MAICUTA VERONICA

Man. Tudor Vladimirescu

-DE VORBÃ CU CERUL SI CU MINE

ÎNSAMI-
 

Închinare: ÎN NUMELE TATÃLUI SI AL FIULUI SI AL SFÂNTULUI DUH, Amin.

    Aruncã Doamne sãmânta Ta cea bunã pe brazdele sufletului meu si fã prin iubirea Ta sã
cadã roua Cerului, pentru a umezi pãmântul inimii mele si încolti sãmânta Ta, sã dea roade
îmbelsugate pentru mântuirea mea si a neamului meu scump.

Ah, cum as vrea sã mã topesc în Dumnezeu, sã mã mistui la picioarele Preacuratei Fecioare

Maria care a purtat în pântece *vesnicia* , care a adus mântuire neamului omenesc, care a
scos pe toti mortii din osânda iadului si prin care au cãpãtat ca zestre Impãrãtia Cerului si
fericirea neânseratã a iubirii lui Hristos!

Iisuse al meu, dar Tu vezi cât de slabã sunt eu în fata încercãrilor ce-ai îngãduit sã-mi vinã de
la Satana prin oamenii ispititori. Eu Te rog, Bunule, de as ajunge chiar ochii sã mi-i scoatã,
ajutã-mã ca orbirea mea sã vorbeascã mai mult ca vederea; de-mi vor tãia limba, mutenia mea
sã vorbeascã mai mult ca vorba mea; de mã vor omorâ, martirajul meu sã vorbeascã mai mult
decât viata mea, despre Tine, Bunule Iisuse, Stãpânul meu!

Ah, ce greu e! Atât de aprig mã schingiueste dorul dupã Cer! Mi-e dor de Tine Doamne! Mi-e
dor de-o lume mai sincerã! Dã-mi Doamne potop de lacrimi ca sã-mi spãl pãcatele neamului
meu! Iisuse, vreau sã vãd ceea ce vrea sufletul meu! Vreau luminã în mine, vreau sã simt
ranele Tale pe corpul meu! Iartã-mã Bunule, dar vreau acest lucru pe care-l poti, de vrei!

Oh, Iisuse Hristoase, soare scump si dulceata inimii mele, Tu care esti ocean de luminã, de
bunãtate si iubire, inundã omenirea cu valuri de luminã si iubire, ca sã Te cunoascã pe Tine si
sã Te cheme în inima lor.

Cine lumineazã mai mult în Cer si pe pãmânt ca Iisus? Nimeni!

Aceastã piatrã magnificã sã ne fie drept mãrturie; de ea s-au folosit toti martirii si toti cei
dornici de Rai.

Ia aminte tu care scrii si tu care citesti.

În vântul rece lacrimile se fac gheatã si pe aceastã punte trece o prãpastie de nedescris...

SMERENIA BIRUIE IADUL, dar smerenia demnã si sincerã, nu falsã si de moment.

Orice constrângere îngãduitã de Dumnezeu, îti aminteste cã ezistã o putere superioarã de care
atârni si tu. Suferinta a nãscut în omenire sentimentul religios, ideea Divinitãtii.
O, ce scumpã e pentru noi suferinta, care ne apropie de Creatorul nostru Dumnezeu!

O, Doamne, cât sunt de dulci cãrãrile Tale! Oare cine pãsi pe ele fãrã teamã, cãci eu mã
înspãimânt, vãzând cã nu fac nimic pentru dragostea ce mi-o arãti în toate lucrurile de
mântuire!

Ah, Iisuse, cum as vrea sã mã mistui în slujba Ta! Inima mea vrea sã se topeascã în potirul
Tãu, dar nu pot sã mi-o ridic la înãltimea doritã!

Iisuse, vreau sã-ti prezint durerea mea, cãci numai pe Tine Te mai am, cãruia sã-I spun
slãbicuinea sufletului meu! Cui sã mã plâng? Cine mã ascultã dacã nu Tu, oh, Pãrinte,
Mântuitorul meu, oh, Creatorul meu!

Ah, desteptându-mã din somnul deznãdejdii, dându-mi seama cã Tu esti în inima mea, m-am
plecat cu mintea la urechea inimii mele, rugându-o sã-Ti spunã Stãpâne toate luptele ce le am
cu diavolul, cu lumea si cu trupul.

Când sãrut icoana Maicii Preacurate, simt în inimã un foc care nu arde, ci rãcoreste, iar când
sãrut picioarele Preascumpului Iisus, ce stã în bratele Preacuratei Fecioare Maria, simt inima
cã-mi saltã cu o miscare neasemãnatã, încât putin de nu se înconvoaie coastele. Si cum nu ar
sãri de bucurie, când se atinge de Cel ce tine Cerul si pãmântul în palmã!

Am constatat cã, atunci când stai pe acest punct de vedere, cã pentru tine nu-i mai scumpã
bogãtia decât sãrãcia, cinstea decât necinstea sau viata lungã decât cea scurtã; esti linistit, toate
având în ochii tãi acelasi rezultat pentru slujirea si preamãrirea lui Dumnezeu.

Deci, sã alegem mai bucuros, ca sãracul Hristos, sãrãcia decât bogãtia, ca sã putem avea pacea
pe care bietul bogat nu poate sã o aibã din cauza avutiei lui care-l stãpâneste. Ferice de bogatul
care se foloseste de bogãtia sa ca mijloc de a cãpãta Raiul. Astfel de bogat are pace în suflet si
doarme fãrã grijã.

Sã mergem pe drumul cu iubitul Iisus, care a primit ocarã în loc de cinste, iar pentru cã doritul
nostru Hristos a fost numit nebun si stricãtor de lege, s-ar considera sã preferãm si noi a trece,
bineânteles de va fi cazul, ca NEBUNE RÃTÃCITE SI IESITE DIN RÂNDUIALÃ ÎN FATA
LUMII, DECÂT ÎNTELEPTE SI ORDONATE.

Oh, Stãpâna mea, Preacuratã Mamã a scumpului Iisus, ajutã-ne ca în aceastã viatã de cãlãtori,
scopul nostru suprem sã fie preamãrirea lui Dumnezeu si sã fim strãini ca si El, negãsind loc
unde sã ne plecãm capul, decât pe coroana de spini, prin care vom primi prin mila Ta, pe cea
de trandafiri.

Iatã, douã lumi ne stau în fatã si o cãrare de argint cu rãstigniri tremurãtoare.

Privind de pe terasa sufletului în largul lumii acesteia, care e ca o mare ce se zbate cu uriase
valuri de marginile ce o înconjoarã, mã întrebam stãpânitã de o teamã nedeslusitã unde am
citit sau unde am vãzut acest tablou. E începutul unei vieti de care nu-mi mai amintesc; e o
chemare nostalgicã de pribegie, sau nu-i decât transpunerea verbalã insuficientã, meschinã si
neputincioasã a unui spectacol al lumii acesteia ce piere ca fumul si care unul câte unul
încremeneste deasupra unui pat, stând si ajutat de altii, îmbracã un pardesiu (o hainã) de
scândurã, iar dincolo de aceastã mare se gãseste si usor îl poti privi, un urias ocean lin cu
jaruri luminoase ce vesnic strãlucesc, pentru a poposi cei dornici de odihnã. Deasupra tuturor
stã pe un Tron de Heruvimi Împãratul Milei, odihnindu-se pe brate de Serafimi si priveste cu
iubire spre Maica Milostivirii care-i cu bratele ridicate, cu ochii înnecati în lacrimi, rugându-
L: "Primeste în curtile vesniciei pe tot sufletul ce se roagã Mie!"
Oh, iubire neânseratã de Mamã nevinovatã! Tu faci sã plouã pe omenire razã de luminã si îi
reazemi în fericire. Oh, Doamnã si Fecioarã, Mamã Cereascã, goneste de la mine noaptea
patimilor si lumineazã întunericul inimii mele1 Tu, care esti mai aleasã decât toate fãpturile
Ceresti si pãmântesti, primeste smerita mea închinare: "Bucurã-te Maicã Pururea Fecioarã,
Bucurã-te corabia lumii! Bucurã-te Biserica Domnului, cã ne-ai rãsãrit nouã, oamenilor
Luminã, Preacuratã!"

Oh, Dumnezeeascã Fecioarã, nãdejdea si bucuria noastrã, binecuvântatã de Dumnezeul

martirilor, pentru cã Te-a fãcut Mamã Bisericii si neamului omenesc sã îti fie fii si fiice, m-ai
primit si pe mine sub acelasi acoperãmânt de har si mi-ai îngãduit sã Te am Mamã si
Povãtuitoare prin cãlãtoria acestei vieti.

Oh, Împãrãteasã a îngerilor, cer ajutorul Tãu, de a-Ti face din lacrimile mele o diademã de
crini imaculati pe care sã-i astern la poala hainei Tale, Preacuratã!

Stiu cã pe foc îl stinge apa, iar pãcatele le stinge milostenia, care este vârful tuturor virtutilor.
Cine va ascunde milostenia în sânul sãracilor si el se va ascunde în sânul îngerului pãzitor de
duhurile rele, iar de acolo în bratele lui Dumnezeu.

Oh, suflete, nu vei gãsi odihnã decât în Acela care este odihna ta, în Iisus Hristos Euharistic!

Oh, puternicã iubire a lui Iisus Hristos, cât de mult te deosebesti tu de iubirea pãmânteanã a
oamenilor! Iubirea Ta Dumnezeule, cu cât o vede o inimã ce arde în iubire, cu atât mai mult o
înflãcãrezi si o faci a nu mai putea trãi fãrã Tine.

Cele mai îmbãtãtoare dulceti si cele mai intime mãrgãritare le-a gãsit sufletul meu în aceastã
iubire care îl face nemuritor, îl face fericit de pe pãmânt.

Ah, Iisuse, Ti-am adus în inimã o loviturã mult mai grea ca cea de pe dealul Golgotei, prin
cãderea mea în pãcate, iar Tu uitând totul, îmi întinzi mâna si gata, mã ridici. Ah, câtã
nerecunostintã din partea mea! Smulge Doamne sufletul meu din nebunia lui, pentru cã el te
va cunoaste atunci când te vei atinge cu degetul Tãu divin si trezându-se din amorteala
pãcatelor, Te va binecuvânta.

Oh, Dumnezeule prea milostive, m-am rãzvrãtit de multe ori împotriva Ta, Bunule, iar Tu nu
Te-ai uitat cu asprime spre mine.

Oh, inimã împietritã, pânã când vei sta în acest ghetar de nepãsare fatã de cãldura iubirii lui
Iisus Prea Scumpul?! Ce nerecunostintã! Aflã suflete cã viata aceasta trece mai repede ca
floarea câmpului, iar Fiul Fecioarei Maria rãmâne în vesnicie.

Oh, Dumnezeule Atotputernic, pentru cã Tu esti iubirea întruchipatã, fã ca vrând si nevrând

sã intrãm în hora iubirii Tale prin mijloacele ce le crezi, pentru a ne mântui bietul nostru
suflet. Oare sã fie vreun suflet cãruia sã nu-i placã un astfel de judecãtor drept? Oh, suflete,
fericit vei fi când vei auzi un glas prea dulce si vei vedea cã te priveste o privire care strãbate
totul! Mai poti tine oare lângã tine o plãcere de asa scurtã duratã si sã pierzi pe cea vesnicã?
Nu, nu se poate! Dumnezeul iubirii stã afarã lângã usã si te asteaptã si te ia chiar în brate.

Oh, bunãtate prea înaltã, cât esti de dulce si rãbdãtoare, pentru a ne face fericiti si astepti cu
atâta bucurie pe toti, desi ei nu te cheamã!

Oh, Dumnezeul inimii mele, de furtunile îndoielii si a necredintei, scapã-mã!

Nu privi cu mânie Bunule, ci cu bunãtate si milã cautã spre inima mea zdrentuitã, cãci cu
ajutorul harului Tãu voi fi luptãtoare pentru adevãr pânã la cea din urmã rãsuflare a mea.
Fã-mã Doamne de a muri poftelor si de a învia cu dorul dupã Tine!

Oh, Divinul meu Stãpân, care ne-ai rãscumpãrat cu un pret atât de mare, suferind chinuri
grele, biciuiri, scuipãri si lovituri nenumãrate! Ai voit ca fruntea sã-Ti fie însângeratã prin
acea cununã de spini.

Ah, Domnul meu, pentru cine ai suferit toate acestea? Pentru noi cei nemultumitori si cu nãrav
de fiarã?

Iisuse, dulceata inimii mele, gândind la toate acestea, nu pot face altceva, decât sã mi se
mãreascã durerea inimii, cãci nu am nici o faptã care sã-Ti vindece rãnile. Singurul lucru care
poate linisti inima mea este de a-ti pomeni dulcele Tãu nume si al Preacuratei Tale Maici pânã
voi scãpa de aceastã mizerie, de acest exil sub ale cãror cãtuse ne gãsim fãrã Tine, Iisuse!

Prin razele iubirii Tale, oh, Mamã si Fecioarã, sufletul meu începe sã simtã o pace, gândindu-se
la bucuria care îl va inunda atunci când mâna Ta se va întinde spre el si-i va întãri slãbiciunea.
Oh, ce gust va simti limba mea atunci când deasupra ei va picura nectar divin din bratul Tãu,
Preacuratã! Din fiecare cutã a mantiei Tale vor cãdea mãrgãritare pe care le voi strânge cu
sârguintã prin harul Tãu, ca sã îti pavez cãrarea spre inima mea cea atât de slabã. Oh, ce zi
fericitã va fi aceea în care Te voi putea primi în inima mea! Vino Stãpânã si Împãrãteasã cã
îmi arde sufletul de dorul Tãu! Dar sã nu vii singurã, ci cu Fiul Tãu scump, Iisus Hristos, care-
mi poate da tot ce-mi lipseste: dragostea de aproapele si credinta. As vrea Stãpânã sã-Ti fiu
roabã, sã-Ti fiu slujnicã. Ah, ce robie prea fericitã, prin care te faci fiu si mostenitor al
Impãratului! Tuturor celor care Te-au strigat Stãpânã, le-ai întins mâna, iar celor ce Ti-au
slujit le-ai dat comoarã de odihnã. Oricât se va cãzni cineva, nu va putea descoperi marginile
Tale, Preacuratã Fecioarã.

Am risipit multi ani în bezna pãcatelor iar Tu Prea Bunã Doamnã într-o clipã m-ai adus lângã
Tine? Trupul se opreste în loc atunci când Tu Stãpânã îi poruncesti sã stea, pentru ca cei ce
sunt sub el sã meargã bine.

Oh, binecuvântatã sã fii Stãpâna sufletului meu, cã nu voi tãcea, ci în glas voi lãuda mila Ta,
Doamnã si Fecioarã! Maicã Preacuratã, fereastrã imaculatã prin care toatã fãptura omeneascã
priveste frumusetile Cerului, fii Ppreabunã Doamnã si pentru mine nevrednica, fereastrã prin
care sã pot privi pe Stãpânul Hristos, pentru a-mi rãcori sufletul de suferinta ce mã înconvoaie.

Ah, Iisuse, Tu care esti viatã si luminã nouã, pânã când o sã lasi sã asteptãm a ne bucura de
rãspunsul Tãu în fata suferintelor ce curg ca ploaia? Oare ce datorie vei da Tu celor care nu
pot trãi decât a Te gusta zilnic pe Tine prin Taina Euharistiei si care fãrã de aceastã hranã nu
pot avea nici o odihnã pe pãmânt? Iisuse, eu fãrã Tine nu am de ce sã mai trãiesc, cãci de voi
avea o viatã lungã si plinã de fericire pãmânteascã pe care tot Tu o rânduiesti, ea nu va fi decât
o viatã crudã, o viatã chinuitã, pentru cã nu trãiesti Tu în ea.

Oare mã vei pãrãsi Doamne al meu, lãsându-mã în pustia singurãtãtii? Eu nu cred, pentru cã
mã bizui pe cuvântul Tãu, când ai zis fariseilor si cãrturarilor cã nu sãnãtosilor le trebuie
doctor, ci bolnavilor. Eu sunt bolnavã Doamne si nu mã pãrãsi, stând mereu cu mine si cu toti
acei ce doresc sã te aibã cu bucurie, pace si veselie neânseratã. Întinde Doamne Iisuse Hristoase
bratele iubirii Tale plinã de milã si opreste sãgetile oamenilor pornite din ispita celui rãu. Fie-
Ti milã de ei, cã-s lucrul mâinilor Tale!

Arsura fãcutã de Tine pe inima mea este balsam de iubire si leac vindecãtor de pãcate, cea de
la oameni usucã oasele. Tu ucizi, dar lasi în acel ucis mai multã viatã, fiindcã ai ucis pãcatul.
Tu faci ceea ce doresti, pentru cã esti Atotputernic si vointa îti e întocmai cu putinta, pe toate le
faci cu milã si iubire, pentru cã Tu esti iubirea întruchipatã.
Eu, care-s vierme si nu om, oh, Stãpâne al meu, nu vreau altceva, decât sã se facã voia Ta, iar
dacã suferinta mã tine lângã Tine, cu mine sã fie dupã bunã plãcerea Ta. Singura mea dorintã
este sã Te iubesc si sã mã hrãnesc cu Tine. Oh, Hranã a îngerilor! Sufletul îmi stã înghesuit ca
într-o strâmtã temnitã din partea acelora pe care Tu-i stii mai bine ca mine; se chinuie si
nãzuieste dupã libertate. Nu-i de folos ceea ce Te rog pentru a Te cãpãta pe veci din aceastã
viatã? Fã Tu ceea ce doresti si sã nu depãrtezi nimic de la noi pentru slãvita Ta voie.

Oh, Dumnezeul meu, fã sã creascã din ce în ce mai mult dorul sufletului meu dupã Tine si
hrãneste-l cu iubirea Ta, cãci atunci moartea va fi doritã si frumoasã, astfel mã tem si de Tine
si de oameni. Când stai mereu în casa sufletului meu, Tu îmi esti Dumnezeu, Stãpân, Prieten
sincer si nu mã mai tem de toate adierile de vânt. Nu voi îngãdui sã pleci de la mine, oh,
Dumnezeul meu si Mântuitorul meu, fiindcã rãscumpãrarea noastrã Te-a costat mult. Oh,
suflete al meu, lasã sã se facã voia Stãpânului tãu cu tine, iar tu slujeste Lui si numai Lui. Nu
dori bucurie fãrã suferintã, cãci sã stii cã în suferintã gãsesti pe Acela care a suferit mai mult
ca oricine pe pãmânt: pe Iisus Hristos. Când Îl vei întâlni suflete al meu pe aceastã cale a
suferintei, roag-L sã-ti ajute, cã-I gata, e cu mâna întinsã. Calea cea mai scurtã spre Iisus,
suflete, este suferinta împletitã cu iubirea pentru El si pentru oameni. Te zbati, te muncesti în
suferintã, nu-i nimic suflete al meu, cãci iubirea pentru Hristos se preface în odihnã.

Iisuse, prin Tine toate se odihnesc.

Lasã-mã Doamne sã-mi asez sufletul meu la picioarele Tale si îngãduie sã pice peste el o
lacrimã de sânge din dumnezeeasca Ta coastã, ca sã spele solzii cei grei ai pãcatelor mele.

Oh, Dulcele meu Stãpân, eu care sunt vierme si nu om, oh, vai de mine!

Eu care sunt un fir de nisip, m-am ridicat deasupra oceanului, m-am ridicat cu gândul de
nemultumire asupra Maicii Preacurate, pentru cã am crezut cã m-ai pãrãsit. Ocean fãrã de
margini în milã si iubire, Mamã a scumpului Iisus si a omenirii întregi, poate oare seca
vreodatã nemãrginita Ta iubire pentru cei pãcãtosi care Te strigã în deznãdejdea lor? Nu, nu
s-a vãzut acest lucru niciodatã!

Ah, ce nebunie din partea mea Doamnã si Stãpânã a Cerului si a Pãmântului, nu primi Prea
Sfântã în urechi aceastã cãdere a mea si cautã cu milã spre inima sfâsiatã de fiarele acestui
veac si întãreste mai multã cunostintã în purtarea Ta de grijã.

Oh, Stãpânã si Usã de scãpare a sufletelor noastre, prin Tine ni s-au deschis portile cele
încuiate ale Raiului.

Oh, Chivot prea scump în care se pãstreazã mila pentru noi cei pãcãtosi! Tu, care esti cu mii de
nume numitã, nu lãsa sã se jefuiascã casa sufletului nostru de dusmanul cel din veacuri!

Oh, Tu, nãdejdea mea, Maicã a milostivirii, Tu care stii toate, adu-Ti aminte de ticãlosia
noastrã, umbrându-ne cu Harul Tãu Divin. Iar tu, suflete al meu, priveste cu câtã iubire
învãluie Sfântul Duh acele inimi care suferã pentru Hristos Euharistic si nu se rãzvrãtesc
contra acelora care le prilejuiesc cale bunã spre Cer. Acele suflete tu le cunosti usor, suflete al
meu, pentru cã ei trãiesc în iubire si risipire mai mult pentru altii decât pentru ei. Ah, ce nevoie
te asteaptã suflete al meu, de nu te scuturi de praful deznãdejdii si a neâncrederii în purtarea
de grijã a Aceluia ce te-a scos din mizeria necazurilor pãmântesti! Ce voiesti? Dumnezeul tãu e
IUBIRE! Hai, trezeste-te si tresaltã de bucurie, oh suflete al meu, stai sub scutul Aceluia care
plânge pentru cãderile tale, sub scutul lui Iisus Euharistic, cãci de astfel de apãrare le va fi
teamã sã se apropie cei ce îti vor osânda ta. Roagã-L suflete
pe Iisus si pe Mama Lui Preasfântã ca nimeni si nimic sã nu te poatã dezlipi de acea Hranã
care îsi are izvorul în Cer, de acea bãuturã pe care o doresc îngerii, sfântul si dumnezeescul
Sânge al lui Hristos.

Oh, Iisuse, am vãzut cã nimic nu se judecã mai fugitiv decât caracterul omului.

Si totdeauna am vãzut cã asa numitii oameni rãi si îndãrãtnici câstigã, iar cei buni si cuviosi
pierd. Tu Bunule, care stii si cunosti inimile si intentiile noastre ale tuturor, judecã si dã-ti
sentinta.

Doamne, eu nu vãd o gresealã sãvârsindu-se, pe care sã nu o fi fãcut si eu, dar astept mila Ta.
Oh, Doamne Dumnezeul meu, cuvintele Tale sunt cuvintele vietii în care toti muritorii îsi
gãsesc odihnã, dar îmi lipseste smerenia. Stiu Doamne cã smerenia este haina care înveseleste
toate faptele bune, dar nu o am. Îmi lipseste Bunule râvna de cele sfinte si vreau s-o completez
cu frica de Tine, Dumnezeul meu, dar nu pot Stãpâne, pentru cã nu merg pe drumul smereniei,
care-i fãrã cãdere. Ajutã-mã sã scap de mândrie, de vreme ce este cel mai mare pãcat, pe când
smerenia este cea mai mare virtute. Vreau sã fiu mai ascultãtoare si mai râvnitoare, dar nu am
rugãciunea care sã mã apropie de Tine, Creatorul meu! N-am primit Preabunule niciodatã
ocarã de la oameni asa cum am primit cinstea; de aceea te rog Doamne al meu ca mâna
ticãlosiei sã nu mã clãtineascã, lingusirile sã nu mã stãpâneascã, lumea cea desartã sã nu mã
ademeneascã, iar rãul din mine sã nu mã biruie, ci sã stau mereu sub umbra Crucii Tale, ca sã-
mi plâng ale mele pãcate.

Si stând la picioarele Crucii, Te rog sã-mi dai Bunule o inimã înflãcãratã si o minte luminatã;
stiu cã o inimã înflãcãratã fãrã o minte luminatã este ca un copil orb nãscut, iar o minte
luminatã fãrã o inimã înflãcãratã este tot ca un copil nãscut orb.

Oh, Iisuse, nu vreau sã-mi doresc moartea, dar vreau sã Te trãiesc în orice clipã; suspin mereu
dupã o fericire divinã, dar suspinul mi-e zadarnic, cãci aceastã fericire nu se gãseste decât
dincolo de portile mortii.

Ah, Dumnezeule Atotputernice, tainele Tale sunt nepãtrunse, iar eu vierme sunt si nãzuiesc
spre mila Ta, înnotând în noaptea pãcatelor, încurajându-mã în aceastã luptã cuvintele Tale:
"Veniti la Mine toti cei scârbiti si împovãrati si Eu vã voi usura pe voi!" Eu nu mã înteleg pe
mine însumi si nu stiu ceea ce vreau, de aceea nu Te depãrta de mine si de neamul meu, oh,
Dumnezeule! Fã, Bunule sã strãluceascã peste noi toti îndurarea Ta!

Iubeste Doamne pe cei ce nu Te iubesc si deschide usa iubirii Tale, celor ce nu bat si
tãmãduieste Doamne nu numai pe cei ce se nevoiesc a-si vindeca boala sufletului lor, ci si pe
acei care se ostenesc sã-si mãreascã boala lor sufleteascã. Stiu cã ai venit în lume sã cauti oaia
cea pierdutã. Iatã, Doamne, cea dintâi sunt eu!

Priveste Pãrinte Ceresc cu ochii Tãi blânzi peste sudorile de sânge pe care Fiul Tãu le-a risipit
pentru mântuirea neamului omenesc. Bunãtatea Ta, stiu cã va birui nelegiuirile noastre. Nu
uita Pãrinte cã suntem lucrul mâinilor Tale! Nu ascunde de la noi mila Ta, ci aratã-ne drumul
cel drept pentru a Te întâlni, cãpãtând mântuirea.

Ajutã-ne sã fim îndrãznete pentru Tine si sã ne rusinãm de pãcat prin care vine sigur moartea
si a sufletului odatã cu a trupului.

Oh, Mamã a Cerescului Împãrat, dã-ne mânã de ajutor sã putem iubi mai mult Cerul ca
pãmântul. Stiu Stãpânã cã toate câte le ceri de la Fiul Tãu si al nostru Dumnezeu Iisus, le
dobândesti cu prisosintã. Nimeni nu s-a întors gol de la Tine ci mila Ta de Mamã pentru cei
pãcãtosi a învãluit si înmuiat dreptatea Dumnezeeascã a Dreptului Judecãtor. Totdeauna a
biruit mila Ta, Stãpânã Preamilostivã, hotãrâri luate de Bunul Dumnezeu, schimbându-le în
iertare pentru noi oamenii cei nemultumitori. Cred în mila Ta, iar unde nu mai pot eu, ajutã-
mã Tu Doamnã si Fecioarã cea cu multe nume numitã, cãci vointa la Tine este egalã cu putinta.

Ajutã-mã Maicã Preacuratã a nu avea douã firi: una îngãduitoare pentru mine si alta severã
pentru altii, ci sã grãiesc tuturor ceea ce-mi vreau mie!

Oh, Mireasã care ai picat din soare, Tu care esti jilt si chivot Împãratului Hristos, dã-mi sã mã
tem mai mult de mine decât de altul!

Oh, Dumnezeule, mãretia milei Tale mã umple de uimire, sfintenia cuvintelor Tale din sfânta
Evanghelie vorbeste inimii mele cu asa cãldurã, încât mã topeste complet în cuptorul dragostei
divine. În scoartele unei cãrti simple ce se numeste sfânta Scripturã, se gãsesc cuvinte asa de
sublime, încât cu nici un pret nu se poate apropia de ea orice carte filozoficã cu toatã pompa ei,
umbritã de lumina acestei cãrti. Aproape toate celelalte cãrti sunt bolnãvicioase, iar sfânta
Biblie ne înfãtiseazã icoana vietii omenesti si ne învatã despre întemeierea a tot ce e fãcut de
Dumnezeu. Oh, ce tezaur scump are omenirea în sfânta Scripturã! Nici un om mare sau mic nu
va putea birui ispitele si neputintele trupesti, dacã nu se va strãdui sã cunoascã cuvintele lui
Dumnezeu si sã trãiascã cu El Euharistic.

Sfânta Biblie este un Cer înstelat care ne lumineazã calea vietii înselatã de pãcate, iar degetul
lui Dumnezeu din ea scrie pe pãmântul inimilor noastre: "pace si fericire".

Oh, Carte preabãtrânã, cu câtã dragoste, bunãtate si modestie stai pe mâinile noastre spurcate!

Dacã cineva a pierdut pe Dumnezeu, sã se adreseze la aceastã bãtrânã Carte, cã are darul sã-i
arate, iar cine nu L-a cunoscut pe Dumnezeul iubirii, în rândurile acestei Cãrti Îl va cunoaste
si se va hrãni de dragostea Lui.

Sfânta Biblie este un Soare care lumineazã totul din Dumnezeu. Ea trebuie sã fie pentru
oameni oceanul prin care sã vadã pe Dumnezeu si frumusetile Raiului; ea este codul
adevãrului si al sfinteniei.

Nu ne putem numi crestini dacã la temelia întregii noastre credinte si a stãrilor sufletesti nu se
gãseste aceastã neasemãnatã piatrã care-i cu neputintã de lovit. Ea are o virtute tainicã si o
putere ce lucreazã asupra mintii, pãtrunzând apoi în inimã.

Sfânta Scripturã nu-i o carte; as putea spune cã-i o fiintã vie cu o putere ce învinge tot ce i se
pune în cale. Prin citirea si hrãnirea duhovniceascã cu Sfânta Scripturã, sufletul omenesc cu
toate lipsurile lui, devine o anexã a Sfintei Treimi.

Ce minune! Sfânta Biblie nu poate fi înteleasã decât de oamenii smeriti. Iubirea de Bilbie a
smeritilor nu poate suferi bârfelile nebunilor ce spun cã nu-I Dumnezeu. Aerul, apa, hrana
egoismului sunt aplauzele multimii, pe când martirilor este mãretia si frumusetea Cerului.
Lumea sufletelor smerite nu poate fi tâlcuitã din afarã.

Fericirea se naste dintr-o inimã cu Iisus Euharistic, apoi sporeste evlavia si ne desãvârseste
prin har. O minte îndumnezeitã cu Iisus Euharistic si o inimã sfintitã prin lucrarea harului,
desãvârseste personalitatea unui sfânt. Sfintenia naste ceea ced este spre a deveni un om
mântuit, un suflet fericit chiar de pe pãmânt, începând si gustând din viata vesnicã.

Mã gãsesc pe drum pãrãsitã si strãinã Iisuse si se prãfuise în mine convingerea în posibilitãtile

de renastere ale sufletului meu atât din pãcat cât si din strãinãtatea si suferinta ce-mi
constrânge sufletul la o grea si dureroasã tãcere.
A apãrut în pãpusoi cãldura gurii Tale Doamne Iisuse, care a topit ca o cearã, transformând în
fata mea o viatã nouã, nebãnuitã de mine pânã atunci. Inima mea fiind inundatã de lumina
vederii Tale si mintea privind ca un copil ce vede numai prezentul fãcea din aceastã chemare o
cetate temeinicã în care nu va putea nimeni pãtrunde si în care se va rãsfãta bucuria unui
soare neapus de nimeni niciodatã, adicã în Tine, Iisuse.

Oh, inimã si minte slabã, n-ati putut sã alergati la Împãrãteasa Iubirii sã vã arate cã cetatea lui
Iisus de pe pãmânt este vesnic înconjuratã de inamicul din iad cu tot felul de armãturi, iar tu
poti ajunge cãlcatã în picioare, risipitã dintre oameni si hãrtuitã de Satana. Firul zãmislirii
sfinte ce a transformat în cea mai tainicã cutã a inimii mele.

Oh, Iisuse, nu vreau sã se atingã, nu vreau sã se carbonizeze, gãsindu-mã în cetatea Ta, îmi dau
seama de furia inamicului si de slugile lui fidele, totusi cãldura gurii Tale îi nimiceste pe toti
pânã la unul, trãgându-i pe oameni din pãcat, iar pe duhurile cele rele aruncându-le în iad. Tu,
Doamne al milei îngãdui ispitele, dar sã nu ne pãrãsesti!

Ani si ani de zile tot mai crâncene au trecut în pale de neguri grele deasupra sufletului meu,
cãutând sã-mi frângã aripile nãdejdilor mele spre Cer, sã-mi smulgã din mine încrederea unui
rãsãrit de soare si tulburând pacea multor inimi, strecoarã în ele agonia unei morti sigure.

Oh, Iisuse, viata si lumina noastrã, unde sã strig, la cine sã astept si sã implor credinta?
Sufletele care nãzuiau odatã nãdejdile noastre spre Tine, în fata noastrã a tuturor zac doborâte
la pãmânt din cauza neiubirii ce domneste printre noi. Copacul spiritualitãtii noastre crescut
din pãtrunzimile vietii strãmosesti, din strãveche vatrã a unei inimi crestine nãscutã, nu fãcutã,
a cãutat dusmanul de veacuri vigoarea sã i-o schimbe în uscãtura râvnei în Tine, Iisuse si
dragostea de neam sã i-o înãbuseascã.

La aceastã povarã de mâhnire în suflet, când necazurile unor zile atât de crude ce-mi cutreerã
inima, acoperindu-mi ochii în spuma lacrimilor grele pentru tot ceea ce vede cã se aruncã
asupra capului, adicã: necurãtia, vestejirea, putrezirea. N-am putut sã-mi dau seama cã prin
aceastã jertfã se va prãda tot iadul de sufletele ce ar fi putut ajunge în el si iatã-mã prãbusitã
lângã Crucea Ta Iisuse, umilitã, frântã, sleitã de orice gând în posibilitãtile unor deznãdejdi de
scãpare. Credinta fiindu-mi sfãrâmatã, gândeam cã nu mai este leac pentru atâta durere. Dar
tu Iisuse care colacul de salvare ai apãrut pe valurile acestei mãri furioase, salvându-mã si
zicându-mi: "Iatã-mã, aici sunt!" Nu ma-ai chemat când nãdejdile cãdeau de la mine poposite
si sleite si chiar restul vietii scãpase în vestejire, încât într-atât se cuibãrise în suflet
deznãdejdea, am strigat la Tine Iisuse, prezentându-Ti acest copac al neamului meu din marea
Grãdinã a Maicii Tale de pe glob, asupra cãreia se scurge cu atâta siluire vrãjmasã de la acest
leat îmbãtat de rãzbunare. Prezentându-Ti Iisuse acest copac învelit în durerea mea, cã, ce
terasã minunatã mi-ai arãtat Bunule în înltimile vesnice, zicându-mi: "Mergi spre izvor, spalã-
ti ochii înglodati sã privesti înãltimea Vesniciei unde stau toti acei ce au suferit pentru Mine!"

Strãbãtutã de acest glas al Tãu Iisuse, am admirat copacul care stã drept si neclintit de toate
furtunile ce vin asuprã-i. Si din fundul singurãtãtii si al deznãdejdii ce mã frãmântã, în clipe
pline de veninul otrãvitor al minciunii, iatã cã a iesit din mâna iubitoare a Maicii Preacurate
un izvor care m-a desteptat si m-a curãtit de solzii îndoielii care se formaserã pe sufletul meu
din grija fãtarnicã a oamenilor, ce mi-o arãtau.

Printre siroaiele izvorului divin, am simtit o caldã si duioasã adiere din Cer, care-mi aratã cã
aici în cetatea ei lucreazã si hotãrãste o inimã de Mamã Sfântã care voieste sã imprime o fatã a
neamului românesc si omenesc, o puternicã linie de viatã spiritualã în Iisus Hristos si a fost
centricã de adevãrati crestini.

Oh, Doamnã si Fecioarã, Mireasã Dumnezeeascã, fã ca acest miez de foc pe care Tu din milã
pentru noi l-ai aprins în viata si-n timpurile noastre. Tu, care Te-ai fãcut cuptor pentru a ne
coace Pâinea Hristos, adunã strãdaniile si lacrimile noastre ca pe o recoltã coaptã, pune-le
Stãpânã în hambarele iubirii Tale, iar când vei crede, dã-l la moara milei, spre a iesi fãinã
bunã si fã sã cadã peste ea ca un strop din sudoarea chinurilor Tale, pentru a o înmuia si
frãmântându-o cu dragostea de Mamã Cereascã, toarn-o în forma milostivirii Tale, vâr-o în
cuptorul dragostei Fiului Tãu Iisus Hristos pentru neamul românesc si sã-Ti croim Stãpânã
prin jertfa noastrã, oricare ar fi ea, drum cãtre inimile tuturor celor ce Te iubesc si cãtre cei ce
Te urãsc sau nu Te cunosc. Înconjurând ca si cu o centurã întregul glob, sã-i tinã ca într-o
atmosferã de simtiri crestine, gãsindu-se toti oamenii ca într-o baie caldã primãvãraticã de
primenirea sufleteascã ca nostalgia dupã omul cel nou crescând în duh si apã, sã înrãdãcineze
viata mai adânc în idealul de trãire evanghelicã si dobândirea virtutilor crestine.

Stiu Stãpânã Cereascã cã magnetul atrage fierul, iar inimile noastre cele asemãnãtoare lui,
orice fel de rãutate ce este periculoasã, dar niciuna nu este atât de urâtã lui Dumnezeu ca cea
din sufletul omului.

Eu, care sunt cea mai netrebnicã slugã a Ta, Doamnã Cereascã, Te rog sã Te faci pentru noi
oamenii magnet divin si fã sã stea inimile noastre lipite de a Ta, Preacuratã Fecioarã si Mamã!
Atunci omenirea nu va mai gândi altceva decât ceea ce gândesti Tu, adicã bunãtate si fericire
vesnicã pentru toti. Stiu cã-Ti este dat de Fiul Tãu Hristos, Dumnezeul nostru, vointa întocmai
cu putinta si de aceea nãzuiesc spre Tine, oh, Preamilostivã Stãpânã!

Oh, Doamne Iisuse Hristoase, Lumina sufletelor noastre, Tu care esti mai mult milã decât
dreptate, iubirea ce o ai pentru neamul omenesc, stiu cã Te-ai hotãrât sã vii din nou pe pãmânt
ca sã pãtimesti, sã mori si sã învieezi din nou, întoarce-Ti fata de la pãcatele noastre, dar nu-Ti
întoarce fata de la noi, ci priveste-ne, cã ne zbatem pe malurile colturoase ale necredintei si
lepãdãrii de Tine si hotãrãste-ne sã stãm drept sã Te iubim pe Tine si sã Te mãrturisim chiar
cu pretul vietii, de ni se va cere de cei ce-Ti tãgãduiesc puterea si existenta Ta, oh, Dumnezeule
înfricosat!

Oh, Mamã a Blândului Iisus, a iubirii si a adorãrii noastre nesfârsite, roagã-Te cu toti sfintii la
Tronul Sfintei Treimi pentru omenire!

Iisuse, Tu îmi doresti sufletul si viata mea! Eu îti dau Bunule, dar ce îti dau? Tinã în loc de aur,
hârb în loc de pietre scumpe. Loveste Doamne Iisuse Hristoase cu piatra iubirii Tale în
cremenea mintii mele si cred cã îndatã va scãpãra o scânteie duhovniceascã, care cãzând pe
inimã, îi va împrumuta cãldura si-i va nutri arderea dinlãuntru. Cu astfel de loviturã Te voi
vedea Stãpâne cu ochii mintii mele lângã mine si în mine. Atunci cuvântul, mintea si inima vor
fi, cum doresti tu sã aibã un copil al Tãu. Astfel de viatã, este continuã convorbire cu Iisus si
acel om se plimbã în umbra lui Dumnezeu pe pãmânt, pãtrunzând cele dinlãuntru, iar cei ce
Te iubesc pe Tine, Te vor si vor fi plini de grijã, pentru cã Împãratul se uitã la ei ca si cum ar fi
de fatã, uitând de toate ale lor. Oh, ce uitare plãcutã!

Cei ce Te iubesc pe Tine Dumnezeule si se tem de pãcat, Te vãd pururea înaintea lor. Ei sunt
convinsi cã Ochiul Tãu îi priveste si sunt îmbãtati de fericire. De Te vom privi mereu pe Tine
Iisuse în inimile noastre, nu ne vom clãtina din statornicie niciodatã.

Când Te privim, Te si simtim Iisuse si fugim de nedreptate, pentru cã însãsi privirea Ta ne va

ocoli de ea.

Privind oamenii spre Tine, Dumnezeule, nu vor muri în veci. Pe mãsurã ce Te vom privi,
inimile noastre Te vor încãpea si se vor încãlzi, iar mai târziu se vor contopi cu Tine, privindu-
Te mereu în fatã.

Cine se va strãdui spre a privi mereu fata lui Dumnezeu, acela stã înaintea usilor Raiului!
Acest lucru este întru tot asemãnãtor ca tinerea unui lucru mereu în soare, ale cãrui raze
cãzând pe el, îl pãtrunde si-l încãlzeste. Oh, scumpã si dulce cãldurã care ne ajuti sã stãm în
fata lui Dumnezeu Cel ce este Soarele lumii întregi, nu te depãrta de la noi! Oh, suflete al meu,
trebuie sã stii cã aceastã cãldurã emanã din valurile de iubire ale Maicii Preacurate care a fost
cãldurã si lui Iisus, Cel ce încãlzeste toate în Cer si pe pãmânt.

Iisuse al meu dor, Ti-am întâlnit privirea ce cãdea spre noi din chipul rãstignit si ea mi-a dat o
secundã de multumire si nãdejde.

Ah, Dumnezeule, iatã-mã prãvãlitã la picioarele Crucii Tale! Dã-mi putere Bunule! Smulge-mã
din vâltoarea nedumeririlor si a tristetii sufletesti! Doamne la Tine totul este cu putintã si din
rãul în care mã gãsesc, mã ridicã Milostive la rangul de om predat Tie, care sã simtã si sã
vibreze, sã cugete cele plãcute Tie si sã Te mãreascã neâncetat.

Doamne Iisuse, ridicã-mã de unde am cãzut si nu-ti întoarce fata Ta de la mine pentru putina
mea credintã!

Doamne, sãdeste iar în inima mea dragostea de oameni pe care am avut-o altãdatã, iar acum
mi-a smuls-o frica de slugile Satanei care mã amenintã cu ruperea de Tine, Iisuse! Dãruieste-
mi Stãpâne iar cãldurã si pace inimii mele obosite!

Doamne, întinde mâna Ta cea tare peste toate fãpturile obosite si adânc îndurerate de Satana,
dându-le Bunule dorul dupã viata cea vesnicã! Tu fiind Acela care ne cunosti mai bine pentru
cã Tu ne-ai creeat, înfãptuieste Doamne minunea sã flãmânzim dupã Tine, oh, Iisuse - Pâinea
Cea Vie - ca sã trãim în iubire si lumina cea adevãratã asemenea lui Petru, care era sã se
înnece în valuri, asa sã ne scape si pe noi mâna Ta Doamne, oh, Salvatorul lumii, din
rãstãlmãcirile Satanei care ne prezintã sperietoarea uriaselor valuri, ne scapã soptindu-ne
despãrtirea de fericirea vesnicã a vederii fetii Tale. Oh, Iisuse Scapã-mã! Si cât de mici si
neputincioase sunt toate aceste soapte cu bucuriile lor laolaltã si cum se pierd ele ca orice
durere si încercare în bucuria prezentei lui Dumnezeu.

Oh, Iisuse, eu doresc ca numai voia Ta cea sfântã sã se sãvârseascã cu noi!

Sunt zile, Bunule când harul ne poartã si toate le întelegem si ne par usoare, iar alteori Te
ascunzi si ne lasi sã Te cãutãm noi. Tu esti mereu cu noi, dar nu lãsa ca sã nu Te simtim, ci de
vointa si de lupta de dãruire totalã care nu cere pentru sine nimic, nici mãcar mângâierea de a
simti cã-i bine asa sau nu. Dacã Tu Doamne Iisuse, vrei aceasta si eu vreau, oricât m-ar costa.
Ah, Doamne, cât este de greu uneori!

Eu mã rog Iisuse al bucuriei si al durerii, Iisuse al mângâierii si al învierii, apleacã-Ti spre noi
inima blândã si fã si inima noastrã asemenea cu a Ta! Dã-ne Doamne cel mai sigur mijloc de a
Te urma si de a topi viata noastrã în a Ta, cãci toate câte le vrei, le si poti, Pãrinte Ceresc! Dã-
mi putere sã alerg cu sufletul spre pestera din Betleem ca sã întâmpin cu toate puterile
sufletesti pe Printul pãcii si al slavei, pe pruncul Iisus, rugând pe Maica lui Preacuratã sã vinã
pentru a naste pentru a 1967-a oarã pe Dumnezeescul prunc Hristos si-n inima mea, pentru a o
simti Iisuse! Eu consider cel mai fericit timp al meu, numai atunci când stau în camerã cu Tine,
oferindu-ti inima mea ca pe un cadou ce pot sã ti-l dau.

Ajutã-mã Stãpâne a mã osteni, ca tot timpul vietii mele sã-l împãrtim asa fel, încât el sã fie al
Tãu în întregime si asa se va îmbiba inima mea de dragostea Ta!

Iisuse, deschide în inima mea izvorul rugãciunilor cãtre Tine, pentru a nu mã lipsi nici o clipã
de Numele Tãu prea sfânt!

Ajutã-mã Iisuse sã fiu tot mai micã. iar Tu sã cresti în mine tot mai mare, în sufletul meu si al
nostru, al tuturor!
Oh, Iisuse Doamne de ar putea fi întreaga noastrã viatã o Liturghie! Ce fericiti am fi cã Te-am
avea mereu în noi si cu noi, Hristoase Doamne! Tu, care esti Preotul Cel Vesnic, de se va
îngãdui vreodatã sã nu avem preot, sã ni Te aducã printre noi prin Sfânta Liturghie. Te rugãm
Bunule sã ne fii Tu preot, iar noi pâinea. Atunci Iisuse, Doamne s-ar uni lacrimile noastre cu
ale Tale si ale Preacuratei Maici, durerea noastrã ar fi vãrsatã în mâna Ta, stropul nostru de
iubire fatã de Tine s-ar vãrsa în marele ocean al iubirii Tale, Stãpâne!

Ah, iubirea Ta nu este cunoscutã si nici sorbitã. Nu se predicã iubirea Ta cu urã. Oh, eu vreau
sã vãd în iubirea Ta suflet viu, flacãrã luminoasã, viatã vesnicã si nici un sentiment bolnãvicios.

Iisuse, multi din oameni nu Te iubesc pentru cã nu Te cunosc; la altii le este fricã iar aceastã
fricã vine pentru cã stau departe de Tine. Stiu Bunule, cã Tu Te-ai simti tare bine între
oamenii pãcãtosi care Te roagã sã stai cu ei, decât chiar între îngerii care Te laudã si-Ti cântã
mereu, si de ce? Pentru cã oamenii au mai multã nevoie decât îngerii care nu se luptã xcu
nimeni. Oh, si cât mã gândesc la aceastã iubire care porneste din dumnezeeasca inimã de
Mamã a Maicii Tale Preacurate, care-I atât de mult cuprinsã de dragoste pentru oameni, înât
nu mai poate tine în sine vãpaia dragostei Sale înflãcãrate pentru a ne îmbogãti, dându-ne în
dar de la Tine Împãrãtia vesnicã, numai sã o vrem.

Oh, si câtã nerecunostintã arãtãm noi acestei iubiri care face sã doarã mai mult decât toate
durerile ce le-a suferit Preasfânta când privea la preacuratele patimi ale iubitului Sãu Fiu,
Iisus Hristos. Dacã noi i-am aduce, nu pâraie de recunostintã pentru mijloacele ce le cãpãtãm
prin Ea, ci numai câte un strop pe zi, îngrijorãrile s-ar preface în privire de odihnã spre noi.

Oh, Mamã a iubirii Fiului Tãu Prea scump Iisus Dumnezeul nostru care a iubit atât de mult pe
oameni si ca sã le vãdeascã iubirea, S-a mistuit pe Sine din dragoste, iar drept recunostintã cei
mai multi din noi îi arãtãm dispret si lepãdare de cele sfinte si taina iubirii.

Ceea ce-i mai dureros este cã noi îmsisi, jurati de bunã voie sã fim pe veci strãjeri iubirii Lui,
am adormit în postul chemãrii, ba chiar ne-am fãcut vânzãtori ai tainei, dând mâna cu cei ce
te-au rãstignit si care cer si azi un fel de rãstignire pentru cei ce aratã taina iubirii Tale Iisuse.

Oh, Iubire, care asteaptã mereu pe cei pierduti, pânã când vei mai rãbda, pânã când vei
suspina? Stiu cã inima Ta preasfântã care a sângerat pe dealul Golgotei si azi sângereazã pe
toate hârtoapele tuturor dealurilor si vãilor acestei vieti dupã acele inimi împietrite pentru a le
înmuia si a le câstiga, ca din lãrgimea inimii Tale sã reverse din belsug în râurile iubirii Tale
Divine.

Oh, ce odihnã va fi atunci pentru Tine si ce mângâiere Maicii Tale Preasfinte pentru aceastã
rãzvrãtire!

Iisuse, dã-mi harul de a nu mai putea trãi fãrã Tine si ajutã-mã Bunule sã-Ti dau iubire pentru
iubire si împãrãteste Tu peste noi cu toatã împotrivirea firii. Dã-mi putere Stãpâne al meu de a
primi în inima mea Raiul pentru iubirea ce ai risipit cu noi si de se poate, vreau sã si mor
pentru Tine Iisuse asa cum si Tu ai murit pentru noi. Tu ai murit Iisuse sã ne înviezi pe noi din
moarte, eu vreau sã mor pentru Tine ca sã înviez prin Tine în viata vesnicã.

Oh, Iisuse al meu dor, fã Tu ce vrei si cum vrei cu noi, lucrul mâinilor Tale, numai sã fie spre
mântuirea noastrã a pãcãtosilor si spre rãspunsul cel bun al neamului întru Ziua cea mare în
fata celorlalte neamuri si a sfintilor Tãi si a sfintilor îngeri.

Iisuse, doctorul meu, vindecã-mi sufletul, cã firea mea aprigã mi l-a sfâsiat. Stiu Doamne Iisuse
cã blândetea are în sine ceva divin, ceea ce e mai presus de lucrurile omenesti, încât toate si toti
trebuie sã se plece în fata ei. Pornirile mâniei sperie si nu are putere tainicã, sunt furioase ca
pâraiele de munte spre vale dupã ce s-a spart un nor de ploaie pe deal.
Mai stiu Bunule cã fericite sunt inimile mlãdioase, cãci ele nu se vor rupe niciodatã, iar pe
vrãjmasii sãi îi deformeazã. În miere toate mustele se îneacã, pe când în otet numai cele betive.
Tu, care esti mierea nemuririi, fã sã se înnece toti oamenii în Tine! Oh, ce înnecare fericitã va
fi! Fã Tu Stãpâne ca toate faptele noastre sã fie prin exceptie de blândete de a câstiga inimile
oamenilor pentru Tine, pentru Rai.

Sfântul Evanghelist Matei zice în Evanghelia sa: "Fericiti cei blânzi, cã aceia vor mosteni
pãmântul!" Eu as vrea sã fiu blândã pentru ca prin aceastã blândete sã Te fac pe Tine Stãpân
peste pãmântul inimilor omenesti si asa toate dorurile lor le va rezolva grabnic mâna Ta.

Aruncã Doamne mantia blândetii peste sufletul meu, ca sã am darul ca la rândul meu pe cei
sãraci si goi de haina blândetii si înfierati de Satana cu rãzbunare si mânie, sã-i opresc cu darul
Tãu de pe povârnisul care merg, întorcându-le inima spre bunãtate.

Vreau Doamne Iisuse sã ne ducem viata aceasta cu Tine si mereu sã fie în ochii Tãi Iisuse toate
ale noastre, vreau sã Te avem în casa sufletului nostru ca pe un Împãrat, ca pe un prieten, ca
pe un frate, ca pe un Stãpân, ca pe un Dumnezeu Te dorim, pentru cã esti al nostru. Te vrem
ca mângâierea sufletului nostru, Te vrem sã tronezi întru noi, fiind Stãpânul iubirii.

Furtunile urii dezlãntuite împotriva Ta, Ti-au apãsat mereu cununa de spini pe capul Tãu,
însângerându-Ti blânda frunte. Azi Iisuse peste tot esti gonit: din scoli, din parlamente, din
tribunale, din armatã si câteodatã chiar si din Bisericã. De aceea Te rugãm, Te dorim, ne
plângem pe unii de felul în care am ajuns.

Vino la noi Iisuse, vino!

Multi Te urmeazã pe drumuri si prin locasurile sfinte, altii Te laudã ca pe o fãpturã.

O, Iisuse, furiseazã-Te si vino la noi si când zic la noi, îmi prezint neamul meu care mai crede
în Tine, care doreste sã sufere pentru Tine, Iisuse! Pânã când se va amesteca sângele lor cu al
Tãu?

Ah, stiu Iisuse cã multi dintre noi Ti-au deschis rãni adânci. De aceea, vino la noi, truditule
Doamne sã Ti le legãm, asezând ca pansament sufletele noastre.

Vreau Iisuse ca pentru sfântul Tãu Trup sfârtecat, sã fie casã de ajutor sufletelor noastre, ale
tuturor care Te cheamã cu dor nestins. Da, sunt si inimi sfâsiate de durere pentru Tine Iisuse,
pentru cã doresc sã fie mereu cu Tine si sã le mângâi Tu, cirineanule milostiv, cã Te vor
cunoaste pânditori spurcati, pentru cã Maica Ta Preasfântã stã cu mantia întinsã în fata lor si-
i va orbi.

Mângâie-ne Doamne si pe noi de întoarcerea celor ce Te pândesc, asa cum ai mângâiat pe

Lazãr si pe sora lui, Marta din Betania, de întoarcerea Mariei Magdalena, sora lor, ce era
desfrânatã.

Iisuse, Maica Ta Preaiubitã, cu toti sfintii stau cu mâinile ridicate si iatã mã trezesc si eu
nevrednica, a Te ruga sã privesti spre multimea înlãcrimatã, însetatã si flãmândã dupã adevãr.
Strecoarã-le milã, mult milostive, cã poti, Tu, sãracule din Nazaret si vino si ne îmbogãteste
sufletele noastre, cã pierim în întuneric, stând de pe acum în umbra mortii.

Binecuvinteazã Doamne, aureola si amurgul, îndulceste amarul necazurilor noastre cu surâsul

Tãu, Bunule!

Doamne, fii sfãtuitorul nostru, cãci atunci amãrãciunile si bucuriile noastre pe toate le vom
împãrti cu Tine si, ah, ce bine va fi, cãci Tu vei fi Stãpânul casei noastre, îndeobste si al meu.
Oh, Maicã Preacuratã a dulcelui Iisus si a noastrã a tuturor, ajutã-ne sã întronãm pe Iisus viu
în inimile noastre si-n toatã tara noastrã, cã toate câte le ceri de la Fiul Tãu, Hristos
Dumnezeul nostrru, le si iei pentru cei ce se roagã cu foc.

Iisuse Doamne, simt o sete nepotolitã si jinduiesc dupã o viatã înflãcãratã care sã culmineze în
sfintenie si care sã aducã la înflorire si deplinã rodnicie toate fortele pozitive ale sufletului meu.
Fã Tu, Stãpâne sã se verse asupra sufletului meu claritatea si credinta, pentru a simti parfumul
unei convingeri supranaturale, ca într-o bunã zi sã prezint inima mea în care sã se adune ca
într-un cristal de mare pret toate curcubeele acestei lumi neînsemnate pentru preamãrirea Ta
si mântuirea mea si a neamului din care mã trag.

Iisuse, rãscolitã de focul acestei dorinte, am strãbãtut drumuri grele cu pietre colturoase
pentru a putea sfãrâma în mine orice ambitie ticãloasã care duce la pulbere si praf bietul meu
suflet.

Oh, doar prin aceasta sã mi se trezeascã inima mea pe potecile întortocheate si întunecate
pentru cã atunci sufletul schioapãtã.

Da Doamne, trupul nostru trosneste din toate încheieturile de necredintã ale alunecãrii
primejdioase si de permanenta smulgere din fãgasul firesc al Divinitãtii Tale.

Tu stii Iisuse Doamne, cã mai sunt si oameni din aceia care merg în rãspunsul împotrivirilor
vijelioaselor furtuni, dând la ivealã prin aceasta fãrã sã-si dea seama, lucrarea unor suflete
vulcanice de o neîntreruptã ardere internã. Toate acestea îl costã pe bietul trup, dar ce
conteazã? Fã Tu Bunule ca prin râvna de Tine sã tâsneascã lava fierbinte de credintã ca cea a
strãmosilor nostri. Dã-ne Tu Iisuse sfintenie activã si lucrare prin care sã se molipseascã si alte
suflete si la rândul lor fiecare sã atragã ca un magnet sufletul oamenilor cãtre inima Ta,
Hristoase al meu! Sileste Tu cum vei sti, pe cei ce doresc sã-si amestece sângele lor cu al Tãu la
urcarea pe scena mãrturisirii adevãrului, dându-le putere aceastã actiune sã lucreze fericirea
ce vine cu pasi grãbiti asupra sufletelor crude. Stiu cã vei salva suflete omenesti de fiara
necredintei prin eroismul altor suflete care le vei da ca probã întâi prigonitorilor si apoi
martirajului, pentru cã si ei doresc ca si ultimul veac sã fie ca si primele veacuri ale
crestinismului.

Dar eu Iisuse, care de atâtea ori m-am uitat în prãpastia sufletului meu, am cules impresii
dureroase, pentru cã nu am doza necesarã de curaj, nu sunt stãpânã pe frânele vointei în
mãsura în care sã pot încorda toate fortele sufletului meu. Pentru infirmitatea credintei mele,
îti cer mult milostive Doamne sã-mi dai însufletire arzãtoare, cã dacã voi fi pusã în fata probei,
sã nu mã lepãd de Tine.

Ce încântare sã fac proba sângelui, desi nu am în mine stofa din care sã croiesti martiraj, totusi
cer sã-mi ajuti sã pot pune piciorul în cazanul cu foc al tuturor rãpirilor în duhul jertfelciciei
Tale, Bunule!

Vreau sã fiu turnatã în cosul morii Tale ca pe un grâu, iesind fãinã de se poate, cu darul si cu
ajutorul Tãu, de primã calitate. Fã Doamne, sã gãsesti în mine obiectul sigur care sã destepte
în mine dispozitia arzãtoare de a mã conserva în întregime pentru Tine si neamul meu.

Maicã Preacuratã, Tu care esti unda cea de aur împodobitã cu pietre scumpe, prin Tine a venit
Iisus între oameni pe pãmânt si S-a luptat cu ei. Sãdeste Tu Preamilostivã în mine îndemnul
care arde, care subjugã si îmbãtrâneste sufletele în acea directie pe care El, vãzãtorul inimilor
omenesti o crede cã e calea cea mai bunã si duce la mântuirea chinuitului meu suflet si la
îndeplinirea desãvârsitã a rostului meu pe pãmânt, ca cel putin de aici înainte sã poti fi
asemenea pomilor care sã-si aducã roadele pe mãsura asteptãrilor celor din jurul meu.
Pe cine oare sã numesc bunã, decât pe Aceea care-I bunãtatea întruchipatã, Preasfânta
Nãscãtoare de Dumnezeu, Mama Stãpânului nostru Iisus Hristos si a noastrã, a tuturor. O,
Mamã a bunãtãtii, nu cunosc alt semn al superioritãtii decât bunãtatea Ta, care-i fãrã margini!
Oamenii care fac bine, ajung buni si sunt fii bunãtãtii.

Oh, câtã glorie divinã au acele suflete mari care fac bine, cãci cu bunãtatea înfrumuseteazã
viata si împacã toate neîntelegerile. Ea limpezeste toate încurcãturile, usureazã greutãtile si
înveseleste tristetile; ea înnobileazã sufletul, iar suflet de suflet se simte totdeauna aplecat spre
bunãtate.

Oh, Doamne al bunãtãtii, eu cred cã nu este sun soare decât un singur lucru înaintea cãruia
trebuie sã ne închinãm: bunãtatea, iar acea bunãtate esti Tu, Împãrãteasã a Cerului si a
pãmântului. Stiu initatea de mãsurã a sufletului: aceea este bunãtatea. Tu ne vei ierta, Stãpânã
cã nu putem fi întotdeauna veseli pentru toate câte ne-ai dat, dar nu ne vei ierta pentru cã n-
am fost întotdeauna buni si îngãduitori cu semenii nostri, deaorece aceasta stã numai în
puterea si vointa noastrã. Si ca sã fie o bunãtate veritabilã, trebuie sã fim mai buni si cu cei rãi
care ne pizmuiesc si ne necãjesc sufletele noastre. Oh, bunãtate scumpã, dacã ne apropiem de
tine si te privim mai de aproape, nu vedem altceva decât însusirea cea mai caracteristicã a firii
noastre si trãsãturile care ne deosebesc cel mai mult de restul universului. Tu faci ca omul
singur între toate fãpturile sã simtã si o altã emotie decât a propriei sale suferinti. Tu floare
scumpã si aleasã, faci ca loviturile dureroase ce le are aproapele, sã ne miste inima si venindu-
le în ajutor, cei care suferã sã simtã o mare usurare, o pace lãuntricã, o înãltare supranaturalã
si-n aceastã lectie de fericire, descoperim cã în sufletul nostru trebuie sã fie un fel de drum care
sã aducã regiune superioarã aceleia în care se miscã ce-l înconjoarã si de care sã fie legat tot
rostul fiintei noastre.

Tu Doamnã si Fecioarã, din bunãtate ne-ai smuls din gunoaiele lumii si ne-ai urcat în camionul
iubirii Tale de Mamã si Stãpânã, asezând la volan un Arhanghel si poruncindu-i sã ne ducã în
excursie; camionul fuge tare, drumul Stãpânã e diferit, pavat e prea putin, restul e cu gropi si
povârnisuri. Când ne saltã la o groapã cãdem, dar cãdem tot în camion; când se urcã pe o
coastã, camionul este amenintat sã se rãstoarne, dar soferul ce ni l-ai dat ne bate în geam,
fãcându-ne atente sã ne dãm toate pe partea opusã, în fata acestei primejdii si asa trecem fãrã
pericol. Unele din noi avem curiozitatea sã privim ce rãmâne în urma camionului si fãrã veste,
din fuga camionului, ne trezim cu o plesniturã peste cap de la câte o creangã a vreunui copac
pe lângã care trece camionul nostru. Aceste curiozitãti apar cam des si mã întreb ce va fi atunci
când vom ridica capul sã privim, iar camionul nostru va trece peste un pod, nu ne va reteza
capul oare? Fãrã îndoialã, da! Dar ce se va întâmpla cu trupul fãrã cap? Eu cred cã îl vom tine
putin, dar pentru cã va fi mort, va mirosi si de la sine va trebui sã-l dãm deoparte, pentru a nu
strica aerul celor din camion.

Oh, Stãpânã, iartã-mã cã Te mai întreb ceva: dar dacã la vreuna din noi îi va fi sete din cauza
arsitei si prafului de pe drum si va sãri din camion fãrã sã anunte soferul, ce se va întâmpla cu
ea? Desigur cã va muri în felul acesta si trupul îi va rãmâne afarã din camion.

Oh, Milostiva Pãmântului, Preasfântã Mamã a lui Iisus, Tu care esti bunãtatea întruchipatã,
întinde prelata iubirii Tale peste camionul ce ni l-ai dat, a nu fi ispitite sã ridicãm capul si sã
privim în urma noastrã si a ne feri de ploi si de arsita soarelui si de vânt cu praf. Si-n felul
acesta vom merge bine, ajungând la capãtul excursiei noastre, iar pentru aceastã cãlãtorie îi
vom multumi soferului când vom ajunge în gara de unde ne-a luat dânsul.

Aici, de vom astepta mult, sã intervii Tu, Buna noastrã Doamnã la Fiul Tãu Iisus, sã
porunceascã a veni mai repede dinamul, cã se poate unele din noi sã fim subtire îmbrãcate si sã
rãcim rãu, iar bolnavii nu pot sã se veseleascã, fie locul unde merg cât de frumos sau nici sã
ajungã la locul de veselie, cãzând pe drum din cauza bolii, neavând doctorie la timp.
Ah, Stãpânã si Fecioarã, cum as vrea sã se termine aceastã excursie pentru a ajunge mai
repede în gara mult asteptatã! Si urcându-ne în dinamul milei Tale sã putem ajunge, atât noi,
cele care ne-ai smuls Tu, Preabunã din gunoi, cât si toate acele suflete care îsi dezvoltã floarea
bunãtãtii pe gunoi si între spinii lumii acesteia si care fug dupã camionul nostru sã nu-l piardã
din ochi. Altii, desi pe jos, totusi se tin de el cu ajutorul Tãu, Preasfântã! Iar dacã ne vei tine
mai mult în garã, sã ne tii Preamilostivã numai pentru a ajunge si ei de a se urca cu totii în
dinamul fericirii ce va fi condus de îngeri pe tãrâmul nemuririi. Iar acolo, si cãlugãri si mireni
care am suspinat pe cale dupã dinam, sã ne întinzi la fel masa, hrãnindu-ne cu frumusetea Ta,
cu mila Preasfintei Treimi, cu razele tuturor sfintilor si cu osteneala îngerilor nostri pãzitori,
iar desertul sã fie bunãtatea si dulceata ochilor care ne-au urmãrit toatã viata pãmânteascã,
atrãgându-ne si vrãjindu-ne astfel la fericirea fãrã sfârsit. Si-n felul acesta vom ajunge în
adevãrata viatã de Rai, vom asterne la Tronul Preasfintei Treimi si la picioarele Tale toate
bucuriile noastre ca pe niste flori alese din grãdina udatã de iubirea Ta Prea Sfântã!

Oh, Tu care ai fãcut Cer pe pãmânt, ajutã-ne Prea Sfântã Stãpânã sã ne vedem dorinta
împlinitã pentru mãrirea numelui Tãu, Prea Sfântã Doamnã!

Nãscãtoare de Dumnezeu, ajutã-ne cât mergem pe cale, sã aducem toate inimile oamenilor la
picioarele Sfintei Treimi si prin aceasta sã ne cãpãtãm si noi milã în fata Prea Sfintei Treimi.
Tu, care esti Împãrãteasã a toate, dã ordin ochilor nostri sã priveascã mereu mãririle Tale, ca
prin aceasta sã ne urcãm spre desãvârsire, ajungând cu darul Tãu sã fim odihnã Sfântului
Duh.

Iisuse al meu dor, ajutã-mã ca în aceste clipe sã-mi revizuiesc sufletul care-i atât de chinuit de
mãruntisurile nãscocite de îmbãtrânitul în rãutãti - Satana!

Si cum oare voi ajunge sã-mi fericesc viata mea, decât schimbându-mi pasii numai spre Tine.

Iisuse, umple-mi inima cu seva Euharistiei Tale, trãind viata în asa fel încât sã trãiesti Tu
Iisuse în ea.

Iisuse, Doamne, fã-mã rezervorul Tãu prin care sã se reverse izvoare de apã vie peste câmpia
sufletelor obstei mele si ale neamului meu, spre a le face rodnice spre mãrirea Numelui Tãu si
mântuirea noastrã, a tuturor.

Iisuse, eu vreau sã fiu conductã prin care sã curgi Tu si Te rog Bunule sã sudezi cu mâna Ta
Preasfântã toate inimile laolaltã si a celor ce vor si ale celor ce nu vor. Tu poti sã-i aduci prin
chemãrile pline de iubire, ca prin aceastã mãreatã conductã sã se ude tot globul, iar dacã se va
ivi vre-un ispititor sã opreascã aceastã inundatie de iubire dumnezeeascã, Tu Prea Bunule, poti
sã-l înfrângi, iar conducta s-o solidarizezi, cãci credinta mea îmi spune cã iubirea solidã care
trãieste din jertfã pentru câstigarea si sfintirea aproapelui, nu cade, deoarece temelia iubirii
este mereu jertfã pentru Tine Iisuse, Cel ce Te-ai jertfit pe Cruce pentru câstigarea din pãcate
a oamenilor.

Doamne, Iisuse, vreau sã se facã voia Ta, asa dupã buna plãcere ce o ai, dar dã-ne putere sã Te
iubim fãrã mãsurã! Dã-ne Doamne putere, sã ne încredem în Tine numai, si nu în oameni!
Desãvârseste Tu Bunule opera Ta cu noi împotriva tuturor slãbiciunilor noastre, pentru a
vedea cei ce ne urãsc cã, cu noi este Dumnezeu.

Vreau Doamne Iisuse, sã fiu unealtã pentru a spãla cu puterea Duhului Sfânt sufletele
întelenite în pãcat, dar pentru a ajunge unealta Ta îmi trebuie turnarea în forma iubirii Tale
spre a Te întelege, a Te rãspândi si a Te face sã Te pãstrezi întâi în inima mea, a duce o
credintã intimã cu Tine pentru a-mi omorî inima mea cea egoistã si strâmtã si a mi-o da în loc
pe a Ta Bunule, care-i plinã de dragoste pentru toti si-n care viclesug nu este.
Dã-mi Iisuse inima credintei care sã-mi arate slãbiciunile, cãderile si pãcatele mele si-mi
întinde Hristoase al meu mâna Ta plinã de bucurii divine prin care sã ajung la planul dorit al
vesniciei! Oh, Iisuse, dã-mi putere sã ard în credinta pentru Tine nu numai în zilele de
desfãtare sufleteascã, cãci atunci când nu te rãzboiesti cu Satana si slugile lui fidele de pe
pãmânt, e usor sã arzi si sã-ti manifesti credinta. Dar eu Te rog, Bunule, sã fiu flacãrã
arzãtoare pentru Tine în zilele de înfrângere, desi orice înfrângere eu o cred aparentã, pentru
cã nu existã înfrângere adevãratã când în fruntea liniei de bãtaie esti Tu!

Focul pe care Tu poti a mi-l aprinde în inimã stiu cã ar avea darul si puterea de a arde orice
vase ale necredintei, ale încercãrilor si uneltirilor ce vin cu furie asupra noastrã. În acest fel eu
sunt asiguratã de biruinta în Tine si prin Tine, Iisuse al meu care toate cad în fata Numelui
Tãu.

Iisuse, Soare scump. cu temelia credintei mele zideste sfintenia pentru a Te purta în cele
dinlãuntru ale mele, pentru a fi neclintitã în mãrturisirea Numelui Tãu si cu darul Tãu sã
pluteascã lin barca sufletului meu pe marea furioasã a acestei lumi.

Vreau Iisuse sã Te iubesc pânã la nebunie, cãci stiu cã trãirea în iubirea Ta rãstoarnã
hotãrârile lumii acesteia cu puterea adevãrului acestei sfinte nebunii .

Dã-mi Doamne Iisuse credinta si iubirea sfintelor, ce le-a avut fatã de Tine, cã ale mele sunt
moarte. Iisuse, Doamne, Tu de vrei, poti sã faci pãmântul Cer prin sederea între noi mereu,
cãci mai multã nevoie avem noi cei de aici, de Tine, decât cei ce au biruit aceastã lume prin
trecerea la viata vesnicã. Credinta mea îmi spune mereu cã a trãi cu Tine într-o vesnicã
atingere, prin unirea muritorului meu trup cu nemuritorul si Dumnezeescul Trup si Sânge,
trãim într-o dumnezeeascã si nesfârsitã Împãrãtie Cereascã. În felul acesta avem Cerul cu noi,
iar Tu ne esti far puternic de luminã contra întunericului acestei vieti plinã de ispite si de
tentatii pãcãtoase.

Ah, Iisuse Doamne, cum as vrea sã mã odihnesc si sã adorm si cu mine odatã tot neamul meu
pe Sfânta Ta inimã ca si iubitul Tãu ucenic Sfântul Ioan, ca orice bãtaie a inimii Tale sã fie
pentru noi un suspin de dor dupã Tine, dupã jertfa pentru Tine, iar aceste strãdanii ale noastre
sã aibã mult pret. Uneste-le Tu Bunule cu rãnile Tale si îmbibeazã-le în sângele inimii Tale
care si azi curge pentru rãscumpãrarea noastrã.

Iisuse, numai un cuvânt de-al Tãu este de ajuns, sã fim mângâiati în ceasurile de dezamãgire,
ne sunt folositoare pentru ca inima noastrã sã nu prindã rãdãcinã aici pe pãmânt si prin
aceasta sã vedem cã numai Tu esti bun.

În momentele când mã simt dezgustatã de toate, când firea se sfâsie de o durere neînteleasã,
când îmi simt povara neputintelor si a slãbiciunilor proprii, dã-mi darul prin credintã sã Te
simt si sã Te vãd pe Tine, Iisuse!

Când ispitele mã fugãresc, oh, Tu Mamã si Fecioarã, care ai cunoscut lupta acestor suferinte,
ajutã-mã sã vãd pe Iisus în aceste valuri furioase pentru a mã urca în barca iubirii Sale în care
chiar de doarme, tot vegheazã, pentru cã numai pleoapele îi sunt închise. Prin privirea Lui se
va potoli furtuna. Cu El, oh, Doamnã si Împãrãteasã, nu ne vom înneca niciodatã, chiar de
vom cãdea în barcã de loviturile ce le primeste barca de la mânia valurilor turbate, noi privind
la Iisus, nu cãdem în valuri. El întelege cãderea noastrã. Dacã ar fi un înger nu ne-ar întelege,
pentru cã El nu a purtat trup de om, dar Iisus, oh, Doamna noastrã, care a primit sã ia trup si
a trãit printre oameni slãbãnogi, ne întelege foarte bine. El se apleacã si încetisor ne întreabã:
"Vã e rãu?" Chiar dacã noi ne ascundem de frica furtunii,. El ne regãseste si ne sfãtuie sã fim
tari. Si dacã valurile furioase rãpeste pe cineva din barca iubirii Sale, El se coboarã în adâncul
oceanului pentru a scoate acel suflet, chiar dacã la un moment dat acel suflet îl pãrãseste, El, cu
iubirea chemãrii Sale îl cheamã, pentru cã-l doare aceastã rupere a mlãditei Sale.
Oh, si cum sã nu-L doarã pe Iisus de acel suflet pe care l-a rãscumpãrat cu viata si sângele Sãu
vãrsat pe Cruce! El pe toti si mai ales pe acei care L-a rãnit mai mult, îi strânge la inima Sa.

Noi, Preasfântã Doamnã, am ajuns prin cãderile noastre de fiecare zi niste leprosi, iar iubirea
Fiului Tãu ne strânge la brat, luându-ne lepra de pe suflet, dându-ne frumusetea Sa.

Oh, Iisuse, se face noapte, dar ajutãndu-mi Maica Ta Prea Curatã, eu totusi reusesc sã Te vãd.
Cred acum mai mult ca oricãnd în dragostea Ta pentru mine si neamul meu, magnetizati de
Tine, Mãntuitorul meu scump!

Oh, Mamã a milostivirii vreau sã Te bucur si sã-Ti aduc mãnunchi de flori prin luptele ce le
ducem în aceastã cãlãtorie! Ajutã-ne Stãpânã sã fim rãpiti de acest Soare Dumnezeiesc Iisus
Hristos si sã ne contopim cu El!

Oh, Tu care ai fost mai întinsã decãt cerurile pentru a rãsãri Soarele luminii celei întunecate,
fã minunea ca toate neamurile sã se întãlneascã într-o zi la Dumnezeiasca unire în Iisus
Euharistic si sã nu mai putem trãi nici o clipã fãrã El, ca din dorul acestui voal Euharistic sã
audã glasul acesta: "Pentru cã râvniti sã Mã aveti în sufletul vostru, voi laolaltã sunteti Cerul
Meu!" Stiu cã adevãrul secret al sfinteniei este sã iubim pe Dumnezeu. Ajutã-mi Doamne
Iisuse Hristoase si mie nevrednica sã Te iubesc si sã fac sã Fii iubit de toti oamenii pãcãtosi
care sunt lucrul mâinilor Tale. Bunule! Iisuse, câtã putere de credintã ne dau cuvintele Tale
care ne spun: "Eu Sunt fratele vostru, prietenul vostru, Mântuitorul vostru, nu vã temeti!"
Oh, si cum sã ne temem oare de oamenii care sunt tot atât de tari ca si noi, când Împãratul
Cerului si al pãmântului S-a fãcut si se face de toate nouã!?

Aceastã iubire încrezãtoare în Dumnezeu, este cea mai mare putere a vietii de sfintenie.
Recunosc cã sunt slabã în fata inamicului de veacuri, dar nu vreau sã mã arunc în adâncul
deznãdejdii, când cele trei scumpe surori sunt lângã mine, sprijinindu-mã.

Acestea sunt: credinta, nãdejdea si dragostea. Dar pe aripile iubirii urc în bratele lui Iisus. Oh,
Iisuse, adâncul pãcatelor si al fãrãdelegilor mele si ale noastre, ale tuturor, a scos la ivealã
adâncul iubirii, al milei si al dragostei neasemãnate, din sânul Tatãlui Ceresc.

Prin ce oare ne-am învrednicit noi de atâta milã, Iisuse, cã prin rãutãtile noastre Te-am
condamnat mereu la moarte, iar Tu ne iesi mereu în cale, oferindu-ne iertare.

Oh, câtã bunãtate, câtã milã ne arãti prin cuvintele pline de dulceatã care ni le soptesti mereu:
"Fiilor, Eu vreau sã umplu adâncul pãcatelor voastre cu adâncul milei Mele!" Ah, Iisuse, ceea
ce ceri Tu de la noi este asa de putin, adicã o iubire cu totul strãbãtutã de încrederea în Tine!
Tu cunosti Bunule mai bine decât noi nevrednicia noastrã.

Dã-ne Iisuse Doamne, dorul sã Te iubim cu sete mare, pentru cã stim cã aceastã iubire este cel
mai mare sfetnic în lumea aceasta care ne duce prin momentele ei la întunericul vesniciei.

Oh, Soare scump, lumineazã întunericul vietii noastre, pentru a vedea cât praf de slãbiciune s-
a asezat pe sufletul nostru.

Oh, Iisuse, mult Te-am mintit si Te mint încã în rugãciunile mele, zicându-Ti cã Ti-am dat
totul: viata mea, sãnãtatea mea si toate lucrurile mele, dar un singur lucru nu Ti-am dat:
pãcatele si slãbiciunile mele, cãci pentru ele Ti-ai vãrsat sângele pe Cruce.

Ah, cum as vrea sã mã uit pe mine, pentru a gândi numai la Tine!

Ajutã-ne Stãpâne Doamne sã ne mãrim orizontul sfinteniei, ca sã nu se îmbolnãveascã sufletul

nostru! Iisuse, viata noastrã iesitã din tãrânã, cum s-o ascundem si s-o scufundãm în Tine? Tu
care Te-ai coborât în ieslea din Betleem si care Te cobori mereu pe Sfânta Masã a altarelor
noastre, cred cã nu-Ti place sã stai în Chivot, fie el cât de scump, ci eu cred cã mai plãcut îti
este sã stai într-o inimã de om pãcãtos, fie ea cât de urâtã, cã Tu o vei înfrumuseta pentru a Te
apãra, iar pe Tine Te tine singur, încuiat în Chivot. Unde Doamne Iisuse, te simti mai bine,
acolo închis singur sau într-o inimã jefuitã de Satana, care are nevoie de Tine?

Ah, cum as vrea sã vãd suflete goale si inimi pline de Tine Iisuse, care Te-ai ascuns în
Euharistie! Tu doresti a nu fi privit cu asprime, meditat, discutat cu cuvinte mestesugãresti din
minte, ci râvnit din credintã.

Dar Tu Iisuse, taci si Te sfãrâmi, risipindu-Te în gunoiul sufletelor ce Te doresc, dându-le celor
pãruti apãrãtori, lectii de smerenie si înjosire, de care are nevoie sãrmana lor mãretie.

Unii oameni pretind Iisuse cã au dreptul sã Te apere, iar Tu îi privesti cu milã, cãutând pe cei
care Te strigã, din sdâncul pãcatelor, mai mult decât spre acei care sunt buni.

Tu ai zis: "Bolnavii au nevoie de doctor!" Nu stiu cum nu înteleg ei cã toatã viata Ta pe

pãmânt a fost adâncã nimicire pentru a gãsi pe cel nimicit de sarpele furisat în Paradis. Bagã-i
Doamne Iisuse, în inima Ta pe toti cei care pretind cã Te apãrã, vrând si nevrând prin
hotãrârile Tale Divine, ca sã înteleagã iubirea Ta de pãcãtosi si sã-si nimiceascã autoritatea lor,
învãtând de la Tine sfânta smerenie.

Oh, Dumnezeule, Tu care stai în voalul Euharistiei, ascunde-Te si în inimile celor care Te
doresc si a celor care Te prigonesc, pentru a-i uni cu Tine si Te rog ascunde-Te si-n sãrmana
mea inimã, ca scufundatã în adâncul de cereascã luminã a Prea Sfintei Tale iubiri, sã nu mai
vãd si sã nu mai aud nimic. Oh, Iisuse si cât de simplu si de usor este a vorbi cu Tine, pe când
vorbirea cu oamenii mã face atentã de a avea grijã de întocmirea cuvintelor.

Nu vreau altceva decât sã pot a Te iubi si sã pot face sã fii iubit de tot neamul meu. Atunci voi
putea respira aer curat în preajma sfântului Tãu Potir, unde mã unesc prin tainã cu Tine,
Iisuse! În sfânta Euharistie unde stai Tu ascuns Iisuse, eu gãsesc totul: rugãciunea
neântreruptã si dorul dupã jertfã pentru dragostea de Tine si de aproapele. Noi ne strãduim
prin rugãciuni si nevointe sã împletim lui Iisus coroane de trandafiri pentru mântuirea noastrã
iar El ne-o aseazã pe capul nostru, zicându-ne cu glas dulce:

"Coroana Mea, fiii Mei iubiti este de spini!"

Iisuse, Tu esti sfintenia întruchipatã, iar sfintenia este frumusete. Noi, oamenii, mereu fugim
dupã fericire si frumusete pe pãmânt, dar de cele mai multe ori ne înselãm, pentru cã urmãrim
frumusete închipuitã, amãgitoare si mincinoasã.

Da, simtim asa pentru cã trãim în epoca rãului, dar este pentru cine doreste si veacul
martirajului si al sfinteniei.

Pesimistii se îndoiesc, dar se însealã, pentru cã sfintenia este o comoarã ascunsã a Împãrãtiei
lãuntrice unde împãrãteste Iisus Hristos Euharistic , care îsi varsã si azi pe sfântul Altar,
dumnezeescul Sãu Sânge.

Iisuse, eu sunt o ticãloasã si toatã viata mea este o slãbiciune, dar vreau sã urc pe scara iubirii
Tale la Tine fãrã a mai numãra treptele, adicã pãcatele mele cele multe care ar putea sã mã
împiedice.

Ah, picãturã de umilintã, plouã mie Mântuitorule si fã din inima mea si ale noastre, ale
tuturor, potir unde sã Te odihnesti Tu cu plãcere Iisuse, viata si bucuria lumii si ale mele,
nevrednica si ticãloasa, care mã sugrumã durerile ce vin de la Satana, prin slugile lui de pe
pãmânt, pentru cã dorim întoarcerea Ta între oameni pe pãmânt.

Iisuse, de când am pornit pe drumul cu Tine, m-au pãrãsit toti prietenii. Tu te mai ascunzi
câteodatã de mine, lãsându-mã sã merg singurã, ducându-mi Crucea ce mi-ai dat-o. Amicii mei
care nu pot vedea si simti greutatea Crucii, mã vãd singurã si-mi zic: "Unde este Dumnezeul
tãu sã te ajute acum? A, sã vedem noi ce-ai sã faci sub aceastã povarã care Te va doborî în
curând, cã iatã, esti singurã!?" Eu, fiind om slab si pãcãtos, cad pe cale sub Cruce si plâng de
greutatea ei, plâng cã mai pãrãsit si mai plâng de înstrãinarea pritenilor mei care eu credeam
cã mã vor ajuta pe drumul chemãrii mele.

Ah, se aude un zgomot usor din altã lume. Cine-i? Eu sunt Iisus Hristos lângã tine si oftez cu
durere si-ti zic: "Oare cum zici tu cã te-am pãrãsit? Eu sunt mai aproape de tine acum decât
crezi, dar te las sã mergi si singurã, cã altfel n-ai nici o bucurie în biruinta realizatã de Mine!
Eu Te las ca Tu sã prezinti biruinta în fata Sfintei Treimi prin Mine si cu Mine, care stau în
umbra ta mereu. Te plângi de greutatea Crucii? Oh, dar este a ta! Priveste-Mã pe Mine cum o
duc mereu si nu este a Mea, ci a lumii întregi. Cãderea sub Cruced este dulce; ea nu te
striveste, ci te întãreste, pentru cã Eu sunt lângã tine. De câte ori M-a dãrâmat pe Mine
greutatea Crucii si azi Mã doboarã de multe ori, dar Eu, tãcând, Mã ridic, asteptând sã fiu
privit de copiii Mei, dar putini Mã privesc, putini îmi ridicã povara de pe umerii Mei. Dacã ai
putut crede vreodatã cã drumul Crucii poate fi parcurs cu prieteni, te-ai înselat! Iar plânsul cã
ei te-au pãrãsit, este spurcat. Tu ai prieteni a cãror societate este plãcutã foarte mult; prietenii
tãi sunt trecuti în celelalte tãrâmuri si sunt din toate timpurile vietii noastre. Ei totdeauna sunt
împrejurul tãu; de-i chemi, ei vin; de-i vei întreba ceva, ei îti vor rãspunde. Unii din ei ti-au
vorbit, spunându-ti ce-o sã vinã peste voi, altii ti-au spus ce se întâmplã în timpurile de fatã,
unii te-au învãtat cum sã te pregãtesti pentru necazuri si cum sã bei chiar si paharul mortii,
altii prezintã frumusetea lor prin care îti risipeste gândurile si necazurile, unii prin vitejia lor
îti ofilesc inima în suferintã, altii te învatã cum sã dispretuiesti dorintele inimii. Unul, si care
este nedespãrtit, te poartã de mânã pe drumul Crucii; acesta-i îngerul tãu pãzitor, iar altii te
povãtuiesc pe cãrarea virtutilor. Si pentru atâtea binefaceri, acesti sinceri si nedespãrtiti
prieteni ai tãi si ai tuturor celor ce-i cautã, nu cer nici o rãsplatã, decât sã-i ascultati, pentru a
vã numãra si voi cu ei lângã inima Mea. Si oare stii tu cine sunt acesti prieteni recomandati de
Mine? Sunt sfintii Mei care au fost oameni ca si voi, a cãror biruintã contra vrãjmasilor Mei
înfrumuseteazã Cerul."

Oh, Doamne Iisuse, cuvintele Tale pline de mierea nemuririi, m-au desteptat din nebunia mea
si vãd frumusetea Crucii.

Ah, de câte ori nu mi-ai fãcut Tu parte sã vãd pe sfintii Tãi, fiinte vii lângã mine! Oh si dacã
timpul acela s-ar putea cuprinde, ar trebui poleit cu aur si stropit cu pietre scumpe! Ajutã-mã,
oh, Iisuse ca acele timpuri sã le zugrãvesc ca icoane, în fata cãrora sã mã închin eu si cei ce Te
iubesc din neamul meu! Da, Iisuse Doamne, de câte ori, când vânturile furioase ale acestei vieti
mi-au adus asupra sufletului meu supãrãri, chemarea Numelui Tãu si al Maicii Tale
Preacurate si a sfintilor Tãi mi-a spulberat totul. Voi spune tuturor, în glas de trâmbitã, voi
striga, ca de câte ori se va simti cineva nefericit si pentru a uita de necazurile lor, sã
îngenuncheze în fata acestei prietenii divine care detine alifia binefãcãtoare de a vindeca ranele
si loviturile vietii acesteia degrab trecãtoare. Acest mângâietor suprem ce vine de la aceastã
fericitã întâlnire, are darul de a înlãtura plictiseala mediului în care trãim noi toti cei expusi
nemiloaselor furtuni ce vin de la lume, de la diavol si de la trupul nostru.

Oh, Iisuse, dorul meu, Tu faci ca ajutorul Sfintilor Tãi sã fie pentru sufletul nostru ca apa
Cerului ce a înghitit pãmântul prin care se înaltã în câmpia catifelatã, ajutor si fericire, iar cei
ce o primesc, adesea uitã sã multumeascã Cerului care a fãcut atâta milã cu el pe calea
necazurilor si a suferintelor.
Doamne Iisuse Hristoase, eu ticãloasa m-am plâns si încã am momente de cãdere, de durere, de
pãrãsire si de strãinãtatea în care mã vãd câteodatã cu ochii mei de carne si de pãcat, neputând
sã mã urc pe culmea rãbdãrii si sã privesc piscul iubirii Tale. Oare cine dintre oameni si dintre
mame a suferit ca acea Mamã pe Golgota, care-si privea Fiul în cuiele Crucii între doi tâlhari?
Printr'al cui suflet a trecut mai simtitor nemiloasa sabie, ca prin sufletul Acelei Doamne,
Preacuratei Fecioare Maria?

Si totusi Doamne Iisuse, eu cred cã Tu nu Te scârbesti de aceastã durere ce ti-o prezint prin
lacrimi si rugã, pentru cã sufletul meu slãbãnog nu are alt refugiu pe acest pãmânt, decâtsub
mâna Ta plinã de milã.

Da Iisuse, Tu stii mai bine cã cea mai mare durere pentru noi este când îti vezi iubirea
rãstignitã de cei cãrora le arati iubire. Da, ei o rãstignesc pentru cã le e urâtã, le lipseste pentru
cã nu o vor si aleargã dupã ea s-o sufoace, dar alergarea lor este goanã dupã vânt, pentru cã
iubireea nu se prinde, ci se trãieste însusi cu Dumnezeu care-I iubire.

Oh, Iisuse, as vrea sã las inima sã se bucure pentru toate câte slugile Satanei îi fac pentru a o
întrista, dar îmi trebuie ajutorul Tãu. Stiu cã eu nu sunt adusã la aceastã favorabilã priveliste
decât pentru a-mi strânge hule, lovituri, cuile rãstignirii, scuipãri si pietre aruncate în capul
meu si al celor de lângã mine. Si toate minciunile oamenilor vânduti celui rãu si ale dracilor
cãzuti, trebuie sã le primesc pentru dragostea ce trebuie s-o am de frumusetile Cerului, dar îmi
trebuie oblãduirea Ta Iisuse, a Maicii Tale Preacurate si a Sfintilor Tãi.

Toatã treptele acestea ne ajutã sã urcãm pe scara îndrãznelii spre Patria Ta Cereascã pe care
s-au urcat toti prietenii nostri recomandati de Tine, Doamne.

Tu si sfintii Tãi, ne-ai învãtat sã risipim mila si dragostea spre rãstignitorii nostri, fie ei
arhierei sau mireni, cãrturari sau farisei. Dar pentru cã eu sunt mai mult om pãcãtos, Te rog
Iisuse sã-mi dai putere de a topi cu dragostea inimii Tale sufletele din jurul meu si pe toate cu
care voi veni în contact de vorbã sau privire, cristalizându-le cu ajutorul Tãu într-un loc
diamantic. Si aprinde Doamne Iisuse în noi focul acela de înaltã temperaturã a iubirii de Tine
si de oameni. Te mai rog Bunule Doamne sã-mi cristalizezi toate problemele sufletului meu, ca
astfel sã pot privi numai la ce este principal, numai la Tine, Iisuse al meu!

Iisuse Doamne, ajutã-ne la toti cei ce nu putem trãi fãrã Tine sã gonim orice grijã
pãmânteascã, orice teamã de oameni care-s tot atât de slabi ca si noi, sã trãim mereu în
bucuria nuntii cu Tine alãturi de Maica Ta Preasfântã si de toti sfintii Tãi, în neânserata
bucurie a Cerului si a frumusetii vesniciei.

Iisuse Doamne, de câte ori Te-am rugat sã-mi schimbi caracterul meu ruinat, iar Tu m-ai lãsat
sã-mi duc Crucea caracterului meu, stiind cã prin greutatea ei va iesi din trupul meu chinuit.
Eu am plâns si Te-am rugat sã-mi vezi durerea mea, stiind cã nu pot clãdi o iubire de Tine si de
aproapele pe o astfel de ruinã. Tu, Bunule, mi-ai rãspuns cã ruinele proprii, dar duse în tãcere,
îti sunt mai plãcute decât cele produse de cruci strãine de propria noastrã fire. Eu as fi vrut sã
mã zdrobeascã o Cruce strãinã de firea mea, iar Tu m-ai linistit, zicându-mi cã nu-s scutitã nici
de acea Cruce, pentru cã drumul vietii acesteia pe care am trecut e presãrat cu mai multe
Cruci, una mai grea ca alta, de care nici El nu a fost scutit, luându-si Crucea chiar din ieslea
din Betleem.

Am vãzut Iisuse, cã suferinta nu vine numai de la Crucea firii noastre, ci ea mai vine si de la
fãpturile Tale care sunt ca si noi rãzvrãtite.

Oh, cum as vrea sã-mi rândui Bunule Doamne mai mult si de se poate, chiar permanent sã am
pe umerii mei acea Cruce a mântuirii sufletului meu si a neamului meu scump pe care-l iubesc
asa cum îmi iubesc sufletul meu.
Iisuse, Domnul meu, ajutã-mi sã-mi iubesc Crucea, fie ca oricum ar fi si de unde ar veni, cã
stiu cã Tu si numai Tu mi-o rânduiesti. Înfigemi-o, te rog Iisuse, în centrul inimii mele si dã-mi
putere sã mi-o duc cu iubire.

Stiu cã pe drumul Crucii, Tu vei fi cu mine, iar eu nu voi simti greutatea, nu voi întâlni
calvarul, cãci prin cruce Te vãd pe Tine Iisuse, iar unde Te aflii Tu, totul se spulberã. Crucea
este frumoasã cã-i zugrãvitã cu sângele Tãu si poartã pecetea ranelor Tale, iar în centrul ei se
vede cea mai mare ranã lãsatã de sfântul Trup Trup, este rana iubirii Tale de pãcãtosi si care
nu se poate vindeca decât cu îngenunchierea lor lângã ea si prin luarea Crucii pe umerii lor.

Oh, Cruce sfântã, armã prin care noi martirii cucerim Împãrãtia lui Dumnezeu!

Întipãreste-o în sufletul meu si al întregului meu neam din care mã trag, pentru a rãmâne în
grupa ostasilor lui Hristos!

Ah, tu Cruce prea sfântã ai tine putere asupra vrãjmasilor vãzuti si nevãzuti, pentru ca
învãluitã în inima lui Iisus care S-a întins pe Tine si toti acei care mai cad sub Tine, Tu îi ridici
si-i faci sã se bucure de mila Aceluia care Te-a ridicat si pe Tine din semnul de osândã la
semnul de scãpare fãcându-Te duhurilor întunericului si arãtându-i biruitori pe toti acei care
Te îmbrãtiseazã cu bratele iubirii. De aceea, toate necazurile noastre au gãsit refugiu în inima
ta, pentru cã ea este una cu acea Inimã care te-a ridicat pe tine la rangul sfinteniei si sfintind
pe toti cei care te iubesc pe Tine Cruce sfântã!

Oh, si cât de putin este luatã în seamã aceastã faimã de iubire ce ne vine nouã muritorilor prin
tine, Cruce dulce!

Oh, Cruce scumpã, tu nu ai fost sfintitã numai cu sângele lui Hristos, tu ai fost sfintitã si cu
lacrimile Lui care le-a vãrsat când Îl ducea spre locul de rãstignire. El nu plângea de greutatea
Ta, ci de a face frati pe hulitorii si rãstignitorii Lui. Iisus, Cel care Te-a dus pe Tine cu atâta
dragoste, n-a fost rãnit atât de rãu de loviturile celor ce-L bãteau cu bicele si nici de loviturile
Tale când cãdeai peste El în momentele de lesin, ci El a avut o ranã foarte mare chiar de când a
venit pe lume, iar aceastã ranã îi cuprindea întreaga inimã - era rana iubirii pentru pãcãtosi,
iar oamenii din toate neamurile care nu s-au simtit pãcãtosi, s-au crezut pe picior de egalitate
cu Iisus, L-au rãnit, trãgându-L la socotealã cã stã la masã cu vamesii si pãcãtosii si risipeste
iubirea unde nu s-ar merita, pur si simplu cã iartã dintr-o datã pe cei ce cer iertare pentru
pãcatele lor.

Din inimile acestea zavistnice, din toate veacurile, a tâsnit mereu veninul de aproapele,
otrãvindu-i tot, deoarece Împãratul mãririi ne învatã cã Împãrãtia Cerurilor se ia cu asalt, iar
cei obraznici, de vor cãpãta milã de la Dumnezeu nu se întorc deserti înapoi, asa cum toti care
au îndrãznit spre Iisus, au luat mereu mila prieteniei si fericirii neînserate a iubirii lui Hristos.

Cruce preaiubitã, pe drumul pe care se merge cu tine, mai sunt gropi, pietre colturoase si
povârnisuri amenintãtoare. De voi mai cãdea sub tine, mã voi scula, te voi sãruta, cãci nu mã
întristez ce va zice de mine Dumnezeu de la care te-am primit pe tine si la care voi merge într-
un viitor pe care numai El îl cunoaste.

Oh, Iisuse, de câtã favoare ne-ai învrednicit Tu pe noi prin Cruce! Mama Ta Preasfântã si
Preacuratã pe care asa de mult ai iubit-o, n-a avut atâta bucurie de Tine, ca noi pãcãtosii. Ea,
Preacurata, Te-a iubit, cum numai Ea putea sã Te iubeascã si sã Te strângã la pieptul ei,
îmbrãtisându-Te, sãrutându-Te, dar nu stiu dacã Te-a mâncat, asa cum Te mâncãm noi, prin
sfânta Tainã a Euharistiei. Iar noi nu stim de câte ori suntem mai fericiti, chiar ca îngerii prin
aceastã împãrtãsire cu Tine, fãcându-ne frati ai Tãi, ceea ce îngerii nu sunt asemenea nouã,
ajungând aceastã înfiere numai prin Crucea preaiubitã, mâncând si având mereu în noi pe
Iisus ce stã ascuns în pâine si vin. Oare putem noi schimba aceastã hranã de tainã? Ea ne va
rãcori sufletul, pentru cã Te gãzduim cu toatã credinta în cãmara cea mai ascunsã a inimii
noastre.

Iisuse, Mântuitorul nostru, Tu Cel din ieslea din Betleem, din Ierusalim, din Palestina, din
Betania, din Cer si de peste tot, vino si fã inima noastrã chivot de odihnã pentru cã suspinãm
dupã Tine, gãsindu-ne singuri. Dorul de Tine si de Cerul Tãu ne mistuie fiinta noastrã,
dilatându-ne inima picãrii în lesin si dorim sã ne trezim în Raiul Tãu. Tu esti al nostru, al
pãcãtosilor. Oh, prin Tine avem o nesfârsitã sãrbãtoare! Fã, Tu, Doamne Iisuse, ca prin sfânta
tainã a Euharistiei în care stai cuprins, Tu Cel necuprins de nimeni si de nimic, sã trecem cu
usurintã viforul acestei ierni care au pornit-o cei care nu vor sã Te guste, nu vor sã Te aibã
frate si prieten pe drumul acestei vieti care-i destul de greu, afundându-le lor îngâmfarea care
se preface în pulbere.

Ah, Iisuse, Dumnezeule Cel bogat în milã, Tu care ai zis când erai pe Cruce, agãtat în cuie cã-
Ti e sete, cred cã si azi spui la fel de aceste suflete care Ti-au uscat gura cu arsita trudei lor. Si
eu cred prea Bunule Doamne, cã-i vei face într-o zi sã înseteze de Tine prin gura Maicii Tale
Preacurate si prin Crucea orânduitã de Tine pe umerii sufletului lor, ajutându-le mila de
Mamã a Fecioarei si Doamnei, sã-si ducã cu iubire pentru Tine si pentru biruinta lor, acea
Cruce, fãcând iadul cu toti oamenii lui sã se tânguie cã-i seacã pântecele, nemaiavând pe cine
sã înghitã. Eu cred cã aceasta se va întâmpla cu neamul meu iubit.

Iisuse Doamne, iatã-mã în drum spre Tine, dar sunt doborâtã de tâlhari.

Cei mai mari sunt clevetitorii. Oh, Doamne, oare cum nu vãd ei cã clevetirea omoarã trei
persoane odatã si anume: întâi pe cel pe care-l clevetesti, apoi pe acela cãtre care clevetesti si
cel mai nenorocit este acel care poartã acea hainã de clevetitor.

Oh, Iisuse Doamne, Tu care esti bunãtatea întruchipatã, oare cum privesti pe acea creatie a Ta
care aruncã batjocori ca fulgerul, clevetind pe aproapele lui?

Oh, ce asasin este clevetitorul si ce rãutate ascunde el în inimã! Astfel de oameni, cu a lor voie
sug sângele aproapelui sau clevetindu-l cu drept sau pe nedrept, îi omoarã bunul nume în fata
semenului. Deci, clevetirea rãneste si ucide suflete, pângãrind totodatã în fata Cerului si a
omului pe acela de la care a pornit aceastã otravã.

Dã-ne Doamne Iisuse pentru astfel de oameni iubire de a lupta împotriva clevetirii si a nu le
lua în seamã slãbiciunea si a nu ne rãzboi cu ei, pentru a nu ne pãgubi sufletul. Tu ne cunosti
mai bine ca oricine firea, care este mereu înclinatã sã vadã în aproapele nostru rãul si de ar
avea o sutã de însusiri frumoase, rãul din noi nu ne lasã sã i le vedem decât numai pe cele
urâte, chiar dacã nu le are, le închipuieste ochiul nostru pãtimas.

Mi-ai dat Iisuse prilej sã vãd pe drumul chemãrii mele ca din zidirile fãcute dupã chipul si
asemãnarea Ta, sã iasã fiare sãlbatice, iar cea mai primejdioasã fiarã eu cred cã-i clevetitorul.
Printre ele mai apare câte una domesticã: acesta fiind lingusitorul.

Înaltã Doamne Iisuse sufletul meu asa de sus, ca niciodatã clevetirea si lingusirea sã nu ajungã
la el! Mi-a fost dat de Tine Iisuse sã vãd condeie purtate de Tine cu fricã, care au zidit altare
multe si pe pãmânt si-n inima oamenilor. Iar condeiul purtat de clevetitor s-a arãtat de o mie
de ori mai ascutit ca o sabie. Tu stii Iisuse cã nouã ne e greu sã stãm împotriva clevetitorilor,
împiedicându-i cu vreo fortã, pentru cã omeneste suntem mici, dar cred cã sfânta Ta fatã, pe
care o cred tristã si pentru unii si pentru altii, va opri odatã norii atunci când va crede si va
vedea cã s-a atins punctul culminant si de o parte si de alta. Iar cãldura Ta va împrãstia de pe
fetele noastre îngrijorarea si deznãdejdea, arãtându-ne fruntea încununatã cu spini, coasta,
mâinile si picioarele strãpunse de cuiele zavistiei si a clevetirilor, pãzind pe chipurile noastre
linistea si tãcerea Sa, iar pe buzele bârfitorilor va îngheta orice cuvânt. Facerea Ta care stã
ascunsã în Sfântul Potir, va vorbi pentru noi odatã, dacã nu pe pãmânt, dar în Cer este cu
neputintã sã se mai abtinã.

Oh, Doamne Iisuse, eu nemernica si ticãloasa, care de multe ori m-am fãcut vinovatã de astfel
de bãtãi, Te rog sã le ierti ocãrile ce ti le aduc, dându-le semne spre pocãintã spre a se vindeca
rana inimii Tale si a nu se împlini cuvântul psalmistului, care zice: "Pe cel ce cleveteste în
ascuns pe aproapele sãu, îl voi nimici!" Dar celui ce cleveteste public ce-i vei face? Oh,
Dumnezeule al dreptãtii, Tu care esti mai mult milos decât drept, Iisuse Doamne, întoarce-ne
limba de la rãu si buzele noastre de la buze spurcate si înselãtoare pentru a nu auzi: "Duceti-vã
de la Mine blestematilor în munca cea vesnicã, care-i gãtitã diavolilor si slugilor lui!", ci de a
auzi: "Veniti binecuvântatii Tatãlui Meu de mosteniti Împãrãtia Cerurilor, cã peste putine ati
fost pusi, peste multe vã voi pune!"

Oh, Dumnezeule, ajutã sã audã aceste cuvinte tot sufletul cel viu care-i dupã chipul si
asemãnarea Ta! Iisuse, Prea Bunule Doamne, Maica Ta Preacuratã, cu voia Ta si mila Ei a
asezat într-o zi pe o culme Vladimiresteanã un vas în care a pus floarea care-i cea mai scumpã
decât tot ce-i în Cer si pe pãmânt, ce a fost rãsãditã prin pântecele Tãu, Preasfântã, iar Numele
Ei este Iisus Euharistic. Aceastã floare împrãstie un miros îmbãtãtor peste scumpa noastrã
tarã si mai poartã un nume cunoscut si celor mici, de Trupul si Sângele Tãu, sigiliul înfierii
noastre cu Cerul. Acest dumnezeesc parfum are darul pentru acei ce-L râvnesc, sã le
acumuleze trezirea constiintei care-i vocea sufletului, atingând vocea patimilor trupesti si
cãutând la altii virtutile.

Oh, Iisuse Doamne, în fiecare searã mã gândesc la ziua întreagã ce-a apus, îmi examinez toate
vorbele si faptele, mã strãduiesc sã nu trec nimic cu vederea, îmi dau silinta a mã judeca drept,
fãrã pãrtinire, dar vai, vai, îmi vãd haina sufletului zdrentuitã de grijile vietii si focul dupã Cer
stins. Stiu cã unde nu-i cãldurã de la sine se întelege cã trebuie sã fie frig, iar dacã focul este
stins, înghetul îi ia locul. Ah, aceastã priveliste mi-ar doborâ sufletul în iadul dormirii, dacã nu
ar fi întinsã mâna iubitoare a Doamnei si Fecioarei care nu a lãsat pe nimeni niciodatã din cei
ce au strigat-o, iar când, prin porunca Ta linistea se coboarã pe pãmânt, iar trupul meu simte
cã vremea de odihnã a sosit, Te rog sã-mi ajuti Iisuse a-mi rezerva o clipã în care, singurã
înaintea Ta sã-mi prezint bilantul activitãtii zilnice si cu darul Sfântului Duh sã pot face o
constatare cu exactitate desãvârsitã, pentru a-mi vedea gradul de iubire pentru Tine si pentru
aproapele meu. Ajutã-mã Iisuse Doamne, ca aceastã examinare sã nu mã însele pe mine
însumi, dezvinovotându-mã si prin mila Ta sã moarã tot rãul din mine, lãsând constiinta sã
vorbeascã ca un martor credincios al tuturor faptelor mele, chiar si al celor mai mici dorinte.
Stiu cã, constiinta este o hotãrâre Dumnezeeascã care se adreseazã lumii întregi si de aceea,
vreau s-o ascult cu Darul Tãu.

Ajutã-mã Iisuse sã pãtrund la miezul cel dulce al tainelor Tale si a nu mã opri la coaja amarã a
formelor tesute de oameni, stiind cã de acolo tâsnesc fãrã oprire izvoare dulci, izvorul binelui,
izvorul nesecat care porneste din Cerul Tãu si se întoarce tot la Tine, iar eu as dori sã mã înnec
în acest izvor divin.

Vreau, cu ajutorul Tãu sã mã cunosc mai bine pe mine însumi si as vrea ca sã-mi fie cea dintâi
grijã pe care întelepciunea Divinitãtii Tale le împarte oricãrui muritor: mântuirea sufletului.

Oh, constiintã, tu care esti instinct dumnezeesc, voia nemuritoare si cereascã, tu care esti
cãlãuzã sigurã a unei fiinte nestiutoare si mãrginitã, dar liberã, tu care esti judecãtor fãrã pãs
al binelui si al rãului, tu înnobilezi si faci sã fãptuiascã omul ce te ascultã, ce e moral si plãcut
Împãratului Ceresc; eu m-am convins cã individul nu-i nimic deasupra dobitoacelor
necuvântãtoare care nu au ratiune, dar nici rãspundere; cum oare sã te iubesc, cum sã te
pretuiesc hainã prea aleasã a sufletului meu?
Vãd cã prin tine, constiintã scumpã troneazã Dumnezeu în om. Viclenia, buruiana cea urâtã,
îmi aratã mai multe drumuri, dar cel pe care mi-l arãti tu, constiintã floare, este sigur. De m-ar
striga astfel, o mie de prieteni, eu voi asculta pe cel mai sincer si prieten tovarãs care mã
însoteste si-n viatã si dincolo, prin locul rânduit prin ascultarea Ta Iisuse, vreau sã faci din
constiinta mea un Altar în care sã afli oricând un loc de odihnã.

Cea mai folositoare constiintã pentru om, este aceea care dã ratiuni drepte si nepãrtinitoare
pentru noi însine, învãtându-ne cum sã ne conducem viata pentru a ajunge la viata pãcii, la
Iisus Hristos!

Amin.

Mãicuta Veronica,

Mânãstirea Vladimiresti, jud. Galati.