Jean Jacques Rousseau a fost un filozof elvețian, scriitor și compozitor, unul dintre cei mai iluștri

gânditori ai Iluminismului. A influențat hotărâtor, alături de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar,

principiile de drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc masiv în schimbările
promovate de Revoluția franceză din 1789.

28 iunie 1712 - Se naște la Geneva Jean-Jacques Rousseau. Mama sa moare după câteva zile, în
urma complicațiilor de la naștere.
1722 - Tatăl lui Rousseau, un ceasornicar falit, fuge din Geneva, pentru a scăpa de datorii, și își
abandonează familia.
1728 - Tânărul Rousseau părăsește și el Geneva. O întâlnește pe doamna de Warens, care îi va fi
mulți ani protectoare, iubită și substitut de mamă. Sub autoritatea ei, își desăvârșește educația și se
convertește la romano-catolicism.
1742 - Rousseau ajunge la Paris, unde prezintă Academiei franceze un sistem numeric de notație
muzicală, care este respins.
1743 - Devine secretarul ambasadorului Franței în Republica Veneția.
1745 - Rousseau o întâlnește, la un hotel din Paris, unde aceasta lucra ca menajeră, pe Thérèse
Levasseur, cu care va rămâne până la moarte.
1746 - Se naște primul dintre cei cinci copii ai lui Rousseau. Toți au fost dați la orfelinat.
1749 - Îl întâlnește pe Diderot, cu care se împrietenește. Începe să contribuie la Encyclopédie. Află
despre un concurs al Academiei din Dijon și se decide să participe cu un eseu despre consecințele
nefaste ale progresului artelor și ale științelor asupra moravurilor publice.
1750 - Câștigă premiul Academiei din Dijon și ajunge faimos.
1752 - Compune opera „Ghicitorul satului”.
1754 - Se întoarce la Geneva, unde redobândește cetățenia și reintră în comunitatea calvinistă.
1755 - Academia din Dijon refuză să îi premieze un al doilea eseu despre originea inegalității.
1759 - Enciclopedia este formal interzisă. Relațiile lui Rousseau cu ceilalți enciclopediști se
deteriorează.
1761 - Publică Iulia sau noua Eloiză, un roman epistolar, care va avea un succes extraordinar.
1762 - Apar două dintre cele mai importante cărți ale lui Rousseau: Despre contractul
social și Emile, un roman pedagogic. Scrie un proiect pentru o Constituție a insulei Corsica. În urma
criticilor vehemente la adresa celor două cărți, care au culminat cu interzicerea lor în Franța și la
Geneva, Rousseau e nevoit să fugă.
1766 - Ajunge în Anglia, la invitația lui David Hume. Rousseau începe să dea semne de instabilitate
mentală. Are senzația că Hume este parte a unei conspirații care vizează uciderea lui.
1767 - Se întoarce în Franța, sub un nume fals. Oficial, nu i se permite intrarea în regat decât în anul
1770, după intervenția unor prieteni pe lângă Rege.
1771 - Întors la Paris, Rousseau începe să organizeze lecturi private ale Confesiunilor.
Scandalizată, Madam d'Epinay intervine, cu succes, la poliție, ca lecturile respective să fie interzise.
1772 - Scrie Considerații despre guvernarea Poloniei.
1776 - Starea sănătății lui se înrăutățește continuu, iar relațiile cu prietenii sunt afectate. Începe să
scrie texte obsesive, prin care îi acuză pe alții și se justifică pe sine: Rousseau, judecător al lui Jean-
Jacques și Revenile – plimbăreț singuratic.
2 iulie 1778 - Moare la Ermenonville, pe domeniul marchizului de Giradin, care îl invitase să stea la
el. Este înmormântat pe o insulă artificială de pe lacul domeniului. În 1794, osemintele lui au fost
duse la Pantheon, unde se odihnesc și astăzi.
Rousseau a menținut o profesie a acestei filosofii religioase și a lui Jean Calvin ca om de drept
modern pe tot restul vieții sale. [20] Opiniile sale despre religie prezentate în lucrările sale de filozofie
pot totuși să lovească pe unii ca fiind discordanți cu doctrinele catolicismului și ale calvinismului.
Deși a lăudat Biblia, a fost dezgustat de creștinismul din ziua sa.[21] Afirmarea lui în Contractul Social
că adevărații adepți ai lui Isus nu ar face cetățeni buni ar fi putut fi un alt motiv pentru condamnarea
lui Rousseau la Geneva.
În secolul al XVIII-lea a privit pe Dumnezeu doar ca un creator abstract și impersonal al universului,
pe care ei îl asemănau cu o mașină uriașă. Riscul lui Deis diferă de tipul obișnuit în intensitatea sa
emoțională. El a văzut prezența lui Dumnezeu în creația sa, inclusiv omenirea, care pe lângă
influența dăunătoare a societății este bună pentru că Dumnezeu este bun. Rousseau atribuind o
valoare spirituală frumuseții naturii anticipează atitudinile romantismului din secolul al XIX-lea față de
natură și religie.
Rousseau era supărat că viziunile lui deziste erau atât de condamnate, în timp ce filosofii mai atei au
fost ignorați. El s-a apărat împotriva criticilor viziunilor sale religioase în „Scrisoarea către Christophe
de Beaumont, Arhiepiscopul de Paris, în care insistă asupra faptului că libertatea de a discuta în
chestiuni religioase este în esență mai religioasă decât încercarea de a impune convingerea prin
forță”.

Teoria naturii umane

„Primul om care a îngrădit o bucată de pământ, ce s-a gândit să-și spună: „Acesta este al meu!” și a
găsit oameni destul de stupizi ca să-l creadă, a fost adevaratul fondator al societății civile. De la câte
crime, războaie și ucideri, de la câte orori și nenorociri nu ar fi putut cineva să salveze omenirea,
dacă ar fi tras țărusul, sau ar fi umplut șanțul, strigând către semenii săi: "Feriți-vă de-a asculta de
acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați o singură dată că fructele sunt ale tuturor și pământul nu
aparține nimănui.”