Sunteți pe pagina 1din 5

Lucrarea 1

Prima lucrare își propune să reamintească studentilor


câteva noțiuni de bază privind concentraţia soluţiilor,
însoțite de formulele de calcul aferente, unități de
măsură etc.
De asemenea, sunt definite o serie de mărimi chimice,
cum ar fi: atom-gram, moleculă-gram, echivalent
chimic, masă atomică, masă moleculară etc.
1.1. Unităţi de măsură folosite în chimie

Atomii şi moleculele, fiind particule materiale, au masă. Exprimarea maselor


absolute (în grame) este dificilă pentru calcule, fapt pentru care în chimie s-a
recurs la exprimarea maselor relative (în unităţi atomice de masă - u.a.m.), care
reprezintă a douăsprezecea parte din masa absolută a izotopului 12C.

Se definesc astfel:
masa atomică (relativă) a unui element chimic, ca raport între masa
absolută a atomului respectiv şi a douăsprezecea parte din masa absolută
a izotopului 12C;
masa moleculară (relativă) a unei substanţe, ca raport între masa
absolută a moleculei substanţei respective şi a douăsprezecea parte din
masa izotopului 12C.
Practic, masa moleculară se calculează prin sumarea maselor atomice ale
atomilor din care se compune molecula respectivă.
Pentru a exprima în grame cantităţile de substanţe, se definesc:
atom-gram - ul unui element chimic, care reprezintă cantitatea, exprimată
în grame, numeric egală cu masa atomică (relativă) a acelui element chimic;
molecula-gram (mol) de substanţă, care reprezintă cantitatea, exprimată
în grame, numeric egală cu masa moleculară (relativă) a acelei substanţe;
echivalent-gram –ul (valul) reprezintă cantitatea de substanţă, exprimată
în grame, numeric egală cu echivalentul chimic al acelei substanţe.
Echivalentul chimic (Ech) reprezintă cantitatea dintr-un element, dintr-un
radical sau dintr-o substanţă, care se combină /se substituie unui atom de
hidrogen
În cazul reacţiilor în care substanţele nu-şi modifică valenţele, echivalenţii
chimici se calculează prin următoarele rapoarte:
pentru elemente chimice:

masa atomică
E ch 
valenţa
pentru acizi:
masa molecular ă
E ch 
bazicitate
- prin bazicitatea acidului înţelegându-se numărul protonilor (H+) conţinuţi
de molecula acidului;
pentru baze:
masa molecular ă
E ch 
aciditate
- prin aciditatea bazei înţelegându-se numărul grupărilor hidroxil (HO-)
conţinute de molecula bazei;
masa moleculară
pentru săruri: Ech 
nr. ioni metalici xsarcina electrică a ionilor metalici

1.2. Concentraţia soluţiilor


Concentraţia soluţiei reprezintă cantitatea de substanță dizolvată (solut) într-o
anumită cantitate (volum) de soluție sau solvent.
În funcție de concentrație, se deosebesc soluții diluate (conțin o cantitate mică
de solut) și soluții concentrate (conțin o cantitate mare de solut). Cele mai
concentrate soluții se numesc soluții saturate (conțin o cantitate de solut egală
cu coeficientul de solubilitate).
Concentraţia procentuală - C% - exprimă numărul de părţi de solut dizolvat
în 100 părţi de soluţie, părţile putând fi exprimate în:
𝑚𝑑
 unităţi de masă (C% g/g): 𝑐% = 𝑚𝑠
𝑥100 [1.1]
 unităţi de volum (C% v/v);
𝑚𝑑
 combinaţii de unităţi (C% g/v ; C% v/g): 𝑐% = 𝑥100 [1.2]
𝑉𝑠

Ca variantă la concentraţia procentuală, când valorile acesteia sunt prea mici,


se poate exprima concentraţia promile (C0/00).
Concentraţia molară (molaritatea) - Cm (m) - exprimă numărul de moli de
solut dizolvat într-un litru (1000 ml) de soluţie.

𝑛 𝑚𝑑
 𝐶𝑚 = = [1.3]
𝑉𝑠 𝑀·𝑉𝑠
Unde: n = numărul de moli;
md =masa solutului;
Vs = volumul soluției (1litru);
M = masa moleculară.
Când 1 litru de soluţie conţine 1 mol de solut, soluţia se numeşte soluţie
molară, concentraţia ei notându-se "m" sau "1 m".
Submultiplii şi multiplii molarităţii se notează prin fracţii zecimale (0,1m; 0,01m
etc.) sau fracţii ordinare (m/10; m/100 etc.), respectiv dublu molare 2m etc
Concentraţia valară (normalitatea) -Cn(n) - exprimă numărul de echivalenți
chimici (vali) de solut dizolvați în 1000 ml de soluţie.
Similar molarităţii, normalitatea se notează 0,01n; 0,1n; 2n etc., soluţia cu
concentraţia 1n numindu-se soluţie normală.

𝑚𝑑
𝐶𝑛 = [1.4]
𝐸𝑔·𝑉𝑠

Unde: md =masa solutului;


Vs = volumul soluției (1litru);
Eg = echivalentul gram.
Concentraţia molală (molalitatea) - Cmolal - exprimă numărul de moli de solut
dizolvat în 1000 g de solvent.
Titrul unei soluţii exprimă cantitatea, în grame, conţinută de 1 cm3 (mililitru-
ml) de soluţie.
In cadrul lucrării practice, pe baza datelor din tabelul 1.1., se vor efectua calculele
necesare completării tabelului 1.2. Elementele calculate vor fi folosite în lucrările
următoare.

Tabelul 1.1.
Elem. H C O Na Mg Cl K Ca P S
chimic
Valenţa 1 4 2 1 2 1 1 2 5 6

Masa 1,01 12,01 16,0 23 24,3 35,5 39,1 40 30,98 32


atomică
Tabelul 1.2.
Cantitate CONCENTRAŢII
Masa Echiva-
Nr. solut
Solut moleculară lent procen-
crt. dizolvat molară normală
(u.a.m.) chimic tuală
(g/l soluţie)

1 HCl
2 H2SO4
3 (COOH)2
4 H2O
5 NaOH
6 Ca(OH)2
7 CaCO3
8 CaSO4
9 CaCl2
10 MgCl2
11 Ca(HCO3)2
12 Mg(HCO3)2
13 Na2CO3
14 CaO

S-ar putea să vă placă și