1. Iluminismul.

Jean Jacques-Rousseau

Iluminismul, cunoscut și ca Epoca luminilor sau Epoca rațiunii, reprezintă o mișcare

desfășurată în perioada pregătirii și realizării revoluțiilor din secolele XVII-XIX în țările
Europei, ale Americii de Nord și ale Americii de Sud și având drept scop crearea unei societăți
„raționale”, prin răspândirea culturii, a „luminilor” în mase. Această perioada este caracterizată
de către istorici ca fiind o mișcare ideologică, culturală și antifeudală.
Dintre filozofii ce au revoluționat perioada iluministă se remarcă Jean Jacques-Rousseau
un filozof francez de origine geneveză, scriitor și compositor. A influențat hotărâtor, alături
de Voltaire și Diderot, spiritul revoluționar, principiile de
drept și conștiința socială a epocii; ideile lui se regăsesc
masiv în schimbările promovate de Revoluția
franceză din 1789 .
Acesta s-a născut pe data de 28 iunie 1712 la
Geneva. La scurt timp după naștere, Rousseau a devenit
orfan de mama, aceasta suferind niște complicații la naștere,
iar la vârsta de doar zece ani, tatăl său a fost exilat din
Geneva, rămânând astfel de unul singur.
La vârsta de șaisprezece ani, hotărăște să părăsească
Geneva. O întâlnește pe doamna de Warens, care îi va fi
mulți ani protectoare, iubită și substitut de mamă. Sub
autoritatea ei, își desăvârșește educația și se convertește la
romano-catolicism.
În anul 1742, Rousseau ajunge la Paris, unde prezintă
Academiei franceze un sistem numeric de notație muzicală
care este respins. Un an mai târziu, ajunge secretarul Jean Jacques-Rousseau
ambasadorului Franței în Republica Veneția.
Jean Jacques-Rousseau a avut multe legături amoroase, dar cea mai memorabilă este cea
alături de Therese Levasseur, cu care a avut cinci copii
nelegitimi, care au fost dați ulterior la orfelinat.
În anul 1749 îl întâlnește pe Diderot, cu care se
împrietenește și cu care începe să contribuie la
„Enciclopedie”. De asemeni, află despre un concurs al
Academiei din Dijon și se decide să participe cu un eseu
despre consecințele nefaste ale progresului artelor și ale
științelor asupra moravurilor publice.
Rousseau ajunge faimos de pe urma acestui concurs
la vârsta de treizeci și opt de ani, câștigând premiul
Academiei din Dijon.
Au urmat multe alte scrieri, inclusiv Discursul
despre originea inegalităţii (1755), La Nouvelle Heloise
(1761), Emile (1762), Contractul social (1762) şi
Confesiunile (1770), lucrări care i-au adus un prestigiu Therese Levasseur
 incontestabil.
Pe lângă acestea, Rousseau, care a fost întotdeauna pasionat de muzică, a scris două opere, Les
muses galantes şi Le devin du village.
In anul 1754 redobândește cetățenia geneveză și
reintră în comunitatea calvinistă, dar, un an mai târziu,
Academia din Dijon, datorită căriea Rousseau a devenit
faimos, refuză să îi premieze un al doilea eseu despre
originea inegalității.
Trei ani mai târziu, Enciclopedia este interzisă, iar
Rousseau începe să își deterioreze relațiile cu enciclopediștii.
Deşi la început Rousseau a fost prieten cu diverşi scriitori
liberali, reprezentanţi ai Iluminismului francez, inclusiv cu
Denis Diderot şi Jean d'Alembert, ideile sale au început să se
deosebească radical de ale celorlalţi. Deoarece s-a opus
planului lui Voltaire de a înfiinţa un teatru la Geneva
(Rousseau susţinea că teatrul era şcoala imoralităţii), şi-a
atras duşmănia acestuia. În plus, ideile sale deveneau din ce
în ce mai contradictorii cu cele ale enciclopediștilor și, în
special, ale lui Voltaire, ceea ce adus la destrămarea
definitivă a oricărei relație cu aceștia.
Începând cu anul 1762, Rousseau începe să aibă mari Contractul social
Problem cu autoritățile din cauza scrierilor sale. Cele două cărți apărute în acest an aduc critici
vehemente la adresa acestora, cee ace a dus la interzicerea lor în Franța și Geneva. Din cauza
acestui incident, Jean Jacques-Rousseau este nevoit să fugă.
În anul 1766 merge în Anglia să își viziteze un vechi
prieten, David Hume, pe care îl acuză de participarea la o
conspirație ce vizează uciderea lui Rousseau. Din acel
moment, începe să dea semen de instabilitate mentală, care a
condus la afectarea relațiilor cu prietenii săi.
Un an mai târziu se întoarce în Franța, sub un nume
fals, deși, oficial, acestuia nu i se permitea intrarea în regatul
francez până în anul 1770, după intervenția unor prieteni pe
lângă Rege. Odată întors la Paris,în anul 1771, Rousseau
începe să să organizeze lecturi private ale Confesiunilor,
însă, în momentul în care Madam dꞌÉpinay aude de aceste
lecturi, intervine scandalizată cu succes și crează piatra de
temelie pentru ca acele lecture să fie interzise.
Cinci ani mai târziu, starea de sănătate a lui Rousseau David Hume
începe să se înrăutățească, începând să scrie texte obsesive, prin care îi acuză pe alții și se
justifică pe sine: Rousseau, judecător al lui Jean-Jacques și Revenile – plimbăreț singuratic.
Pe data de 2 iulie 1778, Jean Jacques-Rousseau se stinge din viață la Ermenonville, pe
domeniul marchizului de Giradin, la vârsta de 66 de ani. Acesta este înmormântat pe o insula
artificială de pe lacul domeniului Marchizei, iar în 1794, osemintele lui au fost duse la Pantheon,
unde se odihnesc și astăzi.
Pe parcursul vieții, Jean Jacques-Rousseau a redactat o mulțime de lucrări filozofice,
sociale, literare și artistice, dar și romane, opere de libret și de muzică, și, respective,, pagini
confesive.
Dintre lucrările sale de sinteză, se remarcă Discurs
asupra originii și fundamentelor inegalității dintre oameni
(1755), lucrare ce i-a oferit faima și care i-a adus premiul
Academiei din Dijon, dar și Contractul social (1762),
lucrare ce a cunoscut o mare răspândire începând cu
secolele XVII-XVIII prin intermediul operelor lui Thomas
Hobbes, John Locke și Rousseau.
Romanele sunt de un număr mai redus, dar de
asemena, de o importanță extraordinară, având o influență
în viața filozofului. Cele mai cunoscute romane ale lui Jean
Jacques-Rousseau sunt Iulia sau Noua Eloiză (1761), un
roman epistolary, respectiv Émile sau Despre educație
(1762), un roman pedagogic.
Dintre operele de libret și muzică se remarcă
Muzele galante (1745) și Ghicitorul satului (1752), iar
dintre paginile sale confesive, Rousseau, judecător al lui Discurs asupra originii și
Jean Jacques (1776), respectiv Visările unui hoinar fundamentelor inegalității dintre oameni
singuratic (1782), o lucrare postum.
Din punct de vedere religios, Jean Jacques-Rousseau a menținut o profesie a acestei
filosofii religioase și a lui Jean Calvin ca om de drept modern pe tot restul vieții sale, însă
opiniile sale despre religie prezentate în lucrările sale de filozofie pot totuși să lovească pe unii
ca fiind discordanți cu doctrinele catolicismului și ale calvinismului.
Deși a lăudat Biblia, acesta a fost complet dezgustat de creștinismul din zilele sale.
Afirmarea acestuia în Contractul social cum că adevărații adepți ai lui Isus nu ar face cetățeni
buni ar fi putut fi un alt motiv pentru condamnarea lui Rousseau la Geneva. De asemeni, în
secolul al XVIII-lea, a privit pe Dumnezeu doar ca un creator abstract și impersonal al
universului, pe care el îl asemănau cu o mașină uriașă.
Din punct de vedere filosofic, Rousseau a dezvoltat teoria naturii umane și stagiile
dezvoltării umane. Studiul primei ramuri filosofice a stat la baza următoarei afirmații:

Primul om care a îngrădit o bucată de pământ, ce s-a gândit să-și spună: „Acesta este al
meu!” și a găsit oameni destul de stupizi ca să-l creadă, a fost adevaratul fondator al societății
civile. De la câte crime, războaie și ucideri, de la câte orori și nenorociri nu ar fi putut cineva să
salveze omenirea, dacă ar fi tras țărusul, sau ar fi umplut șanțul, strigând către semenii săi:
"Feriți-vă de-a asculta de acest impostor; sunteți pierduți dacă uitați o singură dată că fructele
sunt ale tuturor și pământul nu aparține nimănui.
 Rousseau scrie despre stadiul de dezvoltare umană asociat cu salbaticii urmatoarele: ''Cu
toate că oamenii au devenit mai puțin îngăduitori, și cu toate că mila naturală a suferit deja unele
modificări, această perioadă a dezvoltării facultăților umane, menținând o poziție de mijloc între
indolența statului nostru primitiv și activitatea capricioasă a egocentrismului nostru, trebuie să fi
fost cea mai fericita și mai durabilă epocă.Cu cât mai mult reflectăm asupra ei, cu atât mai mult
se constată că această stare a fost câtuși de puțin subiectul celei mai bune răsturnări pentru om.
(...) Starea de salbaticie, pare să confirme că rasa umană a fost făcută să rămână în ea
întotdeauna; că această stare este o adevărată tinerețe a lumii; și că toate progresele ulterioare au
fost în aparență, atât de mulți pași spre perfecțiunea individului, dar, de fapt, spre decăderea
speciei.”
În concluzie, Rousseau reprezintă unul dintre cei mai mari filozofi luminați ai Europei
Vestice, fiind o influență masivă în schimbarea radical a gândirii societății prin lucrările sale ce
sunt admirate și commentate de către critici de atunci și până în zilele noastre.

Surse:
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Jean-Jacques_Rousseau
 http://www.tribuna.ro/stiri/cultura/jean-jacques-rousseau-1712-1778-omul-si-creatorul-
de-geniu-78557.html
 https://sanatatea.com/pub/personalitati/848-jean-jacques-rousseau-filozof-celebru.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Encyclop%C3%A9die
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Iluminism
 https://ro.wikipedia.org/wiki/David_Hume