FIŞA DE DOCUMENTARE

TRANSFORMATORUL DE CURENT
Transformatoarele de curent (fig. 5) fac parte din categoria transformatoarelor de măsură şi
îndeplinesc următoarele funcţii în instalaţiile electroenergetice:
- reduc curenţii la valori convenabile alimentării aparatelor de măsurat, releelor de protecţie şi
dispozitivelor de automatizare: 5A sau 1A;
- izolează galvanic aparatele de măsură, releele de protecţie şi dispozitivele de automatizare faţă
de tensiunea înaltă din circuitele primare şi au secundarul legat la pământ, protejând personalul
de exploatare faţă de instalaţiile de înaltă tensiune;
- prin anumite scheme de conexiuni se pot depista anumite tipuri de defecte (de exemplu prin
conectarea în paralel a înfăşurărilor secundare ale transformatoarelor de curent de pe cele trei
faze se obţine componenta homopolară de curent care evidenţiază o punere la pământ a unei
faze).

Tipuri constructive:

d
Fig. 5 Tipuri constructive de transformatoare de curent : a – transformatoare de curent pentru
instalaţii de joasă şi medie tensiune; b – transformator 1200 A; c – transformator pentru reţele
de înaltă tensiune 24 kV / 1200 A, d – tip cleşte

Solutia se aplica la tensiuni inalte, de obicei la statiile exterioare (110, 220, 400 KV etc.)
unde izolatoarele sunt mai scumpe. Pentru izolatia infasurarilor se poate folosi portelan, rasina,
ulei mineral sau bachelita.
În funcţie de caracteristicile lor constructive, transformatoarele de curent de fabricaţie
românească, se notează de obicei cu patru simboluri literele având semnificaţia de mai jos:
C – transformator de curent
I – pentru montaj interior
E – pentru montaj exterior
P – cu izolaţie de porţelan
R – cu izolaţie de răşină
U – cu izolaţie de ulei
B – cu izolaţie de bachelită
S – tip suport
T – de trecere
H – pentru componentă homopolară
TF – pentru montaj în interiorul transformatoarelor de forţă.

Ex: CIRT = transformator de curent, in montaj interior, cu izolatie de rasina, de tip trecere

Funcţionarea transformatoarelor de curent.

Funcţionarea transformatorului de curent se bazează pe fenomenul de inducţie
electromagnetică. Fluxul magnetic variabil produs de curentul alternativ I din primar, induce în
înfăşurarea secundară o tensiune electromotoare. Aceasta determină circulaţia unui curent
sencundar i.
Dacă se neglijează curentul de magnetizare, se poate scrie:

I = nTC i

Deci raportul de transformare se poate scrie:

I n
nTC = =
i N

I = intesitatea curentului din primarul TC (I1)

i = intensitatea curentului din secundarul TC (I2)

N = nr de spire ale primarului (N1)

n = nr de spire ale secundarului (N2)

N2 mai mare decat N1

Deoarece curentul primar este mult mai mare decât cel secundar, rezultă că şi numărul de
spire a înfăşurării secundare este mult mai mare decâr a înfăşurării primare.
Şi la transformatorul de curent apar cele două regimuri limită: de funcţionare în gol şi în
scurtcircuit. Deoarece impedanţa circuitului secundar este foarte mică (1 - 2) rezultând din
însumarea bobinelor de curent ale releelor sau aparatelor de măsurat, se poate considera că
regimul de scurtcircuit reprezintă un regim normal,curentul de magnetizare fiind practic
neglijabil.
Dimpotrivă, la funcţionarea în gol, cu înfăşurarea secundară deschisă, curetul secundar i
este nul şi I=I0.. Aşadar curentul din primar devine în întregime curent de magnetizare, ceea ce
are ca efect apariţia unui flux magnetic exagerat de mare. Consecinţele acestui flux magnetic
sunt:
 o Miezul magnetic se încălzeşte foarte mult datorită creşterii pierderilor prin histerezis
magnetic şi prin curenţi turbionari, producându-se „arderea fierului”;
o În secundarul transformatorului se induc tensiuni periculor de mari, de ordinul miilor de
volţi, care pun în pericol aparatele şi viaţa personalului de exploatare.

Va rezulta că secundarul transformatoarelor de curent nu trebuie lăsat în gol nici măcar un

scurt interval de timp, cât se înlocuieşte un aparat cu altul, fiind necesară scurtcircuitarea
bornelor înfăşurării secundare cu o punte (figura 7).
Pentru legarea corectă a transformatoarelor de curent între ele sau în circuitele
wattmetrelor, ale contoarelor de energie sau ale releelor direcţionale, bornele înfăşurărilor
primară şi secundară sunt marcate după anumita regului, cu literele: K – începutul înfăşurării
primară, L – sfârşitul înfăşurării primare, k – începutul secundarului, l – sfârşitul secundarului.
Se mai folosesc literele P1, P2 şi S1, S2 sau L1, L2 şi l1, l2.
Schema electrice:

Fig. 7. Înlocuirea aparatelor în funcţionarea transformatoarelor de curent.

În cazul în care transformatorul de curent are mai multe înfăşurări secundare, înaintea literelor
respective sunt scrise cifrele 1.....4 în funcţie de numărul înfăşurărilor. Începutul înfăşurării se
numeşte bornă polarizată şi se notează cu *. La aparatele la care nu se cunosc bornele polarizate,
acestea pot fi determinate cu un montaj ca cel din figura 8, folosind o sursă de tensiune continuă
E, un întreruptor T şi un galvanometru G. Aplicând brusc curentul continuu prin închiderea
ăntreruptorului T, astfel ca curentul să intre prin borna K, borna corespunzătoare k va fi aceea
pentru care acul galvanometrului va devia la dreapta dacă borna de „” a aparatului va fi legată
la borna secundară respectivă.

Mărimi caracteristice.
Transformatoarele de curent au următoarele mărimi caracteristice pe baza cărora sunt
definite:
a). Tensiunea nominală. În ţara noastră se construiesc transformatoare de curent pentru: 10 KV,
20, 35, 110, 220, 400 KV.
b). Curentul nominal primar poate fi: 50, 100, 200, 300, 400, 500, 600, 800, 1000, 1250,
1500, ..., 6000 A.
c). Curentul nominal secundar. Acest parametru are valoarea standardizată de 5 A pentru
tensiuni de până la 110 KV inclusiv şi 1A pentru tensiuni nominale peste 110 KV.
d). Numărul înfăşurărilor secundare este de două, trei sau patru bobinate pe tot atâtea miezuri
magnetice individuale .
e). Raportul de transformare nominal este raportul curenţilor nominali din înfăşurarea primară şi
secundară şi este dat de relaţia:
I
nTCn = n
in
Odată cu evidenţierea raportului de transformare se evidenţiază şi numărul înfăşurărilor
secundare. De exemplu CESU 220KV – 4x300/5 A sau CESU 220 KV – 300/5/5/5/5 A.
f). Eroarea de curent reprezintă eroarea de transformare a valorilor efective ale curenţilor
primar şi secundar, fiind dată de relaţia:
nTCn −nTC
ε I %= 100
nTCn

unde nTC este raportul real de transformare.

Eroarea de curent admisă în condiţii nominale de funcţionare adică la sarcină nominală,

până la limita superioară a domeniului de măsurare poartă numele de clasă de precizie. Valorile
standardizate ale clasei de precizie sunt: 0,1; 0,2; 0,5; 1; 3; 5; 10.

g). Caracteristica de supracurent. În domeniul supracurenţilor adică a curenţilor care depăşesc

valoarea nominală, caracteristicile de funcţionare a unui transformator sunt cel mai bine ilustrate
de curba care reprezintă variaţia curentului secundar i în funcţie de raportul dintre curentul
primar real I şi curentul primar nominal In). Această curbă are aceeaşi formă ca şi caracteristica
de magnetizare B = f(H) şi se numeşte caracteristica de supracurent, fiind valabilă pentru o
anumită sarcină secundară. Un transformator ar trebui să aibă această caracteristică o dreaptă
care să treacă prin originea axelor.
În realitate se obţine curba ce evidenţiază fenomenul de saturaţie a miezului magnetic.
Această abatere nu reprezintă altceva decât eroarea de curent definită la punctul f) şi care creşte
brusc în zona de saturaţie a miezului transformatorului.

h). Eroarea de unghi di care reprezintă defazajul dintre curentul primar şi curentul secundar,
sensul acestora fiind astfel ales încât acest unghi să fie nul pentru un transformator ideal; eroarea
de unghi se consideră pozitivă dacă vectorul curentului secundar este defazat înainte;

Fig. 10 Eroarea de unghi a transformatorului de curent

i). Coeficientul de saturaţie. Valoarea maximă a raportului I/In pentru care transformatorul
respectă limitele privind eroarea compusă se numeşte coeficient de saturaţie sau factor limită de
precizie şi se notează cu n:
 I max
n= → ε C ≤ε C max
In (8)

Valorile normate ale coeficienţilor de saturaţie sunt: 5, 10, 15, 20 şi 30.

Transformatoarele de măsură pentru protecţie se realizează pentru n=10.....30 şi clase de
precizie 5P sau 10P.