N

OLIMPIADA DE LIMBA ȘI LITERATURA ROMÂNĂ

Etapa județeană, 12 martie 2022
Clasa a VIII-a

 Toate subiectele sunt obligatorii. Timpul efectiv de lucru este de trei ore.
 Eseul sau răspunsurile nu vor fi precedate de titlu și/ sau motto.
 Punctajul total este de 100 de puncte. Nu se acordă puncte din oficiu.

Citește cu atenție următoarele texte și formulează răspunsuri pentru cerințele date:

A. Veac de sânge și de zgură,

vâlvătaie de ură...
Minciuna-i stăpână,
Urlă urât și ne-ngână.

5 Nu mă tem
să strig și să chem,
în numele vieții,
în numele dimineții
10 ce va să vină,
din ruină,
ca o nouă religie, caldă lumină...
Striga-n câmpii Dumnezeu:
„Cain, ce-ai făcut cu fratele tău?”
15 Și spicele de grâu se plecau
și murmurau:
„L-am văzut, l-am văzut
pe Abel, în țărână căzut...”

(Magda Isanos, Veac de

sânge)
20
B. În timp ce mă zbăteam între viață și moarte, talibanii au declarat că își asumă
atentatul, dar au negat că o făcuseră din cauza campaniei mele pentru educație.„Noi am
atacat-o, iar cine va mai vorbi împotriva noastră va sfârși exact ca ea”, a spus
25 Ehsanullah Ehsan, un purtător de cuvânt al TTP. „Malala a devenit o țintă fiindcă a avut
un rol important în răspândirea secularismului*... Era tânără, dar promova cultura
occidentală pe pământurile paștune. Era pro-Occident; s-a pronunțat împotriva
talibanilor; l-a numit pe președintele Obama idolul ei!” [...]

30
 N

Într-unul din ziarele aduse de Yaseem a citit tata pentru prima dată despre reacția
incredibilă pe care o avuseseră oamenii din toată lumea auzind de cazul meu. Întreaga
planetă părea scandalizată. Ban Ki-moon, secretar general al ONU, a numit atentatul
„un act îngrozitor și laș”. Președintele Obama l-a descris ca fiind „condamnabil, oribil
35 și tragic”. Dar anumite reacții din Pakistan nu fuseseră pozitive. În timp ce unele ziare
mă descriau drept o „emblemă a păcii”, altele continuau cu obișnuitele teorii ale
conspirației, unii blogger-i întrebându-se dacă chiar am fost împușcată. Fuseseră
inventate tot felul de povești, mai ales în presa de limbă urdu, ca aceea care pretindea că
40 eu criticasem bărbile lăsate să crească. Una dintre persoanele care se exprimau cel mai
vehement împotriva mea era o parlamentară, Dr. Raheela Qazi, membră a partidului
religios Jamaat-e-Islami.
M-a numit marionetă a americanilor și a scos la iveală o fotografie cu mine, stând
alături de ambasadorul Richard Holbrooke, drept dovadă că eram „prietenă la cataramă
45 cu autoritățile militare americane”! [...]
Departe, la Birmingham, eu nu numai că vedeam, dar ceream și o oglindă.
„Oglindă” am scris în caietul roz – voiam să îmi văd fața și părul. Asistentele mi-au adus
o oglindă mică, albă, pe care încă o am. Când mi-am văzut chipul, m-am întristat. Părul
meu lung, pe care mi-l aranjam ore în șir, nu mai era, iar cel de pe partea stângă a
50 capului dispăruse cu totul. „Acum am părul mic”, am scris în caiet. Credeam că mi-l
tăiaseră talibanii. De fapt, medicii din Pakistan mă răseseră în cap fără milă. Fața mea
era strâmbă, de parcă cineva trăsese în jos o parte a ei și aveam o cicatrice lângă ochiul
stâng.
55 „Cnie mi-a făcut asta?”, am scris, încă amestecând litere. „Ce am pățit?”
Am scris și „Închideți luminile”, fiindcă becurile puternice îmi dădeau dureri de
cap.
̶ ̶ ̶ Ți s-a întâmplat ceva foarte rău, a spus doctorița Fiona.
„Am fost împușcată? Tata a fost împușcat?”, am scris.
Mi-a spus că fusesem împușcată în autobuzul școlii, mi-a spus că alte două colege de
60 școală fuseseră împușcate odată cu mine, dar nu le-am recunoscut numele. Mi-a explicat
că glonțul intrase pe lângă ochiul stâng, unde aveam cicatricea, străbătuse 45 de
centimetri prin corpul meu și se oprise lângă omoplatul stâng. Ar fi putut să îmi atingă
ochiul sau creierul. Era un miracol că eram încă în viață.
Nu simțeam nimic, poate doar o mică satisfacție. „Așadar au făcut-o.” Regretam
65
doar că nu avusesem ocazia să vorbesc cu ei înainte să mă împuște. Acum, nu mai aveau
cum să audă ce aveam de spus. Nicio clipă nu i-am dorit răul celui care mă împușcase –
nici nu mi-a trecut prin cap să mă răzbun; voiam doar să mă întorc în Swat. Voiam să mă
duc acasă.
70
După aceea au început să mi se perinde tot felul de imagini prin minte, dar nu-mi
dădeam bine seama care erau vise și care erau reale. Povestea despre atac pe care mi-o
amintesc eu este foarte diferită de ceea ce s-a întâmplat cu adevărat. Mă aflam în alt
 N

autobuz școlar împreună cu tata și prietenele mele și o altă fată, pe nume Gul. Ne
75 întorceam acasă când, deodată, au apărut doi talibani îmbrăcați în negru. Unul dintre ei
mi-a pus o

armă la tâmplă, iar glonțul mic care a ieșit din ea mi-a intrat în corp. În visul meu e
împușcat și tata. Apoi totul este învăluit în întuneric, eu sunt întinsă pe o targă, în jurul
80 meu e o mulțime de bărbați, iar eu îl caut pe tata din priviri. În cele din urmă îl văd și
încerc să-i vorbesc, dar cuvintele refuză să iasă din gură. [...]
Știu că și tata plânge. Plânge când îmi dau părul la o parte și vede cicatricea de pe
capul meu și plânge când se trezește din somnul de după-amiază auzind în grădină vocile
85 copiilor lui și dându-și seama, ușurat, că una din ele e a mea. Știe că lumea zice că din
cauza lui am fost împușcată, că el m-a împins de la spate ca un părinte care-și silește
copilul să devină campion la tenis, ca și cum eu n-aș avea o minte a mea. Îi e greu. A
lăsat în urmă toate lucrurile pentru care s-a luptat timp de aproape douăzeci de ani:
școala pe care a construit-o din nimic, care acum are trei clădiri, 1100 de elevi și
90 șaptezeci de profesori. Știu că era mândru de ceea ce crease, el, un băiat sărac dintr-un
sat înghesuit între Muntele Alb și Muntele Negru. Spune: „E ca și cum ai planta un copac
și l-ai îngriji – e dreptul tău să te bucuri de umbra lui”. [...]
Lumea mea s-a schimbat atât de mult! Pe rafturile din camera de zi a casei noastre
se află premii din toată lumea – America, India, Franța, Spania, Italia și Austria și multe
95 alte locuri. Am fost nominalizată chiar pentru Premiul Nobel pentru Pace, am fost cea
mai tânără persoană nominalizată vreodată. Când primeam premii pentru munca mea la
școală eram fericită, fiindcă muncisem mult pentru ele, dar acestea sunt diferite. Sunt
recunoscătoare pentru ele, dar nu fac decât să-mi amintească cât de mult e de făcut
100 pentru a atinge obiectivul școlarizării tuturor copiilor. Nu vreau ca lumea să mă
considere „fata împușcată de talibani”, ci „fata care a luptat pentru educație”. Aceasta
este cauza căreia vreau să îmi dedic întreaga viață.
În ziua când am împlinit șaisprezece ani, mă aflam la New York, unde urma să țin
un discurs la ONU. Faptul că mă aflam în acea sală imensă, unde luaseră cuvântul atâția
lideri mondiali, mă intimida, dar știam ce aveam de spus. Asta e șansa ta, Malala, îmi
spuneam. Nu erau decât 400 de oameni în sală, dar mi-am imaginat că erau milioane. Nu
mi-am scris discursul gândindu-mă numai la delegații ONU, ci la toți oamenii din lume
care au puterea de a face ceva. Voiam să ajung la toți oamenii care trăiau în sărăcie, la
copiii forțați să muncească și la cei care suferă din cauza terorismului sau a lipsei
105
educației. În adâncul sufletului meu speram să ajung la toți copiii pe care cuvintele mele
i-ar fi putut ajuta să-și adune curajul de a-și cere drepturile [...]
În ultimul an am văzut multe locuri, dar valea mea va fi întotdeauna cel mai frumos
loc din lume pentru mine. Nu știu când o voi putea revedea, dar știu că acest lucru se va
petrece. Mă întreb ce s-a întâmplat cu sâmburele de mango pe care l-am plantat în
110 grădina noastră în timpul Ramadanului. Mă întreb dacă îi pune cineva apă, astfel încât
fiii și fiicele altei generații să se poată bucura de fructele lui.”
 N

(Malala Yousafzai și Christina Lamb, Eu sunt Malala)

* secularism: tendință a epocii moderne de a considera viața în afara implicațiilor religioase.

C. IA ATITUDINE
ÎMPOTRIVA
DISCURSULUI
INSTIGATOR LA URĂ

„Cum ar fi să nu ne privim pe noi înșine în funcție de felul în care arătăm, religia pe

care o practicăm sau locul în care trăim... ci pe baza a ceea ce prețuim? Omenie,
bunătate, un sentiment înnăscut al interconectării noastre. Și convingerea că
suntem protectorii, nu numai ai casei noastre și ai planetei noastre, ci și protectori
ai semenilor noștri.”
Jacinda Ardern, prim-ministru al Noii Zeelande

115

Toată lumea poate lupta împotriva urii, să vedem cum anume.

Lupta împotriva discursului instigator la ură prin dragoste, empatie,

compasiune și forță, poate că nu îl va elimina în întregime, dar cu cât
putem face mai mulți pași pentru a educa și susține ființele umane și pentru a
ne pronunța împotriva nedreptății, cu atât va deveni mai bună această lume.
Dacă răspundem împreună la discursul instigator la ură, acesta nu va deveni
o normă!
 N

(https://euneighbourseast.eu/ro/news-and-stories/publications/pledeaza-pentru-pace-
discursul-instigator-la-ura-nu-este-o-optiune/)