COORDONATOR

 Prof. Univ. Dr. RODICA MIHAELA STĂNOIU

Preşedinta Societăţii Române de Criminologie şi Criminalistică

COLEGIUL DE REDACŢIE
 Conf. univ. dr. EMILIAN STĂNIŞOR
 Lector univ. dr. ORTANSA BREZEANU
- Preşedinte Executiv al Societăţii Române de
Criminologie şi Criminalistică
- Institutul de Cercetări Juridice al Academiei
Române

 Conf. univ. dr. FLORIAN GHEORGHE - Universitatea Hyperion Bucureşti

 Conf. univ. dr. GHEORGHE MOCUŢA
 Lector univ. dr. DORINICA IOAN
 Prof. univ. dr. LUCIAN IONESCU
 Lector univ. dr. ANA BĂLAN
 Prof. univ. dr. VALERIAN CIOCLEI
 Conf. univ. dr. SORIN ALĂMOREANU
 Prof. univ. dr. AUGUSTIN LAZĂR
 Conf. univ. dr. CONSTANTIN SIMA
 Conf. univ. dr. GEORGE MIRCEA
BOTESCU
- Cercetător asociat la Institutul de Cercetări
Juridice al Academiei Române
- Consilier în Ministerul Justiţiei
- Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”
Bucureşti
- Universitatea „Andrei Şaguna”Constanţa
- Universitatea din Bucureşti
- Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca
- Procuror general al Parchetului de pe lângă
Curtea de Apel Alba Iulia
- Procuror, Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie
- Universitatea „Bucureşti”

REDACTOR ŞEF
- Secretar general al Societăţii Române de
 VASILE TEODORESCU Criminologie şi Criminalistică
Pentru a asigura şi aspectul unitar estetic al revistei, rugăm autorii să ne trimită lucrările
tehnoredactate la calculator cu litere de tipul şi mărimea celor publicate deja în revistă (respectiv
Times New Roman 10) şi păstrând dimensiunile aşezării în pagină (2,5 cm margine sus, jos, stânga,
dreapta). Fotografiile, tabelele diagramele şi alte reprezentări grafice este preferabil să fie color.
Rugăm ca lucrările să aibă în preambul un rezumat de câteva fraze şi dacă se poate să fie şi
traduse în limba engleză sau franceză. Evident că aşteptăm cu interes spre publicare şi articole
integral traduse într-o limbă de circulaţie internaţională.
Vă mulţumim.
Manuscrisele, precum şi orice corespondenţă se vor trimite pe adresa:
Vasile Teodorescu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
B-dul Libertăţii nr. 14, sector 5, Bucureşti, cod 050706
Telefon: 021/311.89.33/1070, 021/319.39.28
Fax: 021/311.34.16
E-mail: vasileteodorescu11@yahoo.ro
Tehnoredactare computerizată

3
 CUPRINS
CRIMINOLOGIE Pag.

Nora Fraj Bouslimani Incendiile şi incendiatorii………………………………………….. 7

Thierry Toutin
Ecaterina Balica Abordări în schimbare privind justiţia restaurativă. Noi direcţii 18
pentru Europa şi dincolo de ea ……….……………………….
Ana Rodicca Staiculescu Privind în abis: terorismul în secolul XXI …………………….. 20
Alina Stan
George Roman Despre activitatea Societăţii „Salvaţi copiii în anul 2012 ……… 27
Alexandru Cinteză Analiza criminologică a infracţiunilor de omor, dosare
soluţionate în perioada 2007-2010 ……………………………….. 33
Ana Bălan Particularităţi ale implicării femeilor în marea criminalitate.
Traficul de droguri ……………………………………………….. 90
Laura Ecedi Stoisavlevici Noţiunea de criminalitate organizată ……………………………. 97

Congres internaţiona: Desistarea de infracţiuni şi închisoare

Ana Bălan, Cristina
Dâmboeanu, Roxana Paraschiv
Jenneke Christiaens
Adriana Anca Cuşmir
Pascal Décarpes
Ioan Durnescu
Florian Gheorghe
Martine Herzog-Evans
Shadd Maruna
Fergus Mcneill
Mihai Ioan Micle, Gabriel
Oancea, Doina Ştefana Săucan
Paul Nieuwbeerta
Cristina Pripp, Cristina
Dâmboeanu, Alina Decsei-
Radu, Gabriel Roşeanu
Cristina Pripp, Alina Decsei-
Radu, Marius Toc
Mihaela Puşcaş
Jorge Rodriguez Menés, Elena
Larrauri, Marti Rovira
Ioan Tia
Mihaela Tomiţă
Alina Oana Zamoşteanu
Viorel Panaitescu,
Mariana Roşu
Căi către renunţarea la crimalitate: studii de caz asupra
infractorilor minori ………………………………………… 99
Traseele judiciare haotice şi renunţarea la criminalitate………. 100
Perspective de reintegrare socială a infractorilor minori … 101
Renunţarea de criminalitate în rândul tinerilor infractori din
Franţa şi Germania ……………………………………………… 102
Cine lucrează în cadrul Serviciului de Probaţiune ? 103
Suferinţa socială şi utopia renunţării la criminalitate ………….. 104
Renunţarea la criminalitate în Franţa: percepţia practicienilor .. 105
Învăţăminte ale cercetării din domeniul renunţării la 106
criminalitate asupra practicii şi politicii penale …………………
Pot închisorile să sprijine renunţarea la criminalitate ?
107
Particularităţi ale deschiderii delincvenţilor juvenili aflaţi în 108
supravegherea Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul
Bucureşti …………………………………………………………..
Consecinţele intenţionate şi neintenţionate ale încarcerării ... 109
Carierele infracţionale ale femeilor recidiviste din România …. 110
Dezvoltarea abilităţilor de viaţă independentă la persoanele 111
private de libertate cu patologie socială. ………………………..
Sensul devenirii infracţionale în povestea vieţii adolescenţilor
delicnvenţi ……………………………………………………… 112
Impactul cazierului asupra şanselor tinerilor spanioli de găsire a
unui loc de muncă ……………………………………………… 113
Particularităţi ale ajustătii deţinuţilor la un mediu psihosocial
distinct …………………………………………………………….. 114
Justiţia pentru minori. Perspective ale rezilienţei asupra
traumei şi conflictelor ……………………………………………. 115
Bune practici în sistemele penitenciare europene cu privire la
reintegrarea socială a minorilor delicvenţi. Studiu comparativ... 116
Antropofagia (canibalismul)……………………………………….
117
PENOLOGIE

Bolfă Lorena, Popovici Violenţa manifestată de persoane private de libertate 121

Cornelia
VARIA
Iosif Friedmann Nicolescu Culorile din tribunal 155

4
 REVIEW OF CRIMINOLOGY, CRIMINALISTICS AND PENOLOGY
Nora Fraj Bouslimani
Thierry Toutin
Ecaterina Balica
Ana Rodicca Staiculescu
Alina Stan
George Roman
Alexandru Cinteză
Ana Bălan
Laura Ecedi Stoisavlevici
International Workshop. Desistance from Crime and Impresonment
Ana Bălan, Cristina
Dâmboeanu, Roxana Paraschiv Offenders ………………………………………………………..
Jenneke Christiaens
Adriana Anca Cuşmir
Pascal Décarpes
Ioan Durnescu
Florian Gheorghe
Martine Herzog-Evans
Shadd Maruna
Fergus Mcneill
Mihai Ioan Micle, Gabriel
Oancea, Doina Ştefana Săucan
Paul Nieuwbeerta
Cristina Pripp, Cristina
Dâmboeanu, Alina Decsei-
Radu, Gabriel Roşeanu
Cristina Pripp, Alina Decsei-
Radu, Marius Toc
Mihaela Puşcaş
Jorge Rodriguez menés, Elena
Larrauri, Marti Rovira
Ioan Tia
Mihaela Tomiţă
Alina Oana Zamoşteanu
Viorel Panaitescu,
Mariana Roşu
Bolfă Lorena,
Popovici Cornelia
Iosif Friedmann Nicolescu
NO. 1-2/2013
CONTENTS
CRIMINOLOGY Pag.
Fires and srsonists ……………………………………………… 7
World Crime Forum: „Changing lenses to restorative justice: 18
New direction for Europe and beyand” ………………………..
Looking into the abyss: terrorism in XXI century ……………. 20
About the activityof the organization „Save the children” in 27
2012 ………………………………………………………………..
Criminological investigation of the murder offences, files solved
in the period – 2007-2010 …………………………………….. 33
Particularites of women involvement in the big criminality.
Drug traffincking ………………………………………………… 90
The notion of organized criminality ……………………………… 97
Patways to Desistance: Case Studies of Romanian Juvenile
99
Chaotic Judicial Pathways and Desistance …………………… 100
Perspectives on Social Reintegration of Juvenile Delinquents .. 101
Desistance among Young Offenders in France and Germany …
102
Who Works in Probation Service ? ……………………………. 103
Social Suffering and the Utopia of Desistance form Crime …… 104
Desistance in France: Practitioners´ perceptions ……………. 105
Lessons from Desistance Research for Pilicy and Practice …. 106
Can Prisosns Support Desistance ? ……………………………
107
Particularities of Desistance from Crime of Juvenile Delinquents 108
under the Supervision of the Probation Service attached to the
Bucarest Court ………………………………………………..
Intended and Unintended Consequences of Imprisonment …….. 109
The Criminal Careers of Romanian Female Recidivists Held in 110
Prisons …………………………………………………………….
The Development of Independent Life Skills among Inmates 111
with Social Pathology ……………………………………………
The Meaning of Becoming Criminal Offenders in the
Adolescents Life Story …………………………………………. 112
The Effect of Having an Incarceration Record on Young
Spanish Males´ Odds of Finding Employment ………………… 113
Particularities of Psiychocosial Adaption of Prisoners at Distinct
Encironment ……………………………………………………… 114
Juvenile Justice. Resilience Perspective on auma and Conflicts ..
115
Good Practice in European Prison Systems regarding Social
Reintegration of Juvenile Offenders. Comparative Study …… 116
(The) anthropophagy. (The cannibalism) ……………………..
117
PENOLOGY
Violence manifested by persons in deprived by liberty ……… 121
VARIA
Teh colors in the court ………………………………………… 155
5
 REVUE DE CRIMINOLOGIE, SCIENCE CRIMINALLE ET PÉNOLOGIE
Nr. 1-2 /2013
CONTENU
CRIMINOLOGIE Pag.
Nora Fraj Bouslimani Les incendies et les incendiaires 7
Thierry Toutin
Ecaterina Balica Forum inetrnational concernant les infractions; l´Europe et au-delà 18
d´elle ………………………………………………………
Ana Rodicca Staiculescu Envisager l´abîme: le terrorisme au XXIème siècle …………… 20
Alina Stan
George Roman Sur l´activité de l´organisation «Salvaţi copiii» (Sauvez les enfants) 27
en 2012 ………………………………………………….
Alexandru Cinteză L´analyse criminologique des infractions de meurtre; dossiers
solutionnés dans la période 2007-2010 ……………………….. 33
Ana Bălan Particularités de l´implication des femmes dans la grande
criminalité. Le trafique de drogues ……………………………. 90
Laura Ecedi Stoisavlevici La notion de crime organisé ……………………………….. 97
Atelier international. Désistement de criminalité et d´incarceration
Ana Bălan, Cristina Dâmboeanu, Voies sur la renonciation à la criminalité: études de cas sur les
Roxana Paraschiv infractueurs mineurs ……………………………………………. 99
Jenneke Christiaens Les tracés judiciaires chaotiques et la renonciation à la criminalité 100
…………………………………………………………
Adriana Anca Cuşmir Perspectives de reintégration sociale des infracteurs mineurs .. 101
Pascal Décarpes Renonciation à la criminalité parmi les infracteurs jeunes de la
France et de l´Allemagne ………………………………………. 102
Ioan Durnescu Qui travaille dans le cadreduService de Probation ? ………… 103
Florian Gheorghe La souffrance socieale et l´utopie de la renonciation à la criminalité 104
…………………………………………………………
Martine Herzog-Evans La renonciation à la criminalité en France: la perception des 105
politiciens ……………………………………………………….
Shadd Maruna Enseignements de l´investigation dans le domaine de la 106
renonciation à la criminalité sur la pratique et la politique pénales
Fergus Mcneill Peuvent les prisons soutenir la renonciation à la criminalité …
107
Mihai Ioan Micle, Gabriel Particularité du désistement délinquants jeunes se trouvant sous la 108
Oancea, Doina Ştefana Săucan sutveillance du Service de Probation auprés le Tribunal de Bucarest
Paul Nieuwbeerta Conséquences intentionnelles et non intentionnelles de 109
l´emprisonnement ……………………………………………….
Cristina Pripp, Cristina Les carrières infractionnelles des femmes récidivestes en Roumanie 110
Dâmboeanu, Alina Decsei-Radu, ………………………………………………………………………..
Gabriel Roşeanu
Cristina Pripp, Alina Decsei- Le développement des habiletés de vie indépendeante aux 111
Radu, Marius Toc personnes privées de liberté avec pathologie sociale ………..
Mihaela Puşcaş 112
Jorge Rodriguez Menés, Elena L´impact du casier sur les chances des jeunes espagnols de trouver
Larrauri, Marti Rovira un emploi ……………………………………………….. 113
Ioan Tia Particularités de l´ajustement des détenus à un milieu psychosocial
distrinc …………………………………………….. 114
Mihaela Tomiţă La justice pour les minereus. Perspectives de la résilience envers le
trauma et les conflits …………………………………………. 115
Alina Oana Zamoşteanu Les bonnes particues dans les systèmes pénitentiaires européennes à
l´égard de la réintégration sociale des mineurs délinquants. Etude 116
comparative.
Viorel Panaitescu, L´anthropophagie (le cannibalisme) ……………………………..
Mariana Roşu 117
PENOLOGIE
Bolfă Lorena, La violence manifestée par des personnes privées de liberté .. 121
Popovici Cornelia
VARIA
Iosif Friedmann Nicolescu Les couleurs du tribunal ………………………………………… 155

6
 1
INCENDIILE SI INCENDIATORII

"Opera de delectare, focul este in egala măsura si opera de distrugere, focul se dematerializează, se
năruieşte, devine spirit. Un incendiu determina un incendiator aproape in mod fatal astfel încât un incendiator
provoacă un incendiu. Focul mocneşte intr-un suflet mai sigur decât sub cenuşa, iar incendiatorul este cel mai
disimulat dintre infractori."
Gaston BACHELARD

Rezumat:
"Foc de tabăra", "a clocoti de energie", "nu iese fum fără foc", "a turna gaz pe foc", "a-si declara
inflacararea", "purificare prin foc", "a arde de dorinţa", toate aceste expresii dintre care unele sunt foarte vechi
arata rolul curios si ambivalent al focului care a fascinat si a îngrozit dintotdeauna întreaga omenire. Dincolo de
expresiile metaforice, focul reprezintă totuşi o realitate "arzătoare" care pare subestimata si luata insuficient in
considerare in ceea ce priveşte costul uman, pericolul social si costul financiar.

Cuvinte cheie: Incendiu, incendiator, piromanie, investigaţie-incendiu, mod de operare, agresiune

termica.
Introducere

Presa raportează in mod regulat cazuri de incendii ale căror titluri sunt recurente in fiecare an: Opt ani
de închisoare pentru amantul piroman - Incendierea unor păduri pe Coasta de Azur - Piromanul liceului era
paznicul - Periferii care au luat foc - Incendiatori: de la răzbunare la perversiune - Incendiatorul la închisoare -
Este dificil de depistat incendiatorii - Moartea unui pilot al companiei aeriene Canadair: furie împotriva
piromanilor etc.
Care este definiţia focului? Care sunt cauzele sale? Exista puncte comune intre un tânăr incendiator, un
fraudator al asigurărilor si un piroman compulsiv? Exista un profil sau profile ale incendiatorilor? Care sunt
motivaţiile care ii determina pe indivizi sa provoace incendii? Cum putem sa prevenim acest tip de
comportament si care este preluarea unei răspunderi fata de acest tip de individ? Cum putem sa prevenim
diferitele tipuri de catastrofe ale căror cauze sunt pe de alta parte dificil de identificat cu atât mai mult cu cat
focul este devastator? Cum sunt despăgubite victimele unor incendii?
In prima parte a acestui studiu cititorul va găsi o explicaţie tehnica succinta care ii va permite sa facă
diferenţa intre foc si incendiu pentru a contura anumite subtilităţi raportate la acest epifenomen.
Vom examina ulterior posibilitatea de a exercita un control pentru a cunoaşte diferitele aspecte ale
trecerii la actul incendiator. In cele din urma va fi abordata o explicaţie pluridisciplinara si mai degrabă
criminologica in ceea ce priveşte preluarea unei răspunderi fata de autorii unor incendii si posibilităţile de
prevenire din acest domeniu.

A - Foc sau incendiu?

Daca pentru psihanalişti cuvântul "foc" reprezintă pasiunea si dorinţa, pentru opinia publica acesta este
adesea asociat cu cuvântul "incendiu", in timp ce pentru profesionişti diferenţa este importanta. Se pare ca
acţiunea focului ar rezulta dintr-o acţiune voluntara, înfrânată, limitata in timp si spaţiu, in timp ce acţiunea
incendiului nu este întotdeauna voluntara, nici nu poate fi stăpânită in timp si cu atât mai puţin restrânsă la un
spaţiu delimitat.
Pentru a dezbate subiectul trebuie sa cunoaştem regula de baza a combustiei denumita: "Triunghiul focului" (a
se vedea schema de mai jos). Trebuie întrunite trei elemente principale: comburantul, energia de activare
(căldura) si combustibilul. Este suficient sa elimini unul dintre aceste trei elemente pentru ca fenomenul de
combustie sa nu se mai producă. In consecinţa, nu va mai exista nici foc si nici incendiu.

1
Studiu realizat de către Thierry Toutin. ofiţer de politie judiciara, cercetător si intervenient in victimologie, membru al
Societăţii Internaţionale de Criminologie si Nora Fraj-Bouslimani, avocat la Curtea de Apel din Paris, membru al
consiliului ştiinţific al Societăţii Internaţionale de Criminologie.

7
 Comburant (Oxigen)

Combustibil
Triunghiul focului

B - Posibilitatea de a exercita un control

a - Incendiul de origine criminala sau voluntara

Incendiul voluntar este prevăzut si pedepsit de articolul 322-6 din codul penal care stipulează: "Distrugerea,
degradarea sau deteriorarea unui bun care aparţine altuia cu ajutorul unei substanţe explozive, al unui incendiu
sau cu ajutorul unui alt mijloc de natura sa creeze un pericol pentru persoane sunt pedepsite cu zece ani de
detenţie si plata unei amenzi in valoare de 150.000 de euro. Atunci când este vorba despre incendierea unor
lemne, păduri, stepe, desişuri, plantaţii sau reîmpăduriri ale altuia survenite in condiţii care expun persoanele la
o vătămare corporala sau care creează un prejudiciu ireversibil mediului înconjurător, pedeapsa este de
cincisprezece ani de detenţie penala si plata unei amenzi in valoare de 150.000 de euro."
Daca aceasta infracţiune cauzează o ITT (întrerupere temporara totala a activităţii) de opt zile sau mai
mult, aceasta conduce la cincisprezece ani de detenţie penala si la plata aceleiaşi amenzi. Atunci când aceasta
infracţiune este comisa in grup organizat sau cauzează o întrerupere temporara totala a activităţii care depăşeşte
opt zile, aceasta conduce la douăzeci de ani de detenţie si la plata aceleiaşi amenzi. In cazul unei infirmităţi
permanente sau al unei mutilări, sancţiunea este de treizeci de ani de detenţie si plata unei amenzi in valoare de
150.000 euro.
Atunci când infracţiunea prevăzuta de articolul 322-6 din codul penal cauzează moartea unei alte
persoane, sancţiunea penala prevede detenţie pe viaţa si plata unei amenzi in valoare de 150.000 euro.
Michel Laxenaire si Florence Kuntzburger 2 (Incendiatorii - Medicina si psihoterapie - Masson - 1995)
reamintesc faptul ca: "Incendiul voluntar este fără îndoială subreprezentat in raport cu anumite prejudicii aduse
unor bunuri ca de exemplu furtul si vandalismul, însă frecventa sa in creştere este foarte îngrijorătoare cu
precădere in societăţile occidentale. Teritoriul european in special este din ce in ce mai afectat de incendiile
criminale."
Securitatea Civila a constatat in Franţa o dublare a numărului de incendii voluntare in perioada 1975 -
1985. Se pare ca numărul incendierilor unor locaţii, dintre care 80% sunt locuinţe, s-a dublat in aproximativ
zece ani.
La vecinii noştri nemţi numărul de incendii voluntare a crescut de patru ori in ultimii douăzeci de ani,
iar catastrofele provocate de foc au constituit prima cauza de pierdere pentru asigurători in anul 1990. Elveţia si
Belgia trebuie in egala măsura sa facă fata extinderii fenomenului. Recrudescenta acestui flagel in societăţile
moderne i-a determinat pe sociologi si psihiatri 3 (Laxenaire si Kuntzburger - "Incendiatorii" - pag. 112) sa
ofere trei explicaţii referitor la acest subiect:
"Stilul de habitat vertical, peisajul binecunoscut al marilor periferii industriale unde se uneltesc
conflicte si revolte de orice fel."
"Caracterul precar al contextului socio-economic actual. Se pare ca incendiile s-ar înmulţi pe timp de
recesiune si s-ar diminua in perioada inflaţiei 4 (Vallee L. si Dupuis S. - "Studierea anumitor factori
determinanţi ai incendiilor voluntare in Montreal - Criminologie - volumul 30, nr. 1, 1997, paginile 73 - 92)."
Citam drept exemplu, fara concluzii pripite, evenimentul care s-a derulat in iulie 2009 in Corsica. Doi pompieri
voluntari in vârsta de 22 si respectiv 25 de ani au provocat incendii in scopul de a incasa prime suplimentare
pentru intervenţiile lor.
"Ruptura raporturilor familiale care atrage după sine situaţiile de carenţe educative. Procentul mare de
tineri minori implicaţi in cazurile de incendiere a unor bunuri publice ilustrează aceste tendinţe diverse.
Recrudescenta incendiilor voluntare care au loc cu ocazia violentelor urbane pare sa redea, dincolo de o
problematica individuala, indispoziţia unei întregi societăţi."

8
 b - Incendiul de origine accidentala
După înec, incendierea locuinţei constituie a doua cauza de deces la copii. Conform Federaţiei
Franceze a Societăţilor de Asigurări (FFSA), ar exista aproximativ 800 de decese pe an din cauza incendiilor de
orice natura (pentru anul 2006). Cu toate acestea, pentru toate Serviciile Departamentale de Incendiere si de
Acordare a Primului Ajutor din Franţa, pentru acelaşi an vizat, ar fi existat 300 - 320 de decese in urma
incendiilor. Fara a intra intr-o polemica a cifrelor, se pare ca ar exista aproximativ 6000 -10.000 de victime pe
an in urma incendierii locuinţelor (aceasta cifra include persoanele decedate, răniţii grav sau uşor si persoanele
intoxicate).
Elementele redate in cifre si prezentate in continuare sunt oricum elocvente 5 (site-ul de Protectie-
Incendiu.Com - 2009 si prevenire-incendiu.gouv.fr 2010):
- o persoana din doua, victima a unui incendiu, moare sau este internata in stare grava;
- 2/3 dintre victime sunt ucise de fum;
- un incendiu accidental din patru este datorat unei instalaţii electrice defectuoase;
- un incendiu din patru se declanşează in bucătărie;
- 20% dintre arsuri se datorează grătarelor aprinse sau arătate cu spirt denaturat;
- 70% dintre incidente se declanşează noaptea.
Marea majoritate a incendiilor domestice se datorează fie unei defecţiuni (instalaţii electrice, aparate de
încălzit, scurgere de gaz), fie imprudentei sau neglijentei (ţigări, lumânări, lucrări la instalaţiile care prezintă risc
de incendiu).
In urma unui studiu efectuat de geniştii-pompieri din Paris (1982) a reieşit faptul ca respectivele cauze
se pot datora necunoaşterii riscurilor si consecinţelor, imprudentei (uitarea riscurilor si a consecinţelor),
neglijentei (cunoaştem riscurile si ni le asumam).
Pentru incendiile accidentale distingem pornirea focului prin energia de activare care poate fi termica (ţigări,
chibrituri, flacăra, aparate de încălzit), electrica (scurt-circuit, electricitate statica), chimica (produse
incompatibile), mecanica (încălzire, frecare, ciocnire, scânteiere), biologica (fermentare), lichida (vapori
inflamabili), gaz (scurgere).
În locurile in care se foloseşte in mod normal energia, orice aport de combustibili solizi (deşeuri),
lichizi (vapori inflamabili) şi găzoşi (scurgeri) risca sa producă o cauza de pornire a focului.

c - Incendiul de origine naturala

Incendiul de origine naturala este incendiul provocat de cauze precum auto-inflamarea, fermentarea,
trăsnetul sau cutremurele. Fenomenul de auto-inflamare este rar. Un astfel de fenomen presupune reacţii
chimice intr-un volum suficient de izolat termic, pentru ca respectiva căldura degajata sa poată provoca o auto-
inflamare in timp. Putem cita cazul unui recipient de stocare a uleiului izolat cu vata de sticla in strat gros. O
scurgere a uleiului pe vata de sticla a provocat o încălzire spontana a uleiului urmata de incendierea acestei vate
de sticla (Extras documentar laborator privat).
In acelaşi mod, baloţi de fan cosit recent si depozitat in hambare încă umed, bucăţi mari de spuma
subţire de poliuretan care tocmai au fost fabricate, o grămada de tutun tăiat, de cărbune bituminos, de turbărie
sau de gunoaie pot provoca fenomene de auto-inflamare. In cazul fânului depozitat proaspăt in hambare
constatam de exemplu ca se produce o încălzire cu câteva zeci de grade in zilele următoare.
Se întâmpla in mod excepţional ca temperatura sa crească la 150 - 180° C, temperatura de auto-
inflamare a fânului. Primul stadiu consta într-o încălzire enzimatica (respiraţia fânului) care se produce atunci
când iarba este încă verde pentru ca perioada de repaus pe câmp, înainte de strângere, a fost prea scurta si pentru
ca vântul si nu soarele a uscat fânul. Celulele fânului sunt încă vii.
Al doilea stadiu este o încălzire microbiologica care urmează după primul stadiu. Aceasta este
consecinţa unei degradări bacteriologice care se produce in fânul care are un grad de umiditate important.
Microorganismele se pot înmulţi si pot folosi fânul drept sursa de energie. Aceste fenomene explica faptul ca
doar fânul proaspăt cules si apoi înmagazinat in hambare se poate afla la originea unui incendiu.

d — Incendiul de origine nedeterminata

Incendiul de origine nedeterminata este incendiul a cărui cauza nu a putut fi stabilita in mod clar. Din
punct de vedere statistic, acesta rămâne pe primul loc intre diferitele forme de incendiu.

C - Investigaţia in incendiu si dificultăţile sale a - Ancheta si analiza de laborator

Oricare ar fi tipul de incendiu, investigaţiile se bazează pe primele constatări in teren. Primele
constatări sunt întotdeauna importante. Anchetatorul va trebui sa strângă circumstanţele si contextul
incidentului, sa asculte mărturia sau mărturiile victimelor, ale martorilor, ale geniştilor-pompieri care ar putea
furniza detalii utile referitoare la foc din momentul sosirii lor (localizare, intensitate, mirosuri sesizate, eventuale

9
 zgomote de explozie, descoperirea unor recipiente suspecte care pot fi considerate ca au avut un rol in
izbucnirea focului, culoarea fumului etc.).
In regiunea pariziana, pentru incendierea de bunuri imobiliare, Laboratorul Central al Prefecturii de
Politie este solicitat atunci când originea focului este necunoscuta sau suspecta.
In măsura posibilităţilor, oricare ar fi acestea, experţii încearcă sa localizeze punctul de plecare al
focului. Se vor face prelevări de rămăşiţe arse in diferite locuri ale catastrofei si chiar in locurile in care
intensitatea carbonizării pare a fi foarte slaba. Scopul este acela de a identifica in cele din urma daca
acceleratorii combustiei au fost utilizaţi.
In general, localizarea originii focului este uşor de făcut atunci când distrugerile sunt limitate si atunci
când nu exista decât un singur loc. Conform experţilor in materie, aceasta devine o operaţiune dificila ba chiar
imposibila atunci când distrugerile sunt importante si generalizate. Vor trebui examinate locurile pentru a
distinge zonele in care carbonizarea este cea mai importanta.
Odată realizate, prelevările sunt analizate in funcţie de doua tehnici considerate a fi foarte sensibile la
detectare: cromatografia in faza gazoasa asociata cu spectrometria de masa. Cromatografia in faza gazoasa
permite separarea componentelor de eşantionul supus analizei. Pe graficul obţinut, denumit cromatogram,
fiecare componenta se prezintă sub forma unui vârf distinct si specific. Cromatografia constituie intr-o oarecare
măsura separarea diverselor elemente strânse, aceasta este cuplata ulterior cu spectrometria care identifica
structurile componentei.
Interpretarea rezultatelor poate fi facila daca printr-un grafic de vârfuri se obţine profilul caracteristic al
unui produs uzual cu o singura componenta. Însă aceasta poate sa devină foarte complexa daca cromatogramul
este atipic si prezintă mai multe vârfuri care aparţin unor componente pe care le găsim in diferite produse
inflamabile, produse industriale sau produse de întreţinere. Lucru care se întâmpla adesea ...
Produsele utilizate pot fi lichide ca de exemplu carburantul pentru automobil, combustibilul lichid,
spirtul alb, spirtul denaturat, solvenţii sau diluanţii pentru vopsele etc. Uneori acestea pot fi solide ca de
exemplu "praful negru" si "produsele comerciale care distrug buruienile" care intra in alcătuirea unor
instrumente pirotehnice artizanale si sunt amestecate cu alte substanţe.
Concluziile laboratoarelor ajung ulterior la experţi sub forma de raport. Intenţia criminala este stabilita
atunci când un accelerator de combustie a fost identificat fără nici o îndoiala in rămăşiţele prelevate si
comparate cu prelevările doveditoare.
Tabelul de mai jos nu conţine decât incendierile voluntare sau criminale ale unor bunuri private si ale
unor bunuri publice. Aceste cifre nu includ incendiile de origine nedeterminata, adică proporţia cea mai
voluminoasa a cauzelor unui incendiu, situata cu mult înaintea incendiilor criminale, accidentale, sau a cauzelor
naturale.
Elementele statistice care vizează incendierile voluntare ale unor bunuri private si publice
constatate de serviciile de politie si de jandarmerie in perioada 2001 - 2007 6 (Observatorul National al
Delincventei -INHES [extras al stadiului 4001| (fisa tematica nr. 1, pag. 381)
2001 2002 2003 2004 2005 2006 2007
Incendierile voluntare ale 30206 34287 31407 29978 43231 38027 39999
unor bunuri private
Incendierile voluntare ale 5035 5626 5496 5069 7109 5916 6033
unor bunuri publice
Variaţia anuala in procente +20,9% + 13,3% -7,5% -5% +43,6% -12,85% +4,75%
Total 35241 39913 36903 35047 50340 43943 46032
Conform Observatorului National al Delincventei, "Numărul incendierilor voluntare ale unor bunuri
private, care include incendierile de maşini, este in creştere de la 44% in anul 2005, cu 13200 de fapte in plus
intr-un an. Acesta depăşeşte pragul de 43000 de fapte constatate, si anume cu mult peste nivelul maxim
precedent de 39000 de fapte in anul 2002."
Creşterea de 44% constatata in cursul anului 2005 este in strânsa legătura cu răzvrătirile urbane din
aceeaşi perioada.
Tabel comparativ cu numărul persoanelor implicate in incendierile voluntare ale unor bunuri
publice si ale unor bunuri private in anii 2006 si 2007 7 (Observatorul National al Delincventei - INHES
[extras al stadiului 40011 - 2009)
Fapte Numărul %
Anul Fapte constatate elucida Procentul
elucidare
de persoanelor Persoane arestate Persoane aflate persoanelor
in libertate puse in
te implicate libertate
2006 43943 7785 17,71% 8458 940 7518 88,88%
2007 46032 7913 17,19% 8414 869 7545 89,67%

10
 b - Companiile de asigurări si de expertizări

Oricare ar fi cadrul anchetei si importanta incidentului, in special in cazurile unor incendii

nedeterminate sau accidentale, in cazul unui dubiu, companiile de asigurări pot sa intervină cu investigatorii lor
privaţi, precum si cu laboratoarele lor si sa semnaleze justiţiei, daca este cazul, toate observaţiile sau concluziile
care pot permite identificarea unor eventuale răspunderi penale.
Nu exista un raport oficial intre forţele de ordine si experţii privaţi. Pot fi efectuate in paralel diferite
anchete pentru acelaşi caz de către serviciile de ancheta si companiile de asigurări, fără interferenţa unuia in
raport cu celalalt. Nu mai rămâne decât puţin in cazul unei crime, iar destinatarul rezultatului investigaţiilor
unora si al celorlalţi de care trebuie sa se tina seama rămâne tot procurorul republicii.
Agenţia de combatere a fraudării asigurărilor (ALFA) dispune de o echipa de ingineri specializaţi si de
aproximativ treizeci de agenţi instruiţi din punct de vedere tehnic pentru a stabili cauzele unui incendiu. In
paralel cu ancheta judiciara sau ulterior, aceştia intervin pentru a ancheta cu privire la incendii si in special cu
privire la cele a căror origine este suspecta sau care pot constitui o acţiune de fraudare a asigurărilor. Fiecare
anchetator privat completează un chestionar de investigaţie.
Acesta conţine numeroşi itemi care de exemplu:
- cauzele incendiului;
- eventuala răspundere penala a asiguratului;
- contractul ales;
- probele evidente ale caracterului voluntar al incendiului;
- circumstanţele incendiului si consideraţii generale privind incendiul voluntar in special;
- verificări referitoare la asigurarea acceptata care pot susţine suspiciunile in ceea ce il priveşte pe
asigurat (cumulul de poliţe de asigurare, antecedente îndoielnice, suma acceptata mai mare decât valoarea
bunurilor);
- circumstanţele incidentului (absenta efracţiei, telefonul oprit, alarma defectuoasa, programul
asiguratului greu de verificat, mărturii contradictorii, animale domestice aparate);
- consecinţele incidentului (pierderi exagerate in mod vădit, clădiri vechi, puse in vânzare, care nu au
fost ocupate etc);
- situaţia asiguratului (situaţia fiscala, financiara, familiala, sociala);
- comportamentul asiguratului după incident (reticent, mărturii false, contradicţii, disimulare etc).
Rămăşiţele prelevate de către anchetatorii privaţi sunt analizate de laboratoare private însărcinate cu
efectuarea de expertize după incidente, cu cercetarea urmelor de lichide inflamabile, cu expertizarea instalaţiilor
automate si de detectare a incendiilor etc.
Conform specialiştilor, fraudarea asigurării împotriva pagubelor raportata la incendiu este estimata la
6% din primele încasate, este vorba despre suma care depăşeşte un miliard si jumătate de euro (aproximativ zece
miliarde de franci) in fiecare an 8 ("Cauzele si originile incendiilor" - Ghid practic de investigaţie - Lucrare
colectiva realizata de Agenţia de Combatere a Fraudării Asigurărilor [ALFA] - trimestrul IV 1994 - pag. 7).
Adesea fraudarea asigurărilor capătă forma unei declaraţii false de calamitate făcuta de asigurat pentru
asigurătorul sau, in scopul de a primi o despăgubire. Unul dintre cazurile tipice ale acestor declaraţii false
rămâne declaraţia de incendiere. Dintre cele 45.000 de declaraţii de incendiere a unor vehicule in fiecare an, se
pare ca 10% constituie o fraudare a asigurărilor.
Articolul 313-1 din Codul penal privind înşelătoria prevede ca tentativa de înşelătorie semnalează ea
însăşi infracţiunea penala. Cu toate acestea, pentru a exista tentativa de înşelătorie, trebuie sa existe un început
de executare a înşelătoriei. Sa luam un exemplu: in cazul asigurătorului care ar fi fost informat ca un asigurat a
cerut unei terţe persoane sa ii incendieze vehiculul nu este suficient sa afirmam ca exista tentativa de înşelătorie.
Intr-adevăr, pentru ca tentativa de înşelătorie sa fie confirmata, trebuie ca şoferul sa fi dat foc
vehiculului sau si sa îl fi declarat drept accident. Ceea ce legea pedepseşte realmente este folosirea garanţiei
pentru a obţine o despăgubire.

c - Evaluarea prejudiciului si despăgubirea victimelor

Trebuie reamintit in acest moment faptul ca asigurarea este o garanţie luata pentru viitoare riscuri.
Se disting doua mari tipuri de asigurare. Asigurarea de daune si asigurarea de persoane. Asigurările de
daune sunt destinate sa protejeze patrimoniul. Printre asigurările-daune trebuie remarcate asigurarea de obiecte
care garantează bunurile împotriva diferitelor riscuri ca de exemplu grindina, furtul sau incendiul si asigurările
de responsabilitate care acoperă plăţile pe care asiguratul este obligat sa le efectueze atunci când este responsabil
de o dauna.
In asigurarea de daune despăgubirea include o limita tripla: suma plătită nu poate fi mai mare decât
pierderea suferita si nici nu poate fi mai mare decât valoarea asigurata prevăzuta in contract. Oricare ar fi
originea accidentului, asigurarea îl va despăgubi pe asigurat, cu excepţia cazului in care incendiul a fost comis
voluntar de către asigurat. După ce s-a constatat dimensiunea prejudiciului, trebuie întocmit inventarul

11
pierderilor si evaluata dauna. Acest inventar poate fi foarte dificil atunci când incendiul a distrus tot. Atunci
când companiile de asigurare se afla in posesia stadiului estimativ pot, in funcţie de gravitatea daunei, sa
procedeze la o expertizare. Evaluarea daunei se bazează pe trei elemente: pierderea suferita, profitul pierdut,
vătămarea corporala.

Pierderea suferita
In cazul unui accident total, pierderea este evaluata ţinând cont de valoarea bunului in ziua accidentului
si nu de valoarea sa de nou. Aceasta valoare de întrebuinţare corespunde preţului bunului nou diminuat cu un
coeficient de deteriorare. Daca acest bun era destinat sa fie vândut, valoarea reţinuta este valoarea estimata in
bani in ziua accidentului. Daca accidentul este parţial, suma achitata va fi cea echivalenta cu repararea bunului
deteriorat.

Profitul pierdut
Este vorba despre pierderi financiare ulterioare accidentului, atunci când cazul este prevăzut in
contract. De exemplu, in incendierea de bunuri imobiliare cu caracter industrial sau comercial,
pierderea de chirii sau de cifre de afaceri.

Vătămarea corporala
Aceasta regrupează toate prejudiciile aduse unei persoane fizice care necesita îngrijiri sau care
cauzează o incapacitate de lucru. Sunt luate in calcul si evaluate mai multe poziţii de prejudiciere: ITT
(întreruperea temporara totala a activităţii), IPP (întreruperea permanenta parţiala), preatium doloris (suferinţele
si durerea), prejudiciul de agrement, prejudiciul sexual, prejudiciul estetic, prejudiciul profesional.

D - Profilurile unor incendiatori

Tocmai in aceasta categorie de infractor, care merge de la personalităţi "normale" sau neatinse de vreo
boala mentala pana la comportamentele cele mai patologice, găsim, conform criminologilor, aproape întreaga
nosologie franceza. Principalele patologii sau tulburări de comportament întâlnite nu vizează decât o parte,
deloc de neglijat, din totalitatea incendiatorilor.
Marea majoritate a autorilor unor agresiuni termice sunt consideraţi drept responsabili de către justiţie.
Aceasta abordare, din profilul incendiatorilor, se bazează pe indicatorii cel mai des întâlniţi in planurile statistice
si criminologice.

a - Adolescenţii incendiatori
Studiile americane scot la iveala faptul ca este vorba in mare parte despre băieţi, proveniţi din familii
numeroase si bulversate, care evoluează intr-un context social si afectiv precar, tatăl este adesea absent, mama
este respingătoare, lipsita de afecţiune si aflata intr-o situaţie conflictuala cu fiul sau, iar copilul resimte un
puternic sentiment de abandon. Factorii care favorizează trecerea la acţiune sunt rezultatul efectelor unite de
impulsivitate, de o lipsa de control si de o ura acumulata. Riscurile sunt sporite de alcoolism si de toxicomanie.
Pentru anumiţi profesionişti din domeniul sănătăţii, aceste comportamente hiperdistrugătoare sunt reacţii de
furie pentru o dorinţa de răzbunare care poate vindeca rănile narcisice provocate de adulţi.
Intr-o ancheta din 17 noiembrie 2004 intitulata "Maşini incendiate, un studiu inedit care vizează
motivaţiile incendiatorilor", serviciile de politie din Seine Maritime au analizat 79 de cazuri rezolvate care au
implicat 170 de persoane.
Concluziile acestei activităţi au scos la iveala in primul rând faptul ca o treime dintre cei implicaţi sunt
minori, ca jumătate din maşini sunt incendiate pentru a evita orice identificare cu ajutorul urmelor papilare
(amprente digitale) si ca marea majoritate a vehiculelor au fost distruse după ce au fost furate pe fond de
alcoolism.
"Jocul" si "lipsa de ocupaţie" ocupa locul doi. Ulterior vin distrugerile de vehicule in sfera familiala, fie
din răzbunare, fie din necaz in dragoste sau in urma unei neînţelegeri familiale.
In cele din urma, anumite incendieri de maşini ar constitui, in mod foarte marginal, fapta unor grupuri sau a
unor indivizi izolaţi care acţionează sfidător împotriva autorităţilor. Aceiaşi constatare este valabila si in cazul
fraudării asigurărilor. Acest raport menţionează in concluziile sale dificultatea de a ajunge in acest gen de caz cu
un procent de elucidare de 4%.
După cum am observat anterior (tabelul de la pagina 7), dificultăţile de anchetare a incendiului ajung in
general la un procent de elucidare destul de modest, dar nu neglijabil (17,71% in 2006 si 17,19% in 2007) cu
atât mai mult cu cat focul este devastator.

b - Femeile
Femeile subreprezentate de obicei in ansamblul delincventei ocupa din punct de vedere statistic un loc
mai important in incendiul criminal care rămâne dominat de către bărbaţi. Femeia incendiatoare este o femeie

12
frustrata si umilita care îşi deviază ranchiuna si agresivitatea in foc, acest foc care ar constitui un înlocuitor al
unei exprimări antisociale si nu un act "psihosexual".

c - Bărbaţii
Pe plan familial si social, incendiatorul este izolat din punct de vedere afectiv si in general este un
singuratic, instabil, cu un caracter adesea impulsiv. Intr-un studiu criminologie care a vizat 72 de cazuri de
incendiatori, Kammerer Th. 9 (Incendiatorii, studiu criminologie si clinic pe 72 de cazuri - Analele medico-
psihologice 1967 [pag. 687 - 716]) face următorul portret: "La incendiator, la acest bărbat izolat, fără pereche,
fără femeie, lipsit de orice sentiment de putere, redus prin infirmitate sau înapoiere mintala, paralizat prin
dezechilibrul sau delirul sau, aceste fantasme întâlnesc o rezonanta mai cu seama intensa si se materializează in
actul incendiator, înlocuit in anumite ocazii cu o existenta normala oferita pentru a le satisface."
Paleta sociologica a incendiatorilor se întinde de la clasele cele mai defavorizate (piromanie,
vandalism, alcoolism si răzbunare) la clasele de mijloc in mod firesc care pot avea numeroase datorii sau se pot
afla intr-o situaţie economica complicata (fraudarea asigurărilor, profit financiar, răzbunare).
Inteligenta este mai degrabă medie ba chiar redusa, deşi in marea majoritate a timpului incendiatorii
sunt destul de descurcăreţi pentru a-si masca sustragerea. Cei mai deficitari sunt remarcaţi in incendii prin
vandalism, piromanie, răzbunare si gelozie. Aceasta mediocritate intelectuala se traduce, in fapte, prin
nesocotinţa consecinţelor actelor lor (cazul autorilor care incendiază pădurile), printr-o dorinţa avida si frenetica
de putere si prin neseriozitatea cauzelor care conduc la incident.
Incendiatorii care fraudează asigurările sunt mai abili din punct de vedere intelectual si mai bine
integraţi din punct de vedere social ca si anumiţi incendiatori care acţionează prin răzbunare. In ansamblu,
incendiatorii care fraudează asigurările au vârsta cuprinsa intre 35 si 55 de ani. Piromanul compulsiv se situează
in toate categoriile de vârsta. In cele din urma, observam faptul ca expertiza psihiatrica este solicitata in mod
sistematic pentru incendiatori.

E - Elemente de psihopatogolie
In planul psihiatriei medico-legale următoarele patologii sunt examinate cu recurenta ca fiind potenţiale
furnizoare ale incendiatorilor:
Debilitatea mentala si deficienta intelectuala: Anumite persoane care suferă de deficienta intelectuala
pot, atunci când sunt provocate sau stimulate, sa aibă reacţii legate de sugestibilitate, vanitate sau valorificare. In
aceste cazuri sunt observate numeroase antecedente alcoolice. Este vorba in mare parte despre persoane cu un
nivel intelectual foarte limitat care acţionează fără discernământ si in totala inconştienta. Focul se substituie
capacităţilor foarte slabe ale individului si se asociază adesea cu alţi factori ca de exemplu alcoolismul, cu
conduitele psihopatice si cu anumite forme de epilepsie. Pentru Michel Laxenaire, debilitatea mentala, in urma
unei encefalopatii neonatale mai mult sau mai puţin grave, este considerata ca o mare furnizoare de incendiatori.
Epilepsia: Epilepsia, controversata in ceea ce priveşte influenta sa criminogena, pune problema in
cadrul epilepsiei temporale (comitialitatea), in special prin crizele bruşte de furie psihomotrica care o
caracterizează. Pentru autori epilepsia s-ar putea afla la originea unor incendii care recidivează. Ca si pentru
crima in serie, daca din punct de vedere teoretic comitialitatea poate conduce la incendiu, practic nu exista
niciun caz pentru a demonstra.
Piromania: Aceasta tulburare a controlului impulsurilor consta in imposibilitatea de a rezista la
impulsul de a aprinde focul in mod compulsiv. Ea este insotita de o fascinaţie si de o plăcere intensa (si
maladiva) de a contempla incendiile, ca evenimente care rezulta din acestea. Aceasta acţiune distructiva nu este
făcuta intr-un scop financiar sau ideologic, nici sub impulsul maniei si al răzbunării, nici ca răspuns la idei
delirante sau halucinaţii. Piromanii isi pregătesc in general infracţiunea si lasa adesea indicii compromiţătoare.
Prezenta lor la locul incendiului, tendinţa lor de a da târcoale la cazarmele pompierilor, absenta unor precauţii in
realizarea unei fapte rele ii fac uşor de găsit. Aceasta tulburare survine in general in copilărie. Manifestarea sa in
adolescenta sau la vârsta adulta agravează caracterul destructiv al incendiilor.
Faptul ca discutam despre piromanie ne invita sa citam cazul unui tanar in vârsta de 20 de ani care
locuia in sudul localităţii Drome, lucra ca pompier voluntar si acuzat ca a fost autorul a 22 de incendii in
perioada februarie 2008 - martie 2009 in departamentul sau. Cel implicat, considerat drept piroman, a pretins ca
acţionează astfel "din dorinţa de acţiune".
In acest gen de tulburări persoana in cauza trece adesea de la statutul de simplu pacient la cel de
piroman in serie intr-un interval de timp. Acest gen de comportament este binecunoscut in America de Nord,
unde studiile au scos la iveala faptul ca 94% dintre incendiatori sunt de sex masculin, 75% sunt de rasa alba si
doar 16% apelează la terapii care pot pune capăt deviaţiei lor. Piromania, in serie sau nu, este binecunoscuta
pentru căutarea de plăcere sexuala prin intermediul incendiului provocat, caracterizata prin necesitatea de
întoarcere la locurile faptelor sale rele pentru a privi pagubele cauzate prin actele sale infracţionale.

13
 Alcoolismul si beţia patologica: La persoanele agresive, predispuse sa treacă la acţiune, cu un nivel
intelectual scăzut si purtătoare ale unor trăsături psihopatice, fie ca este vorba despre beţia patologica sau despre
beţia excito-motrice, rezultatul rămâne acelaşi. Prin dezinhibarea care provoacă consumul de băuturi alcoolice,
diminuarea simţului etic, sentimentul de răzbunare si de ura impulsiva pe care o exarcebează, intoleranta la
frustrările pe care o favorizează, alcoolul poate conduce la acest tip de trecere la acţiune pe fond de gelozie, de
persecuţie sau de provocare. In cadrul unor stadii confuzo-onirice care preceda un delirium tremens, persoana
poate sa ajungă, cu ocazia fricii si a panicii in fata mecanismelor halucinante, sa incendieze pentru a distruge
viziunile de oroare care nu-i dau pace (in special animale mici respingătoare). In acest caz este dificil sa
distingem, după incident, daca este vorba despre un incendiu voluntar sau accidental.

Schizofreniile si accesele delirante acute: In rândul psihozelor schizofrenia pare sa fie prima furnizoare
de incendiatori. Michel Laxenaire si Florence Kuntzburger observa ca "dorinţa de a incendia se poate produce la
schizofrenic in fiecare stadiu al afecţiunii sale, însă in special in faza iniţiala a bolii. Actul incendiator are
valoarea unui "semnal-simptom", adesea ciudat in raport cu un debut de heboidofrenie sau de schizofrenie
paranoidă. In stadiul de fata, schizofrenicul incendiază fie in urma unei frustrări afective, fie a unei convingeri
delirante, având adesea drept tema idei de persecutare si drept mecanism halucinaţii auditive." In funcţie de caz,
delir cu tema mistica, manie incendiatoare sau sentiment de persecuţie, schizofrenicul poate sa incendieze
locurile încărcate in general de simboluri. Trecerea sa la acţiune capătă un aspect nemotivat, curios, paradoxal si
enigmatic in acelaşi timp.
Delirurile cronice: In delirurile cronice, din cadrul paranoiei si al delirurilor pasionale, găsim numeroşi
incendiatori capabili sa provoace incidente, întrucât considera ca au fost înşelaţi, persecutaţi sau păcăliţi. De
altfel, paranoia apare după schizofrenie ca fiind o a doua cauza posibila a unor acţiuni incendiatoare in cadrul
psihozelor. Cel persecutat devine la rândul sau rapid persecutor, mai ales atunci când este fixata o "ţinta". Focul
capătă aici valoare de "curăţare" sau de "distrugere eliberatoare" procedând la eliminarea potenţialilor duşmani.
In ceea ce priveşte gelozia patologica, tocmai pe tema răzbunării o trecere la acţiune este de temut, atunci când
persoana este copleşita in totalitate de iluzia deliranta de a fi înşelată.
Tulburările bipolare: Denumite cândva psihoze maniaco-depresive, aceste tulburări pot, cu ocazia fazei
melancolice de culpabilitate deliranta, in care persoana cade prada unor remuşcări intense si se deda la
autoacuzaţii profunde, sa o determine sa provoace suicidul sau prin sacrificare (destul de rar), precum si sa
provoace distrugerea anturajului sau cu ocazia sinuciderilor colective de tip altruist sau familial (mai puţin rare).
Însă pentru Michel Laxenaire si Florence Kuntzburger "in faza maniaca incendiul poate constitui
semnalul-simptom. Focul, prin caracterul sau ludic, luminos, puternic, produce diversiunea de alegere pentru
maniacul logoreic, irascibil, cu umor sarcastic, care cade prada unei agitaţii psihomotrice intense. Subliniem
faptul ca "mania alimentata" este propice in mod special acestui gen de trecere la acţiune."

Tulburările psihopatice de personalitate: Personalităţile psihopatice ocupa un loc important in rândul

incendiatorilor. Predispuşi la o viaţă riscanta, anosta, ritmata prin trecerile la acţiuni infracţionale si repetitive, o
intoleranta la frustrări si un comportament antisocial in ansamblu, focul rămâne pentru aceştia un mijloc
puternic de a-si exprima ura împotriva oricăror forme de autoritate si de reprezentare a legii. Sugestibili,
instabili, impulsivi, hipernervoşi, imprevizibili, aceştia nu resimt nici o culpabilitate si nici o remuşcare in
timpul si după trecerea la acţiune. Modul de operare este adesea favorizat prin consumarea de băuturi alcoolice
si de produse stupefiante. In ceea ce priveşte mobilurile, acestea sunt lipsite de importanta, derizorii si adesea
gratuite.

Dementele si stadiile de deterioare mintala: In cadrul dementelor, incendiul este condiţionat de

alterarea judecaţii si a atenţiei (tulburări cognitive). In special persoanele in vârsta, irascibile, pot sa provoace
incendii atunci când se simt victimele unui prejudiciu sau persecutate.

Perversiunile: Incendiul provocat de către un pervers constituie intr-o oarecare măsura o forma de orgie
narcisica prin erotizarea acţiunii (plăcere) si sentimentul de dominare resimţit (putere). In ceea ce priveşte
aceasta tema, doctorul Philippe Nuss 10 (medic-psihiatru la spitalul Saint-Antoine - arondismentul 12 din Paris -
interviu in "Le Parisien" - marţi 2 august 2005, pag. 12) considera ca: "Piromanii clasici" au un comportament
care semnalează perversiunea: aceştia obţin o plăcere si o excitaţie in urma unei acţiuni deplasate. Ne aflam intr-
un proces de ordin oarecum sexual, cam ca un orgasm. Ideea de a declanşa un foc încolţeşte in mintea
piromanului intr-un mod confuz înainte de a se concretiza. Ulterior poate sa treacă o perioada de timp relativ
lunga intre apariţia acestei idei si elaborarea scenariului. Odată ce incendiul este anunţat, incendiatorul va
triumfa la fata focului, dar si in fata îmbulzelii pe care acţiunea sa o va genera. Acesta este motivul pentru care
el face adesea parte dintre cei care oferă asistenta răniţilor. El se afla in poziţia unui spectator dinăuntru si
dinafară: dinăuntru pentru ca va participa la îmbulzeala creata in urma incendiului si dinafară pentru ca ştie cine
se afla la originea provocării incendiului."

14
 F - Mijloacele utilizate si modurile de operare ale incendiatorilor
Mijloacele utilizate sunt in general simple si "artizanale". Incendiatorul se organizează adesea pentru a
pune la punct un sistem de aprindere care sa ii lase timp pentru a fugi. Sistemul de incendiere este rudimentar
pentru persoanele cele mai frustrate si mai mult sau mai puţin sofisticat pentru incendiatorii "profesionişti" sau
fraudatori. In marea majoritate a timpului sunt utilizate hidrocarburi. Utilizarea benzinei ocupa de departe
primul loc, urmata (in ordine descrescătoare) de combustibilul lichid, motorina, ulei, spirt alb, spirt denaturat,
produse solvente, produse industriale tip benzina F si petrol (cazuri rare după părerea experţilor). Bunul distrus
permite obţinerea unei anumite reprezentări a personalităţii autorului si a modului de operare.
De exemplu tinerii incendiatori care acţionează in cadrul unor violente urbane, prin provocare si
vandalism gratuite, se leagă de bunurile colective sau private care le pica in mana. Pubelele-containere,
vehiculele staţionate constituie ţinte la alegere, uşor de ars si care nu necesita in mod obligatoriu dispozitive de
incendiere sofisticate. In acest gen de trecere la acţiune infracţiunea este gratuita, adică acesta nu plăteşte. In
orice caz, nu la fel ca in cazul fraudării asigurărilor.
Incendiatorii fraudatori sunt ghidaţi in principal către bunurile care le aparţin, ca de exemplu magazine,
societăţi, spatii de locuit, bunuri private (vehicule, bunuri mobile etc.). In acest gen de caz, bunurile distruse sunt
asigurate si chiar supra-asigurate prin semnarea mai multor poliţe de asigurare la diferite companii. Prin urmare
este mai lesne de înţeles pe cine avantajează infracţiunea in acest gen de situaţie.
In ceea ce priveşte persoanele care acţionează prin răzbunare, acestea se leagă in special de bunurile
care au o valoare sentimentala pentru cel pe care aceste persoane încearcă sa îl prejudicieze. Aceste bunuri nu
sunt in mod obligatoriu protejate sau asigurate, însă reprezintă o valoare afectiva pentru victima. Cunoaşterea
acestei afectivităţi de către autorul faptelor poate constitui pentru investigatori o pista deloc de neglijat care
dezvăluie adesea raporturile care unesc victima si incendiatorul.
Incendiile criminale legate de răzbunare, vandalism urban, piromanie, gelozie si rivalitate au loc in
special noaptea, in intervalul orar 22.00 - 04.00. Incendiile voluntare legate de profit sau de fraudarea
asigurărilor au loc spre sfârşitul serii, începând de la ora 21.00 pana la ora 24.00. Aceasta tendinţa corespunde
orelor de închidere a societăţilor si întreprinderilor, atunci când administratorul sau directorul este ultimul care
părăseşte locaţia, după serviciul de curăţenie şi înainte de sosirea paznicului de noapte.
In ceea ce priveşte incidentele de origine accidentala, acestea au loc la orice ora, in special in momentul
in care se aprind numeroase aparate electrice sau pe gaz. Exista o dominanta statistica, in intervalul orar 12.00 -
13.00, apoi 19.00-21.00.
In ceea ce priveşte costul, pe primul loc se situează incendiile domestice cu 1,3 miliarde de euro,
urmate de fraudarea asigurărilor cu 42,23 milioane de euro. In ceea ce priveşte rivalitatea, aceasta a costat 16,77
milioane de euro, vandalismul si piromania au costat 14,03 milioane de euro, răzbunarea si gelozia au costat
7,47 milioane de euro si in cele din urma suicidul a costat 0,61 milioane de euro.
Trebuie luaţi in considerare numeroşi factori pentru a înţelege fenomenul de incendiere voluntara:
influenta alcoolului, o impunitate efectiva in marea majoritate a cazurilor, mediatizarea excesiva, o
conştientizare insuficienta si insuficienta mijloacelor pentru a combate acest gen de acţionare.

G - Putem preveni anumite forme de incendiere?

In ansamblu, atât la profesioniştii vizaţi, cat si la victime posibilităţile de prevenire a incendiului
variază în mod logic in funcţie de tipul si originea incidentului.

a - O răspundere penala sporita?

Marea majoritate a profesioniştilor vizaţi cred acest lucru. In cadrul incendiului voluntar, certitudinea unei
sancţiuni, juste si proportionate, ar putea probabil sa devieze tendinţa in acest domeniu. Pe langa neutralizarea
autorilor de incendii, "înăsprirea" penala se adresează de asemenea potenţialilor incendiatori, tinand cont de
intimidarea care se presupune ca a fost reprezentata.

b - Posibilităţi terapeutice?
Exista posibilităţi terapeutice diferite si adaptate pentru fiecare tip de comportament incendiator.
Reamintim faptul ca nu exista un tip de incendiator, ci o varietate bogata de autori de incendii. Pentru specialişti
tratamentul este de durata, dificil, aleatoriu si nu garantează rezultate. Printre posibilităţile existente,
incarcerarea si limitele legale pe care aceasta le reprezintă constituie deja o forma de "terapie prin aplicarea
legii", după părerea unui număr considerabil de psihiatri.
In plus, chimioterapiile asociate cu şedinţe de psihoterapie, precum si terapiile antidepresive,
antialcoolice, comportamentale si de grup sunt evocate in funcţie de cazuri. De asemenea, sunt organizate stagii
educative cu intervenienti exteriori ca de exemplu pompierii, însoţite de proiecţii audio-video.
Piromania ridica mai multe dificultăţi, întrucât ea reprezintă in acelaşi timp o forma de periculozitate
sociala si un caracter incurabil pe cat se pare. Experţii propun pentru aceşti recidivişti o preluare a unei

15
răspunderi, asociind psihoterapia cu tratamentele medicamentoase complete prin tehnici cognitivo-
comportamentale.
Unii dintre aceştia preconizează chiar utilizarea unor dispozitive de reglare a dispoziţiei (stimuloregulatori) şi a
unor antidepresive specifice care acţionează asupra serotoninei.

c - Prevenire prin educaţie?

Este dificil si delicat sa demonstrezi comportamentele viitoare cu risc in rândul tinerilor preadolescenţi
aflaţi in dificultate. Putem remarca faptul ca posibilităţile de contravenţie s-au inmultit din cauza unor carenţe
sociale (precaritate, sentimentul de excludere si de respingere), unor carenţe familiale si educative (părinţi care
i-au abandonat, inexistenţi, absenţi, mediu familial criminogen), unor carenţe intelectuale (intreruperea
dezvoltării intelectuale si auto-devalorizarea) si unor carenţe afective (promiscuitate, rolul ambivalent al
familiei). Tinerii incendiatori sunt adesea copii sau adolescenţi aflaţi in pericol care joaca jocuri periculoase.
După cum am mai spus, aceştia provin adesea din familii bulversate si duc o existenta intr-un context social si
afectiv precar. Autoritatea părinţilor este absenta, iar aceştia au un sentiment de abandon.
Privaţi de afectivitate, lipsiţi de interdicţii, inapţi la frustrare, aceştia se cufunda cu uşurinţa intr-un
comportament care se îndepărtează de normele sociale, iar personalitatea lor se construieşte adesea pe un gen de
aspect psihopatie sau border-line. Doar luând in considerare toate carenţele evocate anterior si ţinând cont de
contextul psihologic si familial al persoanelor vizate, eforturile trebuie sa fie susţinute de programe socio-
educative precoce. Este important sa fie stopate veleităţile incendiatoare care se datorează unei suferinţe
interioare, unor manii sau unor contrarietăţi necontrolate sau uneori unor frustrări insurmontabile.
"De asemenea, pedagogii trebuie sa fie alertaţi prin stadiile de tensiune si de manie ascunse la anumiţi
copii impulsivi, precum si prin tendinţele către impulsivitate, totul eşuat pe fondul dificultăţilor sociale cu o
incapacitate relativa de a intra in contact cu ceilalţi. Fiecare ar trebui sa ştie ca un copil care prezintă simultan
aceste criterii este un potenţial candidat la incendiile repetate.
Toate aceste programe (socio-educative) includ bineînţeles prezenta părinţilor care din păcate se arata adesea
distanţi si reticenţi. Cu toate acestea, intr-un dublu plan individual si familial mobilizarea lor este primordiala.
De fapt, am subliniat influenta puternica a unor disfuncţionalităţi grave in familiile unor incendiatori recidivişti
pentru care recomandarea unor terapii familiale reprezintă un mijloc curativ si preventiv eficient."

d - îmbunătăţirea materialelor si a normelor de securitate?

In ceea ce priveşte incendiile accidentale, victimele ca si anumiţi profesionişti observa ca este posibila
îmbunătăţirea normelor de securitate si a mijloacelor de detectare a incendiului. Materialele rezistente la foc,
sistemele de alarma reacţionează la efectele termice si la emanarea fumului, dispozitivele de stropire automata
în locurile incendiate (aparate fixate in plafon utilizate in domeniul industrial si al marii distribuţii) sunt dorite
de
către victime care considera ca este totuşi dificila
prevenirea incendiilor si ca acestea nu pot fi prevenite întotdeauna.
Puţine lucrări sau studii in limba franceza au fost consacrate incendiului, autorilor sau victimelor sale.
După cum remarca profesorul Michel Benezech, "nu este un subiect la moda ca fenomenul crimei in
serie si nici atât de mediatizat ca cel al pedofiliei."
Oare profesioniştii vizaţi trebuie sa procedeze la schimburi cat mai largi şi sa aibă o abordare
transdisciplinară mai extinsa pentru a preveni acest tip de risc? De asemenea, este de dorit o mai buna
colaborare în acest domeniu intre puterile publice si companiile de asigurări.
Conform Centrului European de Prevenire a Riscurilor (2003), la fiecare doua minute se produce un
incendiu in Franţa, 800 de decese si 10.000 de victime ar fi deplânse in fiecare an, 250.000 de incidente care
vizează incendieri de locuinţe sunt declarate pe an la companiile de asigurări, un francez din trei va fi victima
unui incendiu in cursul vieţii sale, iar in Franţa procentul de echipamente pentru locuinţe care sa detecteze fumul
este mai mic de 5%, in timp ce in Anglia este de 89% si in Canada de 94%.
Necesitatea unei conştientizări colective cu privire la consecinţele unui incendiu, oricare ar fi originea
acestuia, ar trebui sa duca in mod imperativ la accentuarea eforturilor către o prevenire sporita la tineri (aflaţi in
dificultate sau nu), la o responsabilizare reala si efectiva a părinţilor absenţi si la o îmbunătăţire a materialelor si
a dispozitivelor antiincendiu, mereu posibile si evolutive in acest domeniu. Toata lumea trebuie sa fie interesata
de aceste lucruri.

Surse bibliografice
AUDET J. si KATZ J.F. - Precizări de victimologie generala - Dunod - 1999
ASSANTE M. si PLAISANT O. - Noua psihiatrie - Retz - 1992
BACHELARD G. - Psihanaliza focului - Gallimard - 1949
BARTE H.N. si OSTAPTZEFF G. - Criminologia clinica - Masson - 1992
LAXENAIRE M. si KUNTZBURGER F. - Incendiatorii - Medicina si psihoterapie - Masson - 1995

16
 KAMMERER Th. - Incendiatorii - studiu criminologie, psihologic si clinic pe 72 de cazuri - Analele
medico-psihologice 1967 (pag. 687 - 716)
VALLEE L. si DUPUIS S. - Studierea anumitor factori determinanţi ai incendiilor voluntare in
Montreal. Criminologie - volumul 30, nr. 1, 1997, pag. 73 - 92, www.erudit.blog
TOUTIN T. - Profilul infracţional - Documentare franceza - februarie 2000
Ministerul Apărării - Politia tehnica si ştiinţifica - Revista jandarmeriei naţionale - al treilea trimestru 1996 -
serie limitata.

17
 FORUM INTERNAŢIONAL PRIVIND INFRACŢIUNILE:
„SCHIMBAREA OBIECTIVELOR ÎN JUSTIŢIA RESTAURATIVĂ: O NOUĂ DIRECŢIE PENTRU
EUROPA DINCOLO DE EA”

UNIVERSITATEA LEUVEN, BELGIA, 24 MAI 2013

WORLD CRIME FORUM:

„CHANGING LENSES TO RESTORATIVE JUSTICE: NEW DIRECTION FOR EUROPE AND
BEYOND2”
UNIVERSITATEA LEUVEN, BELGIA, 24 MAI 2013

Dr. Ecaterina Balica

Institutul de Sociologie, Academia Română

Anul acesta, Societatea Internaţională de Criminologie (ISC) împlineşte 75 de ani de la înfiinţare.

Pentru a marca aniversarea celor 75 de ani, au fost planificate mai multe evenimente care se vor desfăşura în
centrele universitare din: Montreal, Washington, Sao Paulo, San Sebastian, Bologna, Johannesburg, Seoul şi
Brisbane.
Din dorinţa de a se înscrie în rândul centrelor de cercetare care vor să organizeze manifestări ştiinţifice
cu prilejul acestei aniversări, dar şi interesaţi să impulsioneze activitatea Societăţii Internaţionale de
Criminologie, membrii Secretariatului General au organizat o serie de dezbateri în cadrul Universităţii din
Leuven.
În ultimii ani, discursurile criminologilor din întreaga lume au adus în prim plan necesitatea
identificării unor soluţii menite să îmbunătăţească activitatea sistemului clasic de justiţie. Cei mai mulţi dintre
aceştia au atras atenţia asupra unor măsuri alternative de soluţionare a conflictelor, mai precis asupra justiţiei
restaurative. Rezultatele pozitive înregistrate în unele zone ale lumii în implementarea practicilor restaurative
(mediere, cercuri restaurative, conferinţe familiale etc) în rezolvarea conflictelor specifice unor domenii de
activitate au determinat creşterea interesului specialiştilor pentru aceste forme de soluţionare a conflictelor
interumane.
Conştienţi de importanţa implementării principiilor justiţiei restaurative la nivelul sistemelor de justiţie
clasice, reprezentanţii Societăţii Internaţionale de Criminologie au decis să acorde un loc deosebit manifestărilor
ştiinţifice menite să dezbată problematica justiţiei restaurative şi au organizat un workshop international cu
tema: „Changing Lenses to Restorative Justice: New Direction for Europe and Beyond3”, în cadrul Universităţii
din Leuven. Evenimentul a fost organizat de către Societatea Internaţională de Criminologie în colaborare cu
Institutul de Criminologie din Leuven (LINC) şi European Forum for Restorative Justice (EFRJ).
În cadrul discursurilor de deschidere a lucrărilor workshopului, Filip Abraham (pro-rectorul
Universităţii din Leuven) şi Serge Brochu (preşedintele Societăţii Internaţionale de Criminologie) au subliniat
necesitatea acordării unei atenţii deosebite justiţiei restaurative în soluţionarea conflictelor interumane şi au
menţionat importanţa participării criminologilor la programele de implementare şi evaluare a practicilor
restaurative. A fost semnlată şi lansarea primului număr al revistei „Restorative Justice.”4 În cadrul revistei, vor
fi publicate articole care abordează aspecte teoretice şi practice privind politicile de implementare a practicilor
restaurative, dar şi rezultate ale studiilor şi cercetărilor care abordează problematica practicilor restaurative din
întreaga lume.
Michael Kilchling (Max Planck Institute, European Forum for Restorative Justice) a realizat în prima
parte a prezentării „Restorative Justice in Europe: lessons learnt and challenges ahead 5” o trecere în revistă a
legislaţiei europene, insistând asupra prevederilor Directivei 2012/29/UE A Parlamentului European şi a
Consiliului din 25 octombrie 2012 privind stabilirea unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi
protecţia victimelor criminalităţii. O altă parte a discursului său a fost centrată pe descrierea formelor de justiţie
restaurativă utilizate în diverse zone ale lumii, Michael Kilchling punctând aspectele esenţiale şi avantajele
fiecărui tip de practică restaurativă: mediere, conferinţe familiale şi cercuri restaurative. În finalul intervenţiei, a
2
Schimbarea obiectivelor în justiţia restaurativă: o nouă direcţie pentru Europa şi dincolo de ea
3
Schimbarea obiectivelor în justiţia restaurativă: o nouă direcţie pentru Europa şi dincolo de ea
4
Justiţia retaurativă. Mai multe informaţii privind revista “Restorative Justice” http://www.hartjournals.co.uk/rj/eds.html
5
Justiţia restaurativă în Europa: Lecţii învăţate şi viitoarele provocări

18
prezentat câteva direcţii de cercetare pe care, în opinia sa, ar trebui să le abordeze cercetările criminologice
viitoare: evaluarea programelor de justiţie restaurativă şi a rezultatelor practicilor restaurative, dar şi a
consecinţelor utilizării justiţiei restaurative la nivelul victimelor.
În partea a doua a lucrărilor workshopului, a fost organizată o dezbatere în jurul ideilor avansate de
către doi renumiţi criminologi, Ivo Aertsen şi Joanna Shapland, şi procurorul Patrick Vits. Dacă cei doi
criminologi au adus în faţa colegilor rezultatele cercetărilor realizate în ultimii ani, procurorul Patrick Vits şi-a
canalizat discursul pe descrierea rolului procurorului în aplicarea practicilor restaurative.
Profesorul Ivo Aertsen şi-a structurat intervenţia cu tema: „Perceptions of security and justice through
restorative justice in different cultural context6” astfel încât să aducă în atenţia criminologilor cât mai multe
elemente privind proiectul inceput în luna februarie 2012 de către mai multe instituţii partenere (Institutul de
Criminologie din Leuven, Norvegian Social Research, European Forum for Restorative Justice, Institute for the
Sociology of Law and Criminology (Austria), Foresse Research Group, Victimology Society of Serbia,
University of Ulster) şi coordonat de către Universitatea din Leuven. Finantat de către Comisia Europeana prin
intermediul Seventh Framework Program, proiectul „Alternative” şi-a propus să realizeze analiza modului în
care justiţia restaurativă a fost implementată în rezolvarea unor conflicte: 1) între rezidenţi şi migranţi (Austria);
2) conflicte între populaţia roma şi non-roma dintr-un oraş mic din Ungaria; 3) conflicte interetnice între sârbi,
albanezi musulmani şi croaţi (Serbia) şi 4) conflicte între comunităţi şi bandele de tineri, conflicte între rezidenţi
şi imigranţi (Irlanda de Nord)7.
Profesoara Joanna Shapland de la Universitatea din Sheffield a prezentat stadiul actual al practicilor
restaurative în Marea Britanie şi a analizat Planul de Acţiune în domeniul Justiţiei Restaurative (noiembrie
2012) iniţiat de către Ministerul Justiţiei. În acelaşi timp, au fost enunţate motivele care au determinat elaborarea
acestui program de intervenţie: nivelul scăzut de informare al populaţiei privind practicile restaurative, existenţa
unor confuzii legate de conţinutul si scopul justiţiei restaurative, necesitatea creşterii numărului de minori şi
adulţi care îşi rezolvă conflictele prin intermediul practicilor restaurative, nevoia de a promova şi menţine
practicile restaurative pentru care evaluarile ştiinţifice au demonstrat utilitatea implementării lor.
Discursurile celor trei specialişti au fost urmate de o dezbatere în cadrul căreia participanţii au discutat
unele aspecte legate de problematica justiţiei restaurative: practici, legislaţie şi direcţii de cercetare.
În încheiere a vorbit profesorul Emilio Viano preşedintele comisiei ştiinţifice din Societatea
Internaţională de Criminologie.
Intervenţiile criminologilor care au participat la lucrările workshopului au reuşit să genereze dezbateri
interesante îndeosebi în jurul ideii necesităţii identificării unor soluţii viabile de creştere a numărului de
conflicte rezolvate prin intermediul practicilor restaurative, acordarea unui loc important nevoilor victimelor,
dezvoltarea unor programe care să utilizeze si alte tipuri de practic restaurative mai puţin folosite în spaţiul
european (conferinţele şi cercurile restaurative). Participanţii au convenit, de asemenea, asupra ideii necesităţii
derulării unor studii care să ofere reperele necesare îmbunătăţirii procesului de soluţionare a conflictelor.

6
Percepţii ale securităţii şi justiţiei prin intermediul justiţiei restaurative într-un context cultural diferit
7
Mai multe informaţii despre proiect http://www.alternativeproject.eu/home

19
 GAZE IN THE ABYSS: TERRORISM IN THE XXI CENTURY

Prof.univ.dr.Ana Rodica Stăiculescu,

Universitatea "Ovidius"Constanta; staicul@univ-ovidius.ro ,
Alina Stan
Universitatea "Ovidius"Constanta; costiana_stan@yahoo.com

Abstract
This paper aims to define some of the long-term implications of terrorism for the rule of law, peace,
stability and justice, by taking into account several important elements: the significance of the 'terrorism' labei
and the complex relationship connecting oppressed groups, legitimacy of measures and reciprocity of actions.
We suggest that the symbiotic relationship between globalisation and global politics can, in the end, encourage
terrorist pursuits as a response to economical and political uncertainties. Thus, globalisation, as a way to
promote a universal cultural identity, can fuel violence, exacerbating the large scale violence and the existing
tensions between a majority group and a minority, because both these groups are afraid of the osmosis process
that globalisation can achieve.

Key words: terrorism, insecurity, social control, globalization

Privind in abis: terorismul în secolul XXI

1. Introducere
Această lucrare îşi propune să abordeze unele dintre implicaţiile pe termen lung ale terorismului
asupra ordinii de drept, păcii, stabilităţii şi justiţiei, luând în considerare câteva elemente definitori cum ar fi:
semnificaţia etichetării unui act ca fiind „terorist", complexitatea relaţiilor care se stabilesc între grupurile
agresor-victimă, legitimitatea măsurilor şi reciprocitatea acţiunilor fiecăruia dintre membrii acestor grupuri.
Vom sugera că relaţiile simbiotice care există între globalizare şi politica mondială pot încuraja actele
teroriste, ca răspuns în faţa realităţilor economice politice şi sociale. Astfel, globalizarea, ca o modalitate de a
promova o identitate culturală, poate alimenta violenţa, exacerbând actele agresive la scară mare şi tensiunile
existente dintre grupurile minoritare şi cele majoritare. Atât globalizarea, cât şi reprezentarea ei în mass-media
duc la perpetuarea unei identităţi care trebuie să fie apărată, fiecare dintre părţi temându-se de procesul de
osmoză pe care globalizarea îl poate produce. Faţetele violenţei în secolul XXI sunt într-o continuă evoluţie,
lăsând în urmă procesul de codificare realizat de societatea internaţională. Doctrina de specialitate în
domeniul geo-politic face distincţia clară între terminologia utilizată pentru a desemna aceste evenimente,
făcând o clară demarcaţie terminologică între „războaie noi" şi cele „vechi". „Războaiele vechi" aveau loc
într-o lume centralizată, naţională, cu ierarhizare statală. Impactul globalizării a dislocat aceste coordonate
geo-politice ale statelor şi a dus la emergenţa unor noi tipuri de conflicte, iar terorismul este un război „nou".
Aici distincţia între public/privat, statal/non-statal, civili/militar şi interese economice/politice devine din ce în
ce mai vagă, făcând ca statele să îşi reconsidere interesele şi priorităţile la nivel internaţional. în acest articol
ne propunem să ne limităm asupra perspectivei terorismului ca formă a violenţei sociale. Argumentele şi
concluziile prezentate sunt conforme poziţiei dominante ale unor autori cum ar fi: Appadurai Arjun, Donald
Black şi Deflem Mathieu.
Articolul examinează relaţia conflictuală între conceptul de terorism, ca formă a controlului social, şi
răspunsurile statelor occidentale la actele de agresiune. 8 Se are în vedere faptul că în perioade de instabilitate,
atât la nivel economic, cât şi la nivel social, umanitatea este tulburată de efectele politicilor anterioare care au
creat o poziţiei antagonică şi au dus la creşterea distanţei sociale dintre indivizi. Importanţa acestei probleme
este statuată de noile tendinţe la nivel politic economic şi cultural unde globalizarea a dus la o creştere a
actelor violente ca formă de manifestare a unei contra-identităţi.

2. Concepte cheie: terorismul factor sau reacţie a globalizării

Tipologia terorismului face distincţie între terorismul motivat religios, terorismul de stânga şi de
dreapta, etno-naţionalist şi terorismul separatist, terorismul vigilent şi terorismul uni-cauzal. Formele diferite

8
Deflem, Mathieu. "Terrorism And Counter-Terrorism: Criminological Perspectives", Elsevier, Sociology of Crime, Law
and Deviance, Volume 5, 2004, 9-18 teroare în minţile persoanelor particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice ".
Convenţia nu a intrat în vigoare.

20
de terorism fac imposibilă o enumerare a tuturor modalităţilor prin care aceste acte pot avea loc. Terorismul
poate fi unifazic, cum sunt bombardamente, când este caracterizat de o durată scurtă a atacului, sau terorism
dual, care implică o durată îndelungată, însemnată de schimburi de focuri, atacuri cu maşini capcană, acte
criminale ce se repetă la o anumită perioadă de timp.
Deşi la nivel internaţional statele lumii sunt de acord asupra importanţei luptei împotriva terorismului
există importante neînţelegeri asupra atingerii unui consens în ceea ce priveşte definirea terorismului 9.
Varietatea formelor de manifestare a terorismului a făcut ca societatea internaţională să adopte mai multe
convenţii de limitare a anumitor aspecte specifice ale terorismului 10. Dacă la nivel european definiţia dată de
Consiliul European în 200211 este una care recomandă apropierea definiţiilor statelor membre, la nivel
mondial, în doctrina recentă, figurează nu mai puţin de 70 de definiţii 12 diferite ale terorismului13.
Se poate argumenta că atacurile teroriste din septembrie 2001 si cele subsecvente au condus la
creşterea importanţei acordate luptei la nivel naţional şi internaţional împotriva uneia dintre infracţiunile cele
mai periculoase pentru existenţa şi progresul societăţii mondiale. într-adevăr, prin Rezoluţia nr. 1368 din 12
septembrie 2001 a Consiliului de Securitate, actele teroriste împotriva SUA au fost calificate ca fiind „acte de
agresiune armată directă", în sensul propriu al cuvântului, ceea ce dă, în conformitate cu art.51 al Cartei
Naţiunilor Unite, dreptul la „legitimă apărare individuală şi colectivă". Am putea spune că s-a constituit
temeiul de legitimitate pentru operaţiunea antiteroristă împotriva regimului taliban din Afganistan, pentru
activarea art. 5 din Tratatul Atlantic şi pentru activarea unei ample coaliţii internaţionale care să desfăşoare un
război global unde inamicul se ascunde în spatele măştii fundamentalismului14.
Se prefigurează că politica de prevenire a terorismului va deveni una dintre sarcinile majore ale
guvernelor, organizaţiilor regionale şi internaţionale, solicitând eforturi conlucrate din partea guvernelor, a

9
A se vedea una dintre primele încercări de a se ajunge la definirea terorismului în 1937, Liga Naţiunilor a redactat un
draft al convenţiei împotriva terorismului care definea terorismul ca: ansamblul de acte direcţionate împotriva statelor
sau care intenţionează să creeze o stare de teroare în minte unei categorii determinate de persoane sau a unui grup.
actele criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel gândite şi concepute să creeze teroare în minţile persoanelor
particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice ". Convenţia nu a intrat în vigoare.
10
Convenţia de la Tokio din 1963 referitoare la infracţiunile şi alte acte survenite la bordul aeronavelor; Convenţia de la
Haga din 1970 pentru reprimarea capturii ilicite de aeronave (luarea de ostatici); Convenţia de la Montreal din 1971
pentru reprimarea actelor ilicite dirijate contra securiătii aviaţiei civile (sabotajul); Convenţia din 1973 pentru prevenirea
şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor aflate sub protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici; Convenţia
internaţională contra luării de ostatici din 1979; Convenţia contra torturii şi altor pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante; Convenţia din 1997 pentru interzicerea atacurilor teroriste cu bombe. Consiliul Europei a elaborat în
1977 Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului care preia unele elemente din instrumentele menţionate
11
Fiecare stat membru ia măsurile necesare pentru a fi considerate infracţiuni teroriste actele intenţionate prevăzute la
literele (a)-(i), astfel cum sunt definite ca infracţiuni în dreptul intern, care, prin natura sau contextul lor, pot aduce
atingere gravă unei ţări sau unei organizaţii internaţionale, atunci când sunt săvârşite cu scopul:
— de a intimida grav o populaţie sau
— de a constrânge nelegitim puterile publice sau o organizaţie internaţională să îndeplinească sau să se abţină de la a
îndeplini un act oarecare sau
— de a destabiliza grav sau de a distruge structurile politice fundamentale, constituţionale, economice sau sociale ale
unei ţări sau organizaţii internaţionale: vor fi considerate a fi infracţiuni teroriste:
(a) atingerile aduse vieţii unei persoane care pot cauza moartea;
(b) atingerile grave ale integrităţii fizice a unei persoane;
(c) răpirea sau luarea de ostatici;
(d) faptul de a cauza distrugeri masive unei instalaţii guvernamentale sau publice, unui sistem de transport, unei
infrastructuri, inclusiv unui sistem informatic, unei platforme fixe situate pe platoul continental, unui loc public sau unei
proprietăţi private, susceptibile să pună în pericol vieţi umane sau să producă pierderi economice considerabile;
(e) capturarea de aeronave şi de nave sau de alte mijloace de transport colective de pasageri sau de mărfuri;
(f) fabricarea, posesia, achiziţionarea, transportul, furnizarea sau utilizarea de arme de foc, de explozibili, de arme
nucleare, biologice şi chimice, precum şi, în ceea ce priveşte armele biologice şi chimice, cercetarea şi dezvoltarea;
(g) eliberarea de substanţe periculoase sau provocarea de incendii, inundaţii sau explozii, care ar avea drept efect
punerea în pericol a vieţilor umane;
(h) perturbarea sau întreruperea aprovizionării cu apă, electricitate sau orice altă resursă naturală fundamentală, care ar
avea drept efect punerea în pericol a vieţilor umane;
(i) ameninţarea de a înfăptui unul dintre comportamentele enumerate la literele (a)-(h).
12
Dintre acestea amintim:pentru Centrul Internaţional de Cercetare şi de Studii asupra Terorismului (C.I.R.E.T
— A.V.T.), acest fenomen reprezintă „utilizarea ilegala a forţei asupra unor persoane sau proprietăţi, intimidarea sau
constrângerea unui guvern sau a populaţiei, în scopul de a promova o schimbare sau o ideologie politică, reliogioasă sau
socială".
13
Alex Schmid, Terrorism, The Deflnitional Problem, Case Western Reserve Journal of International Law, Voi., 2004,
pp.375^119
14
Ion Dragoman, Mircea Radu, ,Modernitate în problemele fundamentale de drept internaţional umanitar", Editura Zedax,
Focşani 2005, pag. 182.

21
societăţii academice şi a civililor. Eforturile sunt însă îngreunate de faptul că acest fenomen depăşeşte limitele
dintre dreptul internaţional, naţional şi regional. în plus, pentru o înţelegere profundă a fenomenului este
nevoie

de abordarea holistică a aporturilor studiilor istorice, juridice, relaţii internaţionale, studii militare,
sociologice şi politice.
Politica mondială împotriva terorismului este marcată atât de întrebări empirice asupra eficienţei
politice cât şi întrebări normative referitoare la corectitudinea, moralitatea purtării unor astfel de metode15.
Îmbinând analiza pozitivă şi normativă se poate stabili în concret eficacitatea sau ineficacitatea unora
dintre aceste aspecte problematice, cum ar fi: folosirea torturii, privarea de libertate, sau folosirea
stereotipurilor, a profilurilor bazate pe rasă, religie sau origine naţională. 16 Astfel, ipoteza care afirmă că o
reacţie violentă poate provoca o exacerbare a terorismului trebuie să fie atent examinată. Un exemplu al
acestor politici este Rezoluţia Consiliului de Securitate 1373 care subliniază locul reglementărilor în lupta
contra finanţării terorismului şi rolul jurisdicţiile naţionale, regionale care au alocat eforturi crescute pentru a
întocmi o listă cu organizaţii ce nu pot fi susţinute financiar pe aceste considerente17. Eficienţa unor astfel de
măsuri rămâne însă sub semnul întrebării.
Apariţia terorismului ca un concept legal şi politic fundamental a avansat problematica definirii,
provocând formularea unei definiţii care are implicaţii asupra modului în care indivizii, comunitatea, şi nu în
ultimul rând, statul îşi stabilesc priorităţile. Un prim pas pentru definirea terorismului constă în distincţia
dintre ceea ce este considerat ca fiind un act terorist şi ceea ce nu se califică ca atare 18.Doctrina distinge între

15
Intervenţia militară a Statelor Unite în Afganistan a fost determinată de faptul că autorităţile de la Kabul au refuzat să
dea curs repetatelor cereri ale Consiliului de Securitate, care solicitau lichidarea bazelor organizaţiei Al-Qaida de pe
teritoriul său şi predarea conducătorilor acesteia, în frunte cu Bin Laden, în mâinile justiţiei internaţionale. în acest
context, Statele Unite ale Americii, victime ale atacurilor teroriste, au invocat argumentul „legitimei apărări " şi au
declanşat atacuri directe. Măsurile de luptă contra terorismului au devenit din ce în ce ambigue din punct de vedere
moral. Un exemplu este La baza navală americană de la Guantanamo (Cuba) se află deţinute peste 600 de persoane, de
diferite naţionalităţi-arabi, australieni, europeni ş.a. -.capturate de forţele armate aliate şi transferate aici în urma
conflictului armat declanşat de Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie împotriva Afganistanului. Situaţia deţinuţilor
de la baza Guantanamo ridica următoarele probleme în dreptul internaţional umanitar, mai exact care este statutul
membrii forţelor armate afgane, adică talibanii şi dacă membrii Al Qaida au drept la protecţie internaţională în baza
Convenţiilor de la Geneva. Poziţia administraţiei SUA consideră că deşi ambele state sunt membre ale Convenţiilor de la
Geneva, talibanii, adică forţele armate afgane, sunt consideraţi combatanţi ilegali şi, ca atare, nu au dreptul la statutul
prizonierilor de război. Membrii Organizaţiei Al Qaida care provin din mai multe state, nu au fost încadraţi în forţele
armate afgane şi, ca atare, nu li se aplică dispoziţiile Convenţiilor a IlI-a de la Geneva din 12 august 1949 referitoare la
statutul prizonierilor de război. Un argument care atestă ambiguitatea morală a măsurilor de luptă contra terorismului al
Administraţiei SUA este şi acela că nefiind deţinuţi pe teritoriul american şi nici cetăţeni americani, prizonierilor de la
Guantanamo nu li se aplică dispoziţiile Convenţiei a-III-a cu privire la prizonierii de război sau drepturile garantate de
Constituţia SUA prizonierilor aflaţi pe teritoriul american. O asemenea construcţie juridică nu are nici un temei juridic
fie şi pentru simplul fapt că baza navală de la Guantanamo se află sub autoritatea Administraţiei americane, nu a celei
cubaneze. Nu s-a cerut aprobarea guvernului de la Havana pentru a-i transfera aici. în ceea ce priveşte membrii reţelei
teoriste Al Qaida, ei nu pot fi consideraţi actori non-statali,deoarece fac parte dintr-o organizaţie clandestină, cu centre
dispersate în mai multe state, au diverse naţionalităţi şi săvârşesc acte teroriste cu diverse scopuri, nu respectă regulile
războiului, nu au un teritoriu pe care îl ocupă şi asupra căruia exercită autoritate. Indiferent de aceste argumente, până
la dovedirea vinovăţiei lor individuale (pedepsele colective fiind categoric interzise) de către o instanţă de judecată legal
constituită, ei se bucură de protecţie internaţională, în special de dispoziţiile articolului 75 din Protoculul I din 1977, care
prevede:
" / . Fiecare dintre Părţi va respecta integritatea corporală, onoarea, convingerile şi practicile religioase ale tuturor
acestor persoane.
2. Sunt şi vor rămâne interzise întotdeauna şi în orice loc următoarele acte, fie că sunt comise de persoane civile, fie de
militari:
ajatingerile aduse vieţii, sănătăţii şi integrităţi fizice sau mintale a persoanelor, în special:
I. omorul;
II. tortura sub toate formele sale, fie fizică, fie mintală: Ul.pedepsele corporale;
IV mutilările.
b) atingerile îndreptate împotriva demnităţii persoanei, mai ales tratamentele umilitoare şi degradante, prostituţia forţată şi
orice formă de atentat la pudoare;
c) luarea de ostatici;
d) ameninţarea de a comite oricare dintre actele citate mai sus."
16
Alex Schmid, „Terrorism, The Definitional Problem, Case Western Reserve Journal of International Law", Voi., 2004, p.
402
17
http://europa.eu/legislation summaries/justice freedom securitv/fîght against terrorism/133208 ro.htm
18
Deflem, Mathieu. "Terrorism And Counter-Terrorism: Criminological Perspectives", Elsevier, Sociology of Crime, Law
and Deviance, Volume 5, 2004, 9-18

22
răspunsul legitim asupra contra terorismului, între terorism şi mişcările de eliberare naţională, terorism şi alte
fapte incriminate penale şi crimele de război19. Se poate observa că până şi o încercare de a defini per a
contrario terorismul este lovită de dificultăţi.20 Ceea se subliniază această dificultate de stabilire a graniţelor
unor activităţii etichetate ca fiind teroriste este faptul că terorismul este un concept încărcat emoţional, scindat
la nivel moral şi controversat la scară politică care a emers ca o specificitate a realităţii legale la nivel
internaţional sau domestic21.
Orice încercare de a stabili înţelesul unui astfel de termen controversat va evoca o gamă largă de
reacţii şi răspunsuri. 22
Un alt concept folosit în lucrarea noastră este cel al „identităţii prădătoare"23, unde dinamica
interdependenţei dintre etichele de minoritar şi majoritar face ca unul dintre grupurile aflate în contact să se
creadă în pericol de a îşi pierde identitatea şi să opună rezistenţă acestor, sub riscul de a deveni dominat.
Aceste temeri sunt legate de conceptul modern de reciprocitate care condiţionează şi frica de schimbare a
poziţiei, mai exact dinamica vieţii sociale. în această sferă intervine în mod insidios procesul de globalizare, ca
promovare a unei culturi în detrimentul alteia.
Criminologia nu oferă nicio teorie privind terorismul cu o singură excepţie: teoria lui Donald Black
care explică terorismul ca o formă de self-help}24 Black explică terorismul în acelaşi mod în care explică
formele de violenţă morală. Terorismul se naşte dintr-un set specific de relaţii structurale dintre indivizi şi grup.
Violenţa teroristă nu este cauzată de atributele specifice indivizilor sau grupului social din care fac parte şi prin
urmare nu poate fi nici explicată de aceste atribute, (e.g. apartenenţa la o etnie, rasă, religie)
Explicaţia terorismului făcută de Donald Black se referă la strategia sa asupra sociologiei pure, care
explică comportamentul uman făcând referire la geometria spaţială socială şi multidimensională. Apelând la
sociologia pură se ignoră sentimentele, scopurile sau motivele actorilor sociali. Această explicaţie a
terorismului oferă un punct de plecare provocator, la graniţa dintre tradiţionalism şi modernitate. Perspectiva
sa are avantaje semnificative asupra explicaţiilor individualiste ale terorismului. în acelaşi timp, suferă de lipsa
atenţiei acordate caracterului prădător şi contextului instituţional al violenţei teroriste. Terorismul este un tip
de violenţă orientată spre justiţie, având o valoare moralistică, dusă la îndeplinire prin mijloace care pot fi
calificate drept criminale.25 Geneza terorismului ca formă a violenţei se află în configurarea specifică a
instituţiilor sociale şi a triumviratului instituţional al societăţii moderne: piaţa liberă, democraţia şi toleranţa
religioasă. Black afirmă astfel că terorismul reprezintă în acelaşi timp şi o formă de a răspunde provocării
modernităţii.26
Terorismul este definit de Black ca o formă pură sau ideală de self-help a civililor organizaţi care
exercită violenţa asupra altor civili. 27Această definiţie evită şi termenii ambigui folosiţi în reglementarea legală
dată terorismului, mai exact noţiuni ca: acte politice de intimidare, forţă, coerciţie...etc. Pentru Black,
terorismul înseamnă violenţă, a civililor împotriva altor civili, făcând distincţia clară de acţiuni politice non-
violente.28
Teoria lui Black, ca formă a controlului social, articulează motivaţia comportamentului social, unde
apelul la forme violente este un tip de auto-ajutor de a faţă suferinţei sau umilinţei prin agresiune.29 Faţă de
alte forme de control social (de exemplu atacurile armate sau actele violente) se distinge pentru că este
unilateral, implică şi ţinteşte civilii. Terorismul este o formă de cvasirăzboi, diferit de alte forme de violenţă
moralistică prin geometria sa socială distinctă, localizarea sa şi direcţia spaţiului social. Terorismul rezultă din
formele extreme de polarizare socială dintre grupuri, lovindu-se de o mare distanţă culturală, relaţională, de

19
Rianne Letschert , Ines Stai ger, Antony Pemberton, "Assisting victims of terrorism Towards a European Standard of
Justice", Ed. Springer, 2009 p. 46; these would, if committed in times of war, be 'war crimes' which fall under the
jurisdiction of the International Criminal Court. - Cf. Roberta Arnold, The ICC as a New Instrument for Repressing
Terrorism. Transnaţional Publishers, New Brunswick, NJ, 2004, pp. 347-349 (Art. 8 of the ICC Statute). Note that in
1992, a report for the secretariat of the UN Crime Prevention Branch authored by Alex Schmid, suggested that acts of
terrorism could be defined as the 'peacetime equivalents of war crimes'
20
Victor V. Ramraj,Michael Hor , Kent Roach," Global anti terrorism lawpolicy", Cambridge University Press, 2005, p.7
21
Sinisa Malesevic, "The Sociology of War and Violence", 2010, Cambridge University Press, p. 312-314.
22
Alex Schmid, Terrorism, „The Definitional Problem, Case Western Reserve Journal of International Law," Voi., 2004, p.
382
23
Predatory identity, concept descris de Appadurai Arjun în cartea „The fear of small numbers".
24
Black, D. (1983). „Crime as social control. American Sociological Review", 48, 34-45. Longer version reprinted in
Black (1998).
25
Ganor, B. (2001). „Terrorism: No prohibition without definition. International Policy Institute for Counter-Terrorism":
Online Article Series. October 7. www.ict.org.il/articles/articledet.cfm? articleid=393.
26
Black, D.." Dreams of pure sociology. Sociological Theory ", 18, 7. 2000, pp.343-36
27
„Pure" or ideal-typical form as "self-help by organized civilians who covertly inflict mass violence on other civilians"
(Black, 2004, p. 6)
28
Deflem, Mathieu. "Terrorism And Counter-Terrorism: Criminological Perspectives", Elsevier, Sociology of
Crime, Law and Deviance, Volume 5, 2004, 33 ibidem

23
independenţa şi inechitatea socială.30 în plus, violenţa teroristă este direcţionată spre zona superioară a
grupului social, putând fi alimentată de stigmatizare.
Autorul remarcă o caracteristică a terorismului, aceea că este o formă de violenţă moralistică care
solicită coexistenţa suferinţei, distanţă socială crescută şi distanţă fizică redusă. Terorismul devine un răspuns
social la devianţa percepută care apare sub anumite condiţii structurale.
Neglijând componenta conduitei agresive, prădătoare în analiza violenţei teroriste, Black nu explică
motivaţiile terorismului decât prin conceptul de doleanţă, de reacţie faţă de o nedreptate. Fără revendicarea
unei forme de justiţie sau repararea unei nedreptăţi nu ar exista terorism, iar doleanţele sunt determinate
social. Acestea apar şi sunt fundamentate de configuraţia distinctă a instituţiilor sociale şi de obiectul lor,
profund marcat de globalizare.31
În literatura de specialitate, întâlnim şi o altă abordare a fenomenului, una care face apel la teoria
transsubstanţialităţii, astfel terorismul este considerat ca o crimă transsubstanţială." 32 Transsubstanţialitatea în
teologie sugerează transformarea miraculoasă a unei substanţe în alta. Acest lucru se întâmplă atunci când
actele de teroare devin din punct de vedere moral demne de a fi lăudate. Acest caractere rezultă din
reprezentarea în mentalul colectiv al actului ca fiind unul lăudabil, iar făptuitorul devine un erou pentru o
comunitate. Conceptul de terorism, aşa cum am stabilit anterior, implică în domeniul politic mai multe
caractere: este violent, este direcţionat spre inocenţi şi necombatanţi, are scop de coerciţie, motivaţiile violenţei
sunt politice, religioase şi ideologice şi făptuitorii caută publicitate prin actele teroriste. Teroriştii îşi
legitimează deseori crimele violente în termeni politici şi religioşi, argumentare care, deşi nu are o valoare
legală, are o funcţie de liant la nivelul grupului care împărtăşeşte aceste considerente.
Dorim să subliniem că pentru a îşi transforma substanţa, terorismul atrage mecanisme care reprezintă
crima ca fiind morală şi demnă de lăudat. Prin prezentarea actelor criminale ca având o inerentă valoare
morală se declanşează procesul periculos de legitimare a actelor teroriste. Unele dintre aceste acte au
autoritate morală prin afectarea indivizilor, apartenenţa ideologică a persoanei la comunitate. Valoarea
morală a actelor violente este dată de faptul că individul face parte din comunitatea care internalizează aceste
valori. Un terorist a cărui crimă devine un exemplu moral se vede pe sine şi pe cei asemenea lui ca un agent
etic, ca un membru al unei comunităţi care îi împărtăşeşte idealul de bine/ rău, drept/ nedrept, permis/interzis.
Mecanica actelor teroriste redescriu actul criminal într-un fel care nu prezintă respect faţă de credinţele
religioase şi politice ale indivizilor. Nici religiile, nici secularismul nu sunt baze teoretice pentru terorism. în
schimb sunt măşti folosite pentru a justifica din punct de vedere moral ceea ce a fost deja atins prin actul de
devotament excesiv. 33
În acelaşi timp pe scena politică şi intelectuală are loc un spectacol care repoziţionează
terorismul/agenţii terorii. Aceşti actori sociali sunt acum consideraţi ca indivizi „diferiţi/excepţionali", motivaţi
de o credinţă care scapă interogaţiei raţionale. Asocierea de etichete ca „moralitatea şi imoralitate", „noi şi ei"
face o segregare între membrii unui grup, atât pe considerente rasiale, religioase, culturale, cât şi etice . 34

3. Politica de prevenire a terorismului

Iluzia şi problematica principală în combaterea terorismului este dată de faptul că societatea, dar şi
individul, consideră că îşi asumă un rol in virtutea căruia ei efectuează un set de acţiuni speciale, despre care
opinia publică vorbeşte în mod constant, reiterând faptele şi plasându-le într-o categorie aparte. Prin toate
aceste modalităţi şi prin multe altele se permite terorismului să se hrănească cu legitimitatea care rezultă din
propria sa descriere. Terorismul declanşează două tipuri de reacţii etice; în unele dintre acestea teroriştii devin
reprezentanţii celor mai înalte cercuri de virtuţi şi ca atare exemple de imitaţie: martiri, sfinţi, eroi. în alte
cercuri ei stârnesc doar groază morală şi repulsie.
Una dintre consecinţele războiului împotriva terorii a fost erodarea distincţiei dintre găsirea la nivel
internaţional a securităţii şi oferirea securităţii cetăţenilor ca sarcină a statului.
Acte odioase, transnaţionale, criminalitatea organizată şi activitatea teroristă sunt presupuse ca fiind
conexe şi sunt văzute de specialiştii în securitatea naţională ca un tot unitar, ca forme de violenţă care se pierd
unele în altele, fiind o ameninţare exponenţială şi nediferenţiată. Nu trebuie să ne surprindă că în aceste

30
Black, D. (1998). „The social structure of right and wrong", San Diego: Academic Press,pp. xiv-xvi
31
Black D., "Geometry of Destruction", American Sociological Association's Crime, Law, and Deviance Newsletter, 2002,
pp. 3-5
32
S.N. Balagangadhara, Jakob De Roover, Vergelijkende Cultuurwetenschap, „ Saint Or Terrorist: The Saint, the
Criminal and the Terrorist: Towards a Hypothesis on Terrorism ", Ghent University, Belgium The Journal of Political
Philosophy: Volume 18, Number 1, 2010, pp. 1-15
33
Ganor, B. (1998). „Defining terrorism: Is one man 's terrorist another man's freedom fighter?", International Policy
Institute for Counter-Terrorism: Online Article Series. September 23. www.ict.org.il/ articles/articledet.cfm?articleid=49.
i7
Christopher J. Finlay, " Legitimacy and Non-State Political Violence"* Political Science & International Studies,
University of Birmingham The Journal of Political Philosophy: Volume 18, Number 3, 2010, pp. 287312

24
condiţii, noile dezvoltările ale relaţiilor internaţionale şi discursurile politice fac referire la auto-apărarea
anticipată, atacuri preventive, războaie preventive ce încep să fie utilizate în contextul prevenirii criminalităţii..
În ceea ce urmează vom analiza exemple ale acestei politici aşa cum îşi găsesc aplicarea în Regatul
Unit, împrumutând raţionamentul omului politic American Rumsfeld care se făcea referire într-un discurs post
9/11 despre , fapte despre care se ştie că sunt cunoscute şi cele necunoscuet35 În prima categorie se pot încadra
ameninţările celor despre care se ştie că încurajează, facilitează sau se angajează în acte preparatorii cu
potenţial vătămător. Ce-a de-a doua categorie se referă la acţiunile pe care nu le cunoaştem şi care necesită un
răspuns anticipat, chiar înainte ca suspecţii să le pună în acţiune. Această categorie prezintă riscul de a
abandona să se vizeze posibilii suspecţi pentru a se concentra asupra punerii în practică a unei strategii
nediscriminatorii care pleacă de la premisa că toţi indivizii pot să fie posibili suspecţi, oferind ca soluţie
implementarea strictă a măsurilor de siguranţă şi control36. Mai exact, faptele necunoscute sunt nelimitate, dar
justifică orice măsuri.
În Marea Britanie una dintre cele mai controversate măsuri antiterorism este cea stabilită prin Actul
de Prevenire al Terorismului, din 2005. în primul rând, faptele incriminate de această lege sunt numeroase,
definite imprecis, prin termeni care au potenţialul de a desemna o gamă variată de activităţi apropiate de
pregătirea propriu-zisă sau de comiterea unor acte cu potenţial terorist. Secţiunea 1 din act interzice de
exemplu " afirmaţia care este uşor de înţeles de ceilalţi membrii ai publicului căruia i se adresează ca o
încurajare directă sau indirectă de a comite, pregătii sau instiga la acte de terorism "37.
Incriminarea activităţilor apropiate în timp de comiterea propriu zisă a unor astfel de acte este
justificată de nevoia de a furniza fundamentele legale pentru a acţiona împotriva organizaţiilor teroriste încă de
la primele etape de comitere a faptei. Autorul Ericson sugerează că pe aceste considerente se va trasa o direcţie
viitoare a dreptului penal, care va incrimina dubiul, iar în faţa unor incertitudini, sau a datelor limitate despre
ameninţări, supravegherea crescută, termenele scurte de judecată şi sancţionarea excesivă vor fi răspunsul
preferat de orice legiuitor38.

4.Concluzii
Putem concluziona sublinind faptul că relaţiile internaţionale au suferit o metamorfoză sub acţiunea
evenimentele post septembrie 2001. Riscul unui atac necunoscut a devenit moneda de schimb a politicii de
siguranţă naţională, unde este imperativ să se calculeze pericolul unui nou atac în conturarea strategiilor de
control al criminalităţii şi construirea politicilor de luptă contra-terorismului. Când statele sunt victime ale
terorismului ele trebuie să reacţioneze. Acest lucru este imperativ dintr-o serie de motive, dintre care faptul că
spre deosebire de infractorii de rând teroriştii consideră că violenţa lor este justificată şi dreaptă. Această
trăsătură definitorie este ceea ce face terorismul o formă de luptă politică, pentru că prin aceste acte se
încearcă răsturnarea unei autorităţi şi legitimarea unei alteia. Acest lucru violează prerogativele pe care statele
moderne îşi bazează funcţionarea ordinii de drept.
Forţele de securitate se confruntă cu dilema lui Goliat, propria lor putere nu găseşte o ţintă sau
slăbiciune pe care să o atace, adversarul fiind foarte mic şi neînsemnat. în această situaţie în care guvernele
sunt sub presiunea de a acţiona, riscul de reacţie dincolo de limitele rezonabile creşte. O astfel de reacţie
exagerată este însă răspunsul ce subminează şi o strategie de succes pe termen lung a multor state occidentale.
O parte însemnată a literaturii de specialitate caută şi face referinţă la atacurile colaterale care pot fi
exploatate chiar de agresori, în detrimentul efectului iniţial al măsurilor de contra-terorism. Aici o altă dilemă
apare, cea a persecuţiei: persecuţia produce în mod simultan frică, reacţii de apărare sau resemnare, dar poate
duce atât la descurajarea unui comportament cât şi la mobilizare 39. Măsurile de luptă împotriva terorismului
încearcă prin urmare să stabilească o graniţă care să traseze o distincţie clară între posibile ameninţări şi
riscuri serioase, dar aceasta este bazată pe probabilitate şi poate sau nu fi prezisă. Sub aceste circumstanţe
care operează în domeniul terorismului, contra-terorismul începe să fie învăluit de ceaţă şi nesiguranţă, lucru
care favorizează încălcarea ordinii de drept.
35
„As we know, there are known knowns. There are things we know we know. We also know there are known unknowns.
That is to say we know there are some things we do not know. But there are also unknown unknowns, the ones we don't
know we don't know". (Donald Rumsfeld, 12 februarie 2002)
36
Braithwaite, 'Pre-empting Terrorism' (2006) 1 Current Issues in Criminal Justice 96.
37
Prevention of Terrorism Act 2005 (UK), s 9(4)(a), 55 Prevention of Terrorism Act 2005 (UK), s 1(9), 56 Ericson, R„ K.
Haggerty, Policing the Risk Society. Toronto, 1997, University of Toronto Press, p.62
38
”A future direction for analysis regarding criminal law is the "criminalization of uncertainty": how, in face of limited
knowledge about threats, criminalization—more legislation, intensified surveillance, lower due process standards, and
greater punishment—is too often the preferred response ".
39
Titlul este inspirat din Friedrich Nietzsche: " He whofights monsters should see to it that he himself does not become a
monster. And if you gaze for long into an abyss. the abyss gazes also into you „He who fights monsters should see to it that
he himself does not become a monster. And ifyou gaze for long into an abyss, the abyss gazes also into you ", Beyond
Good and Evil.

25
 Născute ca un efect al globalizări şi multiculturalismului, minorităţile excluse şi umilite de distanţa
socială preiau rolul de reprezentanţi ai unei întregi comunităţi pentru ale căror drepturi luptă. 40 Avalanşa
periculoasă declanşată de dinamica minorităţilor în multe dintre societăţile democratice de astăzi înclină să
creeze minorităţi care se percep ca majorităţi deghizate şi în acest proces se detaşează de atributele ale
comunităţii desemnate iniţial ca slabă, fracţionată, segmentată şi furioasă, într-o minoritate globalizată,
transnaţională, înarmată şi periculoasă care recrutează noi actori în prima linie a terorismului mondial.

Bibliografie:

1. Appadurai, Arjun, ,fear of Small Numbers: An Essay on the Geography of Anger", Durham. NC: Duke
University Press. 2006;
2. Black D., "Terrorism As Social Control In Terrorism And Counter-Terrorism: Criminological
Perspectives", Elsevier, Sociology of Crime, Law and Deviance, Volume 5, 2004;
3. Black D., "Geometry of Destruction", American Sociological Association's Crime, Law, and Deviance
Newsletter, 2002, pp. 3-5;
4. Braithwaite, „Pre-empting Terrorism" (2006) 1 Current Issues in Criminal Justice;
5. Deflem, Mathieu. "Terrorism And Counter-Terrorism: Criminological Perspectives", Elsevier,
Sociology of Crime, Law and Deviance, Volume 5, 2004, 9-18;
6. Etzioni, Amitai. "How Patriotic Is the Patriot Act? " New York: Routledge. 2005;
7. Ericson, R., K. Haggerty, "Policing the Risk Society ".Toronto: University of Toronto Press,
1997;
8. Finlay J. Christopher, "Legitimacy and Non-State Political Violence", Political Science & International
Studies, University of Birmingham The Journal of Political Philosophy: Volume 18, Number 3, 2010, pp.
287-312;
9. Foley, Andrew, "77îe Imagination of Freedom ", Johannesburg: Wits University Press, 2009;
10. Friedrichs, J., ,f)efining the International Public Enemy: The political struggle behind the legal
debate on internaţional terrorism", Leiden Journal of International Law, Voi. 19, 2006, pp. 69-79;
11. Ganor, B. (1998)." Deflning terrorism: Is one man's terrorist another man's freedom fighter?"
International Policy Institute for Counter-Terrorism: Online Article Series. September 23.
www.ict.org.il/ articles/articledet.cfm?articleid=49,
12. Malesevic, Sinisa, "The Sociology of War and Violence", 2010, Cambridge University Press, pp.312-
314;
13. Salter B. Mark, "Not Waiting for the Barbarians" in Civilizational Identity: The Production and
Reproduction of "Civilizations " in International Relations. Martin Hali and Patrick Thaddeus Jackson,
eds. New York: Palgrave Macmillan. 2007;
14. Schmid, Alex, Terrorism, „The Definitional Problem, Case Western Reserve", Journal of
International Law, Voi, 2004, p. 382;
15. Taleb, N.N.,"77ie Black Swan: The Impact of the Highly Improbable", New York, Random House,
2007;
16. Proclamation no. 7453, Declaration of a National Emergency by Reason of Certain Terrorist Attacks,
14 September 2001, 66 Fed. Reg. 48, available at
http://www.whitehouse.gov/news/releases/2001/09/print/20010914-4.html, accessed on 10* March
2012;
17. Prevention of Terrorism Act 2005, "Control orders" (UK), s 9(4)(a).
http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2005/2/crossheading/control-orders?view=plain, accessed on 9th
March 2012,
18. Prevention of Terrorism Act 2005, "Control orders" (UK), s 1(9).
http://www.legislation.gov.Uk/ukpga/2005/2/contents, accessed on 9th March 2012;
19. http://eur-iex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2002:164:0003:0003:EN:PDF
20. http://ec.europa.eu/home-affairs/policies/ten-orism/terronsm mtro en.htm

3j
Arjun Appadurai, ,fear of Small Numbers: An Essay on the Geography of Anger,, (Durham, NC: Duke University Press,
2006, p 129.

26
 DESPRE ACTIVITATEA „SALVAŢI COPII" ÎN ANUL 2012

Salvaţi Copiii România este o organizaţie neguvernamentală, de utilitate publică, non-profit, care
promovează din 1990 drepturile copilului în România, în acord cu Convenţia Naţiunilor Unite cu privire la
Drepturile Copilului. Este membră a Salvaţi Copiii Internaţional, cea mai mare organizaţie independentă din
lume de promovarea drepturilor copiilor, care cuprinde 30 membri şi desfăşoară programe în peste 120 ţări.
În anul 2012 Organizaţia Salvaţi Copiii a cuprins în programele sale peste 176.000 de copii, 12.600 de
cadre didactice şi specialişti, precum şi 25.700 de părinţi. De asemenea, a implicat în activităţile desfăşurate în
22 de judeţe peste 3.700 de voluntari.
Activitatea Organizaţiei Salvaţi Copii a vizat în principal trei priorităţi pentru copiii din România:
a) Reducerea mortalităţii infantile.
Organizaţia a sprijinit 1892 de mămici şi copii cu vârste până la 5 ani, din 10 comunităţi rurale sărace,
să-şi îmbunătăţească starea de nutriţie, să fie mai bine informate cu privire la îngrijirea sarcinii şi a bebeluşului,
să aibă un doctor de familie şi să îşi hrănească şi îngrijească copiii în mod corect.
Nu a existat nici un caz de mortalitate infantilă în localităţile în care a lucrat Organizaţia Salvaţi Copiii.
în comunităţile vulnerabile, organizaţia a dotat cu echipamente medicale performante trei secţii de nou
născuţi şi maternităţi......(Bucureşti), Adjud (judeţul Vrancea) şi Piatra Neamţ (jud. Neamţ). Fondurile au fost
de la companii şi de la public prin campania 2% din impozitul plătit către stat în anul 2011. Este nevoie de mult
mai mult suport pentru mai multe secţii de nou-născuţi şi maternităţi deoarece se nasc mulţi copii prematur cu
probleme medicale.
De aceea "Salvaţi copiii,, a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru a putea achiziţiona
incubatoare şi alte tipuri de echipamente necesare pentru 15 unităţi de profil din ţară stabilite împreună cu
Asociaţia Română de Neomatologie din România: Piteşti, Constanţa, Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi Bacău,
Craiova, Târgu Mureş, Timişoara, Piatra Neamţ, Vaslui, Hunedoara, Reşiţa, Braşov.
Banii au fost strânşi prin SMS - 8864, dar şi din donaţiile persoanelor fizice şi juridice, e-mail Eroare!
Referință hyperlink incorectă..
Alte două priorităţi ale Organizaţiei au fost:
b) Creşterea accesului la educaţie şi a integrării şcolare a copiilor din grupuri vulnerabile;
c) Protecţia copiilor împotriva violenţei, abuzului şi traficului.
Alături de reducerea mortalităţii infantile din România ele vor rămâne posibilităţile Salvaţi Copiii şi în
anul 2013.
Viziunea Salvaţi Copiii este o lume în care fiecărui copil îi este respectat dreptul la viaţă, protecţie,
dezvoltare şi participare.
Misiunea Organizaţiei Salvaţi Copiii este obţinerea de progrese importante privind modul în care copii
sunt trataţi şi producerea schimbărilor imediate şi de durată în viaţa acestora.
Valorile în care Organizaţia crede: responsabilitate, perseverenţa, colaborarea, creativitatea,
integritatea.
- Responsabilitatea pentru utilizarea eficientă a resurselor, astfel încât rezultatele să fie măsurate,
precum şi responsabilitatea de susţinători, parteneri şi înainte de toate faţă de copii. Perseverenţa. Pretindem de
la ei şi de la colegii lor standarde înalte de performanţă, astfel încât tot ceea ce facem pentru copii să fie constant
îmbunătăţit;
- Colaborarea. Se respectă reciproc valorizând diferenţele dintre ei şi lucrează alături de parteneri în
efortul global de a aduce transformări pozitive în viaţa copiilor;
- Creativitatea. Sunt deschişi ideilor noi, îmbunătăţirea schimbarea şi îşi asumă cu grijă riscuri pentru a
dezvolta soluţii valabile pentru copii şi împreună cu ei;
- Integritatea. Membrii organizaţiei "Salvaţi Copiii,, se pun în slujba celor mai înalte standarde de
onestitate personală şi comportament, au grijă de propria reputaţie şi acţionează întotdeauna pentru interesul
superior al copilului.

Accesul la educaţie, cel mai valoros dar.

Progresul de integrare/reintegrare şcolară "A Doua Şansă,, vine în sprijinul copiilor care nu au fost
niciodată înscrişi în sistemul de învăţământ şi celor care au abandonat şcoala şi au depăşit vârsta de socializare.
Salvaţi Copiii sprijină participarea şi reintegrarea şcolară a copiilor prin derularea pe programe de pregătire
remedială.
În anul 2012, 621 copii au susţinut examene, beneficiind de sprijinul specializat al cadrelor didactice
din program. Pentru copii şi părinţii acestora au fost oferite servicii sociale şi juridice, 450 de părinţi au
participat la întâlniri organizate periodic în cadrul programului.

27
 85% dintre copii înscrişi în programul de integrare şcolară „A Doua Şansă" şi 90% dintre copii
integraţi în programul Şcoală după Şcoală au promovat examenele şcolare în anul 2012, înregistrând mari
progrese faţă de situaţie iniţială.
Organizaţia "Salvaţi Copiii,, susţine educaţia copiilor prin „Şcoală după Şcoală,,
Împovăraţi de grija zilei de mâine, mulţi părinţi lasă cheltuielile legate de educaţia copiilor pe ultimul
plan. Neputând să facă faţă cerinţelor şcolare atât din punct de vedere material, cât şi al performantelor şcolare,
copiii simt expuşi riscului de abandon şcolar.
Progresul de prevenire a abandonului şcolar a oferit suport educaţional unui număr de 1779 de copii,
prin activităţi de pregătire şcolară suplimentară în cadrul celor 11 centre educaţionale „Salvaţi Copiii" cât şi
suport social şi juridic. 1900 de copii beneficiari indirecţi şi 1602 părinţi au participat la întâlnirile periodice de
informare şi consiliere socială. 369 de specialişti din instituţii partenere au participat la întâlniri de informare în
scopul instrumentării în comun a cazurilor.
Progresul de derulează în Bucureşti (2 centre), Ilfov, Constanţa, Reşiţa, Târgu Mureş, Petrila, Cluj-
Napoca, Târgovişte, Timişoara şi Iaşi.
Educaţie preşcolară
Urmărind creşterea numărului de copii provenind din medii defavorizate care beneficiară de educaţie
preşcolară de la o vârstă cât mai mică şi pentru a facilita accesul acestora la învăţământul primar, Salvaţi Copiii
derulează proiectul Şanse egale pentru toţi copii într-o societate fără discriminare, finanţat de fundaţia Ikea şi
sprijiniţi de Salvaţi Copiii Suedia.
Au fost programate zece grupe de pregătire estivală pentru copii din familiile cu situaţie materială
precară, care nu au fost înscrişi în învăţământul preşcolar sau care au avut o frecvenţă redusă la clasă în anul
şcolar 2011-2012 aflându-se în risc de abandon şcolar. 4039 de copii au fost sprijiniţi pentru a se integra în
forme diverse de educaţie (pre)şcolară.
Activităţile au fost desfăşurate zilnic pe parcursul a două luni. în cadrul grupelor au fost cuprinşi 200
copii cu vârste între 3 şi 7 ani. Pentru fiecare copil au fost asigurate materiale didactice necesare şi o gustare
zilnică pe parcursul desfăşurării grupelor estivale, iar la începutul fiecărui an şcolar şi produse igienico-sanitare.
152 de părinţi au fost implicaţi în activităţile educative şi au primit consiliere din partea specialiştilor de la
Salvaţi Copiii.
La sfârşitul grupelor estivale, copiii au fost înscrişi la şcoală sau la grădiniţa normală în proporţie de
100%, - 133 copii au fost înscrişi în ciclul primar, - 55 copii la grupa pregătitoare, - 78 copii la clasa I-a şi 67
copii au fost înscrişi la grădiniţe. Locaţiile programului sunt Bucureşti (Şcoala 141), Constanţa, Mangalia,
Târgovişte, Glad (judeţul Dâmboviţa), Iaşi, Sângiorgiu de Mureş, Caracal, Ploieşti şi Isaccea.
„Creştem împreună" Program pentru copiii rămaşi singuri acasă.
Copiii ai căror părinţi sunt plecaţi să lucreze în altă ţară reprezintă o categorie extrem de vulnerabilă,
expuşi riscului abandonului şcolar şi excluziunii sociale. Oficial există 79.901 copii ai căror părinţi sunt plecaţi
la muncă în străinătate. Dintre aceştia, .993 au ambii părinţi plecaţi, conform Direcţiei Protecţiei Copilului.
Programul "Creştem împreună,, are ca obiectiv diminuarea impactului negativ asociat migraţiei
părinţilor asupra copiilor rămaşi singuri acasă.
Astfel, 85% dintre copii şi-au îmbunătăţit comportamentul la clasă şi relaţionarea cu colegii.
De asemenea, s-a constatat reducerea comportamentelor violente şi dezvoltarea abilităţilor de
comunicare şi relaţionare socială. 66% dintre copii incluşi în program comunică, prin intermediul internetului,
cel puţin de două ori pe săptămână cu părinţii aflaţi în străinătate.
Activităţile se derulează în cadrul celor 16 centre de tip „Şcoală după Şcoală" şi constau în oferirea de
suport social şi psihologic pentru traversarea perioadei de separare de părinţi, comunicarea cu părinţii aflaţi în
străinătate utilizând computerele puse la dispoziţie prin proiect, suport şcolar şi socializare. 80% dintre copii
incluşi în programul "Creştem împreună,, şi-au îmbunătăţit performanţele şcolare.
Pentru părinţii plecaţi în străinătate, în cele 16 centre au fost realizate câte două buletine de informare
iar cu ajutorul pregătirii de şcolarizare Facebook au fost programate săptămânal activităţile desfăşurate.
Protecţia copiilor refugiaţi
Pentru susţinerea copiilor solicitanţi de azil şi refugiaţi aflaţi pe teritoriul României, Salvaţi Copiii a
derulat, în centrele Inspectoratului General pentru imigrări din Bucureşti, Galaţi, Rădăuţi şi Timişoara proiecte
care au ca scop facilitarea accesului la drepturile directe printr-o gamă cât mai completă de servicii şi implicarea
acestora în viaţa socială şi culturală a societăţii româneşti.
Consilierii Salvaţi Copiii au oferit servicii sociale, educaţionale, recreative, cursuri vocaţionale, cursuri
de orientare culturală de limbă rămână/engleză pentru 287 de copii, iar 96 părinţi au primit consiliere în vederea
accesării serviciilor sociale, medicale şi educaţionale şi au fost implicaţi în activităţile copiilor, 357 de tineri
solicitanţi de azil sau beneficiari ai unei forme de protecţie au primit asistenţă în vederea accesări drepturilor
sociale şi economice.
În anul 2011, un număr de 400.172 de copii nu erau cuprinşi în sistemul de învăţământ preşcolar,
primar, gimnazial, liceal sau profesional, deşi aveau vârsta de părăsit şcoala primară gimnazială.

28
 Salvaţi Copiii a participat alături de ARCA şi JRS în calitate de partener al UNHCR la campania
"Dilemele Refugiaţilor,, cu ocazia zilei Mondiale a Refugiatului.
În calitate de partener al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie, Salvaţi Copiii a contribuit la
realizarea unui manual dedicat persoanelor implicate în asistenţa directă a minorilor neînsoţiţi şi a organizat un
curs de pregătire pentru specialişti în vederea îmbunătăţirii calităţii reprezentării legale şi a serviciilor acordate
copiilor.
Informarea copiilor cu privire la riscurile asociate dezastrelor
Activitatea de informare a elevilor cu privire la comportamentele adecvate în cazul unor situaţii de
urgenţă au continuat în 2012 în Bucureşti, în Şcoala 141, cu participarea tuturor claselor V-VIII (376 de copii).
Un grup de 19 cadre didactice pregătite anterior de Salvaţi copiii au organizat exerciţii cu copiii, urmate de
simulări de cutremur. A fost folosit manualul elaborat de copii sub egida organizaţiei noastre. în urma evaluării
Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, elevii instruiţi în Şcoala nr. 141 au obţinut locul 3.
Campania "Rescrie Viitorul,,
Salvaţi Copiii Internaţional derulează la nivel global, campania "Rescrie Viitorul,, prima campanie
globală care îi reuneşte pe cei 30 de membri Save the Children Internaţional, al cărei obiectiv este de a oferi
acces la educaţia copiilor din zone afectate de conflict armat.
În România, „Salvaţi Copiii" a continuat demersurile de a aduce în atenţia autorităţilor, instituţiilor
naţionale şi a publicului informaţii despre situaţia copiilor din ţări afectate de conflicte armate. Aproximativ
6.000 de elevi şi 250 de profesori din 163 unităţi de învăţământ din Bucureşti şi din ţară au participat la activităţi
de dezvoltare a cunoştinţelor referitoare la categoriile sociale afectate de război, conştientizarea cauzelor şi
consecinţelor unui conflict de promovarea importanţei respectării drepturilor copiilor.
Protecţia copiilor împotriva violenţei
Violenţa este prezentă în familii prin folosirea pedepsei fizice şi a cuvintelor umilitoare la adresa
copiilor, chiar de către cei responsabili de educaţia şi bunăstarea lor, părinţii. Bătaia este frecvent utilizată de
părinţi, cu consecinţe negative atât în ceea ce priveşte comportamentele imediate concrete ale copiilor, cât şi în
ceea ce priveşte dezvoltarea psiho/emoţională şi evoluţia lor pe termen lung. 3.248 de copii şi părinţi au
beneficiat de intervenţia terapeutică de tip consiliere/psihoterapie şi educaţie parentală.
Părinţi şi copii la psiholog
Salvaţi Copiii răspunde acestor realităţi prin dezvoltarea şi oferirea de programe de educaţie parentală
şi servicii de consiliere psihologică pentru copil şi familie, în cadrul celor 6 centre comunitare specializate
Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu-Mureş şi Suceava. Echipa formată din 34 de specialişti au asigurat evaluare,
intervenţie timpurie, tratament, psihoeducaţie, terapie de grup, intervenţie directă în familie şi şcoală pentru
părinţi şi copii în risc de a dezvolta tulburări emoţionale şi comportamentale.
Toate aceste programe sunt furnizate cu sprijinul financiar al Fundaţiei IKEA, în cadrul proiectului
amplu lansat în septembrie2012 "Şanse egale pentru toţi copiii, într-o societate fără discriminare,,. în sprijinul
părinţilor, va fi lansat de asemenea în primăvara anului viitor, site-ul Eroare! Referință hyperlink incorectă. .

REZULTATE
În anul 2012, au fost evaluaţi 1.772 de copii şi au beneficiat de intervenţie terapeutică de tip
consiliere/psihoterapie individuală şi de intervenţie de grup; de asemenea, 1.476 de părinţi au fost integraţi în
programe de educaţie paternală, în vederea dezvoltării de abilităţi parentale şi primirii de recomandări în raport
cu deficienţele emoţionale şi comportamentale ale copiilor.
De asemenea, Salvaţi Copiii a finalizat în anul 2012 campania "Ascultă-i Sufletul,, un program de
educare în vederea eliminării violenţei la adresa copiilor şi promovării modelelor pozitive de educaţie. Astfel, 27
de grădiniţe au implementat programe complexe de intervenţie în vederea prevenirii şi eliminării
comportamentelor agresive, programe în care au beneficiat de training şi ateliere de lucru deopotrivă educatoare,
părinţi şi copii. 46 de educatoare au finalizat programul de formare "Gradi Smart Start,, ce cuprinde aspecte
esenţiale de educaţie a copilului de vârstă preşcolară. Grădiniţa Happy Universe din Bucureşti a beneficiat, în
perioada octombrie-decembrie, de intervenţie inttensivă destinată copiilor şi părinţilor.
Centrul de Educaţue Emiţională şi Comportamentală pentru Copii şi Centrul de Consiliere Părinţi Iaşi
s-au acreditat ca furnizori de servicii psihosociale pentru copil şi familie.
Manuale. Studii. Formare
Proiectul Internaţional "Educare, do not punish!,, implementat în parteneriat de către organizaţiile
„Salvaţi Copiii" din România, Italia, Suedia şi Lituania, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, a creat

29
contextul pentru elaborarea unui manual ce prezintă practicile paternale şi tehnicile educaţiei pozitive dintr-o
perspectivă a drepturilor copiilor. Manualul a stat la baza unui program de formare în metode şi tehnici de
educaţie pozitivă pentru 102 psihologi şcolari, asistenţi sociali, cadre didactice şi medici pediatri şi de familie,
formaţi în perioada octombrie-noiembrie 2012.
Alte 330 cadre didactice au beneficiat de programe de formare în domeniul educaţiei pozitive şi
asistenţei psihopedagogice a copiilor, în cadrul centrelor de consiliere pentru părinţi din Bucureşti şi din ţară.
Programul de formare furnizat beneficiază de acreditare din partea Ministerului Educaţiei Naţionale - Direcţia
Generală de Formare Profesională a Personalului din învăţământ.
Impact
Se menţine crescătoare tendinţa de identificare a copiilor în risc sau victime în modul lor firesc de viaţă
(ex. şcoală) şi la nivelul asistenţei primare (medic de familie, medic pediatru), în urma participării
profesioniştilor în educaţie şi sănătate la treninguri specifice - mai mult de 45% dintre beneficiari centrelor sunt
identificaţi şi referiţi de cadre didactice şi consilieri şcolari, iar aproximativ 30% dinspre asistenţa primară şi
secundară.
Salvaţi Copiii a fost desemnată partener strategic în implementarea strategiei de sănătate mintală a
copiilor şi adolescenţilor, iar reprezentanţi ai organizaţiei au fost nominalizaţi în grupul de lucru pentru
finalizarea Strategiei Naţionale de Educaţie Timpurie.
Siguranţă, online, în vizorul Salvaţi Copiii
Cu o experienţă de 4 ani, programul Sigur.Info are drept scop promovarea şi facilitarea unui mediu mai
sigur pe internet pentru copii. Activităţile, derulate în cadrul unui consorţiu naţional coordonat de Salvaţi Copiii
dintre care mai fac parte Focus / Centrul Român pentru Copii Dispăruţi şi Exploataţi sexual şi campania Positive
Media, şi neplăcerile întâmpinate pe Internet.Helpine Singur;Info; raportare a conţinutului ilegal - Hotline Safer
Net. 24.000 de copii informaţi cu privire la beneficiile şi riscurile internetului.
Consiliere şi asistenţă-juridică
667 de copii şi părinţi au beneficiat de asistenţă juridică dintre care: 199 de persoane în vederea
obţinerii de acte de identitate, de beneficii şi prestaţii sociale, instituirii unor măsuri de protecţie specială,
soluţionării problemelor locative, încheierii de contracte de muncă, etc.
11 persoane au beneficiat de asistenţă juridică în faţa instanţei judecătoreşti pentru înregistrarea tardivă
a naşterii, încredinţare minori, etc.
457 de persoane au fost informate cu privire la drepturile de care beneficiază şi demersurile care trebuie
întreprinse pentru obţinerea lor.
Protecţia copiilor în conflict cu legea
Proiectul „Ending violence against children in custody" finanţat de Comisia Europeană are o durată de
doi ani, fiind inplementat, sub coordonarea Alianţei Engleze pentru Drepturile Copiilor, în şase ţări europene:
Austria, Belgia, Cipru, Italia, Marea Britanie şi România.
în ţara noastră activităţile sunt implementate de Salvaţi Copiii.
Obiective
1) - analiza compatibilităţii legislaţiei naţionale, a politicilor şi tacticilor din domeniul protecţiei
copilului privat de libertate cu instrumentele internaţionale;
2) - cunoaşterea experienţelor şi opiniilor copiilor aflaţi în detenţie cu privire la fenomenul violenţei pe
durata privării de libertate;
3) Integrarea copiilor care au trăit experienţa privării de libertate de a se implica prin împărtăşirea
experienţelor şi opiniilor şi sensibilizarea factorilor de decizie.
Rezultate
În România, în cadrul acestui proiect, au fost organizate consultări cu 27 de copii şi tineri cu experienţa
privării de libertate (internaţi sau deţinuţi în Centre de reeducare din Găieşti şi Târgu Ocna precum şi la
Penitenciarul pentru minori şi tineri din Craiova).
Copiii şi tinerii consultaţi au identificat formele de violenţă cu care se confruntă pe durata detenţiei,
motivele care consideră ei că stau la baza acestor acte de violenţă, dar au propus şi soluţii care ar putea conduce
la limitarea acestui fenomen.
Rezultatele consultărilor şi soluţiile propuse de copiii privaţi de libertate au fost dezbătute şi cu
voluntari ai Organizaţiei „Salvaţi Copiii", iar în ultima etapă a proiectului, toate informaţiile şi propunerile vor fi
prezentate factorilor de decizie relevanţi (Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Ministerul Public,
Ministerul Administraţiei şi Internelor).
Educaţie pentru sănătate - prevenirea consumului de droguri şi etnobotanice
Ţinând seama de interesul crescut al şcolilor şi liceelor pentru activităţi extracurriculare, 6 voluntari
Salvaţi Copiii din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Reşiţa, Suceava şi Argeş au susţinut în şcoli sesiuni interactive
care au atins teme precum:

30
 Cunoaşterea copilului, prevenirea infecţiilor cu transmitere sexuală, HIV-SIDA, discriminare şi
stigmatizare, prevenirea consumului de droguri, inclusiv etnobotanice. Beneficiari au fost 3.158 de elevi, 64
profesori din 52 şcoli.
Campania Globală pentru Educaţie - 90.853 de copii implicaţi în promovarea şi respectarea drepturilor
lor.
Având ca temă "Educaţie şi îngrijire pentru copilăria timpurie,, ediţia 2012 a Campaniei Globale pentru
Educaţie şi-a propus să încurajeze participarea activă a copiilor, dar şi a adulţilor în activităţi care să contribuie
la ilustrarea, prin imagine, a aspiraţiilor copilăriei - copiii fericiţi şi sănătoşi care cresc într-un mediu sigur.
Campania globală pentru educaţia în şcoli
Sub sloganul "Drepturi la naştere,, în perioada 22-28.04.2012 (Săptămâna Globală de Acţiune) 105.010
de participanţi (79.899 elevi, 5.851 cadre didactice, 17.311 părinţi şi 1.949 alţi invitaţi, membri ai comunităţilor
locale şi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi centrale specialişti şi jurnalişti) din 638 de grădiniţe, şcoli şi licee
din întreaga ţară, s-au alăturat Campaniei şi au derulat activităţi de informare şi conştientizare referitoare la
subiectele importante pentru îngrijirea şi educarea pentru copilăria timpurie (0-8) şi au ilustrat prin fotografii
desene şi picturi cum ar trebui să arate copilăria timpurie ideală.
În plus, mulţi dintre participanţi au ales să desfăşoare activităţi la nivel comunitar. 90.853 de copii
implicaţi în promovarea şi respectarea drepturilor lor. Participanţi au desfăşurat activităţi de informare a
părinţilor din localităţi cu privire la beneficiile educaţiei timpurii pentru a-i convinge pe aceştia să-şi înscrie
copii la grădiniţă. Participanţii din mai multe şcoli au organizat zone destinate copiilor de vârste mici în
biblioteca şcolii sau a localităţii, ori au desfăşurat activităţi de amenajare a curţii şcolii sau a unor parcuri din
localitate, participanţii au oferit cadouri pentru copiii instituţionalizaţi/cu nevoi speciale sau au colectat jucării,
cărţi, haine pentru copii cu dezabilităţi. Una dintre priorităţile asupra cărora s-a atras atenţia în Campania
Globală pentru Educaţie (educaţie antepreşcolară) şi-a găsit, în mare parte, soluţionarea în plan legislativ, prin
aprobarea metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie
antepreşcolară.
Drepturile copilului devin cunoscute
Programul "Şi noi avem drepturi,, îşi propune informarea copiilor în vederea conştientizării drepturilor
şi responsabilităţilor lor prin metoda peer to peer education, în acord cu Convenţia ONU cu privire la Drepturile
Copilului şi stimularea participării lor în programe cu acţiuni sociale.
Sesiuni de informare în şcoli
În Bucureşti şi filialele organizaţiei, 8.810 de copii din 128 şcoli au participat la şedinţele de informare
pe tema drepturilor şi responsabilităţilor lor. întâlnirile au fost organizate cu aportul a 288 de voluntari cu
formare specializată. în cadrul săptămânii "Şcoala altfel,, s-au implicat 42 de şcoli şi 2.065 de copii, care au
derulat activităţi cu voluntarii Salvaţi Copiii.
În chestionarele aplicate la finalul seminariilor de informare, copiii apreciază că informaţiile pe care
voluntarii le-au oferit le sunt folositoare, aşa află ce drepturi şi responsabilităţi au, unde se pot adresa dacă
acestea le sunt încălcate şi cum îşi pot ajuta prietenii care sunt în asemenea situaţii.
Mai mult, a crescut numărul părinţilor şi cadrelor didactice care au solicitat să participe la sesiunile de
informare cu tema drepturilor copilului alături de copiii şi elevii lor. Astfel 661 de părinţi şi 371 de cadre
didactice au primit informaţii de la voluntarii Salvaţi Copiii.
Peste 30 de solicitări din partea cadrelor didactice din mediul rural şi din oraşele în care nu există filiale
Salvaţi Copiii pentru derularea programului în şcolile lor. Ediţia a 12-a a Forumului naţional al copiilor a fost
organizată sub titulatura "Protecţia Copilului între lege şi realitate - măsuri de prevenire şi eliminarea violenţei,,
Forumul naţional al copiilor
Temele forumului
Forumul a urmărit tema privind prevenirea şi combaterea violenţei asupra copiilor: familia - mediul
fundamental de protecţie şi dezvoltare a copilului, şcoala - necesitatea elaborării şi implementării unei strategii
şi a unui plan de prevenire a violenţei în fiecare şcoală, mediul online - Structura şi conţinutul Manualului
destinat cadrelor didactice privind siguranţa online pentru copii din perspectiva copiilor şi Consiliul Elevilor
importanţa implicării Consiliului în dezbaterile şi deciziile Ministerului Educaţiei Naţionale, privind prevenirea
şi eliminarea violenţei în şcoli.
În cadrul dezbaterii în Parlament, soluţiile şi recomandările celor 79 de copii şi tineri au fost susţinute
în prezenta reprezentanţilor autorităţilor publice.
Dintre recomandările copiilor
• Programe de educaţie parentală obligatorii pentru părinţi.
• Pregătirea profesorilor în managementul situaţiilor conflictuale şi formarea lor continuă.
• Program de consiliere individuală şi de grup pentru copii agresaţi şi agresivi.
• Programe de reabilitare pentru copii agresori prin care abilităţile lor să fie valorizate în şcoală,
astfel încât să găsească interes în a veni la şcoală şi a participa la activităţi (valorizarea activităţilor
extracurriculare).

31
 • Numirea a doi reprezentanţi din Consiliul Elevilor în Comisia Naţională pentru prevenirea şi
combaterea violenţei în mediul şcolar, înfiinţată în anul a 2012 de Ministerul Interimar al Educaţiei
Naţionale.
Raportul Salvaţi Copiii către Biroul înaltului Comisar pentru Drepturile Omului
Raportul "Evoluţia drepturilor copilului în România,, prezintă dificultăţile din sfera implementării
drepturilor copilului (coordonarea şi evaluarea drepturilor, bugetul alocat copiilor, strategiile din domeniul sau
monitorizarea independentă) şi detaliază următoarele aspecte: moralitatea infantilă, sănătatea mintală a copiilor,
protecţia împotriva violenţei şi exploatării, dreptul la educaţie, precum şi situaţia copiilor rromi. Totodată,
documentul adresează şi o serie de recomandări pentru o mai bună respectare a drepturilor copilului în România.
Documentul a fost transmis Biroului înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului pentru a fi folosit în
evaluarea stadiului implementării drepturilor omului în România de către mecanismul de monitorizare UPR.
În plus, mulţi dintre participanţi au ales să desfăşoare activităţi la nivel comunitar.
De exemplu, elevii de la Şcoala nr. 5 din Tecuci au amenajat Secţia de pediatrie a spitalului din localitate, astfel
să devină un spaţiu mai prietenos pentru copii, cadre didactice de la grădiniţa din Şancuţa Mare au desfăşurat
activităţi de informare a părinţilor din localitate cu privire la beneficiile educaţiei timpurii pentru a-i convinge pe
aceştia să-şi înscrie copii la grădiniţă, participanţi din mai multe şcoli au organizat zone destinate copiilor de
vârste mici în biblioteca şcolii sau a localităţii, ori au desfăşurat activităţi de amenajare a curţii şcolii sau a unor
parcuri din localitate în multe unităţi de învăţământ, participanţii au oferit cadouri pentru copii
instituţionalizaţi/cu nevoi speciale sau au colectat cărţi, haine pentru copii defavorizaţi.
Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului
Propunerea Salvaţi Copiii de introducere şi redactare a unui capitol special privind protecţia copiilor
rămaşi singuri acasă, în structura Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, a fost
acceptată de către Guvernul României, aflându-se în prezent pe masa de lucru a Parlamentului României.
Recomandările Salvaţi Copiii vizează în principal, patru domenii în care respectarea drepturilor
fundamentale ale copilului reclamă măsuri urgente:
Dreptul la identitate al copilului(numărul inacceptabil de mare al copiilor lipsiţi de identitate şi,
subsecvent, dificultatea parcurgerii înregistrării tardive a naşterii);
Dreptul la educaţie de calitate (constrângerea părinţilor de a asigura accesul copilului lor la educaţie,
dar şi tratarea cu respect a copilului de către personalul din şcoli sunt două dintre condiţiile respectării dreptului
la educaţie de calitate);
Monitorizarea drepturilor copilului (în România nu există o instituţie independentă care să
monitorizeze respectarea drepturilor copilului, în special în ceea ce priveşte relaţia copiilor cu autorităţile
publice competente în acest sens);
Protecţia copiilor afectaţi de fenomenul migraţiei în Uniunea Europeană (copiii lipsiţi de îngrijirea
părinţilor pe perioada în care aceştia se află la muncă în străinătate trebuie integraţi pe termen lung în servicii de
susţinere şcolară şi psihologică);
Manifestul pentru Copii
Salvaţi Copii şi UNICEF au propus partidelor politice să-şi asume angajamente pentru îmbunătăţirea
situaţiei copiilor din România, pornind de la cele mai stringente probleme cu care se confruntă aceştia, precum
şi de la obligaţiile pe care le are ţara noastră ca membru UE şi ONU. Angajamentele au fost incluse în
"Manifestul pentru Copii,, document lansat pe data de 20 noiembrie 2012, cu prilejul marcării Zilei
Internaţionale a drepturilor copilului şi susţinut de 35 coaliţii şi organizaţii neguvernamentale din România, fiind
semnat de patru partide parlamentare RDL, PNL, PSD şi UDMR.
Rolul Manifestului este să stabilească reperele pe care trebuie să le aibă în vedere politicile publice cu
impact asupra copiilor, în perioada 2013-2020, precum şi îmbunătăţirea cadrului legislativ aferent.
Guvernul a aprobat prin Hotărâre, transformarea Centrului de Reeducare Găieşti în Penitenciar. Cei 50
de minori aflaţi la Centrul de reeducare Găieşti au fost transferaţi şi redistribuiţi. Astfel s-a urmărit respectarea
drepturilor copilului din perspectiva instrumentelor internaţionale şi europene referitoare la justiţia juvenilă şi
copii privaţi de libertate.

32
 ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A INFRACŢIUNILOR
DE OMOR CE AU FĂCUT OBIECTUL DOSARELOR
DE URMĂRIRE PENALĂ
SOLUŢIONATE ÎN PERIOADA ANILOR 2007 - 2010

ALEXANDRU CINTEZĂ
Procuror la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Motto: “Căci atunci când se ridică sus oamenii de nimic, nelegiuiţii

mişună pretutindeni”
Psalmul 11.8

I. PRECIZARI INTRODUCTIVE

Continuând analizele criminologice din anii precedenţi, acest studiu cuprinde o perioadă mai largă, în
care societatea românească a fost bulversată de restricţiile economice impuse de criza economică mondială.
Având acest context, studiul va încerca să pună în evidenţă, dacă teoria potrivit căreia pauperizarea
determinată de evenimentele economice negative, are drept consecinţă creşterea criminalităţii.
Trebuie pornit însă de la realităţile concrete ale ţării noastre care a rămas o țară “eminamente agrară”
cu o populaţie rurală care depăşeşte numeric populaţia urbană.
În această perioadă a ajuns la maturitate generaţia celor care s-au născut în perioada anilor 1965 - 1989,
când a fost aplicată legislaţia aberantă menită să contribuie la creşterea natalităţii prin interzicerea întreruperilor
de sarcină (chiar şi în situaţii care prezentau un risc pentru mamă sau copil) mergându-se până la verificări
periodice asupra femeilor din marile unităţi industriale cu personal preponderent feminin.
Această generaţie este aceea care a fost supusă şcolarizării forţate orientată spre activităţile industriale,
prin generalizarea învăţământului de 10 ani şi transformarea liceelor “umaniste” de cultură generală, în licee
industriale sau şcoli profesionale.
Cu siguranţă că, tipologia umană a acestei generaţii, este una specială iar modificările sociale ulterioare
anului 1990, culminând cu factori stresanţi constând în pierderea locurilor de muncă prin desfiinţarea marilor
unităţi industriale, au contribuit la acumularea unor tensiuni care au aşteptat şi aşteaptă momentul declanşator al
defulării.
În acest sens, trebuie menţionat faptul că foarte mulţi inculpaţi care au săvârşit infracţiuni de omor în
mediul rural s-au născut în oraşele în care au lucrat părinţii lor şi au petrecut o parte a copilăriei în mediul urban
(Bucureşti, Braşov, Galaţi, Târgu-Mureş, Deva, Hunedoara, etc.).
Capacitatea de adaptare a acestor oameni a fost serios pusă la încercare, în repetate rânduri, prin
revenirea de la oraş la sat, într-o perioadă atât de scurtă încât personalitatea lor nu întruneşte nici trăsăturile unui
orăşean dar nici cele ale unui sătean.
Totodată, bombardamentul informaţional realizat cu precădere de către televiziuni şi radiouri care
promovează tipologii nonvalorice, prin filme de lung metraj sau seriale în care agresivitatea nejustificată este un
motiv de inspiraţie de mare succes iar sexul cel mai sigur mijloc de promovare a femeilor dar şi a bărbaţilor,
combinate cu emisiuni-concurs şi talk-show-uri care prezintă drept vip-uri, adevărate prostituate şi delincvenţi
de lux, au contribuit la formarea unor indivizi cu caracteristici nevrotice ale căror reacţii impulsive s-au
concretizat în folosirea cu foarte mare uşurinţă a cuţitelor iar mai recent a autoturismului pentru a ucide.
Se poate afirma cu toată seriozitatea că, se află în deplină desfăşurare un proces de corupţie spirituală
cu certe consecinţe negative în viitor.
Aşa cum au mai precizat în analizele anterioare, criminologia fiind o ştiinţă a mediul social nu trebuie
să recurgă la statistică drept unica sursă de extragere a informaţiilor41, ci la analiza de ansamblu a tuturor
evoluţiilor: demografică, culturală, psiho-socială, etc..
Omorul, ca manifestare supremă a agresivităţii, nu este doar rezultatul furiei ca "expresie a unei stări
afective primitive, de natură explozivă"42 ci mai ales exteriorizarea agresivităţii ca reacţie la mediu, un concept
nedefinit clar nici în prezent43.

41
G. Stefani, G. Levasseur şi R. Jambu –Merlin – „Criminologie et Science Penitenciaire” Editura Dalloz –
1968 fi. 35
42
Duncan Cartwright – „Minţi criminale- Psihanaliza violenţei şi crimei” Editura, Trei Bucureşti, 2010, pg. 59

33
 Această reacţie la mediu impune cercetarea principalelor componente ale mediului, pe care le-am
amintit în paragrafele introductive.
Materialul analizat în prezentul studiu constând în rechizitoriile comunicate de către parchetele de pe
lângă tribunale, este următorul:
- în anul 2007 – 294 de rechizitorii - 327 de autori inculpaţi
- 330 de victime:
Anul 2007 Anul 2007
Parchetul de pe Nr. Parchetul de pe Nr.
lângă Tribunalul rechizitorii lângă Tribunalul rechizitorii
Arad 3 Harghita 16
Argeş 9 Hunedoara 6
Bacău 23 Ialomiţa 2
Bihor 6 Iaşi 18
Bistriţa Năsăud 1 Maramureş 1
Botoşani 16 Mureş 6
Braşov 12 Neamţ 12
Brăila 7 Olt 16
Buzău 4 Prahova 8
Caraş Severin 2 Satu Mare 11
Călăraşi 10 Sibiu 6
Cluj 4 Suceava 17
Constanţa 7 Timiş 8
Dâmboviţa 8 Tulcea 1
Dolj 13 Vaslui 11
Galaţi 11 Vrancea 7
Giurgiu 3 TOTAL FAPTE : 294
Gorj 9
- în anul 2008 – 322 de rechizitorii - 364 de autori inculpaţi
- 298 de victime:
Anul 2008 Anul 2008
Parchetul de pe Nr. Parchetul de pe Nr.
lângă Tribunalul rechizitorii lângă Tribunalul rechizitorii
Alba 4 Harghita 8
Arad 6 Hunedoara 1
Argeş 11 Ialomiţa 1
Bacău 19 Iaşi 17
Bihor 15 Maramureş 1
Bistriţa Năsăud 5 Mehedinţi 4
Botoşani 11 Mureş 10
Braşov 10 Neamţ 20
Brăila 9 Olt 15
Buzău 3 Prahova 7
Caraş Severin 4 Satu Mare 3
Călăraşi 4 Sibiu 8
Cluj 7 Suceava 13
Constanţa 14 Teleorman 3
Dâmboviţa 6 Vaslui 10
Dolj 16 Vâlcea 1
Galaţi 20 Vrancea 9
Giurgiu 2
TOTAL FAPTE : 322
Gorj 10

43
R.J. Perelberc – „Psychoanalytic understanding of violence and suicide – Eitura Routledge – Londra – 1999,
pg. 40

34
 - în anul 2009 – 307 de rechizitorii - 344 de autori inculpaţi
- 315 de victime:
Anul 2009 Anul 2009
Parchetul de pe Nr. Parchetul de pe Nr.
lângă Tribunalul rechizitorii lângă Tribunalul rechizitorii
Alba 4 Harghita 11
Arad 2 Ialomiţa 4
Argeş 7 Iaşi 18
Bacău 27 Maramureş 2
Bihor 10 Mehedinţi 7
Bistriţa Năsăud 8 Mureş 9
Botoşani 5 Neamţ 11
Braşov 6 Olt 13
Brăila 11 Satu Mare 5
Buzău 5 Sibiu 2
Caraş Severin 5 Suceava 11
Călăraşi 15 Teleorman 4
Cluj 7 Timiş 8
Constanţa 1 Tulcea 9
Covasna 3 Vaslui 17
Dâmboviţa 5 Vâlcea 6
Dolj 15 Vrancea 8
Galaţi 16 Vrancea 9
Giurgiu 7
TOTAL FAPTE : 307
Gorj 3

- în anul 2010 – 308 de rechizitorii - 349 de autori inculpaţi

- 314 de victime:
Anul 2010 Anul 2010
Parchetul de pe Nr. Parchetul de pe Nr.
lângă Tribunalul rechizitorii lângă Tribunalul rechizitorii
Alba 3 Gorj 5
Arad 7 Harghita 4
Argeş 9 Ialomiţa 4
Bacău 26 Iaşi 33
Bihor 3 Maramureş 5
Bistriţa Năsăud 2 Mehedinţi 2
Botoşani 14 Mureş 7
Braşov 12 Neamţ 10
Brăila 5 Olt 12
Buzău 1 Satu Mare 3
Caraş Severin 2 Suceava 11
Călăraşi 11 Teleorman 6
Cluj 5 Timiş 3
Covasna 1 Tulcea 11
Dâmboviţa 8 Vaslui 20
Dolj 21 Vâlcea 7
Galaţi 20 Vrancea 9
Giurgiu 6 TOTAL FAPTE : 308

Pentru ca eşantionul cauzelor de omor care au constituit materialul documentar să fie cat mai relevant,
au fost excluse infracţiunile de tentativă de omor datorită ambiguităţilor care planează asupra probaţiunii laturii
subiective a acestora, respectiv intenţia de a ucide prin trecere la act.
Datorită acestor ambiguităţi instanţele dispun schimbarea încadrării juridice în multe cazuri.

35
 În asemenea cazuri intenţia de a ucide este dedusă din conduita autorului, premergător trecerii la act,
din caracteristicile instrumentului folosit, ţinându-se seama de zona anatomică vizată, de intensitatea loviturii şi
de consecinţele asupra stării de sănătate a victimei.
Pentru aceleaşi motive, au fost excluse infracţiunile prevăzute de art. 183 Cod penal, referitor la care a
fost întocmită o altă analiză.
Decriptarea comportamentului agresiv, respectiv a intenţiei de a ucide, a pus şi mai pune probleme nu
numai practicienilor din domeniul justiţiei (poliţişti, procurori, judecători) dar mai ales specialiştilor care se
ocupă de studierea psihicului uman (latura subiectivă pentru jurişti) respectiv psihologii, psihiatrii, neurologii.
Din păcate, majoritatea lucrărilor având ca obiect agresivitatea şi criminalitatea, privite din perspectiva
psihologiei, psihiatriei, neurologiei sau psihanalizei, fac trimitere în mod invariabil la teoriile formulate de
Sigmund Freud în urmă cu aproape o sută de ani 44, deşi evoluţia instrumentarului medical a dus la crearea unor
aparate a căror utilizare pentru studiul cazurilor de agresivitate ar fi putut deschide perspective surprinzătoare.
Abordările sociologice recunosc faptul că “devianţa este unul dintre cele mai disputate concepte din
ştiinţele sociale”45 citându-se opinii cu un conţinut ideatic bizar cum ar fi aceea care plasează în categoria
devianţilor, alături de consumatorii de droguri, prostituate, delincvenţi şi criminali, ocupaţii aparent inofensive
cum ar fi aceea de lucrător la circ, cântăreţi de jazz, boemi sau artişti specializaţi în spectacole în baruri 46.
Faţă de anii anteriori infracţiunile de omor determinate de stări conflictuale datorate neclarificării
regimului juridic al imobilelor din mediul rural, par să se reducă numeric.
Şi în acest studiu am analizat conduita victimei folosind sensul larg al noţiunii de provocare în care am
inclus toate situaţiile în care comportamentul acesteia a influenţat negativ reacţia autorului infracţiunii de omor
impulsionându-l să treacă la atac, chiar dacă stările de fapt pe care le-am considerat provocatoare nu au întrunit
elementele constitutive prevăzute de art. 73 lit. b) Cod penal sau celelalte trăsături reţinute în practice judiciară.
Acelaşi sens larg al noţiunii de conflict spontan, înţelegând prin aceasta, nu un simplu eveniment
exploziv ci şi acea stare care a rezultat în urma unei perioade mai mult sau mai puţin îndelungate de acumulare a
unor refulări cu potenţial criminogen cum ar fi relaţii familiale deteriorate, raporturi de vecinătate tensionate sau
relaţii profesionale care implică forme abrutizante ale subordonării cum se întâmplă în cazul ciobanilor.
Datorită specificului infracţiunilor de omor care implică decesul uneia dintre părţile raportului social
conflictual, problemele justiţiei restaurative47 sunt mai puţin frecvente, cu excepţia cazurilor de răzbunare
familială.

II. DATE DE ORDIN GENERAL PRIVIND

MATERIALUL ANALIZAT

Numărul total al infracţiunilor analizate pentru perioada 2007 - 2010 a fost de 1272, ce au format
obiectul a tot atâtea rechizitorii prin care au fost sesizate instanţele de judecată.
Din raţiuni ce ţin de interesul de a pune în evidenţă aspectele particulare ale evoluţiei criminalităţii de
la un an la altul, studierea principalilor indicatori se va face pentru fiecare an.

1. Periculozitatea faptelor
Periculozitatea faptei se exprimă în principal prin formele calificate sau agravate în care a fost comisă
infracţiunea sau prin circumstanţele agravante aplicate în cauză.
Din punct de vedere al aplicabilităţii art.175 alin.1, lit. a) - i) din Codul penal, din totalul de 294 de
rechizitorii emise în anul 2007, un număr de 212 (72,10%) au avut ca obiect fapte cu această încadrare juridică,
în anul 2008 totalul rechizitoriilor a fost de 322 iar numărul infracţiunilor de omor calificat a fost de 203
(63,04%) continuând cu anul 2009 în care din totalul de 307 fapte cercetate un număr de 156 (50,81%) au primit
aceeaşi calificare iar în anul 2010, 169 de infracţiuni de omor calificat au reprezentat 54,87% din totalul de 308
fapte care au făcut obiectul rechizitoriilor.
Aşa cum se va vedea din capitolul privind locul săvârşirii infracţiunii, omorul comis în locuinţa
comună, asupra unei rude, a fost înregistrat cu cea mai mare frecvenţă.
În ce priveşte infracţiunea de omor deosebit de grav, prevăzută de art. 176 Cod penal evoluţia
cauzelor finalizate prin emiterea rechizitoriilor a fost următoarea: în anul 2007 un număr de 22 de infracţiuni au
reprezentat 7,48% din totalul cauzelor menţionate în paragrafele anterioare, în anul 2008 înregistrându-se 41

44
Duncan Cartwright op. cit. pg. 37; David Shapiro – „Stiluri nevrotice” Eitura Trei, Bucureşti 2009, pg. 21;
Gabriela Marian şi Alexandrina Baloescu „Comportamentul agresiv„ Editura Tritonic, Bucureşti 2009, pg. 12
45
Ştefan Bancu – Editura Universităţii „A. I. Cuza”, Iaşi, 2000, pg. 115
46
E. Goffman – „Stigma Notes of the management of spoiled indentitu” – Ed. Englexood clifes prentice hall –
1963 – citat supra)
47
Doina Balhur, Brian Littlechild & Roger Smith „Restorative Justice Developments in Romania and Great
Britain” – Editura Universităţii „A. I. Cuza” Iaşi 2007

36
(12,73%) de infracţiuni de omor deosebit de grav raportate la numărul total menţionat anterior, continuând cu
anul 2009 în care cifra numerică a fost de 43 iar cea procentuală de 14%, pentru anul 2010 înregistrându-se 51
de fapte, reprezentând 16,55%, preponderenţa având-o actele de cruzime.
Anul Total art. 175 Cod penal art. 176 Cod penal
rechizitorii Infracţiuni (%) Infracţiuni (%)
2007 294 212 72,10 22 7,48
2008 322 203 63,04 41 12,73
2009 307 156 50,81 43 14
2010 308 169 54,87 51 16.55
După cum se poate constata examinând tabelul anterior, infracţiunile de omor deosebit de grav au
înregistrat o creştere substanţială între anii 2007 - 2008 când şi-au dublat aproape frecvenţa, urmând o creştere
de două procente în 2009 şi iarăşi un salt de opt procente în anul 2010.

2. Desfăşurarea teritorială a acţiunilor agresive

Din punct de vedere al mediului social, majoritatea infracţiunilor au fost săvârşite în mediul rural aşa
cum se poate vedea în tabelul următor:
Anul Total rechizitorii Urban Rural
Infracţiuni (%) Infracţiuni (%)
2007 294 91 30,95 203 69,04
2008 322 80 24,84 242 75,15
2009 307 69 22,47 238 77,52
2010 308 77 25 231 75
Din punct de vedere al împărțirii teritorial-administrative, judeţele cu cel mai ridicat număr de
infracţiuni de omor - raportate la numărul total de 1272 de rechizitorii emise în cei patru ani analizaţi - sunt:
Judeţul Număr real Procentual (%)
Bacău 95 7,46
Iaşi 86 6,76
Galaţi 67 5,26
Vaslui 58 4,55
Procentajele menţionate în tabelul de mai sus se corelează cu datele statistice generale privind
repartizarea teritorială a populaţiei României şi se reflectă atât în datele privind autorii infracțiunilor cât şi ale
victimelor (locul naşterii, domiciliul, locul unde îşi desfăşoară activitatea, etc.)
Diferenţele procentuale nesemnificative înregistrate în ultimii ani, au devenit o constantă, care s-ar
explica prin încetarea procesului migraţional determinat de marile schimbări economice produse în anii ’90.

3. Concursul de infracţiuni
Au existat 104 (8,17%) cauze în care infracţiunea de omor a fost săvârşită odată cu săvârşirea unei alte
infracţiuni, în perioada anilor 2007 - 2010.
Acest număr de 104 cauze care au avut ca obiect un concurs între infracţiunea de omor şi o altă
infracţiune se poate subdivide în funcţie de caracterul violent sau nonviolent a celei de a doua infracţiune, în :

 concursul între infracţiunea de omor şi o altă infracţiune de violenţă

Anul Număr de infracţiuni concurente – de violenţă (%)
2007 15 5,10
2008 16 4,69
2009 23 7,49
2010 31 10,06
Evoluţia cifrelor din tabelul de mai sus, pare să indice o sporire a gradului de agresivitate, pe parcursul
celor patru ani analizaţi.

 concursul între o infracţiune de omor şi o infracţiune comisă fără violenţă a

înregistrat următoarele cifre:
Anul Număr de infracţiuni concurente – fără violenţă (%)
2007 7 2,38
2008 4 1,24
2009 6 1,95
2010 2 0,64

37
 Aşa cum menţionam în partea introductivă a analizei, perioada de patru ani supusă examinării, coincide
cu declanşarea unei noi crize economice referitor la care, unele opinii estimau o creştere a criminalităţii pe
fondul lipsurilor materiale.
Tabelul anterior nu confirmă tendinţa preconizată, infracţiunile de omor nefiind concepute pentru a
susţine interesele materiale ale autorilor.
În schimb creşterea concursului dintre infracţiunile de omor şi alte infracţiuni de violenţă indică o
degradare a stării morale, a respectului pentru ordinea socială şi mai ales pentru valoarea fundamentală care este
viaţa unei persoane.

III. ELEMENTELE OBIECTIVE ALE FAPTEI

Toate acţiunile sunt influenţate sau determinate de factori din realitatea obiectivă, fie conştient, fie
instinctual.
Printre aceşti factori, cei care ne interesează aici sunt factorii criminogeni ce pot fi detectaţi în
expozitivul rechizitoriilor examinate, pentru a se putea verifica dacă se încadrează în modelele teoretice expuse
în lucrările de specialitate48.
Desigur că mediul social în care au fost comise infracţiunile supuse prezentei analizei este mult diferit
faţă de mediul studiat de criminologii care au formulat paradigmele criminologice din statele mai dezvoltate, dar
trăsăturile esenţiale ale personalităţii delincventului se formează pe aceleaşi căi, respectând acelaşi principii
biologice şi sociale (moştenirea genetică, compoziţia familiei, climatul afectiv, nivelul educaţional,
degenerescenţa fizică sau psihică, mediul profesional, gradul de civilizaţie al zonei în care domiciliază, mediul
social pe care l-a ales prin aderarea la numite grupuri etc.).
Cunoaşterea factorilor criminogeni, în activitatea de stabilire a trăsăturilor autorului infracţiunii are
importanţă pentru întregul management al activităţii de recuperare a persoanelor condamnate pentru infracţiuni
de violenţă, activitate care cuprinde reinserţia socială, prevenirea recidivei iar în cazurile ideale, prevenţia
primară care are ca scop necomiterea infracţiunii, în cazul subiecţilor identificaţi din timp şi trataţi pentru
comportament agresiv, astfel cum opinează specialişti din domeniul medical49.

1. Circumstanţele spaţiale în care au fost comise infracţiunile de omor

1.1. Mediul social

Opiniile care estimau o scădere a populaţiei rurale pe fondul industrializării şi creşterii activităţilor
economice urbane nu şi-au primit confirmarea nici în perioada anilor 2007 - 2010.
Dimpotrivă, ca urmarea crizei economice soldate cu numeroase disponibilizări ale angajaţilor din
sectorul economic privat cât şi din cadrul societăţilor comerciale cu capital de stat, împreună cu creşterea
cheltuielilor utilitare în oraşe, au determinat numeroase persoane să revină în casele părinteşti de la ţară sau să
ocupe unele locuinţe rurale ca şi îngrijitori ai acestora.
Trebuie observat că aceste persoane au adus cu ele o stare de tensiune interioară latentă, cauzată de
pierderea locului de muncă eventual a locuinţei care fusese achiziţionată cu un credit bancar, a prietenilor şi
cunoştinţelor în mijlocul cărora trăiseră.
Totodată, comportamentul acestor ”venetici” care au afişat în unele cazuri o morgă de orăşean superior,
a fost de natură să atragă antipatia consătenilor sau vecinilor.
Aşa cum am menţionat în studiile anterioare, titulatura de oraş acordată multor localităţi din ţară
noastră este o exagerare, dacă se au în vedere: numărul de locuitori, serviciile urbanistice (apă curentă,
canalizare), accesul la activităţi culturale, etc.
Numai chiar şi faptul că majoritatea locuitorilor unei localităţi se deplasează folosind căruţele cu cai,
iar principala sursă de venit o reprezintă creşterea animalelor şi activităţile agricole, pune sub semnul întrebării
calificarea ca oraş a unei asemenea localităţi.
Aprecierea unei zone sau localităţi ca fiind o zonă urbană sau rurală, localitate urbană sau rurală, a
potenţialului criminogen al acestora creează încă probleme în state cu o structură informaţională bine constituită,
criminologii americani remarcând anacronismul unor date oferite de instituţii de prestigiu cum ar fi F.B.I.
suprema autoritate îndreptăţită să elaboreze U.C.R.50
În acest sens s-a remarcat că, rata criminalităţii este aparent mai mică în ariile rurale şi în oraşele mici
decât în oraşele mari. Cu toate acestea rata criminalităţii poate fi foarte mare, chiar explozivă, în anumite oraşe

48
Edmonn Carrabine, Paul Iganski, Maggy Lee, Ken Plummer, Nigel South-Criminology – A sociological
introduction – Ed. Routledge London and New York - 2004, pg.93-111)
49
Gabriela Marian şi Alexandrina Baloescu – op. cit. supra pg. 182
50
Uniform Crime Reports

38
din componenţa unei regiuni sau unui stat cu o rată a criminalităţii aparent redusă, modul de aplicare a unor
sisteme de evaluare putând duce la asemenea rezultate contradictorii. 51.
Raportul dintre mediul urban şi rural, în care s-au săvârşit infracţiunile de omor în perioada analizată
este prezentat în tabelul de mai jos:
Anul Total rechizitorii Urban Rural
Infracţiuni (%) Infracţiuni (%)
2007 294 91 30,95 203 69,04
2008 322 80 24,84 242 75,15
2009 307 69 22,47 238 77,15
2010 308 77 25 231 75
O creştere bruscă a procentajelor în anii 2007 (69,04%) şi 2008 (75,15%) a fost urmată de o perioadă
de stabilizare a cifrelor la nivelul anilor 2009 şi 2010.
Raportul dintre cele două medii în care s-au produs evenimentele se corelează cu procentele rezultate
din analiza datelor privind domiciliile autorilor şi ale victimelor infracţiunilor precum şi cele privind locul în
care se desfăşoară activităţile lucrative ale acestora.

1.2. Localizarea spaţială a infracţiunilor

Locuinţă comună a constituit şi în anii 2007 – 2010 principalul spaţiu în care s-au desfăşurat
agresiunile soldate cu moartea victimei, ceea ce indică o constantă violenţă intrafamilială.
Locuinţa victimei s-a situat de asemenea pe cea de-a doua poziţie, explicaţia constituind-o faptul că,
multe agresiuni au avut loc pe fondul unor relaţii familiale preexistente (foşti soţi sau foşti concubini) deci o
formă îndepărtată a violenţei intrafamiliale.
De asemenea, infracţiunile de omor comise pe stradă se menţin pe cea de-a treia poziţie iar această
constantă îşi găseşte explicaţia prin legătura pe care o au agresiunile stradale cu consumul de alcool în
restaurante, baruri, discoteci, care au constituit locul de origine al conflictelor finalizate pe stradă.
Ierarhizarea locurilor în care au fost săvârşite infracţiunile de omor este expusă în tabelele următoare:
Anul 2007 – total cauze: 294
Poz. Locul comiterii infracţiunii Număr cazuri %
1 Locuinţa comună 125 42,51
2 Strada 54 18,36
3 Locuinţa victimei 53 18,02
4 Locuinţa autorului 16 5,44
5 Câmp 16 5,44
6 Locul de muncă al victimei 6 2,04
7 Pădure 6 2,04
8 Alte locuri 9 (6 în vizită, 1 malul 3,06
râului, 2 locuinţa
concubinei)
9 Restaurante 4 1,36
10 Teren viran 3 1,02
11 Loc muncă inculpat 1 0,34
12 Gară 1 0,34

Deşi categoria “alte locuri” a fost creată pentru a înregistra spaţiile mai rar întâlnite în activitatea
infracţională, fiind plasată iniţial la sfârşitul formularului criminologic, datorită numărului semnificativ de
infracţiuni săvârşite în aceleaşi circumstanţe, respectiv “în vizită”, trebuie poziţionată potrivit frecvenţei
crescânde, înregistrată în ultimii ani.

51
Marc Riedel şi Wayne Welsh – „Criminal Violence (Patterns, Causes, and Prevention) – Ed. Roxbury
Publishing Company – Los Angeles, California – 2002, fil.27.

39
 Anul 2008 – total cauze: 322
Poz. Locul comiterii infracţiunii Număr %
cazuri
1 Locuinţa comună 119 36,95
2 Strada 53 16,45
3 Locuinţa victimei 46 14,28
4 Locuinţa autorului 34 10,55
5 Câmp 16 4,96
6 Alte locuri 14 (8 în vizită, 1 4,34
locuinţa mamei, 2
locuinţa concubinei, 1
atelier, 1 magazie,
1 casă de vacanţă)
7 Restaurante 9 2,79
8 Loc muncă victimă 7 2,17
9 Teren viran 5 1,55
10 Pădure 5 1,55
11 Imobile părăsite 4 1,24
12 Loc muncă inculpat 4 1,24
13 În preajma localurilor 4 1,24
14 Parc 1 0,31
15 Gară 1 0,31

Aşa cum se poate observa, diferenţele anului 2008 faţă de anul anterior sunt nesemnificative chiar şi în
ceea ce priveşte primele trei locuri ale listei şi se datorează mai mult numărului total la care s-a făcut raportarea
cazurilor particulare.
Anul 2009 – total cauze: 307
Poz. Locul comiterii infracţiunii Număr %
cazuri
1 Locuinţa comună 111 36,15
2 Locuinţa victimei 60 19,54
3 Strada 54 17,58
4 Câmp 28 9,12
5 Locuinţa autorului 27 8,79
6 Restaurante 7 2,28
7 Alte locuri 5 (3 în vizită,1 1,62
penitenciar, 1 scara
blocului)
8 În preajma localurilor 4 1,30
9 Pădure 3 0,97
10 Gară 2 0,65
11 Imobile părăsite 1 0,32
12 Loc de muncă inculpat 1 0,32
13 Loc de muncă victimă 1 0,32
14 Săli de cultură 1 0,32
15 Teren viran 1 0,32
16 Hotel 1 0,32

40
 Anul 2010 – total cauze: 308
Poz Locul comiterii infracţiunii Număr cazuri %
1 Locuinţa comună 118 38,31
2 Strada 62 20,12
3 Locuinţa victimei 56 18,18
4 Locuinţa autorului 28 9,09
5 Alte locuri 15 (10 în vizită, 2 penitenciar,1 4,87
stână, 1 scara blocului, 1 spital)
6 Câmp 14 4,54
7 Restaurante 4 1,29
8 Pădure 3 0,97
9 Loc de muncă inculpat 2 0,64
10 Loc de muncă victimă 2 0,64
11 Imobile părăsite 1 0,31
12 În preajma localurilor 1 0,32
13 Teren viran 1 0,32
14 Gară 1 0,32
Ca un aspect de noutate în toţi aceşti ani, trebuie remarcată creşterea infracțiunilor de omor săvârşite
“în vizită” cu prilejul unor petreceri organizate de cunoştinţele comune atât ale autorului cât şi ale victimei.

2. Condiţiile atmosferice în care s-au comis infracţiunile de omor

Săvârşirea infracţiunilor de omor profitând de protecţia întunericului, în timpul nopţii, a constituit
principala circumstanţă de timp înregistrată în expunerea situaţiilor de fapt relatate în expozitivul rechizitoriilor.
În anul 2007, un număr de 109 (37%) infracţiuni de omor au fost săvârşite noaptea, în anul 2008, au
fost înregistrate 88 (27,32%) de infracţiuni de omor, în anul 2009 cifra a fost de 122 (39,73%) iar în anul 2010
un număr de 126 (40,90%) infracţiuni s-au comis noaptea.
Infracţiuni comise noaptea
Anul Număr cazuri %
2007 109 37
2008 88 27,32
2009 122 39,73
2010 126 40,90
Nu au fost menţionate condiţii atmosferice grele, care să fi constituit un factor favorizant pentru
săvârşirea infracţiunilor de omor.
În acelaşi timp însă, izolarea victimelor în case situate la marginea localităţilor precum şi vârsta
înaintată a acestor persoane, au constituit elementele determinante pentru alegerea locului, comiterii faptelor
într-un număr de 102 (8%) de cazuri, împreună cu întunericul nopţii.

3. Frecvența calendaristică a infracţiunilor

Zilele cu potenţial criminogen, în care au fost săvârşite infracţiunile de omor în perioada anilor 2007 -
2010, prezintă o uşoară modificare în sensul scăderii numărului de infracţiuni de la sfârşitul săptămânii atunci
când se organizează constant “discoteci”, baluri, sărbători locale, nunţi sau botezuri.
Această modificare trebuie privită cu rezervă, deoarece s-ar putea datora diferenţei orare dintre
momentul săvârşirii infracţiunii şi momentul descoperirii acesteia de către vecini, rude sau alte persoane,
respectiv momentul deplasării şi întocmirii procesului-verbal de sesizare-cercetare la faţa locului, de către
poliţia judiciară, criminalişti şi procuror.
Pentru o imagine de ansamblu cât mai elocventă, datele sunt prezentate în tabelul de mai jos:
Ziua Anul 2007 Anul 2008 Anul 2009 Anul 2010
294 cauze 322 cauze 307 cauze 308 cauze
Cauze % Cauze % Cauze % Cauze %
Luni 29 9,86 39 12,11 30 9,77 45 14,61
Marţi 39 13,26 44 13,66 30 9,77 42 13,63
Miercuri 30 10,20 43 13,35 48 15,63 38 12,33
Joi 37 12,58 46 14,28 35 11,40 47 15,25
Vineri 47 15,98 45 13,97 42 13,68 38 12,33
Sâmbătă 48 16,32 57 17,70 59 19,21 47 15,25
Duminică 64 21,76 48 14,90 63 20,52 51 16,55

41
 Creşterea numărului de infracţiuni spre sfârşitul săptămânii a rămas o constantă a ciclului săptămânal
criminogen, explicabilă prin programarea în această perioadă a unor activităţi recreative dar mai ales prin
creşterea excesivă a consumului de alcool.
Spontaneitatea conflictelor desfăşurate în asemenea condiţii, constituie un element care reliefează
trăsăturile tipologice ale infractorului ca fiind o persoană cu un intelect sub medie, având probleme de adaptare
socială, care sub impulsul tensiunii interioare, acţionează fulgerător, la cel mai mic stimul negativ ce pare să
vină de la o persoană aflată în apropiere, “fie în urma unui contact actual, fie ca urmare a rememorării unor
amintiri”52.
Nu trebuie trecute cu vederea nici mulţimile de huligani constituiţi în aşa-zise grupuri de suporteri ai
unor echipe de fotbal a căror agresivitate sporeşte cu prilejul organizării unor meciuri, în contextul în care
manifestările sportive sunt urmărite în cluburi, baruri sau alte localuri în care se consumă băuturi alcoolice.
În concluzie, se poate afirma că există un fenomen de cronicizare a criminalităţii de week-end, măsurile
preventive fiind inexistente.
IV. DATELE DESCRIPTIVE ALE AUTORILOR INFRACŢIUNILOR

1. Structura pe vârste
Analiza sectorială a criminalităţii şi mai ales a agresivităţii persoanelor trebuie privită prin prisma
evoluţiei psiho-somatice, începând cu vârsta la care legislaţia prezumă responsabilitatea penală.
Problema compartimentării pe etape de dezvoltare intelectuală şi implicit de responsabilitate, a suscitat
numeroase discuţii, nefiind rezolvată nici în prezent.
Astfel, în doctrina şi legislaţia altor state, maturitatea deplină, este precedată de etapa în care individul
este minor trecând apoi în categoria tinerilor adulţi 53.
Am fost obişnuiţi să credem că datorită progreselor tehnologice mai ales din domeniul distribuirii
informaţiei, copii şi tinerii, dobândesc capacităţi intelectuale deosebite, de la vârste din ce în ce mai mici.
Studii recente indică necesitatea unei reevaluări a vârstei de la care o persoană poate fi considerată pe
deplin responsabilă.
Analizându-se cortexul prefrontal, unde s-ar afla zona de responsabilitate, capacitatea de planificare, de
stabilire a priorităţilor, a obiectivelor şi mai ales capacitarea stăpânirii a impulsurilor, s-a observat că este una
dintre ultimele regiuni care ajung la maturitate 54.
Specialistul Jay Giedd, doctor în ştiinţe neurologice la Institutul American pentru Sănătate Mintală, la
fel ca şi alţi cercetători în domeniu, au apreciat că perioada de la 18 la 29 de ani trebuie considerată ca o etapă
distinctă în care individual este numit “adult emergent”.
Deşi majoritatea infracţiunilor de omor se comit în plină maturitate, adică după vârsta de 25 de ani şi
până la intrarea în procesul de senectute ce începe în jurul vârstei de 55 de ani, trebuie avut în vedere modul de
reglementare a răspunderii penale, astfel cum este definită această instituţie, în Codul penal român.
Pentru acest motiv am divizat vârsta inculpaţilor în 3 grupe.
Prima grupă cuprinde inculpaţii tineri cu vârste între 14 ani până la 30 de ani împliniţi.
Această grupă se subdivide în alte 3 categorii de vârstă, respectiv minorii cu vârste cuprinse între 14 ani
până la 16 ani – când potrivit Codului penal trebuie făcută dovada existenţei discernământului – minorii cu
vârste între 16 şi 18 ani – când existenţa discernământului este prezumată – şi tinerii care au trecut de majorat,
având vârsta între 18 şi 30 de ani.
A doua grupă cuprinde inculpaţii adulţi cu vârste între 30 şi 60 ani.
A treia grupă cuprinde inculpaţii vârstnici în etate de peste 60 de ani.
În acest fel am respectat atât diviziunile de vârstă prevăzute pentru minori de art. 99 din Codul penal,
cât şi dispoziţiile art. 53 alin.3 şi următoarele din Codul penal, privind regimul de executare a pedepselor.
Având în vedere aceste determinări, structura pe vârste a autorilor infracţiunilor în perioada anilor 2007
- 2010 este prezentată în tabelele următoare:

52
Gabriela Marian şi Alexandrina Baloescu – op. cit. – pg. 179
53
Raymond Gessin – op. cit. Pg. 601
54
Wall Strut Journal - citat de Agespes – www.agerpres. no. 24.08.2012

42
 2007 – autori - 327 2008 – autori - 364 2009 – autori - 2010 – autori -
344 349
Categorie de Număr % Număr % Număr % Număr %
vârstă inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi
Mi- 14-16
nori ani 3 1,02 3 0,82 7 2,03 11 3,15
16-18
19 6,46 26 7,14 17 4,94 10 2,86
ani
Tineri 18-30
ani 108 36,73 119 32,69 105 30,52 118 33,81
Adulţi 30-60
ani 176 59,86 192 52,74 197 57,26 176 50,42
Vârstnici peste 34
60 ani 21 7,14 24 6,59 18 5,23 9,74

Adulţii cu vârste între 30 şi 60 de ani, continuă să deţină locul preponderent în rândul autorilor
infracţiunilor de omor.
Această categorie de vârstă pare să confirme teoria exploziei demografice care susţine că, rata
criminalităţii a crescut ori de câte ori a avut loc o sporire bruscă a ratei natalităţii cum s-a întâmplat după
încheierea războaielor, în cazul apariţiei unor concepţii morale noi care s-au manifestat în anii 1960 – 1970 în
occident prin „revoluţia sexuală” etc.55
În ţara noastră o asemenea explozie demografică a avut loc în anii 1965 – 1968 când, după adoptarea
unor măsuri de sprijinire a familiilor cu mai mulţi copii, constând în creşterea valorii alocaţiilor, acordarea
priorităţii la obţinerea de locuinţe etc., a apărut aşa numita generaţie a „decreţeilor”.
Persoanele născute în acei ani, au în prezent vârste de circa 40 de ani încadrându-se în categoria
criminologică a vârstelor cuprinse între 30 şi 60 de ani.
În acelaşi timp însă, va trebui urmărită în ani următori, categoria de vârstă 18 – 30 de ani, deoarece în
această categorie se încadrează o altă generaţie rezultată în urma unei creşteri demografice forţate şi anume
persoanele născute în anii 1980 când întreruperea cursului sarcinii a fost aproape desfiinţată.
Referitor la departajarea pe vârste a celor care au comis infracţiuni de omor, trebuie remarcată
organizarea mult mai judicioasă a grupelor de vârstă aşa cum au fost expuse în tabelele de mai sus faţă de
limitele extrem de largi utilizate de FBI la întocmirea UCR 56.
Cu privire la cea de a doua categorie cu potenţial criminogen, cea a tinerilor cu vârste cuprinse între 18
şi 30 de ani, studiile efectuate în alte ţări au relevat că unul din cinci tineri cu vârste între 19 şi 25 de ani
indiferent de gradul de educaţie, prezintă tulburări de personalitate şi sănătate mentală concretizate prin
comportamentul antisocial pe fond paranoid combinat cu obiceiul de a consuma alcool şi diverse substanţe
„întăritoare”57 .
Legat de vârste şi maturizarea creierului, în prezent se fac studii legate de bazele neurologice ale
infracţiunii, rezultatele acestor cercetări părând să confirme multblamatele teorii ale lui Cesare Lombroso.
Distincţia dintre bine şi rău este mai dificilă pentru persoanele care au un volum mai mic al gyrus-ului
frontal median şi al gyrus-ului orbital, la fel cum în cazul psihopaţilor s-a constatat o subţiere a amigdalei care
este responsabilă cu emoţiile.
Această ultimă anomalie a fost studiată timp de 20 de ani cu privire la 1795 de copii născuţi în două
oraşe, de la vârsta de 3 ani până la vârsta de 23 de ani, observându-se că un număr de 137 de subiecţi au devenit
infractori.58
Diferenţele clare în ce priveşte amigdala, par să dispară la maturitate prin neurogeneză adică
producerea unor noi neuroni, ceea ce pare să confirme teoria expusă anterior, cum că maturitatea deplină a
creierului se atinge la 30 de ani.
Nu trebuie uitat însă că, funcţiile cognitive cunosc şi un proces de regresie odată cu înaintarea în vârstă,
ceea ce ar putea explica uşurinţa cu care inculpaţii având vârste foarte înaintate şi-au ucis fii, fiicele sau soţiile,
folosind arme albe (cuţit, topor, teslă, etc.) instrumente care, nu dau nici o şansă de supravieţuire victimelor.

55
Raymond Gassin – op.cit., fil.355.
56
Marc Riedel şi Wayne Welsh - op.cit. fil.117
57
Archives of general psyhiatry – http://archgenpsychiatry.com
58
Live Science – citat de www/hore.com – 22.04.2011

43
 Aceste persoane aflate la vârsta senectuţii, au avut reprezentarea că, numai un atac surprinzător şi cu un
corp letal, le oferă posibilitatea de a ucide un adversar mai tânăr, care într-o luptă deschisă şi egală ar fi opus
rezistenţă şi chiar ar fi inversat rezultatul conflictului.

2. Distribuţia pe sexe
Potenţialul criminogen al sexelor constituie cea de a doua distincţie importantă având şi aceasta legături
strânse cu bazele neurologice şi endocrine ale criminalităţii.
De asemenea, creşterea numărului de consumatori de alcool în rândul femeilor constituie un element
nou în aprecierea reactivităţii acestora.
Pe parcursul celor patru ani analizaţi, respectiv 2007 - 2010, cifrele înregistrate sunt prezentate în
tabelele de mai jos:
2007 = 327 2008 = 364 2009 = 344 2010 = 349
Număr % Număr % Număr % Număr %
inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi

Bărbaţi 296 90,51 337 92,58 319 92,73 324 92,83

Femei 31 9,48 27 7,41 25 7,26 25 7,16
După cum se poate observa în tabelele de mai sus, anul 2007 în care numărul de agresiuni comise de
femei a fost mai mare, constituie un moment singular, fără o continuitate în anii care au urmat.

3. Date biografice şi socio-culturale ale inculpaţilor

3.1. Locul naşterii

Aşa cum am precizat anterior, perioada anilor 2007 – 2010 au avut drept particularitate ajungerea la
maturitate a generaţiei născute în perioada creşterii forţate a natalităţii.
Factorul exogen constând în mediul în care s-a născut, a fost educată şi a activat în diverse profesii
această generaţie, a cunoscut două, mari transformări, respectiv schimbarea organizării socialiste cu un
capitalism primitiv şi şocul produs - după o perioadă de aparentă creştere a bunăstării populaţiei, prin
consumism irațional - de efectele crizei economice.
Având în vedere aceste circumstanţe socio-politice trebuie precizat că, numărul persoanelor născute în
mediul urban este mai redus decât cel indicat de cifre, deoarece pentru a se avea controlul asupra naşterilor,
acestea aveau loc în principalele oraşe ale unui judeţ dar domiciliul copilului şi primele sale etape de dezvoltare
se situau în mediul rural.
Pentru aceste motive, în analizele anterioare am vorbit de un loc al naşterii administrativ (fictiv) şi un
loc al naşterii sociologic (real), acesta din urmă fiind locul de domiciliu din mediul rural, unde a început
creşterea şi dezvoltarea copilului.

2007 2008 2009 2010

Locul Număr % Număr % Număr % Număr %
naşterii inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi
Urban 133 40,67 121 33,24 89 25,87 95 27,22
Rural 194 59,32 243 66,75 255 74,12 254 72,77

3.2. Domiciliul
Grupul social care face obiectul acestei analize a fost supus unei triple transformări: copilăria petrecută
în mediul rural unde a absolvit şcoala generală, adolescenţa petrecută în marile centre industriale unde a parcurs
etapele de şcolarizare pentru un anumit profil industrial iar apoi maturitatea ca angajat al unei întreprinderi care
s-a desfiinţat ca urmare a schimbărilor economico-sociale şi revenirea în mediul rural la domiciliul părinţilor.
Se poate vorbi deci, de un triplu mediu formator, respectiv un mediu al copilăriei, un mediu al
adolescenţei şi un mediu al maturităţii.
Dezamăgirea produsă prin pierderea locului de muncă şi a speranţei la o existenţă într-un mediu
diversificat cum este mediul urban precum şi reîntoarcerea la greutăţile specifice mediului rural, au constituit tot
atâția factori de instalare a unei stări de stress constante, cu potenţial agresiv.

44
 2007 2008 2009 2010
Domiciliul Număr % Număr % Număr % Număr %
inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi

Urban 112 34,25 84 23,07 90 26,16 79 22,63

Rural 215 65,74 280 76,92 254 73,83 270 77,36
Cifrele conţinute în tabelele de mai sus indică o continuă creştere a agresivităţii persoanelor din mediul
rural, aspect care nu poate fi pus pe seama constituirii acestuia ca un mediu criminogen cât mai ales pe seama
calităţii materialului uman “achiziţionat” în urma transformărilor economice, ştiut fiind că primii concediaţi sunt
întotdeauna angajaţii consumatori de băuturi alcoolice în exces, nedisciplinaţii şi cu o slabă productivitate.
Persoane cu un asemenea profil au revenit în mediul rural dar având pretenţia unei superiorităţi date de
mediul orăşenesc din care provin.

3.3. Mediul familial

Rolul de moderator al conduitei sociale, pe care l-a jucat întotdeauna o relaţie matrimonială indiferent
de forma acesteia – căsătorie sau convieţuire, fără oficierea relaţiei – a fost demonstrat prin îndelungate
observaţii psihologice şi sociologice chiar înainte ca aceste ştiinţe să fie definite.
Responsabilităţile noi apărute odată cu naşterea copiilor, a căror protecţie şi creştere impun oricărui
individ normal momente de reflexie şi de evitare a unor situaţii riscante, contribuie la stabilitatea microsocială,
cu implicaţii pozitive asupra comunităţii în general.
Datorită mecanismelor de reglare a conduitei umane menţionate anterior, mediul familial are două
caracteristici dihotomice şi anume aceea de mediu social ales dar în acelaşi timp de mediu social impus.
Este un mediu ales datorită opţiunii liber consimţite, de a convieţui alături de o altă persoană dar este
un mediu impus pentru copiii rezultaţi dintr-o asemenea relaţie conjugală a căror dezvoltare mentală şi
educaţională va fi influenţată de calitatea relaţiilor familiale şi de personalitatea fiecărui părinte.
Cu toate că, în mod aparent, nu ar trebui să existe diferenţe între relaţii de convieţuire liber consimţite,
în realitate, datorită unor mentalităţi desuete, există unele caracteristici care influenţează atât conduita adulţilor
dar mai ales dezvoltarea minorilor:
 prima caracteristică care interesează este aceea a tipului relaţiei matrimoniale a
adulţilor, respectiv părinţilor unui minor (căsătorie, concubinaj sau parteneriat de viaţă);
 cel de al doilea element care interesează, îl constituie climatul afectiv, existent atât
între părinţii adulţi cât mai ales între părinţi şi copii;
 climatul educativ al familiei, adică potenţialul formator pe care îl posedă fiecare
părinte prin propriul său nivel de şcolarizare dar şi prin gradul de integrare socială, în primul
rând prin desfăşurarea unei profesii stabile;
 climatul profesional se poate regăsi în cadrul acelor familii care au o anumită
tradiţie profesională (fierar, brutar, profesor, artist, etc.);
 condiţiile oferite de locul unde este amplasată locuinţa familiei, într-un cartier sau
zonă cu potenţial criminogen, într-o zonă care oferă posibilităţi de dezvoltare intelectuală prin
activităţi culturale desfăşurate în muzee, biblioteci, teatre, cluburi muzicale, etc., toate acestea
reprezintă climatul locativ.
Ţinând seama de aceste repere vom vedea care sunt cifrele corespunzătoare fiecărei caracteristici ale
climatului familial.

3.3.1. Starea civilă şi tipul relaţiilor de convieţuire

Datele înregistrate cu privire la starea civilă a inculpaţilor în perioada anilor 2007 - 2010, raportate la
numărul persoanelor care îndeplineau condiţiile legale pentru încheierea unei căsătorii sunt următoarele:
2007 = 305 2008 = 335 2009 = 320 2010 = 328
Stare civilă Număr % Număr % Număr % Număr %
inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi
Necăsătorit 136 44,59 180 53,73 147 45,93 164 50
Căsătorit 84 27,54 80 23,88 89 27,81 86 26,21
Divorţat 18 5,90 11 3,28 10 3,12 23 7,01
Văduv 3 0,98 3 0,89 6 1,87 4 1,21
Concubinaj 64 20,98 61 18,20 68 21,25 51 15,54

45
 Acceptând ideea că relaţiile de concubinaj constituie o formă imperfectă a căsătoriei, lipsind doar
formalitatea legalizării unei legături stabile, cifrele reprezentând cele două forme de convieţuire, ar trebui
cumulate.
Procedând în acest mod s-a putut observa în anii anteriori că numărul inculpaților aflaţi într-o relaţie de
tip matrimonial, depăşea numărul inculpaților necăsătoriţi.
Aşa cum se poate observa din tabelele de mai sus, începând cu anul 2008 a început un proces de
scădere a numărului celor căsătoriți sau aflaţi în concubinaj, raportat la numărul celor necăsătoriţi, ceea ce ar
putea fi rezultatul dificultăţilor apărute ca urmare a desfiinţării unor locuri de muncă şi scăderii veniturilor
necesare unui trai decent.
Totodată, trebuie observată o creştere semnificativă a numărului inculpaţilor divorţaţi în anul 2010, cu
aproape dublul faţă de anii anteriori.

3.3.2. Copii rezultaţi din relaţiile de convieţuire

În anul 2007 un număr de 23 de copii se aflau în situaţia de a pierde contactul cu unul dintre părinţi
datorită arestării şi trimiterii în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de omor.
O cifră apropiată, respectiv 20, se referă la numărul copiilor inculpaţilor trimişi în judecată în anul
2008, urmată de o dublare cu peste jumătate, respectiv 54 în anul 2009 şi de o revenire la media de 20 în anul
2010.
În nici unul dintre cazurile în care a fost săvârşită o infracţiune de omor între soţi sau concubini -
situaţie în care copiii pierdeau susţinerea ambilor părinţi, unul decedând iar celălalt fiind privat de libertate - nu
au fost precizate în rechizitoriu măsurile de protecţie luate faţă de minori.

3.3.3. Calitatea relaţiilor intrafamiliale

Cu excepţia acelor cauze în care infracţiunea de omor s-a săvârşit asupra celuilalt soţ sau concubin,
rechizitoriile au conţinut puţine date referitoare la relaţiile intrafamiliale, fie ele între soţi fie ele între părinţi şi
copii.
Rapoartele de evaluare întocmite în special în cazul inculpaţilor minori sunt în puţinele cazuri în care
sunt citate în rechizitorii, de-a dreptul lamentabile, prezentând ucigaşul într-o atmosferă melodramatică de parcă
ar dori să transfere responsabilitatea acestuia în sarcina mediului social, a factorilor biologici etc., deşi ar trebuie
să conţină informaţii referitoare la modul de raportare a familiei din care provine, la valorile sociale general
acceptate.
Această categorie de informaţii privind manifestările ostile faţă de ordinea socială şi în special faţă de
ordinea de drept, concretizate prin discuţii laudative la adresa unor indivizi cu o conduită la limita legalităţii,
îmbogăţiţi în condiţii suspecte sau cu o agresivitate publică impertinentă, poate contura un mediu familial cu
valori negative.
De asemenea, negarea utilităţii şi eficienţei oricărui act normativ, a oricărei acţiuni administrative, de
interes public constituie un mediu vicios, favorabil formării unei mentalităţi antisociale.
Această mică anchetă sociologică asupra evoluţiei inculpatului major şi mai ales a evoluţiei
inculpatului minor, nu ar necesita eforturi deosebite, deoarece majoritatea faptelor de omor s-au săvârşit în
mediul rural, unde comunităţile sunt mai mici iar cunoaşterea reciprocă este inevitabilă, întinzându-se pe
durata a mai multor generaţii.
În final, datele ar putea servi la individualizarea pedepselor, la stabilirea schemei de reeducare în
perioada de detenţie şi a măsurilor de reintegrare după punerea în libertate.
Datele existente pentru perioada anilor 2007 - 2010 sunt următoarele:
2007 2008 2009 2010
Tip relaţie Număr % Număr % Număr % Număr %
inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi
Normale 279 85,32 330 90,65 309 89,82 315 90,25
Accidental
conflictuale 7 2,41 4 1,09 1 0,29 4 1,14
Permanent
conflictuale 41 12,53 30 8,24 34 9,88 30 8,59

Informaţiile privind calitatea relaţiilor intrafamiliale constituiau atribuţii ale judecătorului de instrucţie,
conform art. 81 din Codul de procedură francez59.

59
G.Stefani, G.Levasseur & R. Jambu – op. cit.pg.150.

46
 3.3.4. Calitatea relaţiilor în familia de origine a minorului
Aşa cum am menţionat mai sus, calitatea rapoartelor de evaluare este mai mult decât deficitară, iar
analiza acestor rapoarte în cuprinsul rechizitoriilor a fost doar tangenţială.
În unele cazuri, investigarea mediului familial din care provine minorul a fost imposibilă deoarece
acesta era angajat ca muncitor sezonier la unităţi agricole aflate în altă regiune a ţării decât în cea în care se
născuse sau la stâne aflate în transhumanţă.

2007 = 22
Tip relaţie Număr inculpaţi minori %
Relaţii normale 11 50
Părinţi divorţaţi 4 18,18
Relaţii permanent conflictuale 3 13,63
Părinţi plecaţi în străinătate 2 9,09
Tatăl decedat 2 9,09
Nu are familie 0 0
Părinţi despărţiţi în fapt 0 0
Mamă decedată 0 0

2008= 29
Tip relaţie Număr inculpaţi minori %
Relaţii normale 11 34,48
Părinţi divorţaţi 5 17,24
Părinţi plecaţi în străinătate 3 10,34
Părinţi despărţiţi în fapt 3 10,34
Relaţii permanent conflictuale 3 10,34
Nu are familie 2 6,89
Mamă decedată 2 6,89
Tatăl decedat 0 0

2009 = 24
Tip relaţie Număr inculpaţi minori %
Relaţii normale 11 45,83
Părinţi divorţaţi 4 16,66
Relaţii permanent conflictuale 3 12,50
Părinţi plecaţi în străinătate 2 8,33
Mamă decedată 2 8,33
Părinţi despărţiţi în fapt 1 4,16
Nu are familie 1 4,16
Tatăl decedat 0 0

2010 = 21
Tip relaţie Număr inculpaţi minori %
Relaţii normale 16 76,19
Părinţi despărţiţi în fapt 2 9,52
Părinţi divorţaţi 1 4,76
Nu are familie 1 4,76
Mamă decedată 1 4,76
Relaţii permanent conflictuale 0 0
Părinţi plecaţi în străinătate 0 0
Tatăl decedat 0 0

După cum se poate observa în tabelele de mai sus, printre situaţiile ca potenţial criminogen a fost
înregistrată o nouă formă de alterare a relaţiei părinte-copil şi anume situaţia copiilor ai căror părinţi îşi
desfăşoară activitatea profesională în străinătate.
Acest aspect tinde să devină o problemă din ce în ce mai presantă pentru serviciile de asistenţă socială
şi de consiliere psihologică datorită sinuciderilor înregistrate în rândul copiilor.

47
 3.3.5. Situaţia locativă a inculpaţilor
Aşa cum se va putea observa în continuare, începând cu anul 2007 s-a înregistrat o creştere a numărului
persoanelor fără adăpost.
În majoritatea situaţiilor în care infracţiunea de omor a fost săvârşită între aşa-numiţii ”boschetari”
agresiunea a fost comisă de către unul sau mai mulţi membrii ai grupului de persoane fără adăpost asupra celui
mai slab numai şi numai din plăcerea de a-i produce suferinţe celui mai umil şi de a-i distra în acest fel pe
ceilalţi membri ai grupului.
2007 = 327 2008 = 364 2009 = 344 2010 = 349
Tipul Număr % Număr % Număr % Număr %
locaţiei inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi

Stabile 261 79,81 293 80,49 293 85,17 296 84,81

Instabile 66 20,18 71 19,50 51 14,82 53 15,40
Pentru realizarea tabelelor de mai sus, am considerat o locuinţă ca fiind stabilă, dacă inculpatul a
petrecut în ea o perioadă suficient de lungă de timp, de cel puţin un an.
Mutarea într-o altă clădire din cadrul aceleiaşi unităţi administrativ teritoriale de tipul cătunului, satului
sau comunei, date fiind dimensiunile reduse ale localităţii şi păstrarea aceluiaşi mediu social am considerat-o
nesemnificativă sub aspectul stabilităţii domiciliului, deoarece nu indică o înclinaţie spre vagabondaj sau
dromomanie.
De asemenea, schimbarea locaţiei adăpostului de către ciobani nu a fost considerată instabilitate
locativă.

3.4. Nivelul educaţional al autorului infracţiunii

Gradul de şcolarizare, alături de mediul familial, joacă un rol hotărâtor nu numai pentru dezvoltarea
intelectuală ci şi pentru formarea deprinderilor de asociere, a trăsăturilor de comportament social care se bazează
pe acceptarea unor reguli necesare stabilităţii grupurilor sociale.
În perioada analizată, se va putea observa creşterea nivelului educativ al autorilor infracţiunilor, faţă de
cel al victimelor, explicabil prin ajungerea la maturitate a generaţiei despre care am mai amintit anterior, adică
generaţia maternităţii forţate dar şi a şcolarizării forţate, prin generalizarea învăţământului de 10 ani.
Situaţia pregătirii profesionale din perioada anilor 2007 – 2010 este următoarea:
2007= 327 2008= 364 2009 = 344 2010 = 349
Nivelul de Număr % Număr % Număr % Număr %
şcolarizare inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi

Analfabet 22 6,72 19 5,21 18 5,23 26 7,44

Primar 74 22,62 82 22,52 80 23,25 87 24,92
Gimnazial 135 41,28 194 53,29 166 48,25 167 47,85
Profesional 52 15,90 44 12,08 49 14,25 43 12,32
Liceal 38 11,62 23 6,31 25 7,26 21 6,01
Postliceal 4 1,22 1 0,27 1 0,29 2 0,57
Superior 2 0,61 1 0,27 5 1,45 3 0,85
Aşa cum am menţionat în analizele din anii precedenţi, numărul persoanelor care au declarat că sunt
neşcolarizate, este nejustificat de mare, acceptându-se cu prea mare uşurinţă statutul de „analfabet” de către
organele de urmărire penală, fără să se ţină seama de faptul că unele dintre aceste persoane desfăşurau activităţi
comerciale sau că aveau permise de conducere a autovehiculelor.
Situaţia s-ar fi putut clarifica fără eforturi deosebite prin audierea vecinilor sau a colegilor de muncă,
evitându-se astfel contestarea de către inculpaţi a propriilor declaraţii cu motivarea „nu am scris declaraţia şi nu
ştiu ce s-a scris acolo”.
Referitor la calitatea studiilor gimnaziale trebuie precizat că acestea nu se mai referă la cei 8 ani de
şcolarizare generală ci la generalizarea învăţământului de 10 ani din care ultimi doi constituiau prima treaptă de
liceu, la sfârşitul căreia se eliberau certificate de calificare într-o anumită meserie.

48
 3.5. Situaţia profesională
Predominanţa ocupaţiei de agricultor s-a păstrat şi în perioada 2007 - 2010 ca o consecinţă a locului în
care s-au născut, au fost şcolarizaţi şi locuiau autorii infracţiunilor.
După cum se va observa în tabelele următoare, în perioada analizată au crescut din punct de vedere
numeric ocupaţii care nu reprezintă în sine o profesie, o specializare obţinută ca urmare a unor cursuri de
calificare cum ar fi ocupaţiile de zilier şi agent de pază.
Numărul acestor ocupaţii care nu necesită o calificare a crescut atât de mult încât depăşeşte numeric
multe alte profesii.
Şi aceasta în timp ce nivelul educaţional general a crescut, ceea ce nu poate duce decât la concluzia
degradării calităţilor profesionale ale materialului uman, persoanele calificate în meserii care implică un anumit
efort fizic şi o anumită responsabilitate preferând un salariu mai mic ca agent de pază, pe care îl completează cu
banii obţinuţi prin munca “la negru” ca zilier.

Ocupaţie Anul 2007 (188) %

Agricultor 59 18,04
Pensionar 29 8,86
Muncitor necalificat 23 7,03
Alte ocupaţii (agent de pază, zilier, cioban, căruţaş) 20 6,11
Muncitor calificat 17 5,19
Elev 11 3,36
Lucrător agricol 6 1,83
Casnică 6 1,83
Şofer 5 1,52
Întreprinzător particular 4 1,22
Lucrător în comerţ 4 1,22
Funcţionar 2 0,61
Student 2 0,62
Fără ocupaţie 139 42,50

Ocupaţie Anul 2008 (364) %

Agricultor 71 19,50
Alte ocupaţii ( zilier, agent de pază, cioban, meşteşugar) 64 17,58
Pensionar 28 7,69
Muncitor necalificat 24 6,59
Muncitor calificat 15 4,12
Elev 6 1,64
Lucrător agricol 4 1,09
Casnică 4 1,09
Întreprinzător particular 3 0,82
Funcţionar 2 0,54
Militar 2 0,54
Şofer 1 0,27
Lucrător în comerţ 1 0,27
Fără ocupaţie 139 38,18

49
 Ocupaţie Anul 2009 (344) %
Agricultor 76 22,09
Alte ocupaţii (zilier, cioban, agent de pază, persoană privativă de 47 13,66
libertate, asistent maternal)
Pensionar 19 5,52
Muncitor necalificat 14 4,06
Muncitor calificat 13 3,77
Întreprinzător particular 6 1,74
Elev 5 1,45
Lucrător în comerţ 4 1,16
Student 4 1,16
Casnică 4 1,16
Lucrător agricol 2 0,58
Şofer 1 0,29
Funcţionar 1 0,29
Specialist cu studii superioare 1 0,29
Militar 1 0,58
Fără ocupaţie 146 42,44

Ocupaţia Anul 2010 (349)

Agricultor 98 28,08
Alte ocupaţii (persoană privativă de libertate, asistent social, zilier, 44 12,60
cioban, agent de pază, măcelar, văcar, croitor)
Pensionar 25 7,16
Muncitor necalificat 18 5,15
Casnică 11 3,15
Lucrător agricol 9 2,57
Elev 9 2,57
Muncitor calificat 8 2,29
Întreprinzător particular 5 1,43
Lucrător în comerţ 3 0,85
Şofer 2 0,29
Student 2 0,29
Fără ocupaţie 115 32,95
O problemă de semantică ce pare a fi mai dificilă pentru unii procurori este aceea a femeilor casnice
despre care se spune frecvent că ar fi fără ocupaţie. O femeie căsătorită sau într-o relaţie de concubinaj care
desfăşoară activităţi gospodăreşti, mai ales dacă are unul sau mai mulţi copii, nu poate fi considerată niciodată
“fără ocupaţie” chiar dacă stă la domiciliu toată ziua.
Tot la fel de nepotrivit este să declari ca fiind văduv “ucigaşul care şi-a omorât soţia sau soţul”
deoarece stare de văduvie este o situaţie tragică în care unul dintre soţi este lipsit – prin moartea celuilalt – de
prezenţa şi afecţiunea soţului sau soţiei, al cărui deces s-a produs din motive neimputabile partenerului de viaţă.
Omorurile săvârşite în penitenciare au fost mai numeroase decât în anii precedenţi ceea ce nu poate fi
explicat decât prin scăderea aptitudinilor profesionale sau disciplinei personalului de pază.

3.6. Localizarea ocupaţiilor

Fiind o consecinţă a structurii profesionale, locul în care şi-au desfăşurat activităţile lucrative inculpaţii,
a fost mediul rural, în mod preponderant.
Nu au fost menţionate situaţii în care persoane din mediul urban să facă naveta în mediul rural pentru
activităţi lucrative, acest tip de migraţie a forţei de muncă fiind din ce în ce mai rar întâlnit, odată cu schimbările
economice care au dus la dispariţia statutului de “oraş închis” al anumitor localităţi, în ce priveşte unele
categorii profesionale, aşa cum se întâmpla înainte de 1990.
- Datele centralizate cu privire la localizarea ocupaţiilor în anii 2007 – 2010 sunt prezentate în tabelele
de mai jos:
Mediul 2007 2008 2009 2010
ocupaţional (188 activi (225 activi (198 activi (234 activi
profesional) profesional) profesional) profesional)
Urban 21 88,82 % 54 24% 36 18,18% 52 22,22%
Rural 167 11,17% 171 76% 162 81,81% 182 77,77%

50
 3.7. Raportarea la obligaţiile civice
Aprecierea gradului de integrare a unui individ în câmpul social se poate realiza nu numai prin analiza
relaţiilor familiale, a relaţiilor profesionale, a gradului de evoluţie intelectuală ci şi prin analiza modului în care
acesta acceptă sau nu acceptă îndeplinirea unor obligaţii civile cum ar fi efectuarea serviciului militar,
participarea la unele activităţi în interesul comunităţii sau respectarea unor măsuri ce ţin de protecţia împotriva
calamităților, apărarea civilă, etc.
Dezvoltarea dizarmonică a personalităţii prin achiziţia defectuoasă a unor concepţii care duc la
alterarea capacităţii de adaptare, la indiferenţa afectivă faţă de ceilalţi membrii ai comunităţii, reprezintă premisa
unor reacţii disproporţionate atunci când un asemenea individ este supus unor constrângeri exterioare venite din
partea autorităţilor sau a unor membrii ai comunităţii.
Această stare maladivă a socializării, constituie obiect de studiu pentru socio-patologie, putând
constitui un indiciu al potenţialului criminogen pe care îl prezintă un individ.

3.7.1. Efectuarea stagiului militar

Acest criteriu de apreciere, a devenit din ce în ce mai puţin util, pe măsura trecerii anilor, de la data la
care serviciul militar nu mai este obligatoriu.
Cu toate acestea vârsta medie a persoanelor de sex masculin care au săvârşit infracţiuni de omor în
perioada anilor 2007 - 2010 justifică folosirea indicatorului.
Aspectul pozitiv din anii precedenţi referitor la bărbaţii de etnie maghiară care au efectuat stagiul miliar
în cvasitotalitatea lor, se menţine şi în perioada 2007 – 2010.
Numărul celor care au efectuat stagiul miliar – exceptând femeile şi copii – este prezentat în tabelele
următoare:
Situaţia 2007 (274 2008 (314 2009 (310 2010 (317
militară incorporabili) incorporabili) incorporabili) incorporabili)
Efectuat 168 61,31% 184 58,59% 186 60% 178 56,15%
Neefectuat 106 38,68% 130 41,40% 124 40% 138 43,84%

3.7.2. Cazierul judiciar

Existenţa antecedentelor penale, respectiv starea de recidivă atestă în modul cel mai elocvent
personalitatea antisocială a individului faţă de care munca de reeducare din sistemul penitenciar şi posibilitatea
de reintegrare socială au eşuat.
În anii 2007 – 2010, datele înregistrate, sunt prezentate în tabelele de mai jos:
2007 2008 2009 2010
Cazier judiciar Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
inculpaţi inculpaţi inculpaţ inculpaţ
i i
Fără
antecedente 250 76,45 263 72,25 236 68,60 249 71,34
penale
Cu antecedente
penale 41 12,53 48 13,18 49 14,24 45 12,89
Recidivist 36 11,00 53 14,56 59 17,15 55 15,75
Începând cu anul 2008 se poate observa o creştere a numărului inculpaţilor recidivişti, depăşind
numărul inculpaţilor cu antecedente penale care nu se aflau în stare de recidivă.

3.7.3. Încălcarea normelor de convieţuire

Practica judiciară ne arată că marea majoritate a infracţiunilor de violenţă sunt comise de persoane care
au manifestat de-a lungul timpului o conduită sfidătoare, agresivă, generatoare de scandaluri, tulburând frecvent
liniştea publică, pe fondul consumului de alcool.
În cazul acestor persoane inhibiţia afectivă faţă de ceilalţi membri ai comunităţii tinde să devină o
caracteristică stabilă a personalităţii şi totodată un indiciu al potenţialului criminogen.
Deseori asemenea subiecţi manifestă probleme de socializare încă din timpul şcolarizării, continuând la
maturitate cu probleme de identificare în câmpul social, manifestând o personalitate disocială de separare faţă de
membrii comunităţii, concomitent cu un egocentrism pueril.
La fel ca şi în anii precedenţi informaţiile privitoare la conduita antisocială a inculpaţilor, în perioada
premergătoare săvârşirii infracţiunii de omor arată o intervenţie nesemnificativă a autorităţilor pentru
descurajarea acestora prin aplicarea unor sancţiuni contravenţionale în cazul comportamentelor huliganice, a
alungării de la domiciliu a altor membrii ai familiei (soţie, mamă, copii).

51
 Astfel, în anul 2007, nici unul dintre inculpaţii trimişi în judecată nu a fost interpelat de autorităţile
locale referitor la acţiunile prin care a tulburat liniştea publică, în anul 2008 a fost înregistrat un singur
avertisment şi o sancţiune contravenţională, în anul 2009 s-au aplicat 3 avertismente iar în anul 2010 nu a fost
aplicată nici o măsură administrative sancţionatorie.
Trebuie subliniat să această stare de fapt s-a înregistrat în perioada în care numărul infracţiunilor
comise în stare de recidivă a crescut.
Numărul mic al persoanelor - cu manifestări vădit agresive - care au fost sancţionate contravenţional,
creează impresia unei inactivităţi a organelor competente să păstreze liniştea publică.
Pentru a vedea câtă importanţă se acordă în alte ţări calităţilor moral-civice, menţionăm cele 5 criterii
urmărite de asistentul social american, la întocmirea raportului de evaluare a unei familii:
- disciplina socială a tatălui;
- disciplina socială a mamei;
- afecţiunea manifestată de tată faţă de copii;
- afecţiunea manifestată de mamă faţă de copii;
- coeziunea familială şi buna vecinătate.
În funcţie de valorile rezultate în urma aplicării celor 5 criterii se întocmeşte schema de recuperare a
minorului delincvent şi se apreciază asupra capacităţii educative a familiei.

3.8. Consumul de alcool anterior comiterii infracţiunii

Cel mai marcant factor favorizant al criminalităţii este, în mod indubitabil, consumul excesiv de alcool,
alcoolismul contribuind la degenerescenţa fizică şi mai ales psihică 60.
În perioada anilor 2007 - 2010 situaţia consumului de alcool anterior comiterii infracţiunii - ca şi
componentă a vieţii cotidiene a inculpaţilor - este prezentată în tabelele de mai jos:

2007 (327) 2008 (364) 2009 (344) 2010 (349)

Tipul Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
consumului inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi
Habitual 209 63,91 248 68,13 211 61,33 247 70,77
Consumă rar 102 31,19 109 29,94 120 34,88 88 25,21
Nu consumă 16 4,89 7 1,92 13 3,77 14 4,01
După cum se poate observa din tabelele de mai sus, caracteristica celor patru anii analizaţi o reprezintă
faptul că numărul consumatorilor habituali a fost dublu faţă de numărul consumatorilor ocaziţionali.
Comparând numărul celor care nu obişnuiau să consume alcool în perioada premergătoare săvârşirii
infracţiunilor, cu numărul infractorilor care au comis omorul fără să se afle sub influenţa băuturilor alcoolice –
aşa cum se va arăta într-un capitol care va urma – se constată că numărul celor din urmă este mult mai ridicat,
ceea ce ar putea demonstra efectele nocive ale alcoolului asupra comportamentului uman pe termen lung, chiar
şi în absenţa efectelor sale imediate.

3.9. Incidenţa deficienţelor psihice

Afecţiunile psihice menţionate în rapoartele medico-legale de expertiză psihiatrică prin care s-a
concluzionat că unii inculpaţi au avut discernământul diminuat în perioada săvârşirii infracţiunilor sunt dintre
cele mai diverse predominând însă retardul mental. Un diagnostic care ar putea să ridice semne de întrebare ar fi
acela al discernământului redus pe fondul consumului de alcool, dacă ne raportăm la dispozițiile art. 75 alin. 1
lit. e) din Codul penal privitoare la beţia anume provocată în vederea comiterii faptei.
În acest sens, obiceiul unor indivizi agresivi de a consuma alcool în mod constant cu scopul de a-şi
potenţa agresivitatea, conştienţi de faptul că sub influenţa alcoolului acţiunile lor înfricoşează persoanele aflate
în preajmă, ajungând să comită o crimă, nu ar putea constitui temeiul unui diagnostic prin care se reţine
discernământul redus.

60
Raymond Gassin – op.cit. fil .383

52
 2007 2008
Discernă- Nr. inculpaţi % Nr. inculpaţi %
mântul

Diminuat 6 1,83 10 2,74

(3 retardaţi, (2 psihopat,
1 dementă senilă, 1 alcoolici,
2 psihopaţi) 3 schizoizi,
2 retardaţi,
1 TCC + AVC,
1 demenţă senilă,
1 AVC)
Păstrat 321 98,16 354 97,25

2009 2010
Discernă- Nr. inculpaţi % Nr. inculpaţi %
mântul
Diminuat 9 2,61 7 2
(1 TCC, (1 schizofren,
2 retardaţi, 2 retardaţi,
1 schizofren, 1 psihopat,
1 demenţă senilă, 1 encefalopat,
1 oligofren, 1 TCC,
1 imaturitate, 1 neprecizat)
2 neprecizat)
Păstrat 335 97,38 342 97,99

Cifrele consemnate în tabelele de mai sus nu reflectă întreaga complexitate a stărilor psihice în care s-
au aflat autorii infracţiunilor de omor pe parcursul comiterii faptelor, existând unele situaţii bizare cum ar fi
aceea în care ucigaşul a omorât în aceeaşi zi două persoane pe care le-a întâlnit întâmplător şi în pofida acestui
comportament aberant, expertiza medico-legală psihiatrică nu a identificat nici o anomalie psihică,
concluzionând că are discernământul păstrat.

V. MODUL DE OPERARE

1. Tipul rezoluţiei infracţionale (concursul de infracţiuni)

Rezoluţia simplă care nu implică săvârşirea mai multor infracţiuni, continuă să fie cea mai des întâlnită
în cazul infracţiunilor de omor.
Excepţiile sunt reprezentate de infracţiunile de omor comise cu un scop material sau sexual.
Simplitatea majorităţii rezoluţiilor a fost determinată de predominanţa caracterului instantaneu al
situaţiilor care au generat acţiuni violente soldate cu moartea victimelor.
Anul Număr de infracţiuni (%) Număr de infracţiuni concurente – (%)
concurente – de violenţă fără violenţă
2007 15 5,10 7 2,38
2008 16 4,69 4 1,24
2009 23 7,49 6 1,95
2010 31 10,06 2 0,64
Examinând tabelele de mai sus, se poate observa că infracţiunile concurente de violenţă sunt de 2-3 ori
mai frecvente decât infracţiunile concurente comise fără violenţă, situaţie firească dacă avem în vedere că
infracţiunea de omor implică agresivitatea, folosirea forţei fizice şi a unor instrumente letale pentru a suprima
viaţa unei persoane, în timp ce sustragerea unor bunuri sau violarea de domiciliu se poate realiza fără folosirea
forţei fizice.

2. Calitatea rezoluţiei infracţionale (caracterul agravant)

Atunci când se pune în discuţie caracterul agravat al unei infracţiuni şi mai ales atunci când caracterul
agravat suportă mai multe variante de agravare, încadrarea juridică este determinată nu numai de natura

53
acţiunilor executate de către autorul infracţiunii ci şi de percepţia publică a faptelor, inclusiv de modul în care
este percepută gravitatea de către organul de urmărire penală, de măsura în care persoana care îndeplineşte
funcţia de poliţist sau procuror a fost impresionată, de nivelul său de cultură şi de pregătirea sa profesională.
De aici decurge gradul de relativitate al judecăţilor prin care se reţine o încadrarea juridică.
În condiţiile în care numeroase noţiuni juridice precum „premeditarea”, „interes material”, „motive
josnice”, „cruzimi”, „stare de neputinţă” ş.a. nu beneficiază de o definiţie legală şi nici de un concept teoretic
structurat, a revenit practicii judiciare misiunea de a aprecia în ce împrejurări este aplicabilă o noţiune sau alta.
Dar practica judiciară este rezultatul activităţii unor persoane care îndeplinesc funcţia de magistrat, fiecare cu
personalitatea şi afectele sale.
Subiectivismul poate influenţa deci corectitudinea încadrărilor juridice, al aplicării unor noţiuni şi pe
cale de consecinţă datele preluate de statistică.
Anul Total art. 175 Cod penal art. 176 Cod penal
rechizitorii Infracţiuni (%) Infracţiuni (%)
2007 294 212 72,10 22 7,48
2008 322 203 63,04 41 12,73
2009 307 156 50,81 43 14
2010 308 169 54,87 51 16.55

3. Motivaţia
Motivul pentru care a fost săvârşită infracţiunea este rareori menţionat de către inculpaţi. Cu atât mai
puţin este dezvoltat în cuprinsul declaraţiei, marea majoritate invocând o situaţie instantanee, circumstanţe
iritante de moment, respectiv „conflictul spontan”.
În principiu, asemenea situaţii instantanee se întâlnesc în cazul crimelor pasionale şi al infracţiunilor
care implică o reacţie violentă de moment cum este cazul încăierării.
Din punct de vedere al formării rezoluţiei infracţionale infracţiunea determinată de o situaţie
instantanee nu este rezultatul unei mentalităţi antisociale ci a unui deficit de formare a personalităţii şi a unui
insuficient autocontrol.
Dar dacă analizăm etiologia faptei constatăm că aşa-numitul „conflict spontan” a fost spontan numai
din punct de vedere temporal, al timpului de desfăşurare şi nu din punct de vedere substanţial, adică al unei
tensiuni psihice de moment.
La baza multor infracţiuni de omor comise „spontan” se află situaţii permanente de natură conflictuală
cum ar fi tensiunile intrafamiliale, neînţelegerile în relaţia stăpân-subordonat, suspiciunile în relaţiile adulterine
etc.
Astfel, întâlnim omorul ca rezultat final al unor îndelungate neînţelegeri între soţi, „rezolvate” periodic
prin agresiuni de mai mică sau mai mare intensitate, pe fondul consumului constant de alcool al unuia sau al
ambilor soţi.
Tot în acest tipar evolutiv se încadrează omorul săvârşit în urma unor îndelungate dispute între părinţi
şi copii cu privire la drepturile patrimoniale asupra unor bunuri sau omorul cauzat de stări de promiscuitate
familială când de-a lungul timpului se acumulează suspiciuni de incest.
O altă situaţie tensionată ce se perpetuează în timp este cea dintre stăpân şi subordonat, întâlnită
frecvent în activităţile de creştere a animalelor, când stăpânul turmei nu respectă înţelegerea de plată iar în caz
de proteste recurge la violenţe faţă de angajat ori de câte ori acesta îşi revendică drepturile. De cele mai multe
ori acţiunea de a ucide nu are loc ca răspuns la violenţele stăpânului ci în zilele de sărbătoare când discuţiile
relaxate însoţite de consumul băuturilor alcoolice se pot transforma brusc în violenţe ca urmare a reamintirii
unor „datorii”.
Prezentarea comparativă a motivaţiilor rezultate în urma analizei actelor de trimitere în judecată emise
în perioada anilor 2007 – 2010 este expusă în tabelele următoare:

54
 Motivul săvârşirii 2007
infracţiunii total (294) %
Conflicte spontane 200 68,2
Ură, duşmănie, răzbunare 39 13,26
Interese materiale 20 6,8
Sexuale 11 3,74
Gelozie 9 3,06
Fără motiv 9 3,06
Alte motive
(1 spaimă patologică
2 disperare cauzată de un copil nedorit 6 2,04
1 eutanasierea soţiei
2 tulburare mentală)

2008
Motivul săvârşirii
infracţiunii total %
(321)
Conflicte spontane 187 58,07
Ură, duşmănie, răzbunare 50 15,52
Interese materiale 24 7,45
Gelozie 24 7,45
Fără motiv 17 5,27
Sexuale 12 3,72
Alte motive
(3 copil nedorit
2 stres produs de traiul mizer 7 2,17
1 stres produs de iminenta moarte a copilului
1 şoc postnatal)
Şi-a făcut singur dreptate 1 0,31

Motivul săvârşirii 2009

infracţiunii total (307) %
Conflicte spontane 179 58,30
Ură, duşmănie, răzbunare 55 17,91
Interese materiale 32 10,42
Gelozie 13 4,23
Sexuale 12 3,90
Fără motiv 8 2,60
Alte motive
(7 copil nedorit 8 2,60
1 bolnav psihic)

55
 Motivul săvârşirii 2010
infracţiunii total (308) %
Conflicte spontane 179 58,11
Ură, duşmănie, răzbunare 55 17,85
Interese materiale 26 8,44
Gelozie 20 6,49
Sexuale 14 4,54
Alte motive
(6 copil nedorit
1 bolnav psihic 8 2,59
1 debil mintal)

Fără motiv 6 1,94

Datele statistice expuse mai sus, ne arată că infracţiunile de omor săvârşite cu un scop material nu au
înregistrat o creştere, contrar teoriei care susţine că în perioadele crizelor economice, dificultăţile materiale
conduc la creşterea faptelor penale care au un scop material.
Infracţiunile de omor fără motiv denumite şi „infracţiuni bizare”au prezentat fluctuaţii nesemnificative
faţă de anii anteriori.
În perioada anilor 2007 – 2010 nu s-au înregistrat evenimente deosebite de tipul micilor „răscoale
urbane” semnalate de criminologii americani ca urmare a unor dispute interrasiale 61 cât şi de criminologi
francezi sub denumirea de “crime comise de mulţimi”62 care în cazuistica românească au fost prezente la un
nivel redus şi anume acela al conflictelor stradale desfăşurate între marile familii de ţigani din anumite localităţi
urmate de revolta comună împotriva autorităţilor, în special al forţelor de poliţie, după aplicarea unei măsuri de
reţinere.

4. Măsuri de pregătire a infracţiunii

În strânsă corelație cu rezoluțiile simple care au dominat infracțiunile de omor în perioada analizată,
măsurile de pregătire a infracţiunilor nu au avut un caracter elaborat, lipsind acţiunile planificate minuţios.
Chiar şi acţiunea în grup s-a realizat în grupuri constituite ad-hoc în perioada imediat premergătoare
săvârşirii faptei.
Un alt aspect care a exclus pregătirea detaliată a infracţiunilor a fost caracterul spontan al conflictelor
soldate cu moartea unuia dintre participanţi.
În acelaşi context care impune o apreciere restrictivă a noţiunii de „pregătire”, trebuie privită şi
acţiunea de „procurare a armei” prin care nu trebuie să se înţeleagă achiziţionarea unei arme de foc sau a unei
arme letale de o construcţie deosebită ci simpla deplasare de la locul unui conflict la domiciliu de unde autorul
omorului a revenit având asupra sa un cuţit, un topor, o furcă sau o bâtă, pe care le-a utilizat pentru uciderea
persoanei cu care avusese conflictul iniţial.
Numărul măsurilor de pregătire a infracţiunilor de omor în perioada 2007 – 2010 este prezentat în
ordine descrescătoare, în tabelele de mai jos.

2007 (294) 2008 (322)

Măsurile de pregătire Nr. % Măsurile de Nr. %
a infracţiunii inculpaţi pregătire a inculpaţi
infracţiunii
Stabilirea locului Constituirea unui
209 6,80 7 2,17
faptei grup
Procurarea armei Procurarea
102 2,04 3 0,93
armei
Stabilirea datei 16 0,34 Stabilirea datei 1 0,31

61
Marc Riedel şi Wayne Welsh –opt.cit. fil. 240.
62
Raymond Gassin – op.cit. , fil.503.

56
 2009 (307) 2010 (308)
Măsurile de pregătire Nr. % Măsurile de Nr. %
a infracţiunii inculpați pregătire a inculpaţi
infracţiunii
Acţiune de grup Stabilirea locului
5 1,62 1 0,32
faptei
Procurarea armei 1 0,32
După cum se poate observa, calcularea procentelor în tabelele de mai sus, s-a făcut prin raportarea la
numărul de fapte şi nu la numărul de autori deoarece nu au existat cazuri în care autorii să fi făcut pregătiri
diferite.

5. Mijloace mecanice, fizice şi chimice utilizate

Faţă de anii anterior, perioada anilor 2007 – 2010, nu se distinge prin aspecte particulare referitoare la
noi instrumente folosite pentru a ucide, remarcându-se doar o creştere a cazurilor în care a fost folosit
autoturismul pentru a ucide într-o modalitate care în mod evident a fost copiată din filme şi anume demarajul de
pe trotuar, după ce victima a apărut în zona în care pândea autorul.
Din punct de vedere al elementului psihologic s-a putut observa un număr de cazuri în care bătrânii,
conştienţi de inferioritatea fizică faţă de copiii lor au recurs la atacuri surprinzătoare cu arme letale pentru a-şi
ucide copiii.
Frecvenţa cu care au fost folosite anumite instrumente pentru a ucide în perioada anilor 2007 - 2010,
este prezentată în tabelele de mai jos:

2007 (294) 2008 (322)

Instrumente letale Nr. % Instrumente letale Nr. %
inculpaţi inculpaţi
Obiecte contondente 165 56,12 Arme albe 138 42,85
Arme albe Mijloace
107 36,39 132 40,99
contondente
Asfixie mecanică 17 5,78 Asfixie mecanică 44 13,99
Căldură 2 0,68 Căldură 3 0,93
Frig 1 0,36 Arme de foc 3 0,93
Armă de foc 1 0,36 Înecare 2 0,62
Autoturism 1 0,36

2009 (307) 2010 (308)

Instrumente letale Nr. % Instrumente letale Nr. %
inculpaţi inculpaţi
Obiecte contondente 142 46,25 Obiecte contondente 145 47,07
Arme albe 118 38,43 Arme albe 125 40,58
Asfixie mecanică 35 11,40 Asfixie mecanică 26 8,44
Căldură 8 2,60 Căldură 4 1,29
Neacordarea Arme de foc
îngrijirilor după 2 0,65 3 0,97
naştere
Electricitate 1 0,32 Frigul 2
Pahar spart 1 0,32 Înecare 1 0,64
Chimice (benzină) 1 0,64
Autoturism 1 0,64

Anul 2008 a fost singurul an de când se realizează aceste analize criminologice - când armele albe au
fost principalele instrumente de suprimare a vieții victimelor infracțiunilor de omor, iar în anul 2009 și 2010 au
fost anii în care uciderea nou-născuţilor s-a efectuat fie prin neacordarea îngrijirilor după naştere respectiv prin
lăsare în frig, faţă de „clasica” modalitate şi anume înecarea în latrinele din curţi.

57
 6. Acţiunile destinate ascunderii infracţiunii
Destinate să îngreuneze activitatea organelor de urmărire penală şi pe cale de consecinţă să împiedice
dovedirea săvârşirii infracţiunii, acţiunile de acest tip nu au avut un caracter elaborat şi nici o frecvenţă
semnificativă.
Aceste trăsături corespund universului social al comunităţilor restrânse din mediul rural.
Nu numai că acţiunile destinate ascunderii infracţiunilor nu au înregistrat aspecte deosebite, dar o
conduită bizară poate fi întâlnită în mediul rural frecvent şi anume aceea în care după săvârşirea omorului,
ucigaşul se culcă alături de victimă în aceeaşi cameră unde, fie este găsit de organele de poliţie sesizate de
vecini, fie se trezeşte a doua zi şi se denunţă autorităţilor.
Dacă se are în vedere un alt aspect inexplicabil constând în nevalorificarea spaţiului geografic larg şi
diversificat (păduri, râpe, râuri, zone mlăştinoase) din jurul localităţilor rurale pentru a face să dispară corpul
victimei, s-ar putea trage concluzia că autorul infracţiunii a fost dominat de un sentiment de resemnare cu
privire la consecinţele acţiunilor sale şi pedeapsa pe care o consideră meritată ca urmare a gravităţii faptei
comise.
Au existat însă şi cazuri sinistre prin lipsa oricărei remuşcări şi perseverenţa diabolică de a ucide, cum
au fost acei părinţi care şi-au ucis copiii nou născuţi pe care i-au îngropat în albia unui canal de irigaţii care în
anumite perioade nu era alimentat cu apă.
Un alt caz care ar putea indica prezenţa unei stări psihice patologice este acela al unei mame care şi-a
ucis copilul în vârstă de 3 ani provenit dintr-o altă căsătorie, pentru a-şi asigura liniştea cu noul soţ cu care avea
un alt copil iar cadavrul micuţului a fost ars în sobă şi datorită faptului că incinerarea nu a avut loc atât de
repede pe cât şi-au dorit cei doi soţi, peste corpul copilului ucis au adăugat bucăţi de slănină.
Frecvenţa acţiunilor de ascundere a infracţiunilor în perioada anilor 2007 – 2010 este prezentată în
tabelele de mai jos:
2007 (294) 2008 (322)
Acţiune Nr. % Acţiune Nr. %
Ascunderea cadavrului 7 2,38 Ascunderea cadavrului 2 0,62
Simularea morţii accidentale 4 1,36
Îngroparea cadavrului 1 0,34
Arderea cadavrului 1 0,34
Incendierea locului faptei 1 0,34

2009 (307) 2010 (308)

Acţiune Nr. % Acţiune Nr. %
Ascunderea cadavrului 7 2,28 Îngroparea cadavrului 3 0,97
Mutilarea Ascunderea cadavrului
1 0,32 3 0,97
cadavrului
Incendierea locului faptei Incendierea locului
1 0,32 2 0,64
faptei
Arderea cadavrului 1 0,32
Aşa cum se poate observa în tabelele de mai sus măsurile de autoprotecţie prin ascunderea
infracţiunilor s-au diminuat de la un an la altul astfel încât în anul 2008 au fost cvasi-inexistente.

7. Acţiuni menite să împiedice identificarea sau reţinerea autorului infracţiunii

Nivelul de pregătire intelectuală şi consumul cronicizat al băuturilor alcoolice, lipsa unei planificări a
infracţiunilor, au făcut ca măsurile luate de inculpaţi pentru a nu fi identificaţi să se rezume în principal la
dispariţia (fuga) de la domiciliu, determinată şi de caracterul instantaneu al faptei urmat de conştientizarea
gravităţii acesteia.
Totodată, creşterea numărului infracţiunilor săvârşite în locuri publice, a făcut inutilă adoptarea unor
măsuri care îngreunează identificarea (cum ar fi deghizarea, purtarea unor mănuşi sau ștergerea urmelor) singura
acţiune fiind dispariţia de la locul faptei şi eventual de la domiciliu.
Un al treilea aspect care a influenţat numărul redus al acţiunilor de evitare a identificării, a constat în
sesizarea organelor de poliţie chiar de către autorul faptei, de către rudele acestuia sau de către consăteni.
Oricum, în universul rural al micilor comunităţi executarea unor acţiuni autoprotective elaborate, este
mult diminuată, astfel încât în puţinele situaţii în care agresorii au purtat diverse obiecte pentru a-şi ascunde faţa
au fost recunoscuţi de victime după voce, îmbrăcăminte sau anumite gesturi, ceea ce a şi determinat uciderea
celor din urmă.

58
 2007 (294) 2008 (322)
Tipul acţiunii Nr. % Tipul acţiunii Nr. %
Dispariţie de la domiciliu 16 5,44 Dispariţie de la domiciliu 9 2,79
Inducere în eroare 3 1,02 Inducere în eroare 2 0,62

2009 (307) 2010 (308)

Tipul acţiunii Nr. % Tipul acţiunii Nr. %
Dispariţie de la domiciliu 11 3,58 Dispariţie de la domiciliu 8 2,59
Numărul ridicat al infracţiunilor săvârşite în locuri publice sau în împrejurări care implică prezenţa mai
multor persoane, a contribuit de asemenea la reducerea numărului activităţilor de ascundere a identităţii, de la an
la an.
Această situaţie ar putea fi totodată consecinţa unei stări de indiferenţă cu privire la consecinţele legale
ale faptei săvârşite pe fondul scăderii factorilor inhibitorii care derivă din perspectiva aplicării unor sancţiuni
exemplare, relevanta fiind în acest sens declaraţia unui infractor în vârstă de 19 ani care a ucis un elev de 17 ani
în faţa şcolii: „Ei asta e, l-am omorât! I-au zece ani pentru un prost”.
În realitate, în foarte multe cazuri pedeapsa executată nu durează nici atât, inculpaţii recidivişti care au
mai comis o crimă fiind eliberaţi la scurt timp, un exemplu în acest sens fiind cazul inculpatului M.H. din
judeţul Mureş care a fost eliberat după ce a executat 2 ani de închisoare din cei 6 ani la care fusese condamnat
tot pentru omor, (187/P/2008 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş).

VI. CAZURI DE ATENUARE SAU AGRAVARE

A RĂSPUNDERII PENALE

1. Circumstanţe atenuante
Cu privire la folosirea termenului provocare în chestionarul criminologic trebuie precizat că, în timp
ce în modulul referitor la modul de operare care subsumează datele detaliate ale faptei şi datele privindu-l pe
autor, termenul menţionat anterior are înţelesul prevăzut în art. 73 lit. b) din Codul penal, în modulul privind
datele victimei termenul provocare are un sens, mult mai larg, mai apropiat de cel din victimologie, desemnând
orice manifestare a victimei care ar fi putut stimula starea de încordare premergătoare săvârşirii infracţiunii,
contribuind la declanşarea atacului.
Pentru acest motiv în paragrafele care vor urma se va constata o nepotrivire de cifre între numărul de
cazuri în care a fost reţinută circumstanţa atenuantă prev. de art. 73 lit. b) din Codul penal prin rechizitorii şi
numărul de cazuri în care conduita victimei a fost considerată ca fiind un factor favorizat al atacului.
2007 (294) 2008 (322)
Circumstanţe atenuante Nr. % Circumstanţe atenuante Nr. %
Provocare 8 2,72 Provocare 11 3,41

2009 (307) 2010 (308)

Circumstanţe atenuante Nr. % Circumstanţe atenuante Nr. %
Provocare 13 4,23 Provocare 11 3,41
Depăşirea limitelor legitimei
3 0,97
apărări
După cum se poate observa în tabelele de mai sus, singura circumstanţă atenuantă reţinută în
rechizitorii timp de 3 ani a fost provocarea, situaţie greu de acceptat pentru motivul evidenţiat în paragrafele
anterioare şi anume prezentarea autorului infracţiunii la sediul organelor de poliţie pentru a se autodenunţa.
Această conduită constituie o comportare sinceră, care coroborată cu recunoaşterea şi sprijinul dat
organelor de urmărire penală pentru ridicarea tuturor probelor în special a corpurilor delicte, ar fi trebuit să fie
reţinută drept circumstanţă atenuantă.
Toate aceste elemente puteau constitui temeiul reţinerii circumstanţei atenuante prevăzute de art. 74 lit.
c) din Codul penal în câteva cazuri.

59
 2. Circumstanţe agravante
2007 (294) 2008 (322)
Circumstanţe agravante Nr. % Circumstanţe agravante Nr. %
Săvârşirea infracţiunii de trei 8 2,72 Săvârşirea infracţiunii de trei 5 1,55
sau mai multe persoane sau mai multe persoane
Săvârşirea infracţiunii de 6 2,04 Săvârşirea infracţiunii prin 5 1,55
către un major împreună cu acte de cruzime
un minor
Săvârşirea infracţiunii prin 5 1,70 Săvârşirea infracţiunii din 1 0,31
acte de cruzime motive josnice
Săvârşirea infracţiunii din 4 1,36 Săvârşirea infracţiunii în stare 1 0,31
motive josnice de beţie anume provocată

2009 (307) 2010 (308)

Circumstanţe agravante Nr. % Circumstanţe agravante Nr. %
Săvârşirea infracţiunii prin 5 1,62 Săvârşirea infracţiunii de trei 11 3,57
acte de cruzime sau mai multe persoane
Săvârşirea infracţiunii de trei 3 0,97 Săvârşirea infracţiunii de 1 0,32
sau mai multe persoane către un major împreună cu
un minor
Săvârşirea infracţiunii de 1 0,32 Săvârşirea infracţiunii din 1 0,32
către un major împreună cu motive josnice
un minor
Săvârşirea infracţiunii prin 1 0,32
acte de cruzime
Cifrele menţionate în tabelele de mai sus reliefează agravanta constantă a ultimelor nouă ani ca fiind
săvârşirea infracţiunii de către trei sau mai multe persoane.
Creşterea numărului de infracţiuni de omor comise de trei sau mai multe persoane se explică prin
înmulţirea numărului de grupuri cu manifestări agresive în mediul rural, după modelul grupurilor stradale sau
de cartier din mediul urban.
Diferenţa de organizare faţă de mediul urban, constă în aceea că în mediul rural grupurile s-au
constituit pe zone în cadrul unei comune sau în satele subordonate administrativ unei comune.
Zonele de conflict în care se întâlnesc aceste grupuri sunt localurile în care se pot consuma băuturi
alcoolice, concomitent cu utilizarea jocurilor mecanice sau a jocului de biliard precum şi discotecile sau orice
alte spaţii unde se organizează o sărbătoare locală.
Pregătirea infracţiunii prin constituirea grupului a avut un scop bine stabilit, urmărind săvârşirea unei
anumite fapte, în timp ce în cazul agravantei, formarea grupului de trei sau mai multe persoane a avut un
caracter ad-hoc, acestea solidarizându-se datorită unor împrejurări de moment.
O bună parte dintre infracţiunile de omor săvârşite de trei sau mai multe persoane au avut ca autori
grupuri formate din minori (unii dintre ei sub 16 ani) cunoscuţi ca având un comportament deviant, a căror
prezenţă pe stradă la ore târzii din noapte, putea constitui un motiv de legitimare de către organele de poliţie şi
de conducere la sediu a celor care nu aveau la ei acte de identitate, descurajând astfel restul grupului şi evitând
în acest mod săvârşirea infracţiunii care a urmat.
Cu excepţia anului 2009 când a ocupat primul loc, agravanta constând în săvârşirea infracţiunii prin
acte de cruzime a continuat să se situeze pe locul 2 în ierarhia circumstanţelor agravante întâlnite în cauzele
soluţionate în perioada anilor 2007 – 2010.

VII. INCIDENŢA CONSUMULUI DE ALCOOL

ŞI A ALTOR FORME DE INTOXICARE,
ÎN CAUZALITATEA OMORULUI

Studiile recente continuă să aducă noi dovezi cu privire la relaţia nocivă dintre utilizarea alcoolului şi
prezenţa comportamentului antisocial sub trei aspecte: dezinhibiţie, susceptibilitate şi efecte reciproce, în sensul
că ingestia de alcool poate preceda comportamentul violent sau violenţa poate preceda consumul de alcool63.
Ca urmare a acestor studii, au fost remarcate diferenţe ale nocivităţii consumului de alcool în funcţie de
„nivelul educativ şi poziţia socială, datele sugerând niveluri mai mari de violenţă în legătură cu consumul de

63
Gabriela Marian şi Alexandrina Baloescu – Comportamentul agresiv – Ed. Tritonic – Bucureşti – 2009 – pg.
117)

60
alcool în mediul muncitoresc comparativ cu aşa-numitul „consum social” al clasei de mijloc. Relaţia alcool-
agresiune este mai puternică la bărbaţii cu statut socio-economic mai scăzut”64.
O altă constatare a fost aceea că, femeile adulte alcoolice, din clasa cu statut socio-economic mai
scăzut, acceptă violenţa ca mod de comportament, în timp ce femei din clasa de mijloc se distanţează de
confruntarea fizică directă, preferând agresiunea verbală.
Consumul de alcool a fost recunoscut în majoritatea lucrărilor criminologice ca fiind cel mai marcant
factor favorizant în etitiologia infracţională, datorită formelor paranoide de comportament pe care le induce, prin
dezinhibarea zonelor celor mai întunecate ale psihicului uman.
Degenerescenţa psihică şi fizică determinată de consumul băuturilor alcoolice, sporeşte potenţialul
criminogen al individului supus acestei forme de intoxicare.
Pentru a pune în lumină mai bine acţiunea alcoolului în etiologia infracţiunii de omor, am considerat
necesar să prezentăm situaţia consumului de alcool anterior comiterii infracţiunii adică în viaţa de zi cu zi a
autorilor infracţiunilor simultan cu situaţia consumului de alcool în timpul acţiunilor soldate cu moartea
victimei.
În felul acesta se va putea observa în ce măsură influenţa băuturilor alcoolice din momentul trecerii la
act a constituit o stare involuntară, accidentală sau a fost o stare acceptată prin obişnuinţă.
Necesitatea de a face delimitările menţionate în paragraful anterior decurge din dispoziţiile art. 49 din
Codul penal care, în alin.1 reglementează consecinţele beţiei involuntare complete iar în alin. 2 reglementează
consecinţele beţiei voluntare complete, produsă de alcool sau alte substanţe.

1. Situaţia consumului de alcool anterior săvârşirii infracţiunii

Afectând procesarea informaţiilor de către creierul uman, consumul de alcool în formă cronicizată,
poate face o persoană să judece greşit contextul situaţional, reacţionând exagerat faţă de anumite afirmaţii pe
care le consideră insultătoare şi faţă de anumite gesturi pe care le interpretează ca fiind ameninţătoare.
2007 (327) 2008 (364) 2009 (344) 2010 (349)
Tipul Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %
consumului inculpaţi inculpaţi inculpaţi inculpaţi
Habitual 209 63,91 248 68,13 211 61,33 247 70,77
Consumă rar 102 31,19 109 29,94 120 34,88 88 25,21
Nu consumă 16 4,89 7 1,92 13 3,77 14 4,01
Ipoteza potrivit căreia consumul de alcool al părinţilor, creşte probabilitatea ca şi copiii să bea prin
imitarea rolurilor pe care le au adulţii, mai ales în cazul violenţei intrafamiliale, fixând astfel abuzul de alcool şi
violenţa ca un mod de viaţă peste generaţii.

2. Situaţia consumului de alcool în contextul săvârşirii infracţiunii

Numărul cel mai mare al inculpaţilor care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice în timpul
altercaţiei soldate cu moartea unei persoane, a fost cel al inculpaţilor care au consumat individual, în sensul că
această activitate a avut loc independent de relaţia inculpat-victimă, aşa cum rezultă din datele prezentate în
tabelele următoare.
2007 (294) 2008 (322)
Tipul consumului Nr. % Tipul consumului Nr. %
Individual 209 63,91 Individual 189 51,92
Împreună cu victima 102 31,19 Împreună cu victima 95 26,09
Neconsumare 16 4,89 Neconsumare 80 21,97

2009 (307) 2010 (308)

Tipul consumului Nr. % Tipul consumului Nr. %
Individual 176 51,16 Individual 158 45,27
Împreună cu victima 88 25,58 Împreună cu victima 120 34,38
Neconsumare 80 23,25 Neconsumare 67 19,19
Comparând cifrele din tabelele de mai sus cu cifrele înregistrate în anii anteriori se poate constata o
apropiere până la identitate, atât în ce priveşte cifrele reale cât şi în ce priveşte procentele, ceea ce demonstrează
în mod indubitabil că ne aflăm în prezenţa unui fenomen social constant care îşi păstrează parametrii de-a lungul
anilor.

64
Idem supra – pg. 120

61
 La fel ca şi în anii precedenţi numărul inculpaţilor care nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice,
este mult mai mare decât numărul inculpaţilor care nu consumau alcool anterior săvârşirii infracţiunilor.
Dacă în cazul nonconsumatorilor problema influenţei alcoolului asupra reacţiilor violente nu se pune,
în cazul consumatorilor care se aflau într-o starea atoxică se poate discuta dacă această stare a fost factorul de
creştere a iritabilităţii.
În acelaşi timp însă se pare că acea stare atoxică a fost irelevantă, datorită consecinţelor pe termen lung
asupra sistemului neuronal, pe care le are consumul de alcool.
Se poate emite ipoteza că marea majoritate a celor care nu se aflau sub influenţa alcoolului provin
dintre consumatorii ocazionali deoarece este mai greu de acceptat ideea că un consumator zilnic, devenit
dependent de starea bahică, renunţă la tabietul său.
După cum arătam în paragrafele anterioare, consumul de alcool se încadrează - uneori – printre
acţiunile pregătitoare ale infracţiunii de omor cu scopul diminuării oricărei reţineri morale şi întăririi hotărârii de
a comite fapta.
Totodată, consumul de alcool poate constitui, pe lângă circumstanţă agravantă, prevăzută de art. 75 lit.
e) din Codul penal şi o dovadă de premeditare.
Încă de la primele comentarii asupra Codului penal 65 au fost explicate corelaţiile menţionate anterior, în
sensul că, pe de o parte „beţia preordinată” a făptuitorului, prevăzută în art. 49 alin. 2 din Codul penal, chiar şi
atunci când este completă, nu înlătură răspunderea penală. Atunci când starea de beţie se produce accidental,
involuntar poate constitui circumstanţă atenuantă sau agravantă.
Cu atât mai mult, beţia voluntară indusă cu scopul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 75 lit. e)
din Codul penal relevă o stare de periculozitate deosebită deoarece constituie o componentă a premeditării.
Premeditarea este dovedită prin însăşi provocarea stării de beţie în scopul săvârşirii infracţiunii.
Când legea prevede circumstanţă agravantă specială a premeditării, ca element al unei infracţiuni,
dacă se constată că făptuitorul şi-a provocat intenţionat stare de beţie în vederea săvârşirii infracţiunii, această
împrejurare constituie dovada premeditării, aşa încât se va reţine o singură agravantă şi anume
premeditarea 66.
O asemenea situaţie este cea prevăzută de art. 175 lit. a) din Codul penal (omorul calificat prin
premeditare).
O altă problemă care s-ar putea pune este aceea a aplicabilităţii art.75 lit. e) din Codul penal, în cazul
în care autorul infracţiunii, a recurs la altă substanţă pentru a-şi face curaj să comită infracţiunea de omor
(medicamente, droguri, substanţe chimice industriale etc.).
Textul art. 75 lit. e) din Codul penal se referă numai la „beţie anume provocată” în timp ce art. 49 alin.
2 din Codul penal face referire la „beţia voluntară completă produsă de alcool sau alte substanţe”.
Rezultă că, atunci când legiuitorul a intenţionat să se refere şi la alte substanţe s-a exprimat explicit în
textul articolului de lege pe când în art. 75 lit. e) din Codul penal s-a referit la termenul „beţie” în sensul strict al
cuvântului şi anume „stare în care se află omul alcoolizat. Consumare regulată de alcool în mare cantităţi;
alcoolism, etilism” 67.

VIII. INFLUENŢA MASS-MEDIA ŞI A MIJLOACELOR

DE CREARE A REALITĂŢII VIRTUALE
Nici unul dintre inculpaţii trimişi în judecată prin rechizitoriile ce fac obiectul acestei analize nu a
declarat că acţiunile sale ar fi fost inspirate de relatările presei scrise, de unul sau mai multe filme de o emisiune
sau de o informaţie transmisă de televiziune.
Există însă situaţii de fapt în care au fost săvârşite infracţiunile de omor, a căror derulare a fost similară
cu scenele care se văd frecvent în filmele de suspans în care martorul într-un proces important este ucis,
folosindu-se o maşină care demarează cu mare putere de lângă trotuar.
Chiar şi în „banalele” încăierări din discoteci, baruri sătești sau alte locuri unde s-au desfăşurat
evenimente soldate cu uciderea uneia sau mai multor persoane, se poate decela influenţa nefastă a avalanşei de
omoruri gratuite, sexualitate provocatoare incompatibilă cu noţiunea de moralitate sau diverse forme de
toxicomanie, care domină conduita unor personaje de film a căror anormalitate este prezentată în mod poetic
drept extravaganţă.
Dar nu extravaganţa identică cu excentricitatea unui nobil explorator sau originalitatea unui om de
ştiinţă cu un comportament mai bizar ci extravaganţa sinonimă cu fanteziile morbide care conduc la formarea
unor personalităţi dominate de vedetism şi autosuficienţă, la formarea unei conştiinţe duplicitare care implică
nerespectarea oricărui tip de angajament, de la simplul „cuvânt dat” până la stabilirea şi păstrarea relaţiilor
afective dintre tineri.

65
Explicaţii teoretice al Codului penal român – V.Dongoroz ş.a., Ed.Academiei RSR, pg.166.
66
Idem supra
67
Dex

62
 Grupuri de tineri, băieţi şi fete, având structurile de personalitate defectuoase aşa cum le-am descris
mai sus, au stat la baza declanşării tuturor infracţiunilor de omor comise în localurile publice sau în exteriorul
lor.
Conduita şi vestimentaţia vădit provocatoare pe care au afişat-o tinerele însoţite de unul sau mai mulţi
prieteni, sugerând că sunt „disponibile” au atras un comportament neadecvat din partea altor tineri urmat de
contrareacţia prietenilor fetelor care, folosind un limbaj trivial şi acţionând în bandă, au declanşat atacul, a
reprezentat scenariul standard al încăierărilor.
Asemenea situaţii de fapt, demonstrează influenţa cert negativă a mass-mediei, prin promovarea cu
obstinaţie a diverselor forme de violenţă, începând cu prezentarea mult prea detaliată a unor ştiri despre fapte
reprobabile comise asupra femeilor, bătrânilor şi copiilor continuând cu tematica filmelor şi transmiterea
frecventă a unor manifestări pseudo-sportive care implică acte de violenţă ce depăşesc limitele sportivităţii, de
tipul luptelor K 1.
Cercetările în domeniul psihologiei sociale au demonstrat de mai mult timp că, sub influenţa unor
asemenea stimuli, are loc în psihicul unor persoane, fenomenul de „acceptare pasivă”, concomitent cu pierderea
simţului critic68, acceptându-se violenţa ca un fapt firesc integrat în modul de viaţă.
Deşi nu s-a putut demonstra relaţia cauză-efect, între mijloacele de informare în masă şi anumite speţe
având ca obiect săvârşirea unor infracţiuni de omor în împrejurări spectaculoase prin morbiditate, este de
netăgăduit influenţa pe care instrumentele de „informare” o exercită asupra atitudinii şi comportamentului unor
indivizi cu un sistem de valori deficitar datorită educaţiei precare şi a unui psihic labil 69.
Dacă avem în vedere sistemul de valori care este dat de gradul de instruire, trebuie observat că,
majoritatea autorilor infracţiunilor de omor analizate în prezentul studiu aveau o pregătire şcolară redusă
realizată în perioada în care învăţământul obligatoriu era de minimum 8 sau 10 clase iar corigenţa sau repetenţia
reprezentau culpe ale profesorilor şi nu ale elevilor, astfel încât pentru a se încadra în „directivele” de
promovabilitate stabilite de conducerea statului, corpul profesoral a redus nivelul exigenţelor.
Înmulţirea numărului absolvenţilor de liceu care săvârşesc infracţiuni de omor demonstrează încă o
dată diminuarea calităţii educaţiei primite în procesul de învăţământ.
Ţinând seama de condiţiile deficitare în care s-a realizat şcolarizarea acestor persoane, constând în
absenţa profesorilor specializaţi la unele discipline şi în reducerea duratei orelor la care predau profesorii
navetişti, nu constituie o surpriză constatarea că diferenţa dintre un absolvent al învăţământului primar şi un
absolvent al învăţământului gimnazial este nesesizabilă din punct de vedere cultural şi intelectual.
În consecinţă, nici sistemul de valori nu va fi diferit, prezentând un nivel minim de rezistenţă la
influenţele negative ale stimulilor audio-vizuali.
Imaginea tânărului care, în prezenţa iubitei sale şi a prietenilor, învârte un cuţit în aer, în timp ce se afla
într-o discotecă, într-un local public sau pe stradă, lovind persoana care l-ar fi ofensat precum şi orice altă
persoană care ar veni în sprijinul victimei, este imaginea de bază a producţiilor subculturale care promovează
aşa-zisele arte marţiale sau eroi de la periferia societăţii.
Numai că, printre aceşti stimuli audio - vizuali nu se numără doar cei din categoria mass-media ci şi cei
din categoria I.T.
Lumea virtuală oferită de programele informatice a trebuit să se adapteze cererilor consumatorilor care
nu sunt în majoritate persoane cu preocupări intelectuale.
Aşa au apărut „jocurile” care sub aparenţa prezentării unor fapte istorice, promovează violenţa
gratuită, posibilitatea de a-ţi face dreptate singur, prin uciderea unor personajele care seamănă cu unele persoane
din lumea reală neagreate de către utilizatorul jocului, fie pentru că acesta identifică personajul imaginar cu o
persoană din lumea reală de la care a suferit o nedreptate socială fie pentru că utilizatorul se consideră un
„justiţiar”.
Utilizatorul unui asemenea joc va acceptat mult mai uşor transpunerea actelor de violenţă din lumea
virtuală în lumea reală.
Aşa cum s-a arătat în studiile pe aceste teme, atracţia pentru lumea virtuală şi jocuri este explicabilă
prin aceea că, acestea oferă o lume diferită „la un milion de ani lumină” distanţă faţă de starea depresivă a
realităţii70.
Cel mai important motiv pentru care asemenea produse informatice au un mare succes este acela că în
această lume utilizatorul are puterea de a modifica mediul de desfăşurare a acţiunii fără teama că va greşi sau că
încalcă legile fizice.
Moartea în lumea virtuală este ceva supărător sau dezgustător deoarece solicită timp şi efort dar care nu
întrerupe experienţa aventurii şi în multe lumi virtuale moartea nu face parte din joc.

68
Cucu C.Ioan, „Psihiatrie socială” partea I – Introducere, fil.177, Ed.Litera, 1982.
69
Hans Eusenck şi Michael Eusenck , „Descifrarea comportamentului uman” – Ed. Teora, fil.54-60.
70
Patrick Goss – Virtual Insanity – Why are we seeking a second life – http: //tech.uk.msn. com/features/
article.cp.documentid.

63
 Ca diversiune, lumea virtuală este un loc minunat dar o mare îngrijorare o reprezintă ruperea
contactului cu realitatea prin „îngroparea capului în nisip” adică în nisipul virtual oferit de mijloacele
tehnologice pentru a evita confruntarea cu problemele lumii reale.
Starea de frustrare care pune stăpânire pe utilizatorul unui asemenea program după încheierea călătoriei
virtuale, determină o stare de nervozitate aparent inexplicabilă ale cărei proporţii pot creşte în condiţiile
consumului de alcool sau al altor substanţe (medicamente, droguri etc.).
Indiferenţa psihoafectivă, nepăsarea cu care sunt comise fapte de o gravitate extremă, constituie
urmarea certă a acestei agresiuni psihice continue desfăşurată simultan de către mijloacele de informare în masă
şi mijloacele informatice cu scopul promovării unui alt standard de viaţă decât cel posibil de atins în lumea
reală.
De aceea, vechea constatare criminologică cum că prosperitatea economică nu duce la diminuarea
criminalităţii deoarece dezvoltarea luxului multiplică tentaţiile, îşi păstrează valabilitatea şi în prezent.
Strategiile de marketing desfăşurate prin intermediul televiziunii, radioului, presei scrise şi în paginile
de internet, creează o profundă stare de insatisfacţie pentru categoriile sociale cărora produsele de lux
promovate le sunt inaccesibile.
Nu în ultimul rând „popularizarea unor aşa-numite ”VIP-uri” din lumea afacerilor sau lumea artistică,
a căror biografie excelează prin repetate scandaluri şi internări în clinici de dezalcoolizare ori dezintoxicare,
creează impresia în rândul celor neevoluaţi intelectual că totul este scuzabil din moment ce „lumea bună” este şi
ea implicată în altercaţii stradale sau incidente petrecute în localurile publice.
Toate activităţile descrise mai sus se constituie într-un proces sistematic de desensibilizare faţă de
violenţă începând cu desenele animate populate în prezent de personaje diforme şi malefice continuând apoi cu
pseudo-creaţiile tip thriller sau horror.

IX. REACŢIA PUBLICĂ ÎN TIMPUL AGRESIUNII

Unul dintre cele mai importante criterii – poate cel mai important – de apreciere a calităţilor umane ale
unei persoane îl constituie reacţia pe care o are faţă de pericolul iminent în care se află un alt om.
Spiritul civic se bazează în principal pe gradul de empatie pe care îl manifestă membrii unei comunităţi
şi pe solidaritatea umană.
De aceea, reacţia firească a oricărei fiinţe, de la un anumit grad de evoluţie biologică, este aceea de a da
ajutor unui semen al său.
Cu atât mai mult în cazul omului - situat pe cea mai înaltă treaptă de evoluţie biologică - neputându-se
accepta afirmaţiile bombastice şi melodramatice întâlnite în unele rechizitorii de felul: “vecinii au asistat
neputincioşi”.
Nefiind vorba de o catastrofă naturală ci de acţiunea unui om care ucidea alt om, “neputincioşii” vecinii
ar fi trebuit să se solidarizeze şi să intervină în forţă sau cel puţin să solicite prin telefon, sprijinul autorităţilor
locale.
Din păcate aşa cum se va vedea din cele expuse în continuare, în majoritatea cazurilor în care au existat
martori oculari în timpul săvârşirii infracţiunilor de omor starea acestora a fost “contemplativă” adică au
asistat la uciderea unei persoane ca şi cum ar fi vizionat un film sau un spectacol sângeros la circ.
Modul în care au reacţionat persoanele prezente la săvârşirea infracţiunilor de omor este expusă în
tabelele următoare:
Conduita martorilor 2007 – total 76 Conduita martorilor 2008 – total 69
Imposibilitate de a interveni 28 36,84% Imposibilitate de a interveni 22 31,88%
Contemplativă 15 19,73% Imobilizarea autorului 12 17,39%
Aplanare verbală 10 13,15% Aplanare verbală 11 15,94%
Ajutor acordat victimei 7 9,21% Contemplativă 8 11,59%
Imobilizarea autorului 7 9,21% Ajutor acordat victimei 6 8,69%
Indiferenţă 5 6,57% Indiferenţă 6 8,69%
Încurajarea autorului 2 2,63% Încurajarea autorului 2 2,89%
Participarea la altercaţie 2 2,63% Participarea la altercaţie 1 1,44%
Părăsirea victimei 1 1,44%

64
Conduita martorilor 2009 – total 59 Conduita martorilor 2010 – total 53
Imposibilitate de a interveni 15 25,42% Aplanare verbală 16 30,18%
Contemplativă 12 20,33% Imposibilitate de a interveni 14 26,41%
Ajutor acordat victimei 10 16,94% Imobilizarea autorului 9 16,98%
Aplanare verbală 9 15,25% Indiferenţă 6 11,32%
Indiferenţă 5 8,47% Contemplativă 6 11,32%
Încurajarea autorului 3 5,08% Încurajarea autorului 1 1,88%
Imobilizarea autorului 3 5,08% Ajutor acordat victimei 1 1,88%
Participarea la conflict 2 3,38%
Cu toate că, în aparenţă, martorii au fost în foarte multe situaţii în imposibilitate de a interveni,
pasivitatea acestora se impune cu evidenţă dacă adiţionăm cifrele care corespund acelor comportamente
specifice neintervenţiei, respectiv starea de indiferenţă, starea contemplativă, aplanarea verbală, abandonarea
victimei şi cu atât mai mult atunci când martorul a încurajat autorul infracţiunii să comită agresiunea sau a
participat alături de acesta la conflictul cu victima.
Starea de pasivitate este acceptabilă în cazul unei persoane în vârstă sau a unui adolescent ori a unei
femei, care se tem pentru viaţa lor, văzând agresivitatea explozivă a unui adult cu o constituţie fizică
impresionantă sau văzând comportamentul sugestiv al unei persoane care manipulează o armă albă cu un efect
letal cert (coasă, lamă de plug, seceră, topor, jungher pentru sacrificat animalele etc.).
Nu cu aceeaşi uşurinţă se poate accepta pasivitatea unei persoane legate afectiv de victimă cum ar fi
mama care asistă la uciderea fiului de către soţ sau invers, nepotul care asistă la uciderea bunicului de către unul
dintre părinţi, fiul care asistă la uciderea mamei de către tată.
De asemenea nu trebuie trecut cu vederea că majoritatea infracţiunilor de omor ce fac obiectul
prezentului studiu, au fost comise în mediul rural, în comunităţi mici ai căror membri se cunosc foarte bine şi
chiar dacă nu sunt înrudiţi prin relaţii de sânge, sunt legaţi prin numeroase alte relaţii inclusiv religioase
(cumnaţi, naşi, fini, cumetri etc.).
În asemenea circumstanţe, atitudinea martorilor care nu s-au implicat în detensionarea situaţiei create
între inculpat şi victimă nu poate fi justificată prin necunoaşterea naturii raporturilor dintre persoanele aflate în
conflict, aşa cum se întâmplă în oraşe.
Ceea ce la o privire superficială ar putea să apară ca o reticenţă nejustificată sau ca laşitate din partea
martorilor, la o examinare profundă s-ar putea dovedi în cazul unor persoane, ca fiind o stare maladivă cu
înclinaţii spre plăcerea de a privi cruzimi, eventual curiozitatea bolnăvicioasă de a privi ultimele mişcări ale
omului care moare.
Dacă o asemenea situaţie există în realitatea obiectivă, nu este exclus ca martorul nepăsător din prezent
să reacţioneze în viitor la fel ca şi autorul infracţiunii de omor pe care l-a „asistat”, în cazul în care se va afla
într-o situaţie conflictuală similară, tranzitând din postura de martor spre cea de făptuitor.
Influenţa negativă a bombardamentului informaţional cu ştiri, imagini şi alte modalităţi de prezentare a
scenelor de violenţă, este evidentă şi în cazul martorilor care, datorită abundenţei stimulilor bazaţi pe
agresivitate, încep să piardă criteriile de delimitare între ficţiune şi realitate, reacţionând în lumea reală după
modelele oferite de producţiile cinematografice de consum sau jocurile electronice.

X. VICTIMA INFRACŢIUNII DE OMOR

- PREZENTARE VICTIMOLOGICĂ –

Victima joacă rolul central în iniţierea procedurilor judiciare, dar conduita acesteia nu trebuie studiată
doar “post factum” adică după comiterea infracţiunii, din punctul de vedere al justiţiei restaurative, cercetare
care în cazul infracţiunii de omor nici nu se poate face deoarece specificul acestui tip de agresiune implică
dispariţia persoanei fizice.
Rolul victimei în desfăşurarea acţiunii agresive soldate cu moartea sa, este doar unul dintre aspectele
cercetate de criminologie în cadrul observaţiilor mai largi referitoare la rolul victimei ca agent provocator al
diverselor tipuri de infracţiuni.
Utilitatea cunoaşterii datelor referitoare la victime este justificată nu numai din punct de vedere teoretic
ci şi practic, putând oferi criterii de apreciere echitabilă a valorii despăgubirilor ce pot fi acordate în
conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 211/2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor 71,
modificată şi completată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 113 din 17.10.2007 72 pusă în aplicare prin Hotărârea

71
Publicată în M.O.nr.505 din 4 iunie 2004
72
Publicată în M.O. nr.729 din 26 octombrie 2007

65
Guvernului nr. 1238/2007 privind aprobarea standardelor naţionale specifice pentru serviciile specializate de
asistenţă şi protecţie a victimelor73.
După ce o lungă perioadă de timp a existat o preocupare excesivă pentru garantarea drepturilor şi
libertăţilor procesual penale ale făptuitorului, învinuitului sau inculpatului, creându-se o discrepanţă vădită între
situaţia procesuală a autorului infracţiunii şi situaţia procesuală şi post-procesuală a victimei – parte vătămată
sau parte civilă – încălcându-se principiul egalităţii de tratament, prin legislaţia mai sus amintită s-a realizat
cuvenita echilibrare a poziţiilor şi mai ales s-a realizat focalizarea atenţiei instituţiilor statului spre acordarea
asistenţei complexe pe care o necesită victima nu numai ca urmare a traumelor produse de infracţiune dar şi ca
urmare a stărilor stresante prin care trebuie să treacă în cursul urmăririi penale şi în cursul procesului penal.
Dar calitatea de victimă nu trebuie să devină o sursă de venituri, mai ales atunci când în nexul cauzal al
infracţiunii intervine propria conduită.
În activităţile de asistenţă a victimei în cursul procesului penal, nu trebuie pierdut din vedere principiul
aplicabil în cadrul răspunderii civile delictuale: „nemo auditur propriam turpitudinem allegants”.
Un alt obiectiv al cercetării datelor victimei, mai important decât toate celelalte, este acela de a
determina factorii care expun o potenţială victimă la un anume risc, particularizat în funcţie de obişnuinţele
persoanei respective, astfel încât să se poată stabili parametrii unei conduite non - victimogene.
Un alt aspect interesant este acela că nici una dintre victimele care înainte de a fi ucisă, fusese
brutalizată pe parcursul mai multor ani, nu a solicitat să beneficieze de măsurile de protecţie prevăzute în Legea
nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie 74, posibilitatea emiterii unui ordin de
protecţie părând să fie necunoscută autorităţilor locale (poliţie, administraţie publică locală, medici, etc.) şi cu
atât mai mult persoanelor abuzate care proveneau în majoritatea cazurilor din păturile sociale cu un nivel redus
de educaţie.

1. Datele descriptive ale victimei

1.1. Structura pe vârste
Delimitarea grupelor de vârste ale victimelor s-a făcut ţinând seama de grupele de vârstă ale autorilor,
mai puţin diferenţierea minorilor în funcţie de prezumţia discernământului.
Numărul victimelor a fost de 330 în anul 2007, 298 în anul 2008, 315 în anul 2009 şi 314 în anul 2010.
Clasificarea în funcţie de numărul şi vârsta victimelor înregistrate în perioada anilor 2007 – 2010 este
prezentată în tabelele următoare:
Categoria de vârstă 2007 % 2008 %
Între 30 şi 60 de ani 183 55,45 167 56,04
Peste 60 de ani 79 23,93 80 26,84
Între 18 şi 30 ani 43 13,03 31 10,40
Minori până la 18 ani 18 5,45 19 6,37
Vârstă necunoscută 7 2,12 1 0,33

Categoria de vârstă 2009 % 2010 %

Între 30 şi 60 de ani 159 50,47 146 46,49
Peste 60 de ani 85 26,98 91 28,98
Între 18 şi 30 ani 44 15,96 43 13,69
Minori până la 18 ani 20 6,34 17 5,41
Vârstă necunoscută 7 2,22 17 5,41
Comparând datele din tabelele de mai sus cu datele înregistrate în anii anteriori se poate constata
aceeaşi ierarhizare a vârstelor victimelor, elementul nou constituindu-l categoria victimelor a căror identitate şi
vârstă nu au fost stabilite.
Această ultimă categorie include persoanele fără adăpost dar şi unii muncitori sezonieri, în special
angajaţii stânelor.
Cifrele foarte apropiate înregistrate pe parcursul ultimilor 7 ani, cu privire la aceleaşi categorii de vârstă
ale victimelor şi provenienţa lor majoritară din mediul rural – aşa cum se va vedea în continuare - relevă faptul
că, acest mediu nu a fost supus unor transformări semnificative, comparativ cu mediul urban ale cărui evoluţii
au fost uneori greu de prevăzut.
1.2. Distribuţia pe sexe
Interesul pe care îl reprezintă această clasificare decurge din nevoia de a observa dacă, violenţa
familială comportă modificări în funcţie de violenţa înregistrată în rândul cuplurilor aflate într-o relaţie de tip
matrimonial.

73
Publicată în M.O. nr.715 din 23 octombrie 2007
74
Republicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 30 mai 2012

66
 Totodată, se poate studia potenţiala corelaţie între omorurile săvârşite asupra rudelor sau altor persoane
legate de autor prin relaţii de alianţă, cu omorurile săvârşite asupra partenerilor de viaţă, răspunzând la
întrebarea dacă există relaţii de tip matrimonial care influenţează agresivitatea asupra altor persoane din familia
ucigaşului.
Cât priveşte influenţa mecanismelor biologice specifice fiecărui sex în declanşarea puseului agresiv,
autorii infracţiunilor de omor de sex masculin vor fi întotdeauna superiori numeric faţă de femeile care comit
omucideri datorită construcţiei psihosomatice şi activităţii hormonale a sexului masculin.
De asemenea, trebuie subliniat că în majoritatea cazurilor, femeile care au săvârşit infracţiuni soldate
cu moartea soţului, concubinului sau altei persoane, au fost într-o avansată stare de ebrietate, pe fondul unei
etilism patologic.
Sexul 2007 % 2008 % 2009 % 2010 %
Masculin 217 63,75 202 202 202 64,12 211 67,19
Feminin 113 34,24 113 113 113 35,87 103 32,80
Raportat la anii anteriori procentele de victimizare din perioada anilor 2007 – 2010 nu au suferit
fluctuaţii semnificative, astfel încât nu există indicii cu privire la apariţia unui factor criminogen nou.

1.3. Mediul social

Infracţiunile de omor analizate au fost săvârşite în marea majoritate a cazurilor în comunităţile
restrânse, astfel încât locul de domiciliu al autorilor coincide cu locul de domiciliu al victimelor şi în consecinţă
mediul rural este mediul în care s-au înregistrat, cele mai multe victime.
Această diadă ucigaş-victimă reprezintă o consecinţă firească a nexului cauzal, aproape standardizat,
întâlnit în cvasi-totalitatea faptelor analizate.
Mediul social în care se aflau victimele în momentul săvârşirii infracţiunilor de omor, este prezentat în
tabelele de mai jos.

Mediul social 2007 % 2008 % 2009 % 2010 %

Rural 246 74,54 189 63,42 234 74,28 234 74,52
Urban 84 25,45 109 36,57 81 25,71 80 25,47
Un aspect interesant prin repetabilitatea sa, este acela al apropierii până la identitate a cifrelor reale
dar şi a procentelor înregistrate în anii 2009 şi 2010, ani în care principalii parametri criminogeni par să se fi
uniformizat.
1.4. Cetăţenia
Infracţiunile de omor săvârşite asupra unor cetăţeni ai altor state au avut drept cauză stări conflictuale
grefate pe relaţii interpersonale de concubinaj sau relaţii stabilite prin internet, urmate de vizite în vederea unei
căsătorii.
Nu au fost săvârşite infracţiuni de omor cu un scop material asupra cetăţenilor străini.
În anul 2007 un cetăţean macedonean a fost victima infracţiunii de omor, în anul 2008 un cetăţean
ungur a fost ucis iar în anul 2009 un cetăţean coreean a fost omorât pe teritoriul ţării noastre.
În anul 2010 nu au fost înregistrate asemenea evenimente.

2. Starea civilă a victimei şi tipul relaţiilor de convieţuire

2.1. Relaţiile de rudenie sau de altă natură între victimă şi agresor
La fel ca şi în anii precedenţi marea majoritate a victimelor au fost căsătorite, fiind urmate în
succesiune de către persoanele necăsătorite şi de cele aflate în relaţii de concubinaj.
Aşa cum menţionam anterior, dacă acceptăm concubinajul ca o relaţie familială nelegalizată, atunci
numărul victimelor cu un statut social domestic este absolut dominant, ceea ce exclude acel tip de comportament
aventuros ce duce uneori la situaţii conflictuale în cazul celor necăsătoriţi, cum ar fi situaţiile determinate de
dorinţa de a atrage atenţia potenţialilor parteneri de sex opus, cu orice preţ.
Starea matrimonială a victimelor infracţiunilor de omor comise în perioada anilor 2007 - 2010 este
prezentată în tabelele de mai jos:
Starea civilă 2007 % 2008 % 2009 % 2010 %
Căsătorit 116 36,13 98 35,37 99 33,59 112 37,71
Necăsătorit 74 23,05 71 25,63 82 27,79 83 27,94
Concubinaj 57 17,75 48 17,32 55 18,64 47 15,82
Văduv 46 14,33 36 12,99 45 15,25 38 12,79
Divorțat 19 5,91 24 8,66 14 4,74 17 5,72
După cum se poate observa în tabelul de mai sus, începând cu anul 2009 a avut loc un fenomen
îngrijorător și anume creșterea numărului persoanelor văduve care au fost victime ale infracțiunilor de omor.

67
 Atacurile îndreptate împotriva persoanelor cu vârste înaintate, care locuiau singure ca urmare a
decesului soţului, au avut ca motivație principală jaful dar și agresiunea sexuală.

2.1.1. Relaţiile de rudenie, prin alianţă sau legale

Particularitatea anilor 2007 – 2010 în ce priveşte faptele de omor săvârşite între rude o constituie
frecvenţa neobişnuită a utilizării armelor albe - topor, coasă, sapă, teslă dar mai ales cuţitul – de către persoane
în vârstă, pentru a-şi ucide prin surprindere fii, nepoţii, ginerii, fiicele, fraţii sau soţiile, etc.
Starea mentală precară, datorată atât vârstei înaintate dar şi consumul excesiv de alcool, a făcut ca,
aceste persoane aflate la senectute, conştiente de slăbiciunea fizică datorată vârstei, să opteze pentru atacuri
neaşteptate asupra victimelor, folosind obiecte cu un cert efect letal.
Frecvenţa stărilor conflictuale dintre persoanele aflate în relaţii de rudenie de alianţă sau legale este
prezentată în tabelele de mai jos:
Tipul relaţiei 2007 Tipul 2008
(115 -34,84%) relaţiei (103 -34,56%)
Soţ/soţie 39 11,89% Soţ/soţie 45 15,10%
Frate/soră 14 4,24% Tată 18 6,04%
Fiu/fiică 13 3,93% Mamă 12 4,02%
Tată 13 3,93% Fiu/fiică 12 4,02%
Mama 12 3,63% Frate/Soră 7 2,34%
Cumnat 7 2,12% Cumnat 5 1,67%
Bunic 3 0,90% Bunic 2 0,67%
Socru 2 0,60% Socru 1 0,33%
Ginere 1 0,30% Unchi 1 0,33%
Unchi 2 0,60%
Fostul soţ/ Fosta soţie 2 0,60%
Văr 1 0,30%
Fiică Vitregă 1 0,30%
Nepot 1 0,30%
Mătuşă 1 0,30%
Cumnat 1 0,30%
Verişoara mamei 1 0,30%
Soţul cumnatei 1 0,30%

Tipul relaţiei 2009 Tipul 2010

(100 – 31,74%) relaţiei (119 -37,89%)
Soţ/soţie 34 10,79% Soţ/soţie 38 12,10%
Mamă 17 5,39% Frate/soră 18 5,73%
Fiu/fiică 17 5,39% Fiu/fiică 15 4,77%
Frate/soră 11 3,49% Tată 12 3,82%
Tatăl 9 2,85% Mamă 9 2,86%
Bunic 3 0,95% Socru 7 2,22%
Văr 3 0,95% Bunic 6 1,91%
Socru 2 0,63% Nepot 3 0,95%
Cumnat 2 0,63% Unchi 3 0,95%
Nepot 1 0,31% Cumnat 2 0,63%
Mătuşă 1 0,31% Văr 2 0,63%
Mătuşă 2 0,63%
Ginere 1 0,31%
Străbunic 1 0,31%
Datele expuse în tabelele de mai sus, ne arată o criminalitate intrafamilială destul de fluctuantă.
Cu excepţia relaţiei soţ-soţie, care se pare că are un constant potenţial victimogen, celelalte categorii de
relaţii au suferit fluctuaţii importante, în cei patru ani analizaţi.
De asemenea, diversitatea relaţiilor a fost mult extinsă în anii 2007 şi 2010, o explicaţie a acestui
fenomen putând fi caracterul aleatoriu al conflictului.

2.1.2. Relaţiile de fapt dintre victimă şi autor

Interesul pe care îl prezintă această clasificare este acela că, în cadrul acestor relaţii se nasc cele mai
multe conflicte spontane .

68
 În timp ce relaţiile de familie şi cele prin alianță, având drept caracteristică stabilitatea, constituie
„incubatorul” violenţelor care au la bază duşmăniile mocnite şi refulate de-a lungul anilor, relaţiile de fapt sunt
în majoritatea cazurilor contacte ocazionale dintre consăteni, simple cunoştinţe, vizitatori ai unor evenimente
locale etc.
Cu toate acestea, există tipuri de relaţii de fapt compatibile cu acele antagonisme latente care se
exteriorizează brusc într-un act violent, creând aparenţa unui eveniment spontan, cum ar fi relaţia de concubinaj,
de vecinătate, chiar şi simplele cunoştinţe din cadrul unei comune sau a unui orăşel ale căror familii au avut un
incident cândva în trecut.
Incidentele care au determinat şi perpetuat stările de tensiune, au avut la bază neînţelegerile privind
delimitarea proprietăţilor în mediu rural, iar tergiversarea reconstituirii proprietăţilor rurale contribuie la
păstrarea acestui factor criminogen pe un loc fruntaş.
Nu în ultimul rând perpetuarea stărilor tensionate a fost determinată de soluţiile contradictorii date de
instanţele de pe diverse trepte ierarhice, alături de greşelile făcute de organele administraţiei.
Frecvenţa infracţiunilor de omor în cadrul relaţiilor conjuncturale, este prezentată în tabelele de mai
jos:
2007 2008 (151 -
Tipul relaţiei Tipul relaţiei
(156 – 47,27) 50,67)
Simple cunoştinţe 46 13,93% Simple cunoştinţe 48 16,10%
Consăteni 40 12,12% Vecini 32 10,73%
Concubini 33 10% Concubini 28 9,39%
Vecini 13 3,93% Prieteni 13 4,36%
Prieteni 8 2,42% Consăteni 12 4,02%
Coleg de serviciu 7 2,12% Colege de serviciu 5 1,67%
Concubinul soţiei 1 0,30% Fosta soţie 3 1%
Fratele concubinei 1 0,30% Mama concubinei 1 0,33%
Soţia concubinului 1 0,30% Tatăl concubinei 1 0,33%
Fostul concubin 1 0,30% Fiul concubinei 1 0,33%
Concubinul mamei 1 0,30% Concubinul mamei 1 0,33%
Soţul concubinei 1 0,30% Concubina tatălui 1 0,33%
Nepotul concubinei 1 0,30% Concubinul fostei soţii 1 0,33%
Copil în plasament 1 0,30% Concubinul fostei concubine 1 0,33%
Partener homosexual 1 0,30% Concubinaj după divorţ 1 0,33%
Angajat 1 0,33%
Colocatar 1 0,33%

2009 2010 (165 -

Tipul relaţiei Tipul relaţiei
(184 – 58,41) 52,54)
Consăteni 80 25,39% Consăteni 57 18,15%
Simple cunoştinţe 43 13,65% Simple cunoştinţe 33 10,50%
Concubini 28 8,88% Vecini 22 7%
Vecini 8 2,53% Concubini 19 6,05%
Prieteni 6 1,90% Prieteni 15 4,77%
Fiu/fiică concubină 5 1,58% Coleg de serviciu 7 2,22%
Coleg de serviciu 3 1% Colegi de celulă (deţinuţi) 2 0,63%
Concubinul mamei 2 0,63% Fosta concubină 2 0,63%
Concubinul soţiei 1 0,31% Fosta soție 2 0,63%
Concubinul amantei 1 0,31% Fiul/fiica concubinei 2 0,63%
Fosta soţie 1 0,31% Nașa 1 0,31%
Tatăl concubinei 1 0,31% Amantul/amanta 1 0,31%
Concubinul fiicei 1 0,31% Tatăl concubinei 1 0,31%
Prietenul sorei 1 0,31%
Fosta concubină 1 0,31%
Colegi de celulă (deţinuți) 1 0,31%
Proprietarul turmei 1 0,31%
Datele prezentate în tabelele anterioare pun în evidenţă câteva aspecte interesante privitoare la
potenţialul criminogen al unor relaţii.
În acest sens trebuie remarcat că relaţia de concubinaj nu a înregistrat un număr însemnat de cazuri
situându-se în general la jumătatea numărului infracţiuni de omor săvârşite în cadrul cuplurilor căsătorite.

69
 Cu toate acestea, coroborând datele de la ambele categorii de relaţii de convieţuire dintre autori şi
victime, adică atât relaţiile de căsătorie cât şi relaţiile de concubinaj, obţinem rezultate îngrijorătoare cu
privire la calitatea relaţiilor familiale.
Numărul ridicat al cazurilor de violenţă intrafamilială creează impresia instalării unei stări de
conjugopatie în foarte multe familii, prin familie înţelegând nu numai soţii şi copiii ci şi bunicii, verii, unchii,
mătuşile.
Adiţionând cifrele care reprezintă numărul rudelor de sânge şi ale soţilor victime ale infracţiunilor de
omor, cu numărul concubinilor victime ale infracţiunii de omor, putem constata că, mai mult de jumătate dintre
infracţiunile de omor intră în categoria faptelor de violenţă intrafamilială.
Am inclus în acest calcul şi concubinii deoarece, aşa cum am arătat mai sus, am acceptat concubinajul
drept o formă imperfectă a familiei clasice, căreia îi lipseşte numai recunoaşterea „administrativă” .
Marea majoritate a infracţiunilor de omor săvârşindu-se în mediul rural, în cadrul unor comunităţi
restrânse ca număr, ai căror membri se cunosc îndeaproape, intervenţia autorităţilor locale pentru înlăturarea
stărilor conflictuale din cadrul familiilor ale căror neînţelegeri erau de notorietate, ar fi putut contribui la
evitarea evenimentelor soldate cu uciderea unuia dintre membrii familiei.
În doar câteva situaţii, în expozitivul rechizitoriului prin care a fost trimis în judecată autorul
infracţiunii de omor, s-a făcut menţiunea că acesta a fost sancţionat contravenţional de către organele de poliţie
sau a fost mustrat de către primar, pentru agresiunile repetate comise asupra celorlalţi membri ai familiei din
care făcea parte.
Nici comunitatea locală nu s-a manifestat ca o entitate cu valenţe educative, membrii săi complăcându-
se în postura de spectatori la „reprezentaţiile” de violenţă, oferite în mod repetat de către autorul infracţiunii.
La fel ca şi în cazul relaţiilor de rudenie, diversitatea legăturilor existente între autor şi victimă a
fluctuat de la un an la altul fără a se putea identifica un factor care ar putea explica aceste fluctuaţii.

3. Nivelul educaţional şi ocupaţia victimei

3.1. Nivelul educațional
Perioada anilor 2007 -2010 poate fi considerată perioada contrastelor deoarece în acest interval de timp
au ajuns la maturitate generaţiile natalităţii forţate din anii 1965-1989 generaţii care constituie în acelaşi timp şi
generaţiile şcolarizării forţate pentru crearea “omului nou, multilateral dezvoltat”.
Aşa se face că, în mod aparent nivelul intelectual şi profesional al victimelor este mai evoluat decât în
anii precedent.
În acelaşi grup social se găsesc cei care au urmat învăţământul gimnazial de 10 ani denumit “prima
treaptă de liceu” şi care odată cu schimbările aduse de anul 1990 au abandonat pregătirea şcolară.
Abilităţile intelectuale ce păreau să fie în favoarea autorilor infracţiunilor în anii precedenţi,
determinate de o pregătire şcolară şi profesională superioară, au început să fie egalizate de cele ale victimelor, în
perioada analizată.
Comparând nivelul de instruire pe care l-au avut victimele cu nivelul de instruire al autorilor
infracţiunilor, constatăm că aceştia din urmă aveau o mai bună pregătire şcolară, numărând mai mulţi absolvenţi
ai învăţământului gimnazial, profesional, liceal şi superior.
Compararea nivelurilor de şcolarizare este utilă pentru o înţelegere cât mai exactă a contribuţiei fiecărei
părţi implicate în conflict respectiv autorul infracţiunii de omor şi victima, cunoscut fiind faptul că, o persoană
având un nivel socio-educaţional şi profesional superior, va reuşi să aprecieze mai bine gravitatea unei situaţii
conflictuale, reuşind să evite agravarea acesteia, în timp ce o persoană cu o educaţie minimă şi un orizont socio-
profesional limitat, poate reacţiona disproporţionat, transformând un incident banal, într-un scandal de proporţii.
Nivelul de şcolarizare al victimelor infracţiunilor de omor din perioada anilor 2007-2010 este
menţionat în tabelele de mai jos:
Nivelul educaţional 2007 (320) % Tipul ocupaţiei 2008 (287) %
Gimnazial 139 42,12 Gimnazial 137 45,97
Primar 116 35,15 Primar 95 31,87
Profesional 30 9,09 Liceal 28 9,39
Analfabet 24 7,27 Profesional 15 5,03
Superior 7 2,12 Analfabet 9 3,02
Liceal 3 0,90 Superior 3 1
Postliceal Neşcolarizabili (fetuşi şi
1 0,30 11 3,69
preşcolari)
Neşcolarizabili (fetuşi şi
10 3,03
preşcolari)

70
 Nivelul educaţional 2009 (301) % Tipul ocupaţiei 2010 (306) %
Primar 128 40,63 Primar 137 43,63
Gimnazial 93 29,52 Gimnazial 119 37,89
Profesional 45 14,28 Profesional 21 6,68
Liceal 22 6,98 Liceal 17 5,41
Analfabet 7 2,22 Analfabet 5 1,59
Superior 5 1,58 Postliceal 4 1,27
Postliceal 1 0,31 Superior 3 0,95
Neşcolarizabili (fetuşi şi Neşcolarizabili (fetuşi şi
14 4,44 8 2,54
preşcolari) preşcolari)
Nivelul educaţional al victimelor menţionate în rechizitoriile prin care au fost trimişi în judecată autorii
infracţiunilor de omor din perioada anilor 2007 – 2010 este superior nivelului educațional al victimelor
înregistrate în anii anteriori, atât din punct de vedere numeric cât şi al diversităţii, învăţământul postliceal fiind
mai bine reprezentat.
Astfel, numărul celor care au absolvit învăţământul gimnazial este aproape dublu faţă de numărul
victimelor care nu au depăşit învăţământul primar, după cum se poate vedea în tabelul de mai sus.
A crescut şi numărul victimelor care au absolvit instituţii de învăţământ superior.
Asupra acestor persoane au fost săvârşite cu precădere infracţiunile de omor care au avut la bază un
interes material, autorii infracţiunilor fiind atraşi de sumele de bani pe care aceste victime le primeau drept
pensie sau salariu precum şi de situaţia materială mai bună.

3.2. Situaţia ocupaţională a victimelor

Structura ocupaţională a fost determinată de mediul în care domiciliau victimele predominând
ocupaţiile cu specific agricol.
Cu toate acestea numărul agricultorilor s-a redus la aproape jumătate faţă de anii precedenţi, fenomen
care ar putea fi explicat fie prin creşterea nivelului de pregătire profesională fie prin reorientarea profesională şi
mai ales prin creşterea numărului celor care au desfăşurat activităţi ocazionale în alte ţări.
Numărul victimelor care nu au avut o ocupaţie a fost în toţi cei patru ani analizaţi cu cel puţin 30% mai
redus decât numărul infractorilor fără ocupaţie ceea ce pune în evidenţă diferenţele calitative din punct de
vedere uman şi social dintre cele două categorii.
În acelaşi sens, al superiorităţii educative a victimelor, în raport de situaţia infractorilor, pledează şi
cifra pensionarilor care este aproape dublă în cazul primei categorii.
Categoria femeilor casnice a continuat să ocupe un loc important în ierarhia ocupaţiilor victimelor
infracţiunilor de omor, aceasta datorându-se în cvasi-totalitatea cazurilor violenţei intrafamiliale, declanşată în
majoritatea situaţiilor, pe fondul consumului excesiv de alcool.
Categoria „alte ocupaţii” a continuat să se diversifice în perioada anilor 2007 - 2010 adăugându-se
victimele din rândul călugărilor, asistenţilor maternali, căruțașilor, paznicilor, medicilor, profesorilor,
navigatorilor şi prostituatelor.
Ceea ce în anii precedenţi reprezenta o ocupaţie mai rar întâlnită, determinând încadrarea în categoria
„alte ocupaţii”, activitatea de ziler a înregistrat un număr ridicat de situaţii odată cu reglementarea acestui tip de
angajament contractual de muncă.
Această diversificare substanţială a activităţilor profesionale impune ca în viitor să se extindă numărul
rubricilor privind ocupaţiile lucrative cu caracter de stabilitate, în formularul criminalistic pe baza căruia se
realizează analizele.
Comparând nivelul de instruire pe care l-au avut victimele cu nivelul de instruire al autorilor
infracţiunilor, constatăm că aceştia din urmă aveau o mai bună pregătire şcolară, numărând mai mulţi absolvenţi
ai învăţământului gimnazial, profesional, liceal şi superior.
Compararea nivelurilor de şcolarizare este utilă pentru o înţelegere cât mai exactă a contribuţiei fiecărei
părţi implicate în conflict respectiv autorul infracţiunii de omor şi victima, cunoscut fiind faptul că, o persoană
având un nivel socio-educaţional şi profesional superior, va reuşi să aprecieze mai bine gravitatea unei situaţii
conflictuale, reuşind să evite agravarea acesteia, în timp ce o persoană cu o educaţie minimă şi un orizont socio-
profesional limitat, poate reacţiona disproporţionat, transformând un incident banal, într-un scandal de
proporţii.
Asupra victimelor care au avut o pregătire educativă care le-a permis accesul la activităţi profesionale
cu o salarizare îndestulătoare sau pensii în cuantumuri net superioare faţă de marea majoritate a locuitorilor unei
comunităţi, au fost săvârşite cu precădere infracţiunile de omor, care au avut la baza un interes material, autorii
infracţiunilor fiind atraşi de sumele de bani pe care aceste victime le primeau drept pensie sau salariu precum şi
de situaţia materială mai bună.
Toate aspectele menţionate în paragrafele anterioare pot fi observate în tabelele de mai jos:

71
 2007 2008
Tipul ocupaţiei Tipul ocupaţiei
(232 – 70,30) (216 – 72,48)
Agricultor 68 20,60% Agricultor 68 22,81%
Pensionar 56 16,96% Pensionar 59 19,79%
Casnică 23 6,96% Casnică 26 8,72%
Muncitor necalificat 18 5,45% Muncitor necalificat 16 5,36%
Muncitor calificat 7 2,12% Muncitor calificat 9 3,34%
Lucrător agricol 6 1,81% Lucrător agricol 7 3,02%
Lucrător în comerţ 4 1,21% Întreprinzător particular 6 2,01%
Întreprinzător particular 4 1,21% Elev 6 2,01%
Elev 4 1,21% Lucrător în comerţ 2 0,67%
Şofer 2 0,60% Student 2 0,67%
Funcționar 2 0,60% Militar 1 0,33%
Militar 1 0,60% Funcționar 1 0,33%
Student 1 0,60%

Tipul ocupaţiei 2007 % Tipul ocupaţiei 2008 %

Cioban 17 5,15 Cioban 7 2,34
Alte
Zilier 12 3,63 Zilier 4 1,34
ocupații
Alte Agenți pază 4 1,21 Agent pază 2 0,67
ocupații Profesor 1 0,30 Minori neangajabili 9 3,02
Medic 1 0,30 Fără ocupație 73 24,49
Navigator 1 3,30
Minori neangajabili 10 3,03
Fără ocupație 88 26,66

2009 2010
Tipul ocupaţiei Tipul ocupaţiei
(228 -72,38) (231 -73,56)
Pensionar 76 24,12% Agricultor 88 28,02%
Agricultor 70 22,22% Pensionar 40 22,29%
Casnică 22 3,80% Lucrător agricol 14 4,45%
Muncitor necalificat 12 2,22% Casnică 13 3,82%
Lucrător agricol 7 1,58% Muncitor necalificat 12 4,14%
Muncitor calificat 5 1,58% Întreprinzător particular 4 1,27%
Lucrător în comerţ 5 1,26% Elev 3 0,95%
Elev 4 0,63% Muncitor calificat 2 0,63%
Întreprinzător particular 2 0,63% Lucrător în comerţ 2 0,63%
Funcționar 2 0,63% Militar 1 0,31%
Specialist cu studii Specialist cu studii
1 0,31% 1 0,31%
superioare superioare
Șofer 1 0,31

Tipul ocupaţiei 2009 % Tipul ocupaţiei 2010 %

Cioban 11 3,49 Cioban 10 3,18
Zilier 5 1,58 Zilier 5 1,59
Alte Paznic 2 0,63 Agent pază 2 0,63
Alte
ocupați Meșteșugar 1 0,31 Asistent medical 1 0,31
ocupați
Învățător 1 0,31 Profesor 1 0,31
Deținut 1 0,31 Deținut 1 0,31
Minori neangajabili 15 4,76 Prostituate 1 0,31
Fără ocupație 72 22,85 Minori neangajabili 5 1,59
Fără ocupație 78 24,84

72
 Numărul foarte mare al victimelor care desfășurau meseria de cioban la data la care au fost ucise, s-a
datorat - în principal - conflictelor specifice așezărilor pastorale în care, pe fondul consumului exagerat de
băuturi alcoolice unii angajaţi ai stânelor şi-au ucis tovarăşii de muncă pe care îi vedeau ca pe nişte concurenţi la
împărţirea câştigurilor, conflictele declanşându-se în alte cazuri datorită comportamentului abuziv pe care
ciobanii mai bătrâni l-au avut faţă de cei tineri.
De asemenea, conflictele dintre ciobanii unor stâne învecinate, cu privire la delimitarea pășunilor aflate
în folosinţă s-au soldat uneori cu uciderea unuia dintre cei aflaţi în divergenţă.
Nu în ultimul rând, dorinţa de a-şi însuşi sumele de bani ale stăpânilor de turme care găseau diverse
motivații pentru a nu plăti simbria angajaţilor potrivit tocmelii iniţiale, ca şi dorinţa de răzbunare, au determinat
agresiuni soldate cu uciderea baciului sau stăpânului.

4. Conduita civică a victimelor

4.1. Antecedente penale şi sancţiunile contravenţionale
Când se vorbeşte despre victima unei infracţiuni grave aşa cum sunt infracţiunile de omor, tâlhărie, viol
etc., există reflexul de a ne gândi la o persoană fără trăsături negative, chiar inocentă pe care hazardul a făcut-o
să sufere un neajuns major.
În realitate o parte dintre victime au ajuns în situaţii conflictuale fie datorită unor carenţe educaţionale
exteriorizate printr-un comportament agresiv, fie ca urmare a experienţei penitenciare şi a însuşirii acelei
aroganţe bazate pe mândria de a fi fost „la puşcărie”.
Într-o asemenea situaţie, victima a fost ucisă după mai multe acţiuni agresive desfăşurate asupra
autorului, eveniment favorizat şi de neintervenţia lucrătorilor de poliţie pentru stoparea altercaţiei (judeţul
Galaţi).
Cu excepţia victimelor minore aflate la vârste la care nu se pune problema antecedentelor penale sau a
sancţiunilor contravenţionale, situaţia privind conduita civică a victimelor este prezentată în tabelele următoare:

Conduita civică 2007 % Conduita civică 2008 %

Fără antecedente 295 94,55 Fără antecedente 270 96,77
Cu antecedente 10 3,20 Cu antecedente 7 2,50
Sancţiuni pentru fapte privind Sancţiuni pentru fapte privind
7 2,24 2 0,71
convieţuirea socială convieţuirea socială

Conduita civică 2009 % Conduita civică 2010 %

Fără antecedente 282 95,59 Fără antecedente 283 95,28
Cu antecedente 13 4,40 Cu antecedente 14 4,71
Sancţiuni pentru fapte privind Sancţiuni pentru fapte
0 0 0 0
convieţuirea socială privind convieţuirea socială
Cu toate că în anii 2009 şi 2010 nu au fost înregistrate victime cu un comportament care încalcă
normele de convieţuire socială, se poate observa dublarea numărului celor care au avut antecedente penale.
În acelaşi timp, absenţa sancţiunilor contravenţionale indică mai degrabă slăbirea eficienţei acţiunilor
organelor administrației locale pentru combaterea manifestărilor care au tulburat liniştea şi ordinea publică
dovadă fiind numărul mare de cazuri în care victimele au avut o conduită provocatoare, fără a se lua măsuri.
Astfel, nu s-a luat nici o măsură administrativă - şi nici procurorul nu a reţinut circumstanţa atenuantă
a provocării în rechizitoriu – în situaţia în care victima a distrus în repetate rânduri, culturile agricole ale
inculpaţilor, deşi era un fapt de notorietate.
Luând în calcul numărul de cazuri de violenţă intrafamilială gravă, numărul sancţiunilor administrative
ar fi trebuit să depăşească cifra 0 (zero).

4.2. Situaţia consumului de alcool

Tulburările comportamentale care pot fi considerate factori favorizanţi pentru declanşarea disputelor
verbale care evoluează în certuri şi bătăi, sunt puse în conexiune directă – sau mediată de alte tare educative şi
biologice – cu utilizarea abuzivă a băuturilor alcoolice ori a altor substanţe halucinogene, ceea ce face ca acest
consum să devină nociv, intrând în domeniul patologicului.
Modificările biochimice şi neurologice pe care le provoacă consumul de alcool, determină aceleaşi
modificări de comportament în cazul victimelor ca şi în cazul autorilor şi de aceea trebuie stabilită măsura în
care această circumstanţă personală a fost prezentă numai în cazul uneia dintre părţile implicate în conflict sau
concomitent, ambele părţi au avut o conduită deviantă influenţată de alcoolul consumat în perioada
premergătoare săvârşirii agresiunii ori în timpul desfăşurării incidentului.
Aşa cum am arătat în paragrafele anterioare, alcoolismul feminin şi juvenil a înregistrat o creştere
surprinzătoare de la un an la altul, la fel ca şi alcoolismul în rândul vârstnicilor.

73
 Din baza de calcul au fost excluşi minorii cu vârste până la 14 ani, perioadă în care consumul de alcool
se prezumă a fi absolut accidental.
Această confruntare permanentă a datelor victimei cu datele autorului are drept scop să releve în ce
măsură modificările comportamentale ale victimei, sub influenţa băuturilor alcoolice, pot determina o stare de
iritabilitate din partea agresorului.
În acelaşi timp, compararea datelor ne poate arăta în ce măsură victima a adoptat o conduită
corespunzătoare în faţa văditei stări de surescitare a agresorului şi iminenţei atacului, aşa cum se va vedea din
paragraful următor.
În urma acestor comparaţii se poate stabili conduita optimă pe care ar trebui să o adopte o persoană
supusă unei agresiuni şi iminenţei atacului.
Nu în ultimul rând, studiul comparativ al influenţei consumului de alcool asupra victimei şi autorului
este menit să determine acele conduite pe care victimele agresiunilor trebuie să le evite pentru a nu spori starea
de surescitare în care se află agresorul.
Tipul consumului 2007 % 2008 % 2009 % 2010 %
Nu consumase 120 38,21 106 35,57 122 38,73 117 35,45
Consumase singur 108 34,39 99 33,22 95 30,15 117 35,45
Consumase cu autorul 86 27,38 93 31,20 79 25,07 96 29,09
Situaţia consumului de alcool prezentată în tabelele de mai sus relevă un consum predominant, două
treimi dintre victime aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul declanşării agresiunii în urma
căreia au decedat.
Dacă în cazul consumului individual s-ar putea spune că, numai comportamentul victimei a constituit
un element provocator, în cazul în care atât victima cât şi autorul au consumat băuturi alcoolice într-o anumită
situaţie care nu a avut iniţial un potenţial criminogen, este evident că ambele conduite au fost dezinhibate de
efectele nocive ale etanolului asupra sistemului neurophisic, conducând la transformarea unei întâlniri amicale
într-o infracţiune de omor.

XI. COMPORTAMENTUL VICTIMEI FAŢĂ DE AGRESOR

ŞI REACŢIA FAŢĂ DE AGRESIUNE

Analiza profundă a tuturor aspectelor care au generat, au susţinut şi au condus la cea mai gravă
finalizare a unei agresiuni respectiv uciderea unuia dintre participanţii la altercaţie, impune studierea atentă a
comportamentului acelei persoane care în finalul evenimentului a devenit victimă.
O asemenea abordare este necesară deoarece - aşa cum s-a văzut şi din analizele făcute în anii anteriori
– numai în situaţiile în care victima nu s-a putut apăra fie datorată vârstei, fie datorită neputinţei fizice sau a
faptului că a fost atacată prin surprindere, se poate vorbi de o victimă neparticipantă la conflict.
În toate celelalte situaţii imaginabile, victima a intrat într-un anumit tip de relaţie cu cel care a ucis-o.
Prin specificul infracţiunii studiate, care constă în uciderea unei persoane, în cazul infracţiunii de omor
nu se poate aplica analiza tripartidă a comportamentului victimei, aşa cum se întâmplă în cazul altor infracţiuni
respectiv examinarea comportamentului premergător declanşării incidentului, a comportamentului manifestat
în timpul conflictului şi comportamentul de după săvârşirea infracţiunii concretizat în efectele traumatizante.
De aceea obiectivele avute în vedere de formularul criminologic, se referă numai la perioada
preinfracţională şi perioada concomitentă violenţelor desfăşurate de autor pentru uciderea victimei.
Tot datorită specificului infracţiunii de omor, nu se poate discuta despre rolul victimei în cadrul
„justiţiei restaurative” prin care se urmăreşte revenirea la o stare de normalitate atât în viaţa victimei cât şi în
raporturile acesteia cu autorul75.

Tipul de comportament 2007 % Tipul de comportament 2008 %

Evitarea conflictului 159 48,18 Evitarea conflictului 158 53,02
Imposibilitate de a Imposibilitate de a
70 21,21 62 20,80
reacţiona reacţiona
Provocare 44 13,33 Provocare 36 12,08
Ripostă 43 13,03 Ripostă 33 11,07
Aplanarea conflictului 14 4,24 Aplanarea conflictului 2 3,02

75
Victimologie – T.Butoi ş.a., op.cit., f.188 şi urm.

74
 Tipul de comportament 2009 % Tipul de comportament 2010 %
Evitarea conflictului 130 41,26 Evitarea conflictului 123 39,17
Imposibilitate de a Imposibilitate de a
71 22,53 67 21,33
reacţiona reacţiona
Provocare 57 18,09 Provocare 59 18,78
Ripostă 37 11,74 Ripostă 56 17,83
Aplanarea conflictului 20 6,34 Aplanarea conflictului 9 2,86
Evitarea conflictului pare să fi fost principala atitudine pe care au luat-o victimele înregistrate în
perioada anilor 2007-2010, cu un procent maxim de 53,02% din situaţia din anul 2008.
Deşi s-ar putea spune că evitarea unui conflict este cea mai bună reacţie a unui om înţelept, tocmai
numărul maxim de victime înregistrat ca urmare a acestui comportament, ridică semne de întrebare asupra
eficienţei sale.
Astfel, evitarea conflictului nu se realizează întotdeauna prin cele mai fericite metode, putând constitui
un factor de iritare şi sporire a agresivităţii autorului.
Refuzul de a dialoga, de a răspunde unor întrebări şi părăsirea zonei de conflict adoptând o postură
sfidătoare, determină în situaţiile reale declanşarea atacului.
De asemenea, atitudinea batjocoritoare, de ridiculizare a agresorului în faţa altor persoane prezente, în
rândul cărora victima îşi caută refugiul, conduce în majoritatea cazurilor la declanşarea atacului.
De aceea, asemenea modalităţi de „evitare” a conflictului constituie în realitate atitudini provocatoare.
În asemenea ipostaze, deşi victima se îndepărtează de agresor, părăsind zona de conflict, prin gestică şi
exprimare dă de înţeles că nu consideră incidentul terminat şi nu doreşte o detensionare a relaţiilor sale cu
agresorul.
Conduita victimei care a condus în cele mai puţine cazuri la săvârşirea infracţiunii de omor a fost aceea
de aplanare a conflictului atitudine care s-a situat în anii 2007-2010 pe ultimul loc al conduitelor cu risc
victimologic.
Singura categorie a victimelor, căreia nu i se poate imputa un comportament de natură să determine sau
să sporească agresivitatea autorului infracţiunii, este cel al victimelor care au încercat aplanarea conflictului.
Discuţiile, argumentaţia adaptată personalităţii agresorului precum şi intervenţiile moderatoare ale
celorlalte persoane prezente, pot conduce la evitarea unei agresiuni sau la detensionarea unei situaţii cu potenţial
victimogen.
Pentru a obţine un asemenea rezultat se impune intervenţia simultană a specialiştilor în comunicare şi a
psihologilor cu practică în gestionarea crizelor interumane care, cu sprijinul autorităţilor locale ar putea
organiza scurte dezbateri, cu privire la modul de rezolvare a incidentelor cu o frecvenţă mai mare, întâlnite în
anumite comunităţi.
Nu ar fi lipsit de interes să se renunţe la teoretizările sterile şi plicticoase, preluându-se modelele oferite
de realitatea obiectivă, cum ar fi detensionarea relaţiilor între grupările „de cartier”.
Uneori se poate asista la dispute extrem de aprinse între membrii unui asemenea grup când se foloseşte
un limbaj de o violenţă şi o vulgaritate extremă, dându-se impresia că un incident violent este inevitabil.
Şi totuşi nu se întâmplă nimic.
Cum a decurs dialogul între persoanele aflate în conflict? Ce termeni s-au folosit pentru diminuarea
animozităţilor? Ce expresii au folosit ceilalţi membri ai grupului în încercarea de a-i calma pe „beligeranţi”?
Care a fost gestica celorlalţi membri ai grupului în timpul acţiunilor de aplanare? Care a fost influenţa prezenţei
femeilor în desfăşurarea incidentului, cunoscut fiind faptul că instinctele atavice masculine determină un
comportament prin care fiecare bărbat doreşte să-şi manifeste superioritatea în prezenţa unei femei iar
manifestarea acestei superiorităţi este receptată de către ceilalţi bărbaţi ca un afront, în cele mai multe cazuri în
care este vorba despre un grup mixt.
Răspunsurile la asemenea întrebări pot constitui elementele componente ale unei strategii simple prin
care o persoană nespecializată, poate avea o intervenţie utilă atunci când se întâmplă să asiste la un conflict.
Dar pentru aceasta, persoana la care am făcut referire în alineatul precedent trebuie să întâlnească un
specialist care să nu îl plictisească cu dizertaţii „docte”, să-i capteze atenţia cu exemple din realitatea de zi cu zi
şi să-l convingă în legătură cu utilitatea comportamentului recomandat.
De aceea este necesar să se realizeze un program de prevenire care să se adreseze tuturor persoanelor şi
nu doar anumitor categorii stabilite prin deducţii pur teoretice, program care să ofere cunoştinţele necesare
adoptării celor mai potrivite conduite în situaţiile în care se prefigurează iminenţa unui atac.
Eficienţa activităţii de prevenire a victimizării depinde de capacitatea de adaptare la tradiţiile locale,
prin asimilarea cutumelor privind prestigiul şefului familiei, statutul femeii căsătorite, evoluţia statutului
copiilor în familie şi în comunitate în funcţie de creşterea capacităţii de muncă, regulile privind protecţia fetelor
necăsătorite, de cunoaşterea regulilor privind repararea ofenselor aduse onoarei etc.

75
 Aşa cum am precizat în paragrafele anterioare spre deosebire de noţiunea de provocare pe care am
avut-o în vedere atunci când am vorbit de circumstanţele atenuante prevăzută de art. 73 lit. b) din C.p., în
prezentul capitol termenul de provocare are un sens mai larg, care se referă şi la alte situaţii decât cele prevăzute
de codul penal sau jurisprudenţă.
Chiar dacă nu se includ în acele situaţii prevăzute de legiuitor sau de practica juridică drept acţiuni
provocatoare, anumite expresii, gesturi sau o anumită mimică, pot constitui factorii iritatori pe baza cărora se
declanşează agresiunea din partea unei alte persoane.
Numai prin analiza în detaliu a tuturor manifestărilor care au precedat un conflict (afirmaţii, acţiuni,
atitudini, gesturi etc.) se poate obţine un tablou cât mai apropiat de realitate cu privire la gradul de participare
a victimei la desfăşurarea evenimentelor soldate cu moartea sa.
A rezuma analiza numai la examinarea acţiunilor provocatoare ce se încadrează în prevederile art. 73
lit.b) din Codul penal – completat cu faptele reţinute în practica judiciară drept provocări – ar însemna o
restrângere nejustificată a cercetărilor întrucât ar fi excluse acele atitudini ale victimelor care deşi par a avea o
mică semnificaţie, în funcţie de specificul comunităţii şi obiceiurile locale, pot constitui motive de producere a
unor tensiuni ce pot evolua spre stadiul de altercaţie şi în continuare spre agresiune.
De fapt, atât provocarea cât şi riposta sunt componente ale agresiunii bilaterale specifice fazei
iniţiale ale unui conflict când atât autorul cât şi victima se manifesta violent.
Poate şi de aceea în tabelele prezentate mai sus cele două atitudini sunt înregistrate cu un număr
apropiat de cazuri.
În concluzie, dincolo de cifrele care au determinat ierarhizarea din tabelele de mai sus, fiecare tip de
reacţie a victimei comportă multiple discuţii pentru a se putea pune în lumină întregul tablou victimologic.

XII. ZONELE CU POTENŢIAL VICTIMOGEN

Sectoarele spaţiale care par să constituie zonele predilecte de comitere a infracţiunilor de omor, pot fi
împărţite în două categorii:
- la nivel macroteritorial pot fi identificate acele unităţi teritorial-administrative în care s-au
înregistrat cele mai multe dosare de urmărire penală având ca obiect infracţiunea de omor;
- la nivel microteritorial statisticile ne arată care sunt locurile frecventate de membrii comunităţilor
urbane sau rurale (domiciliu, stradă, magazine, restaurante sau baruri, case de cultură, cluburi, discoteci) în care
au avut loc agresiuni soldate cu moartea unei persoane.

Macroteritorial
1. Din punct de vedere teritorial-administrativ, judeţele în care s-au înregistrat cele mai numeroase
victime, raportat la numărul de infracţiuni dar şi la numărul autorilor sunt prezentate în tabelele următoare:
2007 % 2008 %
Judeţul Nr. Numărul Numărul Judeţul Nr. Numărul Numărul
dosare victimelor autorilor dosare victimelor autorilor
Bacău 27 23 27 Galaţi 20 20 21
Botoşani 16 16 17 Neamţ 20 20 22
Harghita 16 16 18 Bacău 19 19 20

2009 % 2010 %
Judeţul Nr. Numărul Numărul Judeţul Nr. Numărul Numărul
dosare victimelor autorilor dosare victimelor autorilor
Bacău 27 28 32 Iaşi 33 34 37
Iaşi 18 17 21 Dolj 21 22 21
Vaslui 17 17 18 Bacău 26 21 24
În aprecierea zonelor victimogene trebuie să se ţină seama de dinamica volumului de activitate a
organelor de urmărire penală, care poate să fie diferit de la an la an în funcţie de unele probleme administrative
locale, cum ar fi lipsa personalului, calitatea managementului, etc.
Chiar şi în cazul aplicării marjelor de eroare menţionate anterior, există judeţe care în ultimii ani s-au
distanţat la diferenţe mari de celelalte unităţi administrative similare, prin numărul infracţiunilor de omor
înregistrate, cum ar fi judeţele Bacău şi Iaşi.

Microteritorial
2. Din punct de vedere microsocial, zonele cu potenţial victimogen, au mai fost analizate în capitolele
anterioare, atunci când au fost prezentate datele descriptive ale faptei.

76
 Am arătat în acea mare secţiune că locul în care au fost săvârşite cele mai multe infracţiuni de omor în
anii 2007 - 2010, a fost locuinţa comună.
În noţiunea de locuinţă comună am inclus nu numai gospodăria rurală sau apartamentul ci şi anexele
gospodăreşti, împreună cu terenul aferent inclusiv grădina, ţinând seama de preponderenţa mediului rural ca loc
de desfăşurare a evenimentelor.
De asemenea, prin locuinţă comună trebuie înţeles şi spaţiul deţinut în comun de două familii înrudite,
cum pot fi întâlnite numeroase situaţii în mediul rural unde, fiul sau fiica continuă să locuiască după căsătorie în
aceeaşi curte cu părinţii, cu fraţii sau bunicii dar într-o altă casă, folosind în comun curtea şi anexele
gospodăreşti.
Datorită acestor particularităţi ale locuinţei comune, marea majoritate a infracţiunilor de omor comise
în acest spaţiu constituie manifestări ale violenţei intrafamiliale, fenomen care prin frecvenţa ridicată indică o
degradare puternică a valorilor tradiţionale bazate pe solidaritatea celor legaţi prin rudenia de sânge, sub
influenţa producţiilor cinematografice şi TV care promovează indiferenţa afectivă în relaţiile dintre părinţi şi
copii, între bunici şi nepoţi sau între rudele colaterale.
Cel de al doilea spaţiu cu potenţial victimogen este locuinţa victimei, care s-a menţinut pe această
poziţie în ultimii ani.
În cadrul acestui spaţiu vom întâlni ca victime, pensionari, femei singure, bărbaţi divorţaţi, persoane cu
vârste înaintate, persoane bolnave, a căror capacitate de apărare este mult redusă.
Strada deşi este un loc public, în care prezenţa altor persoane ar trebui să constituie un factor
inhibitor, a devenit una dintre zonele cu potenţial de victimizare ridicat.
Numărul mare al infracţiunilor de omor săvârşite pe stradă necesită explicaţii suplimentare.
Astfel, trebuie precizat faptul că, un număr mare de omoruri comise pe stradă şi-au avut originea în
altercaţii care au avut loc fie în locuinţa infractorului, fie într-un restaurant, bar, butic, magazin sătesc,
bufet, discotecă sau alt asemenea local în care se consumă băuturi alcoolice.
De cele mai multe ori, infracţiunea nu a fost comisă în imediata apropiere de aceste localuri ci în zone
pustii situate la distanţă de stabilimentul în care a început conflictul, după ce victima a fost urmărită sau
cunoscându-i-se traseul, a fost aşteptată.
În acest fel se explică numărul redus al infracţiunilor înregistrate în restaurante, cofetării sau în
apropierea localurilor.
Şi locuinţa inculpatului, ca loc de geneză a infracţiunii de omor are unele caracteristici care ţin de
tradiţiile populare. Obiceiul de a invita pe cineva în propria locuinţă pentru a-i face „cinste” este o manifestare
de simpatie şi respect faţă de cel invitat căruia i se acordă încrederea de a fi introdus în sacralitatea spaţiului
familial, în intimitatea unei lumi particulare.
Datorită statutului deosebit pe care îl dobândeşte invitatul cât timp se află sub protecţia „zeilor casei”,
acesta nu poate fi agresat şi cu atât mai puţin ucis în perioada în care este găzduit, chiar dacă produce grave
tulburări ale vieţii familiale76.
În tradiţiile macedo-române, această protecţie se extindea chiar şi asupra celui care a ucis un membru
al familiei, cât timp se afla în casa victimei.
De aceea numeroase infracţiuni de omor finalizate pe stradă îşi au originea în altercaţii desfăşurate în
locuinţa autorului infracţiunii.
Chiar dacă multe norme tradiţionale nu mai sunt cunoscute în amănunţime în zilele noastre, în mediul
rural s-au mai păstrat elemente ale vechilor cutume.
Uciderea victimei în exteriorul locuinţei inculpatului reprezintă o manifestare instinctuală a vechilor
tradiţii care protejau oaspetele şi nu a avut ca scop ascunderea identităţii autorului aşa cum s-ar putea crede în
urma unui raţionament superficial. Atât timp cât conflictul se desfăşoară îndeobşte în prezenţa altor invitaţi iar
apoi continuă pe stradă în prezenţa altor persoane, nu se poate susţine că autorul a ucis victima în exteriorul
locuinţei sale pentru ca să nu poată fi identificat.
Explicaţia acestui comportament se găseşte în respectarea instinctuală a unor obiceiuri.

XIII. TIPURI DE SITUAŢII VICTIMOGENE

Tipologia situaţiilor victimogene este influenţată de particularităţile mediului în care s-au desfăşurat
evenimentele.
Un prim tip de situaţie victimogenă este reprezentată de starea de conjugopatie adică acea stare de
violenţă intrafamilială cronicizată, determinată de promiscuitatea în care se complac ambii soţi sau concubini
incluzând uneori şi copii majori cu care locuiesc, concretizată în cheltuirea modestelor sume câştigate prin
prestarea unor munci ocazionale, pentru cumpărarea băuturilor alcoolice.

76
Romulus Vulcănescu – „Etnologie juridică”, Ed. Academiei R.S.R., 1970, pg.57 şi următoarele

77
 Ciclul existenţial al unor asemenea persoane se compune din perioada de acalmie în care toţi membrii
familiei se află într-o stare avansată de ebrietate, perioada de agitaţie în care nu mai există bani pentru
cumpărarea băuturilor alcoolice iar membrii familiei se ceartă sau se agresează suspectându-se că ascund banii
necesari alcoolului şi perioada desfăşurării unor activităţi lucrative temporare pentru a obţine sumele necesare
cumpărării hranei şi alcoolului, după care ciclul se repetă.
Au existat situaţii în care, în absenţa băuturilor alcoolice, soţia alcoolică a părăsit domiciliul,
convieţuind pentru scurt timp cu alţi bărbaţi, în schimbul asigurării necesarului de alcool.
Scurtele perioade de acalmie în relaţiile dintre persoanele aflate într-o asemenea situaţie, au fost urmate
de noi episoade de violenţă din ce în ce mai intense, soldate în final cu uciderea unuia dintre soţi de către celălalt
soţ sau al unuia dintre părinţi de către fiu/fiică.
Ceea ce mai trebuie remarcat este faptul că, violenţa era o stare atât de firească în situaţiile descrise mai
sus încât nici vecinii şi nici autorităţile locale nu au intervenit pentru aplanarea conflictelor.
Cel de al doilea tip de situaţie victimogenă este reprezentată de relaţia conflictuală dintre rude, vecini
sau consăteni, cu privire la dreptul de proprietate sau la folosinţa asupra unor terenuri, clădiri sau bunuri mobile.
Neclarificarea situaţiei proprietăţilor prin întârzierea emiterii titlurilor de proprietate, punerile în
posesie greşite, grăniţuirile greşite, au condus la acumularea a numeroase tensiuni.
Acutizarea tensiunilor pe măsura trecerii timpului, alături de consumul de alcool şi intervenţia altor
circumstanţe cum ar fi prezenţa inculpatului şi a victimei într-un loc public unde se discută problemele
patrimoniale nerezolvate, urmate de un schimb de replici agresive, au constituit în multe cazuri factori
situaţionali care au favorizat „trecerea la act”.
Un aspect care trebuie reţinut este acela că, în nici unul dintre cazurile examinate starea de tensiune nu
a fost generată de o hotărâre judecătorească considerată a fi „greşită” ci de nesiguranţa creată de inexistenţa
unor înscrisuri oficiale din care să rezulte regimul juridic al unor bunuri.
Un al treilea tip de situaţie victimogenă l-a constituit starea precară a persoanelor în vârstă, locuind
singure, în imobile izolate sau în imobile compuse dintr-o mulţime de unităţi locative (bloc de garsoniere). În
asemenea circumstanţe, absenţa unei persoane din multitudinea de colocatari, a fost greu sesizată.
Zvonurile privind deţinerea unor sume de bani însemnate de către persoanele menţionate mai sus,
primirea unor pachete de la copiii care lucrează în străinătate sau simpla presupunere că ar putea deţine bunuri
de valoare datorită funcţiilor deţinute înaintea pensionării au atras atenţia unor indivizi fără ocupaţie, în special
tinerilor aflaţi în situaţia de abandon şcolar care, deşi au renunţat după absolvirea a 8 clase la pregătirea şcolară
cu motivaţia că vor să muncească, nu desfăşurau activităţi stabile aducătoare de venituri.
Cel de al patrulea tip de situaţie cu potenţial victimizator constă în lipsa de perspective evolutive în
plan material sau cultural în comunităţile mici fără o activitate socio-educativă, ai căror membri câştigă
mijloacele necesare traiului desfăşurând munci abrutizante cu un instrumentar rudimentar, conduce la
instaurarea unei stări de nemulţumire profundă pe care individul aflat într-o asemenea situaţie încearcă să o
atenueze prin consum excesiv de alcool şi prin „descărcarea nervilor” în orice ocazie care se iveşte şi faţă de
oricine.
Un aspect interesant este acela că reîntoarcerea la practicile religioase nu a contribuit la formarea acelei
structuri morale a individului sau a comunităţii, care să contribuie la inserţia socială a persoanelor cu un
comportament inadecvat, aşa cum se preconiza în unele manuale de criminologie.
Această situaţie ar putea fi explicată şi prin absenţa oricăror activităţi social-educative desfăşurate în
comunităţile sau familiile cu probleme de către reprezentanţii diverselor confesiuni.
Datorită condiţiilor de trai menţionate mai sus, chiar şi atunci când au fost comise crime abominabile,
în comunităţile restrânse nu au fost semnalate fenomene de „victimizare terţiară” constând în producerea unui
tumult social sau a neliniştii generalizate, la nivel microsocial.

IVX. CONCLUZII

Evaluarea criminologică a circumstanţelor obiective şi subiective în care au fost săvârşite

infracţiunile de omor, îşi justifică demersul prin necesitatea de a descifra factorii şi conduitele a căror
interdependenţă formează cadrul de desfăşurare a acţiunilor criminale.
Identificarea elementelor criminologice cu caracter de repetabilitate, poate servi atât în activităţile
de prevenire a criminalităţii cât şi în activităţile de legiferare şi orientare a politicii penale.
Trăsăturile definitorii ale autorului infracţiunii, particularităţile victimei, circumstanţele favorizante,
caracteristicile situaţiilor cu risc de victimizare precum şi mijloacele disponibile în prezent pentru combaterea
fenomenului cercetat sunt principalele componente în alcătuirea unei posibile scheme de prevenire a
infracţiunilor de omor şi în acelaşi timp de împiedicare a agravării unor conflicte, având în vedere că nici un

78
sistem juridic realist nu şi-a stabilit ca scop eliminarea infracţionalităţii din societate ci menţinerea faptelor
antisociale la un nivel tolerabil77.
Din perspectiva datelor obţinute în anii 2007 - 2010 pot fi enumerate următoarele caracteristici
principale :

1. Autorul infracţiunilor de omor, în anii 2007 – 2010 a fost :

- bărbat având vârsta între 30 şi 60 de ani ;
- născut în mediul rural într-o familie de agricultori;
- domiciliat în mediul rural, într-o locuinţă statornică;
- absolvent al cursurilor gimnaziale sau primare fără o calificare profesională;
- desfăşura o activitate lucrativă din care obţinea venituri, ocupaţia sa fiind legată de agricultură
(agricultor, muncitor agricol, muncitor necalificat, mecanizator, muncitor în domeniul forestier);
- a efectuat serviciul militar obligatoriu;
- necăsătorit ;
- a acţionat pe baza unei rezoluţii simple formată într-un interval de timp scurt fără a avea o motivaţie
complexă, vizând în principal numai agresarea victimei;
- nu a avut un mod de operare elaborat;
- nu a planificat sustragerea de la urmărirea penală;
- era consumator constant al băuturilor alcoolice;
- se afla sub influenţa alcoolului când a săvârşit infracţiunea;
- nu a avut antecedente penale;
- a utilizat pentru comiterea infracţiunii, obiecte contondente, specifice mediului rural (bâtă, ciomag,
scândură, coadă de furcă sau lopată) sau arme albe (cuţit, briceag, topor, bardă etc.), numărul acestora din urmă
fiind în creştere faţă de anul anterior;
- în majoritatea cazurilor a aşteptat intervenţia organelor de poliţie fără să opună rezistenţă sau s-a
predat autorităţilor.

2. Victima infracţiunilor de omor comise în anii 2007 - 2010 a fost :

- bărbat cu vârsta cuprinsă între 30 şi 60 de ani;
- domiciliat în mediul rural;
- absolvent al ciclului primar de învăţământ sau al ciclului gimnazial în egală măsură;
- desfăşura diverse activităţi legate de agricultură;
- căsătorit sau în relaţii de concubinaj;
- fără antecedente penale;
- consumator constant de băuturi alcoolice;
- consumase băuturi alcoolice împreună cu autorul înainte de a fi agresat;
- de cele mai multe ori a avut o atitudine provocatoare sau de ripostă, contribuind activ la conflict;
- nu se afla în relaţii de rudenie cu autorul, iar atunci când o asemenea relaţie a existat, a avut
calitatea de soţ (soţie) sau de tată;
- când s-a aflat în relaţii de fapt cu autorul a fost o cunoştinţă a acestuia sau partenerul de viaţă
(concubinul).

3. Caracteristicile situaţiilor în care au avut loc infracţiunile

- evenimentul s-a produs în zona de est a ţării;
- evenimentul a avut loc în mediul rural ;
- acţiunea s-a desfăşurat în majoritatea cazurilor în spaţii private, în locuinţa comună iar când s-a
desfăşurat în spaţii publice a avut loc în stradă ;
- conflictul a fost o manifestare a violenţei intrafamiliale ;
- agresiunea s-a produs în timp ce ambele părţi se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice ;
- zilele în care s-au produs incidentele cu precădere, au fost zilele de la sfârşitul săptămânii respectiv
zilele de vineri şi sâmbătă sau duminică ;
- altercaţia s-a declanşat în locuri în care petrecerea timpului liber implică consumul de alcool (bufet,
bar, restaurant, discotecă etc.) ;
- stresul generat de nemulţumirea constantă faţă de condiţiile mediocre de existenţă alături de
absenţa unor mijloace de relaxare în timpul liber a fost factorul comun al tuturor conflictelor ;
- inexistenţa oricărei acţiuni de influenţare pozitivă din partea colectivităţii locale, în sensul corectării
conduitelor deviante;
- neimplicarea autorităţilor locale în monitorizarea şi rezolvarea unor situaţii conflictuale;

77
Dan Baciu – Sociologie juridică – Ed. Hyperion XXI – Bucureşti, 1995, pg.131-138

79
 - fapta a fost comisă cu o evidentă indiferenţă faţă de o posibilă intervenţie a organelor de ordine
publică;
- destrămarea familiei prin plecarea copiilor sau a altor membri ai familiei în străinătate pentru a
munci a început să se manifeste ca un factor personal de tensiune;
- organele de ordine publică nu se aflau în apropierea locurilor cu risc criminogen (sărbători
populare, restaurante, baruri, discoteci sau aniversări care implicau un număr mare de persoane) în perioada
premergătoare săvârşirii infracţiunii.

4. Prevenirea actelor de violenţă soldate cu moartea victimelor

Analiza circumstanţelor în care au fost săvârşite infracţiunile de omor în perioada anilor 2007 – 2010, a
pus în evidenţă atât elemente de continuitate faţă de anii anteriori, demonstrând în acest fel că aceste elemente
au devenit trăsături generale ale fenomenului examinat, dar şi unele particularităţi cum ar fi extinderea
consumului de alcool în rândul minorilor cu vârste din ce în ce mai mici, lipsa de eficienţă a intervenţiei poliţiei
locale, creşterea agresivităţii persoanelor cu vârste înaintate, „tehnicizarea” modului de săvârşire a infracţiunilor
prin folosirea mijloacelor de deplasare rapidă (autoturisme, motociclete, mopede) şi a telefoanelor mobile.
Având în vedere aspectele menţionate mai sus, propunerile privind posibilele măsuri de prevenire şi de
neutralizare încă din faza incipientă a unor situaţii conflictuale ce s-ar putea solda cu uciderea unei persoane, vor
păstra aceeaşi structură ca şi în analizele din anii anteriori, dar cu actualizările impuse de schimbările apărute în
cazuistică.
4.1. Din punctul de vedere al prevenirii primare care se referă la schimbarea condiţiilor sociale,
educaţionale şi organizaţionale, implicate în formarea mediului criminogen, s-ar impune următoarele acţiuni.
4.1.1. Organizarea unor adunări ale comunităţii în care să se dezbată problemele litigioase apărute
între membrii acelei comunităţi cu privire la administrarea bunurilor obşteşti aflate în folosinţă comună cum ar
fi: pajiştile şi islazurile, probleme legate de grănițuirea proprietăţilor reconstituite, conflicte declanşate de
încălcarea normelor de bună cuviință, de linişte publică etc.
Tot în cadrul acestor adunări obşteşti ar trebui să se discute, în prezenţa reprezentanţilor administrației
locale, problema persoanelor fără ocupaţie, deoarece se constată creşterea numărului acestor persoane în
mediul rural, unde nu se poate spune că nu există activităţi care ar putea aduce un venit (ţinând seama de
multiplele suprafeţe necultivate) iar în cazul refuzului de a accepta desfăşurarea unor munci specifice mediului
rural să se sisteze ajutoarele sociale.
4.1.2. Crearea unui sistem de comunicare între factorii educaţionali, administraţia locală şi organele de
ordine publică, care să permit informarea reciprocă în legătură cu situaţiile de risc cum ar fi: conflictele
familiale, absenţa elevilor de la cursurile şcolare, vătămarea unei persoane care s-a prezentat la dispensarul
medical dar nu a depus plângere la postul de poliţie, intenţionând să-şi facă singur dreptate, respective
nemulţumirea manifestată vehement de către o persoană faţă de o măsura adoptată de primărie prin care se
consideră defavorizată în beneficiul altei persoane etc.
În programul de prevenire al criminalităţii al poliţiei germane au existat acţiuni de anvergură pentru
combaterea fenomenelor de abandon şcolar sau absenţă de la cursurile şcolare prin verificări repetate ale
localurilor publice, ale magazinelor, mijloacelor de transport în comun şi ale parcurilor.
În legea franceză privind prevenirea delincvenţei, şefii poliţiilor locale sunt obligaţi să informeze
primăria cu privire la ultimele incidente care au necesitat prezenţa poliţiei.
Poliţia metropolitană londoneză a promovat în ultimii ani, alături de sistemul “Neighbourhood Watch”
care consta în supravegherea reciprocă a gospodăriilor, a bunurilor şi a persoanelor, între vecini, o nouă reţea de
prevenire a criminalităţii numită “Pubwatch” ceea ce s-ar traduce prin “supravegherea pub-urilor” şi care constă
într-o reţea de maximum de 25 de proprietari sau administratori ai localurilor de comercializare a băuturilor
alcoolice (pub-uri, berării), care îşi transmit informaţii în timp real cu privire la persoanele tulburente sau
violente, colaborând în acelaşi sens cu poliţia.
Modul de funcţionare va fi descris în capitolul următor.
Spre deosebire de asemenea inițiative, în judeţul Galaţi o infracţiune de omor care putea fi prevenită, a
fost săvârşită deoarece poliţia nu a făcut verificările care se impuneau la un local cunoscut ca fiind locul de
întâlnire al persoanelor agresive sau cu antecedente penale.
4.1.3. Resuscitarea spiritului civic, acolo unde acesta a existat sau desfăşurarea unor activităţi care să
contribuie la înţelegerea nevoii de solidaritate a locuitorilor unor localităţi indiferent de forma administrativă în
care acestea sunt constituite (sat, comună, oraş).
O minimă manifestare a acestei solidarităţi constă în grija pe care ar trebui să şi-o poarte membrii obştii
şi mai ales vecinii, ceea ce în programul de prevenire a criminalităţii promovat de autorităţile engleze se
urmăreşte „privirea (supravegherea) vecinului” adică supravegherea reciprocă a bunurilor şi a integrităţii fizice.
4.1.4. Reactivarea căminelor culturale şi a caselor de cultură care să ofere prin programele de
relaxare o alternativă la singurul loc de întrunire din mediul rural care este cârciuma.

80
 Instalarea unor computere la care să poată „butona” chiar şi un cioban venit să facă aprovizionarea în
sat sau a unor mijloace audio-video la care să se poată urmări filme de o altă calitate decât cele oferite de
televiziunile comerciale sau documentare despre activităţile agricole, despre îngrijirea animalelor din
gospodării, despre alte activităţi care ar putea aduce venituri cum ar fi recoltarea plantelor medicinale. Toate
acestea nu ar necesita investirea unor mari sume de bani.
4.1.5. Intervenţia moralizatoare fermă a reprezentanţilor cultelor locale în detensionarea oricăror
situaţii conflictuale, fie familiale, fie de vecinătate, fie de încălcare a bunelor moravuri prin comportament
necivilizat de orice natură (alcoolism, impulsivitate etc.).
4.1.6. Restricţionarea programului de funcţionare a unităţilor de alimentaţie publică care
comercializează băuturi alcoolice, în măsura în care nu fac parte din categoria unităţilor turistice.
4.1.7. Restricţionarea cantităţilor de băuturi alcoolice care pot fi vândute după anumite ore.
4.1.8. Descurajarea vânzării de băuturi alcoolice prin verificarea periodică a licenţelor comerciale, a
cantităţilor evidenţiate în actele contabile, a impozitului plătit şi a calităţii produselor, confiscând şi distrugând
băuturile alcoolice contrafăcute.
4.1.9. Verificarea repetată a modului în care se respectă interdicţiile de vânzare a băuturilor alcoolice
către minori, către persoanele aflate în stare de ebrietate sau pentru consum stradal.

4.2. Din punctual de vedere al prevenirii secundare, constând în reducerea ocaziilor de săvârşire a
infracţiunilor prin ţinerea sub control a situaţiilor cu potențial victimizant, se pot propune următoarele măsuri:
4.2.1. Realizarea unei evidenţe comune atât la nivelul organelor de poliţie cât şi la nivelul organelor
administraţiilor locale, cu privire la zonele periculoase şi la alte situaţii de risc cum ar fi gospodării izolate,
persoane singure, familii în care se petrec acte de violenţă, etc..
4.2.2. Vizitarea periodică a persoanelor în vârstă care locuiesc singure în imobile izolate.
4.2.3. Verificarea periodică a situaţiilor persoanelor despre care există informaţii că sunt supuse
agresiunilor (minori, bătrâni).
4.2.4. Consilierea persoanelor care prezintă vulnerabilităţi (minori aparţinând unor familii alcoolice,
persoane în vârstă care nu au rude, femei agresate de soţi sau concubini) cu privire la posibilitatea de a fi
protejate în instituţii specializate.
4.2.5. Repartizarea în zonele rurale a unor poliţişti care au certe calităţi morale şi profesionale,
deoarece în acest mediu contactul cu cetăţeanul este mult mai strâns faţă de mediul urban.
4.2.6. Verificarea periodică a situaţiilor socio-profesionale, familiale etc. ale poliţiştilor rurali pentru a
putea preveni conjuncturile în care aceştia tind spre un nivel de trai care le depăşeşte veniturile, îndatorându-se
excesiv fie la bănci fie la persoane cu o reputaţie proastă, iar apoi încercând să plătească aceste datorii prin
solicitarea altor “împrumuturi” de la persoane cărora le tolerează unele activităţi ilegale.
În felul acesta pot fi evitate situaţii cum a fost aceea din judeţul Bistriţa-Năsăud unde infracţiunea de
omor a fost săvârşită deoarece poliţiştii au comunicat autorilor infracţiunii, numele celui care a formulat
împotriva lor sesizări cu privire la săvârşirea unor infracţiuni silvice.
4.2.7. Prezenţa unităţilor de patrulare ale poliţiei „la vedere” în apropierea locurilor unde are loc
întrunirea unui număr mare de persoane cum ar fi serbări populare, sărbători religioase, acţiuni culturale,
inclusiv evenimente private (nunţi, botezuri, aniversări) unde există posibilitatea întâlnirii unor persoane între
care există stări conflictuale şi mai ales în preajma localurilor în care s-au produs de-a lungul timpul altercaţii,
pe fondul consumului de alcool.
4.2.8. Dotarea posturilor de poliţie locale cu mijloace de deplasare corespunzătoare specificului
zonei, care numai prin prezenţa în apropierea zonelor cu risc criminogen, ar putea constitui un factor de
descurajare pentru indivizii cu înclinaţii antisociale.
4.2.9. Introducerea prin lege sau regulamente interne, a obligaţiei ca poliţia rutieră să verifice
autoturismele purtând numere de înmatriculare străine sau din alte judeţe, mai ales când ocupanţii par să
constituie un grup, cum este cazul în care toţi pasagerii autoturismului sunt bărbați (fără a exista indicii că sunt
componenţii unei echipe de intervenţie într-un anumit domeniu construcţii, întreţinere reţele electrice, radio-tv,
etc.).
Justificarea unor asemenea verificări constă în faptul că infractorii utilizează frecvent autoturismele,
deplasându-se pe teritoriul localităţilor din alte judeţe pentru a comite infracţiuni iar apoi revin cu rapiditate în
localităţile de domiciliu.
Pentru a exista un instrument legislativ eficient, în acțiunea de verificare a autovehiculelor care
operează pe teritoriul altor județe, s-ar putea institui obligația de a declara marca şi numărul autoturismului pe
care îl posedă o persoană, după trecerea termenului în care trebuie să solicite operarea menţiunilor în cartea de
identitate şi cartea de imobil, similar dispoziţiilor prevăzute de art. 31 din O.U.G. nr. 97/2005.
4.2.10. Reacţia promptă faţă de incidentele stradale, aparent minore, mai ales în cazul celor produse
în timpul nopţii şi în care este implicată cel puţin o persoană aflată în stare de ebrietate.

81
 4.2.11. Interpelarea grupurilor care staţionează în mod nejustificat în zone întunecoase, izolate şi a
grupurilor care vor să intimideze prin comportament huliganic.
4.2.12. Aplicarea fermă a măsurilor coercitive prevăzute de Legea nr.61/1991, în cazul încălcării
normelor de convieţuire socială, mai ales când se constată acte de violenţă asupra minorilor sau acte de violenţă
intrafamilială.
4.2.13. Încurajarea tinerilor să participe ca voluntari în sprijinul organelor de poliţie.
Succesul promovării unei asemenea activităţi, îi va face pe tinerii recrutaţi să se simtă mândri de
utilitatea lor socială, le va ocupa timpul liber în care ar putea fi atraşi în grupuri cu manifestări antisociale şi vor
putea fi verificate în practică abilităţile unor tineri ce ar putea deveni lucrători de poliţie.
În acest sens trebuie menţionat că în legea franceză de combatere a delincvenţei, limita de vârstă a
tinerilor ce pot deveni voluntari este de 17 ani cu posibilitatea ca tinerii cu capacitate de exerciţiu restrânsă să
poată fi recrutaţi cu consimţământul părinţilor sau al reprezentanţilor legali.

4.3. Prevenirea terţiară referitoare la măsurile necesare pentru a împiedica recidiva şi pentru a
asigura reintegrarea socială a autorului infracţiunii, interesează mai puţin acest studiu al cărui obiect a fost
analiza condiţiilor în care s-a săvârşit in fracţiunea de omor până în momentul trimiterii în judecată.

5. Prevenirea criminalităţii în alte state

Acțiunile pentru combaterea criminalității, concepute în toate ţările cu un nivel ridicat de dezvoltare în
ceea ce priveşte administraţia şi în special în ceea ce priveşte organizarea forţelor de menţinere a ordinei
publice, au fost influenţate întotdeauna de tradiţiile sau orientările doctrinare şi mai puţin de realităţile obiective.
Astfel, în statele constituite ca federaţii, uniuni sau confederaţii, dorinţa de păstrare a unităţii
administrative şi de evitare a destrămări a făcut ca, o bună perioadă de timp guvernul central să hotărască măsuri
generale de combatere a criminalităţii, fără a ţine seama de specificificul unităţilor teritorial- administrative
componente.
În ultima perioadă însă, sunt susţinute tot mai intens strategii locale privind combaterea criminalităţii,
factorul de conducere central având doar misiunea de a examina aceste strategii şi de a identifica acele elemente
care ar putea naşte contradicţii între strategiile diverselor unităţi administrative componente.
Un exemplu în acest sens îl constituie marele număr de programe concepute pentru zone în care au fost
semnalate probleme comune cum ar fi “Midwestern Prevention Project”, care se adresează comunităţilor din
Kansas şi Indianapolis din Statele Unite.
Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra strategiilor de prevenire a criminalităţii pe plan mondial se
poate consulta lucrarea “URBAN CRIME PREVENTION AND YOUTH AT RISK – Compendium of
Promising and Programmes from Around the World” întocmit de Centrul Internaţional pentru Prevenirea
Criminalităţii din Montreal - Canada78 pentru cel de-al XI-lea Congres de prevenire al criminalităţii şi justiţie
penală organizat de O.N.U. în anul 2005 la Bangkok.
Problemele cu care se confruntă România, referindu-se mai mult la criminalitatea transfrontalieră pe
continentul European nu fac necesară prezentarea detaliată a strategiilor statelor americane, africane sau asiatice.
În ce priveşte combaterea criminalităţii pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene principalul
organism îl constituie “European Crime Prevention Network (E.U.C.P.N.)” a cărui înfiinţare a fost prevăzută
prin Decizia nr. 2001/427/JHA din 28 mai 2001 a Consiliului Uniunii Europene dar a cărui funcţionare a
întâmpinat numeroase disfuncţionalităţi astfel că prin Decizia nr. 2009/902/JHA din 30 noiembrie 2009
Consiliul a revăzut şi republicat legislaţia de constituire a reţelei de prevenire a criminalităţii.
Ultimul raport anual al acestui organism a fost publicat în luna februarie 2013, privind activitatea din
anul anterior.
Din cele două documente menţionate anterior au fost extrase datele care vor fi expuse mai jos, având
astfel posibilitatea de a vedea ce modificări au survenit în structurile de combatere a criminalităţii, în special a
omuciderii, între anii 2005 – 2012.

5.1.Republica Franceză
Până la adoptarea Legii 2007 – 297 din 5 martie 2007, privind prevenirea delincvenţei autorităţile
franceze au utilizat pe plan local diverse strategii, unele dintre ele părând a fi inspirate din experienţa engleză
cum ar fi supravegherea video şi descurajarea actelor de huliganism, respectiv supravegherea vecinilor iar alte
strategii au fost influenţate de experienţa americană cum ar fi prezenţa zilnică a unui ofiţer de poliţie în şcoli,
între orele 12 şi 14.
Legea nr. 2007-297 din 5 martie 2007 privind prevenirea delincvenţei este o lege care cuprinde
numeroase norme de trimitere la alte reglementări pe care le modifică sau le completează.
- Art. 1 modifică Codul general a colectivităţilor teritoriale, dispunând :

78
www. Crime-prevention-intl.org

82
  informarea primarului de către jandarmerie şi poliţie cu privire la infracţiunile prin
care a fost tulburată ordinea publică;
 informarea primarului de către procurorul republicii despre clasarea cauzelor sau
aplicarea unor măsuri alternative, fără trimiterea în judecată, cu privire la infracţiunile prin care a fost tulburată
ordinea publică;
 la cerere, primarul este informat de către procuror cu privire la cauzele soluţionate
definitiv având ca obiect infracţiunile prin care s-a tulburat ordinea publică şi pentru care primarul a sesizat
parchetul;
 înfiinţarea comisiilor locale de securitate şi de prevenire a delincvenţei - în
localităţile cu o populaţie de minimum 10.000 de locuitori - prezidate de primar sau reprezentantul său;
 înfiinţarea consiliilor intercomunale de securitate în celelalte localităţi;
 instalarea dispozitivelor de supraveghere video ;
 suplimentarea numărului de agenţi de poliţie în localităţile cu o populaţie mai
mare de 20.000 de locuitori (art.4);
 crearea Agenţiei Naţionale de solidaritate socială şi egalitate a şanselor (art.5);
 sporirea gradului de securitate al mijloacelor de transport în comun (art.6);
 procurorul de la tribunalul de mare distanţă coordonează politica de prevenire
(art.7);
 orice funcţionar care activează în diversele servicii de asistenţă socială este obligat
să sesizeze procurorul când constată că o familie sau o persoană se află într-o stare de dificultate materială,
educativă sau socială (art.8);
 primarul este obligat să sesizeze judecătorul pentru minori, când îi sunt
semnalate dificultăţi într-o familie (art.,10);
 înfiinţarea serviciului voluntar al cetăţenilor în cadrul poliţiei naţionale, vârsta
minimă fiind de 17 ani iar în cazuri excepţionale pot activa şi minori cu capacitate de exerciţiu restrânsă cu
acordul părinţilor sau al reprezentanţilor legali (art.30) ;
 modificarea codului de procedură penală prin introducerea pedepsei accesorii
constând în supravegherea socio-judiciară, pentru cei care comit acte de violenţă asupra soţului, concubinului
sau partenerului de viaţă cu care au încheiat un pact civil de solidaritate. Aceeaşi pedeapsă o pot primi cei care
au comis violenţe asupra fostului soţ, fostului concubin, fostului partener de viaţă sau ascendentul legal,
natural, adoptiv sau persoana care are autoritate asupra victimei, dacă săvârşeşte un act de violenţă asupra unui
minor de până la 15 ani;
 combaterea programelor informatice cu caracter pornografic, incitatoare la
violenţă, la consum de alcool, de droguri sau la discriminare (art.35);
 obligarea prin hotărâre judecătorească a persoanelor condamnate, care prezintă o
periculozitate deosebită, de a se prezenta lunar pentru verificări (audiere-interviu). Prezentarea lunară este
obligatorie pentru recidivişti (art.44).
 incriminarea ca act de complicitate, a faptei de a înregistra cu orice mijloace pe
orice suport, a actelor de violenţă (art.44 pct.VI);
 difuzarea înregistrărilor cu acte de violenţă, constituie infracţiune (idem supra) cu
excepţia cazurilor când înregistrarea sau difuzarea se face în exerciţiul unei profesiuni având ca obiect
informarea publică sau când are ca scop constituirea unei probe pentru justiţie;
 partea civilă poate cere să fie informată despre evoluţia procedurilor judiciare
(penale) şi la fiecare 4 luni judecătorul de instrucţie o convoacă pentru a o informa;
 procurorul poate impune minorului care a comis o faptă penală, prin procedura
numită „composition penale” (aranjament penal) următoarele măsuri care să ţină locul unei trimiteri în judecată,
respectiv a unei condamnări:
a) obligaţia de a urma un stagiu de formare civică;
b) obligaţia de frecventa cursurile şcolare sau alt tip de formare profesională;
c) să fie internat într-un stabiliment public sau privat de formare profesională;
d) să fie consultat periodic de către un psiholog sau un psihiatru;
e) să execute anumite activităţi zilnice.
Decizia emisă de procuror în cadrul procedurii „composition penale” este validată de preşedintele
tribunalului de mare instanţă.
Începând cu anul 2009 a fost creat Fondul Naţional pentru Prevenirea Criminalităţii, în valoare de 45-
60 de milioane euro.

83
 5.2.Republica Italiană
Principala idee care guvernează programul italian de prevenire al criminalităţii, a fost în ultimii ani,
apropierea activităţii judiciare desfăşurată de poliţie, de marea masă a cetăţenilor prin promovarea conceptului
de “poliţist de vecinătate” şi “carabinier de vecinătate” precum şi colaborarea strânsă cu municipalităţile .
În acest sens, în anul 2007 a fost încheiat un acord între Ministerul de Interne şi Asociaţia Naţională a
Municipalităţilor Italiene creându-se apoi Reţeaua Naţională Antiviolenţă a Localităţilor Urbane Italiene.
Acţiunile concrete au constat în:
 prezenţa mult mai vizibilă a forţelor de poliţie în locurile publice;
 crearea unor patrule mixte formate din poliţişti şi paznici forestieri statali, pentru
patrularea marilor parcuri din oraşe precum şi a zonelor verzi din apropierea oraşelor italiene;
 dezvoltarea sistemelor de supraveghere video în zonele cu probleme din localităţi;
 sporirea iluminatului public în aceleaşi zone;
 conectarea tuturor staţiilor de emisie-recepţie instalate pe taximetre la
dispeceratele de poliţie, pentru a obţine în acest fel, într-un timp cât mai scurt informaţii din zonele în care s-
au produs evenimente;

5.3.Ungaria
Strategiile de prevenire a criminalităţii elaborate de statul maghiar în anii 2003, 2004 şi 2005 au avut ca
sursă de inspiraţie ghidul ONU pentru realizarea strategiilor de prevenire a criminalităţii, publicat în anul 2002.
Una dintre recomandările ONU şi anume aceea ca strategiile să se bazeze pe cunoştinţe aprofundate
despre cauzele infracţiunilor şi pe datele obţinute din practica judiciară, a condus la formularea principiului
“simultaneous competency” al eficienţei simultane pe trei direcţii:
 reducerea efectelor sociale ale infracţiunilor;
 reducerea efectelor victimizării;
 reducerea situaţiilor favorizante pentru săvârşirea infracţiunilor.
Toate acestea, au avut ca premisă constatarea că instalarea camerelor de supraveghere video într-o zonă
cu infracţionalitate ridicată nu a acut ca efect decât diminuarea incidentelor din acea zonă, o parte a activităţilor
infracţionale fiind transferate în alte zone, neavând nici o influenţă asupra cauzelor sociale ale criminalităţii.
De aceea s-a spus că noul model de prevenire este “foarte maghiar” prin concepţie.
Cele cinci priorităţi ale acestui model sunt:
 reducerea delincvenţei juvenile;
 îmbunătăţirea securităţii urbane;
 prevenirea violenţei infracţionale;
 prevenirea victimizării, susţinerea şi acordarea de compensații victimelor;
 prevenirea recidivei.
Pentru atingerea acestor obiective se au în vedere: combaterea consumului de alcool, a segregării şi
discriminării mai ales în ce priveşte populaţia romă.
În vederea captării interesului tinerilor pentru activităţi care să-i sustragă zonelor cu potențial
infracţional, autorităţile locale au fost sfătuite să încurajeze voluntariatul prin prelungirea programului de lucru
al profesorilor, medicilor, poliţiştilor, membrilor gărzii civile, prelungind programul de funcţionare al
bibliotecilor şi stadioanelor de fotbal locale.

5.4.Republica Federală Germană

Principalele caracteristici ale strategiei germane de prevenire a criminalităţii au rămas neschimbate în
ultimii cinci ani, dominanta constituind-o preocuparea permanentă pentru combaterea delincvenţei juvenile.
Totodată unele principii din strategia anterioară au fost dezvoltate, devenind programe de sine
stătătoare cum ar fi combaterea defetismului civic şi implicarea populaţiei în acţiunile poliţieneşti, așa cum vor
fi prezentate în continuare.
O structură care în aparenţă nu are legătură cu prevenirea criminalităţii dar care prin efectele activităţii
sale, respectiv împiedicarea rămânerii în libertate a infractorilor datorită unor incidente procesuale legate de
proba testimonială, a fost înfiinţată la nivel local în Düsseldorf iar apoi s-a extins în alte landuri sub denumirea
de Serviciul de Consiliere a Martorilor.
Ideea nu este nouă părând să fie inspirată de doctrina şi practica americană unde, pregătirea martorilor
pentru proces este o procedură firească atât pentru acuzare cât şi pentru apărare.
De calitatea declaraţiei unui martor poate să depindă condamnarea sau lăsarea în libertate a unui
criminal periculos.
De aceea martorul este asistat prin oferirea următoarelor informaţii:
 importanţa citaţiei şi consecinţele sale juridice;
 adresa instanţei de judecată şi mijloacele de transport respectiv traseul de parcurs;

84
  informaţii generale despre desfăşurarea unui proces;
 sumele cuvenite pentru absenţa de la serviciu şi locul în care martorul poate să-şi lase copii
sub supraveghere;
 informaţii despre alte drepturi pe care le are martorul;
 este informat asupra întrebărilor ce i s-ar putea pune şi al căror răspuns ar necesita consultarea
unui asistent legal (avocat);
 se stabileşte cu martorul modul şi locul de contactare (telefon, fax, e-mail, adresa biroului)
unde poate primi asistenţă pe tot parcursul procesului, comunicându-i adresa altor instituţii
care îi pot acorda ajutor din punct de vedere psiho-social.
Se creează o atmosferă care să înlăture starea de teamă sau de agitaţie (furie) a martorului inducându-i
o stare de calm.
Procedând în acest fel, angajaţii serviciului îi induc matorului mai multă încredere în sine şi în
importanţa s-a procesuală, conducând în acest fel la reducerea efectelor negative pe care ar putea să le producă
stresul procesual datorat incidentelor care au loc uneori pe parcursul audierilor.
În acelaşi sens, al susţinerii curajului civic a fost desfăşurată o susţinută campanie împotriva resemnării
în faţa atitudinilor antisociale şi împotriva comportamentului nepăsător denumit “look away” care în traducere
liberă ar fi “treci mai departe” sau “las-o baltă”, cetăţenii fiind încurajaţi să reacţioneze vehement la încălcarea
normelor de convieţuire şi să solicite sprijinul poliţiei atunci când observă comportamente huliganice.
Cea mai importantă modalitate de implicare a cetăţenilor în lupta împotriva criminalităţii a constituit-o
înfiinţarea Serviciului Voluntar în Poliţie care poate fi efectuat de către cetăţenii cu vârste între 21 şi 63 de ani.
Pregătirea acestor voluntari pentru diversele activităţi specifice poliţiei durează 50 de ore timp în care
primesc şi o scurtă instruire pentru autoapărare, având dreptul al o indemnizaţie de 7 euro de persoană pentru o
oră de activitate, pentru acoperirea cheltuielilor specifice zonei în care patrulează (mijloace de transport, săli de
cinema, festivaluri, magazine mari).
Aceşti voluntari acţionează acolo unde poliţia în uniformă nu patrulează pentru a nu crea o stare de
stres şi anume mijloace de transport, mari magazine, parcuri, locuri unde se desfăşoară petreceri publice sau
festivaluri precum Oktoberfest.
Printre comportamentele antisociale pe care trebuie să le raporteze voluntarii se numără şi manifestările
“motocicliştilor sălbatici” sau prezenţa câinilor agresivi, respectiv incidentele stradale între persoane sau în
trafic.
Corpurile de voluntari sunt constituite din 20 până la 30 de persoane.
Voluntarii nu au dreptul să poarte arme asupra lor fiind permis pentru autoapărare numai spray-ul cu
piper.
În continuare va fi prezentată evoluţia strategiilor de combatere a criminalităţii, aplicate în ultimii ani în
Republica Federală Germană.
 combaterea criminalităţii revine, în primul rând poliţiei;
 măsurile represive sunt indispensabile pentru succesul în lupta cu criminalitatea;
 „prevenirea este posibilă, represiunea este inevitabilă – este logo-ul poliţiei germane”;
 măsurile non-represive nu au fost pe deplin exploatate până în prezent;
 combaterea criminalităţii trebuie să fie un obiectiv atât pentru guvern cât şi pentru
autorităţile locale;
 trebuie redusă teama exagerată a populaţiei faţă de infractori şi infracţiuni pentru ca
astfel, cetăţenii să devină activi în reprimarea violenţelor;
 trebuie acţionat din interior spre exterior iar primul nivel interior al societăţii este familia
aşa încât reducerea violenţei domestice este obiectivul primordial;
 combaterea defetismului civic prin încurajarea controlului informal al vecinilor,
preconizat de conceptul vecinătăţii active adică al sprijinului reciproc între concitadini;
 neintegrarea socială este considerată drept consecinţă a incapacităţii de comunicare, a
deficienţelor verbale, mai exact necunoaşterea limbii germane, ceea ce conduce la complexe de inferioritate;
 se caută identificarea zonelor în care se întâlnesc tinerii sau se formează grupuri ori
„bande”;
 se urmăreşte identificarea „idolilor negativi” care exercită o influenţă periculoasă asupra
tinerilor şi se acţionează pentru izolarea lor;
 se încearcă dezagregarea grupurilor care încă de la formare emană o starea de „presiune”
adică un potenţial de violenţă exploziv;
 se menţin contacte strânse cu familia şi şcoala;
 se transmit „notificări” către familie în legătură cu faptele antisociale ale minorilor;
 proiectele de combatere a delincvenţei sunt concepute pe termene scurte pentru a putea fi
adaptate realităţilor, periodic;
 şcolile au comunicat poliţiei listele cu elevi care absentează nemotivat;

85
  poliţia a efectuat verificări în locurile publice, în staţiile mijloacelor de transport, în
magazine, în baruri, în locurile de amuzament şi distracţie pentru depistarea „chiulangiilor”;
 s-a intensificat supravegherea locurilor de întâlnire ale tinerilor: pieţe, zonele din jurul
bisericilor, terenurile de sport şi curţile şcolilor, clădiri în curs de demolare, clădiri industriale abandonate etc.;
 a fost cumpărată o clădire căreia i s-a dat destinaţia de „casă a tineretului” fiind pusă la
dispoziţia grupurilor de tineri cu un comportament deviant, pentru a o renova şi a o amenaja, ca un loc special
de refugiu faţă de violenţa stradală;
 un impact deosebit a avut acţiunea şefului poliţiei care a participat la renovarea imobilului
menţionat anterior, după orele de serviciu, îmbrăcat pe jumătate în uniformă şi pe jumătate în salopetă, muncind
alături de tineri;
 s-a reuşit astfel să se inducă tinerilor ideea că poliţistul nu este un funcţionar al statului care
doar aplică sancţiuni pentru cea mai mică greşeală;
 nu s-au organizat cursuri de calificare decât după ce poliţia a primit asigurări de la
meşteşugarii cu ateliere de reparaţii şi comercianţii locali că, vor angaja tinerii care manifestă înclinaţii spre
anumite meserii;
 a fost solicitat sprijinul teatrelor de păpuşi pentru reprezentaţii stradale cu subiecte
concepute împotriva manifestărilor antisociale;
 s-a declanşat o campanie de stimulare a combativităţii civice împotriva bădărăniei, a
gesturilor obscene, a limbajului trivial şi huliganismului;
 au fost organizate „grupuri de întâlnire” compuse din maximul 8 - 10 tineri având
înclinaţii antisociale, care au discutat în prezenţa unui specialist în sociologie şi comunicare, despre autocontrol,
încredere în sine, ce este greşit, ce este corect etc., pe durata a maximum 3 ore pentru ca întâlnirea să nu devină
plictisitoare;
 s-au împărţit „fluturaşi” pe stradă, în cluburi, teatre, în locurile publice cu sloganul „curaj
împotriva violenţei” cu scopul încurajării acţiunilor civice de combatere a violenţei;

5.5. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord

Din punct de vedere al obiectivelor generale strategia de combatere a criminalităţii susţinută de
autorităţile engleze nu s-a schimbat, sistemul Neighbourhood Watch care constă în supravegherea reciprocă a
gospodăriilor, bunurilor şi persoanelor, între vecinii de stradă sau de cartier, continuând să fie aplicat.
Un al doilea sistem de supraveghere instituit după anul 2003 când a intrat în vigoare noua lege privind
comerţul cu băuturi alcoolice este numit “Pubwatch” ce s-ar putea traduce liber prin “supravegherea pub-urilor”
sau “privirea cârciumarului” constând într-o asociaţie a persoanelor care au licenţă pentru comercializarea
băuturilor alcoolice indiferent de sortimentul băuturii (alcool distilat, vin sau bere).
Anterior adoptării noii legi exista o diferenţă în ce priveşte licenţele pub-urilor şi cele ale berăriilor
privind tipul de băuturi care puteau fi comercializate, chiar şi programul de funcţionare fiind diferit.
Obiectele şi avantajele acestei scheme comunitare sunt atât în favoarea proprietarilor de localuri cât şi
în favoarea poliţiei.
Pentru posesorii de licenţe comerciale avantajele sunt următoarele:
 identificarea şi transmiterea reciprocă a numelor persoanelor implicate frecvent în
scandaluri;
 reducerea riscului declanşării atacurilor asupra deţinătorilor de localuri sau asupra
clienţilor;
 reducerea riscului producerii pagubelor materiale;
 strângerea relațiilor de cooperare cu poliţia;
 îmbunătăţeşte imaginea publică a localurilor care fac parte din reţea;
 asigură liniştea şi relaxarea consumatorilor.
Beneficiile pentru activitatea poliţie sunt următoare:
 obţinerea unor informaţii rapide despre scandalagii;
 se pot obţine detaliile necesare pentru a aprecia corect ce fel de resurse sunt necesare
în vederea asigurării unei intervenţii eficiente;
 violenţele asociate consumului de alcool (în incinta localurilor, pe stradă sau la
domiciliu) scad ca frecvenţă;
 legăturile cu licenţiaţii precum şi înţelegerea problemelor acestora de către poliţie
sunt într-o continua îmbunătăţire.
Reţeaua “Pubwatch” este compusă din secţiuni, fiecare secţiune având 25 de membrii şi este condusă
de un coordonator, persoană care trebuie să aibă o reputaţie bună în branşă.
Lista membrilor secţiunii este transmisă poliţiei de către un “ofiţer de legătură” desemnat dintre
membrii reţelei.

86
 Sunt organizate întruniri publice ale reţelei cu poliţia şi autorităţile locale în prezenţa presei, pentru
popularizarea acestei inițiative, atrăgându-se atenţia publicului că poliţia acordă o susţinere deplină pentru
“Pubwatch”.
Este de subînţeles că, în schimbul informaţiilor pe care le obţine din reţeaua “Pubwatch” poliţia
intervine cu prioritate în sprijinul unui membru al acestei reţele, faţă de un comerciant care nu face parte din
sistem.
O altă noutate în privința combaterii criminalităţii este “Naţional Crime Agency (NCA)” a cărei
funcţionare la toţi parametrii va începe în anul 2013.
Obiectivele principale ale acestei agenţii sunt crima organizată şi securizarea frontierelor.
Ca urmare a perturbărilor produse de criza economică mondială, sunt în desfăşurare acţiuni care au ca
scop o mai strânsă cooperare cu sectorul “business”, urmând să fie organizate forumuri la care să participe
oameni de afaceri, experţi din diverse domenii ale ştiinţei, academicieni, pentru a fi identificate noi mijloace de
stopare a criminalităţii în domeniul afacerilor.
Componentele strategiilor de prevenire a criminalităţii care şi-au păstrat actualitatea, din anii anteriori
sunt următoarele:
 susţinerea şi încurajarea acţiunilor de combatere a comportamentului antisocial în
gospodărie, în familie;
 combaterea „chiulului” şi a comportamentului antisocial în şcoli;
 iniţierea unor activităţi civice pentru tineri;
 întărirea coeziunii comunităţilor locale;
 măsuri ferme de blocare a comportamentului antisocial;
 rezolvarea disputelor între vecini, prin sesizarea consiliului local, în vederea desfăşurării
unei acţiuni de mediere;
 ţinerea unei evidenţe stricte a membrilor comunităţii prin registrele de proprietăţi (cărţile
de imobil);
 marcarea bunurilor proprietate personală prin mijloace electronice sau cu stilouri folosind
cerneală vizibilă doar sub acţiunea luminii ultraviolete, respectiv fotografierea bunurilor pentru a putea fi
recunoscute în cazul în care fac obiectul unei sustrageri iar apoi sunt recuperate de către poliţie;
 supravegherea de către vecini în mod reciproc;
 supravegherea fermelor şi caselor izolate;
 combaterea portului cuţitului şi a altor obiecte tăioase;
 combaterea violenţei domestice, scop în care în anul 2004 a fost adoptată o lege specială;
În anul 2006 a fost adoptată Legea privind reducerea infracţiunilor de violenţă care stabileşte ca
principale direcţii de acţiune:
 combaterea alcoolismului ca sursă a criminalităţii şi dezordinii;
 creare a unei evidenţe a localurilor şi zonelor unde se produc acte de încălcare a ordinii
publice, pe fondul consumului de alcool;
 poliția este autorizată să închidă pe un termen de 48 de ore localurile care persistă în
vânzarea de băuturi alcoolice către minori;
 pedepsirea cu 4 ani închisoare a faptei de a poseda un cuţit în locurile publice. Asimilarea în
conţinutul noţiunii de cuţit a oricărui obiect format dintr-o lamă tăioasă sau ascuţită;
 pedepsirea celor care produc imitaţii ale armelor de foc;
 pedepsirea faptei de a folosi o altă persoană pentru a transporta sau a ascunde arme;
 limitarea vârstei de la care se poate cumpăra un cuţit, o armă cu aer comprimat sau o
arbaletă, la minimum 18 ani;
 combaterea „găştilor” organizate pe străzi, cartiere sau în localităţi mai mici;
 a fost definită noţiunea de ”infracţiune de violenţă”, în care se includ infracţiunile de
tâlhărie (jaf), agresiunile sexuale, tentativa de viol şi omorul;
 introducerea pedepsei minime de 5 ani închisoare pentru posesia ilegală a armelor de foc;
 prevederea ca infracţiune a posesiei în public a armelor cu aer comprimat sau imitaţii ale
armelor de foc;
 interzicerea anumitor arme cu gaze care pot fi modificate în aşa fel încât să devină arme de
foc;
 producerea sau vânzarea armelor de foc improvizate (artizanale) a
fost prevăzută ca infracţiune;
 au fost stabilite standarde de fabricaţie pentru imitaţiile armelor de foc astfel încât acestea să
nu poată fi transformate în arme care folosesc muniţie reală;
 supravegherea prin toate mijloacele a firmelor care se ocupă cu importul şi comercializarea
armelor de foc.

87
 5.6. Ţările nordice – Suedia, Norvegia, Finlanda
Nici una dintre aceste ţări nu şi-a publicat in extenso strategia de combatere a criminalităţii, specificul
tuturor constând în afirmarea unor idei generale urmate de un set de “link-uri” către site-uri care pot fi accesate
pentru informaţii suplimentare, multe dintre acestea fiind în limbile naţionale.

BIBLIOGRAFIE

- Raymond Gassin – Criminologie – Editura Dalloz, Paris, ediţia a 5-a - 2003, fil.10;
- G.Stefani, G.Levasseur şi R. Jambu – Merlin – Criminologie et Science Penitentiare – Editura
Dalloz, Paris, 1968;
- P. Bouza şi J.Pinatel – Traite de Droit Penal et Criminologie - Editura Dalloz, Paris, 1963;
- Serge Dalla Piazza – Violence et vulnérabilité – Editura De Boeck et Larcier, Bruxelles, 2007;
- Henry W. Mannle şi J. David Hirschel – Foundamentals of Criminology – Editura Pretince Hall –
New Jersey , 1988;
- E. Carrabine, P. Iganski, M. Lee, K. Plummer şi N. South – Criminology – A sociological
introduction – Editura T.J. International Ltd. Padstow Cornwall – Great Britain – 2004;
- Katherine S. Williams – Criminology – Ediţia a V-a – Oxford University Press – 2004 ;
- Marc Riedel, Wayne Welsh – Criminal Violence (Patterns, Causes, and Prevention), Editura Roxbury
Publisching Company, Los Angeles, California, 2002;
- C. Bartollas şi L. Jaeger – American Criminal Justice – An introduction – Editura Macmillan
Publisching Company – New York – 1988;
- J. Martin şi Tony Storei – Unlocking Criminal Law – Second edition – Editura Hodder Arnold ,
2007;
- Shlomo Giora Shoham – Personality and Deviance – Development and Core Dynamics – Editura
Praeger Westport, Connecticut London – 2000;
- Dan Baciu – Sociologie juridică – Editura Hyperion XXI – Bucureşti, 1995;
- Tudora Sima – Elemente de personologie – Editura Victor – Bucureşti, 2004;
- Emilio Mira Y Lopez – Manual de psihologie juridică – Editura Oscar Print Bucureşti, 2007;
- Gheorghe Florian – Prevenirea Criminalităţii – Teorie şi Practică, Editura Oscar Print , Bucureşti,
2005;
- Mihai Adrian Hotca – Protecţia victimelor – Elemente de victimologie, Editura C.H. Beck –
Bucureşti, 2006;
- Of Law And Man – Esseys in honor of Haim H.Cohn – Faculty of Law Tel Aviv University –
Editura Sabra Book New York and Tel Aviv – 1971.
- Tadeusz Pirozynski, Gheorghe Scripcaru şi Petru Boiştean – Epistemologia în Psihopatologia
Relaţională şi Medico Legală – Editura Fundaţia Academică Petre Andrei, Iaşi, 1999;
- V.Dongoroz ş.a. – Explicaţii teoretice ale Codului Penal Român – Editura Academiei R.S.R. vol.II,
1970;
- Cucu C.Ioan – Psihiatrie Socială – Partea I – Introducere – Editura Litera Bucureşti, 1982;
- Hans Eusenck şi Michael Eusenck – Descifrarea comportamentului uman – Editura Teora ,
Bucureşti, 1998;
- Patrick – Virtual Insanity – http://tech.uk.msn/features/article.aspx? cp-documentid = 7217170;
- Anuarul statistic 2006;
- www.legifrance.gouv.fr.;
- Crime Prevention in Germany – Kriminalistiches Institut – www.polizei.propk.de;
- Tudorel Butoi ş.a. – Victimologie - Editura Pinguin Book – Bucureşti, 2004;
- Romulus Vulcănescu – Etnologie juridică – Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1970;
- Brigitte Hamnn – Cele douăsprezece arhetipuri – Editura MIX –Braşov 2004;
- Llewellyn George – Horoscopul de la A la Z – Editura Polirom – Iaşi, 2006;
- Steven Fores – ABC –ul Astrologiei – Editura Teora – Bucureşti, 2005;
- www.met.police.uk/crimeprevention;
- www.direct.gov.uk/en/CrimeJousticeAndTheLaw;
- www.homeoffice.gov.uk;
- Goston Berger – Tratat practic de cunoaştere a omului, Editura Univers enciclopedic gold, Bucureşti,
2010;
- David Shapiro – Stiluri nevrotice, Editura Trei – Bucureşti, 2009;
- Duncan Cortwright – Minţi criminale, Editura Trei, Bucureşti, 2010;
- Doina Balahur, Brian Littlechild & Roger Smith – Restorative Justice Developments in Romania and
Great Britain – Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2007;

88
 - Bartolomeu Anania – Corupţia spirituală – Texte social – teologice, Editura Eikon, Cluj Napoca,
2011;
- Gabriela Marian, Alexandrina Baloescu – Comportamentul agresiv, Editura Tritonic, Bucureşti, 2009;
- Ştefan Boncu – Devianţa tolerată – Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2000;
- Constantin Coman - Dreptarea lui Dumnezeu şi dreptatea oamenilor – Editura Bizantină, Bucureşti,
2010;
- Irina Holdevici – Psihoterapia cognitiv comportamentală – Managementul stresului pentru un stil de
viaţă optim – Editura Ştiinţelor medicale, Bucureşti, 2005;
- Russel Heaton – Criminal Low – Oxford University Press, 2004;
- Jacqueline Martrin & Tony Storey – Unlocking Criminal Low – second edition – Ed. Hodder Arnold,
Londra, 2007.
- R.J. Perelberc – „Psichoanalitic under standing of violence and suicide – Eitura Routledge – Londra
– 1999, pg.
- E. Goffman – „Stigma - Notes of the management of spoiled indentity”, Ed. Englexood clifes prentice
hall – 1963
- Wall Strut Journal - citat de Agespes – www.agerpres. no. 24.08.2012
- Archives of general psyhiatry – http://archgenpsychiatry.com
- Live Science – citat de www/hore.com – 22.04.2011
- www. Crime-prevention-intl.org

89
 ANALIZA CRIMINOLOGICĂ A INFRACŢIUNILOR
DE OMOR CE AU FĂCUT OBIECTUL DOSARELOR
DE URMĂRIRE PENALĂ
SOLUŢIONATE ÎN PERIOADA ANILOR 2007 – 2010

ALEXANDRU CINTEZĂ
Procuror la Parchetul de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

I. Precizari introductive …………………………………………………………………………….. 33

II. Date de ordin general privind materialul analizat ……………………………………………… 36
1. Periculozitatea faptelor ……………………………………………………………………………. 36
2. Desfăşurarea teritorială a acţiunilor agresive …………………………………………………… 37
3. Concursul de infracţiuni ………………………………………………………………………….. 37
III. Elementele obiective ale faptei ………………………………………………………………….. 38
1. Circumstanţele spaţiale în care au fost comise infracţiunile de omor …………………………. 38
1.1. Mediul social …………………………………………………………………………………….. 38
1.2. Localizarea spaţială a infracţiunilor …………………………………………………………… 39
2. Condiţiile atmosferice în care s-au comis infracţiunile de omor ……………………………….. 41
3. Frecvența calendaristică a infracţiunilor ………………………………………………………… 41
IV. Datele descriptive ale autorilor infracţiunilor ………………………………………………… 42
1. Structura pe vârste ……………………………………………………………………………….. 42
2. Distribuţia pe sexe ……………………………………………………………………………….. 44
3. Date biografice şi socio-culturale ale inculpaţilor ……………………………………………… 44
3.1. Locul naşterii …………………………………………………………………………………… 44
3.2. Domiciliul ……………………………………………………………..………………………… 44
3.3. Mediul familial ………………………………………………….……………………………… 45
3.3.1. Starea civilă şi tipul relaţiilor de convieţuire ……………………………………………… 45
3.3.2. Copii rezultaţi din relaţiile de convieţuire ………………………………………………… 46
3.3.3. Calitatea relaţiilor intrafamiliale ………………………………………………………….. 46
3.3.4. Calitatea relaţiilor în familia de origine a minorului ……………………………………… 47
3.3.5. Situaţia locativă a inculpaţilor ………………………………………………………………. 48
3.4. Nivelul educaţional al autorului infracţiunii ……………………………………………….… 48
3.5. Situaţia profesională …………………………………………………………………………… 49
3.6. Localizarea ocupaţiilor ………………………………………………………………………… 50
3.7. Raportarea la obligaţiile civice ………………………………………………………………… 51
3.7.1. Efectuarea stagiului militar ……………………………………………………………..…… 51
3.7.2. Cazierul judiciar ……………………………………………………………………………… 51
3.7.3. Încălcarea normelor de convieţuire ……………………………………………..…………… 51
3.8. Consumul de alcool anterior comiterii infracţiunii …………………………………………… 52
3.9. Incidenţa deficienţelor psihice …………………………………………….…………………… 52
V. Modul de operare ………………………………………………………………………………… 53
1. Tipul rezoluţiei infracţionale (concursul de infracţiuni) ………………………………………. 53
2. Calitatea rezoluţiei infracţionale (caracterul agravant) ……………………………………….. 53
3. Motivaţia ………………………………………………………………………………………….. 54
4. Măsuri de pregătire a infracţiunii …………………………………………………..…………… 56
5. Mijloace mecanice, fizice şi chimice utilizate …………………………………………..……… 57
6. Acţiunile destinate ascunderii infracţiunii…………………………………………………….… 58
7. Acţiuni menite să împiedice identificarea sau reţinerea autorului infracţiunii ……………… 58
VI. Cazuri de atenuare sau agravare a răspunderii penale ……………………………………… 59
1. Circumstanţe atenuante …………………………………………………………………….…… 59
2. Circumstanţe agravante ………………………………………………………………….……… 60
VII. Incidenţa consumului de alcool şi a altor forme de intoxicare, în cauzalitatea omorului … 60
1. Situaţia consumului de alcool anterior săvârşirii infracţiunii ………………………………… 61
2. Situaţia consumului de alcool în contextul săvârşirii infracţiunii …………………………… 61
VIII. Influenţa mass-media şi a mijloacelor de creare a realităţii virtuale ……………………… 62
IX. Reacţia publică în timpul agresiunii …………………………………………………………… 64
X. Victima infracţiunii de omor - prezentare victimologică – ……………………………………. 65
1. Datele descriptive ale victimei …………………………………………………………………… 66

0
1.1. Structura pe vârste ……………………………………………………………………………… 66
1.2. Distribuţia pe sexe ………………………………………………………………………………. 66
1.3. Mediul social ……………………………………………………………………………………. 67
1.4. Cetăţenia ………………………………………………………………………………………… 67
2. Starea civilă a victimei şi tipul relaţiilor de convieţuire ……………………………………….. 67
2.1. Relaţiile de rudenie sau de altă natură între victimă şi agresor…………………………….. 67
2.1.1. Relaţiile de rudenie, prin alianţă sau legale ………………………………………………… 68
2.1.2. Relaţiile de fapt dintre victimă şi autor …………………………………………………….. 68
3. Nivelul educaţional şi ocupaţia victimei ………………………………………………………. 70
3.1. Nivelul educațional ……………………………………………………………………….…….. 70
3.2. Situaţia ocupaţională a victimelor …………………………………………………………… 71
4. Conduita civică a victimelor ……………………………………………………………………… 73
4.1. Antecedente penale şi sancţiunile contravenţionale …………………………………………… 73
4.2. Situaţia consumului de alcool …………………………………………………………………… 73
XI. Comportamentul victimei faţă de agresor şi reacţia faţă de agresiune ……………………… 74
XII. Zonele cu potenţial victimogen ………………………………………………………………… 76
XIII. Tipuri de situaţii victimogene …………………………………………………………………. 77
IVX. Concluzii …………………………………………………………………………………………. 78
1. Autorul infracţiunilor de omor, în anii 2007 – 2010 …………………………………………….. 79
2. Victima infracţiunilor de omor comise în anii 2007 - 2010 ……………………………………… 79
3. Caracteristicile situaţiilor în care au avut loc infracţiunile ……………………………………… 79
4. Prevenirea actelor de violenţă soldate cu moartea victimelor …………………………………… 80
4.1. Prevenirea primară …………………………………………………………………………….… 80
4.2. Prevenirea secundară ……………………………………………………………………………. 81
4.3. Prevenirea terţiară ……………………………………………………………………………… 82
5. Prevenirea criminalităţii în alte state ……………………………………………………………. 82
5.1.Republica Franceză ……………………………………………………………………………. 82
5.2.Republica Italiană……………………………………………………………………………….. 84
5.3.Ungaria…………………………………………………………………………………………… 84
5.4.Republica Federală Germană …………………………………………………………………… 84
5.5. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord ……………………………………………. 86
5.6. Ţările nordice – Suedia, Norvegia, Finlanda ………………………………………………….. 88
6. Bibliografie ………………………………………………………………………………………… 88

1
2
 PARTICULARITĂŢI ALE IMPLICĂRII FEMEILOR ÎN MAREA CRIMINALITATE -TRAFICUL
DE DROGURI

Lector univ.dr. Ana Bălan Universitatea "Andrei Şaguna" Constanţa

Vicepreşedinte Societatea Română de Criminologie şi Criminalistică

PARTICULARITIES ON WOMEN INVOLVMENT IN SERIOUS CRIME -DRUG

TRAFFICKING
Dr. Ana Bălan
Senior Lecturer "Andrei Şaguna" University Constanţa
Vice-president, Romanian Society of Criminology and Forensic

Globalization intensifies the processes of inclusion/exclusion, with positive/negative effects in aii

spheres of society, including those related to the crime.
Persons excluded are a recruitment base for organised crime. Unfortunately, many women choose to be
part of the drug industry. Although the motivations may be different - ff om the only possibility for the upkeep
of children, identified by single mothers, to ensuring a deluxe life style by the "Queen of beauty", drug affects
women directly, through their participation as authors or indirectly, through the trafficking in persons and
prostitution. Women's involvement in drug trafficking has serious implications on the rate of crime. Prisons
around the world - ffom South and North America, Asia and Europe, constantly reported the increase of women
convicted for this type of organized crime, with the specific effects on overcrowding and poor detention
conditions.
In the context of globalization, the states affected by drug trafficking should collaborate for the
identification and implementation of effective criminal policy measures to prevent and control this phenomenon.
Key words: criminality, drug, female, trafficking.

Globalizarea intensifică procesele de includere/excludere, cu efecte pozitive/negative în toate sferele

societăţii, inclusiv în cele legate de criminalitate.
Persoanele excluse constituie o bază de recrutare pentru criminalitatea organizată şi, din păcate, multe
femei aleg să facă parte din "industria" drogurilor. Deşi motivaţiile pot fi diferite - de la singura posibilitate
identificată pentru întreţinerea copiilor de către mame singure şi până la asigurarea unei vieţi aventuroase şi
pline de lux de către "regine ale frumuseţii", traficul de droguri afectează femeile direct, prin participarea lor ca
autori sau indirect, prin intermediul traficului de persoane şi prostituţie.
Implicarea femeilor în traficul de droguri are implicaţii serioase asupra ratei criminalităţii. Penitenciare
din întreaga lume - din America de Sud şi de Nord, Asia şi Europa raportează creşterea constantă a numărului de
femei condamnate pentru acest tip de infracţiune, caracteristic criminalităţii organizate, cu efecte asupra
supraaglomerării şi a condiţiilor de detenţie.
În acelaşi context al globalizării, statele afectate de traficul de droguri trebuie să colaboreze pentru
identificarea şi transpunerea în practică a unor măsuri de politică penală eficiente în prevenirea şi controlul
acestui fenomen.

Cuvinte cheie: criminalitate, droguri, femei, trafic.

Introducere
După terminarea Războiului Rece, deschiderea fără precedent în domeniile comercial, financiar şi
comunicaţii a generat nu numai dezvoltare economică şi o creştere a nivelului de trai, dar şi oportunităţi
generoase pentru infractori în a-şi face afacerile prospere.
Crininalitatea organizată s-a diversificat, a devenit globală şi a căpătat proporţii macro-economice; ea
alimentează corupţia, infiltrează afacerile şi politica, împiedică dezvoltarea şi subminează buna guvernare a
79
ţărilor, în special a celor aflate în procese de tranziţie .
Globalizarea, tehnologizarea şi modernizarea au ajutat la cooptarea femeilor în traficul de droguri. Deşi
acest fapt era previzibil, nimeni nu a putut prevedea cât de tragice pot fi urmările şi cum situaţia poate scăpa de
80
sub controlul autorităţilor .
79
A.M. Costa, 77ie Globalization of Crime, a Transnaţional Organized Crime Threat Assessment, United Nations on Office
on Drugs and Crime, New York, 2007
80
G. Correa-Cabrera, Drug Wars, Social Networks and the Right to Information: The Rise on Informai Media as the
Freedom of Press's Lifeline in Northen Mexico, APPSA 2011 Anual Meeting Paper, available at SSRN http//ssm.com,
accesat în ianuarie 2012.

90
 În pofida gravităţii acestor ameninţări, criminalitatea organizată, în general, este insuficient înţeleasă.
Există o lipsă de informaţii cu privire la tendinţele transnaţionale ale fenomenului şi puţine studii care să se
concentreze mai degrabă pe aspecte specifice - caracteristici, sectoare, ţări - decât pe imaginea de ansamblu.
În acest context, identificarea particularităţilor implicării femeilor în marea criminalitate - cu referire
specifică la traficul de droguri - este o misiune aproape imposibilă, dar provocatoare pentru orice cercetător
interesat de subiect.

Criminalitatea feminină - context genera)

În literatura de specialitate este recunoscut faptul că, de regulă, infracţiunile comise de femei diferă, din
multe puncte de vedere, de cele comise de bărbaţi: sunt mai puţin frecvente, nu atât de grave şi specifice. 81 Ca
urmare, la nivel mondial, procentul femeilor aflate în detenţie este, în medie, sub 10% 82.
Cu toate acestea, statistici din diferite ţări, aflate pe toate continentele, indică faptul că numărul
femeilor aflate în penitenciare a crescut dramatic. în ceea ce priveşte ţările membre ale Consiliului Europei 83,
circa jumătate au înregistrat creşteri ale populaţiei penitenciare feminine în ultimele decenii 84.
85
Rezultatele unei anchete realizate de Consiliului pentru afaceri europene creionează o imagine
complexă a populaţiei penitenciare feminine. în unele ţări, numărul femeilor încarcerate a crescut în deceniul
precedent (Germania, Grecia, Finlanda, Polonia, Ţările de Jos), în altele acesta a rămas relativ stabil (Belgia,
Danemarca, Italia, Norvegia, Portugalia, Suedia), în timp ce în altele a scăzut (Armenia, Elveţia). în medie însă,
circa jumătate din ţările membre ale Consiliului Europei au înregistrat creşteri ale populaţiei penitenciare
feminine.

Persoane condamnate pentru infracţini legate de droguri - context general

O privire asupra persoanelor condamnate, fără deosebire de sex, arată că numărul celor aflate în
penitenciare pentru infracţiuni legate de droguri variază de la ţară la ţară: de la 3-5% (Bulgaria, România86), la
peste 20% în majoritatea ţărilor europene.

Tabel nr.l Persoane condamnate pentru infracţiuni legate de droguri aflate în penitenciare
europene87

Ţara Total populaţie Rata de Procentul celor condamnaţi pentru

penitenciară încarcerare infracţiuni legate de droguri, din
1AA AAA totalul populaţiei penitenciare
(la 100.000

81
G. Mclvor, The nature offemale offending, in R. Sheehan, G. Mclvor and C. Trotter (Eds.) What Works with Women
Offenders? International Perspectives, Cullompton: Willan Publishing, 2007; G. Mclvor, M. Burman, Understanding the
Drivers of Female Imprisonment in Scotland, in The Scottish Centre for Crime&Justice Research, Report No.2, 2011.
82
International Centre for Prison Studies, King's College, World Prison on Brief London, 2005, www.kcl.ac.uk, accesat în
ianuarie 2012.
83
O cercetare realizată de Quaker Council for European Affairs în cele 28 de state ale Consiliului Europei şi publicată în
anul 2007, a indicat o creştere a numărului de femei aflate în penitenciarele din Finlanda, Germania, Grecia, Olanda, Polonia
în ultimii 10 ani; detalii pe www.qcea.org, accesat în ianuarie 2012.
84
Datele oficiale nu confirmă, în cazul României, teoria creşterii mult mai rapide a criminalităţii feminine comparativ cu cea
masculină; excepţie face traficul de stupefiante, unde rata creşterii criminalităţii feminine a devansat, în perioada 1997-2005,
de 3 ori criminalitatea masculină. Pentru detalii, a se vedea A. Bălan, Criminalitatea feminină, Ed. C.H.Beck, Bucureşti,
2008, p.128.
85
Studiu realizat în 28 state europene de Quaker Council for European Affairs, 2007, disponibil pe http://www.qcea.org/,
accesat în ianuarie 2012.
86
Conform declaraţiilor directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor la Bilanţul activităţii pe anul 2011,
circa 10.000 din cele 30.000 de persoane private de libertate aflate în penitenciare au probleme legate de droguri (B1TV, 15
martie 2012).
87
Datele provin de la International Centre for Prison Studies, World Prison Brief www.prisonstudies.org. Statisticile nu se
referă în mod necesar din acelaşi an, dar reprezintă datele disponibile cel mai recent.

91
 locuitori)

Belgia 1 A AA7 ni 93 1A7

10.002
Bulgaria 1 A 771 1 7A S A 5,6
10.271 134
Cipru A71 07 67 S
671 83 2 /,5
Republica Ceha 1OAA1 1 01 0 A 8,0
18.901 182
Danemarca 3.448 C7 77 O
63 23,y
Finlanda 7 77A Cyi IC 1
3.370 64 15,2
Franţa CA CCC AC 1 7A
59.665 96 13,6
Germania 71 111 OA 1AO
/2.2U3 89
Irlanda 7 C CI O1 1AA
3.653 81 14,4
Italia 55.057 A7 in A 29,4
92
Luxemburg 7,1 C 1 CC .1 7 1
745 155 42,1
Olanda 16.416 100 18,9
Portugalia 1 A 07A 1 A7 Z /,3
10.830 102
România 26.350 123 3,3
Slovenia 1.317 65 10,9
Spania 73.787 160 27,4
Suedia 6.770 74 23,0
Regatul Unit al Marii 82.240 151 15,5
Britanii
Sursa: International Centre for Prison Studies, martie 2009
88
Conform altor estimări , circa 50% din totalul persoanelor condamnate aflate în penitenciare din
Uniunea Europeană au un istoric legat de droguri. Procentul celor care au declarat că au consumat droguri
ilegale variază de la ţară la ţară: de la 13% sau mai puţin (Bulgaria, România, Ungaria), la peste 50% în
89
majoritatea ţărilor europene şi peste 84% în penitenciarele pentru femei din Anglia şi Ţara Galilor .
În acelaşi timp, indiferent de infracţiunile pentru care au fost condamnaţi, procentul deţinuţilor
consumatori de droguri aflaţi în penitenciarele europene este semnificativ mai mare comparativ cu procentul din
cadrul populaţiei generale.

Statistici privind femeile implicate în traficul de droguri

Statele Unite ale Americii
O creştere cu 888% a numărului de femei arestate s-a înregistrat în Statele Unite ale Americii, între
1985-1995, ca urmare a obligativităţii pedepsei cu închisoarea şi mărirea duratei acesteia pentru infracţiuni în
90
legătură cu drogurile .
Circa jumătate din femeile încarcerate în închisorile de stat din SUA, între 1986 şi 1996 erau
condamnate pentru infracţiuni legate de droguri 91. Creşterea este evidentă, având în vedere că, până la sfârşitul

88
K.Dolan, E. Merghati Khoei, C. Brentari, & A. Stevens, Prisons and Drugs: A global review of inearceration, drug
use and drug services, Beckley Foundation Drug Policy Programme, Report Twelve, 2007
89
The European Monitoring Centre on Drugs and Drug Addiction (EMCDDA), Annual Report 2007. State of the Drugs
Problem in the European Union and Norway, 2007.
90
S.R. Bush-Baskette, 77îe war on drugs as a war against black women, in S.L. Miller (ed.), Crime Control and Women:
Feminist Implications of Criminal Justice Policy, Thousand Oaks, CA: Sage, 1998.

92
anilor 1990, 34% din populaţia penitenciară feminină era condamnată pentru astfel de infracţiuni, comparativ cu
numai 15% la mijlocul anilor 1980.
Este de remarcat şi faptul că, în aceeaşi perioadă, proporţia femeilor încarcerate pentru infracţiuni
violente şi cele legate de proprietate a scăzut92 .

America Latină
Un studiu efectuat în 2010 arată că numărul bărbaţilor din penitenciarele latino-americane este mult
mai mare decât al femeilor, dar un procent mai mare de femei se află în închisoare pentru infracţiuni legate de
droguri93.
În Mexic, începând din anul 200794 s-a înregistrat o creştere cu 400 % a numărului de femei aflate în
penitenciare, cele mai multe fiind condamnate pentru infracţiuni legate de crimă organizată, în special traficul de
droguri. Situaţia se explică şi prin lipsa unei legislaţii coerente, având în vedere că un "cărăuş" poate primi o
pedeapsă asemănătoare ca durată cu cea a unui ucigaş.
În Panama, statisticile indică o un număr din ce în ce mai mare de femei - cărăuşi, la fel ca şi în Costa
Rica unde, în 2008 s-a înregistrat o creştere cu 50% a celor condamnate pentru infracţiuni legate de traficul de
stupefiante.
Aceeaşi tendinţă a fost semnalată în Uruguay, unde procentul femeilor condamnate pentru infracţiuni
legate de droguri a crescut de la 4,8 % în 2003 la 6 % în 200795.
Printre consecinţe este de subliniată creşterea ratei criminalităţii în America Latină şi amplificarea
fenomenului cunoscut sub termenul de "femicid." Acesta se referă la uciderea unui mare număr de femei de
către bărbaţi implicaţi în traficul de droguri, ca o metodă de represalii sau intimidare a agenţiilor care luptă
împotrvia cartelurilor96, (un asrfel de caz s-a înregistrat în mai 2011, în Salvador unde, în interiorul unei cabine
de telefon, a fost găsită o tânără de 20 de ani, decapitată, cu un mesaj de avertizare adresat guvernului, pentru a
opri politicile care vizează împiedicarea activităţilor criminale). 97
Deşi femicidul rămâne o problemă pentru toate ţările din America Latină, fenomenul se manifestă cu
mai multă pregnanţă în părţi din America Centrală; astfel, numărul femeilor ucise s-a triplat, între 2005-2009, în
98
multe state mexicane, de la 3,7 la 11,1 la 100.000 de locuitori .

Asia Centrală
Conform unui studiu realizat de Harm Reduction International 99, rezultă că una din patru femei aflate în
penitenciarele din Europa şi Asia Centrală a fost arestată pentru infracţiuni care au legătură cu drogurile.
În Tajikistan, 70% dintre femeile aflate în penitenciare sunt condamnate pentru infracţiuni legate de
droguri, respectiv 440 din 600. în Kazakhstan, 25,4% din cele 4.237 de femei aflate în detenţie sunt condamnate
pentru acelaşi tip de infracţiune, iar în Kyrgyzstan, din 300 de deţinute, 33,3% execută pedepse pentru trafic de
droguri.
Acelaşi raport arată că, numai în penitenciarele din Rusia sunt de două ori mai multe femei condamnate
100
pentru traficul de droguri decât în toate ţările Uniunii Europene la un loc .
Europa

91
M. Mauer, C. Potler, and R. Wolf, Gender and Justice: Women Drugs and Sentencing Policy, Washington, DC: The
Sentencing Project, 1999.
92
C. Kruttschnitt, and R. Gartner, Women 's imprisonment, in M. Tonry (ed.) Crime and Review of Research (Volume 30),
Chicago, II: University of Chicago Press, 2003.
93
S. Wola , New Study Reveals Alarming Pattern in Imprisonment for Drug Crimes in Latin America, 2010,
http://www.wola.org/es/node/2032, accesat în octombrie 2011.
94
D. Cave, Mexico's Drug War Feminized, New York Times, August, 13, 2011, http://www.nytimes.com/201
l/08/14/sunday-review/mexicos-drug-war-draws-in-women.html?_r=3, accesat în decembrie 2011.
95
E. Schemenauer, Women and Drug Trafficking in Latin America,
http://blogs.uww.edu/introtolatinamerica/2011/10/17/women-and-drug-trafficking-in-latin-america/, accesat în ianuarie
2012.
96
C. Forsythe. Women Targeted by Mexico Drug Violence, in Sight Crime, September 5, 2011,
http://www.insightcrime.org/insight-latest-news/item/1512-women-targeted-by-mexico-drug-violence, accesat în decembrie
2011.
97
H. Stone, El Salvador Sees Epidemic of Violence Against Women, May 23 2011, in Site Crime,
http://insightcrime.org/insight-latest-news/item/960-el-salvador-sees-epidemic-of-violence-against-women. accesat în
decembrie 2011.
98
P. Toledo, The Drug War Femicides, August 14, 2011, http://www.truth-out.org/drug-war-
femicides/1313336346, accesat în decembrie 2011
99
Harm Reduction International , Cause for Alarm: The Incarceration of Women for Drug Offences in Europe and Central
Asia, and the need for Legislative and Sentencing Reform, studiu realizat pe baza datelor obţinute din 51 de ţări din Europa şi
Asia Centrală, în perioada august 2011- februarie 2012.
100
Central Asia News, http://en.ca-news.org, accesat în februarie 2012.

93
 În cele mai multe ţări, procentul femeilor femeilor condamnate pentru infracţiuni legate de droguri este
mai ridicat decât cel al bărbaţilor condamnaţi pentru aceleaşi tipuri de infracţiuni. De exemplu, în Spania,
procentul bărbaţilor condamnaţi pentru astfel de infracţiuni este de 26% din totalul condamnărilor, în timp ce
procentul femeilor se ridică la 48%.101 între 1988 şi 1998, procentul femeilor încarcerate în această ţară a crescut
cu 291 %, comparativ cu o creştere de 88% a celor de sex masculin aflaţi în închisoare 102.
În Anglia şi Ţara Galilor, procentul femeilor încarcerate pentru infracţiuni legate de droguri s-a triplat
între 1990 şi 2000. în 2000, 37 % din deţinute erau condamnate pentru astfel de infracţiuni, comparativ cu 29 %
în 1990103, iar între 1992 şi 2002 s- a înregistrat o creştere cu 414% a numărului de femei încarcerate pentru
infracţiuni legate de droguri104 .
În Suedia, femeile reprezentau, în 2004, circa 14% din totalul celor condamnaţi pentru infracţiuni
legate de droguri105. Numărul femeilor condamnate pentru acest tip de infracţiune a crescut cu 69% în ultimii
zece ani, într-un ritm mai rapid decât cel al bărbaţilor condamnaţi.
România
Între 2006-2009, procentul femeilor condamnate pentru trafic de droguri din totalul femeilor
condamnate de instanţele judecătoreşti a crescut de la 1,65% la 5,87%, în timp ce acelaşi procent, în rândul
bărbaţilor condamnaţi, a crescut de la 1,26% la 2,08%.
Tabel nr.2 Număr persoane condamnate pentru trafic de droguri, 2006-2011
Anul Bărbaţi Femei
Total Trafic de Total Trafic de
condamnaţi droguri condamnate droguri
2006 52.100 659 1,26 4.605 76 1,65
2007 42.977 521 1,21 3.150 52 1,65
2008 34.408 454 1,31 2.387 59 2,47
2009 32.404 676 2,08 1822 107 5,87
2010 56949 721 1,26 1929 55 2,85
Sursa: Consiliul Superior al Magistraturii, 2012
Între 1997-2009, procentul femeilor condamnate pentru trafic de droguri aflate în penitenciare a crescut
de la 0,37% la 14,86%, în timp ce acelaşi procent, în rândul bărbaţilor condamnaţi, a crescut de la 0,23% la
4,57%.
Tabel nr. 3 Număr persoane condamnate aflate în penitenciare pentru trafic de droguri, 19972011
Anul Bărbaţi Trafic Femei Trafic %
Total deţinuţi droguri Total deţinute droguri
1997 26.714 64 0,23 1069 4 0,37
1998 36.036 63 0,17 1503 2 0,13
1999 36.957 121 0,32 1143 8 0,69
2000 36.447 95 0,26 1240 11 0,88
2001 35.797 176 0,49 1609 20 1,24
2002 35.875 334 0,93 1573 47 2,98
2003 34.515 405 1,17 1589 70 4,40
2004 31.356 602 1,91 1651 131 7,93
2005 29.565 694 2,34 1557 17 8 11,43
2006 28357 1073 3,78 1399 206 14,72
2007 25226 1096 4,34 1217 171 14,05
2008 22060 934 4,23 1040 133 12,78
2009 21326 976 4,57 982 146 14,86
2010 27016 1054 3,90 1228 147 11,97
2011 29318 1171 3,99 1376 177 12,86
Sursa: Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 2012

Factori care influenţează implicarea femeilor în traficul de droguri

101
Direcci6n General de Instituciones Penitenciarias, Monthly prison statistics:
www.mir.es/INSTPEN/INSTPENI/Gestion/Estadisticas_mensuales, 2008, accesat în decembrie 2011..
102
E. Almeda, 'Women's imprisonment in Spain, Punishment and Society, 7 (2), 2005.
103C. Kruttschnitt, and R. Gartner, Women's imprisonment, in M. Tonry (ed.) Crime and Review of Research
(Volume 30), Chicago, II: University of Chicago Press, 2003
104
R. Councell, The Prison Population in 2002: A Statistieal Review, London: Home Office, 2003.
105
www.bra.se, accesat în februarie 2012.

94
 Aceştia trebuie priviţi în strânsă legătură cu factorii care favorizează fenomenul traficului de droguri în
general, respectiv: cererea de pe piaţă, accesibilitatea şi oportunitatea, beneficiile mari realizate, la care se
adaugă în unele situaţii dorinţa de risc, aventură şi putere. De asemenea, în cazul femeilor implicate în traficul
de droguri au un rol favorizant marginalizarea economică şi socială, lipsa de oportunităţi, mediul familial şi
anturajul.
Deşi misiunile legate de transportul şi distribuirea drogurilor sunt extrem de periculoase, recompensele
106
de mii de dolari fac ca acesta să nu fie luat în considerare . Pentru alte femei, obţinerea de bani din droguri
constituie o modalitate atrăgătoare şi o poartă de acces către o viaţă spectaculoasă, plină de lux, aventură, mister,
alături de bărbaţi puternici, recunoscuţi în structurile organizate ale cartelurilor 107.
Din aceste motive, de la nume mari ale unor regine ale frumuseţii şi până la femei sărace, traficul de
droguri afectează viaţa fiecărei din America Latină, promovând violenţa împotriva lor şi afectând sistemul
juridic care, în încercarea de a promova politici care să reducă fenomenul, nu face decât să exacerbeze
victimizarea femeii.108
Pe de altă parte, cauzele creşterii populaţiei penitenciare feminine condamnate pentru traficul de
droguri includ şi insuficienta dezvoltare a serviciilor de asistenţă socială, în multe din ţările menţionate, motiv
pentru care sunt aplicate mai degrabă măsuri de natură penală, decât socială faţă de femeile care încalcă legea;
introducerea unor sancţiuni mai grave pentru infracţiuni legate de droguri în legislaţiile din diferite state; lipsa
de alternative la pedeapsa închisorii; creşterea duratei pedepsei cu închisoarea, în special pentru femei; absenţa
unor organizaţii care să sprijine femeile în închisoare şi să acţioneze pentru reintegrarea lor în societate.

Concluzii
Caracterul global al traficului de droguri face ca intervenţiile naţionale să fie inadecvate, transferând
problema de la o ţară la alta. Măsurile regionale şi internaţionale împotriva criminalităţii organizate, aşa cum
sunt prevăzute de altfel în Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate transnaţionale 109 ,
trebuie să îşi găsească mecanismul care să permită implementarea lor efectivă, nu numai în ceea ce priveşte
schimbul de informaţii, ci şi în lupta concretă împotriva acestui fenomen.
Statele trebuie să privească peste graniţe dacă doresc să înregistreze progrese în controlul criminalităţii
organizate. Cooperarea în domeniul instituţiilor care aplică legea şi transmiterea transnaţională a informaţiilor
sunt primordiale.
Având în vedere că traficanţii de droguri profită de punctele slabe ale unora dintre state, caracterizate
de corupţie, instabilitate şi nivel redus de dezvoltare, aplicarea şi respectarea legii şi întărirea siguranţei, în
paralel cu dezvoltarea economică, sunt esenţiale.
În ceea ce priveşte implicarea femeilor în marea criminalitate, din această analiză succintă rezultă că
multe din statele europene se confruntă cu o creştere a populaţiei penitenciare feminine, în general şi a celor
condamnate pentru infracţiuni legate de droguri, în special. Cauzele sunt complexe şi diverse şi se simte nevoia
realizării de studii şi cercetări care să exploreze acest fenomen, să identifice care sunt infracţiunile care duc la
creşterea numărului de femei în închisori, în ce măsură durata pedepselor influenţează dinamica populaţiei
penitenciare şi dacă există diferenţe în aplicarea pedepselor, în funcţie de gen.
În cazul României, realizarea acestui deziderat este îngreunată, dacă nu imposibilă, având în vedere că
Institutul Naţional de Criminologie a fost desfiinţat şi nici o altă autoritate nu a preluat atribuţiile legate de
cercetarea, într-o manieră interdisciplinară, a fenomenului criminalităţii.

BIBLIOGRAFIE

E. Almeda,' Women 's imprisonment in Spain, Punishment and Society, 7 (2), 2005. A. Bălan,
Criminalitatea feminină, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, 2008.
S.R. Bush-Baskette, The war on drugs as a war against black women, in S.L. Miller (ed.), Crime Control
and Women: Feminist Implications of Criminal Justice Policy, Thousand Oaks, CA: Sage, 1998.
H. Campbell, "Female Drug Smugglers on the U.S.- Mexico Border: Gender, Crime, and
Empowerment", AxdhroţologicaX Quarterly Winter 2008 issue.
D. Cave, Mexico 's Drug War Feminized, New York Times, August, 13, 2011.

106
S. Wola, New Study Reveals Alarming Pattern in Imprisonment for Drug Crimes in Latin America, December 8 2010,,
http://www.wola.org/es/node/2032, accesat în decembrie 2011.
107
H. Campbell, Female Drug Smugglers on the U.S.- Mexico Border: Gender, Crime, and Empowerment, Anthropological
Quarterly Winter 2008 issue,
http://www.antropologi.info/blog/anthropology/2008/smdy_drug_smuggling_as_vehicle_for_female, accesat în decembrie
2011.
108
P. Toledo, The Drug War Femicides, August 14, 2011, http://www.truth-out.org/drug-war-femicides/1313336346,
accesat în decembrie 2011.
109
United Nations Convention against Transnaţional Organized Crime (UNTOC) adoptat în 2000.

95
 H. Campbell, Female Drug Smugglers on the U.S.- Mexico Border: Gender, Crime, and
Empowerment, Anthropological Quarterly Winter 2008 issue.
G. Correa-Cabrera, Drug Wars, Social Networks and the Right to Information: The Rise on Informai
Media as the Freedom of Press 's Lifeline in Northen Mexico, APPS A 2011.
A.M. Costa, 77ie Globalization of Crime, a Transnaţional Organized Crime Threat Assessment, United
Nations on Office on Drugs and Crime, New York, 2007.
R. Councell, The Prison Population in 2002: A Statistical Review, London: Home Office, 2003.
Direccion General de Instituciones Penitenciarias, Monthly prison statistics:
www.mir.es/INSTPEN/INSTPENI/Gestion/Estadisticas_mensuales, 2008
K. Dolan, E. Merghati Khoei, C. Brentari, & A. Stevens, Prisons and Drugs: A global review of
incarceration, drug use and drug services, Beckley Foundation Drug Policy Programme, Report Twelve, 2007.
C. Forsythe, Women Targeted by Mexico Drug Violence, in Sight Crime, September 5, 2011. Salvador
Sees Epidemic of Violence Against Women, May 23, 2011.
C. Kruttschnitt, and R. Gartner, Women 's imprisonment, in M. Tonry (ed.) Crime and Review of Research
(Volume 30), Chicago, II: University of Chicago Press, 2003.
A. Mares, The Rise of Femicide and Women in Drug Trafficking, Council of Emispheric Affairs, 2011.
M. Mauer, C. Potler, and R. Wolf, Gender and Justice: Women Drugs and Sentencing Policy,
Washington, DC: The Sentencing Project, 1999.
G. Mclvor, M. Burman, Understanding the Drivers of Female Imprisonment in Scotland, in Report
no.02 Drivers of female imprisonment in Scotland, The Scotitsh Center for Crime & Justice Research, 2011.
G. Mclvor, The nature offemale offending, in R. Sheehan, G. Mclvor and C. Trotter (Eds.) What Works
with Women Offenders? International Perspectives, Cullompton: Willan Publishing, 2007.
E. Schemenauer, Women and Drug Trafficking in Latin America, 2011.
P. Toledo, The Drug War Femicides, August 14, 2011, http://www.truth-out.org/drug-war-
femicides/1313336346.
S. Wola, New Study Reveals Alarming Pattern in Imprisonment for Drug Crimes in Latin America,
2010.
EMCDDA, Problems facing women drug users and their children, in EMCDDA Annual report on the
state of the drugs problem in the European Union, 2000.
The European Monitoring Centre on Drugs and Drug Addiction (EMCDDA), Annual Report 2007.
State of the Drugs Problem in the European Union and Norway, 2007.
Harm Reduction International, Cause for Alarm: The Incarceration of Women for Drug Offences in
Europe and Central Asia, and the need for Legislative and Sentencing Reform, 2012.
United Nations on Office on Drugs and Crime, Women and Imprisonment, Handbook for Prison
Managers and Policymakers on Justice, Handbook Series, New York, 2008.
United Nations on Office on Drugs and Crime, The Globalization of Crime, a Transnaţional Organized
Crime Threat Assessment, New York, 2007.

96
 NOŢIUNEA DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ

Laura Ecedi - Stoisavlevici Procuror, DIICOT - Structura Centrală

Originile noţiunii de criminalitate organizată sunt legate de înfiinţarea în anul 1919 a „Chicago Crime
Commission", o organizaţie civică înfiinţată de bancherii, oamenii de afaceri şi avocaţii din Chicago cu scopul de a
îmbunătăţii sistemul de drept penal, care nu mai corespundea cu noile forme pe care criminalitatea le îmbrăca în acest
oraş110.
Această Comisie a folosit pentru prima dată noţiunea de criminalitate organizată (organized crime), însă într-un
sens total opus noţiunii de „mafie" care, la vremea respectivă, domina înţelegerea şi definirea fenomenului pe care astăzi îl
numim criminalitatea organizată, prin „organized crime" realizându-se de fapt o clasificare a infractorilor de profesie şi a
111
modului în care aceştia operau ".
Sensul conceptului, în accepţiunea sa iniţială, nu surprindea deci caracteristicile organizaţiilor criminale, ci se
referea la infractorii de profesie şi la modul în care aceştia operau, urmărind, de fapt, să evidenţieze noile forme de
criminalitate care scăpau controlului judiciar.
Deşi comisia folosea noţiunea de „organized crime" pentru a clasifica tipurile de infractori şi modul acestora de
operare, totuşi, în viziunea sa, această „organized crime" se datora, deopotrivă, atât incompetenţei, ineficienţei şi coruperii
112
reprezentanţilor autorităţilor, cât şi populaţiei, care era indiferentă şi chiar simpatiza cu infractorii .
Ulterior, noţiunea de criminalitate organizată (organized crime, criminalite organisee, organisierte kriminalitat)
este utilizată pentru a defini fie activitatea desfăşurată de infractori, fie organizarea infractorilor, fie organizarea activităţii
infractorilor, fie caracteristicile individuale ale infractorilor organizaţi, evoluţia formelor de criminalitate şi modul cum
acestea se manifestau în diferite ţări având o influenţă directă asupra modului de definire a conceptului.
113
Klaus Von Lampe , inventariind modul cum, de-a lungul timpului, a fost abordată criminalitatea organizată,
distinge între „definiţii" unidimensionale, ce pun accentul pe o singură caracteristică a criminalităţii organizate, şi „definiţii"
multidimensionale, care iau în considerare, după cum le spune şi numele, mai multe caracteristici 114.
în cadrul primei categorii de definiţii se înscriu abordările ce au pus accentul pe:
a) activitatea desfăşurată, criminalitatea organizată fiind identificată cu anumite tipuri de infracţiuni, precum
furnizarea de bunuri şi servicii ilegale;
b) organizarea, conform căreia criminalitatea organizată este echivalentul unui anumit tip de structurare a
grupului infracţional, ignorând infracţiunile săvârşite de acesta;
c) abordarea sistematică, care consideră criminalitatea organizată ca o condiţie socială în care structura legitimă
şi ilegitimă sunt părţi integrante ale unui sistem socio-politic corupt.
în cazul abordărilor multidimensionale, deşi accentul este pus pe aspectul organizaţional, sunt avute în vedere şi
alte caracteristici, precum:
a) caracteristicile individuale ale infractorilor organizaţi;
b) structurile, reţelele sau grupurile ce leagă aceşti indivizi;
c) structurile de putere ce subordonează entităţile structurale;
d) relaţiile dintre structurile legale şi ilegale ale societăţii115.
În concepţia specialiştilor din ţările unde criminalitatea organizată are o arie mai mare de răspândire, aceasta este definită prin
„existenţa unor grupuri de infractori structurate în ideea înfăptuirii unor activităţi ilegale conspirative, având drept principal scop obţinerea
de profituri ilicite la cote deosebit de ridicate"116.
În opinia politologilor117, „criminalitatea organizată transnaţională" există atunci când o organizaţie a cărei funcţionare este
apropriată de cea a unei întreprinderi internaţionale practică o diviziune foarte avansată a sarcinilor, dispune de structuri ermetic
compartimentate, concepute în mod metodic şi durabil şi care se străduieşte să realizeze profituri cât mai ridicate, comiţând infracţiuni şi
participând la economia legală. Această structură puternic ierarhizată dispune de mecanisme eficiente pentru a-şi impune regulile interne şi
face apel la violenţă, intimidare, pentru a influenţa viaţa politică şi economică.

110
Klaus Von Lampe, „Not a Process of Enlightenment: The Conceptual History of Organized Crime in Germany and The United States of
America", în „Forum on Crime and Society", volumul 1, nr.2, 2001, p.104, United Nations, Center for International Crime Prevention.
111
Comisia a estimat ca existând 10.000 de profesii criminale, pe care le-a clasificat în aşa numitele „clase criminale"; dintre acestea,
Comisia centrându-şi atenţia pe crimele care permiteau infractorilor, ce se aflau sub diferite imunităţi prevăzute de lege, să obţine proprietăţi
imobiliare sau mobiliare.
112
Klaus Von Lampe, op. cit., p.104.
113
Klaus Von Lampe este Executive Director of the International Association for the Studv of Organized Crime (IASOC), Assistant
Professor in Criminology at John Jav College of Criminal Justice. Department of Law, Police Science and Criminal Justice Administration,
in New York, Editor-in-chief of the peer-reviewed joumal Trends in Organized Crime and Associate Editor of the peer-reviewed journal
Crime. Law and Social Change.
114
Klaus Von Lampe, op.cit., p.104-105.
115
Klaus Von Lampe, op. cit.
116
A se vedea Ion Pitulescu, „Al 3-lea Război Mondial, Crima Organizată", Edit. Naţional, 1996, p.9, citat de Constanţa Cârstea, în
„Contrabanda. Formă a corupţiei şi criminalităţii organizate în România în perioada 1990-2000", Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.3L
117
Jean Ziegler, „Les seigneurs du crime", p.28, citat de Elena Cherciu în Teza de doctorat, „Particularităţi ale fenomenului corupţiei în
România, Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice, Bucureşti, 2003, p. 122, nepublicată.

97
 Sociologii118 consideră că, „organizaţiile criminale" sunt organizaţii informale alcătuite din adevăraţi profesionişti ai crimei care
desfăşoară o serie de activităţi ilicite şi ilegale, conspirative şi continue în scopul obţinerii de profituri maximale, practicând traficul cu arme
şi droguri, mituirea funcţionarilor guvernamentali, răpiri şi sechestrări de persoane, extorcarea, camătă, evaziunea fiscală etc. Aceste
organizaţii criminale reprezintă modele stabilite de interacţiune, interdependenţă între anumiţi indivizi, funcţionând pe baza identităţii de
interese, scopuri şi atitudini ale membrilor ce le compun.
Structura unor asemenea organizaţii se întemeiază pe raţionalitate şi se caracterizează printr-o pronunţată specializare şi
profesionalizare a membrilor ei (existenţa diviziunii muncii, specializarea pe diferite tipuri de infracţiuni). Ele funcţionează pe baza unor
reguli, norme, practici, coduri şi au o anumită finalitate ilicită, în sensul că întreaga activitate este destinată unor scopuri ilegale stabilite în
prealabil.
în opinia unor criminologi, criminalitatea organizată semnifică activităţile infracţionale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative,
în scopul obţinerii unor importante venituri119, pentru ca alţi criminologi să definească „crima organizată", ca fiind crima a cărei preparare şi
execuţie se caracterizează printr-o organizare metodică şi care, cel mai adesea, procură autorilor mijloacele de existenţă 120". Aceasta se
prezintă în mai multe variante, respectiv gangsterismul cu metode violente (racketingul, luarea de ostateci, jafurile); delincvenţa săvârşită
prin vicleşuguri (escrocheriile, şantajul, frauda informatică, falsurile, furturile organizate de maşini); exploatarea viciilor (prostituţia,
drogurile, jocurile de noroc); criminalitatea gulerelor albe sau criminalitatea afacerilor.
Deşi fenomenul s-a bucurat de o mare atenţie din partea specialiştilor, fiind abordat şi studiat prin multiple modalităţi, noţiunea în
sine rămâne încă neclarificată, ambiguitatea acesteia manifestându-se atât în plan terminologic, cât şi sub aspectul caracteristicilor
fenomenului121.
În plan terminologic, ambiguitatea noţiunii este dată de termenii utilizaţi pentru a indica fenomenul criminalităţii organizate, atât
în limbajul comun cât şi în cel de specialitate fiind folosite, astfel cum s-a arătat mai sus, mai multe expresii, respectiv: „crimă organizată",
„criminalitate organizată", „criminalitate transnaţională", „criminalitate organizată transnaţională" şi „organizaţie criminală".
Aceste expresii sunt folosite fie în mod alternativ, fie ca fiind sinonime' 122, deşi între ele există diferenţe semantice şi de percepţie,
înţelesurile fiind deci diferite.
Astfel, expresia „criminalitate organizată" desemnează fenomenul antisocial în ansamblul acestuia, cu anumite caracteristici,
parte a fenomenului infracţional, pe când „crima organizată" desemnează o faptă penală, o infracţiune cu elementele sale caracteristice.
în funcţie de factorii la care ne raportăm, există diferite categorii de criminalitate. Dacă se foloseşte drept criteriu de referinţă caracterul
organizat al faptelor penale, se alcătuieşte o categorie de criminalitate, care poate fi numită organizată123.

118
Donald Cressy, „Criminal Organisation", citat de Dan Banciu şi Sorin Rădulescu, în „Sociologia crimei şi criminalităţii", Casa de editură
şi presă „Şansa" SRL, Bucureşti, 1996, p.21.
119
Gheorghe Nistoreanu şi Costică Păun, „Criminologie", Edit. Nova, Bucureşti, 1996, p.228.
120
Raymond Gassin, „Criminologie", 3-e edition, Dalloz. 1994, p.242, citat de Constanţa Cârstea în op.cit., p.37.
121
Valerian Cioclei, „Despre ambiguitatea conceptuală în materia criminalităţii organizate.", articol apărut în lucrarea „Lupta împotriva
corupţiei şi a criminalităţii organizate.", publicată de Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul proiectului Tempus,
Bucureşti, 2002, p. 138.
122
M. Cusson, „La notion de crime organisee.", în „Criminalite organisee et ordre dans la societe.", p.39, citat de Constanţa Cârstea în
„Contrabanda. Formă a corupţiei şi criminalităţii organizate în România în perioada 1990-2000", Edit. Lumina Lex, Bucureşti, 2006, p.37.
123
Constanţa Cârstea în „Contrabanda. Formă a corupţiei şi criminalităţii organizate în România în perioada 1990-2000", Edit. Lumina Lex,
Bucureşti, 2006, p.37.

98
 PATHWAYS TO DESISTANCE: CASE STUDIES OF ROMANIAN JUVENILE OFFENDERS

(CĂI CĂTRE RENUNŢAREA LA CRIMINALITATE: STUDII DE CAZ ASUPRA INFRACTORILOR

MINORI)

Ana BĂLAN Cristina DÂMBOEANU124

Roxana PARASCHIV125

Abstract

Social reintegration of juveniles and delinquent youths, after they served an educative measure or a
prison penalty, is a topic that unfortunately has received little attention from the Romanian sociologists and
criminologists. Most of the researches conducted in our country on young offenders have remained somehow
trapped in a tradiţional approach, focused on the identification of causes or determinants of delinquency. Few
studies have been devoted to the topics of desistance from crime and post-prison social reintegration. This paper
presents the first results of a research focused precisely on this issue of youth social reintegration. The study
aims to follow-up 10 young people (aged 14-18 years) on a period of 2 years after their release from a
Romanian reeducation center. Using a qualitative, longitudinal methodological approach, we intend to
higshlight the factors that facilitate the social reintegration of these youths, the role that family and other
community institutions play in this process, and the influences that the experience of being held in a reeducation
center exert on the opportunities of post-prison reintegration. The final objective is to outline the strategies of
"successful reintegration" and to develop a set of recommendations for preventing relapse into delinquency.

Rezumat

Reintegrarea în comunitate a minorilor şi tinerilor delincvenţi, după executarea unei măsuri educative
sau a unei sancţiuni cu privare de libertate este un subiect care, din nefericire, a captat într-o mică măsură
interesul specialiştilor români din domeniul sociologiei şi criminologiei.Majoritatea cercetărilor întreprinse de
aceştia au rămas tributare unei abordării tradiţionale, axate asupra identificării cauzelor şi factorilor care îi
determină pe minori să comită diverse infracţiuni. Foarte puţine studii au fost dedicate identificării factorilor
care îi încurajează să renunţe la activitatea delincventă ori a celor care contribuie la reuşita integrării postpenale
a acestora. Studiul de faţă abordează acest aspect al reintegrării sociale a tinerilor aflaţi în conflict cu legea
penală, având ca principal scop identificarea traseelor pe care le urmează vieţile a zece minori şi tineri, cu vârsta
între 14-18 ani, care se reîntorc în comunitate după liberarea dintr-un centru de reeducare din România. Ne
propunem astfel, ca printr-un demers metodologic original, de tip calitativ, longitudinal şi prospectiv, să
evidenţiem factorii care facilitează reinserţia în comunitate a acestor tineri, rolul pe care familia şi alte instituţii
din comunitate îl au în cadrul acestui proces, precum şi influenţele pe care experienţa internării într-un centru de
reeducare le are asupra şanselor deintegrare postpenală a acestor tineri. Obiectivul final este acela de a creiona
strategiile „de succes"ale celor care reuşesc să se reintegreze în comunitate şi de a elabora unui set de propuneri
şi recomandări pentru prevenirea recăderii în infracţionalitate.

124
Lecturer at "Andrei Şaguna" Universîty from Constanta, România; e-mail: abalanro@yahoo.com
125
Researcherat the Institute of Socioloqy of Romanian Academy; e-mail: cristinadamboeanu@yahoo.com

99
 CHAOTIC JUDICÎAL PATHWAYS AND DESISTANCE

(TRASEELE JUDICIARE HAOTICE ŞI RENUNŢAREA LA CRIMINALITATE)

Jenneke CHRISTIAENS

Abstract

This paper will present the results of a follow-up research on recidivism and trajectories of a cohort of
juvenile delinquents (minors) placed in an institution. Research conclusions concern: young delinquents'
trajectories throughout the juvenile justice system as well as the adult justice system; their pathways or
transition into young adulthood and reoffending or desistance in the transition from the juvenile justice system
to the criminal justice system; and the "chaotic pathways" of the justice systems and of theirown lives. However,
the main aim of this contribution is, based on these insights, to reflect on how judicial trajectories and their
(chaotic) characteristics intervene in desistance processes (both on structure as agency level) of young adults.
We hope toibe able to present some first results of the interviews with young-adults in a trajectories/pathway
and/or desistance perspective.

Rezumat

Comunicarea de faţă prezintă rezultatele unei cercetări de lip follow-up asupra recidivei şi traiectoriilor
infracţionale ale unei cohorte de delincvenţi minori instituţionalizaţi. Concluziile cercetării vizează: traiectoriile
tinerilor delincvenţi în cadrul sistemului de justiţie juvenilă, dar şi în cadrul sistemului de justiţie pentru adulţi;
rutele sau tranziţiile lor către perioada maturităţii timpurii, precum şi recidiva sau renunţarea la criminalitate în
această perioadă de tranziţie de la sistemul de justiţie pentru minori la sistemul de justiţie penală pentru adulţi; şi
„căile haotice" ale sistemului de justiţie şi ale propriilor lor vieţi. Scopul principal al acestei contribuţii este
acela ca pe baza constatărilor studiului, să fie evidenţiat modul în care traiectoriile judiciare şi caracteristicile
(haotice) ale acestora intervin în procesul de renunţare la criminalitate (atât la nivel structural, cât şi la nivel
individual) în cazul tinerilor delincvenţi. Sperăm să putem prezenta rezultatele preliminare ale interviurilor cu
tinerii adulţi, din perspectiva traiectoriilor/rutelorşi/sau renunţării la infracţionalitate.

100
 PERSPECTIVES ON SOCIAL REINTEGRATION OF JUVENILE DELINQUENTS

(PERSPECTIVE DE REINTEGRARE SOCIALĂ A INFRACTORILOR MINORI)

Adriana Anca CUŞMIR

Abstract

The purpose of the juvenile justice system is to ensure the juveniles' re-socialization and social
reintegration, the ways of organization of the judicial proceedings and the sanctions pronounced against the
juveniles having the function to increase the chances of achieving this goal. Each system put into practice so far,
regardless of the theoretical model it was based on, tried to mobilize all the factors that can facilitate the
rehabilitation of the child and to maximize their influence on the juvenile's behavior. Nevertheless individual
behavior is determined by several factors; some of them outside the influence of the system and the efficiency of
the measures adopted during the implementation of the sanctions can be favored or hindered by these elements.
This paper attempts to summarize the factors that influence children's behavior, those who favor social
reintegration and those who act against this process, as they emerge from interviews with offenders in custody.

Rezumat

Scopul sistemului de justiţie pentru minori este a asigura resocializarea copilului şi reintegrarea socială
a acestuia, modul de organizare a procedurilor judiciare şi regimul sancţionator adoptat faţă de minor având
funcţia de a mări şansele de realizare a acestui deziderat. Fiecare sistem transpus în practică până în prezent,
indiferent de modelul teoretic de care a fost inspirat, a încercat să mobilizeze toţi factorii ce pot favoriza
procesul de reeducare a copilului şi să maximizeze influenţa acestora asupra comportamentului copilului.
Conduita individului este influenţată însă de o serie de elemente, unele dintre acestea aflate în afara acţiunii
sistemului, eforturile depuse pe parcursul implementării sancţiunilor putând fi favorizate sau dimpotrivă
împiedicate de acţiunea acestora. Comunicarea de faţă încearcă să prezinte pe scurt factorii care influenţează
comportamentul copiilor, cei care favorizează procesul de reintegrare socială şi cei care acţionează împotriva
acestui proces, aşa cum reies ei din interviurile realizate cu infractorii minori aflaţi în custodie.

101
 DESISTANCE AMONG YOUNG OFFENDERS IN FRANCE AND GERMANY

(RENUNŢAREA LA CRIMINALITATE ÎN RÂNDUL TINERILOR INFRACTORI

DIN FRANŢA ŞI GERMANIA)

Pascal DECARPES

Abstract

Whereas the notion of desistance has been studied over the last decade by many scholars (Farrafl,
Maruna, McNeill), not all European countries have embraced this challenging research area. Looking at French
and German criminological studies, it is striking that the concept of desisting from crime remains vague and
undefined. Some authors began to tackle this issue (Mohammed; Wagner et al.) and public authorities are now
aware of the necessity to support knowledge and practices of staff working with offenders. The present
contribution will describe and analyze the state of play as to desistance and its development within the criminal
system in both countries, and will present the few studies on juvenile reoffending. 4

Rezumat

În timp ce noţiunea de renunţare la criminalitate (desistance from crime) a fost studiată în ultimul
deceniu de către mai mulţi cercetători (Farrali, Maruna, McNeill), nu toate ţările europene au adoptat acest
domeniu de analiză extrem de provocator. Uitându-ne la studiile de criminologie realizate în Franţa şi Germania,
apare surprinzător faptul că acest concept al renunţării la criminalitate rămâne unul ambiguu şi nedefinit. Unii
autori au început să abordeze acest aspect (Mohammed; Wagner et al.), iar autorităţile publice au devenit
conştiente de necesitatea de a sprijni cunoaşterea şi practicile de lucru cu infractorii. Comunicarea de faţă va
descrie şi analiza situaţia actuală cu privire la subiectul renunţării la criminalitate şi dezvoltarea acestuia în
cadrul sistemelor penale din ambele ţări, şi va prezenta câteva studii efectuate asupra recidivei minorilor.

102
 WHO WORKS IN PROBATION SERVICE?

(CINE LUCREAZĂ ÎN CADRUL SERVICIULUI DE PROBAŢIUNE?)

Ioan DURNESCU

Abstract

This presentation will introduce preliminary findings of the research run in România on staff skills and
characteristics. In the first part, the paper will describe the main staff skills and characteristics used by probation
counselors in the evaluation stage of supervision. The second part of the paper will focus on a more systematic
analysis highlighting the associations between different staff variables (e.g. educaţional background and
motivation) and different staff skills and characteristics. The concept of "habitus" will be introduced to explain
the instituţional behavior that emerges from the interaction between staff members and between staff and
offenders. The conclusions are based on 40 video recorded sessions coming from 20 probation officers and 20
interviews with probation staff.

Rezumat

Comunicarea de faţă va prezenta rezultatele preliminare ale unei cercetări efectuate în România asupra
caracteristicilor şi abilităţilor personalului din cadrul Serviciului de Probaţiune. în prima parte, comunicarea va
descrie principalele competenţe şi caracteristici utilizate de consilierii de probaţiune în etapa de evaluare a
supravegherii. în a doua parte, comunicarea se va axa pe o analiză mai sistematică, evidenţiind asocierea dintre
diferitele variabile ale personalului din probaţiune (de exemplu: background educaţional, motivaţie) şi diferitele
abilităţi şi caracteristici ale acestuia. Va fi introdus conceptul de „habitus", în scopul explicării
comportamentului instituţional care apare ca urmare a interacţiunii dintre membrii personalului, precum şi dintre
personal şi infractori. Concluziile se bazează pe 40 de sesiuni înregistrate video provenind de la 20 ofiţeri de
probaţiune şi 20 de interviuri cu personalul din cadrul Serviciului de Probaţiune.

103
 SOCIAL SUFFERING AND THE UTOPIA OF DESISTANCE FROM CRIME

(SUFERINŢA SOCIALĂ ŞI UTOPIA RENUNŢĂRII LA CRIMINALITATE)

Florian GHEORGHE

Abstract

Serious and numerous offences show that there is a gap between the normative rules that sanction them
and the realities of everyday life. Legal rules typically address to a raţional and balanced person, who doesn't
struggle for his/her existence, who feels socially useful, who is not afraid of threats, who is in good health, who
has received a high-quality education and who has a meaning in life. But this category of people is becoming
increasingly rare ... In an article published in the '70s, Denis Szabo claimed that justice is under-administered
because it is a non-productive service and politically, is less profitable, adding that: "the policeman arrests, the
judge imposes a conviction and the warden guards. Nobody seems to care about the effects of his/her action on
legal or on social system, as a whole". Crime needs solutions and approaches that can be found in otherispheres
of social and individual life, and which are related to values, education, securing the future, the quality of human
models. The difficulty in finding jobs and the reduction of social protection mechanisms have deepened the
social inequalities and amplified the sense of victimization: under these circumstances, the acquisitive
delinquency has expanded to people without the necessary means, and those who have abandoned the efforts of
entrance into the labor market have turned to predatory crime. More recently, social suffering adds to those
factors already known as generating and maintaining criminality. When TV commercials show young people
coming from poor families the lifestyle of the richer ones, they incite those vulnerable adolescents to resort to
crime, in an extent that is proporţional with the feeling of precariousness found in the community in which they
live. If we add to all of these, the multiplications of gangs that strongly promote an ideology of boundless
freedom, of hedonism and power, we will understand that today, crime reduction is a utopia.

Rezumat

Infracţiunile grave şi numeroase arată că există o ruptură între reglementările care le pedepsesc şi
realităţile vieţii cotidiene. Normele juridice se adresează de obicei unei fiinţe raţionale şi echilibrate, care nu
luptă pentru existenţă, care se simte utilă social, nu se teme de ameninţări, are o bună sănătate fizică şi psihică, a
primit o educaţie de calitate şi are un sens în viaţă. Dar această categorie de oameni devine din ce în ce mai rară
... într-un articol din anii '70, Denis Szabo afirma că justiţia este sub-administrată pentru că este un serviciu non-
productiv iar politic, puţin rentabil, adăugând că „poliţistul arestează, magistratul condamnă şi gardianul
păzeşte. Nimeni nu pare a se îngriji de efectul acţiunii sale asupra sistemului judiciar şi nici asupra
ansamblului sistemului social". Criminalitatea are deci nevoie de abordări şi soluţii în alte sfere ale vieţii
sociale şi individuale care ţin de valori, de educaţie, de asigurarea viitorului, de calitatea modelelor umane.
Dificultatea găsirii locurilor de muncă şi reducerea mecanismelor de protecţie socială au făcut ca societăţile să
devină profund ingalitare şi sentimentul de victimizare să se extindă: în aceste condiţii delincvenţa de achiziţie
s-a amplificat la oamenii fără posibilităţi, iar cei care au abandonat eforturile de a intra în societatea salarială au
trecut la delincvenţa prădătoare. Mai nou, suferinţele sociale se adaugă la cele deja cunoscute care generează şi
menţin criminalitatea. Când reclamele de televiziune arată tinerilor din familiile sărace modul de viaţă al celor
bogaţi, îi incită pe cei vulnerabili să recurgă la criminalitatea de excluziune, proporţională cu sentimentul
precarităţii din comunitatea în care trăiesc. Dacă mai adăugăm şi multiplicarea bandelor care promovează
puternic o ideologie a libertăţii nemăsurate, a hedonismului şi puterii, vom înţelege că, în prezent, scăderea
criminalităţii este o utopie.

104
 SOCIAL SUFFERING AND THE UTOPIA OF DESISTANCE FROM CRIMEDESISTANCE IN
FRANCE: PRACTITIONERS' PARCEPTIONS

(RENUNŢAREA LA CRIMINALITATE ÎN FRANŢA: PERCEPŢIA PRACTICIENILOR)

Martine HERZOG-EVANS

Abstract

French probation services have operated so far without much knowledge of criminological literature.
Until 2010, they had never heard of desistance. This research aimed at verifying whether they nonetheless had
an overall idea of what it takes to desist and whether they helped offenders with obstacies to desistance. Their
opinions were contrasted to those of other practitioners and the views of desisters. In spiţe of the methodological
limitations of this smail scale study, one can nonetheless attempt to formulate a few conclusions: French
probation services have a good idea of what it takes to desist, but neither have the capacity nor are willing tp
effectively help offenders to do so. Their perception is for the most part confirmed by desisters. However, they
differ on several desistance factors such as peers and budget: probation officers are unaware of their relevance
and desisters deem them essential. Another French trăit is revealed: both practitioners and desisters think that
Making Good (Maruna, 2001) is irrelevant. Some cultural factors are suggested in orderto try to explain this
surprising discovery. In the last two years however, conferences and publications have made practitioners aware
of the concept of desistance and other related fields. We shall reflect on the potenţial impact of their newly
acquired knowledge against the backdrop of a less punitive government being in place and a new political
interest for evidence-based practices.

Rezumat

Serviciile de probaţiune din Franţa au funcţionat până în prezent fără a ţine cont prea mult de literatura
criminologică. Până în anul 2010 ele nu au auzit de conceptul de renunţare la criminalitate (desistance from
crime). Cercetarea de faţă îşi propune să verifice dacă totuşi, serviciile de probaţiune au avut o idee de ansamblu
cu privire la ceea ce este necesar pentru a încuraja renunţarea la criminalitate şi dacă au ajutat infractorii să
depăşească obstacolele care ar fi putut să apară în calea desistării. Opiniile lor au fost comparate cu cele ale altor
practicieni, precum şi cu punctele de vedere ale infractorilor care au renunţat la criminalitate. în pofida limitelor
metodologice ale unui studiu derulat la scară mică, se pot formula totuşi câteva concluzii relevante: serviciile de
probaţiune din Franţa au o idee clară despre ceea ce presupune renunţarea la criminalitate, dar nu au nici
capacitatea, şi nici nu sunt dispuse să ajute în mod eficient infractorii să facă acest lucru. Această percepţie este
în mare parte confirmată de către cei care au abandonat activităţile infracţionale. Cu toate acestea, cele două
grupuri diferă în raport cu anumiţi factori asociaţi renunţării, precum grupul de prieteni şi bugetul: ofiţerii de
probaţiune nu sunt conştienţi de relevanţa lor, în timp ce infractorii care au abandonat actvităţile infracţionale le
consideră esenţiale. O altă trăsătură specifică Franţei este evidenţiată: atât practicienii, cât şi cei care au renunţat
la criminalitate consideră că A face bine (Maruna, 2001) este irelevantîn acest proces. Sunt identificaţi anumiţi
factori culturali în încercarea de a explica această constatare surprinzătoare. Cu toate acestea, în ultimii doi ani,
organizarea de conferinţe şi apariţia de publicaţii i-au determinat pe practicieni să devină conştienţi de
importanţa conceptului de renunţare la criminalitate şi alte domenii asociate. Vom reflecta asupra impactului
potenţial al cunoaşterii nou-dobândite de aceştia în contextul unei guvernări mai puţin punitive şi al unui nou
interes politic pentru practicile „bazate pe evidenţe".

105
 LESSONS FROM DESISTANCE RESEARCH FOR POLICY AND PRACTICE

(ÎNVĂŢĂMINTE ALE CERCETĂRII DIN DOMENIUL RENUNŢĂRII LA CRIMINALITATE

ASUPRA PRACTICII ŞI POLITICII PENALE)

Shadd MARUNA

Abstract

Jurisdictions around the world are said to be moving from tradiţional ways of thinking about
rehabilitation to an "evidenced-based" approach where the emphasis is understanding of "what works" in prisons
and probation. This movement toward a scientific approach to the field of 'corrections' is a welcome one,
however, the definition of what counts as "evidence" in this movement has been distinctly narrow. This talk will
describe the value of adding desistance research into this conversation about effective practice. It will be argued
that the voices of those who have successfully moved away from crime can provide a different way of
understanding "what works" that is equally valid and helpful as program evaluation research. Examples will be
drawn both from the experiences of desistance researchers in the United Kingdom, but also from other fields
such as speech therapy and addiction treatment.

Rezumat

Se spune că jurisdicţiile din întreaga lume trec de la modurile tradiţionale de concepere a reabilitării
infractorilor, la o abordare „bazată pe evidenţe", unde accentul este pus pe înţelegerea a „ceea ce funcţionează"
în probaţiune şi sistemul penitenciar. Această mişcare către o abordare ştiinţifică în domeniul tratamentului
penal este binevenită; cu toate acestea, definiţia a ceea ce contează ca „evidenţe" în cadrul acestei mişcări a fost
restrânsă în mod clar. Această comunicare va descrie valoarea pe care cercetările efectuate în domeniul
renunţării la criminalitate o adaugă acestei discuţii cu privire la practicile eficiente. Se va argumenta că vocile
celor care au reuşit să lase în urmă trecutul infracţional pot oferi un mod diferit de a înţelege „ceea ce
funcţionează", la fel de valid şi util ca şi cercetările de evaluare a programelor. Exemplele vor fi extrase atât din
experienţele cercetătorilor care au efectuat studii pe subiectul renunţării la criminalite în Marea Britanie, dar şi
din alte domeni, precum tratamentul dependenţei şi logopediei.

106
 CAN PRISONS SUPPORT DESISTANCE?
(POT ÎNCHISORILE SĂ SPRIJINE RENUNŢAREA LA CRIMINALITATE?)

Fergus MCNEILL

Abstract

Theory and research about desistance from crime stress the significance of maturation, positive social
ties and the development of new non-offending identities. On the face of it, prisons have little to offer any of
these three aspects of desistance; they tend to delay maturation, disrupt social ties and cement negative
identities. And yet some ex-offenders suggest that both positive and negative prison experiences played a part in
their change processes; moreover, there is some emerging research evidence that some prisons can support
personal development. Drawing on his experience as a member of an independent Prisons Review Team in
Northern IraJand, Professor McNeilI's talk examines the material and cultural conditions under which prisons
may be able to support desistance, and the conditions under which that task becomes impossible.

Rezumat

Teoria şi cercetarea cu privire la renunţarea la criminalitate subliniază importanţa procesului de

maturizare, a legăturilor sociale pozitive şi a dezvoltării unei noi identităţi non-infracţionale. Penitenciarele
încurajează în mică măsură oricare din aceste trei aspecte asociate renunţării la criminalitate; ele tind să întârzie
maturizarea, să distrugă legăturile sociale şi să cimenteze identităţi negative. Şi totuşi, exemplu! unor foşti-
deţinuţi sugerează că atât experienţele pozitive, cât şi cele negative ale încarcerării joacă un rol important în
procesul de schimbare; mai mult, unele închisori pot sprijini dezvoltarea personală. Bazându-se pe experienţa sa
ca membru al echipei independente Prison Review din Irlanda de Nord, Profesorul McNeill îşi axează
comunicarea asupra analizei condiţiilor materiale şi culturale în care închisorile pot sprijini renunţarea la
criminalitate, precum şi asupra condiţiilor în care această sarcină devine imposibilă.

107
 PARTICULARITIES OF DESISTANCE FROM CRIME OF JUVENILE DELINQUENTS UNDER
THE SUPERVISION OF THE PROBATION SERVICE ATTACHED TO THE BUCHAREST COURT

(PARTICULARITĂŢI ALE DESISTĂRII DELINCVENŢILOR JUVENILI AFLAŢI ÎN

SUPRAVEGHEREA SERVICIULUI DE PROBAŢIUNE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI)

Mihai Ioan MICLE126

Gabriel OANCEA127
Doina Ştefana SĂUCAN

Abstract

The present research investigates a topic of major relevance for community safety, given that most of
the offences perpetrated by juvenile delinquents are committed by a small percentage of them (minors with
criminal careers). The study aims to provide some clarification regarding the perspectives from which desistance
from crime is seen and explained. The study presents a review of the internaţional research on desistance, in
general, and on juveniles w-ith criminal careers, in particular. As main objective, the research aims to present
the legal and psychosocial practices with ab impact on juvenile delinquents' desistance from crime (juveniles
under the supervision of the Probation Service attached to Bucharest Court), a qualitative analysis of different
case studies and of some examples of good practices at the instituţional level. The research has shown that the
desistance occurs as a result of a natural maturation process, but also after a sustained intervention at an early
stage of juveniies' criminal careers from family, social and educaţional institutions, as well as those involved in
the criminal justice system. The study reveals that the absence of an intervention that aimed to combine the
coercive part with placing minors in specialized programs, conducted since the onset of their criminal behavior,
represents a factor of impact in the reproduction of delinquent behavior. The study has a pioneering character,
being a pilot study conducted at the level of Probation Service attached to the Bucharest Court and therefore, it
couid be the basis for future researches carried out on a representative sample of subjects. It requires an
integrated approach, which will involve all the stakeholders engaged in the reconfiguration of a minor's identity,
the assimilation by him/her of desirable norms or values, and the capacity of objective reporting to seif and to
the world around.

Rezumat

Cercetarea prezentă investighează o sferă problematică de importanţă majoră pentru siguranţa

comunităţii, în condiţiile în care majoritatea infracţiunilor atribuite delincvenţilor juvenili sunt comise de către
un procent redus dintre aceştia (minori cu carieră infracţională). Studiul îşi propune să aducă o serie de
clarificări privind perspectivele din care este privită şi explicată desistarea. S-a urmărit o trecere în revistă a
cercetărilor privind fenomenul desistării, în general şi în special din perspectiva minorilor cu carieră
infracţională, întreprinse în plan internaţional. Ca obiectiv major, cercetarea îşi propune prezentarea practicilor
legale şi psiho-sociale cu impact asupra desistării delincvenţilor juvenili (aflaţi în evidenţa Serviciului de
Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti), o analiză calitativă a unor studii de caz şi a unor exemple de bune
practici la nivel instituţional. Cercetarea a evidenţiat faptul că desistarea intervine ca rezultat al unui proces de
maturizare inerent dar şi ca urmare a unei intervenţii susţinute de la vârste mici din partea familiei, instituţiilor
sociale şi educaţionale dar şi a celor implicate în sistemul de justiţie penală. Studiul relevă faptul că absenţa unei
intervenţii care să combine latura coercitivă şi introducerea minorilor în cadrul unor programe specializate, încă
de la debutul infracţional, constituie un factor de impact în reiterarea comportamentului delincvent. Cercetarea
are un caracter de pionierat, fiind un structurat realizat la nivelul Serviciului de Probaţiune de pe lângă
Tribunalul Bucureşti, putând constitui baza unor cercetări ulterioare pe un eşantion reprezentativ de subiecţi în
fenomenul desistării. Se impune o abordare integrată care se implice actorii relevanţi implicaţi în procesul de
reconfigurare a identităţii minorului, asimilarea de către acesta a unor norme şi valori dezirabile şi nu în ultimul
rând capacitatea de raportare obiectivă la sine şi lumea înconjurătoare.

126
Scientific researcher at the Department of Psychoiogy of C-tin Radulescu Motru Institute of Philosophy and
Psychology, Romanian Academy; e-mail: mihai_mide@yahoo.com
127
Associate iecturer at the Faculty of Sociology and Social Work, University of Bucharest, România; e-mail;
oancea.gabriei@gmail.com

108
 INTENDED AND UNINTENDED CONSEQUENCES OF IMPRISONMENT
(CONSECINŢELE INTENŢIONATE ŞI NEINTENŢIONATE ALE ÎNCARCERĂRII)

Paul NIEUWBEERTA

Abstract

Imprisonment is currentiy the most severe sanction meted out in the criminal justice systems of
European nations. In the majority of these countnes the number of people incarcerated has risen dramatically
over the past decades. Despite its manifest importance in crime prevention, there is surprisingly little knowledge
on the (collateral) effects of imprisonment. The Prison Project aims to address these omissions by combining
research questions and theories from different scientific disciplines. The Prison Project will also make headway
by establishing a unique new four-year panel study on almost 2,000 imprisoned persons and their partners and
children. These persons were put in pre-trail detention in the Netheriands in the period October 2010 until
March 2011 - and were followed over a four year period. The effects of imprisonment on several important life
domains are examined. This paper will present some first results. The results will contribute to the societal and
political debates on punishment and treatment of offenders by the criminal justice system.

Rezumat

Pedeapsa cu închisoarea constituie, în prezent, cea mai gravă sancţiune penală întâlnită în sistemele de
justiţie din aproape toate ţările europene. în majoritatea acestor state, numărul persoanelor încarcerate a crescut
dramatic în ultimele decenii. în pofida importanţei evidente pentru prevenirea criminalităţii, în mod
surprinzător, se cunosc foarte puţine cu privire la efectele (colaterale) ale privării de libertate. „Prison Project"
îşi propune să abordeze acest aspect, combinând întrebările de cercetare şi teoriile din diverse discipline
ştiinţifice. „Prison Project" aduce, de asemenea, importante contribuţii din punct de vedere metodologic, prin
stabilirea unui studiu panel unic, derulat pe o perioadă de patru ani, asupra unui eşantion de aproximativ 2000
persoane încarcerate, precum şi asupra partenerilor de viaţă şi copiilor acestora. Persoanele respective s-au aflat
în arest preventiv în Olanda, în perioada octombrie 2010 - martie 2011, şi au fost supuse acestui studiu de
follow-up, pe o perioadă de patru ani. în cadrul studiului, sunt analizate efectele încarcerării asupra unor
domenii de viaţă importante. Comunicarea de faţă prezintă câteva din rezultatele preliminare ale cercetării.
Constatările acestui studiu vor contribui la dezbaterile societale şi politice cu privire la pedepsirea şi tratamentul
infractorilor în cadrul sistemului de justiţie penală.

109
 THE CRIMINAL CAREERS OF ROMANIAN FEMALE RECIDIVISTS HELD IN PRISONS

(CARIERELE INFRACŢIONALE ALE FEMEILOR RECIDIVISTE DIN ROMÂNIA)

Cristina PRIPP128
Cristina DÂMBOEANU129
Alina DECSEI-RADU130
Gabriel ROŞEANU
Abstract

In the last decades, the developmental and "criminal career" approaches (Blumstein, Cohen, Roth, and
Visher, 1986) have become the leading perspectives of the North American and Western European scholars
interested in studying crime and its developmentai pathways. Currently, an impressive number of longitudinal
studies exist in internaţional criminological literature, focused on describing the main characteristics or
dimensions of an offending career, including: onset, frequency, length, specialization, escalation and desistance.
Unfortunately, only recently this approach has received the attention of the Romanian researchers, who have
begun to explore the advantages of this empirical framework in analyzing crime and delinquency. This paper
presents the preliminary results of a research conducted with the aim of describing the criminal careers of the
female recidivists held in Romanian correctional facilities. It is the first sociological investigation conducted in
our country on women's criminal careers and represents the iniţial stage of a large study carried out on aii
recidivists' inmates who were in the prisons' custody, in December 2012. Using as main sources of data
collection: the prison fiies, the education and psychosocial assistance files and the PMSWeb Application, we
were able to ascertain the extent and types of crimes committed by a sample of 255 Romanian female
recidivists. More specifically, we described their patterns of involvement in crime and how these patterns vary
according to different variables associated to the psychosocial and familial environment, the educaţional
experiences and the characteristics of their occupational status. Finally, we developed some recommendations
for the prevention of women recidivism, with a special focus on prison programs of psychological, social and
educaţional intervention.

Rezumat

În ultimele decenii, pardigma „carierei infracţionale" (Blumstein, Cohen, Roth, and Visher, 1986) a
devenit principala perspectivă teoretică şi empirică adoptată de cercetătorii din Europa de Vest şi America de
Nord, în studiile dedicate criminalităţii şi recidivei. Literatura de specialitate cuprinde un număr impresionant de
studii longitudinale, focalizate pe descrierea principalelor caracteristici sau dimensiuni ale carierei infracţionale,
şi anume: vârsta de debut, frecvenţa şi intensitatea recidivei, durata implicării în comportamente infracţionale,
specializarea şi gravitatea faptelor penale comise, încheierea carierei infracţionale. Această abordare a intrat de
curând şi în atenţia cercetătorilor din România, care au început să exploreze avantajele utilizării sale în studiul
crimei şi delincvenţei. Comunicarea de faţă prezintă rezultatele preliminare ale unei cercetări realizate din
această perspectivă a „carierei infracţionale" şi având ca scop descrierea pattern-urilor infracţionale ale femeilor
recidiviste aflate în penitenciarele româneşti. Este prima cercetare sociologică efectuată asupra evoluţiei
traseelor infracţionale ale femeilor delincvente şi reprezintă etapa iniţială a unui studiu mai amplu, ce cuprinde
toţi adulţii recidivişti aflaţi, în luna decembrie 2012, în custodia penitenciarelor. Utilizând ca principală metodă
de cercetare analiza datelor incluse în: Dosarul de penitenciar. Dosarul de educaţie şi asistenţă psihosocială şi
Aplicaţia Informatică PMSWeb, am putut identifica gradul de implicare şi tipul faptelor penale comise de către
255 femei recidiviste. Mai exact, am descris evoluţia pattern-urilor de implicare în criminalitate a acestora, în
funcţie de variabilele psiho-individuale, mediului familial şi psihosocial, educaţionale şi caracteristicile
statusului ocupaţional. în final, vom propune un model multidisciplinar centrat pe dezvoltarea comportamentelor
prosociale la persoanele recidiviste.

128
Psychologist at the National Administration of Prisons, România; e-mail: cristina.prippiaanp.gov.ro
129
Researcheratthe Institute of Sociology of Romanian Academy; e-mail; cristinadamboeanu@yahoo.com
130
Lecturer at the Faculty of Social-Humanities Sciences, Department of Psychology, University
of Oradea

110
 THE DEVELOPMENT OF INDEPENDENT LIFE SKILLS AMONG INMATES
WITH SOCIAL PATHOLOGY

(DEZVOLTAREA ABILITĂŢILOR DE VIAŢĂ INDEPENDENTĂ LA PERSOANELE PRIVATE DE

LIBERTATE CU PATOLOGIE SOCIALĂ)

Cristina PRIPP Alina131

DECSEI-RADU Marius TOC132

Abstract

The diversification of deficiencies of inmates' personality development, structure and education-

training is reflected in the increase in violence of the offences committed, of social dangerousness, of
criminogenic risks and constitutes in numerous levels of difficulty of the efficiency of psychotherapeutical
programs. Under the concept of developing independent lives skills were designed and experimentally used the
psychotherapeutic programs for anger management, impulsiveness, personality disorders, addiction, time and
finance. Through a consistent psychological research model, pre and post test, of measurement and analysis of
variables - anger, impulsiveness, B clusters of personality disorder, compulsive addiction (money; time;
gambling; alcohol; drugs; substitutes) - an appropriate vision upon these issues was developed. Upon
completion of piloting, the statistical variables have confirmed a favorable evolution of the program clients, so
we can claim that the independent life skills can be modeled, regained or re-leamed, through proper methods,
even at maturity. The philosophy of the concept is that the program clients are given the opportunity to "choose"
to use the skills they learn, motivating them in an imperceptible, ratherthan conflicting, manner.

Rezumat

Diversificarea carenţelor în dezvoltarea personalităţii, de structură şi de instrucţie-formare ale

persoanelor private de libertate se reflectă în creşterea violenţei faptelor infracţionale, a periculozităţii sociale, a
riscurilor criminogene şi se constituie în tot atâtea şi numeroase praguri de dificultate în eficienţa tratamentelor
psihoterapeutice. Sub conceptul de dezvoltare a abilităţilor de viaţă independentă au fost elaborate şi utilizate
experimental (pilotate) programele psihoterapeutice pentru managementul furiei, al impulsivităţii, al tulburărilor
de personalitate, al dependenţei, al timpului şi financiar. Printr-un model de cercetare consistent, pre- şi post-
testare psihologică, de măsurare şi analiză adecvată a variabilelor - furie, impulsivitate, clusterii B ai tulburării
de personalitate, dependenţe compulsive (bani; timp; jocuri de noroc, alcool, drog, substitute) - a fost dezvoltată
o viziune adecvată asupra problematicii. La finalizarea pilotării, variabilele statistice au confirmat o evoluţie
favorabilă a beneficiarilor programelor, aşa încât, putem afirma că abilităţile de viaţă independentă pot fi
modelate, redobândite sau reînvăţate, chiar şi la maturitate, prin metode adecvate. Filosofia concepţiei este aceea
că beneficiarilor programului le este dată posibilitatea de a "alege" să-şi folosească abilităţile pe care le învaţă,
motivându-i într-o manieră mai degrabă imperceptibilă, decât conflictuală.

131
Psychologist at the National Administration of Prisons, România; e-mail: cristina.pripp@anp.gov.ro
132
ecturer at the Faculty of Social-Humanities Sciences, Department of Psychology, University of Oradea, România;

111
THE MEANING OF BECOMING CRIMINAL OFFENDERS IN THE ADOLESCENTS LIFE STORY

(SENSUL DEVENIRII INFRACŢIONALE ÎN POVESTEA VIEŢII ADOLESCENŢILOR

DELINCVENŢI)

Mihaela PUŞCAŞ

Abstract

Through the analysis of more than 60 life-stories of delinquent youths held in a reeducation centre, we
have obtained detailed information about their lives, and about their perspective from which they understand
their existence and the seif. We have outlined the adolescents' "personal worlds", how they filter, signify and
live the elements of their life environment - the meanings they offerto people and events, their hopes and fears,
the themes and roles that guide their behavior - all of these not being the reality, but true personal theories of it,
which determine their opinions, attitudes and actions. By describing the significant events of their lives -
achievements, failures, conflicts, transitions, we obtained more than simple histories of their lives, namely the
definitions of what family, life, friendship, future, and success mean to them, and the ways in which they
understand the motives that lead them to commit offences. The aspects drawn from these life stories allowed for
the identification of important benchmarks of a youth' s existence: the images of mother and father, parental
supervision, discipline and poor socialization, friends, school failure, inconsistent punishments and disregarding
the rules, the conducts that preceded the first offence, guilt etc, The reduction of young persons 1 delinquency
may begin only after an understanding of their concept on seif, the benchmarks that guided them in different
circumstances, the way in which they have built their personal theory about the environment in which they were
raised and live, in short, only by knowing their life narratives.

Rezumat

Prin analiza a peste 60 de poveşti ale vieţii adolescenţilor delincvenţi aflaţi într-un centru de reeducare,
au fost obţinute date despre viaţa acestora, rezultând astfel perspectiva din care minorii îşi înţeleg existenţa şi pe
sine. Au fost conturate „lumile personale" ale adolescenţilor, modul în care ei filtrează, semnifică şi trăiesc
elementele ambianţei lor de viaţă - sensurile pe care le conferă întâmplărilor şi oamenilor, speranţele, temerile
care-i animă, temele şi rolurile care le ghidează comportamentul - toate acestea nefiind realitatea, ci adevărate
teorii personale asupra acesteia, ce le determină opiniile, atitudinile, acţiunile. Prin descrierea evenimentelor
semnificative ale vieţii lor - realizări, eşecuri, conflicte, tranziţii, am obţinut mai mult decât o simplă istorie a
vieţii acestora şi anume, definiţiile lor cu privire la ceea ce înseamnă familia, viaţa, prietenia, viitorul, succesul,
modurile în care înţeleg motivele care i-au condus la infracţiune. Aspectele reieşite din poveştile de viaţă au
permis conturarea unor repere importante ale existenţei acestora: imaginea tatălui şi a mamei, supravegherea
parentală, disciplina şi socializarea discordantă, prietenii, eşecul şcolar, actele de bravadă, inconsistenţa
pedepselor şi nesocotirea regulilor, conduitele care au precedat prima infracţiune, sentimentul de vinovăţie etc.
Ameliorarea comportamentului unui delincvent poate începe doar după înţelegerea concepţiei despre sine a
acestuia, a reperelor după care s-a ghidat în diverse împrejurări, a modului în care şi-a construit teoria personală
privind ambianţa în care s-a format şi trăieşte, pe scurt, doar prin cunoaşterea naraţiunii de viaţă a acestuia.

112
THE EFFECT OF HAVING AN INCARCERATION RECORD ON YOUNG SPANISH MALES'
ODDS OF FINDING EMPFOYMENT

(IMPACTUL CAZIERULUI ASUPRA ŞANSELOR TINERILOR SPANIOLI DE GĂSIRE A

UNUI LOC DE MUNCĂ)

Jorge RODRIGUEZ MENES133

Elena LARRAURI Marti ROVIRA

Abstract

We report preliminary results of an experiment assessing the impact of having a prison record on
young Spanish males' odds of becoming employed after being released from prison. We devised an
experiment in which four faked CV's were sent during the second half of 2012 and the beginning of 2013
to about 1000 prospective employers who advertised their job openings in Spain's main online job search
engines. The faked CV's differed in two respects: prospective candidate's skills (middle or high) and their
history of previous imprisonment for an undisclosed crime<absent or present). We sought to assess not
only if having a record of incarceration affected the probability of being selected for a job interview, but
also if the effect was such so as to make employers more likely to prefer a person with lower skills. We
additionally distinguished job openings according to two technical specifications: whether the job
required making consequential decisions and whether its tasks required complex coordination. The same
number of CV's was sent to the four types. Jobs that required criticai decisions or highly complex
coordination were excluded. We expected males with incarceration records to be less discriminated in
jobs requiring fewer decisions and simpler coordination. However, we also analyzed if employers'
unobserved assumptions about ex-convicts' personalities made the latter more attractive for jobs requiring
some forms of decision-making (e.g., salesmen) and coordination (e.g., drivers). The results can
contribute to devising more successful programsforex-prisoners' social rehabilitation.

Rezumat

Prezentăm rezultatele preliminare ale unui experiment care îşi propune să evalueze impactul pe
care cazierul îl are asupra şanselor de angajare a tinerilor bărbaţi spanioli după eliberarea acestora din
închisoare. în acest sens, am conceput un experiment în care patru CV-uri fictive au fost trimise în a doua
jumătate a anului 2012 şi începutul anului 2013 către aproximativ 1000 de potenţiali angajatori care aveau
postate anunţuri de recrutare a forţei de muncă pe principalele motoare de căutare online a locurilor de
muncă în Spania. CV-urile fictive diferă sub două aspecte principale: competenţele candidatului potenţial
(medii sau superioare) şi istoricul încarcerărilor anterioare pentru o anumită infracţiune (prezent sau
absent), Am încercat să evaluăm nu doar în ce măsură cazierul afectează probabilitatea de a fi selectat
pentru un interviu de angajare, ci şi dacă efectul a fost de o asemenea amploare, încât să îi determine pe
angajatori să prefere persoane cu un nivel scăzut de calificare profesională. în plus, am operat distincţia
între diferitele oferte de muncă pornind de la două aspecte tehnice: dacă locul de muncă presupune luarea
de decizii şi dacă necesită coordonări complexe. Acelaşi număr de CV-uri a fost trimis la toate cele patru
tipuri. Locurile de muncă în care erau solicitate decizii fundamentale sau coordonări cu un grad ridicat de
complexitate au fost excluse. Ne-am aşteptat ca bărbaţii cu antecedente penale să fie mai puţin
discriminaţi la acele locuri de muncă care presupun un nivel scăzut de implicare în procesul de luare a
deciziilor şi coordonări mai simple. Cu toate acestea, am analizat şi în^e măsură presupunerile
angajatorilor cu privire la personalităţile foştilor condamnaţi îi fac pe aceştia din urmă mai „atractivi"
pentru acele locuri de muncă care necesită anumite forme de implicare în procesul de luare a deciziilor
(de exemplu: vânzători) şi de coordonare (de exemplu: şoferi). Rezultatele pot contribui la elaborarea
unor programe mai eficiente pentru reabilitarea socială a foştilor deţinuţi.

133
Researcher Ramon y Cajai at the Department of Politica! Sciences and Sociology, "Pompeu fabra"
University of Barcelona, Spain; e-mail; jorge.rodriguez@upf.edu

113
 PARTICULARITIES OF PSYCHOSOCIAL ADAPTION OF PRISONERS AT A DISTINCT
ENVIRONMENT

(PARTICULARITĂŢI ALE AJUSTĂRII DEŢINUŢILOR LA UN MEDIU PSIHOSOCIAL

DISTINCT)

Ioan TIA

Abstract

Prisons are uncomfortable and stressful environments; stress is perhaps the central feature of the
prison experience. Adjusting to prison custody depends on a number of factors; some individuals have a
higher risk than others, therefore it is important to study the individual differences in order to determine
the underlying, behavioral and psychological factors associated with prison adjustment and well-being.
The main purpose of this study is to test a model of adaptation to prison, derived from the general theory
of adaptation to stressful life situations (Lazarus and Folkman, 1984) and Moos's model (2002), in an
attempt to understand why some inmates fail in their effort to cope with prison deprivations, while others
are doing their time apparently effortlessly. The iniţial model of analysis contains 11 latent variables:
three exogenous independent variables (demographic variables, personal resources and social support)
and eight endogenous dependent variables (prison environment, coping centered on emotions, problem-
oriented coping, appraisal, distress, well-being, emotions, the perceived stress or harassment). Two
hundred and sixty-two inmates aged between 20 and 54 years took part in this study. The participants
were administered various questionnaires in Likert-scale format. The results have shown some features
worth mentioning for the process of inmates' adaptation to prison: nosignificant direct relationship
between personal resources and evaluation process, as postulated Lazarusand Folkman (1984); similarly,
social support did not have a significant impact in the evaluation. Personal resources exert an indirect
influence on adopted coping, through social support variables. The model shows also a direct relationship
between evaluation and well-being. In addition, distress has a direct relationship with the perception of
threat, as well-being affects the assessment of the availability of resources to cope with stressful situations
in prison, The presence of social support directly influences the distress and the adopted coping and
indirectly, the well-being and experiences of victimization.

Rezumat

Penitenciarele sunt medii inconfortabile şi stresante; stresul este probabil trăsătura centrală în
experienţa închisorii. Adaptarea la mediul penitenciar depinde de un complex de factori; unii indivizi
prezintă un risc mai ridicat decât alţii, astfel este important să studiem diferenţele individuale pentru a
identifica acele caracteristici de bază, comportamentale şi psihologice, asociate cu indicatorii ajustării şi
stării de bine în penitenciar. Scopul principal al acestui studiu îl reprezintă testarea unui model al ajustării
la mediul penitenciar, derivat din teoria generală a adaptării la situaţii de viaţă stresante (Lazarus şi
Folkman, 1984), respectiv din modelul lui Moos (2002), în încercarea de a înţelege de ce unii deţinuţi
eşuează în tentativa lor de a face faţă privaţiunilor asociate executării unei pedepse privative de libertate,
în timp ce alţi deţinuţi parcurg aparent fără efort această perioada de timp. Modelul iniţial conţine 11
variabile latente: trei variabile independente exogene (variabile demografice, resurse personale şi suport
social) şi opt variabile dependente endogene (mediu penitenciar, coping centrat pe emoţii, coping orientat
spre problemă, evaluare, distres, stare de bine, emoţii, nivelul perceput al stresorilor şi tracasărilor). La
studiu au luat parte 262 deţinuţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 54 de ani. Participanţilor le-au fost aplicate
diverse chestionare în format Likert. Rezultatele au relevat existenţa anumitor particularităţi ale adaptării
deţinuţilor la mediul penitenciar: nu au fost evidenţiate relaţii directe semnificative între resursele
personale şi procesul de evaluare, aşa cum postulează Lazarus şi Folkman (1984); în mod similar,
suportul social nu influenţează în mod semnificativ procesul de evaluare. Resursele personale exercită o
influenţă indirectă asupra coping-ului adoptat, prin intermediul suportului social. în acelaşi timp, nivelul
distresului are o relaţie directă cu percepţia situaţiilor în termenii unei ameninţări, după cum starea de
bine influenţează modul de evaluare asupra disponibilităţii resurselor necesare pentru a face faţă
situaţiilor stresante din mediul penitenciar. Prezenţa suportului social influenţează în mod direct nivelul
distresului şi al coping-ului adoptat şi în mod indirect, starea de bine şi a experienţele de victimizare. Nu

114
în ultimul rând, modelul evidenţiază o relaţie semnificativă între starea de bine şi experienţele de
victimizare.

JUVENILE JUSTICE. RESÎLIENCE PERSPECTIVES ON TRAUMA AND CONFLICTS

(JUSTIŢIA PENTRU MINORI. PERSPECTIVE AIE REZIIIENŢEI ASUPRA TRAUMEI ŞI

CONFLICTELOR)

Mihaela TOMITA

Abstract

The criminal justice area has experienced a continuous transformation, in particular regarding
the concepts of resocialization, rehabilitation and last but not least, psychological and social rehabilitation
of offenders, transformation due to developments in social and human sciences. Clearly, the concept of
social rehabilitation is in a two-way relationship with the concept of punishment, the new changes in the
administration of justice being increasingly oriented towards a multidisciplinary and community
approach. Furthermore, due to the growth of the phenomenon of juvenile delinquency, a holistic approach
was needed, observing the ineffectiveness of the separation of the legal and social side, passing to a
transdisciplinary approach towards juvenile delinquency and the recovery processes used in the criminal
justice system for juveniles. In this approacfc), the criminal law becomes a real resilience vehicle forthe
social reintegration of juvenile offenders. Although it is now well known that resilience has a central
place in psychology, it is not yet defined in a uniform manner. For most of the researchers and
practitioners, resilience is a process that allows a person that goes through a traumatic event in the present
or has been through one traumatic event in the past to adapt well. Very often, traumatic events are
accompanied by various conflicting situations, and regarding juvenile delinquency and criminal justice
system, the question we try to answer is: How can we use the concept of resilience in the recuperative
process applied to juvenile offenders? This paper shows how the process leading to resilience involves a
balance between risk and protection factors, continuously seeking the growth and improvement of the
latter, to the detriment of theformer.

Rezumat

Spaţiul justiţiei penale a cunoscut o continuă transformare în special în ceea ce priveşte

conceptele de resocializare, reintegrare şi nu în ultimul rând, reabilitare psihologică şi socială a
infractorilor, transformare datorată dezvoltărilor recunoscute în domeniul ştiinţelor socio-umane. în mod
evident, conceptul de reabilitare socială se află într-o relaţie biunivocă cu cel de pedeapsă, noile
transformări în ceea ce priveşte administrarea justiţiei fiind orientate tot mai mult spre o abordare
multidisciplinară şi comunitară. Chiar mai mult, datorită amplorii fenomenului delincvenţei juvenile, s-a
constatat necesitatea unei abordări holistice, observându-se ineficacitatea separării laturii sociale de cea
legală, trecându-se astfel la o abordare transdisciplinară a delincvenţei juvenile şi a proceselor de
recuperare utilizate în cadrul sistemului de justiţie penală pentru minori. într-o asemenea abordare, legea
penală devine un adevărat vehicul de rezilienţă pentru reintegrarea socială a minorilor delincvenţi. Cu
toate că, în prezent este binecunoscut faptul că rezilienţă ocupă un loc central în cadrul psihologiei,
aceasta nu este încă definită într-o manieră uniformă. Pentru o mare parte a cercetătorilor şi practicienilor,
rezilienţă reprezintă un proces care permite unei persoane care trăieşte în prezent sau a trecut printr-un
eveniment traumatic, să manifeste o bună adaptare. Foarte adesea evenimentele traumatice sunt însoţite
de diferite stări de conflict, iar în ceea ce priveşte delincvenţa juvenilă şi implicit sistemul de justiţie
penală, întrebarea la care încercăm să răspundem, este: Cum putem utiliza conceptul de rezilienţă în
cadrul procesului recuperativ aplicat minorilor delincvenţi? Această lucrare prezintă modul în care,
procesul care conduce ia rezilienţă, implică echilibrul dintre factorii de risc şi cei de protecţie, urmărind
continuu creşterea sau îmbunătăţirea celor din urmă, în detrimentul celor dintâi.

115
 GOOD PRACTICE IN EUROPEAN PRISON SYSTEMS REGARDING SOCIAL
REINTEGRATION OF JUVENILE OFFENDERS. COMPARATIVE STUDY
(BUNE PRACTICI ÎN SISTEMELE PENITENCIARE EUROPENE CU PRIVIRE LA
REINTEGRAREA SOCIALĂ MINORILOR
DELICVENŢI. STUDIU COMPARATIV)

Alina Oana ZAMOSTEANU

Abstract

This paper focuses on identifying models of good practice in juvenile justice in Europe, with
specific reference to: Spain, France, Hungary, and România. The procedures and practices used by each
prison/justice system are taken into consideration for intervention on juveniles deprived of liberty, with
the ultimate goal of preparing them for social reintegration. A number of tools necessary to education
professionals working with minors deprived of liberty are identified: Parent's Guide, Minor's Guide,
Tools to identify the criminal recidivism risk.

Rezumat

Comunicarea se axează pe identificarea modelelor de bună practică în domeniul justiţiei juvenile

în spaţiul european, cu referire specifică la: Spania, Franţa, Ungaria şi România. Sunt avute în vedere
procedurile şi practice utilizate de fiecare sistem penitenciar/de justiţie în vederea intervenţiei asupra
minorilor privaţi de liberate, cu scopul final de pregătire a acestora pentru reintegrarea socială. Sunt
identificate o serie de instrumente necesare specialiştilor din domeniul educaţiei minorilor privaţi de
libertate: Ghidul părintelui, Ghidul minorului, instrumente de identificare a riscului de recidivă
infracţional.

116
 ANTROPOFAGIA (CANIBALISMUL)

Prof. Univ. Dr. Viorel Panaitescu;

Dr. Mariana Roşu

În lumea creştină, o mare atenţie s-a acordat rolului pe care religia 1-a acordat formării spirituale
a omului. Moartea leagă omul de trecut (de strămoşii săi), de prezent şi de viitor Aceasta a generat la
omul primitiv preocuparea faţă de moarte şi faţă de cadavru şi a determinat sentimente de respect,
veneraţie, teamă (date de imobilismul cadavrului, de puterile lui malefice şi de posibilitatea ca sufletul să
revină în locurile în care a trăit) şi chiar dezgust (generat de substanţele şi mirosurile neplăcute pe care
acesta le exală).
În aceste condiţii au apărut reacţii de îndepărtare a resturilor cadaverice în funcţie de mediul
geografic şi de mediul de viaţă: prin înhumare, depozitare în peşteri, aruncare în ape curgătoare - Gange,
distrugere (prin incinerare) sau de conservare (de ex. prin mumifiere). Amintim de asemenea canibalismul
practicat de populaţiile primitive. Alegerea uneia sau alteia din căile menţionate a fost determinată de
condiţiile de viaţă din colectivitatea respectivă şi de nivelul dezvoltării istorice.
Datele obţinute prin examinarea leziunilor traumatice osoase probează actele de violenţă în care
a fost antrenat omul preistoric. Cercetarea detaliată a acestora (cu descrierea localizării şi a
particularităţilor lor lezionale) oferă detalii asupra actului traumatic şi constituie argumente asupra cauzei
şi condiţiilor în care acestea s-au produs (agresiuni interumane care au ca urmare moartea, accidente,
leziuni produse de animale, ritualuri funerare, canibalism). Aceste leziuni constituie modificări antropice
(leziuni traumatice, descărnări, perforaţii, fracturi, arsuri etc) şi modificări naturale (alterări fizico-
chimice). Astfel de leziuni şi modificări au apărut în condiţiile luptelor între grupurile populaţionale, în
actele de canibalism sau sub acţiunea animalelor (Gambier, 1996).
Psihanaliştii, unii biologi, specialiştii în magie, mitologie au luat în discuţie canibalismul şi l-au
interpretat prin prisma doctrinelor cărora le aparţin. Aceasta a avut loc în condiţiile în care toate religiile
creştine îl contestă şi îl consideră ca fiind "o sfidare păgână". Este greu de demonstrat în ce măsură a
aparţinut unor ritualuri sau de ce oamenii l-au practicat.
În continuare, redăm un paragraf din M. Auge - "Religie şi antropologie" :
"Sigur că e încă greu să convingi câteva minţi pline de bune intenţii că păgânismul nu e un păcat
sau să le sugerezi că poligamia, vrăjitoria, canibalismul, nu sunt percepute ca ciudate şi odioase (sau
ridicole) decât prin intermediul fantasmelor noastre care, fiindcă aceste practici există, ni le înfăţişează în
acelaşi timp ca o culme a exteriorităţii şi ca intimitatea gândirii noastre secrete".
În Dicţionarul explicativ al limbii române, termenul de "fantasmă" este definit ca "stafie,
nălucă, arătare, fantomă".
Istoric
De la începutul apariţiei sale, omul a devenit victima semenului său. Antropofagia
(canibalismul) conform Dex., reprezintă consumul cărnii de om după moartea acestuia de către semenul
său. Ea ar fi apărut la primatele neumane. La început, fenomenul canibalic a avut loc practic, în toată
lumea, dar în cursul istoriei răspândirea sa a scăzut. S-au găsit cantităţi mari de oase umane articulate sau
nearticulate în râuri, lacuri, sub stânci, în gropi, peşteri sau în morminte.
Ulterior, sub influenţa crescândă a diverşilor factori socio-economici, culturali şi religioşi,
canibalismul a cedat treptat teren, rămânând cantonat în prezent în junglă, în insule izolate situate departe
de ţărmul oceanelor şi mărilor, în deşerturi, păduri tropicale.
Canibalismul se poate practica în interiorul unui grup uman (familie) -endocanibalismul sau
între două grupuri umane - exocanibalismul
În prezent, discutarea termenului de canibalism şi a aspectelor sale este extrem de dificilă. Unii
specialişti chiar se întreabă la ce foloseşte discutarea lui astăzi, dacă a devenit extrem de rar şi este
prezent numai în zone geografice.
În prezent, noi nu dispunem decât de date referitoare la episoadele canibalice de proporţii mici
din ultimele secole
Stabilirea sau nu a canibalismului drept condiţie şi cauză a unor depozite de oase, s-a făcut
folosind toate mijloacele de investigaţie. Totuşi, în mai multe cazuri, nu s-a putut stabili cu certitudine
dacă oasele provin din conflicte interumane, din atacurile animalelor, din ritualuri etc.

117
 Fiecare caz este examinat de mai multe ori de echipe formate din diverşi specialişti. De multe
ori, concluziile diferă de cele precedente, sau mai mult, sunt excluse orice fel de implicaţii ale factorilor
violenţi.
Atribuirea lor practicării canibalismului se bazează pe următoarele (Turner J.,1995 Villa
P.,19&6, Thomas, 2000):
- existenţa unei cantităţi mari de oase, cu vechime similară (stabilită prin metoda carbonului
radioactiv), pentru care nu există nici o explicaţie;
- prezenţa pe aceste oase a urmelor de descărnare, dezmembrare prin dezarticulare sau
secţionare cu agenţi tăietori (lame de piatră foarte bine ascuţite): urme de descărnare pe
scapulă, pe craniu (în apropierea inserţiei mastoidiene a muşchiului sternocleidomastoidian, pe
peretele lateral al craniului, pe oasele feţei, la locurile de inserţie a muşchilor pe oase); la
interpretarea acestor traiecte, trebuie avut în vedere că bolta craniului şi oasele feţei erau
frecvent folosite ca trofee şi reprezintau obiectul unor ritualuri de cult;
- urme de spargere a oaselor lungi, realizate pentru extragerea măduvei osoase, fragmentele
rămase fiind lungi şi subţiri;
- arii mari de lovire, de la marginile cărora pleacă fisuri radiare şi aşchii osoase, produse de
agenţi contondenţi;
- urme de muşcături sau roadere, în care fragmente de os sunt desprinse, iar osul restant are
margini neregulate;
- momentul producerii leziunii: antemortem (produse cu mult timp înaintea morţii - neavând
deci, legătură cu instalarea acesteia), perimortem (produse cu puţin timp înainte de deces, în
timpul luptei pentru supravieţuire, având legătură de cauzalitate cu decesul), postmortem
(produse după deces); modificările oaselor atribuite canibalismului sunt produse postmortem;
- progresele în biologie şi imunologie au pus la punct şi alte metode care pot demonstra şi
explica mai bine actul canibalic efectuat de o persoană; de ex. evidenţierea mioglobinei în
fecalele unei persoane dovedeşte că aceasta a consumat carne de om, din care provine acest
pigment; mioglobina rezistă la toate prelucrările culinare, putând străbate tubul digestiv, fără să
fie distrusă de enzimele acestuia.
Au fost bănuiţi de antropofagie locuitorii din interiorul Coastei de Fildeş şi germanii din Rwanda
(M. Auge, 1982).
H. Clastres (cit. de M. Auger, 1995) arată că indienii chiriguana făceau distincţie între victimele
ucise în luptă - care erau devorate imediat, şi prizonieri din aceeaşi tabără, - care erau devoraţi după un
timp. Prizonierii refuzau ideea evadării, considerând-o dezonorantă.
În sfârşit, se citează producerea unor poţiuni obţinute din amestecul de sânge, creier, triturate din
diverse organe, consumate pentru a creşte curajul sau a căpăta diverse însuşiri.
America Centrală a fost sediul antropofagiei precolumbiene. Locuitorii săi - aztecii, au rămas în
istorie ca ucigaşi feroci. Se apreciază că anual, mureau circa o jumătate de milion de azteci.
În tribul wari din Papua, practicile comune erau considerate de adepţii canibalismului ca fiind
inumane, dezgustătoare şi sălbatice, deoarece pământul în care erau îngropaţi era poluant, rece şi umed.
Canibalismul se desfăşura după aplicarea unor reguli foarte precise. Astfel, în primul rând, nu se consuma
carnea membrilor apropiaţi sau a soţilor. Cei care consumau carnea, trebuiau să-şi îndepărteze dezgustul
la vederea rămăşiţelor pământeşti şi la mirosul degajat de acestea. în caz contrar, aceasta ar fi însemnat o
derobare de la exprimarea obligaţiilor de respect faţă de defunct şi între familii. în intervalul până la
moarte, li se dădea o soţie şi timp de mai mulţi ani, duceau aceeaşi viaţă ca şi sătenii
Endocanibalismul
Este ingestia cărnii unei persoane aparţinând aceleiaşi comunităţi (familie, trib), după decesul
acesteia, în semn de veneraţie sau în scop ezoteric.
Datorită acestei practici, multe dintre femeile comunităţii Fore din nordul insulei Papua Noua
Guinee au murit în timpul epidemiei de boală kuru din 1920-1950. Aceasta este o boală fatală, produsă de
prioni, care sunt particule ce provin din creierul uman degenerat. Maladia a afectat in special femeile şi
copii, care conform tradiţiei, au consumat creierul şi organele rudelor de sexmasculin decedate. în timp,
unele femei s-au imunizat şi au supravieţuit, rezistenţa la această boală fiind dată de gene specifice. M.
Alpers din Perth susţine că numai canibalismul poate explica această protecţie.
Pentru obţinerea nemuririi şi a puterilor supranaturale, locuitorii din Nordul Indiei consumau
părţile moi ale cadavrelor care pluteau în Gange.
În SUA, în apropierea râului Colorado, s-a descoperit un sit de canibali, datând de la sfârşitul
primului mileniu al erei noastre. La vremea sa, această regiune s-a caracterizat printr-un grad deosebit de
periculozitate, impus de locuitorii săi, migraţi din partea de sud a SUA. Aceştia au instituit o viaţă de
teroare, impunând locuitorilor săi un tribut şi instituind canibalismul. în regiune s-au găsit schelete
dezmembrate, fragmente măcelărite, leziuni perimortem, scalpări, fracturi.

118
 Degusta (2000) a efectuat un studiu asupra canibalismului, examinând oasele exhumate dintr-un
sit arheologic din insulele Fiji, leziunile constatate fiind comparate cu acelea ale oaselor din alte situri din
Oceania. O problemă dificilă o reprezintă diferenţierea leziunilor traumatice datorate antropofagiei de
acelea produse în scop ritualic (descărnări, mutilări, fragmentări cu ocazia unor înhumări secundare).
Pentru canibalism pledează urmele de zdrobire, ciocănire şi găurire a oaselor în scopul extragerii
măduvei, urme de scalpare, tăieturi, gradul mare de fragmentare, lipsa vertebrelor, urme ale practicilor
culinare ( ardere, fierbere).
În unele peşteri (de ex. Fontbregoua din sudul Franţei), oasele umane erau amestecate cu oase
de animale sălbatice şi domestice, seminţe carbonizate. Pe unele oase s-au găsit muşcături lăsate de
rozătoare, iar din altele lipseau fragmente
Leziunile părţilor moi (muşcăturile) erau localizate cel mai frecvent pe gât şi spate. Cele de pe
spate au urmărit descoperirea componentelor arcurilor vertebrale, care au fost fracturate şi smulse, pentru
a extrage măduva spinării, consumată preferenţial de oameni (canibali) şi de animale. La cap, prin
smulgerea unui fragment de calotă, se putea obţine în acelaşi scop un fragment de creier.
Din inventarul osos lipsesc de obicei piesele mici, fără valoare nutritivă, cum ar fi condilii
occipitali, oasele carpiene, tarsiene, metacarpienele, metatarsienele, fragmente de sacru şi chiar părţi mai
mari din oasele membrelor inferioare, pierdute în cursul manipulărilor. Urmele de secţionare lăsate pe
oasele de om şi de animal sunt asemănătoare, cu excepţia unor deosebiri la nivelul craniului şi scapulei.
Astfel, la oasele de animal s-au constatat urme de descărnare (secţionare) pe faţa internă a corpului
mandibulei şi pe osul hioid, consecutive detaşării limbii. Muşchii rezultaţi din descărnare au fost supuşi
acţiunii focului (fierbere, prăjire etc), evidenţiată prin modificări de culoare şi structură.
Cauzele canibalismului
În zilele noastre, plini de cele mai bune intenţii, cercetătorii de diferite specialităţi, provenind din
ţările în care în trecut s-a semnalat existenţa satelor de canibali, au încercat să obţină informaţii de la
martorii rămaşi în viaţă. Răspunsurile obţinute au fost:
- canibalii de odinioară nu şi-au renegat activitatea, relatând cele întâmplate morocănos, cu
încercare de detaşare, fără a se dezvinovăţi;
- victimele au avut în general, o comportare detestată de canibali;
- în lichidarea fenomenului canibalic, rolul principal l-au avut preoţii misionari catolici;
- în prezent, canibalismul în aceste regiuni este aproape lichidat.
Cauzele care ar fi determinat canibalismul pot fi susţinute de exemplele actuale de care
dispunem:
- înfometarea (canibalismul prin înfometare din timpurile apropiate nouă): de exemplu,
naufragiaţi, prizonierii germani din lagărele din Siberia, grupurile de oameni aflate în condiţii excesiv de
grele;
- practicarea unor ritualuri (canibalismul ritualic);
- sadismul (canibalismul sadic), întâlnit la psihopaţi: de exemplu, cazul lui Jeffrey Dahmer, care
a ucis 17 persoane; carnea a fost păstrată la frigider şi apoi consumată;
- canibalismul cultural, în cadrul căruia s-au consumat părţi din corpul rudelor decedate,
ca semn de veneraţie.
S. Bello (2011) a efectuat un studiu pe trei cutii craniene folosite drept pocale, datând
din Paleoliticul Superior – perioada Magdaleniană (cca 15.000 – 18.000 ÎHr), găsite în peştera
Gough (Somerset - Anglia). Pe acestea s-au constat urme de descărnare (secţionări realizate cu agenţi
tăietori din piatră) şi ciocăniri (lovituri de percuţie), asociate cu multiple fragmentări ale bazei, bolţii
craniului şi oaselor feţei, care denotă practicarea antropofagiei.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. Auge M., Religia şi antropologia, Ed. "Jurnalul Literar", 1995

2. Bello S.M., Parfitt S.A., Stringer C.B., Earliest directly-datedhuman skull-cups, PloS
ONE, 2011, 6(2): el7026. doi: 10.1371.
3. Degusta D., Fijan cannibalism and mortuary ritual: bioarchaeological evidence from
Wunda, Int. J. Osteoarchaeol., 2000, 10, 76-92.
4. Gambier D., Le Mort F., Modifications artificielles et series anciennes: possibilites et
limites de l 'interpretationspalethnologique, Bull. et mem. de la Soc. d 'anthrop. de Paris, series XIV, 4:
17-24.
5. Păunescu A., Paleoliticul şi mezoliticul pe teritoriul României în Petrescu-Dâmboviţa
M., Vulpe A., Istoria României voii, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 2001.

119
 6. Reilly S., Processing the dead in Neolithic Orkney, Oxford Journal of Archaeology, 2003,
22 (2), 133 -154.
7. Thomas J., Death, identity and the body in Neolithic Britain, J. Roy. Anthrop. Inst, 2000,
6, 653 - 668.
8. Turner C.G., Turner A. J., Cannibalism in the Prehistoric American Southwest:
Occurrence, Taphonomy. Explanation and Suggestion for Standardized World Definition, Anthropol.
Sci., 1995, 103 (1), 1 - 22.
9. Villa P., Bouville C, Courtin «L, Helmer D., Mahieu E., Shipman P., Belluomini G.,
Brânca M. - Cannibalism in the Neolithic (Mari), Science, 1986, 233,1-9.
10. Walker P.L., A bioarchaeological perspective on the history of the violence, Ann. Rev.
Anthropol., 2001, 30, 573-596.

120
 Comisar de penitenciare Psiholog

Psiholog Lorena-Elena BOLFĂ Cornelia POPOVICI

VIOLENȚA MANIFESTATĂ DE PERSOANELE PRIVATE DE LIBERTATE

INTRODUCTION

The importance of this research comes as a solving problem method, with a high importance
from the penitentiary environment, which is detecting the factors that lead to violent behaviors during
detention.
In 2009, the National Administration of Penitentiaries made a statement, in which presented it’s
planning strategies of a new operating reform, due to some reported malfunctions, including the safety of
the detention system. In order to fulfill this role, the institution had to offer safety not only to the staff, but
also to the people in detention, and of course to the people who come in contact with them. To offer such
a safety environment and without incidents, the Administration aims: reducing violence in penitentiary
environment, ensuring the safety of the detained and the staff, restricting the abuses and the possibility of
producing them, and also the factors that may harm individual rights and dignity.
The strategies pursue well prepaired programs of staff training from the penitentiary
environment, and also programs to reduce violent behaviors, but it is important to know who exactely do
we adress to with this programs and how to identify them.
The person deprived of freedom takes contact with another reality, different from us, who just
hear of them, as well as them, experiencing new rules, norms, values, which is forced to adapt to be able
to survive. Sometimes survival exceeds the rules required, reaching to obey to a penitentiary subculture,
that leads to a negative reorientation of his personal values.
Although there are currently ongoing reduction of agressive behaviors programs, manifested by
violence, this problem still exists and it’s sought to be justified by the absence of a number of personnel,
or even the absence of Social Assistance Department personnel, or because of too small spaces that could
differentiate the detained in terms of the crimes committed, personality or penitentiary management, etc.
This needs are expensive, for which the romanian state is not ready yet and for the very same reasons,
studies in this field are missing or are just in early stages. Since it’s contact with the penitentiary, the
person deprived of freedom is subject to an involuntary emotional disequilibrium, due to the reducing his
intimate space, his life and his social behaviors, so it may appear inhibited behavior of violence,
frustration and that can put him in difficult situations in order to survive.
In a NAP diagnosis, the manifested violence acts appears in a higher percentage between the
detained than between a detain and the penitentiary personnel. This violence acts exceeded sometimes the
limit of fights, reaching up by killing one of them, exactly because of the lack of defending ability. The
penitentiary has the duty of offering this safety, by not becoming „deaf and blind” to this problems. We
wish to overcome the cold and indifference and not let ourselves lead by simple judgements and to admit
that:
„By nature, prisons are violent.”134

134
http://www.justicefellowship.org. Pat Nolan 21.08.2009. The truth behind prison violence

121
 INTRODUCERE

Imporțanta acestei cercetări vine ca și o modalitate de rezolvare a unei probleme cu o importanță

ridicată din mediul penitenciar, respectiv detectarea factorilor ce determină comportamente violente în timpul
detenției.
În anul 2009, Administrația Națională a Penitenciarelor făcea un comunicat în care iși prezenta
strategiile de planificare a unei noi reforme de funcționare, datorate unor disfuncționalități semnalate, printre
care, garantarea siguranței sistemului de detenție. Pentru îndeplinirea acestui rol, instituția era nevoită să ofere
siguranța atât personalului cât și persoanelor aflate în detenție și, bineînțeles, a persoanelor cu care vin în
contact. Pentru a oferi un astfel de mediu sigur și redus de incidente, Administrația iși propunea:
 ” reducerea violenței în mediul penitenciar”
 ” garantarea siguranței deținutilor și personalului”
 ” limitarea abuzurilor și a posibilitaților de producere a acestora, precum și a oricăror factori ce pot
aduce atingere drepturilor individuale și demnității persoanei”
Strategiile urmaresc programe bine întocmite de pregatire a personalului din mediul penitenciar cât și
programe care să reducă comportamentele violente, însă este important să cautăm căror persoane ne adresăm
cu aceste programe și cum le identificăm.
Persoana privata de libertate intră în contact cu o altă realitate, diferită atât de noi cei care doar auzim
de ei, cât și de ei, care se confruntă cu noi reguli, norme, valori, cu care este nevoit să se adapteze pentru a reuși
supraviețui. Uneori supraviețuirea depășește normele impuse, ajungând să se supună unei subculturi
penitenciare, ce determină o reorientare negativă a valorilor personale.
Deși sunt în derulare programe de diminuare a comportamentelor agresive manifestate prin violență,
încă există această problemă și care se incercă a fi justificat prin lipsa unui numar de personal, sau chiar a
persoanelor din departamentul de asistentă sociala, ori din cauza unor spații neîncăpătoare care să poată
departaja persoanele deținute atât din prisma infracțiunilor cât și a tipului de personalitate, sau a managmentului
penitenciarului, etc. Aceste necesități sunt costistoare, pentru care statul român încă nu este pregatit, și din
aceleași motive financiare lipsesc și studii în acest domeniu sau sunt în stadiu incipient. Tocmai acestea m-au
determinat să derulez o cercetare pentru identificarea factorilor potențiali de risc și a trăsăturilor de
personalitate care pot duce la manifestări violente ce pot pune în pericol personalul penitenciarului, a deținutilor
sau asupra proprei persoane.
Din moment ce se ia contact cu penitenciarul, persoana privată de libertate este supusă involuntar unor
dezechilibre emoționale datorate de reducerea spațiului intim, de viața și a comportamantelor sociale, astfel ca
pot apărea comportamante inhibate de agresivitate, de frustare și care să-l pună în momente de dificultate pentru
a putea supraviețui.
Dintr-o diagnoză facută de catre ANP , actele de violență manifestate apar într-un procent mai ridicat
între persoanele private de libertate decât către personalul penitenciarului. Aceste acte violențe au depășit limita
unor lupte ajungând până la uciderea a unuia dintre ei, tocmai din lipsa capacității sale de a se apăra.
Penitenciarul are datoria de a oferi această siguranță, și să nu devină ” surd și orb” la aceste probleme. Dorim să
depașim răceala și indifența și să nu ne lăsăm conduși de simple judecăți și să admitem că :
” Prin natură, inchisorile sunt violente”135.

CAPITOLUL I:
1.1 Definiții ale violenței.

Pornind de la rădăcina cuvântului ” violență”, respectiv ” vis”, în limba latina acesta înseamnă folosirea
forței pentru a domina, pentru a arăta puterea, superioritatea asupra altei persoane, o forță distructivă sau abuz
de forță pentru a constrange pe cineva136.
Noțiunea de violență o regăsim de foarte multe ori in relație cu agresivitatea, astfel fiind necesară
delimtarea lor conceptuală.
În termeni simpli, agresivitatea este exprimată prin atac, astfel că e prevăzută ca o conduită ostilă, o
tendință impulsivă, orientata către distrugere, datorată stării sistemului psihofiziologic.
Violența este o continuare a agresivității, ca și formă de exteriorizare, act de încălcare a normelor și
drepturilor celuilalt.

135
http://www.justicefellowship.org. Pat Nolan 21.08.2009. The truth behind prison violence
136
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică.( p.17)

122
 Ca nucleu a violenței este cea fizică, fiind ” cea mai gravă, întrucât cauzează moartea persoanei,
vătămarea corporală și libertatea individului. Ea este brutală, crudă și sălbatică137.”
Cu privire la acest tip de violență se remarcă că este singura măsurabilă și incontestabilă, în care sunt
cuprinse fapte precum: omoruri voluntare și tentativele de omor, violurile, loviturile și rănirile.
O alta formă de violență este cea morala, ce constitue un abuz de limbaj care să exprime incărcătura
informațională și starea de profunzime, alături de alte elemente necomunicaționale precum tonalitatea și
accentul .
Deseori ne surpindem și noi zicând că mai bine am fi primit o palma decât să ne adreseze cineva
cuvinte atât de dureroase care să ne atingă valorile ființei noastre, pe care se bazează personalitatea noastra.
Este ușor de recunoscut violența prin actele sale, mai greu este elaborarea unei definiții care să
cuprindă complexitatea fenomenului și formele sale diverse de manifestare.

1.2 Teorii explicative ale violenței:

1.2.1 Teorii biologice:

K. Lorenz a pus accentual pe natura biologic instinctuală a individului, susținând că omul devine
agresiv în urma impulusului de supraviețuire. Cei care recurg la agresivitate reușesc să-și procure mult mai facil
resursele necesare vieții138.
Un studiu important în domeniul genetecii a permis studiul cariotipului uman prin intermediul teorii lui
Cesare Lombroso, ulterior reconfirmată de teoria aberațiilor cromozomiale139. Astfel că aceste anomalii
cromozoiale devin cauzele genetice, înnăscute ale comportamentului deviant, criminal și antisocial, reprezentate
prin:
 Sindromul Klinefelter ( XXY), cu aspect fizic mai masculin, mai înalți, slabi, barba rară, iar din
punct de vedere psihologic sunt timizi, tendințe ipohondrice, depresie, tulburări psihice grave.
Aspecte întâlnite frecvent la criminali, cei cu tendințe sexuale.
Prin cercetările citogenezei s-a studiat cromozomul xxy la infractori, descoperind în urma studiului arborelui
genealogic la o familie de delicvenți celebri, care într-o descendență de 75 de ani formați din 480 de membri,
au urmat aproximativ 200 de hoți, 280 cerșetori, 90 de prostituate140.
 Sindromul triplu X ( XXX) cu o tendință de inteligență redusă , înălțime supramedie,
comportament antisocial și criminal.
Sindromul triplu Y ( XYY) inteligența medie sau la limită, alură masculină, înalți, configurație aparte a
urechilor, calviție și miopie, labilitate psihică și comportament agresiv, aspecte frecvent întâlnite și descoperite
în mediul penitenciar. Cazuri celebre din SUA și Franța, datorită crimelor monstruoase, a determinat expertize
ce determinau prezența a încă un cromozom Y , cu rol de participant la trecerea la act.
Doar putem presupune ca 1 la 500-1000 de bărbați aflați în libertate, poate fi diagnosticat cu această
anomalie cromozomiala. Simptomele ar putea fi semne ale unei nevoi medicale, și acest sindrom pune accentul
pe lipsa testosteronului, evaluate la bărbați trecuți de adolescența, ce predispune la o stare proastă, lipsa de
energie, probleme sexuale favorizând frustrările, o lipsă a respectului de sine. Aceste aspecte intime nu pot fi
evaluate cu ochiul liber, astfel că rămâne ca să presupunem că sindromul Klinefelter, ca asociat al criminalității,
ar putea fi recunoscut în mediul penitenciar prin asocierea unor proprietăți fizice precum o statura înaltă, brațe
lungi ( în mod special cei condamnați de furt), o fizionomie disproporționată. Din punct de vedere al faptului că
ajung după gratii în urma încălcărilor normelor sociale, putem presupune că inteligența lor este medie din
prisma interpretărilor greșite ale reperelor sociale, arătnd primejdie în timpul interacțiunilor sociale.Tot în
timpul interviurilor psihologie se poate determina un limbaj sărăcăcios al deținuților, marcat de probleme de
vorbire, iar în acest caz al sindromului poate apărea dislexia, o atenție redusă, o memorie slabă, un discurs
întârziat, lent141.
Ca și limită acestei teorii, trebuie menționat că nu toți cei care suferă de acest sindrom ajung în mediul
penitenciar, ei reușind să aibă realizări educaționale și profesionale impresionante.

Modelul neurobiologic
O altă variantă ar fi că agresivitatea este un mijloc de adaptare, ce are la baza stările emoționale
negative, ura, furie, reprezentat de modelul neurobiologic ce face referire la particularitățile funcționării

137
Jean – Claude Chesnais : Agresivitatea şi condiţia umana. C. Paunescu.Editura Tehnică
138
Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. M. Nicoleta Turliuc, Adina. K. Huţuleac, Dana
Dănila.Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza
139
Psihologia Comportamentului deviant.Suport curs. Maria Nicoleta Turliuc
140
Steve Hammet. O cohort study.Criminalitz in men with klinefelter’s syndrome and XYY syndrom( www.klinfelter.org.uk)
141
Steve Hammet. O cohort study.Criminalitz in men with klinefelter’s syndrome and XYY syndrom( www.klinfelter.org.uk

123
sistemului nervos. Sunt foarte importante circuitele serotoninergice, ce au rol în lobul frontal, pentru inhibarea
comportamentului agresiv.
Diminuarea transmisiei serotoninergice conduce la incapacitatea adoptării atitudinii pasive, nereușita
de adaptare la situațiile care necesită inhibarea unor pulsiuni 142.
Scăderea serotoninei conduce la creșterea dopaminei, astfel că repercursiunile se revăd în tulburările de
somn, inadapatrea la stress, apariția depresiei și stării de anxietate.
Referitor la același model neurobiologic, J.G.Vandernberg a demonstrat rolul hormonului maculin,
prin implicarea glandelor endocrine, rolul testosteronului în manifestarea agresivității. Astfel că barbații sunt
mult mai agresivi decât femeile datorită diferențelor de natura hormonală.9
Dacă explicațiile sindromului Klinefelter au evidențiată lipsa testosteronului ca și stimulent al unui
viitor criminal datorită frustrărilor sexuale, o alta perspectivă, dar de data aceasta o prezenta a testosteronului
determină agresivitatea, favorizând criminalitatea. Printre deținuți există chiar și o joaca lingvistică folosind
expresia „ dă afara testosteronul din tine”, adică te impui prin agresivitate, ajungând până la violența fizică.
Teoriile endocrinologice indică rolul unor hormoni în inclinarea spre infracțiune, mai ales cele sexuale, nivelul
testosteronului, hormon sexual masculin, fiind crescut la cei ce săvârșesc infracțiuni legate de viol, spre
deosebire de grupul martor143.10
Aceste explicații de natură biologică sunt concludente însă insuficiente pentru a explica
comportamentul agresiv și violent, astfel că se vor urmari și alte perspective.

1.2.2 Teoriile sociologice.

În urma cercetărilor elaborate în domeniul biologic, totodata și Lambroso, recunoscuse că majoritatea

criminalilor, cam doua treimi, nu se nasc ca atare, ci devin astfel sub infulența mediului.
Teoriile sociale resping teoriile biologice, punând accentul pe procesul de învățare și pe anumiți factori
din contextul social legat de agresivitate și violență.
Violența este ca o expresie de apariție a stresului social, la care majoritatea indivizilor sunt expuși.
Aproape că în această exprimare scoatem vinovată de producerea violenței, însăși societatea.
Astfel că, factorii de mediu, au devenit importanți în a determina condițiile de formare a violenței.
Mediul apare ca un cadru favorabil de a resimți constrângeri în modurile de acțiune. Violența este explicată prin
slăbirea constrângerilor exercitate de orice autoritate sau familie, iar factorii principali care duc la apariția
violenței sunt sărăcia, mobilitatea crescuta, caracterul diferit al populației. Aceste caracteristici s-au regăsit în
grupurile de indivizi cu o situație economică scăzută, defavorizată. Violența fiind folosită ca o soluție de
remediere a statutului scăzut și ca o creștere a stimei de sine(O’Brien 1971,apud Browne şi Herbert, 1999)14411.
Tot ca o expresie a violenței din perspectiva sociologică este mediul familial, cel de dezvoltare a copilului, în
care existența abuzului sau al oricărui comportament deviant, produce delicvența juvenilă, iar actele blamate în
societate sunt mai puțin sancționate în mediul familial. Aceste comportamente fie ele “ imitate ” sau “ de
identificare cu agresorul ” arată cert comportamentul parinților.
După tipul sancțiunilor aplicate deținutului/tei în copilărie, acesta/aceasta a suportat diferite intredicții:
 35% au fost supuși pedepselor corporale;
 24,8% au fost insultați, jigniți, amenințați;
 17,3% atitudini inadecvate ale familiei ( impiedica structurarea unor relatii de intelegere,
cooperante) , asociere negativă în relațiile dintre acesta și personalul angajat al Penitenciarului.
Atitudinile părinților ( neglijarea, izolarea, agresarea, terorizarea), eșecurile copilului, experiențele
neplăcute din timpul copilăriei au drept consecinșe tulburările emoționale și comportamentale, respectiv
scăderea stimei de sine, instabilitate emoțională, performanțe scăzute la școală, delicvența. Copii cu stima
scăzută de sine se simt nevaloroși și au frecvente trăiri emoționale negative, lipsa de încredere se poate face
dificilă interrelaționarea în timpul vieții145.

1.2.3 Teoriile psihologice și psihosociale.

Teoria psihanalitică.

142
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică ( p. 26)
143
http://www.criminalistic.ro/teorii-comportamentale-biologice-%C8%99i-pshilogice-privind-cauzele-delicven%C8%9Bei/
144
Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. M. Nicoleta Turliuc, Adina. K. Huţuleac, Dana
Dănila.Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza ( p. 50)
145
Studiu dec.2004 : Deţinuţii şi relaţiile în mediul carceral ( Ministerul Justiţiei. Insitutul National de Criminologie

124
 Teoria psihanalitică vine ca un model de explicitare a structurii și funcționalității agresivității și
violenței. Explicațiile sunt legate de noțiunile de conflict intrapsihic, tulburările de personalitate, mecanisme de
apărare și negare, trauma din copilărie, slăbiciunea eului, narcisism, masochism, etc. Hearn 1998) 146
Cea mai bună reprezentare a acestui model, este facută de către Freud, care aduce totodată referire la
cele trei instanțe psihice: eul, sinele și supraeul. Eul, aflat într-un constant conflict cu eurile exterioare,
antrenează răspunsuri negative, frustrante, din direcția eurilor externe către eul care se dezvoltă, astfel
determinând direcții către agresivitate147.
În acest context putem aprecia comportamentul violent al persoanelor ce au conduite antisociale
datorită unui supraeu slab, o stare deficitară a eului și o slabă funcționare a sublimării, aceasta având un rol
important în rezolvarea complexului oedipian. Violența manifestată este ca și stimul pentru un eu slab, lipsit de
arta comunicării și comportamentelor nonviolente. Supraeul slab nu reușește să bareze ieșirile violente și
impulsive. Persoanele agresive și antisociale nu reușesc să iși directioneze energiile în scopuri educative, dar
nici nu ajung să dezvolte sentimente de afecțiune, respect sau devotement, motiv pentru care mulți indivizi
ajung în mediul penitenciar.
Un alt mod psihanalitic explicativ are la baza existența pulsiunii de agresiune. Freud, prevede
pulsiunea ca un proces dinamic constând dintr-un impuls, o încărcătură energetică, care împinge organismul
spre un scop, adică reprimarea stării de tensiune creată. Forțele pulsionale distructive pot fi uneori puternice,
lăsând în urmă un supraeu slab, fiind reorientate dinspre sine către exterior. Scopul pulsiunii este plăcerea, adică
ușurarea tensiunii, evitarea neplăcerii sau a suferinței, comportamentele agresive și violente, direcționate către
propria persoană ( tendințe masochiste) sau contra altor persoane ( tendințe sadice) cu un gust pentru moarte 148.
Așa putem explica violența manifestată de persoanele private de libertate. Acestea în momentul în care
se comportă agresiv față de o persoană, iși face sieși o plăcere dar deranjează pe celălalt.

1.2.4 Teorii ale influențelor situaționale.

Aceasta face trimitere la factorii situaționali din contextual social legați de agresivitate și violență.
Influențele acestei teorii având la bază respingerea ideii de instinct, acceptând ca agresivitatea fiind un raspuns
al unei tendințe înnăscute sau ănvațate.
Teoria frustrare – agresiune a fost cea mai infleuntă teorie în acest sens, afirmând că “ orice frustrare
duce la gresiune și orice comportament agresiv are la bază o frustrare149”.16 Dorința de a atinge un anume
scop, blocată pe diferite căi, constitue o sursă de agresiune. Teama de frustrare face ca agresivitatea să fie re-
orientată către altă persoană, alta țintă, decât cea în cauză. Ceea ce poate reduce din tendința de agresivitate,
este Catharsis-ul , adică implicarea în alte acțiuni mai puțin dăunătoare, decât cele agresive150.17
În mediul penitenciar cea mai mare frustrare a deținuților este libertatea, lipsa de comunicare, spațiul,
intimitatea, și alte dorinte ce nu pot fi îndeplinite și ajung să „ umple paharul frustrarilor”. Toate acestea sunt
izvoare determinante de furie, comportamente agresive. Frustrarea exprimată prin furie este determinată de o
nejustificare a celor întâmplate. Deși în penitenciar le este justificată privarea, deținuții au accese de furie. Însă
nu toate cazurile de agresiune sunt cauzate de frustrări, exemplu dat de un deținut, mituit sau plătit de un lider al
închisorii, să facă rău altui deținut, nu poate fi măcinat de frustrare din partea victimei 151.
Teoria Chatarsis-ului susține că exprimarea furiei duce la îmbunătățirea stării afective. Însă această
teorie, elaborată prin colaborarea lui Dollard, Bushman, Baumeister și Philips, deși supusă unor cercetări
complexe, apare o limită a acesteia prin care s-a infirmat presupusele efecte eliberatoare, de descărcare a
impulsurilor negative prin agresivitate.
Aceasta stare fiind una de scurtă durată, dar care elimină un efect și nu cauza. În fața frustării subiectul
reacționează prin agresivitate, fie prin demisie, îndreptând-o spre sine și transformând-o în autoagresiune.
Se știe că în mediul privat orice comportament deviant are urmări negative prin întocmirea unui raport,
ce poate influența la eliberarea sa sau la înscrierea în diverse activități, astfel că metoda chatarsis-ului este des
folosită pentru eliminarea furiei. Chiar și lovirea cu pumnul intr-un perete, dulap ajută la eliminarea furiei. Însă
acest efect este unul asociat cu autorăniri, atfel fiind justificată agresivitatea îndreptată spre sine prin
automutilare.

146
idem
147
Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. M. Nicoleta Turliuc, Adina. K. Huţuleac, Dana
Dănila.Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza( p 53)
148
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică ( p. 26)
149
Frustrare şi Agresivitate 1939 J. Dollard şi colab.
150
Dollard apud S.S. Brehm şi S.M Kassin, 1990
151
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 200

125
 Teoria învățării, propusă de A. Bandura152, are influențe importante în toată psihologia, cu scopul de a
explica procese comportamentale în urma învaățării. Potrivit teoreticianului, comportamentul nu este unul
înnăscut ci învățat de la modele adecvate. Prin socializare copilul poate învăța comportamentul agresiv, mai ales
dacă acesta este recompensat direct ori dacă sunt recompensate actele agresive ale celorlalți, prin imitație.
Bandura precizează că un comportament agresiv depinde de situațiile specifice precum:
 Experiențele trecute ale persoanei asupra acțiunilor violente;
 Gradul de succes al comportmanetelor agresive efectuate ori observate la alții;
 Probabilitatea actuală ca agresivitatea să fie recompensată sau pedepsită;
 Factori cognitivi, sociali și mediul de situație.
Mediul familial este unul din cadrele specifice de achiziționare a unor scenarii de agresivitate susținute
de structuri de cunoaștere și evaluare. Copii invață de mici cum să perceapă, să judece, să interpreteze și cum
să răspundă la stimuli proveniți din mediul fizic și social, iar cristalizarea unor astfel de situații, care învățate și
folosite frecvent, duc la automatizări, la deprinderi.
Un studiu important în acest sens este cel numit ” Bobo –Doll153”, bazat pe importanța observației în timpul
învățării, imitația și modelarea. Experimentul ( 1961) în care a fost arătată o femeie cum lovea și țipa la o
păpușa.
Agresivitatea a fost vizionată de către un grup de copii, ulterior au fost lăsați să se joace într-o cameră
unde se găsea papușa. Ca urmare a celor vazute, copii au început să imite comportamentele violente ale femeii.
Aceste prezentări teoretice, au încercat explicația multifactorială a manifestarilor, diversificate, ale agresivității
existente în societate.

1.3 Forme de manifestare a violenței umane

Violența este deja definită ca fiind utilizarea superiorității asupra altuia ( Jean Claude Chesnais154), iar
cauzele sunt în eșecul dialogului, în sentimentul de insecuritate, în absența alternativei, în anturajul care permite
forța. Violența se poate manifesta în diverse forme, în varianta individuală, poate fi fizică afectând viața,
libertatea sau sănătatea persoanei, până la o agresiune directă , prin lovituri și bătăi, sau până la cele mai crunte
violențe urmate de tentative de omor, omoruri, agresiuni sexuale, apoi poate fi economică ( distrugerea sau
degradarea obiectelor celor din jur) și, în sfârșit, morală, ce determină anxietate prin intermediul amenințărilor.
Deși violența pare un act care apare spontan, incidental, aceasta este de cele mai multe ori ca fiind unul
premeditat, cu metode bine puse la punct și cu sadism.
Violența privată : violența criminală (omor, asasinat) , corporala ( loviri, răniri voluntare) sexuală (
violul)
Violența non-criminală : violența suicidara și violența accidentală ( munca)
În penitenciare se intâlnește cel mai frecvent :
 Violența brutală ca simptom a unei dezordini personale
 Violența strategie, rece, mascată de periculozitate pe termen lung.

CAPITOLUL II.
Aspecte juridice și psihologice ale mediului privat
2.1 Mediul penitenciar

Mediul penitenciar , ca mediul închis, reprezintă ambianța unde există bariera greu de trecut din
exterior în interior, bariera ce funcționează în dublu sens, în cadrul careia apar fenomene grupate obișnuite dar
și o seamă de fenomene specifice.
Din exterior mediul penitenciar este văzut ca o lume interzisă, o enigmă pe care atunci când ajungi să o
descifrezi ajunge să încânte prin componentele sale.
Deocamdată pentru simțul comun, mediul penitenciar reprezintă un loc pentru cei care au aceeași
situație, despărțiți de cei din exterior pentru o perioadă de timp, duc un stil de viață în comun, îngrădit prin
interdicții formale.
Aparența înfioratoare ale porților mari, zidurilor uriașe de beton cu sârmă ghimpată și păzite de agenți
impunători, redau o priveliște care te delimtează de lumea exterioară, o lume în care fiecare răsărit de soare
înseamnă “ ceva “ în decursul unei zile.
Pentru deținuți, închisoarea, este spațiul care are la bază numeroase reguli stricte, cu sancțiuni
specifice și norme ce NU se înacalcă niciodata.

152
Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. M. Nicoleta Turliuc, Adina. K. Huţuleac, Dana
Dănila.Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza( p 57-58)
153
http://www.criminalistic.ro/teorii-comportamentale-biologice-%C8%99i-pshilogice-privind-cauzele-delicven%C8%9Bei
154
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică.( p.18)

126
 Deși majoritatea penitenciarelor sunt diferite, viața din interiorul acesteia cunoaște aceleași
caracteristici. O alternativă de inșelegere a mediului privat o regăsim mai jos prin descrierea subiectivă a
Penitenciarului de minori și tineri ( Bacău).
„Penitenciarul este reprezentat prin câteva aspecte comune cum ar fi: porți de fier uriașe și înalte, în
stânga și în dreapta, ziduri la fel de impunătoare cu numeroase noduri de sârma ghimpată, la fiecare colț se
poate zări câte un gardian ce stă de pază. După deschiderea impunătoarelor porți se ajunge într-o curte
cuprinzând câteva clădiri, care stau să servească celor din personalul penitenciarului, apoi un alt drum ce duce
către o a doua poartă de fier, ceva mai blândă și mai puțin curioasă pentru ca structura sa din gratii dă
posibilitatea de a vedea prin ea, însă insuficient.
Deși te gândești câte porți mai sunt de străbătut și câte filtre de pază și control mai sunt de trecut, în
final se ajunge la o altă poartă, care ascunde mai mult decât celelalte, cea care dă într-o curte, mult mai mare
decât cea care s-a străbătut, goală, invadată de liniște și rece…
Singurul moment de dezmorțire este dat de vederea unei bisericuțe, din capătul curții, însă fiorii
reapar cînd trebuie să se inainteze într-una dintre secții. Ulterior se poate afla că penitenciarul este prevăzut cu
mai multe secții, de minori, tineri, persoane arestate preventiv și condamnate definitive cu pedepse pâna la 10
ani, de ambele sexe. Secțiile cu diferite regimuri sunt de închis, semi-deschis și deschis.
Pentru că timpul era scurt, se direcționează vizita către o altă secție, dintr-o clădire alăturată,
prevăzută cu o altă ușă mare de fier. Aspectele sunt diferite în această nouă ipostază, de la intrare se constata
lumina obscură, un miros iute, de vechi și stătut, și o liniște ce ascunde mult zbucium. Atunci cînd ușa vreunei
camere se deschide constați că abia iți poți ține răsuflarea, dar nedefinit sentimentul, ori din cauza mirosului ori
a curiozității. Ușa mare se deschide și doar dintr-o privire se poate zări o camera mică și neîncăpătoare, care
ascunde o altă poveste.”

2.2 Spațiul în mediul penitenciar.

Într-o lume în care fiecare individ se desfășoară sub supravegherea celorlalți colegi și ai superiorilor,
apare, cum e și firesc dorința identificării cu spațiul personal, în care să se simta protejat. Atunci când zărești
camera mică și neîncăcăpătoare cu paturi suprapuse și saltele învechite, constați că spațiul personal este
reprezentat de patul din celula, sau în diferite cazuri doar un colț din el, atunci când este împărțit cu un alt
deținut. Fiecare din cei închiși încearcă să își personalizeze spațiul cu diferite obiecte care să-i aducă oarecum
confort, plăcere și control. Sunt puține camere care să dețină televizor sau alte surse informative, pentru că cei
mai mulți de aici au o situație financiară precară. De aceea, acest aspect creează și conflicte, pentru că unii
încearcă să ocupe mai mult spațiu decât i se cuvine. De cum deschizi o ușa unei camere îți dai seama care sunt
liderii și cine ocupă cel mai mult spațiu. Acest fapt în afara orelor stabilite de vizită, masă sau alte activități de
care sunt anunțați, ar stârni curiozitate, nu poți omite figuri retrase în colțul lor, deprimați, slabi și lipsiți de
autoritate, care sunt nevoiți să-ți găsească spații personale în wc-uri, culoare sau în diverse unghere
intunecoase.” Șefii” acestor spații abuzează de spațiile colegilor, aceștia beneficiind de paturile cele mai jos
poziționate, de dulapuri propirii, rafturi proprii și mai rau, atunci când este ora de duș, aceștia stau cel mai
mult, uneori atât cât este permis, atfel că unii nici nu mai apucă să beneficieze de apă.
Spațiile personale se extind în cazul celor cu anumite atribuții. Spațiile privatizate în acest sens sunt
bucătăriile, spălătoriile, atelierele de tâmplărie, în grădinile de legume și zarzavat sau cele de animale ( GAZ),
proprii penitenciarului.

2.3 Adaptarea la regimul de detenție

În Dicționarul de Psihologie găsim definiția termenului de adaptare ca fiind ansamblu de procese și activități
prin care se trece, de la un echilibru mai puțin stabil, între organism și mediu, la un echilibru mai stabil 155.
J. Piaget ( 1965 ) spunea ca există adaptare atunci când “ organismul se transformă in funcție de mediu
, iar această transformare are ca efect un echilibru al schimburilor între mediu și el, favorabil conservării
sale156”. Așa cum organismul recurge la permanente schimbări cu mediul înconjurător, pentru a rămâne în
accord cu acesta și pentru a menține echilibrul mediului său interior, tot așa și sistemul psihic uman nu-și poate
asigura unitatea internă și armonia cu exteriorul, decât dacă dovedește plasticitate comportamentală, pe de o
parte, modificarea comportamentului persoanei în funcție de exigențele mediului socio – cultural ( acomodare ),
iar pe de altă parte, o transformare a condițiilor mediului în funcție de scopurile și aspirațiile individuale ale
pesoanei ( asimilare ).
Modul de adaptare este diferit pentru fiecare deținut, pentru că ei provin din medii diferite, atât din
punct de vedere social și cultural, aspecte ce au avut importanța în amprenta personală. Fiecare deținut are
155
Dicţionarl de Psihologie . Paul Popescu Neveanu.Editura Albatros 1978. Bucureşti ( p 24)
156
Dictionar de Psihologie Larousse. Ed. Univers Enciclopedic. Bucureşti 1998

127
propriile valori și convingeri, deprinderi și cunoștințe. Acești factori determină și influențează procesul de
adaptare la sistemul detențional.
Printre deținuți etapa de adaptare are două parți. Una dintre ele prevede acomodara autorității
cadrelor, însă care este mai îngăduitoare, care așteaptă ca și deținut să te adaptezi, însă a doua parte este cea de
adaptare cu cei din mediul privat care nu sunt la fel de răbdători.
Mediul privat nu se poate mula cu toate caracterele și atitudinile, de aceea pentr o bună funcționare și
relaționare te „ obligă” să te demaști, „ să lași garda jos”, să nu mai fii tu cel care aveai atitudine, iar dacă ai
norocul să fii și rațional poți să supraviețuiești fără urmări. Însă aceste conformări către adaptare dă naștere la
frustrări, determinând un coportament necuviincios.
Administrația penitenciara prevede trei perioade a executării pedepsei: carantina, perioada propriu –zisă și
perioada pregătirii pentru libertate.
La venirea în mediul penitenciar, deținutii sunt în perioada de carantina, considerată ca perioadă de
acomodare, de adoptare a unei formule de viață acceptabilă, perioada ce se prelungește de cele mai multe ori
peste cele 21 de zile prevăzute. Aceasta are rolul de atenuare a șocului depunerii în penitenciar, în primul rând,
dar permite și evaluarea medicală a deținutului ( analize medicale, consultații, vaccinuri157).
În această perioadă sunt supuși unui screening psihologic ( interviu), prevăzut cu un set de întrebări ce
au scop determinarea stării deținutului. Astfel se întalnește deseori situația când deținutul acuză unele
somatizări precum: slăbesc, insomnii, plâng, au dureri la membrele inferioare, dezorientați, dureri în piept,
dureri de cap. Ulterior apare sentimentul de victimizare, atunci când deținutul conștientizează pierderile datorate
condamnării și situația din punct de vedere familial, social și profesional. Deși există un suport emoțional,
sufletesc de la cei din exterior, nu este suficient pentru a stopa apariția disperării. În unele cazuri nu există nici
un suport afectiv, pentru că provin din medii substitute sau alte instituții, sau în alte cazuri sunt parasiți de
familie datorită imaginii nefavorabile la care i-au expus. Disperarea apare și în cazul persoanelor consumatoare
de droguri sau alcool, care în mediul privat nu este permis și nu are substitut.
Executarea propriu – zisă, a fost denumită ca perioada cea mai mare a pedepsei, în care deținutii sunt
supusi programelor de reeducare, determinarea activitatilor ( programe impuse de educatori si psihologi), in
special munca ( gradinile agro-zootehnice, atelierele penitenciarelo de formare in anumite meserii 158.
Pregatirea pentru libertate reprezintă perioada care se referă la cele câteva săptămâni dinaintea
liberării, când deținutul este supus unui program special de instruire: I se dau sfaturi practice privind modul de
rezolvare a problemelor pe care le va întâlni imediat dupa punerea în libertate. Remarcant este faptul ca
deținutul care se află de momentul eliberării adoptă același comportament ca atunci când a venit în
penitenciar159. Însă aceasta nu este o regulă.

2.4 Personalitatea și caracteristici ale persoanelor private de libertate

Personalitatea este prevăzută ca un proces de formare încă din primele clipe ale vieții, și care pe
parcurs capătă o mare complexitate. Prin personalitate înțelegem ansamblul trăsăturilor sale bio-psiho-sociale,
îmbinate de o multitudine de factori pozitivi sau negative. Trăsăturile se conturează din prisma experienței din
familie, educația pe care acesta o primește, educația școlară, și educația primită în câmpul activității sociale,
micro – mediul specific al fiecărui individ , precum și întreaga societate în ansamblul ei, care într-un mod direct
sau indirect exercită modificări asupra formării individului 160.
Personalitatea se formează în urma unui proces îndelungat, complex, iar personalitatea fiecarui individ
constitue o sinteza a unei varietăți de trăsături bio-psiho-sociale, fapt pentru care am exclude varianta ca
personalitatea deținuților ar reprezenta un nou tip sau varietate de personalitate umană, ci este o personalitate
obișnuită care se particularizează prin unele trăsături comportamentale specifice 161.
Pentru ca o persoana să ajungă private de libertate, este denumită “ infractor”, iar personalitatea
acestuia este rezultatul unei îmbinări neizbutite, necesare, întâmplătoare, permanente sau temporare, a factorilor
care concură la formarea sa, îmbinare ce dă naștere unei personalități temporară dizrmonice, imperfecte și care
întâmpinaâă greutăți162.
Se presupune că în timpul detenției, personalitatea infractorilor se poate schimba într-o mica sau mare
parte. Astfel ca individual chiar daca va părăsi mediul privat nu este exclus să recurgă la aceleași acte
infractionale, sau poate adopta acest comportament chiar în timpul detenției.

157
Gh. Florian. Psihologie penitenciară. Ed. Oscar Print.Bucureşti,1996 ( p 37)
158
Gh. Florian. Psihologie penitenciară. Ed. Oscar Print.Bucureşti,1996 ( p 37)
159
Gh. Florian. Psihologie penitenciară. Ed. Oscar Print.Bucureşti,1996 ( p 37)
160
Psihologie judiciară.Nicolae Mitrofan, Voicu Zdregnea, T.Butoi.Casa de Editură şi Presă ’Şansa’. Bucureşti 1992 (p 47)
161
Psihologie judiciară.Nicolae Mitrofan, Voicu Zdregnea, T.Butoi.Casa de Editură şi Presă ’Şansa’. Bucureşti 1992 (p 47)
162
Psihologie judiciară.Nicolae Mitrofan, Voicu Zdregnea, T.Butoi.Casa de Editură şi Presă ’Şansa’. Bucureşti 1992 (p 47)

128
 Dupa examinarea psihologica, majoritatea celor din mediu privat sunt găsiți ca find psihotici sau debili
mintal, acesta fiind deviant nu prin originea tulburării sale ci prin prisma apartenenței la grupul considerat
deviant..
Revenind la coordonatele bio-psiho-sociale , vom face o prezentare a personalității persoanei private de
libertate:
Vârsta infractorului – una dintre trăsăturile individuale ale personalităţii indicatoare a nivelului de
dezvoltare bio-psiho-social a individului.
De exemplu, vârsta individului ne indică în mare măsură gradul dezvoltării sale fizice, nivelul dezvoltării
psihice, precum şi poziţiei în familie –starea civilă – şi în societate, în general, care toate la un loc ne pot da
indicii preţioase privitoare la explicarea eventualelor abateri comportamentale ale celui în cauză. Concluziile
varstei infractorilor pot contribui da explicarea unui comportament deviant, cat si la mijloacele corespunzatoare
de corectare si dirijare a acestuia, in conformitate cu cerintele vietii sociale, precum si interesele persoanei in
cauza163.30
Infirmităţile şi bolile somatice ale infractorului. Se presupune ca anumite deficiente de ordin fizic,
cum ar fi infirmitatile sau alte boli somatice, fie congenitale sau dobandite pe parcursul vietii, sunt surse a
comportamentului infractional, insa aceasta nu este o regula, pentru ca exista si multe alte persoane care au
aceste deficiente dar nu comit infractiuni. Infirmitatile si bolile de lunga durata si ireversibile, au repercursiuni
negative asupra psihicului indivizilor in cauza, in consecinta , asa cum s-a mai mentionat, asupra atitudinii
acestora fata de valorile si normele societatii si asupra celor din jur, asupra comportamentului 164.31
Particularităţile etnice şi rasiale ale infractorului. Înţelegem acele trăsături socio-tipologice pe care
individul le dobândeşte ca urmare a apartenenţei sale la un grup etnic sau rasă, adică la o anumită formă de
comunitate umană, caracterizată printr-o comunitate de viaţă economică, de teritoriu, de limbă, de viaţă
spirituală şi tradiţii.
Însă explicațiile reale pentru faptele infracționale nu sunt suplinite de particularitățile etnice, naționale
sau rasiale, ci mai mult din situațiile de anomie, de șomaj, mizerie, inegalitate socială și bineînțeles din lipsa
mediului educativ, cel de formare a individului.
O altă perspectivă, precum cea a lui Jean Pinatel, considera că „trecerea la act „ constitue elementul
decisiv. Componentele nucleului personalității indivizilor care trec la acte grave sunt 165:32
 Egocentrism;
 Labilitatea;
 Agresivitatea;
 Indiferența afectiva;

Egocentrismul , reprezintă tendința individului de a se raporta la el însuși. Egocentricul este individul

incapabil să vadă dincolo de propriile dorințe, scopuri și interes. Este destul de greu din postura sa să
recunoască superioritatea și succesele celorlalți, crede că doar el este cel ce are dreptate, înclinând balanța
asupra maximizării succeselor și calităților și minimalizând insuccesele. Poziția este una de atacator atunci cand
greșește, în locul unei poziții de reconsiderare.
Labilitatea, se referă la instabilitatea emotivă a delicventului comparativ cu stabilitatea emoțională a
omului normal. Experiența negativă din cursul vieții, educația deficitară, deprinderile și practicile insușite
conturează individul instabil din punct de vedere emoțional – acțional. Totodată acestea aduc un aport pentru o
autoevaluare greșită sau chiar lipsa acesteia și lipsa unor obiective bine stabilite.
Agresivitatea, ca rezultat al insatisfacerii dorințelor ce produce un comportament distructiv și violent.
Cunoscutele forme ale agresivității sunt autoagresivitatea și heteroagresivitatea. Comportamentele
autoagresive sunt cele îndreptate către propria persoana precum automutilările, tentativele de sinucidere sau
chiar sinucidere. În sens opus, heteroagresivitatea presupune îndreptarea violenței spre alții, manifestându-se
prin forme multiple : omucidere, tâlhărie, violul, tentativa de omor, vătămarea coporală.
Indiferența afectivă, este o îmbinare a egocentrismului și a insensibilității morale, o lipsă a
sentimentului vinovăției, al culpabilității. Principala incapacitate a infractorului este lipsa de a înțelege durerile
și nevoile celorlalți, cuprins de sentimentul de satisfacție la durerile altora. Indiferența afectivă surprind stările
dezinhibare și dezorganizare emoțională. Aceasta stare apare încă de la vârste timpurii, fiind una din
principalele carențe ale procesului socializării, rolul important aparține structurii familiale, precum și stilul
educațional al acesteia.

2.5 Repercusiuni psihosociologice ale persoanelor private de libertate.

163
Psihologie judiciară. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdregnea, T.Butoi.Casa de Editură şi Presă ’Şansa’. Bucureşti 1992
164
Psihologie judiciară. Nicolae Mitrofan, Voicu Zdregnea, T.Butoi.Casa de Editură şi Presă ’Şansa’. Bucureşti 1992
165
Dragomirescu V. Psihosociologia comportamentului deviant.Ed. Ştiinţă şi Tehnică

129
 De menționat că din momentul incarcerării, caracteristicile personalității se modifică, afectivitatea fiind
cea care duce greul frustărilor impuse de privarea de libertate.
Intrarea în mediul penitenciar este resimtiță ca o transformare a persoanei în urma efectului incarcerării. O
poveste nu tocmai placută este redata de concepția închisorii ca scoala a criminalității, pentru că aceasta
experiență îi determină la dobândirea unor noi sentimente precum: furie, ură, mânie, noi abilități ( dupa spusele
unui deținut „vii hoț de buzunare și pleci hoț din apartamente”). Mulți dintre deținuți intră în penitenciar umili,
lipsiți de orice formă de violența, se consideră vinovați și au primit pedeapsa pe masura faptei, ajung în timp să-
și modifice gândirea invers decât la început. Mai cutremurător este că uneori deținuții ajung să părăsească
detenția sub aceste semne nocive, comportamente violente, agresive.

2.5.1 Șocul Încarcerării

Pentru a explica modificările psiho-sociale apărute în timpul detenției, este necesar evidențierea primei
situații cu care se confruntă deținutul prima dată și anume încarcerarea urmată de fenomenul cunoscut ca „ șoc
al încarcerării166”33. Acesta presupune o stare de frământare, care poate începe cu criza de detenție, manifestată
de o tăcere acută până la comportamente autoagresive (automutilări, sinucidere). Încarcerarea presupune
îngrădirea libertăților individuale, lipsa de infomație, regim autoritar, lipsa relațiilor heterosexuale. Intrarea în
mediul carceral îl va depersonaliza pe individ, încercând să găsească varianta corespunzatoare care să-l
integreze în noul grup și care să-l facă să supraviețuiască.
În timpul detenției preocupările sunt altele decât cele obișnuite, interesele sunt reorientate, comunicarea
slăbește, rezumându-se în cea mai mare parte doar cu cei din camera, lucrurile mărunte acum sunt mai
însemnate, aspirațiile și creativitatea scade, planurile de viitor dispar, concepția de sine este schimbată, trăiesc
stigmatizați și devalorizați din prisma eșecului moral.

2.5.2 Frustrarea.

Frustrarea este un fenomen complex de dezechilibru afectiv ce apare la nivelul personalității, ca

urmare a nerealizării unei dorințe, a obstrucționării satisfacerii unei trebuințe, a deprivării subiectului de ceva ce
îi aparținea anterior, în ordinea materială sau în plan proiectiv și afectiv. Această definiție completă a frustării
ajută la explicarea modificărilor comportamnetale ale deținuților, și nu numai. Însă consecințele sunt grave sau
mai puțin grave în funcție de natura obstacolului 16734:
 Frustrare primară – tensiunea și insatisfacția sunt provocate de absența obiectului necesar (
lipsa hranei); Într-un sondaj efectuat în penitenciar referitor la calitatea vițtii în detenție,
hrana a ocupat prima poziție ca devenind cea mai mare dificultate provocatoare de
frustare168.35
 Frustrarea secundară – un obstacol din interior sau exterior, pasiv sau activ.
Comparativ cu sistemul penitenciar din America, de exemplu, deținutii nu au frustrarea purtării
uniformelor..
Un aspect pozitiv este cel determinat de o aliniere a vestimentației și lipsa frustrărilor între deținuți,
departajarea între cei săraci și cei bogați care iși etaleaza hainele „de firmă”.Un alt aspect pozitiv este eliminarea
trocurilor nepermise de haine cu alte produse necesare dar rapid consumate, declanșatoare de conflicte.
34
35
De adăugat ar fi că uniforma ar determina o igienizare permanentă, oferind posibilitatea și celor care nu au
fost invațați sau educați în acest sens, să adopte un nou comportament benefic atât pentru ceilalți deținuți cât și
pentru cadre.
2.5.3 Stresul
Stresul are doua forme, una benefica și una nociva. Partea care afectează întregul organism uman este distresul,
și un stres benefic cel care ne face să supraviețuim16936. Însă referitor la mediul privat și cel care afectează este
distresul, ce reprezintă mai mult decât o stare nervoasă și nu doar ca un efect al unei situații tensionate. Specifice
mediului privat sunt anumite surse precum17037:

166
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
167
Psihologie Judiciara. Ioana Teodora Butoi, T. Butoi, Curs Universitar ed aIIa Bucureşti. Editura Fundaţiei România de
Mâine 2004
168
Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 2007, Sodaj de opinie la nivelul persoanelor private de libertate din unităţile
penitenciare. Raport de cercetare, p 4 – http://www.anp-just.ro/Studii/Cercetare%20detinuti.pdf
169
Castele de nisip.Ştiinţă şi pseudoştiinţă în psihopatologie. David Daniel. Bucureşti.Tritonic
170
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. T. B. Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001

130
  Suferința deținutului de a se simți în continuu pe ultima treaptă, asupra lor acționând raporturi
de putere și inegalitate,
 Atitudinea administrației;
 Nu dețin controlul propriului destin. Atunci cand sunt în fața unei comisii aceștia sunt lipsiți
de orice drept de a avea ceva de spus în favoarea lor.
 Monotonia activităților,
 Respectarea regulamentului
 Zvonurile.

2.5.4 Tulburările psihice

Seriile de tulburări psihice apar în perioada următoare după depunerea deținuților în penitenciar. Chiar
dacă în urma interviului psihologic nu prezentau aceste simptome, sau erau prezente doar în procente scăzute,
cel mai adesea se pot întâlni cazuri de tulburări psihice accentuate de starea de detenție.
Cea mai frecvent întâlnită este depresia171, sub forma stărilor de melancolie, anxietate, disperare, tentative de
suicid, ecoul, halucinații auditive, insomnie, bulimie, pierderea interesului. În această etapa, de dupa căteva
săptămâni, există o supraveghere mai atentă a deținuților care au prezentat în timpul interviului ideații suicidare
dar fără trecere la act.
O altă stare de întregire a tabloului tulburărilor psihice este starea de confuzie, determinată de tulburări
de orientare spațiala, temporală (există deținuți care nu știu în ce corp al clădirii se afla, sau nu știu ce zi este)
somatizează starea prin descrierea durerilor de cap, apariția somnului agitat și conținut anxiogen, privire rătăcită,
absența, tristă, detașată, halucinații dinamice ( de fugă, apărare, luptă) 172.
Sevrajul, reprezintă o altă stare favorizând tulburările psihice, frecvent întâlnită la persoanele care erau
consumatoare de alcool sau alte substanțe nocive cu efect dependent. Manifestările sunt chiar violente,
disperare, crize, tremurături, tulburări de percepție, agitație psiho-motorie, insomnii, puls accelerat173. Deși se
luptă cu această problemă, deținuții aflați în această situație încercă să găsească orice alt substituit pentru a
îndeparta toate aceste manifestări.

2.5.5 Panica

Frica excesivă, alarmantă exprimată printr-o dezorganizare comportamentală, o pieredere a

autocontrolului, provocatoare de acte impulsive, violente și iraționale.
Starea de panică apare în urma unui zvon, sau datorită apariției neașteptate a unei amenințări 174. Astfel poate
apărea cu ușurință dezordonarea în cazul unui pericol iminent, pe principiul” scapă cine poate”, dar întrebarea
este „ ce fac ei în caz de incendiu sau cutremur mai mare? ”. Este destul de greu sa te gândețti că poți scăpa
dintr-un loc în care ești închis, șansele sunt slabe de a scapa, lăsând starea de panică să se instaleze cu un ritm
rapid.
Starea de panică îi vizează de cel mai multe ori pe cei cu o groaza exagerată, cu fragilitate emoțională,
cei nehotărâți și care așteaptă și caută informații.
Un caz aparte, îl reprezintă persoanele invalide ( un tânăr adolescent în urma unei operații efectuate în
mediul penitenciar a facut o pareză pe partea stângă, astfel rămânând să-și săvârșească fapta în aceste condiții
de invaliditate), sau au anumite probleme legate de vedere, sunt predispuși unor astfel de situații, care oricât de
mult ar dori să se simtă în siguranța, ei sunt dependenți de cei din jur să se ferească de potențiale amenințări.

2.5.6 Homosexualitatea

Se înțelege prin homosexualitate preferința sexuală pentru un partener cu același sex. În mediul privat
acest fenomen apare la deținuții care aveau această tulburare de comportament și în libertate, sau ocazional la
deținuții influențați de mediul închis175.
Nu se poate generaliza că toți cei privați de liberate ajung să manifeste acte homosexuale, ci doar la
indivizii care au tendințe în acest sens, sau au fost traumatizați în copilărie primind inițiere homosexuală de
către adulți sau adolescenți17643.
Aceste manifestări în rândul deținuților de gen masculin, sunt ascunse, de scurtă durată, sau poate
aparea ca o formă de violență împotriva unor deținuți slabi.
171
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. T. B. Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
172
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
173
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
174
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
175
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
176
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică

131
Homosexualitatea se întâlnește cel mai des la persoanele deținute minore și tinere, însă aceasta este frecvent
urmărită ( bineînțeles, în urma sesizărilor), datorită motivului de a diminua conflictele apărute între ceilalți
colegi de cameră.
La polul opus stă lesbianismul, ca o tulburare de comportament, însă care are alte efecte decât cele
prezente la bărbați. Se încheagă relații de durată, încărcate emoțional, și care pot avea urmări și după eliberare,
finalizare prin căsătorie.
Deși nu poate fi o concluzie generalizată, pentru unele deținute, alegerea unei partenere de același sex,
ajută să depășească stările depresive. Chiar dacă nu ajung să aibă relații intime, unele dau frâu liber acestei
dorințe, și „ cochetează” cu ideea de „ a vâna” sau „ a se lăsa vânate”. Într-adevăr, o variabilă a acestei
presupuneri este că se întâlnește la persoane ce sunt subdezvoltate emoțional și provin din familii dezbinate, cu
un sistem de valori precar.
Nu de foarte multe ori, atât homosexualitatea cât și lesbianismul, prezintă motive să apară
comportamente violente. Este dificil de intervenit în aceste cazuri, și nu din prisma atenuării și rezolvării acelui
conflict, pentru că este o rezolvare a unui efect, și nu a cauzei care duce la provocare, respectiv o mentalitate
diferită. Se întâmplă uneori ca anumite persoane care au aceste înclinații și preferințe să fie așa și în viața
privată, urmând ca să-și manifeste dorințele și în mediul penitenciar.

CAPITOLUL III
Moduri de manifestare și prevenție a violenței în mediul penitenciar
3.1 Factorii de influență a comportmantului violent în mediul privat

Determinarea cauzelor ce determină un comportament violent are un rol important pentru

implementarea strategiilor de reducere a riscurilor generate de acest fenomen.
Pentru a creea o anumită ordine se vor împărți factorii după câteva criterii precum:
 Factori ce țin de mediul privat;
 Factori personali;
 Factori ce țin de mediul familial;
 Factori reprezentativi ai comunicării.

Cercetătorii au fost interesați de factorii de mediu ce aduc deosebite schimbări în comportament

precum: căldura, zgomotul și supraaglomerarea177. De aici vom urmări și ceea ce se întâmplă în penitenciar,
astfel că din statisticile Penitenciarului, cele mai multe acte de violența sunt înregistrate pe timpul verii, atunci
cand persoanele expuse la caldură, devin în mod neobișnuit agresive și violente.
Zgomotul este perceput ca un stimul neplăcut, astfel că poate cu ușurință să declanșeze comportamante
violente. Multe certuri finalizate cu loviri între deținuți sunt datorate neînțelegerilor aprute din cauza volumului
televizorului sau a radioului.
Ssupraaglomerarea, reprezintă un alt factor ce produce stres pentru unii. Cum a fost prezentat anterior
mediul privat, s-a facut observația numărului mare de paturi dintr-o singură cameră, astfel fiind exclusă
intimitatea și oferind un spațiu limitat pentru prea mulți deținuți. Deși se cunosc cauzele pentru care le sunt
blocate îndeplinirea planurilor personale, aceștia pot avea tendința de a părăsi situațiile ( la nivel cognitiv prin
modificarea percepțiilor ) care le dau o stare agresiva și violentă 178.
Încă o problema apărută în mediul privat este creșterea persoanelor cu un grad de periculozitate ridicat.
În anul 2010, ANP face cunoscută situația infracțiunilor săvârșite de către persoanele private, din care reiese
clar, numărul ridicat a celor condamnați ce presupun violența crescută ( omor, talharie, viol) 179.

177
Psihologie socială. Curs 1cognitive. Ştefan Boncu.
178
Fenomenologia penitenciară. GH. Florian. Ed. Oscar Print Bucureşti 2003
179
w.w.w statistici.insse.ro. Institutul Naţional de Statistică.

132
 Persoane condamnate definitiv pe categorii de
infractiuni in 2010

12000 10994
Numar persoane

10000 Furt
7319
8000
Omor
6000
Inselaciune
4000 2376
2000 1158 Talharie
463 111
0 Viol
Numar Darea de mita
Infractiuni

Factorii personali au un rol important în comportmentul individului, astfel că aceștia pot prezenta adevărate
surse de violență.
Una dintre cele mai discutate este , frustrarea, prezentă la cote ridicate care la rândul ei are diferite forme de
manifestare180:
 Frustrare apărută din prisma timpului. Organizarea impusă este foarte monotonă, programarea timpului
este foarte sever și este impus ( cea mai cu seama în prima perioada de detenție).
 Precum timpul organizat și impus, la fel de drastic devine și limitarea spațiului în care își desfășoară
activitățile, sau a spațiului de mișcare. Sunt unele penitenciare care au spații foarte restrânse, pentru că
de la bun început activitatea lor s-a petrecut în locații cu o altă destinație decât cele a detenției , de
exemplu o fostă unitate militară.
 Totodată nici în camere nu beneficiază de un spațiu mai mare, prezentând fiecare deținut dorința de a-și
câștiga locul. Astfel de fenomene nu fac decât să fie declanșatoare de frustrări ce duc la un
comportament agresiv.
 Mărirea sentimentului de frustrare este datorat de renunțarea forțată a unor lucruri de uz personal, la
care acum nu mai au acces și le lipsesc ( jocurile, alcoolul, drogurile, etc), acum încercând să găsească
diverse surogate181.
Toate acestea pot declanșa comportamente agresive și violente , dacă individul nu poate să se adapteze la viața
carcerala.
 Penitenciarul poate deveni o sursă a unor fenomene violente, compus din diverse grupuri ce stabilesc
între ei relații și transmit modele și valori, care duc la diferite forme de comportament. De cele mai
multe ori în grup există un lider, care exercită autoritate, iar această putere din exterior este percepută
ca o tendință de compensare pentru exercitarea propriei puteri. În aceste grupuri conduse de autoritate
se acumulează frustrări, tensiuni, ce determină comportmante agresive, violente față de cei din jur.
Printre alți factori declanșatori, se enumeră și eșecurile182 numeroase din viața și nerealizările personale. Sunt
diverși deținuți care în timpul interviului își exprimă regretul pentru algerile făcute și care nu au avut un rezultat
care să-i mulțumescă, și care de altfel nu le-a găsit o rezolvare decat prin comiterea unor infracțiuni. Totodată și
în penitenciar apare sentimentul de angoasă în urma eșecurilor de adaptare la mediul carceral, sau decepția
adusă membrilor familiei, cosideră că este disprețuit de cei din jur și ajunge să-și piardă stima de sine,
încrederea în propriile capacități de a reuși chiar și acolo unde nu se află în situația de eșec. Această conștiință le
provoacă cu mare ușurință agresivitate, conduite violente, depresie, autorăniri.
Un episod interesant de urmărit este momentul de recunoaștere a faptei și percepția pedepsei de către deținut,
deoarece, la intrarea în penitenciar , aceștia sunt de părere ca au primit pedeapsa bine meritată, însă în timp își
modifică părerile, astfel că ei consideră ca li s-a făcut o nedreptate și au fost mult prea aspri judecați.

Motiv pentru care lasă să fie cuprinși de un comportament agresiv, unii dintre ei recurg pâna la autoagresiune,
amenințând personalul cu tăieri pe brațe, refuz de hrană, etc.

180
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001, p 399
181
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
182
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001

133
În finalul factorilor ce țin de conduita personală, adăugăm și durerea, în forma sa fizică, datorată unor anumite
boli, cât și morală, din diverse motive intrinseci.
Următoarea categorie de factori sunt cei ce țin de mediul familial183. Încă de la depunerea lor în mediul
carceral, se cunosc situațiile precare și sărace a mediilor din care provin. Pentru familiile cu venituri foarte mici
întreținerea celui închis este dificilă, uneori imposibilă, lipsindu-l pe acesta atât de bunuri cât și de vizite, pentru
că acestea devin costisitoare.
Un alt eveniment neplăcut petrecut în interiorul familiei, precum boala, decesul, sau altceva la care ei
nu pot participa, declanșeză un comportament agresiv.
Drepturile deținuților referitoare la procurarea unor materiale de comunicare, sunt cunoscute și
îndeplinite, însă aceasta nu prezintă suficiență pentru dorințele lor. Accesul lor la astfel de mijloace este limitat,
fiind lipsiți de anumite programe preferate care ar putea deveni influențabile, de reviste și filme pentru adulți
însă toate pot contribui la intensificarea unui comportament violent.

3.2 Tipologia violenței

În Istoria violenței184, se subliniază faptul că aceasta este o realitate schimbătoare, adesea insesizabilă.
Sunt identificate trei tipuri de violență: fizică, economică și morală. Aceste tipologii aduc în discuție faptul că
sunt reprezentate diferite grade de violența.
Cu siguranță simțul comun, civil nu ar putea alinia o crima sau un viol cu o violență verbală, și deși violența
fizică este cea mai gravă, admitem că există și alte tipuri care aduc atingere persoanei.

3.2.1 Violența verbală

Principala modalitate de comunicare este reprezentată prin limbaj, bogat în simboluri și semnificații, ce
presupune o diversitate a surselor de expresie185.
Cuvintele au o încărcătură puternică de informații însoțite de o anume tonalitate și un accent anume ce
exprimă stările de profunzime sau relaționare.
Întâlnim frecvent expresia „cuvintelor mai dureroase decât o palmă”, asta pentru că semnele lăsate de
cuvinte sunt capabile de cicatrici mai adânci decât cele fizice, ele sunt pe termen lung și ajung să macine sufletul
omului mai mult decât o lovitură, pentru că valorile esențiale dobântite sunt atinse, ca o amenințare pentru eu și
personalitatea socio-morală.
Calomnia este prevăzută ca fiind una dintre cele mai agresive forme verbale, cu numeroase
reprecursiuni psihice. Calomnia se presupune că deși apare spontan, aceasta este premeditată. Persoana care
recurge la aceasta formă verbală violentă, mai întâi își selectează ținta asupra căreia se structurează conflictul,
ceea ce înseamnă o acumulare de resentimente, de poziții adversative, de invidie, de ură. Tactica utilizată are
scop de anihilare a încrederii celui calomniat, o „ picătură chinezească” în ureche a veninului verbal, iar efectul
„ otrăvirii” este moartea omului din punct de vedere moral și psihic 186. ( C. Păunescu)
În mediul penitenciar este cunoscută lupta pentru supraviețuire, de a demonstra ` superioritatea, iar
metodele folosite devin „ arme” perfecte pentru impunere, chiar dacă sunt lipsite de moralitate, ce au un efect
rapid sau pe termen lung.
Calomnia este fără suport real, pe teme inventate de o imaginație perversă, care își compensează astfel
imposibilatea de atac direct, de violență sau de inferioritate.
Denigrarea, se practică prin preocuparea celui care o manipulează de a descoperi acele trăsături de
personalitate sau fapte, împrejurări, intenții cu caracter negativ sau peiorativ ale adversarului, pe care le
îngroașă, le denaturează până la grotesc, obținând sau dorind să obțină o descalificare, o compromitere moral-
social a adversarului187.( C. Păunescu)
Într-o forma regresivă, cel ce recurge la denigrare, este un individ cu grave traume afective și morale,
un eu slab, lipsit de încredere ce iși proiecteaza eșecurile personalității în alți adversari, pornind de la
agresivitate latentă până la agresivitate manifestată.
Autodenigrarea nu se încadrează în comportamentele rezultate dintr-o organizare normală a personalității. Ea
constituie echivalentul verbal al autoflagelării, constând în nevoia de a-și provoca sieși o suferință morală, o ucidere lentă,
prin exacerbarea conflictelor ce subminează personalitatea, o ieșire din tensiune. Ea poate fi replica unui complex de

183
VIOLENŢA Aspecte Psihosociale,Volum coordonat de Gilles Ferréol şi Adrian Neculau.Polirom 2003. p 126
184
J.C Chesnais. (Istorii a violenţei 1981) VIOLENŢA Aspecte Psihosociale,Volum coordonat de Gilles Ferréol şi Adrian
Neculau.Polirom 2003.p 122
185
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică.p 36-38
186
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică.p 36-38
187
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică.p 36-38

134
inferioritate, întrucât prin aceasta formă se stimulează nevoia celorlalți de menajare, prin negarea defăimării și sublinierii
188
unor calități, valori și realizări, fie reale fie inventate . ( C. Păunescu).
Autodenigrarea apare din urma unor nevoi afective, din lipsa de ocrotire, și totodată un moment prielnic de a forța
unele relații de prietenie, simpatie, și atragerea atenției. Se recunoaște prin supunere față de cei din jur printr-o atitudine de
victimă, un „ jertfuitor” , cu o dorință exagerată de anihilare, prin automutilare a propriului eu, până la autoagresivitate
suicidară.
Ironia este definită ca o forma de agresivitate verbală, în care enunțul manifest ascunde semnificații latente, cu
valoare agresivă, diferite de mesajul propriu-zis. Ea constitue o modalitate de agresare a unei situații, a unei persoane, printr-
189
un subtil joc de inteligență, care să producă obiectului atacat un prejudiciu moral sau o traumă psihică . ( C. Păunescu)
Ironia produce pentru individ „ catharsis-ul „ unei agresivități latente, reprezentată de o personalitate deficitară, conflictuală.
Ironia este precum un mesaj subliminal, o metafora, care de multe ori nu este percepută pe moment, lăsând ca în
timp să apară la partener sentimente de inferioritate și organizarea în psihismului acesteia a urii.
Sarcasmul este forma cea mai acută, mai pertinentă și mai traumatizantă agresivitate prin limbaj. Cuvântul vine
din limba greacă și la origine înseamnă a mușca din carne. Deci, sarcasmul este o ironie mușcătoare. Dacă ironia sub forma
sa obișnuită nu are conotație netă de răutate, sarcasmul, are corespondent în patologie sadismul și vehiculează o încărcătură
considerabilă de răutate, de cruzime. Sarcasticului îi place nu numai să rănească verbal victima ci și să asiste la trăirea
190
durerii de către aceasta .

3.2.2 Violența fizică

Violența fizică în detenție a devenit o prioritate pentru majoritatea instituțiilor penitenciare, devenind din ce în ce
mai vizibilă, și pentru care se încearcă detectarea fenomenului, tocmai pentru a găsi strategiile corespunzătoare de prevenție
a ei.
Din păcate e imposibil să se detecteze toate formele de violență, pentru că acestea stau mult sub „ codul tăcerii”,
însă chiar și așa violența fizică lasă urme, care deși se încearcă a fi mușamalizate, ele ies la iveală, tocmai din atenția
crescută a cadrelor. Bineînțeles că violența este îndreptată și asupra personalului penitenciarului, însă aceastea sunt cele mai
ușor de depistat.
Printre cele ce au devenit o prioritate și de actualitate, formele de manifestare ale violenței fizice urmărite sunt:
191
autoagresivitatea, terorismul, suicidul, evadarea și părăsirea punctelor de lucru, revolta 58.
Alte fenomene precum evadarea sau părăsirea punctelor de lucru și revoltele sunt de asemenea evenimente care
lasă consecințe grave asupra deținutului, datorită faptului că la întoarcerea lor în detenție se iau măsuri mai drastice pentru
ei. Atât despre evadări cât și de revolte, sunt date informative puține, cu o frecvență redusă și care necesită studiu într-un
timp mai îndelungat, de aceea doar au fost amintite și nu detaliate.
Autoagresivitatea
Principalele forme de autoagresiune întâlnite sunt: diverse plăgi ale membrelor, abdomen, gât, înghițirea de
obiecte dure sau substanțe nocive, medicamente substituit confecționate după rețete proprii, refuzul de hrană, injectări
artificiale. Ar ridica întrebări modul cum ajung să se întâmple toate acestea, materialele folosite, substanțele novice, însă
trebuie menționat că în detenție orice gând ajunge să devină o idee bună pentru a finaliza orice poate aduce o schimbare, dau
192
frâu liber imaginației și creativității, riscând orice pentru a obține ceea ce de fapt ei iși doresc să se întâmple .
Autoagresivitatea este percepută de către deținut ca o modalitate de a obține atenția celor din jur, a anturajului, de
a demonstra că este puternic să suporte durerea, sau că nu-l poate speria o altă agresiune fizică produsă de altcineva. Cu acest
mod de gândire , se poate face delimitarea persoanelor autoagresive de restul deținutilor, constatând fenomenul apare la
persoanele care au studii limitate, sau deloc, la cei cu infracțiuni precum furturi, violuri, tâlhării, acte ce presupun experiențe
noi, cu satisfacții pe termen scurt.
Totodată, autoagresivitatea apare ca urmare a influențelor mediului în care trăiește și a celor ce țin de persoană.
Din interviuri și observații susținute, s-a constatat că circumstanțele determinante sunt: boli somatice grave, tulburările de
personalitate impulsive bordeline, epilepsiile, debilitatea mentala, infirmitățile. Din punct de vedere al circumstanțelor
193
habituale, vom întâlni diverse conflicte care nu sunt rezolvate, tendința de intimidare .
Specialiștii sunt de altă părere în fața celor ce recurg la autoagresiuni, fiind atenți observați, priviți ca persoane vulnerabile,
cu toleranță scăzută la frustrare, stima de sine scăzută, ce nu pot înfrunta conflictele, fără să reușească să se exteriorizeze și
descărcare a tensiunilor.
Terorismul
Voi pastra această denumire a violenței fizice existente în detenție, tocmai pentru a evidenția sensul pe care îl are
acesta în penitenciar.
194
Mulți deținuți folosesc acest termen, diferit de cel care îl oferă Dicționarul Explicativ al limbii române , în
intenția de a domina, de a intimida persoanele slabe, de a obține supremație, de a obține lucruri și servicii la care alți colegi
nu au acces, toate acestea însă iau o altă formă precum adevarate hărțuiri, ce duc la perturbarea ordinii interioare.

188
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică. p 38-39
189
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică. p 38-39
190
Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică. p 39
191
Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print Bucureşti 2001
192
http://web.ubbcluj.ro/ro/pr-acad/rezumate/2010/psihologie/ardelean_calin_petrica_ro.pdf
193
http://web.ubbcluj.ro/ro/pr-acad/rezumate/2010/psihologie/ardelean_calin_petrica_ro.pdf
194
Dicţionarul Explicativ al limbii române, 2002

135
 Țintele celor ce recurg la terorism sunt deținuții mai mici, tineri, lipsiți de putere, infirmii, cei cu o inteligență
scăzută, oligofrenii, cei cu infracțiuni sexuale, consumatorii de droguri, datornicii. Motivația găsită pentru un astfel de
comportament se referă la umilirea celor slabi, determinându-i să facă anumite servicii pentru ei, să le cedeze bunurile
195
primite sau cele existente deja, să devină recuperatori pentru datoriile făcute pentru țigări, bani etc .
În așezământul penitenciar supremația ar putea fi înțeleasă ca aparținând acelui individ care e demn de a oferi
periculozitate din prisma săvârșirii infracțiunii foarte gravă sau a înfățișării fioroase, sau a staturii atletice. Aceste
semnalmente dacă ar fi sezizate în afara detenției, cu siguranță am obține acest efect de intimidare, însă la o obsevație atentă
a interacținunii dintre deținuți, se constată că terorismul este însușit de acei indivizi care sunt recidiviști, ce nu au o legătură
cu familia sau prietenii, considerându-se „ a nimănui”, sau cei care provin din familii sărace iar pentru a obține și ei beneficii
cum au ceilalti colegi recurg la amenințări cu lovituri, cu amenințări ale familiei, sau se folosesc de impactul zvonurilor,
injurii, folosirea băii, uitarea la televizor, toate acestea pentru a creea acest fenomen.
196
Printre alte forme de terorism sunt sub forma ofenselor sexuale ( viol, rănire, imserţii de obiecte in rect)
Terorismul se instalează și între cadrele de supraveghere, și ei pot fi victimele răufăcătorilor în aceleași idei de a intimida, de
a înjosi, recurgând la amenințări și de câteva ori finalizate cu acte violente de tăiere sau lovire.
Însă fenomenul poate fi invers, ca și în celebrul experiment din 1971 ( The Lucifer effect.Understanding how good
197
people turn evil) , Philip Zimabardo, face o paralelă între acest experiment și abuzurile asupra prizonierilor din închisoarea
Abu Ghraib, de langa Bagdad. Pe tot parcursul experimentului a fost evidențiat comportamentul terorizant al presupușilor
gardieni, care deși in afara acestui studiu sunt oameni buni, pot deveni sub influența mediului adevarați teroriști.
Suicidul
În forma sa cea mai simpla , Organizația Mondială a Sănătății definește suicidul ca fiind actul „ prin care un
individ caută să se autodistrugă fizic, cu intenția, mai mult sau mai puțin autentică, de a-și pierde viața, fiind constient
mai mult sau mai puțin de motivele sale „.
198

Fenomenul ajunge să se instaleze pentru început la persoanele nou venite în detenție, care sunt supuse șocului
încarcerării, trauma pe care o trăiește, afrontul adus propriei imagini, condus de frustrări, ce-l determină la o gândire
extremă, de a se considera fără o soluție care să-l ajute să se adapteze. Soluția este lipsită de raționament, dat fiind
capacitatea psihicului uman de a găsi atâtea variante.
199
Pentru problematica suicidului în penitenciar sunt importante trei forme de manifestare a autoagresivității :
 Suicidul emotiv, ca mijloc de rezolvare a unei emoții puternice precum teama, mânia, tristețea, etc.
 Suicidul pasional, o conduită de disperare a individului care încearcă astfel să se elibereze de o durere morală
devenită insuportabilă.
 Echivalențe suicidare – autorăniri, simularea unei boli, refuzul îngrijirilor medicale.
Factorii determinanți ai acestui act sunt:
 Factori asociați – momentele premergatoare prezentării în instanța de judecată, perspectiva de a ispăși o
pedeapsa prea lungă ori apropierea liberării din penitenciar la persoanele private de libertate cu o
pedeapsa mare de ispașire;
- Cele mai multe sinucideri au avut loc la scurt timp dupa încarcerare;
- Tentativele anterioare de suicid – jumătate din persoanele private de libertate care au avut tentative anterioare
s-au sinucis ;
- Evenimente negative din viața deținutului ( moartea cuiva drag, îmbolnăvirea);
 Factori personali : depresie, tulburări de personalitate, predispoziția la toxicomanie, boli mentale, antecedente de
suicid în familie.
Oricând dintre factorii menționați poate interveni, sporind riscul de suicid al individului.
200
De menționat că pot apărea și alte fenomene precum simularea actului de suicid în ideea de a obține beneficii
sau avantaje.
Astfel că penitenciarul devine un mediu favorizant al actelor de suicid, venind în susținerea celor vulnerabili prin
programe speciale de reducere a riscului, de a găsi persoanele competente din camera lor pentru a putea sta la discuții pentru
a mări forța de rezistentă în fața greutăților și să dea noi sensuri ale existenței.
Este dificilă abordarea psihologică permanentă a persoanelor cu risc suicidar ridicat, pentru ca deși se pretinde o
atenție sporită, sunt implementate programe speciale, personalul nu reușește să întâmpine tot timpul astfel de situații, pentru
că timpul este limitat, ori apar alte sarcini, ori alte intervenții în alt sens. Persoanele cu ideație suicidară și trecere la act sunt
cele cărora le lipsește un suport emoțional, care au o situație precară acasă și un trecut ce nu-i poate resuscita la o viață cu
un viitor.

3.3 Metode de prevenire a violenței în mediul penitenciar

Derularea unor programe destinate controlului agresivității soldate cu violență are ca și justificare influențarea
într-un sens pozitiv a persoanelor private de libertate pentru atenuarea efectelor negative ce pun în pericol viața celor din

195
http://web.ubbcluj.ro/ro/pr-acad/rezumate/2010/psihologie/ardelean_calin_petrica_ro.pdf
196
VIOLENŢA Aspecte Psihosociale,Volum coordonat de Gilles Ferréol şi Adrian Neculau.Polirom 2003. p 233
197
http://saccsiv.wordpress.com/2010/06/19/experimentul-stanford-%E2%80%9Cefectul-lucifer-cum-devin-rai-oamenii-
buni%E2%80%9D-detentia-gardieni-si-prizonieri/
198
Gheorghe F. Psihologie Penitenciara, Editura Oscar Print Bucuresti.p 137
199
Gheorghe F. Psihologie Penitenciara, Editura Oscar Print Bucuresti.p 137
200
Gheorghe F. Psihologie Penitenciara, Editura Oscar Print Bucuresti.p 137

136
jurul lor sau creearea unui climat stresant. Aceste programe deși au scopul de a oferi securitate, au și rolul de reinserție
socială a persoanei private de libertate.
Scopul programelor este să diminueze ponderea consecințelor negative a comportamentelor cu risc individual,
pentru persoanele aflate în detenție și să diminueze numărul de acte de agresiune în penitenciar.
201
Obiectivele programelor sunt :
 Prevenirea și prejudiciilor asociate comportamentului agresiv, prin derularea de activități destinate
conflictualității, îmbunătățirii nivelului de adaptare socială și profesională, modificării deprinderilor de rezolvare
de probleme;
 Formarea și îmbunătățirea deprinderilor de autocunoaștere ( prin stabilirea identității personale, definirea
propriului sistem motivațional și aptitudinal, conștientizarea diferențelor ideal – real, recunoașterea necesității
schimbării comportamentale și identificarea trăsăturilor asupra cărora e necesară intervenția );
 Obținerea unui nivel de autocontrol care să permită reorientarea impulsurilor agresive, îmbunătățirea relațiilor în
plan personal și social;
 Formarea și exersarea de abilități prosociale pentru a putea face față situației atunci când va fi în libertate.
Țintele programului sunt bine stabilite, dar din prisma derulării lui pe termen lung ( până la 6 luni), unele persoane
deținute ajung să întrerupă programul din motive personale, sau că sunt transferați și nu mai pot beneficia de program, sau în
timpul programului s-au autoexclus prin alegerea de a-și întocmi rapoarte cu sancținui disciplinare.
Totodată se întâmplă ca acei participanți la astfel de programe să aibă și un comportament cu deprinderi noi de
adaptare la normele și regulile societății, atunci când ajung în libertate, recidivează prin noi infracțiuni cu încărcătură
violentă.
Un motiv de frustare sociala pentru munca unor echipe care își fac datoria și care încearcă să ofere siguranța
mediului în care el va acționa.

CAPITOLUL IV
4.1 Obiectivul cercetării

1. Cercetarea are în vedere identificarea factorilor de personalitate caracteristici fiecărui subiect ( factorul C,
factorul E, factorul F, factorul H, factorul I, factorul Q2, factorul Q3, factorul Q4 ai testului de personalitate
16 PF).
2. Să se determine profilul psihologic al fiecărui participant în funcţie de factorii de personalitate determinanţi ai
acestuia, în vederea evidenţierii relaţiei între anumite însușiri de personalitate și persoanele violente.
3. Evidenţierea diferenţelor între persoanele violente cu infracţiuni contra persoanei cu cele contra proprietății.
4. Să se analizeze gradul de adaptare la mediul carceral prin măsurarea stării de depresie în perioada de
carantină și după șase luni.
5. Realizarea unei relaţii între depresie şi comportamentele agresive sau autoagresive.
6. Determinarea unor aspecte ale comportamnetelor participanţilor referitoare la situaţia de testare.

4.2 Ipotezele cercetării:

Ipoteza de cercetare nr. 1
Există o legătură între nivelul depresiei și cel al factorilor de personalitate
 la subiecții care au comis infracțiuni contra persoanei în perioada de carantină,
 la subiecții care au comis infracțiuni contra persoanei după șase luni de detenție,
 la subiecții care au comis infracțiuni contra proprietății în perioada de carantină,
 la subiecții care au comis infracțiuni contra proprietății după șase luni de detenție.

Ipoteza de cercetare nr. 2

Ipoteza de cercetare: Presupunem că nivelul depresiei diferă semnificativ în funcție de:
- perioada de detenție pe ansamblul lotului ( nivelul va fi mai ridicat la șase luni de detenție, comparativ cu
perioada de carantină)
- perioada de detenție în cazul celor care au comis o infracțiune contra persoanei,
- perioada de detenție în cazul celor care au comis o infracțiune contra proprietății.

4.3.Designul cercetării: Metode, Instrumente, Participanţi

4.3.1 Metode

Pentru realizarea acestei cercetări, am colaborat cu Penitenciarul de minori şi tineri Bacău, având un lot
compus din 29 de participanți. Criteriul de selecţie a participanţilor spre testare au fost cei noi depuşi în
penitenciar, respectiv în camerele de carantină din cele două secţii de tineri şi minori.
Cercetarea grupului de participanţi a fost făcută pe parcursul a o săptămână în perioada 02.07.2012 –
09.07.2012 pentru prima testare iar pentru re-testare în perioada 03.12.2012 – 06.12.2012. Întâlnirile cu deţinuţii
201
Program inițiat de intervenție specifică adresat persoanelor private de libertate care au o conduită agresivă : Controlul
agresivității. Psih. și coord. Loredana Corduneanu. Ed. Exclus 2003 ( Jose Guinon, Beatrice Weber-Rouget.Terapii scurte
de grup.Comportamente și ilustrări clinice.Ed polirom 2006

137
având loc de două ori pe săptămână, în intervalul de ore 10.00 – 14.00, acestea desfăşurându-se în cadrul
penitenciarului în secţia de detenţie, având la dispoziţie diverse săli precum Clubul deţinuţilor, sala de
alfabetizare sau Biserica Penitenciarului.
În primă fază s-a aplicat ghidul de interviu, urmând întrebările acestuia cu fiecare participant în parte,
durata interviului fiind de jumătate de oră, în acest interval observând participantul. În etapa următoare am
aplicat testul 16 PF si chestionarul Beck, de depresie, însă aceastea fiind valabile pentru doar prima perioada,
respectiv 02.07.2012 – 09.07.2012, pentru că la a doua testare s-a aplicat doar chestionarul Beck.

4.3.2 Instrumente
4.3.2.1 Chestionarul 16 Factori Primari ( 16PFQ) – Cattell

Raymond B. Cattel (1905 – 1998) s-a născut în Anglia şi s-a format ca psiholog la Londra.
Întreaga viaţă şi-o dedică cercetărilor în psihologia personalităţii, fiind primul care a analizat sistematic
trăsăturile şi a oferit o clasificare detaliată a acestora. Cattell (1946) a demarat o cercetare legată de pesonalitate
cu lexiconul cuvintelor care descriu trăsături, însă aflat la început de carieră, şi-a deplasat obiectivul principal al
muncii către itemii chestionarelor. În cele din urmă, a identificat 23 de factori primari, fundamentali, iar cele
mai puternice dintre aceste dimensiuni, în număr de şaisprezece, sunt măsurate de Chestionarul celor 16 factori
de personalitate, care în ultimele decenii a fost folosit în cercetare şi aplicaţii 202.
Inventarul porneşte de la cele 12 trăsături sursă, definite prin analiza factorială, iar itemii sunt selectaţi
pe baza saturaţiei în factorii respectivi, fără a se specifica felul în care au fost iniţial formulaţi sau aleşi.
Multe dintre denumirile trăsăturilor sunt formulări speciale ale lui Cattell. Conţinutul itemilor este
exprimat prin două modele : unii includ întrebări legate de propriul comportament al subiectului care răspunde ,
precum şi exprimarea unor opinii sau atitudini generale despre oameni, activități recreative, tipuri de oameni sau
alternative privind judecăţi de valoare. Există şi itemi verbali sau numerici destinaţi evaluării unui factor de
abilitate rezolutivă203 .
Testul evaluează prin datele normative poziţia individului de-a lungul acestui continuum. Specific
acestui tip de evaluări, ceea ce se ia în considerare în interpretări ca semnificativ şi activ în comportamentul real
al persoanei este acel factor a cărui pondere depaşeşte într-un sens sau altul zona de semnificaţie medie. Astfel,
un exemplu în sistemul de normare în 10 clase standard utilizat de Cattell, sunt semnificative pentru
comportamentul real al persoanei acele trăsături care au o poziţie de la cota standard 7 spre 10, sau de la cota 3
la 0.( idem minulescu p 104).
Cei 16 factori de personalitate sunt: Factorul A ( Schizotimie – Ciclotimie), Factorul B( Abilitate
rezolutivă generala), Factorul C ( Instabilitate emoţională – Stabilitate emoţională), Factorul E ( Subordonare-
Dominare), Factorul F ( Expansivitate comunicativ – Taciturn), Factorul G ( Forţa Supraeului slabă –
Puternică), Factorul H ( Timiditate – Îndrăzneală), Factorul I ( Raţionalitate – Afectivitate), Factorul L (
Încredere – Suspiciune), Factorul M ( Practic – Imaginativ), Factorul N( Naivitate – Subtilitate), Factorul O (
Încredere calmă – Neîncredere liniștită), Factorul Q1 ( Conservatorism – Radicalism), Factorul Q2 (
Dependenţa de grup – Independenţă personală), Factorul Q3 ( Sentiment de sine slab – Sentiment de sine
puternic), Factorul Q4 ( Tensiune energetică destindere – încordat).
Pentru identificarea celor nouă trăsături de personalitate semnificative lucării (factorul C, factorul E,
factorul F, factorul H, factorul I, factorul O factorul Q2, factorul Q3, factorul Q4), s-a aplicat testul în
întregime, ce conţine 187 intrebări ce permit evidenţierea celor cercetate.
Cei 16 factrori dispun de un număr inegal de itemi, în funcţie de complexitatea lor. Fiecare întrebare
cotează pentru un singur factor de personalitate. Toate întrebările dispun de aceeaşi pondere în punctajul total.
Întrebările au fost formulate astfel încât să nu simuleze răspunsurile de faţadă. Pentru începerea testării, este
nevoie de citirea instrucţiunilor şi de dat câteva indicaţii, pentru a nu se întrerupe parcurgerea acesteia. Totodată
participanţilor li se dă o foaie de răspuns specifică testului.
După aplicare, conform grilei de scorare a testului, s-a calculat punctajul însumat al fiecărui factor din
cele 8 abordate în cercetare, obţinându-se o notă brută pentru fiecare factor. Aceste note brute se vor transforma
în note standard conform etalonului testului. Aceste note standard s-au folosit pentru interpretarea şi corelarea
rezultatelor.

4.3.2.2 Inventarul Depresiei BECK ( BDI)

Aaron Beck este considerat tatăl psihoterapiei cognitive şi creatorul Inventarului depresiei Beck ( BDI),
Scalei lipsei de speranţă şi a Inventarului de Anxietate ( BAI). Îşi începe activitatea în acest domeniu, având ca
202
Gerald Matthews, Ian J. Dearx, Martha C. Whiteman Psihologia Personalităţii,Trăsături, cauze, consecinţe. Editura
Polirom 2005, p.42
203
Minulescu M 2004 - Psihodiagnoza moderna.Chestionarele de personalitate.Bucuresti Editura Fundaţiei România de
Mâine .p 96

138
şi cauze evenimente neplăcute petrecute în familie, mama acestuia făcând o depresie puternică după ce işi pierde
fiica, stare ce se accentuează după naşterea lui Beck. De la acesta dramă şi stari emoţionale puternice, Beck este
cel care dezvoltă teoria şi formele de psihoterapie de mai târziu 204.
Beck este cel care înfiinţează Centrul de Tratament şi Prevenire a Sinuciderii, având credinţa că
depresia se datorează unor credinţe negative, faţă de lume, faţă de sine şi legate de viitor în special. El este
inventatorul Inventarului Depresiei Beck( BDI), ce reprezintă unul dintre instrumentele cele mai utilizate pe
scară largă pentru măsurarea severităţii depresiei.
Scala Beck este compusă din 21 de itemi ( A: Dispoziție, B: Pesimism, C: Sentimentul ratării, D: lipsa
de satisfacție, E: Sentimentul de vinovăție, F: ideea pedepsei, G: Nemulțumire în raport cu propria persoană,
H: Autoacuzări, I: Dorința de autopedepsire, J: Crize de plâns, K : Iritabilitate, L: Retragere socială, M:
Indecizie, N: Imaginea corporală, O: Inhibiția activității, P: Tulburări de somn, Q: Fatigabilitate, R: Scăderea
apetitului, S: Pierderea în greutate, T: Preocupări somatice, U: Scăderea libidoului.).
Fiecare este evaluat în patru grade de severitate de la 0 absent la 3 foarte sever, fiecare grad
corespunzându-i o întrebare iar subiectul este invitat să aleagă acel raspuns care i se potriveşte cel mai bine.
Cei 21 de itemi au fost aleși din simptomatologia comună a tulburărilor depresive şi din literatura
psihiatrică: dispoziţia depresivă, pesimism, sentimentul eşecului, lipsa de satisfacţie, sentimente de vinovăţie,
sentimentul pedepsei, auto-dezgust, autoacuzare, dorinţe auto-punitive, plâns, iritabilitate, retragere socială,
nehotărâre, modificarea imaginii de sine, dificultăţi în muncă, tulburări de somn, fatigabilitate, pierderea
apetitului, pierderea în greutate, preocupări somatice, pierderea libidoului. Scorul total al scalei se poate întinde
de la 0 la 63. Scala putea fi administrată subiectului de un intervievator care citea cu glas tare sau putea fi auto-
administrat. Beck găseşte că procentajul de răspuns la toate întrebările este în medie de 96%. Din experineţa sa
practică s-a constatat că motivate celui ce completeză depinde de motivaţia investigatorului de a explica
valoarea instrumentului, scopul şi de a abţine cooperarea lui205.73
Astfel că, pentru cercetare s-a înmânat fiecărui participant chestinonarul, iar după o scurtă prezentare şi
lămurire a itemior au fost rugaţi să aleagă raspunsul care îi reprezintă cel mai bine. Totodată participanţii au fost
observaţi în timpul chestionării pentru a trece câteva informaţii relevante referitoare la starea lor din acel
moment.
Evaluarea scalei se face pe baza scorului, ceea ce v-a reprezenta suma globală a celor 21 de itemi în
funcţie de care se poate delimita depresia ( uşoară, medie, severă, sau absenţa)

4.3.3 Participanţi

La prezentul studiu au participat un număr de 50 de persoane, de la Penitenciarul de Minori şi Tineri

Bacău.
Utilizând fişa datelor biografice, s-au constatat următoarele:
 Vârsta ( o medie de 20,34 ani) : 2 subiecţi cu vârsta de 16 ani ( 6,9%), 18 subiecţi cu vârsta de 17 ani (
27,6%), 17 subiecţi cu vârsta de 18 ani ( 20,7%), 6 subiecţi cu vârsta de 19 ani ( 20,7%), 2 subiecţi cu
vârsta de 20 ani ( 6,9%), un subiect cu vârsta de 22 ani ( 3,4%), un subiect cu vârsta de 34 ani ( 3,4%),
un subiect cu vârsta de 36 ani ( 3,4%), un subiect cu vârsta de 47 ani ( 3,4%).
 Stare civilă : căsătoriţi – 4 subiecţi ( 6,9%) , necăsătoriţi – 42 subiecţi ( 79,3%), divorţaţi – 2 subiecţi(
6,9%), concubinaj- 2 subiecţi (6,9%).
 Fapta pentru care execută pedepse private de libertate : omor – 6 subiecţi ( 17,2%), lovituri cauzatoare
de moarte – 18 subiect ( 3,4%), viol –1 subiect ( 3,4%) și furt – 9 subiecţi ( 31%), violare de domiciliu
– 2 subiect ( 3,4), tâlhării – 11 subiecţi ( 37,9%), trafic de persoane – 3 subiect ( 3,4%).
 În funcţie de mediul de provenienţă: rural – 15 subiecţi (51,7%), urban – 14 subiecţi (48,3%).
 Nivelul de şcolarizare : 0 clase – 3 subiecţi ( 10,3%), 2 clase – 3 subiecţi ( 10,3%), 4 clase – 5 subiecţi
(17,2%), 6 clase – 5 subiecţi (17,2%), 8 clase – 10 subiecţi ( 34,5%), 10 clase – 3 subiecţi ( 10,3%).
 Profesia declarată: fără ocupaţie – 25 subiecţi ( 86,2%), calificaţi – 3 subiecţi (10,3%), necalificaţi – un
subiect ( 3,4%).
 În funcţie de antecedentele penale: fără antecedente – 18 subiecţi ( 62,1%), cu antecedente – 8 subiecţi
( 27,6%), recidivişti – 3 ( 10,3%).
 Anii de execuţie: 1,8 luni - 4 subiecţi (13,8%), 2 ani – 1 subiect ( 3,4%), 3 ani - 6 subiecţi (20,7%), 4
ani – 6 subiecţi ( 20,7%), 5 ani – un subiect ( 3,4%), 6 ani – 5 subiecţi (17,2%), 7 ani – 6 subiecţi
(20,7%)

4.4 Rezultatele cercetării

4.4.1 Câteva profile psihologice

204
http://en.wikipedia.org/wiki/Aaron_T._Beck
205
Radu Vrasti. Elaborarea Sănatății mentale ( în curs de apartiție) Scalele de evaluare a depresiei

139
 Deținut 1. H.D
Conform interviului aplicat subiectului, vârsta acestuia este de 19 ani, necăsătorit, provine din mediul
urban, a efectuat 8 clase, fără calificare în muncă, supus în detenție pentru infracțiunea conform Codului Penal,
tâlhărie și fără antecedente penale. Motivația găsită pentru săvârșirea infracținuii este cauzată de nevoia de a
aparține grupului din care făcea parte. Subiectul nu acuză ideație suicidară, având un suport din partea familiei,
înregistrându-se numeroase vizite din partea tatălui. Totodată, în acest timp petrecut în penitenciar , nu s-a emis
nici un raport de sancționare.
Conform testului de personalitate 16PF, subiectul realizează scoruri semnificative doar la următorii
factori: factorul C(+), factorul Q3(+) si factorul Q4(+). Subiectul este caracterizat printr-o stabilitate emoțională,
echilibrat, controlat, formalist, supus, uneori tensionat și cu sentimente de frustrare. Înclinația sa este de
supunere și dinamism.
Conform chestionarului de depresie Beck, la momentul T1 de testare, respectiv carantina, subiectul a
prezentat o depresie ușoara, păstrând aceeași stare și după șase luni, la momentul T2, având același rezultat de
depresie ușoară.
Deținut 2. B. V
Subiectulul are 19 ani, necăsătorit, infracținea pentru care săvârșește este tâlhărie, provine din mediul
rural, terminând 6 clase, fiind muncitor necalificat, fără antecedente penale. Are ca și suport emoțional și
finaciar întreaga familie, fiind vizitat în măsura admisibilă de către rudele apropiate. Nu sunt înregistrate
rapoarte de sancționare.
În urma testării de chestionarului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la
factorul H(-), factorul I(-) și factorul O(+) fiind caracterizat ca fiind o persoană timidă, timorată, prudentă, cu o
dificilă exteriorizare, înclinație spre introversie, anxios, depresiv, cu sentimente de culpabilitate însă este realist,
pozitivist și cu spirit practic . Prezintă aspecte de supunere și fidel colectivului.
În urma chestionarului de depresie Beck, subiectul a înregistrat la momentul T1 depresie ușoară iar la
momentul de retestare, T2, după 6 luni, a prezentat un scor ce indică depresie medie.
Deținut 3. B.C.
Subiectul are vârsta de 18 ani , necăsătorit, ajuns în mediul privat în urma săvârșirii infracțiunii de
omor, provine din mediul urban, urmând 8 clase de școlarizare, fără antecedente penale și fără ocupație. Din
păcate familia sa are deficiențe financiare mari și crescut fără tată, suportul principal este mama, dar care nu a
reușit sa-i facă nicio vizită de la așezarea lui în penitenciar, până la momentul actual, respectiv 6 luni, datorită
retragerii dreptului de vizită în urma unui raport de sancționare, datorat lovirii unui deținut.
La finalul testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la factorul H (-),
factorul Q2(+) și factorul O(+), prezentând o exteriorizare dificilă, suspicios, timid, cu o independență
personală, decis, înclinație către introversiune, depresiv, cu sentimente de culpabilizare.
Privind chestionarul de depresie Beck, subiectul prezintă la momentul așezării sale în penitenciar depresie
ușoară, ca apoi, după șase luni să prezinte o depresie medie.
Deținut 4. G. C
La momentul intervievării sale, subiectul are vârsta de 21 ani, necăsătorit, provenit din mediul rural,
terminând 8 clase și fără profesie sau ocupație, venit în mediul privat în urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie,
fiind înregistrat cu antecedente penale. Situația familială este destul de precară, așa motivându-și fapta, ca fiind
o nevoie materială, dar bucurându-se de suportul mamei. Pe parcursul celor șase luni nu a înregistrat nici un
raport de șancționare.
Conform testului de personalitate 16PF, subiectul a obținut scoruri semnificative la factorul C(-),
factorul E(+), factorul H(+), factorul Q4(+) și factorul O(+), fiind caracterizat ca având o stabilitate emoțională
scăzută, lipsă de toleranță la frustrare, sigur pe sine, agresiv, autoritar, tensionat, cu sentimente de frustrare,
anxios, depresiv și cu sentimente de culpabilizare.
La chestionarul de depresie Beck, în momentul venirii în penitenciar s-a înregistrat în urma testării un
scor ridicat de depresie, respectiv medie, care s-a păstrat și după cele șase luni, când a fost reevaluat.
Deținut 5 S.A
Subiectul are vârsta de 19 ani, necăsătorit, venit în mediul penitenciar în urma săvârșirii infracțiunii de
lovire cauzatoare de moarte, prevăzut cu antecedente penale, fără ocupație provine din mediul rural, urmând 10
clase de școlarizare. Are suport din partea familiei, însă subiectul nu poate beneficia de dreptul la vizită în urma
întocmirii unui raport de sancționare datorat lovirii unui deținut.
Conform testului de personalitate 16 PF, subiectul înregistrează scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(-), factorul E(+), factorul Q2(-) și factorul O(+), caracterizat printr-o stabilitate emoțională scăzută,
lipsă de toleranță la frustrare, iritabilitate, sigur pe sine, cu independență de spirit, agresiv, autoritar, încăpățânat,
dependent de colectiv, fidel însă și cu sentimente de culpabilizare, anxios și depresiv.
La momentul testării chestionarului Beck, subiectul a inregistrat la venirea sa în penitenciar un scor
caracteristic depresiei ușoare, ca după cele șase luni să înregistreze un scor mai ridicat, cu o depresie medie.

140
 Deținut 6. B.M
Subiectul are vârsta de 20 ani, necăsătorit, ajuns în penitenciar în urma săvârșirii infracțiunii de furt,
motivat de necesitatea de bani, fără antecedente penale, provine din mediul rural, urmând 10 clase de
școlarizare, fără nicio ocupație dar cu o calificare de instalator. De la venirea sa în penitenciar nu primește nicio
vizită, datorită situației familiale sărace, crescut fără ajutorul tatălui. Pe parcursul de ședere a lui, în cele șase
luni nu sunt înregistrate rapoarte de mustrare.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C (+), factorul E (-), factorul Q4( -), fiind caracterizat prin stabilitate emoțională, echilibrat, calm, fiind
uneori umil, amabil, supus, uneori destins, nepăsător.
În momentul chestionatului de depresie Beck, la așezarea lui în penitenciar, subiectul prezintă un scor
foarte scăzut de depresie, ca apoi după cele șase luni să înregistreze o ușoară depresie.
Deținut 7 C.Su.
Subiectul are vârsta de 18 ani, este necăsătorit, urmând 8 clase, provine din mediul rural, fără ocupație,
venit în penitenciar în urma săvârsirii infracțiunii de furt, fără alte antecedente penale, are suportul emoțional al
mamei și se bucură și de vizită din partea acesteia.
Conform testului de personalitate 16PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul F(-), factorul H(+), factorul I(-), factorul O(+), factorul Q2(-) și factorul Q3(-), fiind caracterizat ca fiind
un individ rezervat, cu o tendintă către introspecție, pesimist, dar și capabil de îndrăzneală, destindere, ce poate
tolera bine stările conflictuale. Subiectul prezintă capacitatea de a-și asuma răspunderea , sceptic, dur, însă
totodată este și neliniștit, marginalizat în grup, cu tendințe de culpabilizare, depresiv. Mai poate fi caracterizat
ca fiind o persoană dependentă de grup și fidelă acestuia, cu o capacitate ridicată de autocontrol, prudent,
formalist.
În urma chestionării depresie, acesta a prezentat la intrarea în penitenciar o depresie ușoară care ,
conform chestionarului a rămas la același nivel.
Deținut 8 R.F
Subiectul are vârsta de 22 ani, este în concubinaj, provine din mediul rural, a urmat 4 clase,
infracțiunea pentru care este încarcerat este furtul , având deja antecedente penale, iar până acum nu a avut nicio
ocupație. Deși are suportul familiei, datorită distanței prea mari și starea precară a familiei, încă nu a primit nicio
vizită în decursul celor șase luni.
Conform testului de personalitate 16 PF, acesta prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(+), factorul E(-), factorul I (-), factorul O(+), factorul Q3 (+). Subiectul poate fi caracterizat ca fiind o
persoană stabilă emoțional, echilibrată, conciliantă, docilă, umilă, realistă, cu spirit practic, însă având și
sentimente de culpabilitate, depresivă, anxioasă. Subiectul mai prezintă și un caracter controlat, prudent,
încăpățânare.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat în momentul așezării sale în penitenciar lipsa
depresiei, ca la testarea sa după șase luni să se instaleze o depresie medie.
Deținut 9 C.T
Subiectul are 20 ani, necăsătorit, provine din mediul urban, fără să urmeze nicio clasă, fără nicio
ocupație, încarcerat pentru infracțiunea de tâlhărie, fără antecedente penale. Face parte dintr-o familie dezbinată,
locuind mai mult cu bunica și mama sa, dar care se bucură de vizita celor din familie. Nu sunt înregistrate
rapoarte de sancționare.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(-) factorul E( -), factorul I(+) și factorul O(+). El este caracterizat ca fiind o persoană cu instabilitate
emoțională scăzută , iritabil, nemulțumit, influențabil, dar și cu tendința de a ceda ușor, amabil, umil, cu o
sensibilitate crescută, imatur, dependent afectiv, înclinat către anxietate, cu sentiment crescut de culpabilizare,
cu gânduri negre.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat o depresie ușoară la intrarea sa în penitenciar,
care se păstrează și după cele șase luni când acesta a fost retestat.
Deținut 10. S.C
Subiectul are 17 ani, necăsătorit, fără să urmeze vreo clasă școlară, provine din mediul urban, fără nicio
ocupație, ajuns în penitenciar pentru infracțiunea de furt, fără antecedente penale, crescut de mama sa, fară tată,
se bucură de suportul familiei, însă pe parcursul șederii sale nu a primit nicio vizită din partea acesteia.
La testul de personalitate 16 PF, subiectul prezinta scoruri semnificative la următorii factori: factorul C(-),
factorul E(-), factorul H(-), factorul O(+), factorul Q3(+). El este caracterizat ca având o stabilitate emoțională
scăzută, hipersensibiltate, iritabil, nemulțumit, umuil, amabil, conciliant, docil, uțor timid, timorat, suspicios,
tendințe spre neglijență, exteriorizare dificilă, cu un sentiment ridicat al culpabilizării, anxios, depresiv, dar care
poate fi și controlat, formalist și conformist față de ideile proprii.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat la așezarea sa în penitenciar o depresie ușoară, ca după
cele șase luni de detenție această stare să se agraveze, prezentând depresie medie.

141
 Deținut 11.A.D
Subiectul are vârsta de 16 ani, necăsătorit, are făcute 6 clase, provine din mediul urban, infracțiunea
pentru care este închis este trafic de persoane, fără antecedente penale, are suportul familiei, mama fiind cea
care îl vizitează de cele mai multe ori, nefiind înregisrtat nici un raport de sancționare.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(-), factorul H(-), factorul I (-), și factorul O(+). El este caracterizat ca fiind o persoană cu stabilitate
emoțională scăzută, influențabil, nemulțumit, timid, suspicios, prudent, exteriorizare dificilă, evită contactele,
dur, realist, bazându-se pe sine, dar prezintă si un sentiment ridicat de culpabilizare, anxios, depresiv cu ganduri
negre.
La chestionarul Beck de depresie, în momentul așezării sale în penitenciar prezenta o depresie medie,
ca după cele șase luni să prezinte o depresie ușoară.

Deținut 12. C.Ghe.

Subeictul are 16 ani, necăsătorit, din mediul rural, a urmat două clase școlare, venit în penitenciar în urma
săvârșirii infracțiunii de furt, fără antecedente penale, familia din care provine este dezbinată, cu o situație
financiară scăzută, astfel că în acest timp nu este vizitat de nici un membru al familiei. Pe parcursul celor șase
luni nu sunt înregistrate rapoarte de sancționare.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul a prezentat scoruri semnificative la următorii factori: factorul
H(-), factorul I(+), factorul O(+), factorul Q2 (+), factorul Q4(+). Subiectul este caracterizat ca fiind timid,
timorat, suspicios, cu exteriorizare dificilă, dependent afectiv, imatur emoțional, sensibil, anxios, depresiv, cu
sentimente de culpabilizare, decis, cu independență persoanlă, uneori tensionat, cu sentimente de frustrare,
depășit de evenimente.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat la momentul încarcerării o depresie ușoară, care s-a
păstrat și după cele șase luni la retestare.

Deținut 13. F.R

Subiectul are 17 ani, este necăsătorit, provine din mediul rural, a urmat 8 clase, este venit în penitenciar în urma
săvârșirii infracțiunii de omor, fără antecedente penale. Are suport emoțional pe mama sa, cea care de altfel îl și
vizitează. Nu sunt înregistrate rapoarte de sancționare.
La testul de personalitate 16PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori: factorul C(-),
factorul Q3(+) și factorul Q4(+). Subiectul este caracterizat ca fiind instabil emoțional, hipersensibiltate,
iritabilitate, controlat, formalist, orgolios, încăpățânat, tensionat, cu sentimente de frustrare, agitat.
În momentul testării sale din momentul carantinei, subiectul a prezentat în urma chestionarului de depresie
Beck, lipsa depresiei, iar după cele șase luna acesta a prezentat un scor ce indică depresie medie.

Deținut 14. C. Se.

Subiectul are vârsta de 18 ani, trăiește în concubinaj, provine din mediul rural, a urmat 4 clase, este venit în
penitenciar în urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fără antecedente penale și fără ocupație. Provine dintr-o
familie săracă, cu resurse emoționale din partea mamei și a fraților, aceștia fiind și cei care îl bucură la vizite.
Potrivit testului de personalitate 16PF, subiectul a prezentat scoruri semnificative la următorii factori: factorul
C(-) și factorul O(+). Subiectul este caracterizat printr-o stabilitate emoțională scăzută, nestatornic, iritat,
nemulțumit, neliniștit, agitat, deprimat, tendințe spre culpabilizare, incapabil să se integreze în grup.
La chestionarul de depresie Beck, la momentul așezării sale în penitenciar a prezentat o depresie medie, stare ce
s-a modificat după cele șase luni, prezentând un scor mai scăzut, conform unei depresii ușoare.

Dținut 15. C. G.
Subiectul are 17 ani, necăsătorit, provine din mediul urban, a urmat 4 clase, venit în penitenciar în urma
săvârșirii infracțiunii de furt, cu antecedente penale. Familia este una dezorganizată, locuiește cu bunica sa,
aceasta din urmă nereușind să-l viziteze, dar și datorită a doua rapoarte întocmite, unul de lovire deținut și de
distrugere bunuri.
Subiectul a prezentat în urma testului de personalitate 16 PF, scoruri semnificative la următorii factori: factorul
I(-), factorul O(+), factorul Q3 (-) și factorul Q4(+). Acesta este caracterizat ca fiind realist, dur, independent,
sceptic, anxios, depresiv, cu gânduri negre, cu sentiment ridicat de culpabilitate, uneori necontrolat, în conflict
cu sine, neglijent, tensionat, cu sentimente de frustrare, iritat, agitat.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat în perioada de carantină o depresie ușoară, iar după cele
șase luni de detenție acesta prezintă depresie medie.

Deținut 16. L.V

142
Subiectul are 17 ani, necăsătorit, provine din mediul rural, venit în penitenciar în urma săvârșirii infracțiunii de
omor, fără antecedente penale, urmând doar 6 clase. Se bucură de suportul mamei și al familiei, aceștia venind
în vizită ori de câte ori le este permis.
Conform testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori: factorul
C(-), factorul E(-), factorul I(+), factorul O(+), factorul Q3(+) și factorulQ4 (+). Acesta este caracterizat ca fiind
cu o stabilitate emoțională scăzută, lipsit de toleranță la frustrare, iritat, umil, amabil, conciliant, docil,
dependent afectiv, imatur emoțional, sensibil, anxios, depresiv, cu sentimente ridicate de culpabilizare.
Subiectul poate fi și controlat, formalist, cu tendința de a fi orgolios și încăpățânat, tensionat, cu sentimente
ridicate de frustrare.
În urma chestionarului de depresie Beck, subiectul a prezentat la așezarea lui în penitenciar un scor indicând
deresie ușoară pe care o și menține în decursul celor șase luni.

Deținut 17. I.F

Subiectul are vârsta de 36 de ani, divorțat, provine din mediul rural, a urmat 4 clase, venit în mediul penitenciar
pentru infracțiunea de furt, recidivist, fiind muncitor necalificat. Momentan nu mai ține legătura cu familia
motiv pentru care acesta nu este vizitat.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori: factorul E(-
), factorul O(+), factorul H(+), factorul Q2 (-). Subiectul este caracterizat ca fiind umil, amabil, conciliant, docil,
îndrăzneț, sociabil, spontan, dar având uneori și stari depresive anxios, cu sentimente de culpabilitate, dependent
de colectiv, atașat de grup.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul prezintă atât la momentul așezării sale în penitenciar cât și după
șase luni, același scor ce indică lipsa depresiei.

Deținut 18. C.I.V

Subiectul are 18 ani, este necăsătorit, provine din mediul urban, a urmat 4 clase, venit în detenție în
urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fără antecedente penale. Are o relație frumoasă cu ambii părinți, astfel că
se bucură de vizita celor doi.
Conform testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri smnificative la următorii factori: H(-
), factorul I(-), factorul O(+). El este caracterizat ca fiind o persoană cu stabilitate emoțională scăzută,
influențabil, cu lipsă de toleranță la frustrare, timid, timorat, suspicios, tendință de neglijență, exteriorizare
dificilă, dur, realist, cu spirit practic.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul prezintă în perioada de carantină lipsa depresiei, ca după
șase luni aceasta să capete scoruri mai ridicate indicând o depresie ușoară.

Deținut 19. C.T

Subiectul are vârsta de 20 ani, căsătorit, provine din mediul urban, fără nicio clasă, venit în detenție în
urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fără alte antcedente penale. Se bucură de vizita soției și a întregii familii.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul a prezentat scoruri semnificative doar la factorul
O(+), acesta fiind caracterizat ca fiind anxios, depresiv, cu sentimente de culpabilitate.
La momentul testării chestionarului Beck, subiectul a prezentat lipsa depresiei în ambele momente de
testare, carantina și respectiv, șase luni.

Deținut 20.P.St.
Subiectul are vârsta de 17 ani, necăsătorit, provine din mediul urban, a urmat 8 clase, ajund în detenție în urma
săvârșirii infracțiunii de furt, cu antecedente penale, aflat într-o familie dezbinată, crescut doar de mamă, și
bucurându-se de vizite din partea acesteia și a unchilor.
La momentul aplicării testului de personalitate 16 PF, subiectul perzintă umătorii factori cu scoruri
semnificative: factorul C(-), factorul E(-), factorul H(-), factorul O(+), factorul Q2(-). Subiectul este caracterizat
prin stabilitate emoțională scăzută, iritabilitate, lipsă de toleranță la frustrare, umil, amabil, conciliant, docil,
timid, timorat, exteriorizare dificilă, sentimente de inferioritate, depresiv, cu sentimente puternice de
culpabilitate, dependent de colectiv și fidel acestuia.
Potrivit chestionarului de depresie Beck, subiectul a prezentat la momentul așezării sale in detenție un scor ce
indica o depresie ușoară, care după cele șase luni aceasta capătă scorul unei depresii medii.

Dținut 21. P.S

Subiectul are vârsta de 17 ani, provine din mediul urban, necăsătorit, a urmat 2 clase, venit în detenție în urma
săvârșirii infracțiunii de omor, fără alte antecedente penale. Deși se bucură de suport din partea mamei și a
familiei, acestuia îi sunt retrase drepturile la vizită în urma întocmirii a două rapoarte, unul de lovire deținut și
un altul de autoagresiune.

143
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori: factorul C(-
), factorul E(+), factorul I(-), factorul O(+), factorul Q2(-) și factorul Q4 (-). Acesta este caracterizat ca fiind o
persoană cu o instabilitate emoțională, hipersensibiltate, iritabilitate, sigur pe sine, agresiv, încăpățânat,
autoritar, dur, realist, bazându-se pe sine, pozitivist, dar și cu tendință către stare depresivă, anxioasă, cu
sentiment ridicat al culpabilității, dependent și fidel colectivului, destins, calm, nepăsător.
La momentul aplicării chestionarului de depresie Becck, subiectul a prezentat la cele două momente, carantină
și șase luni, același scor ce indică depresie medie.

Deținut 22. B.Ctin

Subiectul are vârsta de 18 ani, este necăsătorit, provine din mediul urban, nu a urmat nicio clasă, este
venit în detenție în urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fără alte antecedente penale. Are o relație frumoasă
cu familia, mai puțin cu tatăl, care de altfel nici nu există pentru a-i oferi sprijin și educație.
Subiectul a prezentat scoruri semnificative conform testului de personalitate 16 PF, la următorii factori: factorul
C(-), factorul O(+), factorul Q3(-). Acesta este caracterizat ca fiind o persoană cu o instabilitate emoțională
scăzută, hipersensibiltate, iritabilitate, lipsă de toleranță la frustrare, puternic anxios, cu gânduri negre, cu
sentimente de culpabilitate ridicate, necontrolat, în conflict cu sine, impulsiv, cu integrare slabă.
Conform cehstionarului de depresie Beck, subiectul a prezentat în periaoda de carantină o depresie
ușoară, iar după șase luni de detenție, acesta a indicat un scor mai ridicat ce indică depresie medie.
Deținut 23. G.A
Subiectul are 19 ani, necăsătorit, provine din mediul rural, a urmat două clase, venit în detenție ca
urmare a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, cu antecedente penale. Subiectul face parte dintr-o familie săracă,
fără tată, singura lui vizită în decursul apărării fiind din partea reprezentantului justiției.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori: factorul
E(+), factorul I(+), factorul O(+), factorul Q3(-). Subiectul este caracterizat ca fiind o persoană sigură pe sine,
agresivă, încăpățânată, autoritară, dependentă afectiv, imatură emoțional, sensibilă, totodată și cu tendințe către
depresie, o fire anxioasă, cu ganduri negre și cu sentiment ridicat de culpabilitate, uneori necontrolat și în
conflict cu sine.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat în periaoda de carantină o depresie ușoară, ca
după șase luni, aceasta să indice un scor ridicat ce semnifică o depresie medie.
Deținut 24. O.C
Subiectul are 17 ani, este necăsătorit, provine din mediul urban, a urmat 8 clase, ajuns în penitenciar
pentru infracțiunea de tâlhărie, fără alte antecedente penale. Are dreptul la vizită, astfel ca este vizitat de mai
multe ori de mama sa.
Conform testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(-) și factorul O(+). Subiectul este caracterizat ca având un caracter emotiv, nestatornic agitat,
influențabil, iritabil, nemulțumit, anxios, depresiv și cu sentimente putrenice de culpabilitate.
La momentul aplicării chestionarului de depresie Beck, subiectul a prezentat în perioada de carantină lipsa
depresiei, ca după șase luni, aceasta să indice un scor ridicat ce indică o depresie ușoară.
Deținut 25.G.Co.
Subiectul are vârsta de 21 ani, necăsătorit, provine din mediul rural, a efectuat 8 clase, este venit în
mediul penitenciar în urma săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, fără antecednte penale, nu deține nici un raport de
mustrare, atfel că are dreptul la vizită, acesta fiind în mai multe rânduri vizitat și susținut de familia sa și mai
ales de un unchi.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul a indicat scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(-), factorul E(-), factorul F(-), factorul H(-), factorul I(-), factorul O(+). Acesta este caracterizat ca
fiind o persoană cu o stabilitate emoțională scăzută, influențabil, iritat, umil, amabil, docil, conciliant, taciturn,
rezervat. Totodată, poate fi și timid, exteriorizare dificilă, suspicios, dur, realist, cu spirit practic, însă și cu un
puternic simț al culpabilității, cu gânduri negre, depresiv.
Conform chestionarului de depresie Beck, subiectul a prezentat în perioada de carantină lipsa depresiei, ca după
șase luni de încarcerare să prezinte o stare ce indică depresie ușoară.
Deținut 26.D.S
Subiectul are 34 de ani, divorțat, provine din mediul rural, a urmat 6 clase, este venit în detenție ca
urmare a săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, este recidivist, având calificarea de instalator. Pe parcursul celor șase
luni nu a primit nicio vizită.
Conform testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul E(+), factorul H(-), factorul I(-), factorul O(+), factorul Q2(+). Subiectul este caracterizat ca fiind o
persoană sigură pe sine, agresiv, încăpățânat, autoritar, dar și timid, exteriorizare dificilă, suspicioasă, prudentă,
dură, realistă, cu spirit practic, însă și cu sentimente puternice de culpabilitate, ganduri negre, anxios. Totodată
prezintă un spirit de independență personală, decisă, plină de resurse.

144
 La chestionarul de depresie Beck, subiectul a prezentat în periaoda de carantină o lipsă a depresiei, ca
după șase luni, aceasta să indice un scor ridicat ce semnifică o depresie ușoară.
Deținut 27. I.S
Subiectul are vârsta de 47 de ani, este căsătorit, provine din mediul urban, a efectuat 10 clase, venit în
mediul privat datorită săvârșirii infracțiunii de omor, este recidivist, având calificarea de tâmplar. Pe tot
parcursul acestei perioade a fost vizitat o singură dată de mama sa.
Subiectul a prezentat scoruri semnificative conform testului de personalitate 16 PF, la următorii
factori: factorul C(+), factorul F(+), factorul O(+), factorul Q2(-). Subiectul este caracterizat ca fiind o persoană
stabilă emoțional, calmă, echilibrată dar și uneori impulsivă, expansivă, veselă, dependentă și fidelă grupului, cu
tendințe către o stare de depresie, anxioasă, cu gânduri negre.
La momentul aplicării chestionarului de depresie Beck, subiectul a prezentat în perioada de carantină
lipsa depresiei, ca după șase luni, aceasta să indice un scor ridicat ce indică o depresie ușoară.
Deținut 28.B.D
Subiectul are 17 ani, necăsătorit, provine din mediul urban, a urmat 8 clase, este venit în detenție în
urma săvârșirii infracțiunii de violare domiciliu, fără antecedente penale. Se bucură de suportul familiei, mai
puțin al tatălui, însă mama este cea care l-a vizitat de trei ori în această perioadă de șase luni.
Conform testului de personalitate 16PF, subiectul a obținut scoruri semnificative la factorul C(-),
factorul E(-), factorul I(+), factorul O(+), factorul Q3(-) și factorulQ4 (+). Acesta este caracterizat ca fiind cu
instabilitate emoțională scăzută, ușor influențabil, hiperesnsibil, umil, docil, amabil, realist, bazându-se pe sine,
pozitivist, dar și cu un puternic sentiment al culpabilității, anxios, depresiv, necontrolat, în conflict cu sine,
tensionat, cu sentimente de frustrare puternice, depășit de evenimente.
În momentul testării sale din momentul carantinei, subiectul a prezentat în urma chestionarului de
depresie Beck, lipsa depresiei, iar după cele șase luni acesta a prezentat un scor ce indică depresie ușoară.
Deținut 29. G.Ge
Subiectul are 18 ani, necăsătorit, provine din mediul urban, a urmat șase clase, venit în penitenciar în
urma săvârșirii infracțiunii de viol, fără antecedente penale. Deși are suportul mamei, acesta nu are dreptul la
vizită din prisma întocmirii a trei rapoarte: confecționare obiecte interzise, lovire deținut și distrugere bunuri.
Potrivit testului de personalitate 16 PF, subiectul prezintă scoruri semnificative la următorii factori:
factorul C(-), factorul E(-), factorul F(-), factorul H(-), factorul I(-), factorul O(+), factorul Q2 (+) și factorul
Q3(+). Acesta este caracterizat ca fiind cu o instabilitate emoțională scăzută, hiperesnsibilitate, ușor
influențabil, umil, amabil, conciliant, docil, însă și taciturn, prudent, rezervat. El poate avea puternice
sentimente de culpabilitate, depresiv, anxios, timid, timorat, suspicios, realist, cu spirit practic. Totodată este
independent, decis, controlat, formalist, prudent în raporturile sociale.
La chestionarul de depresie Beck, subiectul prezintă în perioada de carantină lipsa depresiei, ca după
șase luni aceasta să capete scoruri mai ridicate indicând o depresie ușoară.

4.4.1.1 Concluzii profile psihologice

În urma prezentării acestor profile psihologice ale persoanelor private de libertate, putem face câteva
concluzii care să arate diferențele sau asemănarile dintre cele două categorii, din prisma infracțiunii pe care au
comis-o.
S-a constatat că la persoanele cu detenție în urma săvârșirii infracțiunii contra proprietății, întâlnim o
frecvență ridicată a factorului de personalitate C - ( 40%), E - ( 60%), H - ( 40%), O - ( 90%) și într-un procent
mai scăzut, I- ( 30%) și Q3 + ( 30%). Pentru ceilalți factori de personalitate s-au întâlnit frecvențe foarte reduse,
10% respectiv 20%.
Aceasta frecvență determină un profil, poate incoplet, dar din acest punct de vedere și al cercetării, are
următoarele caracteristici semnificative:
 Instabilitate emoțională ( caracter emotiv, agitat, impresionabil, iritabil, nemulțumit)
 Subordonat ( tendințe de supunere, conformist, docil)
 Timid ( atitudine timorată, neîncredere în propriile forțe, sentiment de inferioritate, timiditate)
 Neâncrezător, neliniștit ( agitat, tendințe spre culpabilizare, gânduri negre, prezintă neliniști infantile,
incapabil să se prezinte în grup)
 Rațional ( independent, sceptic, dur),
 Sentiment de sine puternic, controlat , formalist.

La persoanele cu detenție în urma săvârșirii infracțiunii contra persoanei, întâlnim o frecvență ridicată
a factorului de personalitate : C- ( 60%), E+ (60%), H- ( 40%), I – ( 40%), O + ( 90%), Q3 + ( 36%), Q4 + (
30%). Ca și în cazul celor cu infracțiuni contra proprietății, aceste caracteristici se regăsesc intr-un procent mai
ridicat si mai frecvent decât celelalte, dar care prezintă un profil mai complex, reprezentat prin:

145
 - Instabilitate emoțională ( caracter emotiv, agitat, impresionabil, iritabil, nemulțumit),
- Caracter dominator ( încăpățânat, autoritar, tendința către agresiune, independent),
- Timid ( atitudine timorată, neîncredere în propriile forțe, sentiment de inferioritate, timiditate),
- Rațional ( independent, sceptic, dur),
- Sentiment de sine puternic ,controlat,
- Neâncrezător, neliniștit ( agitat, tendințe spre culpabilizare, gânduri negre, prezintă neliniști
infantile, incapabil să se prezinte în grup),
- Încordare ( frustrare, iritare, surmenaj)
Din rezultatele obținute constatăm căteva trasături de personalitate pe care le au persoanele private de
libertate în comun precum: instabilitate emoțională, timiditate, raționalitate, anxietate, sentiment de sine
puternic.
Din punct de vedere al stării de depresie, pentru persoanele private de libertate cu infracțiunii contra
proprietății cât și cei contra persoanei, s-a constat că la momentul intrării în penitenciar prezentau scoruri foarte
scăzute ( 60%), indicatoare a lipsei depresiei sau doar o ușoară depresie, însă care după șase luni de detenție
aceasta se modifică indicând scoruri mai ridicate.

4.4.2 Prezentarea și analiza datelor

4.4.2.1 Analiză cantitativă

În analiza datelor, am folosit programul SPSS 16.0. Astfel am realizat corelații bivariate și testul T
pentru eșantioane perechi. În creearea bazei de date am folosit următoarele variabile: numele, acesta sub forma
inițialelor din pricina confidențialității, nivelul depresiei carantină și nivelul depresiei după șase luni, notele
standard ale factorilor de personalitate C, E, F, H, I, O, Q2, Q3 și Q4, toate acestea fiind comparate cu grupurile
cercetării, grupul de persoane ce au săvârșit infracțiuni contra persoanei cu cele care au săvârșit infracțiuni
contra proprietății.
În continuare vor fi prezentate rezultatele cercetării în funcție de ipotezele create:
Ipoteza de cercetare nr. 1
Există o legătură între nivelul depresiei și cel al factorilor de personalitate
 la subiecții care au comis infracțiuni contra persoanei în perioada de carantină,
 la subiecții care au comis infracțiuni contra persoanei după șase luni de detenție,
 la subiecții care au comis infracțiuni contra proprietății în perioada de carantină,
 la subiecții care au comis infracțiuni contra proprietății după șase luni de detenție.

În realizarea părții de cercetare, am folosit corelații bivariate Pearson, între toți factorii de
personalitate (C, E, F, H, I, O, Q2, Q3 , Q4) și nivelul depresiei, pentru cele două momente ( carantină și șase
luni), la subiecții cu infracțiuni contra proprietății și contra persoanei.
Astfel, în cadrul corelațiilor dintre nivelul depresiei și factorii de personalitate, în perioada de
carantină la subiectii care au comis infracțiuni contra persoanei, există o corelație pozitivă, medie, apărută
între nivelul depresiei și factorul de personalitate E, r =.45, p <.1 și N=25. Fiind o corelație pozitivă, aceasta
demonstrează că în perioada de carantină, nivelul depresiei tinde să crescă mai mult la subiecții ccare prezintă
factorul de personalitate E (agresiv, încăpățânat, autoritar, dominator) mai ridicat. Relația apare la 20% dintre
subiecți.
factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul
de de de de de de de de de
infractiuni savarsite
personal personal personal personal personal personal personal personal personal
itate C itate E itate F itate H itate I itate O itate Q2 itate Q3 itate Q4
contra nivelul Pearson
-.388 .456* .325 .204 .304 .145 -.122 -.102 .024
persoanei depresiei Correlation
carantina
Sig. (2-
.100 .050 .174 .402 .206 .552 .619 .678 .924
tailed)
N 25 25 25 25 25 25 25 25 25

La corelatia dintre nivelul depresiei și factorii de personalitate, după șase luni de detenție, la
subiectii care au comis infracțiuni contra persoanei, aceasta s-a dovedit a fi una negativă, aparută între
nivelul depresiei și factorul de personalitate C, în care r = -.47, p<.05, N=25. Fiind o corelație negativă, aceasta
demonstrează că după șase luni de detenție, la persoanele cu infracțiuni contra persoanei, nivelul depresiei tinde
să crească mai mult la subiecții căre prezintă nivele mai scăzute ale stabilității emoționale. Nivelul depresiei
crește în timp ce factorul de personalitate C scade (stabilitate emoțională).

146
 factorul factorul factorul
factorul factorul factorul factorul factorul factorul
de de de
de de de de de de
infractiuni savarsite persona persona persona
persona persona persona persona persona persona
litate litate litate
litate E litate F litate H litate I litate O litate C
Q2 Q3 Q4
contra nivelul Pearson
persoanei depresiei Correlatio .170 .287 .037 .002 -.300 -.177 .082 -.186 -.473*
dupa 6 luni n
Sig. (2-
.488 .234 .880 .993 .211 .469 .737 .446 .041
tailed)
N 25 25 25 25 25 25 25 25 25
Corelația dintre nivelul depresiei și factorii de personalitate, în perioada de carantina la subiectii
care au comis infracțiuni contra proprietății, este o corelație pozitivă, ridicată, aparută între nivelul depresiei
și factorul de personalitate E, ce indică r = .76, p<.05 și N =25. Fiind o corelație pozitivă, aceasta demonstrează
că în perioada de carantină, nivelul depresiei crește mai mult la subiecții cu factorul de personalitate E ( sigur pe
sine, agresiv, încăpățânat, autoritar) mai ridicat. În acest caz, putem spune că relația dintre starea de depresie și
factorul de personalitate E, este una foarte puternică. Coeficientul de determinare esre r 2 = 0,57, deci rezultă că
la 57% dintre subiecți apare o legătură între starea de depresie și factorul de personalitate E.
factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul
de de de de de de de de de
infractiuni savarsite
personal personal personal personal personal personal personal personal personal
itate C itate E itate F itate H itate I itate O itate Q2 itate Q3 itate Q4
contra nivelul Pearson
-.520 .762* -.345 -.302 -.102 .382 .363 -.577 .320
proprietatii depresiei Correlation
carantina Sig. (2-
.124 .010 .330 .397 .780 .276 .303 .081 .368
tailed)
N 25 25 25 25 25 25 25 25 25
Corelația nivelul depresiei și factorii de personalitate, după șase luni de detenție la subiectii care
au comis infracțiuni contra proprietății, este o corelație negativă ridicată, aparută între nivelul depresiei și
factorul de personalitate H, ce indică r = .-67, p<.05, N = 25. Fiind o corelație negativă, aceasta demonstrează că
după șase luni de detenție, nivelul depresiei tinde să crescă la subiecții la care factorul de personalitate H este
mai scăzut (timid, timorat, exteriorizare dificilă, sentiment de inferioritate).
factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul factorul
de de de de de de de de de
infractiuni savarsite
personal personal personal personal personal personal personal personal personal
itate C itate E itate F itate H itate I itate O itate Q2 itate Q3 itate Q4
contra nivelul Pearson
.168 -.111 -.048 -.677* -.131 .282 -.590 -.090 -.037
proprietatii depresiei Correlation
carantina Sig. (2-
.643 .759 .896 .032 .718 .430 .072 .805 .919
tailed)
N 25 25 25 25 25 25 25 25 25

Ipotezade cercetare nr. 2

Ipoteza de cercetare: Presupunem că nivelul depresiei diferă semnificativ în funcție de:
- perioada de detenție pe ansamblul lotului ( nivelul va fi mai ridicat la șase luni de detenție, comparativ cu
perioada de carantină)
- perioada de detenție în cazul celor care au comis o infracțiune contra persoanei,
- perioada de detenție în cazul celor care au comis o infracțiune contra proprietății.

147
 Pentru verificarea acestei ipoteze s-a folosit testul T pentru eșantioane perechi, comparând
starea de depresie prezentă în cercetare în cele două momente, carantină și respectiv, după șase luni de
detenție.
Din tabelul PAIRED SAMPEL CORRELATIONS, suntem interesați doar de sensul și semnificația
corelației, respectiv r = 0,419, p = 0,024; ceea ce determină o corelație pozitivă și semnificativă, indicând faptul
că se păstrează tendința depresivă la subiecți după șase luni.

Paired Samples Correlations

N Correlation Sig.
Pair 1 nivelul depresiei carantina &
50 .419 .024
nivelul depresiei dupa 6 luni
Prin folosirea testului T, s-a observat că din tabelul PAIRED SAMPEL TEST, pe ansamblul lotului
media subiecților la depresie în perioada carantinei este de 37, iar după 6 luni este de 45. Valorile testului t,
t(48) = -4,89; p = 0,00. ( p = pragul de semnificatie) indică exitența unor diferențe semnificative între nivelul
depresiei subiecților (la nivelul întregul lot) între perioadă de carantină și la 6 luni de la încarcerare, starea de
depresie a subiecților după șase luni fiind semnificativ mai mare comparativ cu starea de depresie în perioada de
carantină.

Paired Differences
95% Confidence
Interval of the
Std. Std.
Deviatio Error Difference
Mean n Mean Lower Upper T Df Sig. (2-tailed)
Pair nivelul
1 depresiei
carantina
37
nivelul
depresiei .721 .134 -.929 -.381 -4.894 48 .000
45
carantina -
nivelul
depresiei dupa
6 luni
Pentru verificarea ipotezei de modificări a nivelului depresiei în funcție de perioada de detenție (
carantină și după șase luni) la suubicții care au comis infracțiuni contra persoanei, s-a folosit testul T
pentru eșantioane perechi, astfel conform rezultatelor, s-au obținut următoarele:
Valorile mediilor indică faptul că depresia în perioada de carantină este mai mică decât după șase luni
de detenție. Rezultatele testului t, t(24) = -4,02; p = 0,01 ( p <0,05) indică o diferență semnificativă între cele
două condiții de testare, starea de depresie a subiecților după șase luni fiind semnificativ mai mare comparativ
cu starea de depresie în perioada de carantină la persoanele cu infracțiuni contra persoanei.
Pentru verificarea ipotezei de modificări a nivelului depresiei în funcție de perioada de detenție (
carantină și după șase luni) la suubicții care au comis infracțiuni contra proprietății s-a folosit testul T
pentru eșantioane perechi, astfel conform rezultatelor, s-au obținut următoarele:
Valorile mediilor indică faptul că depresia în perioada de carantină este mai mică decât după șase luni
de detenție. Rezultatele testului t, t(24) = -2,25; p = 0,51. ( p = pragul de semnificatie) indică abesnța unei
diferențe semnificative. Astfel că t, reprezentat prin pragul de semnificație, rezultă că p≥0,05 , deci nu există o
diferență semnificativă între starea de depresie a subiecților în perioada de carantină comparativ cu starea de
depresie după șase luni la persoanele cu infracțiuni contra prprietății.

4.4.2.2 Analiză calitativă:

Privind rezultatele obținute acestea au fost create în raport cu ipotezele cercetării. Lucrarea de față a
vizat corelarea factorilor de personalitate cu starea de depresie a persoanelor private de libertate, ca metodă de
evidențiere a comportamentului agresiv.
Pentru a afla dacă rezultatele sunt în concordanță cu alte studii asupra personalității, am pornit de la un
studiu al lui Pinatel ( 1962), ce în concepția sa există anumite caracteristici care îi determină pe unii să treacă la

148
fapte criminale, iar aceste trăsături alcătuiesc ” nucleul central al personalității criminale206”. Aceatea sunt:
instabilitate emoțională, egocentrism, agresivitate, indiferență afectivă. Și în studiul de față am constatat aceste
caracteristici la persoanele private de libertate.
Se presupune că particularitățile individului se găsesc în antecedentele sale, în istoria personală.
Toate acestea în determinarea unui anumit tip de comportament disfuncțional, un anumit mod de a
acționa și reacționa în spațiul psihologic. Am constatat din prezentările persoanelor private de libertate că
aceștia au avut foarte mult influența mediului în care au crescut, au imitat modele nesatisfăcătoare unei bune
conduite, dezvoltând un supraeu slab, au fost lipsiți de atașament care să-i dezvolte maturitatea, stabilitatea
emoțională care să-i ajute să se integreze . Aceste puține situații, au contribuit la formarea personalității
fiecărui individ.
Pentru persoanele private de libertate aceste istorii personale le deformează comportamentul, și le este
insuficient pentru a se adapta unui nou mediu, cum ar fi cel de penitenciar. Tocmai această neadaptare
determinată de anumiți factori de personalitate , face ca de la intrarea sa in mediul închis și până la cele șase
luni, conform studiului, să prezinte stări de depresie, indicate de scoruri ridicate.
Prin analiza datelor am constata că există corelații pozitive între factorii de personalitate și starea de
depresie atât din timpul așezării în penitenciar cât și după cele șase luni. O variabilă luată în considerare a fost
cea a infracțiunii comise și pentru care sunt în detenție.
Astfel că referitor la rezultale obținute la prima ipoteză , s-a constata o corelație între starea de
depresie carantină și factorul de personalitate E ( supunere/dominare), valabilă pentru subiecții cu infracțiui
contra persoanei cât și pentru cei cu infracțiuni contra proprietății. Notele mari ai acestui factor indică un
caracter independent, încăpățânat, dominator, agresiv. Agresivitatea apare atunci când individul este impiedicat
să-și satisfacă dorințele, adoptând un comportament vioent și distructiv. Însă cele mai cunoscute forme sunt
autoagresivitatea și heteroagresivitatea. Am constatat că la persoanele private de libertate cu infracțiuni contra
persoanei factorul E prezintă scoruri ridicate ( 55%), dar care corelate cu starea de depresie acestea vor prezenta
un scor mai crescut, astfel că putem spune ca acestea prezintă comportamente de agresivitate și violență mai
multe decât persoanele cu infracțiuni contra proprietății, deși și acestea trec prin aceleași modificări. Din
profilele psihologice am extras date care să confirme apariția actelor autoagresive sau împotriva celor din jur, în
mod frecvent la persoanele cu infracțiuni contra persoanei. Bineînțeles că le putem găsi și la celelate categorii
de infractori sau oameni neinfractori, însă la ele nu sunt elemente dominante ale persoanei, nu au consistență și
frecvență întâlnită ca la acea categorie mai sus menționată.
Pentru aceeași categorie de subiecți, dar la o retestare a stării de depresie, respectiv șase luni, am
constat că aceasta corelează cu factorul de personalitate C. Aceasta reprezintă faptul că odată cu trecerea
timpului starea de despresie crește și stabilitatea emoțională scade.
Această caracteristică, instalată ca urmare a unei experiențe educative deficitare, permiterea în familie
a unor practici antisociale, face să predispună către o instabilitate din punct de vedere acțional. Am observat că
mai mult de jumătate ( 55%) din persoanele private cu infracțiuni contra persoanei, prezente la studiu, au
această caracteristică. Datorită procentului mai scăzut (40%) obținut de persoanele private de libertate cu
infracțiuni contra proprietății, putem spune că această categorie cuprinde comportamente agresive mai puține
decât persoanele private de libertate cu infracțiuni contra persoanei, predominând un caracter cu stabilitate
emoțională.
Din nou aducem în discuție neadaptarea persoanei private de libertate la mediul carceral, ce determină
starea de depresie, și care am constat că este prezentă la o mare parte din eșantion, tocmai pentru a evidenția
importanța ei determinată de această instabilitate emoțională.
Mediul carceral am constat că nu este unul care să-i ajute să devină stabili emoțional, apar numeroase
situații conflictuale între deținuți, apare disconfortul prin lipsa intimității, se dezvoltă relații tensionate, care nu
stau decât la o distanță foarte mică de a declanșa comportamente agresive prin violență fizică sau verbală, sau
chiar autoagresiuni. Inevitabil se confruntă cu situații frustrante, astfel că și actionează diferit, de la abținere (
toleranță la frustrare ) și amânare a satisfacției până la un comportament agresiv. Cei puternici frustrați au
tendința să-și piardă pe moment autocontrolul acționând haotic, atipic, agresiv și violent, cu alte urmări grave
sociale, comportament întâlnit mai frecvent la persoanele private de libertate cu infracțiuni contra persoanei.
Pentru persoanele private de libertate cu infracțiuni contra proprietății, evaluate după cele șase luni
de detenție, am obținut o corelație între factorul de personalitate H și starea de depresie. Aceasta demonstrează
că în timpul șederii în penitenciar, aceste persoane datorită stărilor depresive poate scădea scorul factorului H,
prezentând un caracter cu sentimente de inferioritate, și exteriorizare dificilă. Sentimentul de inferioritate face să
determine ură, ca amestec de ostilitate, intoleranță și agresivitate îndreptate către acele persoane și grupuri care
îl fac pe individ să se simtă în această situație ( Aurora Liiceanu). Totodată se poate afirma că manifestarea
agresivității este și un indiciu al prezenței complexului de inferioritate, o mascare a acestuia. Exact acele situații

206
Pinatel. J ( 1962) Traité de droit pénal et la criminologie. Paris : imprimerie Jouve.

149
în care unii deținuți își arată superioritatea față de alții, e cauzată de faptul că persoana în cauză se subapreciază.
Astfel el recurge la a înjosi sau agresa pe ceilalți, având tendința de a se arăta mai duri decât în realitate.
Introvesiunea în mediul penitenciar reprezintă o forma de apărare sau precauție de acele momente care pot
cădea pradă cu ușurință situațiilor în care devin manipulați de către cei mai puternici. Această caracterstică
uneori nu-i ajută, mai ales că devin victime cu ușurință amenintărilor, intimidărilor, deposedărilor de bunuri,
ceea ce-i determină să adopte diferite strategii.
Tot din rezultatele obținute s-a constat efectul petrecerii timpului în mediul privat, modul în care
reacționează din punct de vedere a îngustării câmpului de acțiune. În cadrul unui astfel de grup , fiecare se
confruntă cu intențiile și valorile celuilalt, astfel că aceste situații pot determina apariția stărilor de depresie, atât
în cazul celor cu infracțiuni contra persoanei cât și celor contra proprietății.
Aceste situații încep să lase urme în psihicul celor închiși, aspect relevant și prin constatarea unor
scoruri ridicate la chestionarele de depresie, aplicate după șase luni de detenție. Dacă în perioada de carantină
existau la ambele eșantioane un procent de 50% a celor cărora scorurile indicau lipsa depresiei, după șase luni,
această stare pune stăpânire indicând stabilitatea sau apariția ei.
Totodată din analiza efectuată asupra celor două eșantioane de subiecți, cu infracțiuni contra persoanei
și infracțiuni contra proprietății, am constat că starea de depresie indică un scor mai scăzut decât după cele șase
luni de detenție. Deosebirea constă în faptul că depresia apărută în starea de carantină este strâns legată de cea
care persistă la subiecții care au infracțiuni contra persoanei. Acest rezultat poate fi interpretat ca fiind datorat
de timpul de execuție a pedepselor, fiind mult mai de lungă durată, de instabilitatea emoțională crescută și
neadaptarea la mediul carceral.
Același fenomen de modificare a stării de depresie îl întâlnim și la subiecții cu infracțiuni contra
proprietății, însă nu există o legătură între starea din carantină cu cea peste șase luni, astfel că aceasta se
datorează factorilor de personalitate, motiv pentru care nu reușesc să se adaptaze la mediul penitenciar.
Comportamentele violente sunt îndreptate către propria persoană, astfel ca acestea sunt justificate ca situații de
intimidare și de obținere a unor beneficii, și mai puțin îndreptate către cei din jur.
Aceste rezultate obținute au încercat să scoată în evidență trăsăturile de personalitate ale celor cu
infracțiuni contra persoanei și contra proprietății, pentru a găsi strategiile corespunzătoare de prevenire și
diminuare a comportamentelor agresive și violente în mediul penitenciar. Este de menționat faptul că pentru a
manifesta un comportament violent, nu este suficient să se identifice cu aceste trăsături, astfel că acestea
reprezintă doar un factor determinant.

4.5 Concluzii

Prin prezenta lucrare am urmărit importanța factorilor de personalitate corelați cu stările depresive ale
persoanelor private de libertate ce pot contribui la formarea unui comportament distructiv, violente. Apariția
unor astfel de comportamente sunt influențate de o neadaptare la mediul respectiv, de formarea într-un grup
dezorganizat, în care violența și agresivitatea sunt elementele principale de modelare a copilului. Este de
așteptat ca în mediile în care forța fizică primează să se stabilească ca toleranța să fie considerată o slabiciune,
iar sentimentul de putere vine doar dintr-o corecție pentru cei slabi.
Trăsăturile de personalitate identificate precum: stabilitate emoțională scăzută, iritabilitate, lipsă de
toleranță la frustrare, egocentrismul, autoritaritatea, imaturitate intelectuală și emoțională, sensibilitate,
complex de inferioritate, exteriorizare dificilă, sentiment de culpabilitate, sunt doar câteva dintre trăsăturile care
conturează faza premergătoare actului infracțional.
În lucrarea de față s-au urmărit aceste aspecte din prisma mediului privat de libertate, încercând redarea cât mai
exactă a influenței factorilor de personalitate și a afecținilor psihice datorate stărilor de depresie ce determină
comportamente violente execitate asupra mediului sau asupra propirei persoane.
În condițiile unui mediu privat de libertate, dominat de influența factorilor de personalitate, sau al neadaptării
determinat prin frustrare sau stări depresive, fenomenul agresivității și al violenței, manifestat între persoanele
private de libertate prezintă un interes pentru siguranța națională.
La baza cercetării au stat date semnificative precum și tipul de infracțiune pentru care au fost
condamnate, cu sau fără violență. Predispoziția spre agresivitate poate fi conturat din specificul infracțiunilor pe
care au determinat privarea de libertate, aspect important pentru înțelegerea fenomenului.
Nu numai din cercetare, dar și din statisticile făcute de către ANP, s-a constat că există un număr
ridicat de agresori cu infracțiuni săvârșite cu violență, indicator care conturează potențialul sporit de interpretare
a conduitelor agresive.
Și din datele obținute în urma cercetării, riscul ca aceste persoane să fie implicate în actiuni agresive și
violente poate fi argumentat de:

150
  prezența unor factori precum, un fond emoțional insuficient maturizat, frecvent și predominant la
persoanele tinere, hipersensibiltate , lipsă de toleranță la frustrare, agresiv, încăpățânat, dominator,
suspicios, sentiment de inferioritate, exteriorizare dificilă.
 Starea de depresie care se accentuează de la intrarea în penitenciar și după șase luni, stare ce
favorizează comportamente agresive și autoagresive.
Referitor la rezultatele obținute am constat că aceste două, factorii de personalitate și starea de
depresie, corelează destul de semnificativ atât pentru persoanele private de libertate cu infracțiuni contra
persoanei cât și pentru cele contra proprietății, demonstrând că factori de personalitate precum C, E, H
corelează cu starea de depresie. Acest rezultat oferă suficiente informații pentru a ințelege predispoziția unor
persoane private de libertate către comportamente violente.
Totodată am constat că indiferent de infracțiunea comisă acestea au dovedit inadaptabilitate,
determinată de scoruri diferite obținute la retestare în urma chestionarului de depresie Beck, dar cele mai
semnificative le întâlnim la persoanele private cu infracțiuni contra persoanei.
Cunoscut este faptul că la intrarea în penitenciar fiecare deținut este evaluat din punct de vedere
medical pentru a obține numeroase informații despre starea de sănătate a acestuia și mai ales din punct de
vedere a afecțiunilor psihice. Timpul, lipsa personalului sau alte motive neștiute nu ajung să evalueze corect
starea deținutului la intrarea sa în penitenciar, și mai ales nici după cele șase luni când aceste evaluări se repetă,
nu include măsurarea stării de depresie pentru a determina strategii de combatere a crizelor ce conțin, agitație,
amenințări sau tentative de sinucidere, auto-răniri sau devin agresivi cu alte persoane din jur.
Consider ca această lucrare ” Violența manifestată de persoanele private de libertate ” și-a dovedit
utilitatea, reliefând aspecte importante care să poată determina la o examinare mai atentă a comportamentelor
deținuților, reușind ca pe viitor să poată fi concepute strategii și implementări de programe terapeutice specifice
pentru modificarea trăsăturilor și stărilor ce contribuie la realizarea comportamentului violent.

151
 BIBLIOGRAFIE

1. Constantin Păunescu : Agresivitate şi condiţia umană. Editura tehnică

2. Violenţa în familie. Teorii, particularităţi şi intervenţii specifice. M. Nicoleta Turliuc, Adina. K.
Huţuleac, Dana Dănila.Ed. Universităţii Alexandru Ioan Cuza
3. Psihologia Comportamentului deviant.Suport curs. Maria Nicoleta Turliuc
4. Frustrare şi Agresivitate 1939 J. Dollard şi colab
5. Psihologie judiciara. Tratat Universitar. Prof.Univ. Dr. Tudorel Badea Butoi .Ed. Solaris print
Bucureşti 2001
6. Dicţionarl de Psihologie . Paul Popescu Neveanu.Editura Albatros 1978. Bucureşti
7. Dictionar de Psihologie Larousse. Ed. Univers Enciclopedic. Bucureşti 1998
8. Gh. Florian. Psihologie penitenciară. Ed. Oscar Print.Bucureşti,1996
9. Studiu dec.2004 : Deţinuţii şi relaţiile în mediul carceral ( Ministerul Justiţiei. Insitutul National de
Criminologie
10. Psihologie judiciară.Nicolae Mitrofan, Voicu Zdregnea, T. Butoi.Casa de Editură şi Presă ’Şansa’ .
Bucureşti 1992
11. Dragomirescu V. Psihosociologia comportamentului deviant.Ed. Ştiinţă şi Tehnică
12. Psihologie Judiciara. Ioana Teodora Butoi, T. Butoi, Curs Universitar ed aIIa Bucureşti. Editura
Fundaţiei România de Mâine 2004
13. Castele de nisip.Ştiinţă şi pseudoştiinţă în psihopatologie. David Daniel. Bucureşti.Tritonic
14. Psihologie socială. Curs 1cognitive. Ştefan Boncu.
15. Fenomenologia penitenciară. GH. Florian. Ed. Oscar Print Bucureşti 2003
16. VIOLENŢA Aspecte Psihosociale,Volum coordonat de Gilles Ferréol şi Adrian Neculau.Polirom 2003
17. Dicţionarul Explicativ al limbii române, 2002
18. Gerald Matthews, Ian J. Dearx, Martha C. Whiteman Psihologia Personalităţii,Trăsături, cauze,
consecinţe. Editura Polirom 2005
19. Minulescu M 2004 - Psihodiagnoza moderna.Chestionarele de personalitate.Bucuresti Editura
Fundaţiei România de Mâine .
20. Controlul agresivității. Psih. și coord. Loredana Corduneanu. Ed. Exclus 2003 ( Jose Guinon, Beatrice
Weber-Rouget.Terapii scurte de grup.Comportamente și ilustrări clinice.Ed polirom 2006)
21. Pinatel. J ( 1962) Traité de droit pénal et la criminologie. Paris : imprimerie Jouve.

WEBBIBLIOGRAFIE:

1 http://www.justicefellowship.org. Pat Nolan 21.08.2009. The truth behind prison violence.

2 Steve Hammet. O cohort study.Criminality in men with klinefelter’s syndrome and XYY syndrom(
www.klinfelter.org.uk
3 http://www.criminalistic.ro/teorii-comportamentale-biologice-%C8%99i-pshilogice-privind-cauzele-
delicven%C8%9Bei
4 http://www.criminalistic.ro/teorii-comportamentale-biologice-%C8%99i-pshilogice-privind-cauzele-
delicven%C8%9Bei
5 http://www.anp-just.ro/Studii/Cercetare%20detinuti.pdf
6 w.w.w statistici.insse.ro. Institutul Naţional de Statistică
7 http://web.ubbcluj.ro/ro/pr-acad/rezumate/2010/psihologie/ardelean_calin_petrica_ro.pdf
8 http://saccsiv.wordpress.com/2010/06/19/experimentul-stanford-%E2%80%9Cefectul-lucifer-cum-
devin-rai-oamenii-buni%E2%80%9D-detentia-gardieni-si-prizonieri/
9 http://en.wikipedia.org/wiki/Aaron_T._Beck

152
 CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITLOUL I. Delimitări conceptuale
Definiții ale violenței
Teorii explicative ale violenței
Teorii biologice
1.1.1 Teorii sociologice
1.1.2 Teorii psihologice și psihosociale
1.1.3 Teorii ale influențelor situaționale
1.2 Forme de manifestare a violenței umane

CAPITOLUL II. Aspecte juridice și psihologice ale mediului privat

2.1. Mediul penitenciar
2.2 Spațiul în mediul penitenciar
2.3 Adaptarea la regimul de detenție
2.4 Personalitatea și caracteristicile persoanelor private de libertate
2.5 Repercursiuni psihologice ale persoanelor private de liberte
2.5.1 Șocul încarcerării
2.5.2 Frustrarea
2.5.3 Stresul
2.5.4 Tulburările psihice
2.5.5 Panica
2.5.6 Homosexualitatea
CAPITOLUL III. Moduri de manifestare și prevenție a violenței în mediul penitenciar
3.1 Factori de influență a comportamentului violent în mediul privativ de libertate
3.2 Tipologia violentei
3.2.1 Violența verbală
3.2.2 Violența fizica
3.3 Metode de prevenire a violenței în mediul penitenciar
CAPITOLUL IV. Violența manifestată de persoanele private de liberatate în penitenciar
4.1 Obiectivele cercetarii
4.2 Ipotezele cercetării
4.3 Designul cecetării
4.3.1 Metodele cercetării
4.3.2 Instrumente:
4.3.2.1 Chestionar 16 Factori de personalitate
4.3.2.2 Chestionarul Beck
4.3.3 Participanți
4.4 Rezultatele cercetării
4.4.1. Profile psihologice
4.4.1.1 Concluzii profile psihologice
4.4.2 Prezentarea și analiza datelor
4.4.2.1 Analiză cantitativă
4.4.2.2 Analiză calitativă
4.5 Concluzii..
Bibliografie
Anexe

153
 C U L O R I L E din T R I B U N A L
- Eseu transdisciplinar –

Josif FRIEDMANN – NICOLESCU207

Doctor în științe juridice

Argumente:

Cromatica tribunalului nu este numai alb și negru.

Cine nu a trecut pe la tribunal a trăit degeaba.
Adevărata viață pulsează numai în tribunal.

***

Întâmplător sau nu, un derivat al denumirii: TRIBUNAL, poate fi tribun și/sau tribună.
Dicționarele generale consemnează în dreptul cuvântului TRIBUN:
Magistrat roman având atribuții militare și civile, ca magistrat.
Magistrat din Roma antică ce îndeplinea funcția de consul și care comanda unități militare. Tot în
Roma antică, magistratul avea atribuții de apărare a drepturilor și intereselor plebeilor din cetate în Senat.
Tribunul în Roma antică era ales periodic, de regulă anual. Funcția militară a tribunului era aceea de conducător
al unei cohorte (Cohorta era a zecea parte dintr-o legiune romană).
Tribunul avea inițiativă legislativă și totodată avea în democrația Romei antice drept de veto la
propunerile legislative.
Tribuna ca derivat din tribun/tribunal, în organizarea din Roma antică, denumea aceea estradă care era
amenajată în bazilica romană ori în cadrul unității militare (cohortă, legiune), sau acolo unde stăteau tribunii –
acești magistrați sau comandanți militari – în adunarea legislativă.
Unele dicționarea consemnează în dreptul cuvântului TRIBUN: persoană cu talent oratoric în forumul
public, care luptă pentru interesele oamenilor din cetate.

Viața de zi cu zi, în locul unde oameni decid asupra destinului altor oameni, dă naștere și unei filosofii
de viață, la confluența dintre arta de a percepe esența vieții și știința dreptului din perspectiva polifoniei
culorilor.
Am imaginat din perspectiva ideii de Justiție, Dreptate și Adevăr, un aspect particular, viața de tribunal
la confluența polifoniei culorilor între armonie și suprapunerea planurilor vieții sociale, între drept și nedrept,
între adevărul fiecăruia și adevărul stabilit de lege.
Viața tribunalelor, din perspectiva tradițiilor, obiceiurilor și credințelor, diferă ca și folclorul asupra
culorilor, în timp și spațiu, de la o țără la alta, de la o regiune la alta, de la o cultură la alta, în dinamica trecerii
timpului.
Din perspectiva actuală a globalizării mondiale, dar și a separărilor etnico-culturale, dar și a credințelor
religioase, culorile au semnificații diferite în viața tribunalelor.
Tot ceea ce trebuie să facem este să observăm cum culorile se interferează cu viața din tribunal.
Evoluția vieții sociale a impus folosirea culorilor, după reguli stricte.
Astfel, atunci când în evoluția sistemelor constituționale, în persoana aceluiași conducător erau reunite
toate puterile: militară, religioasă, legislativă și judecătorească, acesta era îmbrăcat militar (purtând arme),
sugerând puterea. Veșmintele sale având nuanțe sobre, care impuneau respect, impunând o anumită credință
asupra culorilor ce trebuiau să impună teamă și respect. Atunci când Conducătorul își exercita prerogativele
religioase, trecea la o altă ținută, care trebuia să sugereze legătura cu divinitatea, dar și teama în fața acelei
divinități. Exercitarea prerogativelor legislative și de judecător suprem sugerând puterea și dreptul de viață și de
moarte asupra supușilor, presupunea o altă îmbrăcăminte, sau semne distinctive. Desigur, veșmintele după un
anumit ritual sugerat prin culoare impunea un anumit protocol de desfășurare al procedurilor specifice unui
anumit eveniment.

207
Cercetător științific asociat la Institutul de Cercetări Juridice „Academician Andrei RĂDULESCU” al Academiei
Române, Departamentul de Drept public „Vintilă Dongoroz”; Arbitru – Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe
lângă Camera de Comerț și Industrie a României; Lector – Institutul Național pentru Pregătirea și Perfecționarea Avocaților;
Profesor invitat – Universitatea Populară “Nicolae IORGA” de la Vălenii de Munte; Consilier în Consiliul Baroului
București și Consilier în Consiliul filialei București a Casei de Asigurări a Avocaților din România; Președinte – Comisia de
Etică sportivă și Disciplină a Federației Române de Șah; membru fondator: Asociația Română de Drept Internațional
Umanitar; Societatea Română de Criminalistică și Criminologie; Fundația Academică DacoRomână.

154
 Culorile, conștient sau neconștient sau impus în viața socială, stabilindu-se un anumit cod al
culorilor208.
Toate acestea se petreceau într-un ritual foarte bine stabilit.
Odată cu evoluția vieții social-economice și politice, asistăm la apatiția delegărilor temporare de
competență. Astfel, alte persoane din anturajul conducătorului unic (militar, religios, legislator și judecător
suprem) sunt delegate temporar să înlocuiască pe conducătorul militar suprem – plecat cu armata – în activitățile
religioase, legislative și judecătorești.
Toți cei delegați temporar să exercite activitățile religioase, legislative și judecătorești, conform
ritualului stabilit, pe timpul exercitării delegării purtau veșmintele specifice funcției exercitate. Culorile indicând
de multe ori și gradul ierarhic al purtătorului acelor veșminte, alături de unele semne distinctive, care ulterior, în
vremurile moderne se vor transforma în uniforme sau elemete de îmbrăcăminte ce trebuiau purtate în timpul
exercitării unor atribuții delegate de autoritatea centrală a conducătorului. Elementele de îmbrăcăminte, ierarhic
se deosebeau și în funcție de culoarea atribuită, la început conform unor ritualuri și credințe, ulterior conform
unor cutume și uzanțe.
Apariția primelor elemente de separare a puterilor în stat, care apar prin prelungirea delegărilor,
conduce și la prelungirea purtării unor veșminte ce devin specifice unor funcții delegate, cu însemne care preiau
o anumită cromatică ce tinde la uniformizare. Prima separare a puterilor în stat, la unele popoare a fost între
atribuțiile conducătorului militar suprem și atribuțiile religioase (în unele state și astăzi conducătorul religios are
atribuții în conducerea poporului). Ulterior, sunt delegate permanent atribuțiile legislative – conducătorul
păstrându-și atribuțiile promulgare a legii și de veto asupra legilor –, după care urmează separarea de puterea
judecătorească, însă cu păstrarea atribuțiilor conducătorului de a grația și a amnistia.
Toate aceste schimbări, care practic sunt separări ale puterilor în stat, într-o evoluție care ne apare
astăzi ca fiind firească, elementul de continuitate care a fost transmis și păstrat este cel al odăjdiilor, veșminte
ceremoniale, care sunt prezente, amintind de ritualurile religioase, legislative și judecătorești. Specificitatea
acestor veșminte, apare și la analiza cromaticii, care amintește de regulă originea acele puteri delegate.
Veșmintele erau specifice fiecărei ceremonii, amintind toate de unitatea cu divinitatea inițială, făcând
trimitere – explicit sau nu – la originile comune ale puterii.
Astfel, veșmintele specifice activității de judecată amintesc de cele religioase, fiindcă dreptul era
socotit a fi de origine divină, emanând de la divinitate.
Veșmintele preoțești și robele judecătorești au o origine comună. Culorile odăjdiilor și robelor
îmbrăcate atunci când se oficiază o procesiune, sunt de multe ori comparative (culoarea violet de la episcopi,
identică cu culoarea violet de la curși superioare, indicând un anumit rang bisericesc sau judecătoresc;
acoperământul capului – toca, mitra, potcapul – sunt comparabile).
Ceilalți deservenți de cult, prin delegările specifice perioadei de început, au veșminte care amintesc de
originea puterii lor sau de originea atribuțiilor pe care le exercită. Astfel și procurorii de astăzi, au în diferite
reglementări ale statelor lumii, obligația de a purta o anumită ținută pe timpul exercitării atribuțiilor. Cromatica
veșmintelor acestora fiind într-o directă legătură cu rădăcinile cutumiare ale delegării funcțiilor pe care le
exercită.

O analiză aparte trebuie făcută veșmintelor avocaților, deoarece fiecare cultură juridică atribuie acestuia
un rol și o misiune socială unică și de natură divină. Roba avocatului are o semnificație multiplă:

a) Avocatura este la fel de veche ca și magistratura (Omul justițiabil este și el după chipul și
asemănarea Creatorului, astfel că Justiția și Dreptul la apărare sunt deopotrivă de origine
Divină. Omul poate fi judecat pentru greșelile sale lumești, dar trebuie să fie apărat de
excesele unei justiții pământene, care aplică principiile Dreptului Divin.).
b) Avocatura este desprinsă din magistratură (Avocatura este numită și magistratură de bară,
pentru a se deosebi de magistratura de fotoliu exercitată de judecători).
c) Avocatul ca și Judecătorul au același scop în societate: apărarea ordinii de drept, restabilirea
echilibrului social și aflarea adevărului, pentru menținerea păcii sociale.
d) Avocatul asigură echilibrul dintre interesele Statului și drepturile persoanelor. Avocatul se află
la confluența dintre interesele omului și cele ale oamenilor organizați social.
e) Avocatul îmbrăcat în robă, oficiază și îndeplinește un sacerdoțiu ca și Judecătorul, ambii fiind
descendenți din Preotul care semnifică valoarea divină a sarcinii ce o îndeplinesc în tribunal

208
Veșmintele folosite în anumite circumstanțe, erau diferite în funcție de sex, vârstă și de statut social, dar și de statut civil.
De exemplu în Transilvania, în anumite zone, femeile după măritiș trebuie să își acopere părul, acoperământul fiind de
culoare neagră, pentru a se deosebi de femeile nemăritate.

155
 după un anumit ritual (denumit procedură 209). Avocatul și Judecătorul, asemenea Preotului
trebuie să se bucure de același respect din partea tuturor (muritorilor de rând).
f) Procurorul exercită atribuțiile delegate de Autoritatea centrală, de Conducător, în numele și
pentru acesta, astfel că veșmintele sale pe timpul exercitării acestor atribuții trebuie să
concorde și cu o anumită cromatică.

Ne vom opri în acest eseu la poveste a culorilor și percepția asupra acestora în funcție de diversitatea
culturală a semnificațiilor cromatice atribuite în universul fascinant al vieții tribunalului.
Culorile între mit și realitate, ne marchează viața.
Universul cromatic se confundă cu universul vieții, într-o simbolistică inimaginabilă a culorilor, la
intersecția dintre educație și cultură, dintre tradiție și interdisciplinaritate.
Recentele experimente reușite de cromatizare a filmelor alb-negru ale inegalabililor Stan și Bran, m-au
făcut să reflectez asupra filosofiei culorilor, la confluența simfoniei polifonice a cromaticii cu semnificații în
lumea tribunalelor.
Universul Palatelor de Justiție, al Sălilor cu pași pierduți, al Justiției în general, are o anumită
cromatică, care este prezentă în relația dintre tradiție și actualitate.
Din cele mai vechi timpuri ale civilizației umane fenomenele sociale, evenimentele și obiectele au
primit din partea oamenilor asocieri cromatice, iar la rândul lor culorile au primit asocieri ale universului uman,
ale unor evenimente și trăiri.
Tainele lumii și ale vieții au fost asociate cromatic. Culorile având semnificații supranaturale, legate de
cele mai importante evenimente ale vieții.
Evenimentele cotidiene, nașterea, viața, moartea sau zeitățile sunt unele dintre elementele care aveau
câte o culoare atribuită sau asociată.
Astfel că folclorul semnificațiilor culorilor este extrem de complex și pefect conturat, dar și reliefat în
cultura și civilizația societății umane.
Cărțile de vise tălmăcesc culorile în funcție de credințe și tradiții.

Semnificația magică și numerologică a cifrei șapte se regăsește în multe civilizații și culturi.

În filmografie, avem “Cei 7 magnifici”, “Cei 7 samurai”, “Șapte mirese pentru șapte frați”, acestea
fiind câteva din capodoperele celei de “A 7-a Artă”
Nemuritoarea poveste: Albă ca Zăpada și cei 7 Pitici.
Săptămâna are 7 zile.
Notele muzicale sunt 7.
Avem 7 ceruri, dar și 7 planete.
Pisica din basme are 7 suflete.
În tradiția bisericii ortodoxe autocefale române, avem termenul de 7 ani.
Să nu uităm “Cele 7 minuni ale lumii antice 210” și deopotrivă “Cele 7 minuni ale Evului mediu211”.
Amintim cele 7 Coline ale Romei, Cele 7 păcate biblice.
În cele mai frumoase momente îndrăgostiții sunt în “ al 7-lea Cer” (unii spun al 9-lea Cer).
Conceptele educaționale și pedagogice românești fac vorbire de cei “7 ani de acasă” și enumerarea ar
putea continua.

Din unghiul eseului nostru, culorile curcubeului sunt 7.

ROȘU
ORANJ
GALBEN
VERDE
ALBASTRU
INDIGO
VIOLET

Semnificația simbolică a culorilor conține elemente universal-umane, dar și trăsături diferențiatoare,

conotații de ordin cultural-religios, ritual și chiar magic.

209
Prin tradiție, unele Coduri, au preluat structura după cea a Bibliei, împărțirea făcându-se în Cărți, articole și alineate,
corespunzătoare versetelor.
210
Marea Piramida de la Giza, Gradinile suspendate ale Semiramidei, Templul zeitei Artemis din Efes, Statuia lui Zeus din
Olimpia, Mausoleul din Halicarnas, Colosul din Rodos si Farul din Alexandria.
211
Colosseum-ul din Roma, Catacombele din Alexandria, Marele Zid Chinezesc, Stonehenge, Turnul din Pisa, Turnul de
Portelan din Nanjing, Moscheea de la Hagia.

156
 Cromatica vieții palpitante a tribunalelor poate fi analizată și din perspectiva magiei culorilor.
Robele magistraților, procurorilor și avocaților sunt de regulă negre.
În funcție de ierarhia instanțelor de judecată, robele magistraților pot fi vișinii sau unele însemne
indicând gradul judecătorilor, pot fi de o anumită culoare.
În unele sisteme judiciare, alături de robă, magistrații poartă o tocă sau perucă. (Peruca, de regulă albă,
semnifică vârsta, adică maturitatea de gândire și experiența.)
Toca magistraților în funcție de ierarhia instanței, poate avea o anumită culoare, ca și în cazul
episcopilor.
Culoarea veșmintelor magistraților impune celorlalți o anumită atitudine de respect într-o anumită
procesiune prevăzută de norme procesuale.
Participantul cel mai apropiat de ceremonialul sau procesiunea oficiată de judecător, care se numește
proces, unde există o anumită solemnitate, ca și la procesiunile religioase, este avocatul și în unele situații
procurorul.
Astfel, aceștia – judecătorul, grefierul, avocatul și procurorul – sunt îmbrăcați corespunzător
ceremonialului, ca și preotul/călugărul care oficiază o anumită procesiune.
Puterea de simbolizare a cromaticii cuprinde o arie extrem de largă, culorile putând fi asociate, în
funcție de solemnitatea ceremonialului.
Accesoriile robei pot fi de diferite culori. Baveta și alte însemne accesorii pot avea o cromatică
specifică rangului instanței sau la gradului profesional al celui care o poartă.
Cromatica este extrem de importantă, deoarece aceasta exteriorizează în cadrul solemnității
ceremonialului rangul (gradul) celui care participă la procesiunea din tribunal.
Culorile comunică tuturor participanților la procesiunea solemnă de la tribunal ce rang au principalii
actori – judecător, grefier, avocat, procuror – care iau parte la procesul judiciar.
Semnificații cromatice

Roșu
Este culoarea cel mai des folosită în viața de zi cu zi, folosită încă din epocile preistorice și a fost
întotdeauna folosită în artă, este „culoarea caldă” a sângelui și deopotrivă a vieții. Roșul este viață și putere,
simbolizează focul, iubirea și moartea.
Roșul simbolizând sângele este asociat cu actele de violență.
Roșul reprezintă deopotrivă sângele, soarele și focul.
În Chineza roșul este culoarea socotită a fi sacră și totodată dătătoare de viață, semnificând culoarea
împărăției zeilor fericirii. Combinația roșu-verde, este considerată în Europa dură și agresivă, în China însă
simbolizează longevitatea.
Fustele roșii din veșmântul tinerelor fete, buzele rujate ostentativ, dar și lămpile roșii, felinarul roșu,
simbolizează dragostea.
„Față roșie”, erau bărbații epuizați de dragoste, erau congestionați, semnificând apropierea morții.
Arta tradițională creștină, roșul semnifică culoarea sângelui jertfei lui Hristos, iar jertfa se regăsește în
oul roșu de Paști.
„Roșul cardinal” semnifica pe purtătorii hainelor de culoare roșie, ca fiind pregătiți pentru moartea prin
jertfă pentru credință.
Femeile desfrânate erau înveșmântate tot în roșu, iar idolii popoarelor păgâne erau deseori vopsiți în
roșu. În Apocalipsa Sfântului Ioan desfrânata cea mare, Babilonul, era „înveșmântată cu purpură și stacojiu” și
călăre pe un monstru cu șapte capete, o „fiară de culoare stacojie”. Pornind de aici, roșul a devenit culoarea
infernului și a diavolului, precum și a animalelor” presupus” subordonate acestui tărâm.
Culoarea are o semnificație pozitivă ca expresie a iubirii biruitoare și în scenele creației și ale învierii
lui Hristos, pictate în biserică. Roșul iese în evidență la unele sărbători religioase.
Simbolistica populară, consideră roșul ca fiind culoarea iubirii, dar și a vieții, a furiei („a vedea roșu
înaintea ochilor”). Lumina roșie a felinarelor localurilor de noapte simbolizează petrecerile interzise.
Ca semn de circulație are semnificația strictă de oprire și pericol pentru viață. La luptele cu tauri,
culoarea roșie are menirea de a irita animalelul, de a-l provoca, pentru a-i spori agresivitatea.
În Alchimia Evului mediu roșul împreună cu albul, se constituie într-un sistem dual simbolizând focul.
Roșul semnifică procreerea, deoarece viață apare acolo unde este sânge.

Oranj
Oranjul (portocaliu) este o culoarea caldă care dă expresie energiei, optimismului, curajului și
încrederii de sine.
Portocaliul este antidepresiv, însă excesul de portocaliu dă stări iritative.
Oranjul este culoarea fericirii și voioșiei, stimulând afectivitatea, senzația de apropiere, de intimitate.
Portocaliul menține senzația de optimism.

157
 Galben
Gelozia este una dintre semnificațiile acestei culori.
În simbolistica Chinei antice este culoarea pământului (în sensul de lut) fiind simbolul „Centrului”.
Galbenul este culoarea aurului.
Goethe are o Teorie a culorilor, denumind galbenul, ca fiind o culoare veselă, vie și liniștitoare.
Galbenul trecea către o culoare neplăcută în caz de combinație cu o altă culoare. Galbenul strident este asociat
simbolistic cu invidia și gelozia.
Galbenul este interpretat ca fiind culoarea Soarelui.
Simbolistica alchimiei Evului mediu galbenul indica transformarea materiei în „piatra filosofală”,
obsesia transforamării materiei în aur.

Verde
Simbolic are două valențe, „verdele ca mușchiul”, culoarea vieții. Valența negativă „verde ca veninul”,
culoarea morții.
Verdele înseamnă speranță, iar visele în care verdele joacă un rol sunt interpretate pozitiv.Verdele
răsare acolo unde este natură și viață, acolo este dezvoltarea naturală a primăverii, renașterea vieții este
semnificația verdelui. Vegetația înseamnă viață și natură.
Culoarea verde o asociem cu cruditățile semnificînd forța germinativă a naturii, verdele ierbii,
proaspețimea dimineții când aerul este curat, umezit fiind numai de rouă.
Soarele zilei maturizează verdele, care ajunge la maturitate.
Limbaj popular, a consacrat verdele ca fiind „necopt”.
”Lumina verde” înseamnă „cale liberă”. La stop verdele culoarea de contrast la roșu și complementară
galbenului.
Simbolul cromatic politic semnifică întoarcerea la natură.
Simbolistica chineză a culorilor, desemnează verdele și albul ca și culori antagonice.
Dragonul are verde din alchimia chineză.

Albastru
Albasatrul este simbolul a tot ce este legat de spiritualitate, de meditație, este culoarea cerului. Culoarea
cerului care invită la meditație și poiezie.
Albastrul este culoarea cea mai adâncă și cea mai imaterială, semnificând întinderile de apă. Albastrul
apei jos, sus este culoarea bolții cerești.
Albastrul de Voroneț este simbolistic culoarea credinței, a meditației, a legăturii transcentale cu bolta
cerească. Boltă cerească care semnifică locul unde se află stăpânul lumii și lumea de dincolo, inclusiv Raiul.
”Floarea albastră a romantismului” sugerează ideile spirituale înaripate, de loialitate.
FLOAREA ALBASTRĂ a lui Eminescu – publicată în 1 Aprilie 1873, reînvie romantismul, legăturile
sufletești ale omului cu Împărăția cerului:

Iar te-ai cufundat în stele

Și în nori și-n ceruri nalte ?
De nu m-ai uita încalte,
Sufletul vieții mele.

În zadar râuri de soare

Grămădești-n a ta gândire
Și câmpiile asire
și întunecata mare;

Piramidele-nvechite
Urcă-n cer vârful lor mare
Nu cata în departare
Fericirea ta, iubite !
………
Hai în codrul cu verdeață,
Und-izvoare plâng în vale,
Stânca stă să se pravale
În prăpastia măreață.
Acolo-n ochi de pădure,
Lângă balta cea senină

158
 și sub trestia cea lină
Vom ședea în foi de mure.
………
Înc-o gură și dispare...
Ca un stâlp eu stam în lună !
Ce frumoasă, ce nebună
E albastră-mi, dulce floare !
................................................
Și te-ai dus, dulce minune,
Și-a murit iubirea noastră
Floare-albastră ! floare-albastră ! ...
Totul este trist în lume !

Indigo
Culoarea indigo este o culoare care exprimă spiritualitate.
Indigoul semnifică combinația dintre intuiție și spiritualitate.
Este culoarea păcii veșnice a calmului.

Violet
Culoarea violet, este o combinație dintre albastru și roșu; simbolul spiritualității. Creștinismul asociază
violetul cu penitența și reculegerea, totodată semnifică înțelepciune și iubirea;
Violetul este culoarea folosită în biserică în perioada de reculegere din posturile mari.
Violetul este purpuriul mantiilor împăraților antici și veșmintele de gală a celor bogați, dar și culoarea
regilor.
Trebuie amintite și culorile Alb și Negru, care deși nu formează curcubeul, există.

Alb
Percem albul ca nefiind culoare, dar ca un simbol al inocenței.
Veșmintele albe, necolorate în numeroase culturi, sunt odăjdiile preoților și călugărilor, simbolizând
curățenia sufletească, puritatea și adevărul. Creștinii botezați poartă veșminte albe.
Albul este valoarea simbolistică a veșmintelor albe ale Papei.
Animalele sacrificate de culoare albă erau destinate locuitorilor cerului, așa cum cele negre erau
destinate lumii subpământene.
Sfântul Duh este reprezentat ca un porumbel alb. Culoarea albă însă, din punct de vedere simbolistic,
are și conotații negative, în primul rând din cauza ”îngălbenirii prin moarte”.
Fantomele sunt considerate în multe culturi niște siluete albe, oarecum ca niște umbre. Simbolistica
tradițională a Chinei, consemnează că albul este culoarea bătrâneții, a toamnei, a virginității și purității.
În alchimia medievală decolorarea sau albirea este semnul că după înnegrire materia primară se află pe
drumul spre piatra filosofală.

Negru
Negrul este culoarea unei anumite sobrietăți. Folosită la diverse ceremoniale judiciare, roba fiind
neagră, aceasta impune respect.
Este culoarea ceremonialului funebru, care ca și în procedurile judiciare trebuie să reflecte respectul
pentru momentul respectiv.
Culorile sunt într-o interferență polifonică, într-o diversitate datorată diverselor modele culturale
evolutive.
Conform modelului cultural, originile polifoniei sunt legate de dezvoltarea culturii muzicale umane,
transpusă la culorile din natură și din viața socială.
Potrivit modelului evolutiv, originea polifonică este mult mai profundă și este conectată cu primele
etape ale evoluției umane.
Simbolistica culorilor tribunalului este o posibilă abordare a legăturii ritualurilor cu procedurile
judiciare, din punctul de vedere al stabilirii culorilor robelor și ale accesoriilor acestora, între Destin, Filozofie,
Artă și Știință.
Justiția este de origine divină. Oamenii care împart dreptatea trebuie să fie respectați, dar și ei la rândul
lor să respecte dreptatea.
Solemnitatea procedurilor presupune și o anumită cromatică a vestimentației celor care iau parte la
actul de justiție.

159