Giordano Bruno (nascut in 1548 la Nola, lângă Neapole –decedat la 17.02.1600, la
Roma) a fost un teolog, filosof-umanist, astronom, matematician şi ocultist italian din epoca Renaşterii, ale cărui teorii anticipează ştiinţa modernă. Acesta a sustinut heliocentrismul lui Copernic, dar a mers mai departe, afirmand ca universul este infinit si populat cu multe „lumi“ asemanatoare sistemului solar. In 1672 este uns preot al Ordinului Dominican, la Neapole, unde studiase. Amenintat cu un proces de erezie din cauza vederilor sale de la bun inceput neortodoxe, in 1576 fuge la Roma si de aici la Geneva, unde imbratiseaza Calvinismul. Scenariul se repeta: este arestat, excomunicat, reabilitat dupa ce retracteaza, si lasat sa plece in Franta. La Paris (1581) gaseste un mediu propice si un post de profesor, sub protectia regelui Henric al III-lea. Nepotolit, pleaca la Londra, apoi la Oxford, unde se lanseaza in polemici aprinse cu savantii englezi. In aceasta perioada incepe sa scrie „dialogurile“ – in care isi va expune sistematic a filozofia – sase la numar, trei cosmologice si trei morale. In 1586 se intoarce la Paris, intra in conflict cu autoritatile bisericesti si fuge inca o data, acum in Germania, unde rataceste dintr-un oras in altul, iar, in 1590, se opreste la Frankfurt. Un an mai tarziu are proasta inspiratie sa accepte invitatia unui mecena venetian si revine in Italia. Chiar amfitrionul sau il va denunta Inchizitiei, in mai 1592. Este arestat si judecat la Venetia, cu destula blandete, apoi trimis la Roma si inchis in palatul Sant' Ufizzio, unde va fi anchetat fara ragaz in urmatorii sapte ani. Refuza sa nege, public, credința sa religioasă si este ars pe rug in februarie 1600. Prin urmare, Giordano Bruno este celebru şi pentru sfârșitul său tragic, ars pe rug, din cauza încăpăţânării cu care şi-a susţinut ideile neortodoxe, într-o vreme în care atât Biserica Romano-Catolică, cât şi Bisericile Reformate afirmau cu şi mai multă forţă principiile rigide în bătălia pe care o duceau pentru evanghelizarea Europei.