GIORDANO BRUNO

Subtitlu
 INFORMATII

Giordano Bruno (1548, Nola, lângă Neapole –

17.02.1600, Roma)  a fost un filozof, astronom,
matematician şi ocultist italian, ale cărui teorii
anticipează ştiinţa modernă.Cele mai importante dintre
ele sunt teoria universului infinitşi teoria multiplicităţii
lumilor, prin care el respingea astronomia tradiţională
geocentrică şi, intuitiv, depăşea şi teoria heliocentrică a
lui Copernic, potrivit căreia universul era finit.El a fost
călugăr pentru o vreme, unele dintre ideile sale au fost
considerate eretice. A sfârşit condamnat de Inchiziţie şi
ars pe rug, dar astăzi este considerat un simbol al
libertăţii de gândire.
 Tineretea

Bruno a fost fiul unui mercenar. A primit numele Filippo la botez, iar mai târziu a fost supranumit Il Nolano(în italiană, cel din Nola),
după oraşul său natal. În 1562 a plecat la Napoli,pentru a studia ştiinţele umaniste, logica şi dialectica (argumentaţia).A fost impresionat
de lecturile din G.V. de Colle, cunoscut pentru aplecarea sa către averroism(gândirea multor filozofi creştini apuseni, care se inspirau din
filozofia lui Aristotel, aşa cum fusese ea popularizată de către filozofulmusulman Averroes) şi pentru interpretările proprii date
instrumentelor de memorare şi artelor memoriei (opere mnemotehnice).

În 1565 a intrat în ordinul călugărilor dominicani, la mănăstirea San Domenico Maggiore din Napoli, luându‑şi numele Giordano.Din
cauza atitudinilor sale neortodoxe, destul de curând a început să fie bănuit de erezie. Totuşi, în 1572 a fost hirotonisit preot, fiind trimis
în acelaşi an înapoi la mănăstirea din Napoli ca să‑şi continue studiile de teologie. În iulie 1575 şi‑a terminat studiile, dar a devenit din
ce în ce mai iritat de subtilităţile teologice.A citit astfel două comentarii interzise ale lui Erasmus şi a vorbit liber despre erezia ariană,
care nega divinitatea lui Iisus. În consecinţă, a fost acuzat de erezie, împotriva lui pregătindu‑se un proces condus de mai‑marele
regional al ordinului, aşa că a fugit la Roma în februarie 1576. Acolo a fost acuzat pe nedrept de crimă. A început astfel un al doilea
proces de excomunicare, iar în aprilie 1576 a fugit iar.A abandonat ordinul dominican şi, după ce a pribegit un timp prin nordul Italiei, în
1578 s‑a dus la Geneva, câştigându‑şi traiul din corectura de carte. S‑a convertit apoi la calvinism, însă, după ce a publicat un pamflet la
adresa unui profesor calvinist, a descoperit că Biserica Reformată era cel puţin la fel de intolerantă ca şi cea catolică.

A fost arestat, excomunicat, apoi reabilitat după ce a retractat şi, în sfârşit, i s‑a permis să părăsească oraşul. S‑a stabilit în Franţa, mai
întâi la Toulouse – unde a încercat să primească o absolvire din partea Bisericii Romano‑Catolice, fiind însă numit profesor de filozofie –
iar apoi la Paris, în 1581. Acolo, Bruno a găsit un loc minunat unde să lucreze şi să predea.
 OPERE
În februarie 1584 a fost invitat de Fulke Greville, unul
dintre apropiaţii lui Sidney, să discute teoria despre
mişcarea Pământului cu câţiva doctori de la Oxford, însă
discuţia a degenerat în ceartă. După câteva zile a
început să scrie dialogurile italiene, prima expunere
sistematică a filozofiei sale.
Bruno a scris şase dialoguri, trei cosmologice –
referitoare la teoria despre univers – şi trei morale.
În Cina din Miercurea Cenuşii(Cena de la Ceneri 1584), nu
numai că a reafirmat realitatea teoriei heliocentrice, dar
a şi sugerat că Universul este infinit, compus din
nenumărate lumi asemănătoare cu cele din sistemul
solar. În acelaşi dialog, a anticipat teoriile
compatriotului său italian, astronomul Galileo Galilei,
susţinând că ar trebui să urmăm învăţăturile morale ale
Bibliei, dar nu pe cele astronomice.