acest strat permite
trecerea în exterior a transpiraţiei. Stratul papilar este cel care asigură tuşeul şi
proprietăţile de izolare termică precum şi preluarea unei mari cantităţi de
umiditate, datorită structurii sale poroase. Stratul reticular, conferă
comportament reologic şi rezistenţă mecanică, permiţând în acelaşi timp să se
preia vaporii de apă rezultaţi în procesul transpiraţiei, asigurând în acest fel
reglarea temperaturii corpului.
În confecţionarea încălţămintei cele mai utilizate piei sunt: pieile de viţel
(box), pieile de bovine mari, pieile de porc, pieile de ovine şi caprine cu grosimi
între 0,5 mm şi până la 4 mm pentru încălţămintea grea.
Pieile destinate confecţonării încălţămintei se diferenţiază şi după metoda de
tăbăcire în :
- piei tăbăcite în crom: subţiri, uşoare, moi, extensibile, prezintă o bună
rezistente la acţiunea acizilor şi a bazelor, la temperaturi ridicate, la sfâşiere
şi la rupere, dar prezintă şi carateristici igienice bune;
- piei tăbăcite vegetal: pline, groase, grele, mai puţin elastice decât pieile
tăbăcite în crom, flexibile în admosferă de aer uscat şi plastice sub acţiunea
umidităţii;
- piei tăbăcite combinat.
Sortimente de piei pentru feţe de încălţăminte 8

A) Piei tăbăcite cu săruri de crom
Tab.3 – Sortimente de piei tăbăcite cu săruri de crom

Nr. Tip Sortiment
crt.
1. Piei de bovine - piei box:
- box cu faţă naturală
finisat tip „anilină” şi tip „semianilină”
- box cu faţă corectată
- box cu faţă naturală:
- piei napa
- piei tip softy
- piei satin
- piei cu faţă contractată
- piei lac
- piei şi şpalt velur
- piei nubuc
- piei hunting
- piei albe
- piei bufo
- piei bizon:
- bizon uns
8
Chiriţă Gh., Chiriţă M. (1999), Tratat de chimie şi tehnologia pieilor şi blănurilor, Editura
„GH.ASACHI”, Iaşi
21
- bizon neuns
- şevroul
2. Piei de porcine - piei presate
- piei napa
- piei nubuc
- piei softy
- piei tip bizon
- piei cona
- piei velur
3. Piei de caprine - piei şevro
- piei napa
- piei velur
4. Piei de ovine - piei şevro
- piei velur
5. Piei de cabaline - piei nubuc
Boxul este cel mai utilizat sortiment pentru confecţionarea feţelor de

încălţăminte şi se obţine din piei bovine de toate categoriile de greutate. Se fabrică
sub formă de piei întregi, canate, poale şi gât având grosime de 0,5 – 2,2 mm de
diverse culori, albe sau negre.
Boxul cu faţă naturală finisat tip „anilină” sau „semianilnă” este superior boxului
finisat clasic. Pieile sunt moi, pline, suple, cu faţă deasă şi fină, fără defecte, cu o
vopsire de fond uniformă şi pelicule de acoperire foarte fine care nu modifică
proprietăţile igienice ale pielii (permeabilitatea la aer şi vapori) şi nici nu ascund
aspectul natural al feţei.
Boxul cu faţă corectată a apărut odată cu utilzarea pieilor grele de bovine pentru
feţe de încălţăminte, datorită necesităţii acoperirii unor defecte de suprafaţă sau a
aspectului neplăcut al feţei cu o peliculă mai groasă de finisaj. Faţa corectată prin
şlefuire şi acoperire cu peliculă oferă o suprafaţă mult mai uniformă în toate zonele
topografice şi deci un randament mai bun la croire dar diminuiază considerabil
caracteristicile igienice ale pielii. Aceste piei sunt pline, cu o moliciune moderată şi
cu un aspect uniform şi se egalizează pentru a rezulta piei finite cu grosimi de 1,5 –
2,8 mm.
Din categoria boxului cu faţă naturală fac parte sortimentele piele napa, tip
softy şi satin. Pieile napa sunt piei cu faţă plină, moi, suple şi cu faţă netedă, mai
fine şi de calitate superioară celor tip softy. Diferenţele dintre cele trei sortimente
ţin mai mult de procesul de tăbăcire decât de aspect şi caracteristicile finale.
Pieile velur se pot obţine din piei bovine, caprine, ovine şi porcine prin
şlefuire pe partea cărnoasă sau din şpalturile rezultate prin şpăltuirea pieilor
cromate. Sunt piei moi, catifelate, cu spic mic, des şi uniform, prezintă
caracteristici chimice şi fizico – mecanice inferioare boxului. Sunt produse în
grosimi între 0,6 – 2,4 mm.
Tot un sortiment velurat este şi huntingul, obţinut din piei de bovine
tăbăcite în crom şi finisate pe partea cărnoasă. Spre deosebire de velur, huntingul
are spicul mai mare, este mai ferm, mai plin.
Nubucul se obţine din piei de bovine, cabaline şi porcine, din piei care au
defecte de suprafaţă şi care prin şlefuire cu hârtie abrazivă cu granulaţie mare şi
apoi cu granulaţie fină devin moi la pipăit şi cu faţă uniformă şi fină.
22
Prin şlefuire pe faţă din piei bovine tăbăcite în crom se obţine şi sortimentul
bufo. Bufo este o piele moale, plină, cu structură deasă, utilizată, în special pentru
încăţămintea de iarnă.
Pieile de tip bizon se obţin din piei bovine prin tăbăcire în crom şi
retăbăcire vegetală şi funcţie de intensitatea gresării se obţine bizonul neuns
(gresat normal) şi bizonul uns (gresat intens). Bizonul uns este o piele de calitate
bună, utilizat în confecţionarea feţelor de încălţăminte cu destinaţie specială
(bocanci, încălţăminte de protecţie) care necesită pe lângă caracteristici de
rezistenţă superioare şi rezistenţă bună la apă, datorită conţinutului mare de
substanţe grase necombinate şi o permeabilitate redusă la vapori de apă.
Rezistenţa la alungire şi la crăpare a feţei sunt superioare bizonului neuns. Acest
sortiment nu se finisează cu vopsele de acoperire, ca aspect are un desen uniform,
presat, caracteristic. Bizonul neuns este un sortiment de piei pentru feţe de calitate
redusă, obţinut din piei de bovine cu defecte de faţă şi care nu pot fi utilizate
pentru obţinerea altor sortimente de piei pentru încălţăminte. Bizonul neuns poate
fi cu faţă naturală sau corectată.
Pielea lac se obţine din piei sau şpalturi bovine cu structură deasă şi
tăbăcite în crom, finisate prin lăcuire cu lacuri pe bază de nitroceluloză sau
poliuretan. Sunt piei cu proprietăţi superioare de utilizare şi durabilitate dar care,
datorită peliculei de lac, nu prezintă permeabilitate la aer şi vapori.
Şevroul este obţnut din piei de caprine şi ovine. Şevroul din caprine este un
sortiment de piele fină, plină şi elastică, cu tuşeu moale şi faţă netedă şi lucioasă.
Şevroul poate fi obţinut în varianta cu faţă naturală, finisat „anilină” sau
„semianilină”, cu luciu accentuat şi tip napa, dar şi cu faţă corectată. Prezintă
caracteristici fizico – mecanice apropiate boxului (rezistenţă la tracţiune, la
crăparea feţei, la sfâşiere) şi o rezistenţă bună a vopsirii la frecare umedă şi uscată.
Pieile de porcine sunt piei cu caracteristici fizico – mecanice inferioare pieilor
bovine datorită microstructurii lor specifice. Se prelucrează prin tăbăcire în crom, cu
faţă naturală, corectată sau velurată, în grosimi de la 0,6 – 2,4 mm. Sortimentele
de piei porcine pentru feţe de încălţăminte trebuie să fie pline, moi şi să aibă un
aspect uniform al feţei.
B) Piei tăbăcite vegetal9
Tab.4 – Sortimente de piei tăbăcite vegetal

Nr. Tip Sortiment
crt.
1. Piei bovine - piei pentru feţe de încălţăminte
- piei toval
- piei iuft
- piei impermeabile
2. Piei porcine - toval
Pieile tăbăcite vegetal sunt piei pline, ferme, cu o bună impermeabilitate

faţă de apă, cu rezistenţă termică ridicată. Din acest motiv, aceste sotimente de
piei sunt utilizate la confecţionarea încălţămintei grele: încălţăminte militară, de
drumeţie, de protecţie.
9
Ionescu Luca C., Volocariu R.S. (2005), Materii prime pentru confecţii din piele şi înlocuitori,
Editura Universităţii din Oradea
23
Tovalul este un sortiment obţinut prin tăbăcirea vegetală sau combinată a

pieilor bovine şi funcţie de procentul de substanţe grase necombinate se poate
obţine tovalul uns puternic (18 – 26%) şi tovalul uns moderat (8 – 16%). Tovalul
este moale, suplu dar totuşi ferm, faţa pielii are culoare naturală, uniformă şi cu un
luciu caracteristic.
Asemănător tovalului este şi iuftul care poate fi produs în două variante: semiuns,
cu conţinut de substanţe grase necombinate de 16% şi uns, conţinând 18 – 30%
substanţe grase necombinate.
Pielea impermeabilă este un sortiment puternic gresat pentru a
hidrofobiza pielea, este moale şi flexibilă.
Grupul European de Cercetari în Industria Pielii (GERIC – Groupe europeen
de recherches dans le industries du cuir) şi Uniunea Europeană a Institutelor de
Cercetări pentru Încălţăminte (EURIS – European Union of Research Industres for
Shoes) propun pentru materialele destinate feţelor o serie de testări necesare şi
suficiente.
Tab.5 – Testări recomandate pentru piei destinate feţelor de încălţăminte 10

Denumire test Standard Valori
Dilatare / umflare a ISO 3379 – IUP 9 Minim 7 mm
feţei pielii
Forţa de rupere / ISO 3377 – IUP 8
sfâşiere - pentru încălţăminte căptuşită Minim 35 N
- pentru încălţăminte Minim 50 N

necăptuşită Rezistenţa la sfâşiere
maximă şi grosimea
trebuie menţionate
Rezistenţa la IUF 458 Minim 80°C

temperatură,
rezistenţa la călcare
Aderenţa finisajului ISO 11644 – IUF 470
- piele cu faţă corectată puţin Uscat minim 3 N/cm
Umed minim 2 N/cm
- piele cu faţă corectată Uscat minim 5 N/cm

Umed minim 3 N/cm
- piele uşoară (viţel, oaie, minim 2 N/cm

capră)
- piele lac Uscat minim 4 N/cm
Umed minim 2 N/cm
- piele cu peliculă de acoperire Uscat minim 10 N/cm

Umed minim 10 N/cm
10
(1996), Acceptable quality standards in the Leather and Footwear Industry, UNIDO, Viena
24
Rezistenţa la flexare IUP 20

- piei feţe Uscat minim 50000 flexii
Umed minim 10000 flexii
- piele lac Uscat minim 20000 flexii

Umed minim 10000 flexii
Rezistenţa la frecare ISO 11640 – IUF 450

- încălţăminte de stradă Minim 50 cicluri
- încălţăminte necăptuşită, pielea

solicitată pe partea cărnoasă cu:
- fetru uscat Minim 50 cicluri
- fetru umed Minim 50 cicluri
- transpiraţie alcalină Minim 50 cicluri
pH 9
- piele pentru înălţăminte de lux

- fetru umed, piele uscată Minim 20 cicluri
- fetru uscat, piele uscată Minim 50 cicluri
- fetru cu piele uscată Minim 20 cicluri
finisată cu substanţe de finisat
pe bază de apă
Absorbţia vaporilor de După 8 ore 10 mg/cm2
apă
Rezistenţă la tracţiune ISO 3376 – IUP 6 - Pentru şpalt Minim 150 N
velur
Alungirea la rupere Nu mai mică de 40%
Rezistenţa la apă IUP 10–pentru piele impermeabilă
(penetrometru) Nu trece apă Minim 120 minunte
Absorbţie de apă după 120 min. Maxim 25%

Permeabilitatea la IUP 15
vapori de apă (fără - piele faţă naturală 1 mg/cm2h
piele lac şi acoperită - piele faţă corectată 0,8 mg/cm2h
cu peliculă)
Rezistenţa la lumină IUF 401 (lumină de zi), IUF 402
(Xenon)
Scara albastră Nu mai mică de 3
pH-ul apei extrase ISO 4045 – IUP 11 Nu mai mic de 3,5
Rezistenţa la pătare IUF 420 Fără pătare
cu apă
Tensiometru La 18% întindere unidirecţională Fără crăparea feţei
ÎNLOCUITORI DE PIELE PENTRU FEŢE
Termenul de înlocuitor de piele conform definiţiei date de STAS

11193/1998, desemnează “un produs cu funcţionalitate şi aspect asemănător
pielii naturale”.
Clasificarea înlocuitorilor se poate face după mai multe criterii:
- după destinaţie;
- după natura chimică;
- după structura morfologică.
25
1. După destinaţie
Din acest punct de vedere clasifiarea se face ţinându-se cont de
domeniul de utilizare a acestora. Astfel, se produc înlocuitori pentru:
încălţăminte :
o pentru feţe
o pentru căptuşeli.
2. După natura chimică
Înlocuitorii sunt alcătuiţi dintr-un amestec de substanţe chimice, din
care unul din componenţi se află în proporţie dominantă:
pentru feţe şi căptuşeli se utilizează înlocuitori pe bază de:
• policlorură de vinil • poliamide
• poliacrilaţi • poliacrilonitril
• poliacetat de vinil • poliuretan
• alcool vinilic • colagen
• poliester • celuloză
3. După structura morfologică

Prin structura morfologică a unui înlocuitor de piele se înţelege
descrierea componenţilor ansamblului solid – gaz ce defineşte produsul, adică
organizarea micro- şi macroscopică a sistemului. Structura morfologică a unui
înlocuitor cuprinde următoarele elemente:
- numărul de straturi din care se compune;
- caracterul fiecărui strat (prezenţa sau absenţa porilor);
- modul de organizare a fazei solide (prezenţa sau absenţa fibrelor);
- caracteristicile fazei gazoase exprimate prin indicatorii: caracterul,
diametrul mediu, numărul, forma şi distribuţia porilor.
Tab.6 - Structuri morfologice uzuale11

1a
2a 1 – strat de finisaj:
- peliculă (1a): - compactă;
3a2 - poroasă (velur);
4b - material textil (velur) (1b);
2 – strat de faţă:
a) Suport textil acoperit - compact (2a);
cu pelicule poroase şi - poros (2b): - cu pori închişi;
compacte - cu pori deschişi;
3 – strat intermediar:
1a - peliculă: - compactă;
- poroasă (3a2):
2b
- cu pori închişi;
3b - cu pori deschişi;
4a - material textil (3b):
- ţesătură impregnată;
b) Suport textil inclus între mai
- tricot impregnat;
multe pelicule de acoperire
11
Bălău – Mândru T., (2000), Tehnologii de obţinere a înlocuitorilor de piele, Editura „Gh.Asachi”,
Iaşi
26
1b 4 – strat de bază:- peliculă (4a):

- cu pori deschişi;
2b - material textil (4b):
- ţesătură:
3b
- impregnată;
- neimpregnată;
c) Suport textil acoperit cu - tricot:
pelicule poroase şi suprafaţă - impregnat;
velurată - neimpregnat;
1a - neţesută:
- impregnată;
- neimpregnată.
2b
Structurile cu pelicule compacte care acoperă
3a2 stratul de bază din material textil, conferă slabe
calităţi igienice şi din acest motiv sunt
d) Piele sintetică fără suport caracteristice pentru înlocuitori utilizaţi la
textil producerea articolelor de marochinărie, sport sau
1a îmbrăcăminte de protecţie. Celelalte structuri de
2a la d) la h) le întâlnim la diverşi înlocuitori
3a2 destinaţi confecţionării feţelor pentru
3b încălţăminte. Aceste structuri au grosimi variind
între 0,6 – 2 mm.
4b
f) Suport textil neţesut

acoperit cu mai multe straturi
fibroase şi nefibroase
Astfel se poate vorbi de patru mari clase de înlocuitori: piei artificiale,

piei sintetice, piei semisintetice, material poromeric împreună cu antonimul său
materialul neporomeric.
1. Piele artificială
Noţiunea de piele artificială, este atribuită înlocuitorilor de tip plan
polistratificaţi, la care straturile componente sunt constituite din policlorură de
vinil sau alţi polimeri vinilici depuşi pe suport textil (neţesut, ţesătură, tricot)12.
Materiale textil acoperite cu PVC sunt utilizate în principal în
încălţămintea mai puţin pretenţioasă.
Tab.7 – Structuri de piei artificiale uzuale

Denumire Structură
Helia - Strat de bază: tricot din poliamidă
- Strat de faţă: peliculă poroasă de PVC
Grabocel - Strat de finisaj: peliculă de PU
Hudora - Strat de bază: ţesătură
- Strat de faţă: peliculă compactă de PVC
- Strat de finisaj: peliculă de PU
Gambiten - Strat de bază: ţesătură flauşată
- Strat de faţă: peliculă din PVC expandat
- Strat de finisaj: peliculă de PU
12
Idem 11
27
Vinilovka - Strat de bază: tricot sau ţesătură

- Strat de faţă: peliculă poroasă sau compactă de
PVC
- Strat de finisaj: peliculă de PU sau fără strat de
finisaj
2. Piele sintetică
Dacă peliculele sunt de poliuretan sau alţi polimeri, diferiţi de cei vinilici,
atunci înlocuitorii se grupează sub noţiunea de piei sintetce 13.
Materiale textile acoperite cu polimeri sau PU (un strat de material
poros şi permeabil produs din material polimer uretanic întărit cu poliester) au
cunoscut o dezvoltare mai lentă în comparaţie cu materialele acoperite cu PVC,
atât în ceea ce priveşte structura cât şi finisajul. Majoritatea conţin un suport
textil acoperit pe o parte sau pe ambele cu o spumă sau un film de PU. Aceste
materiale, datorită structurii celulare a PU au o redusă permeabilitate la aer şi
vapori de apă.
Tab. 8 – Structuri de piei sintetice uzuale

Denumire Structură
Corfam - Strat de bază: neţesută din fibre poliesterice impregnate cu PU,
Policorfam reprezintă 60% din grosimea totală
- Strat intermediat: ţesătură subţire
- Strat de faţă: peliculă poroasă de PU, reprezintă 16 – 40% din
grosimea materialului
Clarino - Strat de bază: neţesută din fibre poliamidice impregnate cu pliuretan
Xylee - Strat de faţă: peliculă poroasă de PU
Ekraled
Patora - Strat de bază: neţesută din fibre poliamidice
- Strat intermediat: ţesătură de celofibră
- Strat de faţă: peliculă poroasă de PU
Eicas - Strat de bază: neţesută din fibre poliamidice impregnate cu pliuretan
- Strat de faţă: peliculă poroasă de PU
Ecsaine - Strat de bază: neţesută din fibre poliamidice impregnate cu pliuretan
Ultrasued - Strat de faţă: peliculă poroasă de PU
Alcantara - Strat de finisaj: velur
Sofrina
3. Piele semisintetică
Producătorii de înlocuitori au fost permanent preocupaţi de producerea
unor structuri fibroase folosind deşeuri de piele defibrate şi liate. Astfel, după
1970 în S.U.A. s-a produs un înlocuitor de piele pe bază de colagen, iar
Cehoslovacia a fabricat un produs asemănător numit Colaten. Acesti înlocuitori
formează categoria pieilor semisintetice, prin care se înţelege o piele sintetică
care conţine în compoziţia sa şi colagenul.
De asemenea, literatura de specialitate mai consemnează şi noţiunea de
material poromeric, care desemnează produsul cu permeabilitate la aer şi
vapori de apă ( Pvapori > 200 mg vap/24 ore), cât şi cea de material
neporomeric care nu prezintă proprietăţi igienice.
13
Idem 11
28
4. Feţe de cauciuc (cauciucurile sintetice sau naturale sunt

materiale polimere care posedă proprietăţi elastice)
Feţele de încălţăminte din cauciuc sunt utilizate pentru obţinerea
încălţămintei de golf, vânătoare, pescuit, încălţămintei de protecţie, de muncă
în medii cu umiditate crescută sau în apă. Acest tip de încălţăminte, în mod
normal, prezintă în interior o căptuşeală sau o şosetă din material textil.
Majoritatea încălţămintei din cauciuc este obţinută prin procesul de vulcanizare.
5. Materiale acoperite cu PVC pentru feţe de încălţăminte

Aceste materiale sunt piei sau materiale textile acoperite cu PVC. Feţele
croite din aceste materiale sunt formate dintr-un singur reper, fără cusături (cu
excepţia cusăturii de îmbinare a carâmbilor la spate). Acest procedeu
utilizează matriţe de cauciuc siliconic care produc feţe acoperite complet sau
decorate cu un film subţire fixat pe un material suport. Detalii fine precum
liniile de cusătură şi straturile suprapuse sunt reproduse cu acurateţe.
6. Materiale vinilice termoplastice

Pentru producerea acestor feţe turnate din PVC se utilizează fie un
proces de obţinere prin imersia matriţei în PVC, sau printr-un proces de ungere
a acesteia. Aceste repere astfel obţinute sunt folosite ca aplicaţii pentru
încălţămintea impermeabilă sau pentru încălţămintea destinată sporturilor de
iarnă.
7. Materiale profilate injectate din plastic sau PVC

Acestă tehnologie apărută la mijlocul anilor ’60 a produs o importantă
schimbare în încălţămintea sport. Utilizată aproape exclusiv în producerea
clăparilor şi a ghetelor pentru patinaj, precum şi a altor tipuri de încălţăminte
care trebuie să fie rigidă, acest tip de încălţăminte este obţinut prin procesul de
injectare cu PVC şi monomer acrilic dur. Pielea şi materialele de căptuşeală
sunt adăugate pentru a completa interiorul ghetei. Talpa şi feţele sunt, de
sigur, în acest sistem „toate în unul”.
8. Nylon moale (fibre sintetice produse din răşini poliamidice

sintetice cu compoziţie chimică înrudită dar nu identică)
Acest material este compus dintr-un material ţesut dublat sau acoperit
cu un strat subţire de spumă şi tricot. A devenit foarte popular începând cu
anul ’70 datorită rezistenţei, moliciunii, flexibilităţii şi greutăţii scăzute. Cel mai
adesea, grosimea de fir utilizată pentru încălţăminte este de 70 – 420 den.
9. Nylon tip plasă

Acest tip de material este disponibil în diferite clase de rezistenţă şi
duritate. Prezintă avantajul unei bune permeabilităţi la aer şi vapori de apă.
Plasa are în esenţă aceleaşi caracteristici cu ale nylonului moale dar, utilizat în
formă brută, conferă încălţămintei un surplus de rezistenţă şi fermitate. Fineţea
de fir uzuală pentru acest material este de 400 den; poate fi utilizat în unul,
două sau chiar trei straturi.
Toate tipurile de nylon trebuie tratate prin finisaj în scopul menţinerii la
nivel ridicat a rigidităţii.
29
2.2.2. Materiale destinate căptuşelilor

Piei pentru căptuşeli
Înlocuitori de piele destinaţi căptuşelilor
Textile inteligente pentru căptuşeli ( polimeri cu memoria forme:
materiale GORE-TEX)
Căptuşeli termoadezive
Căptuşeli autoadezive
Materialele pentru căptuşeli au un rol important în menţinerea unui

climat adecvat cerinţelor fiziologice. Ele intră în contact direct cu piciorul şi pot
diminua sau îmbunătăţi din punct de vedere calitativ caracteristicile igienice şi
de confort ale încălţămintei luate în ansamblu.
Cerinţele generale care se impun căptuşelilor în corelaţie cu materialele
pentru feţe vizează:
- capacitatea de adaptare a materialelor pentru căptuşeli, în acest sens
materialele trebuie să aibă un tuşeu plăcut, să fie moi, să se adapteze la
forma piciorului purtătorului, dar în acelaşi timp să posede şi capacitate
de deformare remanentă conform schimbărilor volumului piciorului
supus la efort;
- capacitate de absorbţie a umidităţii produse de picior; materialele
trebuie să prezinte o capacitate satisfăcătoare de absorbţie a vaporilor
de apă şi permeabilitate la vapori;
- capacitate de satisfacere a cerinţelor estetice, atunci când este vorba de
materiale termoadezive destinate căptuşelilor exterioare.
Căptuşelile se împart în două categorii, funcţie de poziţia lor în structura
încălţămintei, în căptuşeli intermediare, aparţin subansamblului intermediar al
ansamblului superior şi căptuşeli interioare, aparţin subansamblului interior al
ansamblului superior.
Căptuşelile intermediare au rolul de a întări materialul de faţă în
vederea îmbunătăţirii caracteristicilor fizico – mecanice ale acestora şi
formează practic corp comun cu materialul de faţă.
Căptuşelile interioare vin în contact cu piciorul şi din acest motiv
proprietăţile igienice ale acestora sunt foarte importante.
PIEI DE CĂPTUŞELI
Pieile pentru căptuşeli se pot obţine prin prelucrarea pieilor provenite de

la diverse animale dar prelucrate în două sortimente:
Tab.9 – Sortimente de piei pentru căptuşeli14

Nr. Sortiment Provenienţă
crt.
1. Meşină - piei bovine
- piei caprine
- piei ovine
- piei cabaline
- piei porcine
14
Chiriţă Gh., Chiriţă M. (1999), Tratat de chimie şi tehnologia pieilor şi blănurilor, Editura
„GH.ASACHI”, Iaşi
30
2. Şpalt - piei de bovine

pentru - piei de
căptuşeli bubaline
- piei de porcine
În cazul căptuşelilor colorate, imprimate este necesar ca acestea să nu

fie degradate de acţiunea transpiraţiei conducând la efecte nedorite în timpul
purtării încălţămintei.
În acest sens este necesară efectuarea de determinări ale rezistenţei la
transpiraţie în condiţii de pH-uri diferite.
Meşina se produce în grosimi de 0,4 – 1,4 mm, cele mai indicate piei
pentru obţinerea acestui sortiment sunt pieile de ovine şi caprine, datorită
microstructurii şi grosimii lor.
Pieile pentru căptuşeli se tăbăcesc mai rar numai în crom, uzuală fiind
tăbăcirea combinată crom taninuri vegetale sau sintetice. Meşina poate fi cu
faţă naturală sau corectată, cu faţă presată sau şlefuită pe partea cărnoasă,
vopsită sau natur. Meşina vopsită trebuie să prezinte o bună rezistenţă la
frecare umedă şi uscată, vopseaua trebuie bine fixată astfel încât să nu
permită migrarea culorii.
Şpaltul pentru căptuşeli se obţine din şpalturile rezultate de la pieile
tăbăcite în crom şi care nu prezintă caracteristici de calitate satisfăcătoare
pentru prelucrarea lor superioară. Aceste şpalturi sunt tăbăcite în crom sau
tăbăcite în crom şi retăbăcite cu tananţi vegetali şi sintetic, grosimea la care se
produc variind între 0,5 – 1,4 mm. Şpalturile pentru căptuşeli au caracteristici
fizico – mecanice inferioare meşinei dar apropiate de a acesteia, trebuie să aibă
un aspect uniform, să fie moi, netede şi pline. Şpaltul pentru căptuşeli poate fi
la rândul său produs în varianta cu faţă naturală sau corectată, vopsit sau
natur.
Tab.10 - Testări recomandate pentru piei destinate căptuşelilor de

încălţăminte15
Rezistenţa la ISO 11640 – IUF 450
frecare Piele uscată, postav umed Minim 100 cicluri
Piele umedă, postav uscat Minim 20 cicluri
Piele uscată, postav umezit cu Minim 20 cicluri
soluţie alcalină pH 9
Piele uscată şi postav îmbibat Minim 20 cicluri
cu benzină
Nu sub 3 (scara
de griuri)
Nu sub 4
Permeabilitatea IUP 15 Minim
la vapori de apă 1mg/h.cm2
Alungiea la ISO 3376 - IUP 6
rupere Şpalt neîntărit Minim 25%
Şpalturi întărite Minim 30%
Alte piei Minim 30%
15
31
ÎNLOCUITORI DE PIELE DESTINAŢI CAPTUŞELILOR
Înlocuitorii de piele pentru căptuşeli, după cum am precizat anterior,

trebuie să satisfacă o serie de cerinţe de ordin funcţional dar şi tehnologic: să
prezinte permeabilitate la vapori şi la aer, să asigure o bună izolaţie termică, să
permită preluarea umidităţii de la nivelul pciorului şi eliminarea sa într-un timp
relativ scurt, atunci când produsul nu este utilizat, să nu creeze senzaţia de frig
sau de cald, să aibă o bună rezistenţă la frecare umedă şi uscată, să nu
miroase, să prezinte o bună aderenţă a finisajului, să reziste la solicitările fizice
şi tratamentele termice impuse de procesul de formare.
Multe dintre aceste cerinţe sunt direct legate de structura morfologică a
materialului şi în mod special a porozităţii straturilor.
Tab.11 - Structuri morfologice uzuale16

1a
2b Această structură alcătuită
3b dintr-un strat de material
textil inclus între două
4a straturi poroase, cu sau
fără strat de finisaj este
Suport textil impregnat finisat specifică înlocuitorilor
destinaţi confecţionării
1a – strat de finisaj, peliculă căptuşelilor de
compactă încălţăminte. Acest tip de
2b – strat de faţă poros structură are o grosime ce
3b – strat intermediar din material variază între 0,6 – 0,8
textil mm.
4a – strat de bază, peliculă cu pori
deschişi
Înlocuitorii de piele pentru căptuşeli se produc şi ei într-o mare

varietate, funcţie de natura polimerului principal (poliuretanic, poliacrilaţi,
poliacetat de vinil, alcool polivinilic, poliesteri, poliamide, poliacrilonitril,
colagen, celuloză), de natura fibrelor stratului suport (Nylon, polietilenă,
polipropilenă, celofibră) precum şi de felul materialului textil utilizat (ţesătură,
tricot, neţesut).
16
Bălău – Mândru T., (2000), Tehnologii de obţinere a înlocuitorilor de piele, Ed. „Gh.Asachi”, Iaşi
32
Căptuşeli polistratificate
Strat de finisaj
Compact Poros – cu pori deschişi
Strat de faţă – cu pori deschişi
Strat imtermediar -
poros
cu pori deschiş ţesătură încleiată –
cu pori deschişi
Strat de bază - poros
cu pori deschişi fibros
liber
ţesătuiră
tricot
neţesut
Cu pori deschişi
încleiat ţesătură - cu
pori deschişi
Ţesătură
încleiată
tricot – cu– pori
cu
porideschişi
deschişi
neţesut – cu pori
deschişi
Fig. 3 – Căptuşeli polistratificate
33
MATERIALE INTELIGENTE (POLIMERI CU MEMORIA FORMEI)
Din totdeauna oamenii de ştiinţă au fost inspiraţi de dorinţa de a mima

natura şi de a crea, în acest scop, materiale pentru vestimentaţie cu un înalt
nivel de funcţionalitate şi inteligenţă.
Înlocuitorii de piele despre care am vorbit până acum, tind să reproducă
caracteristicile, performanţele şi aspectul pielii tăbăcite. Cercetările din ultimile
decenii au permis trecerea la o nouă etapă, aceea a obţinerii unor materiale
care să „imite” pielea, adică să reacţioneze la modificările de temperatură,
presiune, umditate, durere, etc şi să se adapteze funcţie de nevoia
purtătorului. Cu alte cuvinte, se cere acestor materiale să ne răcească corpul
atunci când temperatura din mediu ambiant este ridicată prin stimularea
transpiraţiei, să-l încălzească când temperatura scade prin stimularea
circulaţiei sângelui, să-şi schimbe culoarea funcţie de nivelul intensităţii
lumnoase, să îşi modifice permeabilitatea funcţie de cantitatea de umezeală ce
trebuie absorbită în mod real, să se poată curăţa singure şi să se poată
regenera în caz de deteriorare.
De altfel, nu există o definiţie unanim acceptată pentru aceste
materiale. Unii susţin că utilizarea termenului „inteligent” pentru caracterizarea
lor ar fi exagerat şi mai potrivit ar fi cel de materiale „adaptabile” şi totuşi o
definiţie larg acceptată spune că putem vorbi despre un material ca fiind
inteligent atunci când simultan joacă rolul de senzor, procesor, dispozitiv de
tranfer al semnalului şi însoţit de răspunsul imediat.
Plaja de utilizare a acestor materiale este foarte largă de la electonică şi
calculatoare la proteze, de la construcţii de poduri la îmbrăcăminte şi
încălţăminte.
În domeniul confecţionării artiolelor de îmbrăcăminte, iniţial s-au utilizat
materiale inteligente în programele spaţiale pentru echipamentele
astronauţilor, iar apoi treptat au pătruns în zona echipamentelor sportive şi a
celor de protecţie, pentru ca astăzi să le întâlnim utilizate de producătorii de
îmbrăcăminte şi încălţăminte de uz curent.
În confecţionarea încălţămintei cele mai des întâlnite clase de textile
inteligente sunt:
- materialele cu schimbare de fază, PCM (phase change materials);
- materiale înalt funcţionale, HFM (highly functional materials);
- polimeri cu memoria formei, SMP (shape memory polymers).
Materialele cu schimbare de fază suferă, spre exemplu, o schimbare

de fază de la solid la lichid şi invers la o anumită temperatură. Microcapsulele
de PCM pot fi incluse în masa fibrelor sau distribuite în spume, iar rezultatul
este un material cu efect de reglaj al temperaturii care menţine temperatura
microclimatului subvestimentar apropiată de a corpului. Tehnologia implică trei
faze:
- absorbţia căldurii;
- acumularea căldurii / modificarea fazei;
- eliberarea căldurii / modificarea fazei.
Aceste faze de adaptare ale materialelor de tip PCM oferă numeroase
avantaje la utilizarea lor în straturile de vestimentaţie de lângă piele.
34
Tab.12 – Sortimente de materiale tip PCM17

MSF Temperatura Temperatura de Capacitatea de stocare
de topire (°C) cristalizare (°C) a căldurii (J/g)
Heneicosane 40,5 35,9 213
Eicosane 36,1 30,6 247
Nonadecane 32,1 26,4 222
Octadecane 28,2 25,4 244
Materialele înalt funcţionale pot fi sub formă de membrane sau

înveliş pentru funcţionare interactivă cum sunt polimerii polarizabili electric, ce
pot fi integraţi ca senzori (transformă fenomenele fizice în semnale electrice
procesabile) sau dispozitive de comandă (transformă semnalele electrice în
fenomene fizice) în materialele textile, şi polimerii cu proprietăţi piezo –
electrice care sunt sensibili la presiune şi la modificările de formă.
Textilele laminate cu membrane cu capacitate de „respirare”,
reacţionează la creşterea temperaturii şi a umidităţii. La creşterea temperaturii
din microclimatul subvestimentar, membrana expandează pentru creşterea
capacităţii de absorbţie a umidităţii. Dacă temperatura scade, membrana se
contractă. Este potrivită pentru echipamente montane şi sporturi marine.
Materialele „biomimetice” imită sistemul biologic natural, simulând designul
molecular şi morfologia materialelor naturale.
Învelişurile din materiale funcţionale sunt straturi de polimer inserate cu
senzori sau dispozitive de comandă fizici, chimici sau biologici pentru controlul
eforturilor, tensiunilor, stabilităţii formei, modificării culorii, transportul
umidităţii, etc..
Materialele obţinute din polimerii cu memoria formei sunt formate
din două straturi laminate flexibile care pot, spre exemplu, să se deformeze de
la o formă plană la una curbă, în condiţiile modificării temperaturii mediului
ambiant. Datorită acestei caracteristici, pot fi introduse între două straturi de
material textil în vederea reglării izolaţiei termice.
Tab.13 – Polimer cu memoria formei

Polimer cu
Material textil memoria formei
tf>ta
Poliuretan
termoplastic
Spaţiul ocupat de aer creşte

odată cu modificarea formei tf<ta
filmului de polimer
17
*** (1999), Technical Textiles Int
35
Polimerii cu memoria formei sunt produşi într-o formă permanentă,

numită „părinte” (tf) care se modifică în diferite forme temporare la
temperaturi mai mici decât cele de formare. Forma memorată de polimer este
forma „părinte” pentru majoritatea SMP-urilor la care forma este indusă termic.
SMP-urile cu două forme permanente memorate prezintă o formă „părinte” la
temperatură înaltă şi o alta la temperatură scăzută.
În industria de încălţăminte cele mai cunoscute căptuşeli cu membrane
SMP sunt căptuşelile GORE-TEX. GORE-TEX este un material microporos,
obţinut din politetrafluoretilena (PTFE) sub formă de peliculă (membrană),
structura sa, microporoasă, conţine 1,4 miliarde pori/cm 2.
Porii membranei GORE-TEX sunt de 20000 ori mai mici decât o picătură
de apă şi de 700 de ori mai mari decât o moleculă de vapori de apă şi ca
urmare a acestui fapt membrana este complet impermeabilă la apă, dar în
acelaşi timp este permeabilă la vapori de apă.
Datorită calităţilor sale chimice şi fizice membrana GORE-TEX este
biocompatibilă, inatacabilă de către agenţii chimici şi de către acizi, constituie
o barieră antibacteriană, inalterabilă iar aceste proprietăţi rămân
neschimbate în timp.
In plus, membrana este deformabilă şi are capacitate de formare
spaţială cu uşurinţă.
Multe dintre marile şi renumitele firme producătoare de încălţăminte
investesc sume importante în cercetare pentru a reuşi să obţină şi să asigure
clienţilor un confort ridicat.
Cele două caracteristici specifice materialului GORE-TEX,
transpirabilitatea şi impermeabilitatea, contribuie în mod fundamental în a face
încălţamintea mai comodă şi mai sănătoasă.
Membrana neprelucrată se prezintă ca o folie mătăsoasă, albă care
privită cu ochiul liber nu evidenţiază nici un por. Ea va fi laminată prin
procedee speciale astfel încât activitatea respiratorie să nu-i fie compromisă.
La fabricarea încălţămintei un rol important revine structurării acesteia
prin combinarea şi asocierea reperelor componente în ordinea corectă, impusă
de tipul şi modelul articolului.
Scopul urmărit prin structurarea corespunzătoare este acela de a păstra
lângă picior aerul încălzit şi de a permite, concomitent, eliminarea umidităţii
provenite din transpiraţie.
Primul strat interior, numit strat conducător trebuie să menţină căldura
şi mediul uscat în încălţăminte. Deoarece este cel mai apropiat strat faţă de
piele trebuie să nu fie voluminos şi iritant. Bumbacul şi lâna nu sunt indicate
pentru confecţionarea acestui strat deoarece înmagazinează umiditatea şi se
usucă greu; în acest fel umezeala înmagazinată nu se poate elimina rapid,
rămâne lângă piele pe care o răceşte.
Fibrele sintetice (poliesterul, polipropilena) nu preiau de loc umezeala
şi se usucă rapid. Ca urmare acestea servesc la transportul umidităţii
(transpiraţiei) către următorul strat de unde se evaporă şi se elimină apoi prin
stratul exterior.
Mai adecvate confecţionării stratului interior sunt ţesăturile în amestec
(bumbac şi polipropilenă).
Componenta bumbac serveşte în acest caz la asigurarea confortului
sporit la purtare, prin păstrarea căldurii, iar componenta polipropilenă
36
grăbeşte procesul de eliminare a umidităţii servind şi la transportul transpiraţiei

către exterior.
Tricot
Membrană
GORE-TEX
Neţesut
Căptuşeal ă
interioară
Produsul Gore-tex XCR nu are stratul de neţesut
Fig.4 – Structura materialului Gore-tex
Al doilea strat component este stratul intermediar de izolare – trebuie

să conţină aer cald şi să posede o permeabilitate la vapori ridicată. Acest strat
va fi dispus peste stratul conducător putând consta din materiale obţinute din
fibre sintetice – tip PTFE – deoarece acestea îşi păstrează capacitatea
izolatoare chiar şi în stare umedă şi se usucă mai repede decât fibrele naturale.
Ca strat intermediar se mai poate folosi şi materialul cu mare
capacitate respiratorie- Waterstopper PTFE – care prezintă avantajul că se
poate folosi şi ca strat exterior, impermeabil la apă.
Stratul exterior – trebuie să fie cel mai bun apărător împotriva agenţilor
externi. Acest strat nu trebuie să permită pătrunderea apei şi nici să aibă şi
permeabilitate pentru a împiedica acumularea umidităţii sub formă de vapori în
interior.
La încălţămintea dotată cu membrana GORE-TEX, pe partea membranei
dinspre interiorul încălţămintei este umiditate relativă mai mare decât în
exterior, în admosferă, moleculele de apă au tendinţa de a compensa diferenţa.
Când încălţămintea se găseşte în apă, aceasta are tendinţa să pătrundă
dar orificiile membranei fiind mult mai mici faţă de picăturile de apă apare din
nou echilibrarea concentraţiilor de umiditate.
Conţinutul de umiditate la nivelul piciorului are influenţă directă asupra
senzaţiei termice pe care o percepe, aceasta din cauză că piciorul uman are un
număr mai mare de receptori termici decât de umiditate.
Astfel, senzaţia resimţită de un subiect la aceeaşi temperatură dar cu
umiditate redusă este plăcută, în timp ce la creşterea umidităţii apare senzaţia
de rece.
Laminatele Sympatex sunt destinate confecţionării căptuşelilor de
încălţăminte
37
Încălţămintea înzestrată cu membrane permite să fie permeabilă la

vapori de apă şi gaze şi impermeabilă la apă, dar numai prin confecţionarea
printr-o tehnologie corespunzătoare.
Datorită sistemelor de confecţie diferite, s-a impus diversificarea
producţiei de membrane pentru căptuşeli de încălţăminte chiar de către
furnizorul acestora.
Sympatex este un material laminat, format din trei straturi, dintre care
două active şi al treilea reprezentat de membrană.
Primul strat este un produs activ, unilateral care apără membrana iar
cel de al doilea, cu acţiune bilaterală, este fabricat pe o maşină specială dotată
cu două garnituri de ace pentru întreţesere. Aceste două suprafeţe (straturi)
sunt unite între ele prin monofilamente care, în timpul utilizării produsului, au
acţiune asemănătoare unui resort. Între suprafeţe se găseşte un spaţiu liber
care, la presare, are un efect de pompă.
Realizarea materialului stratificat, cu membrană, se face în două etape.
În prima etapă componentul (stratul) unilateral va fi laminat pe o parte a
membranei, prin intermediul unui cilindru cu proeminenţe punctiforme ce
permit dispunerea adezivului în mod punctiform, asigurând o excelentă
permeabilitate la vapori de apă.
În etapa a doua, membrana laminată cu stratul unilateral va fi laminată
cu stratul bilateral, care va juca rol de căptuşeală a încălţămintei.
Laminatele Sympatex au o rezistenţă ridicată la frecare datorită firului
de poliester din componenţa straturilor şi a tipului de legătură.
Poliesterul nu preia umiditatea, aceasta fiind preluată de stratul de aer
dintre suprafeţele stratului bilateral şi în timpul mersului va fi pompată repede
direct spre exterior. Elasticitatea la presare este garantată pentru o perioadă
îndelungată de timp. Monofilamentele introduse în stratul bilateral asigură
efectul de pompă pe parcursul întregii vieţi a încălţămintei.
Membrana confecţionată din poliester hidrofil nu este poroasă. Lanţurile
moleculare ale materiei prime – poliesterul – asigură conducerea vaporilor de
apă (permeabilitatea). Ca urmare vaporii pot pătrunde în membrană şi se pot
deplasa în lungul lanţurilor moleculare. Suprafaţa neporoasă a membranei
împiedică pătrunderea apei.
Materialul stratificat are o bună capacitate de păstrare a căldurii, ceea
ce asigură o izolare termică eficace la o presiune relativ redusă.
Pe lângă aceste caracteristici produsul este şi ecologic, deoarece
membrana nu conţine halogeni şi dizolvanţi, este tolerată de piele şi reciclabilă.
Materialele pentru căptuşeli de încălţăminte, cu membrană, se produc
într-o gamă largă de grosimi (1,15 – 3 mm), sub formă de metraj cu lăţimea
de 1550 mm în diverse variante coloristice şi cu diferite denumiri comerciale.
Depozitarea materialelor cu membrană GORE-TEX impune restricţii
după cum urmează: inscripţionarea (etichetarea) pentru uşoara identificare,
menţinerea în ambalaj original, rularea cu membrana în interior, păstrarea pe
rafturi şi nu pe pardoseală, în zone curate şi curăţate periodic pentru
îndepărtarea oricăror impurităţi care ar putea deteriora materialul.
38
CĂPTUŞELI TERMOADEZIVE18
Introducerea semifabricatelor termoadezive în confecţionarea

încălţămintei are drept scop asigurarea unei prelucrabilităţi bune, eliminarea
sau îmbunătăţirea unor operaţii, având efect pozitiv asupra productivităţii
muncii.
Astfel, prin eliminarea adezivilor pe bază de solvenţi organici nocivi se
realizează reducerea toxicităţii la locul de muncă şi asigurarea acurateţii
execuţiei. Utilizarea materialelor termoadezive conduce la realizarea de
îmbinări stabile, fără afectarea substanţială a proprietăţilor igienice.
În industria confecţiilor de piele, în ultima perioadă de timp se folosesc
tot mai mult, materiale textile auto şi termoadezive la întărirea unor repere
componente ale produselor de încălţăminte şi marochinărie, dar şi pentru
căptuşeli exterioare.
Funcţie de destinaţie şi de performanţele solicitate materialului, suportul
poate fi sub formă de ţesătură, tricot sau neţesut produs din fibre de bumbac,
poliester, celofibră, fibra de sticlă.
Fig.5 – Dublarea reperelor componente ale

ansamblului superior cu materiale termoadezive
Dacă iniţial s-au folosit ţesături, ulterior au fost introduse şi tricoturile

datorită capacităţii de formare deosebite, necesare unei bune prelucrabilităţi a
feţelor de încălţăminte, în procesul de formare. Degresarea, imprimarea şi
apretarea tricoturilor este urmată de termofixare, în scopul evitării contracţiei
materialelor la sintetizarea adezivului. Termoadezivii sunt sub formă de
pulberi cu granulaţie diferită. Cea mai bună comportare o au poliamidele de
granulaţie 200 – 400 μm.
18
Harnagea F., Mihai A. (2005), Adezivi şi tehnologii de lipire în industria de încălţăminte, Editura
PERFORMANTICA, Iaşi
39
Tehnologia de caşerare se bazează pe depunerea punctiformă a

adezivului, stabilindu-se anterior gradul de încărcare necesar obţinerii unei
bune aderenţe a adezivului pe suport (25 – 30 g/m2), urmată de sintetizarea
adezivului pe suport şi răcirea lui.
Toate aceste faze se desfăşoară în instalaţii specializate, parametrii
tehnologici sunt dependenţi de natura suportului, a adezivului şi concepţia
utilajului.
Materialele au un aspect plăcut şi o prelucrabilitate bună iar tehnologia
de aplicare a acestor semifabricate este destul de simplă, fără a necesita
cheltuieli mari cu dotarea - prin presare la cald. Aplicarea căptuşelilor pe feţe
se efectuiază la maşini cu masă rotundă, parametrii de lucru sunt temperatura
140 – 160 ºC, presiune 4 at şi timp de presare 6 – 8 sec.
Acesti parametri sunt dependenţi de caracteristicile adezivului, de
natura şi modul de finisare a pieilor. Reglarea acestor parametri trebuie să fie
în limite optime pentru a nu deteriora nuanţa, culoarea şi uneori chiar structura
materialelor de feţe.
Pentru a avea un ansamblu perfect faţă – căptuşeală este necesară o
bună lipire între cele două straturi. Această caracteristică, aderenţa, este şi mai
importantă în cazul materialelor termoadezive destinate căptuşelilor
intermediare pentru încălţăminte, pentru întărirea detaliilor feţelor din piele
fine şi cu structuri speciale.
Valorile aderenţei acestor materiale termoadezive pe feţele de
încălţăminte trebuie să se încadreze în limitele 0,3 – 0,5 N/mm2. Această
valoare trebuie condiţionată direct de caracteristicile termoadezivului utilizat la
fabricarea acestor materiale.
Restricţiile care se impun materialelor termoadezive pentru căptuşeli
folosite la confecţionarea încălţămintei vizează în primul rând caracteristicile pe
care trebuie să le îndeplinească aceste semifabricate, deci rolul acestor
căptuşeli în ansamblul încălţămintei.
Fireşte, ele sunt dependente de natura materialelor selectate pentru
suport, de adezivul ales şi de tehnologia de fabricaţie. Asemenea diferenţieri
apar în funcţie de destinaţia căptuşelilor: intermediare sau exterioare.
CĂPTUŞELI AUTOADEZIVE
Materialele autoadezive cu pelicule de adezivi sensibili la presiune, ASP

– adezivi de contact preso – senzitivi, se realizează în scopul creşterii
rezistenţei la procesul de formare spaţială şi a fiabilităţii produselor în timpul
purtării.
Caracteristic materialelor şi benzilor autoadezive este starea permanent
lipicioasă, spre deosebire de benzile cu lipici şi articole gumate (cauciucate) sub
formă de benzi sau folii care devin lipicioase prin umectare cu apă sau la
temperatură.
Benzile autoadezive se compun dintr-un suport pe care se depune o
cantitate de adeziv aderent la suprafaţa acestuia. Pentru a fi posibilă
înfăşurarea benzii adezive pe role este necesar ca adeziunea cu spatele
suportului să fie foarte mică, fapt pentru care cele două feţe ale suportului sunt
tratate în mod diferit. În acest sens, pe faţa suportului se aplică un grund care
40
duce la o bună legare a adezivului de support, aşa fel încât să nu mai adere pe
spatele acestuia.
Fig.6 – Variante de utilizare a benzilor autoadezive
Ca suporturi pentru benzile autoadezive se folosesc:

- hârtie crep şi netedă;
- folii de materiale plastice;
- ţesături textile, spume şi chiar folii de aluminiu şi plumb.
41
Rezistenţa benzii adezive este dată în mare măsură de rezistenţa

suportului.
În componenţa adezivilor preso-senzitivi întâlnim:
- polimerul de bază cu proprietăţi elasto – plastice;
- sistem de stabilizare termică şi UV;
- mediu de dispersie: solvent organic sau apă
- materiale de umplere;
- plastifianţi;
- sistem de reticulare parţială.
După natura polimerului de bază adezivii pot fi: elastomerici, acrilici şi
poliuretanici. ASP-urile se aplică pe suport sub formă de: soluţii, emulsii şi
topituri.
Proprietăţile specifice, respectiv: adezivitatea superficială, coeziunea
iniţială şi aderenţa trebuie să asigure o umectare uniformă a suportului şi o
păstrare în timp a proprietăţilor adezive, dacă stratul de adeziv este protejat de
acţiunea agenţilor admosferici.
Prin adezivitate superficială se înţelege proprietatea adezivului care îi
permite să formeze o legătură de rezistenţă măsurabilă, imediat după contactul
cu alt material.
Coeziunea internă este dată de forţele intermoleculare din însăşi
structura adezivului şi se caracterizează prin rezistenţa la forfecare a acestuia.
Aderenţa reprezintă rezistenţa la desprindere de pe un anumit substrat.
La solicitări de tracţiune se obţin rezistenţe mari în cazul folosirii
ţesăturilor ca suport. Pentru solicitări termice foarte mari se utilizează folii
metalice, de poliamidă şi de hârtie special impregnată. Există şi benzi adezive
deformabile elastic, cum ar fi de exemplu spumele flexibile de bună calitate din
poliuretani.
42
2.3. Metode şi mijloace de apreciere a caracteristicilor

ansamblului superior
Pielea a fost şi rămâne materialul cu cea mai bună comportare atât în

procesul de formare cât şi în cel de purtare a încălţămintei, materialul etalon la
care se raportează toate produsele sintetice şi artificiale destinate confecţionării
feţelor de încălţăminte. Din acest motiv, o parte din cerinţele impuse pielii şi
din metodele utilizate în stabilirea anumitor proprietăţi au fost preluate şi
incluse şi în standardele referitoare la structuri destinate confecţionării
încălţămintei.
2.3.1. Testarea fizică
Timp de decenii, reputaţia pielii ca produs natural cu proprietăţi de

confort, rezistenţă şi durabilitate a stat la baza aprecierii calităţii produselor
confecţionate din această materie primă. La începutul secolului XX s-a produs o
adevărată revoluţie în ceea ce priveşte diversificarea proceselor de tăbăcire în
vederea creşterii proprietăţilor estetice ale pielii prin vopsire şi finisaj, creerea
de noi materiale auxiliare, maşini, utilaje şi tehnologii care să satisfacă cererea
de articole din piele şi să răspundă exigenţelor consumatorilor.
Secolul XX a adus si o puternică dezvoltare a industriilor producătoare
de materiale sintetice şi artificiale care să înlocuiască pielea naturală utilizată în
industria de încălţăminte, în marochinărie, în confecţionarea articolelor tehnice
şi medicale.
În comparaţie cu varietatea de materiale substitutive sintetice şi
artificiale, pielea naturală compensează preţul ridicat prin estetică, confort,
proprietăţi apreciate de consumator.
Aspectele cu privire la protecţia piciorului şi a corpului au pierdut din
importanţă în cazul încălţămintei şi a îmbrăcămintei din piele uzuale, dar în
cazul articolelor de protecţie cerinţele pentru piele şi produse din piele au
crescut semnificativ. De asemenea, industria de mobilier şi cea automobilistică
au devenit utilizatori importanţi de piele. Toţi aceşti factori au crescut cererea
de piele crudă şi piele prelucrată dar şi de produse înlocuitoare de piele şi
materiale auxiliare, crescând în acelaşi timp şi cerinţele cu privire la calitate.
Utilizatorul de piele şi înlocuitori, precum şi consumatorul au nevoie de
definirea clară a noţiunii de calitate, a componentelor calităţii, a modului de
realizare a controlului de calitate pentru materii prime şi produse în raport cu
specificul fiecărei categorii în parte.
Uniunea Internaţională a Societăţilor de Tehnologi în Piele şi Chimişti,
IULTCS, (International Union of Leather Technologists and Chemists Societies)
care cuprinde aprospe 40 de tări membre de pe tot globul, avea trei comisii
internaţionale ce au lucrat în vederea identificării proprietăţilor pielii ce
trebuiesc testate şi stabilirii de mijloace şi metode de testare:
- Comisia Internaţională pentru analize chimice, IUC (Internaţional
Commission for chemical analysis);
- Comisia Internaţională pentru testări fizice, IUP (Internaţional
Commission for physical testing);
- Comisia Internaţională pentru testarea rezistenţei, IUF (Internaţional
Commission for fastness testing).
43
O mare parte din metodele şi standardele elaborate de IULTCS au fost

preluate şi au devenit metode oficiale ISO.
Metode IUP care au fost convertite sau sunt în curs de convertire ISO:
IUP 2 → ISO 2418: 2002 Prelevarea de epruvete
IUP 3 → ISO 2419: 2002 Pregătirea şi condiţionarea epruvetelor
IUP 4 → ISO 2589: 2002 Determinarea grosimii
IUP 5 → ISO 2420: 2002 Determinarea densităţii aparente
IUP 6 → ISO 3376: 2002 Determinarea rezistenţei la tracţiune şi a alungirii:
- rezistenţa la tracţiune;
- alungirea relativă la efort impus;
- alungirea la rupere.
IUP 7 → ISO 2417: 2002 Determinarea absorbţiei de apă în condiţii statice
IUP 8 → ISO 3377: 2002 Determinarea rezistenţei la sfâşiere
IUP 9 → ISO 3379: 1976 Determinarea capacităţii de deformare şi a elasticităţii
feţei pielii (Lastometru)
ISO 5402: 2002 Determinarea rezistenţei la flexare prin metoda
flexometrului
IUP 10 → ISO 5403: 2002 Determinarea rezistenţei la apă pentru piei flexibile
(Penetrometru)
IUP 11 → ISO 5404: 2002 Determinarea rezistenţei la apă pentru piei rigide
(Penetrometru)
IUP 12 → ISO 3378: 2002 Determinarea rezistenţei la crăpare a feţei pielii
ISO 17186: 2002 Determinarea grosimii peliculei de acoperire
ISO 17227: 2002 Determinarea rezistenţei pielii la căldură uscat
ISO 17235: 2002 Determinarea moliciunii
IUP 13 → ISO 17236: 2002 Determinarea capacităţii de deformare
IUP 15 → ISO 14268: 2002 Determinarea permeabilităţii la vapori
IUP 16 → ISO 3380: 2002 Determinarea contractării feţei la temperaturi până
la 100˚C
IUP 17 → ISO 17705: 2003 Metode de testare a materialelor de feţe, căptuşeli
şi şosete - Izolaţia termică
IUP 20 → ISO 17697:2003 Determinarea rezistenţei la flexiuni repetate
(Flexometru)
IUP 26 → ISO 20871: 2001 Metode pentru testarea tălpilor – Rezistenţa la
abraziune
IUP 29 → ISO 17233: 2002 Determinarea temperaturii de crăpare a peliculei
de acoperire la rece
IUP 30 → ISO 17229: 2002 Determinarea absorbţiei de vapori de apă
IUP 32 → ISO 11646: 1993 Măsurarea ariei
Eşantionul reprezentativ
Datorită caracteristicilor eterogene ale pielii, în stabilirea numărului de
epruvete ce alcătuiesc eşantionul reprezentativ trebuie să se ţină seama de
zonele de recoltare şi de numărul de epruvete ce trebuie recoltate din fiecare
zonă. Important pentru testele fizico – mecanice dar şi pentru o parte a
analizelor chimice, este ca epruvetele să provină din toate zonele. Numărul de
testări determină acurateţea rezultatelor.
Recoltarea ar trebui să fie un compromis între precizie şi repetabilitate
prin prelevarea unui număr suficient de piese din diferite zone topografice ale
44
pielii, evitându-se, în acelaşi timp, distrugerea pielii. În viitor metodele non-

distructive pentru testarea proprietăţilor fizico – mecanice cum sunt spre
exemplu cele bazate pe emisie acustică, vor fi aplicate şi pielii.
Dimensiunile eşantionului reprezentativ, precum şi numărul de testări
ce trebuiesc efectuate sunt determinate de o serie de factori cum ar fi precizia
cerută rezultatelor şi inconstanţa caracteristicilor de la piele la piele şi pe
suprafaţa aceleaşi piei. Din acest motiv, este imposibil de specificat acest
număr intr-un standard, aplicându-se metoda statistică de determinare. În
practică, numărul minim de repetări este 3 şi pentru analize mai ample si mai
riguroase se aplică formula:
n = 0,2 x sau n = 0,5 x ,
unde n este numărul de epruvete şi x numărul pieselor din lot. Numărul de
elemente ale lotului este dat de ISO 2588.
Pregătirea epruvetelor pentru testare

1. Tăierea epruvetelor
Epruvetele sunt obţinute prin ştanţare, cu un cuţit de ştanţă care poate
fi confecţionat din bandă de oţel asemenea celor utilizate în încălţăminte pentru
debitarea reperelor flexibile, iar pentru piei grele cuţite robuste.
Pentru a obţine un contur curat al epruvetei, cuţitul utilizat trebuie să fie
ascuţit şi curat. Unghiul pe care ascuţişul îl formează între muchia internă şi
cea externă este specificat în stasul ISO 2418.
Rezultatele testărilor fizico – mecanice depind de direcţia de ştanţare
(raportată la şira spinării) a epruvetelor. Pentru aceste teste, direcţia de tăiere
trebuie precizată şi testele ar trebui efectuate atât pe epruvete tăiate paralel cu
şira spinării cât şi perpendicular pe ea.
2. Condiţionarea
Multe proprietăţi fizice ale pielii depind de prezenţa vaporilor de apă în
structura fibroasă a pielii. Pentru a obţine reproductibilitatea rezultatelor în
testările fizice, umiditatea conţinută în piele trebuie să fie menţinută constantă
prin condiţionare.
Condiţiile standard de condiţionare sunt specificate in ISO 2419 şi sunt
pentru o temperatură de 202ºC şi o umiditate relativă de 652%. Epruvetele
trebuie menţinute în admosferă standard cel puţin 24 de ore înaintea
solicitării.. În unele ţări este dificil de obţinut ambele condiţii şi de aceea
condiţii admosferice alternativele sunt definite în ISO 554: temperatură 272ºC
şi umiditate 652% sau temperatură 232ºC şi umiditate 502%. Deutsche
Industrie Normen propun pentru piele condiţii de climatizare de 232ºC şi de
umiditate de 506% (DIN 53303). Orice abatere de la condiţiile standard
adoptate trebuie precizată în raportul de evaluare a testărilor.
Pentru condiţionarea epruvetelor, umiditatea relativă solicitată poate fi
obţinută într-un spaţiu închis (exicator) fie prin utilizarea unei sări în apă (în
care faza solidă este prezentă în exces) sau prin utilizarea unei soluţii de o
anumită concentraţie de acid sulfuric şi apă.
ISO 4677 precizează metodele de măsurare a umidităţii relative din
camera de testare.
45
3. Îmbătrânirea
În anumite situaţii, condiţiile climatice standard pot fi modificate şi
testarea se desfăşoară la o temperatură diferită, cum ar fi de exemplu,
rezistenţa la flexiune, testată la temperatură scăzută. Diferite metode de
testare a rezistenţei utilizează epruvete umede. Acestea sunt tot metode de
accelerare a îmbătânirii pielii şi a finisajului.
Îmbătrânirea pielii este în mod uzual instalată după 5 zile de menţinere
a epruvetelor la o temperatură de 502ºC şi o umiditate relativă de 100% şi
aceste efecte sunt apreciate prin compararea rezultatelor înainte şi după
condiţionare.
Acţiunea substanţelor chimice (acid, saruri, ulei, solvenţi, etc.) asupra
structurii pielii şi finisajului pot fi evaluate după tratarea fiecărei epruvete în
condiţii date şi compararea rezultatelor obţinute după tratare cu cele obţinute
anterior.
4. Măcinarea
Pentru analize chimice, pielea de toate tipurile trebuie să fie măcinată în
mori de măcinat.
Standardul ISO 4044 prevede caracteristicile morii; viteza cuţitului şi diametrul
sitei şi a granulelor, precum şi condiţiile de uscare şi condiţionare umedă.
Măsurarea grosimii
Pielea crudă sau tăbăcită nu are aceeaşi grosime pe toată suprafaţa. La
o piele grea grosimea poate varia, în medie, cu până la 25% şi la o piele
uşoară cu 20%. Grosimea pielii poate fi modificată prin întindere şi
comprimare, prin egalizare, fălţuire, şlefuire sau subţiere. Deoarece multe
proprietăţi depind de grosime, aceasta va fi măsurată în ideea exprimării
rezultatelor testării în relaţie cu grosimea. Măsurarea grosimii la o piele
depinde de o serie de factori cum ar fi presiunea şi timpul de presare.
Standardul ISO 2589 precizează metoda de măsurare a grosimii şi
caracteristicile specifice ale instrumentului de măsurat. Grosimea se exprimă în
mm pornind cu o toleranţă de 0,01mm.
În testările de rutină, dispozitivul de măsurat care foloseşte forţa
elastică este frecvent utilizat. La acest tip de dispozitiv se impune calibrarea
periodică.
Aparat de măsurat grosimea SATRA

Cele mai uzuale aparate de măsurat grosimea sunt produse pentru teste
standard. Acestea se bazează pe principiul greutăţii moarte care cuplează un
dispozitiv digital de înregistrare, asistat de calculator, ce asigură gradul de
precizie cerut. Această categorie de aparate include aparatul de măsurat
grosimea pielii şi cel pentru materiale sintetice, precum şi pentru alte tipuri de
materiale care pot fi procurate la cerere.
46
Rezistenţa la solicitări radiale (Lastometru)

Testul de crăpare la solicitare bidimensională destinat în mod special
testării pieilor pentru feţe de încălţăminte, oferă o evaluare a rezistenţei feţei la
crăpare în timpul procesului de formare spaţială. Dimensiunea crăpăturilor ce
apar pe faţă este exprimată în mm pornind de la 0,1mm. Rezistenţa la crăpare
a feţei depinde de conţinutul de umiditate din piele; testul se realizează pe
piele condiţionată. Obţinerea unor rezultate proaste oferă producătorului de
încălţăminte informaţii despre umiditatea necesară pieilor pentru a rezista
formării spaţiale. Solicitarea feţei poate fi realizată şi la temperatură înaltă
pentru a reproduce o serie de tehnologii moderne din industria de încălţăminte
(tratarea cu aer cald pentru netezirea cutelor). Pielea lac este foarte sensibilă
la tratamente termice, in special în zonele cu perforaţii şi în orificiile de
coasere. Orificiile cusăturii sunt făcute în mostra de piele înaintea fixării în
lastometru. Suprafaţa pielii este expusă timp de 3 minute la un jet de abur la
100 ºC, de la o distanţă de 7,7 mm. Nu este permisă apariţia nici unei
crăpături în stratul de lac şi nici rupturi (măriri, alungiri) ale orificiilor cusăturii.
Lastometrul, asemenea tensiometrului sau plastometrului realizează o solicitare
progresivă, graduală a pielii. În practică, deformarea, solicitarea care se
produce în timpul trasului este foarte rapidă. Institutul German al Pielii a
proiectat un dispozitiv de testare care reproduce mai bine aceste condiţii.
Lastometru rapid
Un lastometru simplificat, acţionat cu aer comprimat, care oferă un
rezultat de trecere/respingere la una din trei testări cu parametri prestabiliţi.
Dispozitivul este destinat pentru utilizarea în fabrici.
47
Lastometru digital
O maşină digitală
automatică care
măsoară tendinţa
materialelor, în
special a pielii, de a
crăpa sau plesni în
timpul tragerii; de
asemenea determină
rezistenţa şi
extensibilitatea sub
solicitare
multidirecţională.
Lastometru
Măsoară tendinţa
materialelor, în particular a pielii,
de a crăpa sau plesni în timpul
tragerii; de asemenea, determină
rezistenţa şi extensibilitatea sub
solicitare multidirecţională.
Adesea denumit şi „Testul bilei de
crăpare”.
Deoarece deformarea piciorului este bidimensională, mai multe forţe

acţionând simultan şi cu efect conjugat, se propune pentru analiza materialului
măsurarea solicitării bidimensionale a unei epruvete de 5 cm 2. Experimentul se
realizează cu ajutorul dinamometrului – lastometrului prevăzut cu o bilă
(ciupercă) care poate fi asimilată unui mont (tumoare benignă care se dezvoltă
la suprafaţa unui os) şi care, se deplasează pe verticală, determinând
deformarea materialului fixat între două plăci, într-un mod similar celui în care
este solicitat materialul de feţe de către un picior ce prezintă mont în zona
respectivă, sau cu ajutorul Tensiometrului Bally ce permite înregistrarea
deformării epruvetei, până la o valoare a presiuii (forţei de formare)
prestabilită, a curbei de relaxare, a valorii deformării remanente sau a
rezistenţei la plesnire a feţelor.
48
Mărimea deformării este dependentă de săgeata impusă materialului de

către bilă. Măsurătorile au demonstrat că pentru o epruvetă de 5 cm 2 şi o
săgeată de 3,5 mm, se impun solicitările bidimensionale aproximativ egale cu
cele obţinute pentru o alungire monodimensională de 8% aplicată sensului cel
mai puternic pentru materiale anizotrope.
Fig.7 - Alungirea
materialelor la un ciclu
de funcţionare a
lastometrului
„confort”19
A – PU pe neţesut;
B – şpalt acoperit cu PVC;
C – poromer;
D – ţesătură acoperită cu
PVC;
E - ţesătură acoperită cu
PU;
F – piele;
G – poromer;
H–PU microporos
După cum era de aşteptat rezultatele privind capacitatea de

deformare a materialelor prin această metodă de solicitare bidimensională sunt
proporţionale celor obţinute pentru solicitare monodimensională pentru sensul
cel mai puternic a materialelor anizotrope, iar pentru cele izotrope la care
diferenţele dintre sensul slab şi puternic sunt apropiate, se remarcă o creştere
uşoară a solicitării, forţa înregistrată este rezultanta forţelor relative fiecărui
sens.
Efectele precizate anterior le întâlnim mai ales pentru PU pe ţesătură şi PU
microporos.
Metoda permite de asemeni şi analizarea influenţei umidităţii care poate fi
interpretată în două moduri:
- ca variere a proprietăţilor fizico – mecanice ale materialului;
- şi ca umflare a fibrelor care determină varierea dimensiunii.
Pentru a pune în evidenţă varierea proprietăţilor fizico – mecanice s-au
folosit epruvete condiţionate la 65% şi 100% umiditate relativă care au fost
solicitate bidimensional. S-a înregistrat forţa necesară obţinerii unei săgeţi de
3,5 mm, pentru mai mute materiale.
19
49
Astfel pentru PU pe neţesut pentru a menţine săgeata, la o umiditate

de 100%, forţa a trebuit crescută cu 10%, pentru poromer cu 14%, iar pentru
şpalt acoperit cu PVC s-a înregistrat o creştere de 42% la fel de ridicată ca şi
pentru pielea box cu faţă naturală pentru care creşterea este de 44%, adică de
4 ori mai mult, ceea ce înseamnă că pieile au fost de patru ori mai sensibile la
creşterea umidităţii. PVC pe ţesătură a determinat o creştere de 25%, PU pe
ţesătură de 24%, deci sensibilitatea pielii este şi faţă de acestea mai mare de
două ori.
Fig.8 - Evoluţia ciclului

de histerezis pentru
boxul de viţel în funcţie
de umiditate
Urmărind ciclul de histerezis pentru box faţă naturală, se observă că la

umiditate de 100% s-a aplatizat foarte mult la nivelul alungirilor joase, ceea ce
a scăzut modulul său, dar la nivelul deformării relative se menţine situaţia
anterioară înregistrată la umiditate de 65%, ceea ce înseamnă că materialul îşi
va păstra forma iniţială.
Putem trage concluzia că pielea este sensibilă într-un domeniu care
priveşte confortul, dar că rezistenţa sa nu este alterată de eventualele
deformaţii mai importante decât cele relative la modificările dimensionale ale
piciorului pe durata purtării, caracteristică care este întâlnită şi la alte materiale
sintetice.
Pentru a evidenţia modificarea dimensională a materialelor sub efectul
umflării s-au folosit, epruvete condiţionate la 65% umiditate şi 20°C care au
fost supuse unui proces de creştere treptată a umidităţii până la 100%
concomitent cu expunerea la o temperatură de 32°C. S-a remarcat faptul că
materialele îşi vor modifica dimensiunile fără să existe nici un fel de
constrângere mecanică asupra lor.
Aceste variaţii de suprafaţă neglijabile sau nule la materialele sintetice
pe bază de PU şi PVC pe ţesătură, ating uneori pentru piei finisate sau şpalturi
fără finisaj până la 2%, iar pentru piei şi şpalturi impregnate, 4 – 6%. Putem
50
discuta despre o participare importantă a materialului la varierea volumului

încălţămintei.
Tensiometru BALLY
Tensiometrul BALLY asigură deformarea pielii după două direcţii. Acest
test poate să furnizeze un indicator excelent al problemelor de elasticitate şi
sfâşiere asociate operaţiei de tragere la vîrf şi este considerat a fi un excelent
test comparabil cu Lastometru - metoda bilei.
Noul tip de Tensiometru poate fi acum ataşat la un PC unde pot fi înregistrate
şi stocate electronic rezultatele testului. Programul care este livrat odată cu
maşina afişează rezultatele fiecărui test într-o formă grafică şi prezintă
următoarele caracteristici:
- - individualizează punctele extreme din timpul testului;
- - ataşează comentarii pe marginea rezultatelor obţinute
- - graficul prezintă presiunile şi calculează diferenţele;
- - crează baze de date;
- - rezultatele pot fi printate.
Rezistenţa la sfâşiere este foarte importantă pentru toate tipurile de piei
destinate feţelor de încălţăminte. Metoda impusă de ISO 3377 măsoară
încărcarea necesară sfâşierii pe o mostră în care a fost realizată o fantă şi care
este trasă de capetele întoarse ale unei perechi de tije ataşate clemelor unui
tensiometru. Forţele exercitate în timpul ruperii de cele două tije sunt
înregistrate şi cea mai mare valoare este luată ca rezistenţă la sfâşiere şi se
exprimă în Newton. Sarcina iniţială şi cea medie pot fi de asemenea
înregistrate pe diagramă. Efortul la sfâşiere poate fi exprimat şi funcţie de
grosimea mostrei (efortul unitar). Un alt test de rezistenţă la sfâşiere este
51
adesea utilizat când mostra de piele disponibilă este foarte mică sau când
testul trebuie efectuat pe produse din piele. Este cunoscut ca testul ruperii
fantei (crăpăturii, deschizăturii). Acest test (DIN 53329) nu a fost asimilat ISO.
Piesa testată este tăiată longitudinal, o incizia este făcută în piele, capetele
tăieturii sunt fixate în tijele dinamometru şi forţa de sfâşiere este înregistrată.
Este evident faptul că efortul înregistrat pentru sfâşierea inciziei este
aproximativ la jumătate faţă de valoarea obţinută prin metoda ISO. Rezistenţa
la sfâşiere a cusăturii este foarte utilă. În acest test un ac sau un cuţit
penetrează pielea la 5 mm de marginea epruvetei şi forţa de sfâşiere este
înregistrată şi exprimată în Newton.
Valorile obţinute pentru rezistenţa la sfâşiere oferă informaţii utile
fabricilor de încălţăminte cu privire la întărirea, duplarea pieilor în procesul de
producţie.
45
40
35
30
N/mm
25
20 1 – piele de viţel
15 2 – piele poale
10
5 pentru feţe de
0 încălţămnte
1 2 3 4 5 6 7 3 – piele faţă
materiale corectată
4 – piele de capră
Fig.8 5 – piele pentru
feţe de
Rezistenţă la sfâşierea cusăturii
încălţăminte
retanată
140 6 – piele tăbăcită în
120 crom impermeabilă
100
N/mm
80
60
40
20
0
1 2 3 4 5 6 7
material
Fig.9 – Rezistenţa la sfâşiere
Dispozitiv de măsurare a rezistenţei la sfăşiere în zona de

coasere
52
Testul pentru care acest dispozitiv este cerut, măsoară cât de dur va fi
materialul la coasere dreaptă când este confecţionat utilizând o cusătură
normală. Aplicabilitatea cea mai mare o are la materialele sintetice destinate
feţelor de încălţăminte, şpalturilor acoperite destinate căptuşirii carâmbilor,
neţesute şi elastici. Este disponibilă şi maşina de testat la tracţiune pentru
versiunile care o utilizează.
Dinamometru
Maşinile de testat la tracţiune SATRA sunt
fiabile şi uşor de folosit datorită procedurilor de
testare simple pe care le utilizează, controlului
PC cu programe prietenoase (Windows) care
asigură culegerea, analiza statistică şi
interpretarea datelor. Maşina este dotată cu un
număr larg de dispozitive care o fac utilizabilă
pentru cele mai multe aplicaţii necesare, cum ar
fi dispozitivele pentru:
- - testarea rezistenţei la sfâşiere a
materialelor perforate prin coasere;
- - testarea rezistenţei la sfâşiere a pielii.
Rezistenţa la flexare
Rezistenţa la flexare a pieilor uşoare şi a peliculelor de finisaj este
parţial un test fizic, dar pentru că este aplicat mai ales finisajului este
deasemenea un test de uzură. Aparatul utilizat pentru acest test este cunoscut
ca Flexometrul Bally. Testul poate fi efectuat pe mostre de piele condiţionate
sau pe mostre umezite în climat de condiţionare standard sau în admosferă
rece. Recent au apărut critici care susţin că testul nu este relevant pentru
aprecierea modului în care pielea este supusă la flexiuni repetate în timpul
purtării.
Flexometrul BALLY
Flexometrul BALLY este internaţional acceptat ca metodă de apreciere a
rezistenţei la flexiune a pieilor uşoare şi cu peliculă de acoperire. Tendinţa de
crăpare la formare de creţuri cauzate de purtare poate, de asemenea, fi
determinată. Este utilizat pentru precondiţionarea mostrelor, anterior
determinării permeabilităţii la vapori de apă.
Flexometrul cu 12 posturi de lucru este cel mai popular, cele 12
posturi sunt convenabil aranjate pentru a avea acces şi la cea mai îndepărtată.
Maşina permite o predeterminare şi o fixare a numărului de cicluri de lucru,
astfel încât poate lucra şi fără o supraveghere atentă a operatorului, deoarece
maşina se va opri automat.
53
Modelul de mai jos este prevăzut cu doar 4 posturi de lucru şi poate fi

utilizat şi pentru testări în condiţii de frig (-20ºC).
Maşină de solicitat pielea la flexiuni repetate IULTCS

Această maşină respectă condiţiile cerute de Uniunea Internaţională a
Producătorilor de Piele şi de Societăţile de Chimie cu privire la solicitarea la
flexiuni repetate. Se testează 4 probe simultan. De asemenea, există şi alte
versiuni ale maşinii care lucrează cu 8, respectiv 12 mostre simultan. Această
maşină permite şi testarea crăpării la rece a materialelor.
54
Maşină de solicitat la flexiuni repetate căputa

Această maşină este utilizată pentru aprecierea tendinţei de crăpare şi
rupere a tuturor tipurilor de materiale destinate hainelor din piele, tapiţeriilor,
încălţămintei, ca rezultat al flexiunilor din timpul purtării. Este în egală măsură
potrivită pentru testarea pielii, materialelor plastice căptuşite cu ţesături,
materialelor polimere şi ţesăturilor.
Această maşină poate fi utilizată şi

pentru aprecierea în timp a rezistenţei
cusăturii supuse la îndoiri repetate.
Pliurile (încreţiturile) formate prin
această metodă sunt cea mai precisă
reproducere a cutelor formate în partea
din faţă a încălţămintei datorită
mersului.
Maşină de întins şi flexat materialele destinate AS al

încălţămintei
Supune materialul la o succesiune de flexiuni şi întinderi aşa cum se
întâmplă în anumite părţi ale încălţămintei. În particular este utilizat pentru
materiale sintetice unde stratul de bază degradează, în purtare, înaintea
celorlalte straturi.
Rezistenţa la întindere
În măsurarea rezistenţei la întindere (ISO 3376) mostrele de dimensiuni
medii sunt în mod normal utilizate pentru testarea pieilor uşoare. Pentru a
55
preveni alunecarea mostrei din cleme în timpul testului, este necesară

creşterea suprafeţei de piele fixată în cleme de la 20 la 30 mm în lungime şi de
la 20 la 25 mm în lăţime şi modificarea în consecinţă a cuţitelor de ştanţă.
Forţa cu care se acţionează este generată automat. Pentru a evita
ruperea epruvetei de lăngă cleme, a fost făcută propunerea de modificare a
formei epruvetei, creindu-i-se un contur curb.
Proprietăţile de studiat pentru piei şi înlocuitori sunt legate de efectele
plastice, vâscoase şi elastice ale materialelor.
Modelul mecanic care reproduce comportarea vâscoelastică liniară se
obţine prin compunerea a două modele liniare, ce descriu proprietăţile unitare
de elasticitate şi vâscozitate, respectiv arcul, care permite modelarea
deformaţiilor reversibile şi amortizorul care exprimă proprietăţile vâscoase ale
corpurilor, ale căror deformaţii sunt ireversibile.
Fig.10 - Modelul Burgers
Pentru piele şi înlocuitori de piele, cel mai utilizat model este modelul
Burgers, care se obţine prin legarea în serie a unui model Maxwell (amortizorul
legat în serie cu arcul) şi a unui element Voigt – Kelvin (amortizorul legat în
paralel cu arcul). Curba de fluaj rezultată este identică cu cea prezentată în fig.
Comportarea elastică instantanee este pusă în evidenţă de elementul elastic
G1, iar cea întârziată de elementele G2 şi N2, amortizorul N1 având rolul de a
pune în evidenţă deformaţia de curgere.
Materialele utilizate la confecţionarea feţelor de încălţăminte sunt
materiale vâscoelastice adică posedă atât proprietăţi de solid elastic cât şi de
fluid vâscos ceea ce înseamnă că la solicitări de mică intensitate se comportă
ca un solid elastic recuperând deformaţia produsă, în timp ce la valori mari ale
efortului, recuperarea deformaţiei se face parţial. La aceste materiale efortul şi
deformaţia sunt dependente de timp; ele manifestă fenomenul de fluaj
respectiv de relaxare, iar la tensiuni oscilatorii prezintă deformaţia defazată în
raport cu tensiunea.
Prin relaxare se înţelege fenomenul care are loc pentru restabilirea
echilibrului unui sistem după acţiunea unei forţe exterioare care nu-i modifică
56
starea de agregare. Fenomenul de relaxare, determină efecte specifice ca:

fenomenele de fluaj, de relaxare a efortului şi efectul de histerezis.
Efort
Timp
Fig.11 - Fluajul Fig.12 - Relaxarea efortului
Experienţele de fluaj se efectuiază cu un corp care a stat în repaus un

timp îndelungat şi asupra lui se acţionează cu o forţă de impact de tensiune
constantă. Se urmăreşte variaţia deformaţiei atât în timpul acţionării forţei
(fluaj direct) cât şi în timpul procesului de revenire (fluaj invers) după ce forţa
deformatoare a fost îndepărtată. La corpurile vâscoelastice se remarcă faptul
că atunci când pe curba de fluaj la aplicarea bruscă a tensiunii apare o
deformaţie instantanee, Γ1, ea apare şi pe curba de recuperare a deformaţiei.
Restul deformaţiei elastice se recuperează lent în timp, curba de fluaj invers
tizând asimptotic către o valoare constantă Γ2, numită deformaţie remanentă
sau permanentă şi care va fi cu atât mai mare cu cât mărimea efortului, durata
de acţiune şi temperatura de lucru vor fi mai mari.
Considerând doar curba de relaxare, ea permite evaluarea a două
mărimi deosebit de importante pentru sectorul de încălţăminte:
- mărimea deformaţiei vâscoase, adică deformaţia remanentă după un
timp de solicitare dat;
- căderea tensiunii necesare pentru menţinerea deformaţiei iniţiale
impuse.
Ca şi fluajul, şi relaxarea efortului este tot o formă specifică
fenomenului de relaxare şi care se exprimă prin varierea tensiunii necesare
menţinerii unei deformaţii constante un anumit timp precizat. În experienţa de
relaxare se aplică probei o deformare iniţială, constantă şi se urmăreşte
scăderea tensiunii aplicată probei şi necesară menţinerii la acelaşi nivel al
deformării. Reprezentarea curbei de relaxare a efortului funcţie de timp în
condiţii de temperatură constantă este prezentată în Fig.12.
Stabilirea şi cunoaşterea acestei diagrame prezintă importanţă deoarece
ne permite aprecierea efortului pe care trebuie să-l depună purtătorul şi
aprecierea timpul necesar adaptării încălţămintei la picior.
Acest fenomen este tot o consecinţă a fenomenelor de relaxare şi
reprezintă dependenţa între tensiunea aplicată şi deformaţie, reprezentată
grafic, constituind curba de histerezis. Importanţa studierii acestui fenomen
57
este dat de necesitatea cunoaşterii capacităţii de adaptare a materialelor şi

energia necesară deformării lor.
Fig.13 - Histerezisul elastic
Exploatarea curbei de histerezis rezultă din integrarea suprafeţelor următoare:

suprafaţa ABC reprezintă lucrul mecanic de deformare care trebuie efectuat
pentru a alungi un material cu o lungime dată Δl. Suprafaţa ABD reprezintă
pierderea de energie suferită de material pe durata deformării sau lucrul
mecanic de deformare plastică, remanentă, reprezentând adaptarea la picior.
Suprafaţa DBC reprezintă energia recuperată, adică lucrul mecanic necesar
deformării elastice a materialului, altfel spus presiunea suferită de picior. Curba
permite măsurarea următorilor parametri:
- alungirea vâsco – plastică AD sau deformarea remanentă;
- alungirea elastică DC;
- modulul lui Young.
Caracteristicile mecano – reologice ale unui material pot fi puse în
evidenţă prin supunerea lui la o serie de solicitări unice (tracţiune, compresie,
încovoiere, torsiune) sau combinate unidimensionale sau bidimensionale,
continui, periodice sau ciclice.
Atât din puctul de vedere al tehnologului cât şi din punctul de vedere al
proiectantului şi utilizatorului, pentru piele şi înlocuitori interesează în special
comportarea la solicitări de tracţiune, forţa variază cu viteză constrantă până la
ruperea epruvetei, solicitare statică la care forţa se menţine constantă şi se
urmăreşte fluajul, solicitări periodice.
Proprietăţile fizico – mecanice ale pieilor şi înlocuitorilor sunt
determinate în măsură însemnată de structura reticulară şi de caracterul
împletirii elementelor structurale, unghiul de orientare a fibrelor, gradul lor de
individualizare.
Supunând un astfel de material unei solicitări de întindere se constată că
curbele de încărcare şi de descărcare nu coincid, după cum se explică şi în
modelul teoretic prezentat mai sus, ci apar deformaţii ireversibile.
58
Fig. 14 – Relaţia efort - Fig. 15 –Modificarea dimensională

deforare a epruvetelor solicitate la tracţiune
Alungirea relativă totală, elastică instantanee şi întârziată şi cea

remanentă, precum şi coeficientul de contracţie se determină cu relaţiile:
l −l
ε t = 1 0  100 (%)
l0
l −l
ε = 1 2  100 (%)
ei l0
l −l
ε eî = 2 3  100 (%)
l0
l −l
ε r = 3 0  100 (%)
l0
ε
c = r  100 (%)
ε
t
În momentul anulării efortului, deformaţia constatată este εt, deformaţia
(alungirea) totală. Din această deformaţie totală se recuperează imediat după
scoaterea materialului de sub acţiunea forţei deformatoare, ε ei – deformaţia
elastică instantanee. Deformaţia ε’ scade în timp şi se stabilizează la o valoare
εr - deformaţia remanentă. Deformaţia care se recuperează poartă denumirea
de deformaţie elastică întârziată, εeî.
Pielea tăbăcită prezintă o reţea fibrilară tridimensională, cu fibre
individualizate care în momentul solicitării preiau o cotă parte din efort,
corespunzător poziţiei pe care o au faţă de direcţia de solicitare.
59
Privind ţesutul fibrilar în ansamblu, sub acţiunea unei solicitări exterioare

are loc o modificare a orientării fibrelor, dar şi o deformare a acestora. Cu alte
cuvinte, deformarea totală care apare la o solicitare exterioară este rezultatul
deformării ţesutului de fibre şi a fibrelor.
Lipsa de omogenitate a structurii permite ca în timpul solicitării să apară
solicitări ale poziţiei reciproce a elementelor structurale pe porţiunea solicitată,
fapt care modifică echilibrul intern şi duce la manifestarea unei încărcări elasto
– plastice. Deplasarea curbei de descărcare faţă de curba încărcării este
determinată de manifestarea fenomenului de histerezis, care întârzie revenirea,
şi de producerea unor deformaţii remanente ca urmare a modificărilor
ireversibile ce au loc.
Manifestarea fenomenului de histerezis este pusă în evidenţă şi de faptul
că materialul continuă sa-şi reducă dimensiunile chiar după anularea sarcinii,
fără a reveni la dimensiunile iniţiale, el manifestând o anumită deformaţie
remanentă. În cazul materialelor elasto – plastice deformaţia remanentă este
precedată totodată de deformaţie elastică, cele două tipuri se produc
concomitent, după depăşirea unui anumit moment al solicitării, respectiv după
atingerea limitei de elasticitate. Se poate considera că partea corespunzătoare
deformaţiei fibrelor din deformaţia totală a materialului se apropie de caracterul
deformaţiei înalt elastice.
1 2 3 4
Deformare
Fig. 17 - Curba efort – deformare20

Fig. 16 - Variaţia deformaţiei 1 – branţ; 2 – piele; 3 – înlocuitor cu
funcţie de tensiune neţesută impregnată; 4 – alte categorii
de înlocuitor
Solicitarea la tracţiune, pune în evidenţă în fig. 17 comportarea vâsco –

elastică a materialelor utilizate pentru confecţionarea încălţămintei, atât pentru
ansamblul superior cât şi pentru branţ.
Pe curbele de solicitare de tip dinamometric apare net domeniul elastic,
1, în care orice deformare se recuperează şi care exprimă starea de confort, cu
valori pentru deformaţie de 8 – 10%, iar pentru tensiune nu mai mari de 0,1
20
60
daN/mm2, după care urmează zona de instabilitate a materialului, 2, unde se

înregistrează deformaţii plastice, dar care după anularea forţei deformatoare ce
corespunde unei tensiuni de cca. 0,2 – 0,4 daN/mm2 şi sub acţiunea
temperaturii se poat recupera în proporţie de 90%, proprietate a corpurilor
vâsco – elastice numită şi „memoria materialului”, urmează o zonă de efort
practic nul, 3, şi care la piele nu este întâlnită, corespunzătore unei comportări
înalt – elastice, numită „etirare”, apoi domeniul corespunzător fenomenului de
rigidizare care se încheie în momentul ruperii, valoarea forţei de rupere este 2 –
3 daN/mm2.
Din graficul din fig.16 se observă foarte clar faptul că în domeniul elastic
alungirea corespunzătoare este de 1,5 – 2 ori mai mică decât la înlocuitori iar
valoarea forţei de rupere este mai mică, încadrându-se în intervalul 0,9 – 1,3
daN/mm.
VARIAŢIA ALUNGIRII REMANENTE FUNCŢIE DE UNGHIUL DE RECOLTARE
60
50
alungirea remanentă (%)
A
40 B
C
D
30
E
F
20 G
H
10
0
0 30 60 90
unghiul de recoltare (grad)
Fig.18 - Variaţia alungirii remanente funcţie de unghiul de

recoltare21:
A – poliureta pe neţesut, B – şpalt acoperit cu PVC, C – Xylee, D – ţesătură
acoperită cu PVC, E – ţesătură acoperită cu PU, F – piele box, G – poromer, H
– PU microporos
Este cunoscut faptul că proprietăţile mecanice atât la piele naturală cât

şi la înlocuitori diferă funcţie de direcţia de recoltare a epruvetelor. Pentru a
pune în evidenţă acest aspect s-au prelevat epruvete pe direcţiile paralelă,
perpendiculară, la 30° şi 60° faţă de sensul de referinţă, adică: şira spinării
21
61
pentru piele, urzeala pentru ţesături şi lungimea sulului pentru cele fabricate pe
lungimi infinite.
Urmărind diagramele observăm că pentru piele diferenţa între epruveta
prelevată de pe direcţia longitudinală şi cea transversală este de circa 40 –
50%, în vreme ce la înlocuitorii de piele anizotropia pe cele două direcţii poate
fi de 100 – 150%, variaţii foarte mari înregistrându-se în mod deosebit pentru
ţesăturile impregnate cu PVC şi cele impregnate cu PU.
Pentru pieile destinate confecţionării ansamblului superior, UNIDO
recomandă valori pentru rezistenţa la tracţiune.
1 – piele de viţel
Rezistenţă la tracţiune 2 – piele poale
pentru feţe de
35
încălţămnte
30
3 – piele faţă
corectată
25
(N/mm 2)
20
5 – piele pentru
15
feţe de
10
încălţăminte
5 retanate
0 6 – piele tăbăcită
1 2 3 4 5 6 7
în crom
material
impermeabilă
Fig.19 – Rezistenţa la tracţiune
Variaţia tensiunilor şi a deformaţiilor în timp, care apar ca urmare a unei

acţiuni de solicitare iniţială se manifestă, în cazul acestor materiale, fie ca o
relaxare a tensiunilor, în condiţiile menţinerii la deformaţie constantă, fie ca o
creştere lentă în timp a deformaţiei prin invariabilitatea tensiunii în timp. Atât
fenomenul de relaxare a tensiunilor cât şi cel de fluaj influenţând asupra
deformaţiei remanente a materialului.
Pentru ca formele spaţiale ce se dau semifabricatelor în procesul de
formare să fie stabile în perioada de exploatare a produsului, este necesar ca
printr-un proces de condiţionare adecvat, asociat cu un regim de solicitare
corespuzător să se transforme o cotă parte cât mai mare din deformaţia totală
în deformaţie remanentă, în vederea consumării în cea mai mare parte a
capacităţii de deformare plastică a materialului în procesul confecţionării şi
evitarea deformării lui în perioada purtării.
În acest sens se apreciază că factorii care contribuie la favorizarea
formării sunt toţi factorii care contribuie la creşterea deformaţiei remanente a
materialului.
Dacă asupra materialului se acţionează cu o tensiune σ C>σA, deformaţia
totală εrC va fi mai mare decât εrA (Fig.20).
Dacă după deformarea materialului acesta se menţine în stare
tensionată un anumit timp, ca urmare a rearanjării elementelor structurale, are
loc o relaxare a tensiunilor din material şi în acelaşi timp creşterea deformaţiei
remanente, ca urmare a stabilizării structurii în stare deformată.
62
Cu cât tensiunea remanentă în material va fi mai mică în procesul

deformării şi menţinerii la deformaţie constantă, cu atât deformaţia remanentă
creată va fi mai mare.
O tensiune remanentă mică în semifabricat, asigură o fiabilitate ridicată
formei spaţiale în timp.
Cercetările au stabilit că alungind cu 15% probe din box tăbăcit în Cr cu
umiditate de 14% şi cu menţinerea în stare tensionată 30 s, la îndepărtarea
solicitării deformaţia plastică reprezintă 10% din deformaţia totală.
Fig.20 – Variaţia deformării Fig. 21 – Curba deformării în

funcţie de valoarea încărcării condițiile etapizării solicitării
Tracţionând probe din acelaşi material cu 35%, gradul de plasticitate

creşte cu 20%. La creşterea conţinutului de umiditate a materialului la 24% şi
menţinerea în stare tensionată timp de 24 ore, gradul de plasticitate creşte la
85%. Aceste rezultate reliefează efectul favorabil al factorilor efort, umiditate,
timp asupra procesului de formare spaţială.
Etapizarea solicitării de întindere este un alt factor care contribuie la
creşterea deformaţiei remanente.
O deformaţie remanentă de aceeaşi valoare s-ar putea obţine fie printr-o
solicitare etapizată, fie printr-o singură solicitare la o valoare mult mai mare a
efortului dar neeconomică în condiţii de producţie (Fig.21).
Cercetările asupra deformabilităţii materialelor elasto – plastice au
arătat că epruvete din acelaşi material (deci având aceeaşi capacitate de
deformare la întindere) care au fost în prealabil tensionate la diferite valori ale
efortului unitar, fiind solicitate din nou, de astă dată până la limita rezistenţei,
înregistrează curbe de deformare diferite. Cu cât a fost mai mare
pretensionarea, cu atât mai mică a fost alungirea la rupere.
Acest lucru atrage atenţia că în procesul formării ansamblului superior,
acesta este necesar să se deformeze la maximum, fără înrăutăţirea
proprietăţilor sale macanice şi ruperea cusăturilor de îmbinare.
63
Astfel, în afară de deformaţia necesară pentru a primi forma spaţială a

calapodului, semifabricatul trebuie deformat cu aceea mărime care să împiedice
deformarea cu uşurinţă a produsului la utilizare şi din această cauză
încălţămintea să-şi piardă forma. În procesul purtării deformarea încălţămintei
este de aproximativ 6,5% în sens transversal şi de până la 6% în sens
longitudinal.
Dacă materialul are o rezistenţă mică la solicitările din procesul formării,
produsul îşi poate mări simţitor dimensiunile în timpul utilizării. Pentru a elimina
acest inconvenient, semifabricatul, în procesul formării spaţiale, trebuie astfel
tensionat încât să se obţină nu numai forma necesară a produsului, ci să i se
confere stabilitate şi rezistenţă în timp. Această rezistenţă se realizează şi prin
intermediul reperelor de întărire.
În acelaşi timp însă, materialul care are o extensibilitate mică aproape
că nu poate fi întins la formarea spaţială. De aceea, în practică, este necesar ca
materialul să posede un minim de alungire determinat, de 12% pentru o
încărcare standard de 1 daN/mm2.
Solicitări ciclice de relaxare a tensiunii

Pentru un material supus unei solicitări ciclice (n cicluri) de tracţiune la
care alungirea se menţine constantă, se urmăreşte relaxarea tensiunii.
Fig. 22 - Reprezentarea
schematică a histerezisului
la solicitări repetate
64
Dacă se analizează primul ciclu, OA1B1, se observă în graficul din Fig.22

că la revenire deformaţia nu se recuperează integral, înregistrându-se şi o
deformaţie nerecuperată, formată din deformaţia elastică întârziată şi
deformaţia remanentă (vâscoasă sau plastică), segmentul OB 1 din grafic.
Deoarece din momentul încheierii primului ciclu şi până la începutul celui de-al
doilea, B2A2B3, trece un interval de timp care depinde de frecvenţa solicitării (în
care se recuperează o parte din deformaţia elastică întârziată), cel de-al doilea
ciclu nu va începe din punctul în care se sfârşeşte primul, ci undeva mai
aproape de valoarea iniţială, B2. segmentul OB2 reprezintă acelaşi parametru
dar la capătul unui timp de relaxare dependent de viteza de tracţionare.
Continuând solicitarea, se remarcă o scădere a tensiunii de încărcare necesară
menţinerii alungirii impuse dar şi o scădere a deformaţiei elastice, până când
devine nulă la ciclul n (cuprins între 4000 şi 8000), deoarece se ajunge la o
stare de echilibru, caracterizată prin menţinerea constantă a celor două
deformaţii, vâscoasă şi elastică şi dispariţia deformaţiei elastice întârziate
obţinându-se un histerezis mult deplasat faţă de primul.
Deformaţia permanentă este reprezentată prin segmentul OF.
Se numeşte permanentă deoarece după cele n cicluri variaţiile sale sunt
considerate neglijabile.
Un parametru deosebit de important îl reprezintă modulul de elasticitate
intrinsec a materialului E * e[kgf/m] pentru care e - reprezintă grosimea
materialului iar E modulul de elasticitate sau modulul lui Young, exprimat
F
astfel: E = , [kgf/m2], unde F[kgf] reprezintă forţa, S[m2] secţiunea
S (l l )
epruvetei, iar Δl/l alungirea relativă a epruvetei.
Cunoaşterea comportării materialelor la solicitări repetate prezintă o
importanţă deosebită deoarece ne permite estimarea timpului de acomodare a
încălţămintei noi la picior, precum şi aprecierea presiunilor ce vor apare la
nivelul piciorului. De aceea în analiza stării de confort pe care o poate asigura
un material, mărimile reologice caracteristice sunt: valoarea tensiunii de la
primul la ultimul ciclu, precum şi valoarea deformaţiei vâscoase. Un alt
parametru care ne interesează îl reprezintă timpul necesar ajungerii la starea
de echilibru.
Tab.13 - Proprietăţi mecanice ale materialelor 22

lui
Număr cicluri
vâscoplastică
permanentă
Young, E*e
Deformaţie
Deformaţie
Deformaţie
Material
Modulul
elastică
Kgf/m
%
1 - 20 80 1750
Piele faţă naturală 4500 - 10 90 1075
1 - 40 60 12750
22
65
PVC pe ţesătură 4500 55 - 45 18350

1 - 25 75 13250
PU pe ţesătură 4500 50 4 46 17500
Şpalt acoperit cu PVC 1 - 25 75 5250
4500 25 - 75 4000
1 - 15 85 2250
PU microporos 4500 30 7,5 62,5 2500
1 - 20 80 5625
PU pe neţesut 4500 37,5 10 52,5 5600
Neţesut pe bază de 1 - 12,5 87,5 2500
nylon şi viscoză 4500 17,5 - 82,5 2725
acoperit cu PU
Neţesut pe bază de 1 - 20 80 9250
PES acoperit cu PU 4500 35 - 65 10375
În acest scop s-au făcut studii comparative pentru diferite materiale, la

o alungire impusă de 8% şi pentru un număr de 4500 de cicluri.
Analizând datele din tabel putem face câteva observaţii.
La începutul purtării senzaţiile încercate de utilizator vor fi cu atât mai
dureroase cu cât modulul de elasticitate este mai ridicat, iar dacă tendinţa
acestuia este de a creşte, pe măsura purtării încălţămintea respective, sigur,
va deveni imposibilă, ceea ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că materialele
potrivite sunt cele cu modul de elasticitate scăzut şi care în timp descreşte sau
se menţine la acelaşi nivel. Astfel ţesăturile acoperite la capătul celor 4500 de
cicluri prezintă o deformare permanentă de 50%, ceea ce înseamnă că forma
iniţială nu se conservă şi un modul de elasticitate foarte mare, caracteristici
care nu le recomandă pentru confecţionarea încălţămintei.
Dacă modulul este scăzut, atunci senzaţia de disconfort ce apare la
prima încălţare va fi scăzută, dar apare ca inconvenient deformarea şi
neconservarea esteticii sale originale. De aceea materialul ideal ar trebui să
posede un modul slab şi o deformare permanentă puţin importantă sau chiar
nulă. Studiind tabelul, observăm că aceste caracteristici sunt indeplinite în
totalitate de pielea prelucrată natural, materialele pe bază de neţesut şi
şpalturile acoperite.
Experimentator de
tracţiune simplă
Este un instrument de
dimensiuni mici, operat
manual, care poate măsoara
rezistenţa şi deformarea
materialelor pentru
încălţăminte, la o forţă de
rupere până la 75 kgf şi o
alungire la rupere de 100%.
66
Dinamometru
Maşinile de testat la
tracţiune SATRA sunt fiabile şi uşor
de folosit datorită procedurilor de
testare simple pe care le utilizează,
controlului PC cu programe
prietenoase (Windows) care asigură
culegerea, analiza statistică şi
interpretarea datelor. Maşina este
dotată cu un număr larg de
dispozitive care o fac utilizabilă
pentru cele mai multe aplicaţii
necesare, cum ar fi dispozitivele
pentru:
testarea la
tracţiune a
epruvetelor de
50 mm lungime
Comportarea la apă
Comportarea la apă este evaluată prin metode statice (măsurarea
volumului de apă absorbit IUP7 sau metoda gravimetrică) sau prin metode
dinamice (rezistenţa la apă pentru pieile flexibile IUP10, testarea
impermeabilităţii (pieilor pentru) bocancilor şi tălpilor din piele IUP11).
1. Absorbţia umidităţii
Absorbţia umidităţii se referă la cantitatea de umiditate absorbită de o
probă în condiţii de imersie statică într-o incintă de condiţionare, (exicator) în
condiţii standard (temperatură 20 C şi umiditate relativă 65%) şi se exprimă
în procente faţă de greutatea probei condiţionate, dar se poate exprima şi în
mg/cm2/8 ore, reprezentând cantitatea de apă pe care o reţine proba.
Analizând graficul din Fig.23 putem trage următoarele concluzii:
- la materialele cu permeabilitate mare, diferite sortimente de piei,
absorbţia este o funcţie liniară şi reprezintă circa 30% faţă de valoarea de
condiţionare; altfel spun pielea poate absorbi umiditate până la 30% din masa
sa, fără a crea senzaţia de umed;
- la materialele cu permeabilitate mică, absorbţia urmează o variaţie de
tip parabolic, exprimată printr-o relaţie de forma: A = at2 + bt + c. Raportat la
valoarea de condiţionare înlocuitorii de piele cei mai performanţi, respectiv
materialele semisintetice, pot atinge valori ale absorbţiei de până la 13%, în
vreme ce la pieile sintetice poliuretanice, datorită structurii chimice şi a
porozităţii materialului care determină condensarea în pori a umidităţii, ajung
rapid la nivelul de saturare şi de aceea absorbţia este de tip parabolic
accentuat cu valori de până la 2 – 3%.
67
Fig. 23 - Variaţia absorbţiei

de umiditate în funcţie de
timp23
1 – şpalt bovine acoperit cu
PVC
2 – piele naturală finisată cu
poliuretan
3 – Dermomat (material pe
bază de fibre din piele,
obţinute prin măcinarea
deşeurilor din piele) acoperit
cu PVC
4 – neţesută acoperită cu PVC
5 – neţesută acoperită cu
poliuretan
6 – ţesătură acoperită cu
poliuretan
Pentru o serie de piei, uzual folosite în confecţionarea feţelor de

încălţăminte UNIDO (United Nations Industrial Development Organization)
recomandă valori ale absorbţiei de apă.
Absorbţia de apă
2 – piele poale pentru
100 feţe de încălţămnte
80 3 – piele faţă
60 corectată
(%) 4 – piele de capră
40
5 – piele pentru feţe
20
de încălţăminte
0 retanate
1 2 3 4 5 6 7
6 – piele tăbăcită în
material
crom impermeabilă
după 2 ore după 24 ore
Fig.24 – Absorbţia apei la:
Din punct de vedere practic prezintă importanţă şi cunoşterea

comportării materialelor în condiţii dinamice şi din acest motiv SATRA propune
testarea nu doar a absorbţiei de uniditate în condiţii de imersie statică, dar şi în
condiţii dinamice, mult mai apropiate de condiţiile reale de purtare.
23
68
Penetrometru BALLY
Maşina cu 4 staţii de lucru este internaţional acceptată ca metodă
pentru măsurarea rezistenţei dinamice la apă a pielii şi înlocuitorilor de
piele. Acţiunea sa unică asigură ca fiecare piesă să fie testată în condiţii
relevante pentru rigiditatea mostrelor. Mostrele sunt înfăşurate în jurul
unor manşone şi fixate în cleme. Mostrele şi manşoanele sunt montate pe
maşină utilizând o îmbinare în coadă de rândunică între manşon şi
maşină. Amplitudinea mişcării este ajustată în acord cu rigiditatea
materialului care va fi utilizat. O tăviţă cu apă poate fi ridicată pentru a
permite apei să ia contact cu partea finisată a mostrei. O caracteristică
semnificativă a penetrometrului BALLY o reprezintă sistemul electronic de
detectare a apei, care înlătură nevoia atenţiei constante a operatorului în
timpul testării. Această caracteristică presupune un dispozitiv de
contabilizare şi alarmare pentru fiecare din cele 4 staţii de lucru.
O piesă de plasă de cupru este plasată în fiecare mostră şi o sondă

formează o legătură între circuitul electric şi plasa de cupru.
Când apa
pătrunde mostra,
rezistenţa se modifică
opreşte automat
dispozitivul de numărare
şi porneşte alarma.
Testarea continuă pe
celelalte staţii până apa
le penetrează.
69
2. Impermeabilitate
Produsele de încălţăminte destinate utilizării în sezonul rece (ploaie,
zăpadă), precum şi acele produse cu destinaţie specială concepute pentru
activităţi în medii în care ansamblul superior al încălţămintei vine în contact cu
apa, trebuie să prezinte o anumită rezistenţă la pătrunderea acesteia, o
anumită impermeabilitate, pentru a proteja piciorul. Atât materialele pentru
feţe cât şi căptuşelile (Gore-tex) pot prezenta această caracteristică.
Experimentator pentru testarea rezistenţei la apă

(impermeabilităţii) a materialelor pentru ansamblul superior al
încălţămintei
Se indică rezistenţa la apă a

feţelor de încălţăminte din piele şi alte
tipuri de materiale prin
măsurarea timpului de penetrare iniţial şi
rata ulterioară de penetrare în timp.
Mostrele sunt flexate pentru a simula
îndoirile la care ansamblul superior este
supus în timpul purtării. Sunt testate până
la 4 mostre simultan. Ultima versiune a
aparatului este prevăzută cu un detector
electronic cu scară de sensibilitate pentru
măsurarea pătrunderii de apă.
70
Proprietăţi igienice şi de confort

Pentru evaluarea proprietăţilor igienice şi de confort, cele mai
importante caracteristici sunt absorbţia vaporilor de apă şi permeabilitatea la
vapori de apă. IUP15 măsoară permeabilitatea la vapori de apă şi IUP30
absorbţia şi desorbţia vaporilor de apă şi relativa modificare a dimensiunii
pieilor.
1. Permeabilitatea la vaporii de apă
Permeabilitatea la vapori reprezintă proprietatea materialelor de a

permite trecerea umidităţii din medii cu umiditate mare în medii cu umiditate
mai mică.
Datorită aceste caracteristici se elimină prin material sau sisteme de
confecţii umiditatea de la nivelul piciorului până în faza de condens a acesteia.
Prin intensificarea eforturilor, la creşterea temperaturii cutanate se intensifică
evaporarea transpiraţei şi în aceste condiţii structura ansamblului superior
trebuie să antreneze spre exterior excesul de umiditate. Această caracteristică
poate fi analizată chiar în condiţii de mediu ambiant, indiferent de umiditatea
relativă a acestuia, prin modificarea masei unui ansamblu format dintr-un
pahar cu apă distilată, obturat cu material de analiză.
Mostra de material este fixată peste gura unui vas de testare care
conţine apă iar întregul ansamblu este cântărit şi apoi plasat într-o admosferă
controlată. După un anumit interval de timp ansamblul vas – apă – material se
recântăreşte şi se determină prin diferenţa dintre cele două mase (iniţială şi
finală), cantitatea de apă transferată.
Pv = Mi – Mf (g)
unde:
Mi – reprezintă masa iniţială a ansamblului format dn pahar, apă
distilată şi materialul care acoperă paharul, (g);
Mf – masa ansamblului după menţinerea în mediu cu umiditate relativă
de 0%, un timp T exprimat în ore, (g).
Cântăririle se fac la balanţă cu o precizie de 0,0001 g.
Prin exprimarea permeabilităţii materialului analizat ca valoare
procentuală din permeabilitatea la vapori a unui material de referinţă care este
testat în aceleaşi condiţii se poate exprima un indice de permeabilitate la
vapori.
Pornind de la valoarea determinată a permeabilităţii la vapori se mai
pot calcula: coeficientul de vaporizare şi rezistenţa la trecerea vaporilor.
Coeficientul de vaporizare se calculează în baza definiţiei, cu relaţia:
Pv
μ= , (g/m2h)
S T
unde:
S - suprafaţa acoperită cu material sau ansamblu pentru analiză (m 2);
T – timpul (h).
Pentru paharele tip Herfeld suprafaţa de vaporizare este:
71
  D2
S= , (m2)
4
unde:
D - diametrul inelului şi este de 0,05 m.
Rezistenţa la trecerea vaporilor se calculează după cum urmează:
- pentru straturi individuale
δ
R = i , (mm.h.m2/g)
vi μ
i
unde:
δi - grosimea stratului i, (mm);
μi – coeficientul de vaporizare al stratului i, (g/m2h)
- pentru sortimente
n
R vs =  R vi , (mm.h.m /g) 2
i =1
unde:
n - numărul de straturi din sortiment.
Pieile tăbăcite pentru feţe şi căptuşeli, prezintă o permeabilitate de 40 –
60 mg/cm2/8 ore (box faţă naturală) iar şpalturile de piei bovine 60 – 85
mg/cm2/8 ore. Înlocuitorii de piele, cu excepţia unui grup aparte de produse
din categoria pieilor sintetice poromerice cu o structură de tip multistrat, nu
reuşesc să ajungă la valori ale permeabilităţii similare pielii.
Fig. 25 - Variaţia
permeabilităţii la
vapori de apă funcţie
de timp24
1 – şpalt bovine
2 – box faţă naturală
3 – material poromeric
fără suport textil
poliuretan
5 – neţesută acoperită
cu poliuretan
PVC
24
Idem 23
72
Funcţie de acest parametru, înlocuitorii pentru feţe de încălţăminte sau

căptuşeli se clasifică în 3 categorii distincte:
- permeabilitate până la 2 mg/cm2/8 ore: suporturi ţesute, neţesute sau
şpalturi de piei naturale stratificate cu PVC;
- permeabilitate între 6 - 10 mg/cm2/8 ore (funcţie de grosimea peliculei,
porozitatea acesteia şi modul de obţinere a stratului de faţă): suporturi
ţesute, neţesute şi şpalturi stratificate cu poliuretan neporomeric;
- permeabilitate de 10 – 30 mg/cm2/8 ore: materiale poromerice
polistratificate;
După cum s-a stabilit experimental şi după cum rezultă şi din grafic
permeabilitatea la vapori în raport cu timpul are o creştere liniară, la extreme
aflându-se produsele pentru marochinărie cu valorile cele mai scăzute şi
sortimentele de piele cu valori de peste 8 ori mai mari.
Conform valorilor oferite de ghidul UNIDO, putem face o ierarhizare a
pieilor pentru feţe funcţie de valoarea permeabilităţii la vapori
Permeabilitatea la vapori 2 – piele poale
pentru feţe de
300 încălţămnte
250
3 – piele faţă
corectată
200
mg/cm 2h
150 5 – piele pentru

100 feţe de
50 încălţăminte
0
retanate
1 2 3 4 5 6 7 6 – piele tăbăcită
material în crom
impermeabilă
Fig.26 – Permeabilitatea la vapori pentru:
Un rol important în aprecierea calităţilor igienice ale unui material îl are

variaţia permeabilităţii la vapori de apă în funcţie de condiţiile climatice,
înţelegând prin aceasta influenţa umidităţii relative şi a temperaturii mediului
spre care se face transferul.
În graficul din Fig.22 s-au folosit 5 tipuri de materiale: 1 – Clarino, 2 –
Pielsin, 3 – Cerpi AS, 4 – Helia, 5 – box faţă naturală, care au fost condiţionate
şi cântărite iar apoi montate în vase de permeabilitate şi introduse în dulapul
de climatizare având parametrii climatici conform experimentului propus. După
6 ore probele au fost scoase şi cântărite, prin diferenţă stabilindu-se
permeabilitatea.
73
2500
permeabilitate (mg/dmp/6ore) 5
2000
5
1500
1000 1 5
2
1 1
500 2 5 5
3
3 44 1 1 2 3
0 1
2 3 2 4 2
4 5
45 1 2 3 4 1
3 5 2 3 5
65 4 1 3
2 4 45
3 46
umid 85 4
itate 25
a (%) temperatură (grad C)
45 65 85
25 112.7 134.2 41.1 38.9 385.3 185.6 171.2 37.6 41.3 375.3
35 315.1 354.4 90.5 81.9 1049.1 287.1 265.1 51.8 75.6 962.5 251.8 218.2 36.7 55.8 571.9
46 585.9 542.5 199.1 152.7 2034.5 532.9 162.8 184.5 149.9 2012.8 435.1 398.9 131.1 0 1182.5
Fig.27 - Influenţa umidităţii şi temperaturii asupra

permeabilităţii
Analizând datele şi graficul se constată că, indiferent de natura

materialului, la creşterea temperaturii fenomenele de transfer se intensifică,
acest factor având o influenţă mai mare decât umiditatea. Este evident faptul
că pielea este net superioară celorlalte materiale din puntul de vedere al
permeabilităţii, valori maxime de transfer înregistrându-se la o umiditate
relativă de 45% şi o temperatură de 46° C. Se mai remarcă faptul că prin
creşterea umidităţii relative a aerului, în aproape toate cazurile,
permeabilitatea scade, excepţie făcând Clarino, Pielsin şi Helia, la care
permeabilitatea creşte la umiditate de 65% şi 85% în condiţii de temperatură
de 25°C.
În ţara noastră permeabilitatea la vapori se exprimă în mg/dm 2/24ore,
în restul ţărilor ea se exprimă în mg/cm 2/8ore, iar evaluarea acestui parametru
se face utilizând dispozitive speciale, numite vase de permeabilitate Herfeld
sau permeabilimetre.
Vasele de testare sunt confecţionate dintr-un material uşor şi rezistent
la coroziune (aliaj de aluminiu sau material pastic), pereţii interiori ai vasului
fiind trataţi pentru reducerea capacităţii de udare în vederea asigurării unui
gradient vertical uniform a presiunii vaporilor de apă pe întreaga suprafaţă a
vasului. Materialul testat este aşezat peste gura vasului şi fixat cu ajutorul unui
inel de fixare cu un diametru de 50 mm.
Camera de testare unde se introduc vasele trebuie să permită
asigurarea unor condiţii admosferice standard.
74
Aparat pentru testarea permeabilităţii la vapori de apă
Acest aparat este utilizat în aprecierea a capacităţii „de respitare” a

materialelor destinate feţelor de încălţăminte (inclusiv căptuseli) din piele şi
înlocuitori. Pentru testarea în acord cu o varietate mare de standarde este
necesară instalarea acestui echipament într-o incintă cu temperatură şi
umiditate controlată (t = 20ºC,  = 65%).
Aparat pentru determinarea permeabilităţii / absorbţiei

În esenţă este vorba despre o baie de apă controlată termostatic
conţinând 12 recipiente pentru măsurarea permeabilităţii şi absorbţiei de
umiditate pentru materialele de încălţăminte sub acţiunea simulată a condiţiilor
de purtare – umed şi cald pe partea piciorului şi temperatură normală a aerului
şi umiditate pe partea din afară
2. Higroscopicitatea materialelor
Higroscopicitatea reprezintă capacitatea materialelor de a reţine vapori

de apă, este o proprietate a materialelor care depinde de natura lor şi care
poate fi influenţată de anumite tratamente şi finisaje. Materialele destinate
confecţionării ansamblului superior al încălţămintei, în mod special căptuşelile,
dar şi cele destinate confecţionării subansablului interior al ansamblului inferior
75
(branţ, acoperiş de branţ) trebuie să fie higroscopice, ceea ce presupune că

preiau umiditatea de la nivelul piciorului în timpul purtării încălţămintei iar
atunci când condiţiile o permit, elimină o parte din această umiditate.
În condiţii de laborator, higroscopicitatea se determină pe baza
diferenţei dintre masa unei epruvete cu dimensiuni de 50 x 200 mm, ţinută în
admosferă cu umiditate relativă de 100% şi epruvetele condiţionate în
admosferă standard.
Mu − Mc
H=  100 , (%)
Mc
unde:
Mu – reprezintă media aritmetică a masei epruvetei în stare medă, (g);
Mc – media aritmetică a masei epruvetelor în stare condiţionată, (g).
Pentru obţinerea, în laborator, a condiţiilor de umiditate impuse se
utilizează exicatoare cu apă distilată şi acid sulfuric de o anumită concentraţie.
Mostrele de material sunt cântărite după condiţionarea 24 de ore în cele două
admosfere, determinându-se Mu, masa finală, respectiv Mc, masa iniţială cu o
precizie de 0,0001g.
Pentru calcularea indicelui de higroscopicitate se foloseşte următoarea
relaţie:
Mu − Mc
iH = , (g/m2h)
Se  t
unde:
Se – reprezintă suprafaţa epruvetei, (m2);
t – timpul de menţinere în mediul umed.
Valorile indicelui de higroscopicitate pot fi comparate cu cantitatea de
umiditate degajată la nivelul piciorului şi care trebuie preluată de căptuşeală.
3. Absorbţia şi desorbţia vaporilor de apă
Prezintă o importanţă practică deosebită cunoaşterea capacităţii de

reţinere a umidităţii şi de pierdere a ei, în special pentru materialele destinate
căptuşelilor, dar şi pentru cele pentru feţe. În timpul purtării la nivelul
membrelor inferioare este degajată o anumită cantitate de umiditate sub formă
de vapori de apă, pe care subansamblul interior a ansamblului superior trebuie
să o preia pentru a menţine piciorul uscat. Acestă cantitate de umiditate
absorbită de materialele componente ale produsului de încălţăminte trebuie
eliminată în condiţii de temperatură şi umiditate normale pe parcursul
perioadei de neutilizare, de odihnă a încălţămintei.
Cantitatea de umiditate absorbită de un material este dependentă de
temperatura şi umiditatea mediului în care acesta este menţinut.
În Fig.28 sunt prezentate curbele de absorbție a vaporilor de apă pentru
următoarele materiale:
1 – piele sintetică constituită dintr-o neţesută din fibre poliesterice impregnată
cu poliuretan şi o ţesătură subţire cu rol de strat de armare şi acoperit cu
poliuretan poros (tip Corfam)
76
2 – piele sintetică formată din neţesută pe bază de fibre poliamidice

impregnată cu poliuretan şi acoperită cu un strat de poliuretan poros ( tip
Clarino)
3 – piele sintetică pe bază de neţesută din fibre poliamidice hidrofile, armată la
mijloc cu ţesătură din celofibră, acoperită cu strat poros de poliuretan (tip
Patora)
4 – piele semisintetică (tip Colaten)
5 – box faţă naturală.
Fig.28 - Absorbţia vaporilor de apă funcţie de umiditatea

relativă a mediului 25
Experimentul se desfăţoară în aceleaşi condiţii ca şi la permeabilitate,

condiţiile climatice la care se face raportarea (temperatură şi umiditate relativă
a aerului) referindu-se la mediul spre care se realizează transferul.
Graficul din Fig.29 surprinde prin aceea că în timp ce înlocuitorii de piele
manifestă fenomenul de sorbţie în condiţiile experimentale alese, pielea
tăbăcită prezintă fenomenul de desorbţie.
Acest lucru se explică prin aceea că în dulapul de condiţionare viteza de
circulaţie a aerului fiind de 0,5 m/s, simultan cu procesul de transfer se
produce şi uscarea materialului. La înlocuitorii de piele unde faza solidă este
constituită din polimeri apolari, rămân valabile legile generale ale sorbţiei, până
la temperatura de 30 - 35°C capacitatea de legare a apei creşte pe seama
structurii poroase, respectiv atingerea stadiului de condensare capilară, iar
peste 35°C se manifestă fenomenul de desorbţie.
25
Idem 23
77
7 3
3
6
3 3
5 2
4 2
3 4 2
1 3
absorbţia (%)
3 4 1 2 4
1 3
2 2 3 4
2 1 1 5
1 1 4 4 2
1 2 5
0 1 2 3 4 5 4 1
5 4
-1 5 5
5
-2 5 5
45
-3 temperatura
35 (grad C)
-4
25
45 65 85
umiditatea (%)
45 65 85
25 0.46 1.04 2.36 0.29 -0.25 1.1 1.64 3.4 0.45 -0.21
35 0.26 1.01 2.39 0.25 -2.26 1.24 0.55 2.74 0.63 -1.72 2.01 2.61 6.1 1.18 -0.37
45 0.68 2.27 2.66 0.84 -3.3 1.03 1.38 3.08 0.76 -2.91 1.62 1.22 5.05 1.05 -0.55
Fig.29 - Variaţia absorbţiei umidităţii, funcţie de temperatură şi

umiditatea relativă a aerului:
1 – piele sintetică tip Clarino; 2 – Pielsin; 3 – Cerpi; 4 – Helis; 5 – Box faţă
naturală
Desorbţia de umiditate constă în cantitatea de umiditate pierdută de un

material după un interval de timp bine definit, în mediu ambiental.
Fig. 30 - Ciclul de
absorbţie - desorbţie 26
1 – şpalt bovine acoperit cu
PVC
2 – neţesută acoperită cu
poliuretan
PVC
26
Idem 23
78
Atât absorbţia cât şi desorbţia sunt condiţionate de gradul de polarizare.

Un material cu polaritate mare este un material cu o capacitate de absorbţie
mare, datorită disponibilităţilor pe care le are în legarea apei, în vreme ce un
material cu polaritate mică, cu o capacitate mică de legare a apei ne indică un
material cu o capacitate de absorbţie scăzută. De asemenea, apa absorbită va
fi mult mai greu de înlăturat din materialele cu polaritate mare, ceea ce face
din înlocuitori, materiale cu o comportare mult mai bună decât a pielii la
desorbţie.
4. Permeabilitatea la aer
Prin permeabilitate la aer a unui material sau sistem se înţelege

proprietatea acestuia de a permite trecea unei cantităţi de aer, la o anumită
diferenţă de presiune în unitatea de timp, prin unitatea de suprafaţă. În
general, se indică pentru straturi o diferenţă de presiune între 0,2 – 20 mm col.
apă, dar ţinând cont de faptul că este vorba de un curent de aer laminar,
diferenţa de presiune pentru care se determină permeabilitatea este de 10 mm
col. apă.
Relaţia generală de calcul a permeabilităţii la aer este conform definiţiei:
V
Pa = , (m3/m2.min; l/m2.s)
tA
unde:
V – volumul de aer ce străbate proba testată la o diferenţă de presiune impusă,
(m3; mm col. apă; l);
t – timpul de trecere, (min, s);
A – suprafaţa epruvetei supusă analizei, (m2).
Raportul dintre volumul de aer, V exprimat în m3 sau litri şi timpul de
trecere a acestuia, t exprimat în minunte sau secunde defineşte debitul:
V
q= , (m3/min; l/s)
t
şi în aceste condiţii expresia de calcul a permeabilităţii la aer devine:
q
Pa =
A
Metoda de determinare a permeabilităţii la aer în laborator este relativ
simplă şi cunoscută. Principiul metodei constă în determinarea debitului de aer
ce străbate mostra fixată pe gura de absorbţie a aparatului cu faţa exterioară
în sus, la o diferenţă de presiune ce poate fi reglată de către operator.
Pentru structuri alcătuite din mai multe straturi, permeabilitatea la aer
se calculează cu relaţia lui Kleyton:
1 1
Pa = =
1 1 1 n
+ + .... + 1
Pa1 Pa2 Pan  i
i =1 Pa
unde:
Pa1, Pa2, ... , Pan reprezintă permeabilitatea la aer pentru cele n straturi din
componenţa structurii testate.
79
Factorii ce influenţează permeabilitatea la aer a unui produs de

îmbrăcăminte în general, şi a unui produs de încălţăminte în particular, sunt:
- porozitatea straturilor componente;
- grosimea şi numărul straturilor;
- diferenţa de presiune creată între suprafaţa interioară şi cea exterioară;
- umiditatea relativă a materialului;
- caracteristicile aerului.
Determinarea rezistenţei la trecerea aerului se calculează ca raport între
grosimea compactă a materialului sau a structurii, δ exprimat în milimetri şi
indicele de trecere a aerului, i.

R Pa = , (mm.h.m2/kg)
i
unde:
i = γ.Pa.60 , (kg/m2h)
pentru care γ reprezintă densitatea aerului în (kg/m 3).

Densitatea aerului se determină funcţie de temperatura adoptată pentru
un anumit sezon, t (°C), corespunzător destinaţiei produsului, astfel:
0
= , (kg/m3)
t
1+
273
unde:
γ0 reprezintă densitatea aerului la temperatura de 0°C: γ0 = 1,293.
Pielea şi înlocuitorii de piele destinaţi confecţionării încălţămintei au
valori reduse pentru permeabilitatea la aer. Pentru produsele de încălţăminte
confecţionate din astfel de materiale schimburile gazoase dintre picior şi mediu,
privind atât eliminarea bioxidului de carbon de la suprafaţa pielii (care după
cum am văzut la o temperatură de 33°C reprezintă 0,5 mg/h, iar la 38,5°C de
1,2 – 1,5 mg/h), cât şi antrenarea oxigenului necesar respiraţiei prin piele, se
realizează în cea mai mare parte prin deschizătura destinată încălţării /
descălţării. Din acest motiv, determinarea permeabilităţii la aer nu se
realizează pentru încălţămintea uzuală. Sunt însă şi sortimente de încălţăminte,
cum ar fi încălţămintea sportivă atât pentru sporturi de sală cât şi pentru cele
care se desfăşoară în aer liber, inclusiv sporturi de iarnă, pentru care
permeabilitatea la aer reprezintă o caracteristică importantă. Din acest motiv,
încălţămintea pentru sport este realizată din înlocuitori ce prezintă
permeabilitate la aer.
Moliciunea
O proprietate organoleptică importantă pentru piele este şi moliciunea
ei, în mod tradiţional evaluată subiectiv de tăbăcari sau de lucrătorii din
fabricile de confecţii. O mai obiectivă metodă de evaluare dezvoltată de
Confederaţia Pielarilor Britanici propune o evaluare numerică a moliciunii pielii.
Este o metodă non-distructivă ce foloseşte un aparat portabil care măsoară
capacitatea de deformarea a pielii când o fortă constantă acţionează asupra ei,
perpendicular pe planul pielii. Dispozitivul lucrează pe un principiu similar
lastometrului, fixarea şi solicitarea pielii cu alungirea rezultată oferă un
80
indicator de apreciere a moliciunii pielii. Forţa aplicată este de 500 g şi nu

provoacă nici un fel de prejudiciu pielii.
Rezistenţa termică
Rolul primcipal al produselor de îmbrăcăminte şi încălţăminte este acela
de a proteja corpul faţă de condiţiile de mediu, înţelegând prin aceasta
protejarea împotriva frigului sau a căldurii, împotriva umidităţii excesive, dar şi
împotriva lovirilor şi a acţiunilor mecanice.
De asemenea, rolul vestimentaţiei este şi acela de a asigura o senzaţie
de indiferenţă termică, prin evacuarea căldurii degajate de corp.
Apare astfel pentru producătorul de încălţăminte necesitatea rezolvării
unei probleme care presupune două situaţii contradictorii: pe de o parte apare
necesitatea izolării termice a piciorului faţă de schimburile termice dirijate
dinspre mediul ambiant exterior către interiorul încălţămintei, valabil în toate
cazurile, şi în acelaşi timp o nevoie de conducţie termică pentru materialele
impermeabile pentru eliminarea căldurii degajate la nivelul piciorului.
Evaluarea proprietăţilor termice ale materialelor este importantă pentru
a aprecia capacitatea lor de izolare termică. Izolaţia termică poate fi
caracterizată prin factorul de conductibilitate termică λ, care este dat de
ecuaţia de transmisie a căldurii a lui Fourie:
dt
dQ = −λ dF  dτ
d
unde dQ este căldura primită de o unitate de suprafaţă dF a unui material

izoterm pe durata de timp dτ în care temperatura scade cu un grad pentru o
grosime de material dδ.
Rezultă pentru λ următoarea expresie:
Φ
λ= , (kcal/m.h.°C)
(T1 − T2 )A
în care Φ este fluxul de căldură ce străbate materialul de grosime δ aflat între
plăcile aparatului de măsură aflate la temperaturile T1 şi T2, T1 > T2 iar A
reprezintă aria probei.
Din cauză că materialele studiate sunt deseori de grosime inegală sau
de constituţie eterogenă se preferă utilizarea unei alte mărimi, conductanţa
termică, C.
Φ
C= , (kcal/h.°C)
ΔT
Inversul lui C, rezistenţa la permeabilitate termică, R (h°C/kcal),
prezintă avantajul de a avea o lege de însumare a elementelor plasate în
straturi.
Rezistenţa termică, Rt a unui strat de grosime δ se poate calcula cu
relaţia:

Rt = , (m2.h.°C/kcal)

81
Determinarea conductibilităţii termice al unui material se determină prin

utilizarea unui aparat a cărui principiu de funcţionare este simplu de înţeles şi
uşor de aplicat. Epruveta este aşezată cu faţa interioară pe o placă de cupru
care se încălzeşte până la o temperatură de 33°C - 34°C, ce este
corespunzătoare temperaturii medii a corpului. Se măsoară temperatura la faţa
exterioară a materialului, dar şi tensiunea şi intensitatea curentului electric. Se
calculează apoi λ cu următoarea relaţie:
UI
 = 76,13   , (kcal/m.h.°C)
T4 − T5
unde:
U – tensiunea curentului, (V);
I – intensitatea curentului, (A);
T4 – temperatura plăcii, (°C);
T5 – temperatura transferată pe partea exterioară a materialului, (°C).
Atunci când analizăm transferul de căldură prin structuri de materiale
alcătuite din mai multe straturi, problema se complică deoarece procesul de
transfer este un proces complex ce se realizează prin conducţie, convecţie şi
radiaţie. Analiza transferului de căldură ridică mari dificultăţi tocmai datorită
dificultăţilor ce apar în separarea efectelor celor trei componente, cât şi în
precizarea formei şi dimensiunilor porilor, deoarece radiaţia are loc în principal
în aerul aflat în pori, iar convecţia se poate realiza numai în aer, dar nu în
stratul de aer aflat în contact direct cu suprafaţa solidă.
Se impune astfel ca indicii complecşi ce urmează a fi stabiliţi să includă
toate componentele şi influenţa principalilor factori de influenţă.
Astfel, coeficientul total de transfer termic, K se determină cu relaţia:
1
K= , (kcal/m2.h.°C)
R e + R sup
unde: Re – rezistnţa termică echivalentă a ansamblului;
Rsup – rezistenţa termică superficială.
Pentru structuri alcătuite din mai multe straturi rezistenţa termică
echivalentă se determină prin sumarea rezistenţelor termice ale stratrilor de
material şi aer:
n 
  

R e =  i 

+   , (m2.h.°C/kcal)

i =1 i  mat   aer
unde: δ - grosimea stratului de material sau aer, (m);
λ - coeficientul de conductibilitate termică a straturilor de material sau
aer, (kcal/m.h.°C).
Coeficientului de conductibilitate termică pentru stratul echivalent de
aer dintr-un ansamblu vestimentar i se adoptă o funcţie de temperatura
impusă convenţional corespunzător, destinaţiei produsului.
Temp. aer -50 -20 0 10 20 30 40 50 60 70

(°C)
λaer.10-2 1,76 1,96 2,1 2,15 2,22 2,28 2,34 2,4 2,46 2,55
(kcal/m.h.°C)
82
În baza unor observaţii practice, cât şi ca urmare a cercetărilor în

domeniu pentru determinarea grosimii totale a straturilor echivalente de aer
din ansamblul vestimentar se foloseşte următoarea relaţie:
22,7  mat
 aer = , (m)
27,3
Rezistenţa termică superficială, R sup se calculează funcţie de coeficientul
de conductibilitate termică, α care include atât valoarea coeficientului de
convecţie, αc cât şi valoarea coeficientului de radiaţie, αr.
1 1
R sup = = , (m2.h.°C/kcal)
 c + r
Pentru coeficientul de convecţie literatura de specialitate recomandă
următorul mod de calcul:
➢ în condiţile în care viteza de mişcare a aerului este între 0 – 0,1
m/s, coeficientul de convecţie se calculează cu relaţia:
 c = 3  4 t p − t e , (m2.h.°C/kcal)
unde:
tp – temperatura periferică a ansamblului vestimentar, (°C);
te – temperatura exterioară specifică sezonului, (°C);
➢ în condiţiile în care viteza de mişcare a aerului are valori mari,
relaţia utilizată este următoarea:
 c = 11 v , (m2.h.°C/kcal)
unde:
v – viteza de mişcare a aerului specifică sezonului, (m/s).
Pentru coeficientul de radiaţie se recomandă următorul mod de calcul:
3
 Te 
 r = 0,215  , (kcal/m2.h.°C)
 100 
unde:
Te – temperatura exterioară: Te = 273,2 + te , (°K).
Pe baza coeficientului total de transfer termic se stabileşte valoarea
rezistenţei termice totale a ansamblului vestimentar:
1
R sum = , (m2.h.°C/kcal).
K
În graficul de mai jos se vor reprezenta, în mod voit exagerat, senzaţiile
produse asupra piciorului de patru materiale oarecare, fiecare cu o anumită
conductibilitate, funcţie de temperatura mediului exterior. Din grafic rezultă că
senzaţia de indiferenţă termică, se întâlneşte la o temperatură între 25 – 30 °C
şi cu cât coeficientul λ va fi mai ridicat, cu atât materialul va fi mai bun
conductor şi în plus influenţa mediului exterior asupra senzaţiilor piciorului va fi
mai mare.
Reciproca este de asemenea, adevărată.
Dintre factorii care influenţează conductibilitatea termică, cei mai importanţi
sunt temperatura şi umiditatea relativă.
83
Fig.31 - Efectul comportării termice a materialelor27
Studierea influenţei temperaturii asupra conductibilităţii este necesară

pentru evaluarea variaţiei izolaţiei termice a materialelor în timpul diferitelor
perioade ale anului (vară, iarnă).
Fig.32 - Variaţia conductibilităţii termică funcţie de temperatură
27
A Matériaux à dessus et doublures. 4 Les propriétés termiques et le confort, La chaussure et le
confort: 44 - 63, C.T.C. - Lyon, Franţa
84
Influenţa temperaturii asupra lui λ este prezentată în graficul din Fig.32

pentru următoarele tipuri de materiale: 1 – PVC, 2 – şpalt acoperit, 3 – box
faţă corectată, 4 – Clarino, 5 – Porvair. Trebuie de notat faptul că variaţiile lui λ
în funcţie de timp sunt identice pentru toate materialele testate, mai puţin
pentru PVC pentru care nu există nici o variaţie între 30 şi 140°C.
Materialele utilizate în industria încălţămintei prezintă mai mult sau mai
puţin fisuri, pori sau canale capilare. La contactul cu umiditatea aceste cavităţi
se umplu fie cu apă, fie cu un amestec de aer şi vapori de apă. Transmiterea
căldurii prin aceste cavităţi se poate face în mai multe moduri: prin conducţie
de aer, iradiere între pereţii cavităţii, convecţie, conducţie de apă şi prin difuzie
de vapori de apă. Dintre aceste moduri cele mai importante sunt conducţia de
apă şi transportul de căldură prin difuzie de vapori de apă.
Fig.33 - Variaţia conductibilităţii termice funcţie de

umiditatea relativă a mediului28
1 – PU pe neţesut din fibre de nylon şi viscoză,
2 – PU microporos,
3 – PU pe suport de neţesut,
4 – piele faţă corectată,
5 – piele finisată cu peliculă de acoperire,
6 – şpalt acoperit cu PVC,
7 – ţesătură acoperită cu PU,
8 – ţesătură acoperită cu PVC.
Din grafic rezultă faptul că, fără excepţie, sub acţiunea umidităţii,
conductibilitatea termică a materialelor creşte şi deci scade izolaţia termică.
Mai trebuie remarcat faptul că λ nu are aceeaşi comportare pentru toate
28
Idem 27
85
materialele: pentru majoritatea poromerilor şi altor materiale de sinteză are o

creştere liniară, în vreme ce pentru piei, creşterea pare a fi exponenţială,
ajungându-se chiar la dublarea lui λ pentru umidităţi relative de 50 – 90%.
Rezistenţa la temperaturi înalte şi la foc

În timpul proceului de formare, precum ş în etapa de aplicare a tălpii
prin injecţie sau vulcanizare direct pe feţe, materialele ansamblului superior
sunt supuse la temperaturi înalte. Prezintă o deosebită importanţă cunoaşterea
comportamentului pieilor, dar şi a înlocuitorilor, la temperaturi ridicate,
conform ISO 17703:2003.
Testarea rezistenţei finisajului la cald

Aparatul indică abilitatea
finisajului materialelor pentru
încălţăminte de a rezista la
temperaturile variate implicate
în operaţiile de realizare a
încălţămintei, cum ar fi cele de
presare, prelucrări prin ardere,
imprimare la cald sau călcare,
montare a bombeului şi
formare.
Un dispozitiv similar este utilizat pentru aprecierea efectelor căldurii, ce pot

apare în timpul procesului de fabricaţie (uscarea şi activarea peliculei adezive)
asupra materialelor pentru talpă, inclusiv cauciucul şi materialele polimerice.
Plastometru cu profil redus

Plastimetrul este utilizat
la verificarea performanţelor
maşinilor care lucrează la cald prin
utilizarea unei mostre de material
pentru cunoaşterea proprietăţilor
acestora. Înălţimea în întregime
redusă a acestui model îl face
foarte potrivit pentru utilizarea în
maşini moderne care lucrează la
cald.
86
Aparat pentru determinarea

contracţiei pielii, agent determinator:
temperatura
Se determină temperatura la care
pielea, se contractă brusc. Se poate opera
la o temperatură de până la 115ºC, care
creşte încet. Această temperatură de
contracţie este determinată de metoda de
tăbăcire şi este important să fie
cunoscută, pentru a putea decide dacă
pielea este potrivită sau nu pentru
vulcanizarea directă a tălpii pe feţe.
Rezistenţa la foc şi flamă este cerută pentru materialele utilizate în

industria mobilei, în industria constructoare de masini şi cea aeronavală pentru
realizarea tapiţeriilor, dar şi pentru materialele utilizate în confecţionarea
articolelor de protecţie (încălţăminte, îmbrăcăminte, mănuşi). Este răspândită
utilizarea pielii în ţapiţerie şi radicalizarea regulilor de protecţie a muncii impun
producerea de piei cu o rezistenţă bună la foc.
Testarea la flacără verticală este cea mai des utilizată; este uşor de
realizat pe o fâşie de piele suspendată vertical în atmosferă liberă. O flacără de
gaz este plasată sub marginea mostrei de piele pentru 12 – 15 secunde.
Timpul în secunde până la aprinderea materialului şi timpul de ardere a
materialului fără flacără sunt înregistrate împreună cu lungimea zonei
carbonizate, lungimea zonei afectate de flacără şi partea din mostră ruptă.
Testarea orizontală este similară, dar mai puţin severă. Flama este
poziţionată pe una dintre suprafeţele pielii pentru 12 – 15 secunde şi sunt
înregistrate: timpul scurs până la apariţia găurii, lungimea zonei arse cu flacără
şi lungimea zonei arse până la stingere.
Teste mai puţin severe sunt testul cu ţigara şi cel cu chibritul, unde o
ţigară şi/sau un chibrit aprins sunt puse în contact cu pielea, şi un alt test în
care pielea este pusă într-o incintă din lemn în care este aprins alcool.
Alte teste utilizează indicele de oxigen; se măsoară volumul minim de
oxigen necesar arderii.
Rezistenţa la frecare
Căptuşelile trebuie să asigure confortul, măsurat ca absorbţie de vapori
de apă şi transmisie în straturile exterioare (IUP 15 şi 30), trebuie să fie uşoare
şi flexibile şi să-şi menţină aceste proprietăţi în timpul purtării. Absorbţia,
87
amortizarea şocurilor şi izolaţia faţă de pământ sunt necesare pentru căptuşeli,

straturi intermediare sau inserţii şi capacitatea de spălare este necesară pentru
încălţămintea sportivă.
Maşină de
măsurat rezistenţa la
frecare SATRA
/MARTINDALE
Testează
rezistenţa la frecare a
căptuşelilor, feţelor şi
materialelor similare.
Patru piese de testare
circulare supuse unei
solicitări constante sunt
frecate în toate direcţiile
cu o pânză de lână
standard sau cu hârtie
abrazivă.
Tambur de testare a abraziunii/ruperii

Asigură testarea comparativă şi cantitativă a proprietăţilor de abraziune
/ rupere pentru toate materialele pentru feţe de încălţăminte, cu excepţia
ţesăturilor. Un tambur rotativ rostogoleşte piesele de testare, fixate în
mandrine de oţel, cu 1kg de bucăţele foarte mici de granit. În general
rostogolirea (2 ore) produce roaderea; testarea poate cauza distrugeri mari.
Încurcarea reţelei permite estimarea numerică a degradării la spălarea/
uscarea pieselor testate.
2.3.2. Testarea rezistenţei (durabilităţii)
Lucrările IUF (International Union Fastness) s-au axat pe elaborarea de

metode de testare şi standarde pentru metodele de testare ale Comisiei
Internaţionale pentru Rezistenţă.
Directivele şi testele specifice sunt clasificate în patru grupe:
GRUPA 1 – cuprinde informaţii generale, principii, mărimi de evaluare,
pregătirea standard a mostrelor;
GRUPA 2 – cuprinde metode de testare a proprietăţilor colorantului şi a
materialului de finisaj fără ca acestea să fie aplicate pe piele;
GRUPA 3 - cuprine metode de testare a proprietăţilor colorantului şi a
materialului de finisaj după aplicarea pe piele;
GRUPA 4 – metode de testare a rezistenţei vopsirii pieilor.
Secretariatul ISO a fost deacord cu existenţa metodelor IUF ca metode
oficiale ISO după transformarea lor în format ISO.
88
Cele mai importante metode de testare a durabilităţii aplicate aproape

tuturor tipurilor de piei sunt obosirea prin frecare şi adeziunea finisajului,
urmată de rezistenţa la lumină.
ISO 11640: 1993 Rezistenţa culorii la cicluri de frecare de dute – vino
ISO 11641: 1993 Rezistenţa culorii la traspiraţie
ISO 11642: 1993 Rezistenţa culorii la apă
ISO 11643: 1993 Rezistenţa culorii la curăţare uscată
ISO 11644: 1993 Testarea aderenţei finisajului
ISO 15700: 1998 Rezistenţa culorii la stropire cu apă
ISO 15702: 1998 Rezistenţa culorii la spălarea în maşina de spălat
ISO 15703: 1998 Rezistenţa culorii la spălare uşoară
Rezistenţa finisajului la frecare

Pentru testarea rezistenţei culorii la cicluri de frecare (ISO 11640) este
necesar un aparat cunoscut ca FEC-VESLIC pe care pielea trebuie testată la
frecare cu o piesă standard albă sau colorată de fetru de lână sub o presiune
dată cu un număr dat de mişcări..
Modificarea culorii fetrului şi a pielii este evaluată cu ajutorul unor scale
de gri. Testul poate fi efectuat pe piele uscată cu pâslă uscată, pe piele uscată
cu pâslă umedă şi pe piele umedă cu pâslă uscată. Pielea şi pâsla trebuie
umezite cu apă demineralizată sau cu o soluţie artificială cu proprietăţi
asemănătoare transpiraţiei.
Elementul care realizează frecarea poate fi înlocuit cu ţesătură din
bumbac sau cu cauciuc (sub formă de bastonaş sau scoabă) sau hârtie
abrazivă. Pentru aceste metode care nu sunt adoptate ISO dispozitivele de
fixare ale elementelor de cauciuc trebuie adaptate.
Cu acelaşi aparat de testare poate fi evaluată şi rezistenţa suprafeţei
pielii la ceară, la periere cu substanţe de lustruire, la produse de curăţire, etc.
Rezistenţa pieilor şi a finisajului la solvenţi poate fi testată pe suprafaţa pielii
sau pe partea cărnoasă a pielii atunci când apare fenomenul de migrare prin
piele.
Acelaşi aparat poate fi folosit şi pentru testarea rezistenţei culorii pielii
la călcare. Este evaluată comportarea pielii la călcarea cu un fier cald, pentru
îndreptarea cutelor la încălţăminte sau îmbrăcăminte, dar şi temperatura cea
mai înaltă permisă, la care finisajul nu se pătează şi culoarea pielii rămâne
neschimbată. Pentru acest test aparatul trebuie să fie echipat cu un „deget” de
metal ce poate fi încălzit la temperatura dorită în intervalul 80ºC - 240ºC.
Experimentul este întrerupt la o călcare a pielii care se face cu succes la 240ºC.
Dacă pielea pentru feţe de încălţăminte nu poate fi călcată la 80ºC, trebuie
recomandată o altă metodă de netezire a cutelor, spre exemplu cu aer
fierbinte, pentru care poate fi aplicat testul Fohn.
Experimentator BALLY de testare a rezistenţei finisajului

Maşina este proiectată pentru determinarea rezistenţei la frecare a
suprafeţei pielii, prin determinarea volumului de material (pulbere) desprins de
pe suprafaţa pielii sau a finisajului şi de apreciat cantitatea de culoare
transferată de pe mostră pe suportul care realizează frecarea. Testul poate fi
realizat în condiţii uscate sau de umiditate, prin folosirea unui suport de frecare
uscat sau anterior udat cu apă distilată ori cu soluţie cu caracteristici specifice
89
transpiraţiei. Aceeaşi maşină poate fi folosită pentru aprecierea rezistenţei la

abraziune a branţurilor.
Maşina este indicată pentru o largă serie de teste care „cer” mişcare de
dute – vino pe suprafaţa unui material. Elementul de frecare, numărul
ciclurilor, încărcarea şi temperatura pot fi ajustate funcţie de material.
Sunt disponibile două modele ale acestei maşini cu unu sau două
posturi de lucru. Maşina cu două posturi prezintă avantajul de a avea o staţie
înfierbântată pentru testarea rezistenţei la călcare. Acest test este utilizat
pentru determinarea comportării suprafeţei pielii la temperatură şi presiune,
această combinaţie apărând în mod particular în timpul călcării dar şi în timpul
procesului de tragere – formare. Finisajele pe bază de materiale termoplastice
prezintă riscul deteriorării în timpul calcării. Caracteristicile călcării la piele pot
fi influenţate de adaosul de agenţi în finisaj care ajută la realizarea unei
suprafeţe a pielii favorabile călcării. Un picior metalic este prevăzut cu
facilitatea de călcare – presare. Efectul de abraziune al materialelor de talpă pe
materialele de faţă poate fi deasemenea testat pe acest echipament. Utilizând
un suport profilat din cauciuc de dimensiuni mici în locul celui de pâslă, mostra
poate fi testată pentru acest efect. Abraziunea feţelor de încălţăminte pe
materialul de talpă poate fi cauzat în purtarea normală, în special, când
purtătorul în mers freacă cu talpa unuia dintre pantofi ansamblul superior al
celuilalt (partea interioară a carâmbilor).
Capacitatea de pretensionare a
mostrelor ce sunt testate se
regăseşte în caracteristicile
ambelor modele ale maşinii.
Aceasta este în mod special
utilă când se testează piele
elastică (stretch) şi se cere
testarea la abraziune. Utilizarea
maşinii este simplă. Mostra este
poziţionată pe suprafaţa de
testare şi fixată utilizând
clemele din dotarea maşinii.
Pretensionarea poate fi
efectuată prin ajustarea unui
măner sau şurub, în corelaţie cu
scara de mărime gravată pe
masa de testare. Un dispozitiv
de numărare este fixat la
maşină cauzând oprirea
acesteia când se atinge
valoarea prestabilită.
90
Elementul dreptunghiular care realizează frecarea

este introdus în suportul maşinii pe capătul capului de
frecare care se coboară pe suprafaţa mostrei de testare şi
maşina se porneşte. Inspectarea suprafeţei materialului şi
a suportului care efectuiază solicitarea de frecare se face
vizual, iar în cazul transferului de culoare suportul din
pâslă, fetru (de lână) va fi analizat utilizând o scală de
culoare prevăzută pe orice maşină.
Aparat de testarea a
rezistenţei la frecare
Aparatul este utilizată pentru
măsurarea rezistenţei finisajului
feţelor din piele sau înlocuitor şi a
căptuşelilor. Este, de asemenea,
utilizat pentru testarea rezistenţei
la abraziune a fibrotexului. Uzarea
poate fi realizată în ambele situaţii
la umiditate şi la uscare, o scală gri
este utilizată pentru a evalua
mostrele testate.
Aderenţa finisajului
Aderenţa finisajului la piele sau la o peliculă de acoperire este măsurată
conform metodei ISO 11644. Aderenţa finisajului la piele este dependentă de
modul în care s-a realizat finisarea şi poate fi atât de scăzută, încât să apară
separarea celor două straturi în timpul purtării (exfolierea peliculei de finisaj).
La finisajele alcătuite din mai multe straturi, separaţia poate să apară între
straturi. Această metodă este valabilă pentru toate pieile cu suprafaţă netedă
la care fiecare strat în parte poate fi făcut să adere fără ca adezivul să
penetreze straturile. Pelicula de finisaj a unei fâşii de piele desprinsă de suport
la un capăt al fâşiei este prinsă într-un dispozitiv, cu ajutorul căruia se va
măsura forţa necesară desprinderii peliculei de finisaj de suport. Forţa este
exprimată în Newton pe 10 mm, lăţimea fâşiei. Adeziunea este determinată cu
un dinamometru echipat cu un aparat de înregistrare. În evaluarea rezultatelor
testului, este important de analizat aspectul pielii după test, în zona în care
pelicula de finisaj a fost înlăturată de pe suport (separaţia filmului de finisaj de
piele sau a straturilor între ele) sau sfâşierea pielii, prezenţa fibrelor de piele
sau a unei părţi din faţa pielii pe filmul de finisaj desprins. Tipul de adeziv este
91
important. Adezivul poliuretanic utilizat în metoda nouă este fără solvent în

momentul aplicării pe finisaj şi are, de aceea, o vâscozitate mare. Este în stare
vâscoasă numai pentru câteva secunde şi timpul nu este suficient pentru
penetrarea nici măcar a unor straturi subţiri. Se poate stabili o relaţie între
adeziune şi rezistenţa la flexiune, testarea adeziunii ar trebui întotdeauna să fie
efectuată dacă rezistenţa la flexiune este necorespunzătoare.
Aparat destinat testării aderenţei

finisajului
Aparatul măsoară rezistenţa adeziunii finisajului
pe materialele de feţe, în special piele.
Epruvetele testate pentru desprinderea,
îndepărtărea finisajului, sunt fixate pe o placă
de metal sau plastic. Se măsoară forţa de
desprindere a peliculei de finisaj de suport.
Presă de lipit pentru Reactivator

testarea aderenţei
finisajului
Rezistenţa vopsirii la lumină

Rezistenţa culorii pielii la lumină este evaluată la lumina zilei (IUF 401)
sau la lumină artificială sub lampă Xenon (IUF 402); ambele evaluari sunt
făcută cu scalele de gri şi prin compararea cu ţesătură de lână, de culoare
albastră supusă aceluiaşi proces. Rezistenţa la lumină a pielii, mai ales a celei
vopsite alb sau în culori deschise, depinde, mai mult de cât în celelalte cazuri,
de substanţele chimice utilizate în tăbăcire şi finisare (crom, coloranţi vegetali,
grăsimi lichide, etc.) şi de interacţiunile dintre ele şi a interacţiunii cu coloranţii
şi pigmenţii utilizaţi. Modificarea aspectului pielii (uscare, decolorare) poate
apare şi la cele închise la culoare în timpul depozitării sau purtării şi este
influenţată de temperatură. Este util de combinat tesarea rezistenţei la lumină
cu îmbătrânirea la temperatură ridicată.
Rezistenţa finisajului la apă

IUF 420 este destinat estimării efectelor pătării cu apă a pielii. Metoda
oferă şi un procedeu pentru reproducerea acestor defecte sub stratul de finisaj.
92
IUF 421 – ISO 11642 vizează evaluează rezistenţei culorii pielii la

acţiunea prelungită a apei. O piesă udă dintr-un material textil nevopsit este
plasată în contact cu o mostră de piele umezită. Mostra alcătuită din cele două
materiale este presată un timp predefinit în Hidrotester sau Perspirometru.
După uscare se observă modificarea culorii pielii şi pătarea materialului textil.
Normativul IUF 423 conţine metode şi mijloace de estimare a rezistenţei
vopsirii la spălare uşoară. A fost introdusă pentru prima oară în 1973, iar în
1993 a fost aprobată o revizuire a metodei pentru a o face cât mai apropiată
de IUF 435, care se referă la spălarea în maşina de spălat. O mostră de piele
dublată cu textil este spălată în maşina de spălat, clătită, stoarsă şi uscată. Se
observă schimbarea culorii pielii şi a materialului textil şi este notată orice
modificare a finisajului.
IUF 435 este destinat determinării rezistenţei pielii în maşina de spălat.
A fost dezvoltată în special pentru testarea pielii utilizate la etichetarea
îmbrăcămintei şi încălţămintea sport. Metoda este potrivită pentru aprecierea
modificărilor de culoare ale pielii şi a transferului de culoare pe materialul textil
precum şi modificarea oricăror proprietăţi fizico – chimice ale acesteia.
Rezistenţa la transpiraţie a vopsirii

În multe situaţii, pielea vine în contact direct cu corpul omenesc. Nu
numai mănuşile, hainele sau căptuşelile de piele, dar şi feţele de piele la
încălţămintea necăptuşită, diferite tipuri de curele, articole din piele ortopedice.
Transpiraţia umană poate, de asemenea, migra prin vestimentaţie şi să fie
absorbită de piele, cauzând tensionarea sau modificarea culorii feţei pielii.
Datorită faptului că există o mare diversitate de tipuri de transpiraţii, nu
este posibilă proiectarea unei metode cu valabilitate universală, dar soluţia
alcalină folosită în această metodă obţine rezultate satisfăcătoare în
majoritatea cazurilor. În general, transpiraţia umană este slab acidă iniţial,
microorganismele fiind cele care o transformă în bazică. Transpiraţia bazică are
un efect considerabil mai mare pe pielea colorată decât cea acidă. De aceea,
cele mai solicitate teste la rezistenţa la transpiraţie se fac cu soluţii bazice.
Rezistenţa culorii la apă şi transpiraţie

Pentru menţinerea
materialului îmbibat în
contact este utilizată o
greutate (o placă de sticlă)
pe toată durata testării.
Proba este supusă la o
temperatură egală cu
temperatura corpului cu
ajutorul unui cuptor capabil
să asigure o variere a
temperaturii cu 2˚C. Cu
ajutorul scalei de gri se
apreciază transferul de
culoare pe materialul
standard.
Rezistenţa culorii pielei la acţiunea apei şi transpiraţiei este o problemă
93
permanentă pentru producătorii de feţe de încălţăminte şi îmbrăcăminte şi

poate avea rezultate dezastroase şi costisitoare. Materialele pot fi verificate
uşor şi rapid utilizând un echipament de evaluare a probabilităţii scurgerii
vopselii dintr-un material expus la apă sau transpiraţie. Testul cere ca
materialul să fie imersat în apă sau transpiraţie în timp ce se află în contact
direct cu materiale standard care pot fi ţesături din acetat de celuloză, bumbac
alb, ţesături de nylon, polistiren sau acrilic, ţesături din lână pieptănată.
Rezistenţa la curăţare uscată

Normativul IUF 434 – ISO 11643 pentru curăţirea uscată a mostrelor de
piele de dimensiuni mici este destinat determinării rezistenţei culorii şi
finisajului pielii încă necurăţate şi neutilizată la substanţe de curăţat uscate.
Metoda nu se aplică vestimentaţiei din piele şi nu ar trebui privită ca o soluţie
unanim valabilă. O mostră de piele dublată de un material textil este agitată
împreună cu un băţ de Teflon într-un amestec de solvent care poate conţine
trioleină şi un detergent, apoi storsă şi uscată la temperatură ambientală.
Modificarea culorii mostrei şi a materialului textil sunt apreciate şi se notează
modificările ce apar la finisaj. Dacă mostrele sunt prea mici, modificările
proprietăţilor pielii, cum ar fi stabilitatea dimensională sau proprietăţile
determinate organoleptic (moliciunea) nu se iau în considerare.
Îmbărânire artificială (temperatură şi umiditate)

Majoritatea pieilor sunt testate imediat după tăbăcire şi rezultatele
obţinute sunt asumate şi se menţin pe timp nedeterminat în timpul depozitării
sau purtării. Din nefericire, lucrurile nu stau totdeauna aşa. Efectele
îmbătrânirii depind pe de o parte de natura materialului şi pe de altă parte de
condiţiile de depozitare şi utilizare. Condiţiile descrise în standard simulează o
parte dintre acestea care sunt cunoscute că afectează cu certitudine pielea în
practică. Acestea nu sunt a tot cuprinzătoare şi pot fi utilizate şi alte condiţii de
testare, dar acestea prevăzute de stas oferă un bun punct de plecare pentru
aprecierea posibilelor efecte ale îmbătrânirii.
Cu timpul, s-ar putea să fie necesară lărgirea ariei acestor teste de
îmbătrânire, cu acţiunea chimicalelor, cum ar fi: ozonul, oxizii azotici şi dioxidul
de sulf.
În metoda iniţială IUF 142, îmbătrânirea este apreciată prin
interpretarea unor teste fizico – mecanice şi de rezistenţă aplicate înainte şi
după tratamentul de îmbătrânire şi reconditionare a pielii. Pielea este expusă la
temperatură înaltă şi admosferă umedă. În ceea ce priveşte agenţii chimici, în
acord cu această metodă primară, este de înţeles acţiunea unei atmosfere ce
este aproape saturată cu vapori de apă şi conţine cantităţi mici de amoniac, la
temperaturi ridicate.
Această metodă se aplică pieilor, în special celor pentru mobilier,
acestea fiind expuse la transpiraţie sau alte emisii de acest fel cauzatoare de
hidroliză.
Migrarea culorii
În fabricile producătoare de articole din piele, pielea vine în contact cu o
variată gamă de alte materiale. Unii componenţi migrează de la un material
către altul. Cele mai cunoscute exemple sunt migrările de plastifianţi din
94
materialele de tălpi, din adezivi sau din finisajele nitrocelulozice, migrarea

aminelor din poliuretani şi migrarea coloranţilor din piele către materialele de
talpă sau către alte materiale ce intră în componenţa articolelor respective.
Metoda propusă prin normativul IUF 442 evaluează transferul culorii din
piele la plastifianţii policlorurii de vinil. Procedeul aplicat poate fi adaptat şi
pentru alte materiale.
Similară este scurgerea colorantului sau migrarea sării prin apă de la un
material către altul, pentru migrarea instantanee a culorii de la materialul de
faţă la căptuşeală, a sării din branţ către feţe, a substanţelor de tăbăcire
vegetale de la talpă la faţele încălţămintei. O foarte simplă şi uşoară dar
nestandardizată metodă de testare, cunoscută ca Streifentest ne oferă
interesante informaţii despre acest fenomen. Pe o mostră de piele, în contact
cu suprafaţa ce va fi testată, se pune un filtru de hârtie şi se introduc între
două foi de sticlă. Un capăt al mostrei (piele + filtru) este scufundat în apă
demineralizată. Migrarea apei prin cele două materiale antrenează substanţele
solubile din piele şi le depune pe hărtia de filtru care după uscare va evidenţia
rezultatul migraţiei. Aceeaşi metodă poate fi utilizată pentru studierea efectelor
transpiraţiei artificiale asupra migraţiei culorii.
Atăt structura cât şi colorantul utilizat pentru vopsirea pielii sunt
sensibile la transpiraţia umană care atacă structura şi legăturile chimice
stabilite în timpul tăbăcirii şi modifică culoarea pieilor vopsite. Deoarece există
o varietate foarte mare de tipuri de transpiraţii umane din punctul de vedere al
pH – ului şi compoziţiei, este dificilă prepararea unei soluţii artificiale standard.
La aceastea se adaugă şi faptul că, transpiraţia absorbită de piele intră în
reacţie cu diferite substanţe prezente în pielea tăbăcită, reacţii dependente de
natura materialelor, intensitatea şi durata acţiunii umidităţii, condiţiile de
uscare, etc. Pentru testarea rezistenţei structurii pielii la transpiraţie, metodele
Grassmann şi Stadler precum şi Herfeld şi Härtewig, sunt încă utilizate. Pentru
testarea rezistenţei vopsirii pielii, metoda IUF 426 utilizează pentru testare o
soluţie bazică care să înlocuiască transpiraţia, care în majoritatea cazurilor
oferă rezultate asemănătoare celor din timpul purtării.
Crockmeter
Este un aparat utilizat pentru determinarea gradului de culoare, care
95
poate fi transferat de pe suprafeţele materialelor colorate către alte suprafeţe

prin frecare. Exemplele tipice de transfer a culorii sunt între poşete – haine şi
pantofi – şosete. Maşina îşi ia numele de la termenul „crocking” însemnând
transferul culorii de pe mostra testată pe un material ud sau uscat prin frecare
în contact cu aceasta.
2.3.3. Testarea chimică
Odată cu dezvoltarea metodelor de testare fizice, mecanice şi de

durabilitate, analizele chimice au piedut din importanţă în evaluarea şi controlul
calităţii pielii. Cu toate acestea, rămâne utilă explicarea unor neajunsuri cum ar
fi fragilitatea feţei pielii sau a structurii datorită umidităţii scăzute sau a
conţinutului de grăsimi, exudarea datorită conţinutului mare de săruri sau
tipului de grăsime folosit, dificultăţi în lipirea tălpii datorită acestora, etc.. Se
poate determina totodată cantitatea de produse chimice prezente în piele şi
verificare în raport cu specificaţiile, solicitările sau regulile contractuale, nivel
de pH sau formaldehidă.
Majoritatea metodelor propuse de IUC (International Commission for
Chemical Analysis) au fost revăzute şi adoptate ca metode ISO:
IUC 2 → ISO 2418: 2002 Prelevarea de epruvete
IUC 3 → ISO 4044 Pregătirea materialelor de testat prin măcinare
IUC 4 → ISO 4048 Determinarea substanţelor solubile în diclormetan
(grăsime)
IUC 7 → ISO 4047 Determinarea cenuşei totale şi a cenuşei insolubile în
apă
IUC 9 → ISO 5399 Determinarea sărurilor de magneziu solubile în apă
IUC 10 → ISO 5397 Determinarea azotului şi a „substanţelor înalte”
IUC 11 → ISO 4045 Determinarea pH-ului şi a coeficientului de extract
de apă a pielii
IUC 14 → ISO 5400 Determinarea siliconului din piele
Datorită faptului că analiza chimică a pielii se face foarte rar atunci când
se analizează caracteristicile încălţămintei, mijloacele şi metodele destinate
acestor analize nu sunt specifice laboratoarelor care se ocupă de analiza
materialelor în produsul finit – încălţăminte.
Substanţele volatile din piele

Substanţele volatile din piele se determină prin uscarea pielii la o
temperatură de 100 ± 2°C la greutate constantă. Această analiză este de
obicei prima care se efectuează. Dacă pielea conţine substanţe volatile, altele
decât apa, această metodă oferă doar o evaluare a conţinutului de umiditate.
Umditatea acţionează în piele ca un lubrifiant şi are influenţă asupra
proprietăţilr mecanice ale structurii pielii. Conţinutul de umiditate trebuie să fie
verificat în timpul producerii pielii şi, de asemenea, în timpul transformării în
articole de piele. Metodele simple şi rapide, cum ar fi uscarea cu infraroşu, cu
microunde sau combinat, metoda non-distructivă a conductivităţii bazată pe
rezistenţa ce o posedă umiditatea la un curent electric care străbate pielea
între doi elecrozi situţi de o parte şi de alta a matrialului, nu sunt
standardizate. Din nefericire conţinutul de sare din piele cresc conductivitatea
şi conduc la o măsurare mai corectă a umdităţii.
96
Grăsimi şi alte substanţe solubile în diclormetan

Pe lângă grăsimile naturale prezente în pielea crudă, pielea tăbăcită
conţine grăsimi introduse în timpul procesului de tăbăcire. Tipul, cantitatea,
repartiţia şi modul de fixare a grăsimilor pot provoca dificultăţi în lipire în
timpul procesului de confecţionare a încălţămintei, în curăţarea uscată a pieilor
pentru îmbrăcăminte sau a petelor de grăsime de pe articolele din piele.
Determinarea grăsimii se bazează pe extragerea cu un solvent organic.
Grăsimea fixată în piele nu poate fi extrasă dar solventul poate dizolva
substanţe care nu sunt grase. Extractul poate fi utilizat pentru analize viitoare.
Solventul diclormetan care a fost utilizat o dată poate fi reutilizat după
distilare, dar toxicitatea solventului implică o atenţie sporită în timpul utilizării.
Substanţe din piele solubile în apă

Substanţele din piele solubile în apă sunt definite ca totalitatea acestor
substanţe, care în anumite condiţii sunt dizolvate şi extrase din piele. Acestea
sunt: coloranţi organici nefixaţi, alte substanţe organice şi săruri minerale.
Substanţele anorganice solubile în apă sunt definite ca cenuşă sulfat a
substanţelor solubile în apă; substanţele organice solubile în apă sunt definite
ca diferenţă între totalitatea substanţelor solubile în apă şi substanţele
anorganice solubile în apă. Procedura de determinare a substanţelor
anorganice solubile în apă includ calcinarea. Substanţele minerale determinate
prin calcinare pot fi diferenţiate. Spre exemplu, tratând cenuşa cu acid sulfuric,
majoritatea sărurilor şi oxizilor sunt transformate în sulfaţi (cenuşi sulfate
solubile în apă) se obţine astfel o evaluare mai bună a conţinutului de săruri.
Datorită volatilităţii lor, sărurile de amoniu trebuie să fie determinate separat.
În timpul purtării, articolele dein piele sunt adesea în contact cu apa; materiile
solubile sunt apoi extrase şi se vor usca ulterior pe faţa pielii cauzând apariţia
binecunoscutelor exudaţii albe dacă sărurile minerale sunt prezente, pete dacă
taniniul este nefixat cauzând rigidizarea pielii ş crăparea feţei. La încălţăminte,
în timpul purtării, substanţele solubile migrează către cutele de pe ansamblul
superior care contribuie la accelerarea procesului de distrugere datorită
creşterii concentraţiei lor. Textilele din căptuşeli conţin şi ele materii solubile de
la apretare, substanţe de umplere ce pot da decolorări în special pe pieile
anilinice. Transpiraţia, de asemeni migrează prin piele şi se amestecă cu alte
substanţe solubile cauzând modificări ale pH-ului, decolorări şi mucegai.
Maşină de analizat pielea la batere (tremurare, vibraţie)
97
Se agită 8 recipienţi izolaţi (termosuri) conţinând piele vopsită (strat de

fond) şi apă aşa cum se cere pentru metoda „oficială” de determinare a
substanţelor din piele solubile în apă.
Aciditatea sau alcalinitatea extractului de apă din piele

Aciditatea sau alcalinitatea extractului de apă din piele este determinată
de hidrogen sau activitatea ionilor hidroxil cu scala de pH convenţională.
Intensitatea acizilor sau bazelor este dată de pH-ul soluţiilor. Majoritatea
tananţilor sunt acizi. Prezenţa acizilor în piele nu este foarte dăunătoare pentru
pielea în sine dar este periculoasă pentru materialele textile utilizate în
combinaţie cu pielea în producerea articolelor de încălţăminte.
Determinarea cenuşii totale

Rezidul rămas după arderea pielii la o temperatură dată este denumit
cenusă. Pe lângă săruri (solubile şi insolubile), cenuşa mai conţine coloranţi
minerali, cum ar fi: cromul, aluminiul şi zirconiul. Odată cu introducerea
tehnologiilor de curăţare şi cu reducerea consumului de apă în tăbăcării, sarea
conţinută în piele tinde să crească din cauza înlocuirii clătirii cu apă şi a
utilizării unei cantităţi reduse de flotă. De aici şi importanţa determinării
concentraţiei de săruri din apa extrasă sau din cenuşa totală.
98
Capitolul 3
COMPONENTE DE
ÎNCĂLŢĂMINTE ŞI ADEZIVI
3.1. Componente de încălţăminte
ŞTAIFUL ŞI BOMBEUL
Un produs de încălţăminte este obţinut prin asamblarea diferitor

componente, fiecare având rolul său în evaluarea calităţii şi deci alterarea
uneia din componente poate duce la scăderea performanţelor încălţămintei
respective.
În ultimele decenii, dezvoltarea de noi materiale şi tehnologii au
contribuit la apariţia de noi materiale pentru branţuri, bombeuri şi ştaifuri, de
noi căptuşeli precum şi de sisteme mai rapide cu performanţe îmbunătăţite şi
care asigură un confort superior.
Bombeurile şi ştaifurile au cel mai mare impact în crearea formei
spaţiale a produsului de încălţăminte în faza iniţială şi în menţinerea stabilităţii
formei în timpul purtării. Aceste componente aparţinând subansamblului
intermediar al ansamlului superior se pot realiza din mai multe categorii de
materiale:piele, talpă artificială, materiale termoplastice, solventoplastice cu
suporturi textile impregnate şi acoperite cu polimeri.
Talpa artificială este o categorie de înlocuitori ce se obţine din fibre
celulozice încleiate. Materilele termoplastice din care se obţin ştaifurile şi
bombeurile sunt materiale mono sau polistratificate, acoperite pe ambele
suprafeţe cu un polimer termoplastic moale, cu rol de adeziv. Aceste materiale
prezintă o plasticitate avansată la temperaturi între 50 – 150°C, iar la
temperatura mediului sunt rigide. Materialele termoplastice sunt produse sub
formă de plăci din care vor fi croite ştaifurile şi bobeurile şi formate în matriţă
la 70 – 80°C pentru a primi forma dorită. Similare ca structură sunt şi
produsele solventoplastice, dar diferă modul de obţinere şi aplicare. Acestea se
obţin în urma imersării materialului într-un solvent specific polimerului, care
produce umflarea acestuia şi trecerea lui în stare plastică deformabilă. Prin
evaporarea solventului, la rece sau la cald, se prodece rigidizarea materialului.
Pielea destinată confecţionări ştaiurilor este un material ideal dar scump şi de
aceea se utilizează numai pentru încăţămintea de lux. Pentru bombeuri, o
perioadă îndelungată s-au utilizat materialele din bumbac impregnate cu
celuloză. Acestea erau activate cu acetonă doar pentru a fi trase şi formate.
Avantajul constă în faptul că bombeurile rezultate nu erau influenţate de
99
umiditate sau temperatură. Pentru tehnologiile moderne nu mai sunt cea mai
bună soluţie, deoarece solventul poate afecta calitatea cimentului. Cauciucul
care impregnează pânzele din bumbac prezintă avantajul greutăţii reduse.
Bombeurile obţinute din aceste materiale sunt utilizate pentru încălţăintea de
stradă la care nu se impune ca zona de vârf să fie foarte rigidă. Totodată există
şi bombeuri care se obţin din materiale fluide aplicate pe căpută cu ajutorul
pensonului.
Pentru încălţămntea de protecţie se pot utiliza staifuri cu rigiditate şi
rezistenţă mărite cum sunt cele metalice. Proprietăţi importante sunt
elasticitatea (capacitatea materialelor de a-şi recăpăta forma după deformare,
în mod repetat) şi rezistenţa la umiditate.
Ştaifurile trebuie să prezinte:
- rigiditate şi rezistenţă pentru a asigura menţinerea formei încălţămintei;
- suficientă flexibilitate pentru a permite intrarea piciorului în
încălţăminte;
- formare uşoară;
- capacitatea de a fi prelucrat prin subţiere pentru micşorarea grosimii
marginii (nu trebuie să se evidenţieze pe produsul finit);
- capacitate de preluare a adezivului.
Dispozitiv de testare a durităţii ştaifurilor şi a bombeurilor

În mod tradiţional, toate proprietăţile care ţin de performanţele
ştaifurilor şi a bombeurilor au fost asociate cu valorile de duritate, de rigiditate.
Rigiditatea este în continuare privită ca principală proprietate, deoarece
totdeauna va fi stâns legată de utilitatea încălţămintei. Majoritatea celorlalte
proprietăţi nu sunt legate de rigiditate. Acest grup de echipamente a fost în
mod special dezvoltat pentru estimarea rezistenţei ştaifurilor şi bombeurilor
prin solicitări produse de o calotă sferică (calotă de formare, pastrarea formei
suprafeţei, sarcina de strângere).
100
Experimentator internaţional pentru testarea rezistenţei la

impact
Cu această maşină se pot
obţine toate condiţiile necesare
pentru măsurarea rezistenţei la
impact a bombeurilor
încălţămintei de protecţie şi a
vârfurilor cu bombeuri metalice,
acest tip de testare fiind
specificat în toate standardele.
Înălţimea şi greutatea
elementului care cade pot fi
variate şi profilul elementului de
lovire şi poziţia dispozitivelor
sunt interschimbabilă. Maşina
poate fi prevăzută, de
asemenea, cu un dispozitiv de
măsurat viteza de impact,
imediat înaintea impactului,
permiţând ca energia de impact
să fie verificată.
Alte componente ale încălţămintei, de a căror calitate depinde

calitatea produsului finit şi care contribuie la satisfacerea pretenţiilor clientului
cumpărător, sunt: glencul, sistemele de fixare pe picior: şireturi, elastici,
Velcro, capse, etc..
GLENCUL
Glencul trebuie să urmeze curba bolţii longitudinale a piciorului.
Glencul poate fi confecţionat din lemn, material plastic şi oţel. Glencurile
din lemn şi plastic se întâlnesc la încălţămintea cu toc mic, iar pentru
încălţămintea cu toc înalt se utilizează doar glencuri de oţel.
Experimentator pentru aprecierea solidităţii glencului (părţii

posterioare a branţului)
Aparatul măsoară deformaţia longitudinală sau deformaţia la torsiune
sub efectul încărcării glencului la toate tipurile de branţuri. Branţul este fixat
101
într-un locaş şi forţa de deformare este aplicată în capătul îndepărtat al

glencului.
Rezistenţa la uzură, inclusiv pentru şireturi, fermoare, elastici,
închideri rapide (butoni, capse, velcro) este un element important în
aprecierea calităţii încălţămintei.
Maşină de testat la abraziune şiretul pentru încălţăminte

Şireturile sunt trase prin orificii de înşiretare standard, cu o mişcare de
dute – vino şi se înregistrează numărul de frecări până la rupere.
Aparat pentru testarea oboselii Velcro-ului

Anterior testării rezistenţei la desprindere şi forfecare la atingere şi
închidere rapidă este necesar ca mostra să fie supusă la testari repetate de
deschidere şi închidere. Acest aparat realizează operaţia prin respectarea
standardelor în vigoare.
102
3.2. Adezivi
3.2.1. Tipuri de adezivi utilizaţi în încălţăminte

Adezivi în stare lichidă
Adezivi activi la temperatură (termoadezivi)
Adezivi sensibili la presiune
Problemele de lipire sunt încă principalele probleme ce apar în timpul

producerii şi purtării încălţămintei. Institutul Britanic de Încălţăminte (SATRA)
apreciază că adezivii pentru încălţăminte de calitate proastă determină
returnarea a peste 2 milioane de perechi de încălţăminte anual în Marea
Britanie.
În industria de încălţăminte, cea mai mare răspândire o au adezivii în
stare lichidă sub formă de soluţii sau emulsii, utilizaţi atât pentru îmbinări
provizorii (montarea reperelor ansamblului superior) cât şi definitive
(îmbinarea ansamblului superior cu ansamblul inferior).
ADEZIVI ÎN STARE LICHIDĂ29
Adezivi în stare
lichidă
Soluţii adezive
Adezivi pe bază de Adezivi policloroprenici Adezivi poliuretanici

cauciuc natural
Emulsii adezive
Emulsii adezive pe bază Emulsii adezive pe bază

de cauciuc natural de polimeri sintetici
Latexuri sintetice
Dispersii apoase de
poliacetat de vinil
29
Harnagea F., Mihai A. (2005), Adezivi şi tehnologii de lipire în industria de încălţăminte, Editura
PERFORMANTICA, Iaşi
103
Adezivii în stare lichidă sunt adezivii cei mai răspândiţi din industria de
încălţăminte şi marochinărie, atât datorită proprietăţilor pe care le conferă
ansamblurilor îmbinate, cât şi datorită aspectelor de ordin tehnologic şi
economic. Adezivii au în structura lor, pe lângă polimerul de bază, şi o serie de
materiale auxiliare cum ar fi:
- răşini şi agenţi de şarjare;
- agenţi de structurare;
- plastifianţi;
- antioxidanţi;
- solvenţi sau amestecuri de solvenţi.
Uscarea adezivilor se face prin evaporarea solventului.
Adezivii pe bază de cauciuc natural au ca polimer de bază cauciucul
natural care se extrage sub formă de latex din scoarţa arborelui de cauciuc, iar
solventul utilizat este benzina. Datorită compatibilităţii lor cu o gamă largă de
materiale, dar şi datorită rezistenţei reduse a îmbinărilor realizate, aceşti
adezivi sunt utilizaţi, în mod special, pentru îmbinări provizorii.
Atât pentru îmbinări provizorii, dar şi definitive sunt utilizaţi adezivii
policloroprenici la care forţele de adeziune ce determină lipirea apar prin
punerea în contact a suprafeţelor ce se lipesc sub acţiunea unei forţe de
presare moderate. Datorită tendinţei de cristalizare a polimerului
policloroprenic, după evaporarea solventului, forţele de adeziune ating valori
mari la scurt timp după lipire dar la temperaturi în jur de 50°C, cristalizarea
dispare şi rezistenţa îmbinării se diminuiază. Pentru creşterea rezistenţei la
temperatură a adezivilor policloroprenici se adaugă răşini fenilice reactive şi se
vulcanizează. Polimerul de bază este elastomerul cloroprenic, iar solvenţii
specifici sunt benzenul, toluenul şi acetatul de etil.
O altă categorie de adezivi pe bază de solvenţi cu largă răspândire sunt
adezivii poliuretanici. Datorită sensibilităţii la umiditate, se recomandă la
procentul de apă al solvenţilor să nu depăşească 0,1%, iar pentru creşterea
rezistenţi îmbinărilor adezive se recomandă adăugarea de agent de structurare.
Adezivii în emulsie sunt obţinuţi din diverse sorturi de latexuri naturale
sau dispersii regenerate aduse în stare de dispersie apoasă. Pătrunşi mai
recent în industria de încălţăminte şi marochinărie, aceste dispersii adezive pot
fi folosite atât pentru lipire la rece cât şi la cald, întărirea adezivilor realizându-
se prin pierderea dispersantului.
ADEZIVI ACTIVI LA TEMPERATURĂ (TERMOADEZIVI)
O altă categorie de adezivi utilzaţi în industria de încălţăminte sunt

termoadezivii utilizaţi pentru tragerea feţelor pe calapod, îndoirea la maşina de
îndoit a marginilor reperelor, aplicarea bombeurilor şi chiar lipirea tălpilor şi a
tocurilor. Această categorie de adzivi se remarcă printr-un timp redus de
solidificare a peliculelor şi obţinerea unor îmbinări flexibile rezistente la
îmbătrânire, umiditate şi variaţii mari de temperatură. Cei mai uzuali
termoadezivi sunt cei pe bază de poliamide, poliesteri, răşini copoliesterice şi
etilenvinilacetat.
Termoadezivii pot fi sub formă de granule, de şnur sau de pulberi cu
granulaţie diferită funcţie de utilizare: şnur la maşinile de tras, granule pentru
maşina de îndoit . Pentru caşerarea căptuşelilor intermediare sau a materialelor
104
destinate confecţionării bombeurilor se utilizează termoadezivi sub formă de

pulberi. Cea mai bună comportare o au poliamidele de granulaţie 200 – 400
μm.
Tehnologia de caşerare se bazează pe depunerea punctiformă a
adezivului, stabilindu-se anterior gradul de încărcare necesar obţinerii unei
bune aderenţe a adezivului pe suport (25 – 30 g/m2), urmată de sintetizarea
adezivului pe suport şi răcirea lui.
Toate aceste faze se desfăşoară în instalaţii specializate, parametrii
tehnologici fiind dependenţi de natura suportului, a adezivului şi concepţia
utilajului.
Adezivilor utilizaţi pentru realizarea materialelor caşerate li se impun
restricţii de ordin tenologic:
- să asigure o aderenţă bună căptuşelilor încât la lipirea acestora pe feţe,
prin presare la cald, să se ajungă la valori de 0,3 – 0,5 N/mm2;
- să se prezinte sub formă de pulberi termofuzibile cu granulaţie
corespunzătoare desimii materialului de suport de 200 – 500 μm;
- să aibă punct de topire cât mai coborât.
În ultimii ani, o largă răspândire au căpătat-o poliamidele şi în special
copoliamidele pe bază de caprolactamă şi adipat de hexametilendiamină.
Aceste produse se comportă la spălare şi curăţire chimică la fel ca relonul şi
nylonul, adică indiferente faţă de apă şi solvenţi organici şi au punctul de topire
între 110 – 135 ºC.
Adeziunea la materialul textil este extraordinar de puternică, în special
când se face cu abur.
Adezivii pe bază de poliester, de dată mai recentă necesită adaos de
emolienţi pentru coborârea punctului de înmuiere.
Indiferent de polimerul ce stă la baza adezivilor, este necesar să se
realizeze teste referitoare la comportarea acestora în solvenţi organici, în alcool
şi chiar în apă cu săpun. De exemplu, unii adezivi pe bază de poliamidă se
dezlipesc în apă cu săpun, în timp ce adezivii pe bază de poliester se dizolvă în
alcool etilic până la o concentraţie de 30 %.
Fireşte, celelalte caracteristici ca omogenitatea, lipsa impurităţilor, lipsa
substanţelor volatile sunt aspecte de care trebuie să se ţină seama. Totodată,
trebuie să posede un indice de fluiditate de 8 – 12 g/mm, timp scurt de întărire
şi o densitate cât mai mică.
ADEZIVI SENSIBILI LA PRESIUNE
Adezivii sensibili la presiune au pătruns recent în industria producătoare

de încălţăminte şi se utilizează pentru aplicarea căptuşelilor intermediare şi a
diferitelor benzi de întărire şi protecţie. Principala caracteristică a acestor
adezivi este starea permanent lipicioasă şi care permite produselor pe care
sunt aplicate să adere la suprafeţele cu care vin în contact printr-o simplă
apăsare.
După natura polimerului de bază pot fi: elastomerici, acrilici şi
poliuretanici. ASP-urile se aplică pe suport sub formă de: soluţii, emulsii şi
topituri.
Proprietăţile specifice, respectiv: adezivitatea superficială, coeziunea
iniţială şi aderenţa trebuie să asigure o umectare uniformă a suportului şi o
105
păstrare în timp a proprietăţilor adezive, dacă stratul de adeziv este protejat de

acţiunea agenţilor atmosferici.
Principalele tehnologii utilizate pentru aplicarea acestor adezivi sunt:
- aplicarea directă pe suport;
- aplicarea prin transfer.
Aplicarea directă se foloseşte pentru suporturile rezistente la tracţiune
şi temperatură de reticulare, cum ar fi: hârtii, pânze impregnate, folii etirate
din materiale plastice.
Acest mod de aplicare constă din depunerea adezivului cu raclu sau cu
cilindru, din soluţie, emulsie sau topitură, direct pe suportul final urmată de
întărirea – reticularea adezivului prin evaporarea solventului, respectiv răcirea
topiturii.
Aplicarea prin transfer se foloseşte pentru suporturile sensibile la
temperatură şi rezistenţă mică la tracţiune, cum ar fi: spume, PVC, PU, pânze
rare etc.
La aplicarea prin transfer se realizează depunerea adezivului pe un
suport temporar, rezistent la tracţiune şi temperatură (hârtie siliconată
antiaderentă) urmată de întărirea adezivului şi transferarea prin presiune pe
suportul final, pregătit fie prin încălzire, fie prin tratare chimică cu un agent de
legare.
După presare, suportul de hârtie se păstrează până la utilizare ca
protector al adezivului, formând împreună cu suportul definitiv “complexul
autoadeziv”.
Deficienţele de lipire pot fi produse de materiale, de adezivi şi/sau de
tehnologia de lipire. Toate materialele pentru încălţăminte trebuie să fie
pregătite în vederea lipirii prin scămoşare, periere, degresare, curăţare sau
halogenare înainte de aplicarea adezivului; unele materiale au o rezistenţă
scăzută şi se pot despica în secţiune transversală. Tipul de adeziv şi modul de
pregătire a suprafeţelor trebuie atent ales. Aplicarea adezivului, uscarea şi
reactivarea, lipirea şi presarea trebuie să fie atent controlate. Evaluarea
proprietăţilor chimice, fizice şi de lipire ajută în aprecierea performanţelor şi
durabilităţii îmbinării realizate de un adeziv. Factori importanţi în aprecierea
adezivilor pentru încălţăminte şi marochinărie sunt vâscozitatea, concentraţia
de substanţă uscată şi, mai mult decât orice, rezistenţa lipirii.
Institutul European de Încălţăminte şi Federaţia Europeană a
Producătorilor de Adezivi propun metode de testare pentru determinarea
proprietăţilor de lipire ale adezivului, capacitatea materialelor de a se lipi şi
rezistenţa îmbinării prin lipire. Adezivii sunt testaţi pe materiale standard şi/sau
pe materiale utilizate în producţie. Rezistenţa la desprindere şi rezistenţa la
forfecare, eventual combinate cu temperatură (testul Creep) sunt realizate în
anumite condiţii care ţin de pregătirea suprafeţelor anterior aplicării adezivului,
de pregătire adezivului (amestecare, adăugare de agenţi de structurare,
temperatură, etc.), de condiţiile de aplicare şi uscare ale adezivului (grosimea
filmului, numărul de ungeri, timpul şi condiţiile de uscare, etc.), de condiţiile de
lipire propriu – zise (reactivare, temperatură, presiune, timp, etc.). Rezistenţa
îmbinării adezive este determinată cu ajutorul unui dinamometru echipat cu un
dispozitiv de înregistrare. Rezistenţele la desprindere şi forfecare sunt
exprimate în N/cm (lăţimea epruvetei).
106
3.2.2. Metode şi mijloace de testare a adezivilor
Rezistenţa la desprindere
Pentru determinarea rezistenţei la desprindere, epruvetele condiţionate
şi pregătite conform standardelor sunt lipite pe o lungime de 60 mm şi apoi
solicitate perpendicular pe planul îmbinării.
_2
60 +
_2
100 +
Fig.30 – Solicitarea la desprindere
Capetele libere ale epruvetelor sunt fixate în clemele 1, 2 ale

dinamometrului. Pe epruvetă sunt marcate punctele, 1, 2, ...n, pentru care se
vor înregistra valorile forţelor de desprindere, P 1, P2, ...Pn.
Valoarea medie la care se realizează desprinderea se determină cu
relaţia:
n
 Pi
Pm = i =1 , (N)
n
Cunoscând valoarea medie a forţei şi lăţimea îmbinării, b, exprimată în
mm, putem determina valoarea rezistenţei la desprindere:
P
R d = m , (N/mm)
b
Rezistenţa la desprindere este influenţată de caracteristicile suporturilor,
ale adezivului, de lăţimea îmbinării, dar şi de viteza de solicitare. Se determină
o valoare iniţială a rezistenţei la desprindere la 2 – 8 minute de la presare şi
valoare finală după 24 respectiv 72 ore.
Conform standardelor europene şi ISO, rezistenţa iniţială după 2 minute
trebuie să fie mai mare sau cel puţin egală cu 1 N/mm (R d ≥ 1 N/mm) iar după
3 – 5 zile de condiţionare în admosferă standard de 23°C şi umiditate relativă
a aerului de 50% (conform ISO 554) valorile înregistrate trebuie să depăşească
5 N/mm (Rd ≥ 5 N/mm).
Prin înregistrarea valorilr sarcinii de rupere, se pot pune în evidenţă
două tipuri de îmbinări:
- îmbinări omogene, la care valoarea sarcinii variază relativ uniform în
jurul unei valori medii, amplitudinea oscilaţiilor fiind mică;
107
- îmbinări neomogene la care valoarea sarcinii P variază într-un domeniu

larg, cu treceri brusce de la minim la maxim şi invers.
Rezistenţa la forfecare
În vederea determinării rezistenţei la forfecare, solicitarea se va aplica
paralel cu pelicula, la viteza de deplasare de 100±5 mm/minut. Epruvetele
condiţionate şi prelucrate conform standardelor sunt fixate în clemele
dinamometrului astfel încât să se asigure axialitatea aplicării sarcinii prin
fixarea unor epruvete intermediare de grosime egală cu cea a suporturilor
utilizate în îmbinare şi în aşa fel încât suprafaţa lipită să se afle la distanţe
egale de ele.
Rezistenţa la forfecare este dată de raportul dintre forţa la
care se produce desfacerea îmbinării, P şi aria îmbinării:
P
Rf = , (N/mm2)
A
unde:
A = ls x b
ls – lungimea de suprapunere, ls = 10±0,2 mm;
b – lăţimea epruvetei, mm.
Rezistenţa la forfecare a unei îmbinări este influenţată de

grosimea stratului de adeziv, de lungimea de suprapunere a
straturilor şi de caracteristicile mecanice ale adezivului şi
materialelor ce se îmbină. Valoarea optimă a grosimii
peliculei de adeziv, indiferent de natura adezivului şi a
materialelor ce se îmbină, este de 0,02 – 0,5 mm.
ISO 554 prevede pentru rezistenţa la forfecare după 3 – 5
zile de condiţionare în admosferă standard o valoare mai
mare sau cel puţin egală cu 2 N/mm2 (Rf = 2 N/mm2).
Fig.31 – Solicitarea la forfecare
Mai mult, materialele dezlipite trebuie să fie vizual cercetate; atât suportul cât
şi filmul de adeziv. Astfel pot fi evaluate:
- lipsa adezivului sau desprinderea adezivului de pe unul din materialele
suport;
- ruperea materialului datorită structurii slabe a suprafeţei;
- rupere parţială sau totală a materialului.
Adezivul, materialele ce sunt lipite şi condiţiile de lipire pot fi de
asemenea testate pe încălţăminte în timpul producţiei. Lipirea tălpii pe
încălţăminte poate fi testată prin fixarea încălţămintei şi a tălpii pe un
dinamometru. Lipirea bombeului poate fi şi ea verificată pe un aparat de testat
SATRA.
Experimentator pentru verificarea lipirii tălpii

Acest dispozitiv uzual de verificare a lipirii tălpii la vârf măsoară forţa la
care începe separarea tălpii de restul produsului. De asemenea, este disponibil
şi un dispozitiv ce se poate ataşa şi asigură testarea în regiunea tocului.
108
Această metodă de testare poate fi utilizată şi pentru măsurarea forţei

de ataşare a branţului.
Presă pentru
îmbinări adezive
Această presă a fost
proiectată în scopul uşurării
pregătirii epruvetelor în
vederea testării adezivităţii.
Este o presă verticală
acţionată de un cilindru
pneumatic de diametru 160
mm şi cu o cursă de 80
mm. Maşina permite
prestabilirea timpului de
presare şi a forţei de
presare. Placa mobilă a
presei are dimensiuni 150 x
150 mm şi este încălzită la
o temperatură ce poate fi
controlată cu ajutorul unui
termostat.
Presa poate fi utilizată şi
pentru decuparea unor
epruvete.
Cabină CREEP pentru testarea adezivilor

Cabină de control termostatic
pentru determinarea
rezistenţei la cald a
adezivilor. Până la zece
îmbinări pot fi testate
simultan. Îmbinările încălzite
sunt supuse la solicitări
statice variate pentru 10
minunte şi cantitatea de
crustă obţinută separat este
un indicator al rezistenţei la
temperatură a adezivului.
109
Capitolul 4
ANSAMBLUL INFERIOR
4.1. Solicitarea reperelor ansamblului inferior

Talpa, reperul exterior al ansamblului inferior al încălţămintei are rol
foarte important în izolaţia termică şi în protejarea suprafeţei plantare a
piciorului împotriva acţiunilor mecanice din exterior.
În timpul mersului talpa este supusă la solicitări de alungire, compresie,
încovoieri multiple şi frecare. Funcţie de proprietăţile materialului de talpă şi
de grosimea tălpii, în zona articulaţiilor metatarso – falangiene, raza de
încovoiere variază în intervalul 4 – 8 cm, iar alungirea relativă între 16% la
tălpile din piele şi până la 25% la cele din cauciuc cu grosime mare şi cu
striaţii.
Talpa este supusă la comprimare, presiunea variind de la 4 – 7 daN/cm2
în zona anterioară a încălţămintei şi până la 200 daN/cm2 asupra tocului în faza
de impact. Aceste presiuni combinate cu frecarea care produce temperaturi de
80 - 100˚C la nivelul tălpii, determină uzura intensă a acesteia.
În timpul încovoierii ansamblului talpă – umplutură - branţ, branţul aflat
la interior este supus în mod special la comprimare. Comprimarea şi îndoirile
repetate produc slăbirea rezistenţei branţului şi în timp ruperea lui. Branţul şi
acoperişul de branţ sunt reperele cele mai expuse efectului distructiv al
transpiraţiei, la care se adaugă şi frecarea provocată de mişcarea de dute –
vino a piciorului în interiorul încălţămintei.
110
4.2. Branţul
4.2.1.Materiale destinate confecţionării branţurilor

Talpa pentru branţuri
Materiale obţinute din fibre de piele
Materialele obţinute din fibre celulozice
Materiale sintetice impregnate
Branţurile pot fi confecţionate din diverse materiale care răspund la

nevoile impuse comportării în purtare a produsului. Materiale destinate
confecţionării branţurilor sunt: pielea, materialele obţinute din fibre colagenice,
celulozice, materiale textile impregnate.
TALPA PENTRU BRANŢURI se obţine din gâturi de piei grele de

bovine tăbăcite combinat crom – tanin. Pentru a răspunde cerinţelor impuse de
purtare, trebuie să prezinte o bună flexibilitate, rezistenţă la comprimare,
îndoire şi frecare, rezistentă la acţiunea transpiraţiei şi să conţină cantităţi cât
mai mici de substanţe solubile. Dezavantajele folosirii pielii pentru
confecţionarea branţurilor constau în costul ridicat şi deformarea în purtare.
Tab.14 – Caracteristici recomandate pentru branţuri din piele30

Tăbăcire vegetală Piele flexibilă
despicată
Substanţe solubile în IUC 6
apă Procent total Max. 15% Max. 6%
Substanţe Max. 13% Max. 4%
organice
Substanţe Max. 2% Max 2%
aorganice
pH-ul apei extrase ISO 4045 Nu mai mic de 3 Nu mai mic de 3,5
IUC 11
Rezistenţa la sfâşiere Min 800 N/cm Min 650 N/mm

a cusăturii
Absorbţia apei IUP 7 După 8 ore, min.

35%
Desorbţia apei IUP 7 După 16 ore, min. După 16 ore, min.
40% din apa 40% din apa
absorbită absorbită
Absorbţia de vapori de IUP 7 Min. 20 mg/cm2/8 Min. 20 mg/cm2/8
apă ore ore
MATERIALE OBŢINUTE DIN FIBRE DE PIELE

Aceste materiale sunt amestecuri de fibre de piele legate cu latex de
cauciuc, conţinutul de fibre de piele fiind conform SATRA, nu mai mic de 75%
30
UNIDO (1996), Aceptable quality standards in the leather and footwear industry, Viena
111
şi prezintă proprietăţi apropiate pielii. Fibrele de piele absorb umiditatea şi

vaporii de apă, dar aceste proprietăţi sunt inferioare pielii, datorită latexului.
Fibrele din piele pot proveni de la piei tăbăcite vegetal, dar pentru o rezistenţă
la temperatură superioară sunt recomandate fibrele ce provin de la piei
tăbăcite în crom.
MATERIALELE OBŢINUTE DIN FIBRE CELULOZICE

Aceste materiale destinate confecţionării branţurilor se obţin din fibre
celulozice amestecate cu latex sau cu răşini şi latex. Sunt utilizate pe scară
largă datorită caracteristicilor igienice şi de confort bune, aspectului natural şi
comportării bune la lipire.
Tot pe bază de fibre celulozice, dar cu conţinut redus de latex este şi un
alt produs, utilizat ca întăritură pentru branţ.
MATERIALE SINTETICE IMPREGNATE

Aceste materiale se caracterizează prin aceea că fibrele sintetice
dispuse haotic alcătuiesc un strat subţire peste care se adaugă un agent de
legare, o răşină şi apoi este supusă unui proces de calandrare în vederea
presării. Aceste materiale se utilizează în mod deosebit pentru obţinerea
branţurilor ce se îmbină cu feţele prin coasere.
Se pretinde de la branţuri să prezinte:
- o bună capacitate de absorbţie şi desorbţie a umidităţii;
- rezistenţă la frecare;
- flexibilitate;
- deformabilitatea, fermitatea, pentru menţinerea formei în timp, în
condiţii de purtare;
- caracteristici uniforme pe toată suprafaţa (grosime egală, concentraţie
de substanţă);
- greutate mică;
- capacitate bună de îmbinare prin lipire sau coasere.
4.2.2. Metode şi mijloace de testare a branţurilor
Recomandările Centrului de Cercetări pentru Piele şi Încălţămintei TNO

cu privire la branţuri din înlocuitori fac referire şi la alte normative care nu au
fost convertite în standarde europene sau ISO, dar care pot oferi valori
orientative de apreciere a calităţii: European Economic Comunity (EEC) –
Comunitatea Economică Europeană, Deutsche Industrie Normen (DIN) –
Normele Industriei Germane.
Tab.15 - Caracteristici recomandate pentru branţuri

din înlocuitor31
Denumire test Standard Unitate Valori
de Gradul 1 Gradul 2 Gradul 3
măsură
Rezistenţa la tracţiune IUP 7 N/mm2
- uscat Min. 12 Min. 8 Min. 5
- umed Min. 8 Min. 5 Min. 3
31
Idem 30
112
Rezistenţă la rupere a DIN 5331 N/mm

cusăturii - uscat 50 40 25
- umed 30 20 15
Alungirea la rupere pe IUP 6 % 15 - 40 15 - 40 15 - 40
direcţia de tăiere
Absorbţia de apă EEC B1 % Min. 50 Min. 40 Min. 30
g/dm2 Min. 6,5
Stabilitatea formei IUP 30

- contracţia la uscare % Max. 1 Max.1 Max.1
de la umiditate 65% la
45% Max. 3 Max 4 Max. 4
- deformarea la
umezire de la 65% la
100%
Rezistenţa la frecare EEC B2 Nr.cicluri 1000 750 500
umedă şi uscată
Rezistenţa la îndoiri TNO F4 flexii Min. 1000
repetate
Rezistenţa la TNO F1 % Max. 4 Max. 6 Max. 6
transpiraţie, contracţie
liniară
Rezistenţa la forfecare EEC A5 N/mm2
- uscat Min. 1,5 Min. 1,2 Min. 1,2
- umed Min. 1,2 Min. 1,2 Min. 1,0
Rezistenţa la IUP 17 % Max. 1
temperatură pentru Materialul nu trebuie să devină dur
vulcanizare şi injecţie, sau fragil.
contracţie liniară
Standarde ISO pentru branţuri

ISO 20866: 2001 Rezistenţa la delaminare a branţului
ISO 20867: 2001 Rezistenţa branţului la pătrunderea cuielor tocului
ISO 20868: 2001 Reziatenţa la abraziune a branţului
ISO 22649: 2003 Absorbţia şi desorbţia de apă
ISO 22651: 2002 Stabilitatea dimensională a branţului
Mai presus de protecţia piciorului, confortul rămâne cerinţa principală
pentru branţuri şi este evaluată prin absorbţia / desorbţia de vapori de apă.
Cmbinaţia dintre plăcile celulozice şi materialele neţesute sau spume întrunesc
condiţiile de confort şi de protecţie impuse.
Absorbţia şi desorbţia de umiditate

Absorbţia de umiditate este una din cele mai importante proprietăţi ce
se impun materialelor pentru branţuri, ştiut fiind faptul că de capacitatea de
absorbţie a acestora depinde calitatea microclimatului încălţămintei.
113
ABSORBTIA DE APA
30.00%
25.00%
20.00%
15.00%
10.00%
5.00%
0.00%
A B C D E
30 min 20.60% 16.10% 16% 17.60% 14.24%
2 ore 26% 28.75% 21.50% 23.60% 20%
TIPUL MATERIALULUI
Fig.31 - Absorbţia de apă la materialele pentru branţ funcţie de timpul

de expunere de 30 minunte, respectiv 2 ore 32
A – branţ piele
B – branţ din fibre de alfaceluloză
C – amestec de fibre de piele şi de alfaceluloză cu conţinut scăzut de celuloză
D – amestec de fibre de piele şi de alfaceluloză cu conţinut crescut de celuloză
E – fibre de piele tăbăcite în crom
Din analiza valorilor aşezate pe graficul din fig.31 se desprinde concluzia

că proprietăţile igienice, exprimate prin absorbţia de apă, ale materialelor
fabricate conform tehnicii de impregnare începând de la 10% alfaceluloză sunt
superioare materialelor pe bază de fibre din piele, sau chiar pielii.
Astfel, absorbţia vaporilor de apă poate fi determinată şi funcţie de
umiditatea relativă a mediului, din graficul de mai jos rezultă faptul că spre
deosebire de înlocuitorii clasici, cei care conţin colagen prezintă o absorbţie
remarcabilă la vapori de apă.
Pentru o serie de materiale destinate confecţionării branţurilor cum ar
fi: A – pielea, B – alfaceluloza, C – amestec de fibre de piele şi alfaceluloză cu
conţinut scăzut de celuloză, D – amestec de fibre de piele şi alfaceluloză cu
conţinut ridicat de celuloză, E – fibre de piele tăbăcite în crom, se constată că
absorbţia de vapori de apă după 8 ore este mai mare la alfaceluloză şi la
amestecurile de fibre de piele şi alfaceluloza decât la piele, iar după 24 ore
situaţia se menţine la fel.
32
Radnoly L., Lorant I. (1979), Utilisation et hygiène au porter des semelles premières et des
renforts, TECHNICUI no.3: 65 - 70, CTC-Lyon, Franţa
114
ABSORBTIA DE VAPORI DE APA
35.00%
30.00%
25.00%
20.00%
15.00%
10.00%
5.00%
0.00%
A B C D E
8 ore 18.50% 20.60% 20% 25% 12%
24 ore 28.70% 31% 27% 31% 20.60%
TIP MATERIAL
Fig.32 Absorbţia vaporilor de apă funcţie de timp33
Dacă urmărim diagrama desorbţiei pentru materialele de branţ pe care

le-am analizat şi în paragraful anterior, sesizăm faptul că atât după 8 ore cât şi
după 24 ore, materialul care pierde cel mai mult din umiditatea absorbită este
alfaceluloza.
DESORBTIA VAPORILOR DE APA
90%
80%
70%
60%
50%
40%
30%
20%
10%
0%
A B C D E
8 ore 20% 26.50% 24.50% 24% 17.50%
24 ore 57% 83% 64.70% 65.20% 57%
TIPUL MATERIALULUI
Fig.33 - Desorbţia de vapori de apă34

A – piele
B – alfaceluloză
33
Idem 32
34
Idem 32
115
C – amestec de fibre de piele şi de alfaceluloză cu conţinut scăzut de celuloză

D – amestec de fibre de piele şi de alfaceluloză cu conţinut crescut de celuloză
E – fibre de piele tăbăcite în crom
Deformabilitatea
ALUNGIREA LA RUPERE ŞI REMANENTĂ
45
40
35
30
25
%
20
15
10
0
A B C D E
alungirea la rupere 23.4 11.4 25.7 22.3 32.57
alungirea remanentă 8 6 8.6 6.86 7.46
TIPUL MATERIALULUI
Fig.34 - Alungirea remanentă şi la rupere a materialelor 35:

A – piele;
B – alfaceluloză;
C – amestec de fibre de piele şi de alfaceluloză cu conţinut scăzut de celuloză;
D – amestec de fibre din piele şi de alfaceluloză cu conţinut crescut de
celuloză;
E – fibre de piele tăbăcite în crom.
Analizând graficul desprindem următoarele concluzii:

- din punctul de vedere al deformabilităţii, branţurile obţinute din
amestecarea fibrelor de piele cu fibre de alfaceluloză în procent scăzut şi cele
din piele înregistrează valori asemănătoare, cu precizarea că branţurile din
piele au o alungire remanentă inferioară; la capătul opus se află alfaceluloza cu
valoarea cea mai redusă a alungirii remanente;
- din punctul de vedere al alungirii la rupere, branţurile din fibre de piele
tăbăcite în crom au valori net superioare, surclasându-le pe toate celelalte
materiale la distanţă mai mare de 50%, iar cea mai mică rezistenţă o prezintă,
aşa cum era de aşteptat, alfaceluloza.
Maşină de flexat plăcile fibroase (materiale pentru branţuri)

Oferă o bună informare asupra calităţii materialelor fibroase prin
testarea unor benzi de material (nu mai mult de 6) la îndoiri cu un unghi mai
mare de 90º în timp ce sunt tensionate la sarcina de 2 kgf. De asemenea,
35
Idem 32
116
poate fi utilizată pentru aprecierea deteriorării feţelor şi căptuşelilor din piele şi

a materialelor pentru branţuri datorată de presiunea exercitată la cald şi pentru
studierea degradării pielii în zona de îndoiri repetate. Înregistrază automat
numărul de flexiuni până la rupere şi se închide automat când toate mostrele
au fost rupte.
117
4.3. Talpa
4.3.1. Materiale utilizate pentru tălpi

Piei pentru tălpi
Tălpi din cauciuc
Tălpi din etilen vinil acetat
Tălpi din poliuretan
Tălpi din policlorură de vinil
Tălpi din Nylon
În tehnologia tradiţională, atât feţele cât şi tălpile erau confecţionate din

piele dar în ultimele decenii ale secolului XIX au fost treptat descoperite şi
introduse pentru confecţionarea tălpilor şi alte tipuri de materiale: cauciucul
(vulcanizat sau microcelular), crepul, răşini sintetice, PVC-ul şi poliuretanul.
PIEI PENTRU TĂLPI
Pielea este considerată astăzi o soluţie perimată pentru obţinerea

tălpilor, în principal datorită durabilităţii reduse şi a preţului ridicat. Şi totuşi,
pentru încălţăminte de calitate înaltă rămâne materialul ideal, datorită faptului
că deţine toate calităţile esenţiale unui bun material pentru talpă, cu excepţia
durabilităţii.
Pieile pentru tălpi, tocuri şi pingele sunt groase, cu flexibilitate redusă,
cu ţesut compact şi dens, iar faţa este netedă şi lucioasă. Tălpile din piele
trebuie să aibă o capacitate redusă de absorbţie a apei, să reziste la solicitări
de comprimare, la frecare umedă şi uscată şi să nu-şi modifice dimensiunile în
timpul purtării nici în mediu umed şi nici atunci când se usucă. Pentru
obţinerea tălpilor fixate prin lipire se utilizează piei flexibile, iar pentru cele
cusute se preferă o piele cu o flexibilitate redusă.
Tălpile se pot obţine din piei provenite de la porcine, bubaline şi
cabaline.
Pielea de talpă de bovine este cea mai utilizată şi apreciată şi se obţine
din piei grele de bovine, tăbăcite prin procedee de tăbăcire rapidă sau lentă,
tăbăcite combinat unde tăbăcirea de bază este cea vegetală. Dintre
sortimentele de piei de talpă obţinute din piei bovine amintim:
- piei de talpă flexibilă de crupon de bovine;
- piei de talpă din crupon de bovine pentru cusut;
- piei de talpă, gât şi poale, de bovină.
Aceste sortimente de piei se caracterizează prin ţesut dens, compact şi
omogen, cu aspect sticlos.
Piei pentru talpă, tăbăcite în crom
În comparaţie cu sortimentele tăbăcite vegetal, pieile de talpă tăbăcite
în crom sunt mai uşoare, flexibile, cu o rezistenţă crescută la uzură, dar cu
rezistenţă redusă la apă ceea ce determină deformarea tălpii. Aceste piei ce
provin din prelucrarea pieilor bovine şi bubaline, sunt destinate confecţionării
tălpilor pentru încăţăminte sportivă şi pentru unele tipuri de încălţăminte de
vară.
118
Talpa de bubaline are caracteristici inferioare celei de bovine, deoarece

microstructura pielii este mai rară şi mai spongioasă şi de aceea prezintă o
capacitate mai mare de absorbţie a apei.
Talpa de cabaline este compactă, cu o rezistenţă foarte bună la uzură,
impermeabilă şi elastică.
Talpa de porcine este rară şi datorită structurii sale poroase prezintă o
mare capacitate de absorbţie a apei. Este utilizată pentru obţinerea tălpilor
încălţămintei de interior.
TĂLPI DIN CAUCIUC
Tălpile din cauciuc au fost în mod tradiţional cele mai utilizate datorită
versatilităţii, durabilităţii, deci a performanţelor. Cauciucul poate fi utilizat prin
debitare din plăci sau prin vulcanizare directă. Poate fi utilizat în formă
compactă sau sub formă de cauciuc celular atunci când se adaugă agenţi
porogeni.
Pentru clarificare 2 definiţii sunt de ajutor:
- Cauciucurile – naturale sau sintetice sunt materiale polimere ce
posedă proprietăţi elastice caracteristice;
- Elastomerii – orice substanţă, incluzând amestecurile cu cauciuc
natural, ce au calitate asemănătoare cauciucului.
Aceste două tipuri de cauciuc, în mod frecvent utilizate, stau la baza
obţinerii tălpilor din cauciuc carbon şi a celor din cauciuc butadien stirenic.
Amblele tipuri sunt cauciucuri dure, dar duritatea cea mai mare o are cauciucul
carbon negru.
Cauciucul butadien stirenic este un amestec bazat pe cauciuc natural
sau sintetic cu aditivi ca acceleratori, agenţi de vulcanizare, agenţi de colorare,
materiale de umplere şi plastifianţi. Acest tip de cauciuc poate fi de diferite
culori şi diferite grade de calitate, funcţie de compoziţie şi de puritatea
ingredienţilor. În mod obişnuit, cauciucurile care îşi păstrează culoarea naturală
sau au o culoare semiopacă indică un cauciuc de calitate superioară, conţinând
materiale pure, dar acest lucru trebuie dovedit prin teste fizico – chimice. Nici
un test organoleptic nu poate determina calitatea tălpilor din cauciuc. Doar
analizele de laborator sau testele de purtare vor indica corect durabilitatea şi
rezistenţa în timp. Tipurile de cauciucuri şi de elastomeri utilizaţi în producerea
tălpilor pentru încălţăminte includ:
- cauciuc crud – Crep, cauciuc natural;
- copolimer butadien stirenic;
- copolimer butadien acrilonitril (cauciuc nitrit);
- elastomer policloroprenic (neopren);
- cauciuc butil;
- polibutadienă;
- monomer etilen – polietilen – diene;
- polietilenă clorosulfonată;
- poliuretan;
- cauciuc siliconic;
- cauciuc carbon.
Cauciucul compact este utilizat în special pentru încălţămintea
vulcanizată. Principalul atribut al tălpilor din cauciuc compact este acela că pot
119
fi obţinute în orice calitate dorită. Tălpile obţinute din cauciuc compact sunt
grele datorită densităţii materialului.
Centrul de Cercetări pentru Piele şi Încălţămintei TNO recomandă pentru
materialele destinate producerii talpilor diferenţierea lor funcţie de destinaţie şi
valori diferite pentru caracteristicile importante.
Tab.16 – Caracteristici recomandate pentru tălpi din cauciuc compact 36

de Gradul 1 Gradul 2 Gradul
măsură 3
Densitate ISO 2781 g/m3 Max 1,35 Max. 1,35 Max
1,50
Duritate EEC G3 Shore A 60 - 70 60 - 88 Max 93
Rezistenţa tracţiune EEC G2 N/mm2 Min 8 Min 7 Min 5,5
Aungirea la rupere % Min 200 Min 200 Min 150
Rezistenţa la sfâşiere EEC G5 N/mm Min. 10 Min. 8 Min. 6

Rezistenţa la frecare DIN mm3 Max. 150 Max 200 Max.
53516 300
Creşterea tăieturii la DIN mm Max. 6 Max. 8 Max. 10
solicitare de îndoire 53543
Cauciucul microcelular, are o structură celulară şi este utilizat în special

pentru tălpi intermediare, deşi poate fi utilizat şi pentru talpa exterioară pentru
anumite tipuri de încălţăminte. Acest tip de cauciuc este un produs obţinut prin
amestecarea cauciucului natural şi aditivilor, printre care şi agenţi porogeni,
care în timpul procesului de vulcanizare generează în amestecul respectiv
goluri şi formează structura celulară (densitate 0,5; duritate 50). Tălpile
obţinute din cauciuc microcelular sunt uşoare şi elastice, amortizând şocurile
din timpul purtării.
Recomandări ale Centrului de Cercetări ale Pielii şi Încălţămintei TNO pentru
cauciuc microporos dur sunt prezentate în tab.17.
Tab.17 – Caracteristici recomandate pentru tălpile din cauciuc dur 37

de Gradul 1 Gradul 2 Gradul
măsură 3
Densitate ISO 2781 g/m3 Max 1,35 Max. 1,5 Max
1,50
Duritate EEC G3 Shore A Max. 93 Max. 93 Max 93
Rezistenţa tracţiune EEC G2 N/mm2 Min 7 Min 6 Min 5
Rezistenţa la frecare DIN mm3 Max. 300 Max 400 Max.
53516 500
36
Idem 30
37
Idem 30
120
Cauciucul Crep este un material obţinut din cauciuc pur, produs prin
coagularea latexului de cauciuc natural direct sub formă de plăci. Nu este
utilizat extensiv şi nu poate fi îmbinat direct cu feţele din piele. Un alt
dezavataj este acela că sub acţiunea uleiului şi a produselor petroliere se
înmoaie şi se deformează în purtare.
Cauciucul din răşini a fost introdus în jurul anilor ’50 şi este obţinut prin
amestecarea cauciucului sintetic (butadienelor) cu plastic (stiren). Apariţia
tălpilor produse din acest material a modificat complet procesele de obţinere a
încălţămintei, astfel încât vechile operaţii de finisare au fost eliminate, iar talpa
şi tocul, prefabricate, sunt doar îmbinate cu feţele pentru obţinerea
încălţămintei. Majoritatea cauciucurilor din răşini sunt utilizate pentru
încălţămintea de damă dar şi pentru încălţăminte de copii şi bărbaţi.
Tab.18 – Caracteristici recomandate pentru tălpi din cauciuc şi

cauciuc dur38
Gradul 1 Gradul 2
Densitate ISO 2781 Max 1,35 mg/m3 Max 1,45 mg/m3
Duritate ISO 48 Min 88 IRHD Min 93 IRHD
Rezistenţa la solicitare ISO 37 Min 7,5 MPa Min 6,5 MPa
bidimensională
Aungirea la rupere la ISO 37 Min 175 % Min 150 %
solicitare bidirecţională
Dezvoltarea crăpăturilor în ISO 6907 100 x 103 cicluri 50 x 103 cicluri
ambele direcţii la -5 ± 2°C
ISO 6907 recomandă două grade pentru materialele destinate confecţionării

tălpilor in cauciuc şi cauciuc dur:
- gradul 1: pentru încălţăminte bărbaţilor;
- gradul 2: pentru încălţăminte de băieţ, fete şi damă, încălţăminte destinată
utilizării în interior.
TĂLPI DIN ETILEN VINIL ACETAT (EVA)
EVA este un amestec chimic obţinut dintr-un copolimer (etilenă şi acetat

de vinil) şi agenţi porogeni, care prin vulcanizare formează structura celulară
(densitate 0,2 , duritate 30 – 35). EVA este utilizat ca un substitut pentru
cauciucul microcelular în vederea obţinerii tălpilor pentru încălţăminte uşoară şi
ieftină. Atât în formă celulară cât şi în cea compactă se utilizează pentru tălpi
intermediare şi capace de toc, fiind probabil cel mai popular material utilizat,
datorită greutăţii scăzute, flexibilităţii, rezistenţei la tracţiune şi la impact.
Comportarea la purtare este inferioară cauciucului microcelular şi se îmbină cu
greutate cu alte materiale.
TĂLPI DIN POLIURETAN (PU)

Poliuretanul a fost dezvoltat ca material pentru tălpi la mijlocul anilor
’60 ca material ce se poate injecta direct pe încălţăminte, sau din care se pot
38
Idem 30
121
obţine tălpi, prin injectarea PU, care se aplică prin lipire pe încălţăminte. PU
poate fi obţinut în formă celulară (densitate 0,55, duritare 30 – 60 Sh cel
moale şi 80 – 90 Sh cel dur) sau compactă. Varianta de duritate mai mică se
utilizează pentru obţinerea tălpilor intermediare, iar cea de duritate mai mare
pentru tălpi exterioare. Este un material foarte uşor şi de aceea plăcut în
purtare.
Tab.19 – Cerinţe recomandate de Centrului de Cercetări ale Pielii şi

Încălţămintei TNO pentru tălpi din PU39
Denumire test Standard Unitate de Valori
măsură Gradul 1 Gradul 2 Gradul
3
Densitate ISO 2781 g/m3 Min. 0,7 Min. 0,6 Min. 0,5
Duritate EEC G3 Shore A
- cu piele 50 – 80 50 – 80 50 -80
- fără piele 45 - 75 45 - 75 45 - 75
Frecarea sub 10 N DIN mm3 Max. 100 Max 200 Max.
încărcare 53516 300
TĂLPI DIN POLICLORURĂ DE VINIL (PVC)
PVC-ul este o răşină de clorură de polivinil de greutate medie în care

sunt înglobaţi plastifianţi şi stabilizatori la temperatură scăzută (densitatea 1,2;
duritatea 60 – 65 Sh). Alte amestecuri de PVC includ cauciucul termoplastic şi
elastomer termoplastic. Este potrivit pentru injectarea directă pe feţe sau se
pot obţine tălpile individual, care apoi vor fi îmbinate cu ansamblul superior. Cu
un grad de moliciune corect PVC-ul prezintă bune proprietăţi în purtare.
Datorită faptului că tălpile din PVC prezintă o oarecare tendinţă de alunecare,
trebuie proiectate cu relief antiderapant.
Tab.20 - Recomandări ale Centrului de Cercetări ale Pielii şi

Încălţămintei TNO pentru tălpi din PVC 40
de Gradul 1 Gradul 2 Gradul 3
măsură
Densitate ISO 2781 g/m3 1,18 – 1,18 – 1,18 –
1,27 1,27 1,27
Duritate EEC G3 Shore A 58 - 74 58 - 74 58 - 74
Rezistenţa tracţiune EEC G2 N/mm2 8 - 14 8 - 14 8 - 14

Rezistenţa la frecare ISO mm3 Max. 100 Max 125 Max. 150
53516
39
Idem 30
40
Idem 30
122
TĂLPI DIN NYLON
Aceasta este o răşină cu un punct de topire ridicat ce poate fi utilizată

pentru obţinerea prin injectare a tălpilor exterioare de duritate mare (densitate
1,1; duritate 95 Sh).
4.3.2. Metode şi mijloace de testare a tălpilor
Standarde ISO pentru testarea tălpii

ISO 5404: 2002 Determinarea rezistenţei la apă pentru piei rigide
(Penetrometru)
ISO 9986: 1990 Compoziţia plutei pentru talpă
ISO 20865: 2002 Energia de comprimare
ISO 20869: 2001 Componenţi solubili în apă
ISO 20871: 2001 Rezistenţa la abraziune a tălpii
ISO 20872: 2001 Rezistenţa la sfâşiere
ISO 20873: 2001 Stabilitatea dimensională a tălpii
ISO 20876: 2001 Rezistenţa la sfâşiere a cusăturii
ISO 22652: 2002 Rezistenţa la transpiraţie
ISO 22653: 2003 Încărcarea electrostatică
ISO 22654: 2002 Rezistenţa la tracţiune şi alungirea
Cele mai importante teste pe materiale de talpă sunt realizate pe

elastomeri compacţi sau celulari (cauciuc natural sau sintetic, PVC, PVA, EVA,
PU, etc.) şi sunt următoarele:
Elasticitatea, alungirea şi compresibilitatea

Solicitarea la tracţiune şi sfâşiere înainte şi după îmbătrânire (ISO 37).
Pentru aceste teste, mărimea şi forma epruvetelor, modalităţile de tăiere şi
condiţionare sunt diferite faţă de cele de la piele, dar condiţiile de testare sunt
în linii generale aceleaşi.
Setul de aparate pentru comprimare – apăsare constantă
Setul de instrumente pentru

comprimarea cauciucului prin aplicarea
unei solicitări constante.
123
Rezistenţa la flexare a tălpii şi a ansamblului talpă - branţ

Cea mai utilizată metodă de testare este DeMattia (DIN 52522) la care
amplitudinea testării poate fi adaptată la grosimea materialelor şi a mostrelor.
Flexarea se poate realiza cu o viteză între 125 – 150 flexări pe minut. Pentru
aprecierea distrugerilor produse în timpul purtării, crăpăturile care se dezvoltă
peste 2 mm sunt observate în timpul flexării. O altă metodă bine cunoscută
este Satra Ross care permite şi ea observarea evoluţiei crăpăturilor (ISO
6907).
Dispozitiv de testat la crăpare faţa pielii de talpă

Cu acest dispozitiv se
determină rezistenţa pielii de talpă la
crăpare la o singură îndoire. Acest
test este în special utilizat cu privire
la crăparea tălpilor din piele în
atmosferă uscată. Dispozitivul oferă
o modalitate de încovoiere a mostrei
de piele, cu finisajul în exterior, în
jurul unui cilindru. Cilindul de abatere
poate fi schimbat cu un altul, dintr-o
serie de cilindri de diametre diferite.
Testarea începe cu utilizarea cilindrului de diametru mare, după care acesta se

schimbă până la găsirea curburii ce produce crăparea feţei tălpii. Fiecare
cilindru este identificat printr-un număr care corelat cu grosimea pielii
determină indexul de crăpare. Metoda este simplă, necostisitoare şi sigură şi în
acord cu ISO 3378.
Maşină Ross de flexat talpa

Acest tip de test
respectă normele
britanice şi
americane cu privire
la măsurarea
rezistenţei la crăpare
a tălpilor. Rata de
dezvoltare a
tăieturilor, produse
de flexiuni, este
măsurabilă. Modelul
141F este capabil să
lucreze la
temperaturi de până
la - 18º.
124
Maşină de solicitat tălpile la flexiuni repetate SATRA/BATA

Testul îndeplinit de această maşină oferă informaţii cu privire la riscul
de crăpare, plesnire spontană a tălpilor de încălţăminte datorat flexiunilor din
purtare.
Partea anterioară a tălpii este fixată la o bandă fără sfârşit care trece pe după
două roţi (maşina este prevăzută cu roţi de 3 diametre diferite), cea mai mică
determinând acţiunea de îndoire cea mai severă. Banda fără sfârşit găzduieşte
în mod normal până la 6 tălpi (până în zona glencului).
Maşină de flexat întreaga talpă (BENNEWART)
125
Maşină de flexat talpa intermediară

Această maşină foloseşte
la determinarea proprietăţilor de
flexibilitate şi rezistenţă la
penetrare pentru talpa
intermediară utilizată la
confecţionarea încălţămintea de
protecţie. Maşina prezintă opt
staţii de lucru.
Talpa intermediară, de
regulă din oţel, este fixată în
clemele maşinii la un capăt,
celălalt capăt rămânând liber
pentru a putea fi flexat de bara
flexoare. Unghiul de flexare şi
numărul de cicluri de flexare pot
fi reglate.
Abraziunea
Standardul german DIN 53516 cunoaşte o largă utilizare pentru
materiale de talpă. Mostre rotunde de material sunt testate la abraziune sub
presiune constantă (1 kg pentru materiale compacte şi 0,5 kg pentru materiale
microcelulare) pe un tambur acoperit cu hârtie abrazivă pe o distanţă de 40
metri. Pierderea în greutate a mostrei este înregistrată şi exprimată în
milimetri cubi după determinarea greutăţii specifice a materialului (g/cm3).
Maşină de testat la abraziune tălpile
126
Maşina măsoară rezistenţa la abraziune a materialelor pentru tălpi:

cauciuc plastic şi piele. Mostra, supusă unei solicitări permanente, se mişcă de-
a lungul unui cilindru rotativ acoperit cu hârtie abrazivă. Volumul pierdut din
mostră este comparat cu valorile din standard pentru materialul respectiv.
Rotirea probei este de asemenea o trăsătură a acestei maşini.
Sistemul unic utilizează trei capete de testare, care fac ca timpul de
testare să se reducă în mod corespunzător.
Duritatea
Durometru
Compatibilitatea adezivilor cu materialele de talpă şi aprecierea

adezivităţii
Metoda de testare utilizată este cea aplicată şi pentru determinarea
capacităţii de lipire a adezivilor.
Experimentator pentru verificarea rezistenţei lipirii tălpii

Acest dispozitiv uzual de verificare a lipirii tălpii la vârf măsoară forţa la
care începe separarea tălpii de restul produsului. De asemenea, este disponibil
şi un dispozitiv ce se poate ataşa şi asigură testarea în regiunea tocului.
Această metodă de testare poate fi utilizată şi pentru măsurarea forţei
de ataşare a branţului.
127
Rezistenţa la căldură
Aparat pentru stabilirea stării

de tratare termică
Acest dispozitiv este
utilizat pentru determinarea
variaţiilor de tratare termică a
tălpile de cauciuc în toată
grosimea. Procedura de testare
este bazată pe faptul că variaţia
durităţii în majoritatea
cauciucurilor este în acord cu
starea de vulcanizare.
Testarea rezistenţei la căldură a materialelor de talpă

Testarea rezistenţei la căldură este
ideală pentru aprecierea efectelor
acesteia asupra materialelor de
talpă. Căldură acţionează asupra
tălpii prin intermediul unui suport de
formă pătrată încălzit, confecţionat
din cupru. La testarea tălpilor din
cauciuc şi a celor polimerice, în
concordanţă cu standardele,
materialul nu trebuie să se înmoaie
şi nici să dezvolte crăpături atunci
când talpa este încovoiată în jurul
unui suport în formă de dorn.
În acelaşi sens, talpa din piele nu trebuie să dezvolte crăpături sau zone
carbonizate când este încovoiată pe acelaşi dorn. Suportul de cupru încălzit
este de masă constantă şi are încorporat un indicator de temperatură. Pe
braţul mobil se fixează o greutate suplimentară pentru asigurarea aceleiaşi
presiuni pe toate piesele.
Conţinutul de grăsimi, uleiuri, plastifianţi şi exudarea lor

Aceste materiale pot migra în timpul depozitării sau în timp, creind
dificultăţi la lipire şi solicitând astfel tratamente speciale pentru tălpi înaintea
aplicării adezivului. Pot, de asemenea, ataca filmul de adeziv după activare sau
distruge lipirea în timpul depozitării sau purtării încălţămintei.
Rezistenţa la apă
128
Maşină de testat capacitatea de penetrare a apei la tălpile din

piele
Măsoară timpul de pătrundere a apei din partea exterioră în interior,
atunci când talpa din piele este flexată cu faţa pielii în contact cu o suprafaţă
udă, sub acţiunea unei presiuni intermitente, ca în purtare. Maşina este
concepută pentru testarea a 4 piese simultan.
Permeometrul BALLY
Permeometrul BALLY estimează rezistenţa la apă a pieilor grele, în
particular, a pieilor pentru talpă. Este singura metodă internaţional acceptată
pentru determinarea acestei proprietăţi. Acest echipament important şi
procedurile de testare corespunzătoare se află incluse in Standardul European
şi în cel ISO (ISO 5404) care au fost publicate în 2001.
Echipamentului de testare utilizează o mişcare dinamică în timpul
testării, apropiată de condiţiile de purtare. Epruveta este în mod repetat
încovoiată şi aplatizată sub acţiunea forţei, asemenea unei tălpi din piele în
timpul mersului, când una din feţe este în contact cu apa. Penetrarea umezelii
prin mostră este automat detectată şi raportată printr-un semnal acustic sau
luminos.
Este posibilă determinarea următorilor parametri utilizând o singură

piesă de echipament:
- - timpul necesar apei să treacă prin epruvetă;
- - cantitatea de apă absorbită de mostră la intervale de timp diferite –
absorbţia de apă;
- - cantitatea de apă ce străbate mostra şi este transferată către un strat
absorbant din interior, definind un timp limită – permeabilitatea.
Cauciucuri şi materiale de umplere

Prin intermediun analizelor chimice de extracţie şi incinerare, pot fi
determinate materialele din talpi ( produse non-elastomerice şi non-cauciucuri)
a căror comportare poate avea efecte negative asupra calităţii
129
4.4. Tocul
4.4.1. Materiale destinate obţinerii tocurilor

Tocuri din plastic
Tocuri din lemn
Tocuri din flecuri
Tocuri din flecuri de cauciuc
Putem distinge patru categorii mari de tipuri de tocuri: plastic, lemn,
construite din flecuri şi turnate. Tocurile din plastic şi lemn pot fi acoperite în
diferite moduri, cu diferite materiale, funcţie de cerinţele modei.
TOCURI DIN PLASTIC

Aceste tocuri au apărut la începutul anilor ’50 prin injectare într-o
matriţă. Cel mai utilizat material este polistirenul. În vederea obţinerii tocurilor
de înăţime mare şi subţiri, pentru creşterea rezistenţei se inserează în toc un
tub sau un ştift metalic. Aceste tocuri pot fi îmbrăcate sau finisate prin
şpreiere.
TOCURI DIN LEMN

Lemnul cel mai des utilizat pentru obţinerea tocurilor este lemnul de fag
datorită rezistenţei şi a suprafeţei fine ce permite o bună finisare. Se obţin la
dimensiunea şi la forma dorită prin metode şi cu mijloace specifice prelucrării
lemnului, după care se îmbrăcă.
TOCURI DIN FLECURI

Metodă de confecţionare a tocurilor din flecuri este o metodă
tradiţională care presupune construirea tocului din mai multe straturi de piele
sau talpă artificială. În tehnologia tradiţională, tocul era construit direct pe
talpă, dar astăzi el este făcut separat. Flecurile se obţin din piele tăbăcită
vegetal din zonele de poale, gât sau piciare şi sunt debitate prin ştanţare la
forma şi dimensiunea dorită. Flecurile se îmbină între ele cu elemente de
prindere (ştifturi) şi presate pentru a forma un reper compact. Se fixează apoi
pe talpă şi urmează operaţiile de finisare.
TOCURI DIN FLECURI DE CAUCIUC

Metodă de obţinere a tocurilor din flecuri de caciuc a fost dezvoltată la
începutul anilor ’50 dar ulterior a fost modificată şi îmbunătăţită. Plăcile sunt
lipite împreună la grosimea cerută şi apoi din ele se taie prisme, blocul tocului.
Blocurile sunt găurite în două locuri pentru înşurubare şi o gaură de ştift în care
un ştift din lemn este inserat. Baza tocului este acoperită, cu capacul de toc şi
împreună sunt prelucrate pentru obţinerea formei dorite. Un şurub este inserat
pentru rezistenţă şi fixare. Tocul este finisat prin şpreiere.
Multe tocuri din lemn sau plastic sunt îmbrăcate în acord cu tendinţele
modei. Îmbrăcarea tocului se poate face manual sau mecanic prin lipire cu
materiale de grosime 0,5 – 0,7 mm. Pentru acoperirea tocului se poat utiliza
piei, înlocuitori de piele sau materiale textile. În vederea obţinerii aspectului de
toc din flecuri, tocurile de lemn sau plastic sunt îmbrăcate cu fâşii de 0,5 –
0,7mm grosime rezultate prin tăierea unui bloc de straturi
130
4.4.2. Metode şi mijloace de testare a tocurilor
Rezistenţa fixării tocului

ISO 22650: 2002
Dispozitiv de testare a rezistenţei

tocului la impact
Experimentator de Dispozitivul este utilizat pentru
obosire a tocului determinarea rezistenţei tocului destinat
Această maşină este încălţămintei de damă cu toc înalt la impact
destinată măsurării rezistenţei neaşteptat în purtare. Exemplele includ
tocurilor de înălţime medie şi instabilitatea generală a tocurilor cu
mare la fracturare prin obosire rigiditate scăzută şi agăţarea acestora.
datorată impacturilor frontale STD 155 a fost utilizat intens pentru
repetate, de intensitate redusă controlul de calitate şi îmbunătăţirea
produse în zona de vârf a tocului performanţelor tocurilor.
Tocul supus testării este rigid fixat pe un
suport într-un amortizor de aliaj fuzibil,
într-o poziţie care permite pendulului să-l
lovească pe o direcţie aproximativ
perpendiculară la 6 mm de limita
superioară.
Amortizorul este complet adaptat oricărui
tip de toc.
Metoda normală de testare
presupune testarea succesivă la forţe de
impact crescătoare de la 0,5 la maxim 19
Joule.
131
Capitolul 5
CALITATEAN ÎNCĂLŢĂMINTEI41
Nu putem vorbi de calitatea unui produs de încălţăminte decât în relaţie
cu atributele, funcţiile şi cerinţele sale. Calitatea este dată de măsura în care
un anumit produs răspunde aşteptărilor consumatorului, iar preţul pe care
acesta îl plăteşte pentru achiziţionarea unui anumit produs trebuie să reflecte
cerinţele de calitate impuse.
Nu putem vorbi de calitate ca despre un atribut fără grade de
comparaţie. Calitatea, nu este doar la superlativ. Un produs de încălţăminte
poate răspunde într-o măsură mai mare sau mai mică la o anumită nevoie de
calitate, funcţie de atributele la care a fost creat să răspundă şi de măsura în
care îşi îndeplineşte funcţiile.
Astfel putem vorbi de un nivel minim de calitate ce caracterizează
produsul de încălţăminte etalon, de un nivel mediu de calitate care corespunde
unui produs de încălţăminte cu caracteristici suplimentare şi o calitate
superioară pentru o încălţăminte cu caracteristici excepţionale.
Un produs de încălţăminte de calitate

minimă trebuie să asigure, din punctul de
vedere al confortul, încadrarea în gama
dimensională şi în limitele efectului dinamic
specific şi să îşi păstreze forma pe toată
durata utilizării. In ceea ce priveşte
performanţele la purtare, nivelul minim de
calitate impune produsului să asigure
piciorului apărare contra acţiunilor traumatice
şi împotriva agenţilor de mediu. Un astfel de
produs este, în mod evident, un produs foarte
ieftin deoarece nu există nici un fel de
Fig.35 – Piramida calităţii restricţii legate de natura materialelor sau de
caracteristicile structurii.
Un produs de încălţăminte de calitate medie trebuie să răpundă, în

plus faţă de cel de calitate minimă, din punctul de vedere al confortului, la o
serie de cerinţe fiziologico – igienice (să asigure confortul termo-fiziologic al
41
(2007), Cercetări teoretice şi experimentale privind factorii de influenă ai confortului afereni
produselor şi sistemelor din piele şi înlocuitori, etapa I, Proiect PN II-RU-TD 476/2007
132
piciorului) şi ergonomice. In ceea ce priveşte performanţa la purtare, calitatea

medie certifică îndeplinirea cerinţelor privind rezistenţa la purtare şi
mentenanţa. Preţul unui astfel de produs este în mod evident unul mult mai
mare.
Calitatea medie, poate fi la rândul ei structurată pe trei nivele: de masă,
intermediară şi medie superioară.
Cel mai mare procent de

consumatori utilizează încălţăminte de
calitate medie - mai bine de 80% din clienţi.
Dar şi aceştia sunt împărţiţi, astfel că
încălţămintea de calitate medie superioară
se adresează la aproximativ 9% din
consumatori, cea de calitate medie
intermediară la aproximativ 25%, iar
încălţămintea de calitate medie « de masă »
la aproape 60% dintre purtători.
Produsele de calitate superioară
sunt produse care se adresează unor
anumite categorii de purtători, cu nevoi Fig.36 – Piramida calităţii
speciale, fie de natură anatomo-funcţională, medii
fie de natură socială.
In această categorie este inclusă încălţămintea ortopedică, cea medicală,
pentru persoanele cu diabet dar şi articolele de încălţăminte produse de
anumite mărci, care conferă purtătorului prestigiu. Tot produse de calitate
superioară sunt şi produsele care înglobează noi materiale şi procese, deci un
înalt nivel de cunoaştere şi cercetare.
Tab.21 – Cerințele impuse pentru diferite calități

Nivel de calitate Cerinţe
Calitate minimă • Încadrarea în gama dimensională

• Încadrarea în limitele efectului dinamic specific
• Stabilitatea dimensională
• Susţinerea bolţii piciorului

• Distribuirea presiunilor pe suprafaţa de sprijin
• Echilibru ortostatic şi în dinamică
• Menţinerea funcţionării articulaţiilor
• Gradul de acoperire a piciorului

• Protecţie contra acţiunilor traumatice provocate mecanic
• Protecţia contra agenţilor de mediu
Calitate medie • Indicele global de confort
• Flexibilitatea
• Acţiune non-alergenică
• Masa produsului
• Absorbţia şocului
• Formarea patului piciorului
133
• Gradul de alunecare pe diferite suprafeţe (gheaţă, mediu

umed, gresie, parchet etc.)
• Uşurinţă la încălţare-descălţare
• Corespondenţa dimensională picior-încălţăminte
• Strângerea/fixarea pe picior
• Rezistenţa îmbinărilor şi a materialelor la solicitări

mecanice
• Rezistenţa la uzură
• Rezistenţa finisajelor
• Comportarea la spălare
• Comportarea la acţiunea produşilor chimici de întreţinere
• Informaţii despre produs (preţ, mărime, lărgime, natura

materiilor prime, condiţii de întreţinere)
• Informaţii despre firma-brand
• Informaţii despre consumator (personalitate, stil)
• Concepţia stilistică
• Concepţia constructivă (sortiment, variantă de proiectare)
Calitate superioară • Valori excepţionale, speciale, ale anumitor parametri
• Marca
Treptele superioare înglobează şi cerinţele treptelor inferioare.
134
5.1. Calculul indicelui de calitate
Trebuie făcută o diferențiere între calitate și confort. Confortul este o

stare resimțită de picior iar calitatea este a încalțămintei. Confortul este
asigurat într-un grad mai mare sau mai mic, funcție de caracteristicile
materialelor utilizate. Confortul asigurat de încălțăminte este deci o
componentă a calității și este alcătuit din mai multe elemente. Confortul
obiectiv se exprimă prin indicele global de confort.
Indicele de calitate (Ic) trebuie să caracterizeze un produs din punctul
de vedere al atributelor sale: confort (Icg), performanță în purtare (Ip) și
aspect și conținut stilistic (Ie). Fiecarui atribut i se acordă un punctaj, iar prin
însumare se obține valoarea Ic. Funcțiile care răspund fiecărui atribut au sau nu
exprimări cuantificabile, obiective.
Ic = Icg + Ip + Ie
Tab.22 – Punctajul pe cerințe, funcții și atribute

Atribute Punctaj Funcţiile Punctaj Cerinţe Punctaj
încălţămintei
Funcţia fiziologico- 1 • Indicele global de 0,33
igienică confort
(sanogenetică) • Flexibilitatea 0,33
• Acţiune non- 0,33
alergenică
Funcţia 1 • Masa produsului 0,25
dimensională
• Încadrarea în gama 0,25
dimensională
• Încadrarea în limitele 0,25
Confort 4 efectului dinamic
specific
• Stabilitatea 0,25
dimensională
Funcţia 1 • Susţinerea bolţii 0,25
biomecanică piciorului
• Distribuirea 0,25
presiunilor pe
suprafaţa de sprijin
• Echilibru ortostatic şi 0,25
în dinamică
• Menţinerea 0,25
funcţionării
articulaţiilor
Funcţia 1 • Absorbţia şocului 0,2
ergonomică
• Formarea patului 0,2
piciorului
135
• Gradul de alunecare 0,2

pe diferite suprafeţe
(gheaţă, mediu
umed, gresie, parchet
etc.)
• Uşurinţă la încălţare- 0,2
descălţare
• Corespondenţa 0,2
dimensională picior-
încălţăminte
Funcţia de 1 • Rezistenţa îmbinărilor 0,33

fiabilitate şi a materialelor la
(caracteristici solicitări mecanice
privind rezistenţa
la purtare) • Rezistenţa la uzură 0,33
Performa • Rezistenţa finisajelor 0,33

nţă în 3 Funcţia de 1 • Comportarea la 0,5
purtare mentenanţă spălare
(caracteristici de • Comportarea la 0,5
întreţinere) acţiunea produşilor
chimici de întreţinere
Funcţia de 1 • Gradul de acoperire a 0,33

protecţie piciorului
• Protecţie contra 0,33

acţiunilor traumatice
provocate mecanic
• Protecţia contra 0,33

agenţilor de mediu
Funcţie 1 • Informaţii despre 0,33
gnoseologică produs (preţ,
mărime, lărgime,
natura materiilor
prime, condiţii de
Aspect şi întreţinere)
conţinut 2 • Informaţii despre 0,33
stilistic firma-brand
• Informaţii despre 0,33

consumator
(personalitate, stil)
Funcţia stilistic- 1 • Concepţia stilistică 0,5

compoziţională • Concepţia 0,5
constructivă
(sortiment, variantă
de proiectare)
136
Punctajul se acordă pentru îndeplinirea cerinței respective. Punctajul

pentru funcții și atribute se obține prin însumarea punctajelor cerințelor
îndeplinite.
Tab.23 – Indicele de calitate

Calitate Calitate medie Calitate
minimă superioară
2,75 3-9 >9
Pentru produsele de calitate superioară, se adaugă câte un punct pentru

acea funcție îndeplinită de către produs în mod superior. De exemplu, pentru o
încălțăminte adresată persoanelor cu diabet, funcția igienico-fiziologică va
obține punctaj 2, astfel că atributul confort va obține punctaj 5 iar indicele de
calitate valoarea 10.
S-a avut în vedere crearea unui indicator care să reflecte calitatea și
care să fie ușor de înțeles pentru consumator (ponderea îndeplinirii fiecărei
funcții este ușor de evidențiat), ușor de memorat și recunoscut. Modalitatea în
care punctajul se acordă pentru îndeplinirea unei anumite cerințe, nu îl
interesează pe utilizator, ci cade în sarcina specialistului.
Un astfel de indicator de calitate permite ierarhizarea produselor,
evidențierea clară a relației dintre calitate și preț și eliminarea de pe piață a
acelor produse care nu satisfac nevoi minimale de calitate.
137
5.2. Încălțămintea ecologica – un concept de calitate

integrator42
În ultimile decenii preocupările legate de protecția mediului s-au

intensificat și resurse din ce în ce mai mari au fost îndreptate către obținerea
unor produse mai puțin nocive pentru mediu și în final pentru om atât în ceea
ce privește obținerea materiilor prime, a tehnologiilor utilizate dar și a
prelucrării și reciclării deșeurilor rezultate după utilizare.
Aceste eforturi au fost îndreptate în direcția dezvoltării cercetării
științifice în domeniu, în direcția definirii și dezvoltării unui cadru legislativ dar
și în vederea încurajării și motivării producătorilor de bunuri și servicii să
adopte sisteme de producție ecologice și să creeze produse noi care să poarte
etichetă eco. Nu trebuiesc uitate nici eforturile legate de promovarea, de
educarea și cointeresaarea consumatorilor de a utiliza aceste produse,
adeseori mai scumpe.
Pentru a considera un produs ca fiind apt să primească etichetare eco
trebuie să înglobeze soluții tehnice şi de marketing care să asigure îmbunătățiri
semnificative în problemele legate de mediu prin minimizarea impactul asupra
acestuia a produsului pe toată durata lui de folosire dar şi să convingă
cumpărătorii să plătească prețul prin solidarizarea cu obiectivele generoase ale
conceptului.
După cum se observă, pentru a obține un produs de încălțăminte
ecologic, încă din faza de concepere trebuie avut grijă ca materiile prime şi
materialele utilizate să fie la rândul lor obținui prin tehnologii „curate”, să nu
degaje substanțe toxice, să fie pe cât posibil reciclabile, procesul de fabricație
al produsului de încălțăminte ecologică să implice un consum de energie redus,
să nu utilizeze tehnologii poluante, dar toate subordoate criteriilor de
performană şi durabilitate ale încălțămintei. Putem vorbi deci de integrarea
aspectelor de mediu în faza de proiectare, ținându-se cont de întreg ciclul de
viață al produsului, de design ecologic sau eco-design care se adresează
stadiului de dezvoltare a produsului şi care vizează „eliminarea impactului de
mediu din produs şi din procesul de producție”. Aproximativ 80% din impactul
asupra mediului al produsului se poate determina încă din faza de proiectare şi
de aceea este de o importană crucială luarea în considerație a aspectelor
economice şi de mediu chiar din această faza.
În debutul activității de concepere a încălțămintei ecologice se pleacă de
la analiza atributelor şi caracteristicilor esențiale ale produsului. Trebuie apoi
identificate şi înțelese problemele de mediu asupra cărora trebuie intervenit şi
care vor face obiectul înnoirii prin eco-design.
Tot în această etapă trebuie făcută şi raportarea la reglementările în
vigoare privind cerințele produsului ecologic, la standardele şi normele de
certificare recunoscute de Comisia Europeană. Decizia Comisiei Europene
nr.783/2005 pivind prelungirea valabilităii criteriilor ecologice pentru acordarea
eco-etichetelor prevede la articolul 2 înlocuirea textului Articolului 5 al Deciziei
2002/231/EC cu următorul text „Criteriile ecologice pentru grupa de produse
încălțăminte, precum şi evaluările înrudite şi verificările solicitate, vor fi valabile
42
(2006), Dezvoltarea strategică a produselor de încălţăminte orientate către consumator, etapa I,
Program INFOSOC – CEEX 106/2006
138
până la 31 martie 2008”. Valabilitatea acestei decizii a fost ulterior extinsă

până pe 31 martie 2010. Aceste criterii ecologice, cerințe şi standarde ce se
aplică sunt prezentate în tabelul următor.
Tab.24 – Criterii ecologice, cerințe și standarde

Nr. Criterii
Cerințe Standarde
crt. ecologice
a) Concentraia medie nu trebuie să Cr (VI): CEN TC
depăşească: Cr (VI)≤ 10ppm 309 WI 065-4.2
b) Următoarele reziduri nu trebuie As, Cd, Pb: CEN TC
detectate: arsenic, cadmiu, plumb 309 WI 065-4.3
Reziduri în
1 c) Componentele de formaldehidă
produsul final Textile: CEN TC 309
hidrolizabilă nu trebuie să
WI 065-4.4
depăşească:
Piele: CEN TC 309
în textile≤ 75ppm
WI 065-4.4
în pile≤ 150ppm
a) Apă menajeră rezultată în urma
ISO 6060
tăbăcirii va fi tratată astfel încât să se
(Determinarea
Emisii provenite atingă o reducere de minim 85% a
nivelului de COD)
2 din producția COD
ISO 9174
materialelor b) Apă menajeră rezultată în urma
EN 1233
tăbăcirii, după tratare, trebuie să
EN ISO 11885
coțină mai puțin de 5 mg Cr (III)/l
Textile: CEN TC 309
a) Folosirea de PCP (Pentaclorfenol), TCP
WI 065-4.5
substanțe nocive (Tetraclorfenol), sărurile şi esterii
Piele: CEN TC 309
PCP şi TCP acestora nu trebuiesc folosiți
WI 065-4.5
Nici un azotat ce poate deriva în
următoarele amine aromatice, nu
trebuie folosiți:
4-aminodifenil (92-67-1)
Benzidină (92-87-5)
4-cloro-orto-toluidină (95-69-2)
2-naftilamină (91-59-8)
orto-amino-azotoluen (97-56-3)
2-amino-4-nitrotoluen (99-55-8)
para-cloroanilină (106-47-8)
2,4-diaminoanisol (615-05-4) CEN TC 309 WI
4,4’-diaminodifenilmetan (101-77-9) 065-4.5
b) Folosirea de
3,3’-diclorobenzidină (91-94-1) Textile: limita
3 substanțe nocive
3,3’-dimetoxibenzidină (119-90-4) 30ppm
Azotați
3,3’-dimetilbezidină (119-93-7) Piele: limita 30ppm
3,3’-dimetil-4,4’-
diaminodifenilmetan(838-88-0)
para-cresidină (120-71-8)
4,4’-metilenă-bis-(2-cloranilină)
(101-14-4)
4,4’-oxidianilină (101-80-4)
4,4’-thiodianilină (139-65-1)
orto-toluidină (95-53-4)
2,4-diaminotoluen (95-80-7)
2,4,5-dimetilanilină (137-17-7)
4-aminoazobenzen (60-09-3)
139
ortoanisidină (90-04-0)
Următoarele N-Nitroamine nu trebuie
detectate în cauciuc:
N-Nitrosodimetilamină (NDMA)
N-Nitrosodietilamină (NDEA)
N-Nitrosodipropilamină (NDPA)
N-Nitrosodibutilamină (NDBA)
c) Folosirea de
N-Nitrosopirperidină (NPIP) EN 12868
substanțe nocive
N-Nitrosopirolidină (NPYR) (1999-12)
N-Nitroamine
N-Nitrosomorfolină (NMOR)
N-Nitroso N-metil N-fenilamină
(NMPhA)
N-Nitroso N-etil N-fenilamină
(NEPhA)
d) Folosirea de
Cloroalcanii C10-C13, nu trebuie
substanțe nocive Declarația
folosiți în piele, cauciuc şi
Cloroalcanii producătorului
componente textile
C10-C13
Totalul de VOC folosit în timpul
asamblării finale nu trebuie să
depăşească: CEN TC 309 WI
Folosirea de - încălțăminte sport, şcolară, de oraş, 065-4.7
substanțe pentru vreme rece și încălțămintea Înregistrarea
4 organice volatile pentru barbați ≤ 30 gCOV/ pereche achiziionării pieilor,
(VOC) în timpul - încălțăminte casual şi de damă adezivilor şi a
asamblării finale pentru oraş ≤ 25 gCOV/ pereche agenilor de finisare
- încățăminte de modă, pentru nou- pe ultimele 6 luni.
născuți şi de casă ≤ 20 gCOV/
pereche
Încălțămintea nu trebuie să conțină
Declarația
5 Folosirea PVC-lui PVC. PCV-ul reciclat se poate folosi
producătorului
însă la tăpli.
Aplicantul este rugat, pe baza unei
Consumul de Declarația
6 cereri voluntare, să furnizeze
energie producătorului
informații detaliate.
Încălțămintea nu trebuie să conțină
Componentele Declarația
7 nici un component electric sau
electronice producătorului
electronic.
a) Cutiile de carton trebuie
confecționate din minimum 80% Declarația
Ambalarea materiale reciclate producătorului şi a
8
produsului final b) Pungile de plastic trebuie furnizorului de
confecționate din 100% materiale ambalaje
reciclate.
Informațiile ce trebuie să însoțească
produsul:
- ”această încălțăminte a fost tratată
Informarea
în scopul îmbunătățirii rezistenței la
consumatorului Declarația
9 apă; nu necesită alte tipuri de
Instrucțiuni de producătorului
tratamente”;
folosire
- ”încercați, pe cât posibil, să reparați
încălțămintea în loc să o aruncați;
acest lucru este mai puțin dăunător
140
mediului înconjurător”.
a) Încălțămintea de zi şi de protecție Declarația
trebuie marcată cu ştampila CE (în producătorului şi o
acord cu Directiva Consiliului copie a certificatului
89/686/EEC) CE
b) Celelalte categorii de încălțăminte
trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe:
-Rezistență la flexiuni repetate,
rezistență la rupere a fețelor; CEN TC 309 WI
Parametrii ce -Rezistența la flexiuni repetate, 065-4.9
10 contribuie la rezistență la rupere şi la abraziune a
durabilitate tălpii;
-Adeziunea tălpii;
-Fixarea corectă a agentului colorant.
Încălțămintea pentru vreme rece
trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe:
Rezultatele testelor
Fețe: timp de penetrare ≥ 240min
de laborator
absorbție < 25%
Tălpi: timp de penetrare ≥ 60min
absorbția apei după 2 h < 20%
1) N-Nitroaminele în cauciuc
Pentru obținerea tălpilor din cauciuc vulcanizat sunt folosiţi în mod
curent anumiţi acceleratori, activatori, antioxidanţi, etc. și sunt necesare
temperaturi foarte ridicate. N-Nitroaminele sunt produse formate în timpul
acestui proces. Ele sunt rezultatul nitraţiei unor amine secundare şi terţiare
prin nitrarea agenţilor (oxizi nitrogenici şi/ sau nitrați şi ioni nitraţi). Ei sunt
compuşi volatili dar pot fi reţinuţi în material. Acceleratorii de vulcanizare cu
grupe amine secundare sunt compuşi ai N-Nitroaminelor, folosiţi cu regularitate
în industria cauciucului.
N-Nitroaminele au un grad ridicat de toxicitate şi sunt produşi
cancerigeni. N-Nitrosodimetilamina (NDMA) este cea mai des utilizată şi
reprezintă cea mai mare parte de nitroamine găsită într-o mostră.
Alte substanțe găsite:
N-nitrodietilamine (NDEA),
N-Nitrodi-n-propilamină (NDPA),
N-Nitrodi-n-butilamina (NDBA),
N-Nitropiperidine (NPIP), etc.
N-Nitroamine în produs
Având în vedere că N-Nitroaminele reprezintă o ameninţare pentru
consumatori, Directiva 93/11/EEC propune anumite limite de N-Nitroamine
permise în produs.
Limitele sunt de 0,01 mg din totalul de N-Nitroamine/kg de material şi
0.01 mg produse nitro/kg material. Deasemenea, se propune şi o metodă
standard de analiză: EN 12868 (1999- 12), numită ”Articole pentru copii -
metode de stabilire a eliberării de N-Nitroamine şi substanţe nitrozabile din
elastomer ”.
Emisiile de N-Nitroamine
141
În ceea ce priveşte nivelul de expunere al muncitorilor la N-Nitroamine,

limita de expunere impusă de către regulele germane (Technischen Regel für
Gefahrstoffe TRGS 552) este de 2,5µg/m3 pe întreaga cantitate de N-
Nitroamine.
Studiile asupra concentraţiei de N-Nitroamine în mediul înconjurător
făcute în companiile producătoare de cauciuc, au evidențiat concentraţii de N-
Nitroamine de până la 3,55 µg/m3 în zonele de vulcanizare.
Acceleratori ce nu generează N-Nitroamine

Conform studiilor, ditiofosfaţii sunt în general buni agenţi de vulcanizare
și prezintă avantajul de a nu fi precursori ai nitroaminelor. Aceștia prezintă însă
și câteva dezavantaje cum ar fi, spre exemplu, faptul că necesită un co-
accelerator și datorită greutății moleculare crescute, sunt necesare mai multe
doze. Au fost dezvoltate sisteme bazate pe acceleratori ditiofosfatici împreună
cu sulful, donor sulfuric şi un accelerator secundar. Acest sistem nu pare să
genereze N-Nitroamine.
În Germania, Ministerul Federal al Muncii şi Afacerilor Sociale a publicat
în martie 1996 ( BarB1.3/1996 S.65; 11/1997 S.34; 9/1998 S.79) lista de N-
Nitroamine cancerigene demonstrate, stabilite de Comitetul Substanţelor
Toxice (Committee on Hazardous Substances- AGS). Printre aceste substanţe,
la care se face referire, sunt N-Nitroaminele identificate în EN 12868: 1999
”Articole pentru copii - metode de stabilire a eliberării de N-Nitroamine şi
substanţe nitrozabile din elastomer ”.
2) Reducerea COD
Unul din criteriile ecologice stabilite pentru acordarea etichetei
ecologice conform Decizie din 17 februarie 1999, cu referire la emisiile din
timpul producerii materialului, este cel care susţine că ”apa menajeră rezultată
în urma tăbăcirii pieilor va fi tratată în cadrul unei staţii de epurare proprii
firmei sau municipală pentru a obţine o reducere a COD până la 75%”.
Această cerinţă ridică următoarele probleme:
- cu cât este mai mic conţinutul de COD în apă, cu atât este mai complicat, din
punct de vedere tehnic, să se realizeze reducerea de COD până la 75%;
- problema menţionată anterior ar putea provoca în cazul unei reduceri cu 75%
din valoarea iniţială de COD o contradicţie între obţinerea etichetei ecologice şi
legislaţia referitoare la mediul înconjurător.
Din această cauză, este mai sigur să fie luat în cosiderare un nou
criteriu în acord cu o valoare absolută, bazată pe nişte limite stabilite de
legislaţia în vigoare. Oricum, nu există o Directivă europeană în care valorile de
COD să fie limitate din punct de vedere cantitativ, dar în această Directivă sunt
date indicaţii care permit țărilor membre U.E. să emită legi proprii în această
privinţă. Astfel, fiecare ţară europeană are stabilite limite diferite cu privire la
valoarea COD şi, în câteva ţări, limite diferite sunt stabilite în funcţie de locul în
care se efectuează deversarea, în ape de suprafaţă sau sisteme de canalizare,
urmând un tratament specific într-o staţie de tratare a apei. Organele
competente care se ocupa de aceste probleme sunt şi ele diferite.
142
Tab.25 – Limitele COD în apă

Limita de COD în apele Limita de COD în
Ţara de suprafaţă sistemele de canalizare
[mg O2/l] [mg O2/l]
Germania 250-200
Italia 160 500
Austria 200
Franţa 300-125
Portugalia 150
Marea Britanie 2000-5000
Spania 500-200-160 1500-2500
Date fiind diferenţele, s-a decis ca noul criteriu să fie independent de

limitele stabilite de către legislaţia în vigoare în fiecare ţară şi s-a cazut de
acord cu privire la o valoare unanim acceptată de toate țările membre.
Apa menajeră rezultată în urma tăbăcirii va fi tratată într-o staţie de
epurare comunitară, municipală sau proprie, astfel încât valoarea COD, la
ieşirea din staţia de epurare să fie mai mică decât 1500 mg O 2/l (în sistemele
de canalizare) şi 125 mg O2/l (în canalele publice). Metoda de testare a COD:
ISO 6060 ”Calitatea apei ”.
În cadrul celei de a treia întâlniri a AHWG s-a stability ca reducerea de
COD să fie de 85%.
3) Recuperarea cromului
În tăbăcirea pieilor cu săruri de crom cca. 25% din crom nu se fixează
în piele, şi ca rezultat este deversat în apa menajeră. Aceste băi reziduale de
tăbăcire sunt adăugate la celelalte deşeuri lichide şi sunt tratate în stații proprii
de epurare.
În acest context, fiecare ţară europeană are anumite limite stabilite
pentru valoarea conţinutului de crom din deşeuri:
Tab.26 – Limitele Cr-ului în canalizare

Cr+3 [mg/l] în Cr+3 [mg/l] în staţia de
Ţara
canalizarea publică epurare
Germania 2 1
Italia 4 -
Austria 1 4
Franţa 1 1,5
Portugalia 2 -
Marea Britanie 2-5 10-20
Spania 4-3-2 (Cr III) 5-10
Nu există o Directivă europene în care valorile cromului să fie încadrate

în nişte limite cantitative, dar sunt oferite indicaţii în cadrul diferitelor Directive
astfel încât ţările europene să poată da legi proprii în această privinţă. Totuşi în
documentul referitor la cele mai bune Tehnici de Tăbăcire - Controlul şi
Prevenirea Poluării (IPPC), din mai 2001, au fost stabilite diferite alternative
pentru reducerea conţinutului de crom în apele menajere prin aplicarea celor
mai bune tehnici disponibile:
o Substituirea cromului, ca agent de tăbăcire, cu aluminiul, zirconiul, etc.
Cu toate acestea, calitatea pieilor obţinute cu ajutorul substituenţilor nu
143
se compară cu cele tăbăcite în crom.

o Consumarea cromului în băile de tăbăcire este o practică obişnuită în
tăbăcării, scăzând asfel prezenţa cromului în deşeurile lor lichide. Cu
toate acestea, reducerea băilor de tăbăcire are şi dezavantaje. Calitatea
pieilor tăbăcite poate scade deoarece există riscul apariției de
cute/riduri pe piele.
o Recirculare băilor de tăbăcire permite salvarea până la 40% a cantității
de săruri de crom şi alți reactivi. Mai mult, cromul din apele menajere
este redus de la 40 la 50% având ca rezultat reducerea conţinutului de
crom din deşeuri. În acest fel, lichidele industriale de tăbăcire ce pot
conţine intre 100 si 400 mg Cr+3/l, îşi pot reduce conţinutul până la 60-
160 mg Cr+3/l înainte de tratarea apei menajere. Deasemeni, reducerea
conţinutului de crom din deşeurile lichide implică un consum scăzut de
reactivi, iar dacă îndeplinesc valorile permise pot fi folosite în
agricultură. Această tehnică necesită o aplicaţie simplă şi flexibilă pentru
majoritatea pieilor, deşi, nu este adoptată în multe din fabricile U.E. de
teamă să nu pericliteze calitatea produselor datorită faptului că se poate
modifica culoarea pieilor (wet-blue) ceea ce poate avea efecte negative
asupra procesului de vopsire.
Cantitatea maximă de crom pe care deşeurile le pot conţine pentru a
putea fi folosite în agricultură, în diferite ţări ale U.E., este prezentată în
Tab.27.
Tab.27 – Limitele Cr-ului în deșeuri
Ţara mg Cr+3/kg deşeuri uscate
Germania 100
Belgia 150
Dabemarca 100
Franţa 150 (pH > 6)
Spania 1000 (pH > 7) 1500 (pH < 7)
Marea Britanie 600 (pH > 6,5)
4) Cloroalcani C10-C13
Lanţurile scurte ale parafinelor clorurate (SCCPs) sunt folosite în
tăbăcirea şi vopsirea pieilor ca agenţi lichizi de ungere. Ei reprezintă 20% din
agentul de ungere, iar 95% din ei sunt absorbiţi de piele, ceea ce înseamnă că
5% fac parte din apa menajeră. Sunt deasemenea folosiţi în industria
cauciucului şi textilelor ca agenţi ignifugi, ca şi în formula termoadezivilor şi a
unor substanţe folosite în finisarea metalelor.
SCCPs nu sunt toxice în contact cu pielea, sunt agenţi persistenţi ce
nu se degradează uşor prin mecanisme naturale. Sunt substanţe
bioacumulative care sunt concentrate, în special, în ţesuturile animalelor
acvatice. Au efecte toxice asupra animalelor acvatice datorită expunerii
îndelungate la o concentraţie mai mare decât cea normală (0,12-1,45µg/l) în
timp ce efectul asupra omului nu este cunoscut. Efectul cancerigen al acestor
substanţe a fost testat pe animale şi nu pe subiecţi umani.
Se urmărește interzicerea totală a utilizării acestor substanțe și din
acest motiv în cerinţele etichetării ecologice pentru încalţăminte ar putea să
apară ca cloroalcanii C10-C13 să fie interzişi în pile, cauciuc şi textile.
144
O metodă specifică de analiză si determinare a cloroalcanilor C10-C13

în piele, cauciuc şi textile un a fost încă stabilită.
5) Consumul de energie
Determinarea consumului de energie de-a lungul ciclului de viaţă al
încălţămintei nu este ușor de realizat, având în vedere faptul că pantoful este
compus din materiale de diferite tipuri ce provin de la diferiţi furnizori. Ca un
prim pas, în determinarea consumului de energie, poate fi considerat necesarul
energetic al maşinilor din procesul de fabricaţie. Această consideraţie este
menţionată de CEN TC 309 WG 2, fiind propusă ca o metodă standard ISO
7176-4: 1988.
Limitele propuse pentru etichetare (în concordanţă cu CEN TC 309 WG
2) sunt 6,6 MJ/ pereche (1,8 kWh/pereche) pentru încălţămintea ce necesită
operaţii de vulcanizare, şi 3,6 MJ/pereche (1,0 kWh/pereche) pentru celelalte
tipuri de încălţăminte.
Datorită faptului că nu există destulă experienţă privind această
aplicaţie a standardului în încălţăminte, în cadrul celei de a doua întâlnire a
AHWG s-a hotărât să se aştepte cu aplicarea sa până la următoarea revizuire,
iar cu ocazia celei de a treia întâlnire s-a stabilit ca pentru etichetarea ecologică
a încălțămintei să se solicite aplicantului o declarație voluntară prin care să
ofere informații privind consumul de apă şi energie.
6) Refolosirea încălţămintei
Încălţămintea care se află la sfârşitul ciclului de viaţă este un produs
greu de reciclat: pe de o parte privind aria largă de distribuţie (ce poate fi
rezolvată prin folosirea punctelor de vânzare colective sau prin separarea în
cadrul staţiilor de epurare municipale) şi, pe de altă parte, mult mai
importantă, faptul că materialele ce intră în componenţa încălţămintei sunt
greu de reciclat.
Totuşi, există metode fiabile care pot fi promovate privitoare la
refolosirea încălţămintei (de exemplu, sunt organizaţii ce colectează, curăţă,
repară şi recomercializează produsele de încălţăminte).
În cadrul celei de a doua întâlniri a AHWG s-a luat în considerare
posibilitatea de a adăuga un nou text în cadrul criteriului referitor la informarea
consumatorului: ”Când încălţămintea nu vă mai este folositoare, vă rugăm să
va gândiţi că ar putea fi utilă altcuiva. Daţi-o oricărei organizaţii responsabilă
cu refolosirea ei! ”.
După discuţii, s-a decis să se elimine a doua propoziţie şi să se
menţină doar prima idee dar într-o formă îmbunătăţită. De aceea li s-a cerut
membrilor AHWG să propună alternative. Textul final devenind astfel:
”Încercaţi, pe cât posibil, să reparaţi încălţămintea în loc să o aruncaţi. Acest
lucru este mai puţin dăunător mediului înconjurător. ”
7) Folosirea PVC-lui
PVC-ul este un material folosit în industria de încălţăminte pentru
producerea tălpilor datorită avantajelor sale: maleabilitate şi elasticitate mare,
costuri mici de producţie.
Cu toate acestea, sunt şi dezavantaje ale folosirii PVC-lui datorită
impactului acestuia asupra mediului:
145
✓ monomerul folosit la producerea acestuia este foarte cancerigen când

este inhalat în cantităţi mari;
✓ clorul folosit la producerea acestuia poate produce, deasemenea,
poluarea mediului;
✓ emisiile de acid clorhidric rezultate în timpul combustiilor provocate sau
accidentale;
✓ posibila formare de dioxizi în timpul arderii PVC-lui;
✓ migrarea, în anumite condiţii, a anumitor componenţi ce duc la
modificarea proprietăţilor produsului final.
Pe 26 iulie 2001 Comisia Europeană a publicat Green Paper- ”Impactul
PVC-ului asupra mediului ”. În această publicaţie au fost ridicate şi analizate o
serie de probleme referitoare la impactul PVC-ului asupra mediului, incluzând
problemele referitoare la sănatatea omului, grija principală fiind folosirea
anumitor aditivi şi manipularea deşeurilor de PVC.
Această publicaţie, Green Paper, încurajează analizarea publică a acestei
probleme. Comisia Europeană ar trebui să publice un comunicat stabilit la
nivelul întregii Europe cu privire la această problemă.
Pe 21 martie 2001, Giudo Sacconi, membru al Parlamentului European,
a înaintat un raport cu privire la substituienţi ai PVC-lui ce au un impact mai
mic asupra mediului. Deasemenea, a propus interzicerea aditivilor, cum ar fi
plumbul.
Paralmentul European a supus votului şi a aprobat acest raport la data
de 3 aprilie 2001.
Toate instituţiile abilitate au fost rugate să informeze Secretariatul
Comisiei asupra cantităţii de PVC folosit în industria de încălţăminte în ţările lor
( ex: Danemarca - 630 tone PVC/an, Spania - 5000 tone PVC/an).
După ce AHWG a analizat doua propuneri privitoare la folosirea de PVC
(interzicerea folosirea PVC-lui; folosirea doar a PVC-lui reciclat) s-a hotărât: ”
Încălţămintea nu trebuie să conţină PVC, eventual doar PVC reciclat pentru
tălpi. ”
8) Limitarea tetraclorfenolului (TCP)

Clorfenolii au proprietăţi fungicide. Sunt substanţe toxice persistente în
mediul înconjurător şi gradul lor de toxicitate depinde de gradul de clorurare şi
poziţia atomilor de clor.
Pentaclorfenolul (PCP) este cel mai folosit produs în piele, în ciuda
faptului că este cel mai toxic din cauza conţinutului ridicat de clorură. Conform
IARC se află pe lista produselor cu potenţial cancerigen. TCP este adesea folosit
şi uneori PCP commercial este un amestec de clorfenoli unde TCP-ul este
componenta majoritară.
Conţinultul de PCP în bunurile de consum este limitat în unele ţări
europene precum Germania, Franţa, Olanda şi Austria.
Conţinultul de PCP în bunurile de consum a fost limitat în cadrul unor
etichete ecologice, datorită criteriilor ecologice:
• Folosirea de TCP şi PCP în cadrul Etichetei Ecologice Europene ”Textile ”
este interzisă. Valoarea limită este de 0,05 ppm (part per milion);
• În cadrul Etichetei SG limita conţinutului de clorfenoli, alţii decât PCP,
(TCP, triclorfenol şi penta-clor-m-cresol) este de 1 mg/kg piele, textile,
materiale celulozice şi adezivi;
146
• În ediţia 03/2000 a Etichetei Öko-tex pentru textile, limita de TCP este

de 0,5 mg/kg iar la produsele pentru nou-născuţi este de 0,05 mg/kg.
Metoda DIN 53313, folosită în present pentru stabilirea PCP-lui poate fi
folosită şi la stabilirea TCP-lui, fiind astfel mai uşor de utilizat.
În cadrul celei de a treia întâlniri a AHWG s-a decis includerea TCP-lui în
criteriul ”folosirea de substanţe nocive ” în formula ”PCP, TCP, sărurile şi esterii
acestora nu trebuie folosiţi ”.
Hotărâri CEN TC 309 WI 065-4.9
Lista cu propunerile de modificare a criteriilor de Etichetare Ecologică

”Încălţăminte” derivate din ultima hotărâre a CEN TC 309 WG 2 este
următoarea:
• CEN TC 309 WG decide să includă următorul paragraf în cadrul WI
00309065: valorile aflate sub nivelul celor prezentate în tabelul de mai
jos vor fi cotate ca ”nedetectabile ”
Tab.28 – Limitele produșilor chimici

Produşi chimici Limite
Crom VI 10 mg/kg
Conţinut de metale grele (cadmiu,
100 mg/kg pentru fiecare metal
arsenic, plumb)
Formaldehide pentru piele 10 mg/kg
Formaldehide pentru textile 20 mg/kg
PCP pentru piele 0,5 mg/kg
PCP pentru textile 0,05 mg/kg
Azotaţi 30 mg/kg pentru aminele interzise
• CEN TC 309 WG hotărăşte să stabilească limita de detectare a acestei

metode de testare pentru metalele grele: 100 mg pentru fiecare
element (cadmiu, arsenic, plumb) pe kg de încălţăminte.
În acest caz, modificarea propusă pentru criteriul dezbătut in cadrul
celei de-a doua intâlniri AHWG a fost:
criterii ecologice 1(a): - arsenic 100 ppm
- cadmiu 100 ppm
- plumb 100 ppm
După o dezbatere îndelungată a acestui subiect, pe durata celei de-a
doua intâlniri AHWG, s-a propus stabilirea unor limite pentru cadmiu, arsenic,
plumb ca nedectabilă, astfel ca limita să scadă pe măsură ce metoda de
analizare se va îmbunătăţi.
Cu toate acestea, este importantă stabilirea în cadrul acestui
document, a principalelor argumente ce susţin recomandarea:
✓ Regulamentul actual în Europa (Germania, Olanda, Elveţia şi U.E.) a
stabilit limita permisă a conţinutului de cadmiu în piele, textile sau
încălţăminte, la 100 mg/kg. Această limită, mai scăzută în unele
regulamente menţionate mai sus (10 mg/kg în Elveţia si 50 mg/kg în
Olanda), a fost ridicată la 100 mg/kg.
✓ Nu există o legislaţie europeană care să stabilească limita pentru plumb
si arsenic în textile, piele şi încălţăminte. În acest sens, limita propusă
147
de 100 mg/kg ar trebui înaintată spre aprobare legislalativului

european.
✓ Există un proiect în U.E., SMT4-CT98-2259 “Măsurarea conţinutului de
metale grele din produsul finit”. Conform acestui proiect:
o încălţămintea este compusă din diferite materiale, ce fac ca un
model omogen să fie greu de obţinut; aceasta afectează
semnificativ percizia metodei de testare (repetabilitatea și
reproductibilitatea);
o limita de detectare obţinută (cea mai mică concentraţie ce poate
fi detectată) pentru determinarea cadmiului, arseniclui,
plumbului în încălţăminte a fost de 50 mg/kg;
o valoarea dispersiei acceptate sau a deviaţiei tipice obţinute a fost
de 20% observându-se că în cazul valorilor sub 100 mg/kg,
aceasta creşte semnificativ.
o În prezent, în U.E., nu există o metodologie standardizată, care
să poată stabili prezenţa metalelor grele în încălţăminte şi să
justifice faptul că valorile limită permise pot coborâ sub 100
mg/kg.
• CEN TC 309 WG hotărăşte să schimbe numele de WI 00309065 ”
Încălţăminte - Criterii Ecologice - Cerinţe şi metode de testare ” în ”
Încălţăminte - Metode de testare pentru stabilirea criteriilor ecologice”.
• Metode de testare:
crom VI CEN TC 309 WI 065-4.2
cadmiu, arsenic, plumb CEN TC 309 WI 065-4.3
formaldehidă hidrolizabilă CEN TC 309 WI 065-4.4
pentaclorfenol CEN TC 309 WI 065-4.5
azotaţi CEN TC 309 WI 065-4.6
VOC CEN TC 309 WI 065-4.7
criterii de performanţă CEN TC 309 WI 065-4.9
consumul de energie CEN TC 309 WI 065-4.8
(propusă spre revizuire).
• A fost modificat criteriul de performanţă, potrivit modificărilor
adoptate de WG 1(Work Group) asupra CEN TC 309.
Modificările efectuate
✓ Se înlocuiește denumirea ”Pentru copii ” cu ”Încălţăminte şcolară ”.
✓ Se înlocuiește denumirea ”Specială pentru vreme rece” cu ”Încălţăminte
pentru vreme rece”. Aceste două schimbări au fost stabilite de TC 309/
WG 1 pentru obţinerea unei coerenţe în legătură cu termenii şi definiţiile
stabilite de rezoluţia TC 309/ WG 3 (Terminologia în încălţăminte);
✓ Se elimină cerinţa privitoare la absorbţia de apă pentru branţuri la toate
categoriile. Această hotărâre a fost adoptată la ultima întâlnire TC
309/WG 1 şi cea de a doua întâlnire (Bruxelles, 11 mai 2001), ţinând
cont de faptul că această proprietate nu este direct legată de
durabilitatea încălţămintei ci de confortul clientului.
✓ Se elimină cerinţa legată de rezistenţa tălpii la abraziune la categoriile
”fashion” şi ”nou-născuţi” şi eliminarea cerinţei ”rezistenţa la flexiuni
repetate a tălpii” pentru categoriile ”fashion” şi ”încălţăminte de casă”.
Încălţămintea ” fashion ” nu este fabricată pentru folosirea zilnică.
Având în vedere aceasta, rezistenţa la abraziune şi flexiuni repetate nu
148
sunt considerate standarde importante pentru evaluarea durabilităţii. În

definirea standardului încălţămintei pentru nou-născuţi, mărimile incluse
la această categorie sunt între 16-22 (mărimi continentale). Nou-
născuţii ce folosesc în mod normal aceste mărimi, nu merg prea mult ci
se târăsc în marea parte a timpului. În acest caz tălpile nu intră în
contact cu podeaua, iar rezistenţa la abraziune a componentelor sale nu
este semnificativă. Deasemenea, rezistenţa la flexiuni repetate nu este
considerată un parametru imporatant ce contribuie la durabilitatea
încălţămintei de casă.
✓ Se adăugă cerinţa legată de rezistenţa la rupere a tălpilor cu nivele
diferite de cerere pentru fiecare categorie. Această proprietate,
împreună cu cea de flexibilitate şi rezistenţă la abraziune formează un
grup compact pentru evaluarea proprietăţilor legate de durabilitatea
tălpilor.
✓ Se adăugă cerinţa legată de agentul de colorare a căptuşelilor cu diferite
nivele de cerere pentru fiecare categorie. Pătarea piciorului sau a
şosetelor este principala cauză a returnării produsului şi contribuie în
mod direct la media de viaţă a acestuia.
În concluzie, putem aprecia că produsul de încălţăminte ecologic este un
produs nou deoarece presupune pentru întreprinderea care îl produce
impunerea unui nou concept de design, eco-designul, performanţe
îmbunătăţite sau cu valoare superioară care înlocuiesc produsele existente dar
şi modificarea şi înnoirea fluxurilor şi tehnologiilor de producţie. Totodată, un
astfel de produs este un produs nou şi pentru multe dintre pieţele europene,
numărul companiilor producătoare de încălţăminte care dezvoltă astfel de
produse fiind extrem de mic. Din acest punct de vedere putem afirma chiar că
suntem la începutul creării pieţei de încălţăminte ecologică inclusă în piaţa
bunurilor de larg consum ecologice şi din această perspectivă trebuie avută în
vedere şi educarea cnsumatorului, conştientizarea lui cu privire la problemele
legate de mediu şi impactul asupra sănătăţii populaţiei pe termen mediu şi lung
dar şi solidarizarea şi în final implicarea lui financiară. Cumpărarea unei
încălţăminte ecologice, ceva mai scumpă decât încălţămintea obişnuită,
presupune investirea în „sănătatea” mediului, obiectiv pe termen lung şi de
multe ori nepalpabil, dar şi în sănătatea proprie.
Vânzări
Vânzări
Vânzări de
înlocuire Vânzări prin
achiziţii repetate
Timp
Timp
Fig.36 - Produs cumpărat din Fig.37 - Produs cumpărat frecvent
când în când
149
Încălţămintea, în decursul timpului a cunoscut o evoluţie de la statutul

de produs cumpărat din când în când cu o durată de viaţă de câţiva ani, la
statutul de produs cumpărat frecvent, a cărui durată de viaţă nu depăşeşete
câteva luni, mai ales din cauza depăşirii morale a acestuia.
Produsul de încălţăminte consumat devine un deşeu şi în consecinţă
cu cât frecvenţa de cumpărare este mai mare, cu atât şi frecvenţa de expirare
va fi mai mare şi implicit creşte cantitatea de deşeuri. Conceptul de produs
ecologic cuprinde şi ideea reducerii deşeurilor prin creşterea capacităţii
produsului de a fi reparat, reutilizat în vederea creşterii durate sale de viaţă. Se
are în vedere o reevaluare a statutului încăţămintei şi revenirea la statutul de
produs cumpărat din când în când. Încălţămintea ecologică se doreşte a fi nu
numai mai prietenoasă cu utilizatorul şi cu mediul dar şi mai rezistentă, mai
confortabilă, mai sănătoasă. Se are în vedere mutarea accentului de pe
modă pe confort. Producţie mai puţină şi calitate mai bună.
150
5.3. Metode şi mijloace de apreciere a

caracteristicilor încălțămintei în ansamblu
ISO 3910: 1983 Cizme de cauciuc necăptuşite

ISO 6907: 1994 Încălţăminte din cauciuc – cauciuc vulcanizat şi
materiale pentru tălpi de cauciuc de duritate mare – Specificaţii
ISO 9407: 1991 Sistemul Mondopoint de mărimi şi marcări
ISO 10335: 1990 Încălţăminte din cauciuc şi materiale plastice –
Nomenclator
ISO 17708: 2003 Adeziunea faţă – talpă
ISO 18454: 2001 Condiţii standard de testare a încălţămintei şi
componentelor de încălţăminte
ISO 19954: 2003 Capacitatea de spălare a încălţămintei în maşina de
spălat obişnuită
ISO 20870: 2001 Condiţii de îmbătrânire a încălţămintei
ISO 20877: 2001 Izolaţia termică a încălţămintei
ISO 22650: 2002 Rezistenţa fixării tocului
Instrument de măsurare a înălţimii carâmbilor

Instrumentul măsoară înălțimea
carâmbilor simulând poziţia piciorului şi
analizând rezultatele din punctul de vedere al
confortului. Dacă înălţimea la spate este prea
mică, spre exemplu, aceasta poate cauza
alunecarea calcâiului în timpul mersului. Dacă
carâmbul, în special cel exterior, este prea înalt,
marginea superioară va freca (roade) maleola
externă cauzând un disconfort major.
Instrument de măsurare a
dimensiunilor interne ale
încălţămintei
Acest dispozitiv simplu şi uşor
de utilizat permite măsurarea cu precizie
a dimensiunii interne a încălţămintei.
Bara plată este introdusă în pantof şi
împinsă către vârf. Bara glisantă este
mutată de-a lungul scalei gradate până
când atinge marginea posterioară a
încălţămintei.
Maşină de flexat încălţămintea

Este utilizată în vederea testării la flexiuni repetate a majorității
tipurilor de încălţăminte. Stabileşte rezistenţa (incluzând şi talpa) în îmbinările
151
din zona anterioare şi mediană la numeroase tipuri de solicitări ce produc

degradarea produsului prin flexare în timpul purtării. Partea anterioară a
încălţămintei este prinsă de un „picior” iar partea posterioară se îndoaie în sus
şi în jos. Pentru măsurarea rezistenţei la apă, mostra este înmuiată într-un
recipient cu apă.
Conductivitate electrică (suport umed sau uscat)

Dispozitiv portabil pentru
măsurarea în fabrică a rezistenţei
electrice şi antistatice şi
conductivităţii încălţămintei.
Maşină de smuls tocul

Acest dispozitiv a fost dezvoltat pentru determinarea a 3 proprietăţi
corespunzătoare încălţămintei de damă cu toc mediu şi înalt:
- rigiditatea părţii posterioare;
- deformarea cauzată de acţionarea asupra părţii din spate a tocului cu o
forţă mare;
- forţa necesară detaşării tocului.
152
Echipamentul este simplu de utilizat şi asigură o evaluare rapidă a

proprietăţilor
Conductivitatea termică a încălţămintei

Echipamentul este
proiectat să aprecieze
proprietăţile de izolare
termică ale tălpilor complexe
destinate încălţămintei de
protecţie. Echipamentul este
furnizat complet cu nisip,
sonda din interior măsurând
creşterea de temperatură pe
talpă, pe partea piciorului şi
bulbul de oţel strânge datele
din interiorul încălţămintei.
Aparat de testat capacitatea de izolare la frig

Această maşină este proiectată pentru determinarea capacității de
izolare la frig a încălţămintei. Părţile componente ale echipamentului sunt
cerute de standardul EN ISO 20344, dar pot fi deasemenea utilizate pentru
orice tip de încălţăminte care trebuie să protejeze la frig. Echipamentul
cuprinde un congelator capabil să atingă - 20˚C, un dispozitiv de măsurare,
pentru măsurarea temperaturii interne a încălţămintei şi bile de oţel utilizate la
umplerea încălţămintei în timpul testării.
Încălţămintea este plasată în
congelator, utilizând o masă care să
permită părţii deschise a
încălţămintei pătrunderea prin
deschizătura din masă. Proba este
amplasată cu talpa în jos şi
încălţămintea este umplută cu bile
de oţel. Temperatura la nivelul tălpii
este arătată pe un display aflat în
cabina de control. Un dispozitiv
digital de control al temperaturii,
măsoară temperatura din
congelator şi diferenţa dintre
aceasta şi temperatura la nivelul
branţului, deteminând astfel izolaţia
termică.
Maşină de testat rezistenţa dinamică la apă a încălţămintei

Această metodă de testare a încălţămintei în laborator, repede
acceptată de instituţiile de standardizare internaţionale. Rezultatul acestui test
urmează îndeaproape condiţiile standard de testare în care purtătorul merge
prin apă pentru evalua rezistenţa încălţămintei la pătrunderea apei.
153
Maşina este prevăzută

cu două staţii de lucru, fiecare
conţinând câte un tanc din
policarbonat în care se află apă,
şi câte un dispozitiv de flexare a
încălţămintei. În timpul testării,
încălţămintea efectuează o
mişcare de intrare şi ieşire din
apă, care reproduce fidel situaţia
reală a mersului prin apă.
Fiecare staţie lucrează
independent, iar contuarele care
numără „paşii”, precum şi
facilităţile oferite de maşină de a
stabili numărul acestora, durata
precum şi amplitudinea mişcării,
permit utilizatorului să lase
maşina nesupraveghiată.
Această maşină simplă şi uşor de utilizat, permite testarea tuturor

aspectelor referitoare la rezistenţa dinamică la apă: ansamblul superior,
cusăturile, construcţia, îmbinările prin lipire între talpă şi ansamblul superior,
precum şi comportarea membranelor de impermeabilizare.
Aparat de testat rezistenţa la alunecare
154
Aparatul de testare a rezistenţei la

alunecare SATRA a fost proiectat să măsoare
rezistenţa la alunecare, pe baza studiilor extinse
de biomecanică şi ținând cont de condiţiilor
reprezentative din cursul mersului, când
alunecarea este mai posibil să se petreacă.
Maşina este controlată de un computer şi un
program special dezvoltat, simplificând
procedura de testare. Maşina poate fi ajustată
pentru o varietate de teste funcție de suprafeţa
încălţămintei sau de mostrele de material (pe
care se merge) care pot fi testate sau alternativ
utilizând un material de frecare special care
poate asigura deteminarea a 3 coeficienţi de
fricţiune. Un număr restrâns de accesorii este
disponibil pentru a ajuta programul de testare.
Programul permite selectarea metodelor de
testare standard care automat încarcă
parametrii maşinii necesari testării. De
asemenea poate fi pregătit şi un alt program de
testare în afara listei standard care poate fi
repetat apoi după aceaşi formulă.
Maşină de testat la abraziune
Această maşină de testat la abraziune, bio-mecanică, permite
155
simulare purtării în condiţii reale, dar efectul este accelerat. Se pot urmări
toate aspectele relevate de testarea la purtare timp de 30 – 80 de zile a unei
încălţăminte, în doar 6 ore în care se efectuează un număr de 12000 paşi pe o
suprafaţă aleasă şi în condiţii de mediu stabilite (umiditate, asfalt, beton,
pietriş etc). Programul de testare alternează mersul drept cu întoarcerea pe un
picior iar presiunea, viteza, mişcarea în general reproduce rezultatele obţinute
de studiile de biomecanică. Toţi parametrii mersului pot fi ajustați, iar viteza
maşinii poate fi reglată pentru a reproduce de la mersul normal până la
alergare.
156
CONCLUZII
Starea generală de bine a individului este indiscutabil legată şi de starea
de confort resimţită la nivelul picioarelor şi din acest motiv nu ne este
indiferent modul în care ne încălţăm, ci dorim să ne încălţăm „bine”.
„Bine” pentru un produs de încălţăminte înseamnă comod, uşor, uscat,
cald, flexibil, frumos, conform modei, conform posibilităţilor financiare. În
spatele fiecărei semnificaţii pe care utilizatorul – purtător o dă noţiunii de
„bine” se află fie proiectarea, fie execuţia, fie materialele. În proporţii egale
toate concură la „succesul” produsului.
Prezintă deci o mare importanţă caracteristicile materialelor utilizate
pentru confecţionarea încălţămintei, lucrarea de faţă propunându-şi să prezinte
principalele tipuri de materiale utilizate în producerea încălţămintei, principalele
lor caracteristici, precum şi cele mai utilizate metode şi mijloace de testare a
acestor caracteristici.
Nu putem vorbi de calitate ca despre un atribut fără grade de
comparaţie. Calitatea, nu este doar la superlativ. Un produs de încălţăminte
poate răspunde într-o măsură mai mare sau mai mică la o anumită nevoie de
calitate, funcţie de atributele la care a fost creat să răspundă şi de măsura în
care îşi îndeplineşte funcţiile.
Astfel putem vorbi de un nivel minim de calitate ce caracterizează
produsul de încălţăminte etalon, de un nivel mediu de calitate care corespunde
unui produs de încălţăminte cu caracteristici suplimentare şi o calitate
superioară pentru o încălţăminte cu caracteristici excepţionale.
Analiza comparativă a proprietăţilor diverselor materiale a dus la
concluzia că cel mai înalt grad de confort şi cea mai bună calitate îl asigură
pielea. Dar pielea reprezentă resursă limitată şi deci scumpă, necesarul de
încălţăminte neputând fi acoperit exclusiv cu produse din piele.
În aceste condiţii materialele care înlocuiesc pielea sunt într-o continuă
perfecţionare iar industria producătoare în dezvoltare, piaţa de încălţăminte
fiind practic, pe plan mondial, dominată de produse confecţionate din
înlocuitori.
Pe lângă faptul că s-au obţinut înlocuitori cu caracteristici comparabile
pielii aceştia prezintă şi avantajul unei productivităţi mari şi a unui cost de
producţie mic.
Analizând semnificaţia noţiunii de „bine încălţat” nu mă pot opri să nu
mă gândesc la vorba englezului „un bărbat cu bani îl vezi după ceas iar un
bărbat bine îmbrăcar după pantofi”
157
BIBLIOGRAFIE
[1] Bălău – Mândru T., Tehnologii de obţinere a înlocuitorilor de
piele, Ed. „Gh.Asachi”, Iaşi, 2000.
[2] Boczkowska A., Leonowicz M. (2006), Intelligent Materials for
Intelligent Textiles, FIBRES & TEXTILES in Eastern Europe, vol14,
no.5(59):13 – 17, Polonia;
[3] Bucevschi M.D., Negreanu D.S. (1990), Piei artificiale şi sintetice,
Editura Tehnică Bucureşti;
[4] Boulanger J.-P., Bony M., Querio M. (1995), Le confort de la
chaussure: Une notion mesurable? A Matériaux à dessus et doublures.
3 Les propriétés physico-mécaniques et le confort, La chaussure et le
confort: 44 - 63, C.T.C. - Lyon, Franţa;
[5] Boulanger J.-P., Bony M., Querio M. (1995), Le confort de la
chaussure: Une notion mesurable? A Matériaux à dessus et doublures.
4 Les propriétés termiques et le confort, La chaussure et le confort: 44 -
63, C.T.C. - Lyon, Franţa;
[6] Chiriţă Gh., Chiriţă M. (1999), Tratat de chimie şi tehnologia
pieilor şi blănurilor, Editura „Gh.Asachi”, Iaşi
[7] Cook F.L., Jacob I.K., Polk M., Pourdeyhimi B. (2005), Shape
Memory Polymer Fibers for Comfort Wear, National Textile Center Annual
Report, NTC Project: M05-GT14, N.C. State University;
[8] Dragomir A., Mihai A. (2007), Analisis of the footwear attributes,
characteristics and requirements in the context of the new product
strategy, CORTEP’07, Buletinul Institutului Politehnic Iasi, Topul LIII, Fas.5:
227-233
[9] Dragomir A., Ionescu Luca C. (2004), Aspecte privind proprietăţile
înlocuitorilor de piele flexibili utilizaţi la confecţionarea încălţămintei,
Analele Universităţii din Oradea, vol. II, pg 129-134;
[10] Dragomir A., Ionescu Luca C. (2004), Sortimente de înlocuitori de
piele utilizaţi în industria confecţiilor din piele şi înlocuitori, Analele
Universităţii din Oradea, vol. II, pg135-138;
[11] Dragomir A., Ionescu Luca C. (2007), The main research directions
in injection technologies for footwear precast, The International Scientific
Conference Unitech Gabrovo 2007 Bulgaria, 23-24 November, vol.II, pg. 168
– 173;
[12] Dragomir A., Mihai A. (2007), Analisis of the footwear attributes,
characteristics and requirements in the context of the new product
strategy, CORTEP’07, Buletinul Institutului Politehnic Iasi, Topul LIII, Fas.5:
227-233;
158
[13] Dragomir A., Mihai A.(2007), A new footwear product - the

ecological concept, CORTEP’07, Buletinul Institutului Politehnic Iasi, Topul
LIII, Fascicolul 5, pg 233-241
[14] Dragomir A., Mitu S., Conachi A. (2004), Estimation of covering
surface with thermoadesives of the interlinings, 1st International Student
Confcence, LEATHER, FOOT & SHOES, Zlim, The Czech Republic;
[15] Gabriela Mălureanu, Aura Mihai (2003), Bazele proiectării
încălţămintei, Editura PERFORMANTICA, Iaşi;
[16] Gran G. (1959), J.Soc.Leather Trades Chem. 43: 182
[17] Harnagea F., Mihai A. (2005), Adezivi şi tehnologii de lipire în
industria de încălţăminte, Editura PERFORMANTICA, Iaşi;
[18] Herfeld H., Königfeld G (1964), Leder-u. Häutemarkt 15: 306, 16: 250
[19] Ionescu C., (2002), Asigurarea şi controlul calităţii încălţămintei
pe fluxul de fabricaţie, Editura Universităţii din Oradea;
[20] Ionescu Luca C., Volocariu R.S. (2005), Materii prime pentru
confecţii din piele şi înlocuitori, Editura Universităţii din Oradea
[21] Magdalena I., Vilcu A., Suciu I.P. (2002), Promovarea calitatii
produselor din industria pielarie – incaltaminte conforn cerintelor
actuale ale Uniunii Europene, volumul: Cea de-a XII-a Conferinţă de Textile
– Pielarie, Iaşi;
[22] Malvyn P.C. (1987), The complete handbook of athletic footwear,
Fairchild Publication, New York;
[23] Mitton R.G. (1947), J.Soc.Leather Trades Chem. 31: 44
[24] Mitu S. (2000), Confortul şi funcţiile produselor vestimentare,
Editura „Gh. Asachi”, Iaşi;
[25] Mitu S., Mitu M., Dragomir A (2002), Comportarea în mediul umed
a textilelor, pieilor şi înlocuitorilor, volumul Lucrările celei de-a XII-a
conferinţe romnâne de textile-pielărie”, secţiunea Structuri şi Tehnologii în
Confecţii piele, Iaşi, Ed. Performantica;
[26] Mitu S., Dragomir A. (2002), Modalitate de calcul al suprafeţei de
acoperire cutermoadeziv la materialele pentru confecţii, volumul
Lucrările celei de-a XII-a conferinţe romnâne de textile-pielărie”, secţiunea
Structuri şi Tehnologii în Confecţii piele, Iaşi, Ed. Performantica;
[27] Porav V., Dragomir A., Stan M. (2006), Analzsis of the load variation at
unsoldering after heat sealing, Industria textile, vol.57, nr.4, pp 245 – 252;
[28] Radnoly L., Lorant I. (1979), Utilisation et hygiène au porter des
semelles premières et des renforts, TECHNICUI no.3: 65 - 70, CTC-Lyon,
Franţa;
[29] Satra (2007), Test Equipment Catalogue, Marea Britanie;
[30] Shishoo R. (2004), Intelligent Textiles: An Overview of the
Developments, Shishoo Consulting AB, Suedia;
[31] Vitan F., Badea N., Macoveanu M., Iacomi I. (1992), Fenomene de
transfer, vol.I, Casa de presă şi editură „Cronica”, Bucureşti;
[32] Voinea C., Mălureanu G., Volocariu R. (1976), Îndrumar de
laborator pentru bazele tehnologiei produselor din piele şi înlocuitori,
Rotaprint, Iaşi;
[33] (2006), Cercetari exploratorii privind crearea si dezvoltarea
interfetei consumator-produs de incaltaminte in vederea realizarii
rapide a prototipurilor, CEEX 106 etapa I;
159
[34] *** (1995), La Chaussure et Le Confort ( Propriete hygieniques –

mecaniques – termiques), Centre Technique Cuir Chaussure Maroquinerie,
Lyon – Franta
[35] *** (1996), Acceptable quality standards in the Leather and
Footwear Industry, UNIDO, Viena;
[36] *** (1999) - Technical Textiles Int
160
View publication stats

MATERIIPRIMEcarte

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MATERIIPRIMEcarte

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

MATERII PRIME PENTRU ÎNCĂLŢĂMINTE Metode şi mijloace de testare a

Book · December 2022

The user has requested enhancement of the downloaded file.

MATERII PRIME PENTRU

impun acestora precum şi metodelor şi mijloacelor de testare a diferitelor

Adezivi sensibili la presiune

Încălţămintei a apărut din necesitatea protejării omului de efectele

acest scop sunt ţesăturile şi neţesutele cu stabilitate dimensională bună,

Umplutura are rolul de a astupa golurile create de rabaterea rezervelor,

1.2. Atributele, funcţiile şi cerinţele încălţămintei

„Bine” pentru un produs de încălţăminte înseamnă comod, uşor, uscat,

Tab.1 – Atributele, funcţiile şi cerinţele încălţămintei 1

Funcţia de • Comportarea la spălare

Aceste atribute se analizează în raport cu preţul produsului. Putem

Caracteristici de bază / fundamentale

Fig.1 – Piramida caracteristicilor2

Toate cele trei atribute au elemente care se pot regăsi la baza, la

Produsul etalon obţinut are următoarele însuşiri:

Reperele ansamblului superior sunt supuse la solicitări diferite funcţie de

Tab.2 – Varierea dimensională a parametrilor piciorului 3

membrele inferioare aflându-se în contact cu solul, greutatea ce acţionează

Fig.2 – Fazele mersului4

70% din perimetrul încălţămintei se apreciază că domeniul de extensie cotidian

2.2. Materiale destinate confecţionării ansamblului

2.2.1. Materiale pentru feţe

PIEI PENTRU FEŢE

Sortimente de piei pentru feţe de încălţăminte 8

Tab.3 – Sortimente de piei tăbăcite cu săruri de crom

Boxul este cel mai utilizat sortiment pentru confecţionarea feţelor de

B) Piei tăbăcite vegetal9

Tab.4 – Sortimente de piei tăbăcite vegetal

Pieile tăbăcite vegetal sunt piei pline, ferme, cu o bună impermeabilitate

Tovalul este un sortiment obţinut prin tăbăcirea vegetală sau combinată a

Tab.5 – Testări recomandate pentru piei destinate feţelor de încălţăminte 10

- pentru încălţăminte Minim 50 N

Rezistenţa la IUF 458 Minim 80°C

- piele cu faţă corectată Uscat minim 5 N/cm

- piele uşoară (viţel, oaie, minim 2 N/cm

- piele cu peliculă de acoperire Uscat minim 10 N/cm

Rezistenţa la flexare IUP 20

- piele lac Uscat minim 20000 flexii

Rezistenţa la frecare ISO 11640 – IUF 450

- încălţăminte necăptuşită, pielea

- piele pentru înălţăminte de lux

Absorbţie de apă după 120 min. Maxim 25%

ÎNLOCUITORI DE PIELE PENTRU FEŢE

Termenul de înlocuitor de piele conform definiţiei date de STAS

3. După structura morfologică

Tab.6 - Structuri morfologice uzuale11

1b 4 – strat de bază:- peliculă (4a):

f) Suport textil neţesut

Astfel se poate vorbi de patru mari clase de înlocuitori: piei artificiale,

Tab.7 – Structuri de piei artificiale uzuale

Vinilovka - Strat de bază: tricot sau ţesătură

Tab. 8 – Structuri de piei sintetice uzuale

4. Feţe de cauciuc (cauciucurile sintetice sau naturale sunt

5. Materiale acoperite cu PVC pentru feţe de încălţăminte

6. Materiale vinilice termoplastice

7. Materiale profilate injectate din plastic sau PVC

8. Nylon moale (fibre sintetice produse din răşini poliamidice

9. Nylon tip plasă

2.2.2. Materiale destinate căptuşelilor

Materialele pentru căptuşeli au un rol important în menţinerea unui