1.

GENOCIDUL ARMEAN

Cele 3 mari catastrofe ale secolului al XX-lea:

- Holocaustul
- Genocidul armean
- Gulagul

Termenul “holocaust” - folosit pentru prima dată în legătură cu genocidul armenilor

petrecut în 1915 în Turcia

Termenul “holocaust” - provenit din greacă = ardere / sacrificiu, folosit pentru prima dată
în 1893 pentru a defini masacrul armenilor care a fost inițiat de unul dintre cei mai
sângeroși sultani ai Imperiului Otoman (Abdul Hamid al II-lea).

Abdul Hamid al II-lea - 1894 - 1896 - o acțiune amplă de execuție, deportare și

masacrare a armenilor în urma căreia pier 200.000 - 300.000 de armeni

Genocidul armean - petrecut între 1915 și 1923 în Turcia (700.00 - 1.500.000 de armeni
uciși prin deportare, execuții, marșuri, convoaie, torturi, internare în lagăre de muncă)

Din punct de vedere istoric, vinovat pentru acest genocid - Partidul Tinerilor Turci
(acționează între anii 1915 - 1920) și Partidul Naționalist (care rămâne la guvernare din
1920 până în 1923)

Partidul Tinerilor Turci promitea drepturi civice, egale pentru modernizarea statului turc
(nu a fost așa), iar în 1909 a avut loc o contrarevoluție a unor fanatici islamici - a
provocat masacrul de la Adana împotriva armenilor

Masacrul de la Adana - soldați civili turci au ucis între 15 - 30.000 de civili armeni

Cei care au gândit acest masacru - liderii partidului Tinerilor Turci - Enver Pasha, Talaat
Pasha, Djemal / Zamal Pasha - condamnați la moarte după încheierea Primului
Război Mondial

Alți termeni utilizați pentru ideea de genocid:

- Yeghern (=catastrofă)
- Mezyeghern (=crimă extremă)
- armenocid
În 1914, după debutul Primul Război Mondial - Turcia se aliază cu Germania (avea un
protectorat foarte puternic) - comunitățile armene încep să fie acuzate de sabotaj,
trădare, spionaj, de conspirație și că reprezintă necredincioși (non-musulmani)

1915 - adunare generală a unuia dintre comitetele Tinerilor Turci - se afirmă că armenii
trebuie desființați din Turcia nu doar fizic (exterminați), cât și terminologic, ideatic
(conceptul și termenul de “armean” trebuie să dispară - “armenii” ar reprezenta o
injectare invazivă a dimensiunii musulmane

Jihad - război sfânt împotriva creștinilor din Imperiul Otoman

Exterminarea armenilor din Turcia - începe în aprilie 1915 - sunt arestați, executați și
deportați intelectuali armeni din Constantinopol (împușcări publice)

Principalele metode de exterminare a armenilor - deportarea din satele lor în Deșertul

Sirian - marșuri ale morții; lagăre de concentrare, violul femeilor armene (politică
legitimată în rândul soldaților), arderea de viu, înecul în masă, experimente medicale,
averile consistente au fost confiscate de stat, inserarea femeilor armence în haremuri

Alături de armeni - masacrate și comunități de greci și sirieni care locuiau în Turcia

Soldații nemți care s-au inspirat din genocidul armean au devenit viitori lideri germani

În zona Antiohiei - armeni din 6 sate, în principal din Igonolug, care au refuzat să fie
deportați și care s-au retras pe Muntele Musa Dagh (4-5 mii de armeni), unde s-a creat
o colonie și au rezistat 53 de zile, luptându-se cu soldații turci

Deoarece muntele se găsea lângă Marea Mediterană - au fost reperați de nave de

război franceze și au fost transportați în Egipt, unde au trăit până în 1918 la încheierea
războiului și apoi s-au reîntors în satele lor (unde au mai trăit până în 1939, când au fost
nevoiți să plece în exil, pentru că zona respectivă din Antiohia se afla sub protecție
franceză)

Astăzi, în Turcia, mai există un singur sat de armeni de 400 - 500 de armeni

1.1. Franz Werfel - “Cele 40 de zile de pe Musa Dagh” - scris în 1933

Franz Werfel (1890 - 1945)

- Evreu austriac, poet, romancier, dramaturg

 - Prevestește crearea lagărelor naziste, antisemite de exterminare și morții tutelate
de naziști

- Accentuarea stării de neliniște și dorința de apărare a poporului armean

- Etapizarea procesului de reprimare a poporului armean

- Nu are o stare de răzbunare față de poporul turc

- Armean care își redescoperă rădăcinile, dar care e europenizat este pus în
centrul cărții

Mulți armeni fuseseră înrolați în armata turcă, iar, după părăsirea acesteia, mulți dintre
ei și-au păstrat armele din războiul ruso-turc și le-au folosit pe muntele Musa Dagh
împotriva turcilor

Romanul “Cele 40 de zile de pe Musa Dagh” - roman epopeic - există două etape: -
etapa de iad / etapa infernală și etapa de rezistență a armenilor din Yoghonoluk

Personajul principal - Gabriel Bagradian (comandantul armenilor răzvrătiți retrași pe

muntele Musa Dagh)
- Roman filosofic
- Roman religios
- Roman psiho - istorică (identitatea armeană și dreptul de a avea această
identitate)
- Roman sociologic
- Roman antropologic

“A fi armean este ceva imposibil” (medicul din roman) - din cauza persecuției, însă cei
de pe munte încearcă și rezistă se fie armeni

Identitatea armeană e cercetată între două extreme:

- Autoumilirea în fața altor popoare / obediența armenilor
- Orgoliul de a fi armean și de a reprezenta o mare cultură

!! Armenii sunt prima națiune creștină !! - în secolul V, au loc diferite concilii în care
bisericile creștine încep să se certe. În anul 451 are loc conciliul de la Calcedon în care
are loc o schismă datorită căreia Biserica Armeană se separă de celelalte biserici.
Gabriel Bagradian:
- Alter-ego al lui Franz Werfel;
- Atitudine similimesianică;
- Comparat cu Moise;
- METANOIA religioasă (metamorfoză sacră);
- Comparat cu Faust, ajunge la o cunoaștere supremă;
- Chestă identitară și colectivă a armenilor;
- Căutarea sinelui cu funcție istorică, etică, existențială;
- Reactualizare a memoriei inconștiente;
- Resfințire a pământului boicotat în sens cristic;
- Caracter epopeic;
- Lider armean;
- Lider al rebelilor;
- Inițiat în pătimirile armenilor;
- Reprezentarea formei de răzvrătire, de rebeliune a armenilor;
- Construit inițiatic și treptat de către autor:
- Armean imigrat la Paris, căsătorit cu o franțuzoaică și care și-a asumat procesul
de franțuzire
- Străinul, parizianul, cetățeanul lumii, cel care își depășise de mult originea, cel
care de dezarmenisase, renunțase la armenitatea lui, dar treptat devine
comandantul refugiaților armeni, rearmenizându-se treptat;
- Armenitatea redescoperită nu doar ca doliu și pătimire, ci ca rezistență;
- Limba armeană îl reînrădăcinează;
- Se va sacrifica pentru reînființarea pământului lui din Yoghonoluk / recreștinarea
satelor armene;
- Construiește rezistența, schimbându-i pe armeni din niște făpturi umilite, în niște
războinici orgolioși

! Deportarea e concepută aici ca un lagăr de concentrare pribeag - “lagăr de

concentrare rătăcitor unde nimeni nu-și poate face nici măcar nevoile fără să ceară
permisiunea”

Preotul Ter Haigasun:

- Face o comparație importantă între masacru și deportare

Masacrul - haotic, durează puțin, rapid, execuții sumare, posibilitatea existenței

unor supraviețuitori

Deportarea - meticuloasă, extincție completă a unui popor, imposibilitatea

existenței unor supraviețuitori
 Întrebarea / problematizarea pe care o lansează Franz Werfel: “Are dreptul un
popor prin liderii săi politici / religioși să decidă exterminarea unui alt popor?”

La nivel filosofic, armenii marcați de fatalitatea destinelor (fatalism de tragedie

antică = conducerea destinului omului de către zei)

Simbolistica Muntelui Musa Dagh:

- Pământ sacru al rezistenței;
- Loc fără haos, reprezintă găsirea centrului;
- Muntele lui Moise (uniconism biblic)
- Piatra lui Hristos;
- Ascetism;
- Orgoliu;
- Curaj prometeic;
- Teritoriu sacru al identității colective armene

Luptele câștigate - considerate de turci ca fiind tutelate de Iisus, reprezintă o încarnare

a Judecății de Apoi
Turcii consideră că Petru, Pave, Toma pot fi asociați cu niște djini (suflete arabe din
ulcioare)

Armenii retrași pe Musa Dagh vor să demonstreze că nu sunt doar negustori, ci că pot fi
niște războinici învingători. Aducerea pământului sfânt din cimitirul armean dovedește
devenirea satului de pe munte o cetate a cruciaților / un nou Ierusalim, fiind și o cetate a
sacralității, încreștinând spațiul de pe Musa Dagh

Pe Musa Dagh se desfășoară un întreg ciclu al vieții și al morții și lumea întreagă este
concentrată aici.

2. GULAGUL - direcție generală de administrare a lagărelor de muncă din URSS

- Principala instituție de deportare din URSS în 1917

- = închisori, colonii de muncă, deportare, domiciliu forțat, anchetă la poliția
secretă, formă de represiune din sistemul comunist;
- Executate de dictatura proletariatului.

Lagărele de concentrare din URSS au fost create de către Lenin, Stalin amplificând
aceste acțiuni.
Primul lagăr e înființat în 1918, dar până în 1970 ajung să funcționeze 476 de lagăre de
muncă, 2000 de colonii de muncă și câteva zeci de închisori și spitale psihiatrice.
Victimele fiind 18 milioane - 25 de milioane de deținuți politici.

În România - 1945 - 1989 au fost 500.000 - 1 mil. de oameni încarcerați / au suferit

represiuni

Industrializarea forțată din URSS în 1930 îl determină pe Stalin să amplifice rețeaua

Gulagului, introducând articolul 58 din Codul Criminal care se referă la activitatea
contrarevoluționară, oricine putând fi arestat și trimis în Gulag.

Pe lângă lagărele economice, au mai existat și lagărele educaționale prin spălarea

creierului.

Gulagul se încheie odată cu venirea lui Mihail Gorbaciov la putere prin punerea în
scenă a măsurilor Perestroika și Glasnost.

Perestroika = reformarea partidului comunist sovietic

Glasnost = transparență, deschidere

3. Holocaustul = (gr.) ardere de tot / sacrificiu prin ardere

- Este un termen considerat ca fiind potrivit și pentru genocidul evreilor în Europa

(1933 - 1945 / 1941 - 1945)

- În urma Holocaustului au pierit în jur de 6 mil. de evrei

- O parte dintre analiști și istorici folosesc termenul de Shoah (ebraică) care

înseamnă distrugere totală / completă

- “Shoah” e folosit pentru prima dată în 1940 și se referă strict la uciderea în masă
a evreilor

- Aceste masacre au depins de regimul nazist, sub conducerea lui Adolf Hitler
(1889 - 1945), politica nazistă fiind una de exterminare a evreilor în lagăre
precum: Auschwitz, Sobibor, Treblinka, Dachau etc.

- Primele lagăre au fost înființate la Dachau (1933) pentru indezirabili (=oameni

care nu aderau la politica nazistă / homosexuali). Alături de evrei au fost
exterminați și țigani, ruși și polonezi (câteva milioane).
 - Această politică nazistă a lui Hitler miza pe crimă organizată / crimă sistematică,
în masă, crimă rasistă

- Evreii erau considerați non-umani / sub-umani. Persecuția evreilor a fost

organizată nu numai în Germania, ci în 20 de țări ocupate de naziști

Camerele de gazare au fost ultimele instrumente folosite de naziști pentru execuțiile în

masă. La început fiind doar lagăre de concentrare, lagăre de muncă, ghetouri,
camioane sau dube de gazare.

În anumite lagăre s-au făcut și experimente abominabile, cel mai cunoscut

experimentator fiind medicul Josif Mengele (1911 - 1975).

Gazarea - cunoscută sub numele de soluție finală. Recordul abominabil al victimelor a

fost la Auschwitz (1.100.00 de evrei), la Treblinka (870.000 de evrei), în Polonia și
URSS sub ocupație nazistă (peste 2 milioane de victime), în Ungaria (500.000), în
Statele Baltice (270.000), România în timpul regimului tutelat de mareșalul Ion
Antonescu (200.000 de victime).

- Au existat câteva revolte emblematice ale evreilor din ghetouri și anume: Revolta
ghetoului din Varșovia (1943), evadarea a sute de oameni din lagărele de la
Treblinka și Sobor (1943) și din Auschwitz (1944)

După al Doiea Război Mondial - procesele de la Nurnberg care au fost intentate liderilor
naziști, vinovați pentru Holocaust / Shoah.

Un prim proces - 1945 - 1946

Al doilea - 1946 - 1949

Hitler are si o parte din aliații săi s-au sinucis în aprilie 1945 după capitularea Berlinului.

4. Evgheni Zamiatin - “Noi”

Evgheni Zamiatin - 1884 - 1937

- Inginer naval;
- Comunist, deportat în Siberia în timpul perioadei țariste pentru că opțiunea lui era
de stânga;
- Simpatizant al comunismului;
- A început să scrie proză;
 - A trăit clandestin;

1921 - “Noi” - antiutopie de Zamiatin

- A apărut abia în 1924 în engleză la New York

- 1927 - în rusă la Praga
- 1931 - începe să îi scrie lui Stalin în care îi solicită permisiunea pentru a pleca în
exil;
- Zamiatin pleacă la Paris, unde în 1937 va muri în sărăcie și singurătate;
- Această carte va influența o serie de scriitori care mai apoi scriu antiutopii
(George Orwell cu “Ferma animalelor” și “1984”)

- În plan fictiv, Gulagul poate să apară ca și o reducere la absurd a societății

comuniste, iar aceasta este antiutopia sau distopia

Există două tipuri de antiutopii legate de Gulag:

- Antiutopie cu accente pe SF;
- Antiutopie mizată pe absurd, pe grotesc și pe burlesc

Structura propusă de Zamiatin: Gulagul văzut prin antiutopia scientistă (SF) -

antiutopie burlescă, absurdă (real, dar nu tocmai)

- Obsesia lui Zamiatin, atât în plan uman, cognitiv și literar a fost Revoluția
Bolșevică căreia i-a construit 4 etape:

1. Etapa eroică / de impunere prin violențe politice

2. Etapa profetică (comuniștii profețesc viitorul “democratic”)
3. Etapa apostolică (misionari în sistem de propagandă)
4. Etpaa ecleziastic-antropică (dimensiune sacerdotală a sistemului care
încearcă să se impună ca religie = gradul de organizare al unui sistem /
structuri; stare de dezordine a elementelor din care ia naștere o operă de
artă). - comunismul văzut ca o preoție mai apropiată de misionarism

Această etapizare e împrumutată de la etapizarea creștinismului, statul apărând în

această carte ca un monstru, un stat hipertrofiat-totalitarist.

Zamiatin prezintă câteva elemente ale totalitarismului:

- Supraorganizare ca monstru birocratic - grad ridicat de abstractizare (personajele
nu au nume, sunt cifre sau funcții)
- Binefăcătorul (= dictatorul / tiranul)
 - Piața Cubului, matematizată, perfectă, în care are loc o liturghie statală în care
dictatorului i se închină diferite ode și unde dictatorul e înconjurat de păzitori
- Dictatorul deține o mașină de exterminat (îi dezagrega chimic pe locuitorii
răzvrătiți)
- Devenirea-număr a omului
- Cea mai importantă sărbătoare: Sărbătoarea Marelui Stat Unic al Umanității -
ziua în care Binefăcătorul este zeu
- Depersonalizarea oamenilor: viața cotidiană este organizată, planificarea vieții,
înlocuirea numelor cu numere, intimitatea/ viața sexuală este programată
științific, femeile au taloane roz ca legitimații sexuale de serviciu, iar copiii nu le
rămân părinților, ci sunt adoptați de stat = Marele Tată, locuitorii poartă doar
uniforme, iar hrănirea e artificială - Statul un mare tată birocratic)

Dincolo de acest mare Stat unic, există o lume vegetală, iar granița dintre ele este un
zid verde (distincție omul numerotat - omul “sălbatic”)

Personajul principal, D-503, construiește o mașinărie numită “Integralul”, prin care

umanitatea va fi supusă definitiv. Binefăcătorul și Statul impun acestui constructor să
inventeze o mașinărie prin care umanitatea să fie supusă definitiv.

La început, D-503 e un creier spălat, nonlibertatea i se pare ideală, până când

descoperă în el un răzvrătit, nonconformist, pentru că o întâlnește pe I-330, care îl
dezlobotomizează, îl învață să viseze, să facă dragoste fără legitimație de serviciu,
într-un spațiu al extravaganțelor, numit “Casa antică”, muzeu al sec. XX, unde cea mai
veche carte e “Mersul trenurilor”.

În subteranele “Casei antice” ia naștere o organizație secretă de elită / eliberare care

boicotează toate legile impuse de statul unic și care visează la o fugă dincolo de zidul
verde la oamenii liberi, “sălbatici”.

Planul lor ajunge să fie afla de Binefăcător, medicii inventează o operație de “extirpare a
imaginației”, astfel încât oamenii-numere să nu mai sufere de boala numită “suflet”.

Această operație - șterge bariera dintre eul personal/ individ și noi/masă/colectivitate

Eul / individul este considerat negativ, satanic - în “eu” se regăsește “germenul

răzvrătirii”

În urma operației - oamenii nu se vor mai deosebi de mașini, fiind percepuți ca niște
tractoare
D-503 - nu e operat și începe, prin intermediul sufletului, să perceapă lumea în alt fel
(are sentimente “interzise”, simte că vrea să fie original, că vrea să fie el, are vise).
Participă la o revoltă care e menită să distrugă acest stat totalitar.

Revolta nu izbutește, iar Integralul va ajunge sub controlul Binefăcătorului. Zidul verde e
dinamitat, D-503 încearcă să se sinucidă, dar nu reușește și Binefăcătorul îl păstrează
ca și cobai, ca animal de testare, pentru a-i ține o teorie a inumanului.

Elementele teoriei inumanului:

1. Adevărata iubire de oameni e cruzimea
2. Fericirea deplină constă întotdeauna în nonlibertate
3. Doar omul care are imaginația extirpată poate conține paradisul și adamismul
4. Libertatea e o stare primitivă și animalică
5. În răstignirea cristică, rolul dificil l-au avut călăii și nu victima

După această teorie, D-503 e și el operat, devine un om-mașină, asistând fără să simtă
absolut nimic la execuția iubitei sale, I-330.

Zamiatin hiperbolizează simbolic în “Noi”:

- Mașinismul;
- Antimașinismul;
- Antitotalitarismul:
- La începutul sec.20 : FUTURISMUL (superioritatea mașinilor asupra omului)
- O a doua dimensiune: DICTATURA COMUNISTĂ

5. MIHAIL BULGAKOV - “MAESTRUL ȘI MARGARETA”

- Roman despre rezistență și persecuție

- Bulgakov: medic, jurnalist, scriitor (dramaturg, prozator și eseist)
- La început scrie povestiri satirice, de natură fantastică, au un accent grotesc
(“Diavoliada’ - 1924, “Ouăle fatale” - 1924, “Inimă de câine” - 1925)
- A avut o relație stranie cu Stalin, pentru că Stalin a interzis ca Bulgakov să fie
deportat în Gulag
- Bulgakov l-a proiectat pe Stalin ca pe un fel de protector al lui pentru că l-a lăsat
să lucreze
- Acesta i-a scris scrisori, epistole în care îi solicita să plece în exil pentru a-și
putea publica operele
- Are un jurnal în care-și notează amănunte despre persecuția lui ca autor și
descrie perversitatea propriului popor sub pecetea regimului sovietic
 - Descrie foamea, bolile, cenzura, birocrațiile sovietice, arestările, deportările,
manipulări, abuzuri comuniste
- I se confiscă diverse manuscrise
- E anchetat de poliția politică
- 1929 - 1940 - persecutarea lui continuă, totuși Stalin îi îngăduie să lucreze în
teatru și interzice trimiterea lui în Gulag
- De teamă să nu fie arestat își arde manuscrisele
- Scriitor satiric și mistic, atipic pentru Uniunea Sovietică
- În 1931 îi scris o epistolă teribilă lui Stalin în care își face portretul de scriitor
persecutat (“sunt unicul lup singuratic”, “până și o fiară poate obosi, fiara a
declarat că nu mai nici lup, nici om de litere, că renunță la profesia sa, că va
amuți”, “nu există scriitor care să amuțească, dacă a amuțit, înseamnă că nu a
fost scriitor adevărat”) - portretul lui, dar și al personajului său principal din
romanul “Maestrul și Margareta”
- În 1932 face cel de-al treilea mariaj cu Elena (mariajul perfect) - model pentru
personajul Margaretei
- Titlul inițial al romanului a fost “Despre Diavol”
- Romanul a fost terminat în 1938
- Cartea va fi publicată în 1966 într-o variantă cenzurată, abia în 1983 va fi scoasă
pe piață în varianta originală

5.1. Romanul “Maestrul și Margareta”

Satana + 5 diavoli ce coboară pe pământ ca să igienizeze metropola de atei

La nivel antiutopic:
- Antiutopie burlescă, deoarece una dintre liniile narative ale romanului se referă la
pogorârea unei “trupe de intervenție” a diavolilor (6 făpturi: un magician,
diavolul-șef: Holand) în Moscova, pentru a-i pedepsi pe atei, pe corupți, pe
intriganți din regimul sovietic). Ei fac asta, pentru că aceștia vor să
delobotomizeze societatea moscovită atee printr-un commando

- Vor să parodieze, să caricaturizeze Poliția Politică și aparatul de represiune din

URSS, care controlează populația prin spaimă, anchete, tortură, deportare,
trimiterea în închisori și lagăre de muncă

- Aparatul de represiune își construiește o automitologizare, la fel făcând și

Bulgakov cu grupul lui satanic, “având funcția de a contracara minciuna
instaurată de societatea totalitară sovietică”
 - Componente bogomilice: 1. Istoria lui Iisus Hristos din Ierusalim: relatată de un
scriitor neagreat de regimul din URSS face parte dintr-un roman (figura
Maestrului - sinteză simbolică a tuturor scriitorilor opozanți regimului);
- 2. Istoria diavolilor - nu-l neagă pe Dumnezeu, ci îl recunosc, făcându-i și pe atei
să recunoască

Hristos - fratele mai mare

Satan - fratele mai mic, dar în roman, Satana îl recunoaște pe Hristos ca egal (De
aceea, Iisus vine la final ca să îi ceară libertate pentru Maestru și Margareta)

La nivel romantic:
- Poveste de dragoste între un scriitor persecutat de regim, care lucrează la un
roman mistic despre Iisus Hristos și Pilat din Pont
- Autoritățile află despre acest roman și îi interzic să-l publice, începând să-l
persecute
- De el se îndrăgostește o femeie nefericită în propria căsnicie, Margarita, care-l
va stimula să-și finalizeze romanul
- În urma unei delațiuni e dat afară din casă și înnebunește, ajungând la un azil
psihiatric, unde va fi găsit de diavoli și îl vor recompensa, lăsându-l să se
regăsească în cuplu cu femeia pe care o iubește

La nivel prolecultist:
- Un scriitor care e un bun cetățean sovietic, nu e lobotomizat și e zdruncinat de
coborârea diavolilor (Ivan Bezdomîi);
- Trăiește o formă de schizofrenie și ajunge în ospiciu, unde îl întâlnește pe
Maestru, care-i devine un adevărat maestru în viață;
- La finalul romanului, Ivan devine un înțelept profesor de filosofie care știe că
valorile lumii sunt altele decât valorile comuniste

Motto din “Faust” de Goethe: “Cine ești tu, până la urma urmei? O parte din acea putere
ce veșnic răul îl voiește și veșnic face numai bine.”

Debutează cu o discuție literar-religioasă între 2 cetățeni sovietici între Berlioz (ateu

convins) și Bezdomnîi (poet prolecultist, dar dezorientat și imatur). Polemica dintre cei
doi este despre rescrierea poemului lui Bezdomnîi, astfel încât să nu reiasă că Iisus a
existat. În această discuție se alătură și magicianul, șeful diavolilor.
Poliția Politică drept aparat de represiune - se manifestă violent, oamenii erau îmbrăcați
în negru, veneau doar noaptea, pe motociclete sau în dube cu mitraliere. Toate acestea
sunt caricaturizate prin intermediul diavolilor de către Bulgakov.
Sugestia în roman e că nu diavolii sunt cei care le fac rău oamenilor, ci omul altor
oameni într-o societate totalitară.

Woland (Diavolul) îi schimbă lui Ivan Bezdomnîi creierul prin intermediul unei nebunii
metamorfotice. Acesta va fi inițiat printr-un al doilea botez spiritual de către Maestru prin
sfătuirea de a nu mai scrie versuri prolecultiste (între Ivan și Maestru va exista o relație
de ucenicie).

Ivan Bezdomnîi - descoperă în finalul romanului valorile și principiile existenței

(dragostea, moartea, ucenicia, prietenia, filosofia).

Romanul - doar sugerează atmosfera totalitară, dar nu o numește. Margareta se teme

de o detenție politică, la care ar fi putut fi suspus iubitul ei, Maestrul. Un diavol care
crede în Dumnezeu îi solicită să devină regina balului, dar ea se sperie că va fi
deportată, deoarece e o rebelă față de sistemul sovietic

Înfruntarea dintre diavoli și aparatul de represiune e văzută ca un joc amuzant de către

diavoli, pentru că Satana nu are cu cine să se măsoare.

Prin aceste tehnici, Bulgakov demitizează prin caricaturizare și parodie aparatul de

represiune din URSS.

Rolul acestor diavoli e să ironizeze, să parodieze și să deprogrameze creierul spălat al

cetățenilor sovietici acolo unde acest lucru e posibil sau să pedepsească în mod absolut
și necesar acolo unde “reprogramarea cerebrală” nu mai e posibilă (Berlioz, șeful
redacției Massolit) - diavolii nu fac rău, ci bine - produc traume pentru a le “reseta
creierele”, pentru a le recăpăta libertatea în gândire

Bunii sovietici pot fi folosiți prin absurd, prin imitație grotescă, prin caricaturizare.

6.VARLAM ȘALAMOV - “POVESTIRILE DIN KOLÎMA”

Varlam Șalamov (1907 - 1982)

- Simpatizant al orientării de stânga
- Deținut politic în Siberia până în 1953, supraviețuiește pentru că devine asistent
medical
- E reabilitat în 1956
 - 1953 - 1973: Scrie povestirile din Kolîma, o parte din ele au fost publicate în
engleză (1966), în limba rusă vor fi publicate abia în 1987
- O parte din povestiri - circulă în samizdat (= manuscrise subversive ale unor
scriitori care erau interzise din cauza cenzurii, deci nu puteau fi publicate - în
ciuda acestui lucru, erau publicate oricum și aveau cititori underground)
- Șalamov va muri în azil, devine celebritate postumă
- Inspirat de: Pasternak, Pușkin, Dostoievski, James Joyce și Hemingway

6.1. Despre “Povestirile din Kolîma”

- Analiștii l-au comparat cu o memorialistică legată de lagărele naziste, pentru că

erau la fel de dure
- Monografie a lagărelor de muncă din URSS într-un stil concis în care detenția
este văzută diplomatic, prezintă capătul Infernului Dantesc
- Povestiri marcate de frigul Siberian, dar foarte lirice, se prezintă infinitezimalul
cotidian din Kolîma, simplitate aproape biblică
- Manual de rezistență împotriva deteriorării umane
- Unele povestiri conțin rețete de bucate - prezintă cinismul cu care Șalamov
privește soarta deținutului flămând
- Constanta prozelor lui Șalamov - pierderea definitivă și pervetirea sufletului, nu
mai există frontiere între bine și rău, maltratarea și crima - devin fapte de bun
augur la Kolîma
- Personajele lui Șalamov = martiri, nu eroi (în timp ce eroul se opune unui sistem,
martirul trece resemnat prin suferință, nu luptă, unele reușesc să-și reînvie
empatia, deși sunt vizualizați doar ca niște numere, nu au nume
- Atunci când descrie starea deținuților, el susține că este o stare “paranormală”
(alternativă la umanitate)
- Infernul prin Șalamov = are un capăt, există mereu un imbold de a căuta
mântuirea
- Povestiri marcate de descompunerea sufletească terifiantă
- Șalamov - “scriitorul trebuie să fie Pluton întorcându-se din Infern și nu Orfeu
coborând în Infern”
- Șalamov - “există lumea sublimă a zeilor și a eroilor și există un Infern
pământesc parauman în care oroarea și angoasa sunt eterne”
- În cazul lui Șalamov, vorbim despre un “parauman” și nu de un “subuman”
- Șalamov - 2 dimensiuni ale libertății - 1. A fi în libertate (ține de exterior), 2. A fi
liber (ține de interioritate)
- Șalamov - 2 civilizații - 1. Cea mașinică (referință la imaginea buldozerului cu
cadavre), 2. Cea preistorică, a umanului (referință la iubirea creștină ce este
pierdută în lagăr)
- Lagărul presupune o dublă prohibiție (nu există nici libertate exterioară, dar nu se
poate vorbi nici de una interioară, a individualității)
- Preferă concizia prozei care să facă Povestirile să fie percepute ca răni deschise
- Au un statut hibrid, au o alură de pamflet
- Sunt narațiuni, povestiri, dar și documente (proza lui Șalamov este realizată sub
forma unui document)
- Veridicitate de proces verbal, de relatare reportericească ridicată la cea mai
înaltă treaptă artistică, narațiune de tip reportaj, de investigație jurnalistică
- Șalamov critică pitorescul (referință la Dostoievski)
- Prezintă un lagăr insuportabil, văzut ca un focar malefic, în care sunt specifice
dezumanizarea, decăderea umană
- Gulagul = o patrie, o zonă în putrefacție în care totul ajunge să se destrame
- Deținuții = obsesia fagiei, ritualul de hrănire, văzuți ca niște cadavre vii, visul
terapeutic al tuturor deținuților era să aibă rezerve uriașe de mâncare, ajung
într-o stare de obediență, nu mai există revoltă, nici un sentiment sau gând, cei
din Gulag vorbesc despre o a treia stare între viață și moarte, aceea a cadavrelor
vii, studiați în luptă (când moartea începe să-i marcheze), își doresc să aibă o
moarte umană, neblazată (care să nu fie marcată de frig moral, de îngheț moral,
de indiferența celor din jur cărora nu le mai pasă de nimic și de nimeni),
cadavrele lor erau aruncate cu un buldozer într-o groapă comună, cadavrele nu
intrau în putrefacție din cauza frigului (ochii sticloși ai cadavrelor parcă acuză)
- Frig moral = pietrificarea sufletelor, nepăsare totală
- Dincolo de descompunerea fizică există o înghețare fizică din cauza căreia nu
mai poți gândi
- Foamea și frigul = duc la o formă de semi-demență, epuizare umană care
individualizează o specie de semi-invalizi apatici, pe care Șalamov îi numește
“leșuri”, “terminații” (pot fi asemănați cu “musulmanii” lui Primo Levi)
- Dumnezeul Kolîmei = hrana și căldura
- La nivel temporal = trecutul și viitorul nu mai există, sunt ireale, singurul existent
e prezentul care reprezintă numai muncă epuizantă, foame și frig
- Natura = infernală, soarele nu mai răsare, ziua - dominată de ceață, eclipse
- Obsesie care apare în Povestiri - instinctul morții, deținutul politic nu mai are
puterea de a se sinucide, pentru că foame și frigul nu-l mai fac să aibă această
energie de a-și acorda propria moarte, se practică automutilarea pentru a fi scutit
de muncă, scârba de moarte devine egală cu scârba de viață
 - Deținutul intelectual - sclav al deținutului de drept comun, deoarece forța și
brutalitatea domină într-un astfel de mediu - intelectualii devin niște “șeherezade”
de cric penitenciar
- Taina morții - are ceva iluminatoriu, malefic (un fapt demonic care conspiră la
subumanizarea din lagăre)
- Iubirea cristică - văzută ca preistorică, mila este ceva rar, Dumnezeu nu există
pentru Șalamov
- Soluția de rezistență dată de Șalamov - poezia care ține locul lui Dumnezeu și al
libertății
- Deținutul eliberat - un nou-născut, dar rămâne stigmatizat

Citate Șalamov:

(a) „Iar eu am înțeles brusc că e prea târziu să mai învăț ceva din ale medicinei ori din
ale vieții” (Înghețul veșnic)

(b) „Dar faptul cel mai important era că nu mă întorceam dintr-o delegație. Mă
întorceam din infern.” (Trenul)

(c) „Curând, baieți, curând!” (Ploaia)

(d) „Trebuia să mă pregătesc nu pentru moarte, ci pentru viață. Și nu știam ce e mai

greu.” (Cursurile)

6.2. Paralelă Dostoievski - Șalamov - Soljenițîn

Ocnașul dostoievskian - se supune, dar devine o mumie morală, are statutul de actor
argotic care părea pitoresc, nu are libertare lăuntrică, e doar un “prim cerc” al lui Dante

Dostoievski este văzut ca un “estet” al lagărului, dar Șalamov își alcătuiește proza sub
formă de document

Șalamov vede ocnașii lui Dostoievski drept niște ocnași impuri, în timp ce deținuții
lagărului sovietic sunt niște “ocnași ai sistemului”

Șalamov repudiază tipul de personaj deținut din Casa Morților, deținutul este mort, în
timp ce Dostoievski le recuperează destinele

Șalamov reproșează tipologia de ocnaș care acceptă cu totul sistemul țarist ca după să
iasă ca o mumie, un reeducat și spune că Dostoievski se folosește de discursuri
pitorești pentru descrierea lagărului, dar ceea ce este ironic, este ca Dostoievski are un
roman hibrid, la fel ca Șalamov

Șalamov realizează o povestire document - scriitorul nu este spectator, ci actant

revendicativ

Nu e vorba de proză documentară, ci proză trăită ca document (nu ca în Dostoievski)

Soljenițîn mizează pe veridicitatea relatării ca și Șalamov, iar cei doi se opun clar stilului
“estetizat” al lui Dostoievski de a prezenta experiența din ocna țaristă

Dostoievski - își găsește puterea de a mărturisi într-o manieră mult mai literaturizată
decât cea în care Soljenițîn și Șalamov prezintă mașinăria penitenciară sovietică, fiind
considerată „o estetizare a experienței carcerale”, deși este un element utilizat din
motive clare. Unul dintre ele ar fi inspirația și creativitatea care nu-l părăsesc pe
Dostoievski nici în momentele crunte petrecute în Siberia, în timp ce un altul ar fi faptul
că autorul consideră că aceasta este modalitatea prin care poate face cunoscută și ușor
de înțeles această lume „a morților vii”.

Analiza lui Dostoievski mult mai meditativă și mai profundă asupra universului carceral,
acesta fiind mult mai empatic și reflexiv decât desensibilizatul Soljenițîn.

Dostoievski - lipsa singurătății într-un „regat al morților” ca fiind una dintre cele mai grele
pedepse, în timp ce Soljenițîn își prezintă personajul ca fiind doar parte a unui întreg,
ideea de individual și cea a comunului sunt interdependente, majoritatea activităților
fiind demarate în echipă.

7. ALEKSANDR SOLJENIȚÎN (1918 - 2008) - “O ZI DIN VIAȚA LUI IVAN

DENISOVICI”

- A fost într-un lagăr de concentrare din URSS

- A studiat matematica și fizica, dar și literatura și filosofia
- A fost ofițer al Armatei Roșii
- Văzut ca noul Tolstoi
- Era de orientare ideologică de stânga
- Când era pe front, coresponda cu un prieten în care critica sistemul și îl critica pe
Stalin, dar uitase că scrisorile sunt citite, iar din această cauză este arestat în
1945 și condamnat la 8 ani de lagăr într-o închisoare-laborator, unde aparatul de
represiune strânsese numai oameni de știință
- Stalin încerca să inventeze cu ajutorul acestor oameni un aparat care să
detecteze dușmanii Uniunii Sovietice după voce
 - Respectivul aparat nu a mai fost inventat, așadar, după 2-3 ani de închisoare,
aceasta se desființează
- Soljenițîn ajunge deținut politic într-o mină până la ispășirea pedepsei
- Mai apoi este deportat și este diagnosticat cu cancer, dar se vindecă
- După ce părăsește lagărul devine un gânditor creștin în sens filosofic
- Șalamov îi scrie lui Soljenițîn și îl critică pentru că vorbește despre un “lagăr
facil”, dar admiră forma de artă majoră a romanului scurt al lui Soljenițîn
(Șalamov mărturisește în povestirea „Ploaia”: „Înfometat și înrăit, știam că nimic
pe lumea asta nu mă va sili să mă sinucid.”, în timp ce personajul lui Soljenițîn își
găsește alinarea în zilele care au un final bun, la fel ca cea expusă în
micro-roman, ceea ce arată o latură “tolerabilă” a lagărului: „Și n-a căzut bolnav
la pat, a scăpat. A trecut o zi fără necazuri, aproape fericită.”)

7.1. “O zi din viața lui Ivan Denisovici”

- Publicată în 1962
- Primul roman despre Gulag
- Datoria lui Soljenițîn - a vrut să descrie toate categoriile de oameni din Gulag
- Gulagul - văzut ca o mașină uriașă de înghițit vieți umane
- Rolul lui Soljenițîn de a fi martor și cronic al suferinței umane
- Mântuire prin suferință și întemnițare
- Comemorare a suferinței personale și naționale
- Prezintă o zi din viața unui țăran în lagăr
- După prăbușirea sistemului sovietic, Soljenițîn se întoarce în Rusia
- Cea dintâi scriere literară despre Gulag care apare oficial în URSS
- Manuscrisele lui ajung să circule în samizdat
- 1970 - i se acordă Premiul Nobel pentru literatură
- Toate romanele sale, cu excepția acestuia, apar întâi în Occident
- Datorită lui Soljenițîn, termenul “Gulag” devine un termen simbolic pentru tot ce
înseamnă detenția comunistă (închisoare, lagăr de muncă, exil, deportare, arest
etc.)
- Kuziomin - primul șef de echipă al lui Șuhov (personajul principal), în opinia lui,
cei slabi care ajung să moară în lagăr sunt cei care ling blidele, cred în
tratamente la infirmerie și cei care bat la ușa agentului securității
- Șuhov făcea parte din echipa 104 (construcția de ateliere)
- Deținuții era obligați să sape gropi, să bată stâlpi, să întindă sârmă ghimpată
chiar împotriva evadării lor
- Munca era văzută drept o salvare, deținuții aveau numere inscripționate pe
uniformă și pe restul hainelor
- Doar dacă frigul depășea -41 de grade deținuții nu mergeau la muncă
 - În lagăr, deținutul trăiește pentru el doar 10 minute - masa de dimineață și 5
minute la prânz și la cină
- Deținuții nu aveau voie să dețină un ceas, timpul era monitorizat de șefi
- Șuhov - considerat spion și era prizonier de război
- Drept tehnici de rezistență: munca, grupul, credința pentru baptist

Detalii despre “Arhipeleagul Gulag” (altă carte scrisă de Aleksandr Soljenițîn)

- Structură a Gulagului, etapizare stratificată a Gulagului - înfățișat ca un fel de

țară subterană, nămoloasă, plină de forfotă de deținuți, tărâm al metamorfozelor,
al suboamenilor
- Manual alternativ de istorie a Uniunii Sovietice
- Poeme axiologice care descriu și nuanțează o hartă morală a Gulagului
- Scop: purificarea memoriei rușilor de injustițiile băgate în cap de stat
- Sursă de inspirație memorialistică
- Prin ideea de arhipeleag - paralelă cu arhipeleagul grecesc prin antiteză: 1.
Arhipeleagul grecesc = leagănul civilizației europene, 2. Arhipeleagul Gulag =
leagănul unei civilizații pervertite, subumanizate, distruse
- A scris-o împreună cu 227 de alți deținuți
- Poem documentar
- Organizată pe ideea de călătorie
- Eseu artistic care încearcă să exorcizeze răul cu structură mozaicală, anumite
teme și motive se reiau contrapunctic și poate fi oricând completat
- 5 mari capitole: istoria Gulagului, portretul deținutului ca tip uman, prezentarea
caselor de deținuți, a rezistenței în Gulag, prelungirea Gulagului în libertate
- Operă colectivă, testamentară
- Caracter anticiclopedic comunist
- Deținutul călătorește prin imperiul infernal al Gulagului, ca și cum ar fi Virgiliu sau
Dante
- Adună mărturii așa încât sunt descrise toate celulele, barăcile, lagărele cu
poveștile deținuților (memorii, epistole, amintiri)
- Viziunea esențială e ideea că Gulagul e “tărâmul celălalt”
- Știință a suferinței dar și a speranței mântuirii

Detalii despre “Primul cerc”

- Inspirat din Dante, meditativ, unde sunt adunați într-un laborator deținuți
intelectuali
- Pavilionul canceroșilor: purgatoriu, strânși laolaltă și deținuți și opresori bolnavi
de cancer, maladia obsesivă a cancerului, societatea sovietică este o tumoare a
cetățenilor
 - Arcă a lui Noe cu miză moralistă, indivizi din fiecare castă a Uniunii Sovietice
- Toate personajele au același inamic: moartea
- Cercetare a conștiințelor personajelor
- Știință a suferinței și a speranței
- Roman polifonic, multe voci narative, se prezintă imaginea “sclavului liber”
- Primul cerc al Infernului cu sclavul liber, care are libertatea gândirii
- Scriere platoniciană
- Adăpostește înțelepții care sunt siliți să participe la o distopie
- Investighează suferința spiritelor elevate, a intelectualilor din Infern

8. ION DESIDERIU SÎRBU (1919 - 1989) - “ADIO, EUROPA!”

- Romancier, eseist, dramaturg, publicist

- A studiat Litere la Cluj
- Mentorul lui a fost Lucian Blaga
- Face parte dintr-un cerc literar din Sibiu
- Martor la ruperea Transilvaniei de România
- Asistent la Filosofie, demisionat pentru că nu a vrut să scrie împotriva lui Blaga
- În 1956 a fost arestat timp de 7 ani, pentru că era simpatizant al revoluției
anticomuniste maghiare
- După 7 ani, îi este interzis să se ducă la Cluj sau Sibiu, este fixat în Craiova
- Moare de cancer la gât, cartea este finalizată înainte să moară
- A doua sa soție, Elizabeta, este inspirație pentru personajul Olimpia
- Nu mai există nici o ambiguitate care să ascundă represiunea, se raportează la
experiența carcerală dură

8.1. Despre “Adio, Europa!”

Titul: rămas-bun de la condiția de om liber, rămas-bun care vine de la un cetățean

din Isarlâk, imagine a Europei care se destramă, Europa este renegată de Isarlâk

- Face parte din categoria manuscriselor de sertar de dinainte de 1989, distopic

- Romanul este finalizat în 1985, în faza neostalinistă a lui Ceaușescu
- Apare în 2 volume între 1992 - 1993
- La nivel alegoric, romanul a fost comparat cu operele lui Dimitrie Cantemir
(“Istoria ieroglifică”) și Ion Budai-deleanu (“Țiganiada”)
- Text filosofic și moralist, este și o ironie la adresa ghetoizării
- Roman existențial, psihologic, politic în ciuda parabolei
- În planul literaturii universale, I.D.Sîrbu realizează o replică a lui Voltaire
(“Optimismul”) prin personajul său, Candid (poate fi considerat și o replică a lui
Gulliver, dar este marcat de tragicul sistemului și al istoriei)
- Lumea opresorilor, stăpânitorilor: structura dictatorială imită structura sistemului
de organizare otoman, sistemul unui sultanat implementat într-un oraș românesc,
ideea de represiune e construită ca și cum ar fi vorba de o preoție pervertită,
membrii represiunii ar fi niște sacerdoți ai răului
- I.D.Sîrbu: realizează o demonologie hâtră - vede diavoli cum văd alții îngeri (Nu
cumva moartea Diavolului este la fel de rea ca cea a lui Dumnezeu?)
- Structură de sultanat - puterea poliției este organizată într-un mod mafiotic,
Divanul (partidul) - alcătuit din populație (oamenii iau locul demonilor)
- Avem de-a face cu o catabază, cu un descensus ad inferos (coborâre în Infern),
coborârea printre morți e cea mai înspăimântătoare
- Grotesc hibridizat cu absurdul și este balcanizat
- Scrisă într-un registru distopic
- Raclare / raclaj = răzuirea creierului cerebral încă din pântecul mamei
- Profesorul Candid Desiderius – fost deținut, ar fi trebuit să fie antrenat psihologic
care filtrează realitatea grotescă prin râs, prin ironie, este izolat după detenție,
comite o greșeală în fața unui afiș de propagandă, râsul lui Candid este
considerat un râs sfidător, subversiv, cea mai exotică formă de rezistență a
dictaturii o reprezintă reacția profesorului și anume un râs subversiv, care
jignește puterea - râs neocefalic - aparține unui revoltat care participă la tragedia
istoriei, dar poate să râdă
- Candid are un vis antiutopic după ce înțelege distopic sistemul sultanatului în
care proiectează o academie de salvare a lumii în care pot fi predate memorii
către Dumnezeu, redactează un text “Prolegomenă la o viitoare victimologie”
- Candid e dotat cu un neocortex rațional, luciferic, care conține forma de
rebeliune în el
- Candid încearcă să facă din Diavol un torționar
- Încearcă să scape din sistem cu Olimpia, Desiderius este spălat pe creier, se
învinovățește pentru ce a pățit Olimpia, soluție distopică radicală - de aceea își
ucide personajele
- Candid rămâne un bufon tragic, pentru că râsul său atrage după sine victime, la
final își pierde candoarea filosofică
- Aparatul de represiune se numește Agie
- Acțiunea se petrece într-un oraș numit Isarlâk - Craiova cu straturi de corupție,
fragilizată de barbarie “asiatică”
- Reprezentanții dictatoriali sunt prezentați ca fanaticii unei religii atee
- Dictatorul nu are nume, se numește pur și simplu Sultanul, care definește o
dictatură cvasi religioasă, în care partidul totalitar e văzut ca o biserică
- Scopul acestui partid e acela de a-l confisca pe Hristos, ca și cum ar fi un
comunist arhetipal
- Orasul Isarlâk: marcat de balcanism, de corupție, ca un pașalâc uman, un oraș al
corupției generalizate, rugăciunea nici nu mai este permisă
- Orașul Genopolis - orașul spiritului (Cluj)
- Oamenii puterii - organizați după o ierarhie turcocrată: spahii, bei, pașă, agă,
sultan (Suliman Atotștiutorul)
- Aplică teroarea anarhică sau cea bine organizată
- Ca să descrie Divanul, I.D.Sîrbu apelează la un bestiar simbolic în care
torționarii, delatorii apar ca un fel de gasteropode, șobolani, hiene, ploșnițe,
lipitori etc.
- În cadrul dictaturii, locuitorii suferă un proces de metamorfozare ideologică care
e numit de I.D.Sîrbu “șobolanizare” sau “îndemonizare” (= societatea creează un
nou tip de Iad în care diavolii nu mai sunt necesari, pentru că oamenii din sistem
i-au substituit pe diavoli)
- Ideea apocalipsei burlești (terifiantă, înspăimântătoare)
- Figura Diavolului devine terifiantă, deoarece cei înregimentați în acest regim
suferă de “mușcătura diavolului” și devin niște infestați, molipsiți, fără
posibilitatea de vindecare - MORSUS DIABOLI - toți au o umbră dublă, cea
normală și cea de strigoi
- Cei inocenți, cei fără umbră - uciși, torturați, internați în ospiciu
- În închisorile de aici, spațiul detenției a fost folosit ca laborator de îndreptare și
restructurare bio-psihică a populației
- Puterea aplica “Efectul K” (= alternanța speranței cu frica până când deținutul se
disciplinează pavlovian pentru că devine castrat de voință - Agia mizează pe
interdicția conceptului de nevinovăție și inocență - se arată o dualitate a omului
“dresat”, scopul aparatului de represiune - crearea unei dualități în care indivizii
sunt victime și călăi în același timp (ASEMĂNARE CU BUJOR NEDELCOVICI),
dedublarea e singura care le permite să gândească, oamenii cu dublă umbră
sunt slujbași ai diavolului)
- Agia interzice conceptul de nevinovăție, nimeni nu este nevinovat
- Optimații - cei de la conducere, clasa nomenclaturii, cei de sus, pesimușii -
locuitorii, cei de jos, victimele, cei dresați
- Membrii aparatului de represiune sunt într-un fel necesari pentru că epuizează
răul, Sultanul - element necesar al răului, duce răul peste limite, ultimul cerc al
Infernului într-o societate marcată de îndemonire
- Sunt prezentate diferite grade ale Infernului, ultima fiind ospiciul (azilul
psihologic)
- I.D.Sîrbu vine cu un termen: așa cum există exorcizarea, așa există și
“inorcizarea” răului (= molipsire, îmbolnăvire cu rău)
 - Candid face distincția între anumite tipuri de frică: frica orignară (frica de moarte),
meta-frica - frica de Dumnezeu, frica de jos - frica de suferință, de închisori și
lagăre
- Psihologia victimelor prezintă o psihologie a deținuților politici (unii găsesc o
soluție tranșantă, eroică, vicleană)
- Ultimii înțelepți sunt bătrânii țărani patriarhi
- Omul îndumnezeit e o blasfemie sfidătoare
- Omul îndiavolit neagă orice posibilitate de mântuire
- Zeflemea ca formă de rezistență: sentiment, dotare națională de adaptare la
legea junglei
- Scepticismul ca formulă de supraviețuire pentru Candid, prevede o apocalipsă a
Europei
- Candid - se vede ca “ultimul mohican” european din Isarlâk
- Sarcasmul - definitoriu pentru că nu există sacru

Clasificare distopiilor:

Zamiatin - antiutopie: pentru că nu e veridic, e SF

I.D.Sîrbu: distopie, pentru că nu e verosimil

Isarlâk - un oraș prezentat ca fiind frumos, dar în lumea “subterană” au loc diferite torturi
și interogații

3 tipuri de suverani în Isarlâk: rurii - torționarii fanatici și violenți, eunucii - torționari din
oportunism, apterii - birocrați, servesc sistemului

8.2. Paralelă “Adio, Europa!” - “Maestrul și Margareta”

Candid + Olimpia - construiți după Maestrul + Margareta, reinterpretare a Maestrului și

Margaretei în chip românesc balcanic

Diavoli eterali care îl previn pe Candid - vestitori ai condiției umane românești, a

intelectualilor reprimați

Transcendentul există: Bulgakov - sacrul coboară în profan ca să igienizeze, Sîrbu: nu

există sacru, există doar profan (transcendentul nu există)

Adio, Europa! - reinterpretare după Bulgakov

Olimpia - încearcă să-l salveze pe Candid, dar devine victimă

Candid sfârșește în locul din care Maestrul este salvat.

Maestrul și Margareta - ajutați de diavoli

Candid și Olimpia - destrămați de oamenii îndiaboliți

Paralelă cu Bulgakov - mitologii ale diavolior etici care se opun comisarilor pentru a
deprograma mințile oamenilor prin caricaturizare

La Bulgakov: vina este a ateismului, la Sîrbu: vina este a corupției

La Bulgakov: nu avem o înfățișare a Gulagului, în timp ce Sîrbu demistifică Gulagul

românesc

Bulgakov + Sîrbu: conștienți că au scris capodopere, ambii au viziunea că sistemul se

va prăbuși, soluție distopică radicală

Roman cu relevanță: straturile de corupție actuală a României se potrivesc cu cele ale

Isarklâkului, “un capăt de lume” al Europei, se preschimbă într-un spațiu expulzat al
Eruopei din cauza barbariei, pustiit național, non-europenizat

Europa - la ce bun o astfel de Europă?

Este Europa o matrie sau este o Europă non-maternală pentru că își neagă copiii?

Europă preacurvă ai căror fii eram prin defectele noastre - devine doar un “cont în
bancă”, un muzeu, e demitizată ideatic

I.D.Sîrbu - prezintă un haos ideologic - nu mai există bun-simț, chiar dacă critică
Europa, rămâne “europenizat” ca formă de rezistență în fața sistemului

Patria a fost pierdută definitiv? - se simte deseuropenizat din cauza dictaturii

Ce ar trebui să fie patria? - Ar trebui să fie locul în care să te întorci indiferent de unde.
Am avut eu o patrie? Am eu unde să mă întorc?

9. BUJOR NEDELCOVICI - “AL DOILEA MESAGER”

- Concediat din motive politice

- 1987 - emigrează în Franța - strategie gândită ca revoltă împotriva regimului
- Influențat de experimentele (1949 - 1951) din închisoarea Pitești
- 3 laturi importante în analiza romanului “Al doilea mesager”: 1. Lumea stăpânilor,
2. Lumea victimelor, 3. Spălarea creierului
9.1. Lumea stăpânilor din “Al doilea mesager”

Spațiul central - Insula Victoriei - institut de reeducare, “mănăstire politică”, loc al unor
outlaws, indivizi asociali care gândesc asocial - loc în care visele sunt autocenzurate,
nu e permisă o lectură liberă, sexualitatea este disciplinată

Se prezintă o societate geometrizată, repartizată în nuclee controlate de guvernatori

“Noi trăim într-o irealitate ce depășește orice ficțiune”

Este un roman despre totalitarism în general (nu numește tipul de regim)

Daniel, personajul principal, este un salvator al Insulei Victoriei - condusă de un individ

generic, om care pare a fi “un singur părinte” - Mama este insula, iar tatăl este dictatorul

Guvernatorul (“Marele pescar”) folosește pe oricine drept o marionetă a sistemului,

aghiotanții săi se numesc “Pescari de suflete” și își expune teoriile despre libertate și
totalitarism - nu este stăpân suprem, și el este controlat de cineva

Dictatura este dispusă în cercuri concentrice, dar cercurile dictatoriale sunt infinite

9.2. Lumea victimelor din “Al doilea mesager”

Puterea politică înseamnă PSIHOMORFOZĂ - întreaga Insulă - o cazarmă fără

gardieni, pentru ca fiecare deținut are în interior o închisoare

Pornind de la afirmația lui Descartes, Nedelcovici vine cu sintagma “Exist pentru că

gândesc”

Victima este în general un individ clonat, copiat la indigo

Ereticii, răzvrătiții îl solicită pe Daniel să devină EVANGHELISTUL care să spună

adevărul

Daniel vrea să afle limita dictaturii și să o experimenteze direct, acceptă să fie internat,
vrea să experimenteze pe sine, începe să scrie o carte, a fost acceptat ca să fie
confecționat din el un ERETIC

Toți opozanții Guvernatorului - indivizi antrenați, reeducați

În interiorul deținuților există “un om mort” și “un om viu”, individul este dedublat, într-un
eu străin, un nimeni și un rest din eul integru
Cetățenii se denunță singuri - victima devine călău prin demență

Daniel este reeducatorul celui mai bun prieten, Jean și Jean este reeducatorul lui Daniel

Daniel devine Jean pentru că Jean este ucis sau se sinucide (nu se specifică), ceea ce
denotă un travaliu metaforic

Daniel este dresat, dar devine al doilea mesager, trimis în Apocalipsă ca un nou Mesia,
devine cel care scrie discursurile Guvernatorului

9.3. Spălarea creierului din “Al doilea mesager” - CATABAZA

“Popor de strigoi, oameni împăiați”

Insula devine un abator de suflete

Daniel devine un nou Orfeu

Este practicată metoda ideoterapiei - remodelarea prin direcționare ideologică a

subconștientului colectiv la nivelul instinctelor, memoriei, inteligenței, limbajului și
afectivității

Se folosește și metoda demascării - se concepe o nouă ideologie după ce a fost

scoască cea veche (iar cea veche este criticată sistematică, deși nu există diferențe
semnificative)

Este întâlnită și comprimarea cerebrală - locuitorul Insulei devine schizoide psihic și

ideologic

Confesiunea colectivă este forțată cu efect cathartic, indivizii sunt igienizați, în fiecare
individ ajung să coexiste o victimă și un călău

Daniel se folosește de metoda dominanțelor spirituale - afective - ca să devină secund

al Guvernatorului și cât să mai aibă șarm

9.4. Fenomenul Pitești

- Experimente pe deținuți politici, studenți legionari, în care erau obligați să se

tortureze, să se schingiuiască
- Victimele erau studenți cu aptitudini creștine sau anticomuniști convinși
- Inginerie socială
- Totul a fost pornit dintr-o patologie a unui student, Eugen Țurcanu
- Folosită o metodă de șoc - transformare a deținuților în călăi, toți ajung hibrizi, se
dedublează
 - În afară de primii călăi, restul erau victime
- Scop: realizarea unui neo-om: depersonalizat, torționar pentru o altă victimă,
patologia lui Eugen Țurcanu (interesat de o inventariere a torturii)
- Țurcanu: purificator ideologic: victime-studenți, victimele trăiau în aceeași celulă
cu torționarul, iar torționarul trebuia să fie camaradul (cel mai bun prieten),
victima era obligată să devină călău
- Tortura asupra camaradului - ștergerea graniței dintre călău și victimă
- Torționarul - un duhovnic negru (tehnică a demascării externe), victima îi
mărturisea torționarului totul
- Demascare intern: obligat sau convins să îi toarne pe ceilalți
- Tehnica demascării emoționale presupunea demascare umană: erau siliți să
delireze, să însceneze violuri (majoritatea erau și studenți teologi sau fii de
preoți)
- Teorie a lui Anton Makarenko: deținuții de drept comun sunt remodelabili prin
muncă și remodelare ideologică
- Închisoarea Pitești: laborator organizat după criterii științifice, a mai fost o fază
mai blândă în Suceava, dar reeducarea fără violență nu a avut rezultate

10. HERTA MÜLLER - “ASTĂZI MAI BINE NU M-AȘ FI ÎNTÂLNIT CU MINE ÎNSĂMI”

- Prozatoare, eseistă, poetă suprarealistă

- A obținut Premiul Nobel pentru literatură în 2009
- Născută în România, a scris în germana specifică din Banat
- Face parte dintr-un grup important de scriitori din Timișoara
- În proza ei radiografiază perioada comunistă, mai ales cea din timpul lui Nicolae
Ceaușescu
- Emigrează în 1987
- Cele mai importante titluri ale ei: “Ținuturile joase” - 1982, “Animalul inimii” -
1994, “Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi” - 1997, “Regele se
chinuie și ucide”, “Leagănul respirației” - 2009
- La granița dintre modernism și postmodernism
- Obsesia ei este sistemul opresiv comunist, abuzurile securității și trauma suferită
de opozanți și dizidenți
- Stil inimitabil, despre psihologie, traumă, teroare și moarte

10.1. “Astăzi mai bine nu m-aș fi întâlnit cu mine însămi”

- Interogatoriile la securitate ale autoarei în perioada ceaușistă și presiunile psihice

la care a fost supusă
- Teroarea și moartea - suprateme
- Se concentrează pe nararea foarte minuțioasă a așteptării dinaintea intrării la
interogatoriile abuzive ale securității
- Este o inițiere demonstrativă despre ce însemna frica de sistem (personală,
individuală, dar care contaminează totul)
- Studiu de caz pe această așteptare angosantă
- Trauma așteptării ca preambul al interogatoriului
- Obsesia interogatoriului - în “Animalul inimii” - Lola - se spânzură și este exclusă
post-mortem, exmatriculată postum, comunismul repudiază sinuciderea
- Spune poveștile frontieriștilor - obsesie funerară agresivă
- Importanța funcției detaliului, detaliile o călesc ca să reziste la anchetă, alcătuind
un paravan, un blindaj psihic
- Personajul principal - un alter ego al autoarei
- Proza ei este foarte lirică
- Ea apelează la metafore: o primă metaforă la care apelează e aceea de “a lăsa
norocul acasă” = pentru a și-l găsi după ce se întoarce de la anchetă (parează în
fața spaimei, creează un scut psihologic prin “lăsarea norocului acasă”) o altă
metaforă este îmbrăcămintea ei în verde și mâncarea unei nuci înainte de fiecare
interogatoriu, ca și cum s-ar “blinda” pentru anchetă, pentru a fi o femeie
inaccesibilă, de nespare, ca o nucă (miezul unei nuci are formă de creier, dar
pentru autoare, nuca este un creier simbolic prin care refuză lobotomia
comunistă)
- Imaginar legat de nucă: totem care vindecă tumora statului, dar și un talisman
protector - un creier de rezistență de împrumut
- Regimul totalitar comunist era considerat o tumoră malignă
- Nuca devine un talisman protector pentru creierul care rezistă și nu cedează
- Spaima dinaintea interogatoriului se deșiră, se amplifică
- Soluția mortificării
- Ea negociază între spaimă și noroc
- Norocul are funcția de reenergizare a acestei femei anchetate
- Multitudinea descrierilor minuțioase
- Descrie minuțios tot ce vede pe drumul până la interogatoriu
- Minciuna devine o protecție față de anchetă
- Cedarea e o stare umană, dar trădarea presupune punerea în pericol a altor
oameni - e mai important să-l minți pe comunist decât să-ți trădezi prietenul
- Lilli, o prietenă a Hertei este o frontieristă (cei care încercau să treacă granița
clandestin)
- Lilli va fi prinsă la graniță, capturată, împușcată și sfârtecată de câinii trupelor de
securitate
- Paul - numele iubitului eroinei, este urmărit
- Ofițerul Albu - tipic pentru toți ofițerii
 - Ne este prezentată istoria deportării femeilor de etnie germană după Al Doilea
Război Mondial
- Ideea asumată de eroină, din pricina traumei și a angoasei în fața interogatoriilor,
femeia nu mai e capabilă să iubească
- Este un roman al iubirilor ratate, într-un astfel de regim, oamenii nu mai pot iubi,
iubirea devine o stare “interzisă”
- Stilistică suculentă construită pe jocuri narative, pe provocări stilistice
- Asamblaj epico-liric, hibrid, stil poticnit, joc interesant, încearcă să realizeze niște
morminte pentru eroi
- Memoria Hertei Müller - memoria unei Antigone- e o Antigonă care
supraviețuiește ca să mărturisească - construiește o teorie antisistem
- În ciuda tipologiei fricii, avem aceste Antigone care îi înmormântează literar pe
cei pieriți tragic cu scopul de a rememora pentru ceilalți și pentru rezistența
morală a eroinelor (efort justițiar)
- Încearcă să facă un tumul literar (= movilă de pământ deasupra mormântului
pentru protecție)
- Eroinele - cele care mărturisesc - enclave ale memoriei intacte, bărci ale
memoriei care punctează nucleele distrugătoare, cult al morților și al eroilor
(=testimonii, mărturii narative - a nu uita că la baza fiecărui sistem stă un cult al
morților și al eroilor), bocitoare profesioniste
- Morții neonorați pot fi îngropați prin cuvinte - mormânt omagial transmis mai
departe

11. LUDMILA ULIȚKAIA - “IMAGO”

- Fostă specialistă în genetică și biologie

- Începe să publice în 1990

11.1. Romanul “Imago”

- Prezintă sinteza vieții a 3 adolescenți și prieteni

- Frescă a Rusiei care acoperă mai bine de jumătate de secol, de la moartea lui
Stalin și până la câțiva ani după dezintegrarea Uniunii Sovietice
- Perspectiva autoarei pune accent pe viețile oamenilor obișnuiți
- Autoarea se ferește de accente stridente, melodramatice și nu impune o anume
viziune asupra istoriei, ridică în dezbatere teme precum: libertatea conștiinței
într-un regim totalitar, fidelitate și trădare, artă și literatură ca modalități de
modelare a spiritului și eliberarea sa
- Profesorul lor de literatură (Viktor Iulievici) este observatorul vieții celor 3
adolescenți
- Prin viața acestor 3 personaje, Ulițkaia sintetizează viața în URSS în secolele
XX-XXI
- Titlul original al romanului era “Cortul Verde”
- Imago (bio.) = forma adultă și definitivă a unei insecte
- Una dintre ideile pe care mizează autoarea la început este felul în care literatura
poate avea funcția de istorie
- Este un bildungsroman din punct de vedere moral într-o țară totalitară, are o
dimensiune inițiatică
- Romanul începe cu populația care deplânge moartea lui Stalin
- Figura lui Stalin este prezentată încă de la început ca fiind una abominabilă, care
ține de un mit nefast
- Ne e prezentată moartea și înmormântarea lui Stalin în care cei care au fost siliți
să asiste s-au călcat în picioare
- Bocetul fals și văitatul - surprinse ca imagine a disonanței
- Cei 3 prieteni (Ilia, Miha și Sania), elevi pe atunci, dar și profesorul lor trăiesc
diferit momentul morții lui Stalin (profesorul refuză să iasă din casă până când
tiranul e dus în groapă, dar Ilia e pasionat de fotografie și merge la funeralii
pentru a realiza niște fotografii spectaculoase)
- Indentitățile oamenilor se diminuează până la dispariție, estompându-le
umanitatea (așa cum surprinde Ilia de pe acoperișul unei case) - mulțimea se
transofmă într-o nevertrebrată care se târăște pe străzile orașului, oameni fără
conștiință care se calcă în picioare și sunt duși la morminte fără vreo floare,
pentru că, în acea zi, florile erau doar pentru conducător
- Nu doar viața autorului a produs o catacombă de morți, ci și moartea lui
- Funeraliile lui Stalin sunt descrise fotografic, devin o metaforă pentru ideea de
Gulag
- Funcția samizdatului = profesorul le construiește celor 3 adolescenți o istorie a
literaturii ruse paralelă cu literatura oficială
- Se realizează o privire panoramică asupra producerii operelor de samizdat
- Literatura samizdat = literatură de sertar, nepublicabilă, dar copiată clandestin
- Literatura e cathartică pentru că are o funcție istorică, de adevăr istoric, este
singurul lucru care ajută omul să trăiască și îl ajută să se împace cu timpul său
- Istorie a samizdatului - formă de rezistență și de nesupunere în sistemul totalitar,
prin intermediul samizdatului, Ludmila ne prezintă și nașterea fenomenului de
dizidență, de subversivitate
- Zidirea unor morminte prin literatură - funcție istorică (adevăr) și de religie
(mistică)
- Arta poate fi istorie pentru o societate totalitară
- Puterea literaturii de a modela conștiințe și de a înlocui manualele dictate
- Este vizualizat rolul literaturii asupra maturizării și evoluția vieții cotidiene
 - Solitudinea facilitează punerea anumitor întrebări, ajutând maturizarea până la
stadiul final
- “Literatura e singurul lucru care ajută omul să trăiască și-l face să se împace cu
timpul său” (doar cărțile pot deschide oamenilor poarta spre libertatea de
conștiință
- Autoarea prezintă intelectualitatea din vremea lui Hrușciov, reprezentată de
rebelii antisovietici
- Literatura, lectura era forma cea mai “vie” de supraviețuire
- Un capitol mai aparte din care - dedicat industriei clandestine a samizdatului
- KGB-ul avea în anii ’60 - ’70 un sistem de detectare a manuscriselor subversive
- Credința era interzisă în Uniunea Sovietică
- Doi dintre cei 3 băieți ajung chiar să lucreze în industria samizdatului
- Funcționalitatea samizdatului putea fi percepută și din punct de vedere economic
- Viktor Iulievici - “Oricare ar fi epoca, trebuie să fugi din ea, să te desprinzi, să nu
o lași să te înghită”
- Romanul prezintă teroarea, șantajul, distrugerea, manipularea prin discurs,
detenția care distruge, care face din oameni niște morți vii, o lume în care poți
supraviețui doar dacă renunți la conștiința etică
- De asemenea, romanul prezintă felul diferit de reacționare al fiecărui individ
într-un mediu toxic al unui regim totalitar (dar și mecanismul samizdatului,
dimensiunea polifonică a textului crește și introduce o viziune asupra muzicii)
- Muzica - vizualizată ca o formă de rezistență și eliberare față de sistem
- Generațiile “mai noi” devine mai “libere”, dorința de dezvoltare a personajelor
este văzută ca o nevoie organică
- Ilia emigrează ca să nu fie șantajat de KGB și moare de cancer
- Miha se sinucide după o detenție foarte dură
- Sania se căsătorește cu o americancă la New York ca să scape de sistem
- Romanul se încheie cu un elogiu adus unui poet clandestin
- Autoarea ironizează sufletul rus la finalul romanului

12. PRIMO LEVI - “MAI ESTE OARE ACESTA UN OM?”

- Chimist care începe să scrie literatură

- Partizan antifasist în nordul Italiei
- Preferă să spună că e evreu italian, pentru că dacă ar fi recunoscut că este
antifascist, ar fi fost executat direct
- E internat într-un lagăr din Italia pentru evrei, iar în 1944 e trimis la Auschwitz,
de unde supraviețuiește
- Lucrează într-un lagăr de chimiști, acesta fiind unul dintre motivele pentru care
supraviețuiește
 - Polemizează cu Soljenițîn și nu acceptă paralela comunism - nazism (Soljenițîn
consideră că cel mai asupra regim a fost cel comunist, în timp ce Primo Levi
susține că nu există regim mai dur decât nazismul)
- Moare în 1987 căzând de la balconul lui, fiind o moarte bizară (nu se știe precis
dacă a fost accidental sau o sinucidere)

12.1. “Mai este oare acesta un om?”

- Una dintre cele mai importante mărturii, iar pe Primo Levi nu-l interesează
literaritatea, dar vorbește despre o urgență epică
- Efectul stilistic este cel al prozei documentare
- Manuscris finalizat după război, nu are o logică temporală, ci una internă
- Studiu psihologic și antropologic asupra atrocităților petrecute în Auschwitz
- Se realizează o analiză mentalitară
- Urgența narativității amintirilor din lagăr, epicitatea este considerată o urgență,
simte o nevoie compulsivă a narațiunii
- Este o narativitate cu caracter terapeutic
- Xenofobia este un punct de reper al gândirii lui Hitler, “alter” semnifică
exterminabilul
- Despre condiția de sub-om, non-om, anti-om, mai putem vorbi despre un om?
- Problematizarea condiției umane
- Vizează procentul de umanitate care mai există sau nu într-un lagăr
- La început, sentimentele din lagăr sunt contradictorii (acceptare conștientă,
revoltă neputincioasă, autoabandonul, semidisperare - frica de a nu fi disperat și
de a comite acte stranii și lipsă de demnitate în fața morții)
- Spaima de moarte poate fi controlabilă? - Primo Levi: Nu, pentru că se implică
rezistența în fața acesteia
- Frica din lagăr dispare atunci când percepi în ceilalți viața, chiar dacă în tine nu
mai este
- Una din emblema principală de la Auschwitz este sloganul sarcastic care apărea
la intrarea în lagăr (“Arbeit macht frei” = “Munca te eliberează” - simbol pentru
descensus ad inferos) - eliberarea prin muncă înseamnă moartea prin extincție,
prin lichidare, pentru că intri în Infern; un alt slogan al lagărului este “totul este
interzis” (mai ales ideea de a cere explicații, nu mai există întrebarea “De ce?”)
- Deportații sunt maltratați imediat cum coboară din tren
- Coborâre etapizată în Infern: ofițeri agresivi, apă nepotabilă (sensul vieții a pierit)
- Instituționalizează Infernul, iar Infernul este văzut ca o cameră goală, umplută cu
corpuri goale de foști oameni însetați, nedormiți, tunși
- Infernul continuă cu dezinfecția victimelor, dar este văzută ca o infectare cu
dezumanizare, cu condiția de a nu mai fi om, devin cadavre vii
- Nu mai sunt oameni, sunt spectre, cadavre vii, niște păpuși golașe
- Marcarea spectralității - prin tăierea părului, a bărbii, dezbrăcarea - semnifică
abandonul condiției umane și a identității, a condiției de a fi om (“Am ajuns la
fund”)
- Omul devine ceva, nu mai este cineva, iar deținuții sunt văzuți ca o specie
suprimabilă, rămânând fără onoare este maltratabil oricând, fiind nerăzvrătit
- Rugăciunea nu își are motivație într-un lagăr, nu e necesară, considerată chiar o
blasfemie, dar scrisul este văzut ca o eliberare (Primo Levi: nu ai voie să te rogi
individual dacă lumea suferă în jur)
- Tatuajul de pușcăriaș - marcă a “morții” celor din viață, a fi un număr - tehnică
preluată din Gulag - meteahnă de dezumanizare
- Noul nume al non-omului este o cifră, iar dimensiunea numerelor indicau șansa
la supraviețuire sau drumul spre moarte
- Omul-cifră învață să viețuiască în Infern, folosind tot felul de nimicuri care devin
ceva, totul devine esențial, este un trai, chiar dacă e precar
- Cea mai drastică exterminare este timpul, care e interzis în Infern
- Factorii de exterminare indirecți sunt foamea și epuizarea prin muncă (tehnică tot
preluată din Gulag)
- Foamea produce demența, deținuții sunt semicadavre
- Moartea dezumanizantă - văzută ca o gloată cenușie, amorfă
- Lagărul este sinonim cu foamea, este o paralume (“Istoria se oprise”)
- Lagărul ca spațiu e un teritoriu mort, infertil, un Infern alcătuit din sclavi văzuți ca
unelte, spectre, este definit ca o experiență biologică (Cine este cobaiul? -
Animalul-om.)
- Lagărul nazist pentru evrei devine un nou tip de existență, nu poți vorbi individual
despre lagăr, este o colecție de povești cu o marcă a durerii (Oare poveștile
durerii nu ar putea alcătui o nouă Biblie?)
- Lagărul impune o limbă a durerii, a suferinței extreme, presupune o nouă
Geneză perversă a lumii, e Geneza de distrugere a lumii
- Există puține salvări miraculoase din lagăr, din Infern, toate au o coloratură
mistică, chiar religioasă
- Lagărul mort, abandonat de naziști este chiar imaginea Apocalipsei, imaginea
dominantă fiind cea a cadavrelor stivuite în mormane care punctează o formă a
extincției
- Infernul reprezentat de lagărul abandonat
- Lumea morală nu mai există în lagăr (negoțuri, furturi trafic de influență, imită
viața reală)
- Nu există bine / rău, doar damnați și supraviețuitori
- Damnații - “musulmanii” - specie suprimabilă, deținuți definitivi și vulnerabili, lipsiți
de orice formă de voință și umanitate (sunt “deșeurile” sau “terminații” lui
Șalamov sau Soljenițîn)
 - Lumea morală nu mai există (doar dacă ești martir, doar dacă devii altceva: o
specie suprimabilă, o entitate maltratabilă, abjectă, perisabilă)
- Sistemul călăilor trebuie să consume toată energia deținuților
- Hrana îi face să se simtă ca oameni liberi
- Capacitatea de adaptare a deținuților este fundamentală
- Cetatea oamenilor - cifră este și o cetate a ritualurilor, a ceremoniilor (distribuirea
pâinii, spălarea) - armată de morți în viață - siliți să cânte și să facă marșuri -
mecanism pavlovian de spălare a creierului
- Pentru deținuți, spălarea reprezintă refuzul dezumanizării
- Deținutul e văzut ca un dușman pentru alt deținut, fiind un rival la supraviețuire
- Indiferența - toate ororile trec pe lângă tine, iar omul e doar un “animal obosit”
- Infirmeria - spațiu infernal, maladiv, este văzută ca un paradis efemer, este locul
în care timpul poate fi regestionat, conștiința morală este recăpătată efemer
- Pătimirile nonumanității alcătuiesc simbolic Noul Testament
- Salvare spirituală: Primo Levi se salvează în momentul în care îi predă o lecție
despre “Divina comedie” unui alt deținut, aceasta îl respiritualizează, îl
reculturalizează
- Salvare socială: reumanizare intelectuală, stând într-o comunitate de chimiști
- Salvare morală: prin prietenia cu un alt deținut, Lorenzo (integru, necorupt de
lagăr, nu fusese transformat într-un non-om, nu se temea de naziști), umanitatea
prietenului îl umanizează și “îl învie” și pe Primo Levi
- La final, Primo Levi problematizează iar condiția de om și cea de neom
- Solidaritatea reumanizează deținutul - cel care încă cred în civilizație, care își
manifestă prietenia, solidaritatea, umanitatea față de ceilalți încă este om
(“Prietenia va rezista timpului’)
- Steinhardt propune “Soluția Soljenițîn” în “Jurnalul fericirii” - sistemul nu are efect
asupra celui “mort”, evreul din lagăr nu trebuie să aibă un sistem de valori, nu îl
poate face înregimentabil
- Dimensiunea teoretică - Șalamov - acesta este nașterea unei literaturi infernale,
Primo Levi - construirea unei noi Biblii
- Suprapunere Gulag - Holocaust: Beatitudinea sclavilor după hrănire și stat la
căldură

13. PATRICK MODIANO - “DORA BRUDER”

- 2014 - Premiul Nobel pentru Literatură

- 1997 - Dora Bruder
- Obsesie pentru tema memoriei
- Obsedat de ocupația naziștilor, în special cea din Franța
13.1. Microromanul “Dora Bruder”

- 1987 - povestea unei adolescente, găsite într-un ziar, Modiano încearcă să

descopere cum a ajuns fata în lagăr și cum a dispărut, voia să-i afle viața de
când stătea la Paris
- Termeni și concepte folosite în detectivistică prin toată acțiunea de căutare în
Istoria recentă, pentru a reda portretul adolescentei franceze care a pierit într-un
lagăr german de exterminare
- Termeni specifici: agenție, analiză de conținut, analiză de imagine, bancă de
date, bază de date, corelație, deducție, estimare, flux informațional, monitorizare,
prelucrarea informațiilor
- Procesul de asociere a datelor adunate de către el pentru descoperirea unor
informații noi
- Apelează la o misiune de culegere și interpretare a informațiilor
- Reușește să scoată la iveală identitatea unei adolescente complet pierdute în
morții din lagăr
- Este un continuu travaliu taumaturgic: topografie (străzi, piețe, răspântii
pariziene), construcții (case, cafenele, școli, mănăstiri), cuvinte scrise + imagini
(ziare, arhive, rapoarte ale poliției)
- Mizează pe o poetică a urmelor
- Nivelul topografic indirect (bulevarde, piețe)
- Cuvinte și imagini (ziare, fotografii, rapoarte ale poliției, rapoarte de lagăr)
- La final îi este oferită identitatea Dorei
- Scriitură a învierii
- Mizează pe o investigație minuțioasă
- Fotografiile Dorei neexistente în roman sunt narativizate
- Romanul e o imagine narativă
- Fotoficțiunea prezentă (arhivistica imaginii)
- Personajul Dorei este un personaj spectral la început, pentru ca la final să-i fie
recuperată identitatea parțial, este UN PERSONAJ “REVENANT”, O ENTITATE
DE REVENUE (revine la viață prin literatură)
- Până la final, nu mai e doar amintire sau o fotografie, e o viață
- Dora e un personaj arhetipal, de la ea se construiesc și alte vieți ale altor francezi
care au pierit în lagăr
- Recuperarea unui destin arhetipal aflat în centrul represiunii
- Recuperarea identității ei devine o metodă de recuperare a tuturor evreilor, la
final, o vede reconstituită, rămâne din ea un ecou al prezenței
- Destinul recuperat rămâne o enigmă
- Ananké - destin fatal la nivel individual, dar și la nivel colectiv, fatalitate destinală
- Creează un palimpsest, prezintă Pariul 1941 - 1942, apo Parisul în 1965 și
Parisul anilor ’90
 - Cartografiază Parisul - este un complex structural, devine un oraș al execuției, o
metropolă a injustiției, a trădărilor și lipsei de solidaritate umană
- Realizează “o poetică a urmelor” - viața pe care încearcă s-o reconstruiască
Modiano
- Dora rămâne un ecou al prezenței
- Există o doză de mister pe care Modiano nu reușește să o recupereze
- Fugile adolescentei alcătuiesc libertatea cu adevărat a Dorei Bruder
- Reconfigurând viața Dorei, stocând informațiile despre ea, Modiano îi
construiește un fel de mormânt, un cenotaf - mormânt simbolic, ridicat în omagiul
cuiva prin acest microroman
- Modiano îl numește un memorial-muzeu al memoriei, muzeu al căutării, al
restituirii, un roman memorialistic care implică ideea de etică și justiție,
- Modiano îi înmormântează pe cei fără mormânt, mormântul său este unul literar,
din cuvinte
- Conceptul de postmemorie reprezintă memoria generației a doua de lângă
supraviețuitori, indicând ideea de moștenire a traumei, a experienței victimei și
de transmitere a acestei moșteniri
- Mărturie retrospectivă prin adopție
- Modiano este un “vânător de umbre”
- Marianne Hirsch - conceptul de post-memorie: răspuns generaționist față de
traumă și memorie, dar nu este cel al primei generații, ci cele de-a doua generații
față de trauma primei - TRAUMĂ TRANSGENERAȚIONISTĂ
- CRITICĂ: Annelies Schulte Nordholt: se întreabă dacă aceste tehnici nu sunt
EKPHRASIS (descriere verbală a unei imagini, a unei opere de artă, cum
realizează Modiano în cazul fotografiei Dorei Bruder, pe care le descrie, dar pe
care nu le arată în carte)
- Roger Yves Roche se întreabă dacă nu cumva e vorba doar de o tehnică a
fotoficțiunii

14. ALEJO CARPENTIER - RECURSUL LA METODĂ

- Alejo Carpentier - 1904 - 1980

- Pentru romancierul cubanez, romanul este o cercetare a realității pentru a o
putea domina, “un instrument de cercetare a ființei umane”, nararea existenței
personajului imaginat în vâltoarea întâmplărilor, în loc de a descrie efectiv ce se
întâmplă
- Țintă propusă de Carpentier: omul latinoamerican trebuie să-și propună și să
ducă la bun sfârșit sarcina de a descoperi adevărata dimensiune, cu precădere
spirituală, a continentului său, să se înțeleagă pe sine cu luciditate, împreună cu
omul european, care trebuie să redescopere Lumea Nouă, dincolo de
cunoașterea convențională, să pătrundă esența sa barocă (a coexistenței
 diferitelor vârste istorice, culturi și credințe), să înțeleagă caracterul baroc al artei,
literaturii și culturii americane
- Carpentier: orice roman pornește de la un fapt real, dă romanului său valoarea
de document
- Un fapt real care îl impresionează pe scriitor dobândește o dublă caracteristică:
autobiografică și istorică (nu e o dihotomie, ci o complementaritate)
- Carpentier: fără a-și pierde caracterul universal, scriitorul comunică ce este
lumea sa, o lume cu atât mai interesantă, cu cât este mai nouă, mai plină de
surprize și de elemente greu de abordat, încă neexplorate de literatură
- Arată ce se poate găsi la “oamenii lui” (cetățeni din America Latină) din ceea ce
este universal, în relație cu lumea largă - chiar dacă, în anumite cazuri, relația
poate fi stabilită prin contrast și diferențe
- Carpentier: America Latină - un continent nedescoperit încă din punct de vedere
spiritual, un creuzet în care se topesc credințe, tradiții, obiceiuri ce nu au fost
încă definite și care, de fapt, constituie realitatea cotidiană
- Carpentier: datorită fecundului amestec de rase pe care l-a produs, America este
foarte departe de a fi epuizat tezaurul său de mitologii
- Carpentier: miracolul se află în realitatea înconjurătoare, izvorăște dintr-o
realitate ce trebuie observată, studiată, cercetată permanent
- Carpentier: nu modifică datele obiective, cosmosul subiectiv al scriitorului nu face
decât să recreeze realitatea privită prin prisma revelației privilegiate
- Carpentier: fiecare zi se adună cu cea dinainte și cea următoare
- Carpentier - “persistența unor constante umane” - istoria se repetă și ființa
umană are aceleași reacții la diferite vârste ale civilizației (înțelegerea prezentului
cu ajutorul trecutului) - reflecție pe care o acordă Primului Magistrat - ISTORIA
SE REPETĂ ÎN MOD CICLIC - în fiecare etapă istorică are loc un proces evolutiv
urmat de un altul, distructiv
- America - pe continentul american mai coexistă încă toate stadiile civilizației
umane
- Carpentier: unul din primii scriitori care au scris în genul realismului magic
- REALISMUL MAGIC: teoria realului magic este strând legată de teoria
contextelor ce definesc omul american (numai o realitate precum cea americană
- simbioză de culturi diferite, amestec de rase și limbi, în care se întrețes în mare
măsură mitul și basmul - doar o asemenea realitate poate genera “miraculosul”)
- Realismul magic își are geneza în simbioza unor culturi distincte, în amestecul
de rase, de limbi, de culturi
- Carpentier: “Uneori e necesar să te îndepărtezi de lucruri, să traversezi un
ocean, ca să vezi lucrurile de aproape.”
 - Epilog “1972” deschis cu un citat din “Discursul asupra metodei” - “Planta
agățătoare nu se înalță niciodată mai sus decât copacul care o susține” - pentru
a încununa atitudinea de farsor a Primului Magistrat
- Inspirație: Revoluția Cubaneză a lui Castro
- Paralelă dintre Lumea Veche, europeană și cea Nouă, latinoamericană -
prezentarea a două lumi opuse
- Persistă o permanentă antinomie între lumea de acolo (America) și lumea de aici
(Europa) - două universuri deosebite, cu diferențe ce se manifestă pregnant și
sunt puse în evidență în mod obsedant de maestrul cubanez în aproape toate
scrierile sale
- Datorită marilor diferențe și decalaje între Lumea Nouă și Lumea Veche din
punctul de vedere al nivelului de dezvoltare - între cele două realități există o
permanentă înfruntare materializată, mai ales, în incapacitatea Europei de a
înțelege America, în imposibilitatea europeanului de renunța la idei preconcepute
pentru a putea pătrunde în esența altui univers
- America - univers necunoscut lui însuși, străbate o etapă de autocunoaștere și
autoidentificare pornind de la rădăcinile sale europene (moștenitorul și urmașul
acestei Europe închistate în tipare rigide)
- Lumea europeană - în special Parisul (în care dictatorul se retrage adesea și cea
din care provine el și pe care o vrea supusă, cât mai supusă lui)
- Colonizarea - scop care trebuie atins cu orice preț
- Teroarea începe când dictatorul observă că din ce în ce mai mulți oameni i se
opun și chiar protestează împotriva lui
- Confiscarea “literaturii roșii”

14.1 Despre “Recursul la metodă”

- Subiectul cărții: prezentarea portretului eternului dictator din America Latină

- Personaje simbolice, trăsăturile lor îmbinând realul cu imaginarul împins la
extrem
- Construită în stil baroc
- Numele dictatorului = Primul Magistrat
- Imaginea Marelui Magistrat - compusă din imaginile a 6 dictatori sud-americani,
fără a le da nume în carte (dar aceia sunt Gerardo Machado, Guzmán Blanco,
Cipriano Castro, Estrada Cabrera, Leónidas Trujillo și Porfirio Díaz)
- Primul Magistrat - un personaj pornit de jos, un obscur ziarist de provincie, care
în urma unei lovituri de stat și-a conferit titlul de general. Odată ajuns la putere,
își mistifică biografia cu totală nerușinare și lipsă de bun-simț elementar și își
prelungește la nesfârșit mandatul, întotdeauna în urma unor alegeri “libere”
- Primul Magistrat: anacronic și contradictoriu, veșnic rămas în urmă în raport cu
realitatea, incapabil să asimileze și să înțeleagă noul, mințind pe cei din jurul său
 și pe el însuși, farsor și grotesc, bețiv, afemeiat, corupt, veșnic cu un revolver
asupra lui, Primul Magistrat este un amestec de tiranie orientală, cruzime,
despotism luminat, mitocănie și bună educație, cultură și incultură, viclenie și
infantilism
- Toate acțiunile Primului Magistrat - se desfășoară sub semnul farsei - este un
farsor, un demagog, un escros, dar tonul narațiunii nu este cel al farsei, pentru că
el și faptele sale sunt mai reale decât realitatea însăși - psihologie de cabotin
versat, uns cu toate alifiile, înzestrat cu simțul ironiei
- Un personaj ca o ființă normală, cu toate defectele sale - ca orice dicator - Primul
Magistrat trăiește teroarea singurătății, a izolării, oriunde se află
- Primul Magistrat nu este în stare să înțeleagă că este, în realitate, reprezentantul
lumii de acolo, al lumii americane, nu a celei de aici, europene
- Primului Magistrat i se pare străină lumea lui, schimbată datorită progresului
general și al mersului Istoriei
- TITLUL: conține antinomia între cele două lumi, prin trimiterea la Descartes
“Discurs asupra metodei’ - toate capitolele sunt precedate de citate din “Discurs
asupra metodei” și “Tratat despre pasiuni” - subliniază o ascuțită ironie opoziția
dintre textul francez (raționalism) și realitatea latinoamericană, instabilă,
imprevizibilă, nesupusă ordinii raționaliste - pe continentul latinoamerican nu
există un “discurs asupra metodei” - un logos destinal să ordoneze Universul -
Marele Magistrat crede că acționează în numele raționalismului, dar comite cele
mai criminale și aberante acțiuni
- “Recursul la metodă” - îmbinare a istoriei unui arhetip de dictator văzută prin
prisma sa proprie și a altor personaje cu tema privind confruntarea celor două
lumi, americană și europeană și incapacitatea Europei de a înțelege America
- Recursul la metodă - pedepsirea adusă de conducător către populația care se
revoltă, eliminându-i unul câte unul
- Carpentier narează istoria dictatorului său între anii 1913 și 1927, când este
înlăturat de la putere și îl urmărește până prin anii ’40 în exilul său în Franța,
simbol al culturii europene, al lumii civilizate și rafinate (pentru Primul Magistrat)

15. MIGUEL ANGEL ASTURIAS - “DOMNUL PREȘEDINTE”

15.1. Rezumat pentru “Domnul președinte”

Prima parte
Romanul începe în „Portalul Domnului”, undeva prin Guatemala, unde cerșetorii
își petrec de obicei noaptea. Unul dintre cerșetori, Paiață, este epuizat după ce a fost
hărțuit în continuu din cauza mamei sale decedate. Când colonelul Parrales Sonriente
(omul cu măgărița) , unul dintre militarii loiali președintelui, își bate joc de el cu cuvântul
„mamă”, Paiață reacționează instinctiv și îl asasinează pe colonel. Cerșetorii sunt
interogați și torturați pentru a-i obliga să-l implice pe generalul în retragere, Eusebio
Canales, fost membru al armatei președintelui, și avocatul independent Abel Carvajal,
în asasinarea colonelului, întrucât, potrivit oamenilor președintelui, nu există nicio cale
ca „Un idiot să fie responsabil.” Muscă (un orb și pe deasupra și olog, un om fără
adăpost), moare pentru că spune că Paiață este responsabil. Între timp, Paiață scapă
din Piața Catedralei și o visează pe mama lui, dar un pădurar îi tulbură odihna. Apare
Chip de Înger și împreună aceștia îl salvează din ghena de gunoi în care poposise.

O viziune rară a președintelui îl arată că îi ordonă lui Miguel Față de Înger uneori
numit „favoritul” președintelui, să-l ajute pe generalul Canales să fugă înainte de a fi
arestat dimineața pentru uciderea colonelului Parrales Sonriente. Președintele, care ar
fi orchestrat acuzațiile în propriile sale scopuri, vrea ca Canales să încerce să evadeze
pentru că fuga ar fi o mărturisire a vinovăției.

În Tus-Tep, o tavernă locală, Chip de Înger are o întâlnire cu polițistul Lucio

Vásquez și este încurajat să-i spună că vrea să o răpească pe Camila, fiica generalului
Canales. În realitate, răpirea Camilei este un mijloc pentru a acoperi fuga lui Canales.
Mai târziu, Vázquez se întâlnește cu prietenul său Genaro Rodas și la ieșirea dintr-un
bar îl văd pe Paiață. Spre groaza lui Genaro Rodas, Vásquez îl împușcă pe Paiață.
Concluzia acestei scene este asistată de Don Benjamín, un păpușar, ale cărui „păpuși
s-au aventurat prin terenul tragediei”.Genaro Rodas se întoarce acasă și discută despre
uciderea lui Paiață cu soția lui, Fedina de Rodas, și îi spune că poliția se pregătește să-l
aresteze pe Canales dimineața. Între timp, Canales părăsește casa lui Miguel Chip de
Înger, epuizat și îngrijorat că va trebui să fugă din țară. Mai târziu în acea noapte,
Canales reușește să evadeze în timp ce poliția îi jefuiește casa și Miguel Chip de Înger
Se strecoară pentru a o duce pe Camila la taverna El Tus-Tep.

Partea a doua

Încercând să rezolve situația, soția lui Rodes, Fedina, se grăbește la casa lui
Canales pentru a-i spune planul. Întârzie, iar spre ghinionul ei dă nas în nas cu un
consilier al președintelui, care o arestează, acuzând-o că este complice cu Canales.
Este una dintre cele mai puternice scene din roman, pentru că descrie exact modul în
care femeia este torturată pentru a indica locul unde se află Canales, ceea ce, desigur,
este necunoscut.

Soldații, apoi, îi iau copilul și, între timp, îi pun var pe piept și i-l dă fiului ei, care
respinge gustul sânului mamei sale, singura sursă de hrană ți care va care ajunge să-l
omoare. Chip de Înger (era frumos și rău ca Satana) începe să-i caute Camilei o
locuință, și descoperă că nici măcar propria ei familie nu vrea sa o primească, pentru că
toata lumea consideră că, pentru că este fiica unui dușman al președintelui, i-ar putea
aduce probleme. În mod ciudat, acest bărbat pare a fi zbuciumat, pentru că, pe de o
parte, încearcă s-o apere pe Camila, iar pe de altă parte, vrea să profite și de ea.
Aproape de sfârșitul acestei părți, Camila se îmbolnăvește grav, situație care îl face pe
Chip de Înger să-i vină rapid în ajutor.

Pe de altă parte, Fedina, care a fost torturată și a îndurat moartea fiului ei, este
acum eliberată și vândută la un bordel de omul președintelui, cel care a arestat-o. Cu
toate acestea, ea reușește să se salveze de această soartă fiind trimisă la un spital
când oamenii descoperă că își ține copilul mort în brațe, nevrând să-l lase să plece. Mai
povestește și cum reușește generalul Canales să treacă granițele țării, să evadeze.

15.2. Personajele din “Domnul președinte”

Președintele - un personaj de referință. Nu are o prezență reală în istorie decât în

​aluziile și acțiunile reprezentanților săi. Are o prezență atotcuprinzătoare care îi permite
să fie plasat pe un plan mitic, cum ar fi amăgirea megalomană a multor dictatori
latino-americani, în felul în care vor să fie amintiți.

Miguel Cara de Ángel (Chip de înger) - protagonistul romanului. La început, el este

menționat drept mâna dreaptă și favoritul președintelui. Personalitatea sa, de-a lungul
romanului, oscilează între a fi o persoană bună și a întruchipa răul pe care îl reprezintă
dictatorul. Se îndrăgostește și se căsătorește cu Camila, fiica bărbatului pe care l-a
ajutat să-l pună sub acuzare pentru o crimă pe care nu a comis-o.

Generalul Eusebio Canales - militar acuzat în mod fals că l-a ucis pe José Parrales
Sonriente. Este forțat să se exileze în afara țării. El organizează o mișcare
insurecțională pentru a-l înfrunta pe Președinte, dar moare înainte de a-și îndeplini
acțiunile. El este tatăl Camilei.

Camila . Fiica Generalului Canales. După Evadarea tatălui ei, este pusă în asigurare de
Miguel Cara de Ángel, principalul arhitect al complotului împotriva lui. Cu toate acestea,
având în vedere bunatatea de care dă dovadă Miguel, ea se căsătorește cu el și chiar
se îndrăgostește pe bune.

Romperul. Fără adăpost și nebun care, într-o stare de alienare, îl ucide pe colonelul
José Parrales zâmbind, dezlănțui and tragediile romanului. Este asasinat de polițistul
Lucio Velásquez.
José Parrales - Colonel în subordinea Președintelui, este asasinat de Pelele, pentru că
și-a făcut de râs mama.

Genaro Rodas - Păpușar, martor la moartea lui Pelele. Îi Spune soției sale ce s-a
întâmplat cu consecințe teribile.

Fedina - soția lui Genaro, care după ce a aflat de complotul care se țese împotriva
generalului Canales, decide să-l avertizeze să ajungă în siguranță, dar se dovedește a
fi arestată și acuzată de complicitate. Ea este obiectul celei mai groaznice torturi care o
duce la nebunie.

15.3. Despre “Domnul președinte” și viziunea lui Miguel Ángel Asturias

- “Domnul Președinte” - “cel mai important dintre toate romanele care s-au scris pe
tema dictaturii din America hispanică” - revista franceză Europe
- Lucrare realistă de mare valoare artistică, rezultatul îmbinării sentimentelor de
nemărginită dragoste pentru poporul umilit și de ură profundă împotriva tiranului
- Romanul - o satiră distrugătoare a moravurilor politice și sociale ale Americii
Latine
- “Domnul Președinte” - exemplu de artă combativă, o armă concretă în mâna
luptătorilor pentru libertate
- Dictatură ticăloasă, descompunerea aparatului de stat, bazat pe delicte odioase,
ale imoralității și corupției,
- Domnul Președinte nu are o naționalitate precisă - personaj valabil în orice țară a
Americii Latine
- Domnul Președinte, romanul lui Asturias, îndeplinește sarcina prezentării tipului
de Caudillo (Conducător)
- Dacă pentru noi romanul lui Asturias înseamnă dezvăluirea acestui aspect
esențial al realității social-politice din America de Sud și Centrală, pentru lupta
anevoioasă a popoarelor din marele continent înseamnă o armă nimicitoare

- Romanul începe cu o scenă odioasă, imaginea de sinistru azil de noapte instalat

în plin centru al capitalei. În fața catedralei zac corpurile cerșetorilor orașului,
care își petrec nopțile acolo. Un cerșetor îl ucide accidental pe unul dintre zbirii
poliției de siguranță, un colonel din anturajul “președintelui”. Autoritățile se
folosesc de acest lucru pentru a se debarasa de doi opoziționiști, generalul
Canales și avocatul Carvajal și pentru a dezlănțui o neagră teorare împotriva
populației.
- TITLUL: tipicitatea personajului și prezența lui în toate momentele și situațiile,
deși concret apare de foarte puține ori. Amoralitate perfectă, cinism și ipocrizie

- Personajele: femei și bărbați cu pretenții de elită a societății. Se demască și se

arată lași și slugarnici

- Poporul - personajul pe care nici Asturias nu îl înțelege uneori - absent în calitate

de erou colectiv, dar prezent la fiecare pas - fiecare imagine a călăilor
(descompuși din punct de vedere moral) arată prin contraste poporul simplu și
curat

- Propria experiență de viață a lui Asturias îi arată că oamenii din popor sunt în
stare de lucruri mari, ei dovedesc continuu că știu să lupte eroic și cu pricepere
pentru apărarea drepturilor lor îl condiții de ilegalitate strivitoare

- Asturias: “Scriitorul este un debitor al poporului său. Lucrările mele trebuie să fie
un document care să oglindească epoca noastră, ele trebuie să oglindească
realitatea socială în toate năzuințele, nădejdile, suferințele și luptele ei. Scriitorul
trebuie să stea acum de partea claselor exploatate.”

- S-au spus și s-au scris multe lucruri despre Domnul președinte. A fost analizată
și interpretată din diverse perspective, în special în ceea ce privește caracterul
său mitologic și aspectele strâns legate de politică.

- Scriitorul guatemalez Miguel Ángel Asturias (1899-1974), deputat și ambasador,

a fost profund interesat de repercusiunile sistemelor opresive din America Latină.

- Așa apare textul care ne preocupă: o privire asupra acțiunilor unui dictator
diegetic care scapă de cei care îi sunt incomozi și care dă vina pe niște
nevinovați folosindu-se de omul său de bază, Chip de Înger.

- Putem spune că acest roman nu este doar o narațiune fictivă a unei dictaturi, ci
este o narațiune bazată pe un eveniment reall. Aici, a-ți menține familia sau
pentru a-ți păstra credințele, este posibil doar prin intermediul aderării la Stat,
făcând tot ceea ce Statul dictează, fără a judeca nimic din ceea ce se întâmplă.
- Haosul este generat în fața ochiului mereu vigilent al Președintelui, și nu înaintea
lui fizic.

- Dihotomiile ne trimit imediat la o dislocare în atmosfera dictatorială. Președintele

este însuși liderul care există fără a fi, manifestat prin diferiți subiecți și prin
întreaga comunitate: „Încet-încet s-au adunat oaspeții (...). ,,,Ceea ce nimeni nu
putea spune a fost unde și la ce oră a dispărut președintele” (Asturias, 1998:
154). Astfel, haosul poate însemna o reacție non-conștientă a personajelor, dar
poate fi și reprezentarea dictatorului care, în ciuda caracterului său, capătă viață
prin oamenii înșiși și devine concret în ei.

- Se produce un paradox între personajele care par a fi într-o continuă căutare a

maternului, care se vede și la Camila și situația mamelor, precum Niña Fedina,
care nu termină să accepte separarea emoțională sau materială de copiii lor:
„Mamele nu se simt niciodată complet goale de copiii lor” (Asturias, 1998: 165).
Haosul, deci, nu se limitează la sfera celor mai evidente contaminări, ci cuprinde
etapele sufletului însuși, reprezentare a căutării constante în viața personajelor și
produs al nemulțumirii scufundate în dictatură, dar care trece cu mult dincolo de
dictator.

- În El Señor Presidente, răul și binele se manifestă în mod implicit prin opozițiile

întregii instanțe narative, dar aceasta nu se referă doar la lupta obositoare dintre
bine și rău a unui ordin religios, presupunând mai degrabă o luptă iremediabilă
între progrese, care va promova cunoaşterea şi atmosfera obscurantistă impusă
de dictatură. Astfel, istoria pendulează între a vedea și a nu vedea, între a
observa realitatea și a suferi de o orbire autoprovocată.

- Asturias lasă pe bună dreptate un gol în lucrare pentru ca cititorul să înțeleagă,

în sensul uneori dureros, alteori sarcastic al cuvintelor, speranța datorită căreia
oamenii acționează cu toții împotriva sistemului opresiv care încearcă cu orice
preț să le întunece vederea.
- O distincție inedită realizată de Asturias - în cazul acestui roman, vorbim despre
umbră și nu despre întuneric. Semantica cuvântului sugerează că atunci nu
 avem de-a face cu absența luminii, ci cu interpunerea unui corp cu lumină care
ar trebui reflectată undeva.
- Este una dintre multele metafore lipsite de inocență din text, pentru că despre
care se vorbește este figura dictatorului, care întotdeauna acționează din umbră

- În cele din urmă, avem de-a face cu o dezbatere strânsă între vinovăție și
inocență. Aceasta în două sensuri: primul dintre ele este sentimentul subiectului
individual care își impune o judecată morală severă, așa cum se întâmplă în
unele momente ale narațiunii cu Miguel Cara de Ángel, și posibila nevinovăție. Al
doilea subiect, cel mai evident și poate cel mai important, este cel al adevăratei
vinovății, al autorilor intelectuali și materiale a diferitelor crime care se dezlănțuie
și al inocenței personajelor foarte sărace care sunt intenționat acuzate și
pedepsite cu atroce de înalta comandă și de ordinele Președintelui.