Canada sub regim francez

Secolul al XVI-lea, secol marcat de marile descoperiri geografice, este secolul în care
Franța își va obține statutul de putere colonială în America de Nord, urmând astfel modelul
celorlalte state europene, Anglia, Portugalia și Spania. În urma expedițiilor lui Jacques
Cartier, întreprinse între anii 1534-1541, la comanda regelui, în vederea descoperirii de noi
teritorii, bogate în resurse și metale prețioase1, va începe un amplu proces de colonizare a
unei părți importante din America de Nord. Acest aspect va duce la înființarea coloniei Noua
Franță, odată cu fondarea orașului Quebec în anul 1608, de către Samuel de Champlain,
considerat fondatorul Noii Franțe. Acesta își va îndrepta eforturile către crearea și
consolidarea de rute comerciale, dar și către îmbunătățirea relațiilor cu popoarele indigene, în
contextul extinderii treptate a coloniei. Cu toate acestea, Franța nu era singură pe continent,
având Spania în sud și Anglia pe coasta Atlanticului. Deși țări creștine din Europa
Occidentală, politica acestora privitoare la colonizare era diferită, mai ales între Franța și
Anglia, structura societății canadiene fiind cu mult diferită de aceea din celelalte
colonii.2Colonia canadiană este punctul din care se va extinde Noua Franță și va reprezenta
unul dintre cele mai importante teritorii coloniale deținute de francezi, influența și cultura
acestora reușind să fie prezentă până în zilele noastre.

Ambițiile coloniale franceze vin în contextul uneia dintre cele mai bune și prospere
perioade ale Franței, perioadă în care armata franceză era principala putere militară a
Europei, Franța era cel mai important actor pe scena politică europeană, iar influența franceză
era prezentă în toate domeniile, inclusiv din punct de vedere cultural și arhitectural 3. De
asemenea, Franța stătea foarte bine și din perspectiva economică, cum era și firesc pentru a
își susține puterea militară. Reușește acest lucru prin intermediul activităților intense de
comerț și prin crearea de noi manufacturi ce vor contribui serios la bugetul statului. Cel care
se va face remarcat în contextul dezvoltării administrative și economice a coloniei nord-
americane, a extinderii și a transformării acesteia în provincie a Franței, sub administrație
regală, va fi regele Ludovic al XIV-lea. Dar ca să reușească acest lucru, trebuia să se impună
militar și să aducă noua colonie într-o stare de stabilitate 4. Tot în acest context colonial, prin
1
Jacques Mathieu, New France preluat https://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/new-france accesat
în data de 7.11.2022
2
Guy Fregault, Canadian Society in the French Regime, Ottawa, The Canadian Historical Association, 1981,
p.3
3
William Bennett Munro, The Seigneurs of Old Canada, Toronto, Glasgow Brook & Company, 1922, p.12
4
Jacques Mathieu, New France preluat https://www.thecanadianencyclopedia.ca/en/article/new-france accesat
în data de 7.11.2022
intermediul lui Colbert, se vor constitui companiile comerciale, cunoscute pentru activitatea
lor în vederea stimulării și sprijinirii expansiunii coloniale, care, deși sprijinite de stat, vor
dispărea. În orice caz, interesul pentru colonii începea în sfârșit să devină din ce în ce mai
mare și în Europa.

Samuel de Champlain fondează, deci, în 1608, orașul Quebec, oraș ce va reprezenta

centrul întregii colonii franceze din Canada. În primii ani de existență, colonia s-a confruntat
cu probleme de instabilitate, o lipsă de interes din partea regelui și probleme cu coloniștii,
interesați mai degrabă de natura economică, decât de stabilirea lor propriu-zisă. 5 Una din
principalele caracteristici ale regimului francez, implementat în Canada, a fost introducerea
unui sistem bazat pe feudalism. În acest sens, regele sau alți reprezentanți ai monarhiei
ofereau proprietăți imigranților de încredere, ce vor primi titlul de seniori (seigneur), care, la
rândul lor, le vor face accesibile coloniștilor. Astfel, se urmărea crearea unei colonii puternice
din punct de vedere militar, bazată pe o ierarhie feudală. 6 Încetul cu încetul, sistemul feudal
se va transforma într-un sistem seniorial. Însă acest sistem seniorial va trebui sa ia altă formă
decât cea din Franța, în sensul că, aflată într-o poziție vulnerabilă față de populația indigenă,
colonia trebuia să se apare, mai ales în lipsa unui ajutor militar concret din partea monarhiei.
Prin urmare, sistemul seniorial se va vedea nevoit să revină la vechile caracteristici ale
sistemului feudal medieval, bazându-se în special pe aspectele militare.7În următorii ani,
colonia va beneficia de o creștere foarte rapidă, atât din punct de vedere reliogios, dar mai
ales din punct de vedere economic, comerțul începând să se extindă odată cu înființarea de
noi orașe, cum ar fi Montreal. Putem observa apariția și dezvoltarea unor clase sociale, de la
simpli țărani, coloniști, la o înstărită clasă de mijloc, până la una ce se ocupa cu comerțul, în
special cel cu blănuri, și treburile publice.8

Colonia va intra într-un nou stadiu de dezvoltare odată cu venirea pe tron a regelui
Ludovic al XIV-lea, interesat de situația colonială și de Canada în special. Va prelua astfel
compania care se ocupa de aspectele coloniale ale Noii Franțe, înființată anterior de
cardinalul Richelieu, aceasta nerespectându-și obligațiile, urmând să o treacă în proprietatea
statului. Așa cum am menționat, în timpul regelui Ludovic al XIV-lea, Noua Franță devine
provincie regală, fapt ce îi va întări autoritatea acestuia și va face mai ușor de exercitat

5
William Bennett Munro, The Seigneurs of Old Canada, Toronto, Glasgow Brook & Company, 1922, p.15
6
Ibidem, p.16
7
Ibidem, p.18
8
Guy Fregault, Canadian Society in the French Regime, Ottawa, The Canadian Historical Association, 1981,
p.7
controlul. Astfel, se vor crea noi structuri de organizare a coloniei. În primul rând va fi numit
un guvernator cu atribuții militare ce va reprezenta regalitatea franceză în colonie și se va
ocupa de securitatea în regiune. În al doilea rând, se va forma Consiliul Suveran, alcătuit din
mai mulți oficiali numiți de rege, ce avea atât rol juridic, cât și legislativ. 9 Însă, distanța dintre
Franța și Canada făcea dificilă și greoaie comunicarea între cele două, fapt ce însemna că
majoritatea deciziilor erau luate de cei de la puterea coloniei, regele având o influență mai
mică, dar în niciun caz de ignorat. Acest aspect, împreună cu problemele conducerii din
colonie a dus la o administrație ineficientă nu numai în Canada, ci și în întreaga Noua Franță,
însăși capitala acesteia aflându-se la Quebec. În aceeași măsură, situația financiară era și ea
deficitară, colonia fiind nevoită, de cele mai multe ori, să apleleze la ajutor financiar din
partea regelui, ajutor care venea din ce în ce mai greu în contextul declanșării războaielor din
Europa.10La mijlocul secolului al XVIII-lea, Canada ajunsese o colonie suficient de bine
construită, similară cu alte colonii din America, reușind să adapteze instituțiile sociale și
politice la contextul în care se afla. Deși cu o populație mică, aceasta a reușit, încet, dar sigur,
să-și consolideze și securizeze rutele comerciale, să creeze un sistem care să poată susține și
sa încuajeze întreaga dezvoltare a regiunii, atât pe partea economică, militară și chiar să-și
creeze mici industrii și manufacturi11.

Sfârșitul coloniei canadiene, ca teritoriu aparținând Franței, va veni odată cu sfârșitul

Războiului de 7 ani, război în urma căruia Franța va avea de pierdut atât pe partea stăpânirilor
sale coloniale, cât și în Europa. Bătăliile din cadrul acestui război, au fost purtate, deci, atât
pe continetul european, cât și în colonii. Eșecul Franței va însemna succesul Marii Britanii și
afirmarea acesteia drept mare putere colonială. În contextul acestui război, în urma
ofensivelor britanice, dar și în urma conflictelor pe care francezii le-au dus împotriva
indienilor, Canada a fost înfrântă decisiv, fiind ruinată atât din punct de vedere economic, cât
și social, dar și eliminată din politică. Astfel colonia canadiană, în urma Tratatului de la Paris,
va deveni teritoriu al Marii Britanii, urmând ca Noua Franță să nu mai existe, iar imperiul
colonial francez să fie redus.

9
William Bennett Munro, The Seigneurs of Old Canada, Toronto, Glasgow Brook & Company, 1922, p.22
10
Ibidem, p.26
11
Guy Fregault, Canadian Society in the French Regime, Ottawa, The Canadian Historical Association, 1981,
p.15