CAPITOLUL 3

TRANSFORMATOARE DE MĂSURĂ ÎN INSTALAŢIILE DE

PROTECŢII PRIN RELEE

3.1. SCOPUL ŞI IMPORTANŢA TRANSFORMATOARELOR DE

MĂSURĂ

Pentru supravegherea funcţionării unei instalaţii electrice este necesar să se

poată controla oricare din parametrii caracteristici: tensiunea, curentul, puterea,
impedanţa, frecvenţa şi unghiul de fază.
În instalaţiile de joasă tensiune sau în circuitele în care curenţii sunt de ordinul
zecilor de amperi, funcţionarea poate fi supravegheată măsurându-se direct tensiunile,
curenţii, etc. ai circuitului controlat.
În instalaţiile de curent alternativ de înaltă tensiune, sau la care curenţii
depăşesc zeci de amperi, parametrii caracteristici nu pot fi măsuraţi direct, ci prin
intermediul transformatoarelor de măsură.
În tehnica protecţiei prin relee, transformatoarele de măsură au rolul de a
alimenta cu tensiune, respectiv cu curent, schemele de protecţie prin relee [8].
Transformatoarele de măsură îndeplinesc următoarele funcţiuni:
 transformă valoarea tensiunii şi a curentului alternativ din instalaţiile de
forţă, la valorile standard corespunzătoare pentru alimentarea bobinelor
aparatelor de măsură şi a releelor (100 V, 100/ V, sau 100/3 V respectiv
5 sau 1A);
 izolează aparatele de măsură, dispozitivele de protecţie şi personalul de
exploatare de tensiunea înaltă a circuitelor primare;
 scot aparatele de măsură şi de protecţie din zona de acţiune a câmpurilor
magnetice şi electrice puternice ale sistemului electroenergetic, eliminându-
se în acest fel, acţiunea perturbatoare a acestor câmpuri asupra preciziei de
măsurare şi asupra funcţionării corecte a dispozitivelor de protecţie;
 permit combinarea, în anumite moduri, a mărimilor transformate în
prealabil pentru a obţine o mărime care să ilustreze cel mai potrivit o
anumită stare de defect sau de funcţionare anormală;
 protejează aparatele de măsură şi protecţie împotriva efectelor
electrodinamice şi termice ale curenţilor de scurtcircuit în cazul avariilor
care au loc în sistemul electroenergetic [8, 23].
Pe măsura dezvoltării sistemului electroenergetic şi a creşterii gradului său de
complexitate, cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească instalaţiile de protecţie,
referitoare la selectivitate, sensibilitate şi rapiditate devin tot mai severe. În acest sens
transformatoarele de măsură clasice, ce constituie organele de legătură ale protecţiei
cu instalaţia protejată, furnizează mărimile caracteristice în timpul duratei regimului
tranzitoriu, aceasta făcându-se cu importante inconveniente, mai ales pentru
transformatoarele de curent [44].

3.2. TRANSFORMATOARE DE CURENT

3.2.1. Caracteristicile de bază ale transformatoarelor de curent

Transformatoarele de curent (TC) se folosesc pentru conectarea înfăşurărilor de

curent ale releelor sau a intrărilor de curent ale protecţiilor la circuitul echipamentului
protejat (EP). Înfăşurarea primară a TC cu Wp spire, este legată în serie cu circuitul
al cărui curent trebuie măsurat, fiind parcursă de curentul primar Ip. La bornele
înfăşurării secundare, cu Ws spire, se conectează bobinele de curent ale dispozitivelor
de protecţie şi ale aparatele de măsură legate de asemenea în serie în circuitul
înfăşurării secundare, prin care circulă curentul Is (fig. 3.1) [5, 8, 29].

TC I> L1 l1
IP
11
TC I T I
IS
L1 L2
C
WP WS l1
L2
(a) 11
a) b) c)
Fig.3.1 Schema de principiu a TC (a) şi modalităţi de reprezentare (b) şi (c)

Înfăşurările secundare ale transformatoarelor de curent au curentul nominal de

5 sau 1 A, iar înfăşurările primare se construiesc pentru valorile de curenţi, începând
de la 5 A până la câteva mii de amperi.
Bornele înfăşurării primare ale TC sunt marcate cu literele L 1 şi L2 sau P1 şi P2,
iar bornele înfăşurării secundare cu literele l1 şi l2 sau S1 şi S2.
Legarea în schemă a unui TC este astfel stabilită încât sensul curentului
secundar Is prin releu să fie acelaşi cu cel al curentului primar Ip.
Schema echivalentă în T a unui TC este reprezentată în fig. 3.2 în care am
notat cu impedanţele primare şi de magnetizare raportate la secundar, cu
impedanţele secundare şi de ieşire, iar cu curenţii primar şi de
magnetizare raportaţi la secundar.

31
 '
I p Is
L1 '
Z Zs
p '
Im Z
' Us Ze
m Es
L2

Fig. 3.2 Schema echivalentă a unui TC

Între forţele magnetomotoare din circuitul unui TC există relaţia

IpWp = ImWp + IsWs (3.1)

Împărţind relaţia (3.1) prin Ws se obţine

(3.2)
sau utilizând valorile raportate la secundar

(3.3)
Raportul Ws/Wp = nTC reprezintă raportul de transformare al TC.
Pentru un transformator ideal Im = 0, relaţia (3.2) devine

(3.4)
şi prin urmare raportul de transformare se poate scrie
(3.5)
Rezultă că numărul de spire al înfăşurării secundare este mult mai mare decât
numărul de spire al înfăşurării primare, între ele existând acelaşi raport ca şi între
curenţii primar şi secundar. În realitate curentul Im nu poate fi neglijat, acest curent
fiind proporţional cu căderea de tensiune de la bornele înfăşurării secundare, care la
rândul ei depinde de numărul aparatelor conectate la secundar, adică de sarcina
secundară.
În funcţionarea unui transformator de curent se deosebesc două regimuri de
funcţionare extreme: cu înfăşurarea secundară legată în scurtcircuit şi cu înfăşurarea
secundară în gol.
În cazul funcţionării cu înfăşurarea secundară legată în scurtcircuit, căderea de
tensiune în TC este datorită numai rezistenţei şi reactanţei inductive a înfăşurărilor

32
primară şi secundară, ceea ce are ca efect un curent de magnetizare minim. Acest
regim de funcţionare, reprezintă un regim foarte apropiat de o funcţionare ideală.
În cazul funcţionării cu înfăşurarea secundară deschisă, curentul Is=0, ceea ce
înseamnă că Ip=Im întregul curent primar serveşte pentru magnetizarea miezului.
Acest lucru are ca efect formarea unui flux foarte mare în miezul de fier, încălzirea
acestuia peste limita admisibilă şi deteriorarea transformatorului. În acelaşi timp la
bornele secundare apare o tensiune care poate atinge valori periculoase atât pentru
aparate cât şi pentru personalul de exploatare.
Din analiza acestor regimuri rezultă că înfăşurările secundare ale TC nu trebuie
lăsate în gol. În cazul în care la o înfăşurare secundară nu se conectează nici un
aparat, aceasta trebuie legată în scurtcircuit.

3.2.2. Parametrii principali ai TC

Transformatoarele de curent se caracterizează prin următorii parametrii:

a) curentul nominal primar, Ipn, este standardizat la valori începând cu 5 A
până la câteva mii de amperi;
b) curentul nominal secundar, Isn este de asemenea standardizat la 5 A, sau
1A;
c) raportul de transformare nominal are expresia conform relaţiei (3.5)
(3.6)
d) eroarea de curent, definită prin relaţia

în care: - raportul de transformare nominal, iar Is, Ip sunt curenţii

secundari şi primari efectivi al TC;
e) eroarea de unghi δi care reprezintă defazajul dintre curentul primar şi
curentul secundar rotit cu 1800, sensul acestora fiind astfel ales încât acest unghi să
fie nul pentru un transformator ideal.
f) eroarea compusă εc – utilizată pentru TC destinate alimentării releelor şi
este definită ca valoarea eficace a diferenţei dintre valorile instantanee ale curentului
primar Ipi şi produsul dintre raportul de transformare nTC şi valorile instantanee ale
curentului secundar Isi exprimată în procente din valoarea eficace a curentului primar

Ip, prin formula

unde T este perioada curentului. Această eroare cumulează atât influenţa erorii de
curent cât şi a celei de unghi.
g) sarcina nominală reprezintă valoarea maximă a impedanţei secundare Zs

33
pentru care erorile nu depăşesc valorile tolerate. Puterea nominală secundară a unui
TC se defineşte cu formula
(3.9)
h) clasa de precizie a TC reprezintă eroarea de curent admisă în condiţii
nominale de funcţionare (la sarcina nominală, până la limita superioară a domeniului
lor de măsură). Pentru măsurări sunt normalizate următoarele clase de precizie

Clasa de precizie 0,1 0,2 0,5 1 3 5

Eroarea de curent i 0,1% 0,2% 0,5% 1% 3% 5%
Eroarea de unghi i 5’ 10’ 30’ 60’ - -

Pentru protecţii clasele de precizie sunt următoarele

Clasa de precizie 5P 10P

Eroarea de curent i 5% 10%
Eroarea de unghi i - 70

Dacă sarcina secundară depăşeşte valoarea nominală, erorile de măsurare cresc,

transformatorul respectiv corespunzând unei alte clase de precizie mai slabe.
Firmele constructoare precizează sarcina nominală secundară până la care
erorile de măsură nu depăşesc limitele corespunzătoare clasei de precizie pentru
înfăşurarea secundară respectivă. Impedanţa de sarcină nominală se poate calcula din
(3.9) cu relaţia:

Unde Sn este puterea nominală secundară, iar Isn este curentul secundar nominal
[5, 8].

3.2.3. Alegerea TC considerând regimul staţionar

În afară de erorile datorate curentului de magnetizare, dependente de valoarea

impedanţei de sarcină, în funcţionarea TC se manifestă şi erori determinate de
saturaţia circuitului magnetic dependente de valoarea curentului primar Ip.
Caracteristicile de funcţionare (intrare - ieşire) ale unui TC sunt reprezentate în
fig. 3.3 în care, în ordonată se consideră curentul secundar dar în abscisă nu se
consideră curentul primar Ip ci raportul m = Ip/Ipn unde m este denumit multiplu al
curentului primar nominal, sau coeficient de saturaţie al TC.

34
 Această curbă care are aceeaşi formă ca şi caracteristica de magnetizare, se
numeşte caracteristică de supracurent şi este valabilă pentru o anumită valoare a
sarcinii secundare. Un transformator de
curent ideal pentru protecţie ar trebui să
aibă caracteristica 1; în realitate
caracteristica este curba 2, pe care, peste o
anumită valoare a raportului Ip/Ipn, curentul
secundar Is se abate de la valoarea rezultată
din raportul Ip/nTC. Această abatere
reprezintă tocmai eroarea de curent, care
creşte brusc în zona de saturaţie a miezului
transformatorului.
Din analiza caracteristicii ce observă
că cu cât curentul primar al TC, respectiv
m este mai mare, cu atât caracteristica reală
se abate într-o măsură mai pronunţată de la
caracteristica ideală 1, datorită saturaţiei
circuitului magnetic. Pentru valori mici ale
lui m (m = 3÷5), caracteristica reală 2 se
suprapune cu caracteristica ideală 1, deci TC funcţionează fără erori determinate de
saturaţie.
Datorită faptului că TC din instalaţiile de protecţie funcţionează la valorile
curenţilor de scurtcircuit (m = 30 ÷ 50), din motive economice şi pentru reducerea
dimensiunilor acestora, se admit erori mai mari decât pentru TC din măsurări. În
aceste condiţii, pentru alegerea TC pentru protecţii, nu se ia în considerare clasa de
precizie a acestora, ci valoarea maximă a curentului primar sau multiplu curentului
primar nominal pentru care eroarea de curent nu depăşeşte 10% iar δi este sub 70.
Metoda de alegere a TC bazată pe limitarea erorii la 10% se numeşte regula
celor zece procente [8].

3.2.4. Scheme de conexiuni ale transformatoarelor de curent

Pentru conectarea releelor şi aparatelor de măsurat, înfăşurările secundare ale

TC se pot lega între ele în diferite moduri [8].
În fig. 3.4a este prezentată schema de conectare în stea atât a TC cât şi a
releelor. Prin bobinele releelor înseriate pe cele trei conductoare de fază circulă
curenţii secundari pe fază IsR = IpR/nTC , etc., iar prin bobina releului înserat pe
conductorul de nul circulă triplul curentului de secvenţă homopolară

35
 Releele conectate pe faze sunt sensibile la toate tipurile de defecte, iar cel de pe
conductorul de nul, numai la scurtcircuite monofazate. Schema se foloseşte în reţelele
cu neutrul legat direct la pământ, unde sunt posibile toate tipurile de scurtcircuite.
În fig. 3.4b este prezentată schema de conectare în stea incompletă a TC şi a
releelor numai pe două faze, cu două relee parcurse de curenţii de fază şi al treilea
conectat între steaua TC şi steaua celor două relee. Prin acest releu, în regim simetric
al circuitului primar, circulă curentul

adică curentul fazei S, egal cu IpS/nTc.

În această schemă releele legate pe conductoarele de fază sunt sensibile la toate
scurtcircuitele polifazate, precum şi la cele monofazate pe fazele respective, iar releul
conectat pe conductorul de întoarcere este sensibil numai la scurtcircuite bifazate RS,
ST. Schema se utilizează de regulă în reţelele cu neutrul izolat sau compensat.
În fig. 3.4c este reprezentată schema de conectare în triunghi a secundarelor
TC şi a releelor în stea, care prezintă următoarele caracteristici în funcţionare:
- releele sunt parcurse de diferenţa curenţilor de fază şi deci acţionează la
orice fel de scurtcircuit;
- relaţia dintre curenţii secundari pe fază şi curenţii prin relee depinde de felul
scurtcircuitelor, de exemplu, în cazul unui scurtcircuit trifazat, curenţii prin
IpR IpT
IpSpe fază
relee
IpR sunt
IpS deIpT ori mai mari decât curenţii şi defazaţi faţă de
I IsR
aceştia cu 30 ;
0 sR

- curenţii de secvenţă homopolară se închid în înfăşurările legate în triunghi

şi deci nu trec prinIsSrelee, astfel că la scurtcircuite monofazate, prin relee
circulă numai componenta de secvenţă directă şi inversă ale curentului de
scurtcircuit. IsT IsT
În fig. 3.4d este prezentată schema cu două TC şi un releu parcurs de diferenţa
curenţilor secundari pe două faze. Schema se utilizează în protecţii împotriva
scurtcircuitelor polifazate.
Curentul prin releu este
3I0/ IsS
nTC
a) b)
În regim normal sau în cazul scurtcircuitelor trifazate, diferenţa geometrică este
de ori mai mare decât curentul pe fază. În cazul
IpR scurtcircuitelor bifazate, curentul
IpR IpS IpT IpS IpT
prin releu depinde de fazele defectate,
IsR astfel:
- la scurtcircuit R –T,
IsS

IsT

IsR - IsT

36
c) d)
 Fig, 3.4 Schemele de conexiuni ale secundarelor TC: (a) stea completă,
(b) stea incompletă, (c) triunghi, (d) diferenţială.

- la scurtcircuit R – S sau S – T,

Ir =ISR =IST (3.15)

În cazul scurtcircuitelor monofazate pe fazele R sau T, curentul prin releu

depinde de curentul de scurtcircuit primar, iar la defect pe faza S, protecţia nu poate
sesiza curentul de defect.

3.2.5. Filtre de curent de componente simetrice

37
 Scurtcircuitele nesimetrice sunt însoţite de apariţia componentelor de secvenţă
inversă iar în cazul scurtcircuitelor monofazate şi a punerilor la pământ apar
componente de secvenţă homopolară. Protecţiile bazate pe controlul componentelor
simetrice prezintă avantajul sensibilităţii ridicate în raport cu protecţiile care
supraveghează mărimile de fază [5].
Filtrele de curent de secvenţă homopolară se bazează pe sumarea fazorială a
curenţilor secundari de pe cele trei faze (fig. 3.5a) sau pe sumarea fluxurilor
proporţionali cu curenţii primari (fig. 3.5b şi c).
Filtrul de curent de secvenţă homopolară (FCSH) din fig. 3.5a se realizează
prin conectarea în dublă stea a secundarelor TC de pe cele trei faze, într-un montaj
Holmgreen. Prin bobina releului de curent circulă suma fazorială a curenţilor
secundari,

adică un curent proporţional cu curentul homopolar primar.

ф IpS
IpR IpS IpT TSH IpR IpT
Ir = 3I0 /nTC
I I
I T I
f TSH
FCSH

I
I
(a) (b) (c)

Fig. 3.5 Schema FCSH (a), schema TSH (b) şi reprezentarea TSH (c)

Utilizând pentru fiecare TC al filtrului schema echivalentă în T(fig. 3.6) şi

notând curenţii primari raportaţi la secundar cu I1pR, I1pS, I1pT, curenţii de magnetizare
raportaţi la secundar cu I1mR, I1mS, I1mT, se obţin următoarele expresii ale curenţilor
secundari IsR, IsS, IsT:
IsR = I1pR – I1mR; IsS = I1pS – I1mS; IsT = I1pT – I1mT (3.17)

Însumând cele trei relaţii, rezultă valoarea curentului prin releu Ir

Ir = IsR +IsS +IsT = (I1pR +I1pS +I1pT) – (I1mR +I1mS +I1mT) (3.18)

Z1P ZS

I1P IS
Z1m
I1m 38
 Fig. 3.6 Schema echivalentă în T a unui transformator de curent

Întrucât
(3.19)

se obţine

unde nTC este raportul de transformare al TC care formează FCSH.

În regim normal de funcţionare sau la un scurtcircuit exterior fără punere la
pământ, I0=0 şi deci prin releu va circula numai curentul de dezechilibru

Ir = - (I1mR +I1mS +I1mT) = IdezFCSH (3.21)

Curentul de dezechilibru IdezFCSH este egal cu suma fazorială a curenţilor de

magnetizare ale celor trei TC. Prezenţa curentului de dezechilibru se datorează
îndeosebi faptului că defazajele dintre curenţii de magnetizare şi curenţii primari nu
sunt egale la cele trei transformatoare de curent care formează FCSH, fiind astfel
diferită de zero suma fazorială a celor trei curenţi de magnetizare, chiar atunci când
suma fazorială a curenţilor primari este nulă. Practic, în regim normal de funcţionare
curentul de dezechilibru al FCSH este de ordinul 0,01…0,03 A pentru TC de curent
de înaltă precizie, iar pentru celelalte transformatoare este de ordinul 0,1 A [5, 8, 13].
Transformatorul de secvenţă homopolară TSH (fig. 3.5b,c) este format dintr-
un circuit magnetic toroidal prin interiorul căruia trec conductoarele tuturor celor trei
faze, acestea formând circuitul primar al TSH. Bobinajul secundar este înfăşurat cât
mai uniform pe miezul magnetic, iar la bornele lui se conectează releul de curent al
protecţiei. Funcţionarea TSH se bazează pe faptul că în regim normal de funcţionare
cât şi în cazul scurtcircuitelor bi – şi trifazate fără contact cu pământul, inductanţele
mutuale dintre conductoarele primare şi înfăşurarea secundară sunt egale pe cele trei
faze (MR = MS = MT), fluxul rezultant în miezul TSH, reprezentând suma fazorială a
fluxurilor datorate curenţilor din cele trei faze, fiind nul, întrucât şi suma fazorială a
curenţilor primari este nulă.
IpR + IpS + IpT =0 (3.22)

39
 Ca urmare în bobinajul secundar al TSH nu se va induce teoretic nici o t.e.m.,
curentul prin releu fiind nul şi deci protecţia nu va acţiona.
În cazul unei puneri la pământ, apare componenta de secvenţă homopolară,
suma curenţilor primari, precum şi fluxul rezultant în circuitul magnetic nu mai sunt
nule, iar în înfăşurarea secundară se induce o t.e.m. proporţională cu curentul
homopolar primar şi protecţia va acţiona.
Şi în cazul TSH apare un curent de dezechilibru mai redus decât în cazul
FCSH, întrucât acelaşi transformator prelucrează cei trei curenţi primari [13].
Filtrul de curent de secvenţă inversă (FCSI) se poate realiza în mai multe
moduri. Schema de principiu a unui FCSI cu două braţe, formate din rezistenţe şi
capacităţi, cu sarcină ,conectată este reprezentată în fig. 3.7. Filtru se realizează cu
două braţe independente, în care repartiţia curenţilor, în cazul în care bornele de ieşire
(a,b) sunt scurtcircuitate, depinde numai de curentul adus în braţul respectiv şi de
raportul dintre componentele braţului.
I2R’ S1
IT IS a2
IR
I1R

IT” IR” I2R” I1R’ a1

IT’ IR’
I1R” b1
a
300 I1S
I1T’
RT RR I1T”
CT CR 300
T1
ZT I ZR R1 I1T

I2T”
I2T’
b
b2
(a) (b)
Fig. 3.7 Schema FCSI (a) şi diagrama fazorială de funcţionare (b)

Diagrama fazorială a curenţilor, atunci când la bornele filtrului se aplică numai

curenţii de secvenţă directă este prezentată în fig. 3.7b (cu linie continuă). Din
condiţia Iab= 0 (necesară eliminării componentei de secvenţă directă, a1b1 =0),
rezultă rapoartele reactanţelor capacitive şi a rezistenţelor din braţele filtrului.

În cazul în care există şi componenta de secvenţă inversă, diagrama fazorială,

(cu linie întreruptă), evidenţiază existenţa unei mărimi de ieşire, proporţională cu
segmentul a2b2 şi cu componenta de secvenţă inversă a curentului [8].

3.3. TRANSFORMATOARE DE TENSIUNE

40
 Transformatoarele de tensiune (TT) sunt utilizate în instalaţiile electrice pentru
alimentarea circuitelor de tensiune ale aparatelor de măsură, de protecţie şi de reglare.
Înfăşurarea lor primară, este conectată în paralel în circuitele de tensiune, asigurând
izolarea galvanică a circuitelor secundare de cele primare.
Transformatoarele de tensiune se aleg astfel încât să fie respectată condiţia:
0,25 Ssn ≤ Ss ≤ Ssn
în care:
Ssn – puterea secundară nominală, în VA;
Ss – puterea secundară consumată, în VA.
În instalaţiile de protecţie se folosesc două tipuri de TT: inductive şi capacitive.

3.3.1. Transformatoarele de tensiune inductive

Principiul de funcţionare al unui transformator de tensiune inductiv (TT) este

asemănător cu acela al unui transformator de forţă însă, spre deosebire de acesta,
regimul său normal de funcţionare este apropiat de cel de mers în gol. Înfăşurarea
primară cu Wp spire, marcate cu U, V (sau A,X) este legată în derivaţie la circuitul de
înaltă tensiune a cărei tensiune Up trebuie controlată, iar înfăşurarea secundară cu W s
spire marcate cu u, v (sau a,x), alimentează aparatele de măsură şi de protecţie, legate
de asemenea în derivaţie (fig.3.8).
R S T
R R R
S S TT
T T
Up ф TT U<
IP >
u
IS U
U

U (b)
WP WS US
TT
V
v
U
U
(a) (c)

Fig.3.8. Schema de conectare a TT (a) şi modalităţi de reprezentare (b) şi (c)

Înfăşurarea primară determină curentul primar Ip, respectiv curentul de

magnetizare Im care la rândul său, determină fluxul  în circuitul magnetic; în
înfăşurarea primară şi în cea secundară, se induc t.e.m. ale căror valori efective sunt:

Ep= 4,44f Wpф ; Es= 4,44f Wsф (3.24)

Din aceste relaţii, rezultă raportul de transformare al TT:

41
 Din această cauză, numărul de spire Wp al înfăşurării primare este foarte mare
(de ordinul miilor), această înfăşurare fiind confecţionată din sârmă foarte subţire, în
timp ce înfăşurarea secundară are un număr redus de spire Ws (de ordinul zecilor).
Curentul de magnetizare al transformatorului de tensiune (TT) depinde de
tensiunea reţelei şi de calitatea fierului, fiind independent de sarcina înfăşurării
secundare.
Parametrii principali ai TT sunt:
a) tensiunea nominală primară Upn este începând cu 0,4 kV până la 110/
kV, inclusiv pentru TT cu circuit magnetic şi 110/ ; 220/ ; 400/ şi 750/
kV pentru TT capacitive.
b) tensiunea nominală secundară Usn este 100; 100/ ; 100/3 V.
c) raportul de transformare efectiv:
(3.26)
d) raportul de transformare nominal;
(3.27)
d) puterea nominală:
(3.28)
e) eroarea de tensiune care se defineşte prin relaţia

în care: nnTT este raportul de transformare nominal Up/Us;

Up,Us– tensiunile primară şi secundară măsurate;
f) eroarea de unghi δU care reprezintă unghiul de defazaj dintre vectorul
tensiunii primare şi vectorul tensiunii secundare, rotit cu 1800.
Din relaţia de mai sus se observă că eroarea este proporţională cu diferenţa
nnTTUs– Up. Micşorarea erorii se obţine prin reducerea impedanţelor înfăşurărilor şi a
curentului de magnetizare (procedee constructive) şi prin funcţionarea
transformatorului cu o sarcină cât mai redusă.
Eroarea de tensiune εU reprezintă clasa de precizie a TT. Pentru TT sunt
normalizate următoarele clase de precizie:

Clasa de precizie 0,2 0,5 1 3

Eroarea de tensiune εU% ±0,2% ±0,5% ±1% ±3%
Eroarea de unghi δU ±10’ ±20’ ±40’ -

Primele două clase sunt destinate în special măsurărilor, în timp ce clasele 1 şi

3 se folosesc pentru protecţie.

42
 În ceea ce priveşte funcţionarea TT în regim permanent, se pot afirma
următoarele: întrucât acesta funcţionează în regim normal – nesaturat, cu atât mai
mult în regimul de scurtcircuit primar când tensiunea remanentă este mai mică decât
cea nominală vor funcţiona cu o bună precizie.
În regim tranzitoriu, la reducerea bruscă a tensiunii primare în momentul
scurtcircuitului, datorită constantelor mici ale TT inductive, durata regimului
tranzitoriu al tensiunii secundare este redusă şi nu ridică probleme deosebite privind
precizia şi rapiditatea instalaţiilor de protecţie [5, 8].

3.3.2. Transformatoare de tensiune capacitive

Pentru tensiuni superioare valorii de 110 kV, s-au impus în ultimii ani
transformatoare de tensiune capacitive. Acestea sunt divizoare de tensiune capacitive
de la care se preia, printr-un transformator de tensiune inductiv, o tensiune medie
(fig. 3.9).
Acestea au faţă de transformatoarele inductive următoarele avantaje tehnico-
economice principale:
- un acelaşi aparat poate servi atât pentru măsură şi protecţie, cât şi ca element
de cuplaj la linia de înaltă tensiune a unei instalaţii de telecomunicaţii de înaltă
frecvenţă;
- au o bună rezistenţă la unda de şoc datorită repartiţiei foarte uniforme a
tensiunii în lungul divizorului de tensiune capacitive [8].
Divizorul capacitiv este format din 1-3 unităţi de condensatoare suprapuse, a
căror număr este în funcţie de tensiunea nominală a transformatorului. Între priza
mediană a acestui divizor şi pământ este conectat circuitul inductiv, alcătuit dintr-un
transformator inductiv de măsură T, o bobină de autoinducţie L 0 şi un circuit de
protecţie antirezonant (l1, l2, c1, r1). Eclatorul F şi inductanţa L sunt elemente de
protecţie împotriva supratensiunilor.
Bornă de
înaltă tensiune
C

L0
C
T

F U
ua
l1 xa
L l2
C ub
c1
xb
e
r1
n
X

43
Fig. 3.9 Schema de principiu a unui transformator de tensiune capacitiv
 Parametrii principali ai TT capacitive sunt aceeaşi, prezentaţi în paragraful
anterior, cu observaţia că un transformator de tensiune capacitiv se construieşte
numai în execuţie monopolară, tensiunile nominale primare fiind la transformatoarele
construite în ţară, de 110/ , 220/ , 400/ kV. Bornele înfăşurării primare
sunt marcate cu litere mari U (pentru borna de înaltă tensiune) şi X (pentru borna
legată la pământ), bornele înfăşurărilor secundare principale sunt marcate cu litere
mici u şi x însoţite de indicii a şi b, iar bornele înfăşurării secundare auxiliare cu
litere mici e şi n.
Spre deosebire de transformatoarele inductive, transformatoarele capacitive
sunt influenţate de regimurile tranzitorii apărute în cazul unor perturbaţii pe partea
primară (scurtcircuite, puneri la pământ etc.) sau pe partea secundară (scurtcircuite
sau variaţii bruşte de sarcină). În timpul acestor regimuri tranzitorii, apar în circuitul
de măsură inductiv, armonici de ordinul 3 sau 5 datorită oscilaţiilor de ferorezonanţă

3.3.3. Executarea circuitelor transformatoarelor de tensiune

Înfăşurările primare ale transformatoarelor de tensiune până la 20 kV se

conectează la reţea prin siguranţe. Pentru protecţia înfăşurărilor transformatoarelor de
tensiune, în circuitele înfăşurărilor secundare se prevăd siguranţe sau întrerupătoare
automate cu contacte auxiliare pentru semnalizare. Aşezarea siguranţelor în circuitele
înfăşurărilor primare şi secundare este arătată în fig. R3.10.
S
Aparatele de protecţie şi de automatizare Tpot fi alimentate cu tensiune
alternativă în mai multe moduri, în funcţie de schema circuitelor primare ale staţiei şi
de necesităţile protecţiei sau automatizării respective (fig.3.12 ).

TT

b
a

r s t h 0
Fig. 3.10 Schemele de conexiune ale transformatoarelor 44
de tensiune monofazate
 Arderea unei siguranţe, o întrerupere sau orice altă defecţiune care apare în
circuitele secundare ale unui TT are ca efect, dispariţia tensiunii care alimentează
protecţia elementului respectiv.
Pentru a se evita posibilitatea unei acţionări greşite a protecţiei sau a
automatizării în astfel de cazuri, în circuitele secundare de tensiune se prevăd
semnalizări speciale prin care se controlează integritatea circuitelor respective şi chiar
blocaje speciale ale protecţiilor sau automatizărilor [8].

Protecţie Protecţie Protecţie Protecţie

L1 L2 L3
(a) (b)

Fig. 3.12 Schemele de alimentare ale releelor de la transformatoarele de

3.3.4.
tensiuneFiltre
(a)- cudetransformator
tensiune depropriu;
componente simetrice comun la un sistem simplu
(b)- cu transformator
de bare
Filtrele de tensiune de secvenţă homopolară (FTSH) se realizează prin
conectarea în triunghi deschis a înfăşurărilor secundare
R ale TT (fig.3.13) [5].
S
T

TT

Ur=3U0/nTT

a b
U>

45 Fig. 3.13 Conexiunea înfăşurărilor secundare ale TT

în triunghi deschis – FTSH
 Tensiunea între punctele a şi b aplicată releului are valoarea

deci este egală cu tensiunea de secvenţă homopolară primară, raportată la secundar.

Filtrele de tensiune de secvenţă inversă (FTSI) sunt conectate de obicei la

tensiunile dintre faze, care nu conţin componente de secvenţă homopolară. În aceste
condiţii FTSI trebuie să elimine din sistemul trifazat de tensiuni numai componenta
de secvenţă directă. Schema unui astfel de filtru format din două braţe RC este
prezentată în fig. 3.14.
Diagrama fazorială a tensiunilor de secvenţă directă (cu linie continuă),
fig.3.14b evidenţiază posibilitatea ca tensiunea de ieşire U ab între punctele a1b1 să fie
zero, dacă

S1
R
S I2’RR
I2”XT
T
a2
b2
300 300
a b I1’RR I1”XT
I2’XR I2”RT
RR I1’XR I1”RT
XR XT RT

R1 a1 b1 T1
U

(a) (b)

Fig. 3.14 Schema electrică a FTSI şi diagrama fazorială de funcţionare

46
 In cazul în care UR, US, UT conţin şi o componentă de secvenţă inversă, la
bornele de ieşire se obţine o mărime proporţională cu segmentul a2b2 dependentă de
tensiunea de secvenţă inversă (diagrama cu linie întreruptă) [5, 8].

47