1.

Principiul liberului acces la justiție prevede că:

judecătorii au îndatorirea de a primi și soluționa orice cerere de competența instanțelor judecătorești,

potrivit legii;

judecătorii pot refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă;

judecătorii pot stabili dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt
supuse judecății.

2. Dreptul la un proces echitabil, în termen optim și previzibil:

constă în dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și
previzibil, de o instanţă subordonată, imparțială și stabilită prin lege;

nu se aplică în faza executării silite;

impune instanţei datoria de a dispune toate măsurile prevăzute de lege și de a asigura desfăşurarea cu
celeritate a judecății.

3. În procesul civil:

niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă;

judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și
îndeplinirea

obligațiilor părților din proces;

obiectul şi limitele procesului sunt stabilite numai prin cererea reclamantului.

4.Constituie principii fundamentale ale procesului civil: principiul contradictorialității; principiul ne bis
in idem; principiul egalității.

5. Conform principiului egalității:

orice persoană este obligată, în condițiile legii, să sprijine realizarea justiției;
în timpul procesului civil, reclamantul este privilegiat în raport cu pârâtul;
părților le este garantată exercitatea drepturilor procesuale, în mod egal şi fără discriminări.

6. Potrivit dreptului de dispoziție al părților: procesul civil poate fi pornit la cererea celui interesat sau,
în cazurile prevăzute prin lege, la cererea altei persoane, organizaţii sau autorități sau instituţii publice
ori de interes public; părțile nu pot renunta la exercitarea căilor de atac; X obiectul şi limitele procesului
sunt stabilite doar prin lege.

7. În procesul civil:

instanta nu poate fi sesizată la cererea unei autorități sau instituţii publice ori de interes public;
părțile pot renunta la judecarea cererii de chemare în judecată, sau la însuşi dreptul pretins;

părțile nu pot recunoaște pretenţiile părții adverse.

8. Principiul disponibilității este încălcat:

când instanţa acordă ceea ce s-a solicitat prin cererea supusă judecății;

când instanţa acordă mai mult decât ceea ce s-a solicitat prin cererea supusă judecății;

când instanta hotărăşte asupra unei cereri în lipsa părților nelegal citate.

9. Posibilitatea reclamantului de a renunţa la exercitarea căilor de atac ori la executarea unei hotărâri
este o consecinţă a principiului:
nemijlocirii;

continuității;

disponibilităţii.

10. În procesul civil:

părţile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite

numai prin lege, urmărind finalizarea procesului;

hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început
procesul;

au obligația să-si probeze pretențiile și apărările.

11. În cadrul procesului civil, judecătorul: poate dispune introducerea în cauză a altor persoane,
oricând consideră necesar, chiar dacă părţile se împotrivesc;

are obligaţia, în orice proces, să supună discuției părţilor toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt
sau de drept invocate;

are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului
civil, sub sancțiunile prevăzute de lege.

12. In procesul civil, dacă o parte deține un mijloc de probă: judecătorul este obligat să dispună
înfăţişarea acestuia, sub sancțiunea plății unei amenzi judiciare;

judecătorul poate, la cererea celeilalte părți sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, sub
sanctiunea decăderii;
 judecătorul poate, la cererea celeilalte părți sau din oficiu, să dispună înfăţişarea acestuia, iar în caz de
refuz instanta va putea socoti ca dovedite afirmațiile făcute cu privire la conţinutul acelui înscris de
partea care a solicitat înfăţişarea înscrisului.

13. În aplicarea principiului rolului activ în aflarea adevărului, judecătorul:

nu poate introduce în cauză alte persoane;

dă, sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecății;

poate să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se
împotrivesc.

14. Potrivit principiului oralității:

procesele se dezbat oral în toate cazurile;

nerespectarea principiului atrage nulitatea hotărârii pronuntate;

x oralitatea se referă doar la dezbaterile asupra fondului cauzei.

15. Terţul care, fără motiv legitim, se sustrage de la îndeplinirea obligației de sprijinire a justiției:

poate fi constrâns să o execute numai sub sancțiunea plății unei amenzi judiciare;

nu poate fi constrâns să o execute sub sancţiunea plăţii unei amenzi judiciare sau, dacă este cazul, a
unor dauneinterese;

poate fi constrâns să o execute sub sanctiunea plăţii unei amenzi judiciare sau, dacă este cazul, a unor
daune-interese.

16. Potrivit principiului bunei-credințe:

drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost
recunoscute de lege, chiar dacă se încalcă drepturile procesuale ale altei părţi;

drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului stabilit de judecător, fără a
se încalcă drepturile procesuale ale altei părţi;

drepturile procesuale trebuie exercitate cu bună-credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost
recunoscute de lege fără a se încalcă drepturile procesuale ale altei părţi;

17. Exercitarea drepturilor procesuale în mod abuziv:

poate atrage răspunderea pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate;

nu poate atrage sancționarea prin plata unei amenzi judiciare;

poate atrage răspunderea doar pentru prejudiciile morale cauzate;

18. Partea care nu îşi îndeplinește cu bună-credință obligațiile procesuale:

răspunde pentru prejudiciile materiale şi morale cauzate;

nu răspunde decât pentru prejudiciile materiale cauzate;

va putea fi obligată şi la plata unei amenzi judiciare, în condiţiile legii.

19. Sunt principii fundamentale ale procesului civil:

principiul dreptului la apărare;

ne bis in idem;

principiul egalității.

20. Potrivit principiului contradictorialității:

X părţile trebuie să-si facă cunoscute reciproc şi în timp util, numai prin intermediul instanţei, motivele
de fapt şi de drept pe care îşi întemeiază pretențiile și apărările;

părţile au dreptul de a fi reprezentate sau, după caz, asistate în condiţiile legii;

părţile au dreptul de a discuta şi argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul
procesului de către orice participant la proces, inclusiv de instanţă din oficiu.

21. Părţile au obligația:

de a se exprima în limba română în fața instantelor de judecată, chiar dacă sunt români ce aparţin
minorităţilor naționale;

de a expune un punct de vedere propriu faţă de afirmaţiile părţii adverse cu privire la împrejurări de
fapt relevante în cauză;

să-și probeze pretenţiile și apărările.

22. Faptul că instanţa nu poate hotărî asupra unei cereri decât cu citarea sau înfățișarea părților, dacă
legea nu prevede altfel, este o consecinţă a principiului:
continuităţii; X

dreptului la apărare;

contradictorialităţii.

23. În cadrul procesului civil, nu constituie o aplicare a principiului contradictorialității:

dispunerea de către instantă a înfătisării în persoană a părţilor, chiar atunci când sunt reprezentate;

dreptul părților de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul
procesului de către orice participant la proces, inclusiv de instanţă din oficiu;

obligația părților de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și
complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute.

24. În procesul civil:

instanța este obligată să supună discuției părţilor numai cererile şi excepţiile invocate în fond;

judecătorul învestit cu soluţionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive
temeinice, în condițiile legii;

probele se administrează de către instanta care judecă procesul, cu exceptia cazurilor în care legea
prevede altfel.

25. În conformitate cu principiul oralității:

procesele se dezbat, de regulă, oral; x

şedintele de judecată sunt publice;

dezbaterile în materia cererilor cu valoare redusă se realizează oral.

26. În procesul civil: cererile şi actele procedurale pot fi întocmite în limba maternă, dacă reclamantul
aparţine unei minorități naţionale;

✓ cererile şi actele procedurale pot fi întocmite numai în limba română;

doar cererile de chemare în judecată trebuie întocmite în limba română, sub sancțiunea nulității.

27. Cetăţenii români aparținând minorităţilor naționale:

au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanţelor de judecată, în condiţiile legii;

au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instantelor de judecată doar dacă nu înţeleg sau nu
vorbesc limba română;

au obligatia de a întocmi cererile şi actele procedurale numai în limba română.

28. Cetățenii străini şi apatrizii: X

au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanţelor de judecată, în condiţiile legii;

care nu înteleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua cunoştinţă de toate actele şi lucrările
dosarului, de a vorbi în instantă si de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu prevede
altfel;

pot întocmi cereri şi acte procedurale în limba maternă.

29. Potrivit principiului continuității:

probele se administrează de către instanta care judecă procesul, cu exceptia cazurilor în care legea
stabileste altfel:

judecătorul învestit cu solutionarea cauzei nu poate fi înlocuit pe durata procesului decât pentru motive
temeinice, în conditiile legii;

părților le este garantată exercitarea drepturilor procesuale.

30. In conformitate cu rolul activ al judecătorului în aflarea adevărului:

judecătorul are posibilitatea de a dispune introducerea în cauză a altor persoane, în condiţiile legii;

judecătorul nu are dreptul de a pune în dezbaterea părților împrejurări de fapt şi de drept care nu sunt
menționate în cerere sau în întâmpinare;

judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în
afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

31. Îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greseală
privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul
pronunţării unei hotărâri legale și temeinice este o consecință a:

principiului legalității rolului judecătorului în aflarea adevărului respectului cuvenit justiției.

32. În scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice, cu privire la situația de fapt și motivarea în
drept invocată de părți:

judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris;

judecătorul este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă
părțile se împotrivesc;

judecătorul este în drept să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, doar dacă
părţile nu se împotrivesc

33. În procesul civil:

cererea de strămutare se soluţionează în cameră de consiliu;

preşedintele veghează ca ordinea și solemnitatea şedinţei să fie respectate, putând lua în acest scop,
orice măsură prevăzută de lege;

încălcarea principiului publicităţii atrage nulitatea relativă a hotărârii judecătoreşti.

1. Acțiunea civilă:
a. asigură apărarea părților în procesul civil;

b. este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului

subiectiv
c. pretins numai de reclamant; este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege
pentru protecţia dreptului subiectiv pretins numai de pârât.

2. Are dreptul să facă o cerere inaintea instanţei competente:

orice persoană care are o pretenție împotriva unei alte persoane;
numai reclamantul;
oricine urmăreşte soluţionarea în justiție a unei situatii juridice.

3. Cererile în justiție pot fi:

numai principale, adiţionale şi incidentale;
cereri de chemare în judecată personale mobiliare;
cereri de chemare în judecată în constatare, cereri în realizarea dreptului şi cereri în constituire
de drepturi.

4. Sunt elemente ale actiunii civile:

capacitatea procesuală, calitatea procesuală;
formularea unei pretenţii, justificarea unui interes;
părțile, obiectul și cauza.

5. Sunt condiții de exercitare a acţiunii civile:

formularea unei pretenţii, justificarea unui interes;
părțile, obiectul și cauza;
capacitatea procesuală, calitatea procesuală.
6. Cererea principală:
poate cuprinde numai capete de cerere principale;
Deste cererea prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare;
este cererea introductivă de instanţă.

7. Cererile accesorii:
sunt cererile a căror solutionare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal;
sunt cererile a căror soluționare nu depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal;
pot cuprinde capete de cerere principale și accesorii.

8. Cererile incidentale:
sunt cererile prin care o parte modifică pretenţiile sale anterioare;
sunt cererile formulate în cadrul unui proces aflat în curs de desfăşurare;
sunt cererile a căror soluționare depinde de soluția dată unui capăt de cerere principal.

9. în funcţie de scopul material cererile se clasifică în:

personale și reale;
cereri în realizarea dreptului, cereri în constatare şi cereri în constituire de drepturi.
principale, accesorii, adiționale și incidentale

10. Cererile în realizarea dreptului (numite și cereri în adjudecare, executare sau condamnare):
reprezintă regula, hotărârea pronunţată putând să fie executată silit, dacă debitorul nu-si
execută de bunăvoie obligaţia;
sunt cererile prin care reclamantul, ce se pretinde titularul unui drept subiectiv, solicită instanţei
să-l oblige pe pârât la respectarea dreptului, iar dacă acest lucru nu mai este posibil, la
despăgubiri pentru prejudiciul suferit;
sunt cererile prin care reclamantul poate să ceară constatarea existentei sau inexistentei unui
drept.

11. Acțiunile în constatare pot fi:

actiuni declaratorii, prin care se cere instantei să constate existenta sau inexistenta unui raport
juridic acţiuni provocatorii, prin care titularul dreptului, în mod preventiv, cheamă în judecată o
persoană care ar putea să-i conteste dreptul, pentru a răspunde și a se lua act dacă recunoaște
sau nu dreptul;
acţiuni interogatorii, prin care titularul dreptului cheamă în judecată pe cel care, prin atitudinea
sau actele sale, îi cauzează o tulburare serioasă în exerciţiul dreptului său.

12. 12. Cererile în constituire de drepturi ( în transformare):

produc efecte numai pentru viitor;
produc efecte retroactiv, în unele cazuri;
sunt cererile ce urmăresc schimbarea sau desfinţarea unor raporturi juridice vechi și crearea
unor raporturi juridice noi între părţi.
13. Interesul de a acționa:
reprezintă folosul practic pe care-l urmăreşte o parte prin folosirea mijloacelor procesuale ce
alcătuiesc acțiunea;
trebuie să fie născut și actual, în toate cazurile;
printre altele, trebuie să fie determinat

14. Dacă interesul de a acţiona nu este născut și actual:

se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv ameninţat;
nu se poate formula o cerere cu scopul de a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și
care nu s-ar putea repara
cererea sau apărarea formulată va fi respinsă ca lipsită de interes, în toate cazurile.

15. In cazul drepturilor afectate de un termen:

cererea pentru predarea unui bun înainte de împlinirea termenului contractual poate fi făcută
oricând;
cererea pentru predarea unui bun la împlinirea termenului contractual poate fi făcută chiar
înainte de împlinirea acestui termen;
părțile pot cere, executarea înainte de termen a obligației de întreţinere.

16. Capacitatea procesuală de folosință:

constă în aptitudinea unei persoane de a exercita drepturile procedurale în nume propriu sau
prin reprezentant, cu exceptia cazurilor în care legea prevede altfel;
constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligaţii pe plan procesual;
se aplică numai persoanelor fizice.

17. Lipsa capacității procesuale de folosinţă:

poate fi invocată numai până la închiderea dezbaterilor în fața instanţei de fond;
atrage nulitatea absolută a actelor îndeplinite de o persoană fără capacitate de folosinţă;
poate fi invocată în orice stare a procesului.

18. În cazul capacității procesuale de exercițiu:

când instanta constată ca actul de procedură a fost îndeplinit de o parte lipsită de capacitate de
exercitiu va acorda un termen pentru confirmarea lui. actele îndeplinite de cel care nu are
exercițiul drepturilor procedurale sunt nule;
lipsa capacităţii de exercițiu a drepturilor procedurale poate fi invocată în orice stare a
procesului.

19. Calitatea procesuală:

constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual;
rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este
dedus judecăţii;
nu se poate transmite conventional.
20. Reclamantul, fiind cel care porneşte procesul, va trebui să justifice:
doar calitatea sa procesuală;
și calitatea procesuală a pârâtului;
nu va trebui să justifice calitatea sa procesuală, această obligație fiind a instanţei de fond.

21. În cazurile și condițiile exclusiv prevăzute de lege, pot introduce cereri sau pot formula apărări:
persoane, organizații, instituții sau autorități, doar dacă justifică un interes personal;
persoane, organizații, instituții sau autorități, când acționează pentru apărarea drepturilor ori
intereselor legitime ale unor persoane aflate în situaţii speciale, fără a justifica un interes
personal;
persoane, organizaţii, instituții sau autorități, când acționează în scopul ocrotirii unui interes de
grup sau general.

22. Calitatea de parte se poate transmite:

numai legal;
numai convențional;
legal sau convențional, ca urmare a transmisiunii, în condițiile legii, a drepturilor și situațiilor
juridice deduse judecăți.

23. Dacă în cursul procesului:

dreptul litigios este transmis prin acte între vii cu titlu particular, judecata va continua între
părţile iniţiale;
dreptul litigios este transmis prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va
continua numai cu succesorul universal al autorului;
dreptul litigios este transmis prin acte cu titlu particular pentru cauză de moarte, judecata va
continua cu succesorul universal sau cu titlu universal al autorului, după caz.

24. Dacă în cursul procesului dreptul litigios este transmis:

succesorul cu titlu particular este obligat să intervină în cauză, dacă are cunoştinţă de existenţa
procesului, în toate cazurile.
succesorul cu titlu particular nu poate fi introdus în proces;
hotărârea pronunţată contra înstrăinătorului sau succesorului universal ori cu titlu universal al
acestuia, va produce de drept efecte şi contra succesorului cu titlu particular şi va fi intotdeauna
opozabilă acestuia, în toate cazurile.

25. În procesul civil:

cererile făcute de o persoană care nu are capacitate procesuală sunt nule, în toate cazurile;
în cazul lipsei calității procesuale, instanta va respinge cererea ori apărarea formulată ca fiind
făcută de o persoană sau împotriva unei persoane fără calitate, după caz;
în cazul lipsei interesului, instanta va respinge cererea sau apărarea ca fiind lipsită de interes.

1. Este incompatibil judecătorul care:

a fost martor în aceeași cauză;
 a fost traducător în aceeași cauză;
a fost magistrat-asistent în aceeaşi cauză.
2. Judecătorul care a pronunţat o hotărâre prin care s-a soluţionat cauza:
X poate judeca aceeaşi pricină în recurs;
poate judeca aceeași pricină numai în revizuire;
nu poate judeca aceeasi pricină în apel.

3. Judecătorul este incompatibil în următoarele situaţii:

când există împrejurări care fac justificată temerea ca el, soțul său,
ascendenții ori descendenții sau afinii lor, după caz, au un interes în
legătură cu pricina care se judecă;

4. Judecătorul este incompatibil a judeca:

când sotul sau fostul său soț este rudă ori afin până la gradul al doilea
inclusiv cu vreuna din părţi;
dacă el, soțul sau rudele lor, până la gradul al patrulea inclusiv ori afinii
lor, după caz, sunt părți într-un proces care se judecă la instanţa la care
una din părți este judecător;
dacă este tutore al uneia din părţi.

5. Judecătorul este incompatibil a judeca:

dacă este sot sau rudă până la gradul al patrulea inclusiv sau afin, după
caz, cu un alt membru al completului de judecată;
dacă a primit daruri sau promisiuni de daruri de la una dintre părti;
dacă este soț, rudă sau afin până la gradul al treilea inclusiv cu avocatul
sau reprezentantul unei părţi.

6. Judecătorul aflat într-un caz de incompatibilitate:

poate să se abțină de la judecarea pricinii, când ştie că există un motiv
de incompatibilitate în privinta sa;
poate fi recuzat de oricare dintre părti;
este obligat să se abțină de la judecarea pricinii, când ştie că există un
motiv de incompatibilitate în privinţa sa.

7. Declaraţia de abținere:
se face numai în scris, de îndată ce judecătorul a cunoscut existenta
cazului de incompatibilitate;
se poate face verbal în sedinţă, fiind consemnată în referatul întocmit de
grefierul de şedinţă;
este obligatorie pentru judecător, când ştie că există un motiv de
incompatibilitate în privinţa sa.grefierul de şedinţă; este obligatorie
pentru judecător, când ştie că există un motiv de incompatibilitate în
privinţa sa.

8. Cererea de recuzare:
poate fi formulată de oricare dintre părţi;
trebuie făcută cel mai târziu până la primul termen la care părţile au fost legal citate, pentru
motive existente până la această dată;
trebuie solicitată de indată ce motivele de incompatibilitate au fost cunoscute, pentru motivele
ce s-au ivit sau au fost cunoscute de parte după inceperea dezbaterilor.

9. Cererea de recuzare este admisibilă:

când este îndreptată împotriva unuia dintre judecătorii ce fac parte din completul de judecată;
când este îndreptată împotriva aceluiaşi judecător pentru acelaşi motiv de incompatibilitate;
când invocă alte motive decât cele prevăzute expres de lege.

10. Declaraţia de abținere a judecătorului recuzat:

poate fi făcută de judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare;
se soluționează cu prioritate;
odată admisă, va duce la respingerea cererii de recuzare ca rămasă fără obiect, printr-o
încheiere separată.

11. Declaraţia de abținere, spre deosebire de cererea de recuzare:

se soluționează de un alt complet al instanţei respective, în compunerea căruia nu poate intra
judecătorul care a declarat că se abține;
se soluționează cu prioritate;
se judecă de instanţa ierarhic superioară, când din pricina abținerii, nu se poate alcătui
completul de judecată.

12. Cu privire la declaraţia de abținere și cererea de recuzare, instanta va soluționa:

în camera de consiliu;
cu prezența părților, în toate cazurile;
cu prezenţa judecătorului recuzat sau care a declarat că se abține, în toate cazurile.

13. În cadrul procedurii de soluţionare a abținerii sau a recuzării:

nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de abținere;
abţinerea sau recuzarea se soluționează printr-o incheiere care se pronunţă în şedinţă publică;
dacă incheierea prin care a fost admisă abținerea sau recuzarea nu arată în ce măsura actele
îndeplinite de judecător, până în acel moment, urmează a fi păstrate, toate actele indeplinite de
acesta vor fi considerate nule.

14. Instanţa superioară învestită cu judecarea abținerii sau recuzării va dispune:

trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în caz de respingere a
cererii; trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia sa, în caz de
admitere a cererii;
trimiterea pricinii la o altă instanţă de acelaşi grad din circumscripţia oricăreia dintre curţii de
apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscriptie se află instanta la care se află
judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, în caz de admitere a cererii.

15. Încheierea prin care s-a încuviințat recuzarea:

poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, cu excepţia
cazului în care legea prevede altfel
poate fi atacată cu recurs la instanta ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea
hotărârii, cand hotărârea prin care s-a solutionat cauza este definitivă;
nu este supusă niciunei căi de atac.

16. Incheierea prin care s-a respins recuzarea:

poate fi atacată numai de părti, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, cu exceptia
cazului în care legea prevede altfel
poate fi atacată cu recurs la instanţa ierarhic superioară, în termen de 10 zile de la comunicarea
hotărârii, cand hotărârea prin care s-a soluționat cauza este definitivă;
nu este supusă niciunei căi de atac.

17. Încheierea prin care s-a respins recuzarea ca rămasă fără obiect în urma admiterii
declarației de abținere:
poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, cu excepţia
cazului în care legea prevede altfel;
poate fi atacată cu recurs la instanta ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea
hotărârii, cand hotărârea prin care s-a soluţionat cauza este definitivă;
nu este supusă niciunei căi de atac.

18. Sunt părți în procesul civil:

numai reclamantul şi pârâtul;
martorii și experții
şi terțele persoane care intervin voluntar sau forţat în proces.

19. Mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte:

dacă obiectul procesului este un drept sau o obligaţie comună;
numai dacă obiectul procesului este un drept sau o obligație comună;
dacă drepturile sau obligaţiile lor au aceeaşi cauză.

20. În cadrul coparticipării procesuale:

actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanţi sau pârâți nu le pot profita
celorlalți și nici nu ii pot prejudicia, în toate cazurile;
dacă prin natura raportului juridic, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor sau
pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate
numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură profită şi celorlalti
dacă în temeiul unei dispoziții a legii, efectele hotărârii se întind asupra tuturor reclamanţilor
sau pârâților, actele de procedură îndeplinite numai de unii dintre ei sau termenele încuviinţate
numai unora dintre ei pentru îndeplinirea actelor de procedură nu le profită și celorlalti.

21. Intervenţia este principală:

când intervenientul cheamă în judecată o altă persoană, care ar putea să pretindă, pe calea unei
cereri separate, aceleași drepturi ca şi reclamantul;
când intervenientul sprijină numai apărarea uneia dintre părți
când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un
drept strâns legat de acesta.

22. Cererea de intervenție principală:

poate fi făcută numai în fața primei instante, înainte de terminarea cercetării procesului;
poate fi făcută numai în fața primei instante, înainte de închiderea dezbaterilor în fond, în toate
cazurile;
se poate face și în fața instanţei de apel, cu acordul expres al părților.

23. Cererea de intervenție accesorie:

va putea fi făcută în tot cursul judecăţii, până la închiderea dezbaterilor,
va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată;
poate fi făcută numai în fața primei instante, înainte de terminarea cercetării procesului.

24. Asupra admisibilității în principiu a invervenției instanţa se va pronunţa:

prin incheiere motivată, după ascultarea numai a intervenientului;
prin rezolutie motivată, după ascultarea intervenientului şi a părților;
prin incheiere motivată, după ascultarea intervenientului şi a părţilor.

24. Asupra admisibilității în principiu a invervenției instanţa se va pronunţa:

prin incheiere motivată, după ascultarea numai a intervenientului;
prin rezolutie motivată, după ascultarea intervenientului şi a părților;
prin incheiere motivată, după ascultarea intervenientului şi a părţilor.

25. Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenţie poate fi atacată:

doar odată cu fondul;
în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă respectiv de la
comunicare pentru partea lipsă;
în termen de 10 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă respectiv de la
comunicare pentru partea lipsă.

27. Până la soluţionarea căii de atac exercitate împotriva încheierii de respingere ca

inadmisibilă a cererii de intervenţie:
judecarea cererii principale se suspendă;
judecarea cererii principale nu se suspendă, în niciun caz;
judecarea cererii principale se poate suspenda, cu plata unei cauţiuni.
28. Dupa admiterea în principiu a cererii de intervenție:
intervenientul devine parte în proces;
intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii intervenţiei,
putând solicita administrarea de probe numai prin cererea de intervenţie;
intervenientul va prelua procedura în starea în care se află în momentul admiterii interventiei,
putând solicita administrarea de probe prin cererea de intervenție sau cel mai târziu la primul
termen de judecată ulterior admiterii cererii de intervenţie.

29. Nu se poate dispune disjungerea cererii principale de judecarea cererii de intervenție

principală:
când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, însuşi dreptul dedus judecăţii;
când judecarea cererii de interventie ar fi intarziată de cererea principală;
când judecarea cererii principale ar fi întarziată de cererea de intervenție, în toate cazurile.

30. În cazul cererii de intervenție accesorie:

judecarea cererii de intervenţie accesorie poate fi disjunsă de judecarea cererii principale, la
cererea părții în favoarea căreia a intervenit;
intervenientul accesoriu nu poate să săvârşească acte de procedură ce contravin interesului
părţii în favoarea căreia a intervenit;
după admiterea în principiu, intervenientul accesoriu poate renunta la judecarea cererii de
intervenție oricând, chiar fără acordul părții în favoarea căreia a intervenit.

31. Prin cererea de chemare în judecată a altei persoane:

oricare dintre părti cheamă în judecată o altă persoană, care ar putea să pretindă, pe calea unei
cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul;
oricare dintre părți sprijină apărarea unei alte părţi;
partea interesată arată titularul dreptului în litigiu pentru care a fost chemată în judecată de
către reclamant.

32. Chemarea în judecată a altei persoane:

poate fi făcută de reclamant sau de intervenientul principal si depusă cel mai târziu până la
închiderea dezbaterior în fața primei instante;
poate fi făcută de reclamant sau de intervenientul principal şi depusă cel mai târziu până la
terminarea cercetării procesului inaintea primei instante;
poate fi făcută de pârât și depusă numai prin întâmpinare.

33. Cererea de chemare în judecată a altei persoane se va comunica:

numai celui chemat în judecată;
atât celui chemat în judecată cât şi părţii potrivnice;
numai pârâtului.
34. În cazul admiterii cererii de chemare în judecată a altei persoane, cel chemat în judecată
va avea poziţia procesuală de:
pârât
martor
reclamant.

35. In cazul admiterii cererii de chemare în judecată a altei persoane:

când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară că
vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe care judecătorească, el va fi scos din
proces, dacă a consemnat la dispoziția instanţei suma datorată, judecata continuând numai între
reclamant şi terţul chemat în judecată;
când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară că
vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe care judecătorească, el va fi scos din
proces, chiar dacă nu a consemnat la dispoziția instatei suma datorată, judecata continuând
numai între reclamant şi terţul chemat în judecată;
când pârâtul, chemat în judecată pentru o datorie bănească, recunoaşte datoria şi declară că
vrea să o execute față de cel căruia îi va fi stabilit dreptul pe care judecătorească, el nu poate fi
scos din proces, judecata continuând intre reclamant, pârât și tertul chemat în judecată;

36. Prin cererea de chemare în garantie:

partea interesată pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept
strâns legat de acesta;
partea interesată cheamă în garanţie o terţă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte
cu o cerere separată în garanţie sau în despăgubiri;
partea interesată cheamă în judecată o altă persoană, care ar putea să pretindă, pe calea unei
cereri separate, aceleași drepturi ca şi reclamantul.

37. Cererea de chemare în garantie

nu trebuie făcută în forma prevăzuta pentru cererea de chemare în judecată;
cererea făcută de reclamant se va depune cel mai târziu până la terminarea cercetării procesului
înaintea primei instante;
cererea făcută de pârât se va depune cel mai târziu la primul termen de judecată, dacă
întâmpinarea nu e obligatorie.

38. Cererea de chemare în garanţie:

poate fi disjunsă pentru a fi judecată separat, dacă judecarea cererii principale ar fi întârziată
prin cererea de chemare în garantie;
se judecă numai impreună cu cererea principală;
nu este comunicată celui chemat în garanție.

39. Încheierea de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanţie poate fi atacată:

doar odată cu fondul;
în termen de 10 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă respectiv de la
comunicare pentru partea lipsă.
în termen de 5 zile, care curge de la pronunțare pentru partea prezentă respectiv de la
comunicare pentru partea lipsă;
40. În cazul cererii de chemare în garanţie:
după admiterea în principiu, instanta va stabili un termen în care cel chemat în garantie trebuie
să depună întâmpinarea şi cererea de chemare în garantie împotriva persoanei pe care acesta
poate să cheme în garantie;
incheierea de admitere în principiu poate fi atacată numai cu apel;
judecarea cererii de chemare în garantie va fi suspendată până la soluţionarea cererii principale
dacă judecarea cererii de chemare în garanţie a fost disjunsă de judecarea cererii principale.

41. Cererea de arătare a titularului dreptului:

poate fi făcută numai de pârât;
poate fi făcută de reclamantul care deţine un bun pentru altul;
poate fi făcută de reclamantul care exercită în numele altuia un drept.

42. Cererea de arătare a titularului dreptului:

va fi motivată şi se va depune înaintea primei instante în termenul prevăzut pentru depunerea
întâmpinării, sau cel mai târziu la primul termen de judecată dacă întâmpinarea nu e obligatorie;

se poate depune până la închiderea dezbaterior în fața instanţei de fond;

se poate depune până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.

43. In cazul cererii de arătarea a titularului dreptului:

dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte sustinerile pârâtului, el va lua locul pârâtului,
care va fi scos din proces, chiar dacă reclamantul nu consimte la înlocuirea pârâtului;
dacă acela arătat ca titular al dreptului recunoaşte susţinerile pârâtului, el va lua locul pârâtului,
care va fi scos din proces, dacă reclamantul consimte la înlocuirea pârâtului;
tertul dobândeşte calitatea de intervenient principal, dacă reclamantul nu consimte la înlocuirea
pârâtului, dacă cel arătat ca titular nu se înfățisează sau contestă cele sustinute de pârât.

44. Incheierea de admitere în principiu a cererii de arătarea a titularului dreptului:

nu este supusă niciunei căi de atac;
se poate ataca doar odată cu fondul;
poate fi atacată cu recurs la instanta ierarhic superioară dacă încheierea a fost pronunţată în
apel.

45. Instanta de judecată va putea introduce forțat în cauză alte persoane, din oficiu, chiar dacă
părțile se împotrivesc:
în cazurile expres prevăzute de lege;
în procedura contencioasă;
în procedura necontencioasă.

46. In materie contencioasă:

dacă raportul juridic dedus judecății o impune, instanţa nu este obligată să pună în discuția
părților necesitatea introducerii în cauză a altor persoane;
dacă raportul juridic dedus judecății o impune, instanta va pune în discuția părților necesitatea
introducerii în cauză a altor persoane;
când instanta apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului şi niciuna
dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terțului, va respinge cererea ca inadmisibilă, fără
a se pronunţa pe fond.

47. In cazul intervenţiei forţate din oficiu a altor persoane:

introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului
înaintea primei instante;
instanța va repune cauza pe rol, dispunând citarea părţilor, când necesitatea introducerii în
cauză a altor persoane a fost constatată cu ocazia deliberării;
hotărârea prin care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă este supusă numai apelului.

48. În procesul civil:

reprezentarea poate fi doar legală sau convenţională;
reprezentarea poate fi şi judiciară;
părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant.

49. In procesul civil:

părțile pot să stea în judecată printr-un reprezentant ales, în condițiile legii, cu exceptia cazului
în care legea impune prezenta lor personală în fața instanţei;
persoanele fizice lipsite de capacitate de exercițiu vor sta în judecată prin reprezentant legal;
judecătorul nu poate numi un curator special pentru oricare dintre părți, chiar dacă
circumstantele cauzei o impun.

50. Orice acte procedurale de dispoziție se pot face de reprezentant:

în baza unui mandat general;
numai în baza unui mandat special;
cu încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente.

51. Când instanţa constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acţionat în
numele părții:
va anula cererea în momentul constatării;
va acorda un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor, iar dacă acestea nu se acoperă, va anula
cererea;
nu poate anula cererea.

52. Dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat:
mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepțiilor procesuale decât prin avocat, chiar dacă
este soțul mandantului şi este licențiat în drept;
mandatarul poate pune concluzii asupra fondului, fără să fie asistat de avocat, dacă este vărul
primar al mandantului şi este licențiat în drept;
mandatarul nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale și asupra fondului decât prin
avocat, dacă este tatăl mandantului, fără a fi licențiat în drept.

53. Imputernicirea de a reprezenta o persoană fizică dată mandatarului care nu are calitatea
de avocat:
se dovedeşte numai prin înscris autentic;
poate fi făcută prin declaratie verbală, în instantă, consemnată în încheierea de şedinţă, cu
arătarea limitelor şi a duratei reprezentării;
se dovedeşte prin numai prin înscris.

54. În cazul mandatului general:

dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat, dacă cel care a dat procura generală nu
are domiciliul si reşedinţa în ţară;
dreptul de reprezentare în judecată se presupune dat, dacă procura a fost dată unui prepus;
mandatarul cu procură generală poate să reprezinte în judecată pe mandant, chiar dacă îi este
interzis acest lucru prin mandat.

55. Mandatul, în procesul civil:

este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața aceleiaşi instante;
nu poate fi restrâns;
poate fi restrâns, în mod expres, la anumite acte.

56. In procesul civil, avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului:
poate face, doar în baza unui mandat, actele necesare pentru protejarea drepturilor a căror
exercitare este supusă unui termen de decădere;
poate să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronuntate;
poate susţine calea de atac, fără a primi o nouă împuternicire.

57. În procesul civil, mandatul:

încetează prin moartea mandantului;
mandatarul care renunţă la împuternicire este ţinut să înştinţeze atât pe cel care i-a dat
mandatul cât şi instanţa cu cel putin 10 zile înainte de termenul imediat urmator renuntari;
mandatarul nu poate renunta la mandat în cursul termenului de exercitare a căilor de atac.

58. În procesul civil, procurorul poate porni orice acţiune civilă:

ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor;
ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale dispăruților,
numai când este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor
puse sub interdicţie.

59. În procesul civil, procurorul:

poate să pună concluzii în orice proces civil, când apreciază ca e necesar pentru apărarea ordinii,
a drepturilor şi intereselor cetăţenilor,
poate să exercite căile de atac numai împotriva hotărârilor pronunţate când a pornit acţiunea
civilă;
poate să ceară punerea în executare a oricăror titluri executorii emise în favoarea minorilor,
dispăruţilor sau persoanelor puse sub interdicţie.

60. Când procurorul a pornit acţiunea civilă în procesul civil, titularul dreptului:
va fi introdus în proces, dar nu va putea renunta la judecată;
nu va fi introdus în proces;
va fi introdus în proces, iar dacă procuror își va retrage cererea, va putea cere continuarea
judecăţii sau a executării silite.