ANALIZA HYBRIS-ULUI ANTIGONEI DIN PERSPECTIVA

IDEII DE LIBERTATE

„ E așa frumos să mori cu sufletul împăcat”

Antigona este personificarea datoriei umane, a sentimentelor frumoase, făcând ca această

operă să se înscrie pe culmile literaturii universale.

Să ne amintim cum se desfășoară lucrurile: de la început aflăm că la cea de-a șaptea

poartă a Tebei au murit cei doi frați ai Antigonei – Eteocle și Polinice străpunși în luptă unu de
către celălalt spre a se împlini blestemul tatălui lor. Creon dă ordin ca Eteocle, care a luptat
pentru apărarea cetății, să fie înmormântat cu toată cinstea ce i se cuvine, iar Polinice să fie lăsat
neînmormântat, pradă câinilor și păsărilor, întrucât s-a întors din exil însoțit de străini înarmați
contra neamului său. Regele avertizează întreaga cetate că acela care nu se va supune va plăti cu
capul.

Antigona consideră că porunca lui este lipsită de măsură și că a se supune ei înseamnă a

necinsti legea nescrisă a Hadesului, potrivit căreia mortul trebuie îngropat. Ea este ferm decisă să
respecte această lege și să-și înmormânteze fratele.

Trebuie precizat încă de la început că nu este vorba de o constrângere, ci de o alegere întrucât

atât legea scrisă, cât și cea nescrisă sunt valabile nu numai pentru ceea ce face o tragedie din ce
se întâmplă ci pentru toți cetățenii Tebei.

În relaţia cu tatăl său, Antigona este fiica pe care şi-o doreşte orice părinte, ea este un
simbol al dragostei față de părintele ei, îşi arată devotamentul pentru acesta slujindu-l la nevoie
(orb). Faţă de familia ei, este un fel de înger păzitor, îşi protejează familia cum poate, încearca să
păstreze calmul între cei doi fraţi chiar dacă nu reuşeşte, îşi protejează sora şi respectă legile
nescrise a familiei, reuşind în finalul tragediei sa îşi înmormânteze fratele împotriva dorinţei lui
Creon. Deși relația cu sora ei Ismena pare tensionată, din cauza certurilor cauzate de frați, ea o
iubeşte şi încearcă să o protejeze de răutatea lui Creon, este dispusă să îşi dea viaţa pentru ea,
doar ca sora ei să fie în siguranţă şi să nu aibă aceeaşi soartă ca fraţii ei.

Însăși Ismena, sora Antigonei, născută ca și ea din neamul blestemat al labdacizilor și din
incest – și, tot ca și ea , soră a celor doi frați străpunși unu de către celălalt – reflectează: „ În ce
mă privește / Rugând pe morți să mă ierte / Că mă supun constrângerii /Voi asculta de putere ”.

Cazul Ismenei pare adus în scenă anume pentru a ne face să înțelegem că tragedia
Antigonei nu este determinată de zei ci deopotrivă, alegerea și voința cu care acționează îi
hotărăsc soarta. Antigona acceptă să moară pentru a îndrepta legea „ Îmi voi face împotriva
legilor o datorie sfântă / Și împlinindu-mi datoria, ușor îmi va fi să pier ” .

Antigona nu bravează atunci când îl înfruntă pe Creon, o obligă propria moarte asumată,
pentru că dacă destinul său nu s-ar transforma în dreptate ea ar risca să facă din fapta sa liber
aleasă; un act gratuit. Antigona se simte datoare ca ea să rezolve problemele familiei, hotărând ca
după moartea fraţilor ei să devină capul familiei. Eroina trece repede de la copilărie la maturitate,
din cauza întâmplărilor petrecute în viaţa ei, acestea transformând-o într-o persoană puternică,
responsabilă şi care este dispusă să facă totul pentru dreptate. Sufletul ei liber şi generos trece
peste toate rigorile legilor impuse de Creon. Gândirea şi simţirea ei sunt cuprinse în cuvintele:
"M-am născut să aduc în lume iubire, nu ură".

Antigona este o femeie înţeleaptă, ţine cont de sfaturile localnicilor, dar este hotărâtă să
îşi ducă planul la capăt, trecând peste toate obstacolele. Îşi respectă poporul, îşi iubeşte
logodnicul, dar iubirea şi datoria faţă de familie e mai importantă. Aceste fapte îl deranjează pe
Creon şi îl determină să o urască până la moarte. Eroina este o învingătoare, îşi duce planul la
capăt, trece peste autoritatea regelui şi a legilor, dar la sfârşit este învinsă de ura unchiului ei,
murind liniştită pentru că a reuşit să-și îngroape fratele.

Deşi Creon îşi impune autoritatea, Antigona în relaţia cu el este o rebelă, nu ascultă şi nu
respectă legile date de el, tot ce face ea este contra lui. Confruntarea dintre cei doi este punctul
culminant unde Antigona îşi arată inteligenţa şi înţelepciunea, iar Creon este orbit de ură
deoarece o femeie a avut curajul să fie împotriva lui şi orice ar face el nu o poate învinge. Acesta
crede că moartea va fii o pedeapsa dură pentru ea, însă este de fapt o binecuvântare deoarece şi-a
îndeplinit destinul, acela de a-şi proteja sora şi de a-şi înmormânta fratele. Ea este de fapt
apărătoarea legilor divine.

Siguranța de sine i-o dă în ultimă instanță, revolta în fața morții pe care e nevoită să o
accepte pentru a îndrepta legea, dar cu care nu se poate împăca. Cel mai clar argument îl
constituie imnul înălțat vieții din interiorul pământului care a acoperit-o de vie.

În acest moment al tragediei mă văd nevoit să-mi exprim și punctul meu de vedere:
trebuie să recunoaștem că, din perspectiva acelor vremuri de război și regele era îndreptățit să nu
accepte încălcarea legii.Motivația lui , care nu poate fi neglijată în pofida faptului că se comportă
ca un tiran, contribuie și ea la autenticitatea confruntării înfățișate prin această tragedie.
Poate că nu întâmplător corul consideră că vorbele Antigonei exprimă lipsă de măsură. Dar cine
îi mai poate cere oare păstrarea totală a calmului și a dreptei măsuri unui om care spre a fi
conform cu conștiința sa, a ales moartea deși nimic nu iubea mai mult decât viața?

Antigona este genul de poveste care va fi mereu relevantă, din tot felul de motive, pentru
că există lucruri care nu se schimbă nici când oricare ar fi secolul în care am trăi și oriunde ne-
am situa în istorie. Povestea aceasta vorbește și despre ce este important pentru oameni și despre
felul în care aceștia dau importanță lucrurilor ; vorbește despre putere, ce ne îndeamnă ea să
facem, despre cât de multă sau cât de puțină putere au cu adevărat oamenii.

Opera are la bază tema libertății de a alege. Libertatea alături de curaj, onoare, încredere,
este constanta fără de care viața omului nu are valoare.

Bibliografie

• Zanfirescu, Ion, Istoria Universală a Teatrului, vol 1 Antichitatea, Craiova, Editura Aius,
2001

• Sofocle, Antigona, traducere Dan Botta, București, Editura Tineretului, 1968

• Ileana, Malancoiu, Vina tragică, Editura Polirom, 2013
Lucrare realizată de: Ucă Alexandru Mihail