Cuprins

Argumentum....................................................................................................................4
Cap. I Alegerea materialului pentru bluza..................................................................9
Cap. II Desenul artistic al produsului (vedere fata spate)..........................................11
Cap. III Schita (tiparul) produsului.............................................................................12
Cap. IV Adaosurile folosite......................................................................................13
Cap. V Unelte şi utilaje folosite la confecţionarea produsului...................................14
Cap. VI Pregătirea materialelor pentru croit............................................................20
Cap. VII Încadrarea şabloanelor pe material.............................................................22
Cap. VIII Procesul tehnologic de confecţionare a bluzei tip ie...................................23
Cap. IX Finisarea produsului....................................................................................27
Cap. X Norme generale de protecţia muncii şi P.S.I..................................................28
Bibliografie....................................................................................................................30
Anexe.............................................................................................................................31

3
Argumentum

Ia este o bluză, componentă a costumului tradițional românesc, purtată de femei. Este

confecționată din pânză albă de bumbac, in sau borangic (material țesut din mătase).
Este împodobită cu broderie în motive populare românești mai ales la mâneci, pe piept
și la gât. Unele ii sunt împodobite și cu mărgele sau paiete.
Elementele de bază în compoziția iei sunt umărul (cusătura ce unește mâneca de
părțile din față și spate ale iei), încrețul, altița (bandă lată, bogat decorată pe mânecă
care este elementul definitoriu al modelului și care nu se repetă în nici o altă parte a
iei), râurile (benzi drepte sau oblice pe piept și mâneci) și bibilurile sau cheițele
(cusături de îmbinare a bucăților de material).
Modelele broderiilor și podoabelor diferă de la o zonă la alta pe meleagurile locuite de
români de la Nistru până în Banatul sârbesc. În Moldova s-au purtat în special râurii
costișați / chezuri / piezuri – adică oblici. În sud, s-au purtat râurii în șiruri verticale;
fie multe și fine, ca în Râmnic sau Ilfov, fie râuri copleșitori, compuși din motive mari
și late, cu nume specifice, pentru Muscel "codri", "șerpeasca", etc. Pe ambele maluri
ale Oltului și în Oltenia, s-au purtat mai mult râurii "înfurcați" ca niște ramuri (furci)
care pleacă dintr-un ax de simetrie numit "cosoi". In Gorj apare tipul de râuri numiți
"săbiate"; cosoiul dispare și fostele ramuri sunt acum benzi evidente, care se întâlnesc
pe centrul mânecii, în unghi.
Cromatica: Ia de Suceava are culori sobre, dar plăcute, naturale: brun, cafeniu, negru,
verde inchis. Cea de Campulung e plină de roșu și negru și se lucrează cu fir gros,
buclat, care dă volum. În Vrancea, apare o geometrie puternică și culori tari: roșu,
negru, albastru, verde, ocru – contraste; dar și o croială specială a mânecii: efectul de
spirală nu e dat de râuri costișați ci de croiala mânecii, care este răsucită. În Vlasca și
Ilfov se folosesc culori calde, mai multe nuanțe de roșu, auriu, ocru. În Romanați se
folosește o combinație de albastru tare cu roșu și vișiniu, pentru modele delicate, mici,
dar de mare rafinament. În Gorj, mai ales în nord, se folosește doar negru (și ocru
pentru încreț) – influență clară dinspre zona "Săliște". În schimb compoziția, motivele,
sunt foarte dinamice: colul morii, stele, spirale, coarnele berbecului, cârlige, etc. În
Argeș și Vâlcea, de asemenea apar compoziții monocrome, dar e vorba de roșu închis
și vișiniu, mai rar doar negru.

4
Cămășile specifice din Dobrogea, din Banat, Oaș, Maramureș, Transilvania:
Hunedoara, Săliște, Apuseni, Bihor, Năsăud, Târnave, fiecare are o personalitate aparte
deși unele sunt și ele compuse tot din 4 foi și încrețite la gât, au și elemente aparte în
croială: ciupag, fodor, platcă. Ornamentele sunt specifice: în tablă, ciocănele, picături,
umeraș, 'peste cot' etc.
" Costumul românesc este un monument în sensul propriu al cuvântului. El nu stă în
căsuța sociologică sau etnografică a îmbrăcămintei, ci în linie cu piramidele egiptene,
cu catedralele franceze și cu digurile Olandei. El are acest drept pentru că este o probă
adusă la maturitatea existenței unei civilizații închegate. El este una din mărturiile
vizibile și tangibile ale civilizației satului de pe pământul nostru. Costumul românesc
ne scoate din domeniul artei și ne duce în acela al istoriei. Pentru mine el nu se
asociază cu hora satului, cu cimiliturile și cu poveștile populare ; el rimează cu
perfecta și armonioasa așezare a comunității libere, care a știut să străbată toate
intemperiile istoriei prin neântrecutul său sistem de autoghidare și adaptare."

5
 Cap. I Alegerea materialului pentru bluza
Pentru producerea îmbrăcămintei se folosesc materiale textile de bază şi
materiale auxiliare. Aceste materiale la îmbrăcăminte au roluri diferite şi se adaptă în
funcţie de specificul produsului la care se aplică şi de destinaţia acesteia în procesul
purtării.
După importanţa pe care o au în comparaţia produsului materialele utilizate pot
avea funcţia de bază fiind numite materiale de bază, sau funcţia auxiliară denumite
materiale auxiliare.
Materiale de bază
Rolul principal în componenţa unui obiect vestimentar îl îndeplineşte
materialul de bază. Ca urmare, materialul de bază se numeşte materialul care
îndeplineşte funcţia principală la produs şi este întrebuinţat la confecţionarea feţei
produsului.
Pentru confecţionarea îmbrăcămintei se pot folosi diferite materiale de bază,
aceasta fiind în funcţie de produs (jachete, pardesiuri, rochii etc.) cât şi funcţie de care
are produsul confecţionat în procesul purtării (îmbrăcăminte de seară, lucru etc. ).
Materialele care pot fi utilizate cu rol de material de bază sunt ţesăturile,
tricoturile, blănurile, piei naturale sau sintetice şi textile neţesute.
Ţesăturile din masă sunt materiale textile obţinute prin încrucişarea firelor de
mătase cu mătase naturală sau cu alte fire. Ţesăturile care conţin numai fire din mătase
se numesc ţesături din mătase naturale, iar cele care conţin şi alte fire se numesc
ţesături tip mătase sau mătase în amestec.
Materiale auxiliare
Ca materiale auxiliare se consideră materiale utilizate la confecţionarea
îmbrăcămintei care în funcţie de produs şi model.
Principalele materiale auxiliare sunt:
 căptuşelile,
 întăriturile,
 aţa de cusut,
6
  furniturile şi diverse garnituri.
Aţa de cusut
Este o materie auxiliară folosită la asamblarea şi prelucrarea îmbrăcămintei sau
pentru alte scopuri.
În industria de confecţii aţa de cusut are diferite întrebuinţări şi se produce din
fire naturale sau sintetice .Aţa sintetică este produsă din fire sintetice pure, sau în
amestec cu fire naturale. Aceasta aţă este utilizată la coaserea îmbrăcămintei din
ţesături şi tricoturi de natură sintetică sau în amestec cu alte fibre.
De asemenea aţa sintetică mai poate şi întrebuinţată la coaserea articolelor din
blănuri. Alegerea aţei de cusut şa îmbrăcăminte, se face avându-se în vedere produsul
de confecţionat, materialele folosite la confecţionare şi culoarea materialelor utilizate.
În general, la alegerea aţei de cusut vor şi respectate următoarele tehnice:
aţa folosită pentru confecţionare trebuie să corespundă ca rezistenţă cu
materialul de bază şi auxiliar ale produsului confecţionat. Un fir de aţă cu rezistenţă
redusă duce la degradarea vestimentului înainte de vreme prin ruperea cusături.
fineţea firului de aţă trebuie să corespundă cu fineţea materialelor la
îmbrăcăminte. În acest sens pentru asigurarea unui aspect plăcut al cusăturii este
recomandat ca firul de aţă să aibă o fineţe mai mare decât materialele cusute. Această
condiţie se pune îndeosebi la materialele subţiri.
culoarea aţei de cusut se stabileşte la culoarea materialelor cusute,
avându-se în vedere ca aţa adaptată să aibă o nuanţă mai închisă decât materialele
cusute.
pentru coaserea materialelor sintetice, se recomandă aţa din fire sintetice
care reprezintă aceleaşi caracteristici cu materialele cusute(elasticitate, rezistenţă,
aspect) sau aşa din bumbac cu concentraţie redusă.

7
Cap. II Desenul artistic al produsului (vedere fata spate)

8
Cap. III Schita (tiparul) produsului

9
Cap. IV Adaosurile folosite
Adaosurile folosite la proiectarea tiparelor sunt nişte mărimi cifrice care se
introduc în dimensionarea tiparelor atât pe lungime cat şi pe latime.
După funcţia pe care o îndeplinesc, adaosurile pot fi :
- Adaosuri de lejeritate
- Adaosuri de contracţie
- Adaosuri de corectare sau de modă
1. Adaosuri de lejeritate :
- Reprezintă o mărime cifrica exprimata în centimetri care se introduce în
calculul lăţimii tiparului.
- Adaosul de lejeritate depinde de vârsta purtătorului, destinaţia produsului
şi de linia produsului.
2. Adaosuri de contracţie :
- Reprezintă mărimea cifrica care se introduce în calculul proiectarea
tiparelor pe lungimea acestora.
- Acest adaos are rolul de a compensa contractile care se produc în timpul
prelucrării şi purtării produsului.
- Se calculează cu relaţia :
L – este lungimea produsului
C – coeficient de contracţie care se determină la recepţia materialelor care se
măsoară în procente
3. Adaosul de corectare sau de modă K :
Este un coeficient care se aplica pentru corectarea dimensiunilor unui produs în
funcţie de modă.
Valoarea lui poate fi pozitivă sau negativă.

10
 Cap. V Unelte şi utilaje folosite la confecţionarea produsului

1. Descrierea uneltelor manuale folosite în confecţii

Realizarea operaţiilor ce compun o piesa de îmbrăcăminte necesita o gama
variata de unelte. Felul şi forma uneltelor sunt determinate de natura operaţiilor, astfel
ca acestea sa fie cat mai utile pentru a se obţine o calitate superioara şi o productivitate
corespunzătoare.
Într-un proces de producţie modern, rolul uneltelor de producţie este foarte
important.
În ordinea cronologica, privind folosirea lor, uneltele se împart în:
- unelte pentru măsura şi desen
- unelte pentru tăiat
- unelte pentru cusut
- unelte pentru călcat

1.1. Unelte pentru măsură şi desen

Panglica sau centimetrul :
Centimetrul este o lungime de 150 cm şi o latime de 2 cm. Pentru utilizarea
practica panglica- centimetrul are doua fete, cifrele fiind imprimate în ordine
crescătoare pe o parte de la stânga la dreapta şi partea a doua de la dreapta la stânga, de
la 1 la 150.
La ambele capete se capsează o tabla protectoare care niciodată nu depăşeşte
primul centimetru.
Echerul :
Este un instrument clasic pentru desen şi poate avea capetele de diverse
mărimi, de la 20 cm pana la 50 cm.
De obicei ipotenuza este gradata în centimetri şi în milimetri, fiind astfel
practica la stabilirea unor cote în timpul desenului.

11
 El este executat din lemn sau material plastic şi se foloseşte în special pentru
trasarea dreptelor perpendiculare.
Rigla :
Este tot un instrument clasic pentru desen, care se prezintă în diverse
dimensiuni, fiind executat în special din lemn.
Rigla se foloseşte la trasarea liniilor drepte, pentru ca este gradata în centimetri
şi în milimetri, se poate folosi şi la determinarea anumite dimensiuni, în timpul
executării desenului.
Florarul :
Este un instrument pentru desen care prin construcţia sa cuprinde diverse
curburi convexe şi concave, absolut necesare pentru realizarea unui desen tehnic.
De obicei, florarul este executat din material plastic.
Folosirea lui la tipare sau a unor detalii, asigura ca liniile arcuite sa fie trasate
corect, dând astfel o calitate superioara lucrărilor desenate şi o influenta pozitiva
asupra calităţii intr-un final.
Creta de croitorie :
Are forma pătrata sau dreptunghiulară.
Însuşirea ei este ca se desenează uşor cu ea pe ţesături, iar urmele lăsate se pot
şterge prin simpla frecare cu o perie.
Creta se fabrica în diverse culori şi în alb, astfel ca pentru orice ţesătura sa se
poată desena cu ea.
Creta de croit se foloseşte la însemnarea conturilor tiparelor pe ţesături, precum
şi la diverse însemnări precum şi la diverse însemnări în timpul efectuării probelor, iar
după proba, la însemnarea retuşurilor de executat.
1.2. Unelte pentru tăiat
În condiţiile producţiei după măsura şi comanda individuala croitul şi respectiv
tăiatul ţesăturii se face cu foarfecele de croitorie acţionat manual.
Foarfecele de croitorie se compune din doua părţi care sunt prinse intre ele cu
un bold cu piuliţa.
12
 Fiecare parte din foarfece are o ureche şi o lama.
Urechile foarfecelui sunt diferite în funcţie de mărime şi destinaţie, prin ele
făcându-se acţionarea manuala a lamelor.
Lamele sunt de diferite forme, lungimi, latini şi grosimi, în funcţie de destinaţia
foarfecelui respectiv la tăierea ţesăturilor.
1.3. Unelte pentru cusut
În confecţionarea de îmbrăcăminte, una din principalele operaţii o constituie
cusutul propriu-zis.
Operaţiile de cusut se realizează manual şi cu maşina de cusut. În cazul
cusutului manual se întrebuinţează acul de cusut şi degetarul.
Acul de cusut
Este un element perfecţionat cu care se pot realiza cele mai deosebite cusături
manuale.
Acul de cusut se clasifica în trei grupe, după dimensiuni :
- ace scurte
- ace semilungi
- ace lungi
Din familia acelor face parte şi acul cu gămălie.
Acul cu gămălie este realizat din sârmă de oţel, deosebirea faţă de acul de cusut
fiind înlocuirea urechii acului cu o gămălie.
Această schimbare se explică prin aceea că acul cu gămălie este destinat ca un
instrument ajutător costului prin prinderea pieselor pregătite pentru cusut
Degetarul
Este un instrument important în realizarea cusutului manual.
Este executat din metal în formă de trunchi de con şi se fabrică în două
variante:
 trunchi de con fără fund, acest tip în folosesc în special croitorii,
deoarece obişnuiesc ca acul să fie împins cu latura degetului

13
  trunchi de con cu fund, acest tip îl folosesc în special croitoresele
deoarece obişnuiesc să îl împingă acul în ţesătură cu această parte, degetul este
prevăzut complet cu lăcaşuri în care se propteşte acul când este împins în ţesătură.
1.4. Unelte pentru călcat
Operaţiunile de călcat, denumite presare umidotermică, sunt importante în
confecţionarea unui produs de îmbrăcăminte.
Fierul de călcat
Este unealta cea mai importantă din procesul umidotermic deoarece fără acesta
nu se poate executa fără nici o formă operaţia de călcat.
Fierul de călcat se fabrică în mai multe tipuri în funcţie de natura
combustibilului şi destinaţia lui.
Procesul de producţie în industria confecţiei este dotat cu diferite utilaje atât
pentru coasere cât şi pentru tratamentul umidotermice al materialelor şi
semifabricatului.
2. Maşinile folosite la confecţionarea produsului
2.1. Maşina simplă de cusut:
Maşina simplă de cusut este utilizată pentru executarea cusăturilor tighel,
formate din două fire de aţă, unui la ac şi celălalt la suveică.
Această maşină este acţionată de un motor electric cu putere P de la 0,25 până
la 0,4 Kw, asigurând o viteză de coasere de la 2000 până la 6000 împunsături pe minut.
Rolul maşini simple în procesul de producţie este de a realiza cusătura tighel,
necesară coaserii la operaţiile de asamblare şi fixarea detaliilor la îmbrăcăminte.
Cusătura tighel este caracterizată prin aspect identic şi dimensiuni egale pe
albele feţe ale materialului cusut.
La cusătura tighel paşii cusăturii de pot depune în serie în paralel sau oblic.
În funcţie de poziţia paşilor, cusătura tighel poate fi:
- tighel simplu
- tighel în paralel
- tighel în zigzag
14
 Organele de lucru la maşina de cusut
Organele de lucru ale maşinii de cusut sunt cele care participă direct la
formarea cusăturii.
Aceste organe care în timpul coaserii, vin în contact direct cu firele de aţă cu
materialele cusute, sunt descrise în continuare
Acul:
Îndeplineşte rolul de a transporta firul de aţă prin starturile de material şi de
forma ochiului pentru împletire cu firul de la suveică.
Dimensiunile acului diferă în funcţie de fineţea firului de aţă, la fineţea
materialului cusut şi operaţia ce se execută.
În industria confecţiilor din ţara noastră sunt utilizate acele de maşină având
fineţea de la 70 la 150, crescând din 10 în 10 sutimi de mm.
Conducătorul de fir:
Are rolul de conduce firul de la ac şi de a-l tensiona după ce a fost împletit cu
firul de la suveică.
Apucătorul:
Îndeplineşte funcţia de a prinde bucla formată.

2.2. Maşina triploc

Caracteristicile tehnico funcţionale
Maşina triploc face parte din categoria maşinilor speciale de cusut şi realizează
cusătură de încheiere – sulfirare.
Cusătura se realizează cu trei fire de aţă înfilate astfel: unul la ac şi două la cele
două apucătoare. Acţionarea maşinii se face de la un motor electric cu puterea de 0,25
KW şi turaţia n = 3000 rot/min, viteza de coasere fiind între 4000 4500 impulsuri pe
minut.
Maşina poate avea unul sau două ace şi poate funcţiona cu 2,3,4 sau 5 fire de
aţă. Această maşină funcţionează cu două apucătoare:
– Aparatul superior aflat în partea dreaptă
15
 – Aparatul inferior aflat în partea stângă
Descrierea maşinii Triploc
Se compune din două părţi principale: masa şi corpul maşinii.
Organele de lucru ale maşinii triploc sunt:
– acul
– apucătorul inferior şi cel superior
– transportatorul
– picioruşul de presare
– placa acului
– cuţitele
Deservirea maşinii se face de către un singur muncitor, care trebuie să respecte
toate regurile de pregătire pentru lucru cum ar fi:
 înfilarea aţei
 reglarea cusăturii
 coaserea şi încheierea lucrării
Coaserea propiu–zisă se face după ce cusătura este reglată, prin acţionarea
pedalei care ridică picioruşul pentru a introduce materialul sub picioruş.
Curăţirea maşinii se face zilnic de deşeuri textile.
Normele de întreţinere a maşinii prevăd următoarele lucrări:
 curăţire
 ungere
 intervenţii accidentale

16
 Cap. VI Pregătirea materialelor pentru croit
Procesul de producţie în industria confecţiilor se desfăşoară pe faze de
fabricaţie în care sunt grupate operaţii şi lucrări specifice fiecărei etape de lucru.
Una din aceste faze ale fabricaţiei îmbrăcămintei este pregătirea materialelor
pentru croit.
În cadrul acestei faze se execută lucrări pregătitoare croirii care cuprind operaţii
în funcţie de materialele ce se prelucrează.
Ca operaţii principale ale acestei faze de fabricaţie deosebim: decatarea
ţesăturilor, călcarea materialelor textile, controlul şi sortarea materialelor, şablonarea şi
calculul loturilor.
Decatarea şi călcarea materialelor textile:
Operaţiile de călcare şi decatare se aplică la începutul pregătirii pentru croit,
având ca scop să asigure materialelor textile un aspect plăcut privind netezirea, luciul,
uniformitatea şi reducerea contracţiei.
În ordine tehnologică este necesară asigurarea stabilităţii dimensionale a
materialelor.
Ceea ce se obţine prin decatarea şi apoi definirea aspectului care se stabileşte
prin călcare.
Decatarea este operaţia de eliminare a luciului şi reducerea contracţiei din
ţesuturi.
Această operaţie se efectuează prin umezirea ţesăturilor şi uscarea lor în scopul
fixării la dimensiunile normale.
Decatarea poate fi realizată manual cu maşina de călcat, sau mecanizat cu
ajutorul maşinilor de decatat.
În producţia industrială decatarea se realizează în cadrul ţesăturilor sau poate fi
efectuată în întreprinderile de confecţii la pregătirea materialelor pentru croit.
Decatarea manuală constă în aburirea materialelor tip lână şi apoi uscarea
acestora prin călcare fără a fi tensionate.

17
 Operaţia se desfăşoară pe o masă de călcat unde ţesătura sau tricotul se aşează
lejer( fără a fi tensionată) şi apoi se calcă cu o pânză umezită şi bine stoarsă.
Pentru decatare se folosesc diferite maşini în funcţie de compoziţia şi natura
ţesăturilor.
Maşinile pentru decatare sunt:
- maşina de decatat cu bandă
- maşina de decatat pe secţiuni de lucru
Călcarea materialelor textile
Călcarea materialelor este procesul umidotermic care se aplică materialelor
textile în scopul netezirii şi imprimării unui aspect mai plăcut prin aplatizare şi
eliminarea denivelării formate în masa materialelor.

18
 Cap. VII Încadrarea şabloanelor pe material

Şablonarea materialelor
Şablonarea este operaţia de conturare a şabloanelor pe suprafaţa materialelor de
croit.
Această operaţie cuprinde lucrări de aşezare a şabloanelor şi apoi trasarea
croitului pe material.
Pentru executarea operaţiei de şablonare se folosesc diferite procedee, cum ar
fi:
- şablonare prin conturare cu cretă sau creion
- şablonare cu trafarete
- şablonare (încadrare) cu calculator
Indiferent de procesul folosit, la efectuarea acestei operaţii trebuie ţinut seama
de următoarele condiţii tehnice:
- aşezarea şabloanelor pe material se va face prin respectarea firului de
urzeală, din material cu firul indicat pe şablon
- aşezarea şabloanelor pe material se va face conform indicaţiilor marcate
pe şabloane
- respectarea flauşului şi a desenului din material la toate piesele
componente
- aşezarea şi combinarea şabloanelor pe material se va face avându-se în
vedere ca suprafaţa materialului să fie cât mai raţională

19
 Cap. VIII Procesul tehnologic de confecţionare a bluzei tip ie
Bluza gen ie are o croiala cu totul diferita de restul bluzelor d asemanindu-se
cu o ie traditional romaneasca.
Partea din spate ca si partea din fata sunt foarte largi. In partea de sus, aceasta
largime se stringe printr-un snur pe langa git, formind un decolteu rotund. Bluza gen ie
nu are fenta, se imbraca pe cap, apoi se stringe snurul.
Maneca porneste din linia decolteului printr-o linie oblica asemanatoare cu
maneca raglan
Pentru ca aceasta maneca sa fie comoda, adica sa nu tina la miscari, este
necesar ca pe linia de subrat sa se intercaleze un patrat din acelasi material, care se
numeste pava.
Bluza gen ie fiind o bluza larga, se recomanda sa se lucreze din materiale
subtiri si cu fire regulate pentru a se putea garnisi cu broderii romanesti
Nu poate exista diferenta intre cele doua parti (spate si fata) deoarece forma de
maneci fiind identice (partea dinspre fata si cea dinspre spate) nu ar permite sa se
introduca pava. De asemenea, pentru a putea executa broderii romanesti este necesar
ca atat liniile decolteului cat si liniile manecilor sa fie pe fir drept.
Bluza gen ie, dupa cum se vede din explicatiile de mai sus, se executa dupa un
singur tipar, dupa care se croiesc ambele parti. Deci tiparul bluzei in forma de ie este
format din trei parti: tiparul din spate si fata, tiparul de maneca si pava.
Pentru desenarea acestui tipar se folosesc numai o parte din masurile necesare
tiparului de bluza cu pensa pe linia de subrat si anume:
 lungimea fetei;
 lungimea subratului;
 latimea fetei;
 grosimea bustului;
 grosimea soldurilor.
Pentru formarea tiparului de maneca sunt necesare urmatoarele doua masuri:
 lungimea manecii;
20
  grosimea bratului.
1. Tiparul partilor din spate si din fata
Liniile ajutatoare
Unghiul drept. In partea stinga a hirtiei langa masuri se formeaza un unghi
drept care se noteaza cu litera A. Din acest unghi se traseaza o linie verticala si una
orizonta.
Linia de talie. Pe linia verticala din unghiul A se masoara lungimea fetei minus
7—9 cm pentru formarea decolteului si se obtine litera B.
AB = lungimea fetei minus 7—8 cm.
Linia de subrat sub bust. Din punctul B (linia de talie) se masoara in sus pe
linia verticala lungimea subratului minus 2—3 cm si se noteaza punctul C.
BC = lungimea subratului minus 2—3 cm.
Linia de lungime a bluzei. Tot din punctul B linia de talie se aplica in jos pe
linia verticala, lungimea bluzei 13—14 cm si se fixeaza punctul D
BD = lungimea bluzei 13—14 cm.
Din punctele BC si D se traseaza trei linii orizontale paralele cu linia orizontala
a unghiului A.
Liniile de tipar
Linia decolteului. Pe linia orizontalS din punctul A se masoara 1/2 latimea fetei
plus 1,5—2 cm si se noteaza litera A1 Pe distanta AA1 se intareste linia orizontala care
reprezinta linia decolteului.
AA1 = 1/2 latimea fetei plus 1,5 cm.
Linia de mijlocul fetei sau a spatelui. Se intareste linia verticala intre literele
AD.
Linia de subrat. Din punctul C se aplica pe linia de subrat sau bust 1/4
grosimea bustului plus 5—7 cm si se obtine litera C 1 Din punctul D pe linia de lungime
a bluzei se masoara 1 /4 din grosimea soldurilor plus 2 cm si se noteaza punctul D 1
Punctele C1 si D1 se unesc printr-o linie oblica formind astiel linia de subrat
CC1 = 1/4 grosimea bustului plus 5—7 cm;
21
 DD1 = 1/4 grosimea soldurilor plus 2 cm.
Linia pe care se aplica maneca. Se unesc punctele A1 si C1 printr-o linie oblica.
Linia de lungime a bluzei se formeaza intarind linia orizontala intre punctele D
si D1
2. Tiparul de maneca
Linii ajutatoare
Unghiul drept. Se deseneaza un unghi drept in partea dreapta a hirtiei care se
noteaza cu litera A. Din acest unghi se traseaza o linie orizontala si una verticala.
Linia de lungime a manecii. Pe linia verticala din unghiul A se masoara
lungimea manecii (26—30 cm) si se noteaza punctul B.
AB = lungimea manecii (26—30 cm).
Linia ajutatoare de unire a manecii. Tot din unghiul A se aplica pe linia
verticala distanta AC de la tiparul bluzei si se obtine litera C
AC = distanta AC de la tiparul bluzei.
Din punctele B si C se traseaza doua linii orizontale paralele cu latura
orizontala a unghiului A.
Liniile de tipar
Linia manecii care se aplica pe bluza. Pe linia orizontala din punctul C se
aplica 1/2 din grosimea bratului plus 6—8 cm si se obtine litera C 1 Pe linia orizontala,
din punctul A, se masoara 1 /2 din distanta CC1 plus 1—2 cm (si se noteaza punctul A1.
Punctele Ax si Cx se unesc printr-o linie oblica v.fig. 18, c).
CC1 = 1 /2 grosimea bratului plus 6—8 cm;
AA1 = 1/2 din distanta CC1 plus 1—2 cm.
Linia de la git se formeaza intarind linia orizontala pe distanta AA1.
Linia cusaturii manecii. Pe linia orizontala, din punctul B, se masoara distanta
CC1 minus 2—3 cm si se fixeaza litera B 1. Se unesc punctele C1 cu B1 printr-o linie
oblica.
BB1 = distanta CC1 minus 2—3 cm.

22
 Linia de lungime a manecii. Se formeaza intarind linia orizontala pe distanta
BB1.
3. Pava
Tiparul de pava se formeaza desenind un patrat cu latura de 5 cm.

23
 Cap. IX Finisarea produsului
Călcarea materialelor textile
Călcarea materialelor e procesul umidotermic care se aplică materialelor textile
în scopul netezirii şi imprimării unui aspect mai plăcut prin aplatizarea şi eliminarea
denivelări formate în masa materialelor.
Procesul umidotermic
Cunoscut sub denumirea de călcare tratamentul umidotermic reprezintă
procesul de prelucrare a confecţionării textile.
Procesul umidotermic consumă între 10 – 30 % din totalul timpului destinat
confecţionării unui produs.
Îmbrăcămintea confecţionată din materiale textilă tip lână necesită o tratare
umidotermică mai intensă, iar îmbrăcămintea din materiale tip bumbac necesită
trecerea mai uşoară.
Materialele din fire sintetice faţă de cele din lână şi bumbac necesită o călcare
uşoară la temperaturi şi presiuni reduse.
Netezirea se aplică atât la materiile prime şi semifabricatelor cât şi la produsele
finite.
Descălcarea cusăturilor:
Are ca scop fixarea prin călcare şi rezerve, cusătura se descalcă cu maşina
manual direct pe faţa întăriturii a produsului.
Presarea produsului. Operaţia de presare se aplică la detaliile de îmbrăcăminte.
Această operaţie se face la presarea gulerelor, reverelor, buzunarelor şi a mânecilor.
Modelarea este operaţia de tratament umidotermic care produsele şi detaliile de
îmbrăcăminte se modelează prin călcare.
Aburirea constă în umezire, de călcare a detaliilor produsului de confecţionare.
Aburirea se aplică la îmbrăcăminte în faza finală cu scopul de a definitiva
forma şi aspectul final al produselor.
Operaţia de aburire se efectuează cu maşina de călcat manual sau cu presa de
călcat.
24
 Cap. X Norme generale de protecţia muncii şi P.S.I.
Definiţia: Protecţia muncii constituie un ansamblu de activităţi instituţionale
având drept scop asigurarea celor mai bune condiţii în desfăşurarea procesului de
muncă, apărarea vieţii şi integrităţii corporale şi societăţii salariaţilor şi altor persoane
participante la locul de muncă.
Normele de protecţia muncii se aplică cursanţilor, salariaţilor, persoanelor
angajate cu convenţie civilă precum şi elevilor, studenţilor în perioada efectuării
protecţiei profesionale.
Echipamentul individual de protecţie reprezintă mijlocul cu care este dotat
fiecare participant în procesul de muncă pentru a fi protejat împotriva facturilor de risc.
Înainte de începerea lucrului operatorul, cursantul va verifica dacă utilajele sau
maşinile se găsesc în stare perfectă de funcţionare.
Clasificarea accidentelor de muncă
A. După numărul accidentate pot fi:
a) individual – când este afectată o singură persoană
b) colectiv – când sunt afectate cel puţin trei persoane
B. După urmările asupra victimei accidentele pot fi:
a) accidente care produc invaliditatea
b) mortal
C. După natura cauzelor directe care provoacă vătămarea:
a) accidente mecanice la maşina de cusut
b) accidente electrice la maşina de cusut
c) accidente chimice
d) accidente termice
e) accidente de iradiere
Măsuri P.S.I.
Definiţia: incendiul este fenomenul de ardere a materialelor combustibile prin
care se produc pierderi de bunuri materiale şi uneori de vieţi omeneşti.

25
 Arderea: este o reacţie chimică prin care se combină o substanţă combustibilă
cu oxigenul, cu degajare de căldură şi lumină.
Pentru combaterea incendiilor pot fi utilizate diferite mijloace, dar cele mai
importante sunt:
a) nisipul: poate fi utilizat în combaterea incendiilor în care ard materialele
lemnoase, chimice, electrice şi textile.
b) Apa: este un mijloc principal de combatere a focului care poate fi utilizat
prin diferite forme:
- jet: când ard materiale solide de natură lemnoasă
- ploaie: când ard materiale fibroase(textile) păioase
- pulverizată: când ard materiale combustibile, solide şi lichide
- abur: când ard materialele uscate şi gazoase, iar arderea se produce în mediul
închis.
c) substanţe chimice: reprezintă un mijloc important pentru combaterea
focului în care ard substanţe chimice şi electrice
d) Spuma mecanică: este o substanţă chimică care se produce prin amestec
cu emulsie. Amestecul se realizează cu o instalaţie specială acţionată mecanic
e) Bioxidul de carbon: este un gaz incolor care prin presiune trece in stare
lichidă fiind rău conductor de electricitate. Este utilizat la combaterea incendiilor
electrice.

26
 Bibliografie
Ing. Virginia Merticaru, Prof. Ing. Daniela Giurgiu - Materii prime textile,
Editura Economică Post Universitară
Gheorghe Ciontea - Utilajul şi tehnologia meseriei Confecţioner îmbrăcăminte
din ţesături şi tricoturi, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 2002
Simona Moisiu, Gabriela Neagu, Lucia Ciubotariu - Utilaje şi tehnologie de
profil, Editura Economică Preuniversitaria, Bucureşti 2002
Constantin Preda, Cristian Preda - Metodologii şi aparate pentru controlul
calităţii materialelor textile destinate confecţionării produselor de îmbrăcăminte,
Editura Bid, Iaşi 1995
Ana Popescu – Croitorie pentru copii, Editura Tehnica, Bucuresti, 1958
C. Stancu, M. Lucaci, I. Costache, A. Adler - Tehnologia confecţiilor din
ţesături şi tricouri, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti 1971
Eugenia Creangă - Croitoria de la clasic la modern
Utilajul şi tehnologia confecţiilor textile Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1989
Studiul materialelor din industria uşoară, Editura Didactică şi Pedagogică
Bucureşti
Manualul croitorului, Editura Didactică şi Pedagogică R.A. Bucureşti 1995
Proiectarea îmbrăcămintei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
Industria uşoară – Manual de teorie Editura Oscar Print, Bucureşti 2000

27
Anexe

Model bluza tip ie

Utilaje folosite in industria textile si de confectii

28