Sunteți pe pagina 1din 3

Analiza unei ieșiri publice rele a politicianului-Gabriela Firea

Aparițiile Gabrielei Firea în emisiunile în care e invitată, la ședințele din incinta


Parlamentului sau Partidului Social Democrat, la discursurile și dezbaterile pe care le are în
fața unui public larg în urma anumitor întâlniri, demonstrează că eleganța, inteligența și tăria
de caracter se pot combina într-o persoană armonios. În majoritatea ieșirilor publice pe care
le are, aceasta evidențiază mereu niște aspecte cu vedere la propria persoană: este mamă, om
care lupta pentru drepturile femeilor, ci nu în ultimul rând evidențiază mereu faptul că este o
femeie ce depune foarte mult efort într-o lume a bărbaților.

În nenumărate discursuri pe care le-a avut public a specificat nemulțumirile pe care le


are față de proiectele în desfășurare ale actualul primar al capitalei. Aceasta ori de câte ori are
ocazia, îi aduce reproșuri lui Nicușor Dan, dar și Partidului Național Liberal, care în
momentul de față îl sprijină pe acesta. Deși în majoritatea ieșirilor sale publice a transmis
ascultătorilor informații cu vedere la proiectele și organizațiile în care se implică, Gabriela
Firea nu uită niciodată de colegii altor partide pe care încearcă să-i denigreze prin insulte
indirecte.

În urmă cu 3 ani, după terminarea ședinței comitetului executiv, Gabriela Firea a


răspuns întrebărilor date de jurnaliștii diferitelor posturi de televiziune. Pe parcursul
declarațiilor date de aceasta, un domn se auzea pe fundal cum o jignea atât pe ea, cât și restul
membrilor de partid. Deși nu-i stă în fire să aibă un comportament agresiv, să strige atunci
când este nervoasă, femeia a cedat de data aceasta. A fost deranjată de comparațiile pe care
acel bărbat le făcea și de vorbele pe care acesta le spunea „slugile partidului comunist” „niște
hoți”. Răspunsurile pe care Gabriela Firea le-a avut la cele spuse de bărbat au fost: „Sunteți o
persoană fără niciun pic de onoare și v-am dat în judecată și nu mai țipați că vă faceți de râs”
„Cine v-a plătit să veniți aici? Vă spun eu cine v-a plătit...vreți să vă spun?” „Dar ce credeți
că ne este frică de un domn care vine și țipă? Mie nu mi-e frică, cui îi este frică să îi fie frică”
„E o persoană certată cu legea, e o persoană care a venit și în fața casei mele și i-am făcut
plângere, e o persoană care este plătită ..și știu foarte bine de cine este plătită, chiar de cineva
care s-a aflat pe lista de la europarlamentare la un partid politic și o să dezvălui toate aceste
lucruri.. Nu ne pierdem timpul!”. Deși aceasta a specificat că „nu mai țipați că vă faceți de
râs” a ironizat toată situația, deoarece la același comportament a apelat și ea. În urma ceea ce
i-a spus acelui bărbat, Gabriela s-a oprit din a mai răspunde la alte întrebări, astfel părăsind
locul unde jurnaliștii erau.

Acest comportament puțin agresiv față de acel bărbat a dezavantajat-o din a fi luată în
serios de acela. Gabriela Firea ar fi putut să îl trateze cu indiferență, sau cu aceeași calmitate
în glas cu care ne-a învățat pe toți ar fi putut să îi spună un singur lucru, fără a-i da atâta
importanță. Femeile din politica românească sunt aduse în atenția opiniei publice prin
imaginea lor, nu numai prin funcția pe care acestea o au. Încă un lucru care a dezavantajat-o
pe ea în cele spuse a fost și faptul că nu a dezvăluit detalii despre acea persoană, deși ea în
orice discurs sau declarație pe care o are atacă oamenii ce sunt oarecum o amenințare pentru
propria persoană și funcție pe care o are.

Propunerea unei alternative de comportament

În situația în care a fost pusă de acel individ, singurul lucru pe care l-ar fi putut face
pentru a evita un moment nedorit care contribuie prin a-i strica imaginea construită în timp, ar
fi fost acela de a nu răspunde în vreun fel la cele spuse de bărbat și să spună jurnaliștilor să își
schimbe locul de unde îi luat interviul. Imaginea pe care aceasta și-a contruit-o în timp a fost
aceea de femeie politician ce luptă pentru drepturile femeilor și integrarea acestora.

Critică pentru echipa noastră- Ana-Maria Vasilescu

Consider că un punct slab pe care l-am avut eu și echipa mea a fost acela că timpul
nostru liber nu ni s-a intersectat, dar totuși comunicarea dintre noi pe grupul pe care îl aveam
pe o rețea de socializare a fost atât cantitativă, cât și calitativă. Dacă am fi putut să ne vedem
mai des și totodată să discutăm mai amănunțit despre lucrurile pe care voiam să le facem
pentru campanie, am fi putut aduna informații mult mai interesante și folositoare pentru
întrebările „de atac” la adresa celorlalți candidați. Un alt punct slab ar fi acela că nu ne-am
apucat mai devreme de campanie, pentru că am fi putut câștiga mai mulți simpatizanți nouă
și muncii depuse, dar totuși am fost unele dintre cele mai active echipe, atât pe rețeaua de
Instagram(colega mea Teodora a făcut o pagină de Instagram unde a postat poze pentru
campanie), dar și pe holurile facultății, unde am pus pliante alături de colege și am împărțit
stickere.
Contribuția personală- Ana-Maria Vasilescu

În cadrul lucrării colective am fost persoana ce a candidat la președinție sub numele


de Gabriela Firea. Având în vedere că aveam rolul de a o reprezenta pe aceasta, ținând
discursul de început și cel final, am analizat-o pe Gabriela Firea cu atenție în multe dezbateri
publice pe care le-a avut, pentru a-i oferi autenticitate personajului. Am analizat cu atenție
gesturile pe care aceasta le are în dezbateri, privirea pe care o are, și nu în ultimul rând modul
de a vorbi și de a le răspunde celorlalți politicieni. Atât eu, cât și colegele mele am citit foarte
multe știri despre aceasta, atât știri pozitive, dar și negative pentru a știi cum ne putem apăra
dacă ceilalți candidați m-ar ataca. Cu ajutorul colegei mele, Teodora, am pozat pentru
postările de pe pagina creată, pentru pozele de pe stickere și nu în ultimul rând pentru poster.

In cadrul acestui raport m-am ocupat de analiza unei ieșiri publice rele a Gabrielei
Firea și propunerea unei alternative de comportament a acesteia în urma apariției sale
comentată.

S-ar putea să vă placă și