Clipele in siragul vietii

Dr.conf.univ. Ana Sofroni

„Cel mai trecător reflex al inimii

sau minţii noastre îşi va lăsa urma

asupra sumei totale a vieţii noastre.”

(Arhimandritul Sofronie Saharov)

E bine cunoscut faptul că clipele, ca intervale de timp foarte scurte, nu favorizează

acţiuni de lungă durată, pentru care omul depune un anumit efort, totodată investind şi
din energia sa interioară. Clipele sunt într-atât de trecătoare, într-atât de vremelnice, că
adesea ele nu pot fi cuprinse nici de cea mai sporită atenţie din partea noastră. Şi totuşi
majoritatea din ele ne lasă în memorie amprente adânci. Prin încărcătura lor
emoţională la grad înalt. Indiferent de este aceasta o încărcătură pozitivă sau negativă.
Şi apoi ele, clipele, neapărat îşi află locul lor în şiragul de întâmplări şi evenimente,
care cu timpul devin pagini de biografie, uneori chiar dintre cele substanţiale. Deci
clipele întregesc, prin semnificaţii şi prin efectele ce le produc, calea parcursă sau
istoria vieţii trăite. Ele nicidecum nu pot fi neglijate, desconsiderate şi nici
subapreciate.

Să luăm, de exemplu, clipele de trăire duhovnicească, care ne aduc în suflet o mare

uşurare, o lumină nebănuită, o bucurie imensă. Evident că şi acestea dispar în curând,
totuşi starea generată de ele lasă amprente pronunţate în memoria fiinţei omeneşti,
motivându-i în continuare comportamentul religios şi ţinuta creştinească corectă. Însă
pentru aşa ceva se cere conştientizarea deplină a celor trăite puternic, o conştientizare
ce ar fi bazată pe libera voinţă când se tinde a deosebi binele de rău, frumosul de urât,
virtuţile de bine lucrătoare şi altele aidoma lor de viciile hidoase, lipicioase şi
atotdistrugătoare. Şi atunci, dintr-o grămadă de clipe pozitive, la prima vedere izolate
între ele, ne facem un puternic scut de apărare în lupta cu greutăţile din cale. Starea
sufletească a celor cărora li se reuşeşte o asemenea lucrare are mult de câştigat. De
aceea este foarte important să fie apreciate pe drept şi la timpul oportun clipele
pozitive din viaţa noastră. Astfel am scăpa şi de tulburările ce ne întunecă zilele fără
cruţare şi încă ar deveni mai viabile şi faptele cele bune pe care le săvârşim.

Nu mai puţin intensiv omul îşi trăieşte şi clipele triste din viaţa sa, provocate de
diferiţi factori, însă asupra lor se cuvine să nu ne concentrăm atenţia. Dimpotrivă, este
indicată evitarea influenţelor negative, pe care ele le exercită asupra organismului
uman. Conform învăţăturii creştin-ortodoxe, toate clipele stresante se ocolesc, fără a
reveni la ele, fără a le pomeni şi a le readuce la viaţă. Răul trebuie dat uitării, iar binele
de pomenit cât mai des! Aceasta e formula cu ajutorul căreia cele bune pot fi
înmulţite, iar cele rele – definitiv stârpite.

Pe ce căi ne vin cel mai des clipele de trăire duhovnicească? De obicei, acestea sunt
căi legate de educaţia şi orientarea religioasă. Mai întâi de toate, creştinii rămân adânc
impresionaţi la ascultarea Sfintei Liturghii şi a predicilor ţinute de preoţi iscusiţi.
Totodată, dea dreptul frapante sunt sărbătorile religioase şi pelerinajele credincioşilor
la locurile sfinte, care şi ele produc trăiri uimitoare. De rând cu cele menţionate,
evidenţiem şi importanţa Scrierilor Părinţilor duhovniceşti, purtătoare şi ele de o foarte
mare energie pozitivă şi care fac să ne păstrăm starea sufletească în limitele firescului,
a ceea ce este normal, înălţător. O ştiu bine din experienţă. Totodată faptul poate fi
confirmat prin cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul, care scria: „Citiţi-i pe Sfinţii
Părinţi, chiar şi o pagină-două pe zi. Sunt „vitamine” foarte energizante”[1]. Deci iată
cărui factor energizant se datorează, în mare măsură, naşterea speranţelor frumoase,
starea de optimism în viaţa noastră, perceperea deosebit de sensibilă a minunilor
creaţiei divine – acestea sunt cărţile de suflet ziditoare! Pe scurt spus, clipele insuflate
de Scrierile duhovniceşti îţi trezesc sentimentul adevăratei fericiri şi speranţa că poţi
deveni vrednic de mântuire. Însă cel mai important aici este faptul că ele ne ajută să
trăim „prezenţa nevăzută a lui Hristos în noi”[2], în acelaşi timp insuflându-ne şi
2
„învăţătura creştină în toate fibrele fiinţei…”[3]. Cu o asemenea încărcătură
sufletească nicidecum creştinii nu vor rătăci pe drumurile încâlcite ale vieţii, fiindcă
ele vor fi luminate de dreapta credinţă. Nu vor avea loc în minte nici gândurile cele
urâte: ale invidiei, mândriei, lăcomiei, urii, vicleniei, minciunii, răzbunării, trândăviei,
vorbirii de rău etc.

Clipe… Clipe… Clipe… Care mai palide, care mai pronunţate. Unele cu totul mici,
altele mai evidente. Clipe fulgerătoare sau încântătoare şi înălţătoare, iar alteori poate
şi neînsemnate. Totuşi luate împreună ele desenează un tablou cu totul specific al
celor trăite, rămase destul de departe în urmă. Memoria clipelor frumoase şi venerarea
lor e un indice mult grăitor de bună-cuviinţă pe fondalul a tot ce e omenesc, a tot ceea
ce mişcă viaţa creştinilor spre desăvârşire şi mântuire.

Să ne trăim fiecare clipă de viaţă cu dragoste şi recunoştinţă că ne-a dăruit-o

Dumnezeu, cu multă demnitate şi mare preţuire.

NOTE

[1] Mica filocalie / Traducere de Părintele Victor Manolache. – Galaţi: Editura

Egumeniţa, 2009, p. 134.

[2] Părintele Arsenie Boca – îndrumător de suflete din sec. XX. – Cluj-Napoca: Ed.
Teognost, 2002, p. 86-87.

[3] Ibidem.