1.1.

1 Kyrie eleison I

Tonalitate: si minor; Metrică: binară compusă (4/4); Tempo: Adagio, Largo ed un

poco piano.
Textul este ca o rugăciune nesfârșită prin textul: „Doamne miluiește”, încetând a fi
spus atunci când încetează și muzica. Este o lucrare originală, nu este prelucrată din altă
lucrare muzicală.
Ansamblul orchestral este format din: flaut 1 și 2, oboi 1 și 2, fagot, vioară 1 și 2,
violă, continuo; iar cel coral din: sopran I, sopran II, alto, tenor și bas.
Este compus ca o fugă modernă, cu caracter instrumental, având o structură binară
AB.
Armonia este în tonalitatea si minor, tonalitate ce reprezintă umila natură a muzicii. În
secolul XVIII această tonalitate a fost descrisă ca fiind „morocănoasă” și „melancolică”, dar
totodată, li se alătură și caracteristicile de „dulce” și „tandră”.
Kyrie I începe cu tot corul și toată orchestra, instrumentalul dublând partea corului.
Începe omofonic (măsura 1), și devenind tot mai contrapunctic în măsurile ce urmează.
Începe pe tonică și se finalizează în m. 4 pe dominantă.
Dinamica la început este de forte creând senzația de o înfocată dorință de a primi
milă.
După introducerea solemnă, vocal-instrumentală, din măsurile 1 – 4, structura formală
din Kyrie poate fi analizată ca având două secțiuni: A (măsurile 5 – 80) și B (măsurile 81 –
126).
La rândul ei secțiunea A poate fi analizată ca având o structură tripartită:
- introducere instrumentală: măsurile 5 – 29
- expunerea corală, măsurile 30 – 72,
- interludiu orchestral, măsurile 73 – 80, punte spre secțiunea B
Secțiunea A, debutează cu o introducere orchestrală, ritornello, (măsurile 5 – 29) care,
într-o sintaxă polifonică, anticipează tematica expunerii corale.

Ex. 1. m. 5 – 9

Prezentarea propriu-zisă a temei de fugă de către vocile corale are loc în măsura 30
prin expunerea subiectului, pe tonică, la vocea de tenor, urmată de expunerea răspunsului, pe
dominantă, la vocea de alto, însoțită de contrapunctul liber din țesătura vocii de tenor, până la
măsura 37 când are loc o nouă expunere.
Apariția răspunsului în stretto, înaintea cadenței melodice la dominantă din măsura 33
duce la comprimarea temei de fugă la dimensiunea a șapte măsuri.
Configurația melodică a temei fugii pune în evidență salturi intervalice, ascendente și
descendente centrului tonal, urmate de mers treptat în sens contrar. Cromatizarea terței (re#)
poate fi interpretată ca fiind din aria tonală a omonimei (SI) sau ca sensibilă din varianta
armonică a tonalității minore. Salturile intervalice, lărgirea intervalică progresivă ascendentă,
prezentă în structura melodică a intervalelor de 4+ descendentă (do# - sol) din m. 30 și 7-
ascendentă (la# - sol) din m. 32; sau insinuarea 3- din mersul melodic (do becar – si – la#)
configurează o temă de factură instrumentală.
 2

Prezentarea temei de fugă continuă prin reluarea subiectului la vocea de sopran 1 (m.
37) urmată de răspunsul la dominantă de la vocea de sopran 2, din măsura 39. Prezentarea
completă a temei de fugă la patru din cele cinci voci corale este urmată de o dezvoltarea
polifonică a materialului tematic până la m. 45, cand subiectul temei de fugă este reluat la
vocea de bas, pe tonică. Și pentru că expunerea să fie completă, răspunsul dat vocii de bas
vine în măsura 48, la vocea de sopran 2 (printr-o ușoară modificare a ritmului din capul
tematic) urmat de o reluare imitativă pe contradominantă, la vocea de sopran 2, în m. 50,
când, țesătura polifonică a scriiturii muzicale se desfășoara în aria tonală a contradominantei
pe care va cadența în măsura 58.
Din măsura 58 începe a doua perioadă – Ab – a expunerii corale, din prima secțiune,
printr-o nouă dezvoltare polifonică a materialului tematic și revenirea modulatorie în aria
tonală a dominantei, cu aducerea răspunsului la vocea de bas, în măsura 65. Secțiunea A se
încheie în măsura 72 prin cadență deschisă la dominantă.
Interludiul instrumental, puntea către secțiunea B, începe din măsura 73 cu anacruză,
pe dominantă, până în măsura 80. Această introducere orchestrală este divizată structural
astfel:
- expunerea instrumentală (m. 73 – 74)
- material episodic – tema ”b” (m.75 – 76 1/2)
- expunerea instrumentală (m. 76 1/2–79)
- material episodic – tema ”b” (m. 79 – 80)
Secțiunea B, continuă de la măsura 81 până în m. 126 cu expunerile temelor de către
vocile corale. Această secțiune este tripartită:
- expunerea tematică cu cadență finală pe tonică (m. 81 – 102), urmată de
expunerea tematică cu cadență finală pe dominantă (m. 102 – 111)
- material episodic – tema ”a” (m. 112 – 115); urmată de tema ”b” (m. 116 – 118)
- expunere tematică (m. 119 – 126), cu cadență pe tonică.
Expunerea temei la vocile corale, începe în m. 81, la vocea de bas, pe tonică.
Răspunsul temei este la vocea de tenor în m. 83, pe dominantă. Următoarea expunere a
subiectului este la vocea de alto, în m. 88, pe tonică. Răspunsul intervine la sopran 1 pe
dominantă în m. 90. Apoi prin intervenția vocii de sopran 2, din m. 97 se prezintă tema dar
la subdominantă.
Următoarea reluare tematică, începe în m. 102, la vocea de sopran 1, pe tonică,
continuând cu răspunsul pe dominantă la vocea de sopran 2, în m. 104. Apoi se continuă cu
contrapunct liber până la m. 112. Din m. 112 până în m. 118 este episod. Ultima reluare,
concluzivă a materialului tematic este în m. 119 la vocea de bas, care începe tema pe tonică,
celelalte voci având un contrapunct liber, până la final unde este o cadență pe tonică.
Finalul este cu acord picardian, iar cadența este autentică (V7m – I).
Prima secțiune, Kyrie, reprezintă prima entitate din Trinitate și anume pe Dumnezeu
Tatăl.