Sunteți pe pagina 1din 12

II.

1 Studiul tendințelor modei pentru vestimentul proiectat


  ’’Ori știi moda, ori nu știi." - Anna Wintour.
Încă din timpurile vechi moda a fost considerată un obicei, o deprindere colectivă, specifică
la un moment dat unui mediu social. Designerii consideră că ‘’ a fi la modă’’ se aplică de
obicei unei persoane care poartă haine sau accesorii care fac parte din tendinţele modei actuale,
chiar dacă moda include mai multe ramuri. Moda se schimbă foarte repede; este suficient ca
cineva să descopere ceva mai bun şi mai frumos, după care toată lumea va vrea acel produs,
moda schimbându-se cuo viteză incredibilă.
 Moda înseamnă schimbarea periodică a formei, a dimensiunii şi a culorii.Uzual termenul
moda include valori artistice de la stil vestimentar la arhitectura si se extinde la filozofii,
modalitati de comportament, stiinte sociale.Moda a fost abordata ca fiind un capriciu, efectul
unor propuneri sau consecinta latenta a unui sistem social.Chiar daca unii afirma ca moda este
un moft si un mod irational de a ne exprimadorintele, aceasta este determinata de varsta,
cultura, de sistemul economic si social.
În viziunea stiliștilor anul curent are ceva specific în comparație cu ceilalți ani precedenți.
Fiecare sezon are ceva aparte și original. Apar în modă șireturile stilizate în orice
forme,dimensiuni , culori și structuri. Paleta de culori este una destul de colorată și cu nuanțe
destul de aprinse. Designerii propun pentru sezonul primavara-vara nuanțe aprinse și intense,
însă și rochiile în culori ca verde, negru își vor găsi un loc în garderoba. Aceste culori fac parte
din gama unor culori universale, se privesc bine pe rochii de orice model și stil. Atat pe
modele de seara, cât și pe rochii de zi cu zi.
De la conformism la o liberă alegere atât în stil , culoare, siluietă cât și în tendințele curente
apărute, apare o colecție din cinci produse vestimentare sub denumirea de ’’ Le vert de noire’’ .
autorul acestei colecții a combinat două culori destul de actuale și în vogă, verde și negru
accesorizate cu niște capse aurii ce fac produsele și mai originale . Șireturile și capsele sunt
destul de actuale și dau produselor un aspect frumos și original .
Atât combinația de culori cât și accesoriile prezentate în colecție scote în evidență o muncă
enormă depusă , o lucrare bogată și variată în linii constructive și un aspect exterior placut și
frumos întregii colecții.
Colecția ’’ Le vert de noire’’ a ținut cont de multe aspecte și respectiv în final s-a dovedit a fi
una destul de reușită și unică în felul ei prin multe aspecte ce țin de linii constructive , siluiete,
paleta de culori cât și prin originalitaetea cu care a fost realizată această lucrare.

2301.PD.C-10.17.ME.
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
Elaborat Ciobu Nicoleta Litera Coala Coli
Verificat Doina-Bezuțchi A.
II. Elaborarea noilor modele de
Contr. Tehn. produse vestimentare
Contr. CTC MTC-430
Norm.
Aprobat
II.2. Selectarea si caracteristica materialelor

Ţesăturile sunt materilale textile finite sub forma unor foi plane sau tubulare, realizate prin
îmbinare, după anumite modele, a două sisteme de fire: fire de urzeală şi fire de bătătură. Firele
de urzeală sunt firele care sunt dispuse în direcţia lungimii ţesăturii (sunt paralele cu marginile
ţesăturii), iar firele de bătătură sunt cele care, după anumite modele,
numite armuri sau legături, leagă transversal, prin diferite încrucişări, firele de urzeală.
Fabricarea ţesăturilor presupune o serie de operaţii, respectiv: operaţii premergătoare efectuate
asupra firelor, ţeserea propriu-zisă şi finisarea ţesăturilor.
Pachetul de materiale utilizate la elaborarea produselor vestimentare constă din:
a) Țesătura de bază este Spandexul ( sau Elastanul) este o fibră cu elasticitate foarte mare,
este ușor de curățat și rezinstent la apă și lumină. Se folosește în combinație cu poliamidă,
pentru ciorapi sau costume de baie dar și pentru îmbrăcaminte sport. Elastanii se produc
sintetic compuși din macromolecule liniare care prezintă cel puțin 80% segmente de
poliuteran. Arde topindu-se si lasă un reziduu negru sfărâmicios.
Componența termică este în funcție de zonele amorfe ale fibrei, iar la temperetaura ridicată,
compartarea termică esrte în funcție de zonele critalune ale acestei.
Flexibilitate. Când tensiunea este mai mare și nu există nici o cerere de forță, materialul își
asumă forma inițială. Nu este expus la contaminare. În scopul de a elimina pata, trebuie doar să
clătiți țesătura în apă curată. Grosimea – fibrele de elastan au un diametru foarte mic. Din
cauza acestei calități poate fi foarte ușor de a țese în alte fire cu origine artificială și naturală.
Nivelul ridicat de pemiabilitate la aer . În îmbrăcăminte, în cazul în care există fibre elastan,
pielea va "respira", pentru că problema nu împiedică circulația aerului. Densitatea este de 1,1-
1,3 g / cm.
b) Termoadezivul este un derivat din numele de marcă a unei clase de materiale nețesute
semisintetic din hârtie pe bază asemănătoare încleiat și dezlipit, modificate și fibre de celuloză
nemodificată eventual cu adaos de fibre de poliester.
c) Șiretul este un element decorativ în produsele vestimentare este compus din mai multe
fire de tesătură asrtificială de culoare aurie toarse între ele astfel formând imitația unui șiret
obișnuit.
d) Găicile pentru șiret sunt compuse din metal de culoare aurie care se perforează cu
ajutorul unui dispozitiv special și redă un aspect al produsului neobișnuit și destul de original.
e) Ața de cusut Gutermann Mara cu tehnologie "Micro Core" asigură un aspect delicat,
uniform și reprezintă o soluție fără compromis pentru mașinile de cusut automate. Pe lângă
ușurința în coasere obținută cu ața de cusut Gutermann Mara, aceste fire nu produc scame și
praf. Rezultatul final este o cusătură perfectă fie că este vorba despre haine, butoniere sau
cusături decorative. Firul Gutermann Marfa este realizată din 100% poliester.
Coala
2301.PD.C-10.17.ME
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
II.3. Caracteristica dimensională a corpului uman
Aparatul locomotor uman este format din schiletul osos și sistema musculară. Un rol activ
au mușchii. Schiletul are funcţie de mişcare şi apărare a organelor interne. De la naştere la
maturitate, proporţiile corpului se modifică, datorită caracterului neuniform (ritmuri diferite de
creştere) şi inegal (segmentele corpului cresc diferit în timp) al procesului de creştere.
Parametrii antropometrici principali determină înalţimea corpului, mărimea şi grupa de
conformaţie a corpului femenin. Acest indicator manifestă o variabilitate individuală şi variază
între 134 şi 182cm. În standartele în vigoare intervalul de indiferență pentru înălţimea corpului
între înălţimile învecinate este adoptată egală cu 6cm (146, 152, 158, 164, 170, 176cm) şi sunt
stabilite 6 tipuri de Îc în standartele pentru femei. Mărimea corpului se determină de valoarea
celui de-al treilea perimetru al bustului PbIII. Intervalul de indiferență dintre marimile vecine
este adoptata egala 4cm (88, 92, 100, 104, 108, 112, 116, 120, 124, 128, 132, 136cm). Grupa
de conformație (c) a corpului femenin este determinată ca diferenta dintre perimetrul șoldurilor
incluzănd proieminența abdominală (Psl), și perimetrul bustului III (PbIII):
C=PsI-PbIII. (1)
Amplitudinea de volație a acestei valori este suficient de mare și variază de la 4cm pîna la
16cm. In legatură cu aceasta la femei se disting 4 grupe de conformație cu diferența între
grupele alăturate de 4cm și pentru prima grupă de conformație aveam diferența dintre Psl-
PbIII egală cu 4 cm, pentru a doua grupă va fi egală cu 8cm, a treia - 12cm și a patra - 16cm.
Deosebim 3 tipuri de proporții ale corpului;
-Dolicomorf - trunchiul este scurt, îngust, iar picioarele lungi;
-Mezamorf - reprezintă o constituție normală;
-Brahimorf - trunchi de lungime mare, iar picioarele sunt scurte.
Proieminența șoldurilor, ca și a glandelor mamare, poate să fie mică, medie sau mare.Ținuta
corpului se împarte în trei tipuri: încordată, normală și încovoiată.
Tabelul II.3.1. Parametrii dimensionali utilizați la construcţia tiparului de bază al rochiei
și mînecii
N Denumirea Notarea Valoarea Valoarea Abatere
parametrului conven- figurii reale figurii tip a, cm
dimensional ţională cm cm
1 2 3 4 5 6
1 Înălţimea taliei T7 105 102.7 -2.3
2 Înălțimea punctului T9 44 45.4 1,4
genunchiului
3 Perimetrul gîtului T13 36 33.8 -2.2
4 Perimetrul bustului I T14 78 81.8 3.8

Coala
2301. PD. C-10. 17. ME.
Mod. Coala emnăt. Data
Continuarea tabelului II.3.1. Parametri dimensionali utilizați la construcţia tiparului de bază al
rochiei și mînecii
N Denumirea Notarea Valoarea Valorea Abaterea,
parametrului conven- figurii reale figurii tip cm
dimensional ţională
1 2 3 4 5 6
5 Înălțimea punctului T12 73 73.1 0.1
subfesier
6 Perimetrul bustului T15 84 85.2 1.2
II
7 Perimetrul şoldului I T19 95 96 1
8 Perimentrul taliei T18 65 58.4 -6.6
9 Lungimea T25 106 106.5 0.5
membrului inferior
de la linia taliei pina
la sol în partea
laterală
10 Lungimea T26 104 104.1 0.1
membrului inferior
de la linia taliei pîna
la sol în partea față
11 Lungimea de la T34 19 23.7 4.7
punctul cervical
pîna la nivelul de
masurre a PbI partea
față
12 Înălțimea bustului T35 31 31.4 0.4
13 Lungimea feței pînă T36 47 49.6 2.6
la linia taliei
14 Arcul longitudinal al T38 30 29.5 -0,5
brațului peste
punctul umeral

Coal
2301. PD. C-10. 17. ME.
Mod Coal Nr. Document. Semnăt. Dat
Continuarea tabelului II.3.1. Parametrii dimensionali utilizați la construcţia tiparului de bază al
rochiei și mînecii
N Denumirea Notarea Valoarea Valorea Abaterea,
parametrului conven- figurii reale figurii tip cm
dimensional ţională
1 2 3 4 5 6
15 Lungimea de la T39 19 17.3 -1.7
punctul cervical
pînă la nivelul de
măsurare a PbI la ps
16 Lungimea spatelui T40 38 39.7 1.7
pînp la talie I
17 Arcul longitudinal al T44 82 83.2 1.2
torsului prin punctul
de bază al gîtului
18 Lățimea bustului T45 30 31.8 1.8
19 Centrul pieptului T46 17 18 1
20 Lățimea spatelui T47 32 32.6 0.6
21 Dimetrul transversal T57 10,5 9.2 -1.3
al brațului
22 Lungimea brațului T32 45 44.6 -1.6
pînă la cot
23 Lungimea brațului T33 70 68.4 -1,6
24 Înălțimea corpului T1 164.5 164 -0.5
25 Perimetrul bustului T16 80 80 0
III

Coala
2301. PD. C -10. 17. ME.
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
II.6 Descrierea tehnică a modelului proiectat
Rochie pentru femei.
Mărimea: 164-80-95.
Siluieta: semiajustată.
Pachetul de materiale: viscoză și elastan.
Partea față este compusă din stan și fustă , partea superioară este compusă dintr-un detaliu cu
două pense de bust din linia taliei și c pliu bidirecționat pe linia de simetrie a părții față,
partea inferioară este compusă din dintr-un detaliu cu două pliuri bidirecționate și doua pliuri
unidirecționate.
Partea spate este compusă din stan și fustă, partea superioară este compusă din două detalii
detaliul părții spate care are două pense de talie și platca care pornește din răscroiala gâtului
pînă în cusătura laterală , platca este detașabilă pe centrul părții spate și partea inferioară care
este copusă dintr-un detaliu cu două pliuri bidirecționate și două pliuri unidirecționate.
Sistemul de închidere: situat în partea stîngă a produsului în linia laterală .
Răscroiala gîtului: prelucrată cu bentiță și picătură la partea spate .
Mîneca: clască cu o cusătură pîna la linia cotului.
Fusta: compusă din 6 pliuri contrapuse, 2 la partea față , 2 la partea spate și 2 laterale.
Terminaţia produsului: cu tăietura deschisă, surfilată şi fixată prin tighel.

Coala
2301.PD.C-10.17.ME
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
Întreprinderile de confecţi, alături de alte ramuri industriale ce produc produse de larg
consum trebuie să contribuie la satisfacerea necesităţii de consum al oamenilor. În faţa
Industriei Uşoare sînt prevăzute sarcini cu privire la realizarea unor produse de calitate
superioară şi funcţionalitate înaltă cu condiţia reducerii consumului de materie primă, energie
şi creşterea productivităţii muncii prin mecanizarea şi automatizarea produselor de
confecţionare. O importanţă deosebită o are pregătirea tehnică a fabricaţiei care cuprinde şi
etapele de proiectare al produselor de îmbrăcăminte. Problema principală pentru majorarea
economiei şi satisfacerea mai deplină a populaţiei cu produse vestimentare este ridicarea
considerabilă al calităţii acestora. Una din direcţiile de perspectivă pentru dezvoltarea
producerii îmbrăcămintei de înaltă calitate este organizarea unor lucrări care vor permite
producerea semifabricatelor şi a articolelor la comandă în conformitate cu mostrele etalon.
Țesăturile din care se produc îmbrăcămintele trebuie să aibă anumite proprietăți printre care
trebuie să fie termoizolatoare, să nu irite pielia.În producția pe scară largă a țesăturilor în
industria textilă se folosesc mașininile de țesut, care sunt urmașele modernizate ale războiului
de tesut și fusului de tors folosit pentru împletirea firului din caier. Țesăturile groase care
necesită alte tehnici de producere sunt covoarele, catifeaua, postavul. Textile sunt compuse
după structură din stofe, tricotaje, țesături. Confecționarea hainelor constă din croire după
măsură și coaserea împreună a bucăților textile croite anterior. Caracterizarea esenţială a
întreprinderilor industriale este creşterea esenţială a progresului tehnic, productivitatea înaltă a
maşinilor de cusut şi utilizarea pe larg a diverselor materii prime. Una din problemele esenţiale
este lărgirea sortimentului produselor din țesaturi şi îmbunătăţirea calităţii acestora. Conform
celor mai recente date structurale disponibile, în anul 2006 existau 220.000 de companii, cu 2,5
milioane de angajaţi, şi cu o cifră de afaceri de 190 miliarde de euro. Sectorul textilelor şi
confecţiilor reprezintă 3% din totalul valorii adăugate a industriei manufacturiere din Europa.
Orice unitate de producție are ca obiectiv principal producerea de bunuri materiale și servicii
care se realizează prin desfașurarea unor procese de producție. Activitățile de producție
formează o funcțiune de bază în cadrul unei întreprinderi de producție industrială al cărui
obiectiv principal reprezintă producerea de bunuri materiale, prestarea de servcii sau
executarea de lucrări. Procesele întreprinderii trebuie să asigure desfășurarea rationalǎ a
activităților interne, atât cele de management, cât si cele de execuție. Performanța
întreprinderiii este influentatǎ de efectele combinate a tuturor activităților interne, și poate
creste prin adoptarea unor metode eficiente de organizare procesualǎ.

2301.PD.C-10.17.ME.
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
Elaborat Ciobu Nicoleta Litera Coala Coli
Verificat Calîm-Nichiforov L.
Introducere
Contr. Tehn.
Contr. CTC MTC-430
Norm.
Aprobat
Industria uşoară ocupă un rol important în viaţa oamenilor.Ea cuprinde ramuri ca: industria
textilă,industria de tricot, industria încălţămintei, industria de confecţii ş.a.Principala sarcină a
industriei uşoare constă în asigurarea populaţiei cu producţie calitativă şi universală.
Calitatea confecţiei, efectul economic al producţiei şi consumului ei e condiţionat de
proiectarea modelului, ţesătura folosită, utilajul modern.
Creşterea situaţiei materială şi culturale are ca rezultat creşterea necesităţii unor vestimente
frumoase, elegante, comode şi la modă.Îmbrăcămintea joacă un rol important de asemenea în
comunicare şi în relaţiile dintre oameni. Întreprinderea industrială reprezintă o unitate
economică de bază în cadrul economiei naţionale. Ea este veriga primară, de bază a economiei,
la nivelul căreia se desfăşoară activităţile de producţie specifice profilului ei.
Noua modă face posibilă apariția tuturor combinațiilor în funcție de gusturi, preferințe și gen.
Se pot adopta teme de actualitate corelate cu siluetele impuse, proporțiile, lungimile,
materialele, împrimeurile și culorile adecvate. În plus, e modernă suprapunerea armonioasa a
pieselor de îmbrăcăminte. Astăzi oferta vestimentară este atît de variată încît se găsește cîte
ceva pentru toata lumea, indiferent de siluetă, dimensiuni, proporții, înălțime sau culorit.
Important este să știm ce alegem, ce se potrivește fiecăruia dintre noi, pentru a ne pune în
valoare personalitatea. İdentificarea tipului de conformație ne va ajuta sa înțelegem ce croieli,
țesături și imprimeuri ne avantajează. Numai așa vom ști ce să subliniem și ce să ascundem.
Scopul vestimentației potrivite este să creeze iluzia unei siluete foarte bine proporționate,
compensând prin iluzii optice. Modelele de îmbrăcăminte trebuie proiectate și executate în așa
fel încît să scoată în evidență părțile frumoase ale corpului și să mascheze eventualele defecte.
Liniile corpului și cele ale îmbrăcămintei trebuie să fie în armonie, indiferent dacă aceasta se
naște din accentuarea unui efect sau din atenuarea lui. Referitor la designul vestimentar, trebuie
să avem în vedere în primul rînd, omul, în toată perfecțiunea și imperfecțiunea lui, cu întreaga
sa lume reală și imaginară, obiectivă și subiectivă. Procesul de confecţionare a rochiei a inclus
mai multe etape, una din ele fiind studierea aspectului exterior al corpului uman şi a figurii
purtătorului. Acest lucru ne ajută să cunoaştem caracteristica purtătorului, difectele lui pentru
redarea formelor unui produs şi concordanţa între ele, la fel perceperea vizuală de apreciere.
Spandexul are ca bază de pornire celuloza și procesul chimic specific acestui tip de material.
Spandexul nu este afectată de molii și alte insecte. Proiectul de diplomă reprezintă o lucrare,
care constituie capacitățile teoretice și practice accumulate pe parcursul anilor de studii, ca
verificare și implimentare a cunoștințelor pentru dezvoltarea și progresarea domeniului în care

2301.PD.C-10.17.ME.
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
Elaborat Ciobu Nicoleta Litera Coala Coli
Verificat Calîm-Nichiforov L.
Concluzii la proiectul de
Contr. Tehn. diplomă
Contr. CTC MTC-430
Norm.
Aprobat
se activează. . S-au cercetat tendințele modei iminuțios și conform acestor s-a realizat modelul
propus ce corespunde in totalimente cu caracteristica dimensională a corpului uman.
Deasemenea, și cromatica are un rol important în vestiment ce redă forma și frumusețea sa.
Studiind metodele de proiectare a îmbrăcămintei, s-a utilizat cea mai convenabilă și cea mai
răspîndită metodă de proiectare a îmbrăcămintei MUPI CAER . Această metodă este unică
deoarece sunt incluse și selectate rezolvările optimale a diverselor sectoare constructive.
Sarcina proiectului de diplomă este îndeplenirea unui cuprins de cerințe normative tehnice,
stabilite de standartele de ramură din acest domeniu și obținerea unor rezultate favorabile și
beneficiare pentru îndeplinirea și lansarea brigăzii de confecţionare a a rochiei pentru femei.
Documentaţia tehnică necesară întreprinderilor pentru fabricarea unui model nou cuprinde:
Schiţa modelului, descrierea tehnică a modelului, caracteristica materialelor, elaborarea
susccesiunii şi cosecutivităţi tehnologice de prelucrare a rochiei, se finisează cu schema de
asmablare a produsului. Pe parcursul realizării proiectului de diplomă mi-am reamintit
metodele de asamblare studiate anterior şi am studiat unele metode noi de proiectare pentru a
putea elabora schema de asamblare a modelului ales. În timpul efectuării proiectului de
diplomă am luat cunoştinţă cu tendinţele modei la etapa actuală, menţionînd ce se poartă în
acest sezon, culorile în vogă etc. Prezentînt principalele caracteristici a materialului ales. Avînd
ca date iniţiale am calculat indicatorii necesari pentru a elabora completarea fazelor
tehnologice în operaţii organizatoricie. Analiza cuplării operaţiilor am elaborat-o prin două
metode: Metoda analitică-calculul KC şi metoda grafică- Graficul sincrinic al procesului
tehnologic. Am aflat timpul lucrării efectuate manual, mecanic la mașina universală, specială
și la fierul de călcat. Datorita acestor parametri am calculat coeficientul de mecanizare. Am
mai întocmirea tabelele pentru analiza schemei diviziunii munciii şi calculul indicilor
tehnologici ai unui proces de producere. Proiectul de diplomă e un plus pentru fiecare,
deoarece la final rămînem cu o informaţie foarte desfăşurată în ceea ce priveşte tehnologia
confecţiilor şi elaborarea documentaţiei tehnologice. Fiindcă din cerințele deduse din
efectuarea calculelor și a repatizării sarcinilor de muncă pentru muncitori nu am întilnit
probleme și nu s-a avut nevoie de recalculări tot procesul de munca a decurs bine încadrindu-se
în toate limitele propuse. Întreprinderea industrială, reprezintă o unitate economică în care se
desfăşoară în mod direct, nemijlocit, procesul de producţie industrial. Ea mai poate fi definită
şi ca reprezentând o unitate de bază a economiei naţionale, care dispune de resurse fizice,
umane şi financiare, pe care un colectiv de oameni le foloseşte pentru realizarea procesului de
producţie pe baza principiilor de eficienţă şi rentabilitate, în vederea obţinerii de bunuri,
executării de lucrări şi servicii cu caracter industrial destinate satisfacerii cerinţelor pieţei
interne şi externe.

Coala
2301.PD.C-10.17.ME
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
1. IEACOBEANU E., Materii prime folosite în industria ușoară, București, 2001, 110p.
2. MALȚEVA E., Studiul materialelor în producția de confecții, Chișinău, 1991, 219p.
3. TRUHANOVA A., Tehnologia vestimentelor de damă și pentru copii. Chișinău, 1992, 284p.
4. БЕРДНИК Т., Дизаин костюма, 2000, 448с.
5. ГУСЕИНОВ Г., Композицыя костюма, М, 2003, 432с.
6. CАВОСТИЦКИЙ Н. А., Материаловедение швеиного производства, М., 2000, 240с.;
Типовые нормы времени на технологические операции пошива мужскои и женскои
верхнеи одежды по индивидуальным заказам при организации работ с разделением
труда. М., 1980, 400с.
7. BURDA, 1997 – 2007;
8. BOUTIGHE, 2003 – 2007;
9. Ателъе, 1997 – 2007;
10. http://www.allstitch.ro;
11. http://www.agerpres.ro;
12. http://referat-referate.blogspot.md;
13. http://www.elady.ro;
14. http://modadama.com;
15. http://www.fashion365.ro;
16. http://www.referat.ro;
17. http://www.schaeffler.ro;
18. http://seniortex.ro;
19. https://www.google.com;
20. http://www.goodstyle.ro;
23.http://www.goodstyle.ro;
24.http://www.goodstyle.ro;

2301.PD.C-10.17.ME.
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
Elaborat Ciobu Nicoleta Litera Coala Coli
Verificat Calîm-Nichiforov L.
Referințe bibliografice
Contr. Tehn.
Contr. CTC MTC-430
Norm.
Aprobat
2301.PD.C-10.17.ME.
Mod. Coala Nr. Document. Semnăt. Data
Elaborat Ciobu Nicoleta Litera Coala Coli
Verificat Calîm-Nichiforov L.
Referințe bibliografice
Contr. Tehn.
Contr. CTC MTC-430
Norm.
Aprobat
21. IEACOBEANU E., Materii prime folosite în industria ușoară, București, 2001,
110p.
22. MALȚEVA E., Studiul materialelor în producția de confecții, Chișinău, 1991, 219p.
23. TRUHANOVA A., Tehnologia vestimentelor de damă și pentru copii. Chișinău,
1992, 284p.
24. БЕРДНИК Т., Дизаин костюма, 2000, 448с.
25. ГУСЕИНОВ Г., Композицыя костюма, М, 2003, 432с.
26. CАВОСТИЦКИЙ Н. А., Материаловедение швеиного производства, М., 2000,
240с.;
Типовые нормы времени на технологические операции пошива мужскои и
женскои верхнеи одежды по индивидуальным заказам при организации работ с
разделением труда. М., 1980, 400с.
27. BURDA, 1997 – 2007;
28. BOUTIGHE, 2003 – 2007;
29. Ателъе, 1997 – 2007
30. http://www.allstitch.ro/
31. http://www.agerpres.ro/ots/2016/02/29/performanta
32. http://adevarulfinanciar.ro/articol/
33. http://referat-referate.blogspot.md/
34. http://www.elady.ro/articole/Moda/Moda-toamna-iarna-2016-2017.html
35. http://seniortex.ro/ro/masa-de-calcat-cu-generator-10-litri-cu-vaporizare-andromeda-
vap-2009/p-281#.WDw_gNKLTIU
36. http://modadama.com/category/moda/tendinte/
37. http://www.fashion365.ro/tendinte-moda-2016-2017/
38. http://www.referat.ro/referate/Industria_usoara_
39. http://www.schaeffler.ro/content.schaeffler.ro/ro/branches/industry/
textile_machinery/index.jsp
40. http://seniortex.ro/ro/utilaje-de-calcat/c-5
41. https://www.google.com/search?q=mese+de+c
%C4%83lcat+industriale&espv=2&biw=1366&bih=662&tbm=isch&tbo=u&source=
univ&sa=X&ved=0ahUKEwiahMzZ1MvQAhWBPxQKHdVuB38QsAQIHA&dpr=
1#imgrc=UfiJtO7GtT2CtM%3A
42. http://www.goodstyle.ro/prod/321/masina-pentru-cusatura-ascunsa-marca-maier-352
43. http://www.goodstyle.ro/prod/252/uberdeck-cu-dispozitiv-de-rihtuire-pe-stanga-
marca-siruba-c007kd-w812-356-crl-utp
44. http://www.juki.ro/1-ac-cusatura-rigida-1-4-5
http://ukrexport.gov.ua/

S-ar putea să vă placă și