Psihiatrul rus Dmitri Avdeev a fost recent în ţara noastră.

Personalitate marcantă a lumii medicale şi a

comunităţii ortodoxe din Rusia, Avdeev este recunoscut drept unul dintre marii psihiatri care se bazează în
practica medicală pe credinţa în Hristos. Metoda sa este aşa-numita „psihiatrie ortodoxă“. Am avut
privilegiul să-i punem câteva întrebări pe tema conlucrării medicului cu Dumnezeu, la care ne-a răspuns cu
amabilitate.

Care sunt principiile psihoterapiei ortodoxe?

Principiile fundamentale ale psihoterapiei ortodoxe sunt trei. În primul rând, mărturisirea credinţei creştine
din partea psihoterapeutului însuşi, pe care trebuie să o aducă în demersul terapeutic pentru a se raporta la
sufletul pacientului ca la chipul lui Dumnezeu. Mai apoi, bazarea activităţii sale pe temeiuri patristice,
însoţită de instruirea pacienţilor în vederea obţinerii deprinderilor duhovniceşti şi a educaţiei morale. Şi în
sfârşit, să elimine din activitatea sa acele metode care coboară omul, fiinţă complexă, la nivelul unui
organism văzut eminamente biologic, asemănător maşinii, să se renunţe la metodele legate de
constrângerea persoanei, la psihotehnicile mistico-oculte de tip mecanic, precum programarea sau codarea,
de exemplu.

Psihoterapia ortodoxă şi isihasmul

Cum priveşte comunitatea medicală psihoterapia ortodoxă?

Medicii, ca şi oamenii de rând care sunt credincioşi, privesc psihoterapia ortodoxă cu optimism, cu
înţelegere, consideră că este necesară, iar cei care sunt necredincioşi se uită în mod potrivnic, acuzându-i pe
psihoterapeuţi că nu sunt ştiinţifici.

Care sunt cel mai des întâlnite boli psihice în societatea contemporană?
Medicina psihiatrică lucrează cu două concepte. Există marea psihiatrie, care cuprinde boli ca schizofrenia,
depresiile maniacale, psihozele, bolile legate de senectute, iar proporţia acestor maladii a fost aceeaşi în
toate timpurile. Şi există mica psihiatrie, care ca volum este mai mare decât prima şi unde intră nevrozele,
bolile psiho-somatice, tulburările adictive, dependenţa de alcool, de droguri, de jocuri pe calculator,
fumatul. Această grupă este foarte extinsă şi este legată de păcat, de modul de viaţă păcătos, iar numărul
acestor afecţiuni creşte pe zi ce trece.

Ce legătură există între psihoterapia ortodoxă şi „tehnicile“ isihaste?

Nu cred că există compatibilitate între cele două. Isihasmul este o lucrare monahală, iar psihoterapia este o
activitate în perspectivă ortodoxă, care are în vedere oamenii cu probleme, bolnavii.
„Dacă omul pune la baza vieţii sale o maşină scumpă şi nu o va obţine, va fi deprimat“

În ce măsură psihoterapia poate fi însuşită de un preot pentru a fi folosită în pastoraţie?

Preotul are nevoie să cunoască nu doar noţiuni de psihoterapie ortodoxă, ci şi de psihiatrie. Există o carte,
care a apărut de curând şi în traducere românească, „Depresia ca patimă şi ca boală“. Depinde ce cauzează
această depresie. Iar aceasta determină tactica care trebuie folosită în vindecare. Într-un caz trebuie tratată
depresia ca boală, care este un deficit în structurile creierului, cum sunt dopaminele, serotonina,
noradrenalina, şi în alt fel trebuie tratată depresia cauzată de patimi. Atunci ea este considerată păcat.

Stabilind clar cauzele apariţiei depresiei, poţi aplica şi tactica potrivită cazului respectiv. Acum intervine
psihoterapia ortodoxă, care poate fi numită vindecarea sufletului prin suflet. Psihoterapeuţii ortodocşi pot
lua un bun exemplu de la marii stareţi , de la duhovnicii experimentaţi, care erau psihologi la un nivel
intuitiv, având în inima lor iubirea creştină.

Care ar fi cauzele principale care declanşează depresia?

Atât de multe persoane suferă de această boală încât catalogul antidepresivelor care există la ora actuală
este o carte ce depăşeşte în grosime trei centimetri. Numărul mare al bolnavilor a făcut să crească şi
numărul medicamentelor care se folosesc în tratarea acestor suferinţe. În 2010, depresia va ajunge pe locul
întâi în topul bolilor invalidante. Adesea, cauza acestor afecţiuni este o orientare axiologică incorectă. Dacă
omul pune la baza vieţii sale o maşină scumpă, un colier de briliante, o casă mare şi nu le va obţine, va fi
deprimat. De asemenea, o altă cauză generală este viaţa lipsită de har şi de Dumnezeu.
„Astăzi, dacă cineva are o mică zgârietură, îi chinuie pe toţi din jurul lui“

Depresia ţine de singurătate şi de lipsa de iubire?

Am spus că depresiile sunt diferite. Există o depresie care este condiţionată biologic şi alta care are la bază
factori nevrotici. Nevroza este un conflict între ceea ce este dorit şi realitate. Totul depinde aici de om.
Cunoaştem sfinţi care au stat toată viaţa în pat plini de răni şi de bube şi care erau bucuroşi, erau plini de
har, erau cu Hristos. Astăzi, dacă cineva are o mică zgârietură, vai!, îi chinuie pe toţi din jurul lui.
Ce importanţă au mediul familial şi moştenirea genetică în declanşarea bolilor psihice?

Când vorbim de marea psihiatrie, atunci genetica are un cuvânt greu de spus, o importanţă mare. În cazul
nevrozelor, este o problemă psihologică, duhovnicească. Există o manifestare a bolii, pe de o parte, şi nişte
factori de mediu care pot duce la apariţia bolii, pe de altă parte. Dacă omul trăieşte în nişte condiţii normale
din punct de vedere duhovnicesc şi sufletesc şi duce un mod de viaţă sănătos, nu va dezvolta această boală.

Oamenii credincioşi se îmbolnăvesc de boli psihice?

Putem considera mândria sau alte patimi sau păcate drept cauza căderilor psihice?

Mândria reprezintă, pe lângă alte cauze, principalul factor care stă la baza tulburărilor psihice. În cazul
psihozelor, ea este catalizatorul care face ca boala să fie cât mai manifestă. Iar în stările de borderline,
mândria este singura care declanşează afecţiunea psihică.

Aţi întâlnit la cabinetul dumneavoastră oameni credincioşi practicanţi care suferă de boli psihice sau vă
vizitează doar cei pentru care ortodoxia nu înseamnă nimic?
De 17 ani, majoritatea celor cu care mă întâlnesc la consultaţii la cabinet sunt credincioşi. Şi ortodocşii se
pot îmbolnăvi. La cabinet vin şi oameni care vor să cunoască un medic ortodox. Nici omul ortodox nu e
liber de păcat.

Un preot ortodox american, Charlie W. Sheed, spunea în cartea sa, „Sfaturi către o tânără căsătorită“, că
viaţa este 90% aşa cum ţi se dă şi 10% aşa cum ţi-o faci. Este corectă această afirmaţie?

Nu aş fi de acord cu o asemenea proporţie. Nu există nici un fel de predeterminare în ceea ce îl priveşte pe

om. Trebuie să-l iei pe fiecare om ca persoană capabilă de a-şi ordona propria viaţă. Dacă de mâine se va
ruga mai mult, dacă va face mai multe fapte bune, dacă se va purta în societate cum se cuvine, va fi un alt
fel de om. Dacă, însă, de mâine va bea câte două sticle de vin pe zi, va avea un alt mod de viaţă.

Spovedania vindecă

Care este rolul Sfintelor Taine în vindecare?

Ştiu cazuri care în urma spovedaniei profunde s-au vindecat de boli psihice de nevindecat. În cazul stărilor
de borderline şi de nevroză, spovedania şi o viaţă duhovnicească corectă pot să vindece şi să schimbe viaţa
omului.

Psihoterapia ortodoxă ar trebui practicată de clerici sau de laici?

Practica pastorală determină şi o anumită influenţă psihoterapeutică, dar posibilităţile preotului sunt
limitate. Este o colaborare între psihoterapeutul ortodox şi preot. Asemeni relaţiei între Hristos şi
Înaintemergătorul Său. Psihoterapeutul este ca Sfântul Ioan, care aduce oa-menii la pocăinţă pregătindu-i
pentru întâlnirea cu Hristos.

Rugăciunea unei mame a înviat fiul mort

Aţi avut cazuri în care bolnavi care erau indiferenţi faţă de Biserică şi care, în urma bolii, s-au apropiat de
Dumnezeu?

Vă pot spune povestea unei femei şi despre întoarcerea la viaţă în chip minunat a fiului ei. Această
întâmplare s-a petrecut cu mulţi ani în urmă. Fiul acestei femei, internat la spital într-o stare critică cu
diagnosticul de meningită, murise de câteva minute. Eforturile medicilor de a-l întoarce la viaţă au fost
zadarnice. Ieşind din secţia de reanimare, medicul curant a prezentat condoleanţe şi a intrat în oficiul
medical. Nu se poate descrie starea prin care trecea mama în acele clipe. În acel moment, trecea pe coridor
una dintre asistentele medicale, o femeie profund credincioasă. Ea era la curent cu starea sănătăţii fiului
bolnav, dar nu ştia că acesta murise. Această asistentă s-a apropiat de mamă, spunându-i încet, dar hotărât:
„Rugaţi-vă Maicii Domnului! Rugaţi-o să vă tămăduiască fiul“. Mama celui decedat nu se rugase până
atunci niciodată. Dar atunci a făcut-o. A început să se roage fierbinte. În acel moment, a trecut pe acolo
tocmai medicul curant. Văzând rugăciunea disperată a mamei, a hotărât să mai injecteze o doză de
adrenalină intracardiacă. Şi ...băiatul a înviat!. Şi este viu şi sănătos până astăzi. Slavă Domnului! Iar mama
şi-a recăpătat nu doar fiul, ci şi o credinţă puternică!

▲ Cine este Dmitri Avdeev

Dmitri Avdeev Alexandrovici, medic psihiatru, psihoterapeut şi specialist în psihologie medicală, a studiat
psihoterapia şi psihologia la institutul de cercetare psihoneurologică „V. M. Behterev“ din Sankt
Petersburg, la Academia de formare medicală post-universitară din Moscova, apoi în clinici din Germania
şi alte ţări europene. Născut în 1964, în Rusia, dr. Avdeev este membru a diverse societăţi şi asociaţii
profesionale şi a participant la congrese naţionale, europene şi mondiale de psihoterapie şi psihologie
medicală. Este autorul a numeroase articole publicate în peste 200 de publicaţii, a 42 de cărţi şi broşuri
editate în mai multe limbi. În limba română au apărut la Editura Sophia mai multe cărţi: „De vorbă cu un
psihiatru ortodox“, „Când sufletul este bolnav“, „Nervozitatea la adolescenţi şi la copii“, „Probleme actuale
ale psihoterapiei ortodoxe“, „Depresia ca boală şi ca patimă“. Din 1991, a elaborat un model de psihiatrie
ortodoxă.

NU FITI PARTASI LA LUCRARILE INTUNERICULUI

Tu, Doamne, acopera-ma de oameni galcevitori, de draci si de patimile trupesti si de toate lucrurile
necuvioase.
(Din rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur)

Anii de ateism si de prigoana impotriva Ortodoxiei nu au trecut fara sa lase urme. Aproape doua generatii
au crescut fara sa stie de Dumnezeu si de Sfanta Lui Biserica. Astazi traim vremuri foarte grele. Spre marea
noastra durere, vidul duhovnicesc al unei parti (deloc mici) dintre contemporanii nostri se umple cu
invataturi mincinoase, cu erezii, cu secte de tot felul, cu practici oculte.
Cu ajutorul acestor surogate unii se straduiesc sa dobandeasca mantuirea, altii vor vindecare de boli, altii
sunt victime ale amagirii, ale manipularii psihologice sau ale propriei ignorante religioase. Oamenii care nu
au credinta cea adevarata sunt panditi de superstitii, de tot felul de pseudo-valori (magie, ocultism s.a.m.d.).
Se gasesc si„indrumatori spirituali” gata sa „vindece” cu cateva pase sufletele si trupurile celor in
suferinta. Reclamele si anunturile din presa ale acestora vorbesc despre „efecte” stupefiante. De exemplu:
„In numai doua sedinte vindec hipertensiunea, astmul, cancerul, diabetul…”

si in continuare sunt enumerate zeci de boli obligate sa dispara dupa ce nu stiu care bioenergetician sau
mag da de cateva ori din maini.

Pentru aceste personalitati „extraordinare” nu exista diferente intre ameliorarea neinsemnata si de scurta
vreme, care apare in virtutea unor anumite legi psihofiziologice, insanatosire si inselare
duhovniceasca. Oamenii sunt atrasi intr-un „joc” sui generis, in care n-au nici o sansa de castig.
In cartea sa intitulata „Despre bine si rau”, scriitorul ortodox N. D. Guriev isi pune siesi si ne pune tuturor
intrebari dificile:
„Nu cumva acestia sunt cei veniti «in numele lor», in care vor crede si deja cred cei care pier? Nu cumva
deosebirea dintre ei si Antihrist este doar aceea ca Antihrist va incerca sa-i insele si pe cei alesi, in vreme
ce acestia ii inseala pe «cei de rand»?”

Grele intrebari. Raspunsuri la ele ne va da Domnul.

Nu pot sa nu vorbesc despre victimele sectelor totalitare, in care oamenii isi pierd
sufletul. Numele „conducatorilor” acestor secte sunt cunoscute. Unii dintre ei se afla sub urmarire penala
(liderii „Fratiei albe”, ai sectei Aum Senrike); altii fondeaza in adancul taigalei comunitati izolate si
mutileaza oamenii, aducandu-i la epuizare sau nebunie (secta lui Vissarion). Sunt si unii care se ascund sub
masca aparentei culturi si educatii. Rezultatele activitatii sus-pomenitilor sectanti si a celorlalti de acelasi
fel sunt pentru majoritatea discipolilor lor aceleasi: degradare duhovniceasca, tulburari psihice, pagube
materiale si subminarea sanatatii. Din pacate, nu este deloc simplu de smuls din aceasta bezna un suflet
ratacit. Cateodata, totul se sfarseste intr-un mod cat se poate de tragic.
In calitate de crestin si de medic, declar fara ezitare ca oamenii atrasi in secte sau deveniti victime ale
actiunilor oculte sufera deseori crize psihologice, cunosc o stare de disconfort psihic foarte accentuat, iar
uneori se si imbolnavesc psihic. Iar faptul ca multora dintre ei (mai ales celor botezati intru Ortodoxie)
incep sa li se intample lucruri necurate, aceasta poate fi pedeapsa sau invatatura de minte de la Dumnezeu
pentru apostazie.
In cartea sa intitulata „Numarul fiarei”, preotul si profesorul neuropatolog p. Anatolii (Berestov) descrie
amanuntit sindroamele asa-numitei „boli oculte”, in randul carora gasim: sindromul fobic, sindromul
psihotic (de tipul sindromului pseudo-halucinator Kandinski-Clerambaud), sindroame psihosomatice,
precum si tulburari imunologice, care fac ca organismul victimei influentelor oculte sa fie vulnerabil fata
de multe boli (raceli dese, otite, pneumonii s.a.). Deosebit de pronuntata este tendinta spre aparitia si
dezvoltarea maladiilor oncologice. Ocultismul e insotit adeseori si de droguri, si de desfrau, si de alte
pacate foarte grele.
Daca cel afectat avea tulburari psihice, „tratamentele” ocultiste i le accentueaza net. Şi cate necazuri nu le
aduc celor apropiati ratacitii! Se destrama familii, se duce pe apa sambetei averea agonisita cu multa truda:
iata roadele reale ale ocultismului si sectelor. Voi da doar cateva exemple.
La consult s-a prezentat I., 32 de ani, militar. Sotia lui, care fusese botezata intru Ortodoxie a trecut in secta
“martorilor lui Iehova”. Tot timpul liber si-l daruieste sectei. Evita comunicarea cu apropiatii care nu ii
impartasesc credinta. Il apostrofeaza mereu pe I., se enerveaza din orice. In ultimul timp s-a inchis in sine,
nu vorbeste zile intregi cu cei din familie, tensionand atmosfera. Nu o data a incercat sa-si convinga sotul
sa treaca la secta ei. Toate incercarile lui de a-i dovedi nocivitatea „martorilor lui Iehova” s-au izbit din
partea ei de o rezistenta indarjita. Incearca sa-i „predice” si copilului.

Z., 19 ani. Suferea de o boala psihica, dar, fiind in remisie de multa vreme, bine adaptat social.Timp de
doua saptamani a fost retinut prin inselaciune de un grup de oameni care„marturiseau o religie
orientala”. Acei oameni l-au obligat sa-si scoata crucea, sa se roage si sa mediteze in felul lor. Rezultatul ?
Decompensarea acuta a starii psihice. Lui Z. i-a fost recomandata spitalizarea.
M., 25 de ani, botezata. A fost in secta „Fratia alba”. Potrivit propriilor ei cuvinte, se purta ca o indracita.
Era agresiva, incapatanata, se enerva din orice. Şi-a donat sectei toata averea. Mama ei a cerut ajutorul unei
manastiri de femei, cerand sa se roage acolo pentru fiica cea ratacita. M. povesteste ca in timp ce calatorea
spre Moscova la o adunare a sectei (pe atunci era deja unul dintre liderii regionali ai „Fratiei albe”), a avut
sentimentul ca, i-a cazut un val de pe ochi, si totul i s-a luminat in cap. S-a intors imediat acasa si a incetat
activitatea sectara. Este convinsa ca s-a izbavit cu rugaciunile maicii starete si ale surorilor manastirii.
K., femeie de varsta mijlocie care, din fericire, a facut pocainta pentru activitatile ei oculte, povestea ca de-
a lungul anilor a studiat intens fenomenele oculte, extinzand preocuparile sale si asupra membrilor familiei.
A trecut prin „initierea de Shambala”(inalta magie), a absolvit cursuri de bioenergoterapie, a chemat spirite,
a vazut OZN-uri, s-a tratat cu apa „energizata”, a ghicit la zoroastrieni si inca multe altele.Rezultatul: la
sotul si la fiul ei se manifesta grave tulburari psihice. Poate ca acestia erau oricum predispusi la aparitia
acestor tulburari, dar, dupa afirmatiile lui K., legatura dintre ocultism si necazurile lor familiale a fost
evidenta.
Din scrisoarea lui V., 30 de ani:

“…Apartenenta la secta scientologica s-a reflectat extrem de negativ asupra relatiilor mele cu cei din jur, si
in primul rand cu cei apropiati. Gandirea mea a inceput sa dobandeasca o forma «corecta», ca la o masina
de calcul, sa se americanizeze… Existenta mea se transformase intr-un autentic haos si cosmar. Cel mai
dificil pentru mine a fost sa vad ca boala mea e molipsitoare. Tuturor celor care aveau de-a face cu mine le
crestea tensiunea, incepeau sa le apara fenomene negative si tot felul de tulburari…”

T, 49 de ani, povestea urmatoarele: cu mai bine de 15 ani in urma, un cunoscut i-a zis sotului ei ca este
„deocheat” si ca trebuie sa solicite ajutorul unui bioenergoterapeut, ceea ce el a si facut. Dupa anumite
manipulatii si soapte, bioenergoterapeuta (era femeie) a spus ca „deochiul” a fost indepartat, apoi a dat
niste „doctorii” si a spus sa stropeasca cu ele prin toata casa. Femeia povestea ca in vremea ce a urmat sotul
ei era dezorientat, nu se mai implica in problemele familiale, tot timpul simtea nevoia sa mearga iarasi
la„tratament”. Dupa scurt timp a mers iarasi la bioenergoterapeuta. Dupa spusele lui T., s-a intors schimbat
cu totul: privirea ii era absenta, iar comportamentul aducea mai mult cu al unui robot decat cu al unui om…
N-a trecut mult si a disparut, si nu s-a mai stiut nimic despre el vreme de cativa ani (inainte era un bun
familist si tata iubitor).Dupa indelungi cautari, sotia l-a gasit. Lucra ca… asistent al aceleiasi
bioenergoterapeute. Potrivit afirmatiilor lui T., se schimbase cu desavarsire din punct de vedere psihic si
era ca un robot comandat de la distanta. Din momentul „tratamentului” si-a parasit familia, munca, a rupt
legaturile cu parintii.
Tatal unui tanar bolnav psihic a venit sa ceara ajutor si sfat. Fiul lui a nimerit la un bioenergoterapeut, isi
cheltuieste toti banii pe intalnirile cu el, neglijeaza tratamentul indispensabil, a devenit pe de-a-ntregul
dependent de bioenergoterapeut. Starea sanatatii lui se inrautateste. O femeie de 50 de ani, botezata intru
Ortodoxie, a trecut la o secta. Fiul ei, care pana atunci era un tanar ascultator, linistit, devine brusc
narcoman.
Au avut loc telesedintele lui Kaspirovski, lui Ciumak si ale altor „vindecatori”. Cati oameni n-au suferit ?!
Cate suflete n-au fost atrase in acest „joc” cumplit, in care nu exista sanse de castig ?
Bioenergoterapeutii si alti „vindecatori” ocultisti folosesc in practica lor stari speciale de constiinta. Mai
mult decat atat: ei considera ca starile acestea sunt o conditie indispensabila a succesului terapiei. Studiind
activitatea cerebrala la oameni aflati in stare de meditatie (hipnoza, auto-hipnoza), parintele Anatolie
(Berestov) si academicianul neurofiziolog S. V. Krapivin au ajuns la concluzia urmatoare:
„Se presupune ca starea de meditatie are o influenta benefica asupra organismului uman, intrucat este
insotita de scaderea ritmului respirator si cardiac, a nivelului de lactat din plasma sanguina, de miorelaxare.
Se considera, de asemenea, ca starea aceasta neobisnuita este cea mai buna odihna! Totusi, la un examen
amanuntit al electroencefalogramelor se vede clar ca nu este vorba de nici o odihna, ci de o stare cu totul
aparte si stranie a creierului: o mobilizare periculoasa a tuturor resurselor cerebrale, a tuturor puterilor
fiziologice ale creierului”.

Asadar, prin starea aceasta aparte de constiinta, cand „portile” sufletului sunt deschise, hipnotizatorul sau
ocultistul devine un „canal” al puterilor intunecate, slujind Satanei. Iata de ce Biserica Ortodoxa defineste
hipnoza ca pe o „slujire constienta a raului”, o numeste fenomen „distructiv pentru om”, subliniind faptul
ca in hipnoza sunt folosite puterile intunecate ale lumii duhovnicesti (Jurnal Moskovskoi Patriarhii, 12,
1989).
(din: Dr. Dmitri Avdeev, Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia, 2005)

Cauzele bolilor psihice: perspectiva ortodoxa

„Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generale de catre pacat a naturii
omenesti. Distingand in structura personalitatii nivelul duhovnicesc, cel sufletesc si cel trupesc, Sfintii
Parinti deosebeau bolile dezvoltate «din fire» de cele provocate de lucrarea demonica sau de patimile care
il inrobesc pe om. Potrivit acestei distinctii, sunt la fel de nejustificate atat considerarea tuturor bolilor
psihice drept manifestari ale indracirii, ceea ce atrage dupa sine savarsirea fara temei a randuielii
exorcismului, cat si tentativa de tratare a oricaror tulburari spirituale exclusiv prin metode clinice…
Boala psihica nu micsoreaza demnitatea omului. Biserica da marturie ca si cel bolnav sufleteste este
purtator al chipului lui Dumnezeu, ramanand frate al nostru, care are nevoie de compatimire si ajutor...”
Din „Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”

INFORMATII GENERALE
Boala psihica reprezinta modificari ale activitatii creierului, modificari in care psihicul nu se afla in
concordanta cu realitatea inconjuratoare, ci o reflecta deformat. Bolile psihice se manifesta prin tulburari
ale psihicului si comportamentului.
Cum se clasifica bolile psihice? In principiu, psihiatria recunoaste doua niveluri de modificari patologice.
De primul nivel (sau grupa) apartin starile psihotice.Acestea formeaza o grupa larga de maladii a caror
origine este nepsihogena (nepsihologica) si care sunt legate de o serie de tulburari genetice, metabolice s.a.
Dintre maladiile fundamentale ale acestei grupe se remarca schizofrenia, psihoza maniaco-depresiva,
psihozele epileptice si senile. Aceste boli se pot derula continuu sau in accese, pot avea o evolutie stearsa
ori manifesta, de gravitate mare sau moderata.
Simptomele tipice ale psihozelor sunt delirul, halucinatiile, tulburarile de comportament (mai ales in
schizofrenie); tulburarile sferei emotionale sub forma maniei sau a deprimarii (in psihoza maniaco-
depresiva) s.a.m.d. Cu timpul se poate schimba intreg „aspectul” psihologic al omului.
Cealalta grupa de boli psihice cuprinde diferitele tulburari nevrotice. Trasatura distinctiva a acestor
afectiuni este reprezentata de legatura lor cu stressurile, cu circumstantele psihotraumatizante, cu defectele
de educatie, cu conditiile sociale.
Spre deosebire de psihoze, in cazul tulburarilor nevrotice, care alcatuiesc asa-numita „mica” psihiatrie,
bolnavii au o atitudine critica fata de propria stare psihica, incearca sa se lupte cu problema lor.
Bolile psihice au in multe privinte o evolutie diferita fata de cea a bolilor somatice (trupesti). Una dintre
particularitatile lor este aparenta lipsa a factorului patogen. In schizofrenie si in psihoza maniaco-depresiva
lipsesc din creier orice modificari anatomice semnificative. Nici nevrozele nu prezinta defecte vizibile ale
sistemului nervos central. In psihozele epileptice si senile, modificarile patologice din creier sunt mai
degraba premergatoare tulburarilor psihice decat produse de acestea.

Tulburarile psihice provocate de lucrarea demonica

Tulburari psihice pot aparea si ca rezultat al lucrarii duhurilor rele asupra omului. In Sfanta Scriptura se
arata ca duhurile rele intra in om si ies din el (v. Mt. 4, 24; Mc. 1, 23; Lc. 4, 35 s.a.). Un exemplu deosebit
de remarcabil il constituie vindecarea de catre Domnul a indracitului din tinutul gadarenilor. Acel nefericit
isi tara zilele nu in locuinte omenesti, ci in cavourile sapate in piatra; se zbatea in convulsii, facand spume
la gura si urland. Au incercat sa-l puna in lanturi, dar a rupt lanturileca pe niste sfori. Ce boala sa fie asta?
Necredinciosii vor spune: epilepsie, tulburare nervoasa. Dar despre indracitul din tinutul gadarenilor nu se
poate spune ca avea o simpla tulburare nervoasa, ceea ce se vede din faptul ca dracii izgoniti din nefericit
au cerut voie de la Hristos sa intre intr-o turma de porci. Mantuitorul a ingaduit, si turma s-a aruncat de pe
o rapa in mare (v. Mt. 8, 28-32). Cine i-a inecat pe porci? Nu indracitul, care statea la picioarele Domnului,
ci legiunea dracilor izgoniti din el.
Ca rezultat al indracirii, sufletul devine nefiresc, el tanjeste si sufera. In Sfanta Scriptura, indracitii sunt
deosebiti direct si limpede de oamenii cu boli sufletesti obisnuite. Acestea, dupa cum am aratat mai sus, se
dezvolta din tulburari ale puterilor sufletesti, ale imaginatiei, ale ratiunii s.a.m.d.
Cand incepi sa meditezi la anumite manifestari psihopatologice ce se observa la bolnavi, fara sa vrei te
pune pe ganduri esenta duhovniceasca a aparitiei lor. Eu nu afirm ca tulburarile psihice descrise mai jos
sunt in mod exclusiv rezultatul posedarii sufletului de catre duhurile rele, insa, repet, cauze duhovnicesti,
dupa toate aparentele, sunt implicate in ele.
Voi descrie in continuare cateva simptome si sindroame folosite in practica pentru descrierea starii
sufletesti a bolnavilor:

Delirul de posesie – in bolnav traieste, dupa parerea lui, un animal, o insecta, o fiinta mitologica sau
inventata de bolnavul insusi, care locuieste permanent (sau, mai rar, periodic) in organism, silindu-l sa
execute miscari, gesturi in pofida vointei sale, dirijandu-i gandurile si sentimentele;
Automatismele — aparitia de sentimente, miscari, ganduri, imagini s.a. in pofida vointei si dorintei
bolnavului;
Delirul de persecutie – grupa de idei delirante care se caracterizeaza prin convingerea deliranta a
bolnavului ca asupra lui se actioneaza din exterior cu scopul de a i se cauza o vatamare morala sau fizica;
Delirul lui Cotard — este insotit de convingerea ca atat pe bolnav, cat si pe rudele si apropiatii lui ii
asteapta torturi indelungi si pline de cruzime;
Coprolalia — „colorarea” sistematica a limbajului cu expresii indecente, vulgare;
Suicidomania — tendinta puternica si constanta de sfarsire a vietii prin sinucidere.
Cel care a vazut macar o data cum se manifesta indracirea nu o s-o uite niciodata. Eu am vazut pentru
prima data o indracita in Lavra Pesterilor din Kiev. Era o femeie de varsta mijlocie. De fiecare data cand
preotul, cadind biserica, se apropia de locul unde statea ea, femeia scotea niste tipete salbatice, nearticulate,
cazand in nesimtire. Dupa aceea, se scula incetisor, cu lacrimi pe obraji, cerandu-si iertare de la rugatori…
Mai tarziu m-am lovit de asemenea cazuri nu o data. Iata inca un exemplu. A venit la consultatie o femeie
credincioasa, ortodoxa, trimisa la mine de parohul bisericii a carei enoriasa era. S-a aratat ca era deja
pensionata pe motiv de boala psihica. Linistita, cu basmaluta, in spatele ochelarilor – ochi albastri senini…
imi povestea cum se simte. Ca psihiatru, nu mi-a fost greu sa detectez ca avea tulburari psihice. Deodata i
s-a schimbat intreaga infatisare, a inceput sa se agite si a injurat cu glas puternic, foarte ragusit si neplacut,
dupa care a spus cateva fraze ca pentru sine. Atat mie, cat si insotitorului ei ne-a fost limpede ca din ea
vorbeste demonul.
Igumenul Mihai (Timofeev), calugar al Lavrei Sfantului Serghie, povestea despre parintele sau
duhovnicesc, arhimandritul Serafim (Tiapocikin):

„Cand slujea parintele Serafim veneau numerosi indraciti. Cu rugaciunile parintelui, dracii erau alungati
din multi. Cand se citea Evanghelia, la Heruvic, cand cadea parintele sau pur si simplu cand era in biserica,
in altar, indracitii strigau pe felurite glasuri: femeile barbateste, cu voci de bas, multe latrau, scheunau.
Striga puternic si Ivan. Mai ales cand se deschideau usile imparatesti, se spunea: «Cu frica de Dumnezeu,
cu credinta si cu dragoste apropiati-va» si incepea impartasirea cu Sfintele lui Hristos Taine. Acesti bolnavi
nu puteau sa se apropie de impartasanie fara ajutorul altora. Ivan a venit de cateva ori la Rakitnoe, iar acum
se roaga si isi face cruce fara nici o impiedicare.
Pe o indracita patru oameni de-abia au putut s-o duca la impartasit. Atat de uriasa era puterea ce se
impotrivea Sfinteniei, atata ura avea dracul fata de Potir, incat femeia se impotrivea, se tragea inapoi cu
inversunare, dadea sa fuga – dar Domnul l-a invins in ea pe demon. Ajungand langa parintele Serafim, care
tinea potirul cu Sfintele Daruri, s-a impartasit linistita si, schimbandu-se la infatisare in ochii tuturor, i-a
multumit smerita si supusa lui Dumnezeu.
Parintele arata intotdeauna o deosebita dragoste fata de acesti bolnavi. In multi indraciti care se apropiau de
Batran, dracul striga: «Plec, plec, plec imediat!» sau: «Aoleu, ma arde!» Multi racneau cu rautate, insa le
era teama pana si sa se apropie de Batran. O bolnava si-a scos pufoaica si a aruncat-o in capul parintelui,
care iesea din biserica, iar el, fara sa dea atentie faptului, a continuat sa mearga cu pufoaica in cap. Cand
insotitorii lui au vrut sa o indeparteze pe femeie, parintele a zis: «Lasati-o; nu-i vinovata ea». Multor
suferinzi le-a ajutat parintele, pe multi i-a vindecat”.

Asemenea exemple se intalnesc nu rareori in vietile nevoitorilor purtatori de Duh.

Putem spune ca doua lucruri il deosebesc pe indracit de adevaratul, ca sa zicem asa, psihotic. Unu: duhurile
rele il cunosc pe Dumnezeu, se cutremura inaintea puterii Crucii lui Hristos, a ru gaciunii, a
aghiasmei. Doi: tulburarile psihice (in principal de comportament) ale indracirilor poarta
amprenta involuntarului — caci sufletului omenesc nu ii plac lucrurile pe care vicleanul il sileste sa le faca.
Toate sunt in voia lui Dumnezeu. Domnul ingaduie ca unii sa cada in indracire fiindca stie ca cel cu pricina
si-ar intrebuinta, daca ar fi sanatos, mintea si vointa pentru a face rau cu deadinsul; pe altii ii fereste de alte
pacate. In prima Epistola Catre corinteni a Sfantului Apostol Pavel citim:
Sa dati pe unul ca acesta Satanei, spre pierirea trupului, ca duhul sa se mantuiasca in ziua Domnului
Iisus (1 Cor. 5, 5).

Ingrijirea sufletului de catre păstorul ortodox (iar intr-o serie de cazuri si de catre psihiatrul ortodox)
trebuie sa se intinda si asupra personalitatii suferindului, asupra psihologiei lui.

Arhiepiscopul Ioan (Şahovskoi) scria:

„Păstorul ii insufla indracitului puterea de a se lupta cu duhurile dracesti, nesupunerea fata de indemnurile
lor, dispretuirea lor, sfanta ura evanghelica fata de ele si fata de pacat – fata de pacat, prin care dracii il tin
de obicei pe oameni sub ascultarea lor.
Pastorul ii invata pe oameni sa nu creada in indemnurile dracesti si in clevetirile lor asupra lui Dumnezeu si
asupra oamenilor, sa nu se concentreze asupra gandurilor rele si intunecate insuflate de draci, pe care
incearca sa le bage in inima si in minte. Gandurile si simtamintele neprimite raman «exterioare» pentru om,
raman in domeniul «calcaiului» — sub om; insuflarile dracesti primite si incuviintate devin seminte ale
raului in sufletul omenesc si il leaga in mod organic de stapanirea celui viclean“.

Din cuvintele duhovnicesti ale Sfantului Luca (Voino-Iasenetki)

„Tertulian, unul dintre invatatorii Bisericii din veacul al doilea, a spus urmatoarele cuvinte, uimitor de
exacte si de profunde: «Sufletul omenesc este crestin din fire». Sufletul inseteaza de hrana duhovniceasca,
de curatie si de sfintenie, el inseteaza de Hristos. Sufletul este crestin din fire si, daca nu se hraneste cu
hrana duhovniceasca, se instaleaza in nefericitul de el o inanitie cronica severa. Omul infometat devine
irascibil: si cei ce flamanzesc duhovniceste sunt irascibili, lesne tasnesc lacrimi de manie si suparare din
ochii lor. Şi nu au tihna, si nu pot uita de necazul lor in nici un fel de distractii, fiindca sufletul lor, crestin
din fire, inseteaza de hrana duhovniceasca, iar ei nu-i dau aceasta hrana.
Aceasta este la fel cu indracirea — intr-o masura mica, slaba, dar tot indracire este, una dintre formele ei.
De ce se indracesc oamenii?

Omul traieste intr-un mediu social. Gandurile, dorintele, faptele, viziunea asupra lumii ii sunt definite intr-o
masura uriasa de influenta mediului care il inconjoara. Ştiti ca, daca un om sanatos se afla multa vreme
langa un bolnav de tuberculoza si respira acelasi aer cu acesta, se molipseste si el. La fel ne molipsim si de
la bolnavii de gripa. Asa se intampla si in viata duhovniceasca. Daca omul traieste in atmosfera multimii
duhurilor rautatii care sunt sub ceruri, in mijlocul smintelilor, al unor exemple grave de necredinta si de
dezmat, intr-o atmosfera de patimi omenesti neinfranate, daca traieste intr-o atmosfera de prostie si de
vulgaritate, aceasta atmosfera nu are cum sa nu-i molipseasca sufletul. El respira zi de zi gcest aer otravit,
unde misuna duhurile rautatii care sunt sub ceruri. Şi se molipseste nefericitul suflet, si se face el insusi
locuinta a dracilor.
Şi atunci, ce sa facem? Unde sa fugim de aceasta atmosfera apasatoare, incarcata cu primejdii de moarte?
Unde este scaparea noastra? Unde este pavaza noastra in fata dracilor, a duhurilor rautatii care sunt sub
ceruri? La toate intrebarile grele sa cautati totdeauna raspuns in Sfanta Scriptura.
Uitati-va in psalmul 61, si acolo veti afla raspunsul:

De la Dumnezeu vine rabdarea mea, ca El este Dumnezeul meu si Mantuitorul meu, Sprijinitorul meu… in
Dumnezeu este mantuirea mea si slava mea; Dumnezeu este ajutorul meu si nadejdea mea este in
Dumnezeu.

Iata unde este scaparea noastra, iata unde e antidotul otravii ce intra in noi din mediul care ne inconjoara“.

Bolile sufletului — fenomen tainic

Analizand cauzele aparitiei bolilor psihice, iti dai seama cu usurinta ca diversitatea lor este greu de incadrat
intr-o schema. Omul care a fost intr-un spital de psihiatrie, care a vazut, a auzit sau a comunicat cu oameni
bolnavi psihic poate afirma ca „duhul” unei astfel de institutii este foarte apasator. In cazul dat, am in
vedere nu atat impresia lasata de cele vazute, cat simtamantul launtric al inimii. Am vorbit despre faptul ca,
in cazul patologiei psihice asa-zis „naturale”, simptomatologia se dezvolta din cauze biologice. Dar
„atmosfera” din clinicile psihiatrice se deosebeste totusi intr-o masura insemnata de cea care este, de
exemplu, intr-un stationar de boli somatice.
Care sa fie cauza? Oare se intalneste uneori combinatia dintre indracire si boala fizica? Cel mai degraba,
da.
Ierarhul Luca (Voino-Iasenetki) spunea pe aceasta tema:

„Cauzele multor boli sufletesti nu sunt cunoscute nici de cei mai savanti dintre psihiatri. Spre exemplu, nu
stim cauzele nebuniei furioase, dar mi se pare neindoielnic faptul ca dintre cei afectati de ea un anumit
procent sunt indraciti sadea“.

De exemplu, exista o categorie de bolnavi psihic ce nu suporta nici un lucru legat de Biserica: nici
rugaciunea, nici stropirea cu apa sfintita, nici mirosul de tamaie etc. Cunosc cazuri cand bolnavi de
epilepsie, aflandu-se intr-o stare disforica (rautacioasa, agresiva), au incercat sa smulga crucile de la pieptul
celor din familie, au avut o atitudine profanatoare fata de icoane si fata de alte lucruri sfinte. Acest
comportament era insotit de injuraturi, racnete, amenintari.
Nu o data am observat ca debutul bolii psihice a survenit atunci cand cineva din familia celui in cauza a
inceput sa se ocupe cu metode oculte de „tratament”, cu magie, vrajitorie. Am observat, de asemenea,
dezvoltarea unei patologii psihice la copii dupa sinuciderea tatalui sau a mamei. Faptul ca intre parinti si
copii exista o foarte stransa legatura spirituala este binecunoscut de multa vreme. Se stie ca, atunci cand
parintii fac pacate grele, cand nu se pocaiesc si nu se indreapta, copiii sufera deseori, iar cateodata se si
imbolnavesc psihic. Experienta mea practica m-a facut sa ajung la concluzia urmatoare: la majoritatea
covarsitoare a copiilor nascuti din relatii extraconjugale apar diverse devieri psihopatologice sau
comportamentale.
In articolul sau „Boala psihica: pedeapsa sau cruce?“ mitropolitul Antonie (Bloom) scrie:
„In scrierile Sfantului Ioan din Kronstadt exista un pasaj care ne poate pune pe ganduri, dar care nu poate fi
dat deoparte. Pomenind de bolile sufletesti, Sfantul scrie ca sunt suflete pana intr-atat de fragile, ca s-ar
sfarama de grosolania si de cruzimea lumii inconjuratoare – si Domnul ingaduie ca intre ele si lume sa se
lase perdeaua bolii psihice, ca sa le fereasca de ceea ce le-ar putea distruge integritatea. Iar indaratul acestei
perdele sufletul se maturizeaza si se transforma, si omul creste. Acest pasaj mi-a ramas intiparit in memo-
rie, pentru ca am vazut eu insumi asa ceva.
Cu multi ani in urma, cand inca eram medic in Franta, mi s-a cerut sfatul cu privire la un artist. In mediul
nostru era un iconar de exceptie, care incepuse sa-si iasa din minti. Mama si sora lui faceau cum fac multi:
nu voiau sa-l supere, si cand spunea ca simte miros de pucioasa, ele se prefaceau ca adulmeca aerul si
spuneau: „Da, da, chiar asa...” — cand de fapt nu simteau nimic, fiindca nu mirosea a pucioasa.
Cand boala a inceput sa progreseze, mi s-a cerut parerea. Cum am zis mai sus, pe atunci eram medic si am
fost consultat in aceasta calitate. Mi-au zis: „L-am stropit cu aghiasma, s-a spovedit, i s-au facut molifte,
maslu, a fost impartasit -dar nu s-a vindecat. Continua sa fie bolnav… Ce este de facut?” Am raspuns
atunci: „Trimiteti-l la spital ca sa ii faca electroterapie“. Imi amintesc cu cata indignare mi s-a raspuns
atunci: „Ce, esti necredincios?! Crezi ca socurile electrice pot face ce n-a putut face rugaciunea?! Dar daca
lucreaza in el diavolul?!“ Atunci am dat un raspuns sincer si provocator. Am zis: „Ştiti, daca este la mijloc
lucrarea diavoleasca, socurile electrice n-o sa-i faca diavolului nici un rau, dar pe om pot sa-l salveze...”
Propunerea mea a fost intampinata cu mare nemultumire, dar bolnavul tot a trebuit dus la spital. In spitalul
cu pricina lucram eu, si ca atare il vedeam in fiecare zi de la Dumnezeu. Nimeni nu putea intra in contact
cu el… Dar apoi si-a venit dintr-o data in fire.
Cand a iesit din spital vindecat multumita ajutorului medical, s-a dovedit ca se intamplase cu el ceea ce a
spus Sfantul Ioan din Kronstadt. Iconarul inca neexperimentat, inca nematurizat deplin, desi foarte daruit, a
iesit din spital ca iconar matur, cum nu fusese inainte”.

In majoritatea cazurilor de tulburare psihica exista si un „diagnostic” duhovnicesc. Granitele sunt aici
foarte transparente.
Inca ceva. Nu o data am avut prilejul sa vad oameni bolnavi psihic de multa vreme, la care cu mila lui
Dumnezeu, pe masura imbisericirii, au disparut diferite manifestari greu de vindecat sau nevindecabile ale
bolii. Rugaciunea, Sfintele Taine le-au modificat radical starea psihica. Dispareau idei delirante, halucinatii
persistente. Ochii bolnavilor se limpezeau, incepeau sa se simta cu mult mai bine. In locul „mastii
nebuniei”, pe figura se rasfrangea pecetea duhovniciei.
In lucrarea sa „Psihiatria si problemele vietii duhovnicesti“, profesorul D. E. Melehov scria:

„Sub influenta pacatului, sufletul omenesc viu, fara sa-si piarda constiinta, traieste simtamantul vinovatiei,
al tristetii, al chinului si al necesitatii de a scapa de pacat. Omul credincios merge dupa ajutor la biserica,
apeleaza la o persoana cu experienta duhovniceasca. El traieste durere si suferinta duhovniceasca, iar
cateodata poarta si urmarile fizice ale pacatului.
Prima sarcina a duhovnicului, ca si a psihiatrului credincios, este aceea de a pune „diagnosticul
duhovnicesc“, adica este neaparata nevoie sa stabileasca care componenta a suferintei omului are o cauza
duhovniceasca nemijlocita si se poate supune tratamentului duhovnicesc. Trebuie stabilit totodata ce anume
din suferintele lui reprezinta manifestare a unei boli sufletesti care isi are cauza in tulburari ale activitatii
cerebrale sau a intregului organism, si ca atare cere competenta medicala…
Sau, in fine, bolnavul are tulburari psihofizice ce reprezinta urmari indirecte ale pacatelor personale sau
familiale, si atunci are nevoie de combinarea metodelor duhovnicesti de tratament cu cele psihiatrice. In
asemenea cazuri, insanatosirea duhovniceasca poate duce la insanatosire psihiatrica si fizica“.

Iata inca o observatie duhovniceasca foarte importanta:

„Vrajmasul a cazut prin trufie. Trufia este inceputul pacatului; in ea sunt cuprinse toate  felurile raului:slava
desarta, iubirea de slava, iubirea de stapanire, raceala, cruzimea, nepasarea fata de suferintele aproapelui;
visarea mintii, lucrarea sporita a inchipuirii, expresia demonica a ochilor, caracterul demonic al intregii
fizionomii; intunecarea, tanjala, deznadejdea, ura; invidia, deprimarea, la multi caderea in pofta trupeasca;
nelinistea launtrica chinuitoare, neascultarea, teama de moarte sau, dimpotriva, cautarea de a incheia cu
viata si, in fine, lucru ce se intampla nu rareori, deplina nebunie. Iata semnele spiritualitatii demonice. Insa
atata vreme cat ele nu se manifesta cu putere, raman nebagate in seama de multi” (Arhimandrit Sofronie
Saharov, „Sfantul Siluan Athonitul“).

Fara indoiala, psihiatrul are de inteles inca multe lucruri, trebuie sa-si lamureasca multe pentru a-i ajuta mai
bine (duhovniceste si trupeste) pe bolnavii psihic.

Inca ceva cu privire la psihiatri. Aceasta munca nu este usoara. Statul ofera acestei categorii de lucratori
medicali o serie de facilitati sociale (spor de periclitate, zile suplimentare de concediu). Cu amaraciune
trebuie sa scriu ca despre duhovnicie nu se vorbeste aproape deloc in psihiatrie (ca pretutindeni in medicina
moderna). Nici cerinte duhovnicesti fata de medicii psihiatri nu exista. De aici si rezultate pe masura.
Faptul acesta are repercusiuni negative atat asupra bolnavilor, cat si a medicilor. De exemplu, potrivit
datelor publicate, in randul psihiatrilor se intalnesc stari depresive de cateva ori mai frecvent decat la
medicii de alte specialitati. Se constata si alte fapte foarte intristatoare: cazurile de comportament suicidal
(sinucigas) si tentativele reusite de suicid nu sunt, din pacate, fenomene izolate in randul
psihiatrilor. Iesirea din aceasta situatie este una singura: intoarcerea la Hristos, imbisericirea, organizarea
intregii vieti potrivit poruncilor lui Dumnezeu.
Psihologia pastorala
Dintre toate specialitatile medicale exista una care prezinta mari tangente cu pastoratia. Numele ei este
„psihiatrie”. Probabil ca nu vom exagera daca vom spune ca, in anii lor de slujire, numerosi preoti s-au
intalnit la scaunul spovedaniei sau in alte ocazii cu situatii cand un fiu duhovnicesc prezenta anumite
tulburari emotionale, comportamentale sau de gandire.
Se intalnesc si cazuri de indrumare duhovniceasca a unor bolnavi psihic. Şi, in fine, se distinge un grup
vast de tulburari psihoneurologice de granita (la limita dintre sanatate si boala), a caror raspandire este
destul de mare.
Inainte, in institutiile de invatamant duhovnicesc se preda psihiatria pastorala. Actualmente, disciplina este
introdusa iarasi in programele scolare ale anumitor institutii de acest tip.

Psihiatria pastorala tinde sa patrunda in acele sfere ale vietii duhovnicesti care nu sunt calificate drept
„pacat”, dar se „invecineaza” cu el sau il „imping” pe bolnav la pacat. De pilda, anxietatea (daca aceasta
este un simptom) nu reprezinti un pacat, si totusi poate genera la om consecinte grave. Ca rezultat al bolii
psihice, sufletul omenesc parca se acopera cu o „ceata”, care trebuie risipita. Un astfel de suflet pierde, cum
bine observa un preot, drumul spre Dumnezeu.
Vointa omului slabeste. Povetele pastorale sunt premature, fiindca nu pot fi receptate in mod adecvat de
catre suferind. Tratarea unor asemenea suferinte prin mijloace exclusiv ascetice nu este totdeauna
justificata. Aici poate fi loc si pentru ajutorul dat de psihiatru. Este bine daca in parohie exista un medic
ortodox. In atare caz, preotul se poate folosi de ajutorul lui. Cunostintele de psihiatrie sunt bune si pentru
duhovnic, in asemenea cazuri, psihiatria nu contravine pastoratiei, ci tinde s-o imbogateasca cu anumite
informatii. Sarcina preotului este de a-i insufla celui indrumat rabdare si smerenie, de a se ruga pentru el.
Sarcina doctorului este aceea de a trata, nadajduind in ajutorul lui Dumnezeu, tulburarile sufletesti
folosindu-se de metodele medicinei contemporane.
Psihiatrul-psihoterapeut, actionand asupra vointei omului, asupra ratiunii si a emotiilor lui, il ajuta sa
invinga boala sau urmarile ei. El incearca sa indeparteze simptomele si sindroamele patologice manifestate
ca tulburari ale sistemului nervos central, cum ar fi depresia, anxietatea, astenia etc, aparute nu in urma
ispitei vrajmasului, ci din cauze biologice si ereditare. Dupa insanatosirea sa (cand aceasta este posibila),
omul se intoarce la starea normala. El poate privi cu luciditate viata si pe sine insusi, poate merge la biseri-
ca, se poate ruga, poate lucra spre binele familiei si al societatii.

Pe masura insanatosirii bolnavului, ponderea ajutorului psihiatric se va diminua, iar cea a ajutorului
duhovnicesc va creste. Bineinteles, cele spuse mai sus nu pot descrie decat schematic un domeniu atat de
complex cum este psihiatria pastorala.
In lucrarea indrumarii duhovnicesti a enoriasilor bolnavi psihic, preotul trebuie sa-si aduca aminte ca la
omul credincios boala se impleteste strans cu religiozitatea lui. Chiar daca sufletul este bolnav, el crede si
nazuieste catre Ziditor. In aceste cazuri tulburarile psihice au o serie de particularitati. De exemplu, in
vremea depresiilor, la bolnavi se observa adeseori urmatoarele semne: obsesia parasirii de catre Dumnezeu,
deznadajduirea de mantuire, descurajarea profunda. Daca aceasta stare sufleteasca tine mai mult de o
jumatate de luna, fara sa treaca dupa rugaciune si dupa Sfintele Taine, avem temei sa presupunem prezenta
unei boli psihice, si in atare situatii ajutorul psihiatrului este foarte potrivit. Sa mai dau un exemplu. In
psihiatrie exista un diagnostic, numit „[psihoza] religioasa“. El este pus pe baza datelor care atesta tulburari
specifice de gandire. Manifestarile [psihozei] religioase sunt diverse. In unele cazuri, ea arata ca un refuz al
obligatiilor sociale. In altele, se prezinta ca neglijare a igienei, postire si alte nevointe peste masura, fara
binecuvantarea duhovnicului etc. Starile acestea se deosebesc de inselare sau de ratacirea si lipsa de
experienta duhovniceasca si printr-o serie de alte manifestari, care le pun in aceeasi grupa cu alte boli
psihice.
Preotul trebuie sa-si dea seama unde este pacat si unde este boala. De asta depind numeroase particularitati
ale ingrijirii sufletului.
Din pacate, unii clerici si-au format parerea ca ajutorul psihiatric este lipsit de finalitate. Bolile sufletesti
sunt receptate de ei fie ca rezultat al lucrarii duhului rau, fie ca urmare a vatamarii sufletului de catre pacat.
Şi atat.
Experienta arata ca asemenea concluzii ale pastorilor nu imbunatatesc starea psihica a bolnavilor pastoriti.
Cateodata vezi cum unii dintre ei se chinuiesc, sufera de pe urma bolii, dar ocolesc de la o posta cabinetul
psihiatrului, chiar daca acesta este ortodox.

Inteleg ca psihiatria este vazuta intr-un mod aparte. Lumea isi aminteste vremurile recente, cand
conducatorii comunisti ai statului incercau sa foloseasca psihiatria ca instrument politic pentru inabusirea
libertatii de gandire. Asta s-a intamplat, nimic de zis. Vreau sa arat totusi, doua lucruri care, dupa parerea
mea, sunt indiscutabile.
Primul este prezenta bolilor sufletesti (psihice).

Al doilea este ca majoritatea colegilor mei se straduiesc sa-si indeplineasca cum se cuvine obligatiile
profesionale.

De altfel, legea privitoare la psihiatrie garanteaza libertatile religioase ale bolnavilor psihic. Chiar si
psihiatrii se schimba. Astazi intre ei se gasesc din ce in ce mai multi oameni credinciosi.

Odata a venit la consultatie o femeie bolnava, care vreme indelungata nu se putuse hotari daca este cazul sa
se adreseze unui psihiatru. Aceasta situatie a si facut-o sa-i scrie staretului arhimandrit Chiril (Pavlov) Unul
dintre cei mai cunoscuti Batrani ai Rusiei actuale, duhovnicul Sanctitatii Sale Alexie al II-lea (n. tr.)
.
Dupa spusele femeii, Parintele i-a raspuns:

„Va puteti adresa unui psihiatru, dar trebuie sa va rugati ca Domnul, daca este voia Lui cea sfanta, sa va
tamaduiasca boala prin medic“.

Ştiu ca si alti duhovnici cu experienta au binecuvantat tratamentul la psihiatru.

In incheierea acestui capitol, spre ilustrarea celor spuse cu privire la psihiatria pastorala, voi da un exemplu
din cartea lui D. E. Melehov „Psihiatria si problema vietii duhovnicesti“. Intr-unul din capitole, autorul
descrie boala lui Dostoievski si experienta caii lui duhovnicesti.
„Un exemplu foarte pilduitor pentru preot de epilepsie ereditara este reprezentat de boala lui F. M.
Dostoievski: genialul scriitor suferea de epilepsie de la varsta de 15 ani. Era vorba de o forma relativ
benigna ca evolutie de epilepsie mixta, cu rare crize si echivalente de criza. Multumita acestui fapt, el si-a
pastrat pana la sfarsitul vietii capacitatile creatoare, desi suferea de insemnate defecte ale memoriei. Boala
s-a acutizat in anii studentiei, apoi in perioada procesului, a condamnarii la moarte, a anilor de ocna si de
serviciu militar.
Sunt o greseala grosolana tentativele naive de a explica boala, de a deduce din boala conceptia despre lume
si creatia artistilor sau a oamenilor politici. F. M. Dostoievski a fost un scriitor genial nu multumita bolii, ci
in pofida ei. Fiind scriitor autobiografic, el a aratat in creatia sa toata diversitatea si caracterul
contradictoriu al manifestarilor si trairilor tipurilor dezechilibrate de personalitate umana.
 Totodata, ca om credincios, a carui credinta a trecut „prin tot cuptorul indoielilor”, a reflectat in diversitatea
eroilor sai si propriile tentative de a intelege sensul bolii sale, si experienta luptei cu boala… Printul
Maskin si Rogojin din „Idiotul”, chipul luminos, smerenia si credinta staretului Zosima si revolta lui Ivan
Karamazov, curatia lui Aliosa Karamazov si profunda monstruozitate morala („infernalitatea”) a lui Fiodor
Karamazov si a lui Smerdiakov, neinfranata stapanire a impulsurilor si afectelor in Dimitri, alternand cu
pocainta adanca, de setea izbavirii pe calea patimirilor s.a.m.d… El isi dadea seama de faptul ca este
prizonier al bolii sale, si se lupta cu aceasta. Dedublarea este nu numai soarta eroilor lui, dintre care multi
pier in lupta cu propriile dubluri. El constientiza si dedublarea din sine si, spre sfarsitul vietii, a tras con-
cluziile experientei sale de lupta cu ea…
Dar Dostoievski si-a pastrat pana la sfarsit puterile creatoare, atitudinea critica fata de boala, fata de
propriul caracter, si compasiunea vie fata de oameni. Dedublarea a fost tragedia geniului bolnav si a eroilor
lui. Insa el si-a pastrat, dupa cum scrie Strahov, „centrul duhovnicesc profund, care defineste intregul
continut al mintii si al creatiei“, din care iesea o energie ce vitaliza si transfigura toata creatia lui…
Pe baza acestui exemplu putem trasa, tragand linie si facand suma, atitudinea bolnavului credincios fata de
manifestarile bolii sale si liniile fundamentale de purtare ale preotului ingrijitor de suflete fata de
epileptici. Putem distinge doua indatoriri de baza ale preotului fata de bolnavi: 1) aceea de a-l indemna pe
bolnav sa se supuna examenului medical si, in caz de necesitate, unui tratament sistematic, si 2) aceea de a-
l ajuta pe bolnav sa se lupte cu boala, sa constientizeze in mod critic si sa biruie anomaliile sale de caracter
si de comportament. Medicul psihiatru il poate trata pe bolnav in perioadele de psihoza acuta, poate ajuta la
diminuarea frecventei crizelor de boala si, in masura posibilitatilor, la prevenirea recidivelor
acestora. Rolul duhovnicului este deosebit de insemnat pentru acesti bolnavi in perioadele dintre crize,
cand ei constientizeaza chinuitoarele contradictii dintre starile polare de excitatie si deprimare, de luciditate
si de manie oarba, de luminare si de intunecare a constiintei, dintre starile polare de bunavointa fata de
lume si oameni si de inraire mohorata, irascibilitate, banuiala fata de invataturile moralizatoare…
Comportamentul preotului este definit de indatorirea generala a pastoratiei: aceea de a ajuta omului sa afle
adancul pocaintei, sa refaca perceperea duhovniceasca corecta a vietii din sufletul omenesc, raportarea
corecta la propriul pacat si la propria demnitate nemuritoare de fiinta omeneasca, care este supusa unor
incercari atat de dramatice la bolnavi atunci cand dedublarea se manifesta la modul maximal”.

Profesorul D. E. Melehov indica in lucrarile sale ca motiv de a apela la competenta medicului urmatoarele
stari psihopatologice:

 crize isterice, epileptice si mixte

 scaderea continua a capacitatii de munca, astenia, reducerea progresiva a memoriei si a capacitatilor
intelectuale
 modificarea intensa si progresiva a trasaturilor fundamentale de caracter, nemotivata si independenta de
conditiile exterioare: dezvoltarea irascibilitatii, racelii, rautatii, cruzimii, anxietatii, instabilitatii
emotionale
 halucinatii vizuale, auditive, olfactive, tactile repetate, senzatii patologice ale pielii, senzatie de
electrocutare etc.
 stari profunde si persistente sau care recidiveaza frecvent de depresie, tristete insotita de deznadejde si mai
ales de ganduri suicidale, ori stare de veselie fara motiv insotita de activitate exacerbata si dezordonata, de
aflux necontrolat de idei si de supraevaluare a propriilor capacitati
 idei obsesive de necontrolat, aflux dezordonat de idei, pauze si intreruperi involuntare in procesul logic,
senzatii artificiale, „confectionate”, idei induse, care apar sub actiunea curentilor electrici, hipnozei,
undelor radio sau indracirii
 stari intense si repetate de „iluminare”, vedenii, glasuri ce nu vin din experienta de viata anterioara si sunt
straine de structura generala a personalitatii
 dominatia de neinvins a atractiilor biologice grosolane, a gandurilor hulitoare, straine de nucleul
fundamental al personalitatii, sentimentul persistent al parasirii de catre Dumnezeu, insotit de deznadejde
si de ganduri suicidale.
Cateva definitii
PSIHIATRIA – disciplina medicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor psihice
PSIHOTERAPIA – sistem de actiune terapeutica si psihologica asupra psihicului, iar prin psihic — asupra
organismului bolnavului

PSIHOLOGIA – stiinta ce studiaza legitatile dezvoltarii si functionarii psihicului ca forma aparte a

activitatii vitale

PSIHOLOGIA MEDICALĂ – stiinta ce studiaza particularitatile psihologice ale oamenilor care sufera de
diverse afectiuni si posibilitatile de a li se acorda asistenta psihologica

NARCOLOGIA — disciplina medicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul bolilor pe care le

produce dependenta de o serie de substante, cum ar fi alcoolul, diversele narcotice, tutunul etc.

NEUROLOGIA (neuropatologia) – stiinta medicala ce studiaza clinica, diagnosticarea si tratamentul

bolilor nervoase, cum ar fi urmarile traumelor coloanei vertebrale si creierului, afectiunile nervilor
periferici, atacurile vasculare cerebrale s.a.

(din: Dr. Dmitri Avdeev, Cand sufletul este bolnav, Editura Sophia, 2005)

COPIII INTRE FRICA SI ISPITA

In acest capitol sunt mai multe sfaturi si avertismente adresate parintilor care vor sa-si educe copii sanatosi
din punct de vedere spiritual. Numai o personalitate sanatoasa moral se poate impotrivi agresiunii societatii
contemporane: „Fumeaza, nu sunt tari!”, „Bea, este scump!”… „Omoara, sunt straini, nu sunt ai nostri!”
De aceea, avand in fata dilema educationala: „sa-l cresc cinstit sau bogat si de succes?”, multi parinti, satui
de macabrul televiziunilor si de foamea spirituala, cauta pentru copilul lor o soarta mai buna, o cale dreapta
si o orientare corecta.
In vacuumul spiritual, umplut de permisivitatea absoluta si uneori chiar de indracire, te poti sprijini doar pe
o spiritualitate autentica si pe setea de Lumina. Nu trebuie sa permitem ca fiul sau fiica noastra sa creasca
singur, ca o buruiana pe marginea drumului, fara sa inteleaga unde este Dumnezeu si unde este intunericul,
unde este binele si unde este raul. Altfel, el va creste devenind „buruiana” pentru batranetile parintilor. De
aceea, intai de toate, sa ne concentram in misiunea noastra de a nu permite pacatului sa intre in copiii
nostri si, ferindu-i de spini si palamida, sa construim in prunci acele caracteristici care sunt placute lui
Dumnezeu si care vor aduce folos societatii.
Pacatul nu necesita eforturi, de aceea sufletul slab se si deda influentelor negative. Exista multe variante ale
dezvoltarii inclinatiilor pacatoase, dar se poate urmari dinamica lor. Chiar si la un prunc se poate urmari,
spre exemplu, inclinatia spre iubirea de avutie. Astfel de copii au placerea de a detine, intai de toate,
jucariile si sa nu le imparta cu ceilalti copii, cu fratiorul sau surioara. Pe masura ce cresc, aceasta inclinatie
poate deveni la ei iubire de arginti.Adolescentii, mai ales cei din timpurile noastre „comerciale”, solicita de
la parinti bani, cadouri scumpe si multi chiar se supara daca dorintele nu le sunt satisfacute. In urma iubirii
de arginti vine si slava desarta. Aceasta patima pacatoasa are o multime de nuante si transformari; se
descopera in asociere cu hainele la moda, bijuteriile, cosmeticele. Dorinta de a placea celor din jur este, in
cazul acestei patimi, supradimensionata.
Se pot determina, in acelasi fel, si alte aspecte al slavei desarte: laudarosenia, iubirea de sine, mandria. In
urma acestor patimi apare si lacomia, adica imbuibarea, de la care provine orice fel de necuratie trupeasca.
„Tratarea” patimilor necesita insa autocunoastere, pocainta sincera si harul lui Dumnezeu.Copiii mici
trebuie imbisericiti, invatati cu rugaciunea si deasa impartasanie. Parintii trebuie sa tina minte ca evlavia lor
si sanatatea spirituala a copiilor se afla intr-o foarte stransa legatura.
Jucaria si functiile acesteia
Jucaria influenteaza foarte serios psihicul copilului si dezvoltarea personalitatii acestuia. Pentru el jucaria
este ceva viu si adevarat. Fiind pasionat de jucarie, copilul se identifica adesea cu aceasta, cu „trasaturile”
si cu esenta ascunsa a ei. Este periculos daca acest lucru se produce in jocul cu un erou negativ. Pericolul
consta in faptul ca tot ceea ce este pierdut, la joc, de catre copii, se regaseste reflectat in viata reala. Astfel,
daca cel mic se comporta uman, milostiv si cu grija in joaca, inseamna ca are in minte un model a ceea ce
trebuie sa faca. Si, dimpotriva, daca cel mic este agresiv, grosolan si dur, atunci un astfel de comportament
va fi transpus, cu siguranta, si in realitate.
Jucaria „programeaza” comportamentul copilului. De aceea este foarte important sa intelegem felul in care
aceasta actioneaza, ce fel de „program” are. In lume exista bine si rau, ideal si antiideal, iar jucaria poate fi
si o antijucarie.Jucariile-monstri, atat de iubite de multi copii, detin o putere distructiva. Acestea pot
provoca la copii disfunctii psihice. Specialistii considera ca jucaria este purtator de informatii pentru copii,
la fel ca ziarul sau Internetul pentru un adult.
Magazinele sunt pline de testoase Ninja, roboti transformeri si Batmani. Acesti eroi provoaca la copii
fantezii agresive, care sunt transpuse in realitate vizavi de cei mai slabi: animale sau copii.
S-ar parea ca jocurile de masa nu au nimic negativ. Vechile cuburi cu imagini din povesti, mozaicurile sau
constructoarele pentru copii, care si-au demonstrat, de-a lungul vremii, utilitatea, dezvoltand intelectul,
invatand copiii sa rabde si sa se miste, toate acestea nu mai sunt la fel. Uitati-va doar la denumirile
lor: „Piratii”, „Stapanul Universului”, „Cuceritorul”. Spre ce anume ii indreapta aceste jocuri pe copii?
Spre manifestarea mandriei si a slavei desarte. Povestile sunt inlocuite de lumea Fantasy,cu eroi
extraterestri si monstri. Acum sunt foarte populare jocurile de-a afacerile, de-a banii si bancile. Ce ii invata
acestea pe copii? Din pacate, le intarata dorinta de inavutire, minciuna si manipulare. Si inca un exemplu:
Jocul „Concurs de frumusete” – instructii pentru fetite cum sa se pregateasca pentru un astfel de
concurs. Jocul invata cum trebuie sa-ti arati corpul si cum sa lupti impotriva concurentelor. Iar mamele si
tatii cumpara aceste jocuri, dupa cum spun vanzatorii, cu mare ardoare.
Copiilor le place constructorul de tip „Lego”. Intr-adevar, acesta e o jucarie viu colorata si ecologica. Cu
ajutorul ei poti construi diferite peisaje sau scene. Dar ce fel de scene?„Catastrofe mondiale”,
„Extraterestri”, „Fantome”, „Razboinici galactici” – aceasta este tematica lor principala.
Exista jucarii bune si inteligente. Parintii trebuie sa le aleaga cu grija. Pentru copiii mai mari acum se pot
cumpara diferiti constructori de corabii, avioane sau barci. Pentru fetite se pot cumpara seturi de cusut
rochite la papusi, iar pentru baieti instrumente de teslar sau strungar. Acestea invata copiii sa fie
independenti, muncitori si grijulii fata de cei din jur.
Teleeducatii
In 2007 copiii cu varsta mai mica de 14 ani au savarsit 60 de mii de infractiuni. O astfel de crestere a
infractionalitatii a fost legata de multi cercetatori de transmisiunile televizate care contin modele de
comportament agresiv, criminal si antisocial. Acest lucru nu este de mirare. Mass-media este dotata
tehnologic pentru conducerea societatii. Aceasta actioneaza asupra sentimentelor oamenilor, formeaza
valori, gusturi si gandiri. In manualele de psihologie a mass-media sunt enumerate metodele principale de
actionare asupra omului: metode de comportament, fiziologice, schimbarea cadrelor.In practica aceste
metode se realizeaza perfect.
Ecranul formeaza astazi personalitatea, pentru care sunt caracteristice agresivitatea si insensibilitatea
emotionala. Televiziunea incurajeaza consumismul excesiv si comportamentul sexual denaturat. Oricat de
paradoxal ar parea, toate acestea se demonstreaza chiar si in desenele animate pentru copii, mai ales cele
produse in Occident.
Stiinta a colectat un intreg sistem de dovezi si fapte care vorbesc despre fenomenul invatarii sociale. In anii
’70 psihologul Canadian A. Banduar a cercetat conditiile in care se desfasoara aceasta invatare. „Un singur
model televizat se poate constitui in exemplu de urmat pentru milioane de oameni”, scria el in cartea sa,
bazandu-se pe cercetari de durata. Iata una dintre acestea. Doua grupuri de copii cu varsta cuprinsa intre
patru si sase ani au fost introduse in camere de joaca, fara adulti, dar cu supraveghere video. Unul din
grupuri a vazut un film agresiv. Dupa compararea inregistrarilor, in cadrul grupului care vazuse filmul au
fost enumerate de opt ori mai multe actiuni agresive. Iar copiii repetau replicile vazute, cu putin timp in
urma, pe micul ecran.
Sunt cunoscute multe cazuri, cand copiii comit infractiuni, imitand intru totul hainele si comportamentul
eroilor de la televizor sau Cinema. In 1993, un copil de cinci ani a dat foc patului cu o bricheta, dupa ce
urmarise unul din episoadele desenului „Beavis si Butthead”. Acolo, protagonistii – adolescenti, huligani -,
declara ca „focul este cool”! In 2004, niste tineri parinti din Moscova au observat ca fiul lor de sapte ani
copiaza intru totul protagonistii serialului „The Simpsons”. Tatal nici nu-si dadea seama ca in desenul care
se difuzeaza in miezul zilei poate fi ceva atat de daunator. Revoltat, acesta a dat in judecata canalul de
televiziune REN – tv. Toate concluziile expertilor au fost de partea tatalui si canalul de televiziune nu a mai
difuzat serialul.
In familiile contemporane copiii se uita des si mult la televizor. Televizorul devine aproape unicul
interlocutor si educator al copilului. Interesul copilului pentru „cutia vorbitoare” este explicabil. Stralucirea
ecranului, pe care omul o percepe inconstient, are un ritm definit. Acesta actioneaza hipnotic asupra
psihicului. Drept rezultat, micul omulet intra in transa si percepe fara critica tot ceea ce curge din
ecran. Productia cinematografica, adesea „sangeroasa”, in loc sa-l invete sa vorbeasca, il invata sa raga sau
sa se exprime prin interjectii.  Aceasta duce la incetinirea ritmului de dezvoltare psihica a tanarului
spectator. Drept rezultat, copiii nu pot asimila informatia auzita. Ei percep doar informatia vizuala, iar
cuvintele trec pe langa urechi. De aceea, in scoala, acesti „teleeducati” aproape ca nu percep ce spune
profesorul si invata cu greu materia. Dificultati apar la astfel de copii si in comunicarea lor cu cei de
aceeasi varsta.

(din: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010

Despre relatiile dintre soti

– „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru soti sa se abtina de la relatiile trupesti?” (Cristina A.)

–   In posturi, in zilele de miercuri, vineri si duminica. Sotii ortodocsi se abtin de la relatii atunci cand
copiii le sunt bolnavi sau cand intampina anumite greutati in familie. La fel, inainte de Sfanta
Impartasanie. Numai ca fiecare cuplu de casatoriti trebuie sa procedeze rational, cantarind foarte bine
circumstantele, fara ca cineva sa ia hotarari de unul singur.
–  „In Evanghelie nu se spune ca in timpul posturilor omul trebuie sa se abtina de la relatiile intime. De ce
trebuie sa ne abtinem totusi?” (Irina B.)

– Postul inseamna abtinere; abtinere de la placerile senzuale. De aceea, ar fi primitiv sa privim postul ca pe
un regim alimentar si, in rest, sa ne permitem orice altceva. Postul este abtinerea de la distractii,
posibilitatea unei concentrari aparte, stare de rugaciune deosebita. Postul este si refuzul unor activitati
distractive. Presupun ca astfel poate fi privita si abstinenta de la relatiile conjugale. Este important sa tinem
minte ca exista o masura a postului, si aceasta masura este definita de fiecare om in parte. De exemplu,
omul poate hotari sa nu bea si sa nu fumeze de dragul lui Hristos si, in acelasi timp, sa nu promita ca va
renunta la crenvursti cu omleta. Sigur ca Domnul va primi si un astfel de post. In cadrul postului exista si
inlesniri; de exemplu, pentru cei bolnavi. Daca omul nu poate rezista fara lactate, atunci macar sa nu
manance carne. Sau miercurea si vinerea, in timpul postului, sa nu manance nici chiar lactate.
–  „Cum se poate abtine de la relatiile intime o femeie al carei sot este necredincios?” (Aliona C.)

– Aceasta situatie este, din pacate, des intalnita. In acest caz este nevoie de un compromis sanatos, dar
acesta sa nu fie un compromis cu constiinta. Cel mai important, intr-o familie, este sa existe pace si
intelegere. A initia relatii incordate datorita temei postului nu este spre binele nimanui. Exista posibilitatea
ajungerii la o intelegere cu sotul privind abtinerea de la relatiile intime, macar in timpul pregatirii pentru
Sfanta Euharistie. Daca omul iubeste, fie el si neobisnuit cu Biserica, poate face sacrificii, in acest sens,
pentru sotia sa. Daca nu exista posibilitatea bunei intelegeri, atunci sotia trebuie sa lase de la sine si sa se
roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu
trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata.
–  „Oamenii credinciosi spun ca pana la casatorie tinerii nu trebuie sa aiba relatii intime. Dar daca dupa
casatorie realizeaza ca unul dintre ei nu poate avea relatii intime depline, ce-i de facut?” (Svetlana V.)

– Daca vorbim aici despre impotenta barbateasca, atunci problemele de acest gen, care sa nu poata fi
tratate, se intalnesc doar in 2-3% din cazuri. In 97-98% din cazuri aceste probleme sunt cauzate de
disfunctii nevrotice, care sunt reversibile, in principiu.Pentru inlaturarea acestora este posibil sa fie nevoie
de consultarea neuropatologului sau a urologului. Adesea, aceste probleme apar la inceputul casniciei, din
cauza emotiilor sau atunci cand oamenii dau o importanta mult prea mare acestor relatii. De obicei, toate
acestea se trateaza. Problemele de acest gen nu apar doar la barbati, ci si la femei. Daca omul are insa
probleme ireversibile, atunci nu inteleg de ce barbatul nu a anuntat-o despre acestea disfunctie pe aleasa
inimii sale. Intr-adevar, in unele cazuri, se poate pune si problema desfacerii casniciei. In orice caz, totul se
rezolva de la caz la caz. Am urmarit nu demult o emisiune foarte interesanta, in cadrul careia se povestea
despre oameni cu probleme mari in viata. S-a discutat cazul unui tanar care a avut un accident rutier in ziua
nuntii si a ajuns invalid. Sotia l-a parasit la o luna dupa nunta, iar el a inceput sa bea si a incercat sa-si puna
capat zilelor. Cu timpul insa a ajuns la credinta in Dumnezeu, a terminat facultatea si a devenit profesor. A
intalnit mai tarziu o fata care a trecut peste starea lui fizica si a acceptat sa-i fie sotie. Iata, astfel, un
exemplu de relatie care nu se bazeaza pe apropierea fizica, ci pe cea sufleteasca in primul rand.

PUTEREA RUGACIUNII MAMEI

A venit, nu demult, la mine o femeie de patruzeci si ceva de ani, care are un mare necaz: fiul ei se
drogheaza. Situatia este, in cazul ei, una tipica: fiul nu considera necesar sa mearga la medic, nu este
apropiat de Dumnezeu si de Biserica, comunica foarte putin cu mama si dispar diverse obiecte din
casa. Femeia era toata plansa, obositia, chinuita. La prima vedere, situatia pare fara iesire.
Cum sa incep discutia in acest caz? Un mare rugator rus, Sfantul Serafim de Sarov, spunea: „Dobandeste
duhul pacii si mii de oameni se vor mantui in jurul tau”. Noi nu tintim spre mii, bineinteles. In aceasta
situatie concreta cel mai important era ca fiul si cei ai casei sa dobandeasca pacea launtrica si
mantuirea. Am spus ca este foarte important ca ea sa se roage pentru fiul ei, sa-si reanalizeze viata, sa se
pregateasca de o spovedanie generala. Trebuie realizata o insanatosire spirituala a mediului copilului
bolnav. Cum se face aceasta? Se sfinteste casa, se face cununia cu sotul, daca aceasta nu s-a facut pana
acum si daca sotul este pregatit pentru Taina. Fiul trebuie pomenit la slujbe. Toate aceste medicamente
spirituale dau un rezultat simtitor.
I-am povestit femeii cazul unui medic, cunostinta de-a mea, care bea foarte mult si avea un mod de viata
dezlanat. Ce-i drept, cu toate acestea, el iubea bolnavii si se purta frumos cu ei. Probabil ca din acest motiv
s-a si milostivit Dumnezeu de el. Mama acestuia este o femeie profund credincioasa si numai ea stie cate
lacrimi a varsat, in rugaciuni la Dumnezeu, pentru fiul ei. Nu exista insa nici o speranta de indreptare,
familia medicului fiind pe punctul de destramare. Asadar acesta era intr-o stare grava si, de aceea, s-a
asezat pe canapeaua de la trieri, atunci cand a vazut icoana Maicii Domnului din calendar. Nu-mi pot
explica in ce fel a putut el sa se roage, avand in vedere starea sa, el, de fapt, nici nu stia rugaciuni, dar a
simtit clar cum „mizeria” i-a zburat din cap. Mi-a povestit ca dupa aceea nu s-a mai putut aseza pe acea
canapea. Acest om s-a schimbat intr-o clipa. A inceput sa creada si si-a dus si copiii la biserica. Sigur ca a
si incetat sa mai bea.
In Scriptura este scris: Daca vei spune acestui munte sa se mute, se va muta… atunci cand citim aceasta
avem indoieli, intrebandu-ne cum ar fi cu putinta una ca aceasta.Tocmai de aceea muntele nu se poate
misca, fiindca nu credem aceasta. Si Apostolul Petru, avand credinta, a mers pe apa. Indrazneste!, i-a spus
Domnul. Petru a intrat, dar, atunci cand s-a indoit, a inceput sa se afunde.La fel e si acest caz al colegului
meu, care ne invata ca nu trebuie sa disperam, ci sa credem. I-am spus femeii care venise la mine ca nu
exista vreun moment cand ea nu ar fi in Dumnezeu sau fara El. I-am aratat distanta dintre noi si am spus:
aici este Hristos, fiindca ma rugasem de dimineata, iar Hristos a spus: Unde sunt doi sau trei, adunati in
numele Meu, sunt si Eu cu ei. Si El vede si aude toate necazurile noastre. Daca nu schimba imediat
lucrurile din rau in bine, inseamna ca nu atunci este, pentru aceasta, Voia Sa cea sfanta. Dar e posibil ca
a doua zi, daca noi vom fi mai neprihaniti, pocaiti, daca ne vom mai ruga, lucrurile sa se schimbe. Vreau sa
vorbesc aici despre puterea rugaciunii de mama. Dupa cum se spune in popor: „Rugaciunea mamei te
scoate si de la fundul marii”.
Despre importanta rugaciunii materne si despre binecuvantarea acesteia am citit in amintirile Preasfintitului
Serghie (Sokolov), episcop de Novosibirsk si Berd, raposat acum. El descria rugaciunile pe care le facea
alaturi de mama sa. Atunci cand se incheiau rugaciunile, mama sa lua binecuvantare de la fiul ei, arhiereul.
El o binecuvanta, dupa care isi pleca capul, pentru ca mama sa-l insemneze cu semnul crucii pe fiul ei,
episcopul. Iata cat de importanta este binecuvantarea materna!
Luandu-mi ramas bun, i-am amintit femeii cuvintele Sfantului Apostol Pavel, din Epistola catre
Corinteni: Credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti.
Si aceasta se stie foarte bine din experienta. Vin cateodata oameni la mine la consultatie si situatia lor este
atat de grava, incat pare fara iesire. Dar, dupa o jumatate de an, intalnesti un astfel de om, care iti
povesteste cum s-a rezolvat situatia lui. Si toate acestea li se intampla intr-o maniera la care nici eu si nici
el nu ne-am gandit. Mila lui Dumnezeu este fara masura, iar daca El este implorat cu credinta, rugaciunea
materna va fi auzita neaparat.
(din: “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010)

 Traim impreuna fara sa fim casatoriti civil. Astfel, ne cercetam relatia, inainte de a o inregistra la Stat. Ce
este rau in acest lucru?” (Marina B.)

– Este foarte bine ca va cercetati sentimentele. Dar ce legatura are casatoria cuaceasta? Daca nu sunteti
siguri ca va veti casatori, atunci e mai bine sa traiti separat, fiindca incercarea sentimentelor nu presupune
neaparat si convietuirea. Atunci cand Domnul l-a creat pe Adam, El nu a creat mai multe Eve si nu a
spus: „Incearca, Adam, si vezi care ti se potriveste”. Domnul a creat o singura femeie si i-a binecuvantat pe
Adam si pe Eva la convietuire. Daca acest principiu se incalca, atunci oamenii pierd binecuvantarea lui
Dumnezeu. Pe deasupra, pentru femeie rolul de concubina, spre deosebire de cel de sotie, este injositor.
Daca un tanar nu este convins ca o iubeste pe fata cu care se intalneste, nu are dreptul sa se foloseasca de
tineretea, nurii si frumusetea ei. Domnul i-a creat pe oameni, barbati si femei, nu pentru ca ei sa se
„distreze”  fara nici o obligatie unul fata de celalalt.
Este important sa intelegem ca relatia de concubinaj este pagubitoare atat pentru sufletul barbatului, cat si
pentru cel al femeii. Rolul de concubina aseaza femeia intr-o situatie nefireasca. In primul rand, ea nu este
sigura de viitor. Si nu se stie care va fi rezultatul acestui „test”: va deveni ea oare sotie sau va ramane
singura, cu sufletul ranit si cu o experienta amara a unei false casnicii? Daca experimentul nu va reusi, nu
putem decat sa ne inchipuim cata suferinta, injosire si nedreptate va indura aceasta femeie. Si aceste lucruri
nu sunt fara repercusiuni pentru suflet. Astfel, femeile isi distrug in mod constient personalitatea. Drept
rezultat, avem de-a face cu barbati iresponsabili, infantili, rautaciosi, dar si cu femei agresive, puse pe
scandal si inraite.
Verificati stabilitatea relatiei dumneavoastra, dar nu treceti peste linia trasata de Dumnezeu, fiindca aceasta
este distructiv pentru personalitate. Pe o astfel de baza nu poate fi construita o familie.

– “De ce trebuie sa isi inregistreze relatia la Stat doi tineri care se iubesc? Oare poate influenta sentimentele
o stampila?” (Tatiana D.)

– Sigur ca influenteaza, si aceasta s-a verificat prin experienta multor generatii. Atata timp cat nu exista
acea stampila, voi nu sunteti sot si sotie; nu aveti obligatii si nici o responsabilitate unul fata de
celalalt. Relatia pluteste in aer si nu vreau sa amintesc aici despre responsabilitatea fata de Dumnezeu, ci
doar de responsabilitatea fata de societate. Astazi va iubiti, iar maine nu, si atunci va veti desparti. Avem o
multime de exemple in acest sens, in societate. Traind astfel, va furati singuri fericirea, fiindca aceasta nu
poate fi completa in afara familiei. Relatiile extraconjugale sunt pacatoase. Aceasta necuratie se
raspandeste apoi asupra intregii vieti, sub toate aspectele ei.
Si da, unul din felurile in care iti poti arata dragostea este acela de a inregistra relatia la Stat. A lua asupra
ta responsabilitatea pentru cel de aproape al tau si a declara acest lucru in fata tuturor este privit astazi, din
pacate, ca un act de eroism. Dar daca iubiti cu adevarat, atunci nici nu va veti gandi prea mult la stampila.
Asa ca este bine sa va cununati si sa traiti impreuna in bucurie.
– „Astazi nu este la moda si nici in conformitate cu contemporaneitatea sa-ti pastrezi curatia. Multe fete
sunt convinse ca au door doua cai: fie sa traiasca fara acte, fie sa ramana fete batrane.” (Natalia P.)

– Acest punct de vedere este fals. In primul rand, neprihanirea este un dar deosebit al lui Dumnezeu. Fata,
prin natura sa, este creata pentru a fi pazitoare a neprihanirii. Si aceasta calitate extraordinara trebuie
pasrtrata ca ochii din cap, fara a te deda minciunilor nerusinate.
Intr-adevar, astazi sa pastrezi curatia este greu. Mult mai usor este sa te dedai ispitei si sa faci
„experimente” care distrug personalitatea. Cuvantul „des-franare” provine de la „frana”, „in-franare”.
Uitati-va numai la cei care s-au hotarat sa traiasca fara acte. Sunt ei oare fericiti? Dupa cateva astfel de
„experimente” fetele isi pierd atitudinea sanatoasa fata de sine. Apare atunci complexul de om de calitate
inferioara. In urma unor astfel de insuccese mai poti oare incerca sa-i demonstrezi unei fete ca exista
posibilitatea intemeierii unei familii solide? Intr-adevar, putine fete isi mai pastreaza astazi curatia pana la
casatorie. Tocmai de aceea multe casatorii se si destrama. Omul contemporan alearga dupa placeri, fara sa
se gandeasca la faptul ca familia inseamna responsabilitati, cresterea de copii si intretinerea familiei.
Ceea ce se intampla astazi marturiseste doar despre degradarea societatii. Barbatii au o atitudine de
consumism fata de femei. Vinovate de aceasta sunteti chiar dumneavoastra, domnisoarelor, fiindca ati
alintat prea mult barbatii. O fata trebuie sa fie inaccesibila si atunci barbatul va da dovada de calitati
morale: barbatie, tarie de caracter, asiduitate, bunatate si tandrete. El va deveni cavaler, aparator al curatiei
si neprihanirii feminine. Astfel, barbatul va fi nevoit sa va cucereasca increderea si dragostea, manifestand
calitati de barbat adevarat, nu de afemeiat.
– „Prietena mea a fost de acord cu concubinajul, numai ca alesul ei nu-i propune sa se casatoreasca. Ce sfat
i se poate da in acest caz?” (Margareta N.)

– Daca tanarul nu cere in casatorie o fata, atunci ea va trebui sa aduca vorba despre aceasta. Sfatul meu este
urmatorul: sa prinda curaj si sa-i spuna calm ca il iubeste si ca vrea sa intemeieze o familie cu el. Trebuie
sa-i spuna ca ea a facut deja alegerea si ca asteapta ca el sa ia atitudine. Iar daca barbatul nu este gata sa
faca pasul spre casatorie, atunci sa traiasca separati.
Daca prietena dumneavoastra ii este, intr-adevar, draga si el o vede ca pe jumatatea lui, sotia, prietena, ma-
ma copiilor, atunci va spune ca este de acord sa mearga cat mai curand la starea civila. Nu are nici un rost
sa asculte argumentele acestuia impotriva casatoriei, fiindca orice negare a sa nu are cum sa fie
consistenta. Capacitatea feminina de a compatimi poate sa joace o festa intr-un astfel de caz. Fetele rabda si
trec cu vederea inactivitatea barbatilor, neputinta sau lipsa lor de dorinta infruntarea greutatilor.
Daca insa ea este pentru el doar o joaca, atunci pasul acesta serios nu va fi realizat si el va pleca si, cu cat
mai devreme se va intampla aceasta, cu atat va fi mai bine.
– „Sunt complexata. Am 21 de ani si multe dintre prietenele mele sunt deja casatorite, unele au si copii.
Eu sunt  virgina si mi se spune ca aceasta notiune este una invechita, iar daca ma voi pastra asa, nu ma voi
marita. Imi dau seama ca desfranarea este un pacat, dar ce-i de facut?” {Veronica J.)

– Nu va lasati manipulata. Ati spus foarte bine ca desfranarea este un pacat. Vom puncta si ca acesta este
un pacat de moarte, care duce sufletul in intunericul iadului.Doar pocainta adanca si indreptarea vietii
reunesc un astfel de suflet cu Dumnezeu si cu Sfanta Sa Biserica. Desfranarea il lipseste pe om de harul lui
Dumnezeu. Fiind lipsit de har, desfranatul se lipseste si de pacea sufleteasca. Astfel de oameni sunt
nevrotici si adesea nelinistiti. De aceea ei se si afla tot timpul in cautare de noi aventuri si placeri.
Desfranarea il lipseste pe om de posibilitatea de a iubi cu adevarat. De obicei, cei vinovati de acest pacat nu
pot sa intemeieze o familie stabila si nici sa educe copii sanatosi din punct de vedere moral. Cat despre
SIDA, bolile venerice, avorturi si infertilitate in cazul patimii amintite cred ca este de prisos sa mai vorbim.
Acum, sa ne intoarcem la prietenele dumneavoastra mai „avansate” in acest domeniu. Asa cum intunericul
nu se intelege cu lumina, la fel si fecioria pentru un desfranat este ca o admonestare, tulburandu-i
constiinta. De aceea, ele ar dori sa nu auda niciodata despre aceasta si  masoara totul cu masura lor.
Casatoria a fost creata de Dumnezeu, iar familia, gandita de El ca o mica Biserica.Fetele crestine
cuviincioase se rugau Domnului si Maicii Domnului pentru a li se darui un sot, se pastrau pentru acesta si
se infrumusetau prin modestie, neprihanire si smerenie,  acestea fiind zestrea lor. In vechime se
spunea: „Modestia este podoaba fetei” si de aceea familiile erau trainice.
– „Unele femei explica infertilitatea lor prin concubinajele pe care le-au avut inainte de casatorie. Se poate
face o astfel de conexiune?” (Inesa C.)

– Este greu sa dai un raspuns foarte sigur. Un cunoscut ginecolog ortodox din Moscova sustine ca schimbul
partenerilor nu ramane fara urmari pentru femeie. Cauzele infertilitatii sunt multe si putem vorbi atat de un
diagnostic medical, cat si de unul spiritual. Primul trebuie stabilit, in mod obligatoriu, de medici.
Din punct de vedere spiritual insa, convietuirea in afara casatoriei este un pacat, Si inca un pacat de
moarte. Aceasta este interzisa de Domnul. Dar Dumnezeu este milostiv si il iarta pe omul care cere iertare,
se pocaieste cu adevarat si isi schimba viata ulterioara, fara sa mai incalce legile morale”.
(din: Dr. Dmitri Avdeev, Ioana Besedina, “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului
ortodox”, Editura Sophia, 2010)
90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru
inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere este ucidere a omului de catre demon cu mainile
omului insusi”.

Depresia nevrotica
O parte insemnata a starilor depresive sunt urmare a felului pacatos de viata, urmare a actiunii distructive a
pacatului asupra sufletului omenesc. Aceste cuvinte sunt valabile in primul rand pentru depresiile
nevrotice, care, precum vom arata mai jos sunt inrudite cu patimile pacatoase ale intristarii si trandavirii.
In “Bazele conceptiei sociale a Bisericii Ortodoxe Ruse”, adoptate la Sinodul Arhieresc jubiliar (Moscova
13-16 august 2000) se spune printre altele:

”Biserica priveste bolile psihice ca pe una dintre manifestarile vatamarii generate de catre pacat a naturii
umane. Distingand in structura personalitatii nivelurile duhovnicesc, sufletesc si trupesc de organizare,
Sfintii Parinti faceau distinctie intre bolile dezvoltate de la natura si cele provocate de lucrarea demonica
sau de patimile care l-au inrobit pe om”.
Depresia nevrotica este la baza sa duhovniceasca o stare psihopatologica ce s-a dezvoltat in urma patimilor
trandavirii si intristarii, „care l-au inrobit pe om” — iar orice patima este „atatata” si mai mult de catre
draci, care afla in sanul lor adapost.
Stiinta cunoaste multe lucruri despre aparitia tulburarilor depresive, insa in mediul savant nu se accepta sa
se vorbeasca despre pacat, desi cauza multor forme de depresie este tocmai el, fapt despre care dau
marturie Sfintii Parinti intreaga experienta ascetica a Ortodoxiei.
Cu mult inainte de observatiile stiintifice psihiatrice privitoare la provenienta depresiei nevrotice, Sfintii
Parinti au descris foarte exact aceasta boala sufleteasca, numind-o „patimi pacatoase ale trandavirii si
intristarii” – asa incat in acest caz diagnosticului medical ii corespunde un „diagnostic” duhovnicesc.
Depresia este un semnal sui generis al sufletului, prin care acesta isi arata starea nenorocita – insa nu plans
petru pacate, ci chin al sufletului nepocait,caruia demonii ii soptesc: „Totul merge prost, n-ai de ce sa mai
tragi nadejde…”
Nevroza depresiva incepe cel mai adesea din pricina problemelor de viata. Dispozitia omului se
inrautateste, nimic nu-i mai aduce bucurie, totul il enerveaza; cade in posomorare, in intristare, tot ce il
inconjoara apare intr-o lumina intunecata. Foarte adesea stari de acest fel apar pentru ca „nu mi-a iesit in
viata cum am vrut: nu mi s-au infaptuit dorintele, a avut loc un anumit conflict, cineva m-a jignit”, s.a.m.d.
Nu orice intristare e insa pacatoasa. In zilele de amaraciune, in clipele de intristare omul devine „mort” fata
de multe miscari pacatoase ale sufletului sau. Iubirea de cinstiri, de bani, de placerile simturilor trec pe
planul al doilea in astfel de perioade ale vietii. La bucurie, omul uita de sine; la necaz isi intoarce gandurile,
vrand-nevrand, spre sine insusi, isi constientizeaza pacatosenia tot mai profund.
Daca aceasta nu se intampla, daca intristarea este „de dragul intristarii” iar pocaintei i se
substituie „autocanibalismul” nevrotic, care in afara de distrugere nu ofera sufletului nimic, este evident ca
a avut loc o falsificare. O astfel de intristare mincinoasa este patima pacatoasa.
Bineinteles ca minciuna, clevetirile josnice si jignirile nu aduc bucurie sufletului, dar daca omul este cu
desavarsire zdrobit de ele si ramane vreme indelungata intr-o dispozitie trista sau, mai mult, intr-o stare de
deznadejde, de pierdere deplina a stapanirii de sine, a nadejdii in mila lui Dumnezeu si a credintei in
sfintenia Purtarii de grija dumnezeiesti pentru om, aceasta nu mai este nicidecum o stare crestineasca a
sufletului, ci este deja pacat. In atare caz, si cel viclean atat asteapta, ca omul sa calce stramb si sa se arunce
in prapastia trairilor sufletesti apasatoare si a deznadejdii.
Intristarea este intotdeauna parere de rau (pentru ceea ce s-a pierdut, pentru ceea ce nu s-a implinit
(s.a.m.d.), iar trandavirea este precedata mai mereu de lenevie, nelucrare, iubire exagerata a confortului,
iubire de sine.
Sfantul Ierarh Ignatie (Briancianinov) defineste patimile pacatoase ale trandavirii si intristarii in urmatorul
mod:

INTRISTAREA = amaraciunea, mahnirea, curmarea nadejdii in Dumnezeu, indoirea de fagaduintele

dumnezeiesti, nemultumirea fata de Dumnezeu pentru cele ce se intampla, putinatatea de suflet,
nerabdarea, nemustrarea de sine, supararea tinuta impotriva aproapelui, cartirea, lepadarea de crucea
propriului destin, incercarea de a te cobori de pe ea.
TRANDAVIREA = lenevia la orice fapta buna si mai ales la rugaciune, parasirea pravilei bisericesti si a
celei de chilie, nepasarea, lipsa de evlavie, odihnirea peste masura prin somn, prin zacere si prin rasfatul de
tot felul, umblatul din loc in loc, grairea in desert, glumele desarte, purtarea profanatoare, uitarea propriilor
pacate, uitarea poruncilor lui Hristos, robirea de catre ganduri, lipsa fricii de Dumnezeu, impietrirea,
nesimtirea, deznadajduirea.
Dupa cum afirma Sfintii Parinti, intristarea vine atunci cand o patima nu s-a vazut satisfacuta: de pilda,
cand omul nu a primit suma de bani pe care o voia, cand simtamintele i-au fost respinse de aleasa inimii
lui, cand nu a fost avansat la serviciu de multa vreme s.a.m.d.

Patimile pacatoase sunt legate intre ele si se influenteaza intre ele. Astfel, trufia si slava desarta sunt
„sustinute” de lacomia pantecelui si de curvie, iar toate aceste patimi sunt in acelasi timp legate de iubirea
de bani. Rezultatele acestei “tovarasii” sunt: mania, intristarea, trandavirea — vorbind metaforic, sindromul
„corabiilor inecate”. Trandavirea, intristarea il pandesc pe cel ce n-a dobandit credinta tare in
Dumnezeu. Aceste patimi stapanesc adeseori in sufletul celor care, lepadand Cerescul, s-au lipit cu tarie de
pamantesc. Altfel spus, la temelia sa adanca depresia nevrotica este urmare a necredintei in mantuitoarea
Purtare de grija a lui Dumnezeu. In atare caz, necazurile si suferintele sunt pentru om ceva respingator,
absolut inutil. La drept vorbind, aceasta este urmarea logica a filosofiei hedonismului, a vietii „dupa
propriul plac”, spre care nazuiesc foarte multi oameni.
Preasfintitul Varnava (Beliaev) remarca pe aceasta tema:

„Exista in stiinta despre mantuire o lucrare care il duce pe om la Dumnezeu pe cea mai scurta cale. Este
vorba de intristarea pentru pacate, de intristarea dupa Dumnezeu… experienta si suflarea harului in inima
dau incredintarea ca rugaciunea cu lacrimi fierbinti de pocainta in singuratate este singurul mijloc de
mangaiere. Ce-i drept, la inceput se varsa lacrimi amare, corozive, dar mai apoi se simt usurare, bucurie,
luminare. Cu cat inainteaza omul mai mult pe calea mantuirii, cu atat i se salasluieste veselia mai mult in
suflet; plangi, curg lacrimile siroaie, dar in inima e tot mai senin si mai cald. Minunat lucru! Nepatrunsa
lucrare a harului!…
Exista insa si alt plans, si alta intristare. Impatimita modei plange fiindca nu are noua palarie de primavara
si ca i s-au demodat ghetele, ca „cutare” a inceput sa o curteze pe „cutare”, iar „cutare” e mai frumoasa ori
mai fericita decat ea; tanarul se intristeaza pentru putinatatea banilor de buzunar pe care ii poate cheltui
pentru placeri; sotia plange din orgoliu ranit pentru ca sotul o insala, iar sotul, la randul sau, pentru ca are
insuccese la serviciu; medicul, inginerul, avocatul – toti sunt nemultumiti pentru ca nu castiga destul, oricat
ar avea li se pare putin; comerciantul cade in deznadejde pentru o paguba suferita, si asa mai departe, si asa
mai departe. Toti plang si se intristeaza chiar cand traiesc in lux si in bogatie, dar lucruri stricacioase sunt
acestea pentru care ei se dau de ceasul mortii. Nu au ceva sau pierd ceva, si se intristeaza. Uneori de pe
urma acestei intristari se ofilesc, se imbolnavesc si chiar mor. Aceasta intristare este draceasca. Vrajmasul
neamului omenesc este cel care o insufla. Se chinuie, geme omenirea, incearca sa-si faca viata lipsita de
intristare, dar fara Dumnezeu nimic nu poate”.
In lucrarea sa fundamentala „Bazele artei sfinteniei”, episcopul Varnava a face o fina analiza duhovnicesc-
psihologica a temei abordate. Iata cateva extrase din aceasta lucrare.

“Dintre toate cele opt capetenii ale rautatii, duhul trandavirii e cel mai rau, zice Sfantul Ioan Scararul. Intr-
adevar, impotriva fiecarei patimi slujeste drept doctorie virtutea potrivnica ei (de pilda, impotriva lacomiei
pantecelui – infranarea, impotriva iubirii de avutii – neagonisirea, impotriva trufiei – smerenia s.a.m.d.),
dar impotriva trandavirii nu exista o astfel de virtrtute speciala. Iata de ce la Sfintii Parinti ea e numita
uneori „moarte atotpierzatoare”, intrucat cere puteri multe pentru a se tamadui si atrage dupa sine toate
pacatele si mii de rele,mergand la mireni pana la lepadarea insasi ideii de mantuire personala, iar la monahi
pana la dezbracarea mantiei si intoarcerea in lume. In schimb, nici una dintre patimi nu li aduce
nevoitorului atatea cununi ca trandavirea. Tocmai in lupta cu aceasta patima se cunoaste cum slujeste omul
lui Dumnezeu – fara fatarnicie sau cu lenevie si nepasare, si plata este pe masura.
Cand, unde si cum navaleste asupra omului duhul trandavirii?
Despre o anumita vreme a navalirii se poate vorbi numai in cazul monahilor-sihastri. Pe timpul vechilor
Parinti ai pustiei, vrajmasul ii ispitea de obicei in jurul amiezii, cand soarele se afla la zenit si din pricina
caldurii pe care incepea sa o respire pustia, era firesc ca mintea si trupul sa slabeasca. Mai ales dupa o
noapte fara somn, petrecuta la rugaciune. Iar pana la intarirea cu hrana mai era mult, pentru ca o gustau
numai spre seara, dupa apusul soarelui. Atunci, dracul aducea asupra lor trandavirea, teama ca ostenelile lor
sunt zadarnice, teama ca se vor imbolnavi si nu va fi cine sa-i ajute la batranete, sila fata de salasul lor, de
multa vreme inmiresmat cu rugaciunea, care, pasamite, n-ar mai aduce nici un folos. Tocmai de acest
demon il indeamna Domnul pe nevoitor sa nu se teama, graindu-i prin prorocul: Nu te vei teme de frica de
noapte, de sageata care zboara ziua si de dracul cel de miazazi (Ps. 90, 5-6). In ce-i priveste pe mirenii
pacatosi, care traiesc dupa voia lor si cum ii taie capul, care dorm bine, se imbuiba de dimineata si la
amiaza se intaresc iarasi cu hrana, dracul trandavirii navaleste asupra lor in diferite momente si in legatura
cu alte imprejurari. Exista insa cazuri cand dracul lucreaza cu aceeasi ravna si cu stricta „punctualitate” ca
si in cazul dinainte…
Odata ce a navalit asupra omului, dracul trandavirii isi intrebuinteaza toate mijloacele pentru a-l departa de
lucrarea cea buna, si merge in directiile aratate la inceputul acestui articol.

Intristarea
Ce este intristarea?
“Intristarea este piedica in calea a tot binele”, spune Sfantul Nil Sinaitul.
“Cand duhul rau al intristarii pune stapanire pe suflet” — citim descrierea lucrarii acestei patimi
la Cuviosul Serafim de Sarov, „atunci, umplandu-l de uscaciune si neplacere, nu-l lasa sa faca rugaciune cu
osardia cuvenita, il impiedica sa se indeletniceasca cu citirea Scripturilor cu luarea-aminte cuvenita, il
lipseste de blandete si de seninatate fata de frati si naste scarab fata de orice impreuna-vorbire: pentru ca
sufletul plin de intristare, facandu-se ca nebun si iesit din minti, nu poate nici sa primeasca linistit sfat bun,
nici sa raspunda cu blandete la intrebarile ce i se pun. El fuge de oameni ca de niste pricinuitori ai tulburarii
sale, si nu pricepe ca pricina suferintei e inlauntrul sau…”
De unde vine intristarea?
Intristarea este de obicei urmare a gandurilor manioase ori a nereusitei de a satisface o oarecare patima. Ca
atare, cel ce isi va birui poftele si patimile va izgoni pentru totdeauna din inima sa si intristarea. Astfel, cel
infranat nu se va intrista ca a ramas fara pranz, cel feciorelnic – ca nu i-a reusit fapta murdara la care se
gandise intr-o clipa de intunecare a mintii, cel nemanios – ca n-a avut prilejul sa se razbune, iar cel smerit
cugetator – de lipsirea de cinstiri din partea oamenilor. Cel neagonisitor nu se va amari nici daca ramane
fara ultima letcaie…
Cu oamenii patimasi se intampla insa ca intristarea vine asupra lor fara vreo pricina vazuta. Atunci,
zice Cuviosul Ioan Cassian,
“prin inraurirea subtire a vrajmasului suntem supusi unui asemenea necaz ca nu putem sa primim cu
obisnuita placere nici macar cercetarea (vizita) oamenilor la care tinem si a rudelor noastre, si orice ne-ar
spune acestia intr-o discutie cuviincioasa ni se pare ca vine la vremea nepotrivita si ca e de prisos...”
Totusi, aceasta dovedeste numai ca intristarea nu-si are intotdeauna pricinile in surseexterioare. Nu.
Inauntrul nostru, in adancul inimii, stau semintele ascunse ale patimilor, care, indata ce se revarsa asupra
sufletului ploaia ispitelor, dau indata mladite si roade. Ca atare, trebuie spus din nou ca daca am fi
nepatimasi nu doar pe dinafara, ci am avea adevarata liniste in suflet, nici un fel de uneltiri ale dracului
intristarii n-ar putea avea inraurire asupra noastra. Pamantul inimii, uscat de post, de privegheri si de
rugaciuni, n-ar putea sa mai primeasca semintele patimilor insuflate de catre draci.
De aici reiese ca nu trebuie sa fugim de oameni cu scopul de a evita intristarea. Ce-i drept, nu poate sa
scape de tulburare omul care traieste in lume si intra mereu in contact cu persoane care li sunt cu
desavarsire straine ca duh, stapanite nu doar de patimi, ci uneori chiar de dracii insisi. Dar gandul ca simpla
schimbare a locului aduce usurare este gresit. Schimband mediul, omul schimba doar pricinile care-i
starnesc patimile. Nu asta ii trebuie, ci rabdare si inca ceva, de care vom vorbi mai jos. Daca omul va avea
rabdare si, indeobste, curatia inimii va fi in stare sa spuna impreuna cu prorocul David: cu cei ce urau pacea
eram facator de pace (Ps. 119). Atunci se va impaca lesne nu doar cu oamenii, ci si cu fiarele salbatice, si
acelea il vor cinsti, dupa cuvantul Scripturii: fiarele cele salbatice vor avea pace cu tine (Iov 5, 23).

Ucigaşii întristării
S-a zis deja ca intristarea se hraneste pe socoteala existentei patimilor in om. Indeparteaza din tine
impatimirea de lucruri, de pofta, de lacomia pantecelui, si nici o intristare nu va mai fi vreodata in tine. Pot
fi aratate insa si mijloace pozitive, care taie din radacina aeeasta patima, in special rugaciunea,
milostenia si neagonisirea.
Omul sufera, se chinuie din pricina intristarii, sufletul lui tanjeste. Si iata ca se duce la doctor. Acesta ii
prescrie preparate care il calmeaza si il imbunatatesc dispozitia sufleteasca, usurandu-i in mod artificial
suferintele – dar tratamentul, dupa cum remarca pe buna dreptate medicul ortodox V. K. Neviarovici, in
multe cazuri nu vindeca deloc sufletul bolnav si prin el omul este doar indepartat de suferinte, care au mai
intotdeauna un sens terapeutic, din punct de vedere duhovnicesc. Subliniem ca aici este vorba despre
depresia nevrotica. In depresia endogena tactica este alta.
Forma nevrotica a tulburarilor depresive este legata in modul ce mai direct de starea morala a
omului. Desigur, eu, ca medic, usurez suferintele pacientilor prin medicamente, discutii si prin simpla
compasiune omeneasca — dar satisfactia la consult vine numai atunci cand convorbirea se poarta despre
suflet, despre credinta, despre pocainta. Cu acordul pacientului si la dorinta lui, incercam sa gasim
simptomelor bolii o apreciere de pe pozitii duhovnicesti.
Singura cale corecta spre vindecarea de nervozitate, de trandavire, de intristare si spre dobandirea pacii
sufletesti trece prin adevarata credinta ortodoxa, prin pocainta si prin indreptarea vietii dupa poruncile lui
Dumnezeu. Pentru om, principalul este sa inteleaga sursele pacatoase ale firii sale psihice, sa constientizeze
profund neputinta sa, sa urasca pacatele demonice ale trufiei, slavei desarte, maniei, trandavirii, minciunii,
curviei si sa doreasca sa se schimbe, sa se intoarca spre Domnul cu nefatarnicie si pocainta.
Adevarata cauza a tulburarilor depresive consta de regula in pacatele savarsite de catre om. Sfintii Parinti
considerau ca la baza tuturor suferintelor sufletesti sta trufia. Ca atare, pentru a scapa de depresia nevrotica,
omul trebuie sa se straduie pentru dobandirea smereniei. Nivelul ridicat de pretentii care nu se infaptuiesc
in viata, conflictul intre dorinta si realitate lasa totdeauna in suflet simtamantul frustrarii, intristarii,
amaraciunii, supararii. Absolut indispensabil pentru fiecare crestin este mersul la slujbe, mai ales in zilele
de duminica si de praznic, precum si participarea la Tainele Bisericii. In rugaciunea pe care preotul o
citeste inainte de spovedanie exista cuvintele acestea: De vreme ce ai venit la doctor, sa nu te intorci
nevindecat. De Sfintele Taine trebuie sa ne apropiem cu frangere de inima, cu credinta adanca si cu nadejde
in mila lui Dumnezeu.
Trebuie neaparat ca omul sa citeasca Sfanta Scriptura, mai ales Evangheliile, si sa implineasca poruncile lui
Hristos, ce sunt cuprinse acolo. Un ajutor pe nepretuit il ofera literatura patristica. O mare bucurie aduc
crestinului faptelor bune, grija pentru aproapele.
Sa pastram in inimile noastre minunatele si marile cuvinte ale Sfantului Apostol Pavel: Pururea bucurati-
va, neincetat rugati-va. Intru toate multumiti, caci aceasta este voia lui Dumnezeu intru Hristos Iisus pentru
voi (Tes 5, 16).

Pacatul sinuciderii
La sfarsitul capitolului despre depresia nevrotica este potrivit sa vorbim despre greul pacat al
sinuciderii, pentru ca tocmai trandavirea si deznadejdea sunt premergatorii acestui pacat cumplit. Care sunt
cauzele sinuciderilor? Punctul de vedere al medicilor este urmatorul: majoritatea covarsitoare a
sinucigasilor sunt sanatosi din punct de vedere psihic. Sinuciderea este o criza a personalitatii. Factorii
sociali nu au aici nici o insemnatate hotaratoare: este vorba de o problema spirituala. Arhiepiscopul Ioan
Sahovskoi scrie:
„Sarmani patimitori, sinucigasilor!.. Voi n-ati primit rascumpararea prin scurtele suferinte curatitoare de pe
pamant, suferinte dulci pentru cel care le imbratiseaza – o, mult mai dulci decat placerile nalucite de dorul
carora ati murit. Da, statea in puterea voastra ceea ce v-a soptit puterea raului, care atunci n-avea nici o
stapanire asupra-va, dar tot in puterea voastra statea si sa nu faceti asta. In puterea voastra statea sa stiti ca
Dumnezeu exista, ca El nu-i doar expresia cea mai inalta a Dreptatii mai presus de intelegerea noastra, ci
chiar mult mai mai mult decat toate aceste firave conceptii omenesti. In puterea voastra statea sa intelegeti
ca Dumnezeu nu poate sa dea Cruce si sa nu dea puteri, ca in puterea voastra statea sa va intoarceti la
Dumnezeu, sa va mantuiti prin chemarea (nemincinoasa) a Numelui Sau…”
Inainte de sinucidere, sinucigasii nu stiu deloc ca in preajma lor sta duhul rau, nespus de scarbavnic, care-l
sileste sa isi ucida trupul, sa sfarme pretiosul „vas de lut”, care pazeste sufletul pana la soroacele hotarnicite
de Dumnezeu. Si sfatuieste acest duh, si indeamna, si staruie, si sileste, si-l inspaimanteaza cu toate
spaimele, doar-doar va apasa omul pe tragaci sau va sari pe fereastra, fugind de viata, de chinul sau cel
nesuferit… Omul nici nu gandeste ca „chinul nesuferit” nu este de la viata, ci de la cel de unde: vin si toate
gandurile care „dau temei” uciderii de sine. Omul crede ca el le cugeta pe toate, si ajunge la concluzia
sinucigasa — dar nu cugeta el deloc, ci prin gandurile lui vorbeste cel pe care Domnul l-a numit ucigas de
oameni dintru inceput…
Omul nu face altceva decat sa-si dea in mod inconstient acordul la propunerea diavolului, sa ia asupra sa,
fara sa vada asta, pacatul diavolui lui, sa se uneasca cu pacatul si cu diavolul… Un singur cuvant de
rugaciune cu pocainta, un singur semn al mantuitoarei Cruci, facut macar in gand, si o singura privire cu
credinta catre ea — si paienjenisul raului este rupt, omul este mantuit prin puterea lui Dumnezeu de pieirea
sa… Doar o scanteie mica de credinta vie si de credinciosie fata de Dumnezeu – si omul e izbavit!
Dar nu toti oamenii care s-au izbavit uciderea de sine sau de un alt pacat pricep ca in preajma lor statea sau
poate ca sta inca ori se apropie de el cateodata) scarbosul duh rau, fiinta pe care o descopera doar
sensibilitatea duhovniceasca si luarea-aminte duhovniceasca ascutita! Nici pe departe nu-si dau seama toti
oamenii (fie crestini) de lucrarile si manifestarile duhurilor rele, despre care cu atata putere si limpezime
uimitoare vorbeste cuvantul lui Dumnezeu. 90% din sinucigasi fac ultimul lor pas sub inraurirea
nemijlocita a duhurilor ucigase de oameni dintru inceput (In. 8,44). Si propriu-zis, mai fiecare sinucidere
este ucidere a omului de catre demon cu mainile omului insusi.

Autoasistenta duhovniceasca
Foarte importanta este pentru autoasistenta psihologica aprecierea corecta de catre bolnav a pricinilor
propiiilor caderi (dupa W.K.Neviarovici). Adeseori ne straduim sa ne indreptatim si sa cautam tapi
ispasitori in alti oameni sau in circumstantele exterioare. Intelepciunea Sfintilor Parinti invata sa nu ne
ocupam niciodata cuindreptatirea de sine, fiindca omul este din firea sa cazuta iubitor de sine siintotdeauna
va afla mijlocul de a „stramba”, pentru a-si dovedi nevinovatia, adevarata stare de fapt (de pilda: „ce-i
drept, m-am infierbantat si am fost magar, da’ sunt si eu om, si el ar fi trebuit sa…” s.a.m.d.,
autoconvingandu-se tot mai mult de vinovatia celuilalt si indreptatindu-se pe sine).
In locul indreptatirii de sine e mai corect sa ne autoinvinuim, sa incercam cu sinceritate a intelege cauzele
caderii, care se ascund de obicei in iubirea de sine, in slava desarta si mai , ales in mandrie. „Unde are loc
caderea, mai inainte s-a salasluit trufia, fiindca si trufia este inainte-vestitoarea caderii” .
Alta metoda psihologica eficace este rationalizarea. In primul rand, omul trebuie sa se linisteasca, sa se
roage, apoi sa ia o foaie alba de hartie, un stilou si sa analizeze cu atentie, luciditate, situatia
dificila, conflictuala ce a luat nastere, sa noteze punct cu punct principalele cauze ale conflictului si
posibilele cai de rezolvare a lui, sa cantareasca toate „pro”-urile si “contra”-urile, sa intrevada nevoile si
anxietatile tuturor celor implicati in situatie si sa gaseasca argumente clare in folosul rabdarii, stapanirii de
sine, smereniei. Pe parcurs pot fi observate circumstantele nebagate de seama mai inainte , nuante
psihologice esentiale. Etapa finala a rationalizarii trebuie sa fie luarea unei anume hotarari, deoarece cu cat
va dura mai mult atitudinea nehotarata, ambigua fata de conflict, cu atat mai dificila va fi rezolvarea lui si
ca atare cu atat va fi mai greu de restabilit echilibrul sufletesc.Vrasmasul mantuirii noastre incearca
todeauna sa ne lipseasca de pacea sufleteasca si ne bage in ceata, sa ne incline spre trandavire. Sa ne
amintim lucrul acesta si sa avem trezvie, luciditate duhovniceasca.
Prevederea. In pofida varietatii evenimentelor din viata omului, multe din ele se repeta, reprezentand un
anumit „cliseu”. Din experienta aflam ca ne putem „poticni”, ne putem pierde pacea sufleteasca sau putem
cadea in pacat in mod regulat, in anumite situatii ce se repeta. Ca atare, trebuie sa ne pregatim din timp
pentru situatiile dificile, pentru intalnirile si convorbirile importante, pentru pasii de mare insemnatate.
Bineinteles, este cu neputinta sa iei totul in calcul, dar multe lucruri pot fi prevazute. Pregatirea nu trebuie
facuta insa numai prin cugetare, ci si prin rugaciune, prin discutia cu duhovnicul, prin sfatul si
binecuvantarea lui. Sfantul Ierarh Teofan Zavoratul sfatuieste:
„Dimineata, dupa rugaciune, sezi si socoate ce trebuie sa faci de-a lungul zilei,unde trebuie sa mergi, cu ce
si cu cine ai a te intilni, si hotaraste dinainte ce si unde sa gandesti, ce sa spui, in ce stare sa-ti pui sufletul si
trupul si asa mai departe. Asta inseamna ca adevaratul crestin trebuie sa aiba stapanire de sine, sa
controleze toate miscarile sufletului sau, nu sa le ingaduie a lua nastere de la sine, fara stiinta lui. Si trebuie
sa fie stapan peste tot ce se intampla inauntrul sau, stapan al puterilor sale”.
Deconectarea. Este o metoda simpla si eficace. Cine nu stie cat de placut este sa te plimbi pe o cararuie de
padure si sa asculti cantarea pasarilor, sa privesti florile de prin pajisti… Unuia ii aduce bucurie munca pe
langa casuta de la tara, altuia intalnirea cu prietenii si seara petrecuta intr-o companie folositoare pentru
suflet s.a.m.d. Stiinta de a te odihni cu folos pentru suflet e o intelepciunc care merita eforturile cheltuite
pentru insusirea ei.
Insingurarea si linistea. Fiecare dintre noi are neaparat nevoie sa se insingureze din cand in cand (macar
pentru o jumatate de ora), sa stea in tacere, sa-si puni gandurile in ordine, sa se roage in tihna, sa se
deconecteze de grijile zilnice, sa fie singur cu Dumnezeu si cu sine insusi.
Este bine ca intr-un atare context sa te plimbi cu rugaciunea pe buze si cu pacea in inimi, sa faci lucru de
mana ori sa citesti.

Rabdarea ispitelor. In practica am reusit, cu adevarul lui Dumnezeu, sa aduc mingaiere bolnavului in
urmatorul mod: i-am propus sa-si inchipuie ca se afla in ultima zi a vieii pamantesti si sa isi aprecieze
suferintele din acest punct de vedere. Adeseori sfatul acesta s-a dovedit folositor.
„Fara necazuri nu este mantuire”, spunea Cuviosul Serafim, iar Cuviosul Simeon Noul Teolog ne invata
astfel:

„Haina patata de murdarie si spurcata cu totul de oarecare necuratie nu se poate curati daca nu-i spalata in
apa si frecata indelung: nici haina sufletului, spurcata cu tina si cu noroiul patimilor pacatoase, nu poate fi
spalata decat prin multe lacrimi si prin rabdarea ispitelor si necazurilor”.
Dupa spusele Sfantului Ioan Gura de Aur, pentru crestin este important sa inteleaga urmatoarele: 1) trebuie
sa nu pacatuiasca; 2) daca a pacatuit, sa se pocaiasca; 3) cine nu se pocaieste cum trebuie, are de rabdat
necazurile ce o sa vina asupra lui.

„Ispitele si necazurile se trimit de Sus omului pentru folosul lui: sufletul educat prin ele devine puternic,
scump inaintea Domnului sau. Daca el va rabda totul pana la sfarsit intru nadejdea in Dumnezeu, este cu
neputinta sa se lipseasca de bunatatile fagaduite de Duhul Sfint si de slobozirea desavarsita de patimi.
Daca vor rabda pana la capat feluritele necazuri (vadite, facute de catre oameni, sau tainice, de la rascoala
in minte a gandurilor netrebnice) sau boli trupesti, sufletele se vor invrednici de aceleasi cununi cu
mucenicii si de aceeasi indraznire cu ei”. (Sfantul Ierarh Ignatie Briancianinov)

Reteta duhovniceasca a Sfantului Ierarh Ignatie (Briancianinov)

“Va trimit o reteta duhovniceasca si va sfatuiesc sa folositi doctoria propusa de cateva ori pe zi, mai ales in
clipele de mare suferinta, atat a sufletului, cat si a trupului. Nu vor intarzia sa se arate puterea si vindecarea
ascunse in doctorie, care la aratare e cat se poate de smerita. Insingurandu-va, rostiti fara graba, in asa fel
incat sa va auziti glasul, inchizandu-va mintea in cuvinte (asa sfatuieste Sfantul Ioan Scararul),
urmatoarele:
„Slava Tie, Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele
primesc; pomeneste-ma intru Imparatia Ta!”
Rugaciunea trebuie rostita cat se poate de rar. Dupa ce ati spus-o o data, odihniti-va putin. Apoi spuneti-o
din nou si iarasi odihniti-va. Continuati sa va rugati cinci sau zece minute, pana ce va veti simti sufletul
linistit si mangaiat. Pricina linistirii si mangaierii e limpede: harul si puterea lui Dumnezeu se cuprind in
slavoslovirea lui Dumnezeu, nu in grairea impodobita si multa. Iar slavoslovirea si multumirea sunt lucrari
predanisite noua de Insusi Dumnezeu, nicidecum nascocire omeneasca. Apostolul porunceste din partea lui
Dumnezeu sa facem aceasta lucrare (v. 1 Tes. 5, 18)”.

Recomandari suplimentare in privinta depresiei nevrotice

Fitototerapia, adica utilizarea in scopuri terapeutice a plantelor medicinale, este un bun auxiliar.Vom
remarca, totusi, ca ea nu inlatura cauzele aparitiei starilor nevrotice si reprezinta numai un bun tratament
simptomatic (care inlatura simptomele). In mod traditional se utilizeaza radacina de Valeriana, menta
(frunze), hameiul (inflorescence), talpa-gastei, musetelul, fructele de chimen, sunatoarea s.a. Au o influenta
benefica asupra sistemului nervos stafidele, caisele uscate, mierea.
Nu este de prisos sa amintim si de folosul calirii organismului. Un rol de nu putina insemnatate il
joaca efortul fizic potrivit cu puterile fiecaruia, mai ales la persoanele tinere. Trupul neostenit tulbura
sufletul prin irascibilitate si ganduri murdare.
In tulburarile de somn: se pun doua lingurite cu inflorescence de hamei la un pahar de apa clocotita, se lasa
4 ore, se strecoara, se bea paharul inainte de culcare. Inainte de somn trebuie unse tamplele cu ulei de
lavanda sau turnate 1-2 picaturide ulei de lavanda pe o bucatica de zahar, iar aceasta sa fie supta. La capul
patului este util sa fixati un saculet din panza cu radacini uscate de Valeriana. Exista observatii conform
carora asternuturile de culori inchise ajuta la linistirea sistemului nervos.

Daca depresia nu da deloc semne de disparitie, trebuie sa se faca apel la asistenta medicului.

(din: Dr. Dimitri Avdeev, “Depresia ca patima si ca boala”, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, Bucuresti,
2005)