Geniul vocal al câ ntă rețului Frank Sinatra a constat – pe lâ ngă faptul că frazarea și sincronizarea lui

erau inimitabila – în mult mai mult decâ t vocea lui de bariton. Vocea lui deținea o rezonanță
excepțională și un timbru și o culoare aparte. Pe mă sură ce a înaintat în vâ rstă , a început sa fumeze
țigă ri și să bea whiskey. Acest lucru i-a cauzat vocii lui în sensul că a devenit mai întuncată, mai
bogată , putâ nd fi comparată cu o melasă arsă bine la lemne de foc. Exista o poveste care susține că
Sinatra a avut o voce de bariton de la început și anume cea în care Sinatra se întâ lnește cu Papa și
acesta îl intreabă pe câ ntă reț care din pă rțile de tenor dintr-o anume lucrare le-a mai făcut, moment
în care Sinatra îl corecteaza spunâ ndu-i “Sunt bariton, Prea-Sfinția voastră !”.

Ceea ce l-a deosebit pe Presley de ceilalți a fost modul lui de exprimare. Nu se exprima ca toți
oamenii clasei de mijloc prin jocuri de cuvinte cu care își explică reacțiile și emoțiile. El acționa din
instinct și se emprima prin felul în care ținea microfonul, prin mișcă rile din șolduri și modul în care
se apleca asupra microfonului. Geniul lui a constat în instict. E ceaa ce cu toții avem, iar el s-a bazat
pe acest lucru. Vocea lui era extraordinară pentru calitatea, puterea și ambitusul ei. Deși a debutat
în genul rock-and-roll, piesele din genul gospel și baladele erau favoritele lui, unde își expunea cu
adevă rat calită țile vocale. Principalele calită ți ale vocii lui erau: sinceritatea aproape dureroasă a
vocii, faptul că stâ rnea dorință , lucru imposibil de izolat. Vocea lui era un tot unitar greu de disecat.

Caracteristicile vocii lui au generat dispute între specialiștii în domeniu. Datorită întinderii vocii lui
pe 4 octave, mulți au înclinat spre ideea de tenor, dar după ceva vreme, în urma unor studii
amă nunțite s-a stabilit că avea o voce de bariton. Acest lucru a fost stabilit în urma studierii vocii lui
în timpul vorbirii, acesta avâ nd o frecvență fundamentala de 117Hz. Asta, plus faptul că a refuzat un
duet de operă din cauză că se temea ca fanii sa nu îl mai recunoască dupa vocea lui de bariton. De
aceea a că utat totdeauna să îți etaleze capacită țile vocale în fața publicului să u. De asemenea
vibrato-ul lui s-a dovedit a fi produs într-o parte a laringelui unde nici măcar Pavarotti nu putea
produce vreo mișcare.

Avâ nd în vedere vocea lui Michael Jackson, aceasta prezintă destul de multe caracteristici care au
fă cut-o să se diferențieze de oricare alta. Sunetul specific care l-a făcut legendar al vocii lui este acel
sughiț ală turi de o imediată poticnire ce îi tă ia ră suflarea. Mormă ielile le executa cu o tehnică
impecabilă, iar vocalele lui puteau fi fie feroce și exigente, fie moi și pline de dragoste. De asemenea
Michael putea câ nta ritmuri stacatto și legato într-o sincronizare perfectă și menține note lungi
pentru o perioadă îndelungată fă ră fluctuații în înalțime. Contrar ideii cum că Michael s-ar baza
doar pe registrul lui de falsetto, acesta nu avea nici o problema în a câ nta note cu vocea de piept,
după cum se poate observa dacă ascultăm melodia “Butterflies” a capella. Notele de sus le câ ntă cu
vocea de piept.
 Concluzii

Cele 4 mari legende ale muzicii pop-rock au stabilit efectiv pietrele de hotar ale
genurilor în care aceștia au excelat. Sinatra în swing și blues, Elvis în rock-and-roll și
rockabilly, iar Mercury cu Jackson în pop-rock, pop și funk. Aceștia au predat ștafeta de la
unul la celă lalt într-o mă sură sau alta, “dirijâ nd” evoluția muzicii populară în râ ndul
maselor de oameni din clasa medie. Au influențat generații cu muzica și ideile lor. Au
modelat tineri. Au mulțumit, dar au și dezamagit. Au fost apreciați și disprețuiți în același
timp. Binecuvâ ntarea care le-a fost dată , au abuzat-o fiecare în felul lui “pregă tindu-și”
fiecare sfâ rșitul carierei într-un mod ce a stâ rnit compatimire și tristețe în râ ndul
oamenilor.
De asemenea, cei 4 au determinat nașterea unor genuri hibride derivate din stilurile
abordate de aceștia, ieșind astfel la suprafață artiști care ulterior aveau să îi eclipseze într-
un anumit punct al carierei lor.
Felul în care muzica pop-rock și-a fă cut loc în inimile oamenilor de-alungul unui
secol a fost dicatat de consecvența aparițiilor șocante a câ ntă reților anterior prezentați și
nu numai. Populația a dorit mereu excepționalul și originalul, dorință la care acești artiști
au aplecat urechea și și-au ascultat instinctul de a-și urma carierele în acest domeniu. Au
oferit ceea ce publicul dorea, pâ nă câ nd faima și banii i-au determinat să se comercializeze
într-un mod neglijent și lipsit de munca și dedicarea de odinioară , sigur negeneralizâ nd.
Fiecare din aceștia s-au aflat în cumpene din care au ieșit mai mult sau mai puțin șifonați.