Jean-Jacques Rousseau (născut la 28 iunie 1712, Geneva, Elveția - a murit la 2 iulie 1778,

Ermenonville, Franța), filozof, scriitor și teoretician elvețian, ale cărui tratate și romane au inspirat
liderii Revoluției Franceze și generației Romantice.

În 1750, la treizeci şi opt de ani, Rousseau a devenit brusc celebru. Academia din Dijon
oferise un premiu pentru cel mai bun eseu, care trebuia să dea un răspuns la întrebarea dacă artele
şi ştiinţele erau sau nu benefice pentru morală şi societate. Rousseau, care în eseul său ajungea la
concluzia că progresul din artă şi ştiinţă nu este benefic omenirii, a câştigat premiul şi a pornit pe
drumul gloriei.

Deşi la început Rousseau a fost prieten cu diverşi scriitori liberali, reprezentanţi ai

Iluminismului francez, inclusiv cu Denis Diderot şi Jean d'Alembert, ideile sale au început să se
deosebească radical de ale celorlalţi. Deoarece s-a opus planului lui Voltaire de a înfiinţa un teatru
la Geneva (Rousseau susţinea că teatrul era şcoala imoralităţii), şi-a atras duşmănia acestuia. Şi în
orice caz, ideile lui veneau în contradicţie cu raţionalismul lui Voltaire şi al enciclopediştilor.

Începând cu 1762, Rousseau a avut mari probleme cu autorităţile din cauza scrierilor sale.
O parte din asociaţii săi l-au părăsit şi Rousseau a început să-şi piardă complet raţiunea. Se spune
că scrierile lui Rousseau au contribuit la apariţia socialismului, naţionalismului, romantismului,
totalitarismului, antiraţionalismului, că au pregătit terenul Revoluţiei franceze şi au prefigurat
idealurile moderne de democraţie şi egalitate. De asemenea, i se atribuie o influenţă considerabilă
asupra teoriei educaţiei. S-a afirmat că teoria conform căreia oamenii sunt aproape exclusiv
rezultatul mediului în care trăiesc (şi prin urmare sunt complet maleabili) derivă din scrierile sale.
Şi, bineînţeles, se spune că ar fi lansat ideea că tehnologia modernă şi civilizaţia sunt dăunătoare,
promovând idealul întoarcerii la natură, al „sălbaticului nobil". Dar mi se pare că multe din aceste
afirmaţii sunt incorecte sau exagerate.

Din punct de vedere temperamental, Rousseau ar putea fi considerat un antiraţionalist, spre

deosebire de ceilalţi scriitori francezi ai vremii sale. Criticii lui Rousseau l-au caracterizat drept un
nevropat (ba chiar un paranoic), un misogin şi un filozof confuz, ale cărui idei sunt lipsite de
utilitate practică. Aceste reproşuri sunt în mare parte justificate. Dar mai importante decât
minusurile sale sunt sclipirile de intuiţie şi originalitate, care continuă să influenţeze gândirea
modernă de mai bine de două secole.

Rousseau a propulsat gândirea politică și etică în noi canale. Reformele sale au

revoluționat gustul, mai întâi în muzică, apoi în celelalte arte. El a avut un impact profund asupra
modului de viață al oamenilor; el a învățat părinții să aibă un nou interes pentru copiii lor și să-i
educe în mod diferit; el a promovat expresia emoției, mai degrabă decât o constrângere politicoasă
în prietenie și iubire. El a introdus cultul sentimentului religios printre oamenii care au renunțat la
dogma religioasă. El a deschis ochii oamenilor spre frumusețile naturii și a făcut libertatea un
obiect de aspirație aproape universală.